Plen
Ședința Camerei Deputaților din 8 mai 2012
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.40/18-05-2012

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2012 > 08-05-2012 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 mai 2012

30. Supunerea la votul final:

   

După pauză

 
 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Pentru a putea face o verificare a cartelelor, vă rog să introduceți cartelele de vot.

Deschidem votul. Vă rog să votați, să vă înregistrați prezența și "da".

Bun. Haideți să oprim această procedură. Invit liderii de grup să ia prezența, să vadă funcționarea cartelelor.

Ați verificat listele?

Domnule Neacșu, ați verificat? Este totul în regulă? Putem să începem votul? Bun.

 
Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 43/2008 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PH CD 10/2012). (adoptat)

Vă propun să începem sesiunea de vot final, drept care vă rog să luați loc.

1. La Proiectul de Hotărâre privind componența comisiilor este o intervenție a domnului deputat Máté András. Vă rog.

 

Domnul Máté András-Levente:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Eu v-aș ruga să fiți de acord, am depus și în scris, este vorba despre trecerea domnului Korodi în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, unde UDMR are un loc. A fost colegul nostru Pálfi, care a decedat. Deci, nu ocupăm alt loc, ci este poziția UDMR în acea comisie.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Deci, să completați această ...

 
 

Domnul Máté András-Levente:

Am depus și în scris, doamnă președinte. Deci, domnul Korodi va intra în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.

 
 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc. Dacă din partea dumneavoastră sunt observații? Nu sunt.

Atunci, am să supun la vot Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr.43 din 2008, pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

226 de voturi pentru, un vot împotrivă și trei abțineri. Proiectul a trecut.

 
Proiectul de Hotărâre privind demisia unui vicepreședinte al Camerei Deputaților (PH CD 11/2012). (adoptat)

2. Proiectul de Hotărâre privind demisia unui vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Așa cum știți, este vorba de domnul vicepreședinte Marian Sârbu. Am să supun la vot acest proiect, prin care se ia act de demisie și se declară locul vacant.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

233 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 4 abțineri.

Prin urmare, locul este vacant.

Solicitarea inițiatorului de retragere a Propunerii legislative privind declararea studiilor (Pl-x 24/2012). (adoptată)

La punctul 3, Solicitarea inițiatorului de retragere a Propunerii legislative privind declararea studiilor.

Se adoptă, de asemenea, cu votul majorității deputaților prezenți.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

237 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și trei abțineri.

Proiectul de Lege privind aderarea Curții Constituționale a României la Conferința Mondială a Justiției Constituționale, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 4/2012). (adoptat ca urmare a depășirii termenului constituțional)

La punctul 4 - Proiectul de Lege privind aderarea Curții Constituționale a României la Conferința Mondială a Justiției Constituționale, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte.

Este lege ordinară.

Comisia juridică, de disciplină și imunități propune adoptarea.

Suntem prima Cameră sesizată.

Termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile constituționale și cele din Regulamentul Camerei Deputaților.

Proiectul de Lege privind aderarea Institutului Național al Magistraturii la Rețeaua Euro-Arabă de Formare Judiciară (REAFJ), precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 23/2012). (adoptat ca urmare a depășirii termenului constituțional)

La punctul 5 - Proiectul de Lege privind aderarea Institutului Național al Magistraturii la Rețeaua Euro-Arabă de Formare Judiciară (REAFJ), precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte.

Este lege ordinară.

Suntem în aceeași situație - termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile constituționale și regulamentare.

Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de Liber Schimb între Uniunea Europeană și Statele Membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Coreea, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 6 octombrie 2010 (PL-x 781/2011). (adoptat ca urmare a depășirii termenului constituțional)

La punctul 6 - Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de Liber Schimb între Uniunea Europeană și Statele Membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Coreea, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 6 octobmrie 2010.

Este lege ordinară.

Termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile constituționale și cele din Regulamentul Camerei Deputaților.

Proiectul de Lege privind acceptarea amendamentului la statutul Fondului Monetar Internațional cu privire la reforma Consiliului Executiv, propus și aprobat de Consiliul Guvernatorilor Fondului Monetar Internațional prin Rezoluția nr.66-2 privind cea de-a paisprezecea revizuire generală a cotelor și reforma Consiliului Executiv (PL-x 28/2012). (adoptat ca urmare a depășirii termenului constituțional)

La punctul 7 - Proiectul de Lege privind acceptarea amendamentului la statutul Fondului Monetar Internațional cu privire la reforma Consiliului Executiv, propus și aprobat de Consiliul Guvernatorilor Fondului Monetar Internațional prin Rezoluția nr.66-2 privind cea de-a paisprezecea revizuire generală a cotelor și reforma Consiliului Executiv.

Termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile constituționale și cele ale Regulamentului Camerei Deputaților.

Proiectul de Lege privind cooperarea între Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene (PL-x 3/2012). (adoptat ca urmare a depășirii termenului constituțional)

La punctul 8 - suntem în aceeași situație - Proiectul de Lege privind cooperarea între Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene.

Termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, proiectul de lege se consideră adoptat.

Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind operațiile transfrontaliere de poliție aeriană, semnat la București la 12 octombrie 2011 (PL-x 30/2012). (adoptat ca urmare a depășirii termenului constituțional)

La punctul 9 - Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind operațiile transfrontaliere de poliție aeriană, semnat la București la 12 octombrie 2011.

Termenul pentru dezbatere și vot final este depășit. Proiectul de lege se consideră adoptat.

Proiectul de Lege pentru ratificarea amendamentului aprobat la cea de a 13-a Reuniune Anuală a Consiliului Guvernatorilor, prin Rezoluția Nr.131, adoptată la Tirana la 19 iunie 2011, la Acordul de înființare a Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, semnat la Atena la 30 decembrie 1994 (PL-x 38/2012). (adoptat ca urmare a depășirii termenului constituțional)

Punctul 10 - Proiectul de Lege pentru ratificarea amendamentului aprobat la cea de a 13-a Reuniune Anuală a Consiliului Guvernatorilor, prin Rezoluția nr.131, adoptată la Tirana la 19 iunie 2011, la Acordul de înființare a Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, semnat la Atena la 30 decembrie 1994.

Termenul pentru dezbatere și vot final este depășit. Proiectul de lege se consideră adoptat.

Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare între Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda și Regatul Suediei, semnat la Bruxelles, la 2 martie 2012 (PL-x 39/2012). (adoptat)

La punctul 11 - Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare între Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda și Regatul Suediei, semnat la Bruxelles, la 2 martie 2012.

Comisia pentru politică externă, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia juridică, de disciplină și imunități propun adoptarea proiectului de lege.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

237 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și două abțineri.

Proiectul de Lege privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (PL-x 95/2012). (adoptat)

Proiectul de Lege privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Comisia juridică, de disciplină și imunități propune adoptarea proiectului de lege.

Este o lege ordinară.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

234 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere.

Domnul Borbély. Vă rog.

 

Domnul Borbély László:

Doamnă președinte,

Stimate colege,

Stimați colegi,

Eu, în primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru vot. Este o lege importantă care, într-adevăr, a fost inițiată de noi, de UDMR, și a fost și în Programul de guvernare trecut, în februarie, dar a obținut adeziunea tuturor grupurilor parlamentare și este bine, pentru că este vorba, de fapt, de o amnistie fiscală. Este vorba de sute de mii de oameni care lucrează în sector bugetar și cărora li s-au reținut din salarii, ani de zile, unele drepturi de care au beneficiat conform contractelor colective de muncă și acorduri aprobate de consiliile locale.

Deci știu că este și o perioadă interesantă în politica din România. Deci vă rog să transmiteți acest mesaj către cei care vor primi înapoi acești bani și e corect și iată că putem avea un consens în Parlament.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul Toader.

 
 

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Și eu vreau să subliniez, în numele grupului parlamentar, ca semnatar al acestei inițiative legislative, un act de justiție și de dreptate, până la urmă, fiindcă cei care nu au fost verificați de Curtea de Conturi, atât timp cât a trecut perioada de 3 sau de 5 ani de zile, nu mai pot să suporte rigorile legii privind eventuale rețineri, motiv pentru care, pentru echitate, absolut toți cei care au fost în această poziție să poată fi pe un statut egal. Și încă o dată subliniez faptul că întregul Parlament al României a fost de acord, iar cei din administrațiile locale sau funcționarii publici vor beneficia, în ultimă instanță, de o egalitate de procedură și, până la urmă, de comparație cu toți ceilalți funcționari.

 
 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Merka.

 
 

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Parcurgând atâtea puncte, ratificări, acum, într-adevăr, și Parlamentul României a ratificat o lege, prin toate forțele politice, de dreapta, de stânga, de centru, și cu minoritățile, și într-adevăr s-a făcut o dreptate. Nimeni nu dorește să caute cine este vinovat sau cum este vinovat. Această lege într-adevăr vine să precizeze că tot ceea ce s-a făcut a fost legal, în așa fel încât oamenii să stea liniștiți și să înțeleagă că, în sfârșit, suntem un Parlament care decide pentru toți, indiferent de natură politică, de sex sau de etnie.

Vă mulțumesc și eu în numele Grupului parlamentar al minorităților naționale.

Da, stimate coleg, așa se lucrează, poate, în Parlament.

 
 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Neacșu.

 
 

Domnul Marian Neacșu:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Constatăm că, de două zile, de trei zile, Parlamentul a început să funcționeze și să funcționeze normal și corect.

Am asistat trei ani de zile la situații în care o parte a colegilor noștri sprijineau un Guvern care doar lua bani de la oameni.

De data asta, în mod unanim, suntem de aceeași părere cu toții și restituim sau ajutăm pe cei care într-un fel sau altul au avut de suferit în intervalul ăsta de timp. Este corect ca, atunci când ideea este una pozitivă, este una benefică cetățenilor, să fim toți de aceeași părere. Salut unanimitatea, de astă dată, este încă un act normativ aprobat cu unanimitate. Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat și Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal au sprijinit inițiativa, pentru că atunci când ea este una valoroasă își va găsi sprijin și suport în tot ceea ce înseamnă activitate parlamentară din partea grupurilor noastre.

Este, așa cum s-a amintit sau a fost așa cum s-a amintit o inițiativă a colegilor noștri de la Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, a fost discutată cu fiecare dintre noi, însușită și sper, încă o dată, să observați ceea ce am spus de la bun început, că în Parlament au început să funcționeze alte principii.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

 
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995 (PL-x 83/2012). (adoptat)

Acum intrăm în votarea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activității notriale nr.36/1995.

Comisia juridică, de disciplină și imunități propune adoptarea proiectului de lege.

Am să-l invit pe domnul ministru Corlățean să spună câteva cuvinte. Vă rog, domnule ministru.

 

Domnul Titus Corlățean (ministrul justiției):

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Pe scurt, voi exprima susținerea Guvernului pentru adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii notarilor publici. Este o lege extrem de importantă pentru implementarea noului Cod civil. Reprezintă o activitate, aș spune, extrem de pozitivă a Parlamentului României, a tuturor grupurilor parlamentare, un obiectiv important în cadrul procesului de reforme pe care România le avansează în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare și aș vrea de pe acum să vă mulțumesc pentru activitatea dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Comisia juridică, de disciplină și imunități propune adoptarea proiectului de lege.

Este lege organică.

Vă rog să votați. Votul este deschis.

237 de voturi pentru, două împotrivă și 4 abțineri.

Proiectul de lege a fost adoptat.

 
Proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 82/2012). (adoptat)

Proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul procedură civilă.

Este lege organică.

Comisia juridică, de disciplină și imunități propune adoptarea proiectului de lege.

De asemenea, am să-l invit pe domnul ministru Corlățean, pentru a spune câteva cuvinte.

 

Domnul Titus Corlățean:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Un act legislativ realmente extrem de important, care face parte dintr-un demers care este continuat la nivelul statului român și după votul de învestitură de ieri, care este, de asemenea, rezultatul unei activități pe care de data aceasta ca ministru o apreciez și e o apreciere la adresa Parlamentului, și a Senatului, și a Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități, în principal.

Este un obiectiv pe care l-am discutat ieri în cadrul audierii în comisiile parlamentare de specialitate și care face parte din obiectivele atât ale actualului Guvern, dar obiectivele relevante pentru progresele privind Mecanismul de Cooperare și Verificare și va reprezenta un semnal și juridic, și politic extrem de important privind continuitatea eforturilor României pentru atingerea unui obiectiv care este, în ultimă instanță, al statului român și al societății românești.

Vă adresez rugămintea de a vota acest proiect de lege extrem de important.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Supun la vot acest proiect.

Este lege organică, iar Comisia juridică, de disciplină și imunități propune adoptarea proiectului de lege.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

240 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere.

Proiectul de lege a fost adoptat.

Vă rog. Domnul deputat Márton Árpád.

 
 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor,

Eu sunt deputatul care s-a abținut. După cum știți, acum câteva zile, am primit, cu 15 minute înaintea dezbaterii acestei legi, un maldăr de hârtie cu un raport voluminos, procedură pe care la vremea respectivă am contestat-o, privind o lege destul de importantă, zic eu.

Am primit aplauze multe din această parte guvernamentală, actualmente, la această intervenție.

Constat astăzi, că deși onoratul coleg al nostru a spus că lucrurile s-au schimbat, lucrurile au rămas la fel.

Azi de dimineață s-a retrimis la comisie, pentru dezbatere, a foarte multor articole din foarte multe legi, pentru că s-a constatat că s-a luat greșit o decizie în acest domeniu. S-a reîntors la comisie. peste două ore am reprimit și am și votat legea. Deci, nimic nu s-a schimbat. Mai mult: în Senat s-a votat o lege fără ca să mai treacă pe la legea specială care s-a înființat tocmai pentru a aviza toate legile electorale - deci fără raport al comisiei de fond.

Deci, stimați colegi, nimic nu s-a schimbat. Numai declarațiile dumneavoastră și obiceiurile sunt la o distanță destul de mare.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog.

Domnul ministru Titus Corlățean.

 
 

Domnul Titus Corlățean:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Nu retrag aprecierile pentru activitatea Camerei Deputaților și votul pe care l-ați exprimat și votul care este împlinit. Fac doar o precizare de ordin procedural, până la urmă. Raportul suplimentar, așa cum am verificat acum, și activitatea corectă a Comisiei juridice, de disciplină și imunități a avut ca rezultat nu soluții de ordin legislativ, ci 15 texte de corelare a soluțiilor din textul legislativ, ceea ce este un pic diferit.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

 
     

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 28 noiembrie 2021, 20:14
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro