Plen
Ședința Camerei Deputaților din 21 februarie 2012
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.10/02-03-2012

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2012 > 21-02-2012 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 21 februarie 2012

10. Dezbaterea Proiectului de Lege privind transmiterea unui teren din proprietatea Statului Român și din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda în proprietatea municipiului Turda și în administrarea consiliului Local al Municipiului Turda, județul Cluj (PL-x 543/2011). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 543/2011

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................

29. Proiectul de Lege privind transmiterea unui teren din proprietatea Statului Român și din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda în proprietatea municipiului Turda și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Turda, județul Cluj.

Dacă din partea inițiatorilor există dorința de a interveni? Nu.

Punctul de vedere al Guvernului, vă rog.

Domnul Tanczos Barna:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Proiectul de lege propune transmiterea unei suprafețe de teren de 27,12 hectare din proprietatea statului în administrarea municipiului Turda. Transmiterea se face prin derogare de la prevederile art.31 alin.(3) din Legea nr.45/2009 privind organizarea și funcționarea ASAS, potrivit căruia terenurile date în administrarea instituțiilor și unităților de cercetare de drept public sunt inalineabile, insesizabile, imprescriptibile și nu pot fi scoase din proprietatea publică și din administrarea unităților de cercetare-dezvoltare decât prin lege, exceptând terenurile prevăzute la art.6 alin.(3).

Având în vedere că această prevedere se respectă, Guvernul susține adoptarea cu amendamente a propunerii legislative. Amendamentul s-a discutat în comisie și a fost acceptat, s-a referit la schimbarea sintagmei "din proprietatea statului român" cu sintagma "din domeniul public al statului român", s-a precizat inclusiv faptul că destinația terenului nu poate fi schimbată.

Drept urmare, punctul de vedere al Guvernului este cel de susținere a adoptării cu amendamente, a prezentului act normativ.

Mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc și eu.

Domnul deputat Mircia Giurgiu, după ce este raportul comisiei prezentat.

Vă rog, domnule secretar Andronache.

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Comisia juridică, de disciplină și imunități, împreună cu Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, au fost sesizate spre dezbatere în fond cu proiectul de lege amintit mai înainte. Cu privire la acest proiect de lege, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat această inițiativă legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, iar Guvernul, prin punctul de vedere transmis, susține adoptarea acestei inițiative.

Comisia pentru administrație publică a dat un aviz favorabil.

De asemenea, Comisia pentru învățământ a avizat favorabil proiectul de lege.

Obiectul de reglementare v-a fost prezentat de domnul secretar de stat.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice au hotărât să propună Camerei Deputaților, împreună cu membrii comisiei sesizate alături de Comisia juridică, respectiv Comisia pentru agricultură, să supună spre dezbatere și adoptare raportul asupra proiectului de lege.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă sunt...

Vă rog, domnule deputat Giurgiu.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Am depus acest proiect de lege împreună cu mai mulți colegi parlamentari din județul Cluj. E vorba de sprijin pentru Primăria Turda, unde s-au investit peste 5 milioane de euro fonduri europene pentru salina de la Turda și unde se va dezvolta această stațiune turistică.

Sper ca prin votarea acestui proiect să ajutăm autoritățile publice locale să se dezvolte, așa cum de fapt s-a reușit și prin obținerea acelei sume din fondurile europene.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc.

Dacă sunt alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Atunci, intrăm în dezbaterea amendamentelor admise.

Titlul legii: Lege privind transmiterea unor suprafețe de teren din domeniul public al statului român și din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Turda în domeniul public al municipiului Turda și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Turda, județul Cluj.

Dacă sunt observații? Nu sunt.

Punctul 2. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 4. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 5. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 6. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 7. Nu sunt observații. Adoptat.

Proiectul rămâne la votul final.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 1 decembrie 2021, 8:30
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro