Plen
Ședința Camerei Deputaților din 18 iulie 2012 (sesiune extraordinară)
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.71/27-07-2012

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
11-09-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2012 > 18-07-2012 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 18 iulie 2012 (sesiune extraordinară)

6. Supunerea la votul final:  

   

după pauză

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Doamnelor și domnilor colegi,

Rog ca toți liderii grupurilor parlamentare să invite colegii în sală.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din bancă):

Să facem o verificare a cvorumului.

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Dacă-i rugați pe colegii dumneavoastră să se așeze în bănci, putem face o verificare așa cum solicitați dumneavoastră.

Doamnelor și domnilor colegi deputați,

Vă rog frumos să luați loc în bănci. Colegii noștri de la Grupul parlamentar al PNL ne solicită o verificare a votului la început.

Pe procedură?

Domnul deputat Toader, liderul Grupului parlamentar al PDL, pe procedură.

 
 

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule președinte,

Înainte de a face verificările clasice pe cartele, vă rog să verificați cvorumul prin apel nominal. Este o sesiune de vot final, motiv pentru care este dreptul nostru să solicităm apel nominal pentru verificarea cvorumului, având în vedere că Grupul Partidului Democrat Liberal nu participă la lucrări.

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Am înțeles. Voi face verificarea cvorumului, dar nu prin apel nominal, că nu am această obligație conform regulamentului. Eu voi cere un vot de verificare a cvorumului după ce vom face această listă. Prima dată este, la solicitarea domnului Nicolăescu, să verificăm cvorumul, și cu ocazia asta vedem și cum stăm.

Aveți vreo procedură pe care vreți s-o invocați și nu o știu eu, domnule Toader?

 
 

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Așa este, domnule președinte.

Când cer apel nominal pentru verificarea cvorumului, dumneavoastră sunteți obligat să-l faceți, chiar dacă spuneți că verificați.

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Nu, nu. Haideți să citim articolul împreună, vreți?

 
 

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Deci când am solicitat la începutul ședinței și ați spus că cvorumul se verifică după semnături și am spus că cer apel nominal, îl puteți cere - și uitați-vă în stenogramă! - la votul final.

Vă rog să vă respectați cuvântul.

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Să mai dau o dacă citire articolului, că s-ar părea că dumneavoastră... Nu, o să mai dau încă o dată citire articolului. Vă rog frumos, o secundă.

Domnule deputat, vă citesc încă o dată alin.(3) de la art.144.

"Verificarea întrunirii cvorumului se dispune numai la ședințele de vot final...", ceea ce dumneavoastră ați făcut, "...de către președinte...", adică de către subsemnatul, "...imediat înaintea votării, din proprie inițiativă ori la cererea liderului unui grup parlamentar".

Cea de-a doua propoziție pe care dumneavoastră ați specificat-o - că trebuie prin apel nominal, nu este scrisă în art.144.

Pe cale de consecință, vom face o verificare prin votul electronic. Cu această ocazie vor vedea și colegii lideri de la grupurile parlamentare.

Să înceapă procedura de verificare. Un vot de control, vă rog frumos.

Bun. Liderii grupurilor parlamentare să-și ia extrasul, vă rog frumos, să verifice prezența. Sunt 158 prezenți.

Fac precizarea pentru stenogramă: în acest moment, după demisiile colegilor care au fost confirmați aleși locali, cvorumul este de 155.

(Domnul deputat Clement Negruț dorește să intervină pe procedură.)

Păi, domnule deputat, cum să vă dau cuvântul pe procedură dacă suntem în verificare?

Procedura s-a încheiat. Suntem în vot. Acum verificăm prezența grupurilor parlamentare și după aceea intrăm la vot.

Până când liderii grupurilor parlamentare își verifică prezența, vreau să vă informez că în eventualitatea în care Senatul României va vota celălalt proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței nr.41, după-amiază va mai fi o ședință extraordinară a Camerei Deputaților, pentru a discuta și acel proiect de lege.

Domnul ministru Dușa mă informează că senatorii au votat Ordonanța nr.41, proiectul de lege.

Pe cale de consecință, va fi un proiect de program. Biroul permanent, Comisia juridică vă propun ora 16,30 pentru ședința extraordinară a plenului, liderii grupurilor parlamentare.

domnilor colegi,

prevederea regulamentară este că Biroul permanent trimite Comisiei juridice care trebuie să analizeze proiectul de lege de aprobare a ordonanței, și el este trimis după aceea către plen pentru dezbatere și vot final.

Ora 16? Liderii grupurilor parlamentare? Ora 16, da. Bun.

Ne vom vedea într-o ședință extraordinară la ora 16 pentru a dezbate celălalt proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței nr.41.

Liderii grupurilor parlamentare, putem să începem procedura de vot final? Da.

 
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.38/2012 pentru modificarea Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (PL-x 283/2012); (adoptat)

Pentru votul final de astăzi 18 iulie avem două proiecte: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.38/2012 pentru modificarea Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Este lege organică. Procedură de urgență. Comisia juridică a adoptat cu amendamente.

Supun la vot. Să înceapă votul.

Cu 159 de voturi pentru și 7 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat. (Aplauze.)

Explicația votului. Vă rog frumos, domnule deputat.

Este ziua colegilor din Partidul Democrat Liberal.

Domnule deputat, aveți cuvântul, pe procedură, două minute.

 

Domnul Clement Negruț:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cred că sunteți un bun cunoscător al regulamentului și la solicitarea unui deputat trebuie să-i dați cuvântul la încheierea ședinței pentru a-și exprima un punct de vedere sau o problemă personală.

Eu vreau să-mi exprim următorul punct de vedere: la solicitarea verificării cvorumului în sală erau 153 de parlamentari. Se pare că votul multiplu funcționează și la USL foarte bine. Ca atare, nu ați dorit vot nominal pentru că nu aveați cvorum.

Mulțumesc. (Vociferări.)

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Este o explicație a domnului deputat. Așa a și cerut, procedură după votul făcut de către plenul Camerei. Are dreptul la așa ceva.

 
Legea pentru modificarea alin.(1) al art.27 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reexaminată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012 (Pl-x 134/2012). (adoptată cererea de respingere a legii)

Trecem la punctul 2, reexaminări ca urmare a deciziei Curții Constituționale, Legea pentru modificarea alin.(1) al art.27 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituțională, reexaminată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012.

Este lege organică. Comisia juridică a admis cererea de reexaminare și de respingere a legii. Plenul a votat pe articole.

Propunem votul. Să înceapă votul.

Votul s-a încheiat.

A fost aprobată cu 164 de voturi pentru și o singură abținere. (Aplauze.)

Doamnelor și domnilor,

Declar ședința de astăzi a Camerei Deputaților închisă.

Ne vedem la ora 16.

Invit liderii grupurilor parlamentare la o ședință informală cu cei de la Senat, la ora 13 fără un sfert, după care urmează Biroul permanent al Camerei Deputaților.

Vă mulțumesc.

 

Ședința s-a încheiat la ora 12,40.

 
     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 15 septembrie 2019, 8:53
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro