Plen
Ședința Camerei Deputaților din 3 iulie 2012 (sesiune extraordinară)
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.65/12-07-2012

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
11-09-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2012 > 03-07-2012 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 3 iulie 2012 (sesiune extraordinară)

2. Prezentarea și dezbaterea Raportului Comisiei juridice, de disciplină și imunități asupra cererii Grupurilor parlamentare PSD și PNL din Camera Deputaților transmisă Comisiei juridice, de disciplină și imunități cu nr.51/537/CP din 24.10.2011 și a Hotărârii privind revocarea doamnei Roberta Alma Anastase din funcția de președinte și de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaților. (Adoptată.)

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................

Procedură, vă rog.

Domnul Marian Neacșu:

Domnule președinte de ședință,

În numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, vă solicit limitarea timpilor de dezbatere la câte 5 minute pentru fiecare grup parlamentar.

Domnul Florin Iordache:

Vreau să reamintesc propunerea Biroului permanent, pe care o supun atenției dumneavoastră, aceasta fiind: după prezentarea raportului Comisiei juridice, de disciplină și imunități, fiecare grup parlamentar are câte 5 minute pentru fiecare intervenție.

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? Vă rog să votați. Mulțumesc.

158 de voturi pentru, 10 abțineri, 2 voturi împotrivă.

A fost adoptată.

Procedură, domnule Canacheu, vă rog.

Domnul Costică Canacheu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

am să mă refer la procedură, și anume la procedura prin care noi ne confirmăm mandatul aici, și anume, la jurământul nostru de început de mandat. Pe rând, venim la acest microfon și, cu mâna pe Constituție și pe Biblie, spunem fiecare: "Jur să respect Constituția și legile țării".

Ce se întâmplă azi nu are nicio legătură cu acel jurământ. În fapt, vă invalidați mandatul. în fapt, dumneavoastră sunteți acuzabili de sperjur, pentru că nu este vorba de respectarea Constituției și de respectarea regulamentelor noastre.

În nicio acțiune a Camerei Deputaților nu veți găsi precedent în acești 22 de ani pentru un asemenea demers. Și nici această zi nu va fi precedent pentru viitoarea funcționare a Camerei Deputaților. Va fi doar un accident grav al democrației în statul nostru.

Vă acuz public de sperjur, domnilor și doamnelor! (Vociferări.)

Domnul Florin Iordache:

În continuare, dau cuvântul reprezentantului Comisiei juridice, de disciplină și imunități, domnul deputat Ciprian Nica, pentru a prezenta raportul asupra sesizării grupurilor parlamentare ale PSD și PNL din Camera Deputaților privind o presupusă încălcare a Regulamentului celor două Camere de către doamna Roberta Anastase.

Și, în același timp, vreau să dea citire și hotărârii privind revocarea doamnei Roberta Anastase din funcția de președinte și de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaților.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor deputați,

În conformitate cu prevederile art.59 pct.11 și ale art.218 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, și ale art.52-54 din Legea nr.96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, republicată, secretarul general al Camerei Deputaților a transmis Comisiei juridice, de disciplină și imunități scrisoarea Grupurilor parlamentare ale PNL și PSD privind o presupusă încălcare a regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului de către doamna Roberta Anastase, președinte al Camerei Deputaților, domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și doamna deputat Maria Barna, președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci în cadrul ședințelor comune ale celor două Camere din 20 și 27 septembrie 2011.

În scrisoarea celor două grupuri parlamentare se evidențiază următoarele aspecte: abaterile grave și deosebit de grave de la regulament săvârșite de președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, Maria Eugenia Barna, în cadrul ședințelor Comisiilor reunite pentru buget din 20 și 27 septembrie 2011 și în cadrul ședințelor comune ale celor două Camere din 20 și 27 septembrie, așa cum sunt definite prin art. 218 din Regulamentul Camerei Deputaților și art. 52 lit. b) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor, fapt ce a condus la adoptarea de rapoarte comune în condiții neregulamentare și ilegale, prin încălcarea dispozițiilor art. 12 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului; abaterile grave și deosebit de grave de la regulament, săvârșite de președintele Camerei Deputaților Roberta Anastase și vicepreședintele Ioan Oltean, în cadrul ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului din 27 septembrie 2011, astfel cum sunt definite prin art. 218 din Regulamentul Camerei Deputaților și art. 52 lit. b) din Legea nr. 96/2006.

Pentru considerentele menționate mai sus, cele două grupuri parlamentare solicită Comisiei juridice, de disciplină și imunități să analizeze prezenta sesizare, pentru a stabili, ca și în cazul președintelui Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, deputat Maria Eugenia Barna, sancțiunea de interzicere de a participa la lucrările Camerei Deputaților și pentru președintele Camerei Deputaților, Roberta Alma Anastase, și vicepreședintele Camerei Deputaților, Ioan Oltean, conform dispozițiilor art. 53 alin.(1) lit. f), art. 54 alin. (3), (4) și (5) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, republicat, și ale art. 213 alin. (1) lit. e) și alin. (3), precum și ale art. 218 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Membrii Comisiei juridice de disciplină și imunități au luat în dezbatere scrisoarea Grupurilor parlamentare ale PSD și PNL în ședința din 3 iulie 2012.

În temeiul dispozițiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 96 privind statutul deputaților și al senatorilor, republicată, domnul deputat Florin Iordache, vicepreședintele comisiei, a supus la vot propunerea ca ședința comisiei să se desfășoare în secret.

Supusă la vot, propunerea a fost aprobată cu unanimitate de voturi.

Cu prilejul dezbaterilor, membrii Comisiei juridice au exprimat puncte de vedere diferite, formulate atât în favoarea susținerii sesizării celor două grupuri parlamentare, cât și împotriva acesteia.

Cu prilejul dezbaterilor și în urma votului secret exprimat, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au constatat următoarele: cu privire la solicitarea de sancționare disciplinară a doamnei deputat Maria Barna, președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi, 8 voturi pentru, 3 împotrivă și o abținere, să nu propună Biroului permanent aplicarea vreunei sancțiuni disciplinare.

Cu privire la solicitarea de sancționare disciplinară a domnului deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi, 8 pentru, 4 voturi împotrivă, să nu propună Biroului permanent aplicarea vreunei sancțiuni disciplinare.

În ceea ce o privește pe doamna deputat Roberta Anastase, președinte al Camerei Deputaților, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi, 12 voturi pentru, să propună Biroului permanent revocarea domniei sale din funcția de președinte al Camerei Deputaților și de membru al Biroului permanent, în baza Regulamentului Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și a Deciziei Curții Constituționale nr. 602/2005, care statuează posibilitatea revocării din funcție a membrilor Biroului permanent, inclusiv a președintelui Camerei Deputaților, ca sancțiune juridică pentru încălcarea regulamentului. Această posibilitate se sprijină, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 602/2005, pe dispozițiile art. 64 alin. (2), teza ultimă din Constituție.

Față de solicitarea transmisă de secretarul general al Camerei Deputaților, înaintăm Biroului permanent proiectul de Hotărâre privind revocarea doamnei Roberta Alma Anastase din funcția de președinte și de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaților.

În urma votului secret, valabil exprimat, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât să înainteze Biroului permanent prezentul raport însoțit de proiectul de hotărâre aferent.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Invit acum reprezentanții grupurilor parlamentare. Domnul Mircea Toader. Cinci minute, domnule Toader, vă rog.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule președinte care conduceți ședința, domnule deputat și vicepreședinte al Camerei,

Sigur, am asistat cu stupoare, pur și simplu, la o sentință pur politică. N-are nicio legătură cu realitatea. Cu dorința, da! Dorința dumneavoastră este de revocare a doamnei președinte Roberta Anastase. Modul în care o faceți poate să intre în istorie. Și am să încerc să mă motivez.

Am participat la ședința comisiei. Știți pentru ce a fost judecată Roberta Anastase? Pentru că a condus o ședință de plen unde n-a fost. Deci, ședința de plen pentru care a fost incriminată nu a fost condusă de Roberta Anastase. Deci, n-are nici o legătură cu această sancțiune.

Pe de altă parte și, mai ales, o să ia cuvântul și colegul meu Ioan Oltean, care o să vă explice că dânsul a condus acea ședință pentru care dumneavoastră ați hotărât să o revocați pe Roberta Anastase.

Gândiți-vă foarte bine! Sigur, aveți o comandă politică, o știm dinainte, dar aveți o conștiință la care trebuie să răspundeți. peste un an, doi, cinci, șapte, poate și în istorie se va scrie: "s-a hotărât decapitarea lui Roberta Anastase, pur și simplu, fără să existe cea mai mică probă".

Pe de altă parte, ce a spus vicepreședintele Comisiei juridice, că revocarea este constituțională.

Stimați colegi, revocarea unui președinte al unei Camere se face numai la solicitarea grupului din care face parte și în numele grupului vă spun că noi n-am cerut revocarea președintei Roberta Anastase, nu am solicitat acest lucru, deci sunteți în afara Constituției.

Sigur, veți lua o decizie, urmează eșafodul, e problema dumneavoastră. Dar gândiți-vă că istoria ne va judeca și vă va judeca pe dumneavoastră. Găsiți alte motive, găsiți ce motive vreți dumneavoastră! Nimic nu este constituțional, decât o decizie politică, pe care dumneavoastră trebuie să v-o asumați. Și v-o asumați nu în fața noastră, ci în fața celor care v-au ales și veți veni din nou în fața lor să le cereți votul. Ce-o să le spuneți? Asta a fost sarcina? Cum o să motivați dumneavoastră ...

Din sală:

Da!

Domnul Mircea Nicu Toader:

Lăsați-mă să vorbesc, că am dreptul să vorbesc, măcar acest drept! Am mai auzit un coleg de-al dumneavoastră că vrea să supună la vot demiterea mea din funcția de lider de grup. Aștept, nu e nici un fel de problemă. Poate și asta se poate în acest Parlament pe care dumneavoastră îl considerați... că majoritatea poate să facă orice!

Deci, încă o dată vă spun, vă asumați o condamnare pur politică, fără justificare. Orice justificare puteți să faceți dumneavoastră, dorința o știm cu toții, dar modul în care o faceți, modul în care încălcați și regulament, și Constituție este stupefiant. Să condamni pe cineva pentru o faptă care nu există... să spună în comisie domnul Oltean: "eu am condus-o, eu am condus acea ședință" și dumneavoastră să spuneți: "nu, n-a condus-o Oltean, a condus-o Anastase", este un lucru incredibil!

Gândiți-vă foarte bine, stimați colegi, la ce vă asumați dumneavoastră. Sigur, cunoaștem rezultatul, știm votul, dar să știți că întotdeauna istoria îi condamnă pe cei care hotărăsc asemenea gesturi. Și nu numai că-i condamnă, vor trebui să răspundă. Și vor răspunde! Și fiți convinși că de acum încolo avem libertatea de a vă cere cont de ce judecați. Orice proces politic care se desfășoară în templul democrației mi se pare cu totul și cu totul în afara bunului-simț, nu a legii.

Faceți un proces unde vreți dumneavoastră, faceți un proces juridic, dar nu un proces de intenție în cadrul templului Parlamentului, acolo unde trebuie să fie democrație.

Deci eu, încă o dată, fac apel la rațiunea dumneavoastră și să vă asumați ceea ce votați dumneavoastră și ceea ce trebuie să explicați celor care v-au trimis în Parlament. Nu așa se execută un politician!

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Dacă mai sunt alte intervenții? Mulțumesc.

Pe procedură... Fiecare grup parlamentar cinci minute.

Domnule Ioan Oltean, pe procedură înțeleg că vreți să interveniți. Mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Credeam că sunteți obosiți și vă grăbiți să mergeți acasă. Mă bucur!

Domnule președinte de ședință...

Domnule președinte de ședință, îmi permiteți?

Domnul Florin Iordache:

Da, domnule, vă rog.

Domnul Ioan Oltean:

Dacă-mi permiteți, domnule președinte de ședință, și vă rog să-mi asigurați condițiile optime pentru a putea să mă exprim...

Domnul Florin Iordache:

Două minute, domnule deputat.

Domnul Ioan Oltean:

Am să fac o primă intervenție pe procedură.

Domnule președinte de ședință și stimați colegi,

Înțeleg că aceasta este o ședință a unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaților, care are ca ordine de zi revocarea din funcția de președinte a doamnei Roberta Anastase.

Dacă stau așa lucrurile, stimate domnule președinte și stimați colegi, vă rog să observați că în acest moment această ședință este ilegal convocată.

În temeiul art. 84 alin. (2): "Camera Deputaților se întrunește și în sesiuni extraordinare, la cererea Președintelui României, a Biroului permanent sau a cel puțin unei treimi din numărul deputaților".

Alineatul (3): "Cererea de convocare a unei sesiuni extraordinare se face în scris și va cuprinde ordinea de zi, precum și perioada de desfășurare a sesiunii".

"Convocarea Camerei Deputaților" în alin. (4) se spune că "se face de către președintele acesteia".

Vă rog să observați, stimați colegi, că nu suntem în momentul acesta în prezența unei convocări în scris. La biroul președintelui Camerei Deputaților nu există o cerere depusă în scris, prin care să ceară convocarea unei sesiuni extraordinare, cu o ordine de zi și cu o durată.

Mai mult, în "Monitorul Oficial", la această oră, nu este publicată convocarea sesiunii extraordinare, cu ordinea de zi și cu durata de desfășurare. Acum trei minute nu era publicată, domnilor colegi.

Deci, din acest punct de vedere, în momentul în care ședința a început, ea s-a desfășurat și și-a început lucrările în afara procedurilor legale.

Pe de altă parte, stimați colegi, chiar dacă este de prisos, dar simt nevoia să subliniez abuzul fără precedent la care recurgeți astăzi, prin revocarea din funcție a președintei Camerei Deputaților. Ca sancțiune, vreau să vă spun că...

Domnul Florin Iordache:

Procedură, domnule vicepreședinte, două minute, vă rog.

Domnul Ioan Oltean:

Da, domnule președinte.

...la Comisia juridică, astăzi, s-a supus dezbaterii în plenul Comisiei juridice adoptarea unei sancțiuni pentru o faptă inexistentă. Ședința Camerelor reunite din 27 septembrie, la care se făcea trimitere în cererea de sancționare a fost condusă de la un capăt la altul de către subsemnatul, și nu de către președinta Camerei Deputaților, Roberta Anastase. În consecință, nu puteați să o sancționați pentru o faptă care nu există.

Mai mult, stimați colegi, vă rog să observați, la Secțiunea a V-a, Capitolul "Sancțiuni", că nu există sancțiunea revocării din funcție. (Rumoare.)

Domnul Florin Iordache:

Vă rog să concluzionați, domnule vicepreședinte.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule președinte,

Străduiți-vă să asigurați minima condiție pentru a putea să mă exprim. Vă rog, aveți în atributul dumneavoastră de președinte de ședință această competență.

Domnule președinte de ședință, pot să-mi continui intervenția?

Domnul Florin Iordache:

Ați depășit timpul, domnule vicepreședinte. Vă rog să închideți.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc. Vă asigur că istoria va consemna astăzi un abuz de putere fără precedent și va consemna o manifestare totalmente în afara cadrului legal a dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc. Constat că nu mai sunt alte luări de cuvânt.

Pe procedură, te rog, Eugen.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule deputat Iordache, președinte de ședință,

Înainte de a trece la vot, după cele spuse aici, aș dori să stabilim o problemă de procedură, ca să nu fie dubii.

În Regulamentul Camerei Deputaților, care din păcate nu este modificat cu hotărârile Curții Constituționale, se prevede cum se iau deciziile ca număr de voturi pentru diverse cazuri.

În cazul în care ne aflăm, avem, cred, toată clarificarea în hotărârea Curții Constituționale, care ne spune în felul următor: "Hotărârile Parlamentului" - hotărârile, rețineți, și ceea ce dăm noi astăzi este o hotărâre - "se iau cu jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți la ședință, în condiții asigurate de cvorum".

Deci astăzi noi avem obligatoriu nevoie de un cvorum de 156 de deputați și putem să luăm o hotărâre a Camerei Deputaților cu jumătate plus unu din 156 de deputați. Și ca să nu fie dubii și ca să nu fie contestații ulterioare, vă propun, domnule președinte de ședință, să votăm această procedură de luare a hotărârilor, ca să nu mai avem ulterior niciun fel de problemă. Și, ca atare, vă rog să supuneți la vot această propunere.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Supun... Pregătiți cartelele, stimați colegi. Vă rog, domnule Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor,

Multe lucruri s-au întâmplat în Camera aceasta, dar chiar să supuneți votului decizia Curții Constituționale ar fi prea de tot, nu vă supărați!

Domnul Florin Iordache:

Decizia nu!

Vă rog, domnule deputat Duvăz.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Domnule Márton Árpád,

Stimați colegi,

Domnule președinte,

Acest vot ține loc sau mai bine zis modifică, prin voința noastră, ceea ce nu a fost modificat la timp în urma deciziei Curții Constituționale, și anume regulamentul nostru.

Deci, în acest sens, acest vot consfințește sau... (Rumoare.) Eu am greșit. Îmi cer scuze, atunci!

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Supun atenției dumneavoastră Hotărârea privind revocarea doamnei Roberta Anastase...

Pe procedură, domnul Zgonea.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Nu aș fi dorit să intervin pe procedură, dar l-am ascultat pe domnul Oltean, nu știu ce cuvânt să folosesc... mințind este puțin spus. Am respectat toate procedurile parlamentare în secțiunea cu privire la convocarea sesiunii extraordinare. Președinta Camerei Deputaților, observând că singurul punct al ordinii de zi pe care trebuia să o trimită la "Monitorul Oficial" era cererea de revocare a domniei sale, aflată în dezbaterea Comisiei juridice, noi ceream de la Comisia juridică un raport, a refuzat să facă acest lucru și ne-a trimis o scrisoare Grupului parlamentar PSD și PNL, spunându-ne că ea nu face așa ceva, pentru că ea nu poate să facă așa ceva, că trebuie doar PDL-ul să facă așa ceva.

Din punctul nostru de vedere, regulamentul a fost respectat, procedura a fost îndeplinită, a fost publicată în "Monitorul Oficial", este "Monitorul Oficial" nr. 443. Această ședință de plen extraordinară a Camerei Deputaților este regulamentară.

Domnule președinte, eu am să vă rog frumos să procedați la supunerea la vot a raportului Comisiei juridice.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și a hotărârii, domnule lider de grup.

Eu voi da citire hotărârii, apoi voi invita fiecare grup parlamentar să facă nominalizări pentru...

 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea (din sală):

După!

Domnul Florin Iordache:

Nu, Comisia de numărare. Fiecare grup parlamentar trebuie să facă nominalizări pentru componența Comisiei de numărare. Vă rog frumos.

Voi da citire Hotărârii privind revocarea doamnei Roberta Alma Anastase din funcția de președinte și de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaților.

"În temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (2) și (5) din Constituția României, republicată, precum și ale art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Camera Deputaților hotărăște revocarea doamnei Roberta Alma Anastase din funcția de președinte și de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaților.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința de astăzi, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată."

Eu solicit... Vot de revocare cu buletin, dar pentru aceasta, rog întâi fiecare grup parlamentar să facă nominalizări pentru Comisia de numărare a voturilor, chestorii să ia loc în partea dreaptă, pentru a distribui buletinele de vot, iar prima listă de prezență să fie citită de domnul secretar Mihai Voicu. Vă rog. Dați-mi un buletin de vot. Deci fiecare dintre dumneavoastră veți primi de la chestori un buletin de vot privind revocarea din funcția de președinte a președintelui Camerei Deputaților, a doamnei Roberta Alma Anastase.

În condițiile în care buletinul de vot îl veți primi, se poate introduce așa cum este în urnă, dacă doriți revocarea; dacă nu doriți revocarea, cu un pix barați numele Roberta Alma Anastase.

După ce... stimați colegi, mulțumesc domnului ministru pentru relația cu Parlamentul... Va urma apoi un vot... După revocare, fiecare grup parlamentar are posibilitatea de a face nominalizare pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților. Va fi iar vot nominal. Deci, de două ori va fi vot nominal. În primă fază îl invit pe domnul deputat Mihai Voicu...

Pentru Comisia de numărare, propuneri.

Domnule Márton Árpád, vă rog.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte, eu sunt mai greu de cap și, după cum foarte mulți distinși colegi mi-au spus, nu prea înțeleg limba română. Adică ați încercat să ne explicați cum să votăm, dar eu n-am înțeles.

Domnul Florin Iordache:

Mai explic o dată!

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Cine dorește să revoce pe doamna președinte pune acolo un semn...

Domnul Florin Iordache:

Nu!

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Cine nu dorește s-o revoce, o barează! Nu vă supărați, e cel puțin haios!

Domnul Florin Iordache:

Nu s-a pus, domnule Márton Árpád... Repet: cine dorește revocarea doamnei Roberta Alma Anastase introduce buletinul de vot așa cum este, cine nu dorește revocarea doamnei Roberta Alma Anastase barează numele ...

Din sală:

Taie!

Domnul Florin Iordache:

Taie, poftim! Pentru că, uitați, așa arată buletinul de vot, stimați colegi.

Precizare: dacă se dorește revocarea se introduce buletinul în urna de vot așa cum este, nu se dorește revocarea, se barează cu o linie. S-a înțeles? Bun.

Pentru Comisia de numărare ...

Domnul Marian Neacșu:

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat îl propunem pe domnul deputat Adrian Solomon.

Domnul Florin Iordache:

Grupul PNL?

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Din partea Grupului PNL, domnul deputat George Dumitrică.

Domnul Florin Iordache:

Din partea Grupului UDMR?

Domnul Máté András-Levente:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Grupul UDMR este prezent, nu participăm la vot și nu propunem pe nimeni în Comisia de numărare a voturilor.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumim.

Din partea Grupului minorităților naționale? Domnul deputat Varujan Pambuccian. Vă rog.

Domnul Varujan Pambuccian:

Dacă o să fie ceva de numărat, pe domnul Adrian Merka.

dar eu vreau să vă întreb un lucru, ați vorbit de o hotărâre, acum vorbiți de un buletin pe care se taie sau nu o persoană. Cu hotărârea aceea cum rămâne?

Domnul Florin Iordache:

Este un proiect de hotărâre, domnule deputat.

Grupul UNPR. Vă rog, doamnă deputat.

Doamna Luminița Iordache:

Grupul UNPR îl propune pe domnul deputat Emil Bostan.

Domnul Florin Iordache:

Grupul PDL? Grupul PDL văd că nu face propuneri. Mulțumesc.

Îl invit pe domnul secretar al Camerei Deputaților, Mihai Voicu.

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Albu Gheorghe - absent
Alecu Valeriu - absent
Almăjanu Marin - prezent
Amet Aledin - prezent
Ana Gheorghe - prezent
Anastase Roberta Alma - absentă
Andon Sergiu - prezent
Andronache Gabriel - absent
Anghel Florin Serghei - absent
Antal István - prezent, nu votează
Antochi Gheorghe - prezent
Apostolache Mihai Cristian - absent
Ardeleanu Sanda-Maria - absentă
Atanasiu Teodor - prezent
Avram Marian - prezent
Axenie Carmen - absentă
Balan Ioan - absent
Balcan Viorel - absent
Banu Mihai - absent
Barbu Sulfina - absentă
Barna Maria Eugenia - prezentă
Bădălan Eugen - absent
Bădulescu Adrian - absent
Bănicioiu Nicolae - prezent
Bărbulescu Daniel-Ionuț - prezent
Bejinariu Eugen - prezent
Berci Vasile - prezent
Béres Ștefan Vasile - prezent, nu votează
Blaga Iosif Veniamin - prezent
Bleotu Vasile - prezent
Boabeș Dumitru - prezent
Bobeș Marin - prezent
Bode Lucian Nicolae - absent
Boghicevici Claudia - absentă
Boiangiu Victor - absent
Boldea Mihail - absent
Borbély László - prezent, nu votează
Bordeianu Dan - prezent
Bostan Emil - prezent
Bot Octavian - absent
Botiș Ioan-Nelu - absent
Boureanu Cristian Alexandru - absent
Brătianu Matei Radu - prezent
Brînză William Gabriel - absent
Buciuta Ștefan - prezent
Bud Nicolae - absent
Buda Daniel - absent
Buda Viorel-Vasile - prezent
Budurescu Daniel-Stamate - prezent
Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu - absent
Buican Cristian - prezent
Burcău Doina - o strigăm încă o dată la sfârșit.
Burlacu Cristian-Ion - absent
Burnei Ion - prezent
Buta Sorin Gheorghe - absent
Calimente Mihăiță - prezent
Canacheu Costică - absent
Cantaragiu Bogdan - absent
Cazan Mircea Vasile - prezent
Călian Petru - absent
Călin Ion - prezent
Cărare Viorel - absent
Câmpeanu Mariana - prezentă
Chircu Doinița-Mariana - absentă
Chirilă Constantin - absent
Chiriță Dumitru - prezent
Chisăliță Ioan Narcis - absent
Chițoiu Daniel - prezent
Chiuariu Tudor-Alexandru - prezent
Ciobanu Gheorghe - prezent
Ciocan Gheorghe - prezent
Cionca-Arghir Iustin-Marinel - absent
Ciucă Liviu-Bogdan - prezent
Ciuhodaru Tudor - absent
Coclici Radu Eugeniu - prezent
Covaci Dorel - prezent
Cristea Victor - prezent
Cristian Horia - prezent
Croitoru Cătălin - prezent
Damian Ioan - prezent
Dascălu Constantin - absent
Derzsi Ákos - absent
Dobre Cristina Elena - absentă
Dobre Victor Paul - prezent
Dolineaschi Andrei - prezent
Donțu Mihai-Aurel - prezent
Dragomir Gheorghe - prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent
Drăghici Sonia-Maria - revenim la sfârșit
Drăgulescu Iosif Ștefan - absent
Dugulescu Marius Cristinel - absent
Dumitrache Ileana Cristina - prezentă
Dumitrescu Cristian-Sorin - prezent
Dumitrică George Ionuț - prezent
Dumitru Georgică - absent
Dumitru Ion - prezent
Dușa Mircea - prezent
Edler András György - absent
Erdei Dolóczki István - prezent, nu votează
Farago Petru - prezent, nu votează
Farkas Anna-Lili - absentă
Fenechiu Relu - prezent
Firczak Gheorghe - prezent
Florea Damian - prezent
Florescu Adrian - absent
Fuia Stelian - absent
Gabor Gheorghe - prezent
Ganț Ovidiu Victor - absent
Gavrilescu Grațiela Leocadia - prezentă
Burcău Doina - prezentă
Geantă Florian Daniel - absent
Georgescu Filip - absent
Gerea Andrei Dominic - prezent
Grosaru Mircea - prezent
Drăghici Sonia - prezentă
Gheorghe Tinel - absent
Gherasim Vasile - absent
Ghiță Cornel - absent
Ghiță-Eftemie Stelian - absent
Ghiveciu Marian - prezent
Giurgiu Mircia - prezent
Gliga Vasile Ghiorghe - prezent
Göndör Marius-Sorin - absent
Gorghiu Alina-Ștefania - prezentă
Gospodaru Gabriel-Dan - absent
Grama Horia - prezent
Gurzău Adrian - absent
Gust Băloșin Florentin - prezent
Hogea Gheorghe - prezent
Holban Titi - prezent
Holdiș Ioan - absent
Horj Pavel - prezent
Hrebenciuc Viorel - prezent
Iacob Ridzi Monica Maria - absentă
Iacob Strugaru Stelică - absent
Ialomițianu Gheorghe - absent
Iancu Iulian - prezent
Ibram Iusein - prezent
Ignat Miron - prezent
Ionescu George - absent
Iordache Florin - prezent
Iordache Luminița - prezentă
Iorguș Zanfir - absent
Irimescu Mircea - prezent
Itu Cornel - prezent
Jipa Florina Ruxandra - prezentă
Jolța Nicolae - absent
Kelemen Atilla Béla-László - absent
Kelemen Hunor - prezent, nu votează
Kerekes Károly - absent
Korodi Attila - absent
Kötö Iosif - prezent, nu votează
Leșe Doru Brașoan - absent
Liga Dănuț - absent
Longher Ghervazen - prezent
Lubanovici Mircea - absent
Luca Ciprian-Florin - prezent
Lup Silvestru Mircea - prezent
Lupu Mihai - prezent
Macaleți Costică - prezent
Manda Iulian Claudiu - prezent
Manolescu Oana - absentă
Marian Dan Mihai - absent
Marin Mircea - absent
Marinescu Antonella - prezentă
Martin Eduard-Stelian - prezent
Márton Árpád-Francisc - prezent, nu votează
Máté András-Levente - prezent, nu votează
Mazilu Constantin - absent
Merka Adrian-Miroslav - prezent
Militaru Constantin Severus - absent
Mircovici Niculae - prezent
Mitrea Manuela - prezentă
Mocanu Adrian - prezent
Mocanu Vasile - prezent
Mocioalcă Ion - prezent
Moldovan Carmen Ileana - absentă
Morega Dan Ilie - prezent
Motreanu Dan-Ștefan - prezent
Movilă Petru - absent
Munteanu Ioan - prezent
Mustea-Șerban Răzvan - absent
Nassar Rodica - prezentă
Năstase Adrian - absent
Neacșu Marian - prezent
Neculai Marius - absent
Negruț Clement - absent
Nica Dan - prezent
Nica Nicolae-Ciprian - prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
Nicolicea Eugen - prezent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
Niculescu-Mizil Ștefănescu Tohme Oana - prezentă
Nistor Laurențiu - prezent
Niță Constantin - prezent
Nițu Adrian Henorel - absent
Nosa Iuliu - prezent
Novac Cornelia Brîndușa - absentă
Oajdea Daniel Vasile - absent
Olar Corneliu - absent
Olosz Gergely - absent
Oltean Ioan - absent
Oprea Gabriel - absent
Oprișcan Mihai Doru - absent
Orban Ludovic - prezent
Pál Árpád - prezent, nu votează
Palașcă Viorel - prezent
Palăr Ionel - prezent
Paleologu Theodor - absent
Pambuccian Varujan - prezent
Pandele Sorin Andi - absent
Panțîru Tudor - prezent
Pardău Dumitru - absent
Păduraru Nicușor - absent
Păsat Dan - absent
Păun Nicolae - prezent
Pâslaru Florin-Costin - prezent
Petö Csilla-Mária - absentă
Petrescu Cristian - absent
Petrescu Petre - prezent
Pirpiliu Ștefan Daniel - absent
Plăiașu Gabriel - prezent
Pocora Cristina-Ancuța - prezentă
Ponta Victor-Viorel - absent
Pop Georgian - prezent
Popa Florian - prezent
Popa Octavian-Marius - prezent
Popeangă Vasile - prezent
Popescu Adrian - absent
Popescu Cosmin Mihai - absent
Popescu Dan-Mircea - prezent
Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - prezent
Popov Dușan - prezent
Popoviciu Alin Augustin Florin - absent
Postolachi Florin - absent
Potor Călin - prezent
Preda Cezar-Florin - absent
Prigoană Vasile-Silviu - absent
Rădulescu Adrian - absent
Rățoi Neculai - prezent
Rebenciuc Neculai - absent
Resmeriță Cornel-Cristian - prezent
Riviș-Tipei Lucian - absent
Rizea Cristian - prezent
Rogin Marius - absent
Roman Gheorghe - prezent
Roman Ioan Sorin - prezent
Roșca Lucreția - prezentă
Rusu Valentin - prezent
Sava Andrei-Valentin - prezent
Săniuță Marian-Florian - absent
Săpunaru Nini - prezent
Scutaru Adrian George - prezent
Seremi Ștefan - absent
Seres Dénes - prezent, nu votează
Socaciu Victor - prezent
Solomon Adrian - prezent
Spînu Teodor-Marius - absent
Stan Ioan - prezent
Stan Ion - prezent
Stan Nicolae - prezent
Stanciu Anghel - prezent
Stavrositu Maria - absentă
Steriu Valeriu-Andrei - prezent
Stoica Mihaela - absentă
Stragea Sorin Constantin - prezent
Stroe Ionuț-Marian - prezent
Stroe Mihai - absent
Stroe Radu - prezent
Stroian Toader - absent
Surpățeanu Mihai - absent
Surupăceanu Mugurel - prezent
Șandru Mihaela Ioana - absentă
Ștefan Viorel - prezent
Știrbeț Cornel - absent
Știrbu Gigel-Sorinel - prezent
Tabără Valeriu - absent
Tabugan Ion - absent
Taloș Gheorghe-Mirel - prezent
Tărâță Culiță - absent
Tătaru Florin - prezent
Tița-Nicolescu Gabriel - absent
Tîlvăr Angel - prezent
Toader Mircea-Nicu - absent
Trășculescu Alin Silviu - absent
Tudose Mihai - prezent
Turcan Raluca - absentă
Tușa Adriana Diana - prezentă
Țaga Claudiu - prezent
Țintean Ioan - prezent
Țîmpău Radu Bogdan - prezent
Țurea Răzvan - absent
Udrea Elena Gabriela - absentă
Uricec Eugen Constantin - prezent
Vainer Aurel - prezent
Varga Attila - prezent, nu votează
Varga Lucia-Ana - prezentă
Vasile Aurelia - prezentă
Vasilică Radu Costin - prezent
Vișan Gelu - absent
Vîlcu Samoil - absent
Vladu Iulian - absent
Vlase Petru Gabriel - prezent
Vlădoiu Aurel - prezent
Voicu Mădălin-Ștefan - prezent
Voicu Mihai Alexandru - prezent
Voinescu-Cotoi Sever - absent
Vreme Valerian - absent
Zamfirescu Sorin Ștefan - absent
Zătreanu Dan-Radu - absent
Zgonea Valeriu Ștefan - prezent
Zisopol Dragoș Gabriel - absent
Zoicaș Gheorghe - prezent

Trebuie să mai votez și eu și domnul Motreanu, când se termină.

Domnul Florin Iordache:

Invit colegii să ia loc.

Supun atenției dumneavoastră componența Comisiei de numărare și validare a voturilor.

Domnul Adrian Solomon - Grupul parlamentar al PSD; George Dumitrică - Grupul parlamentar al PNL; Emil Bostan - Grupul parlamentar progresist; Adrian Merka - Grupul parlamentar al minorităților naționale.

Vreau să vă reamintesc, stimați colegi, că Grupul PDL nu a desemnat reprezentant și nici Grupul UDMR nu a desemnat reprezentant, dar sunt prezenți.

Dacă sunt observații? Am supus atenției și votului dumneavoastră. Dacă sunt observații? Nu sunt observații. Vă mulțumesc.

Procedură. Îl invit pe domnul secretar Mihai Voicu. Vă rog frumos, domnule deputat.

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doresc să precizez, desigur și pentru dumneavoastră și pentru stenogramă, că în urma apelului nominal au răspuns prezent 177 de deputați. Condiția de cvorum prevăzută de regulament este astfel îndeplinită.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Invit comisia, împreună cu membrii Biroului permanent, să se retragă în sala Biroului permanent. Rog și membrii Biroului permanent să fie prezenți. Vă rog.

Pentru a nu fi dubii vizavi de componența comisiei v-am întrebat, stimați colegi, voturi împotrivă nu au fost.

Rog colegii să ia loc în bancă.

Vă rog, domnule Hrebenciuc, haideți să luăm loc.

Vă rog, supun votului, pentru mai multă rigoare, supun votului dumneavoastră componența.

Cvorumul a fost anunțat de domnul secretar al Biroului permanent, domnul Mihai Voicu.

Supun votului dumneavoastră componența, așa cum v-am citit-o. Pregătiți cartelele.

Sunteți pregătiți? Vă rog să votați. Cine este pentru componența comisiei, așa cum am dat citire.

Vă rog să votați.

Și-au exprimat prezența 136 de colegi pentru, niciun vot împotrivă și 3 abțineri.

Vă mulțumesc.

Invit comisia să înceapă numărarea voturilor.

 

După pauză

Domnul Florin Iordache:

Invit Comisia de numărare. Domnul deputat Adrian Solomon. Vă rog.

Domnul Adrian Solomon:

Știu că sunt orele înaintate, dar puțină liniște, pentru că de-abia de acum se termină cu adevărat cea mai neagră perioadă a Parlamentului.

Stimați colegi,

"Proces-verbal privind revocarea președintelui Camerei Deputaților

Procedând la verificarea și numărarea voturilor exprimate de deputați prin vot secret cu buletine de vot privind revocarea doamnei deputat Roberta Alma Anastase din funcția de președinte al Camerei Deputaților, Comisia de numărare și validare a voturilor a constatat următoarele: numărul total al deputaților - 311; numărul deputaților prezenți - 177; numărul total de voturi exprimate - 161; numărul total de voturi anulate - zero; numărul de voturi valabil exprimate - 161, din care: voturi contra - 1, voturi pentru - 160.

Din totalul de 311 de deputați au fost prezenți 177, din care 160 au votat pentru revocare, ceea ce reprezintă majoritatea voturilor necesare pentru revocarea din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

3 iulie 2012, Parlamentul României."

Felicitări, stimați colegi! (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 15 septembrie 2019, 9:08
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro