Plen
Ședința Camerei Deputaților din 13 iunie 2012
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.46/22-06-2012

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
11-09-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2012 > 13-06-2012 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 13 iunie 2012

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

   

Ședința a început la ora 8,35.

Lucrările ședinței au fost conduse în prima parte de domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și în a doua parte de doamna deputat Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistată de domnii deputați Georgian Pop și Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaților.

 
Köto Iosif - Declarație politică privind evenimentele actuale din Siria;

Domnul Florin Iordache:

Bună dimineața, stimați colegi!

Deschid astăzi ședința noastră dedicată declarațiilor politice, dându-i cuvântul colegului nostru de la UDMR, domnul deputat Kötő Iosif.

Vă rog, domnule deputat.

 

Domnul Kötő Iosif:

Mulțumesc, domnule președinte.

Bună dimineața!

Cu permisiunea dumneavoastră, astăzi aș dori să fac declarații politice în legătură cu două teme.

Prima temă este o declarație politică privind evenimentele actuale din Siria.

În calitatea mea de deputat de diaspora, Colegiul nr.4, urmăresc cu multă atenție și îngrijorare desfășurarea evenimentelor tragice care au loc în Siria, întrucât în această țară avem o comunitate numeroasă de cetățeni români, în special femei și copiii acestora proveniți din familii mixte, care trăiesc cu precădere în zona Hula din districtul Homs.

Situația tragică încet, încet ia aspect de genocid, soluționarea conflictului devenind și o problemă a comunităților internaționale.

Statul român are datoria de a-și ocroti cetățenii, solicitând folosirea tuturor căilor diplomatice în vederea protejării cetățenilor români rezidenți în Siria.

Un exemplu elocvent este cazul familiei care și-a pierdut cele două fete aflate în vizită la tatăl lor, medic sirian. Exprim sincere condoleanțe familiei îndurerate. Consider un exemplu de urmat actul de solidaritate al Organizației sirienilor din Timișoara, care s-a oferit să ajute cu tot ce poate familia îndoliată.

Recentele evoluții, prin care intervenția armatei este din ce în ce mai dură, ne îngrijorează și, în același timp, ne fac să exprimăm întregul sprijin pentru cetățenii români aflați în dificultate. Menționez că vom face toate demersurile necesare la Ministerul de Externe pentru a sprijini cererile de repatriere a cetățenilor români rezidenți în Siria.

Susțin și sprijin inițiativele Ministerului de Externe de colaborare cu organizațiile internaționale în găsirea soluțiilor eficiente pentru rezolvarea cât mai grabnică a situației din Siria.

 
Köto Iosif - Declarație politică privind păstrarea nealterată a principiilor de egalitate de șanse ale Legii nr. 1/2011;

A doua temă pe care aș dori să o abordez, în calitatea mea de membru al Comisiei pentru învățământ, este o declarație politică privind păstrarea nealterată a principiilor de egalitate de șanse ale Legii nr.1/2011.

Principiile noii Legi a educației naționale reglementează că statul asigură cetățenilor României drepturi egale de acces la toate niveluri și formele de învățământ preuniversitar și superior. În acest spirit, persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie asigurate probele de admitere la studii universitare în limba în care au studiat în liceu disciplinele de concurs.

Conform art.4 din ordinele Ministerului Educației nr.4061/2011 și nr.3313/2012, acest drept este îngrădit, în sensul că persoanele aparținând minorităților naționale au dreptul să susțină probele de admitere la studiile superioare în limba în care au studiat în liceu disciplinele de concurs numai la programele de studii care funcționează în limba minorităților naționale.

Egalitatea de șanse reglementată atât de Constituție, de acte normative, cât și de diferite tratate ratificate de România nu este respectată.

Solicit ca, în toate cazurile, elevilor proveniți din rândurile diferitelor comunități naționale să li se asigure dreptul de a se susține probele de admitere în limba în care au studiat în liceu disciplinele de concurs și în cazul programelor de studii care nu funcționează în limba lor maternă, instituțiile de învățământ de studii superioare având obligația traducerii subiectelor.

Mulțumesc pentru atenție.

 

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, stimate coleg.

La Secretariatul tehnic au mai depus domnul deputat de la Grupul PDL, Mihai Lubanovici, o declarație, de la Grupul PSD, domnul deputat Ion Stan, trei declarații, domnul deputat Florin Pâslaru, cinci declarații, de la Grupul PNL, domnul Gheorghe Dragomir, domnul deputat PNL Octavian Bot și încă o declarație de la viceliderul Eugen Nicolăescu, deputat PNL, Colegiul nr.1, Călărași.

Cu acestea, restul colegilor pot depune la Secretariatul tehnic.

Declar închisă prima parte a ședinței noastre și vă invit la ora 10,00 la plen.

Mulțumesc mult.

 
   

(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
  Angel Tîlvăr - declarație politică cu titlul: Rezultatul alegerilor locale din 10 iunie 2012 este un vot de încredere dat actualului Guvern USL;

Domnul Angel Tîlvăr:

"Rezultatul alegerilor locale din 10 iunie 2012 este un vot de încredere dat actualului Guvern USL"

Votul de la alegerile locale din 10 iunie 2012 a demonstrat că oamenii vor o schimbare, oamenii își doresc să trăiască mai bine și a mai demonstrat că oamenii au încredere în Guvernul USL.

Rezultatul alegerilor a arătat că românii s-au săturat de minciuni, s-au săturat să fie umiliți și s-au săturat să trăiască la limita sărăciei. Rezultatul alegerilor de duminică reprezintă, fără îndoială, sfârșitul unei epoci negre și intrarea într-o nouă eră politică, de normalitate.

Victoria zdrobitoare obținută de USL este victoria tuturor românilor și responsabilizarea noastră, a colegilor noștri care au fost aleși în fruntea administrațiilor locale și județene.

Alegerile de duminică au și altă însemnătate decât simpla decidere a conducerilor administrațiilor locale. Votul de la aceste alegeri înseamnă legitimarea actualului Guvern USL, primul examen pe care acest Guvern îl trece, și pe care, iată, l-a luat cu brio. Deoarece Guvernul USL a ajuns la putere prin mijloace politice, votul de ieri, dat de cetățeni, poate fi interpretat și ca un vot de încredere dat guvernului. În această lună de guvernare USL, oamenii au văzut o părticică din ceea ce Guvernul USL vrea să facă și își dorește să facă. Următorul pas este să arătăm în continuare oamenilor că votul lor a meritat, că nouă ne pasă de ceea ce li se întâmplă și că merităm să fim primii în opțiunile lor de vot și la alegerile parlamentare din toamnă.

  Costică Macaleți - declarație politică cu subiectul: Guvernul taie cheltuielile;

Domnul Costică Macaleți:

"Guvernul taie cheltuielile"

Declarația mea politică se referă la o serie de măsuri luate de guvern.

Așa cum se cunoaște foarte bine, risipa banilor publici a fost o modă în România. USL a promis românilor că se va stopa jaful și nechibzuința în ceea ce privește finanțele statului. Și iată că avem și măsuri concrete luate de Guvernul Ponta.

Cheltuielile de protocol și cheltuielile cu deplasările în străinătate ale instituțiilor publice centrale și locale vor fi reduse în semestrul al doilea al acestui an. Sunt acele cheltuieli pe care le-am criticat cât am fost în opoziție și pe care nu dorim să le continuăm după ce am preluat noi scaunele.

Proiectul de act normativ inițiat de Ministerul Finanțelor prevede reducerea cheltuielilor cu protocolul și deplasările cu 30% față de cheltuielile de această natură efectuate în aceeași perioadă a anului 2011. Conform proiectului, fac excepție de la această prevedere cheltuielile de protocol și cheltuielile cu deplasările în străinătate aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cheltuielile cu deplasările în străinătate aferente participării forțelor armate, precum și cheltuielile cu deplasările în străinătate ale polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care desfășoară misiuni în cadrul forțelor de menținere a păcii.

Miniștrii, miniștrii delegați, secretarul general al guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, personalul încadrat în funcții asimilate acestora, primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, consilierii locali, precum și înalții funcționari publici, pe perioada deplasărilor în străinătate vor putea fi însoțiți de cel mult două persoane.

În cazul deplasărilor în străinătate, delegațiile ministerelor, Secretariatului General al Guvernului, instituțiilor publice din subordinea/coordonarea guvernului sau a ministerelor, instituțiilor și autorităților publice ale administrației publice locale pot fi alcătuite din maximum două persoane.

În cazuri temeinic justificate, la propunerea ordonatorilor principali de credite, majorarea numărului de persoane se poate aproba de către primul-ministru sau viceprim-ministrul, și, respectiv, de către consiliile locale sau consiliile județene, după caz.

O altă prevedere a proiectului de ordonanță de urgență era aceea că autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, asistență și/sau reprezentare.

Am demonstrat că se poate și că merităm încrederea uriașă pe care ne-au dat-o românii la alegerile locale din 10 iunie și veți constata în continuare că nu vom dezamăgi.

  Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declarație politică intitulată: Eșec portocaliu răsunător;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Eșec portocaliu răsunător"

Pe 10 iunie 2012 căpitanul Traian Băsescu nu a mai reușit să își salveze echipajul și să îl ducă în siguranță la mal. De data aceasta, "experimentatul" conducător a ales să lase în derivă bărcuța PDL-istă, chiar dacă știa că acest lucru înseamnă scufundarea iminentă.

Și așa s-a întâmplat!

Rezultatele alegerilor locale au scufundat vasul portocaliu cu tot cu echipajul abandonat, disperat și buimăcit de valul care i-a spulberat.

Situația creată nu ar trebui să fie surprinzătoare pentru cei care ne-au condus până de curând. Chiar dacă discursurile din campania electorală erau pompoase și mobilizatoare, chiar dacă vorbeau despre recucerirea țării și revenirea la guvernare, capetele mai luminate și mințile neînfierbântate din PDL anticipau aceste rezultate.

Nu poți avea pretenția succesului după ce ai umilit o țară întreagă, după ce te-ai încăpățânat să impui reforme strâmbe și ai băgat mâna în buzunarul pensionarilor, după ce ai mărit TVA-ul și ai închis spitale.

Nu poți avea pretenția votului după ce ne-ai obligat să trăim cu numeroasele guverne corupte și caraghioase Boc-MRU și ne-ai forțat să le suportăm pe cheltuitoarea Udrea și furăcioasa Anastase!

Dacă tot ce ai făcut până acum nu a demonstrat decât incompetență, nu te poți aștepta la alte rezultate, nu te poți aștepta ca oamenii să te susțină în aceleași poziții de conducere.

Degeaba te duci în ziua alegerilor la supermarket să cumperi salată românească și să speri (poate) la o baie de mulțime primitoare și încurajatoare. Nu mai impresionezi pe nimeni. Vremurile s-au schimbat pentru că limita de suportabilitate a umilinței de către români a fost atinsă!

Cu siguranță că vina pentru scufundarea bărcuței nu este în totalitate a căpitanului-președinte-jucător Băsescu.

Nici echipajul condus spre dezastru de marele cârmaci nu era mai breaz. Ca să fii pregătit pentru o asemenea confruntare nu este suficient doar să ai bani pe care să îi întorci cu lopata, să fii arogant și să debordezi de tupeu.

Dacă ești realist, trebuie să anticipezi înfrângerea dacă defilezi cu baroni locali maeștri ai matrapazlâcurilor și învârtelilor de clan, cu oameni de pe care eticheta corupției și hoției nu mai poate fi dezlipită, cu personaje cărora puterea le-a luat mințile și care au uitat că rolul lor este de a servi cetățeanul, nu de a-l strivi.

Rezultatul alegerilor locale este palma pe care românii au dat-o celor care, timp de 3 ani, le-au testat rezistența la umilire și la sărăcie, în timp ce ei huzureau pe banii publici și își umpleau conturile și buzunarele.

Este un rezultat meritat, pe măsura antipatiei generate de acești portocalii conduși (neoficial) de un președinte laș care, după ce i-a nimicit, se face că nici nu îi mai cunoaște și declară că nici măcar nu va trece pe la sediul partidului după încheierea procedurii de vot.

Poate cea mai usturătoare înfrângere suferită de PDL este cea din Bucureștiul Elenei Udrea.

În Capitală, organizația blondei de partid nu a reușit să își îndeplinească nici unul dintre obiectivele propuse pentru data de 10 iunie, pierzând tot ce se putea pierde: primăria generală și toate sectoarele.

Bucureștenii au hotărât să îi sancționeze astfel pe cei care au cheltuit banii comunității pe panseluțe și băncuțe, pe cei care și-au împărțit între familiile și prietenii lor banii cu ajutorul cărora ar fi putut îmbunătăți viața locuitorilor din sectoarele pe care le păstoreau.

Pe lângă stabilirea celor care vor administra țara la nivel local pentru următorii 4 ani, aceste alegeri au reprezentat un test real pentru alegerile parlamentare din toamnă. Rezultatul lor demonstrează că USL a trecut cu succes acest test, că este pregătit pentru guvernare și că beneficiază de sprijinul populației pentru conducerea țării.

Am aflat că dna Udrea își asumă eșecul răsunător și demisionează de la șefia PDL București. Sursele spun că exemplul ei va fi urmat și de alte personaje din partid care au fost trimise la plimbare de votul alegătorilor.

Oare Traian Băsescu, președintele real al PDL, își va asuma eșecul portocaliu răsunător și va acționa în consecință?

Sau ne va aminti că el este perfect și că nu trebuie să schimbe nimic din ceea ce face...?

  Florian Daniel Geantă - declarație politică privind Greaua moștenire - încă un plagiat!;

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Greaua moștenire - încă un plagiat!"

După șase săptămâni în care unul câte unul membrii Cabinetului Ponta sunt acuzați de incompatibilități, conflicte de interese sau furt intelectual academic, nu credeam că păcatul plagiatului va cădea și asupra devizei sub care acționează actualul cabinet: "greaua moștenire". Victor Ponta și miniștrii săi îl plagiază pe Adrian Năstase în anul 2000, atunci când se plânge de greaua moștenire.

Dacă Adrian Năstase ar fi avut într-o mică măsură dreptul să utilizeze o astfel de sintagmă, pentru că guverna țara după ultimele mineriade orchestrate de Iliescu și Cosma, Victor Ponta nu are niciun drept să folosească aceste cuvinte.

În primul rând, România nu este moștenirea sa și nici a partidului său.

În al doilea rând, Victor Ponta nu are voie să folosească cuvinte precum greu sau grea, pentru că în anul 2009, atunci când românilor și României i-a fost de-a dreptul greu, a fugit de la guvernare, refugiindu-se sub fustele lui Voiculescu și Năstase, știind că reforma și redresarea României nu-i vor aduce voturi.

Haideți să vedem cum se traduce "greaua moștenire" în anul 2009 și cum arată "greaua moștenire" a lui Victor Ponta.

Nu vreau să calific eu aceste lucruri, ci vă rog să luați în calcul evaluările BERD, ale Comisiei Europene, ale FMI sau agențiilor de rating.

România nu are astăzi deficitul bugetar structural din anul 2009, nu are șomajul din acel an, nu are emoții în onorarea angajamentelor financiare și nici perspectivele externe pe care plecarea de la guvernare, din toamna anului 2009, le-a creat.

Înțeleg, e greu să guvernezi în limitele fragile ale stabilității fiscale. E greu să-ți onorezi promisiuni nefundamentate economic și e ușor să găsești inamicul extern. "Greaua moștenire" nu există, ci doar incapacitatea dumneavoastră de a onora promisiunile făcute către populație și către grupurile de interese care v-au adus la guvernare.

  Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: -Reformarea sistemului medical;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Reformarea sistemului medical"

Fosta guvernare portocalie se face vinovată de funcționarea și administrarea defectuoasă a sistemului medical din România, prin faptul că a desființat un număr important de spitale, centre de diagnostic și tratament, centre de refacere și recuperare, dar și prin criza medicamentelor din spitale, cât și din farmacii.

Premierul Victor Ponta, în prima lună de mandat, a reușit să redeschidă spitalul de la Buftea, și acest lucru demonstrează că Guvernul USL are oameni competenți, buni profesioniști, care au capacitatea de a se implica în problemele cetățenilor României și de a oferi soluții viabile.

Noua guvernare USL trebuie să acorde un interes major sistemului de sănătate, prin alocarea de resurse financiare conforme cu realitatea și să supravegheze atent utilizarea acestor fonduri în scopul destinat.

Consider că este necesară reformarea sistemului medical prin metode eficiente: conducerea spitalelor și clinicilor să fie realizată de manageri competenți, medicii și personalul auxiliar trebuie să primească pachete salariale motivante, unitățile spitalicești trebuie aduse la standarde europene în ceea ce privește dotarea tehnică.

Bolnavii de cancer să beneficieze de tratamentul potrivit, să se reducă birocrația în ceea ce privește acordarea medicamentelor, astfel încât să nu mai fie obligați să meargă în zeci de locuri pentru a obține un anumit tip de medicamente.

  Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: -Nivelul de trai din România;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Nivelul de trai din România"

Dintre toate țările Uniunii Europene, România are cel mai scăzut nivel de trai, cea mai mică putere de cumpărare, cele mai mari cheltuieli în bugetul de familie pentru satisfacerea nevoilor primare și cele mai mici pentru sănătate, educație, pregătire și dezvoltarea profesională. Toate aceste lucruri se datorează guvernării ineficiente și păguboase a PDL.

În viziunea mea, fiecare cetățean ar trebui să aibă posibilitatea și oportunitatea obținerii unui venit minim garantat pentru nevoile personale, care să-i permită o viață normală, fără grija zilei de mâine, fără grija că nu își poate satisface nevoile de la baza piramidei. Fiecărui cetățean român trebuie să i se acorde dreptul la condiții optime de viață, cum ar fi: canalizare, străzi sau ulițe asfaltate, gaze, accesul la învățământ, securitate, transport pentru copii, dar și un program pentru accesul gratuit la sănătate.

După cum știm, fosta guvernare portocalie nu a făcut nimic pentru a oferi un nivel de trai decent românilor, din contră, sursele de venit ale cetățenilor au devenit și mai instabile și precare, oferta locurilor de muncă pentru tinerii absolvenți este restrânsă, de aici derivând și absența serviciilor stabile.

În România, guvernarea PDL a îngrădit accesul la locuințe, deoarece a permis creditarea dezavantajoasă, dobânzile fiind foarte mari, dar în special din cauza prețurilor exagerate.

Guvernul condus de Victor Ponta a reușit într-o lună de mandat ceea ce guvernarea anterioară nu a reușit pe parcursul mai multor ani, a alocat 200 de milioane de euro pentru finanțarea Programului "Prima casă".

Obligația noastră este aceea de a crea locuri de muncă, de a ridica continuu nivelul de trai și de a aloca fonduri pentru reconversie profesională.

Protecția socială trebuie să constituie un element fundamental pentru definirea modelului social românesc și să reprezinte în următorii ani punctul de plecare pentru definirea politicilor adecvate.

Guvernul Ponta va acorda, prin bugetul de stat, o atenție deosebită sistemului de pensii, persoanelor cu handicap, copiilor și mamelor acestora.

  Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: -Dezvoltarea județului Galați;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Dezvoltarea județului Galați"

Consider că rezultatele de la alegerile locale reflectă încrederea pe care cetățenii o au în USL, aceștia speră de la noi la o guvernare mai bună, care să răspundă nevoilor țării.

La Galați, USL a câștigat atât primăria, care va fi condusă de Marius Stan, cât și șefia Consiliul Județean, de Nicolae Bacalbașa. În sfârșit, gălățenii sunt conduși de două persoane oneste care pun interesul național înaintea interesului personal.

Prin înalta pregătire și experiență profesională, cei doi vor reuși să facă din Galați unul din cele mai dezvoltate orașe din țară, vor crea locuri de muncă, se vor dedica prosperității și bunului mers al orașului și vor fi capabili să ofere gălățenilor o viață la standarde europene.

  Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: -Infrastructura în județul Galați;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Infrastructura în județul Galați"

Mai multe studii internaționale relevă faptul că starea proastă a drumurilor - infrastructura și lipsa investițiilor în acest segment - reprezintă un impediment major în calea dezvoltării economice a țării. În aceste condiții, modernizarea infrastructurii la standarde internaționale trebuie să fie una dintre prioritățile Guvernului USL.

Astfel, cer sprijinul Guvernului condus de Victor Ponta pentru a îmbunătăți infrastructura în județul Galați, acesta fiind plasat pe Dunăre, fiind una din cele mai importante artere comerciale fluviale europene, Canalul Dunăre-Main-Rin.

Vom urmări dezvoltarea activităților portuare, ceea ce înseamnă atragerea de noi fonduri la bugetul local și creșterea confortului cetățenilor.

Faleza Dunării din județul Galați are nevoie de reabilitare și amenajare,pentru a oferi locuitorilor o plajă la standarde europene, fiind un important punct turistic pentru județul nostru.

  Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: -Cultura din România;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Cultura din România"

În acest program de guvernare, USL va trebui să acorde un spațiu important domeniului cultură, pentru a redeveni un izvor generator de personalități culturale internaționale, așa cum a fost România în trecut.

În prezent, oamenii de cultură din România sunt întâlniți din ce în ce mai rar în spațiul public, fapt pentru care ne dorim prezența lor mai activă în societatea românească.

Va trebui să ne implicăm în restaurarea edificiilor culturale și întreținerea acestora, să privim ca pe o abordare distinctă cultura trecutului, prezentului și viitorului, în ansamblul vieții social-politice din România.

Se impune atragerea tineretului către cultură, dezvoltarea orizontului cultural, pasiunea pentru artă.

O să cer sprijin Guvernului condus de Victor Ponta pentru a crea condițiile necesare desfășurării activităților culturale.

Vom facilita accesul cetățenilor la cultură - prin subvenționarea și atragerea de fonduri către teatre și muzee, lăcașuri de cult și impulsionarea tinerilor să aibă o participare activă în proiectele culturale.

  Gheorghe Ciobanu - declarație politică cu tema: Victoria USL de la locale, un pas important spre îmbunătățirea vieții românilor;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Victoria USL de la locale, un pas important spre îmbunătățirea vieții românilor"

Alegerile locale din 10 iunie au adus confirmarea faptului că Uniunea Social-Liberală este, de departe, cea mai importantă forță politică din România. Victoria USL a fost covârșitoare, semnul unui nou început politic, dar și al susținerii de care se bucură actuala putere politică din partea românilor. Iată de ce, acum, mai mult ca niciodată, este extrem de important ca o alianță politică, așa cum este Uniunea Social-Liberală, să ia măsuri în favoarea oamenilor. Se pun foarte multe speranțe și este extrem de important să nu dezamăgim.

Victoria din 10 iunie ne oferă și multe lucruri de gândit și analizat. Pe lângă bucuria inerentă unui astfel de moment, trebuie să ne gândim la responsabilitatea uriașă pe care o avem. Cei care au ieșit la urne ne-au oferit încredere, dar ne și obligă să luăm măsuri ca viața lor să fie mai bună. Este cel mai important lucru pe care trebuie să-l înțelegem: românii își doresc un trai mai bun și mai multe oportunități.

Sunt convins că victoria, oricât de categorică este ea, ne va găsi în continuare cu capul pe umeri și picioarele pământ. Mai este mult până la atingerea țelului pe care ni l-am propus: creșterea nivelului de trai al populației. Dacă nu vom gestiona bine momentul, deși sunt convins că o vom face, victoria de astăzi, atât de convingătoare, se poate transforma într-o dezamăgire pentru oameni, mâine. Cred însă că Guvernul Ponta și Uniunea Social-Liberală vor gestiona corect momentul și vor oferi, pe mai departe, motive românilor să fie mulțumiți de alegerea pe care au făcut-o. De altfel, creșterea salariilor bugetarilor și returnarea contribuțiilor de sănătate către pensionari sunt deja doi pași importanți în restabilirea încrederii cetățenilor în putere, dar și în creșterea nivelului de trai. De acum înainte, trebuie să țintim la reîntregirea salariilor, la investiții care să creeze noi locuri de muncă, la redeschiderea de școli și spitale.

Votul din 10 iunie mai arată un lucru extrem de important - românii i-au sancționat pe cei care le-au vândut speranțele, care i-au făcut să privească pesimiști la ziua de mâine. E o lecție pe care trebuie să o învățăm: austeritatea nu funcționează. E o dovadă de neputință administrativă și de lipsă de viziune. Cred însă că Guvernul Ponta va reuși să evite această capcană, va reuși să repornească motoarele economiei, printre care și consumul, și va oferi creșterea economică de care România are atât de mare nevoie. Îmi pun speranțele și încrederea în Executiv și aparatul administrativ, central și local, și sunt convins că nu vor dezamăgi. Victoria din 10 iunie este un semn că lucrurile în România vor reveni pe făgașul lor firesc, chiar pozitiv.

  Gheorghe Dragomir - declarație politică cu referire la Victoria USl la alegerile locale, confirmarea prăbușirii PDl;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Victoria USL la alegerile locale, confirmarea prăbușirii PDL"

Uniunea Social-Liberală a câștigat zdrobitor alegerile locale de duminică în fața Partidului Democrat Liberal, potrivit cifrelor anunțate de Biroul Electoral Central, iar rezultatele au scos în față greșelile pe care PDL le-a făcut în ultima perioadă, precum și faptul că românii au votat având în minte cuvântul "schimbare". Deși înfrângerea în favoarea USL era previzibilă și mult așteptată, puțini erau cei care se așteptau ca PDL să obțină scoruri atât de mici.

Rezultatele alegerilor locale din 10 iunie demonstrează faptul că românii au avut o opțiune categorică și fără întoarcere pentru democrație, normalitate, pentru politica făcută cu onestitate și în interes public. Mai mult decât atât, în timp ce USL a făcut, cu această ocazie, un prim pas către normalitate, PDL calcă pe urmele PNȚCD-ului, care, începând cu anul 2000, a dispărut practic de pe scena politică românească. Cu alte cuvinte, aceste alegeri locale au confirmat prăbușirea totală a PDL.

Așa cum am văzut cu toții, oamenii au taxat, prin votul dat, și aroganța PDL-iștilor care au refuzat, chiar și în al doisprezecelea ceas, să își recunoască greșelile. Cetățenii au dovedit că s-au săturat de minciuna, corupția, abuzurile și umilința la care au fost supuși atâția ani de o guvernare portocalie incapabilă și ineficientă.

Încă o dată, toate zvonurile și îndoielile pe care vocile portocalii, începând cu Elena Udrea și terminând cu Emil Boc, au încercat să le alimenteze de mai bine de un an încoace împotriva USL și care prevesteau eșecul alianței au fost infirmate fără niciun drept de apel.

Iată că ceea ce liderii Uniunii Social-Liberale au afirmat de la bun început, și anume că vor merge împreună, că vor schimba puterea și că vor câștiga împreună alegerile, s-a adeverit.

Acum ne îndreptăm către alegerile generale din toamnă, care sunt ferm convins că vor fi tot un succes al Uniunii Social-Liberale. USL va obține atunci majoritatea absolută la votul pentru alegerile parlamentare, moment în care PDL și clica portocalie vor deveni istorie.

  Ioan Balan - declarație politică privind Politica orgoliului, și nu politica în interesul națiunii!;

Domnul Ioan Balan:

"Politica orgoliului, și nu politica în interesul națiunii!"

În mai puțin de o săptămână după ce a devenit șeful unui guvern vremelnic, nelegitimat prin alegerile populației, junele prim-ministru a primit liste precise cu oameni de o calitate morală și profesională îndoielnică, pe care să-i impună în majoritatea instituțiilor statale, de la șef și până la femeia de serviciu, așa cum Voiculescu și Dragnea au ordonat.

Nu pot să nu recunosc că echipa lui Ponta și-a îndeplinit obiectivele chiar mai repede decât i se ordonase. Șefii instituțiilor publice, inspectori, directori, manageri de spitale sau ai televiziunii publice și chiar directori de școli au fost puși pe fărașul politic, indiferent de capacitățile lor profesionale, de performanțele demonstrate sau calitatea umană. Atâta vreme cât nu deținea carnetul de partid socialist, calitățile profesionale nu mai contau.

Știm cu toții că după satisfacerea tuturor poftelor de partid asupra funcțiilor publice, Ponta și socialiștii săi au demarat masacrul reformelor inițiate în ultimii ani în domeniul justiției, educației, muncii, fiscalității sau structurii bugetare.

Dar toate aceste lucruri nu sunt nicidecum suficiente pentru cei care au guvernat țara direct timp de 12 ani și încă 2 ani în umbra unui partid fals declarat liberal. Socialiștii au demonstrat că modul lor de guvernare se bazează pe acapararea statului și supunerea tuturor instituțiilor care ar trebui să vegheze la echilibrul instituțional.

Dar toate acestea la un loc nu satisfac pe deplin orgoliul junelui socialist!

Nu! Împotriva tuturor actelor constitutive ale Consiliului European, precum și a cutumelor politice internaționale, împins de la spate de Năstase și Voiculescu, Ponta își dorește să participe la Consiliul European, forul de decizie politică cel mai important la nivelul Uniunii Europene.

Nu mai trebuie să spun că, pentru Victor-Viorel Ponta, Constituția României nu mai este decât un mic impediment!

Nu o spun eu, nu o spune partidul pe care îl reprezint cu mândrie, ci o spun organismele specializate în acest sens, că democrația din România s-a degradat enorm în ultima lună, iar perspectivele nu sunt mai optimiste.

Sper ca românii să conștientizeze că actuala putere politică nu guvernează în interesul românilor, ci împotriva lor!

  Manuela Mitrea - declarație politică intitulată: Guvernul sprijină reabilitarea podului IPMC Constanța;

Doamna Manuela Mitrea:

"Guvernul sprijină reabilitarea podului IPMC Constanța"

În anul 2010, mai exact în data de 7 martie, am adresat domnului ministru Radu Mircea Berceanu - ministrul transporturilor și infrastructurii, întrebarea nr.2255A în care prezentam situația podului IMPC din municipiul Constanța și ceream poziția Ministerului Transporturilor și Infrastructurii față de preluarea în administrare a Podului IPMC de către autoritățile centrale.

Ulterior, în data de 14 aprilie 2010 am primit răspunsul cu nr. 941/RB de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin care mi se aducea la cunoștință faptul că podul IPMC se află în administrarea Consiliului Județean Constanța, iar Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA administrează rețeaua de drumuri naționale din România și că reabilitarea acestuia intră în sfera de competență a Primăriei Constanța, asta în condițiile în care la acel moment Consiliul Local adoptase o hotărâre privind trecerea Podului IPMC din administrarea Primăriei Constanța în cea a Ministerului Transporturilor, hotărârea pentru preluarea podului nefiind însă emisă.

Deși lucrările la podul IPMC începuseră în anul 2010, au fost imediat stopate de către guvernarea portocalie. La mai puțin de o lună de la preluarea guvernării de către Cabinetul Ponta lucrurile s-au pus în mișcare și podul IPMC va fi reabilitat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în urma hotărârii preluării în administrare a podului IPMC.

Reabilitarea podului IPMC este dincolo de politică. Ea este importantă pentru cetățeni și pentru turismul pe litoralul românesc. Este nevoie însă de o guvernare care să înțeleagă nevoile țării și ale oamenilor.

  Mircea Lubanovici - declarație politică referitoare la necesitatea urgentă a îmbunătățirii asistenței consulare pentru românii din diaspora;

Domnul Mircea Lubanovici:

Declarația mea de azi se referă la necesitatea urgentă a îmbunătățirii asistenței consulare pentru românii din diaspora. Însuflețit de dorința de a reuși să răspundem doleanțelor românilor care locuiesc în Colegiul nr.3 Diaspora și pornind de la stringența problemelor consulare ale românilor din Colegiul nr.3, solicit Ministerului Afacerilor Externe înființarea, cu celeritate, de noi misiuni consulare, măcar la nivel de agenție consulară sau misiune diplomatică - care să aibă posibilitatea rezolvării serviciilor consulare cele mai uzuale și să fie dotate cu tehnica minimă necesară pentru reînnoirea pașapoartelor - potrivit legislației în vigoare.

Având în vedere distanțele imense dintre orașele unde sunt comunități mari de cetățeni români și cele în care sunt localizate misiunile consulare ale României în SUA, Canada și Australia, o mare parte dintre cetățenii australieni, americani și canadieni de origine română sunt nevoiți să cheltuie timp și bani, pentru soluționarea problemelor lor consulare stringente. Este semnificativ de menționat, în acest sens, faptul că - pentru Canada și SUA, țări al căror teritoriu formează majoritatea continentului nord-american - există câte o ambasadă în fiecare dintre ele și doar câte 3 consulate generale.

Pentru îmbunătățirea serviciilor din misiunile diplomatice românești și reducerea cheltuielilor de administrare a consulatelor din Colegiul nr.3 Diaspora, propunem ca, în cadrul personalului auxiliar din misiunile ce se vor înființa, să fie angajați cetățenii români care locuiesc în orașele unde vor fi amplasate respectivele misiuni. Considerăm că efortul financiar al statului român va fi recuperat în scurt timp, dat fiind potențialul mare de prestări servicii consulare către comunitățile românești din țările menționate.

Pentru toate aceste motive, vă solicităm tratarea cetățenilor români din diaspora așa cum merită și înființarea de noi misiuni diplomatice în următoarele orașe din Colegiul nr.3 - Diaspora: Auckland - Noua Zeelandă, Fort Lauderdale - Florida, Atlanta - Georgia, Seattle - Washington și Detroit - Michigan.

  Monica Maria Iacob Ridzi - declarație politică intitulată: 13-15 iunie 1990 - lecție de istorie;

Doamna Monica Maria Iacob Ridzi:

"13-15 iunie 1990 - lecție de istorie"

De cele mai multe ori ne amintim doar de lucrurile plăcute, uitând că, în egală măsură, ne influențează și momentele dificile. În urmă cu 22 de ani, România a fost martora unor evenimente dificile pentru noi, cetățenii acestei țări - mineriada din iunie 1990, în timpul căreia s-a intervenit în forță împotriva protestatarilor din Piața Universității și a populației civile. Ne referim la acest eveniment ca fiind o acțiune brutală a minerilor.

Cât se poate de adevărat, însă trebuie să facem diferența între o acțiune generată și caracteristicile unei categorii socioprofesionale extrem de importante în istoria României.

Acum 22 de ani, scenariul a fost unul simplu: s-a pus în practică o soluție irațională, aceea a aducerii minerilor, pe fondul existenței unor tulburări sociale care au luat amploare în București și care au scăpat, în mod voit, de sub controlul autorităților.

Multă vreme s-a comentat asupra faptului că minerii au venit chemați de simțul datoriei, animați de înaltul lor spirit civic. Sunt și astăzi oameni care cred în continuare acest lucru. De aceea, doresc să vă reamintesc, cu ocazia rememorării acestui moment dificil pentru istoria României, că în politică nu există mai mare păcat decât manipularea. Și chiar dacă acest lucru nu îi disculpă moral pe mineri, trebuie să avem tăria de a recunoaște că aceștia au fost manipulați.

După mulți ani de la aceste evenimente justiția a promis să facă dreptate și s-a dorit ca adevărul să iasă la iveală. Chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat, trebuie să punem capăt culpabilizării colective a minerilor. Vă asigur că astăzi oamenii din Valea Jiului înțeleg dimensiunea copleșitoare a răului săvârșit și, mai mult, sunt conștienți că au fost folosiți de către cei care ar fi trebuit să asigure protecția cetățenilor români.

A trecut însă mult timp de atunci și este momentul să fim realiști. Trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat atunci și nu putem face acest lucru decât discutând deschis și identificând problemele acelor momente. Ce riscăm dacă alegem să ne ascundem în spatele acuzelor aduse minerilor? Riscăm să ne renegăm istoria, atacând o categorie socioprofesională greu încercată în ultimii ani, într-un moment în care acești oameni, prin meseria lor, pot contribui la viitorul economiei românești.

  Octavian Bot - declarație politică pe tema reprezentării României la Bruxelles;

Domnul Octavian Bot:

Discuția pe tema cine să reprezinte România la Bruxelles s-a iscat din cauza unei confuzii sau, mai precis, din cauza unei greșeli.

În România nu există șef al statului. Sintagma "șef de stat" este greșit folosită. România are Președinte, punct, așa scrie în Constituție, iar Președintele nu este un "șef al statului".

Într-adevăr, art. 80 din Constituție ne spune că Președintele reprezintă statul român. Asta însă nu înseamnă că este șeful statului și nici că are exclusivitate în domeniul politicii externe.

Art. 91 din Constituție precizează care sunt atribuțiile Președintelui în domeniul politicii externe, printre aceste atribuții fiind încheierea tratatelor internaționale în numele României, negociate de Guvern.

Așadar, Guvernul negociază tratatele internaționale.

Coroborând aceste prevederi cu cele din art. 102 din Constituție, care ne spun că Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a țării, observăm că Guvernul joacă un rol important în domeniul politicii externe. Pe cale de consecință, cred că prezența primului-ministru, care conduce Guvernul, la Bruxelles se impune de la sine.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică intitulată: 12 dintr-o lovitură;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"12 dintr-o lovitură"

Un pacient de 47 de ani a ajuns la urgențe după ce a fost mușcat de peste 10 ori de căpușele de pe spațiul verde de lângă bloc. Beneficiază de extragerea chirurgicală a corpilor străini și va fi dirijat la infecțioase pentru profilaxia bolii Lyme.

În iunie 2011 am inițiat un proiect legislativ ce introducea obligativitatea efectuării dezinsecțiilor pe domeniu public pentru combaterea vectorilor maladiilor transmisibile. A trecut un an și indiferența legislativului duce la creșterea explozivă a numărului celor mușcați de căpușe. Ca și în cazul etnobotanicelor parlamentarii au preferat să inducă în derizoriu o problemă majoră de sănătate publică. Dacă nu ar fi fost interesul mediatic și cazul domnului Șerban Ionescu, tratat cândva și la Spitalul de Urgențe "Sfântul Ioan" din Iași, această situație ar fi fost ascunsă sub preș. În timp ce spitalele introduc "taxa pe căpușă", iar cheltuielile cu terapia acestor pacienți cresc exponențial, Parlamentul trenează adoptarea unei legi care ar duce la stoparea acestei situații.

Întotdeauna a fost mai ușor să previi decât să tratezi și de aceea reamintesc parlamentarilor că pot face și lucruri bune, adoptând de urgență acest proiect legislativ.

  Valeriu Ștefan Zgonea - declarație politică cu tema: Mesajul alegătorilor;

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

"Mesajul alegătorilor"

Rezultatul alegerilor locale de duminică are mai multe semnificații relevante. Mesajul electoratului este cât se poate de clar: românii s-au săturat de sistemul mafiot generat de regimul Băsescu. Românii au taxat o guvernare dezastruoasă, un adevărat coșmar. Da, a fost un vot împotriva PDL și împotriva lui Traian Băsescu, dar rezultatul alegerilor confirmă, în același timp, încrederea pe care oamenii o au în USL. Românii au ieșit din casă pentru a vota USL, pentru a da un prim vot de încredere noii guvernări. Acest vot exprimă speranța, o speranță pentru o guvernare mai bună, pentru o viață mai bună, speranța că banii publici nu vor mai ajunge în buzunarele clientelei politice, speranța că România poate fi guvernată și altfel. Majoritatea românilor își pun speranța și încrederea în USL, iar Guvernul Ponta are confirmarea că oamenii îl susțin, iar măsurile pe care le-a adoptat și pe care le-a propus sunt cele bune.

Rezultatul alegerilor locale a demonstrat că Uniunea Social-Liberală este o construcție politică viabilă și solidă, în ciuda tuturor celor care și-au exprimat scepticismul în mod constant. Au fost mulți care nu au crezut în această alianță, din diverse motive, dar, iată, am reușit să le oferim românilor o alternativă serioasă, am reușit să le redăm oamenilor speranța. USL are multe lucruri de îndreptat și de reconstruit după anii de guvernare PDL-istă. Românii au așteptări mari și îndreptățite și nu avem voie să-i dezamăgim, nu avem voie să greșim, pentru că greșelile se plătesc întotdeauna, ați văzut foarte bine acest lucru și la aceste alegeri locale. Trebuie să învățăm din greșelile trecutului, greșelile noastre și ale altora, și să demonstrăm că toate instituțiile statului conlucrează pentru binele cetățenilor.

Rezultatul alegerilor locale reprezintă o victorie a USL, pe care trebuie să o gestionăm cu multă responsabilitate, dar și o victorie a democrației. Scrutinul din 10 iunie 2012 a mai demonstrat un lucru important, și anume că se pot organiza alegeri corecte. Instituțiile statului au fost un adevărat arbitru în această bătălie electorală și au sancționat pe toți cei care au încălcat legea, indiferent de culoarea politică. Este o lecție importantă a democrației și a statului de drept, care trebuie subliniată.

Vreau să îi felicit de aici, de la tribuna Parlamentului, pe toți cei care au primit încrederea cetățenilor, de la consilierii locali și primari până la consilierii județeni și președinții consiliilor județene. Le urez mult succes tuturor, succes și colegilor noștri din Camera Deputaților și din Senat care au fost aleși primari și președinți de consilii județene, și îmi exprim convingerea că își vor face datoria față de cetățeni și își vor onora toate promisiunile. Toți aleșii locali și județeni vor avea sprijinul Guvernului Ponta și sprijinul Parlamentului României, în activitatea lor, pentru că suntem, cu toții, în slujba cetățenilor.

  Mircia Giurgiu - intervenție cu subiectul: Fotbal la televiziunea publică;

Domnul Mircia Giurgiu:

"Fotbal la televiziunea publică"

Odată cu debutul Campionatului European de Fotbal a apărut o situație cel puțin neplăcută, respectiv faptul că peste 80% dintre abonați nu pot viziona toate meciurilor din cadrul acestei competiții, din motive neimputabile lor, chiar dacă sunt cu plata abonamentului tv la zi.

Consider că noul președinte al SRTV trebuie să prezinte contractul încheiat cu postul Dolce Sport, precum și motivele care au stat la baza luării acestei decizii de către televiziunea publică și sancțiunile pe care le va aplica.

Din păcate, situația nu este singulară. În cursul anilor trecuți nici partidele de fotbal din Liga I națională nu au putut fi vizionate de întreaga populație, deoarece erau retransmise de pe platforme ce nu erau accesibile tuturor. În urma demersurilor făcute către forurile competente - Președinția României, Consiliul Concurenței, Liga Profesionistă de Fotbal, situația a fost soluționată parțial.

Nu văd niciun motiv pentru care plătitorul de abonament tv din România să nu poată beneficia de drepturile care i se cuvin.

  Ion Stan - declarație politică: - Coloana a V-a PDl din Ministerul Administrației și Internelor coordonează o amplă operațiune de fraudare a alegerilor locale;

Domnul Ion Stan:

"Coloana a V-a PDL din Ministerul Administrației și Internelor coordonează o amplă operațiune de fraudare a alegerilor locale"

În ultima săptămână de campanie electorală am fost supus unui filaj agresiv și ostentativ. Când am recunoscut între flori pe un ofițer al Serviciului Independent de Informații și Protecție Internă, nu am ezitat să-l întreb de ce mă urmărește, iar răspunsul a fost "Am ordin de misiune."

Așadar, în calitatea mea de deputat, de vicepreședinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și a Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, am devenit "obiectiv" al unei operațiuni de supraveghere tipice poliției politice.

Cum era firesc, pentru a mă lămuri de ce sunt urmărit atât eu, cât și candidații USL la președinția consiliului județean și, respectiv, pentru primăria municipiului Târgoviște, am făcut apel la profesioniști neobedienți politic, care mi-au devoalat o parte din schema PDL-istă de fraudare a alegerilor locale.

Astfel, coordonatorul campaniei electorale a Partidului Democrat Liberal, uzând de "rețeaua privată" a persoanelor de încredere din Ministerul Administrației și Internelor, a pus în aplicare un plan de acțiune, minuțios pregătit, pentru fraudarea alegerilor locale.

În concret, în județul Dâmbovița este în desfășurare mituirea a circa 40.000 de alegători dintr-o comunitate etnică reprezentativă.

Operațiunea de mituire a alegătorilor se realizează sub controlul strict al șefilor structurilor poliției județene, promovați și menținuți în funcții, în ultimii opt ani, cu directa implicare a chestorului Vlădulescu Aurel, director al Direcției de Control Intern din cadrul inspectoratului General al Poliției Române, fost șef al inspectoratului poliției județene și un obedient al președintelui organizației județene a PDL, Florin Popescu.

Liderilor grupărilor infracționale din județ li s-a promis mușamalizarea dosarelor penale în care sunt implicați, în schimbul cooperării la aplicarea schemei de mituire a alegătorilor.

Capii poliției județului au început pregătirea fraudei în primele zile ale lunii aprilie, sens în care chestorul Vlădulescu a cerut expres ca șeful comisiei de supraveghere a modului de desfășurare a alegerilor în județul Dâmbovița să fie comisarul-șef Ciocoiu Cornel Gabriel, finul chestorului de poliție Fătuloiu Dan Valentin și o relație apropiată lui Florin Popescu.

Comisarii-șefi Antofie Adrian și Zepist Danii și adjuncții șefi ai inspectoratului poliției județene au asigurat "convingerea", cu mijloacele abuzive și ilegale specifice șantajului, a șefilor clanurilor interlope și a liderilor romilor, să voteze candidații PDL, asigurându-i și de protecție în cazul în care vor fi prinși oferind mită.

Totodată, comisarii menționați au obstrucționat și continuă să descurajeze misiunile specifice ale polițiștilor corecți, care acționează pentru prevenirea cumpărării voturilor în mediul rural.

Chestorul Vlădulescu, prin intermediul șefului Serviciului Informații și Protecție Internă, comisarul Lupu Vlad, întâmplător și vărul soției șefului de campanie și finul candidatului PDL, Florin Popescu, la președinția Consiliului județean, citez: "(...) au sarcina de a supraveghea și amenința polițiștii corecți, dar și de a supraveghea, folosind resursele Ministerului Administrației și Internelor, fiecare mișcare a președintelui filialei județene Dâmbovița a Partidului Social Democrat, Ion Stan, a candidaților USL la președinția consiliului județean, Adrian Țuțuianu, și la Primăria municipiului Târgoviște, Grozavu Gabriel.

Comisarul Lupu Vlad, șeful SIPI Târgoviște, comunica permanent cu candidatul PDL, Florin Popescu, președintele în funcție al Consiliului Județean Dâmbovița, și exercita presiuni și amenințări la adresa polițiștilor care încearcă să prevină fraudarea alegerilor."

Cadrele inspectoratului județean de poliție au fost repartizate pe zone de responsabilitate, în funcție de interesele PDL, respectiv de nivelul de dependență politică.

De menționat, ca și în campanile din 2004, 2008 și 2009, coordonarea schemelor de fraudă electorală a realizat-o tot chestorul Vlădulescu, în directă relație cu responsabilul național de campanie a PDL.

Din datele pe care le deținem, 11 ofițeri ai poliției cu funcții de conducere au sarcini expres nominalizate în ceea ce privește mobilizarea și transportul votanților mituiți în localitățile Titu, Potlogi, Pucioasa, Pucioasa Sat, Trainica, Găești, Mătăsaru, Crângurile, Moroeni și Fieni.

Concomitent, sunt și vor fi simulate controale economice diversioniste pentru acoperirea agenților economici, furnizori ai banilor și produselor de suport ale mitei electorale.

La data de 25 mai conducerea filialei județene PDL, Florin Popescu, Antonescu Marin, Cioacă Gabriel, Boriga Gabriel, s-a întâlnit cu șeful inspectoratului poliției județene și adjuncții acestuia, la sediul poliției, pentru perfectarea ultimelor detalii ale schemei de fraudare, prilej cu care s-a stabilit ca în ziua de desfășurare a alegerilor să se realizeze numeroase apeluri telefonice diversioniste în rețeaua de urgență 112, pentru dispersarea și blocarea efectivelor de poliție în activități inutile, slăbindu-se supravegherea cu scop de prevenire a fraudelor.

Față de cele menționate, cerem imperios ministrului administrației și internelor, precum și inspectorului general al Poliției Române:

  • să dispună, neîntârziat, măsuri excepționale la nivel național pentru blocarea schemelor de fraudare a alegerilor locale;
  • suspendarea imediată din funcții a ofițerilor din conducerea poliției județene Dâmbovița, precum și a chestorului Vlădulescu Aurel;
  • cercetarea implicării politice a ofițerilor de poliție care au acceptat să fie părtași la manopera de fraudare a alegerilor locale.
  Ion Stan - declarație politică: -Compania Națională ROMARM trebuie salvată de rechinii imobiliari și de țepele capitaliștilor speculanți;

Domnul Ion Stan:

"Compania Națională ROMARM trebuie salvată de rechinii imobiliari și de țepele capitaliștilor speculanți"

Compania Națională ROMARM, deținătoare a numeroase terenuri și construcții în zone urbane de interes imobiliar și economic, se află de ceva timp în vizorul vânătorilor de profituri pe seama devalizării bunului public. Mai multe companii private au intrat în competiție pentru preluarea controlului asupra celor 16 filiale ale ROMARM.

Consecințele acestui fapt nu au adus nimic bun pentru relansarea și modernizarea industriei de apărare. Dimpotrivă, cu complicitatea unor factori politico-economici și administrativi, responsabili de realizarea producției de tehnică militară, aceasta a fost sistematic sabotată, fiind premeditat determinate prejudicii în valoare de mai multe miliarde de euro.

Din panoplia actelor de subminare a industriei de apărare pot fi menționate:

  • blocarea, de către guvernările PDL-iste, a preparativelor de încheiere a contractului de producție și furnizare a o sută de tancuri T.R.-85 MI, pentru care exista interes din partea armatei columbiene.

Miniștrii Ariton - Industrie, Oprea - Apărare și Baconschi - Externe sunt datori cu explicații în acest sens. Nu putem să nu observăm și să nu atragem atenția autorităților competente în legătură cu sabotarea fățișă a demersurilor de pregătire a încheierii contractului de către doamna Maria Sipoș, fost ambasador al României la Bogota, pentru a lăsa cale liberă unei companii străine concurente;

  • deturnarea Acordului de colaborare pentru realizarea transportorului blindat 8x8 SAUR 3 de către Automecanica Moreni în favoarea UTI D&SE, care nu are capacitățile și specializările necesare, în afara angajării unor subcontractori dezmembrați din sistemul ROMARM.

Întâmplător sau nu, președintele Departamentului pentru politici economice al partidului fostului ministru al apărării, UNPR, era și este acționarul majoritar la UTI.

Realizarea transportorului este în impas, deși a consumat alocații bugetare mult peste prevederi, ceea ce va determina recurgerea la import și un prejudiciu estimat la cel puțin 1 miliard euro;

  • nefinalizarea unor produse realizate parțial, lovitura termobarică, transportorul SAUR 2, proiectilul GRAD cu bătaie mărită, variante de muniție NATO, asimilare integrate muniție 25 mm s.a., deoarece specialiștii titulari ai proiectelor respective au fost abuziv înlăturați din companie, iar proiectele abandonate;
  • nepregătirea și pierderea licitațiilor și piețelor;
  • antamarea vânzării liniei de producție muniție NATO, de la Uzina Mecanică Sadu, unei companii din Orientul Mijlociu, ce ar urma să se înființeze;
  • irosirea, în câteva luni, a peste 300.000 de euro pentru numeroase deplasări externe fără nicio finalitate. Astfel, în perioada mai 2010-februarie 2011, directorul general al Companiei Naționale ROMARM a efectuat peste 120 zile deplasări externe în peste 20 de țări (Nigeria, Iordania, Egipt, Libia, Arabia Saudită, Irak, Emiratele Unite, Africa de Sud, India, Malaezia, Thailanda, Grecia, Italia, Franța, Germania, Spania, Belgia, Moldova, Georgia, SUA, Turcia, Ucraina ș.a.) fără să se aducă un contract nou ori să se antameze vreo afacere;
  • neaplicarea fermă și controlată a Legii offset-ului în favoarea creșterii gradului de integrare a unor produse și tehnologii la agenții economici din România;
  • achiziționarea, prin licitații internaționale, a unor produse realizate tradițional în țară și cerute la export;
  • excluderea reprezentanțelor diplomatice de la activitatea de informare și promovare a oportunităților de afaceri;
  • absența oricăror strategii și planuri de dezvoltare ale industriei de apărare;
  • griparea dialogului și a conlucrării interdepartamentale în interiorul sistemului național de securitate;
  • politizarea conducerii ROMARM și a consiliilor de administrație;
  • diseminarea răspunderilor între mai multe ministere și agenții guvernamentale, care decid autarhic și incoerent, în funcție de grupul de interese reprezentat de conducătorii acestora.

Vădit sensibil la dificultățile industriei de apărare, UTI Deferise & Security Engineering, prin documentul nr. 8769 din 12 august 2011, adresat Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, din care cităm, oferă soluția salvatoare: "Grupul de firme UTI este interesat în preluarea CN ROMARM (...) Grupul de firme UTI poate prelua întreaga companie (...) Statul își poate păstra un procent de acțiuni (25-40 %) (...) rezolvându-se păstrarea interesului statului în finanțarea sectorului (...)".

De menționat că UTI Defense & Security Engineering este fostul institut al industriei de apărare, S.C. Institutul de Cercetare și Proiectare Sisteme de Producție S.A. Din anul 2007, când institutul a ieșit din sistemul industriei de apărare, CN. ROMARM a rămas fără nucleul de concepție. Punct ochit, punct lovit!

Departamentul Partidului Social Democrat pentru Securitate Națională consideră necesar ca din partea Comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale Camerei Deputaților și Senatului să efectueze atât o supraveghere parlamentară competentă și conformă practicilor Centrului de la Geneva pentru controlul democratic al sectorului de securitate, cât și o anchetă asupra riscurilor la adresa securității naționale, induse pe calea managementului defectuos, a abuzurilor și ilegalităților din industria de apărare.

  Ion Stan - declarație politică: -Scandaloasa și murdara afacere a rachetelor Volkhov și Hawk. Cine și de ce trădează și sabotează sistematic modernizarea dotărilor Armatei Române și falimentează industria de apărare pentru satisfacerea unor interese private și ale sugativelor politice?;

Domnul Ion Stan:

"Scandaloasa și murdara afacere a rachetelor Volkhov și Hawk. Cine și de ce trădează și sabotează sistematic modernizarea dotărilor Armatei Române și falimentează industria de apărare pentru satisfacerea unor interese private și ale sugativelor politice?"

Rachetele Volkhov sunt în dotarea Armatei Române de mai mulți ani, fiind achiziționate din fosta Uniune Sovietică, iar rachetele Hawk, protagonistele mai multor investigații de presă, sunt fabricate de o companie americană și au fost achiziționate la mâna a doua, de la Armata Olandei, în anii 2003-2004, într-o variantă mai veche decât cele din dotarea armatelor NATO, poate și pentru a capta bunăvoința viitorilor aliați.

Pentru upgradarea rachetelor Hawk, de la varianta PIP II la varianta interoperabilă NATO PIP III, a fost convenit, la nivel guvernamental, un program comun româno-olandez cu asistența producătorului american RAYTHEON IDS, fiind nominalizată în acest sens Uzina Electromecanica din Ploiești, singurul operator din România autorizat și în prezent pentru proiectarea, fabricarea, modernizarea și mentenanța rachetelor.

Miza celor 100-150 milioane, la cât se ridică valoarea inițială a ofertei de modernizare, a stârnit imediat interesele căpușelor industriei de apărare și ale sugativelor politice protectoare. În anul 2005, deși Ministerul Economiei alocase fondurile pentru modernizarea rachetelor, s-a încercat scoaterea din rol a Uzinei Electromecanica și constituirea, în parteneriat public-privat, a unei așa-zise societăți mixte, S.C. AGELSIS S.A., în care 51 din active să revină la doi directori ai Electromecanica și unei a treia persoane, care reprezenta o companie interesată în dezmembrarea și preluarea ROMARM. Această intenție frauduloasă și ilegală, deoarece legislația română interzice firmelor private să opereze în domeniul rachetelor de uz militar, a fost stopată.

Cineva din conducerea Ministerului Apărării Naționale, supărat și nervos că nu i-a reușit combinația, a dispus scoaterea rachetelor din custodia Uzinei Electromecanica și depozitarea lor într-o unitate militară, unde nu sunt cele mai propice condiții tehnice de conservare.

Din acest moment, Electromecanica Ploiești, singurul operator din România autorizat pentru proiectarea, fabricarea, modernizarea și mentenanța rachetelor, a fost eliminat din toate discuțiile, negocierile, ofertele și deciziile ulterioare privind modernizarea rachetelor.

În mod îndoielnic ca oportunitate și ilegal procedural, aranjamentul guvernamental inițial a fost modificat, fiind schimbat atât partenerul extern, cât și operatorul intern, în locul Uzinei Electromecanica fiind desemnat un alt partener industrial român. Un partener fără specialiști, fără pregătire de fabricație, fără facilități SDV-istice, fără bancuri de testare și verificare și, mai cu seamă, fără autorizare de operare în mentenanța și modernizarea rachetelor.

Acest nou actor în programul de modernizare a rachetelor este holdingul UTI GRUP, o companie umbrelă pentru mai multe firme: UTI Systems, Firex Engineering, UTI Instal Construct, UTI Retail Solutions, UTI Faclity Management, Cobra Security, Sorral Internationnal, UTI International Certsign, UTI Rassco Trafic, UTI Communications Systems ș.a. Acest holding se află în topul acaparării contractelor cu statul, al sponsorizărilor și cumpărării influențelor și protecției politice. În greii ani ai crizei, când mulți întreprinzători au dus-o și o duc greu, holdingul menționat a profitat de conjunctură și a prosperat. De la o cifră de afaceri de 97 de milioane de euro în 2007, la 146 milioane de euro în 2010.

Secretul continuei extincții și al prosperității holdingului mă interesează în mod direct, ca președinte al Departamentului Partidului Social Democrat pentru securitate națională, fiindcă nu ne poate fi indiferent ce se întâmplă cu puținele resurse bugetare ce ni le putem permite la capitolul securitate, apărare, servicii de informații și autorități de ordine publică, domenii în care UTI GRUP este nu numai omniprezent, ci și ubiscient, dorindu-se și omnipotent.

Și iată ce se poate întâmpla, încă odată, dacă nu închidem ecluzele canalelor prin care banul public este pur si simplu furat cu acte așa-zis în regulă. Cu buna știință și reaua-credință a unor generali - directorul de program din Departamentul pentru Armamente, șeful Departamentului Armamente și superiori ai acestora, legați de Cotroceni și de mafia PDL-isto-UNPR-istă din industria de apărare și afacerile internaționale cu armament, au lansat o licitație cu caiet de sarcini dedicat, astfel ca UTI să fie singurul ofertant pentru upgradare la nivel C3 a rachetelor Hawk (care ar trebui upgradate C4!). În plus, în aranjamentul contractual este prevăzută și upgradarea C3 a rachetelor Volkhov, care sunt din fabricație la nivelul C3!

Din acest fals, inclus în licitația deschisă de U.M. 02550 București pentru sistem C3 rachete sol-aer Hawk PIP III și SA-2 Volkov (Anunț SEAP nr.135411/10.05.2012/Termen depunere oferte 26 iunie 2012) ofertantul îndoielnic și ilegal UTI ar urma să încaseze milioanele aferente lotului de rachete Volkhov, fără să miște un deget.

Această licitație cu aparențe de legalitate străvezii trebuie imediat stopată și restabilită legalitatea operațiunii.

  Ion Stan - declarație politică: -Controversatele implicări ale fostului ministru de externe Mihai-Răzvan Ungureanu în cazurile Teo Peter și Omar Hayssam.

Domnul Ion Stan:

"Controversatele implicări ale fostului ministru de externe Mihai-Răzvan Ungureanu în cazurile Teo Peter și Omar Hayssam"

Analiștii evenimentelor vieții politice românești s-au întrecut, care mai de care, în comentarii privind desemnarea ca prim-ministru a fostului ministru de externe și, mai apoi, fost director al Serviciului de Informații Externe.

Doar un singur comentator a atras atenția cu seriozitatea argumentelor și greutatea expertizei sale, de fost director al planificării strategice într-un serviciu de informații, asupra gravei erori comise atunci de Traian Băsescu.

Nu revin asupra a ceea ce s-a spus atunci, iar realitatea faptelor fostului prim-ministru a confirmat în nesperat de scurt timp.

Apropo, pentru vârsta sa, încă tânără, MRU nu a adunat, oare, cam multe etichete de "fost", suficiente a-l face să înțeleagă că orizontul și perspectivele sale în politica românească au aparținut timpului trecut și ar trebui să-și găsească, în sfârșit, preocupări pe măsura realelor sale capacități?

Dar nu acesta este motivul intervenției noastre în legătură cu MRU, de trei ori "fost". Atenția de care s-a bucurat din partea presei a generat și numeroase comentarii ale cititorilor, și nu numai ale acestora, deoarece unele comentarii rezultă a fi, indubitabil, informații dirijate din interiorul unor servicii secrete. De aici sau de pe meridiane îndepărtate.

Un astfel de comentariu readuce în atenție circumstanțele accidentului în care a decedat Teo Peter și ne dezvăluie că autorul uciderii din culpă nu a fost soldatul american, ci fiul, minor și beat, la volanul bolidului, al primului demnitar al Ambasadei SUA la București. Soldatul, protagonistul unei relații sexuale cu o minoră, fiica unui membru al Consulatului SUA, care a fost determinat să preia fapta asupra sa. Dar, pentru asta, martorul-cheie trebuia "să nu mai fie găsit". Mihai-Răzvan Ungureanu, de la cârma MAE și a SIE, a făcut tot ce trebuia ca martorul să nu fie identificat și prezent la proces, iar urmarea a fost nedovedirea nu atât a acuzațiilor, cât mai ales a persoanei care s-a aflat la volan în momentul producerii accidentului.

Complicitatea la o astfel de operațiune nu i-a creat, oare, niciun fel de dependență sau a fost tocmai consecința firească a unei dependențe anterioare?!

Desemnarea sa ca prim-ministru a fost o "mutare în plic" primită de Traian Băsescu de la lobbystul Lockheed Martin, Chevron, Gold Corporation, Roman Cooper etc., acreditat pe lângă chiriașul Palatului Cotroceni. Acesta, la rândul său, înglodat în angajamente de trădare în favoarea protectorilor externi.

Deși departe de mine gândul de a fi vreun fan de al lui Emil Boc, acesta a avut, în cele din urmă, și o zvâcnire de conștiință, refuzând să se conformeze lobbystului, iar acesta i-a ordonat debarcarea. În acest sens, Gabriel Oprea și structurile speciale de informații și diversiune avute în subordine, cu asistența agenților de operațiuni psihologice speciale, acoperiți la o adresă din strada Povernei, au pus în operă a doua "Revoluție de iarnă" din Piața Universității. Cum de au scăpat scenariștii și regizorii controlul evenimentelor? Au ales un prim-ministru de mucava. Un Pinocchio cu apucături de domnișoară sadomasochistă, deprins la SIE cu tertipurile ieftine ale celor ratați în ale spionajului, care l-au umflat cu alune și îmbălsămat în whisky.

Pe seama speranțelor învestite în această sugativă politică, avidă de putere, onoruri și avere, Chevron i-a impus să contracteze creditele pentru acoperirea riscurilor de mediu, iar Roman Cooper i-a cerut o perioadă de grație, în care să fie scutită de taxe și impozite, plus o serie de garanții și alte facilități.

În weekend-ul de 1 mai, prim-ministrul cenzurat a fost convocat la Neptun. Oficial de Traian Băsescu, neoficial de lobbystul anterior menționat, prilej cu care Băsescu și Ungureanu au fost sever reevaluați, ca elemente de sprijin al intereselor companiilor străine amintite, reamintindu-li-se că sunt pasibili de executare politică silită, fiecare după cât li s-a transferat în conturile ce pot fi imediat descărcate la zero.

Noi înclinăm să opinăm ca la Palatul Cotroceni ceața este permanentă și totală, din moment ce un consilier prezidențial confundă Compania Chevron cu Departamentul de Stat. Dar nu-i de mirare, căci și Băsescu, când a fost pe unde a mai fost primit, nu a intrat pe covorul roșu al protocolului de stat, ci pe ușile discrete ale serviciilor speciale, pe care Churchill, mai în glumă, mai în serios, le denumea "ale afacerilor neonorabile".

Un alt comentariu readuce în actualitate, cu un consistent supliment de informații, relatările publicate ale fostului procuror Ciprian Nastasiu în legătură cu faptul că Mihai-Răzvan Ungureanu a facilitat vizitarea în detenție a lui Omar Hayssam de către avocatul Mordechai Tzivin.

"Comentatorul" ne precizează că vizita fără martori a avocatului Mordechai Tzivin a fost anterior pregătită, prin defectarea instalațiilor de interceptare pe care SRI le montase în celula/rezerva de spital a teroristului Omar Hayssam, defecțiune care a constituit subiectul unor reproșuri foarte dure pe care răposatul Radu Alexandru Timofte, directorul SRI, le-a adresat, fără perdea, atât adjunctului său, generalul ing. Dumitru Zamfir, cât și ministrului de interne Vasile Blaga și chestorului-șef Virgil Ardeleanu, șeful lui "doi și un sfert", autorul comanditar al defectării instalației, dar și al mutării teroristului într-o altă celulă, în eventualitatea că SRI ar interveni pentru remedierea defecțiunii, ceea ce s-a și întâmplat.

Prin recenta scurgere de informații, generată de comentator, ni se confirmă zvonul, care devine astfel o știre, că Mihai-Răzvan Ungureanu, parte a operațiunii de exfiltrare a agentului Omar Hayssam din România, avea cunoștință de faptul că în timpul vizitei securizate a avocatului s-a perfectat aranjamentul falsificării rezultatelor analizelor medicale, în vederea eliberării teroristului sub pretextul fazei terminale a bolii de care nu suferea.

Niciun astfel de serviciu nu poate rămâne nerăsplătit. Chiar cu cetățenia unui stat care întotdeauna își recuperează agenții și nu-și extrădează supușii.

Posibilitatea ca MRU să aibă dublă cetățenie ne reamintește de o altă scurgere de informații, dirijată pe calea "comentariilor", și anume similitudinile sale de CV cu Horia Roman Patapievici. Și unul, și altul au fost impuși atenției opiniei publice internaționale pe seama unor scandaluri regizate de un notoriu agent al KGB-ului, constând în provocări diversioniste de compromitere a Serviciului Român de Informații. La fel ca și în cazul ascendenților lui Patapievici, și ascendenții lui Ungureanu sunt suspectați a fi "fantome" cu biografii de împrumut, adică oameni ai aparențelor create de serviciile secrete, pentru înșelarea adversarilor în ale căror elite sunt infiltrați și naturalizați.

Mihai-Răzvan Ungureanu a mai fost interpelat de la tribuna Parlamentului României în legătură cu mai multe aspecte neclare ale trecutului și prezentului său. Faptul că nu mai deține o funcție publică nu-l absolvă de obligația să le clarifice. Contribuabilii statului român trebuie să știe cine este cu adevărat persoana pe care Traian Băsescu a desemnat-o prim-ministru.

     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 15 septembrie 2019, 9:27
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro