You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2012 > 06-03-2012

Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2012

2. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării (Pl-x 613/2010).
 
see bill no. 613/2010

 

După pauză

În continuare ședința a fost condusă de doamna deputat Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistată de domnii deputați Mihai Alexandru Voicu și Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaților.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor și domnilor deputați,

O să vă rog să luați loc.

Continuăm lucrările ședinței Camerei Deputaților și anunț că, din totalul celor 328 de deputați, până în acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 120, sunt absenți 210, din care 9 participă la alte acțiuni parlamentare.

Intrăm în ordinea de zi și urmează să luăm în dezbatere inițiativele legislative.

Rămăsesem la Proiectul de Lege privind aprobarea...

Vă rog. Cu precizarea tehnică. O intervenție pe procedură.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Mihai Doru Oprișcan:

Mulțumesc, doamna președinte.

Referitor la punctul 7 de pe ordinea de zi, Pl-x 613 din 2010, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, care a fost dezbătut ieri în plenul Camerei Deputaților, pentru exactitatea stenogramei și în vederea elaborării formei finale a legii, dau citire încă o dată textelor integrale, textelor amendamentelor admise în raportul inițial al comisiei.

Titlul legii rămâne neschimbat.

Preambulul din propunere se elimină și rămâne articolul unic: "Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.215 din 28 martie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: lit.d) a art.3 se modifică și va avea următorul cuprins: Active cu caracter social înseamnă bunuri sau ansambluri de bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societăți comerciale sau regii autonome, inclusiv cele rezultate din recepția parțială a unor obiective de investiții fără darea în folosință sau punerea în funcțiune de tipul: creșe, grădinițe, cabinete medicale, dispensare, cămine de nefamiliști sau blocuri de locuințe, cantine, centrale sau puncte termice, școli sau grupuri școlare de orice tip, baze sportive și de agrement, indiferent de tipul acestora, utilități de interes local sau zonal, canalizare și sisteme de alimentare cu apă, cu gaze și cu energie electrică, cu anexele aferente, drumuri, platforme, poduri, podețe, rigole, lăcașe de cult, cimitire, case parohiale, amenajări canale de gardă, precum și amenajări protective contra inundațiilor, canale, diguri și amenajări de albii de rău, care nu aparțin domeniului public al statului sau a unei unități administrativ-teritoriale, gospodării anexe și alte asemenea active, inclusiv dotările și terenul necesar desfășurării corespunzătoare a unei activități în cadrul activului."

După lit.l) a art.3, se introduce o nouă literă, lit.m) cu următorul cuprins: "alte bunuri materiale reprezintă mijloace fixe, obiecte de inventar și alte bunuri care intră în componența celor enumerate la lit.d) care nu sunt și nici nu pot fi transformate în active cu caracter social."

Alin.(1) al art.15 se modifică și va avea următorul cuprins: "Societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar pot dispune înstrăinarea unor bunuri materiale sau unor active cu caracter social cu titlul gratuit și cu prioritate către autoritățile administrației publice locale, precum și către instituțiile publice și de cult sau vânzarea acestora către orice altă persoană fizică sau juridică interesată, cu excepția celor care au fost revendicate în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Înțeleg, domnule deputat, că aceste precizări sunt făcute pentru stenogramă, ieri discutând și aprobând acest amendament. Dar dumneavoastră l-ați citit în clar pentru a rămâne pentru proiectul de lege în ansamblu.

Trecem la Proiectul de Lege privind...

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Sunt ușor nedumerit. Chiar dacă sunt și coleg de comisie cu domnul Oprișcan și cunosc la ce se referă modificările pe care domnia sa le-a prezentat. Nu înțeleg lucruri legate de procedură.

Deci, noi, ieri... acest proiect de lege este introdus în ordinea de zi fără raport. S-a convenit acest lucru, domnul Márton a avut ieri o poziție aici și a explicitat exact cum este și punctul nostru de vedere, cum ar trebui să stea lucrurile.

Acele amendamente care trebuiau citite în plen ieri, nu s-a întâmplat lucrul ăsta, motiv pentru care în această dimineață domnul Oprișcan a venit să le citească, să le parcurgă integral. Or, atunci nu știm ce am votat ieri, de fapt ce ați votat, că dumneavoastră ați votat. Motiv pentru care, fie, în momentul ăsta, citim din nou conținutul fiecărui amendament, îl dezbatem, cum este normal, și reluăm votul, fie invalidăm votul care a fost dat ieri. Așa văd ca și soluție, pentru că lucrurile stau într-un fel de neînțeles ca procedură.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Oprișcan.

Domnul Mihai Doru Oprișcan:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Mă mir de această intervenție. Ieri am explicat fiecare amendament, ce am modificat din textul inițial al proiectului de lege. Deci, am citit doar partea conținând modificarea. Am înțeles că textul proiectului de lege se face după stenogramă și, din această cauză, am ținut să citesc integral articolele, dar oricum ieri, când s-a votat, s-au votat modificările respective pe care le-am supus dezbaterii ieri. Deci, nu este nici o diferență între ceea ce am discutat ieri și ceea ce am discutat astăzi. Astăzi am citit textul cuprinzând și partea nemodificată din fiecare articol și alineat, pentru stenogramă și pentru acuratețe.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun. Eu vă întreb dacă există observații pe marginea acestui amendament.

Vă rog, domnule Stanciu.

Domnul Anghel Stanciu:

Distinsă doamna președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Domnilor miniștri,

"Ceterum censeo Carthaginem esse deledendum." Cato Marcus Porcios (234 înainte de Cristos - 149 înainte de Cristos) spunea la fiecare ședință a Senatului: "Și totuși consider că trebuie să dispară Cartagina!"

Distinsă doamnă președinte,

Dacă aș fi dușmanul dumneavoastră, și nu prieten să vă îndrept pe calea cea bună, aș parafraza și aș spune "Și totuși consider că trebuie să dispară PDL-ul". La ce bun? Când privesc în sală și bănuiesc că nu văd bine, când aud și bănuiesc că n-aud bine, se citește ceva care s-a votat. Nu știam că facem lecturi colective. Se făceau pe timpuri la "Scânteia", când eram tineri, își amintesc câțiva colegi.

Se spune că suntem legitimi, să spunem că PSD-ul și PNL-ul sunt în protest parlamentar, dar cine chiulește când avem 120 de semnături și aproape 70 în sală? De aceea, îl privesc pe distinsul meu coleg din față și nu-i pronunț numele, să nu facă deplasarea să cheltuiască lucrul mecanic, și vă adresez, distinsă doamnă, două lucruri: unu, Constituția, la art.69 spune că: "În exercitarea mandatului deputații și senatorii sunt în serviciul poporului". Unde sunt colegii de la PDL acum? Evident, în serviciul poporului. Și cum poporul nu-i aici, dânșii s-au dus la popor. N-ar fi bine să ducă cu totul la popor, să ne întoarcem?

Apoi, doamna președinte, se mai spune clar în Dreptul parlamentar pe care majoritatea colegilor noștri l-au citit, se spune un lucru excepțional, și am să citesc, și e un singur cuvânt: "Majoritatea decide, opoziția se exprimă". Majoritatea, doamna președinte, decide aici, în Parlament. Opoziția se exprimă prin diferite mijloace și diferite locuri.

De aceea, doamna președinte, salut inițiativa dumneavoastră pe care ați luat-o. Unde nu-i muncă, nu-i pâine! Unde nu-i pâine, nu-i muncă! Deci, treaba cu tăiatul e normală în cadrul limitelor constituționale și respectiv a regulamentului.

Ca atare, deși articolul 129 spune - alin.(5) "În măsura în care prezentul regulament nu dispune altfel, celelalte acte ale Camerei Deputaților se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți." Aceeași chestiune este preluată și la art.144. Dar la alin.(6) se spune: "Înainte de votare, președintele poate cere verificarea cvorumului prin apel nominal, prin mijloace electronice sau prin numărare de către secretari".

Evident că art.144 alin.(2) spune că în cadrul procedurilor legislative, prevederile alin.(1) - în sensul că se adoptă hotărâri, moțiuni și legi în prezența majorității deputaților - se aplică, evident, numai la votul final.

Dar pentru a spulbera ideea că unii protestează și unii "chiulează", evident o forțare a cuvântului "chiul", vă cer îngăduința, doamna președinte, în spiritul Constituției, legii și a bunătății de care dumneavoastră dați dovadă, numărându-i evident și pe colegii noștri acum, să solicitați prin dreptul pe care l-aveți și să nu puneți talpă printr-o prevedere regulamentară ambiguă votului care urmează, voturilor care urmează, făcând apelul nominal. Ca să vadă țara cine protestează și cine chiulește. Pentru că mă uit la distinșii mei colegi de la PDL care sunt aceeași zi de zi și suportă acest tiraj al... (I se întrerupe microfonul.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dacă-mi permiteți, domnule Stanciu, intervențiile pe procedură sunt două minute. Dumneavoastră ați depășit cu mult această perioadă. Nu suntem la declarații politice. Îmi pare rău dacă ați lipsit dimineață la declarații politice.

Vă mulțumesc pentru intervenție.

Domnule Stanciu, v-am rugat să încheiați, intervențiile sunt de două minute, așa cum știți, într-adevăr, în momentul în care avem sesiune de vot final se poate solicita apelul nominal. Nu suntem în sesiune de vot final, suntem în cadrul dezbaterilor generale. Atunci putem să solicităm fără niciun fel de problemă apel nominal. De altfel, nici o ședință de vot final în ultima perioadă de când există chiulul organizat din partea opoziției, nu s-a desfășurat fără apel nominal. Și, atenție, apelul nominal s-a făcut de către secretarul opoziției, ca să nu mai existe nici un fel de dubiu, da?

Vă mulțumesc. Mai bine ați purta o discuție în cadrul grupului pentru a reveni la plen. Nu încercați să le dregeți chiulul aici printr-o declarație politică.

Vă mulțumesc.