Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2012
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.7/24-02-2012

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
12-06-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2012 > 14-02-2012 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2012

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

   

Ședința a început la ora 8,45.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Dumitru Pardău și Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaților.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineața, domnilor!

Și sărut mâna, doamnelor!

Să începem declarațiile politice și să vă cer scuze pentru întârziere.

 
Anghel Stanciu - scrisoare deschisă adresată primului-ministru al României, Mihai-Răzvan Ungureanu;

Am să-l rog pe domnul profesor Anghel Stanciu să ia cuvântul și pe domnul Apostolache să se pregătească pentru a urma.

Domnule profesor, domnule deputat, aveți cuvântul.

 

Domnul Anghel Stanciu:

Înainte de a rosti această intervenție a noastră, dați-mi voie, domnule președinte, să vă urez bun venit în această nouă sesiune de declarații politice, și dumneavoastră și colegilor noștri, care, pe această vreme - nu prea prielnică - și-au deplasat - nu prea comod - utilele declarații politice, cu mare audiență în rândul alegătorilor noștri.

Domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Cu permisiunea dumneavoastră mă adresez de la înalta tribună a Parlamentului România domnului Mihai-Răzvan Ungureanu, primul-ministru al României, prin următoarea scrisoare deschisă.

"Excelență,

Moldova, după 1989, a trimis întotdeauna către București voturi. Voturi ce au decis culoarea politică a Guvernului, roșie sau portocalie, fără ca prin aceasta să fie onorată cu înalte dregătorii de stat.

Iată că mintea cea de pe urmă a românului a revenit la normal!

Astfel, după circa 110 ani de la înscăunarea junimistului Petre P. Carp, fiu de boieri răzeși din comuna Țibana, fost ministru de externe la numai 33 de ani, pe jilțul de prim-ministru al lui conu' Mihail Kogălniceanu, puterea a așezat un moldovean, pe nume Mihai-Răzvan Ungureanu.

Excelență,

După blocul de marmură, întruchipat în politica românească de Petre P. Carp, veniți dumneavoastră.

O mare onoare, dar și o mare responsabilitate, ce vă atrage obligația, domnule prim-ministru, de a nu dezamăgi românii, dar în special pe moldoveni.

O primă provocare pentru dumneavoastră este cea de astăzi, când, în asentimentul majorității parlamentarilor moldoveni, de la această înaltă tribună, vă cer un lucru mic pentru România, dar sigur mare pentru Moldova: Salvați, domnule prim-ministru, inima Moldovei - respectiv Institutul de boli cardiovasculare, ce se află în prezent în stare de preinfarct. Preinfarct ca urmare a pastilelor birocratice administrate cu aroganță, incompetență și rea-credință de unii membri ai conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu sediul, evident, peren în București.

Căci ce poate fi mai toxic pentru Institutul de boli cardiovasculare Prof. dr. George I.M. Georgescu din Iași, unic în toată Moldova, aplicarea mecanicistă a ordinului ucigaș nr.1723/2011 al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate? Acesta îi înjumătățește, practic, alocația bugetară pentru anul 2012. Astfel, de la circa 30 de milioane în 2011, se ajunge la numai 17 în 2012, conform documentației anexate prezentei scrisori.

Incredibil, dar adevărat, cum birocrația bucureșteană finanțează paturi, și nu bolnavi, taxând o instituție de excelență ca cea ieșeană, care funcționează la standarde occidentale, pentru performanța sa.

Concret, Institutul de boli cardiovasculare din Iași a optat, mai mult decât alte spitale din țară, pentru înlocuirea internării continue cu internări de zi, mai puțin costisitoare și mult mai puțin traumatice pentru bolnavi.

S-a reușit astfel să se trateze, în cadrul aceluiași buget, mai mulți pacienți în întreaga Moldovă, ca fiind, de altfel, singura unitate spitalicească cu acest profil din estul României, față de cele cinci din vest - evident, în raport cu numărul de paturi existent.

Recompensa Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, reducerea treptată a tarifului pe caz ponderat, simultan cu creșterea numărului de servicii medicale acordate pacienților, de la circa 1.900 de lei în 2005 la mai puțin de 1.400 de lei în 2012.

Crimă și pedeapsă, dacă ar fi să ne racordăm la titlul unui celebru roman rusesc.

Crima față de pacienții moldoveni, pe care o săvârșesc prin nepăsare, tupeu, obrăznicie, aroganță și incompetență cei plătiți din banii contribuabililor instalați în confortabile fotolii de conducere ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, plătiți pentru ore/cap și care prestează - scuzați-mi expresia, domnule prim-ministru - la nivel de ore/fund. Această crimă trebuie stopată, aplicând cel de-al doilea termen, pedeapsa.

Pedeapsa, domnule prim-ministru, după tipicul lui Sergiu Nicolaescu, din filmul "Atunci i-am condamnat pe toți la moarte", este simplă pentru ciocoii noi și totuși vechi de astăzi: demiterea în bloc a conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Este drept și cinstit ca acești distribuitori de pastile, cocoțați în jilțuri de decizie, să revină unde le este locul, adică medici la "Cucuieții din Deal", lăsând actualele funcții celor competenți, cu viziune europeană și dragoste de oameni.

Închei, excelență, venind, asemenea celor din romanul cunoscut dumneavoastră, "Ciocoii vechi și noi" "cu rogojina aprinsă-n cap și cu jalba în proțap", vă cer să impuneți celor competenți, cinstiți și drepți, să analizeze jalba noastră cu propunerile adresate de a modifica ordinul criminal nr.1723/2011 și a salva inima Moldovei, Institutul de boli cardiovasculare Prof. dr. George I.M. Georgescu, de noii ciocoi de la CNAS, acordându-i bugetul corespunzător stării de excelență pe care o reprezintă.

Cu încrederea că această jalbă va atrage atenția excelenței voastre, spre a găsi rapid soluțiile de promovare și menținere a excelenței dobândite de acest unic institut din estul Moldovei, vă asigurăm, domnule prim-ministru, de alesele noastre sentimente de adâncă prețuire și considerație.

Profesor universitar dr. ing. Anghel Stanciu, deputat PSD de Iași în Colegiul nr.6, Hârlău."

Vă mulțumesc pentru atenție, stimați colegi, și sper că sunteți alături de mine la a sprijini inima Moldovei, lucru pe care-l cer și domnului secretar general al Partidului Democrat Liberal, prietenul meu de-o viață, între ultimii dinozauri ai acestui Parlament, domnului Ioan Oltean.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule profesor. Vă mulțumesc și pentru cuvintele frumoase la adresa premierului. Sper să fie totul foarte bine.

 
Mihai Cristian Apostolache - prezentarea cazurilor primarilor din comunele Izvoarele și Drajna, județul Prahova;

Îl invit la microfon acum pe domnul deputat Mihai Cristian Apostolache, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Victor Cristea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

 

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

În timp ce liderii liberali de la centru se declară apărătorii interesului cetățeanului și nu ezită nicio clipă să atace actuala guvernare, considerând-o una iresponsabilă, reprezentanții PNL din administrația locală contrazic această situație prin comportamentul lor lipsit de interes față de nevoile și așteptările oamenilor.

Vin în fața dumneavoastră astăzi cu două exemple, care, cred eu, susțin pe deplin afirmația anterioară.

În timp ce oamenii se luptă cu zăpada căzută consistent în această perioadă, primarul PNL al comunei Izvoarele, din județul Prahova, Margareta Dinulescu, este plecată de aproape trei luni în Israel, cu noul său soț. Cazul a ajuns și în atenția presei centrale.

Chiar săptămâna trecută, un cotidian central vorbea de situația incredibilă din comuna prahoveană Izvoarele, unde, de aproape trei luni, localitatea a rămas fără primăriță, care se pare că a plecat în Israel.

Sigur, dacă i-am întreba pe liderii liberali despre această situație, probabil că ar răspunde că de vină pentru plecarea primarului PNL la relaxare în Israel este tot PDL-ul și Traian Băsescu și de aceea trebuie să-și dea demisia și să se organizeze alegeri anticipate.

Eu cred că ideea alegerilor anticipate le-a venit liderilor liberali tocmai de la exemplul doamnei Dinulescu, de la Izvoarele.

Într-adevăr, domnilor, este nevoie de alegeri anticipate, dar sigur nu în întreaga România, ci doar în localitatea Izvoarele, unde primarul dumneavoastră și-a părăsit postul și i-a sfidat pe locuitori prin gestul său.

Cel de-al doilea exemplu, la fel de edificator, este cel al primarului comunei Drajna, Gavrilă Mihai.

Valorificându-și vasta pregătire în administrație, primarul PNL, Gavrilă Mihai, de profesie maistru, se luptă de trei ani de zile să desființeze școala din satul Ogretin, deoarece oamenii din acest sat nu l-au votat la ultimele alegeri.

Desființarea școlii pe motive politice a fost readusă în discuție în această perioadă de primarul Gavrilă, care, în loc să se preocupe de deszăpezirea localității, încearcă din răsputeri să se răzbune pe ogretineni, forțând inclusiv membrii Consiliului de Administrație al școlii să voteze așa cum le dictează dumnealui.

Pentru a-și duce planul la bun sfârșit, în ultima ședință a Consiliului de Administrație al Școlii din Ogretin, i-a obligat pe membrii consiliului să voteze bugetul, cu modificările pe care le-a propus dumnealui, și anume să fie transferate sume importante din Capitolul "Cheltuieli de personal" în cel de "Cheltuieli materiale", scopul fiind acela de a arăta apoi inspectoratului școlar că nu există suficiente resurse financiare pentru acoperirea salariilor profesorilor de la această școală și, prin urmare, ea trebuie închisă.

Or, atâta timp cât sumele au existat inițial, dar ele au fost transferate în alt capitol - lucru ilegal, de altfel, deoarece aceste sume au destinație specială - se vede cu ochiul liber că primarul PNL din comuna Drajna, adeptul ideilor liberale ale domnului Antonescu, dă dovadă de rea-credință și este cuprins de răzbunare politică.

Cei doi au, însă, și un punct comun. Acum, nu știu cine pe cine l-a influențat, însă atât domnul Antonescu, cât și domnul Gavrilă au aplecare spre dictatură, unul instaurând-o în propriul partid, celălalt în localitatea pe care vremelnic o conduce.

Și așa cum preciza cineva într-un memoriu care mi-a fost adresat, atitudinea dictatorială, lipsa transparenței, neacceptarea altor opinii sunt caracteristicile comportamentului primarului PNL din Drajna, ca de altfel și ale domnului Crin Antonescu.

Ceea ce trebuie să înțeleagă liderii liberali din aceste două exemple este faptul că greșeli se fac și în tabăra puterii și în cea a opoziției și că este bine în politică să îmbrățișezi responsabilitatea și echilibrul, și nu demagogia, pentru că, până la urmă, oamenii nu pot fi păcăliți, pentru că ei știu că, de cele mai multe ori, hoțul strigă de fapt primul "Hoții!".

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Victor Cristea - declarație politică intitulată Onoarea cetățenilor de a participa la guvernare - o iluzie;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Victor Cristea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Îl rog să se pregătească pe domnul deputat Florin Pâslaru din partea aceluiași grup.

 

Domnul Victor Cristea:

Bună dimineața!

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică este intitulată: "Onoarea cetățenilor de a participa la guvernare - o iluzie".

Citind Constituția României, aflăm că: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării" - Aart.61 din Constituția României. "În exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului." - conform art.69 din Constituția României.

Înțelegem astfel că democrația constituțională are puterea de a-i conferi omului de rând imensa onoare de a participa la guvernare.

Ascultându-i pe oameni, pe reprezentanții mediului de afaceri și ONG-uri, discutând cu ei despre ideile lor, încercând apoi să aplici aceste idei în contextul procesului legislativ, discutând despre problemele cu care se confruntă țara și încercând să descrii pericolele pe care le înfruntăm și posibilele soluții, toate acestea sunt coordonate ale unei vieți publice esențiale pentru supraviețuirea democrației.

Parlamentarul trebuie să exprime suveranitatea și rațiunea poporului, aspirațiile acestuia. Însă, actuala putere, profitând de o majoritate parlamentară nedemnă și pentru a-și satisface propriile interese, diminuează rolul și eficiența Parlamentului, recurgând la măsuri antidemocratice.

Asumarea răspunderii Guvernului pe legi care, dacă ar fi rezultatul consensului general al întregii clase politice, formată din putere și opoziție, vizând o reformă reală a statului, a instituțiilor sale, ar fi avut în centrul atenției românul; iar românul are o singură dorință: să nu mai fie umilit și batjocorit, plătind cu vârf și îndesat factura crizei, și nu în ultimul rând criza din zonele calamitate de viscol.

Dar, prin "bunăvoința" puterii, la etajul politico-financiar, dezmățul cheltuirii iraționale a banului public nu a cunoscut răgaz.O altă măsură a actualei echipe de la guvernare este adâncirea crizei de comunicare politico-socială. Semnificativă în acest sens este elaborarea Legii bugetului consolidat al statului și Legii bugetului asigurărilor sociale, care nu sunt emanația consultărilor dintre putere, opoziție, mediul de afaceri și mediul academic. Dimpotrivă, legile sunt elaborate de pe poziții de forță, fără dezbatere, iar puterea condamnă România la subdezvoltare. Astfel, actuala guvernare nu deține o viziune coerentă de revigorare a României.

Nu s-a prezentat strategia bugetară care trebuia să cuprindă obiective prioritare, cu efecte pozitive pentru această perioadă, în centrul căreia trebuia să se afle cetățeanul român.

Bugetul nu evidențiază obiective cu finanțare multianuală, investiții cu caracter multiplicativ.

Bugetul nu a fost realizat în concordanță cu bugetul Uniunii Europene, întrucât nu are avizul Uniunii Europene, una din sursele financiare pentru țara noastră.

Bugetul este calea ascunsă de a cheltui banul public pe investiții fără miză, în avantajul clientelei politice - finanțatorul campaniei electorale din 2008.

Bugetul reprezintă schimbul între bani și abuzul de putere, o convergență între putere și bani, practic esența corupției.

Toate aceste motive nu pot permite invitarea partidelor din opoziție la elaborarea strategiei bugetare pe 2012 și pentru următorii ani.

Comportamentul abuziv din partea majorității parlamentului și a președintelui de ședință din Camera Deputaților reprezintă o altă măsură a actualei puteri, respectându-se un scenariu de compromitere a credibilității Parlamentului și de obstrucționare de către președintele de ședință, de președintă în special, a deputaților opoziției care au solicitat cuvântul în cadrul dezbaterilor pe fond și nu numai.

Este regretabil că realitatea prezintă anul 2011 ca fiind, în modul cel mai pregnant din cei 22 de ani de la Revoluție, expresia unei democrații politice și economice înțelese original de actuala putere: reprezentanții săi au dobândit libertatea și dreptul de a face orice, inclusiv de a încălca orice lege; au păstrat ca societate un model economic și social bazat pe două principii: bacșișul și hatârul. Aceste două principii sunt motive pentru ca oamenii să fie neîncrezători și cinici față de funcționarea democrației românești, față de cei pe care i-au ales să îi reprezinte. Se înțelege cu ușurință de ce atât de multă lume se simte descurajată de prestația actualului guvern. Guvernanții, partidele care susțin Guvernul, dovedindu-se incapabili să gestioneze criza economică și, mai recent, criza din zonele calamitate, recesiunea, au trecut la măsuri extreme: restricțiile și austeritatea, care condamnă România la o sărăcie și mai mare, la o depresie și mai accentuată.

Istoria arată că nu măsurile austere diminuează efectele crizei economice, ci unitatea clasei politice, colaborarea între putere, opoziție, mediul de afaceri și mediul academic, elaborând împreună planul de dezvoltare a economiei românești, în noile condiții adoptate de către statele Uniunii Europene. Depășind diferențele de natură politică și socială, trebuie reunite milioane de români într-o idee despre România, într-o voință unitară de reformare în bine a țării noastre. Lipsa de experiență, de profesionalism a guvernanților aduce mai multe pagube decât criza economică.

Elocventă în acest sens este criza din zonele calamitate de zăpadă abundentă și viscol. Criza în care se înregistrează 74 de morți. Morți pe care Guvernul și partidele din arcul guvernamental îi au pe conștiință.

România are o climă temperat continentală. Deci trebuie acționat în consecință.

Se impune de urgență ca Guvernul Ungureanu, cu aprobarea Parlamentului României, să elaboreze o nouă strategie bugetară multianuală, în vederea eliminării efectelor distructive ale fenomenelor naturale din timpul iernii.

Obligatoriu trebuie montate parazăpezi; plantate perdele vegetale de protecție a drumurilor și căilor ferate; plantate perdele vegetale de protecție a localităților rurale; achiziționate de urgență, de către Ministerul Transporturilor, utilaje speciale pentru deszăpezire.

Această succintă radiografie a actualei politici românești de guvernământ evidențiază o realitate de tristă amintire. Suntem martorii unei politici făcute cu patimă împotriva adversarilor politici, care nu mai sunt percepuți de mult ca posibili colaboratori, urmărindu-se distrugerea partidelor politice indiferent de opțiunile celor care le susțin.

Totuși, în ciuda nelegiuirilor săvârșite, puterea guvernamentală ar mai putea avea un moment de reflecție pentru a reveni la sentimente mai bune, promovând o politică pragmatică, bazată pe credință, moralitate și profesionalism - valori democratice esențiale, care pot asigura cetățenilor speranța promovării sociale. Singura cale prin care democrația constituțională va avea puterea de a-i conferi omului de rând imensa onoare de a participa la guvernare este ca puterea guvernamentală să elaboreze un nou program de guvernare, cu politici publice și măsuri publice aprobate de Parlamentul România într-un consens general, care să vizeze calitatea vieții cetățenilor români.

Așa participă românii la guvernare!

Vă mulțumesc.

Vreau să solicit spre analiză, de către Biroul Camerei Deputaților, ca aceste ședințe de declarații politice să nu se desfășoare în aceste condiții și să facă parte din plenul Camerei Deputaților, întrucât problemele care vin - întrucât vorbeam de participarea cetățenilor la guvernare, toate amendamentele pe care le aducem noi aici sunt problemele oamenilor și cred că trebuie cunoscute și dezbătute în plenul Camerei.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

 
Florin-Costin Pâslaru - declarație politică având titlul Nu există decât interese!;

Îl invit la microfon acum pe domnul deputat Florin Pâslaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Vasile Mocanu, din partea aceluiași grup.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

 

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Domnule președinte, mulțumesc.

Bună dimineața, stimați colegi!

Declarația mea politică se intitulează: "Nu există decât interese!"

Doamnelor și domnilor,

Stimați colegi,

Prioritățile declarative se regăsesc cu vârf și îndesat în discursurile unor miniștri care privesc cu dispreț uriaș milioanele de oameni.

Nu există decât interese. De partid, de gașcă, personale. Nimeni nu pare dispus să piardă accesul la privilegiile conferite de actul guvernării. Criza este resimțită din plin de o populație care se întreabă probabil când se va termina acest coșmar. Un coșmar care însă ocolește liderii, aleșii, clasa politică. În lumea decidenților zilei, criza nu provoacă decât rareori coșmaruri. Odraslele de bani gata ale liderilor continuă să arunce mii de euro în fiecare seară în cluburile de fițe. Continuă să se lăfăie în mașini de ultimă generație, să înfrunte criza din spatele unor portofele burdușite de bani nemunciți.

La polul opus, cei mulți duc pe umeri o austeritate tot mai apăsătoare. Guvernanții nu renunță la campania electorală, la compromisurile politice. Ei merg mai departe printre afaceri bănoase cu statul, profitând de un sistem juridic corupt și incapabil să se reformeze. România a ajuns un focar de nemulțumiri sociale. Nu există un domeniu, un singur domeniu în care lucrurile să se îndrepte în direcția cea bună. Se vând iluzii electorale, se îndreaptă o categorie socială împotriva alteia, se identifică vinovații în mediul privat sau de stat, în funcție de interesele politice. Sindicatele din administrație se pregătesc să protesteze.

Profesorii trăiesc cu groaza disponibilizărilor. Deficitul de medici și de resurse aduce grave prejudicii actului medical. Magistrații amenință și ei cu blocarea activității. Ceferiștii sunt trimiși în șomaj și lăsați să orbecăie pe drumurile întunecate ale crizei. Doar ei, guvernanții, consideră că au dreptul de a continua să se lupte pentru putere și privilegii.

Cetățenii sunt lăsați să ducă mai departe crucea austerității. Greutăți acum, greutăți în viitor. Datoria publică se mărește de la o zi la alta, ca și tupeul unei clase politice incapabile să își recunoască falimentul. Două partide ce nu pot reprezenta, cel puțin în acest moment, o alternativă la haosul acestei guvernări.

Guvernanții se simt pe cai mari. Nu se mai tem de o moțiune de cenzură. Pot să își recupereze pierderile din campanie, să își mulțumească filialele și clientela de partid. Cu toate acestea, stabilitatea politică nu este decât o iluzie. Pentru că populația a ajuns, stimați domni, la limita răbdării. Iar erupția acestui vulcan al disperării poate constitui o mare surpriză pentru cei ce se amăgesc că au totul sub control.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Vasile Mocanu - declarație politică având subiectul Ce vor ieșenii;

Îmi face plăcere să-l invit pe domnul deputat Vasile Mocanu și să îi spun că are la dispoziție cât timp dorește pentru declarația politică.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

 

Domnul Vasile Mocanu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o: "Ce vor ieșenii".

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

După o perioadă dureros de lungă, un ieșean a ajuns în fruntea Guvernului României. Această ignorare a Iașiului și a oamenilor de calitate ai Iașiului a fost, fără îndoială, o situație nedreaptă pentru un oraș care reprezintă o istorie cu care doar poate capitala României se mai poate lăuda.

În pofida dezamăgirii cotidiene provocate de actuala putere, mai sunt totuși ieșeni care privesc cu speranță numirea domnului Mihai-Răzvan Ungureanu la conducerea noului Cabinet. E adevărat că acesta speranță provine mai ales din bucuria de a fi scăpat de Emil Boc și de unul dintre cele mai slabe guverne ale tuturor timpurilor.

Oricum, cu domnul Emil Boc ne lămuriserăm. Acționând strict pentru promovarea propriei sale imagini, acesta a organizat, cu câțiva ani în urmă, chiar o ședință de guvern în capitala Moldovei. Și câte promisiuni nu ni s-au făcut atunci?! Și câte fonduri nu ni s-au promis atunci?! Dar totul - așa cum am mai spus - a fost doar joc de imagine. Guvernanții de azi i-au iubit atât de mult pe ieșeni, încât i-au lăsat în această iarnă grea și fără CET!

Afirmam mai sus că, după o perioadă enorm de lungă, de exact un secol, de la premierul conservator P.P. Carp încoace, România are din nou un premier ieșean în fruntea Guvernului. Dar cât e de ieșean, domnul prim-ministru al României?

Vom vedea în următoarele câteva luni.

Oricum, noi, ieșenii, pentru a-1 ajuta, am întocmit deja o listă de proiecte necesare, de bun-simț, pe baza opțiunilor populației și chiar pe baza promisiunilor făcute în ultimii ani de actualii guvernanți. Așadar, ieșenii doresc demararea autostrăzii Iași-Târgu Mureș, modernizarea aeroportului internațional și construirea unei veritabile șosele de centură a municipiul Iași. Toate, pentru a scoate Iașiul din izolarea nemeritată la care l-au condamnat actualii guvernanți.

Probabil mulți români, cunoscând prestigiul Iașiului, credeau că noi avem deja toate aceste proiecte, dacă nu finalizate, măcar începute. Să sperăm că domnul Mihai-Răzvan Ungureanu cunoaște adevărata realitate, cea de pe teren, nu cea din discursurile aleșilor PDL.

Doar este ieșean. Sau ar trebui să fie!

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Stimați colegi,

Nu mai avem alți distinși prieteni și colegi care să își susțină de la tribuna Camerei declarațiile politice.

Am să dau citire celor care și-au înaintat spre înregistrare declarațiile politice în scris.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnii deputați: Florian Daniel Geantă, Cosmin Mihai Popescu, Constantin Severus Militaru, Valentin Rusu, Eugen Constantin Uricec, Ioan Balan, Stelică Iacob Strugaru, Ștefan Daniel Pirpiliu, Silviu Prigoană, Călian Petru și Ciobanu Gheorghe.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, următorii deputați: Ion Stan, Ana Gheorghe, Ion Dumitru, Marian Ghiveciu, Valeriu Zgonea, Ion Călin, Bogdan Ciucă, Ghiorghe Vasile Gliga, Gheorghe Ciocan, Florin Iordache, Laurențiu Nistor, Vasile Popeangă, Aurel Vlădoiu, Constantin Sorin Stragea, Luca Florin Ciprian, Iuliu Nosa, Dorel Covaci și Neculai Rățoi.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, domnii deputați: Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Gheorghe Dragomir, Mihai-Aurel Donțu, Andrei Dominic Gerea, Mihai Lupu, Horea-Dorin Uioreanu, Radu Stroe, Gigel Știrbu, Mariana Câmpeanu, Grațiela Leocadia Gavrilescu și Mircea Irimescu.

Din partea Grupului parlamentar de independenți: domnii deputați Dan Ilie Morega, Ioan Munteanu.

În total, 42 de deputați au depus în scris declarațiile politice, din care 31 reprezintă opoziția, ceea ce înseamnă că nu se află în grevă deputații partidelor aflate în opoziție, ci, dimpotrivă, lucrează din plin la declarații politice.

Stimați colegi,

Da. Domnul Mircea Dușa, liderul PSD.

 
 

Domnul Mircea Dușa:

Mi-ați ridicat mingea la fileu, trebuie să vă răspund.

Noi nu suntem în grevă, suntem într-o formă de protest parlamentar. Și am anunțat că ne exercităm toate atribuțiile constituționale, mai puțin participarea la dezbateri la plen și la comisii. În rest, la declarații politice, la interpelări, moțiuni și tot ce doriți dumneavoastră, ne facem datoria conform Constituției.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule lider.

Apreciem protestul dumneavoastră, de data asta nu am decât cuvinte de apreciere față de prezența la ședința pe care eu am condus-o.

Nemaiexistând doritori nici pentru a depune în scris, nici pentru a susține declarațiile politice, declar închisă această ședință, urmând să ne revedem cu toții, sper și dumneavoastră, la ora 10, la ședința consacrată dezbaterilor punctelor înscrise pe ordinea de zi, a actelor normative aflate pe ordinea de zi.

Doamnelor și domnilor,

O zi frumoasă tuturor!

 
   

(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
  Andrei Dominic Gerea - declarație politică intitulată După chipul și asemănarea Protectorului...;

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"După chipul și asemănarea Protectorului..."

L-am criticat cu toții, pe bună dreptate, pe ex-premierul Boc, pentru faptul că, la primul viscol, în loc să reacționeze prompt și să dirijeze cât mai eficient acțiunile de intervenție rapidă în zonele cu probleme, își mai albea puțin imaginea pătată de proteste, deszăpezind un Q7 avariat și împărțind ceai tiriștilor!

Acum, acela mi se pare un gest disperat, dar și hilar, unul heirupist, dar și cu o notă de regie mai umană totuși, pe lângă incredibila nonșalanță înghețată bocnă, la stadiul de cui îi mai pasă de sinistrați, serviciile să trăiască, cu care reacționează președintele, încă în funcție și al său nou protejat, ales pe sprânceană și timpan!

Ce a făcut domnul Băsescu în ultima săptămână, în timp ce peste 70.000 de oamenii, din doar două județe, Vrancea și Buzău, au stat, timp de 10 zile, fără apă, electricitate, lemne sau alte surse de încălzire, fără alimente de strictă necesitate și medicamente, îngropați, la propriu, de vii, sub tone de zăpadă, deși ninsorile se opriseră de vreo 4 zile și, bineînțeles, se putea interveni?

De ce nu a văzut domnul președinte că autoritățile centrale n-au avut niciun gând să se sinchisească și să aibă măcar o inițiativă benefică, o perioadă mult prea lungă, pentru un stat de drept, în care oamenii plătesc taxe și impozite din puținul venit rămas în fiecare lună, suportă tot felul de măsuri de austeritate, luate non-stop, dar sunt lăsați, de proprii săi conducători, să moară cu zile doar din considerente și socoteli meschine?

Au murit peste 60 de oameni în doar câteva zile, din cauza viscolului și a gerului și, mă întreb, dacă vreunul dintre minunații actuali conducători, mari făuritori de reforme, profund falimentare în fapt, îi are pe conștiință?

Cum este posibil, ca în anul 2012, zeci de mii de români să fie uitați cu totul de autorități, să rămână blocați, zile întregi, într-o situație de coșmar, fără să primească niciun ajutor guvernamental, deși trebuia intervenit imediat, mobilizându-se armata, jandarmii - cei care au stat cu săptămânile prin Piața Universității, ultradotați cu echipamente foarte moderne și extrem de costisitoare pentru intervenții în forță - dar și toate utilajele de deszăpezire, din celelalte județe neafectate de calamitate? De ce nu a fost imediat instituită situația de urgență, că doar am avut vreo trei prim-miniștri într-o săptămână, locatari la Palatul Victoria?! Oare nu era niciunul dintre ei capabil să facă ceva concret pentru proprii săi cetățeni? Unde este acum fondul de rezervă al guvernului, din care s-au tot scurs valuri de șpăgi către parlamentarii și primarii portocalii, pentru diverse proiecte, care mai de care mai fantastice?

Domnul Băsescu a fost foarte ocupat săptămâna trecută cu desfăcutul și făcutul guvernelor, cu întocmitul listelor cu nume de miniștri, buni de tipar, pentru viitorul electoral al partidului său de buzunar, cu ceremoniile și șampania, sărbătorind fericit că i-a ieșit Robertei Anastase numărătoarea, cu cinci voturi în plus, în Parlament, la ședința pentru validarea guvernului de preșcolari imaculați! Și a culminat, de ce nu, după atâta stres și epuizare, cu vreo trei zile, binemeritate, de repaus la Predeal! Și-i mai acuza pe alții că merg la SPA toamna, când nu erau nici inundații, nici viscole...

Iar stilatul și școlitul său nou pupil, cu diplomă de Oxford, diplomat cu experiență, modern în abordarea politică și reformator de sisteme, și-a ocupat timpul prețios, întâi cu predatul și preluatul de ștafete, în timp ce zeci de mii de oameni așteptau disperați, înfometați, în întuneric, frig și cu vreo 4-8 metri de zăpadă peste casele lor, ca cineva, autorizat și echipat, să le ofere o mână consistentă de prim-ajutor!

Domnul Ungureanu și-a însușit, mult prea repede, școala profesorului său de traseu politic, domnul Băsescu, dar cred că era cu mult mai nimerit dacă dumnealui, peste weekend, rămânea în bibliotecă sau în guvern, decât să se plimbe cu elicopterul până la sinistrați, ca să-i acuze că sunt leneși, pentru că nu s-au deszăpezit singuri, cu mâinile goale, ieșind prin acoperișuri, eventual: "Cu primarii mai e o problemă aici și nu mă feresc s-o spun public. E inadmisibil să treci pe străzile unei localități din România și să-i vezi pe militari cum desfundă drumurile, în timp ce beneficiarii direcți, care sunt și concetățenii noștri, stau în casă la căldură și asta se întâmplă și la inundații și la nămeți. Nu se poate așa ceva, nu putem plăti lenea la nesfârșit. E lipsă de respect pentru cei care stau în frig 24 de ore din 24 să dea drumul la salvări, să desfunde drumurile, să rezolve situațiile de urgență, nu se poate așa ceva", a declarat noul premier, domnul Ungureanu, la prima sa vizită în teren.

Să înțelegem, domnule Ungureanu, că statul dumneavoastră secret funcționează numai când trebuie să vă care cu avioanele și elicopterele, în regim de urgență, parlamentarii necesari pentru cvorum, ca să vă voteze și valideze noile funcții, dar când oamenii din țara asta, ceilalți români, că doar despre ei vorbim, sunt la cea mai mare ananghie, calamități, extrem de neajutorați, de peste o săptămână, vorbiți despre ei ca fiind leneși și lipsiți de respect, deoarece era cazul să nu vă deranjeze noile preocupări și să se descurce mai bine singuri?

Dumneavoastră în care Românie vreți să trăiți, domnule Ungureanu: în cea falsificată de Protectorul dumneavoastră, doar pentru clanuri, clienți și privilegiați portocalii sau în acea Românie a tuturor, țara în care mai sunt atât de multe de făcut, pentru că realizările obținute cu greu vreme de 20 de ani, au distrus PD-iștii, în doar trei ani? România democratică trebuie să le fie redată românilor, care au dreptul la o viață decentă, demnă, dar și la siguranță, sănătate și viață, drepturi garantate prin Constituție?!

Aș mai avea o întrebare, domnule prim-ministru: mai există, prin rezervele statului, ceva motorină, materiale antiderapante, pături, alimente și alte lucruri de primă necesitate sau păpușarii le-au prăduit pe toate?

  Ioan Balan - declarație politică având ca temă Securitatea energetică pusă la încercare de iarna grea;

Domnul Ioan Balan:

"Securitatea energetică pusă la încercare de iarna grea"

În primele mele declarații politice, în calitatea de deputat, am declarat că una din marile dureri ale economiei românești este legată de energointensivitatea unor ramuri industriale și mai ales de lipsa totală a retehnologizării unor domenii care consumă la fel de multă energie ca în anii ’70.

Anul acesta, am trăit cu iluzia că iarna nu va veni și că vom scăpa ușor de provocările pe care acestea le aduce, în primul rând din punct de vedere energetic. Iluzia noastră a fost însă brutal spulberată de către natură și astăzi trăim emoția aprovizionării și distribuției corespunzătoare cu resurse energetice.

Nu pot să nu recunosc că în materie legislativă s-au făcut progrese semnificative, însă în domeniul economiei reale mai sunt însă multe de făcut.

Lipsa privatizării unor producători de energie a crescut constant prețul de producție din cauza tehnologiilor vechi cu care continuă să lucreze și a vulnerabilizat capacitățile de producție.

De asemenea, trebuie să precizez că privatizarea nu garantează creșterea automată a calității produselor sau serviciilor furnizate în economie. Mă gândesc, în acest sens, la distribuția gazului natural sau a energiei electrice în foarte multe localități rurale, acolo unde incidentele intervenite din pricina vremii rele sunt soluționate în 3 poate și 4 zile. În acest din ultim caz, investițiile în infrastructura de distribuție sunt departe de clauzele prevăzute în condițiile de privatizare.

Nu în ultimul rând, chiar dacă România este unul dintre statele binecuvântate cu resurse naturale, resursele interne nu pot satisface cererea internă la cote maxime de consum. Suntem, astfel, constrânși să apelăm la importuri, care nu au nicidecum prețul celor exploatate în interiorul țării, crescând facturile consumatorilor casnici și diminuând competitivitatea agenților economici.

Nu aș dori să fiu prea dur în aprecieri, însă vreau să cred că iarna aceasta ne-a dat un ultimatum în privința atitudinii noastre față de securitatea aprovizionării economiei și populației cu resurse energetice în condiții optime.

Investițiile constante în infrastructura de transport și distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale, investițiile în cercetarea și dezvoltarea de resurse energetice alternative, pentru creșterea independenței energetice a țării sunt elementele cheie ale viitoarelor acțiuni.

Pe termen scurt și mediu va trebui să menținem optime relațiile comerciale de aprovizionare, în tradiția parteneriatului reciproc favorabil și să ne câștigăm respectul reciproc în relațiile economice internaționale.

  Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf - declarație politică: Opoziție fără scrupule - PSD și PNL orbiți de iluzia puterii!;

Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf:

"Opoziție fără scrupule - PSD și PNL orbiți de iluzia puterii!"

Asistăm de săptămâni, de acum, la refuzul opoziției politice din România de a participa la orice fel de discuție, consultare sau dezbatere cu factorii politici aflați la guvernare. Obstinația cu care liderii partidelor din opoziție, Victor Ponta și Crin Antonescu refuză orice consultări cu partidele aflate la guvernare sau cu președintele Traian Băsescu denotă lipsă de maturitate politică!

Luni de zile PSD și PNL nu au avut niciun fel de alt discurs decât "Jos Boc!" și "Jos Băsescu!". Nimic altceva. Orice încercare de dialog a fost respinsă a priori de liderii de paie ai unei alianțe contra naturii, USL. Nu voi insista asupra modului în care sforile lui Ponta, cât și ale lui Antonescu sunt trase de baroni locali îmbogățiți din vremea apusă a guvernărilor PSD și PNL. Nici nu voi constata lipsa oricărui program viabil de guvernare a unei țări aflate în mijlocul unei crize economice globale.

Nu pot, însă, să nu mă revolt împotriva orbirii cu care opoziția înțelege să își exercite mandatul de reprezentanți ai cetățenilor României. Este inadmisibilă neimplicarea și neparticiparea parlamentarilor PSD, PNL și PC la lucrările Parlamentului. Acești "aleși ai poporului" sunt obligați să participe la lucrările Parlamentului pentru că tocmai de asta au fost votați de oameni: să îi reprezinte. Așa zisa "grevă" a parlamentarilor opoziției nu este decât un chiul de lux pentru că, pe lângă faptul că își încalcă mandatul, aceștia cheltuiesc banii contribuabililor pentru a nu face nimic! Înțeleg că acesta este modelul patentat de Crin Antonescu, de a chiuli din lene și incompetență, dar refuz să cred că politicienii responsabili din PSD și PNL au ales calea inconștientă de a nu-și reprezenta alegătorii!

Opoziția politică din România a dat dovadă de lipsa oricăror minime scrupule, în goana ei oarbă pentru putere cu orice preț. Am văzut cum, cu exagerat cinism, PNL a încercat din toate puterile să confiște politic manifestațiile spontane de nemulțumire ale cetățenilor României. Am văzut cu toții cum opoziția a mobilizat activele de partid pentru a produce tulburări sociale doar-doar vor reuși să provoace alegeri anticipate. Ba Ludovic Orban a coborât în piață de două ori, chiar dacă a fost scos în șuturi de acolo tot de atâtea ori! Motivul pentru care acești politicieni au sacrificat dreptul liber al oamenilor de a protesta apolitic? Căderea liberă în sondaje și panica față de îndepărtarea tot mai rapidă de frâiele puterii!

În aceste zile, în care vicisitudinile climatice au pus stăpânire pe România, vedem cum aceiași politicieni lipsiți de orice simț moral confiscă drama unor oameni năpăstuiți de vreme pentru a mai "puncta" câte ceva în lupta politică. S-a cerut schimbarea prefecților din județele lovite de intemperii, fără o minimă analiză a ceea ce s-a făcut sau cum s-a intervenit în sprijinul oamenilor. Mai mult, politicieni din opoziție, cu ignoranță, au început să arunce de la televizor cu stări de necesitate, stări de calamitate sau de urgență, fără să aibă măcar noțiunea termenilor! Acești "politicieni de carton" se joacă cu dramele reale ale cetățenilor României!

Pe agenda PSD, PNL și PC scrie doar puterea! Ce vor face ei cu puterea? Este suficient să ne uităm la lipsa de scrupule de care opoziția dă dovadă, ca să înțelegem cu toții că baronii și îmbogățiții guvernelor PSD și PNL și-au pierdut răbdarea! Vor puterea cu orice preț! Atât. Nimic altceva nu mai contează!

  Cristian Buican - declarație politică intitulată Soluții pentru funcționarea Parlamentului;

Domnul Cristian Buican:

"Soluții pentru funcționarea Parlamentului"

Protestul nostru, al reprezentanților Uniunii Social-Liberale, deputați și senatori de la PNL, PSD sau PC, reprezintă un moment de cotitură al vieții politice parlamentare din România. Vă asigur că intenția noastră nu este de a crea un blocaj al celei mai importante instituții democratice, ci de a trage un puternic semnal de alarmă asupra neregulilor și încălcărilor repetate a regulamentelor și a legilor cu care actuala coaliție de guvernare ne-a obișnuit deja. Multiplele asumări de răspundere, 14 la număr, furtul la vedere de la Legea pensiilor, înființarea unui partid parlamentar ce nu a participat la alegeri parlamentare, batjocura reprezentanților portocalii asupra instituției Parlamentului, disprețul afișat față de regulile democratice, îngrădirea dreptului parlamentarilor de a vota moțiuni simple sau de cenzură sunt doar vârful aisbergului comportamental afișat și susținut de PDL și acoliții de la UDMR și partidul trădătorilor în ultimii trei ani de zile.

Acest gen de comportament arată o totală lipsă de respect a reprezentanților puterii față de instituția Parlamentului. Chiar dacă pot recunoaște că Parlamentul României nu a fost niciodată perfect și nici un model de funcționare rapidă și eficientă, sau vreo agoră ideatică de care să fim mândrii în lume, nici nu putem să călcăm în picioare principala instituție democratică a țării. Or, în aceste condiții, de o neimaginabilă cruzime față de principiile democratice și lipsite de orice regulă a unei bune guvernări, noi, reprezentanții opoziției am decis că răspunsul trebuie să fie pe măsură și astfel am ajuns la hotărârea de neparticipare la lucrările plenului și a comisiilor.

Am crezut inițial că acest gest de a protesta va fi bine înțeles de către colegii deputați și senatori ce susțin puterea, însă comportamentul de la investirea guvernului clonelor de săptămâna trecută mi-a confirmat contrariul. Tocmai de aceea și în dorința unei bune funcționări a Parlamentului României, noi, cei de la Uniunea Social-Liberală am hotărât să stabilim condițiile în care vom reveni la ședințele Camerei Deputaților și respectiv Senatului. Tot pentru a preîntâmpina ifosele portocalii și a pudelilor trădători și minoritari am hotărât ca aceste condiții să se refere strict la viața parlamentară și să fie doar patru condiții ușor de îndeplinit și acceptabile din punct de vedere politic.

Stimați colegi ce susțineți monstruoasa coaliție de la guvernare, în cazul în care nu ați citit presa liberă din România, căci cu siguranță televiziunile și ziarele de partid nu au publicat aceste condiții, noi, reprezentanții Uniunii Social-Liberale suntem dispuși să renunțăm la protestul nostru dacă actuala putere îndeplinește următoarele patru condiții ce țin de buna și democratica funcționare a instituției parlamentare:

1. Un angajament public al primului-ministru că nu va mai folosi asumarea răspunderii și ordonanțele de urgență;

2. Un angajament public din partea celor de la putere că vor participa și vor recunoaște Parlamentului dreptul de a cenzura Guvernul prin moțiune de cenzură, nu să stea în bănci fără să voteze;

3. Fraudarea votului de către Roberta Anastase trebuie sancționată, alături de Sever Voinescu, și trebuie date garanții că nu se va mai repeta așa ceva în viitor;

4. Rediscutarea modificării abuzive a Regulamentului, care a recunoscut în Parlament un partid care n-a candidat niciodată.

Îndeplinirea acestor condiții reprezintă o minimă și justă compensație pentru batjocura la care a fost supusă această instituție de către lăcustele portocalii, armata trădătorilor și bravi negociatori minoritari.

În ceea ce privește modalitatea aleasă de transmitere a acestui mesaj, aceea a unei declarații politice, vă anunț că voi continua să îmi desfășor activitatea de parlamentar, atât în teritoriu, prin organizarea de audiențe, dezbateri și consultări cu societatea civilă și populația, cât și în Parlament, prin intermediul declarațiilor politice și a interpelărilor și întrebărilor adresate membrilor guvernului clonelor.

  Cezar-Florin Preda - declarație politică despre Solidaritate în condiții grele pentru România;

Domnul Cezar-Florin Preda:

"Solidaritate în condiții grele pentru România"

Referitor la dificultățile pe care le întâmpină în aceste momente un număr mare de români din cauza ninsorilor și a viscolului, printre care și mulți buzoieni, vreau să vă spun că acestea nu trebuie politizate. Noi, politicienii, trebuie să ne dăm mâna să acționăm împreună, unitar și coerent pentru a fi cu adevărat de ajutor acestor oameni aflați la mare încercare.

Cred că solidaritatea este cuvântul de ordine în aceste zile și pentru a depăși aceste condiții grele pentru România și zeci de mii de români. Acum este timpul faptelor, al acțiunii concrete și coerente, în mijlocul oamenilor și din mijlocul nămeților. Numai așa putem fi de folos, numai așa putem să ne exprimăm adevărata preocupare pentru semenii noștri, deopotrivă copii, tineri și bătrâni, din satele izolate de zăpezi. Știu că e mai cald și mai confortabil să ceri să cadă capete, să faci declarații politice zgomotoase și să te declari foarte îngrijorat și afectat de această situație când o faci la televizor. Dar situația este atât de gravă, încât aceste declarații nu fac bine nimănui astăzi.

Fac un apel la solidaritate și sper ca în continuare, până când vom trece peste această iarnă grea, să fim mai înțelegători, mai calmi și de un real folos și sprijin pentru români și România.

  Dumitru Chiriță - declarație politica: - Pactul Ribbentrop-Molotov, în varianta modernă;

Domnul Dumitru Chiriță:

"Pactul Ribbentrop-Molotov‚ în varianta modernă"

Într-o declarație mai veche arătam care este deviza politică a "tătucului" Băsescu, inspirată din celebra maximă atribuită lui Ludovic al XV-lea "După mine, potopul". Remarc faptul că în timpul scurs "marele cârmaci" nu numai că nu a reușit să îndrepte corabia națională spre ape mai liniștite, ci, dimpotrivă, face "totul" ca ea să eșueze.

În furia sa distrugătoare, regimul Băsescu-Boc nu s-a limitat la tăieri de pensii, salarii, la închideri de spitale și școli. După ce le-a distrus românilor prezentul, marele gânditor de la Cotroceni și-a zis că totuși poporul român și-ar putea reveni din prăpastia în care l-a aruncat. Pentru a le refuza și posibilitatea de a spera în ziua de mâine, Boc și Băsescu au găsit soluția "genială" - să amaneteze și viitorul românilor. Acest lucru a fost realizat prin împrumuturi masive, de ordinul zecilor de miliarde de euro, contractate nu pentru investiții (care ar fi putut, eventual, ajuta la rambursarea creditelor), ci pentru plata obligațiilor curente, o mare parte ajungând la clientela "portocalie", prin intermediul achizițiilor publice cu "dedicație".

Bătându-se cu pumnul în piept "că nu sunt bani", Băsescu și Boc au "uitat" de miliardele de euro puse la dispoziția României, cu titlu gratuit, de către Uniunea Europeană. Rata de absorbție a acestor fonduri este catastrofală, iar lucrurile nu se vor ameliora în viitor, deoarece Bruxelles-ul, exasperat de incapacitatea României, va redistribui fondurile, atât de necesare în această perioadă de criză, altor state capabile să le cheltuiască.

Este evident că alianța aflată la putere preferă să se împrumute de la FMI și Banca Mondială pe dobânzi mari, decât să întocmească proiecte viabile pentru atragerea fondurilor nerambursabile. Aceasta și pentru că banii veniți de la FMI, Banca Mondială și de la bugetul de stat sunt mai ușor de fraudat decât cei acordați în mod gratuit de către UE.

În voința sa de a distruge și viitorul copiilor și nepoților noștri, "marinarul" Băsescu a mai făcut un pas, odată cu aderarea (promisă) la noul acord interguvernamental promovat de "cuplul Merkozy". Nu vreau să discut aici despre utilitatea acestei adeziuni pentru România. Sunt persoane mult mai calificate care o pot face. Însă, ca orice cetățean, nu pot să nu îmi pun câteva întrebări despre ce înseamnă concret acest nou tratat. Faptul că acest Pact de stabilitate economică propus de "cuplul franco-german" a fost mai degrabă impus de către marele cârmaci, fără ca noi să fim consultați.

Deși aceste reguli se adresau în principal statelor din zona euro, frica de o Uniune în două sau chiar trei viteze, le-a "obligat" pe celelalte state membre, 25 la număr, cu excepția notabilă a Regatului Unit și a Cehiei, să anunțe participarea lor la acest nou act european.

Consider că asemenea documente pot fi adoptate doar în măsura în care există o dezbatere reală între sindicate, patronate, Camera de Comerț, precum și alte instituții care sunt preocupate de economia țării și să reliefeze avantajele pe care le-ar avea România, în acest sens.

Salut atitudinea reprezentanților Regatului Unit și ai Cehiei de a nu semna acest pact fără a consulta populația și societatea civilă din țările lor, arătând astfel că le pasă de cetățenii lor. Ca la noi la nimeni, Președintele a semnat acest pact fără a consulta poporul, precum și societatea civilă. În acest sens, consider că acest angajament este al lui Băsescu și familiei lui.

Ceea ce mă miră (sau nu) este faptul că Băsescu "s-a aruncat cu capul înainte", anunțând că România va ratifica noul acord, înainte ca să se știe exact ce va cuprinde.

Aș fi dorit ca Băsescu să nu se fi comportat ca un fanariot, confundând țara cu moșia sa, și să fi provocat o veritabilă dezbatere pe această temă, înainte de a oferi acordul României, pentru că "tătucul" nu a amanetat viitorul copiilor lui, bine asigurat de "vânzările anterioare", ci pe cel al copiilor și nepoților noștri.

Analizând prestația președintelui, ne dăm seama că această atitudine este normală pentru el, singurul deținător al adevărului absolut, restul turmei neștiutoare având doar "dreptul" de a recunoaște "geniul conducătorului iubit".

  Dumitru Chiriță - declarație politica: - Mai multă transparență sau o nouă metodă de fraudare a alegerilor?;

Domnul Dumitru Chiriță:

"Mai multă transparență sau o nouă metodă de fraudare aalegerilor?"

În cursul anului 2009, domnul Marcel Opriș, directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale (serviciu aflat în subordinea lui Traian Băsescu), primește din partea "tătucului" Băsescu o propunere de a instaura un sistem de supraveghere a desfășurării alegerilor, la vremea respectivă fiind vorba de scrutinul de alegere a președintelui țării.

Coaliția PDL-PSD, aflată la guvernare la acea epocă, nu a agreat această propunere, considerând că aceasta presupune anumite riscuri și că, oricum, timpul rămas până la data alegerilor nu permitea implementarea acestui sistem în condiții optime.

La sfârșitul anului 2011 același domn Opriș reiterează această intenție de instaurare a sistemului de supraveghere, de data aceasta pentru alegerile locale și parlamentare ce vor avea loc la sfârșitul acestui an.

La prima vedere, propunerea respectivă dorește să realizeze o gestiune mai eficientă a procesului electoral, vizând evitarea votului multiplu, a turismului electoral și a altor metode "clasice" de influențare a rezultatului alegerilor, întâlnite cu ocazia precedentelor scrutine.

Inițiativa STS-ului este una lăudabilă și, dacă s-ar concretiza, am putea spune că, în România, procesul electoral se va desfășura într-un mod corect. Din păcate, propunerea de monitorizare a desfășurării alegerilor vine în contextul în care regimul "Băsescu-Boc" încearcă cu disperare să se mențină la putere, inclusiv printr-o fraudă masivă a alegerilor, deja comasate, din acest sfârșit de an, probabil în ideea de a nu fi obligați să fure de două ori.

Este evident că un serviciu secret aflat în subordinea lui Traian Băsescu, fără un control public, va face ceea ce îi comandă "ilustrul conducător", iar buna intenție a domnului Opriș se va transforma într-o fraudă masivă la viitoarele alegeri, bineînțeles în favoarea actualului regim.

În măsura în care această propunere avansată de STS se va concretiza, consider că trebuie instituită o comisie de supraveghere, formată din parlamentari și din experți independenți, comisie care să urmărească întregul proces de implementare și desfășurare a proiectului, inclusiv modul în care acest sistem va funcționa în timpul scrutinului, până la anunțarea rezultatelor finale, pentru a avea garanția că lucrurile vor merge bine și că nu vor exista implicări ale Serviciului de Telecomunicații Speciale, în favoarea unuia sau altuia dintre competitorii electorali.

  Gheorghe Ciobanu - declarație politică având titlul 2011 a fost un an bun. 2012 trebuie să fie și mai bun;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"2011 a fost un an bun. 2012 trebuie să fie și mai bun"

Parcurgem o perioadă extrem de dificilă. Ultimii trei ani au fost, pentru noi toți, ani de sacrificiu, de strâns cureaua. S-au luat măsuri severe, măsuri care, în mod evident, au stârnit indignarea unei părți a populației, dar fără de care România n-ar fi supraviețuit, ajungând cel mai probabil în situația Greciei sau chiar mai rău. Ar fi trebuit ca tuturor să ne fi fost destul de clare circumstanțele extraordinare în care se află Europa și care, inevitabil, afectează și țara noastră.

Ori de câte ori Cabinetul Boc a încercat să explice populației necesitatea măsurilor luate, opoziția a atacat populist, susținând că bugetul permite de toate, iar criza din zona euro este o falsă problemă. Această logică de campanie, în care opoziția se află de la începutul crizei financiare mondiale, a alimentat un continuu nucleu de tensiune socială și a creat impresia că politica de austeritate nu este o necesitate, ci doar o marotă cu care puterii îi place să se joace. Țin să menționez că această retorică era purtată cu înverșunare de liderii opoziției în momentul când, prin înlăturarea guvernelor de stânga din Grecia, Spania și Portugalia, eroarea politicilor opoziției din România devenise clară.

În ciuda atacurilor continue și deturnării realității de către reprezentanții opoziției, măsurile corecte au fost înfăptuite și adevărul a fost spus, chiar dacă nu întotdeauna în cel mai convingător mod cu putință. Dar toate aceste lucruri au costat Guvernul și partidul. A face ceea ce e bine și corect nu asigură, în politica românească a atacurilor gratuite, răsplata electorală. Din contră, cei din Guvern și cei care l-au susținut în Parlament sunt întru totul conștienți de sacrificiul electoral pe care l-au făcut. Dar au conștiința împăcată a lucrului corect făcut.

În acest context al deturnării de către opoziție a mesajelor cabinetului Boc transmise populației, schimbarea Guvernului a devenit o necesitate. Schimbarea nu s-a produs pe motiv de incompetență, ci din dorința recredibilizării reformelor pe care premierul Boc le-a inițiat. Este o realitate, și istoria va face dreptate în acest sens, că Executivul condus de Emil Boc a fost unul dintre cele mai performante cabinete din Europa.

Guvernul Ungureanu trebuie să le ofere românilor încredere. Trebuie să demonstreze că măsurile economice aspre vor aduce bunăstare populației, așezând România pe fundamente solide de creștere economică. Noul Cabinet nu va avea un drum ușor, dar, în mod cert, va fi mai simplu decât cel al Cabinetului Boc.

Schimbarea Guvernului Boc este și răspunsul pe care Partidul Democrat Liberal îl oferă nemulțumirilor populare. Oamenii au cerut un nou tip de politician și sunt convins că vor găsi în Mihai-Răzvan Ungureanu un tânăr care corespunde profilului dorit: intelectual remarcabil, școlit la Oxford, cu o imagine nepătată, care generează încredere la nivelul majorității de guvernământ.

Lăudabilă este și rapiditatea cu care această tranziție la nivelul Executivului s-a produs. Majoritatea celor din Guvern, deși tineri, vin cu o bogată experiență în domeniile pe care acum le patronează, mulți fiind consilieri și experți în ministerele pe care acum le conduc. Nici nu se putea altfel. Timpul este mult prea scurt pentru a aduce oameni din afara sistemului, oameni cărora le-ar fi trebuit cel puțin câteva luni pentru a se acomoda noilor poziții ocupate.

După cum vedeți, continuitatea este elementul cheie pe care atât majoritatea parlamentară, cât și Președintele României, au ținut să-l promoveze. Astfel, deși Mihai-Răzvan Ungureanu nu este membru PDL, el este un om de dreapta, o persoană ce înțelege foarte bine necesitatea măsurilor de prudență fiscală și se opune risipei pe care și acum stânga o promovează cu populismul caracteristic.

  Cosmin Mihai Popescu - declarație politică cu titlul Respect pentru solidaritatea românilor!;

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

"Respect pentru solidaritatea românilor!"

Nu pot să nu recunosc faptul că m-a încercat o puternică emoție atunci când am văzut mii de români solidarizându-se cu cei care, vitregiți de capriciile naturii, se află acum în dificultate. Zeci de mii de tone de alimente, zeci de mii de tone de apă și haine, combustibili și alte ajutoare vin astăzi din toate colțurile țării noastre ca să aline suferința celor puternic încercați de viscol și zăpadă.

Mi-e greu să cred că, așa cum ar fi dorit unii să spună, românilor nu le este caracteristică solidaritatea. Dimpotrivă! Am demonstrat de-a lungul celor cinci decenii de comunism că suntem solidari și acest sentiment nu a dispărut nici în decursul celor douăzeci de ani de tranziție, presărați cu șomaj, inflație și neajunsuri.

Românii sunt solidari! Nimeni și nimic nu mai poate contesta acest lucru.

Cu toate acestea, solidaritatea nu poate suplini lipsa de reacție a autorităților locale! Solidaritatea românilor reușește să atenueze efectele, nu însă să înlăture și cauzele evenimentelor nedorite.

Intemperiile provocate de valul de zăpadă s-au produs în plină iarnă și nicidecum în iunie sau iulie. Înțeleg că cea mai mare parte a autorităților locale sunt sărace și nu dispun nici de mijloace materiale sau financiare. Însă, un bun gospodar local, face vara sanie și iarna căruță. Altfel spus, își ia măsuri de precauție și pentru iernile mai blânde și pentru cele mai aspre. Sutele de bătrâni uitați singuri în casele neîncălzite și fără iluminat, puteau avea o cu totul altă soartă dacă administrațiile locale prioritizau oamenii și mai apoi infrastructura locală și locuințele.

Este drept că în douăzeci de ani nu am dobândit o experiență completă a ceea ce înseamnă administrație locală responsabilă și în serviciul cetățeanului, însă, sper ca astfel de experiențe nefericite să reprezinte un exemplu pentru toate autoritățile locale.

Nu vreau să închei înainte de a mai afirma încă o dată că respect solidaritatea de care au dat dovadă românii în aceste momente grele.

  Costică Macaleți - declarație politică intitulată România și FMI sau cum măsurăm cu ocaua mică;

Domnul Costică Macaleți:

"România și FMI sau cum măsurăm cu ocaua mică"

Declarația mea politică se referă la situația economică a țării și la raporturile cu Fondul Monetar Internațional.

Potrivit unui articol publicat de doi analiști ai Reuters pe blogul agenției, abordarea dură a FMI poate fi dezastruoasă în România. Astfel, specialiștii comentează că "rigoarea excesivă" promovată de instituția financiară ar putea provoca daune pe termen lung. Condițiile draconice impuse de FMI au dus la reducerea salariilor din sectorul public cu 25%, mai mult decât oriunde în altă parte. Spre comparație, Irlandei i s-a cerut să reducă salariile angajaților publici cu 10% și numărul angajaților cu 8.000 de persoane, în timp ce Portugalia a scăpat cu tăieri ale salariilor de 5% și restrângerea personalului prin plecări naturale.

Premierul Emil Boc a demisionat, dar răul provocat de rigoarea excesivă a Fondului ar putea fi de lungă durată, avertizează autorii articolului, Martin Hutchinson și Christopher Swann, care și-au exprimat punctul de vedere personal. FMI a încercat între timp să își atenueze imaginea fioroasă, iar directorul general Christine Lagarde a argumentat că Fondul ar trebui să fie mai puțin dur, admițând că "o consolidare prea rapidă a bugetelor poate afecta redresarea și înrăutăți perspectivele pieței muncii".

Din păcate, în tratamentul aplicat României FMI a revenit la reputația sa de "vampir", se arată în articol, care enumeră între măsurile cerute de FMI desființarea a 100.000 de locuri de muncă, reducerea salariilor și majorarea TVA, care au afectat direct populația săracă. Astfel de măsuri dure ar putea să aibă, însă, un efect contrar. Prin întărirea protestelor, inclusiv cele de stradă, FMI ar putea îndepărta România de strategiile pe care le încurajează, avertizează autorii.

În mod evident, România nu are nevoie de măsuri extreme. Deficitul de cont curent a atins 14,5% din PIB în 2007, dar problema a fost corectată cu o depreciere de 30% a leului în perioada 2007-2009, în timp ce cheltuielile publice, de 36% din PIB, nu sunt excesive, notează cei doi analiști. Austeritatea fiscală nu reușește, pe de altă parte, să rezolve problema corupției endemice și alte probleme structurale, care contribuie la menținerea PIB-ului pe cap de locuitor pe penultimul loc în UE.

FMI ar putea să ajute țara să scape de moștenirea regimului comunist. În schimb, severitatea exagerată riscă să submineze democrația fragilă din România, iar protestele de stradă au contribuit la căderea guvernului. Asprimea FMI față de România provoacă îngrijorarea că Fondul operează cu standarde duble. Națiuni mai bogate, precum Irlanda și Portugalia, așa cum s-a specificat, au beneficiat de termeni mai toleranți în acordurile de sprijin financiar.

Atunci se pune firesc întrebarea: oare de ce la noi e mai rău decât la alții? Cu ce sunt românii mai "vinovați", ca să suporte măsuri de austeritate excepțională care au dus populația la un prag de privațiuni care se apropie și pe alocuri chiar depășește perioada totalitară? Răspunsul nu poate să ne vină decât uitându-ne la cei care ne guvernează!

  Dan Ilie Morega - declarație politică: Cumetria bate România;

Domnul Dan Ilie Morega:

"Cumetria bate România"

Doresc să vă redau următoarea situație concretă:

În ziua de 5 februarie, ora 12.00 m-am deplasat cu un autoturism 4x4 de la Târgu Jiu spre București, pe DN 67 Târgu Jiu-RâmnicuVâlcea. Deși în noaptea de 4 spre 5 februarie a nins de cca. 15 cm până la orele 6 dimineața, până la graniță cu județul Vâlcea pe o porțiune de 40 km timpul parcurs a fost de 1h și 30 min. din cauza lipsei de preocupare pentru deszăpezire și folosire de materiale antiderapante(deși era ora 12.00 pe tronsonul parcurs nu am întâlnit nici măcar un utilaj).

Apropo, având stație pe autoturism, un bucureștean și un argeșean m-au apelat, întrebându-mă dacă carul cu proști de la Drumuri Naționale s-a răsturnat în Gorj.

După intrarea în județul Vâlcea, cu zăpada mult mai mare, și până la București parcă am intrat în altă țară. Atât DN-urile din Vâlcea și Argeș, cât și A1 au fost curate și se putea circula fără niciun fel de problemă.

Cumetria și relațiile neprincipiale ale unor colaboratori au condus la înlocuirea în mod abuziv a fostului șef al SDN Gorj, Leuștean Dumitru, care și-a îndeplinit cu succes atribuțiile pe care le-a avut. Înlocuirea acestuia a fost efectuată de Directorul General al CNADNR București, Drăghia Daniela, pentru refuzul nejustificat de a-l numi pe Maria Iulian, profesor de sport, șef district al DN 67 D Baia de Aramă. Acesta este lipsit de pregătire în domeniu și are alte "calități" și preocupări, mai puțin cele care-i revin în funcția numită de actualul șef al secției SDN Gorj, Dina Ion. (Acționarea pentru deszăpezire pe tronsonul de care răspunde: Tismana - Baia de Aramă - km. 36 Herculane - DN 67 D a fost total necorespunzătoare, după chipul și asemănarea șefului său.) Numirea acestuia s-a realizat de Directorul General, Drăghia Daniela, la intervenția și relațiile apropiate cu colaboratorul acesteia, Pișta Marius, nimeni altul decât cumnatul lui Ilie Iulian.

Vă dau aceste detalii pentru a cunoaște că se mai întâmplă ca și colaboratori de-ai dumneavoastră să folosească în mod real sintagma "cumetria bate România". Chiar dacă aceste cazuri sunt puține, aduc prejudicii de imagine, prin incompetența unor salariați subordonați dumneavoastră, nerealizându-și propriile atribuții. Am convingerea că veți examina cele prezentate și veți dispune măsurile corespunzătoare.

  Daniel Buda - declarație politică despre Parlamentarii opoziției în grevă de lux, în vremuri de recesiune!;

Domnul Daniel Buda:

"Parlamentarii opoziției în grevă de lux, în vremuri de recesiune!"

Începând cu săptămâna trecută, prin manifestarea așa numitului protest pe o perioadă nedeterminată din partea grupurilor parlamentare reunite ale PSD și PNL, suntem martorii unei premiere în ceea ce privește mecanismul de funcționare și respectare a procedurilor parlamentare. Nu contest faptul că dreptul la libera exprimare este un drept fundamental, însă, atât Victor Ponta, cât și Crin Antonescu, ne-au dovedit că sunt incapabili să facă diferența dintre ei și cetățenii care au ieșit în stradă. Câtă vreme majoritatea cetățenilor au uzat de acest drept pentru a-și striga nemulțumirile, respectiv, scăderea salariilor, parlamentarii opoziției fac grevă pe banii statului, pe banii publici, respectiv ei beneficiază în continuare de toate drepturile salariale și privilegiile oferite de statutul de parlamentar.

Prin acest mod de a protesta, pe bani publici, parlamentarii din opoziție nu fac nimic altceva decât să confirme public faptul că nu vor să își asume responsabilitatea votului, că nu vor să își îndeplinească promisiunile și angajamentele luate în fața cetățenilor, în concret nu vor să meargă la muncă și să participe la procesul legislativ, conform atribuțiilor unui parlamentar. Sigur că este ușor pentru reprezentanții actualei opoziții să posteze în lupii moraliști și de pe margine să critice ceea ce funcționează, însă acești politicieni de carton, care nu pricep cu adevărat care este rolul lor, ar trebui să se trezească la realitate și să contribuie în conformitate cu prerogativele pe care le au la stabilitatea economică și politică a statului. România trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, dar nu datorită unui om sau datorită unui anumit partid, ci datorită instabilității situației economice de la nivel internațional, iar în astfel de momente dificile pentru cetățenii acestei țări toată clasa politică are o mare răspundere, și anume, aceea de a face toate eforturile posibile pentru asigurarea unui trai decent tuturor cetățenilor.

Din păcate, în inconștiența și lipsa de responsabilitate caracteristică partidelor din actuala opoziție, acest concept de stabilitate economică sau binele cetățenilor este unul necunoscut și cu atât mai puțin mă aștept să aibă capacitatea de a pricepe ceea ce înseamnă repercusiunile neîndeplinirii unor angajamente luate de către România în fața partenerilor europeni și internaționali. De asemenea, am ferma convingere că nici faptul că România este stat european, iar toate deciziile care se iau la nivel național trebuie să fie în directă concordanță cu directivele și prevederile europene, nu este un fenomen pe care politicienii din opoziție să îl priceapă.

Este evident, că prin tot ceea ce fac, au un singur scop, și anume, acela de a ajunge la putere, chiar cu riscul de a bloca efectiv procesul legislativ și buna funcționare a statului. Prin acest demers de a boicota activitatea legislativului, dau dovadă clară de lipsă de respect, atât față de românii care le-au acordat votul de încredere să îi reprezinte în forul legislativ, cât și față de oficialii europeni și forurile internaționale, pe unde se mai duc să deplângă așa-zisele derapaje ale democrației, când în fapt ei sunt principalii artizani în ceea ce privește călcarea în picioare a principiilor democratice. În egală măsură, prin acest tip de manifestare își exprimă indiferența și aroganța inclusiv față de acei cetățeni care au protestat în stradă solicitând soluții concrete la problemele lor punctuale și nu proteste comune cu parlamentarii opoziției.

Am convingerea că cetățenii acestei țări vor face diferența dintre acei politicieni responsabili și aceia care acționează doar în funcție de propriile interese și, fără nicio reținere, blamează statul de drept.

Partidul Democrat Liberal a dovedit că a fost și va rămâne singurul partid care și-a construit agenda publică strict în funcție de prioritățile cetățenilor pe care îi reprezintă și nu a dat înapoi când i s-a cerut să facă sacrificii pe care niciun partid politic nu a fost capabil să le facă în 20 de ani de democrație.

  Mircia Giurgiu - declarație politică cu tema: Solicitările protestatarilor din municipiul Cluj-Napoca (I);

Domnul Mircia Giurgiu:

"Solicitările protestatarilor din municipiul Cluj-Napoca (I)"

Solicit, pe această cale, domnului prim-ministru să rezolve, de urgență, problemele pe care le-au ridicat protestatarii din Piața Unirii din municipiul Cluj-Napoca:

1. Abrogarea Legii nr. 220/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, respectiv coplata.

2. Eliminarea plății serviciilor medicale nedecontate de către CNAS pentru toți asigurații din sistemul public de asigurări de sănătate.

3. Anularea taxei auto, și nu amânarea până la 1 ianuarie 2013.

4. Anularea majorării prețului la energie electrică cu 5% de la 1 februarie 2012.

5. Stoparea majorării prețului la carburanți, având în vedere faptul că în ultimii doi ani scumpirea a fost de aproape 50%, în timp ce veniturile populației au scăzut. S-a ajuns ca prețul carburanților din România să fie dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, iar veniturile românilor se situează pe penultimul loc.

6. Crearea de noi locuri de muncă, deoarece numai în județul Cluj au fost desființate câteva mii, cum ar fi: 150 prin plecarea fabricii de bere Ursus, peste 2.000 prin plecarea Nokia, aproape 2.000 prin faptul că nu s-a construit niciun kilometru din Autostrada Transilvania. De asemenea, au fost foarte multe locuri de muncă pierdute prin restrângerea activității sau închiderea unor agenți economici.

7. Modificarea Codului muncii, în sensul de a veni și în sprijinul salariaților care, din păcate, în urma modificărilor legislației din domeniu de anul trecut au ajuns, o mare parte dintre ei, să fie amenințați că în orice moment pot fi dați afară din motive neimputabile lor. Foarte mulți angajați se plâng că sunt obligați să muncească ore suplimentare, să lucreze de noapte sau în sărbători legale fără a fi plătiți. Astfel, s-a ajuns ca mare parte din salariații din România să nu mai aibă drepturi, ci numai obligații, fiind considerați un fel de sclavi.

8. Acordarea de sprijin pentru studenții care nu se simt ajutați în niciun fel de autoritățile României, iar la absolvire nu găsesc un loc de muncă, fiind nevoiți să rămână în șomaj sau să plece din țară după ce au terminat un masterat sau un doctorat pe banii statului român.

9. Anularea contribuției de 5,5% pentru pensiile ce depășesc 740 lei, introdusă la începutul anului trecut, după ce în toată perioada desfășurării activității pensionarii au contribuit la Fondul național de asigurări de sănătate.

10. Revenirea la salariile avute în iunie 2010 pentru toți bugetarii, cu toate că atunci li s-a promis că salariile vor fi reduse cu 25% pentru o perioadă limitată de timp de 6 luni, existând și o decizie a Curții Constituționale în acest sens, și iată că au trecut aproape 2 ani și încă nu s-a revenit la acele salarii, perioadă în care prețurile au crescut lunar foarte mult.

11. Anularea tuturor legilor adoptate prin asumarea răspunderii și dezbaterea lor în Parlamentul României, unica autoritate legiuitoare a țării.

12. Verificarea acțiunilor jandarmilor din București, pe baza materialelor filmate la protestele pașnice ale populației. Există materiale filmate pe baza cărora pot fi identificate persoanele vinovate, indiferent dacă sunt jandarmi sau civili.

  Mihai-Aurel Donțu - declarație politică intitulată: Minunatul fost Guvern Boc a lăsat, brusc, peste 73.000 de oameni fără niciun sprijin social!;

Domnul Mihai-Aurel Donțu:

"Minunatul fost Guvern Boc a lăsat, brusc, peste 73.000 de oameni fără niciun sprijin social!"

În plină iarnă, după mai multe runde de cod portocaliu de vreme deosebit de rea, precum gerul năprasnic, viscolele cumplite și vântul ieșit din comun de puternic, fenomene care au dus la blocarea a zeci de drumuri și izolarea a sute de localități, dar și la lăsarea a mii de persoane fără acces la electricitate, apă, gaze, căldură, alimente sau tratamente medicale, fostul Guvern Boc a decis că sărăcia și disperarea oamenilor trebuie și mai mult accentuată prin bunăvoința sa, lăsând peste 73.000 de oameni fără niciun sprijin social! Astfel, beneficiarii de ajutoare sociale nu mai primesc, din luna februarie a.c., alocația de susținere a familiei, venitul minim garantat sau indemnizația pentru creșterea copilului, din cauză că nu și-au plătit impozitele și taxele locale. O astfel de decizie aberantă, profund antidemocratică, ia fără drept de apel și ultima brumă de speranță unor oameni aflați, oricum, într-o stare deosebit de precară din punctul de vedere al posibilității de a supraviețui în vremuri de criză.

Din păcate, și în județul Brașov, peste 1.600 de persoane sunt în această gravă situație. "Suspendarea drepturilor va opera pentru o perioadă de 5 luni, perioadă în care oricând beneficiarul de beneficii sociale își va achita datoriile față de impozitele locale va fi pus în plată, repus în plată, iar plata va cuprinde și perioada în care a fost suspendată, deci nu li s-a acordat, dar dacă în termen de 5 luni acest lucru nu se va întâmpla drepturile vor înceta", spun reprezentanții Ministerului Muncii.

Adică, în timp ce doamna Udrea și alții au cheltuit, din bugetele de austeritate, zeci de milioane de euro pentru tot felul de proiecte nefolositoare nimănui și extrem de costisitoare, cei mai săraci oameni din România, aflați de mai bine de trei ani în situații existențiale din ce în ce mai critice, trebuie acum să-și demonstreze și mai abitir sărăcia, fiind condamnați să sufere, ei și familiile lor, cu mult mai mult, deoarece nu au avut posibilitatea de a-și plăti la timp impozitele datorate statului.

Păi, domnilor PDL-iști, credeți că acești oameni, dacă ar fi avut cu ce trăi, ar mai fi avut nevoie de mila dumneavoastră? Nu ei sunt de vină că au veniturile înjumătățite de politicile dumneavoastră prost gestionate. Nu ei sunt de vină că au rămas șomeri cu sutele de mii și nu le-ați oferit, în schimb, nicio șansă în propria lor țară. Și nu ei au crescut fulminant prețurile alimentelor, carburanților sau ale utilităților, ale taxelor și impozitelor, ci dumneavoastră, marea și bogata familie portocalie, în exclusivitate, ați adus România și românii în această gravă situație!

  Marius Cristinel Dugulescu - declarație politică cu titlul: Stabilitate politică și guvernare responsabilă;

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Stabilitate politică și guvernare responsabilă"

Noul Guvern al României învestit în funcție prin votul direct al Parlamentului reprezintă o alternativă viabilă pentru stabilitatea politică, economică și socială a României de astăzi.

Dincolo de a face o pledoarie pro domo pentru noul Guvern, consider în mod legitim că stabilitatea politică și guvernarea responsabilă reprezintă deziderate fundamentale pentru viziunea Guvernului pe termen mediu și lung.

Continuarea reformelor, promovarea soluțiilor economice și de protecție socială potrivite contextului românesc actual, stimularea investițiilor în principalele ramuri ale economiei românești pot asigura echilibrul macroeconomic vital în vreme de recesiune economică, iar noul Executiv trebuie să lupte pentru îndeplinirea acestor deziderate.

Noua echipă ministerială condusă de premierul Mihai-Răzvan Ungureanu are o misiune dificilă de a conduce România pe drumul reformelor, dar mai ales de a asigura acea soliditate a instituțiilor statului de drept, a democrației efective, nu doar declarative, de a sprijini necondiționat spiritul antreprenorial, de a consolida sistemul de protecție socială și de a impune noi standarde de protecție a drepturilor omului.

Mai mult, probitatea profesională și morală a noului premier, Mihai-Răzvan Ungureanu, experiența sa de decenii în instituțiile fundamentale ale statului român, imaginea sa publică și diplomatică în plan extern, reprezintă garanții în plus pentru a revendica legitimitatea proiectului său de guvernare, alături de întreaga echipă ministerială.

Chiar discursul din Parlament al liderului USL, Victor Ponta, acreditează ideea că actualul Guvern și programul de guvernare îndeplinesc criteriile de legitimitate într-o astfel de vreme, iar politica animată de agresivitate, surplus de fariseism și retorică sterilă nu mai reprezintă modul efectiv și eficient de a reprezenta drepturile și interesele legitime ale românilor.

Promovând o politică a dialogului politic, actualul Guvern condus de premierul Mihai-Răzvan Ungureanu reprezintă alternativa autentică, pe deplin potrivită contextului românesc actual, de asigurare a stabilității economice și de implementare plenară a conceptului de bună guvernare, într-o Românie care se luptă cu propriile vulnerabilități structurale și instituționale.

  Florian Daniel Geantă - declarație politică cu subiectul Timpul trece, leafa merge, noi facem grevă cu drag!;

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Timpul trece, leafa merge, noi facem grevă cu drag!"

Teama că își vor pierde drepturile salariale i-a determinat pe cei din opoziție să-și schimbe poziția de mai multe ori într-un termen foarte scurt. La început au declarat, și doar au declarat, că își vor da demisia. Unde au zis că își dau demisia? La președintele partidului! Nu putem spune decât că este o glumă, pentru că demisia se înaintează conducerii Camerei Parlamentului din care demnitarul face parte.

Apoi au început să împrăștie "fumul" că vor face grevă parlamentară. Un astfel de gest nu este prevăzut nici în Constituția României și nici în Statutul deputaților și senatorilor. Dar Domniile Lor știau, însă mai știau și că populația nu știe astfel de amănunte.

În final au ales varianta așa-zisului protest parlamentar, prin neprezentarea la lucrările ședințelor comisiilor sau ale plenului.

Din punctul meu de vedere domnul Antonescu și domnul Ponta protestează așa din anul 2008, căci nu au participat în patru ani decât atunci când televiziunile fidele lor trebuiau să le transmită mesajul populist și întotdeauna după ora prânzului, pentru a nu strica cumva somnul de frumusețe al liderilor.

Trebuie spus că protestul parlamentar nu aduce vreo reducere a drepturilor pecuniare. Au spus că le vor dona? Cui? La fundația partidului?

Activitatea în Parlament constituie principalul instrument politic al luptei, nu greva sau protestul. Lipsa opoziției din viața parlamentară nu este o soluție, având la dispoziție alte modalități de a schimba Guvernul. Soluția nu poate fi decât una constituțională, putem avea anticipate, pe care le doriți cu atâta ardoare, doar dacă Parlamentul ar fi dizolvat. Aș mai adăuga că ar trebui din când în când să ascultați de Ion Iliescu, care vă califică gestul drept unul de lașitate.

Criza politică din România implică mari riscuri economice, lucru pe care cred că nu îl dorim niciunul dintre noi. Luptele politice cu care opoziția a ieșit pe scena politică nu fac altceva decât să blocheze atât economia, cât și investițiile străine, iar repercusiunile nu fac decât rău României.

Nu este momentul pentru instabilitate economică și politică, iar românii nici nu merită, dar nici nu își permit acest lucru, soluția este dialogul și găsirea unei căi comune constituționale.

Nu părăsiți frontul de luptă, ci rămâneți pe baricade, găsiți strategii și soluții normale, care vă vor face învingători. Renunțați la acest comportament derutant și faceți eforturi să vă îndepliniți angajamentele față de cei care v-au acordat votul, pentru că politica nu așa se face, cu grevă și proteste pe banii cetățenilor!

  Gheorghe Dragomir - declarație politică privind: Cabinetul Ungureanu, tentativă eșuată de impresionare a cetățenilor;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Cabinetul Ungureanu, tentativă eșuată de impresionare a cetățenilor"

Săptămâna trecută am urmărit cum noul premier desemnat și-a anunțat și validat prin Parlament noul Guvern. În momentul anunțării listei cu noii miniștri, Mihai-Răzvan Ungureanu declara că Guvernul este unul "foarte tânăr, sunt fețe noi, sunt oameni cu care am lucrat în relații instituționale directe. Este un guvern care merită încredere. Ce le voi cere viitorilor membri? Competență, profesionalism, responsabilitate, decență, modestie și disponibilitate de dialog, astfel încât intențiile Guvernului să poată fi auzite peste tot acolo unde există beneficiari între cetățenii României". Așa declara domnul Ungureanu la momentul respectiv, dar oare nu ar fi fost mai bine dacă pretindea toate aceste calități partidului care i-a impus?

În ceea ce mă privește, nominalizarea acestor "tineri" în Cabinetul Ungureanu nu reprezintă altceva decât o tentativă eșuată de a-i impresiona pe cetățenii României, atât de încercați în aceste zile de ninsorile și gerul care au pus stăpânire pe întreaga țară.

Deși de la învestirea noului Guvern și până în prezent s-a tot vorbit despre tinerii trimiși de PDL în posturile guvernamentale, și mai ales în termeni laudativi, sunt câteva chestiuni care te surprind în momentul în care te uiți la noii componenți ai Executivului.

Poate că e impresionant faptul că aproape toți au studii în străinătate, dar sunt atât de tineri încât aceste stagii peste hotare se dovedesc a fi, în cazul unora dintre ei, cea mai mare realizare. Iar acolo unde e experiență, cum e cazul noului ministru al agriculturii, afli că a fost director în cadrul unei companii specializate în organisme modificate genetic, produse atât de hulite de Uniunea Europeană. Unii sunt încă la școală, cum este cazul noului ministru al muncii. Un alt exemplu este înlocuitorul Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, care este profesor de educație fizică și sport, cu o singură "calitate": a reușit să ia anul trecut un milion de euro de la MDRT în urma semnării unor contracte prin asociația de turism pe care o conduce pentru promovarea unor trasee turistice. Mai mult, în fruntea Administrației și Internelor a fost pus un traseist politic, la Transporturi a ocupat funcția supremă nimeni altul decât consilierul Ancăi Boagiu, în timp ce la Comunicații a fost învestit prietenul mezinei președintelui Traian Băsescu.

Din păcate asta este realitatea, iar profesionalismul, competența și decența, calitățile pretinse de premierul Ungureanu noilor miniștri, reprezintă doar vorbe aruncate în vânt. Până mai ieri, cei mai mulți nu făceau decât să care valizele "foștilor". Departe de a reprezenta alt profil politic, noile propuneri ale PDL sunt dovada continuității între fostul guvern și cel actual. De fapt, personajele "grădiniței" PDL întruchipează același stil politic, asupra lor planează semne de întrebare cu privire la caracter și competență și fac parte din același sistem de relații clientelare.

Sintetizând, pot spune că prin desemnarea noului Guvern condus de Mihai-Răzvan Ungureanu actuala guvernare ratează încă o dată șansa ieșirii României din criză, singura soluție rațională fiind organizarea de alegeri anticipate. Mai mult, indiferent de ce altă găselniță vor găsi în perioada imediat următoare, încrederea populației în ei va fi din ce în ce mai scăzută, iar rezultatul alegerilor locale va fi unul catastrofal pentru PDL și președintele Traian Băsescu.

  Marian Ghiveciu - declarație politică cu referire la Politicile falimentare din domeniul panificației;

Domnul Marian Ghiveciu:

"Politicile falimentare din domeniul panificației"

În aprilie 2011 unii membri ai Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, printre care și subsemnatul, am inițiat o propunere legislativă privind producerea și comercializarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de panificație și a produselor făinoase.

Inițiativa legislativă a fost rodul analizelor din comisie, la care au participat membrii tuturor partidelor politice, specialiști din cadrul Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase, precum și reprezentanții din rețelele comerciale și din instituțiile de cercetare din domeniu.

Motivația principală a propunerii legislative a constituit-o evaziunea fiscală exagerată în domeniu, nemaintâlnită decât foarte puțin în Europa și chiar în lume. De fapt, prin aceasta se încearcă protejarea brutarilor onești din România, cu tradiție în acest domeniu, inovativi și dornici de a contribui esențial la starea de sănătate a populației, prin producerea și comercializarea unor sortimente de pâine și produse de panificație sănătoase.

Prin proiectul de lege sus-menționat se dorește eliminarea, într-o perioadă de timp rezonabilă, a tuturor disfuncționalităților majore din sistem, cu implicații profunde asupra bugetului centralizat al statului, asupra sănătății populației, asupra nivelului extrem de redus al volumului investițiilor din domeniul morăritului și panificației, și nu în ultimul rând, al confortului economico-financiar al producătorilor din acest domeniu.

Această inițiativă ar putea scoate la suprafață cel puțin 80% din numărul celor care nu plătesc impozite și taxe.

În contextul amintit, breasla producătorilor tradiționali de pâine și produse de panificație, care în ultima perioadă este tot mai restrânsă numeric, din cauza condițiilor economico-financiare și comerciale ostile existente în prezent pe piața produselor agroalimentare, concomitent cu legislația fiscală, comercială și bancară neprietenoasă cu investitorii, se află într-o stare accentuată de derută, locul acestora fiind luat de tot mai multe firme-fantomă care produc o anumită perioadă de timp, după care dispar, neplătindu-și taxele și impozitele.

Cu toate că această lege este așteptată cu nerăbdare de factorii implicați, Măria Sa Guvernul nu susține adoptarea propunerii legislative, motivând "subțire" că în Uniunea Europeană nu există o reglementare specială pentru produsele de morărit, panificație și produsele făinoase.

Spre stupefacția mea, "onoratul" Guvern indică zeci de reglementări ale Uniunii Europene și de la nivel național, care încurcă pe orice specialist de bună-credință și pregătit să le deslușească.

De aici și concluzia: Guvernul nu are voința politică și nu dorește să elimine dezastrul din domeniul panificației.

  Ioan Munteanu - declarație politica: - Protest;

Domnul Ioan Munteanu:

"Protest"

Recentele manifestații din Piața Universității din București, dar și din multe alte orașe ale României, au readus în prim-plan marile probleme ale oamenilor: sărăcie, șomaj, boli, corupție, evaziune fiscală... Românii ieșiți în stradă au strigat, ca la o singură comandă: "Jos Băsescu!", "Jos Guvernul!", "Vrem alegeri anticipate!" Lozincile antiprezidențiale și antiguvernamentale au exprimat, într-un mod deosebit de expresiv, marile nemulțumiri ale românilor și i-au atenționat pe cei aflați la putere asupra dificultăților cu care se confruntă.

Fiecare categorie socială și profesională și-a avut propriile sloganuri prin care i-a avertizat pe actualii guvernanți că vremea lor a trecut. Fiecare dintre cei prezenți în stradă și-a exprimat, în propria-i manieră, ideea că s-a ajuns la limita suportabilității și că cei aflați la guvernare trebuie, neapărat, să lase locul altora.

Deși statutul lor este unul special, cadrele militare în rezervă s-au alăturat protestatarilor pentru a-și apăra demnitatea. Nemulțumirile lor țin, în principal, de anularea unor drepturi legate de gradele și pensiile militare, de limitarea accesului la asistența medicală gratuită, dar și de noua ordonanță de urgență a Guvernului privind procedura de recalculare a pensiilor militare.

Pentru o mai bună înțelegere a situației în care au ajuns cele mai multe dintre cadrele militare, aflate în disponibilizare sau în retragere, voi folosi câteva dintre argumentele pe care mi le-a oferit - și m-a rugat să le fac publice - un fost comandant de unitate militară, desființată în anul 2005. Cel care fusese evidențiat în Buletinul Informativ al Armatei pentru rezultatele deosebite, care își îndeplinise cu sfințenie obligațiile profesionale, a ajuns, conform propriilor spuse, "o epavă umană", măcinat de umilință și ros de boli (boală cronică de rinichi, stadiu 5D, nefropatie mixtă, diabet zaharat, hipertensiune arterială, anemie secundară, gută semireumatoidă, reumatism poliarticular și este dializat de trei ori pe săptămână).

Întrebările pe care i le adresează superiorului său sunt legate de drama pe care o trăiește, asemenea numeroșilor săi camarazi disponibilizați: "Ce am înțeles de la viață? După 31 de ani, 7 luni și 4 zile de serviciu ca militar în slujba României - pe care am iubit-o și o iubesc mai mult decât orice -, m-am ales cu o diminuare a pensiei brute de 834 lei. După aplicarea impozitului, cât îmi mai rămâne din pensia recalculată? Eu cu ce să mai trăiesc, când în fiecare lună trebuie să achit la bănci rate de 1.500 lei și să-mi cumpăr foarte multe medicamente? (...) Eu nu am vrut să mă pensionez la 51 de ani (voiam să ajung general), dar în altă garnizoană nu mi-au găsit funcție pentru gradul meu militar. Voi, politicienii, mi-ați desființat unitatea și m-ați obligat să mă pensionez, ca să fim primiți în NATO! Cum poate trăi decent un colonel al Armatei Române, fost comandant de unitate militară atâția ani, în condițiile în care pensia mea este mai mică decât cea a unui maistru militar sau a unui subofițer?"

Aflat la cea de-a patra petiție adresată ministrului apărării naționale și ignorată de către acesta, ex-comandantul acestei unități militare - ce urma să aniverseze 100 de ani în 2011 - intenționează să sesizeze organismele internaționale, considerând că acesta este un mod potrivit pentru a-și apăra demnitatea și onoarea militară.

Consider că n-ar fi lipsită de importanță revizuirea documentelor aflate la dosarul domnului colonel (în rezervă) Ion Merlici, deoarece pensia pe care o primește pare a fi fost exagerat diminuată în urma recalculării.

  Ioan Munteanu - declarație politica: - E timpul să ne lași...;

Domnul Ioan Munteanu:

"E timpul să ne lași..."

Domnul ministru al agriculturii este unul dintre guvernanții care refuză cu încăpățânare să părăsească fotoliul de demnitar, iar pentru a rămâne la minister e în stare de orice compromis i s-ar propune.

Este de neacceptat faptul că un ministru, responsabil de soarta celui mai important sector ce ține de asigurarea hranei oamenilor și a animalelor, să nu se implice, să nu se bată pentru bugetul alocat propriului minister. Din suma totală de 196 de miliarde lei, agriculturii i-au revenit doar 14,9 miliarde lei, adică 0,7% din PIB, adică cel mai redus buget din ultimii 22 de ani! Ce scuze mai poate invoca Valeriu Tabără, de vreme ce el, ministrul însuși, s-a opus unui amendament susținut de 39 dintre cei 45 de parlamentari din cadrul comisiilor de specialitate, cu singurul gând de a nu-i supăra pe mai-marii țării?! Cum să refuzi niște măsuri pe care țăranii le așteaptă cu sufletul la gură, numai și numai pentru a nu-ți pierde drepturile de jupân peste pământuri?

În aceeași manieră tupeistă cu care ne-au obișnuit oamenii lui Boc, cu o totală lipsă de respect față de cei mulți și amărâți, Valeriu Tabără încearcă să țină piept diverselor atacuri cu aroganță și dispreț. Ca să mai supraviețuiască la minister încă o vreme, promite că va propune scăderea TVA-lui și a accizelor pentru întregul lanț agroalimentar, asta însemnând ieftinirea tuturor produselor. Cu toate că nu are programată vreo întâlnire cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, el spune că va discuta cu aceștia, dar numai dacă vor avea timp. Cum delegația FMI pleacă din România pe 6 februarie, scuza anticipată deja va avea legătură cu prea puținele zile rezervate discuțiilor cu oficialii români (în momentul în care scriu aceste rânduri ar mai fi încă trei zile până la plecarea lor, dar sunt sigur că domnul ministru nici nu va mai încerca să poarte acest dialog).

Valeriu Tabără nu vrea să recunoască că vremea lui a trecut, că oamenii din agricultură nu-l mai vor, că nu mai suportă minciunile și refuzul oricărei forme de dialog. Faptul că fermierii au protestat zile întregi și în repetate rânduri în fața ministerului, fără ca domn’ ministru să iasă din birou, dovedește lipsa de verticalitate, de caracter, dar și de omenie a lui Tabără.

Ca unul care știu prea bine ce înseamnă greutățile din agricultură și care pledez în comisia de agricultură pentru sprijinirea concretă a țăranilor, vreau să spun că am ajuns la capătul răbdării, că nu mai suport să văd prăpastia pe care au săpat-o greșelile acestui domn în care am avut atâta încredere la început. Nu am nimic personal cu dânsul, marea mea supărare ține de faptul că ne-a înșelat așteptările și a adus agricultura la sapă de lemn. Fără subvenții, fără absorbția fondurilor europene ce ni se cuveneau, fără programe, fără o perspectivă a măsurilor ce ar trebui aplicate, mandatul lui Tabără înseamnă eșecuri după eșecuri. Cu atât mai regretabil este faptul că n-am putut beneficia deloc de marele avantaj că Dacian Cioloș, comisarul pe probleme europene de agricultură, este un român apreciat care ar fi avut un cuvânt de spus dacă era solicitat. Iar în spiritul aceleiași opacități și a dificultăților legate de comunicare manifestate de V.T., nici comisarul Cioloș nu acceptă dialogul cu ministrul agriculturii, un om depășit care nu știe că secolul al XX-lea s-a terminat de mult timp.

De bună seamă, cu totul alta ar fi fost soarta agriculturii românești dacă în fruntea ministerului s-ar fi aflat un om cu drag de oameni și de glie, dar n-a fost să fie așa.

Este ultima dată când mai vorbesc despre Valeriu Tabără, care a scris, după părerea mea, dar și-a altora, cea mai neagră pagină din istoria agriculturii românești.

  Ion Dumitru - declarație politică cu tema: Cine nu respectă Academia Română nu merită să fie respectat;

Domnul Ion Dumitru:

"Cine nu respectă Academia Română nu merită să fie respectat"

Academia Română este cel mai înalt for de știință din România. A fost fondată la 1 aprilie 1866 sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită în 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879 Academia Română.

Conform statutului, unul din rolurile principale ale Academiei constă în cultivarea limbii și literaturii române. După elaborarea proiectului de statut, în anul 1866, s-au făcut primele donații Academiei Române, printre care și terenuri forestiere.

Prin aplicarea prevederilor Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate, Academia Română, în calitate de legatară universală, a devenit conducătorul și administratorul Fundației Familiei Menachem H. Elias și i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3.066,6 ha terenuri forestiere.

Întrucât textul referitor la Academia Română din legea sus-menționată a fost interpretat greșit, în sensul că nu s-au comasat efectiv terenurile forestiere, subsemnatul și cu alți deputați din diferite partide politice am inițiat o propunere legislativă, astfel încât semantica textului să fie univocă și să permită realizarea comasării într-un singur amplasament a terenurilor forestiere proprietate a Fundației.

Astfel, comasarea acestor terenuri este în concordanță cu preocupările Academiei Române de prezervare a unor ecosisteme naturale din România și pentru a asigura păstrarea unui ecosistem forestier, natural constituit ca arie protejată.

Consider că modificările aduse prin actul normativ inițiat de deputați este în concordanță cu obiectivele științifice ale Academiei Române și de aceea membrii comisiei l-au votat în unanimitate.

Dar, surpriză, în plin proces legislativ, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, din subordinea Ministerului Mediului și Pădurilor, contrar punctului de vedere al Guvernului prin care se susține adoptarea, încearcă să stopeze acest act normativ.

Consider că intervenția în procesul legislativ a directorului Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, peste punctul de vedere al Guvernului, este abuzivă și nefondată.

  Mircea Irimescu - declarație politică intitulată Fruntaș pe ramură;

Domnul Mircea Irimescu:

"Fruntaș pe ramură"

Cei mai în vârstă cu siguranță n-au uitat întrecerile socialiste de pe vremea dictaturii comuniste. Sub comandă activistă, aparent în organizarea structurilor sindicale, de la nivelul atelierelor și schimburilor, intens cultivată propagandistic, în orice întreprindere "concurența" internă era în toi. Fără nicio diferență calitativă, urma etapa întrecerii între întreprinderi, apoi pe "ramuri". Rolul lor: mobilizarea în realizarea "indicatorilor". Beneficiul public era zero, folosul șefilor dornici de parvenire maxim, fiind o îndemânoasă posibilitate de afirmare.

Nu comentez aici felul în care erau receptate de oameni aceste competiții, câtă importanță li se dădea și cu ce seriozitate erau tratate. Spun doar că făceau și ele parte din mascarada vremurilor și că erau mană cerească pentru oportuniști.

Mi-am amintit, fără plăcere, de falsa dispută pentru locuri fruntașe dintre unitățile economice ale socialismului multilateral după ultimele ședințe ale șefilor de state și de guverne ale țărilor din Uniunea Europeană. Nu emulația din ce în ce mai pronunțată dintre statele europene mi-a readus în minte vremurile trecute. Asocierea involuntară îmi vine de la felul cum ne prezintă realizările și "realitățile" cel ce ne reprezintă la astfel de întâlniri.

Îmi stăruie încă în minte plăcerea cu care președintele Ceaușescu repeta obsedant necesitatea impunerii unei "noi ordini internaționale". Știa că nu ține seama nimeni de opiniile lui, dar prin asta se iluziona că participă și el la marile decizii ale lumii.

Președintele Băsescu, căci despre el este vorba, pare a trăi astfel de evenimente cu frenezia specifică ambițioșilor șefi de odinioară. Sunt timpuri istorice, loc berechet de evidențiere personală, într-un cuvânt, ocazii de afirmare politică, atât acasă, cât și în interiorul Uniunii.

Prinse în situații economice dificile, cu deficite bugetare ce nu mai pot fi susținute, aproape toate țările Uniunii Europene sunt obligate la reduceri semnificative ale cheltuielilor publice, în primul rând ale celor sociale. Lumea știe ce trebuie făcut și cunoaște consecințele acestor acțiuni: nemulțumiri sociale, scăderi ale economiei, crize.

În general, până acum, politica statelor Uniunii Europene în aceste vremuri de criză a fost una potrivită. Echilibrată, ținând seama de nevoia de coeziune între state, departe de smuncirile catastrofice prognozate în unele centre interesate. Într-o formă firească, luând în seamă caracterul organic al societății, țările UE vor ști să-și rezolve problemele acestor ani grei. Deocamdată, nicio țară cu nivel al deficitului asemănător României, care și-a protejat cetățenii de șocul unor importante suferințe sociale, nu a cunoscut evoluții spre agravarea crizei datorită faptului că dat dovadă de măsură.

Doar la noi s-au luat măsurile de austeritate brusc, fără consultări publice, provocând suferințe individuale de neîntâlnit în alte țări. România, după unii, cea mai săracă țară a Uniunii, și-a permis o altfel de abordare. Această politică este motiv de mândrie pentru liderul ce ne reprezintă în adunările la nivel înalt ale UE. Abia se stăpânește să nu dea lecții și altora. Faptul că este singurul care n-a dat dovadă de măsură, ca și altădată, este departe de a-l deranja.

Bucuria-i este și mai mare când revine acasă. Expresiile lui favorite - "România și-a făcut lecțiile", "avem o bază de creștere sănătoasă", "suntem pregătiți să trecem cu bine peste o eventuală criză economică în zona euro" - se repetă la nesfârșit, cu o noimă greu de detectat. Pare a fi ceva din mentalitatea "fruntașului pe ramură" de altădată. Iluzia că este mai valoros, mai bine "plasat" decât alții îi întunecă mințile. Uită că politica sa, în fond dezastruoasă economic prin scăderea consumului, a fost posibilă doar datorită capacității de suferință de excepție a poporului său și insensibilității sale la mulțimea cazurilor de sărăcie acută ce se întâlnesc acum în țară.

Dacă mâine, Uniunea Europeană ar analiza starea materială individuală a fiecărui cetățean al ei și ar decide (perfect logic) excluderea statului cu mai mult de 25% din populație sub limita sărăciei, ce ne-ar mai spune fruntașul nostru?

  Grațiela Leocadia Gavrilescu - declarație politică cu titlul: Nici noi nu putem plăti... corupția și incompetența la nesfârșit!;

Doamna Grațiela Leocadia Gavrilescu:

"Nici noi nu putem plăti... corupția și incompetența la nesfârșit!"

Domnul Boc și-a făcut bagajele peste noapte, speriat de înălțimea nămeților așezați peste țară.

Ca să nu se simtă singur, a luat cu sine și miniștrii portocalii ai guvernului său de nicio culoare, și a trântit, în grabă, în scaunele lor, ca să nu le ocupe "ceilalți", tineri băieți deștepți, cu voie și miruire de la Cotroceni, desigur!

Cum astfel de personalități nu puteau fi înscăunate fără fast, flori, felicitări, mulțumiri și lacrimi de adio pentru predecesori, elevatul, școlitul, deosebitul prim-spion al țării s-a plimbat de la un minister la altul, a făcut frumos și, într-un târziu, aducându-și aminte de fișa postului, a pus-o de o ședință de guvern și de o vizită de lucru... cu elicopterul.

Hotărât lucru, știau Traian Băsescu și Elena Udrea ce știau când ne spuneau că țara se vede splendid de la înălțime!

Uite că altitudinea scaunului de premier și cea atinsă de elicopter și-au spus cuvântul și în cazul Ungureanului. Nu doar că nu vede probleme de nerezolvat pentru drumurile blocate de o săptămână, pentru călătorii uitați pe câmp în trenuri fantomă, pentru bolnavii la care ambulanțele nu mai pot ajunge, pentru cei peste 80 de mii de sinistrați din localitățile a cinci județe, dar e și indignat că bătrânii, bolnavii și morții zăcând în casele de sub zăpezi nu ies să dea la lopată, că, de, el și ai lui "s-au săturat să plătească lenea la nesfârșit!"

Ce a urmat știm cu toții: o bălmăjeală nesfârșită, că este, ba nu este cazul să se decreteze stare de urgență. Că utilajele sunt, ba nu sunt suficiente, că ele se află, ba nu se află la lucru, că Ordonanța nr. 21 din 2004 nu e totuna cu Ordonanța nr. 1 din 1999...

Vecinii sârbi au decretat cod roșu și stare de urgență nu doar pentru că a nins - și la ei! - ci pentru că în guvernul lor sunt profesioniști care știau că, în astfel de situații, se poate debloca mecanismul birocratic al achizițiilor și se pot accesa fonduri europene nerambursabile prin Fondul Solidaritatea.

În astfel de situații, se apelează direct la rezervele statului pentru alimente, cazarmament, combustibil, medicamente, spitale de campanie și ce mai este nevoie, și nu se așteaptă ca doar societatea civilă să găsească forme neconvenționale de intervenție.

În astfel de situații, Guvernul poate merge până la rechiziționarea de utilaje, dacă utilajele contractate pe mulți bani, ale firmelor prietene, nu sunt suficiente!

În astfel de situații, se utilizează fondul de rezervă aflat la dispoziția primului-ministru, nu pentru ghiocei în parcurile primarilor apropiați politic!

Ne aflăm acum sub o nouă avertizare meteo. Mai presus de politică, mai presus de calendarul electoral.

La ora când scriu aceste rânduri, ministrul Berca, în pulover violet, și secretarul Capră, în pulover portocaliu, se stropșesc, la TV, în direct, la primarii și președinții consiliilor județene afectate - nota bene - majoritari USL, să treacă la treabă, că Guvernul nu deszăpezește!

Corect, Guvernul nici măcar nu deszăpezește!

Guvernul își ceartă cetățenii, Guvernul ne ceartă aleșii, Guvernul s-a spurcat la comisioane, vile și Vuittoane, Guvernul plătește voturi, nu utilaje, Guvernul își permite, prin obrăznicia purtătorului de cuvânt al MAI, să jignească un deputat în Parlamentul României, Guvernul, cu cât este mai incompetent, cu cât este mai polițienesc, cu atât mai mult își permite... orice!

În ce țară trăim, dragi români?

Premierul zice că s-a săturat să plătească lenea la nesfârșit.

Noi nu ne-om fi săturat să tot plătim corupția și incompetența?

  Mihai Lupu - declarație politică cu subiectul: Politicile guvernelor PDL-iste au dus la sărăcirea sistematică a românilor;

Domnul Mihai Lupu:

"Politicile guvernelor PDL-iste au dus la sărăcirea sistematică a românilor"

Politicile guvernelor PDL-iste au dus la sărăcirea sistematică a românilor, în loc de a găsi cele mai bune și eficiente pârghii pentru a reduce evaziunea fiscală și pentru a crește colectările de taxe și impozite la buget. În timpul guvernelor Boc evaziunea fiscală a crescut fulminant: în 2009, economia subterană a reprezentat între 36% și 39% din PIB, în timp ce, în 2008, potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor Publice, nivelul era la 21% din PIB, față de 14,5% în 2004, și acestea sunt date oficiale europene.

Această realitate este mai mult decât îngrijorătoare pentru o economie în tranziție, precum cea românească, aflată, oricum, sub presiunile foarte mari ale problemelor acute generate de criza internațională.

Dar ce au făcut guvernele Boc, deci PDL în principal, pentru a reduce substanțial acest handicap major al economiei românești? Nimic, din păcate, din ceea ce ar fi trebuit sa facă pentru a aduce economia neagră sau pe cea gri, măcar, la suprafață și pentru a crește într-un mod sănătos și temeinic veniturile bugetare. În schimb, PDL a găsit de cuviință să pună o presiune și mai mare pe românii săraci și foarte săraci, afectați devastator de măsurile îngrozitoare, extrem de dure și unice în Europa, luate de guvernele portocalii, tăind, în plină iarnă, în mod abuziv, și ajutoarele sociale legale, pentru peste 73.000 de persoane care nu au reușit să-și plătească la timp impozitele datorate statului.

Tăierea ajutoarelor sociale pentru această categorie de oameni este o măsură extremă și luată tot pe spinarea săracilor. Concluzia pensionarilor față de decizia de tăiere a ajutoarelor sociale celor care nu și-au plătit taxele și impozitele este următoarea: "Sunt niște decizii luate pe spinarea săracilor. Nu trebuie ca tot ei să plătească pentru luxul demnitarilor. De unde să plătească săracii impozitele, dacă ei primesc ajutoare sociale. Sunt cazuri și cazuri, dar guvernanții văd doar pentru ei cum să-și facă lucrurile să meargă bine. Tot săracii să suporte!", susține unul dintre pensionarii afectați. Un alt pensionar crede că este o bătaie de joc la adresa românilor din categoria celor care nu au cu ce altceva să se întrețină: "Nu știu cum au gândit atunci când au făcut această lege sau ce o fi ea. Tot pe boul care trage tot pe ăla trage. Cam așa vine vorba aici. Cum să le tai ajutorul social, când ei din asta trăiesc?! De unde să-și plătească taxele, dacă ei sunt muritori de foame?! Este o aberație", a mai spus un alt pensionar.

Oare nu era mai corect ca această așa-zisă economisire de fonduri din buget, de aproximativ 2,5%, care s-a făcut atât cu reducerea salariilor și impozitarea pensiilor, dar și cu aceste tăieri de ajutoare sociale care duc la situații dramatice, să fi fost înlocuită de o reală și benefică reducere substanțială a cifrei uriașe, de peste 40%, a evaziunii fiscale?

Nu prin tăieri de tot felul, la întâmplare, fără niciun discernământ, din veniturile salariaților, din cele ale pensionarilor sau prin eliminarea ajutoarelor sociale, sărăcind brusc, fără precedent românii și, mai ales, cele mai fragile categorii sociale, și-au demonstrat PDL-ișii eficiența sau capacitatea guvernamentală, ci prin politici sănătoase, care să fi avut efecte benefice, pe termen lung asupra economiei și asupra nivelului de trai.

  Mariana Câmpeanu - declarație politică cu referire la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.124/2011;

Doamna Mariana Câmpeanu:

Ordonanța de urgență a Guvernului nr.124/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistență socială, emisă la finalul anului trecut de către Guvernul Boc, vine să condiționeze, printre altele, acordarea venitului minim garantat, a alocației de susținere a familiei și a indemnizației de creștere a copilului, de plata taxelor și impozitelor locale.

În situația în care beneficiarii nu plătesc la timp dările, aceștia urmează să fie suspendați din plată pe o perioadă de până la 5 luni, reintrarea în plată făcându-se în momentul în care aceștia aduc dovada achitării obligațiilor de plată către bugetul local. Problema este că pentru repunerea în drepturi este necesară reluarea întregului proces de depunere a actelor, o birocrație inutilă și costisitoare în timp și bani, pentru orice cetățean ce beneficiază de aceste măsuri.

În aceste condiții, ajungem la concluzia că toate declarațiile Guvernului, fie el Boc sau Ungureanu, în privința susținerii unor politici de natură să stimuleze natalitatea sunt, așa cum ne-am obișnuit, doar la nivel declarativ. Toate aceste declarații sunt ireale, în condițiile în care Guvernul alege să ia tot de la cei care sunt defavorizați de măsurile economice ale Guvernului PDL, dar nu ia de la cei care au restanțe de sute de milioane de lei, mai precis, de la marii datornici aflați în topul ANAF. Conform acestei instituții, numai primii mari opt restanțieri datorează statului peste 4 miliarde de lei.

Mai mult decât atât, de indemnizația de creștere a copilului depinde nu numai viata unui adult, ci și aceea a unui copil mic, dar acest lucru nu pare să fie important pentru guvernanți.

Totodată, nu putem să nu ne întrebăm care este legătura dintre aceste beneficii de asistență socială și neplata taxelor și a impozitelor locale. Este practic o dublă penalizare, în condițiile în care pentru neplata acestor dări există deja reglementate penalități, iar dubla măsură cu care operează statul în chestiunea datoriilor restante nu este normală.

Să nu uităm că statul însuși este restanțier la plata unor datorii față de cetățeni. Să luăm ca exemplu doar punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești privind drepturi salariale câștigate în instanță, aplicare eșalonată până în 2016.

Poate că dacă statul ar plăti la timp restanțele pe care le are față de cetățeni, și aceștia ar fi capabili să achite la timp sumele către bugetele locale.

  Marin Almăjanu - declarație politică cu titlul: România nu mai poate fi doar o feudă portocalie pentru PDL-iști!;

Domnul Marin Almăjanu:

"România nu mai poate fi doar o feudă portocalie pentru PDL-iști!"

Deși au trecut mai bine de trei săptămâni, de când mii de români, sătui de sărăcia impusă de echipa Băsescu-Boc, de încălcările flagrante ale Constituției și de atacurile frecvente la adresa normelor democratice, și nu numai, au ales calea protestelor în stradă, strigându-și nemulțumirea, în majoritatea orașelor din țară, neschimbații PDL-iști nu se sinchisesc, ci merg mai departe pe drumul lor, paralel cu România, dar trasat cu dedicație, numai pentru binele partidului și al clientelei sale fidele, încă de la instalările lor în funcții: aceștia demonstrează, încă odată că, de ceva vreme, legea a devenit doar un atribut portocaliu, concepută și manevrată doar pentru "succesurile" proprii de casă.

Este din ce în ce mai elocvent faptul că românii au avut o infinită răbdare, timp de mai bine de trei ani, perioadă în care nu au auzit altceva din gura guvernanților și a domnului președinte Băsescu decât că o duc în fiecare zi mai bine sau că România a ieșit săptămânal din criză, numai și numai datorită priceperii lor nețărmurite și a sacrificiilor impresionante pe altarul voturilor, sacrificii pe care PDL a ales să le facă, evident, doar pentru salvarea țării și modernizarea din temelii a învechitului nostru stat.

Da, românii au tăcut atunci când domnul Băsescu a anunțat că trebuie să strângă cureaua numai ei, fără PDL și coaliția din dotare, decizând de unul singur că trebuie de urgență tăiate, de-a valma, veniturile salariaților, ale pensionarilor și ale altor categorii sociale și crescute fulminant taxele și impozitele!

Da, românii au așteptat ca aceste dure măsuri de austeritate, care le-au atacat exclusiv doar lor buzunarele, diminuându-le drastic nivelul de trai și anulându-le numeroase drepturi, să le fie redate integral, așa cum li s-a promis și cum era stipulat în lege, la sfârșitul anului 2010!

Da, românii au acceptat să fie jigniți, atacați și înfierați, în mod repetat, de către același președinte, care a invocat fără nicio jenă faptul că toate greutățile statului român sunt cauzate de dărnicia lui impresionantă față de cetățeanul care cere și așteaptă întotdeauna prea mult, fără să dea nimic în schimb: "Statul arată așa... ca un om foarte gras care s-a cățărat în spatele unuia foarte slab și subțirel, care este economia românească!" Adică, statul portocaliu, bietul de el, își poate rupe oricând fragila coloană, de atâta greutate, împovărătoare, câtă îi așează românii continuu - un "popor de asistați", în viziunea prezidențială -, dar domnul Băsescu, care nu vede și n-aude ce se petrece în propria lui ogradă, nu le-a spus niciodată românilor până acum și faptul că tot dumnealui este cel care le-a dat undă verde feudalilor săi portocalii să joace țonțoroiul pe bugetul României, chiar dacă acesta era deja sub embargoul austerității!

De la sfârșitul lui 2008 și până în prezent, cuvântul austeritate le-a fost donat cu drag, de către conducătorii Băsescu și Boc, numai și numai românilor, care nu mai au voie să mănânce, să-și plătească ratele sau facturile și nici să mai respire prea des, pentru a nu dăuna grav statului firav, implicat în cele mai frumoase și benefice proiecte pe care le-a văzut România vreodată: pârtii pentru minerii fără slujbe sau doar pentru domnii Flutur și "Pinalti", parcuri comunale lângă păduri, bazine de înot sau săli de sport în localități fără drumuri pietruite măcar și fără canalizare sau, de ce nu, câte un patinoar la preț de zece...

Toate aceste derapaje imense practicate îndelung de către domnul Băsescu și ai lui fideli, pe post de reforme, modernizări sau măsuri, nu mai au loc în România din 2012. Iar acest lucru nu-l spunem numai noi, liberalii, PSD-iștii sau conservatorii. Acum îl spun zilnic și românii de pretutindeni, care nu mai acceptă ca țara lor să fie doar o feudă portocalie. Noi am făcut acest lucru permanent, timp de trei ani, și ni s-a spus de multe ori că nu știm altceva decât să criticăm. Dar acesta este rolul primordial al opoziției: de a atrage atenția, atunci când lucrurile alunecă pe o pantă ilegală, antidemocratică sau anticonstituțională și de a le cere conducătorilor socoteală pentru toate greșelile și faptele lor aducătoare de mari prejudicii românilor și țării.

  Antonella Marinescu - declarație politică intitulată: O farsă electorală - comasarea alegerilor;

Doamna Antonella Marinescu:

"O farsă electorală - comasarea alegerilor"

Alegerile trebuie să aibă loc. Dar ele trebuie să se facă conform normelor democratice. În democrație minoritatea se supune majorității. Majoritatea nu poate decide ceva ce nu există în Constituție sau contravine altor legi ale țării. Contrar prevederilor constituționale, cât și practicii Uniunii Europene, alegerile comasate vor fi cel mai important eveniment al anului 2012. Guvernul a comasat alegerile locale cu cele parlamentare, dar nu avem o dată certă a votului și nu știm încă cum va arăta noua organizare a colegiilor.

În alte state din Uniunea Europeană nu s-au amânat alegerile. Dimpotrivă, alegerile locale s-au ținut la timp și s-au organizat alegeri anticipate, pentru că politicienii din acele state sunt responsabili față de propriii cetățeni.

La noi comasarea se va face la data când ar trebui să aibă loc alegerile parlamentare, și nu alegerile locale. Probabil că partidul portocaliu nu are timp să se regrupeze și să dea înapoi banii pe care i-a tăiat de la copii, mame, medici, profesori, armată, pensionari etc. Și oricum le este mult mai simplu să cumpere voturile o dată, și nu de două ori.

Oare de ce Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) recomandă evitarea alegerilor comasate? Poate că la noi miza electorală este foarte mare, iar actuala guvernare este gata să sacrifice cele mai simple reguli pe care le are un sistem democratic.

Coincidență istorică? Alegerile comasate pregătite de PDL-iști din 2012 seamănă cu alegerile pregătite de comuniști în 1946. În 1946, fiind sub ocupația armatei sovietice, românii nu puteau lupta împotriva abuzurilor, iar astăzi, la 23 de ani de la Revoluția din 1989, românii sunt martorii unei contrarevoluții puse la cale de regimul celor 2B pentru răsturnarea democrației prin pregătirea fraudării totale a alegerilor.

În momentul actual România se împarte în două: cei 22 de milioane de locuitori care, împreună cu USL, vor să trăiască în democrație și cei câteva mii de favorizați politic PDL-UNPR-UDMR, care vor să rămână la putere prin mijloace antidemocratice.

Ce prevede Legea comasării alegerilor?

"Alegerile locale din 2012 vor avea loc la data alegerilor parlamentare;

Primarii, președinții consiliilor județene, consilierii locali și județeni își exercită mandatul până la validarea noilor aleși;

O persoană nu poate candida în același timp pentru funcția de primar sau de președinte al consiliului județean și pentru un mandat de parlamentar;

În secția de votare vor fi trei urne: una pentru Camera Deputaților și Senat, una pentru președintele Consiliului județean și pentru Consiliul județean și una pentru primar și pentru Consiliul local".

Conform Constituției, prelungirea mandatelor aleșilor locali se face doar prin lege organică, în "caz de război sau catastrofă". Cum se poate justifica legal prelungirea mandatelor? Argumentele guvernării privind comasarea alegerilor sunt: se vor cheltui mai puțini bani, iar prezența la vot va fi mai mare. Dar oare acest sistem nu va duce la întârzieri și blocaje care vor conduce la cozi la urnele de vot și, în mod inevitabil, la fraudarea alegerilor? Dacă tot trebuie să punem ștampila pe 6 buletine de vot, de ce să nu chemăm comitetul de la World Guiness Book ca să ne declare campioni?

Poate toate acestea vor duce la reducerea costurilor, dar cred că cel mai mult ne va costa democrația.

De ce mai trebuie să se organizeze alegeri dacă Guvernul își asumă răspunderea inclusiv pe Legea electorală? Prerogativele forului legislativ sunt anulate printr-un uz abuziv al executivului care își primește comanda de la Cotroceni.

Dacă tot comasăm alegerile, de ce să nu comasăm și referendumul pentru modificarea Constituției, pentru Ținutul secuiesc, pentru reorganizarea teritorială a țării și pentru suspendarea președintelui? Chiar vom avea costuri minime garantate și nu ar mai fi derapaje electorale.

Ce contează câtă vreme ne întoarcem în timp? Comanda nu mai este de aici, ci de la capitaliști. Ce rost mai are buna-credință, câtă vreme păcatele au căpătat putere de lege.

Probabil că după aceasta Guvernul își va asuma ultima răspundere pentru aruncarea României în afara Uniunii Europene. Cum vor răspunde guvernanții? Îi copiem pe Stalin și Hitler sau dansăm dansul pinguinului?

Am zis!

  Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declarație politică cu subiectul: România paradoxală;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"România paradoxală"

Evenimentele care se petrec în România ultimilor ani se încăpățânează să ne demonstreze că trăim în țara paradoxurilor.

România este țara păstorită de un președinte care se consideră perfect și nu dorește să schimbe nimic din modul lui de gândire și acțiune, dar care și-a folosit "perfecțiunea" pentru a transforma viețile multor români într-un adevărat coșmar, într-o continuă luptă de supraviețuire.

Trăim în țara în care, până de curând, guvernul era condus de un prim-ministru care se pricepea la toate, dar nu era bun la nimic, în care sistemul sanitar este la terapie intensivă, dar președintele se străduiește cu îndârjire să îl deconecteze de la aparatele care îl țin încă în viață.

Trăim în țara în care "regii asfaltului" sunt printre cei mai bogați "afaceriști", dar în care nu sunt autostrăzi și drumuri civilizate, în care se cheltuiesc sume astronomice pentru deszăpezire, dar asistăm la blocarea drumurilor și la neputința autorităților în fața nămeților.

Trăim în țara în care frigul și zăpada au făcut zeci de victime, în care mii de oameni au rămas blocați în case zile la rând, fără hrană, apă, căldură și curent electric, dar în care premierul proaspăt uns se plimbă de la un minister la altul într-o perpetuă și inutilă ceremonie de predare-primire de ștafetă portocalie.

Acțiunile protestatarilor din Piața Universității și din toată țara i-au făcut pe cei de la putere să înțeleagă că românii au ajuns la capătul răbdării și la capătul puterilor și că nu mai vor ca această haită portocalie să le hotărască destinele în această țară a paradoxurilor.

Băsescu și gașca lui au înțeles lucrul acesta, dar nu le-a convenit, așa că au moșmondit un plan prin care să le închidă gura "viermilor" și "ciumpalacilor" care protestează în continuare, în ciuda gerului și zăpezilor.

Care a fost rezultatul zbaterilor gânditoare ale Cotroceniului?

Doar o comedie ieftină, cu actori de mâna a doua, prin care a fost schimbată echipa de hoți șmecheri cu echipa de hoți tineri.

Aplaudacii portocalii au hotărât să ridice în slăvi sclipitoarea decizie a președintelui de a înlocui vechea echipă guvernamentală cu una tânără, dar au evitat să spună că, în afară de tinerețe, pe noii miniștri nu îi recomandă și experiența.

Poate că îi recomandă faptul că cei schimbați sunt protejații foștilor miniștri, care vor conduce din umbră fiecare minister și deci lipsa de experiență a titularilor nu va conta în ecuația totală a guvernării.

Este greu să te lași păcălit de o asemenea manevră de prostire, marca PDL, prin care nu urmăresc decât să își spele imaginea coruptă și incompetentă.

Impresia primelor zile ne demonstrează că vor avea nevoie de mai multe manevre de acest gen, pentru că vechii și noii au multe în comun, iar nesimțirea și tupeul sunt caracteristici ale găștii.

Nu avem așteptări prea mari de la acest amestec vechi-nou de Guvern Ungureanu.

Am văzut cu toții indiferența față de ce se întâmplă în țară, indiferență etalată de la căldura ministerelor sau de la înălțimea mașinilor de teren cu antemergător.

Simplul fapt că premierul și miniștrii ceartă sinistrații și vorbesc pe un ton răstit, care se dorește a fi autoritar, nu vor rezolva problemele, iar celebra replică "iarna nu-i ca vara" nu mai este de ajuns și nu încălzește pe nimeni.

Dacă noii chiriași tineri de la Palatul Victoria nu reușesc să facă mare lucru pentru depășirea acestor evenimente nefericite cauzate de ger, viscol și zăpadă, ar trebui să îl roage pe domnul Boc să le împrumute lopățica și polonicul cu ceai fierbinte și să pornească încolonați spre zonele sinistrate.

Sau poate că va fi necesar să folosească lopata pentru a-l deszăpezi pe președintele lor, jucătorul Traian Băsescu, care a ales să privească spectacolul iernii de la Predeal, acolo unde se relaxează după marea și penibila "intervenție cu românii".

  Petru Călian - declarație politică cu tema: Protest în Piața Parlamentului;

Domnul Petru Călian:

"Protest în Piața Parlamentului"

Greva USL de boicotare a legislativului creează paradox și confuzie atât în rândul nostru, al parlamentarilor, cât și în rândul opiniei publice. Adică sunt în grevă, refuză să muncească, dar totuși vor să-și păstreze, în paralel, intacte anumite privilegii: funcții, salarii, diurne. Ce exemplu poate da parlamentarul, dacă el, reprezentant al poporului, intră în grevă la locul de muncă? Toate acestea se concretizează în acțiuni lipsite de orice coerență și, mult mai grav, jocuri cu așteptările cetățenilor.

Au anunțat că vor cere sancționarea României în Parlamentul European, apoi s-au răzgândit. Au zis că-și dau demisia din Parlament, dar totuși nu au făcut-o, se află în grevă parlamentară, dar au trecut prin Parlament pentru a-și apăra funcțiile de conducere.

Partidul Democrat Liberal a avut o inițiativă chiar de la sesiunea parlamentară extraordinară, prin care a invitat partidele politice din opoziție să se deschidă și să manifeste interes spre dialog. PDL va face tot posibilul pentru deblocarea dialogului între partidele parlamentare și buna funcționare a Parlamentului, deoarece aceasta este singura cale prin care lucrurile pot fi rezolvate. Nu dialogul străzii, nu dialogul media, ci dialogul parlamentar, dialogul corect și democratic între partide, între putere și opoziție.

Până la urmă la ce se rezumă această grevă neînțeleasă poate nici de unii parlamentari ai opoziției? De ce nu au protestat atunci când prin Parlament treceau tăierile de pensii și de salarii? În ce constă statutul unui parlamentar ? Doar pentru a trece legi când e sigur că are majoritate? Parlamentarul e reprezentantul cetățeanului în Parlament. Acolo trebuie sa se bată pentru el, nu în afară. Exteriorul e destinat societății civile. Activitatea opoziției în acești ani de guvernare s-a redus la critici și proteste, și nu la soluții pentru stabilitatea politică, economică și socială.

România trece printr-o iarnă grea, atât din punct de vedere politic, administrativ, cât și din punct de vedere al naturii. Ne confruntăm cu situații de urgență în multe localități. De aceea acum este momentul de a colabora pentru a scoate la liman situația țării. Cum ar fi dacă toți am intra în grevă atunci când ne este greu? Dacă am prefera să stăm acasă atunci când cineva are nevoie de noi? Responsabilitatea pe care ne-am asumat-o nu ține cont de orgolii și privilegii, și nu trebuie ca, la fiecare adiere de vânt, să renunțăm sau să alegem calea cea mai ușoară: de a critica de pe "banca de rezervă".

  Ștefan Daniel Pirpiliu - declarație politică referitoare la inițiativa privind interzicerea activității de cerșetorie;

Domnul Ștefan Daniel Pirpiliu:

La mijlocul lunii decembrie 2011, am înregistrat în Parlament o inițiativă legislativă privind interzicerea activității de cerșetorie. Conform proiectului, "obținerea de bani prin cerșetorie de către o persoană constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani". De asemenea, "oferirea de bani către o persoană care practică cerșetoria constituie contravenție și se pedepsește cu amendă de 300-600 lei".

Am pornit acest demers de la constatarea faptului că noul Cod penal vizează dezincriminarea infracțiunii de cerșetorie, propunând doar incriminarea faptelor de exploatare a cerșetoriei în cauze cu minori sau persoane cu dizabilități. Deseori însă exploatați pot fi și adulții vulnerabili (persoane fără adăpost, cu venituri reduse), dar cu capacitate de muncă, și vorbesc acum de rețelele care folosesc aceste persoane pe post de cerșetori pentru a se îmbogăți, pentru că, nu de puține ori, în spatele acestor practici funcționează adevărate rețele de crimă organizată.

Personal consider că, în aceste condiții, fenomenul nu poate decât să se perpetueze, cu efecte dintre cele mai nedorite, atât în plan intern, cât și internațional.

Așa cum era de așteptat, inițiativa mea a stârnit reacția unei părți a mass-media și a organizațiilor civice, și aș dori să menționez aici Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România - Comitetul Helsinky (APADOR-CH), al cărui reprezentant, Diana Hatneanu, director executiv, într-un interviu acordat postului Radio France Internationale România (în data de 28.12.2011), a apreciat că această lege "nu rezolvă problema de fond". În accepțiunea Domniei sale, pentru cei numiți generic "oamenii străzii", cerșetoria este singura sursă de venit, iar popularea penitenciarelor cu aceștia este nu numai o măsură costisitoare, dar și temporară.

Personal consider că invocarea cerșetoriei drept singura sursă de venit nu justifică cu nimic legitimitatea acestui act, iar cheltuielile antrenate de punerea în aplicare a pedepsei privative de libertate este o măsură pe care statul trebuie să și-o asume, ca răspuns la această situație socială.

Atât timp cât va exista posibilitatea cerșitului și mentalitatea că acest demers asigură supraviețuirea, apelul la mila cetățenilor va rămâne o soluție convenabilă și puțini dintre cei defavorizați vor solicita dreptul la muncă plătită. A abuza de buna-credință a publicului pare mult mai facil și, astfel, se intră într-un cerc vicios, care nu face altceva decât să încurajeze acest fenomen la nesfârșit.

În plus, nu trebuie neglijat faptul că există totuși un sistem de asistență socială în vigoare, implicit acte normative care prevăd dreptul fiecărui cetățean aflat în stare de pauperitate de a beneficia de anumite prestații sociale.

Atunci când am inițiat acest proiect am avut și intenția de a conștientiza populația cu privire la faptul că oferirea de bani nu este un comportament eficient pentru eradicarea actului de cerșit, ba dimpotrivă. În acest sens, prevederea aplicării de amenzi pentru oferirea de bani are în principal un rol preventiv, fapt ce nu exclude însă aplicarea sancțiunii atunci când legea este încălcată.

Au existat voci în spațiul public care au acuzat faptul că în acest fel se exercită "o constrângere" asupra cetățeanului, asupra libertății de a dispune după bunul-plac de bunurile sale. În opinia mea, nu se poate vorbi de o îngrădire a drepturilor cetățeanului, având în vedere că orice persoană care simte nevoia de a se implica în acte de caritate o poate face, apelând însă la forme profesionalizate, de tipul organizațiilor neguvernamentale.

În aceste condiții vă solicit să vă aplecați asupra temei pe care am prezentat-o și să dați un vot favorabil acestui proiect de lege, întrucât menținerea unei legislații permisive va face ca această problemă a cerșetoriei să devină una endemică.

  Vasile-Silviu Prigoană - declarație politică cu referire la Deszăpezirea solidarității noastre;

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Deszăpezirea solidarității noastre"

Solidaritatea este definită, pe larg, drept o unitate strânsă, bazată pe o comunitate de interese, de idei, de sentimente, drept un spirit de înțelegere. Tocmai acest spirit de înțelegere este ceea ce ne lipsește inclusiv în aceste zile de iarnă aprigă. Căderile masive de zăpadă au devenit un nou prilej de dispute politice, de acuzații puerile, de căutat nod în papură în momente în care cu toții trebuie să înțelegem că sunt oameni care au nevoie de noi, că natura nu este o simplă prognoză citită pe un ecran de calculator, și să acționăm individual, în aceeași tăcere prin care fulgii de zăpadă se aștern peste realitatea imediată.

Exemple de solidaritate încep să apară de peste tot, însă ceea ce pare că lipsește este un cadru organizatoric care să permită coagularea eficientă a eforturilor celor dispuși să contribuie.

Relevant pentru solidaritatea care trebuie să ne lege zilele acestea este cazul comunelor Buciumeni și Nicorești din județul Galați, blocate de nămeți de mai bine de 10 zile, unde primarii, deși de culori politice diferite, și-au unit eforturile pentru a eficientiza activitatea. "Ne ajutăm unii pe alții cu utilaje, cu oameni, pentru că nu se știe niciodată ce vom întâmpina zilele viitoare. Se anunță un nou val de ninsori, iar noi ne avem unii pe alții, abia mai târziu vin ajutoarele. Când e vorba de viața unui om, culoarea politică nu contează, ci doar omenia, iar la noi, la țară, acest spirit a rămas neatins. Sau așa ne place să credem", spune Ionel Boghiu, primarul comunei Nicorești.

O altă ciudățenie, dacă vreți, este reunirea în zonele grav afectate dintre Urziceni și Buzău a echipelor de jandarmi cu echipe de suporteri ai echipelor de fotbal din București, plecați duminică dimineață să ajute la deszăpezire.

În final, invit la solidaritate, la înlocuirea lui "nu-i treaba mea" cu "oare ce face vecinul, îl pot ajuta cu ceva?".

  Radu Stroe - considerații privind modul în care Guvernul a gestionat fenomenele extreme din unele județe ale țării;

Domnul Radu Stroe:

Peste 100 de localități complet izolate (majoritatea rămase fără curent electric și apă potabilă), peste 20 drumuri naționale și numeroase drumuri județene blocate de ninsoare, peste 200 de trenuri anulate, aerogări închise, transportul fluvial blocat integral, mii de școli închise, ger, viscol, zăpadă de până la 4 metri în numeroase localități, ambulanțe care nu pot ajunge la urgențe, elicoptere care nu se pot ridica de la sol în misiuni de salvare din cauza viscolului și a ceții, zeci de morți. Acesta este tabloul nedorit cu care se confruntă o parte din România. Un tablou cu calamități care ar fi impus în cel puțin 5 județe instituirea stării de alertă/urgență, cum au solicitat și președinții de consilii județene încă de săptămâna trecută. Dar Guvernul Ungureanu nu a fost de acord să ridice gradul de avertizare.

Cele două refuzuri, în special cel al ridicării avertizării de la cod portocaliu la cod roșu au generat deja speculații, întemeiate, în opinia mea, în media. Analiștii politici consideră că instaurarea codului roșu în prima decadă a lunii februarie ar fi împiedicat rocada de la Palatul Victoria, cabinetul Boc urmând, conform legislației pentru astfel de situații, să rămână în funcție pentru a gestiona situația.

O ipoteză care se vehiculează în mass-media pentru refuzul guvernanților de a institui starea de alertă/urgență o reprezintă faptul de a nu aloca sume foarte mari din rezerva bugetară. Motivele ar fi două, în opinia analiștilor: fostul guvern nu a prevăzut sume suficiente pentru alegerile din 2012; cheltuielile neplanificate de la rezerva bugetară ar diminua sumele pe care PDL urmează să le aloce la propriii primari sub formă de mită electorală mascată.

Această ipoteză a primit și o confirmare prin această declarație dată de noul ministru de interne, Gabriel Berca: "Guvernul nu deszăpezește, ci intervine în situațiile de urgență. Nu e nevoie să vină cineva de la centru să ia tractoarele și să le pună plugurile și să facă treaba. Nu mai veniți, domnilor primari de mari orașe, cu cereri către noi să deszăpezim în interiorul orașelor. Nu mai cereți, domnilor, alimente de la rezerva de stat, acolo unde se poate face alimentarea. Să nu văd președinți de consilii județene la TV. Nu este timp de așa ceva. Nu vă faceți campanie, nu avem timp de așa ceva". Această declarație, sau mai bine spus atenționare, confirmă că Executivul nu are nici cea mai mică intenție să aloce sumele necesare pentru sinistrații de pe "frontul alb".

Ministrul de interne, ca și ceilalți membri ai Guvernului, inclusiv premierul Ungureanu dovedesc că sunt corigenți la un capitol elementar al democrației. Nu cetățeanul este la dispoziția guvernanților, ci guvernanții se află în serviciul cetățeanului. De trei ani însă acest principiu al democrației nu a fost aplicat.

Stau și mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nenorocirile nu ar fi lovit trei județe conduse de PSD și unul de PNL, ci județul Neamț, Suceava sau Botoșani, județe conduse de lideri PDL? Cu siguranță că imediat se instituia cod roșu și se canalizau toate eforturile pentru înlăturarea cât mai urgentă a calamităților. Și în niciun caz în acele județe premierul Ungureanu nu făcea declarațiile jignitoare pe care le-a făcut în Vrancea la adresa sinistraților!

  Marian-Florian Săniuță - declarație politică intitulată: Gânduri la început de an;

Domnul Marian-Florian Săniuță:

"Gânduri la început de an"

Motto: "Ce am înțeles este foarte interesant. Ce nu am înțeles ar putea fi și mai interesant."

Am intrat într-un nou an al libertății noastre, cu speranțe și vise, cu probleme și temeri...

Lumea se schimbă parcă mai rapid decât putem noi înțelege, iar goana noastră după prezentul tot mai complicat pare a fi asemenea unei curse de maraton.

Un lucru este cert: tot ceea ce am știut, învățat și aflat până acum nu mai este și nu va mai fi la fel. Gândiți-vă doar cât de mult s-au schimbat lucrurile față de 1989... și câte mai sunt de schimbat. Șansa României e să se schimbe rapid, de la primul la ultimul cetățean al său, înțelegând necesitatea adaptării la noua situație creată.

Ne este dat acum să trecem printr-o altă mare încercare care, de data aceasta, bulversează întreaga lume. Criza economică și financiară a sistemului în care noi am pășit încrezători acum mai bine de 22 de ani transformă deja oameni, comunități, țări, relațiile dintre țări, pe scurt, realitatea în care am trăit până acum.

Este clar că sistemul financiar creat după criza din 1933 și consolidat după cel de-al Doilea Război Mondial a ajuns la finalul modului său de exprimare eficientă. De la bipolaritatea anilor ’60,’70 și ’80 am ajuns la multipolaritate, în condițiile globalizării economice. Rețeta bunăstării pe datorie pare a se fi epuizat. Nu mai putem, individ sau țară, să mai trăim, pe termen lung, din economiile altora mai performanți, pe care să le luăm prin împrumuturi. Nu mai putem specula în numele unui capitalism strălucitor, dar găunos. Asta dacă vrem să lăsăm ceva solid copiilor noștri. Cu alte cuvinte, nu mai putem trăi din viitor!

Din păcate, în tot acest timp al căutării unui nou drum, al turbulenței și furtunilor financiare din lume, noi ne ocupăm timpul vizionând la televizor scene de proastă calitate, cu oameni îndoielnici care ne oferă spectacole gratuite, dar grotești prin lipsa lor de valoare și mahalagismul lor, în loc să ne ofere idei, proiecte, strategii adevărate, cu alte cuvinte speranță, certitudine, soluții. Speranță că vom putea fiecare în parte să ne realizăm visele, iar împreună să avem certitudinea că pășim încrezători într-o lume care se reinventează sub ochii noștri. Este momentul în acest an să deschidem larg ochii pentru a înțelege ce este de făcut într-o lume în care nimic, dar absolut nimic nu va mai semăna cu ceea ce a fost, iar noi trebuie să înțelegem că este obligatoriu să ne adaptăm la un alt stil de viață, în care munca, legea și plusvaloarea să fie baza.

Vom putea să ne permitem, cetățean, comunitate sau țară, doar atât cât avem rezultat din muncă eficientă și competitivă. Nu vom mai putea trăi din împrumuturile din munca altora sau amanetându-ne viitorul. Așa cum, în această lume învolburată a secolului al XXI-lea, există riscul ca tot ce am clădit într-o viață să se prăbușească într-o noapte. Consumul de dragul consumului s-a sfârșit. A trăi ca în Vest și a munci ca în Est este o utopie!

Este timpul să înțelegem că doar printr-un efort extraordinar vom putea să trecem printr-o nouă provocare a vieților noastre și să intrăm cât mai repede în noua normalitate spre care tinde lumea. Trebuie să ne schimbăm fiecare pentru a putea cere țării să se schimbe.

Iar pentru ca speranțele în mai bine pe care ni le punem la începutul fiecărui an să poată deveni realitate, este necesar să deschidem larg ochii și să fim atenți cine vor fi cei care ne vor conduce pe valurile transformărilor ce vor veni și care nu ne vor ocoli, cine sunt cei care ne cer votul pentru a hotărî pentru noi, nu pentru ei, ce experiență profesională și de conducere posedă, ca să nu mai vorbim de cât de onești și serioși sunt.

Cu alte cuvinte, nu avem nevoie de vânzători de iluzii.

Vom avea nevoie de oameni de mare calitate morală și profesională, dovedite în timp, pentru a duce mai departe responsabilitatea guvernării centrale și locale, oameni care și-au onorat angajamentele luate față de noi și care au găsit soluții pentru ca viața noastră să se desfășoare normal.

Promisiunile fără acoperire făcute într-un timp al fundamentării unui nou sistem de relații financiare, economice, politice, dar și sociale la nivel mondial trebuie respinse, iar susținătorii lor aruncați la groapa de gunoi a politicii. Lăcomia și nesăbuința trebuie taxate.

Avem nevoie de idei, proiecte și strategii care să consolideze mediul de afaceri de la noi, să sprijine capitalul autohton, să creeze locuri de muncă și să încurajeze munca eficientă a fiecărui român. Avem nevoie de soluții, nu de vorbe fără noimă, pentru a face față provocărilor secolului al XXI-lea, iar soluțiile ni le pot da doar cei care au demonstrat prin fapte, nu prin vorbe, că sunt cu adevărat valoroși.

Doar în acest fel vom putea să rezistăm încercărilor ce vor veni fără milă peste noi. Ceea ce se întâmplă acum atât de aproape de noi, în Grecia, Ungaria, Ucraina, Italia sau, mai departe, în Spania și Islanda, sunt exemple grăitoare.

Minciuna și promisiunile fără acoperire din politică trebuie înlocuite de responsabilitate, echilibru și clarviziune. Iar toate acestea se pot face doar dacă în anul electoral 2012 vom alege calitatea, și nu cantitatea, dacă nu vom apleca urechea la bârfe și zvonuri și nu ne vom lăsa manipulați de oameni și televiziuni care nu vor decât să aibă controlul resurselor în plină criză mondială pentru a-și spori averile și pentru care nu contează principiul, onoarea sau frica de Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, va trebui să respingem impostura, șmecheria și grupurile de interese și să alegem valoarea și onestitatea.

De aceea, vă îndemn să deschideți larg ochii și mintea pentru a vedea și înțelege ce se întâmplă cu adevărat în jurul nostru, de a găsi împreună calea spre echilibru, performanță, bunăstare și normalitate într-o lume care se schimbă cu fiecare zi și în care incultura, violența, insecuritatea trebuie să lase loc de manifestare valorii, seriozității și competenței.

Nu mai putem să ne grăbim încet spre înainte făcându-ne că nu vedem criza morală din jurul nostru, care accentuează efectele crizei economice globale.

Anul 2012 trebuie să fie momentul de cotitură în viața noastră, în care nu mai trebuie să cheltuim irațional resurse și valori umane și în care trebuie să ne construim un viitor corect, nu unul iluzoriu, toxic și de neatins!

  Constantin Severus Militaru - declarație politică privind Realizări importante trecute cu vederea;

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Realizări importante trecute cu vederea"

În mai multe rânduri am atras atenția asupra unui lucru deja demonstrat, și anume faptul că unul dintre brandurile de competitivitate ale țării noastre stă în creativitatea românilor, în special în creativitatea aplicată noilor tehnici IT&C.

Martor acestei afirmații stau investițiile impresionante pe care companii de renume mondial le-au realizat în ultimii ani în România: Intel, Microsoft, Oracle, IBM etc.

Dincolo de apetitul investitorilor străini pentru resursa umană de calitate din România, chiar și noi, românii, am descoperit că putem să ne facem încet-încet locul între statele lumii care pun accent pe competitivitate prin inovație.

În aceste zile, când ochii unei țări întregi stau ațintiți asupra operațiunilor de salvare a sinistraților, în Guyana Franceză, Agenția Spațială Română lansează în spațiu primul satelit românesc, cu numele Goliat, menit a realiza imagini de mari rezoluții și a măsura diferite niveluri de radiații la nivelul Terrei.

De asemenea, tot anul acesta, urmează să fie demarată, la Măgurele, construcția unul laser gigantic, care poate aduce pentru România primul mare premiu în domeniul fizicii nucleare.

Anul trecut, tinerii masteranzi de la Universitatea din Pitești dădeau o mână de ajutor experților de la fabrica Dacia-Renault în construcția unui motor economic cu propulsie hibridă.

Sunt doar trei exemple sugestive care ne fac să sperăm că România are potențialul de a rezista competiției prin inovație, la nivel mondial.

Cu toate acestea, îmi doresc ca aceste proiecte să nu fie singulare, iar Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică să stimuleze cât mai mult cercetarea aplicată și cât mai puține invenții să rămână prăfuite în biblioteci.

Mi-aș permite să enumăr numai câteva dintre domeniile în care țara noastră are nevoie cât mai urgentă de inovație: medicină, energie, comunicații, dar și altele.

  Gigel-Sorinel Știrbu - declarație politică cu titlul: Nicio surpriză: declarații nesimțite la adresa românilor sinistrați;

Domnul Gigel-Sorinel Știrbu:

"Nicio surpriză: declarații nesimțite la adresa românilor sinistrați"

România se află de două săptămâni sub ocupația uneia dintre cele mai grele ierni din ultimele decenii. Nu am să mă refer la problemele de fond generate de această adevărată calamitate care s-a abătut asupra unei părți mari din țară. Pe "frontul alb" se luptă 24 din 24 de ore.

Mă voi referi însă la un alt aspect, care mi se pare la fel de grav: declarațiile indecente, nesimțite, ale unor exponenți de vârf ai puterii.

Se știe, iarna foarte grea și-a luat tributul de vieți omenești: 78 conform ultimelor informații de luni, 13 februarie. M-aș fi așteptat ca președintele Traian Băsescu - în cadrul declarației de presă de luni după-amiază -, premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, ministrul de interne, Gabriel Berca, în desele lor ieșiri televizate din ultimele două zile, să transmită, măcar simbolic, condoleanțe rudelor sau apropiaților celor decedați.

Nimic din toate acestea. Din contră, luni seara, la un post tv de știri, am asistat nu la o "declarație aiuritoare" cum am citit într-un ziar, ci la o mizerie de nedescris: "Din 80 de oameni sau 64, câți au murit, unul singur a murit în mașină, restul au băut și au adormit acolo". Autorul acestei declarații nu este altul decât liderul deputaților PDL, Mircea Toader. Adică unul și același personaj care a indicat colegilor săi cum să voteze la cele mai nocive legi îndreptate împotriva românilor în ultimii 3 ani.

Și dacă, prin absurd, au existat câteva astfel de situații accidentale, o astfel de declarație mizerabilă nu trebuia rostită niciodată. Pentru că, și nu greșesc, cei care au plecat dintre noi în urma calamităților din aceste zile, au fost oameni cărora soarta le-a fost mereu potrivnică, pentru că, dacă aveau cumva vreo rudă fost căpitan de navă și demnitar actual, ar fi fost sigur în viață astăzi. O astfel de declarație nu se face când în satele și comunele din 5 județe nimeni nu știe dacă mâine își vor găsi în viață părinții sau bunicii aflați în locuințe acoperite de 10 zile de zăpadă.

Nu mă miră însă că liderul deputaților PDL a avut o astfel de ieșire. El trebuia să se pună de acord cu noul său stăpân pe linie ierarhică, premierul Ungureanu, autor și el al unei declarații nesimțite la adresa celor aflați sub zăpadă: "Este inadmisibil să ajungi pe străzile unei localități în România și să îi vezi pe militari desfundând drumurile, în timp ce beneficiarii direcți, care sunt și concetățenii noștri, stau în casă, la căldură".

Când vorbești de la înălțimea funcției și a elicopterului este foarte ușor să dai verdicte.

Și este foarte ușor să crezi că un cetățean cu casa îngropată în zăpadă de 10 zile are căldură în toate camerele și din comoditate nu a ieșit la curățat zăpada.

Toate aceste declarații demonstrează ceea ce știam deja: reprezentanții actualei puteri, guvernanții, indiferent că este vorba de cabinete Boc sau Ungureanu, au o atitudine de dispreț cras față de cetățean. Punct.

  Stelică Iacob Strugaru -declarație politică intitulată: Trebuie să continuăm să susținem exporturile;

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Trebuie să continuăm să susținem exporturile"

Chiar dacă cei mai mulți nu o recunosc, dinamica comerțului exterior al României a fost cel mai probabil cea care ne-a ajutat să scoatem România din recesiune. Creșterile anuale reale, care au depășit în ultimii trei ani procente de 20-30%, au oferit economiei românești gura de oxigen necesară pentru a găsi o piață de desfacere pentru produsele "made in Romania" și a nu reduce potențialul de producție.

Mulți au contestat cifrele referitoare la șomaj din ultimii trei ani, însă cei care au contestat aceste cifre ar trebui să se uite la cele aproape 45 de miliarde de euro exporturi, care nu numai că nu au creat șomeri, ci chiar au creat suplimentar o ofertă modestă de locuri de muncă.

Știu, mulți vor spune: "Exportă Dacia-Renault, exportă transnaționalele!". Eu le-aș răspunde că românii exportă, și orice valoare adăugată nou-creată în România va contribui la prosperitatea noastră, a tuturor.

Știu, de asemenea, că apetitul investițiilor străine astăzi nu mai este nicidecum cel din anul 2007, dar atâta vreme cât mari nume din IT&C sau din industrie continuă să bată la ușile noastre, România rămâne un pol interesant pentru investiții.

Deocamdată, până la intrarea în ERM II, mai putem profita de pârghia politicii monetare pentru stimularea exporturilor și echilibrarea balanței comerciale a țării.

Cred că a sosit momentul să gândim în perspectivă și după momentul în care vom adera la moneda unică, moment din care exporturile nu mai pot fi competitive numai prin diferențele de curs valutar.

Trebuie să gândim politici comerciale care să impregneze produselor românești competitivitate și atunci când ele vor fi produse în euro și vândute în euro. Singura noastră șansă este să stimulăm inovația, cercetarea și dezvoltarea de produse noi, cu un impact de competitivitate ridicat. Mai trebuie, de asemenea, să diversificăm, pe cât posibil piețele pe care produsele românești vor fi distribuite. Sunt piețe potențiale în apropierea noastră, care nu așteaptă decât să cumpere produsele românești, iar noi să vrem să le vindem.

Mi-aș dori ca viitoarele capitaluri străine să se orienteze și către județele de nord ale României, în special către județul Botoșani, pentru a oferi alegătorilor mei locuri de muncă și posibilitatea unui trai mai bun.

  Teodor Atanasiu - declarație politică cu tema: Încă un premier mai presus de lege, susținut de Traian Băsescu;

Domnul Teodor Atanasiu:

"Încă un premier mai presus de lege, susținut de Traian Băsescu"

Domnul Mihai-Răzvan Ungureanu are într-adevăr un CV solid, experiență diplomatică, dar și de sistem, o diplomă de Oxford, dar și o școală băsesciană însușită ca la carte. Iar evidențele în această privință se pot constata, din păcate, cu ochiul liber, încă de la primele sale acțiuni.

Consider un lucru deosebit de grav faptul că domnul Ungureanu a reușit să pornească cu stângul spre poziția de premier - deși este catalogat drept liberal, deci de dreapta... -, din prima clipă, cea a desemnării de către președinte, manifestându-se într-un mod flagrant ilegal.

Mă întreb la ce-i folosește atâta carte domnului Mihai-Răzvan Ungureanu, dacă dumnealui, deși a ocupat, mai bine de patru ani, funcția de director al SIE, nu cunoaște sau nici măcar nu a citit, până în prezent, Legea siguranței naționale?! Oare articolul - pe care este limpede pentru oricine că domnul Ungureanu l-a încălcat într-un mod uluitor - era scris într-o limbă necunoscută nici Domniei Sale, nici magnificului său susținător, domnul Băsescu? Legea siguranței naționale nr. 51/1991 prevede la art. 26 cât se poate de clar următoarele: "salariații organelor de informații și ai celor cu atribuții în domeniul siguranței naționale nu pot face parte din partide sau din alte organizații cu caracter politic ori secret și nu pot fi folosiți în scopuri politice".

Or, ce a făcut domnul Ungureanu imediat după ce a fost desemnat? A stat liniștit câteva zile și în funcția de director al SIE și în cea de premier desemnat, deși dumnealui s-a îndeletnicit numai cu activități exclusiv politice în tot acest timp: a negociat politic cu partidele politice din Coaliția guvernamentală, a făcut casting-uri, e adevărat, doar de ochii lumii, prin grupurile parlamentare, cu politicieni, și nu cu cetățeni din societatea civilă, fără apartenență politică, și a gândit și scris, peste noapte, la foc automat, un program, tot politic, de guvernare, poate genial, dar luat cu copy-paste de la fosta echipă a domnului Boc, tot niște politicieni!

Se pare că profesionalismul, diplomația sau educația dobândită la cele mai prestigioase școli din lume nu constituie nicidecum garanții de succes pentru una dintre cele mai importante funcții în stat, cea de prim-ministru. Aceste atribute nu-i oferă instant domnului Ungureanu nici măcar o antediplomă de bună purtare cu propriii săi cetățeni, în slujba cărora se află din prima secundă în care a fost validat în funcția de prim-ministru. Iar acest mic amănunt a fost dureros de vizibil încă de la prima deplasare în teren, în noua sa calitate, când, în loc să-și facă treaba pentru care este plătit din banii zecilor de mii de români plătitori de taxe și impozite, rămași de peste 10 zile sub nămeți, a ales să-i acuze că sunt leneși și lipsiți de respect. Ba, mai mult decât atât, domnul Ungureanu a participat anterior, vreo două zile, la tot felul de festivități de învestire și predări-preluări de ștafete pe la ministere, în loc să declare, de la tribuna Parlamentului, stare de urgență în județele cele mai afectate de calamități și să dispună scoaterea de urgență a oamenilor blocați sub zăpezi, zile în șir, fără apă, lemne, curent electric, alimente și medicamente. Cine răspunde, domnule proaspăt premier, pentru pierderile de vieți omenești? Vi se pare puțin lucru faptul că au murit zeci de oameni în doar câteva zile din cauza nepăsării guvernului dumneavoastră, al celui interimar și al celui demisionar?

  Horea-Dorin Uioreanu - declarație politică cu subiectul: Țara e înghețată, președintele Băsescu se consultă!;

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Țara e înghețată, președintele Băsescu se consultă!"

De aproape trei săptămâni România este sub zăpezi. În grija sa nemăsurată pentru țară, președintele Traian Băsescu se dă cu sania, după care se consultă cu susținătorii Domniei Sale.

Între timp, mii de oameni sunt izolați, lipsiți de alimente și energie electrică, zeci de drumuri sunt înzăpezite, pe ecranele televizoarelor apar imagini cu nămeți ce par desprinși din filme. Până ieri, 74 de oameni au murit din cauza gerului și nu se știe ce vom găsi în casele încă înghițite de troiene atunci când zăpada se va topi. Nimeni nu poate spune câte animale și păsări au pierit, lipsite de hrană și apă. Autoritățile par depășite de situație, luate prin surprindere de iarnă și surde la solicitările privind necesitatea instaurării stării de alertă. Până acum nimeni nu și-a asumat responsabilitatea pentru proasta gestionare a situației, singurii vinovați par să fie primarii și președinții de consilii județene care au îndrăznit să ceară ajutor.

Traian Băsescu și PD au pierdut o săptămână cu demisia Guvernului Boc și învestirea celui condus de Mihai-Răzvan Ungureanu. O săptămână în care românii din județele din sudul Moldovei și din Muntenia au îndurat gerul îngropați în zăpadă. Cu permisiunea șefului statului, Emil Boc a renunțat să mai pozeze în premier "responsabil" și și-a depus demisia în cea mai grea iarnă din ultimii 20 de ani... Iar succesorul său a "mers la muncă" în județele din sudul Moldovei și și-a exprimat indignarea față de cei care stăteau în casă, la căldură, în timp ce jandarmii îi deszăpezeau. Domnul prim-ministru nu a fost informat de foștii săi colegi că cei la care făcea referire nu mai aveau foc în vatră și nici putere să dea la lopată. Erau slăbiți de foame și de boli!

Din păcate, pentru concetățenii noștri din sudul și sud-estul țării iarna continuă să-și arate puterea. Drumurile continuă să fie blocate, zeci de case sunt sub zăpadă și ne pregătim de inundații. Sau ne vor lua prin surprindere torenții care vor rezulta din topirea zăpezilor?!

În mod sigur, șeful statului e prea puțin interesat de ceea ce se întâmplă în țara sa. Domnia Sa vrea modificarea Constituției, motiv pentru care mimează dialogul. Consultările inițiate în acest sens nu sunt suficiente și nici convingătoare, e nevoie de un dialog real, nu doar formal.

  Eugen Constantin Uricec - declarație politică având tema Primele date demografice îngrijorează;

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Primele date demografice îngrijorează"

Datele provizorii furnizate de Institutul Național de Statistică al României, referitoare la situația demografică a României care va rezulta din agregare datelor recensământului efectuat în anul 2011, se prezintă deja într-un barometru important pentru viitoarele politici economice și sociale pe care guvernele României, oricare ar fi ele, vor trebui să le adopte.

Chiar dacă, inevitabil, există nenumărate critici asupra modului în care au fost colectate datele, asupra corectitudinii acestor informații, nu cred că putem face abstracție de ceea ce ne spun rezultatele.

Evident, datele care șochează la prima vedere sunt cele referitoare la numărul absolut al populației României la momentul 2011, populație care a scăzut cu aproximativ 2,6 milioane de cetățeni, la puțin peste 19 milioane de români.

Este drept că este încă prematur de estimat dacă această pierdere demografică provine din cauza migrației populației sau din cauza sporului natural negativ, riscuri despre care specialiștii români au tras semnale de alarmă de mai bine de zece ani, fără ca prea mulți să îi asculte.

Chiar dacă ani de zile riscurile demografice au fost trecute în plan secund de către clasa politică românească, cred că după ce vom avea o imagine completă asupra evoluției demografice a populației din România va trebui să răspundem prompt, prin politici demografice sustenabile, pronataliste și antimigraționiste.

Avem deja la îndemână un document extrem de prețios redactat de către Comisia prezidențială de evaluare a riscurilor demografice, elaborat de cei mai buni specialiști, la inițiativa Președintelui României, Traian Băsescu, document care deocamdată a stat la baza reformei din sistemul public de pensii.

Cred că este momentul să răspundem, prin politici socio-demografice și economice sustenabile, nu numai la tratarea efectelor, adică la efectele îmbătrânirii populației, fenomen omniprezent în Europa, nu doar în România, ci va trebui să răspundem coerent și la cauzele acestui fenomen negativ.

Între principalele cauze se află natalitatea din ce în ce mai redusă, ca urmare a modificărilor din structura familiei, a condițiilor economice și a valorilor îmbrățișate de populația României în ultimii douăzeci de ani: familii cu un copil sau cel mult doi copii, familii monoparentale sau uniuni consensuale, care nu dau naștere unui copil.

O altă cauză se află în migrația puternică a populației tinere către statele europene mai dezvoltate, aflate în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit decât în România.

Oricare ar fi cauzele, noi, parlamentarii, trebuie să răspundem cu mare responsabilitate, pentru că structura demografică influențează în mod vădit dezvoltarea economică viitoare, precum și sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice.

Cum, când și cu ce resurse am putea stimula natalitatea, cum, când și cu ce resurse am putea păstra tinerii în țară - sunt întrebări ale căror răspunsuri trebuie să vină de la întreaga clasă politică și de la întreaga societate românească.

Suntem obligați să gândim pe termen lung, pentru viitorul României, și nu doar pentru ziua de mâine.

  Valentin Rusu - declarație politică intitulată: Pactul fiscal european - soluție împotriva politicienilor;

Domnul Valentin Rusu:

"Pactul fiscal european - soluție împotriva politicienilor"

În anii de studenție citeam cu mare plăcere operele economiștilor clasici și poate că nu înțelegeam atunci atât de bine de ce aceștia se opuneau cu toată convingerea funcționării financiare a statelor cu ajutorul deficitelor bugetare, finanțate prin intermediul împrumuturilor.

Temerile economiștilor clasici nu erau legate de posibila dezvoltare a statelor cu ajutorul împrumuturilor, ci de posibilitatea ca politicienii, în dezinteresul lor pentru viitorul unei națiuni, să dea o destinație irațională fondurilor împrumutate.

Trebuie să recunosc că imediat ce criza datoriilor suverane din zona Uniunii Europene s-a instalat nu am putut decât să revalorizez teoriile pe care le studiasem în facultate.

Criza finanțării datoriilor publice, dinamica accelerată și nesustenabilă a acestora, creșterea poverii fiscale asupra propriilor cetățeni nu au decât un singur numitor comun: politicienii.

Politicienii sunt cei care au întins la maximum potențialul financiar al statelor, considerând bugetele publice drept niște saci fără fund și ignorând impactul intergenerațional pe care o decizie irațională prezentă îl va avea asupra propriilor copii.

Politicienii sunt cei care au ignorat ciclicitatea economică, uitând că boom-ul economic și recesiunea sunt constante ale economiei de piață și că orice decizie politică trebuie modelată în funcție de contextul economic.

Politicienii sunt cei care au privilegiat capitalul electoral în pofida capitalului productiv și a investițiilor în creșterea și dezvoltarea propriei economii și societăți.

Politicienii sunt cei care au creat iluzia că standardul de viață al unui popor crește prin respectarea unor legi votate în parlamente, și nu prin respectarea legilor economiei de piață.

Politicienii sunt cei care ar sacrifica oricând și oricum viitorul propriilor alegători, numai ca prin aceasta să poată fi realeși.

Pentru acest șir lung de motive, Pactul fiscal asupra căruia s-a convenit, în principiu, în data de 9 decembrie 2011, la Bruxelles, și care a fost consolidat săptămâna trecută, cu ocazia ultimului Consiliu European, încearcă să încorseteze decizia politică în materia politicilor fiscal-bugetare.

Pactul fiscal nu va mai da dreptul parlamentelor și guvernelor politice să adopte măsuri economice și sociale care nu dispun de acoperirea financiară necesară. Includerea unui nou criteriu nominal, pentru stabilitatea fiscal-bugetară, nu este numai o bucurie, prin faptul că înlătură populismul politic din decizia fiscală, ci și o reală provocare pentru toate statele europene, care vor fi obligate la ajustări bugetare severe.

Aproape fără excepție, toate statele europene se confruntă cu puternice deficite structurale, determinate, evident, de probleme structurale: deficite ale fondurilor de pensii publice, ca urmare a îmbătrânirii populației, deficite ale sistemelor de sănătate, ca urmare a lipsei de eficiență a utilizării acestor fonduri, deficite ale fondurilor de șomaj, din pricina unei constante degradări a ratei de ocupare și de investiții insuficiente în resursa umană.

Acestea sunt provocările la care oamenii politici europeni și români trebuie să răspundă urgent, dincolo de interesul personal sau de partid al fiecăruia. Acestea sunt problemele care, odată rezolvate, pot conduce la reinstaurarea stabilității financiare și la reinstaurarea încrederii în economia de piață și în oamenii politici. Electoratele europene cunosc, poate, mai bine decât oamenii politici aceste provocări și sunt convins că vor susține soluții raționale de rezolvare a acestora.

  Aurel Vlădoiu - declarație politică referitoare la Cod portocaliu de incompetență;

Domnul Aurel Vlădoiu:

"Cod portocaliu de incompetență"

Zilele trecute, cele mai importante drumuri naționale din Oltenia, Muntenia și Moldova au fost blocate de nămeți, într-o situație similară aflându-se și drumurile județene. Este clar că blocajele - care au reapărut și-n aceste zile - sunt cauzate de lipsa de profesionalism și de proasta gestionare a situației de către Guvern și autoritățile centrale. Încă de la jumătatea lunii ianuarie, autoritățile au primit avertizări meteo de cod galben și cod portocaliu. În aceste condiții Comandamentul de iarnă ar fi trebuit să ia măsuri ca să prevină inclusiv blocarea drumurilor europene care traversează România de la sud la nord și de la est la vest. Măsurile care se impuneau pentru a preîntâmpina blocarea drumurilor erau cele legate, printre altele, de amplasarea de parazăpezi în zonele predispuse apariției fenomenului de viscol și de patrularea cu utilaje de deszăpezire, permanent. Aceste lucruri nu s-au întâmplat, iar pentru salvarea oamenilor blocați în mașini și în case, ar fi trebuit să se acționeze cu autofreze - singurele utilaje care pot disloca troienele de zăpadă de pe carosabil. Nimeni nu a putut vedea autofrezele acționând. Toate aceste acțiuni puteau fi gestionate de ministrul transporturilor, în colaborare cu autoritățile județene și locale, iar acolo unde situația o impunea, pentru salvarea de vieți, trebuia solicitat sprijinul MAI și al MApN.

Facem apel la "autoritățile portocalii" să lase deoparte politica și să se ocupe de funcționarea instituțiilor statului în aceste momente grele. Preocuparea primordială a primului-ministru și a miniștrilor PDL trebuie să fie funcționarea perfectă a instituțiilor statului abilitate să rezolve aceste probleme grave cu care se confruntă populația din zonele afectate de căderea masivă a zăpezii. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale ar trebui să-și scoată și birocrații în teren, nu să-i lase să încheie contracte de deszăpezire a căror valoare este și de patru ori mai mare decât contractele similare din țările nordice.

Cum putem să exemplificăm mai bine incompetența autorităților, decât prin faptul că mulți oameni au murit din cauza gerului, rămânând blocați în mașini și locuințe zeci de ore? Nu știe premierul că la 112 s-au înregistrat peste 100.000 de apeluri, din care câteva mii au fost repetate, ale unor oameni care nu mai suportau frigul în mașini și în locuințe? Și, din păcate, codul portocaliu a cuprins deja mai multe zone din țară, căderile masive de zăpadă și viscolul s-au făcut resimțite pe mai multe drumuri naționale și județene în ultimele 24 de ore.

  Valeriu Ștefan Zgonea - declarație politică intitulată: Care e treaba Guvernului?;

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

"Care e treaba Guvernului?"

România este astăzi sub zăpezi, sute de localități sunt izolate, oamenii mor de frig, la propriu, iar cei care conduc țara sunt rupți de realitate! Președintele Băsescu e liniștit, s-a plimbat pe la Predeal, s-a dat cu săniuța, apoi a invitat partidele la niște consultări, pe teme total diferite de problemele cu care se confruntă oamenii. Proaspătul prim-ministru Ungureanu a început să-i certe pe oameni că nu ies la lopată, că sunt leneși, fără să știe exact care este situația și cum supraviețuiesc sub nămeții cât casele sute de mii de români, fără hrană, fără apă, fără energie electrică. Au apărut și alți membri ai guvernului, precum domnul Berca, puși pe harță, care nu știu ce aveau să le reproșeze românilor din județele grav afectate de căderile de zăpadă. Același cinism, același tupeu pe care le-am văzut și la guvernul anterior. Desigur, românii sunt de vină că iarna nu-i ca vara. Așadar, ni s-a spus că nu e treaba guvernului ce se întâmplă în țară, nu e treaba guvernului să deszăpezească. Dar atunci care e treaba Guvernului?

Singurele lucruri pe care le-am văzut la actualii guvernanți au fost indiferență, dezorganizare și o încrâncenare inexplicabilă. Nimeni nu a vorbit despre responsabilitate. Nu există un plan coerent de acțiune, nu s-a stabilit clar care drumuri se deszăpezesc, în ce ordine, cu ce utilaje, care e consumul de benzină, de motorină, cum pot fi duse ajutoare de urgență. Sute de oameni au stat zile întregi prin trenuri blocate, pentru că din 40 de freze doar 3 sunt în funcțiune. Cum e posibil? Câte freze sau alte utilaje performante pentru deszăpezit se puteau cumpăra cu banii pe care doamna Udrea i-a dat pe o telegondolă portocalie sau pe un bazin de înot construit într-un sat uitat de lume? Nu răspunde nimeni la aceste întrebări. E mai simplu să arunci vina pe oamenii leneși, care așteaptă ajutor de la autorități. Un lucru este uitat, totuși: asta e treaba autorităților, să aibă grijă de oameni, să-i ajute când situația o impune. Iar acum situația este dramatică în județele Buzău, Vrancea, Giurgiu, Ialomița, Galați, Ilfov, Galați și Bacău, unde numai în două județe, Buzău și Vrancea, peste 60. 000 de oameni sunt îngropați în nămeți de câteva zile, fără mâncare, căldură, energie electrică sau drumuri de acces. Este inadmisibil că la acești oameni, în sate izolate, au ajuns reporterii de televiziune înaintea autorităților!

Aleșii noștri locali din Vrancea și din Buzău au tras toate semnalele de alarmă necesare încă de acum o săptămână. Cei doi președinți de consilii județene și primarii din zonă au cerut declanșarea stării de alertă încă de la începutul săptămânii trecute, USL a solicitat miercuri același lucru, iar vineri, când era clar că lucrurile se înrăutățesc, am cerut declararea stării de urgență. Însă prefecții, reprezentanți ai Guvernului în teritoriu, s-au opus și spuneau că totul este sub control.

Știți de ce nu au dorit autoritățile să declare stare de urgență? Pentru că, în acest caz, ar fi trebuit să apeleze la fondul de urgență al Guvernului, iar banii respectivi au alte destinații "speciale", în zonele de interes ale puterii. Doar suntem în an electoral, nu? Chiar în Vrancea, pentru Ziua Unirii, pe 24 ianuarie a.c., s-au acordat 50.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prin HG nr.10/2012, dar acum nu se găseau bani, când era vorba despre viața și sănătatea a zeci de mii de oameni. Știm că fondurile sunt pentru campania electorală a primarilor PDL, dar, până la voturi, guvernanții trebuie să se gândească la oamenii aflați în suferință. Multe vieți omenești ar fi putut fi salvate dacă guvernanții ar fi acționat cu responsabilitate. Este nevoie ca autoritățile centrale să își facă datoria față de cetățeni.

USL îi cere prim-ministrului să-i demită din funcție pe toți prefecții care nu au dorit să colaboreze cu primarii USL, lăsând oamenii fără ajutor în condiții extrem de grele.

Facem un apel către toate organizațiile județene ale PSD și către toți membrii de partid să vină în ajutorul cetățenilor români din județele Vrancea și Buzău și din celelalte zone afectate de căderile masive de zăpadă din ultimele zile. Am organizat un pod aerian pentru transportul ajutoarelor destinate sinistraților din județele Vrancea și Buzău, toate costurile fiind suportate exclusiv din donațiile membrilor și simpatizanților partidului. Transporturile aeriene vor continua în zilele următoare, în măsura în care condițiile meteo vor permite acest lucru.

  Iuliu Nosa - declarație politică cu tema: Guvernul Ungureanu a descoperit că Băsescu are dreptate - iarna nu-i ca vara!;

Domnul Iuliu Nosa:

"Guvernul Ungureanu a descoperit că Băsescu are dreptate - iarna nu-i ca vara!"

Instalarea la Palatul Victoria a Guvernului Ungureanu s-a făcut sub sceptrul înghețat al iernii. Oamenii izolați de zăpezile din ultimele zile și situația lor disperată au determinat, după cum știți, convocarea unor comandamente de urgență, la care au luat parte miniștrii noului Guvern, în frunte cu premierul Ungureanu. Astfel, ei au constatat pe propria piele că "iarna nu-i ca vara", după cum spunea tătucul lor iubit, președintele Băsescu.

Comandamentele de iarnă și videoconferințele cu prefecții au dat ocazia noilor miniștri și primului-ministru să arate cine-i șeful. Se pare că toți au fost la școala lui Băsescu și, ca niște învățăcei conștiincioși, și-au însușit așa cum se cuvine atitudinea autoritară a mai-marelui țării.

Au luat la rost autoritățile locale, s-au certat cu prefecții, ba mai mult, premierul Ungureanu a "urecheat" și populația pentru că își permite să stea în case și să aștepte să vină militarii să îi deszăpezească. De ce nu pun oamenii mâna pe lopeți? Declarația lui conform căreia e inadmisibil ca militarii să deszăpezească, în timp ce cetățenii stau la căldură, nu are nimic "modern" și "reformist", fiind mai degrabă o întoarcere în alte timpuri pe care nu le regretă nimeni.

Cu nimic mai prejos nu a fost ministrul administrației și internelor, Gabriel Berca, care s-a rățoit la prefecți să facă bine să rămână în prefecturi, așa cum rămâne și el în minister, și să facă treabă. Nu este o problemă că vor să gestioneze cu responsabilitate situația critică a județelor înzăpezite. Problema lor este că folosesc tonul de șefi supremi, care au dreptate absolută, ba, mai mult, se adresează tuturor pe ton de ceartă, ca să arate cine-i șeful.

Concluzia mea ar fi că afirmația premierului, cum că bieții oameni înzăpeziți stau la căldură și așteaptă să îi salveze statul, rezumă perfect filozofia președintelui Băsescu conform căreia, poporul să se descurce, să nu tot aștepte mila statului, care conform viziunii băsesciene nu are nicio responsabilitate.

Astfel, avem o dovadă în plus că Băsescu și-a numit un nou premier obedient, care achiesează necondiționat la filozofia lui despre reformarea statului (un stat fără prea mulți cetățeni care să ceară sprijin sau să fie asistați social).

Apoi, declarația noului premier este de foarte rău augur pentru viitor, deoarece confirmă ceea ce ne-au spus deja ultimii ani de "reforme": oameni buni, descurcați-vă care cum vă taie mintea. Statul nu e aici ca să îndeplinească vreo funcție, e aici doar ca să aibă grijă de el!

  Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politica: - Accesul tinerilor pe piața muncii;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Accesul tinerilor pe piața muncii"

Confirmând toate prognozele, criza economică a determinat o creștere alarmantă a ratei șomajului în rândul tinerilor, aceasta fiind una dintre problemele cele mai urgente ale Europei. Contextul economico-fianciar internațional și-a pus amprenta și asupra economiei românești, tot mai mulți tineri nereușind să se încadreze în muncă.

Constituind o problemă comună a țărilor membre ale Uniunii Europene, aceasta impune o acțiune coordonată la nivel comunitar, pentru îmbunătățirea calității educației și formării profesionale, astfel încât tinerii să fie mai bine pregătiți pentru piața muncii. Unul dintre cele șapte proiecte importante ale strategiei Europa 2020 este "Tineretul în mișcare". Acest demers al Uniunii Europene vizează creșterea economică și ocuparea forței de muncă până la sfârșitul acestui deceniu și va încuraja schimbul de experiență între statele membre, astfel încât acestea să învețe împreună ce politici funcționează și care nu.

Având în vedere noua Strategie europeană pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, care conține țintele fundamentale pe care Uniunea Europeană își propune să le atingă în domeniul economic și social, România și-a asumat o țintă îndrăzneață, din punctul meu de vedere, în domeniul ocupării forței de muncă, respectiv 70,2%, în grupa de vârstă 20-64 ani.

Tinerii constituie o resursă valoroasă pentru România și pentru prezentul și viitorul societății în general. În acest sens, autoritățile responsabile cu politicile în domeniu trebuie să se preocupe permanent pentru integrarea tinerilor absolvenți pe piața forței de muncă. Una dintre provocările majore o constituie asigurarea tranziției rapide de la sistemul de educație la piața muncii. Tranziția de la școală la muncă reprezintă un proces dificil de parcurs pentru majoritatea tinerilor din România, mai ales din cauza faptului că, pentru a intra pe piața muncii și pentru a beneficia de oportunitățile de ocupare, tinerii în general și absolvenții în special trebuie să intre în competiție cu ceilalți lucrători, cu experiență în muncă. Pentru facilitarea accesului tinerilor pe piața muncii autoritățile cu competență în acest domeniu trebuie sa inițieze și să desfășoare campanii de informare a elevilor și studenților din anii terminali, pentru diseminarea informațiilor privind oportunitățile de angajare și riscurile existente pe piața muncii. Există la nivel național o rețea de centre pentru consiliere în cadrul cărora se poate desfășura o gamă largă de măsuri de stimulare a ocupării pentru tinerii absolvenți, ce au drept scop facilitarea tranziției de la școală la viața profesională, astfel încât aceștia să dobândească statutul de persoană ocupată.

Programele de formare profesională trebuie să asigure inițierea, calificarea, recalificarea, perfecționarea și specializarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Formarea profesională trebuie să se face ținându-se seama de cerințele de moment și de perspectivă ale pieței muncii și să fie în concordanță cu opțiunile și aptitudinile individuale ale persoanelor în căutarea unui loc de muncă.

  Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politica: - Investițiile străine în România;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Investițiile străine în România"

În aceste momente mai puțin favorabile ale evoluției economice la nivel mondial România contează acum poate mai mult ca niciodată pe avantajele sale competitive, de aceea se impune crearea cadrului necesar îmbunătățirii mediului de afaceri, care asigură premisele creșterii economice reale și durabile, premise care presupun, în principal, menținerea competitivității ofertei de țară, prin păstrarea unei serii de avantaje competitive pe care investitorii străini le iau în considerare atunci când analizează posibilitatea extinderii pe piețele din Europa Centrală și de Est.

În același timp, trebuie știut că există anumite elemente ce necesită îmbunătățire, de aceea se impune canalizarea unor resurse semnificative către investiții, pentru că avem nevoie de crearea de noi parcuri industriale și tehnologice cu acces la utilități, la prețuri competitive. Tocmai de aceea autoritățile de resort trebuie să sprijine și să încerce să convingă autoritățile locale de necesitatea asigurării unor locații care să permită din punct de vedere logistic și financiar implementarea unor proiecte de anvergură. În ceea ce privește alte măsuri concrete de încurajare a investițiilor străine și a menținerii capitalului străin în economie, consider că trebuie sprijinită implementarea proiectelor de investiții pe teritoriul național, prin acordarea unor măsuri de sprijin de natura facilitaților fiscale, a fondurilor nerambursabile acordabile în baza schemelor de ajutor de stat. În sprijinul investițiilor străine, cele care creează locuri de muncă, trebuie amintit ca există un cadru normativ care permite desfășurarea investițiilor străine în țara noastră, dar din păcate insuficient. Astfel, prin HG nr. 1680/2008 privind plafonul minim al investițiilor pentru care se poate primi ajutor de stat acesta a fost redus la 5 milioane euro, HG nr. 753/2008, cu modificările și completările ulterioare, prevede posibilitatea accesării de ajutor de stat pentru investiții de peste 100 milioane euro, cu o valoarea a costurilor eligibile de peste 50 milioane euro și care creează 500 de noi locuri de muncă, precum și Hotărârea Guvernului nr. 750/2008, cu modificările și completările ulterioare, reglementează o intensitate a ajutorului de stat de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru investiții implementate în toate regiunile de dezvoltare ale României.

Din punctul meu de vedere principale direcții de urmat în ceea ce privește crearea unui cadrul adecvat investițiilor străine în România sunt cele privind: eliminarea obstacolelor administrative și de reglementare din calea afacerilor, impunerea și respectarea principiilor de transparență, nediscriminare și concurență loială, consolidarea cadrului legal și al politicilor, în perspectiva reluării creșterii economice durabile, precum și reforma și consolidarea structurilor instituționale din România.

  Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politica: - Scăderea natalității;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Scăderea natalității"

Scăderea natalității este o problemă gravă cu care România se confruntă în ultimii ani. Motivele care au condus la scăderea populației României și care se mențin și în continuare sunt fertilitatea scăzută și migrația externă și mortalitatea generală, completate de politicile guvernamentale defectuoase în domeniu. Astfel că, valorile negative ale sporului natural, conjugate cu cele ale soldului migrației externe și cu descurajarea natalității, prin lipsa de programe de susținere a acesteia, au făcut ca populația țării să se diminueze. Potrivit rezultatelor provizorii ale recensământului, populația stabilă a României a fost de 19 milioane de persoane, cu 2,6 milioane de persoane mai puțin decât la recensământul din 2002. Această situație are într-adevăr consecințe sociale, dar nu numai, ea având în egală măsură și consecințe economice grave, care necesită măsuri urgente de restructurare coerentă și nu numai în domeniul social, ci și în cel de asigurări sociale, de sănătate și de educație, care să ia în considerare realitatea demografică din țară. Numai în acest mod natalitatea va putea fi susținută, prin coroborarea tuturor politicilor existente în toate domeniile, nu numai cel social.

Având în vedere toate aceste scenarii pesimiste, provocările reale apărute în relație cu dezvoltarea de politici sociale adecvate se referă în principal la acele măsuri de suport destinate familiilor, în scopul asigurării creșterii armonioase și educării adecvate a copiilor, precum și pentru armonizarea creșterii gradului de ocupare a membrilor familiei pe piața muncii cu nevoile specifice menținerii și întăririi nucleului familial și creșterii calității vieții de familie.

  Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politica: - Protejarea sănătății umane și a mediului;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Protejarea sănătății umane și a mediului"

Una dintre problemele importante din ultima perioadă o constituie protejarea sănătății umane și a mediului ca întreg, prin reglementarea și monitorizarea măsurilor destinate menținerii calității aerului înconjurător, acolo unde aceasta corespunde obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător, și reducerea poluării aerului, precum și îmbunătățirea calității aerului, în celelalte cazuri. Aceasta trebuie să constituie una din atribuțiile de bază ale autorităților centrale, naționale, regionale și locale pentru protecția mediului.

România a transpus legislația europeană în domeniul calității aerului, inclusiv Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, care a fost adoptată de Parlamentul României, care transpune în legislația națională prevederile Directivei 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa.

Aplicarea acestor măsuri intră în responsabilitatea autorităților de resort, iar din punctul meu de vedere, măsurile ce trebuie implementate vizează, în principal, reducerea emisiilor de poluanți atmosferici la sursă, proces realizat prin reglementarea și monitorizarea emisiilor din surse fixe produse de operatorii economici, reducerea emisiilor provenite din trafic, lucrări de reabilitare/reparare, întreținere străzi, realizarea de pasaje, de parcări, crearea de piste pentru biciclete, extinderea zonelor pietonale, reabilitarea termică a locuințelor individuale și clădirilor publice, utilizarea de surse de energie alternativă pentru unități publice și private, amenajarea/reamenajarea unor zone verzi, realizarea de perdele forestiere, salubrizarea/curățirea, întreținerea și spălarea străzilor, organizarea de acțiuni de conștientizare, promovarea acțiunilor ecoeducative în instituțiile de învățământ și în rândul cetățenilor, cu privire la importanța măsurilor de prevenire a poluării aerului; campanii de conștientizare a autorităților în vederea punerii în aplicare a programelor de gestionare a calității aerului.

  Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politica: - Prevenirea abandonului școlar;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Prevenirea abandonului școlar"

Prevenirea abandonului școlar, reintegrarea copiilor care au părăsit timpuriu sistemul de educație, programele de educație preșcolară trebuie să constituie o preocupare constantă a autorităților, ce trebuie concretizată în dezvoltarea de inițiative legislative, politici, măsuri și proiecte specifice, având în vedere efectele considerabile ale fenomenului abandonului școlar atât asupra șanselor de integrare a viitorului adult în comunitate, cât și asupra societății în ansamblul ei.

În domeniul politicilor familiale, incluziunii și asistenței sociale, autoritatea centrală responsabilă trebuie să aibă ca principal obiectiv elaborarea și promovarea politicilor sociale destinate protecției familiei, precum și a tuturor categoriilor defavorizate ale populației și realizarea cadrului legal, instituțional și financiar necesar implementării acestor politici. Una dintre măsurile negative instituite prin Legea educației naționale nr. 1/2011 o constituie posibilitatea diminuării cuantumului alocației în raport cu absențele școlare înregistrate de copii, având la bază situațiile transmise de inspectoratele școlare județene. În cazul în care copiii din familiile beneficiare de acest drept înregistrează un număr mai mare de 20 de absențe școlare, dreptul la alocație se suspendă pe o perioadă de 3 luni. Problema este că există familii în România care efectiv nu-ți pot trimite copiii la școală o perioadă de timp, pentru că nu au resursele necesare să-i întrețină, singurul sprijin financiar fiind chiar alocația de stat. Cu toții știm că acei copii care nu merg la școală reprezintă o categorie socială dezavantajată, expusă riscului de excluziune socială, având în vedere că părăsirea timpurie a școlii este un fenomen grav, care afectează atât dezvoltarea personală, cât și capacitatea de integrare pe piața muncii. În acest sens, autoritățile trebuie să inițieze proiecte care să asigure transferul și implementarea unor bune practici aplicate cu rezultate favorabile de alte state, în vederea creșterii accesului la educație, prin dezvoltarea și susținerea unor parteneriate interregionale între instituțiile și autoritățile ce au un rol activ în acest proces, putând astfel contribui la schimbarea actualelor tendințe existente la nivelul societății românești.

O conștientizare a gravității fenomenului abandonului școlar și a consecințelor acestuia asupra dezvoltării ulterioare a copilului nu poate fi realizată în parametrii optimi fără o informare adecvată a celor care constituie grupul țintă. În acest context, îmbunătățirea acestui nivel, din perspectiva unei dezvoltări regionale durabile și echilibrate, reprezintă un palier distinct, căruia i se vor adresa direct o parte din activitățile ce trebuie dezvoltate de către autorități prin proiecte.

  Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politica: - 4 februarie - Ziua mondială de luptă împotriva cancerului;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"4 februarie - Ziua mondială de luptă împotriva cancerului"

Carta de la Paris a stabilit data de 4 februarie din fiecare an pentru marcarea Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului.

Ziua Mondială a Cancerului este parte a campaniei mondiale de luptă cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris adoptată la summit-ul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfășurat la 4 februarie 2000. Acest document consemnează necesitatea unei alianțe puternice între cercetători, profesioniști din domeniul sănătății, pacienți, guverne, parteneri din industrie și mass-media în lupta împotriva cancerului.

Cancerul este una dintre cauzele principale de deces în întreaga lume, potrivit OMS, care a estimat că 84 de milioane de oameni vor muri de cancer între 2012 și 2019. Trebuie atrasă atenția asupra faptului că afecțiunile maligne reprezintă o problemă de sănătate publică și au devenit în ultimii ani o prioritate pentru sistemele de sănătate, în special în țările dezvoltate.

Statistica Organizației Mondiale a Sănătății publicată în 2011 situează România pe locul 47 din 50 de țări în ceea ce privește numărul total de cazuri de cancer, 205 cazuri la 100.000 de locuitori. Cele mai frecvente forme de cancer sunt pulmonar și colorectal la bărbați, respectiv de sân, la femei. În fiecare an, în întreaga lume se înregistrează peste 12 milioane de cazuri noi de cancer. În țările dezvoltate, bolnavii de cancer beneficiază, pe lângă ajutorul medical specializat, și de consiliere psihologică din partea unor psihoterapeuți, diagnosticarea cu cancer având un impact psihologic deosebit de mare asupra pacientului și a familiei acestuia. Astfel, este necesar ca vizitele medicale să fie asociate cu ședințe de consiliere psihologică atât pentru pacient, cât și pentru membrii familiei. În România, doar anumite instituții medicale cu profil oncologic au un psihoterapeut care, însă, este nevoit să lucreze cu un număr foarte mare de bolnavi.

  Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politica: - Sprijinirea copiilor de dizabilități;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Sprijinirea copiilor cu dizabilități"

Având în vedere că importanța menținerii copilului în cadrul familiei naturale este unul dintre principiile fundamentale pe care România a ales să își bazeze politicile din domeniul protecției drepturilor copilului, sprijinirea familiilor cu copii cu dizabilități a reprezentat un pas înainte în ceea ce privește oferirea unor soluții de îmbunătățire a situației acestora.

În cazul copiilor cu dizabilități, riscul separării de familie este mai mare decât în cazul altor categorii de copiii, tocmai datorită vizibilității lor sociale scăzute, recomandându-se țării noastre inițierea unor programe și servicii specifice, destinate acestora.

Consider că autoritățile de resort trebuie sa inițieze și să dezvolte programe care să ofere sprijin copiilor cu dizabilități, părinților acestora, persoanelor care îi îngrijesc și specialiștilor din comunitatea în care se află copiii, fiind necesară formarea și sensibilizarea profesioniștilor care interacționează cu copiii cu dizabilități și cu familiile acestora. Beneficiarii direcți ai acestor programe trebuie să fie copiii cu dizabilități aflați în situație de risc de separare de părinții lor și cei care beneficiază de o măsură de protecție specială de tip familial, precum și familiile copiilor cu dizabilități aflați în situație de risc de separare, persoanele care îngrijesc copii cu dizabilități, iar beneficiarii indirecți să fie membrii comunității locale din care fac parte copiii cu dizabilități.

  Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politica: - Sprijin acordat IMM-urilor;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Sprijinul acordat IMM-urilor"

În Uniunea Europeană, aproximativ 22,5 de milioane de IMM-uri asigură locuri de muncă pentru 6% din forța de muncă din sectorul privat. CE va continua să acorde prioritate IMM-urilor în raport cu prioritățile strategiei Europa 2020 pentru a îmbunătăți mediul de afaceri pentru IMM-uri. Măsurile care vizează stimularea dezvoltării IMM-urilor sunt cuprinse în axa prioritară Dezvoltarea unui sistem inovativ de producție. Astfel, România, după aderarea la Uniunea Europeană, și-a stabilit următoarele domenii majore de intervenție pentru susținerea financiară a IMM-urilor, în conformitate cu regulile de eligibilitate pentru Fondurile Structurale:

- investiții productive și pregătirea pentru concurența pe piață a întreprinderilor, în special a IMM-urilor;

- accesul la credit și finanțare în scopul creării unui mediu favorabil finanțării afacerilor, în condiții de piață financiară competitivă.

Sprijinul pentru dezvoltarea antreprenoriatului trebuie să preocupe autoritățile competente, care sunt obligate să desfășoare și să promoveze programe ample de sprijinire a întreprinderilor mici și mijlocii din România, care să cuprindă realizarea unui sistem de sprijin pentru inovare și tehnologie la nivel național, menit să creeze un mediu de cooperare între IMM-uri și mediul universitar sau instituțiile de cercetare și dezvoltare; înființarea de incubatoare de afaceri, parcuri industriale, tehnologice și de soft drept mijloace pentru încurajarea spiritului antreprenorial, competitivității și spiritului inovator, creșterea productivității la nivelul IMM-urilor, prin achiziționarea de noi echipamente și tehnologii, precum și stimularea dezvoltării sectorului IMM-urilor în zonele rurale.

  Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politica: - Cantinele sociale, «un lux» pe care nu ni-l permitem;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Cantinele sociale, «un lux» pe care nu ni-l permitem"

Conform dispozițiilor Legii nr.208/1997 au fost înființate cantinele sociale. Astfel, pentru familiile cu venituri mici, inclusiv cele monoparentale, există posibilitatea accesării serviciilor cantinelor de ajutor social. Cantinele de ajutor social au fost create ca și unități publice de asistență socială cu personalitate juridică, care funcționează în subordinea consiliilor locale. Cantinele de ajutor social prestează servicii sociale gratuite sau contra cost persoanelor aflate în situații economico-sociale sau medicale deosebite. Persoanele îndreptățite să beneficieze de serviciile cantinei de ajutor social și care realizează venituri ce se situează peste nivelul venitului net lunar pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social, pot beneficia de serviciile cantinei de ajutor social, cu plata unei contribuții de 30% din venitul pe persoană, fără a se depăși costul meselor servite.

Numai că, în ultima perioadă, multe dintre autoritățile locale care trebuiau să acorde fondurile necesare acoperirii cheltuielilor de funcționare a acestor cantine nu au mai sprijinit activitatea acestora, din lipsa de fonduri. În acest context, multe dintre familiile și persoanele singure care beneficiau și depindeau de aceste servicii au fost nevoite să-și caute și să găsească o altă sursă de obținere a hranei, aspect ce este unul destul de grav. Consider că, la nivel guvernamental se pot găsi soluții imediate pentru alocarea fondurilor necesare finanțării acestor cantine, mai ales că traversăm o iarnă foarte grea, care, suprapusă peste o lipsă a serviciilor cantinelor sociale și implicit ajutorarea celor care sunt lipsiți de sursele financiare necesare, ar avea efecte destul de neplăcute.

  Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politica: - Programul privind sporirea gradului de ocupare a forței de muncă;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Programe privind sporirea gradului de ocupare a forței de muncă"

Din analizele prezentate de către autorități, România și-a propus realizarea unei creșteri economice bazate pe ocuparea unei forțe de muncă înalt calificate, în contextul asigurării, dintr-o perspectivă durabilă, a coeziunii economice, sociale și teritoriale. Pentru realizarea acesteia, eu cred că România trebuie să se concentreze pe anumite direcții de acțiune, cum ar fi: echilibrarea pieței muncii și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, creșterea gradului de flexibilitate a pieței muncii, întărirea dialogului social la toate nivelurile, în scopul creșterii aportului acestuia la dezvoltarea economică și socială.

Pentru creșterea gradului de ocupare la nivel național trebuie urmărite aplicarea unor măsuri integrate, ce trebuie focalizate pe îndepărtarea constrângerilor din calea creșterii ocupării forței de muncă, vizând: îmbunătățirea funcționării pieței muncii, facilitarea tranzițiilor de la șomaj sau inactivitate către ocupare și consolidarea competențelor profesionale ale forței de muncă.

Pentru îmbunătățirea funcționării pieței muncii, în contextul abordării naționale a flexisecurității, măsurile de flexibilizare a relațiilor de muncă trebuie să urmărească, în principal, modificarea unor acte normative, mă refer la Legea nr.53/2003 - Codul muncii, Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, legislația privind sindicatele și patronatele și a celei privind negocierile colective și soluționarea conflictelor de muncă, precum și elaborarea legislației privind Codul dialogului social.

Pentru facilitarea tranzițiilor de la șomaj sau inactivitate către ocupare, în perioada 2011-2013, pachetul de măsuri destinate stimulării ocupării forței de muncă, trebuie să se focalizează pe sprijinirea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în sensul consolidării capacității individuale de ocupare, prin programe de informare și consiliere în carieră personalizate, formare și perfecționare profesională și stimularea inițiativei antreprenoriale individuale și pe modificarea cadrului legal privind sistemul asigurărilor pentru șomaj.

În acest context, modificarea cadrului legislativ privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă trebuie să implice acordarea de servicii gratuite de evaluare a competențelor dobândite pe alte căi decât cele formale, precum și susținerea financiară a șomerilor.

  Dorel Covaci - declarație politica: - Mica Unire în timpul lui Cuza;

Domnul Dorel Covaci:

"Mica Unire din timpul lui Cuza Vodă"

Un capitol de seamă al istoriei poporului român îl reprezintă cel al Unirii Principatelor Moldovei și Țării Românești, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, eveniment pe care l-am aniversat pe 24 ianuarie.

Unirea cea mult așteptată, după uciderea mișelească a lui Mihai Viteazul în Câmpia Turzii și destrămarea visului de veacuri al poporului român, s-a înfăptuit din nou în anul 1859, chiar dacă nu integral. Mica Unire a însemnat o etapă obligatorie în drumul plin de obstacole spre o Românie independentă și unitară.

Acest eveniment stă legat și de nașterea statului român, ca aparat politic, de modernizarea, de renașterea României și trezirea conștiinței naționale a poporului român.

În scurta sa domnie de 7 ani, de numele lui Alexandru Ioan Cuza sunt legate reforme importante, care au creat un cadru modern de dezvoltare a țării: reforma agrară, reforma fiscală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma învățământului, o nouă Constituție și o nouă Lege electorală, Codul civil și Codul penal, obligativitatea învățământului primar și primele universități, organizarea armatei, prima linie de cale ferată etc.

România a dorit și a simțit unire: "V-am zis că ea (unirea) va fi precum România o va dori și o va simți", spunea Alexandru Ioan Cuza.

În poezia "Steagul nostru" a lui Andrei Bârseanu, poetul, făcând o cronică a acestui eveniment măreț, ne dezvăluie că, în acele momente, Unirea era "în cuget, și-n simțiri", iar poporul, însuflețit de aceste trăiri înălțătoare, "va înfrunta orice loviri (...) și (...) va fi învingător", în timp ce România unită și vibrând sub un crez puternic "etern, etern, va înflori".

Poate că rețeta înaintașilor noștri nu trebuie neglijată, ci aplicată cu credință și speranță în momente aspre, asemeni celor pe care le trăim astăzi. Unitatea, solidaritatea, moralitatea, loialitatea și buna-credință a tuturor structurilor societății, de la vârf până la nivelul de jos, alcătuiesc panaceul, piatra filozofală și elixirul vieții pentru această țară greu încercată și acest popor chinuit. Ce ne facem când ruptura între putere și cetățenii de rând este atât de mare încât nu numai că nu se mai poate pune problema unor astfel de trăiri care să adune într-un singur suflu și o singură inimă pe toți românii, pentru binele comun, ci ne aflăm în situația în care 90% dintre cetățeni nu se mai simt reprezentați de Președinte și Guvern?

Iată de ce sărbătoarea de la 24 ianuarie 2012 a avut parte de momente de celebrare în întreaga țară, în absența Președintelui și a Premierului însă, care sunt conștienți că nu mai beneficiază de încrederea, susținerea poporului și că ocupă poziții de frunte pe care nu le mai merită, așa că prefer să rămână ascunși în umbră.

Stimați colegi, politicienii unioniști de la 1859, mânați de curaj, unitate, solidaritate, viziune modernistă au forțat actul unirii, dorit cu ardoare de românii de pretutindeni, și recunoașterea lui de către Marile Puteri, în ciuda împotrivirilor, atât interne, cât și externe. Este evident că și la ora actuală avem nevoie de o structură politică de conducere capabilă și determinată pentru a scoate țara din impas și care, foarte important, să beneficieze de încrederea și susținerea solidă a majorității cetățenilor cu drept de vot. Acest lucru nu se poate realiza însă decât prin demisia actualei puteri și prin organizarea alegerilor anticipate, măsuri cerute cu insistență de vocea colectivă a mulțimii.

  Dorel Covaci - declarație politica: - Dictonul «Cei ce seamănă vânt culeg furtună» ilustrează perfect situația actualei guvernări;

Domnul Dorel Covaci:

"Dictonul «Cei ce seamănă vânt culeg furtună» ilustrează perfect situația actualei guvernări"

Bilanțul protestelor ultimelor zile este fără precedent în România eliberată de sub jugul comunist de mai bine de 20 de ani.

Abuzurile puterii, corupția, deturnările și însușirile frauduloase ale banilor statului, sărăcia, umilința, îngrădirea accesului la oportunități, servicii și bunuri publice, tupeul și ipocrizia puterii au sporit de la o zi la alta, cumulându-se într-un abces enorm, care în cele din urmă a explodat prin implozie. Mizeriile și nesimțirea care li s-au servit românilor la supraporție au fost atât de numeroase încât nu au mai putut fi îndesate în tolba-portofoliu a realizărilor portocalii, fără ca aceasta să crape, lăsând toxinele să se împrăștie în voie.

Era de așteptat ca acest popor să se trezească și să spună, în cele din urmă: "Destul, până aici!", unor conducători care au crezut că ne pot mâna cu bățul de la spate, ca pe niște vite duse la sacrificare. Și-au făcut-o cu mâna lor și fiecare pasăre pe limba ei piere! A venit momentul scadenței. Până și cei care la alegerile anterioare au votat portocaliu, acum strigă în gura mare "Schimbare și demisie!". Poporul român a ajuns la un grad de toleranță zero pentru minciună și furt în rândul structurilor de conducere ale țării.

Bătrâni, tineri, salariați, părinți, copii mici înfruntă frigul iernii zile de-a rândul pentru a-și striga nemulțumirile față de o putere coruptă, care nu mai are ce căuta în fruntea obștei. Tăcerea capilor atâtea zile la rând ne demonstrează însă că nu sunt pregătiți să scape ciolanul de la gură, cu toată antipatia maselor, inclusiv a celor care până acum i-au susținut. Mari consumatori de băi de mulțime pe vremuri, acum și-au băgat capul la cutie și încearcă intimidarea și dezbinarea vocilor care îi hulesc, în speranța că sfârșitul nu le e chiar atât de aproape. Prăbușiți în sondaje la sub 10%, n-au nici măcar acum decența să recunoască că nu mai reprezintă o forță pe eșichierul politic și că ar trebui să lase locul celor care au susținerea poporului.

Se prefac că nu se întâmplă nimic important și că toate manifestările de opoziție din majoritatea orașelor țării sunt doar izbucniri huliganice, care trebuiesc înăbușite în forță, fiindcă subminează autoritatea de stat. Cei care până acum câteva zile fluturau în fața Parlamentului și a poporului asumări de legi de maximă importanță pentru țară și dictau comasarea alegerilor cu aroganță și nepăsare, de parcă nimeni și nimic nu îi mai putea clinti de pe tronurile de stăpâni, acum ne cer puțintică răbdare, mimează grija pentru soarta noastră și se erijează în salvatori și pacificatori.

Stimați parlamentari, "Cei ce seamănă vânt culeg furtună". Într-adevăr, condamnăm actele de violență și vandalism care au umbrit manifestările de protest pașnice și civilizate din întreaga țară. Cerem delimitarea clară a autorităților între huliganism și decență și intervenția responsabilă pentru normalizarea situației, fără a aduce prejudicii oamenilor de bună-credință care au ieșit pe străzi pentru a-și striga în mod civilizat și democratic păsurile! Ne alăturăm protestelor îndreptățite și legale ale populației, ajunsă la saturație, și cerem demisia de la guvernare a unei alianțe care nu mai e reprezentativă pentru majoritatea cetățenilor, precum și organizarea alegerilor anticipate!

Glasul poporului spune stop minciunii, abuzurilor și corupției, nu dictaturii portocalii, iar voința lui trebuie să fie lege!

  Dorel Covaci - declarație politica: - Protestul opoziției la nivel parlamentar este o necesitate, și nu un lux, în actuala conjunctură socio-politică;

Domnul Dorel Covaci:

"Protestul opoziției la nivel parlamentar este o necesitate, și nu un lux, în actuala conjunctură socio-politică"

Deși alegerile uninominale au generat o anumită structurare a Parlamentului, care ar fi trebuit să reflecte votul dat de alegători, prin constituirea UNPR, pepiniera în care puterea își atrage și îngrașă masa de manevră proaspătă, acest echilibru s-a destrămat, creând o majoritate toxică și demolând odată cu ea și iluzia reprezentării corecte a cetățenilor.

Profitând de aceste atuuri artificiale și forțate, reprezentanții arcului guvernamental au trecut cele mai nocive legi pentru țară și popor, spre folosul lor și al unor grupuri de interese oculte.

După 3 ani de încercări eșuate ale noastre, ale opoziției, de a dezbate corect și eficient proiectele de lege și de a trece amendamentele, am realizat că în Parlamentul României nu se mai acceptă dialogul, nici opiniile contrare puterii, cheia democrației într-o instituție democratică supremă dintr-o țară democratică. De aceea, opoziția a încercat diferite forme de protest pentru a atrage atenția tuturor asupra pericolului pierderii unui dar câștigat atât de greu și cu atâtea sacrificii.

Protestele populației și ale societății civile, care au culminat cu demonstrațiile din ianuarie-februarie 2012, în care mesajul clar și răspicat cere imperativ demisia Președintelui, a Guvernului și alegeri anticipate, nu ne-au lăsat loc de șovăială nouă, celor din opoziție, mai ales că procentul de popularitate scăzut al Președintelui, Parlamentului și Guvernului face ca orice măsură luată de aceste instituții să fie ilegitimă. Ca reprezentanți ai celuilalt taler al balanței, aveam obligația de a ține seama de voința poporului, de a-l sprijini și de a capta și dirija vocile lui spre forurile naționale și internaționale, care pot și trebuie să ia atitudine în astfel de cazuri de abuzuri la nivel de vârf.

Pentru toate acestea, începând cu data de 1 februarie USL a hotărât suspendarea din activitatea plenului Parlamentului a grupului opoziției, pentru a atrage atenția opiniei publice naționale și internaționale că democrația nu mai funcționează în România.

Din păcate, Guvernul și partidele arcului guvernamental nu au înțeles mesajul, minimalizând și ridiculizând această formă de protest, replicând că: "Nu e nicio problemă, Parlamentul poate funcționa și fără opoziție". Numai că nu e chiar așa. Instituția Parlamentului nu mai e ograda celor de la putere, în care ei pot impune jocul discreționar, iar retragerea din plen a opoziției nu e o "grevă de lux", ci o măsură extremă de protest, care se alătură celei a străzii, pentru a semnala dezaprobarea generală și retragerea susținerii mandatelor celor din fruntea țării.

Sub presiunea maselor, cei care încă ne mai conduc au hotărât să ne dea mielul spre tăiere - Boc și Guvernul său, în speranța că furia străzii va fi orbită de "măreția" sacrificiului și se va potoli, iar ei vor câștiga timp prețios pentru a-și desăvârși matrapazlâcurile. Intenția de continuare a practicilor de manipulare și parazitare este evidentă și din felul cum intenționează să constituie noul guvern, din persoanele propuse, care fac parte din aceeași tagmă a camarilei portocalii aservite, care știu să aprecieze și să răsplătească pe măsură un os gras care li se oferă, lingând mâna stăpânului.

Facem apel la adevărații aleși ai românilor, ca prin votul lor să nu dea girul unui astfel de Guvern și, într-un final, prin proceduri constituționale să sprijine organizarea alegerilor anticipate, singurele care mai pot reda voința poporului în ceea ce privește conducerea acestei țări și atributul de țară liberă și democratică!

  Dorel Covaci - declarație politica: - Când zăpada înghite zeci de mii de oameni, conducerea portocalie speculează suferința, pentru mize personale sau de partid;

Domnul Dorel Covaci:

"Când zăpada înghite zeci de mii de oameni, conducerea portocalie speculează suferința, pentru mize personale sau de partid"

Căderile masive de zăpadă din ultimele săptămâni au pus, ca de obicei, autoritățile în situația de a da din colț în colț, neputincioase. Autismul, indolența, chiar nesimțirea guvernanților portocalii, cu care ne-au obișnuit, se fac simțite și de această dată, aruncând România într-un mizer ev mediu, de mult apus calendaristic.

Parada de zâmbete și pupături care au accesorizat evenimentul învestirii noului Guvern de către Parlament a fost cel puțin sinistră, în contextul în care zeci de mii de oameni erau îngropați de vii în propriile case, înghițite de nămeți. Victimele puteau să mai aștepte, căci marea zi în care noua conducere vine la butoane trebuia marcată ceremonios. Mai mult, nenorocirea și spaima atâtor români nu l-au impresionat suficient pe președintele nostru încât să renunțe la un weekend relaxant la munte.

Ca de obicei, vinovații sunt alții: Dumnezeu, criza, meteorologii, chiar și sinistrații, care sunt diagnosticați de noii unși de la Guvern cu "sindrom acut de puturoșenie". Mădularele anchilozate și ruginite ale autorităților se mișcă greu și fără eficiență, chiar dacă capii s-au înnoit. Ba, ca să mai ascundă din gunoi sub preș, mai falsifică din rapoarte, ca să nu pară beleaua atât de mare, sau prezintă problemele ca fiind rezolvate, în comunități în care echipele de salvare nici n-au pus piciorul.

La fel cum știm, localitățile conduse portocaliu au norocul de a primi ajutor cu prioritate, de a beneficia de disponibilizarea echipelor de intervenție cu promptitudine, pe când celelalte sunt lăsate la mila societății civile sau a unor suflete caritabile care dispun și de potențial de a face ceva pentru semenii lor.

Până atunci, bătrâni, femei, copii stau prizonieri sub tone de zăpadă, victime colaterale ale unei conduceri alterate de la cap până la coadă.

Prefecții portocalii au găsit acum momentul de a plăti polițele unor aleși locali potrivnici politic, refuzând, speculând, manipulând sau condiționând sprijinul acordat oamenilor în suferință, pentru mize personale sau de partid.

De Codul roșu, care implică mobilizarea unor forțe și resurse financiare suplimentare pentru salvarea sinistraților, fug ca dracul de tămâie, fiindcă știu că Fondul de rezervă la dispoziția primului-ministru, care trebuia angajat în situații de urgență și calamități, a fost cheltuit deja pentru "premierea" unor primari portocalii cu coroniță.

Stimați parlamentari, dincolo de toate, mesajele Președintelui țării și ale clicii sale sunt halucinante. În aceste situații tragice pentru România, se ocupă de analiza sintactico-morfologică a discursului Președintelui PSD din Parlament la învestirea noului Guvern, sucind, asociind și punând vorbe în gură reprezentantului nostru, doar, doar vor reuși să dezbine și să cucerească. Ba chiar, ca niște fecioare ingenue, "cu toată candoarea și naivitatea", au mărturisit că multiple puncte din viziunea președintelui Ponta le-ar pica bine, și, deci, asta înseamnă că e momentul să ne luăm de mâini (PSD și PDL) și să facem hora. Cât de emoționant! Cum se mai pricep să răstălmăcească, ca să semene vrajbă și să arunce în derizoriu un mesaj clar și evident! PSD face parte din Alianța USL și nu dorește să se alieze cu un partid care s-a sinucis politic, tocmai pentru că nu a respectat și nu a pus în fapt niciunul dintre cele cincisprezece puncte enumerate de Victor Ponta, în cei atâția ani de guvernare pe care i-au avut la dispoziție. Pentru oricine are un dram de minte este evident jocul lor de a semăna discordia, în mod josnic și ieftin. Tocmai pentru că sunt atât de jos în preferințele cetățenilor și fără speranță de a urca vreodată, s-au gândit să tragă după ei și pe cei care li se opun, pentru a atenua decalajul imens și pentru a câștiga teren. Aceste tertipuri sunt de înțeles pentru cineva care e disperat și fără soluții constructive, și trebuiesc privite ca ultimele agonii ale unor muribunzi cărora le scuzăm astfel mizeria la care s-au coborât.

  Sorin Constantin Stragea - declarație politică având subiectul Ultima răsuflare a Guvernului Boc!;

Domnul Sorin Constantin Stragea:

"Ultima răsuflare a Guvernului Boc!"

Asistăm cu toții în aceste zile la manifestările românilor, sătui de mizeria în care acest guvern i-a adus, manifestări pe care nici Jandarmeria, nici vremea rea și nici discursurile grotești ale Președintelui Băsescu nu le mai pot opri. Acest val al nemulțumirilor populației va duce, sigur, la aruncarea la coșul de gunoi al istoriei al amintirilor legate de acest regim semidictatorial instituit de puterea portocalie pe dinafară și neagră în cerul gurii!

Românii, aduși în pragul disperării de lipsa banilor, a locurilor de muncă, de lipsa siguranței zilei de mâine, nu mai pot fi păcăliți de discursuri sforăitoare cu care ne-au obișnuit PDL-iștii care copiază parcă întocmai ultimele zile ale regimului ceaușist, promițând o mărire de salariu de cinci procente după o retezare a veniturilor la jumătate.

Ce se întâmplă în stradă în momentul de față nu este neapărat determinat de lipsurile materiale. Nu doar foamea și sărăcia sunt elementele principale care au scos oamenii în stradă. Elementul principal, cu siguranță, este aroganța cumplită a puterii.

Această aroganță este cea care ne-a determinat și pe noi, parlamentari ai USL, să tragem un semnal de alarmă că așa ceva nu poate continua! Nu mai putem vedea cum Parlamentul României este o anexă a Guvernului și Președinției. Nu este posibil ca adoptarea a 14 legi atât de importante să se facă ocolind practic procedurile normale de vot și dezbaterea lor în Parlament. Nu este posibil ca Legea pensiilor, o lege care afectează milioane de români, să fie adoptată prin furt, printr-o mojicie caracteristică PDL-iștilor. Și, culmea tupeului, aroganței și nesimțirii, după ce o țară întreagă a văzut frauda, aceia care ar fi trebuit să vadă și să înfiereze aceste apucături demne de un regim totalitar s-au făcut că plouă, sau, ca să fim în ton cu vremea de afară, s-au făcut că ninge!

Din fericire, planurile meschine ale PDL au fost date peste cap de decizia Curții Constituționale, care, pe bună dreptate, de data aceasta a dat o palmă celor care cu orice chip doresc să rămână la frâiele puterii, chiar dacă pentru asta fraudează și bruma de democrație care ne-a mai rămas, votul popular.

Cu siguranță asistăm la ultimele răgete de disperare ale acestui regim, la ultimele răsuflări ale unui guvern bolnav, guvern care a adus doar tristețe și deznădejde celor care, după atâția ani de chin și sacrificii, ai unei tranziții atât de lungi, meritau un trai mai bun, decent și liniștit.

Să avem deci cu toții speranță, în cele din urmă, și acest guvern este dator, ca noi toți, cu o moarte!

  Gabriel Tița-Nicolescu - declarație politică având ca temă Stabilitatea social-economică în România;

Domnul Gabriel Tița-Nicolescu:

"Stabilitate social-economică în România"

Cea mai importantă prevedere din programul de guvernare al noului cabinet este creșterea veniturilor populației. În funcție de resursele economiei, măsura probabil va fi luată prin majorare directă sau prin reducerea CAS și indexări de pensii.

Unele din principalele obiective ale noului Guvern sunt: republicarea Codului fiscal și a celui de procedură fiscală, flexibilizarea pieței muncii, precum și creșterea nivelului de absorbție a fondurilor europene, dar și mult vehiculata construcție de autostrăzi. Noul Guvern, potrivit Programului de guvernare, intenționează să adopte politici publice pentru stimularea natalității, pentru creșterea calității vieții copilului în mediile defavorizate, dar și să elimine discriminările privind femeile pe piața muncii.

În privința ordinii publice și siguranței cetățeanului, noul guvern intenționează să extindă serviciul SMURD la nivel național, să introducă 50 de noi echipaje de prim ajutor medical de urgență și să doteze serviciile de urgență cu 200 de ambulanțe de prim ajutor și 45 de ambulanțe de reanimare

În Programul de guvernare se prevede de asemenea și modificarea legislației privind poliția locală, prin stabilirea unor atribuții clare privind ordinea și siguranța cetățeanului, revizuirea legislației privind statutul și funcționarea firmelor private de pază, protecție și transport valori, prin instituirea unor reguli mai stricte privind selecția personalului și definirea, în mod clar, a atribuțiilor poliției, jandarmeriei și poliției locale.

Consider că noul Guvern va putea să aducă mai multă stabilitate social-economică în România. Programul de guvernare vizează atât măsuri de redresare economică, prin stimularea IMM-urilor, susținerea de investiții și crearea de noi locuri de muncă, precum și un cadru extins al protecției sociale. Important este să fie urmărite în mod real aceste obiective și să nu fie deturnat electoral programul de guvernare.

În acest sens, este tot mai evident faptul că relansarea creșterii economice a devenit o necesitate a politicii macroeconomice, pornindu-se de la importanța sa pentru creșterea nivelului de trai.

Cetățenii trebuie să se adapteze la noi realități și fenomene, să învețe lucruri noi, să deprindă abilități și experiențe neutilizate anterior. Guvernul trebuie să acorde ajutor în organizarea activității și în soluționarea problemelor inevitabile.

Stabilitatea social-economică a țării, prin realizarea accesului la resurse și piețe de dezvoltare pentru susținerea unui nivel adecvat de bunăstare, este importantă pentru fiecare român, de ea depinde siguranța plății salariilor și a pensiilor.

Guvernul, acum mai mult ca oricând, trebuie să adopte o viziune pragmatică, deschisă spre economia reală, spre armonizarea legislației noastre cu cea europeană.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Dependența cu repetiție;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Dependența cu repetiție"

Un drogodependent de 27 de ani solicită pentru a 15 oară asistență de urgență la UPU de la Centrul de Traumă și Toxicologie "Sfântul Ioan". Pacientul a beneficiat de evaluare clinică, imagistică și biologică, precum și de terapie de suport asigurată de psihologii voluntari CIRTITA.

În lipsa unor programe integrate pentru pacienții cu abuz de substanțe și implicării comunităților locale există riscul ca numărul acestor cazuri să crească. Iașiul este primul oraș din România care beneficiază prin hotărâre de guvern de înființarea unui centru de toxicologie, iar prin programele accesabile pe fonduri europene se poate integra asistență medicală cu cea de suport psihologic.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Drogurile de sinteză (etnobotanice) la dezintoxicare;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Drogurile de sinteză (etnobotanice) la dezintoxicare"

Un alt pacient de 26 de ani, din Podu Iloaiei, ajunge la UPU de la Centrul de Traumă și Toxicologie "Sfântul Ioan" în urma intoxicației cu droguri de sinteză (etnobotanice). Pacientul prezenta agitație extremă, derealizare și depersonalizare și a necesitat, pe lângă măsuri de depurare a toxicului și terapie de suport. Examenele toxicologice au evidențiat prezența THC (cannabis), asociată drogurilor de sinteză. Nu este prima dată când în urma consumului de etnobotanice examenele toxicologice evidențiază și alte tipuri de droguri. Când starea clinică o va permite, va beneficia de suportul psihologic al celor de la CIRITITA, precum și evaluare în clinica de drogodependenți.

După ce Legea privind interzicerea drogurilor de sinteză a fost adoptată în urma campaniei naționale "Nu toate frunzele sunt bune! Stop etnobotanice!", cei care ajung în serviciile de urgență în urma consumului de droguri de sinteză maschează acest consum pretextând că au găsit sau li s-a oferit câte o țigară de o persoană necunoscută.

Întrucât sunt pacienți cu zeci de prezentări la urgențe în urma consumului de droguri de sinteză (etnobotanice), am depus la începutul sesiunii parlamentare un proiect legislativ prin care acești pacienți să urmeze o cură de dezintoxicare, iar în caz contrar, să deconteze costurile medicale și sociale legate de tratament.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Bețivi de milioane;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Bețivi de milioane"

Am solicitat Camerei Deputaților adoptarea urgentă a proiectului legislativ ce prevede ca cei ajunși la spital în urma excesului de alcool să "deconteze" cheltuielile legate de tratament prin muncă în folosul comunității, după ce în perioada sărbătorilor peste 100 de pacienți au ajuns la urgențe în urma exceselor bahice.

Apreciez că cel puțin 50.000 de pacienți sunt tratați anual în urma excesului de alcool și că sumele cheltuite reprezintă zeci de milioane de euro. Îmi exprim consternarea pentru faptul că parlamentarii au respins precedentul proiect, ce prevedea ca etilicii să cotizeze suplimentar la sistemul de sănătate.

România face parte din țările europene unde consumul de alcool pur depășește 12,5 litri pe an. Suntem printre cei mai mari consumatori de alcool din lume, iar zilnic se prezintă la spital cel puțin 3 pacienți în fiecare UPU din cauza consumului excesiv de alcool. 60 de afecțiuni sunt direct legate de consumul de alcool, iar alte 200 au legătură indirectă, iar decesele legate de alcool au depășit numărul celor legate de acte violente.

Nu este vorba de fatalitate, de boală genetică sau accident, ci de un act voluntar al celui ce uită sau vrea să uite de consecințele negative ale consumului de alcool, atât de mediatizate în ultima perioadă, iar introducerea acestei măsuri ar avea și efect de prevenție, ducând la reducerea consumului etanolic. Să nu uităm că 7,4% din totalul cazurilor de boală sau moarte prematură din UE sunt cauzate de consumul abuziv de alcool, iar consecințele acestor excese includ, de asemenea, un număr semnificativ de accidente rutiere, un puternic impact social (violență, huliganism, infracționalitate, probleme în familie, excluderea din societate), precum și scăderea productivității muncii.

În circuitul terapeutic al unui astfel de pacient se suprapun adesea poliția sau jandarmeria, pe lângă ambulanță, UPU sau secțiile de psihiatrie, crescând și mai mult costurile intervenției, iar dintre acești pacienți se selectează adesea cei care agresează personalul medical.

Nu putem continua să desființăm și să comasăm spitale, nu putem pune biruri suplimentare, precum coplata, sau lua medicamentele de la gura copiilor sau vârstnicilor pentru ca unii să-și amintească doar că "in vino veritas".

Prin această măsură legislativă poate vom avea străzi mai bune, parcuri mai frumoase și chiar noi cămine în care să ne tratăm bătrânii.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Adăpost prin internare;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Adăpost prin internare"

Constatăm o nouă tendință printre cei care nu găsesc adăpost în această perioadă. Astfel de pacienți recurg la exces etanolic și acte autoagresive pentru a fi internați. Un pacient de 43 de ani din Tomești a ajuns de peste zece ori la UPU de la Centrul de Traumă și Toxicologie "Sfântul Ioan" în urma consumului de alcool și a leziunilor autolitice de la nivelul antebrațelor. Pacientul a fost preluat de UPU în echipă mixtă formată din medic de urgență și chirurg plastician și a beneficiat de evaluare clinică, imagistică și biologică, hemostază provizorie și examene toxicologice ce au arătat o alcoolemie de 300 mg‰. Când starea clinică o va permite, pacientul va fi evaluat și la psihiatrie.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Începutul schimbării;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Începutul schimbării"

Cer parlamentarilor adoptarea pachetului legislativ pe care l-am inițiat, ce asigură oamenilor obișnuiți posibilitatea de a stabili agenda politicienilor. Ca inițiator al Legii votului uninominal necompensat dintr-un singur tur și al celui privind alegerile locale dintr-un singur tur, insist că aceste campanii electorale nu ar trebui făcute pe bani publici. Cer ca acest act normativ trecut de Senat să fie adoptat de Camera Deputaților în actuala sesiune parlamentară, pentru a fi pus în aplicare la viitoarele alegeri.

Votul uninominal într-o singură etapă dă posibilitatea opțiunii directe pentru o anume persoană și tot ceea ce reprezintă ea - personalitate, capacități, doctrină politică aleasă, program propus.

Am introdus acest proiect legislativ deoarece am văzut parlamentari prea obosiți în jilțurile puteriipentru a vota o moțiune de cenzură ce împiedică scăderea pensiilor sau a salariilor celor ce ne asigură sănătatea, educația sau ordinea publică.

Am inițiat Legea privind alegerea primarilor dintr-un singur tur fiind convins că cei care vor cu adevărat schimbarea se vor prezenta la vot și că alegerea primarului dintr-un singur tur elimină alianțele odioase dintre partide, făcute doar pentru a umple buzunare. Doresc o campanie electorală care să nu se desfășoare pe bani publici, iar votul să fie o lege pentru toți.

Este momentul ca oamenii obișnuiți să facă agenda politicienilor, iar acest lucru nu este posibil decât în urma votului uninominal necompensat.

Cer de urgență adoptarea acestui sistem electoral, pentru a da o șansă apariției unor altfel de politicieni.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Solicit deblocarea sănătății;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Solicit deblocarea sănătății"

Solicit Parlamentului României adoptarea în această sesiune a unui proiect legislativ ce vizează deblocarea posturilor vacante din sistemul sanitar, în funcție de normativele de personal aflate în vigoare.

Consider că astfel se va reduce deficitul de personal din sistemul sanitar și migrația alarmantă a cadrelor medicale. Doresc ca acest punct de vedere să fie susținut și în următoarele negocieri cu Fondul Monetar Internațional.

România a atins masa critică, numai că nu vorbim de o explozie, ci de o implozie a numărului de medici rămași în țară. Suntem în continuare pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de medici raportat la 1.000 de locuitori (1,9 medici/1.000 locuitori). Este o statistică sumbră încă din 2008, care ne plasează în urma Bulgariei, Ucrainei și Moldovei. Există județe lipsite de anumite specialități medicale, iar aproape 100 de localități nu au nici măcar un medic de familie.

De ani de zile atragem atenția asupra fenomenului îngrijorător al migrației medicilor. Conform reprezentanților Colegiului Medicilor, OMS recomandă declararea de cod roșu la o migrație ce depășește 2% dintre practicieni.

În România vorbim deja de decimarea personalului medical, pentru că 10% din medici au plecat din țară, iar perpetuarea acestui fenomen ar putea duce la colapsul sistemului de sănătate în mai puțin de zece ani.

Blocarea ocupării prin concurs a posturilor vacante prin apariția OUG nr.34/2009 și a OUG nr.1/2010 a acutizat acest deficit.

Deficitul de personal medico-sanitar îngreunează desfășurarea activității medicale și periclitează efectuarea actului medical. S-a ajuns ca în unele situații un angajat din sistem să compenseze activitatea altor 5 angajați, cu consecințe nefaste asupra calității actului medical.

Mi se pare anormal să se încerce realizarea de economii prin blocarea angajărilor intr-un sistem de importanță națională, care se confruntă oricum cu un deficit major de personal și cu subfinanțarea cronică.

Această propunere legislativă prevede ca ocuparea posturilor vacante din sistemul sanitar să se facă în funcție de normativele de personal aflate în vigoare, pe categorii și locuri de muncă, și să nu facă obiectul unor suspendări. Oricât și-ar dori unii, medicina nu se poate face pompieristic, iar sănătatea românilor nu poate fi asigurată fără personalul calificat

Convenția de la Alma Ata ne precizează că sănătatea nu reprezintă doar absența bolii și a infirmității, ci acea stare de bine fizic, psihic și social.

Consider că, asigurând românilor medicii de care au nevoie, facem doar un prim pas pe drumul spre o Românie sănătoasă.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Măsuri urgente pe care trebuie să le ia Primăria Iași pentru stimularea mediului economic local;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Măsuri urgente pe care trebuie să le ia Primăria Iași pentru stimularea mediului economic local"

Am participat la audierea organizată în premieră la Iași - intitulată "Mecanisme de sprijinire a firmelor ieșene de către autoritățile publice locale și județene", organizată de Asociația Oamenilor de Afaceri "Iași 2003". Am prezentat comunicarea "Măsuri urgente pe care trebuie să le ia Primăria Iași pentru stimularea mediului economic local" și am propus soluții pentru dezvoltarea mediului de afaceri, subliniind că stimularea mediului de afaceri este una dintre cele 3 mari priorități ale decalogului pentru Iași, și consider lipsa reprezentanților primăriei de la această audiere drept un indicator fidel al interesului autorităților locale pentru dezvoltarea Iașiului.

Am să vă spun de ce mă interesează mediul de afaceri ieșean:

- pentru că mă interesează, ca simplu cetățean, dacă firmele din Iași se pot dezvolta, dacă pot prospera și respectiv pot contribui la bugetul orașului, la bunăstarea orașului;

- pentru că, așa cum am mai anunțat, voi candida la primărie, iar stimularea mediului de afaceri este una din cele 3 mari priorități ale programului meu;

- pentru că sunt total nemulțumit de modul cum sunt tratați oamenii de afaceri la Iași, fie că e vorba de cei locali, fie că e vorba de marii investitori;

- pentru că sunt convins că primăria Iași are o parte importantă din vină pentru scăderea abruptă a mediului economic din Iași;

- pentru că mulți oameni de afaceri mi s-au plâns, și trebuie să nu ne ascundem și să spunem că de mai mulți ani în Iași oamenii de afaceri nu au acces la lucrările publice locale, pentru că toate contractele sunt dedicate câtorva firme, care nu reprezintă de cele mai multe ori mediul de afaceri ieșean. La fel, marii investitori care au bătut la poarta Iașiului au fost alungați de cele mai multe ori de atitudinea primarului.

Toate aceste lucruri înseamnă "crimă economică", din punctul meu de vedere, pentru comunitatea ieșeană.

Suntem lipsiți, astfel, de locuri de muncă, de salarii mai bune, de capital și de un oraș care să arate mai bine și care să aibă mai multă viață.

Măsuri urgente

1.Debirocratizare la primărie, mai exact:

-aprobările și autorizațiile pentru orice fel de investiții să aibă un regim prioritar;

-funcționarii vor contacta și vor consilia direct investitorii, referitor la actele necesare, pentru a evita corespondența oficială ce durează luni de zile;

-pentru anumite cereri se pot da autorizații provizorii, pentru ca investiția să demareze, urmând ca intr-un anumit termen stabilit să se definitiveze autorizația;

-crearea unui ghișeu unic pentru plata diferitelor taxe, așa cum este, de exemplu, la obținerea numerelor de înmatriculare.

2. Facilități fiscale pentru investițiile ce depășesc o anumită sumă; aceasta sumă, precum și procentul de reducere a unor impozite se va stabili în funcție de evoluția economică și de limitările bugetului local.

3. Eliminarea corupției din primărie, asigurarea accesului la contractele publice ale primăriei, inclusiv la cele ale regiilor/societăților din subordine.

4. Transparența bugetelor, licitațiilor; vreau ca firmele ieșene să beneficieze de cât mai mulți bani din bugetele cheltuite de primărie, prin informare și transparență.

5.Sprijin direct pentru investitori, în special locali:

- alocarea unui buget special pentru acțiunile de sprijinire a investițiilor;

- atitudine proactivă față de agenții economici - dacă agenții economici nu vin spre primărie cu propuneri și soluții, voi merge eu spre ei să căutăm soluții;

-promovarea produselor, serviciilor oferite de firmele ieșene, în Iași, în cadrul unor evenimente tematice ce pot fi organizate în spații puse la dispoziție de primărie în aer liber sau spații închise.

6. Ușa deschisă pentru investitori, la propriu și la figurat:

-orice investitor va avea zilnic acces permanent și prioritar la primar, indiferent că este vorba de propuneri sau de dificultăți întâmpinate în timpul investițiilor;

-vom căuta în mod direct și activ investitori străini, prin contactarea companiilor ce anunță că vor să se extindă, contactarea misiunilor economice, contactarea primăriilor cu care Iașiul este înfrățit etc.

7. Problema aeroportului

Mă voi implica direct în problema aeroportului, prin contactarea permanentă a autorităților responsabile, participarea la ședințele Consiliului Județean în care se discută problema aeroportului, oferirea de soluții pentru extinderea și modernizarea aeroportului.

Toate acestea nu sunt promisiuni de fațadă. Fără aplicarea urgentă a acestor măsuri, Iașiul se va afunda și mai mult economic și social, comparativ cu alte orașe mari din țară.

Alte soluții concrete, punctuale, precum și definitivarea propunerilor de mai sus vor fi stabilite în programul electoral final, împreună cu specialiști și oamenii de afaceri din Iași.

Iașiul are, în ciuda crizei economice, un mare potențial care așteaptă să fie valorificat. Mai multe companii mari din Iași au declarat ferm în ultimele luni că vor să se dezvolte în Iași, dar sunt blocate din diferite motive.

Care este potențialul Iașiului? 60.000 de studenți în permanență, forță de muncă pregătită în mai multe domenii, costuri scăzute de funcționare, față de alte zone din țară.

Pe lângă dezvoltarea durabilă, unul dintre obiectivele majore ale Strategiei Europa 2020 este inovația. Vreau să facilitez crearea de conexiuni între mediul academic și cel privat ieșean, în scopul creării de conexiuni la nivel local.

Putem crea și implementa proiecte în parteneriat cu universitățile, pentru a valorifica și a crește calitatea muncii.

În concluzie, aș putea spune că ar fi o nouă crimă să nu profităm acum de acest potențial fantastic al Iașiului.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Aritmetica primăriei;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Aritmetica primăriei"

Cer consilierilor locali să nu voteze scumpirea hranei vârstnicilor cazați în căminele din Iași. Consider scandalos ca primăria să bage mâna în buzunarul vârstnicilor, scumpind hrana cu 32,5%, în contextul unei creșteri naționale a prețurilor la alimente cu doar 8,5%.

Nu trebuie să fii as în matematică ca să îți dai seama că aritmetica electorală a domnului Nichita este rece, rapace și se face pe mulți bani. Declamativul iubitor de pensionari preferă să-i sacrifice printr-un proiect de hotărâre a consiliului local pe cei 365 de vârstnici aflați în căminele de bătrâni "Sf. Parascheva" și "Sf. Constantin și Elena". "Pâinea noastră cea de toate zilele" se va scumpi creștinește pentru vârstnici de la 8,3 la 11 lei/zi.

Acest proiect de hotărâre de consiliu local este cel puțin curios și nejustificat. O scumpire de 32,5% a alocației de hrană este scandaloasă în contextul în care creșterea prețului la alimente este de doar 8,5% din 2008 până în prezent. Mergând cu matematica mai departe, constatăm scumpirea cu 81 de lei pe lună pentru fiecare vârstnic, deși corect ar fi doar 21 de lei, în concordanță cu majorarea cu 8,5%, corespunzătoare evoluției naționale a prețurilor alimentelor. Calculele arată o diferență de 60 de lei pentru fiecare dintre cei 365 de pensionari, ce duce la beneficii pentru primărie de doar 21.900 de lei lunar, iar sumele anuale ating 262.800 de lei.

Mânat doar de sfințenia creșterii cantității și calității alimentelor celor vârstnici, edilul le bagă mâna în buzunar și extrage cu gentilețea arhicunoscută peste două miliarde jumătate de lei. În cazul acesta, mă întreb dacă nu se putea scoate vreo formație din desele programe artistice sau cinci minute din vitalele focuri de artificii.

Poate că unii nu au mamă și nu au tată când vine vorba de propriul buzunar, dar cer consilierilor locali să nu voteze acest proiect. Le amintesc, celor care în plindelir mistic se cred sfinți, că una din porunci ne spune: "Cinstește-l pe tatăl tău".

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Megatunul Fenechita;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Megatunul Fenechita"

Am avertizat public despre noua încercare de furt a edilului prin concesionarea spațiilor de parcare către agenți privați. Consider scandalos ca primăria să bage mâna în buzunarul oamenilor, în loc să ofere parcările pe care le-a promis, acolo unde este nevoie.

Avertizez public de noua găselniță de megatun a baronilor - Fenechita. Simțind că-i fuge mandatul de sub picioare, domnul Nichita a hotărât să se mai înfrupte încă o dată din banii noștri. După ce opt ani nu a făcut nimic pentru Iași, acum vrea să dăruiască și ultimele surse de venit ale primăriei către vreun fenegrup,prin concesionarea puținelor parcări ce mai stăteau la dispoziția ieșenilor. În consecință, ieșenii vor plăti mai scump pentru a-și parca mașina, iar banii se vor scurge în pușculița acelorași baroni locali pe care-i suportăm de două mandate.

Un adevărat gospodar doctor-primar a luptat la București pentru recuperarea parcărilor de către municipalitate, pentru ca banii să ajungă în vistieria publică și să fie folosiți în folosul oamenilor.

Solicit administrației localesăpăstreze parcările existente la primărie, iar în loc de artificii, pocnitori, fasole și cârnați, instalații de încălzit gazonul saudale montate în pustiu, să amenajăm și să dotăm parcări pentru ieșeni. În loc de concesionarea furăciunii, primarul ar trebui să se preocupe mai degrabă de haosul creat de lipsa locurilor de parcare, fără de care șoferii parchează pe unde apucă, pe spații verzi, trotuare și pe spațiul monumentelor, rezultând o bulibășealăcum nu se mai întâlnește nicăieri în România. Ne întrebăm cu toții unde se duc banii încasați din impozitele pe mașini, pentrucă ieșeanul care plătește un astfel de impozit are dreptul să știe că are unde să parcheze, și nu să fie obligat să o lase în locuri interzise.

Fac un apel la rațiunea și simțul practic al consilierilor locali, să nu permită punerea în practică a acestei noi încercări de furt din avutul public, pentru că ne putem aștepta ca înainte de alegeri să încerce totmai multe tunuri, în stilul său caracteristic.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Chiulul USL;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Chiulul USL"

Este cel mai scump chiul din istoria României!

În timp ce profesorii, medicii, polițiștii continuă să își facă datoria pe salarii mai mici decât ale gunoierilor, cei din USL, aleși uninominal, ce-i drept, adesea de pe locul 3, dezertează din Parlament, dar nu chiulesc și la împărțirea funcțiilor.

Voi iniția un proiect legislativ prin care vom stabili ca parlamentarii cu prezența sub 50% să returneze toate sumele dobândite în perioada respectivă.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Legea privind cazierul profesional;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Legea privind cazierul profesional"

Voi depune la Camera Deputaților Proiectul legislativ privind cazierul profesional prin care demnitarilor li se solicită odeclarație educațională și profesională susținută de diplome și foi matricole care să confirme gradul de pregătire, precum și parcursul profesional.

Am retras acest proiect legislativ în sesiunea parlamentară trecută, după ce deputatul Márton Árpád-Francisc a depus mai multe amendamente prin care atribuțiile ANI ar fi mult reduse. Această inițiativă legislativă prevede ca depunerea unor declarații de studii care nu corespund adevărului să constituie infracțiunea de fals în declarații și să se pedepsească potrivit Codului penal. Totodată, nerespectarea termenelor de depunere a declarațiilorde studii prevăzute de prezenta propunere legislativă constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, iar Agenția Națională de Integritate poate declanșa din oficiu procedura de evaluare.

Alegătorii au dreptul să știe parcursul profesional și pregătirea celor care îi reprezintă, așa cum știu și ce au în posesie și veniturile demnitarilor. Consider că poți să-ți asumi responsabilitatea de a conduce destinele cetății doar după ce ai o meserie în care ai excelat și doar dacă rezultatele obținute de-a lungul timpului arată că poți să te implici în viața comunității.

Controversele legate de pregătirea celor care ne conduc justifică o astfel de abordare, iar problema poate fi cu ușurință rezolvată printr-o astfel de declarație educațională și profesională.

Aceste acte trebuiesc făcute publice, alături de declarațiile de avere și interese la intrarea în funcție, în acest fel putându-se evita și salturile profesionale și științifice pe care unii politicieni le obțin pe parcursul ocupării unei funcții publice sau demnități.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Stimularea natalității;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Stimularea natalității"

Apreciez scăderea dramatică a populației României drept un atentat la siguranța națională. Solicit adoptarea în această sesiune parlamentarăa proiectului legislativ ce vizează stimularea natalității, protecția copiilor cu dizabilități și consolidarea familiei.

Potrivit estimării autorităților, populația României va avea o tendință constantă de scădere în anii imediat următori. Consecințele vor fi tragice. Vom fi cu 20% mai puțini până în 2060, iar rata dependențeipersoanelor de peste 65 ani va crește alarmant, la peste 60%. De unde reprezentam a șaptea țară europeană ca număr de locuitori, vom ajunge să nu mai contăm în economia europeană. Modelul de fertilitate din ultimii ani arată o scădere de un copil pentru fiecare româncă, iar tot mai multe cupluri care muncesc amână aducerea pe lume a unui copil, din considerente economice.

Natalitatea rămâne singura componentă asupra căreia se poate acționa cu rezultate eficiente. Acest proiect legislativ are menirea de a încuraja creșterea natalității, sprijinirea dreptului copilului cu dizabilități de a crește în mediul său familial și sprijinirea mamei în a cărei responsabilitate cade, acesta având ca efect reducerea riscului de abandon, prin reducerea vârstei de pensionare cu un an pentru mamele cu trei copii și care au cotizat zece ani la sistemul de pensii și cu doi ani pentru cele cu mai mult de patru copii sau cele care au un copil cu dizabilități.

Scăderea populației este un atentat la siguranța națională și de aceea potdoar să sper că în România vor fi cât mai multe familii cu patru copii și poate că primul va apăra granițele țării, al doilea ne va trata atunci când e nevoie, al treilea ne va învăța nepoții și al patrulea ne va asigura pâinea cea de toate zilele.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Autobuzele lui Nichita - și scumpe și proaste;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Autobuzele lui Nichita - și scumpe și proaste"

Văzând acum cum îngheață ieșenii în autobuzele cumpărate de Nichita cu o groază de bani, mi-am adus aminte de scandalul de la achiziția acestora. În 2005, Primăria Iași a achiziționat autobuzele MAZ la un preț dublu față de celelalte orașe din România, adică 200.000 euro/bucată. Explicația celor de la primărie a fost că ale noastre au dotări suplimentare. Ce fel de dotări suplimentare au, de 100.000 de euro fiecare, nu pot să-mi dau seama, poate ne spun ieșenii care îngheață acum în autobuze.

Această explicație este cel puțin dubioasă, pentru că la prețul de sub 200.000 euro/autobuz, Primăria București a cumpărat superbele autobuze Mercedes, cu toate dotările, inclusiv aer condiționat, în acest preț intrând și șpaga - conform autorităților germane.

Fără să ne mai ascundem, trebuie spus foarte clar: Nichita a dat o groază de bani pe niște autobuze proaste, fie pentru că a luat șpagă, fie pentru că este un groaznic manager. Asta să ne spună el.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Degerați la muncă;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Degerați la muncă"

După ce a încercat să-și repare motorul, lucrând în frig mai mult de 3 ore, un pacient de 45 de ani a ajuns cu mâinile degerate la urgențe. Beneficiază de încălzire externă și de terapie medicamentoasă menită a reduce durerile și a ameliora circulația sangvină în zona cu degerături.

Reamintim celor care lucrează în frig în aceste zile că îmbrăcămintea trebuie să fie groasă, protejând extremitățile (față, nas, urechi, mâini, picioare), încălțămintea trebuie să fie confortabilă și bine izolată de apă, mănușile cele mai bune sunt cele ce permit mișcarea degetelor la un loc. Hainele ude trebuie schimbate imediat, iar repausul în frig duce la instalarea rapidă a degerăturilor. Trebuie alternate perioadele de lucru în frig cu repausul în zone încălzite. Regimul alimentar trebuie să aibă un spor caloric, să includă lichide calde, iar alcoolul trebuie evitat.

Vântul și umezeala accentuează hipotermia și duc rapid la instalarea degerăturilor.

Primele simptome includ tulburările de sensibilitate (furnicături, înțepături), pielea se înroșește și se descuamează, apoi apar flictenele (bule ca după arsuri) și se instalează tulburări motorii. În forma severă se merge până la cangrenă, necesitând amputația segmentului de membru.

Primul ajutor constă în găsirea unui spațiu încălzit, îndepărtarea îmbrăcămintei umede, mâinile și picioarele se pot încălzi progresiv, prin plasarea în axilă sau în regiunea inghinală. Este interzisă încălzirea prin contact cu sobă, calorifer, întrucât tulburările de sensibilitate pot duce la arsuri.

Orice degerătură necesită consult medio-chirurgical, pentru a evita evoluția nefavorabilă și complicațiile.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Mame fără mame;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Mame fără mame"

Solicit Camerei Deputaților adoptarea urgentă a Legii privind orele de educație pentru sănătate în școli. Cazul celor peste 260 de mame minore din Vaslui este emblematic pentru consecințele lipsei educației sexuale. Lipsa educației sau asigurarea ei formală la orele de dirigenție sau biologie a făcut ca România să fie peprimul loc în Europa la nivelul numărului de avorturi, mame minore și copii abandonați.

Avem o nouă capitală a mamelor minore la Băcești, în județul Vaslui. În 2011, optsprezece minore au născut, iar patru dintre acestea au doar 15 ani. Acestora li se adaugă cazul dramatic al fetei de 13 ani, din localitatea vasluiană Coroiești, care, deși avea numeroase afecțiuni cronice, a născut la sfârșitul anului trecut un copil sănătos la o maternitate din Iași.

Cele peste 10.000 de mame minore din fiecare an ne situează pe primul loc în Europa. S-a ajuns la situația în care din 1.000 de femei care nasc, 43 sunt minore. Mamele minore au risc crescut de avort, iar dacă nașterea are loc, există riscul major ca acest copil să fie abandonat, iar tânăra mamă va avea dificultăți de integrare socială și abandon social. Peste 40.000 de copii sunt abandonați în România, la care se adaugă alți 300.000 lăsați în grija rudelor.

Conform statisticilor, mamele minore provin în general din familii dezorganizate, se regăsesc în special în zona rurală, au un nivel redus de educație, inclusiv educație sexuală și contraceptivă.

Toate aceste cazuri reflectă o gravă carență educațională, precum și nevoia unei legislații urgente privind introducerea în procesul de învățământ a cunoștințelor despre sănătate.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Iarna pe ulițe;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Iarna pe ulițe"

Primăria a rezolvat magistral din vorbe deszăpezirea: "Nu ieșiți cu mașinile, că se fac ambuteiaje!"

Prima zi cu ceva mai multă ninsoare i-a luat prin surprindere pe edili. Păi, dacă a trecut și ianuarie, se pregăteau cu corturi cu aer condiționat pentru canicula de la vară, iar sutele de metri cubi cu nisip și antiderapant pregătiți ar fi prins bine la plaja de la ștrand sau de la Purcica.

Probabil supărat că ieșenii nu au ascultat sfatul de a nu ieși cu mașinile, domnul Nichita s-a hotărât să îi lase să își croiască singuri drum prin nămeți și să bătătorească singuri omătul, că și așa e scump carburantul.

În plus, cum doriți să acționeze utilajele dacă cetățenii nu și-au dus mașinile în miile de locuri de parcare create în ultimii ani, și le-au lăsat cu tupeu pe carosabil?

Am putea adăuga la sfatul de ieri al edililor: "Nu ieșiți cu mașinile, că se fac ambuteiaje!" încă unul, la fel de constructiv: "Luați-vă mașinile în apartamente, ca să putem deszăpezi!"

Dacă încălzește pe cineva, să știți că și strada edilului șef era la fel de înzăpezită ca oricare alta, deci nu se poate vorbi de favoritisme. De altfel, poate că asta l-a și împiedicat să fie la curent cu evoluția vremii.

Nu putem rămâne țintuiți la domiciliu. Dacă fiecare dintre noi, ieșenii, ar sta acasă, mâine nuam mai avea pâine, apă, gaz sau ambulanță. Nu ne putem permite să paralizăm activitatea orașului, ca la final de secol XIX, pentru că administrația a fost prinsă de îngheț.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Proiect de Lege împotriva chiulului parlamentar;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Proiect de Lege împotriva chiulului parlamentar"

Consider prezența parlamentarilor în plen obligatorie pentru îndeplinirea mandatului. Voi depune un proiect legislativ prin care parlamentarii absenți să fie obligați să returneze drepturile bănești, ca orice cetățean al României.

În timp ce profesorii, medicii, polițiștii continuă să își facă datoria pe salarii mai mici decât ale gunoierilor, cei din USL, aleși uninominal, ce-i drept, adesea de pe locul 3, dezertează din Parlament, dar nu chiulesc și la împărțirea funcțiilor sau a banilor.

Pentru cei care plâng cu lacrimi de crocodil am inițiat un proiect legislativ ce stopează cel mai scump chiul din istoria României. Inițiativa legislativă prevede ca deputatul sau senatorul care lipsește nemotivat la mai mult de 50% din numărul de ședințe ale Camerei sau ale comisiei permanente din care face parte, în aceeași sesiune, să returneze indemnizația, diurna, precum și banii de hotel și de avion. Regulamentele Camerelor vor stabili procedurile de urmat pentru executarea acestor prevederi.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Onorați ieșeni, datorită dumneavoastră, azi ni se aduce cinstire;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Onorați ieșeni, datorită dumneavoastră, azi ni se aduce cinstire"

Ani de zile, diverși politicieni mai mari sau mai mici, veniți în vizită la noi, în Iași, au declamat de la diverse tribune că urbei noastre i s-a făcut o mare nedreptate. Și nu mă refer la faptul că nici unul dintre cinstiții oaspeți nu a sprijinit concret dezvoltarea zonei și a contribuit prin nepăsare la rămânerea ei în urmă. Nu, nouă ni s-a făcut o mare nedreptate încă de la 1859, când am cedat Bucureștiului cinstea de a fi capitala Regatului, zic dânșii!

Unii or să îmi spună că în ultimii zece ani Iașiul a trimis în Guvern miniștri importanți. Acest lucru mă întristează și mă revoltă în același timp. Niciun ministru al justiției, al finanțelor, al învățământului sau al internelor și reformei nu au adus plusvaloare niciunde. Ba, mai mult, cum spune moldoveanul, ne-au făcut de ocară.

Tocmai din aceasta cauză sunt convins că Mihai-Răzvan Ungureanu, ieșean, profesor de istorie, diplomat, un om integru, cu o reputație ireproșabilă, ne va onora. Și ne va spăla obrazul nostru pătat de nesocotința baronilor locali și a curții lor nevrednice.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Deciziile administrației locale vor reflecta dorințele cetățenilor;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Deciziile administrației locale vor reflecta dorințele cetățenilor"

Voi depune un proiect legislativ de modificare a Legii nr.2/2003 ce impune autorităților locale justificarea fiecărei alocări bugetare, ce va da posibilitatea cetățenilor de a participa activ în procesul de luare a deciziilor administrative. Considera că acest proiect legislativ crește transparența decizională și reduce corupția din sistem, prin introducerea posibilității ca cetățenii să-și poată da acordul pentru fiecare proiect sau sumă cheltuită de primării și consiliile județene.

Suntem nemulțumiți când prețurile utilităților cresc aberant. Criticăm supertarifele practicate pentru parcări inexistente, în timp ce firme private ne ridică abuziv mașinile pe care nu avem unde a le lăsa sau șpaga inclusă în prețurile frigiderelor cumpărate la mâna a doua ce funcționează ca autobuze. Ne întrebăm de ce ne spălăm în lighean sau ne încălzim la lumânare în timp ce nocturna de pe stadionul pe care joacă echipa aflată permanent în divizia B ne orbește cu mii de lucși. Vedem că banii de deszăpezire au ajuns în zone tropicale, în buzunarele unor favorizați ai sorții, în timp ce zăpada stă nestingherită pe străzi.

Decizia pentru cheltuirea banului public este însă la autoritățile locale.

Oricare cetățean trebuie să aibă posibilitatea de a-și exprima acordul sau dezacordulprivindmodalitatea utilizăriisumelor de la buget, iar fiecare ban cheltuit de primărie sau consiliu județean trebuie justificat.

Există o lege nr. 52/2003, care ne dă dreptul de a fi informați cu privire la intențiile de cheltuire a banului public și de a interveni cu eventuale propuneri și schimbări, dar ea rămâne un simplu exercițiu de transparență decizională atât timp cât autoritățile locale nu țin cont de părerea noastră. Noi vrem infrastructură în cartiere, școli și spitale decente, locuri de joacă și parcuri, creșe și grădinițe, rezolvarea problemei câinilorfără stăpâni, transport ecologic și lumină pe orice stradă.

Scopul acestui proiect legislativ este sporirea gradului de transparență la nivelul administrației publice locale și stimularea participării active a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor administrative și în procesul de elaborare a actelor normative, prin introducerea posibilității ca la inițierea unui act normativ de către autoritățile administrației publice locale cetățenii să-și poată da acordul pentru aprobarea respectivei inițiative legislative.

Astfel, dacă mai mult de 50% dintre cetățenii din comuna, orașul, municipiul, subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului sau județul în care aceștia își au domiciliul își exprimă dezacordul în vederea aprobării unui act normativ supus dezbaterii, acesta va fi retras. Vom putea spune nu celor care de atâția ani ne fură existența.

Acest proiect legislativ ne va permite să facem agenda politicienilor și ne oferă garanția că deciziile administrației locale vor reflecta dorințele cetățenilor.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Stare de «urgență» la Iași;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Stare de «urgență» la Iași"

Deși Iașiul nu a fost sub incidența de cod portocaliu, competența în administrație a edililor a făcut ca impactul ninsorilor în oraș să fie la fel de mare ca în sudul țării.

Pe scurt, suntem blocați și consemnați în locurile în care ne-a prins ultima ninsoare. În cele mai multe cartiere, prima bandă de circulație este ocupată de mașini zidite în zăpadă de utilajele care au trecut în urmă cu o săptămână. A doua bandă de circulație e blocată de mașini care nu mai aveau cum să ajungă la prima bandă pentru a parca, din cauza zidurilor de zăpadă abandonate. Și aceste mașini de pe a doua bandă au început să fie zidite. Astfel, pe multe din marile bulevarde se circulă pe o bandă pe sens, în condițiile când și vara aglomerația era de nesuportat la ore de vârf. Pe străzile așa-zis secundare nici nu se mai poate intra și multe dintre școli și spitale sunt amplasate pe astfel de străzi.

În condițiile date, este justificată instaurarea stării de "urgență"în municipiulIași, pentru a putea lua altcineva hotărârile pe care domnul primar nu le poate lua.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Pușcărie pentru cei care deturnează ambulanțele necesare sinistraților;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Pușcărie pentru cei care deturnează ambulanțele necesare sinistraților"

Voi depune un proiect legislativ referitor la sancționarea celor care dau apeluri false sau abuzive la 112.

În 2011 au fost aproape două milioane de apeluri false la ambulanță. Doar ieri, în urma unui apel fals la 112, la Vaslui, o ambulanță a parcurs aproape cinci kilometri prin nămeți de peste un metru pentru a ajunge în localitatea vasluiană Știuborăni, încercând să găsească o femeie care născuse gemeni acasă. Cer, în acest proiect legislativ, ca pedeapsa pentru apelurile false să meargă de la decontarea cheltuielilor legate de intervenție până la închisoare.

Ne îngrozește numărul de morți evitabile din această țară. În timp ce medicii de la ambulanță fac eforturi supraomenești și nu mai știu cum să stabilească prioritățile pentru intervenții, există cetățeni ce fac glume macabre și deturnează ambulanțele spre destinații false.

Legea sancționează prea blând astfel de apeluri. Poți trimite ambulanțele pe coclauri și ești amendat cu doar 500 de lei. Poate de aceea numărul apelurilor false la 112 a crescut în fiecare an și am ajuns în situația în care trei din patru apeluri sunt false. În 2011, 56,41% din cele 4.617.809 apeluri au fost destinate ambulanței, dar 1.777.848 au fost false.

Aproape două milioane de ambulanțe cu asistent și medic au fost trimise cine știe unde, în timp ce aproape două milioane de români au fost nevoiți să aștepte în zadar o ambulanță.

Vrem ca fiecare român să aibă o șansă atunci când sună la 112, iar ambulanțele să nu mai fie dirijate inutil. De aceea, acest proiect legislativ prevede ca pedeapsa pentru cei care trimit serviciile de urgență spre destinații inexistente să meargă de la decontarea intervenției și munca în folosul comunității până la închisoare.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - O nouă taxă de neputință?;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"O nouă taxă de neputință?"

Primarul a decis să-și îngroape neputința în amenzi cel puțin ciudate. Dumnealui afirmă că este inadmisibil să ai mașina parcată legal în cartier și cere poliției locale și celor de la servicii publice să ridice mașinile "abandonate" în puținele locuri de parcare.

Indicațiile edilului sunt contradictorii: pe de o parte ne solicita să nu folosim mașinile, pentru a nu crea ambuteiaje, iar pe de altă parte, dacă nu le folosim le consideră abandonate și ni le ridică. Oare a început deja să strângă bani pentru campanie?

Nu văd nici un motiv să scoți de sub zăpadă o mașină îngropată în nămeți de utilajele de mare finețe ale primăriei și cu care oricum nu ai unde să te duci pentru că nu poți ajunge la șosea. Se pot da amenzi șoferilor care sunt cu mașinile pline de zăpadă în trafic, dar asta e treaba celor de la Poliția Rutieră

Ne așteptăm ca mâine-poimâine să amendeze climatul temperat sau succesiunea anotimpurilor, în loc să-și dea câte o amendă pentru fiecare zi de gestionare "corectă" a haosului.

  Vasile Popeangă și Neculai Rățoi - declarație politică: De ce să le fie rușine românilor, deci inclusiv alegătorilor dumneavoastră, domnule Diaconescu?;

Domnul Vasile Popeangă și domnul Neculai Rățoi:

"De ce să le fie rușine românilor, deci inclusiv alegătorilor dumneavoastră, domnule Diaconescu?"

În urarea sa de sfârșit de an, domnul Cristian Diaconescu, recent reconfirmat ministru, n-a uitat să se defuleze, înfierând, bineînțeles, mass-media și populația (eventual și pe unii politicieni neportocalizați la neuroni), cum că să le fie rușine că n-au ieșit pe stradă cu stegulețele albastre stropite cu steluțe galbene la împlinirea a cinci ani de la intrarea în Uniunea Europeană.

Păi, după dicționar, rușine este un substantiv feminin, definind un sentiment penibil de sfială, de jenă, provocat de un insucces sau de o greșeală. Ar trebui reamintit domnului Diaconescu că, în primul rând, rușinea e ceva care ar fi trebuit să fie de partea UNPR-ului - lăsând la o parte faptul că e un partid de trădători ai electoratului de diverse culori - care, ca partid de guvernământ, ar fi avut prima obligație în acest sens aceea de a pregăti momentul la care face referire fruntașul băsist.

În al doilea rând, acuzația este de o ipocrizie fudulă, care nu face cinste fostului reprezentant al țării pe alte meleaguri, ca ex-șef al diplomației românești. Ce a adus aderarea la Uniunea Europeană românului de rând, sub conducerea băsiștilor: dreptul de a munci pentru prosperitatea altor țări, în loc să prospere România? De a practica, alături de emigranții Africii, munci pe care alți membri ai UE nu le-ar face nici picați cu ceară?

Ce mândrie poate avea românul de rând că este membru al UE dacă este doar un amărât de cotizant, la care simțul alienării este din ce în ce mai acut?

Ce mândrie poate avea un român care are sentimentul că este abandonat de către Uniunea Europeană în brațele unui guvern fascistoid, care experimentează acum diverse tehnici și metode de genocid asupra propriului popor, în condițiile în care din ce în ce mai multe personalități mondiale marcante se crucesc de câte pot îndura cetățenii României în numele democrației și liniștii, întrucât iarăși am fi văzuți ca paria continentului dacă i-am înfige în țepe pe actualii guvernanți, care speculează cu infinită nesimțire acest spirit mioritic românesc?

Ce mândrie poate avea un român că, deși este din poporul cel mai vechi al Europei, actuala Uniunea Europeană îl tratează ca pe unul troglodit, bun doar drept carne de tun, care e și el, acolo, tolerat pe acest continent, și că e taman potrivit ca să contribuie cu niște miliarde la salvarea unei monede (și implicit a bunăstării și stilului de viață înalt al vest-europenilor) cu care nu are multe lucruri în comun, cu toate că lui guvernul îi fură, cu un tupeu de neînchipuit chiar și pentru nesimțiți, din portofel și de la gura copiilor?

Ce mândrie poate avea un român că este spoliat de companiile europene - germane, austriece, franțuzești etc.? Coana Europa este foarte scrupuloasă când trebuie să dea bani, dar nu are niciun fel de scrupule când e vorba să își umple teșchereaua! N-am auzit să fi fost ridicate mari și multe voci europene împotriva faptului că privatizările Petrom, Lafarge, IMGB, sistemelor energetice de transport ori a altor mari unități industriale au jefuit poporul acesta, că redevențele sunt jenant de mult sub cele practicate în UE ori că s-au dat șpăgi enorme pentru privatizări dubioase!

Ce mândrie poate avea un român că Uniunea Europeană acceptă degradarea fără seamăn a justiției românești, știind clar că o astfel de involuție poate să fie favorabilă strecurării agenților economici străini care jefuiesc România dar care își exportă profitul în Europa de Vest?

Ce mândrie poate avea un român că UE a fost mai interesată nu de soarta copiilor instituționalizați, ci mai întâi și mai întâi de liberalizarea homosexualității în România și că țara noastră a devenit o țintă favorită a turismului pedofililor vestici?

Iată, domnule Cristian Diaconescu, doar câteva dintre motivele pentru care românul de rând nu se grăbește să iasă cu stegulețele în stradă, ca la Phenian, de ziua președintelui-ereditar, ori să plângă la comandă, tot ca la Phenian, de grija unei Europe care s-a băgat singură în gaură, chiar cu multă voioșie, trebuind acum ajutată să iasă la liman, deși românilor de rând li se vor lua șapte piei pentru asta! Iar rușine să le fie celor care au mutilat alegerile, democrația și sufletul românului!

Și nu uitați, domnule Diaconescu, că ați spus că trebuie să-i fie rușine tocmai angajatorului dumneavoastră; asta se pedepsește oriunde în lume, așa că vă așteptăm demisia! Autorul "viermilor" și cel al "mahalalei" deja au făcut cunoștință cu demisiile, deci precedentele există și v-ați creat și oportunitatea de a demonstra ce mai înțelegeți din cuvântul onoare...

  Neculai Rățoi - declarație politică: Arbeit macht frei?;

Domnul Neculai Rățoi:

"Arbeit macht frei?"

Pentru cei racordați la neuronul portocaliu poate va fi considerată o exagerare, însă aș vrea să facem o paralelă între "România sub Băsescu", cum ar spune un anume Vladimir Tisminețki, și lagărele de concentrare naziste. Termenii pot fi deranjanți, dar ar fi de preferat să se spună unde este minciuna, nu că n-au fost menajate sensibilitățile unor oameni care, dacă nu e în avantajul lor, se simt deranjați și dacă le dai bună ziua, deși nici măcar nu merită să fie salutați.

Să începem, într-o ordine aleatorie, cu ceea ce doare pe aproape tot românul: nivelul de trai. Atât în România ultimilor ani, cât și în oricare dintre lagărele naziste, demagogia conducătorilor a generat o discrepanță uriașă între declarațiile oficiale și traiul de zi cu zi. În lagăre, deținuții erau amăgiți cu formula "Arbeit macht frei" - adică "Munca te face liber", iar în România, pentru a supraviețui, ești îndemnat cu cinism să pleci din țara "lor" sau să-ți mai iei un job, în vreme ce ți se taie jumătate din veniturile de la primul serviciu, îți scade urât pensia, rămâi fără alocațiile copiilor și îți cresc taxele, impozitele, accizele, haraciurile, tributurile..., ți se ia și pielea de pe tine, cum se spune. Acest lucru se întâmpla și în lagăre, la propriu, fiind descoperite abajururi de lămpi făcute din piele umană. În România, probabil că e doar o chestiune de timp pentru a se ajunge acolo, căci cam atât a mai rămas de... "reformat"...

În lagăre, la intrare, erai deposedat de toate bunurile - până și dinții de aur din gură îți erau luați. În România, din cauză că n-ai vrut să pleci la timp din "țara lui Băse", pentru a beneficia de ajutoarele normale în oricare țară din lume trebuie să renunți și la dinții de aur din gură, și la icoana Sfintei Fecioare ferecată-n argint, deși prețul ei de piață este derizoriu, dar în ochii portocaliilor lasă impresia opulenței, trebuie să n-ai bicicletă ori găini prin curte etc. Și, Doamne, câte eforturi uriașe depune puterea să te sărăcească!

În lagăre nu exista grija față de sănătatea deținuților. Ba, colac peste pupăză, puteai să mai dai și peste un doctor Mengele. În România portocalizată se-nchid spitale. Se trimit în exil medicii și asistentele. Se dijmuiesc la Ministerul Finanțelor cotizațiile oamenilor pentru sănătate. Se desființează și se pun tălpi producției interne de medicamente și se face speculă cu doctoriile de import, ajunse (în cazurile fericite!) la niște prețuri cel puțin duble față de cele de fabrică. Și dacă nu dai peste un doctor Mengele, nimerești peste un Ciomu sau alt "meseriaș" refuzat la export, care te omoară și dacă îți face o operație de gâlci ori îți greșește injecția...

În lagăre, deținuții erau ținuți intenționat în frig, ca o metodă de exterminare. În România sub Băsescu, mai dai și bani ca să stai în frig! Când factura doar la încălzire depășește salariul minim pe economie (cu care sunt plătiți în jur de 40% dintre salariații din România) și este dublă sau triplă față de o pensie medie, ai două variante: să ajungi rapid la o datorie astronomică, a cărei consecință garantată este că rămâi fără locuință, fiindu-ți scoasă la mezat în favoarea rechinilor imobiliari, ori să mori de frig!

Însă, în România, sub calamitatea Băsescu unul dintre paradoxuri este acela că pentru un deținut statul alocă în jur de 2.200 lei lunar, ca să stea hoții, tâlharii, escrocii și criminalii bine mersi, la căldurică, în fața televizorului, în vreme ce în zona bugetară (și nu numai...) un salariat trebuie să se mulțumească cu doar o treime din această sumă și să-și întrețină și toată familia cu ea! Asta e: probabil că guvernanții își pregătesc viitorul...

În România sub Băsescu mai e doar un pas până la a se scoate din dicționar cuvântul "social" și orice referință la el ori la cetățean, alta decât cea statistică (și anume "capul de locuitor") sau ca votant, sub sancțiunea exilului: nu-ți convine, pleacă din țara mea portocalie, ce dacă a fost și țara ta?! Du-te-nvârtindu-te, prostitule care ești tu prostit și vrei drepturi, și trai decent, și poate un dram de omenie și de fericire la tine acasă! Marș la muncă, la căpșuni și la spălat toaletele, ca să trimiți bani în țară, să ți-i dijmuiască băncile, să-ți iau eu, statul, taxe și impozite grase și multe, să aibă și coana Nuți de-o sală de sport prin sate pustii...

Până la urmă, dintr-un punct de vedere cinic, naziștii erau mai milostivi: îți curmau suferința după o perioadă relativ scurtă de timp, în vreme ce regimul Băsescu are grijă să-ți lungească agonia, să suferi cât mai mult și cât mai zdravăn, și toate astea drept recunoștință și mulțumire doar pentru faptul că au fost aduși și menținuți la putere de către niște oameni ce au crezut că așa o să le fie și lor mai bine...

Și-atunci te-ntrebi: în România sub Băsescu, te mai face munca liber?

  Ion Călin - declarație politică: De la Boc la Ungureanu, același șef: Băsescu;

Domnul Ion Călin:

"De la Boc la Ungureanu, același șef, Băsescu"

Săptămâna trecută a avut loc o bine meritată demisie a prim-ministrului și a Guvernului, poate a fost pentru prima dată când Emil Boc "a știut ce trebuie să facă." Păcat, însă, că nu a făcut acest gest mai demult.

Pentru unii membri PDL, demisia a fost un act de "curaj politic și de responsabilitate", pentru că Guvernul Emil Boc a fost unul de succes, cu care românii au câștigat stabilitatea economică a țării, dar o înrăutățire a nivelului de trai și o umilire fără precedent, pentru cei mai mulți însă această demisie a fost o binecuvântată decizie luată de premier.

Cum arată țara după demisia Guvernului Boc, ce lasă în urmă acest executiv al PDL-ulul?

Economia a scăzut în ultimii ani, deficitul bugetar s-a diminuat în urma măsurilor de austeritate, datoria publică s-a dublat, deficitul de cont curent s-a ajustat, inflația a scăzut, iar cursul de schimb a rămas relativ stabil.

După doi ani în care economia a căzut cu peste 7% în 2009 și cu 1,3% în 2010, în contextul crizei economice mondiale, anul 2011 a adus o creștere reală a Produsului Intern Brut de aproximativ 2,5%. În ceea ce privește datoria publică, s-a înregistrat un salt de 43,5%, de la 147,3 miliarde de lei în 2009 la 211,5 miliarde de lei în octombrie 2011. România se menține totuși pe lista țărilor cu cele mai mici datorii publice, ca pondere în PIB, la nivelul UE.

Așa arată tabloul macro pentru mai bine de trei ani de guvernare Boc. În timpul mandatului Boc a fost semnat și împrumutul record de aproape 20 miliarde de euro cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială, cel mai mare împrumut din istoria României și cât jumătate din bugetul țării.

În celelalte domenii fostul guvern a încercat să reformeze sau să modernizeze justiția, Codul muncii, sistemul de salarizare, educația doar prin aprobarea unor noi legi prin asumarea răspunderii parlamentare, dar nu a reușit să adopte Legea sănătății, reorganizarea administrativă și reforma Constituției, după cum își propusese

Guvernul Boc va rămâne în istorie ca guvernul cu cele mai multe asumări de răspundere parlamentară - 14, cu cele mai multe legi declarate anticonstituționale, dar mai ales ca cel care a tăiat salarii, alocații, indemnizații, subvenții, un guvern care a salvat țara, dar a uitat de oameni, un guvern care a lăsat pentru fiecare român o datorie de 4.570 euro.

Nu cred că Emil Boc poate fi considerat o nouă victimă politică a crizei economice din Europa, dar în mod sigur poate fi o victimă a modului cum a acționat împotriva demnității umane și a umilirii cetățenilor, a modului în care membrii guvernului au aplicat austeritatea pentru popor și îmbogățirea pentru conducători, a modului de comunicare și a dialogului pe care l-au practicat.

Sper că noul guvern va reuși să restabilească nivelul de trai al românilor, care au suportat greu factura proceselor de reechilibrare macro și sper ca noii miniștrii să nu aibă aceleași apucături ca cei vechi: aroganța și hoția.

Stimați colegi, în piață nu s-a scandat dorința de creșteri de pensii, de salarii, deși este nevoie și de una și de alta, manifestanții au strigat pentru democrație, pentru libertate, pentru corectitudine, pentru schimbarea celor în care nu mai este nicio încredere, iar "Jos Boc!" înseamnă, de fapt, "Jos guvernarea PDL!"

Eu cred, stimați domni, că actualul Guvern va guverna astfel încât lozinca "vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați" să nu mai fie valabilă, chiar dacă aceeași majoritate îl susține, că va guverna astfel încât să lăsăm copiilor noștri o casă, fără să avem o datorie și nu va continua politicile fostului executiv, iar pentru actualul premier președintele Băsescu nu va fi un "utilizator", ci doar președinte.

  Vasile Popeangă - declarație politică: Cu Guvernul Ungureanu, viitor de aur țara noastră n-are...;

Domnul Vasile Popeangă:

"Cu Guvernul Ungureanu, viitor de aur țara noastră n-are..."

Cu toate mult lăudatele intenții de redresare a nivelului calității vieții cetățeanului român, în viitorul apropiat - elector mult dorit, în epoca în care puterea portocalie nu dă două parale pe omul de rând, programul de guvernare asumat de premierul Ungureanu este nu numai nerealist, ci și dătător de speranțe deșarte. Măsurile pe termen scurt din documentul antepomenit cuprind niște obiective pe care, pe de-o parte, opoziția le-a pus de multă vreme pe tapet, dar au fost respinse cu justificări puerile și răutăcioase de către guvernele Boc, pe de altă parte, parcă sunt făcute special ca să înfurie pe cei din Piața Universității.

Unul dintre obiective este crearea de noi locuri de muncă. Frumos obiectiv, ușor de zis, dar imposibil de făcut de către actuala putere, sub indiferent ce formulă va fi un guvern portocaliu. Să reamintim că, pe de-o parte, bugetul pe anul 2012 nu are niciun capitol de unde s-ar putea aloca bani pentru a crea nici măcar un singur loc de muncă. Pe de altă parte, să ne reamintim că numai la Ministerul de Interne mai sunt câteva mii bune de oameni care trebuie lăsați pe drumuri! Cum rămâne cu datul afară a peste 200.000 de oameni din sectorul bugetar? Sau acum e un an electoral și îi dăm afară în 2013, de la-ntâi ianuarie?

Un mod de a crește numărul de locuri de muncă ar fi scăderea cu un procent semnificativ a sarcinii fiscale a angajatorilor pentru fiecare salariat. Dar asta l-a adus aproape-n pragul amocului pe Boc, iar Ungureanu s-a mândrit chiar că este continuatorul acestuia, deci...

O altă posibilitate de a mai crea niște locuri de muncă ar fi oferirea de facilități angajatorilor, dar Boc mai degrabă-și băga unghia-n gât decât să facă așa ceva, și cum Ungureanu a promis că va continua politicile portocalii, concluzia se impune...

Alt obiectiv din programul noului executiv ar fi protejarea intereselor economice ale populației: puterea de cumpărare, capacitatea de rambursare a creditelor bancare și asigurarea securității sociale. Interesant! Și cum rămâne cu discursul lu' tata Băsescu că statu' nu-și mai permite să poarte de grijă cetățenilor săi - deși acesta este principalul obiectiv al existenței sale ca stat? Puterea de cumpărare o menții prin noi locuri de muncă - lucru care am văzut că este imposibil chiar și cu noul guvern - și prin menținerea cursului leului, obiectiv care iarăși nu stă în mâinile actualului executiv, cu toate eforturile lui Mugur Isărescu...

Am lăsat la urmă un obiectiv important al oricărei guvernări est-europene, dar care este rizibil când este asumat de oricare guvernare portocalie: reducerea decalajelor de competitivitate în raport cu UE, prin stimularea investițiilor în cercetare-dezvoltare, astfel încât să fie valorificat potențialul intelectual al poporului. Român, în acest caz... Păi, ca să pricepi "pe bune" cum e cu cercetarea și dezvoltarea, cu IQ-ul și cu inteligența constructivă, trebuie să fi trecut un pic pe-acolo, iar așa ceva n-a stat la-ndemână nici pentru mecanici reevaluați, nici pentru învățătoare eșuate, nici profesorii de sport reșapați nu-s prea calificați pentru asta, iar lista ar putea continua.

Cercetarea înseamnă investiții cam tot ca în sănătate (spitale, medici și tot tacâmul), dar având în vedere ce au pățit aproape 70 de spitale, având în vedere cum a alungat Băsescu cadrele sanitare, având în vedere subfinanțarea cronică a sănătății, de ce ar fi mai favorizată cercetarea altfel decât pe hârtie și din vorbe, când o bucată comună se suprapune cu medicii cei oropsiți de însuși președintele-jucăreț? Adică se finanțează cercetarea în domeniul cancerului, dar se închid secțiile de oncologie, se taie subvențiile la medicația anticancer și se trimite în exil personalul medical! Jenantă logică, cetățene Ungureanu...

Principala problemă a acestui nou guvern este una fără de care el nu poate exista, și anume credibilitatea! Cum cu toții știm că până și iadul e pavat cu bune intenții, cu toții știm că toate guvernele Boc au venit cu promisiuni mari și multe de care s-a ales praful, iar poporul nostru a fost adus în sapă de lemn, ajungând să-și manifeste durerile-n stradă, de ce ar trebui să girăm cu încrederea noastră încă un guvern portocaliu care din start recunoaște că va fi continuatorul celorlalte guverne-dezastru? Ca să vedem dacă acesta e cel mai slab? Asta poate fi văzut și acum! Iar o vorbă din popor spune că "ochii au văzut, ochii au sărit", astfel încât nu mai există nicio motivație rațională de a credita actualul executiv nici măcar o singură secundă!

Adevărata soluție de redresare a țării, și singura, de altfel, o reprezintă plecarea de la putere a tuturor băsiștilor, cu tatăl lor doctrinar în frunte, prin alegeri anticipate, căci e momentul ca România să intre pe un făgaș al normalității! Concetățenii noștri merită asta!

  Laurențiu Nistor - declarație politică: - Iresponsabilii;

Domnul Laurențiu Nistor:

"Iresponsabilii"

Deși lumea se lămurise pe deplin, actuala putere, când a fost constrânsă la modul obiectiv, de către însăși mama-natură, la luarea primelor măsuri concrete în care să își dovedească măcar dibăcia minimală de a conduce treburile țării, tot ce a reușit să facă a fost să vorbească discuții și să se rățoiască la oameni! Colac peste pupăză, în vreme ce aproape 70 de concetățeni mureau din cauza "reformei deszăpezirilor", vajnicii guvernanți dădeau pe spate de drag că le cânta imnul, la înscăunările cu ștaif din ministere, iar cei care erau încă "în activitate" se gândeau la nemurirea sufletului, făcându-și AMR-ul la statul pe fotoliile ministeriale! În țară, zonele cu nămeții de peste 4-5 metri se-nmulțeau, iar premierul certa oamenii, mai-mai să-i bată și la fund cu cureaua, că, la 70-80 de ani, nu sar ca la horă, în plin viscol de 70 de kilometri la oră, să își deszăpezească animalele ce le asigură supraviețuirea, ori că nu pun mâna pe lopată ca să iasă din casă pe horn, ca niște Moș Crăciuni reformați! Interesant și cum ministrul de interne, până mai ieri - Blândul Ben al talkshow-urilor, a devenit peste noapte un Gigi Duru cu pulover de culoarea flăcării violet, aruncător de flăcări pe nas. Ce face funcția din oameni, domnule...

Ciorovăială mare a avut puterea și pe chestiuni cică semantice, că să fie stare de urgență sau să rămână doar situație de alertă. Normal: când ești PDL-ist și nu te mai dezlipești de pe scaunul de prefect decât la plecare, la sfârșitul zilei, n-ai de unde să știi ce vede PSD-istul de la consiliul județean care îngheață pe câmp, încercând în zadar cu mâinile legate să normalizeze situațiile de la fața locului.

Iar ministrul Berca e mai rău decât Harpagon: cică să nu se umble la rezervele statului, căci rolul lor e să se deterioreze prin depozite, nu să fie folosite la nevoie! Or, nu sunt bani și pentru reîmprospătarea stocurilor, că sumele respective trebuie folosite în campania electorală? Când s-a putut mișca ceva, oamenii au început să se ajute între ei, iar diverse asociații din țară și multe organizații ale USL au început să pună mână de la mână ca să adune ajutoare pentru zonele sinistrate, puterea actuală iar s-a rățoit la toată lumea, ca nu cumva să aibă cineva curajul să amintească despre fondul aflat la dispoziția premierului, special pentru astfel de momente, pentru că acela trebuie să ajungă doar la primarii puterii, nu altundeva!

Cu Guvernul Ungureanu o să ni se facă dor de Boc, măcar pe el l-a văzut omul cu lopata-n mână, în vreme ce miniștrii cabinetului actual își manifestă tupeul extraordinar doar din vârful buzelor, dând vina pe oricine în afara lor: pe ANM, pe oameni că și-au pus casele în calea viscolului, pe primarii USL că nu primesc fonduri nici pentru salarii, dar trebuie să aibă utilaje specializate pentru deszăpezire, de vină e și opoziția că vrea să ajute oamenii și îi lasă în ofsaid pe oamenii puterii care, conform convingerilor băsiste, trebuie să desființeze tot ce are tangență cu cuvântul "social", refuzând să își asume vreo responsabilitate față de concetățenii noștri care nu fac parte din găștile din vârful puterii!

Cel mai dramatic este faptul că, de când în fruntea guvernului este un proaspăt fost șef de serviciu secret, iarna grea a devenit secret de stat, iar cei aproape 70 dintre semenii noștri care au murit din această cauză au devenit un tabu, despre care nici măcar un singur om al puterii nu scoate o vorbă! Două companii de civili au murit în câteva zile doar pentru că o putere iresponsabilă nu a fost în stare să pregătească niște perdele de protecție din copaci, să pună niște parazăpezi, să achiziționeze utilajele corespunzătoare (la Brașov se fac astfel de utilaje, care se exportă în nordul Europei!), să contracteze corespunzător deszăpezirile cu amicii lor, asfaltangiii, să declare starea de urgență, să mobilizeze ISU și armata, deși avertismentele au venit din toate părțile! E mai mult decât tupeu să dai vina pe ANM, că nu ți-a raportat din oră-n oră, de parcă dacă raporta plecau singuri nămeții de pe casele oamenilor, iar una din pupilele Băsescului, fosta ministresă a transporturilor, ca o doamnă ce se afla, nu s-a sfiit să recurgă la astfel de acuzație la limita stupidității.

La Mărăcineni nu mai scăpai de Băsescu. L-a văzut acum cineva în zonele calamitate? Nu, el s-a mulțumit doar cu zăpada de la Predeal! Când e la tăiat panglici, n-ai loc de băsiști, când e de muncă și de luat măsuri competente, cei care se bat cu pumnu-n piept cât de responsabili sunt se comportă mai rău decât cei din țările bananiere! Incompetența administrativă crasă este depășită doar de tupeul celor care se rățoiesc la angajatorii lor: poporul român!

Printre cetățeni e o vorbă: nu ridica mâna asupra șefului, că-ți cade pâinea de sub braț! Așadar, este perfect îndreptățită orice cerere de plecare a puterii băsiste: demisia, domnilor, căci acesta este singurul interes național la această oră!

  Laurențiu Nistor - declarație politică: - Scrisoare deschisă către cetățeanul Băsescu Traian;

Domnul Laurențiu Nistor:

"Scrisoare deschisă către cetățeanul Băsescu Traian"

Cetățene Băsescu Traian,

Întrucât pentru peste 90% dintre români nu mai ești de mult președintele României și ne-am propus să fii tratat ca atare, te numim astfel, cu toate că destui oameni consideră că nici măcar simplu cetățean al țării lui Burebista, Mihai Bravul sau Cuza nu meriți să fii.

Ai adus națiunea în pragul disperării, i-ai făcut pe români să fie stăpâniți de frică mai ceva decât pe timpul lui Hitler, Stalin sau Ceaușescu. După ce, timp de peste două milenii, aproape toți conducătorii românilor s-au îngrijit ca să-i unească, în funcție de posibilitățile lor și ale vremilor sub care au cârmuit, ai venit tu, cel care să-i dezbine. Și ai întors frate contra frate, tată contra fiu, șef contra subaltern, salariatul la stat contra celui de la privat, medicii contra profesorilor, militarii contra judecătorilor. Ți-ai bătut joc de la cel nou-născut, căruia i-ai dijmuit venitul mamei, laptele și scutecele, până la cel cu barba sură, căruia i-ai luat ba pâinea de la gură, ba medicamentele din mâna tremurândă, ba haina din spate, ba căldura din calorifere, ba sufletul din oase...

Drept este că, pe moment, sunt puțini cei care și-au învins această frică și au hotărât să nu-ți mai suporte batjocura. Țin la demnitatea lor de cetățeni liberi ai unei Românii europene libere și democrate, moderne în adevăratul sens al cuvântului, nu în sensul băsist-portocaliu, medieval, și au decis să reziste în stradă cu orice preț - martiri moderni ai unui popor în grea suferință!

Ni se strânge inima pentru toți oamenii în vârstă și bolnavi care îngheață în Piața Universității și alte peste 60 de locuri din țară, conștienți că un infarct sau un accident cerebral le poate fi fatal - iată adevărații eroi ai României începutului de secol XXI, care nu mai au ce pierde!

Suferim, de asemenea, pentru degradarea tot mai evidentă a sufletului acestui neam: copiii care ies în stradă cu părinții și bunicii lor învață să urască din fragedă vârstă; au înțeles că sub numele de Băsescu se ascunde principalul dușman al ființelor dragi lor și groparul viitorului lor și strigă din toată puterea "Jos Băsescu!" și "Jos dictatorul!". Li s-a explicat și au înțeles profunzimea celor spuse la miting de regretatul actor și român Emil Hosu, că "...nu poate fi iubit cineva care nu iubește pe nimeni!". Dar orice rău are și un sfârșit. Este voința Tatălui Ceresc!

Ai transformat acest popor în niște martiri vii și de aici va veni izbăvirea și izbânda! Te afli de mai mulți ani, practic, încă de la prima ta înscăunare, în război cu poporul român, ca autonumit "președinte-jucător", război declarat pe față în mai 2010, și ți-ai ales singur partea de care să fii: opus poporului român, pe care n-ai încetat nicio clipă să-1 arăți cu degetul, să-1 jignești și să-1 umilești! Nu spunem că te lupți cu propriul tău popor, din simplul motiv, atunci când spui că "românii au...", sau românii n-au...", te autoexcluzi din rândurile noastre, ale românilor.

De câteva săptămâni, când te trezești dimineața, te întrebi tot mai panicat: oare asta va fi ultima zi la Cotroceni? Fii convins că va veni acea zi. Și va veni cât mai curând, ca să pună capăt suferințelor și umilințelor la care supui acest popor. Va fi ziua în care ne vom recăpăta libertatea și demnitatea națională! Ne mâhnește doar faptul că în tabăra ta s-au cuibărit și o parte din cei care se declarau ca fiind alături de cetățeanul de rând încă din anii 90; ba chiar se erijau în lideri ai protestelor românești. Și-au dat însă arama pe față vânzându-se pe doi arginți (parcă și Iuda și-a cântărit valoarea la mai mulți talanți...), ploconindu-se în fața ta. Și-au pierdut credința - sau poate nu au avut-o niciodată? - și au trecut în tabăra dușmanilor națiunii!

Cetățene Băsescu Traian, gândește-te bine! Conduci un popor crescut din sângele strămoșilor săi, care n-au pregetat să-și dea viața pentru pământul sfânt al Țării! Iar un prim semn ar trebui să-ți fie faptul că pe cei ce nu se mai tem de regimul pe care l-ai instaurat, nici gerurile nu-i înving! Dar, cetățene Băsescu Traian, nu te teme! Nu vei avea soarta mentorilor tăi, uciși în Sfânta Zi de Crăciun. Acest popor este unul creștin, așa că o să-ți ofere un alt mod de a trăi și locui pe banii statului: într-o "garsonieră" prevăzută cu gratii, unde vei avea timp să reflectezi la faptele tale, până la sfârșitul zilelor, ca un exemplu pentru toți cei care vor îndrăzni să se mai ridice împotriva poporului român.

Din confiscarea averilor tale și ale acoliților tăi, făcute prin jefuirea și înfometarea neamului nostru, ne vom reclădi spitalele și școlile închise și lăsate de izbeliște de tine și de gașca ta hulpavă. Nu va fi un act de răzbunare, ci unul de dreptate, de care națiunea română n-a mai avut parte de aproape un secol. Uită-te bine-n stradă, consideră-te prevenit și cugetă la ce te așteaptă. Dacă mai ești în stare...

Doamne, ocrotește-i pe români!

  Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Actuala putere duce o politică antisocială;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Actuala putere duce o politică antisocială"

Problemele sociale, accentuate în România prin cumularea lor în lunga perioadă a tranziției și în ultimii ani de criză economică, sunt accentuate de politica programatic antisocială.

Dramatizarea crizei a fost folosită ca un instrument de justificare a unui program ambițios de schimbare a sistemului instituțional al României, adăugarea prin forță a proiectului de reformă mai degrabă alimentează decât să amelioreze conflictul politic.

Pentru ieșirea din criză este nevoie de un guvern care să schimbe strategia de guvernare; realizarea unui larg consens al partidelor pentru susținerea unui nou guvern de criză.

Parlamentul a devenit blocat și nu mai poate furniza cadrul democratic al discutării soluțiilor și adoptării lor. Natura profundă a crizei actuale nu este de natură economică, ci rezidă în incapacitatea configurației politice actuale de a produce un proces de gândire colectivă, democratică prin natura sa, care să genereze soluții credibile și susținute de un larg consens, implementate flexibil, deschise la adaptări și revizuiri. Blocajul politic este adevărata problemă a crizei României.

Dacă nu ne asumăm gravitatea crizei sistemului politic, nu există șanse de a depăși criza cu care România se confruntă. Demoralizarea economică vine din incertitudinea de a găsi un loc de muncă, riscul de a pierde locul de muncă și a intra în șomaj sau de a pierde o parte substanțială a salariului sau a pensiei. Demoralizarea politică vine din sentimentul de a nu putea influența, într-un sistem democratic, deciziile care îți afectează viața.

Traian Băsescu și guvernul său nu oferă românilor și României perspective reale de dezvoltare. Nicio guvernare din ultimii 20 de ani nu a fost privită atât de critic de atât de mulți oameni.

  Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - România sub zăpezi;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"România sub zăpezi"

Parcă nu ne era de ajuns criza economică care a cuprins România în 2011, parcă nu ne erau de ajuns disensiunile politice cu care se confruntă țara noastră în ultima perioadă!

Anul 2012 a adus României una dintre cele mai grele ierni cu care s-a confruntat de-a lungul istoriei. Zăpada a cuprins toată țara, drumurile au fost blocate, oamenii din zonele afectate nu mai au mâncare, nu mai au medicamente, nu mai au curent electric și cel mai rău lucru pentru ei este că nu mai au speranța că cineva îi mai poate ajuta.

În aceste clipe de cumpănă din România, vă invit pe toți factorii de răspundere politică și economică să ne dăm mâna pentru a salva țara din situația dezastruoasă în care se află.

  Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Învățământul universitar românesc;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Învățământul universitar românesc"

Se afirmă cu diferite prilejuri că universitățile din SUA, Japonia și o parte din cele care funcționează în UE sunt bine situate în Topul 500, în timp ce instituțiile similare din România sunt din acest punct de vedere ca și inexistente.

Înțelegem, prin urmare, că învățământul universitar de la noi, dar și din alte state din lume mai are de parcurs un drum lung până să fie evidențiat, potrivit standardelor internaționale care au generat această ierarhizare a calității.

Analizând în cadrul Uniunii Universităților Particulare Acreditate din România motivele care au condus la includerea instituțiilor amintite în Topul 500, am ajuns la concluzia că nivelul ridicat al universităților evidențiate se datorează, în special, unor cauze de natură economică. Se explică astfel de ce, în prezent, învățământul american, de exemplu, este aproape în întregime privatizat (95%): altfel spus, în SUA, statul a lăsat educația în grija întreprinzătorilor particulari, în timp ce, în mod prioritar, atenția sa a fost îndreptată în direcția dezvoltării economice și prin acesta în direcția puternicii sale dezvoltări social-culturale.

În România, deși Constituția consfințește că învățământul este gratuit, potrivit art. 32 alin.(4), în realitate universitățile de stat anual scot la concurs de 5-6 ori mai multe locuri cu plată decât numărul locurilor fără taxă, funcționând astfel într-un regim nedefinit; respectiv ca universități particulare și de stat, dacă avem în vedere modul cum ele își constituie bugetul anual de funcționare. Această mixtură, tolerată de statul român, pe de o parte, pune cetățeanului și studentului din România multe probleme legate de spiritul Constituției și al societății în care trăim, iar pe de altă parte, creează disfuncționalități ce reverberează negativ în universitățile particulare, care la rândul lor sunt acreditate și funcționează în deplină legitimitate, ca parte a sistemului nostru educațional și a mecanismului social.

În analizele Uniunii Universităților Particulare Acreditate din România există date care atestă că în sistemul învățământului de stat românesc există facultăți care figurează doar cu 20 de locuri subvenționate de la buget, în timp ce numărul celor cu taxă depășește cifra anuală de 100 de studenți înmatriculați. Și aceasta deși condițiile de care dispun, în funcție de care sunt acreditate și facultățile de stat, nu permit funcționarea unor astfel de structuri supradimensionate.

Pentru a se legitima locurile plătite la universitățile de stat, Guvernul României, în anul 1998, a elaborat Ordonanța nr. 54 privind admiterea cu taxă în învățământul superior de stat peste locurile finanțate de la buget, ceea ce contravine prevederilor constituționale, invocate mai sus. Pe acest temei, ordonanța respectivă a fost infirmată de Legea nr. 7 din 10 ianuarie 2002, practica abuzivă a universităților, de a scoate la concurs locuri cu taxă, nu a fost stopată, deși se poate demonstra oricând că este abuzivă, lipsită de logică și, firește, de legitimitate în susținerea ei, ajungându-se până la eludarea unui principiu constituțional, care alterează însăși ideea statului de drept, cea care ar trebui să guverneze întreaga noastră societate.

În consecință, având în vedere art. 47 alin.(1) din Constituție, care obligă statul să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, menite să asigure cetățenilor un trai decent, considerăm privatizarea învățământului universitar o prioritate de mare actualitate, mai ales în condițiile actualei crize economice de care este cuprinsă și țara noastră. O asemenea măsură ar putea conduce nemijlocit la economisirea unor importante sume de bani ce ar putea să acopere protecția socială și alte cheltuieli importante, aflate în sarcina statului.

Restrângerea domeniilor în care acționează statul social reclamă o reconsiderare a posibilităților de bugetare a învățământului superior în condițiile unei piețe a muncii la nivel UE, și nu doar la nivel național. S-ar tranșa astfel nu doar neconcordanța dintre Constituție și celelalte acte legislative, ci și s-ar regândi mecanismele de funcționare a execuției bugetare.

În condițiile în care România ar putea avea interese privind unele facultăți considerate a fi strategice sau de interes general, acestea ar putea rămâne în continuare sub umbrela permanentă a statului nostru. Însă, pe ansamblu, privatizarea învățământului superior ar putea rezolva cu siguranță multe dintre nevoile actuale ale țării. În plus, ar putea să stimuleze libera concurență pe piața universitară și, desigur, ar putea promova calitatea drept criteriu unic de validare instituțională.

O soluție alternativă, în stare să elimine concurența neloială, o reprezintă excluderea admiterii cu taxă în universitățile de stat, lichidând astfel practica neconstituțională admisă de MECTS, contrar prevederilor art.32 alin.(4) din legea fundamentală a României, separând clar mecanismele bugetare de cele specifice economiei de piață, urmate de universitățile private.

S-ar asigura în acest fel o funcționare sănătoasă a sistemului universitar, prin stimularea concurenței loiale în care statul trebuie să aibă, în primul rând, un rol de arbitru nepărtinitor. Numai astfel, considerăm noi, se pot crea premise ca universitățile din România să poată intra în Topul 500, evident prin creșterea calității actului de învățământ și a performanței.

  Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Umilirea tuturor categoriilor socio-profesionale;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Umilirea tuturor categoriilor socio-profesionale"

Niciun stat din Uniunea Europeană nu a adoptat măsuri atât de draconice care să lovească în bătrâni, în copii, în handicapați sau în șomeri, cum a făcut Guvernul Emil Boc la comanda președintelui Traian Băsescu. Majoritatea statelor din Uniunea Europeană au înghețat salariile și pensiile, preferând să crească TVA cu unu - două procente și să taxeze mai substanțial veniturile mari. Țările europene mai afectate de criză, Grecia, Spania și Portugalia, tustrele cu guvernări socialiste, au ales ca povara datoriilor să fie suportată diferit, mai mult de cei mai bogați, mai puțin de cei mai săraci.

Regimul Băsescu-Boc s-a distins și prin umilirea și antagonizarea tuturor categoriilor socio-profesionale. Funcționarii publici și ceilalți angajați bugetari au fost umiliți prin tăierea salariilor cu 25%. Pensionarii au fost umiliți prin legiferarea reducerii pensiilor cu 15%, care a fost însă declarată neconstituțională, iar ulterior prin intenția anunțată de impozitare a pensiilor cu 16%. Militarii și polițiștii pensionari au fost umiliți nu numai prin reducerea pensiilor, ci și prin obligarea lor de a-și căuta acte justificative în vederea recalculării pensiilor la unitățile în care au activat. Tinerii sunt umiliți prin neasigurarea de locuri de muncă și prin lipsa oricărei perspective. Agricultorii au fost umiliți prin neacordarea de subvenții în acest an.

Profesorii au fost umiliți prin terfelirea frecventă de către președintele Traian Băsescu a rolului lor educativ și a importanței muncii prestate. Medicii au fost umiliți prin contestarea profesionalismului lor în diagnosticare de către șeful statului și prin îndemnul prezidențial de a pleca din țară. Oamenii de creație (scriitori, muzicieni, pictori, sculptori, jurnaliști șa.) au fost umiliți atât prin majorarea CAS pentru drepturi de autor în această perioadă de criză, cât și prin obligarea lor de a depune declarații în acest sens la trei instituții diferite (casa de pensii, casa de sănătate și agenția de șomaj). Jurnaliștii au fost umiliți nu numai prin creșterea CAS, ci și prin decretarea presei de către CSAT drept risc pentru securitatea națională.

Regimul Băsescu-Boc a reușit să compromită și instituțiile fundamentale ale democrației și ale statului de drept. Parlamentul și Guvernul au ajuns la o cotă de neîncredere fără precedent în perioada postcomunistă, 85% dintre români declarând că nu au încredere în aceste instituții, potrivit unui recent sondaj. Președinția României a devenit o instituție izolată datorită stilului autoritarist și distructiv de conducere al actualului șef al statului. Justiția este demonizată, presa este sabotată, societatea civilă este ignorată și marginalizată, iar la instituțiile de ordine publică se constată o disoluție a autorității comparabilă cu cea din perioada 1998-1999. Instituțiile publice deconcentrate au fost mai politizate ca niciodată în perioada postdecembristă de către principalul partid de guvernământ (PDL), care a recurs din plin la practici bolșevice sau clientelare.

  Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Clasa de mijloc;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Clasa de mijloc"

Acum, în plină criză economică, situația tinde să devină dramatică pentru clasa de mijloc, în condițiile în care ea nu are repere valorice, instituționale și de autoritate la care să se raporteze. Depășind, prin tranziție, instituțiile epocilor trecute, dar pierzându-și încrederea în instituțiile politice noi, încă insuficient de bine înrădăcinate pentru a genera sprijin necondiționat, avem în prezent o situație de vid valoric periculos. Clasa de mijloc românească există, numai că nu este așa cum ar trebuie să fie.

Apariția clasei de mijloc la noi este un proces de dezrădăcinare nu doar pentru că se desfășoară în absența unor instituții dezvoltate ale statului, ci și pentru că cei care au ajuns să o formeze provin la rândul lor în cea mai mare parte din niște dezrădăcinați. Țărani mutați de comunism de la sat la oraș, părinții burghezilor de azi nu mai sunt nici țărani, nici orășeni.

Depresiunea economică a anilor 1980 a întrerupt bruma de evoluție socială pozitivă și a accentuat lupta pentru supraviețuire și atomizarea socială.

Anii 2000 au început să aducă bunăstare, însă, pe fondul absenței unui set de valori și în lipsa unor stimuli sociali relevanți, bunăstarea nu a făcut decât să accentueze atomizarea socială. Criza economică și un grad de îndatorare de 70% sau credite auto pe 10 ani, aberante și în condiții normale, doar accentuează o criză socială foarte puternică. În absența unor modele și repere, noua clasă de mijloc s-a aruncat în consum ca mijloc de mângâiere a frustrărilor acumulate. Acum se dovedește că acest paliativ nu doar că nu a funcționat, ci a contribuit la accentuarea problemei.

Statul este grav afectat prin încurajarea eludării plății taxelor și impozitelor. Din punct de vedere economic, România va trece peste criză, cu ajutorul Uniunii Europene, al țărilor care au interese economice în România, al multinaționalelor sau chiar al soluțiilor individuale. Există șansa ca clasa de mijloc românească să ajungă asemănătoare cu cea occidentală? Până când ea nu va înțelege că asocierea este cea mai bună cale către progres, va rămâne în continuare nebăgată în seamă, victima unor politici inadaptate, existând varianta ca această criză să accentueze tensiunile sociale pe care creșterea economică le-a atenuat în ultima perioadă.

  Ciprian-Florin Luca - declarație politică: România din nou surprinsă de zăpadă;

Domnul Ciprian-Florin Luca:

"România din nou surprinsă de zăpadă"

Vin în fața dumneavoastră cu regretul de a fi în continuare zbuciumați de alertă, neliniște, angoasă politică... Săptămâna care a trecut, a fost dedicată schimbărilor politice, învestirii, imaginii și...cam atât.

Domnul Boc s-a dat bătut în cele din urmă și a cedat locul său așa cum i-a fost cerut. În definitiv, domnul Boc știe zicala capului plecat (capul plecat sabia nu-l taie) și o aplică fără urmă de împotrivire. Evident că domnul Boc a fost cu mult depășit de situația și actul guvernamental, dar doar opoziția s-a chinuit să schimbe situația.

În cele din urmă, vocea poporului s-a făcut auzită, și, deși nu au fost 5 milioane de oameni în stradă, așa cum cerea domnul Traian Băsescu, totuși vocea acestor oameni s-a făcut auzită.

Dacă nu au fost suficiente toate problemele care macină poporul român, venirea iernii și a rafalelor de viscol și zăpadă ne-au dărâmat. Autoritățile au fost din nou luate prin surprindere (nu că astea ne-ar mai putea mira), iar politicienii direct răspunzători de managementul situației s-au îngrămădit la dat cu lopata la televizor.

Acum, avem un Cabinet nou, dar problemele sunt aceleași. Oamenii care au avut ghinionul de a-și duce traiul în acele zone lovite de urgia naturii trebuie acum să suporte consecințele. Mă aștept din nou să-l aud pe domnul președinte cum le va spune acelor oameni că sunt liberi să plece dacă nu le convine.

60.000 de oameni, 60.000 de suflete, 60.000 de cetățeni și contribuabili ai acestei țări, care în loc să se bucure de ceea ce domnul Băsescu spune că e modernizarea statului, constată că trăiesc într-un stat arhaic, medieval, doborât mereu de capriciile vremii.

Ne mândrim cu europenitatea noastră, cu statutul nostru de țară membră a Uniunii Europene... trăgând o linie la ultimele evenimente, credeți că Uniunea Europeană se mândrește cu noi? Cu o țară care își fură zi de zi cetățenii, cu o țară slabă și supusă economic, cu o țară înapoiată tehnologic, cu o țară care își uită cetățenii?

  Florin Iordache - declarație politică: - Certați-i pe cei care o merită, domnule prim-ministru!;

Domnul Florin Iordache:

"Certați-i pe cei care o merită, domnule prim-ministru!"

În aceste zile când multe localități ale țării sunt captive sub nămeți, iar oamenii mor cu zile în lipsa hranei și a medicamentelor, proaspătul prim-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu își varsă năduful pe cei loviți de urgie, acuzându-i că "stau în case la căldură".

Nu pe aceștia trebuie să îi certați, domnule prim-ministru! Certați-l pe Emil Boc, care "stă în casă la căldură" după ce s-a făcut că este premierul celor mai dezastruoase guverne ale României postdecembriste. O guvernare de pe urma căreia, deși nu avem infrastructură la nivel european, avem asfaltatori multimilionari. Certați-o pe Elena Udrea, care "stă în casă la căldură" după a dat uriașe finanțări clientelei portocalii pentru a construi bazine olimpice și săli de sport în comune în care nu au ajuns conductele de gaze și de apă potabilă, iar dispensarele s-au închis din lipsă de personal, de fonduri și de dotări.

Certați-1 pe Traian Igaș, care "stă în casă la căldură", deși trebuie să răspundă pentru politizarea aberantă a instituțiilor statului, care a atins proporții de-a dreptul periculoase în timpul mandatului său. Fapt dovedit de șicanele politicianiste ale puterii împotriva unor instituții ale administrației publice locale conduse de reprezentanți ai USL, de pe urma cărora cetățeni din orașe și comune sinistrate sunt lipsiți de ajutorul de care au nevoie pentru a face față viscolului și gerului cumplit.

În primul rând, certați-1 pe Traian Băsescu, cel care "stă în (mai multe) case la căldură" după ce, ca președinte-jucător, a condus jocurile politicianiste ale unei clici de incompetenți și de corupți datorită cărora, după criza economică, urgiile iernii ne găsesc tot mai însingurați în afara hotarelor țării și tot mai lipsiți de siguranță înlăuntrul lor.

Dacă îi veți face acest lucru, vă asigur, domnule prim-ministru, că veți avea deplina îndreptățire morală pentru a-i certa și pe cei care, în loc să ajute la înlăturarea grabnică a urmărilor viscolului, "stau în casă la căldură"!

  Florin Iordache - declarație politică: - Un mesaj constructiv și o provocare pentru noul Guvern;

Domnul Florin Iordache:

"Un mesaj constructiv și o provocare pentru noul Guvern"

Primit cu surprindere sau contestat categoric, discursul lui Victor Ponta la învestirea Guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu este un document care trebuie citit în spiritul și nu doar în litera sa. Dând o replică fermă celor care acuză USL că se mulțumește numai să critice fără să vină cu soluții, discursul lui Victor Ponta este, dincolo de tonul său ponderat, o provocare pentru noul Executiv, prin susținerea pentru cele 15 proiecte europene, sociale și anticorupție, condiție pentru un dialog cu Cabinetul Ungureanu, dar numai "în măsura în care acest dialog va exista".

Acesta este, cred, mesajul pe care a dorit să îl transmită Victor Ponta, un mesaj constructiv, aflat în opoziție cu intoleranța politică și cu ura patologică a lui Traian Băsescu pentru ideea de dialog democratic. A clama, însă, că Victor Ponta a bătut palma cu puterea sau că USL-ul se va rupe - așa cum s-au grăbit să facă bocitoarele portocalii - este o dovadă de crasă imaturitate politică din partea celor care își iau himerele drept realitate.

Aparținând generației tinere pe care Traian Băsescu a chemat-o să facă o schimbare în viața politică a României, Victor Ponta este cu certitudine unul dintre cei care îl va ajuta pe autocratul șef al statului să dea primul exemplu despre cum crede că vechea generație de politicieni trebuie să lase puterea. În cazul lui Traian Băsescu și al clicii sale aceasta înseamnă alegeri anticipate care să dea României și românilor un alt parlament, un alt guvern și un alt președinte.

  Vasile Ghiorghe Gliga - declarație politică: România pendulează între codul portocaliu și roșu;

Domnul Vasile Ghiorghe Gliga:

"România pendulează între codul portocaliu și roșu"

Declarația mea se dorește a fi un apel pentru a fi uniți, pentru a ne ajuta unii pe alții și să înțelegem că noi ne putem ajuta și organiza cel mai bine. Trebuie să fim pregătiți pentru alte calamități și să ne mobilizăm. Aceste troiene de zăpezi cât de curând se vor topi și vom avea râuri întregi.

Așa cum iarna nu-i ca vara, nici iernile de azi nu mai sunt ca iernile de altădată. Și nici nu au cum să fie, iar raționamentul este unul simplu. Atunci, oamenii erau cu mult mai relaxați decât cei actuali, atât în ce privește traficul auto (infernal acum), plus că funcționa acel dram de spirit civic, care n-ar trebui să aibă niciun fel de conotație ideologică, politică în astfel de momente cruciale.

Comandamentele județene și locale ar putea avea în vedere posibilitatea să analizeze potențialul celor care dețin utilaje pentru deszăpezire și să vină în ajutorul lor.

Să ne rugăm ca Dumnezeu să își întoarcă din nou fața către noi și să scăpăm cu câte mai puține victime și să le dea minte aleșilor să nu se mai împiedice de culoarea politică, sezonul acesta este alb și toți, că suntem sau nu portocalii, trebuie să îl învingem.

  Gheorghe Ciocan - despre România, între nămeți și inundații;

Domnul Gheorghe Ciocan:

"România, între nămeți și inundații"

Drumuri blocate, sate izolate, zeci de gospodării rămase fără energie electrică, sute de copii care n-au ajuns la școli, zeci de oameni degerați și toate celelalte neplăceri ale sezonului. Se pare că mulți au uitat că iarna nu-i ca vara și s-au bucurat de primele luni blânde ale iernii, dar cum odată la câțiva ani avem de-a face cu un ger serios și de câteva zile de ninsoare strașnică, panica ne acaparează.

În acest moment, România nu e deloc într-o situație de invidiat. Criza economică, iarna extremă și incapacitatea responsabililor politici de a ajunge la un consens democratic pun la grea încercare țara.

Dezamăgirea oamenilor datorată reformelor economice, eșecul reformei în domeniul sănătății, carențele sistemului judiciar sunt cauzele care generează actuala stare de spirit din România la care se adaugă zăpada, viscolul și temperaturile foarte scăzute ce revin periodic. Zeci de mii de oameni sunt încă izolați din cauza zăpezii care a blocat drumurile de acces spre localitățile în care locuiesc. Convoaie cu ajutoare pleacă deja spre zonele izolate. Drumarii au "uitat" să înlăture și nămeții formați pe marginea drumurilor, iar când grămezile au luat proporții suficient de mari încât să îngreuneze traficul, autoritățile locale au constatat cu stupoare că zăpada a înghețat, iar operațiunea de înlăturare a omătului a devenit aproape imposibilă. Am văzut persoane care din spirit altruist au ieșit să ajute.

Cu toate acestea, am văzut că premierul este nemulțumit de, cum spunea CTP, "pregătirea fizică a localnicilor, mulți bătrâni, bolnavi și copii, care nu reușesc să mute nămeții de peste 2 m cu lopata". Știm cu toții care este media de vârstă în mediul rural. Am văzut și știri în care se spunea că într-un sat primele cărări au fost făcute către cârciumi.

Oricum ar fi, trebuie să fim uniți în fața nămeților și fiecare dintre noi să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru a își ajuta semenii. Să reușim să trecem cu bine și să ne păstrăm din eforturi și pentru inundații.

  Gheorghe Ana - declarație politică: Recensământ 2011;

Domnul Gheorghe Ana:

"Recensământ 2011"

Zilele trecute s-au dat publicității rezultatele parțiale ale recensământului gospodăriilor și populației din România. Este un rezultat previzibil privind scăderea numărului populației având în vedere nivelul demografic realizat în ultimii ani dar și a exodului masiv al cetățenilor români în țările din Uniunea Europeană. Există însă un paradox între situația demografică din România și cea mondială.

După un raport al Organizației Națiunilor Unite dat publicității la începutul acestui an, populația globală în 2040 va număra 9 miliarde, în creștere cu două miliarde față de 2012. În România populația a scăzut cu 2,7 milioane față de ultimul recensământ din 2002, în 2012 ajungând la circa 20 de milioane și se prognozează ca în 2040 să ajungă la circa 16 milioane. Cu alte cuvinte, românii nu vor contribui la creșterea populației globale, ceea ce mă face să cred că rolul nostru în lumea modernă va fi din ce în ce mai limitat, aproape inexistent.

Rezultatele recensământului ne arată efectul politicilor total greșite din ultimii ani privind asigurarea unui nivel de trai decent populației României. Lipsa locurilor de muncă, în special pentru tineri, a provocat exodul a aproape două milioane de români în afara granițelor țării și deci o populație stabilă mai puțină.

Creșterea gradului de sărăcie care a ajuns în ultimii 3 ani la peste 40% a dus la o cotă demografică negativă, adică rata natalității mai mică decât rata morbidității face din România una din țările din Uniunea Europeană cu perspective demografice dintre cele mai sumbre.

Lipsa mijloacelor materiale a slăbit considerabil "celula de bază" a poporului român, familia. Românii nu mai sunt protejați prin politicile sociale ale statului și se simt abandonați, frustrați, nedreptățiți. Românii au început să se simtă străini în România. Este nevoie de un consens politic național pentru elaborarea unor politici publice, economice și sociale pentru a salva națiunea română.

Este nevoie de măsuri concrete care să oprească căderea demografică dramatică în care ne aflăm.

Ne aflăm în an electoral în care nu vor lipsi programe și promisiuni. Un program privind creșterea natalității trebuie să aibă la bază o componentă solidă economică, dar și socială. Cei care vor guverna în viitor România trebuie să aibă capacitatea dar și aplecarea spre un lucru foarte simplu: dorința de a fi demni într-o Românie demnă. Hoția și corupția generalizată au adus românii în pragul disperării și au făcut din România o țară aproape neguvernată, cu politici benefice numai pentru o categorie foarte restrânsă. Criza prin care trece România a devenit un mijloc de îmbogățire pentru unii și cauză de sărăcie maximă pentru alții.

Dacă vom găsi soluții să eradicăm corupția și să limităm hoția, atunci vom avea și politici demografice coerente care să stopeze scăderea dramatică a populației.

Actualul cabinet condus de Mihai-Răzvan Ungureanu are obligația unei analize profunde a rezultatelor finale ale recensământului și întocmirea unui program național de dezvoltare demografică a României, însușit de întreaga clasă politică și care să fie pus în aplicare indiferent de culoarea politică a viitoarelor guverne ce se vor succeda după alegerile din noiembrie 2012.

A sosit momentul stopării scăderii demografice din România ca un semnal al intrării în normalitate într-o societate românească normală, cu politici pentru oameni și nu împotriva oamenilor.

  Ion Stan - declarație politică: - Suspendarea și demiterea președintelui României, demisia Guvernului și organizarea imediată de alegeri anticipate - condiție esențială pentru salvarea României de la haos și a cetățenilor săi de la dezastru economic și social;

Domnul Ion Stan:

"Suspendarea și demiterea președintelui României, demisia Guvernului și organizarea imediată de alegeri anticipate - condiție esențială pentru salvarea României de la haos și a cetățenilor săi de la dezastru economic și social"

Având în vedere gravele și permanentele abuzuri de putere și atentatele repetate împotriva Constituției, săvârșite de președintele României, Traian Băsescu și Guvernul aflat în exercițiul funcțiunii, prin:

1. Anularea statului social și abdicarea de la obligațiile constituționale și ale jurământului de credință de a asigura propășirea materială și spirituală a poporului, pe care l-au sărăcit, umilit și îndatorat creditorilor internaționali.

2. Periclitarea existenței ființei biologice a națiunii române. Consecință a absenței unei politici demografice și a condițiilor decente de trai, românii nu mai au capacitatea reproducției simple a populației, fiind amenințați cu dispariția ca popor în mai puțin de 100 de ani.

3. Escaladarea agresiunilor la elementele de identitate națională prin subminarea școlii și a educației naționale, a credinței tradiționale și a patrimoniului cultural.

4. Înstrăinarea frauduloasă a resurselor naturale strategice indispensabile supraviețuirii în libertate și demnitate a națiunii române: bogățiile solului și subsolului, apele, pădurile, aurul, sarea, zăcămintele energetice și de metale rare, concomitent cu crearea premiselor unor dezastre ecologice.

5. Distrugerea premeditată și înstrăinarea potențialului agricol și alimentar al țării.

6. Subminarea din interior a fundamentelor statului național unitar român și totala lipsă de reacție față de atentatele împotriva atributelor existențiale ale României: independența și suveranitatea națională, unitatea poporului și a teritoriului.

7. Transformarea Parlamentului într-un instrument antidemocratic de legitimare a abuzurilor de putere ale celui mai lacom, corupt și incompetent guvern din istoria României.

8. Amanetarea viitorului următoarelor trei generații, care vor trebui să plătească imensele datorii contractate de un guvern al marii trădări naționale.

9. Perfecționarea la nivel de instituție a puterii și imunizarea corupției față de lege.

10.Aservirea și blocajul instituțiilor democratice, concomitent cu pervertirea acestora în instrumente ale totalitarismului și dictaturii puterii în exercițiu.

Țara este aruncată într-o gravă și profundă criză sistemică. Nimic nu mai funcționează în cadrul ordinii constituționale firești. Deblocarea multiplei crize politice, economice și sociale, morale și spirituale care paralizează România are o unică soluție sigură -suspendarea și demisia președintelui Traian Băsescu și demisia premierului, constituirea unui nou guvern, alcătuit din tehnocrați independenți politic, dar consecvenți în promovarea și realizarea intereselor naționale în noul context paneuropean, care să pregătească deîndată alegerile anticipate.

Demisia, cetățene președinte!

Demisia, cetățene prim-ministru!

Români, la alegeri anticipate!

Președintele și premierul României au dus țara într-un impas politic:

1. În loc să-și reformeze și să-și modernizeze administrația incompetentă, Guvernul și-a subminat și ruinat susținerea politică și credibilitatea națiunii guvernate.

2. În loc să dea curs reformelor supervizate, cu care a indus în eroare organismele Uniunii Europene, Guvernul și-a compromis nu numai propria imagine, ci și pe cea a României, căreia îi accentuează izolarea în Uniunea Europeană.

3. Lipsit de o strategie postaderare, Guvernul este incapabil să absoarbă miliardele de euro repartizate României din fondurile comunitare, este incapabil să modernizeze sectorul agricol învechit și fără voință de a ameliora sărăcia majorității populației, dar prea preocupat de prosperitatea miniștrilor și parlamentarilor săi, precum și a clientelei politice.

4.În plină campanie de luptă împotriva corupției, președintele și premierul, în loc să credibilizeze aplicarea strategiei naționale anticorupție, au practicat influențarea justiției în favoarea clientelei politice.

5. În loc să dovedească bună-credință și onestitate în alegerea unei echipe guvernamentale incoruptibile, președintele și premierul s-au înconjurat de colaboratori apropiați tentațiilor corupției, numindu-i în tot felul de comisii și consilii la societățile naționale și regiile autonome ale statului și ale unor bănci cu capital public de stat.

6. În loc să fie consecvent declarațiilor sale referitoare la neutralitatea politică a serviciilor secrete, președintele și premierul au inițiat și supervizat proiecte legislative care legalizează dependența acestor servicii de interesele grupurilor oligarhice din spatele Guvernului și care, într-o țară subminată, constituie Guvernul din umbră, cel real și puternic, dar antidemocratic, nelegitim și anticonstituțional.

7. În loc să fie apărătorul consecvent al drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, așa cum în repetate rânduri s-a erijat, dar se vede că demagogic Guvernul și premierul au violat Constituția, emițând ordonanțe de urgență prin care sunt subminate garanțiile constituționale ale libertății și inviolabilității persoanelor.

Demisia, cetățene președinte!

Demisia, cetățene prim-ministru!

Români, la alegeri anticipate!

Nu este pentru prima dată în istoria României când în fruntea treburilor țării se află personaje ale căror raționamente, discursuri publice și acte de guvernământ se cer expertizate de psihiatri.

Un președinte al Consiliului de miniștri din timpul regelui Carol I, când îl lovea damblaua, se credea câine și intra sub masa de consiliu, mârâia, lătra și apuca cu dinții câte un crac de pantaloni al vreunui ministru... Regele l-a trimis pe primul său ministru la Paris, însoțit de un aghiotant regal, ca să-l vadă un celebru psihiatru. După ce l-a consultat, profesorul l-a întrebat pe aghiotant: "Ce ocupație are domnul"? "Prim-ministru", a răspuns cel întrebat. "De cât timp?" "Vreo zece ani!" "Ce țară fericită!", a exclamat celebrul psihiatru.

În exemplul strict autentic, era vorba de un nebun deloc periculos, cunoscut ca atare și acceptat cu înțelegere. Până să se creadă câine, fusese un mare om politic, care a adus importante servicii țării sale și are și astăzi un loc de cinste în istoria României, continuând a fi venerat în partidul său.

Bolnavii care ne guvernează astăzi nu fac parte din categoria celor ajunși la vârsta în care dau în mintea copiilor. Dimpotrivă, au vigoare, sunt animați de mari orgolii, iar boala lor li se trage numai de la putere, care le-a luat mințile. Nebunii care și-au pierdut mințile în beția puterii conduc țara cu dispreț pentru locuitorii ei, cred numai în adevărul lor, refuză să se supună legilor țării, pe care le înlocuiesc cu legile lor strâmbe, impuse cu de-a sila, după ce și-au întocmit și propria lor majoritate parlamentară, prin alegeri trucate, alianțe trădătoare și comploturi împotriva opoziției democrate.

În fruntea Guvernului României se află un specimen dintr-o ciudată și perfidă specie a androizilor politici, creat parcă în laboratoarele nebunului Frankenstein.

Androidul din fruntea Guvernului și șeful său din Bulevardul Geniului (ce ironie!) ne-au spus că nu vom avea criză și nu vor îndatora poporul Fondului Monetar Internațional. Au mințit cu nerușinare și, în marea lor nesimțire, nici măcar nu și-au cerut scuze.

Demisia, cetățene președinte!

Demisia, cetățene prim-ministru!

Români, la alegeri anticipate!

În aprilie 2009, exact la 20 de ani după ce România a terminat de rambursat, cu ce sacrificii, se știe, împrumutul de 14 miliarde de dolari, România este din nou îndatorată, de Băsescu și Boc, cu vreo 30 de miliarde de euro, o sumă de circa 3-4 ori mai mare decât cea împrumutată de Ceaușescu.

Efortul făcut de popor pentru rambursarea datoriei regimului abolit s-a regăsit în tot ceea ce guvernele de după 1990 au consumat, privatizat ori risipit pentru cumpărarea propriei legitimități, răsplătirea clientelei politice și crearea capitaliștilor de carton, precum și în cvasitotalitatea infrastructurii economice și edilitar-gospodărești a țării.

Toți miliardarii și milionarii României să-i poarte veșnică recunoștință lui Ceaușescu. Dacă nu economisea el, de unde acel prim ori mai multe milioane despre care nu se întreabă?

Noul împrumut - negociat de Traian Băsescu și Emil Boc - nu a fost contractat pentru dezvoltare, ci ca infuzie de capital pentru salvarea băncilor, investitorilor strategici străini și numai ei doi, împreună cu enigmaticul guvernator al Băncii Naționale, mai știu pentru ce... Dar o să vină și vremea când vor trebui să spună!

În numele crizei și al împrumutului pe care, cu premeditare, au refuzat să le anticipeze și să pregătească din timp politicile anticriză, androidul din fruntea guvernului, "garantat Traian Băsescu", total depășit de situația dezastruoasă în care a împins țara, a trecut la aplicarea unei politici iraționale, caracterizată de permanente excese și extreme: disponibilizări în masă pe criterii politice ale funcționarilor publici. Aceștia dau Guvernul în judecată, câștigă și după un an trebuie repuși în drepturi și dezdăunați. Cheltuieli duble, milioane risipă din cauza mofturilor politice. Să plătească Băsescu și Boc! În febra suspendării prezidențiale, Traian Băsescu a făcut mare caz de "JAFO" Onești, pentru ca ulterior să scoată rafinăria din pragul falimentului pe seama contribuabililor. Să plătească Băsescu, Boc și Videanu!

În toată lumea, kilometrul de autostradă se construiește la costuri rezonabile. În România, prețul inițial de 6 milioane de euro/km al autostrăzii Transilvania s-a triplat și a ajuns la 18 milioane euro/km în timpul guvernării androidului Boc. Încurajat de un asemenea "boom", ministrul transporturilor contractează 55 de kilometri de autostradă la prețul de 87 de milioane euro/km! Despre această inginerie financiară, din care rezultă o "sifonare" de vreo două miliarde de euro, androidul Boc a spus: "Ați reușit să finalizați cel mai important proiect de parteneriat public-privat, este un semn că lucrurile se mișcă bine în direcția de infrastructură. Începe o eră nouă în abordarea infrastructurii în România. Nu mai suntem atât de dependenți de limitarea bugetară, ci avem o gândire pe termen lung". Fără comentarii! Să plătească Băsescu, Boc și Berceanu!

Dovada elocventă că profesorul de drept constituțional al Universității din Cluj, Emil Boc, odată devenit androidul lui Băsescu în fruntea Guvernului, și-a pierdut uzul rațiunii este performanța neegalată în lume ca un prim-ministru de formație juridică să fie campion mondial absolut al hotărârilor și ordonanțelor guvernamentale, mai nou și al legilor adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului, dar validate de o Curte Constituțională pe care Traian Băsescu și-a fidelizat-o.

Ce caută în fruntea Guvernului un neisprăvit care comite atentate în serie împotriva statului de drept, punând voința sa politică deasupra Constituției României?!

Ce caută în fruntea și în Guvernul României niște unelte obscure ale camarilelor politice care au prădat România, și-au umflat conturile de prin băncile străine, în urma marilor țepe trase bugetului și avutului public, iar apoi s-au dat de ceasul morții să reducă salariile, să anuleze drepturile legale ale pensionarilor militari, să reducă veniturile tuturor categoriilor de pensionari, să anuleze dreptul universal al copiilor la alocație, garantat de Constituție. Toate acestea pentru că finanțele țării au încăput pe mâna aventurierilor politici, care spoliază veniturile populației ca să întrețină birocrația coruptă pe care se sprijină guvernul incompetenței, al minciunii și trădării naționale!

De ce trebuie să fure Guvernul banii populației, în loc să scoată la lumină economia subterană, să-i determine pe cei cu banii ascunși prin paradise fiscale să-i investească în infrastructură, să le concesioneze celor care nu au cum să-și justifice averile mari lucrări și servicii de interes public, dându-le posibilitatea să-și recupereze, de această dată cinstit, timp de două - trei generații, investițiile, căci averile curate și sănătoase așa se fac, nu peste noapte.

Demisia, cetățene președinte!

Demisia, cetățene prim-ministru!

Români, la alegeri anticipate!

Pe plan intern, sub aspect doctrinar-conceptual și legislativ, sistemul de securitate națională este de reglementat, fiindcă instrumentele juridice adoptate la începutul anilor ’90 obligă, în mod practic, autoritățile informative de securitate, apărare, siguranță și ordine publică de a acționa în afara comandamentelor și realităților social-politice cuantificate juridic, postaderare la NATO și postintegrare în Uniunea Europeană.

Pe plan extern, României îi lipsește o politică și o strategie de securitate națională viabilă, precum și o diplomație responsabilă și activă. Consecințele acestui mod de asumare a destinelor naționale sunt acelea că relațiile postaderare cu Uniunea Europeană ne-au surprins total nepregătiți, iar legăturile bilaterale cu statele membre ale Uniunii Europene sunt la limita subzistenței. Politica externă și de securitate pe spațiul estic a înregistrat eșec după eșec: raporturile cu Rusia fiind aproape înghețate, inițiativa românească a cooperării în Regiunea Mării Negre a falimentat, relațiile cu Ucraina s-au degradat periculos, iar cele cu Republica Moldova, urmare a unor orientări oportunist-provocatoare, nu numai că ne-au adus o ostilitate crescută, dar servesc, se pare, foarte bine scenariilor geopolitice dăunătoare celor opt milioane de congeneri din afara granițelor, a căror identitate etnic-românească este supusă nesfârșitelor agresiuni.

Profitându-se de fundalul interminabilelor tensiuni și conflicte politice interne, în care au fost implicate și instituții fundamentale garante ale statalității naționale, inamicilor Constituției României li s-au oferit suficiente dovezi de slăbiciune a autorităților, pentru a putea progresa, pas cu pas, pe calea realizării obiectivelor neorevizionismului și panslavismului în noul context politic european. În tot acest timp, autoritățile legitime ale statului român în loc să fie lăsate să vegheze la prezentul și viitorul destinelor naționale, au fost deturnate de la datoriile lor constituționale și întoarse - premeditat și diversionist - în trecut, în numele unei așa-zise curățenii morale, în realitate o formă perversă de resuscitare a resorturilor de putere ale trecutului, prin care o așa-zis nouă clasă politică, în lipsa propriei identități, și-a căutat rețelele de succes în arhivele securității.

Bătălia pentru controlul dosarelor s-a transformat apoi în bătălia pentru controlul serviciilor, armatei, internelor, ministerului public și ansamblului sistemului securității naționale, cu întreg cortegiul de consecințe cunoscute.

România, cu acest Guvern, va deveni o țară falimentară, cu un popor umilit până dincolo de limitele răbdării posibile. Moralul și starea de spirit ale populației sunt secătuite de ultime resurse de speranțe, pretutindeni mocnește tăcută revolta. Pentru ca această stare de lucruri să nu ajungă mai departe, acest Guvern trebuie să plece.

Prima și cea mai imperioasă măsură de salvare a țării este eradicarea incompetenței, minciunii și a trădării naționale din conducerea României!

Demisia, cetățene președinte!

Demisia, cetățene prim-ministru!

Români, la alegeri anticipate!

  Ion Stan - declarație politică: - Traian Băsescu și reforma sănătății: între ciocanul și nicovala mafiei transnaționale a fraudării asigurărilor de sănătate;

Domnul Ion Stan:

"Traian Băsescu și reforma sănătății: între ciocanul și nicovala mafiei transnaționale a fraudării asigurărilor de sănătate"

Prin 1998, un raport al directorului FBI, iar mai apoi un discurs al președintelui american atrăgeau atenția Congresului SUA că fraudarea sistemului asigurărilor de sănătate și rețelele internaționale ale mafiei medicamentelor amenință securitatea socială a națiunii.

Peste câțiva ani, urmare a puternicului lobby al ambasadorului SUA la București, tentaculele transnaționalelor medicamentelor înlănțuiesc și România, al cărei prim-ministru face declarații de susținere a pătrunderii lor pe piața românească, iar menționatul ambasador trece, suspect de repede, de la critica guvernului ineficient în lupta împotriva corupției la un laudatio, tot atât de suspect, al receptivității aceluiași guvern față de giganții mondiali ai industriei farmaceutice, de aparatură și servicii medicale.

Gestul Guvernului român nu rămâne nerecompensat. Doamnelor din high life-ul politic de pe malurile Dâmboviței le sunt rezervate rețelele naționale de distribuție a medicamentelor și fiecare "mare doamnă" patronează, la vedere sau nu, câte o rețea.

Ceea ce mai rămăsese din trecutul industriei farmaceutice se risipește ca prin farmec, se aude ceva și despre niscaiva afaceri de spionaj în jurul unor cercetări și al unor rețete de fabricație, apoi afacerilor pe seama sănătății, a vieții sau morții noastre, având "osiile" bine unse, nu le scârțâie o vreme nicio roată. Cât de ieftin ne-au vândut! A se citi "trădat".

Străinii care vin în România privesc, nu le vine să creadă și se întreabă ce s-a întâmplat cu noi, ce mari nenorociri galactice ne-au lovit de am ajuns o țară cu orașele împânzite de farmacii?

O mică reformă a sănătății a recalificat medicii în scribi. Ca să asigure deverul farmaciilor, medicii de familie nu mai prididesc să prescrie rețete. Necompensate, compensate, compensate parțial și, excepțional, gratuite. Toate în cel puțin două exemplare, unele și în trei. Pe formulare diferite, roșii, verzi, portocalii și albe. În coduri și chei pentru un sistem informatic mofturos, dar al dracului de scump, incomplet și nefuncțional. Dar imposibil de controlat. Un timp, medicilor de familie le-a mers prost, apoi au început să se descurce, iar temerarilor în a prescrie rețete și morților nu le pică salarii mizere, ci le-au curs și câștiguri de peste 2.000 de euro/lună. Totul este posibil numai și numai în buna conivență cu mafia producătorilor și distribuitorilor de medicamente. A mafiei care, urmare a haosului indus cu binecuvântarea miniștrilor sănătății, a impus prescrierea a până la șapte-zece medicamente în loc de trei, generând pacienților cronici noi suferințe, din categoria celor hepatice și gastrice. Alte boli, alte medicamente. Alți bani. Aceiași profitori.

Înalți funcționari publici, începând de la Administrația Prezidențială și Parlament, continuând la Guvern și agențiile sale de specialitate, pușculițele partidelor politice, câini de pază ai "democrației", companii de publicitate, fundații așa-zis caritabile sunt cu toții, dar nu numai aceștia, conectați la sorburile nesățioase care secătuiesc bugetul Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate.

Ochii și urechile secrete ale statului, de voie, de nevoie, mai ridică câte un colț al vălului de ceață. Atât cât să nu provoace un prea mare deranj viesparului în care s-au prins și ele, prin ramificațiile propriilor rețele și oameni scăpați controlului. Fiindcă trebuiau să scape.

Ciordeala, inclusiv cea a statului, din bugetele asigurărilor sociale este un nărav mai vechi. Au practicat-o și acoperit-o mai toate guvernele. Prim-miniștrii "legaliști" au încercat să-și acopere ciordelile cu legi de reformare a asigurărilor sociale. Așa s-a făcut că ne-au anesteziat cu câte o reformă la fiecare patru ani.

Noua tentativă de reformă a asigurărilor de sănătate, căci bugetul acestora este miza, și nu sănătatea națiunii, a picat într-un moment rău ales - anul electoral - și cu mijlocul nepotrivit - agentul de influență în însăși persoana președintelui republicii. Același agent de influență ca și în cazul aurului de la Roșia Montană.

Ambele operațiuni de influență asumate de un agent de propagandă și influență de cel mai înalt nivel posibil demonstrează cât de mare este presiunea asupra Cotrocenilor, cam de ce factură sunt unii dintre oamenii președintelui, de unde pot veni comenzile și de ce nu le poate rezista primul cetățean al țării.

Se încearcă diversiunea că președintele și primul-ministru ar fi fost induși în eroare și nu ar fi cunoscut că proiectul legii sănătății este expresia intereselor autohtone și străine care au și pus ochii pe spațiile imobiliare ale spitalelor și elaborat statutele viitoarelor fundații care se vor înfrupta din infrastructura rețelei de sănătate pe care Traian Băsescu le-a promis-o. Inclusiv prin declarații publice, făcute în țară, dar și în străinătate.

Se spune că Băsescu și Boc nu ar fi fost corect informați și nu ar cunoaște că 40 de firme ale clientelei lor politice au lansat deja investiții de multe sute de milioane pentru achiziționarea unui prim lot de 1.200 de ambulanțe.

Se aruncă în spațiul public dezinformarea că Traian Băsescu nu ar fi știut de bătălia pe cadavrul sistemului de sănătate al poporului român, dintre cartelurile internaționale ale asigurătorilor de sănătate, iar legea pentru a cărei susținere s-a mai compromis politic, moral și infracțional încă o dată (dar ce mai contează?!), urma să fie pretextul legitimării jafului bugetului sănătății, pentru a nu mai fi atât de flagrante abuzurile și ilegalitățile.

Ochii și urechile statului, în loc să-și facă cu onestitate datoria, adică să tragă semnalul de avarie și să oprească, pe motiv de pericol de deraiere a democrației, caruselul înaltei corupții politice instituționalizate, se joacă de-a rebeliunea cu câteva sute de demonstranți adunați în fața Palatului Președinției și în Piața Universității, ca să apere democrația.

Un simulacru de raport operativ din "teatrul de operațiuni" publicat în "President Daily Brief" (am numit "Evenimentul zilei") releva cât de retardată este instrucția filorilor respectivului serviciu secret și cât de nătângi le pot fi șefii care și-au scos la deconspirare gratuită agenții aciuați prin redacțiile a vreo trei televiziuni, care au terorizat telespectatorii cu interogatoriile publice și procesele de intenții, de cel mai pur gen al poliției politice, lansate împotriva participanților la manifestațiile de stradă. Acelea care l-au legitimat și relegitimat și pe Traian Băsescu. Cu sau fără autorizația primăriei.

O spicheriță rebranduită în demna urmașă a Anei Pauker și a acuzatorului public Alexandra Sidorovici ne-a spus că ea "deține informații" cum că cei ieșiți în stradă etc. Știm noi prea bine ce instituții, "piloni" de discutabilă rezistență ai dictaturilor, folosesc această formulă introductivă, cu valoare de adevăr absolut: "deținem informații". Dacă așa lucrează inteligențele acoperite ale serviciilor secrete, ne cerem taxele și impozitele înapoi. Cu dobânda și penalități de nepotrivită utilizare.

Este evidentă marea manipulare a acestui scandal, chiar din start. Nimeni nu a citit, darmite să fi studiat legea sămânță a dihoniei naționale. Toți s-au întrecut în a o comenta, după texte date, după ureche și la cacealma. În toată dezbaterea furibundă nu s-a apelat la argumente din conținutul hulitei legi, ea fiind respinsă in corpore și în necunoștință de prevederile ei. Sau, dimpotrivă, au citit-o și ori nu le vine să creadă, ori le este frică să o pună în lumina adevărului.

De ce atâta înverșunare? De teama practicilor totalitare ale statului mafiot. Din convingerea că Traian Băsescu nu iese la rampă să anunțe ceva bun. Dimpotrivă, Traian Băsescu este deja asociat mentalului colectiv cu Casandra, prevestitoarea tuturor nenorocirilor.

Și cum nu avem nevoie de conducători care să ne deoache, iar faptele lor numai de bine nu sunt prevestitoare, singurul bine pe care, totuși, ni-l mai pot face este să ne salute cu "Adio, noi plecăm!".

  Ion Stan - declarație politică: - Asasinii economici ai României. Ce-i (Cine-i) leagă pe Traian Băsescu, Jeffrey Franks, Sorin Blejnar și «blonda lui Boc»?;

Domnul Ion Stan:

"Asasinii economici ai României. Ce-i (Cine-i) leagă pe Traian Băsescu, Jeffrey Franks, Sorin Blejnar și «blonda lui Boc»?"

Nu o singură dată, ci repetat, guvernul bicefal Băsescu-Boc a fost atenționat de organismele Uniunii Europene pentru inadvertențe, omisiuni și neclarități în raportările statistice periodice. lată că momentul adevărului a sosit. Puterea de la București este cel puțin complice la o manoperă sistemică de falsificare a indicatorilor macroeconomici, care a împins la decizii politice greșite, ale căror efecte sunt trădarea de țară, în varianta subminării economice și a știrbirii suveranității și independenței politice, urmare a aservirii față de organizații străine.

Deși anticipăm lipsa voinței politice de a scoate adevărul la lumina legii, este bine să se știe că faptele ce urmează pot fi cuantificate penal cu detenția pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Ce ne spun faptele ?

Din vremurile în care se negocia și semna, pe bază de mită, aderarea și integrarea României în familia euro-atlantică, datele macroeconomice ale României au fost sistematic falsificate.

Astfel, la momentul actual, anul 2012, diferența dintre datele macroeconomice reale și cele făcute oficial publice (după "prelucrarea" de către Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor Publice, Institutul Național de Statistică, Comisia Națională de Prognoză) a ajuns, pe calea adâncirii diferenței, menținută în mod voit, dintre capacitatea administrativă macroeconomică și capacitatea de evoluție a economiei reale și pe calea efectelor dezvoltării economiei reale, la dimensiuni considerabile. Datele privind produsul industrial brut sunt subevaluate cu circa 20 la sută (PIB real = PIB comunicat public + 20%).

Aceasta subevaluare a datelor economiei reale a fost necesară pentru a se demonstra, pe bază de date false, că România are nevoie de împrumuturi internaționale.

Manopera prelucrării statistice frauduloase a fost realizată în cadrul unei strategii integrate pe care "asasinii economici" - în cazul României, Jeffrey Franks și predecesorii săi - au aplicat-o la nivel global. Coordonatorii strategiei sunt marii anonimi din spatele Fondului Monetar Internațional, având ca executanți agenții ocultei financiare din fiecare țară, plasați la conducerea instituțiilor macroeconomice, respectiv persoane cumpărate, relativ ieftin, cu funcții, bani și alte avantaje.

Aplicarea unui astfel de plan de asasinare economică a fost favorizată de elemente pe care FMI le-a identificat în România și valorificat ca atare: lipsa unor strategii economice viabile; incapacitate administrativă (instituțională și legislativă); corupție în proporții de subminare a economiei naționale.

Pe baza acestor date false, FMI a elaborat ofertele de finanțare (însoțite de condiții economice dure care ținteau, de fapt, achiziționarea, la prețuri derizorii, a activelor economice de importanță națională), acceptate imediat de agenții din centrele naționale de decizie economică și politică națională.

Menționăm că FMI are nevoie și de datele reale, cu titlul de "date de uz intern" și pentru aceasta a apelat la o rețea de furnizare: economiști, șefi ai băncilor, persoane din staff-ul primului-ministru, Consiliului Național Fiscal, Institutului Național de Statistică.

Unele dintre instituțiile cărora li s-au solicitat, în acest mod neoficial, datele reale, nu au putut răspunde la respectivele solicitări pentru simplul fapt că, în condițiile instituționalizării prelucrărilor statistice false, practic nu au avut acces la datele adevărate. În aceste condiții, șeful delegației FMI, Jeffrey Franks, a luat legătura, cu acceptul lui Traian Băsescu, cu șeful ANAF, Sorin Blejnar pentru a preleva datele reale direct din bilanțuri.

Sursele noastre ne-au comunicat faptul că existența unei interceptări "accidentale" a posturilor telefonice cu numerele 0728.666.063 și 0741.239.082 ori accesarea bazelor de date ale operatorilor rețelelor respective de telefonie ar putea furniza dovezi irefutabile privind funcționarea sistemului descris. Mai mult, am avea și surpriza de a constata că și "blonda lui Emil Boc" este integrată comandoului asasinilor economici ai României.

O altă mențiune importantă, care se impune, este aceea că, de regulă, șefii instituțiilor menționate nu sunt direct angajați, ci câte unul-doi colaboratori apropiați acestora. Un vicepreședinte de la Institutul Național de Statistică nu a acceptat inițial să intre în rețeaua agenților informați. Urmările imediate au fost presiunile și amenințările cu demiterea, dacă nu consimte la furnizarea informațiilor solicitate.

În loc de concluzii. În condițiile utilizării datelor macroeconomice reale și ale elaborării și execuției corecte și responsabile a bugetului național, România nu ar fi avut nevoie de împrumuturile FMI, sau în nici un caz în cuantumul în care au fost atrase.

Din acest moment al anului 2012, când România trebuie să ramburseze către FMI 1,2 miliarde euro, începe lungul șir al anilor de scadență, care vor îngropa și mai mult economia românească, fapt ce atrage atenția asupra necesarului de soluții macroeconomice punctualizate pentru depășirea marilor dificultăți ale anilor de scadență.

Având în vedere că FMI a debutat ca un fond mutual internațional și statele participante își cer drepturile, iar această misiune instituțională a fost ulterior denaturată, se pune întrebarea dacă la nivelul conducerii FMI sunt cunoscute acțiunile lui Jeffrey Franks și cui servesc ele.

  Viorel Hrebenciuc - declarație politică: Un semnal prost în privința eficienței instituțiilor statului;

Domnul Viorel Hrebenciuc:

"Iarna - un semnal prost în privința eficienței instituțiilor statului"

În ultimii patru ani, statul român a încheiat contracte de aproximativ 1 miliard de euro - din care s-au plătit efectiv 250 de milioane euro - pentru mentenanța drumurilor naționale, din această sumă alocându-se pentru deszăpezire sume între 5.000 și 6.000 euro/km, sume cu mult mai mari decât cele alocate de statele nordice pentru același lucru, după cum am putut constata și din datele prezentate pe larg în mass-media.

În ciuda sumelor mari alocate - prin plăți directe și prin controversatele contracte multianuale către diverși operatori - statul nu a reușit să ofere cetățenilor niște drumuri măcar decente, în această ecuație vina revenind în mare măsură sistemului, și mai puțin vremii nefavorabile. În aceste zile s-a văzut clar care sunt limitele instituțiilor statului - de la ministere la nivel de prefecturi - și cum cetățenii României, în calitate de contribuabili, sunt nu beneficiari ai serviciilor publice, așa cum ar fi logic, ci victime, în cel mai propriu sens, ale slabei calități a acestor servicii. Fragmentarea și politizarea exploatării resurselor publice, lipsa capacității de reacție rapidă a instituțiilor în drept - cu excepția notabilă a structurilor militarizate - incapacitatea de a identifica și preveni situațiile critice dau măsura reală a efectelor mult clamatei "reforme" a instituțiilor statului, în fapt o parodie cu efecte nefaste pentru viața de zi cu zi a cetățenilor. Pentru zeci de români, din nefericire, efectele au fost letale.

Autoritățile centrale, și din păcate acest semnal a fost transmis de la nivelul de sus al Guvernului, au încercat fie o minimizare a propriei ineficiențe, fie o translatare spre autoritățile locale și chiar spre cetățeni și comunități. Afirmația primului-ministru că într-un stat puternic primarul și, prin extensie, organele superioare își pun alegătorii la treabă, găsirea de vinovați în altă parte decât în ograda proprie, alegerea țintelor în funcție de efectele previzibile pe termen scurt sau mediu sunt demne de aprecieri mai potrivite, în cauză fiind nu competiția politică, ci eficiența autorităților statului în realizarea obiectivelor pentru care au fost învestite. Este contraproductiv să aruncăm responsabilitatea pe primării și pe administratorii locali, câtă vreme administrațiile locale sau județene nu au la îndemână resurse care să le permită operarea a suficiente mijloace pentru a face față în caz de dezastre, iar prefecții, în mare parte mai mult au încurcat decât au descurcat lucrurile, orbecăind între diverse ordine și strategii contradictorii, după cum a înclinat balanța de moment a "specialiștilor" numiți politic. De aceea, se impune o altă viziune cu privire la modul în care instituțiile statului trebuie "reformate", una realistă, concentrată pe câteva aspecte esențiale: capacitatea de a reacționa în timp util la situații limită, resurse suficiente (umane și materiale), un sistem de comunicații care să permită o viziune în timp real a situației din teren. În particular, este nevoie și de revizuirea actualului sistem de atribuire a contractelor de deszăpezire la nivel local și central, deoarece, în prezent, majoritatea acestor contracte sunt date fără licitații deschise, fiind, nu de puține ori, adjudecate de companii care nu sunt specializate în acest domeniu, ridicând astfel multiple suspiciuni.

Cetățenii României au nevoie de instituții eficiente, competente, capabile de reacții rapide, și nu de indicații prețioase și dojane părintești.

     

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania monday, 17 june 2019, 21:42
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro