Plen
Ședința Camerei Deputaților din 11 septembrie 2012
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.81/20-09-2012

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2012 > 11-09-2012 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 11 septembrie 2012

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

   

Ședința a început la ora 8,30.

Lucrările ședinței au fost conduse în prima parte de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și în a doua parte de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Clement Negruț și Georgian Pop, secretari.

*

 
Mihai Cristian Apostolache - argumente în favoarea susținerii propunerii legislative care vizează modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor;

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineața, stimați colegi!

Declar deschisă ședința de astăzi consacrată declarațiilor politice.

O să începem astăzi cu opoziția și am să-l rog să poftească la microfon pentru a-și susține declarația politică pe domnul deputat Mihai Cristian Apostolache, din partea Grupului PDL, și pe domnul Sorin Stragea, din partea PSD, îl rog să se pregătească pentru a fi următorul vorbitor.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Săptămâna trecută am depus la Camera Deputaților o propunere legislativă care vizează modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, în sensul prelungirii perioadei de concediu pentru creșterea copilului la trei ani, respectiv patru ani în cazul copilului cu handicap, creșterii cuantumului indemnizației lunare de la 75% la 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, precum și acordarea unei sume de 2.500 de lei la nașterea fiecărui copil.

După cum am susținut și în expunerea de motive, necesitatea acestei inițiative legislative se justifică în actualul context demografic din România, context caracterizat prin scăderea demografică, rată scăzută a fertilității, îmbătrânirea populației, precum și prin emigrarea populației active.

Tocmai de aceea, față de tendința tot mai accentuată de scădere demografică și de rata scăzută a fertilității, politice sociale au un rol deosebit în ameliorarea acestor perspective, prin creșterea sprijinului acordat din partea statului.

Prin această propunere, am identificat câteva măsuri de susținere a familiei, măsuri care pot fi susținute, completate sau amendate de dumneavoastră, propunând totodată și creșterea cuantumului alocației de stat prevăzut de Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, de la 200 de lei la 500 de lei.

Desigur că această propunere legislativă implică o cheltuială importantă din partea statului, însă efectele sale pozitive depășesc cu mult acest efort financiar și contribuie la creșterea numărului populației din România, asigurând totodată și o perioadă mai lungă de timp pentru ca părinții să stea alături de copiii lor.

Plecând de la aceste considerente prezentate, vă rog, stimați colegi, să susțineți această propunere legislativă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Sorin Constantin Stragea - declarație politică intitulată Adevăratele provocări ale Guvernului Ponta;

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Sorin Stragea și îl rog să se pregătească pe domnul Márton Árpád, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

 

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Mulțumesc.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

"Adevăratele provocări ale Guvernului Ponta"

Situația economică și socială în care se află România, contextul internațional care continuă să fie dominat de incertitudine și instabilitate economică și financiară sunt factorii care determină Guvernul Ponta să acționeze rapid, aplicat, profesionist, pentru o guvernare în interesul celor mulți, cei care ani de zile nu au fost în vizorul guvernelor PDL-iste și cei care au fost făcuți să plătească și să sufere din plin pentru îndestularea buzunarelor camarilei portocalii.

Cu siguranță este nevoie de o guvernare care să fie mai aproape de oameni, mai transparentă, mai eficientă, care să oprească abuzurile de până acum, să consolideze statul de drept, să corecteze greșelile pe care fosta guvernare le-a făcut, să introducă mai multă justiție socială și să ofere o speranță și o direcție de evoluție spre dezvoltarea durabilă a întregii societăți. Acestea sunt așteptările românilor, așteptări pe care populația nemulțumită le-a strigat în stradă, ca ele să fie auzite de întreaga clasă politică.

Evaluarea obiectivă a ultimilor ani relevă că s-a înregistrat un regres economic și o profundă acutizare a crizei în plan economic și social. Eșecul politicilor de austeritate a subminat încrederea cetățenilor în viitorul țării și a compromis în conștiința opiniei publice reforma, aceasta devenind sinonimă, pentru mulți dintre români, cu sărăcia, șomajul și umilința.

În acest context, noul guvern trebuie să promoveze un set coerent de politici macroeconomice și măsuri de menținere a stabilității financiare a țării, care să asigure o creștere economică sustenabilă, refacerea atractivității investiționale a României, precum și o evoluție favorabilă a mediului de afaceri, a pieței muncii și a nivelului de trai al populației.

Un principiu fundamental de conduită a noului Guvern trebuie să fie respectarea rolului firesc, de for legislativ suprem și unic al Parlamentului.

Dialogul politic, social și economic, consultarea societății civile și a tuturor celor interesați și vizați de politicile ce urmează a fi implementate sunt secretele care trebuie urmate pentru o guvernare în interesul tuturor.

Românilor trebuie să le fie redate speranța, demnitatea și mândria de a trăi în țara lor!

Vă mulțumesc.

Deputat PSD Sorin Stragea, Colegiul nr.7, Timiș.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulțumesc și eu. Vă doresc o zi bună!

 
Márton Árpád-Francisc - prezentarea cazului clădirii Colegiului Székely Mikó din Sfântu Gheorghe;

Domnul deputat Márton Árpád, din partea Grupului UDMR, și se pregătește domnul deputat Firczak Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor,

În data de 1 septembrie anul curent peste 25 de mii de persoane s-au adunat în jurul clădirii Colegiului Székely Mikó din Sfântu Gheorghe, nu numai din împrejurimi sau secuime, ci din Sighetul Marmației până-n Arad, din tot cuprinsul Maramureșului, Crișanei, Banatului și Ardealului, nu pentru a face presiuni asupra justiției, ci pentru a atrage atenția asupra pericolului renaționalizării imobilelor nu demult retrocedate.

Precedentul periculos îl constituie o hotărâre judecătorească din Buzău, prin care trei persoane au fost condamnate - doi maghiari la trei ani de închisoare cu executare și un român la trei ani de închisoare cu suspendare - pentru că, în urma evidențelor, au semnat actul de retrocedare al clădirii către biserica reformată.

Care sunt evidențele:

- Conform cărții funciare clădirea aparținea persoanei juridice Colegiul Reformat Székely Mikó. Vă pun întrebarea: dar Colegiul Reformat cui aparținea, dacă nu Bisericii Reformate? Pentru cei care nu înțeleg, poate fi răsfoit și contractul dintre Biserica Reformată și constructorul care a realizat această clădire și, evident, el datând de la începutul anilor 1800, într-o altă perioadă. Atunci să mergem mai încoace, la perioada interbelică, când acest colegiu primește acordul domnului ministru Constantin Angelescu de a avea activitate, pe data de 1928, iulie 23, iar proprietarul este tot Biserica Reformată. Mai mult, contractul pentru construirea clădirii, datat în secolul al XIX-lea, se încheie între Biserica Reformată și constructor.

- Pentru cei pentru care documentele antebelice nu au relevanță, aduc în discuție două acte apărute în Monitorul Oficial al României. Unul datează din 23 iulie 1928, poartă numărul 81, semnătura ministrului învățământului, Constantin Angelescu, și dă dreptul de funcționare Colegiului Reformat. În acest act, ca proprietar este trecut Biserica Reformată.

Mai mult, această clădire a fost naționalizată, cum reiese din documentul din 1948, 3 august, publicat tot în Monitorul Oficial, de la Biserica Reformată.

Cum poți să iei ceva de la cineva căruia nu-i aparținea?

-Există act și postbelic, mai exact decizia prin care a fost naționalizată clădirea. Acesta a apărut în Monitorul Oficial din 3 august 1948, și ca proprietar de la care se naționalizează clădirea este trecut Biserica Reformată. Vă pun întrebarea: cum poți să iei ceva de la cineva care nu-l avea în proprietate?

Cu toate aceste evidențe, Judecătoria din Buzău a decis că acest imobil nu aparținea Bisericii Reformate, și cei care au semnat această hârtie de retrocedare, supunându-se legii, sunt pasibili de închisoare.

Puteți zice că este doar o eroare judiciară. Noi zicem că este un precedent periculos.

Este un precedent periculos nu numai pentru comunitatea maghiară, nu numai pentru reformați, ci pentru întreaga societate românească, mai ales într-o perioadă când acest stat a fost avertizat că trebuie să încheie această procedură de retrocedare a imobilelor naționalizate.

Nu doresc ca prin această intervenție să fac o presiune asupra justiției, ci doar să vă atrag atenția că trebuie să adoptăm legi care să nu poată fi răstălmăcite și să asigurăm adevărata independență a justiției, împreună cu responsabilitatea acesteia.

Judecătorul se pare că a fost independent chiar față de evidențe, chiar de acte apărute în Monitorul Oficial al României și, sub impulsul propriei convingeri, a decis renaționalizarea clădirii într-o perioadă în care România a fost obligată să definitiveze procesul de retrocedare.

Noi, Parlamentul, trebuie să adoptăm legi care să nu poată fi răstălmăcite și să asigurăm independența justiției față de cursurile politice, împreună cu includerea responsabilității disciplinare materiale și, de ce nu, penale pentru cazul în care în mod evident decidentul încalcă legile țării.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat,

Mulțumesc și eu.

 
Gheorghe Firczak - menționarea unui eveniment la care au participat recent rutenii din comuna Peregu Mare, județul Arad;

Domnul deputat Firczak este rugat să poftească și să-și susțină declarația politică și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

 

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule președinte,

Onorată asistență,

La sfârșitul săptămânii trecute, duminică, 9 septembrie, în viața comunității rutene din România în general și în viața comunității rutene din Peregu Mare, județul Arad, a avut loc un eveniment foarte important. S-au terminat lucrările de restaurare a bisericii greco-catolice din comuna amintită și, în felul acesta, s-a ajuns la resfințirea acestui lăcaș de cult.

Sigur că rutenii din Peregu Mare s-au bucurat enorm pentru această realizare și s-au prezentat, cu mic cu mare, la slujba de duminică dimineață, 9 septembrie. Ea a fost oficiată de Prea Sfinția Sa Alexandru, Episcopul Lugojului, al Bisericii Greco-Catolice Române Unite cu Roma, ajutat de un important sobor de preoți greco-catolici.

Totodată, o importantă delegație a Consiliului Mondial al Rutenilor, condusă de președintele Djura Papuga, a participat la această manifestare, și președintele s-a adresat rutenilor din Peregu Mare, felicitându-i pentru succesul obținut.

În același timp, vreau să menționez cu bucurie că Prea Sfinția Sa, Djura Dzudzak, Episcopul greco-catolic al Bisericii Sârbe Unite cu Roma de la Novi Sad, a transmis mesajul său atât Parohiei greco-catolice rutene din Peregu Mare, cât și comunității din această localitate.

Trebuie să fac o mențiune specială pentru hărnicia locuitorilor acestei comune, a rutenilor din Peregu Mare, dar, în același timp, să menționez rolul important pe care părintele paroh, Vasile Bojcsuk, l-a jucat în această acțiune și, nu în ultimul rând, distinsa sa soție, Viorica Bojcsuk, care menționez că este, în același timp, și reprezentantul rutenilor din Peregu Mare în Consiliul Local al acestei comune.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, și noi vă mulțumim pentru distinsa dumneavoastră intervenție.

 
Vasile Mocanu - declarație politică intitulată Nu ne mai permitem să așteptăm;

Domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al PSD, și se pregătește domnul deputat Gheorghe Tinel, din partea Grupului parlamentar prieten - PDL.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

 

Domnul Vasile Mocanu:

Mulțumesc, domnule vicepreședinte.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o: "Nu ne mai permitem să așteptăm".

Primele date oficiale ale recensământului din 2011, date recent publicității, confirmă ceea ce noi, ieșenii, știam de o bună bucată de vreme.

Municipiul Iași este unul dintre orașele cele mai afectate de scăderea drastică a populației din ultimul deceniu, plasându-se pe un al treilea loc într-un nefericit top al depopulării! Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, populația stabilă recenzată a scăzut în ultimii zece ani cu 57.478 de persoane, mai exact cu 17,91% din total. Totuși, Iașiul a rămas al treilea mare oraș din România, deși numărul locuitorilor săi a scăzut de la 320.888 de persoane la 263.410 persoane.

Sunt mai multe explicații pentru această micșorare drastică a populației, dar două se impun cu precădere: sărăcia și desființarea, uneori cu premeditare, a industriei locale. Aceste elemente au făcut ca mulți ieșeni fie să emigreze din țară, fie să se stabilească în comunele limitrofe Iașiului, unde practică o agricultură de subzistență.

În aceste condiții, guvernanților de azi și de mâine le revine o responsabilitate uriașă. Dacă dorim ca populația României în general, și a Iașiului în special, să nu se înscrie în continuare pe acest trend descrescător și foarte îngrijorător totodată, care pune în pericol însuși viitorul țării, a venit vremea să acționăm decisiv. Avem nevoie grabnică de investiții masive, făcute cu cap, de ameliorarea mediului economic, de o nouă reformă administrativ-teritorială, pliată pe noile realități ale României, pe scurt, de o veritabilă strategie națională de dezvoltare.

Nu ne mai permitem să așteptăm.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Tinel Gheorghe - declarație politică având titlul: Agricultura, prioritate în Guvernul Ponta sau despre cum vinde Ponta blana ursului din pădure;

Domnul deputat Gheorghe Tinel, și se pregătește domnul deputat Mircea Irimescu.

Aveți cuvântul.

 

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte.

L-am ascultat pe domnul Mocanu și aveam impresia că a trecut la opoziție, dar nu, dânsul se pregătește de guvernare.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Agricultura, prioritate în Guvernul Ponta sau despre cum vinde Ponta blana ursului din pădure".

Am urmărit, vara aceasta, declarațiile primului-ministru, Victor Ponta, și ale ministrului agriculturii, Daniel Constantin, în legătură cu formele de sprijin pentru agricultură și pentru agricultori, pe care le vor promova în regim de urgență, dat fiind faptul că traversăm o perioadă foarte grea de secetă.

Una dintre ele mi-a atras însă în mod deosebit atenția, pentru că spunea domnul prim-ministru, la finalul ședinței de Guvern din 23.08.2012: "Suntem în măsură să începem proiectele pentru a sprijini producătorii agricoli afectați de secetă. Practic una din sursele importante de venituri pentru bugetul nostru în cadrul lunii octombrie, în mod normal, în urma unei licitații organizate de Ministerul Comunicațiilor, toți banii proveniți din această licitație vor merge pentru sprijinirea agricultorilor, în special sigur a celor afectați de secetă."

Și a trebuit să mă informez, să văd despre ce licitație este vorba la Ministerul Comunicațiilor și ce bani vor veni de acolo, în așa fel încât agricultura să fie salvată.

Și, informându-mă despre ce licitație este vorba, aflu că de fapt este vorba de Autoritatea de Reglementare în Comunicații (ANCOM), nu de Ministerul Comunicațiilor - o confuzie lejeră - este organizatorul licitației, dar cel mai important lucru este că banii de la operatori vor fi plătiți, de fapt, în luna noiembrie, nu în luna octombrie, cum anunța primul-ministru că vor începe plățile pentru minimis. Iar ei, banii, vor fi plătiți în două tranșe.

Și dacă vorbim de licitație, să spun că luna aceasta ANCOM scoate la vânzare cea mai mare cantitate de spectru radio din istorie, câștigurile fiind estimate - spun specialiștii - la peste 700 de milioane de euro, plătiți în două tranșe (o primă tranșă până la 30 noiembrie și a doua tranșă până la mijlocul anului viitor). Ieri am aprobat o lege în sensul acesta pentru a scoate la licitație frecvențele de radio și cred că despre această lege este vorba. Abia acum am înțeles și spre să înțeleagă agricultorii de ce schema de minimis, inițiată de Guvernul Ungureanu - cu 200 lei/ha și suprafața eligibilă de maxim 100 ha - s-a aplicat de Guvernul Ponta în forma 100 lei/ha și suprafața eligibilă de maxim 10 ha, tocmai pentru că prioritatea Guvernului Ponta este agricultura. Dar, mai ales, de ce punerea în practică a acestei decizii se va face prin direcțiile de agricultură județene, care, săracele, abia mai funcționează, și nu prin APIA, care are deja toate capabilitățile necesare virării banilor în conturile fermierilor. Aici vorbim de profesionalismul celor de la Ministerul Agriculturii.

Și când mă gândesc că pe 24 iulie primul-ministru anunța cu surle și trâmbițe că Guvernul a propus reducerea tarifului la apă pentru irigații cu 50lei/1000mc și se lăuda atunci domnul prim-ministru că va crește suprafața irigată cu 35 de mii de hectare... Și ca să aibă mărimea comparațiilor, îi spun că 35 de mii de hectare irigă Galațiul. Brăila irigă de două ori mai mult. Dar dacă ai ajuns la nivel național să te lauzi că printr-un program ai dat drumul la irigații într-un județ, e foarte important. Cred că... poți să te lauzi cu așa ceva? Poate, dacă te numești Victor Ponta. Așa cum poți să te lauzi că vei reduce TVA la alimentele de bază imediat ce vei veni la guvernare, dar, pe urmă, să constați că nu poți să reduci TVA-ul și să muți măsura de la 1 ianuarie, gândind că ea, totuși, va aduce niște voturi. Așa cum poți să te lauzi că vei da de pământ cu cei de la ADS pentru restanțele la plata arendei, dar să realizezi că, de fapt, trebuie să-l urechezi pe tata-socru pentru modul cum a gestionat arendarea celor 60 de mii de hectare în Insula Mare a Brăilei, pe timpul cât a fost ministru, și exemplele pot continua.

Mie, stimați agricultori, mi-a fost clar din prima zi de la instalarea acestui guvern că partea de agricultură este gestionată lăutărește, adică după ureche. Aștept însă să vă convingeți și voi, cei care ascultați aceste rânduri.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Mircea Irimescu - declarație politică intitulată Victimă colaterală;

Îl invit pe domnul deputat Mircea Irimescu pentru a-și prezenta declarația și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Andrei Sava.

Domnule coleg, microfonul este al dumneavoastră. Vă rog.

 

Domnul Mircea Irimescu:

Bună dimineața!

Vă mulțumesc, domnule președinte.

"Victimă colaterală"

Stimați colegi,

Recenta bătălie politică, legată de încercarea de demitere a președintelui României, ca toate războaiele, a făcut și victime "colaterale". Una dintre ele este Institutul Cultural Român.

Subordonată, printr-o lege discutabilă, președintelui țării, instituția menită a reprezenta oficial cultura română în străinătate a fost trecută "de urgență", cu ajutorul unei ordonanțe guvernamentale, în subordinea Senatului României. Decizia a fost contestată la Curtea Constituțională, care a constatat încadrarea ei în legea fundamentală a României. Drept urmare, conducerea ICR a demisionat în bloc, politizând prin asta excesiv această chestiune. Dezbaterile parlamentare pentru aprobarea prin lege a ordonanței guvernului au demonstrat acest lucru și au deschis calea unei vii dezbateri pe tema menirii Institutului Cultural Român.

Între aprecierile la superlativ și contestările vehemente, ca întotdeauna, stă adevărul, în România insuficient evidențiat și susținut. Beneficiind de alocații financiare publice apreciabile - singura instituție al cărei buget și structură organizatorică nu au fost afectate de criză - ICR-ul a încercat, în ultimii ani, o nouă abordare a promovării culturii române în afara granițelor noastre. Rezultatele acestei noi politici culturale nu se văd cu ușurință din interior și sunt dificil de evaluat și din exteriorul țării.

Printr-o prestație care excludea aproape orice formă publică de a da seamă, s-a încercat prezentarea în străinătate a unei Românii normale, conectate cultural timpurilor pe care le trăim. Politica tradițională de sprijinire culturală a comunităților românești din afara granițelor a fost ajustată structural, promovarea clasicilor culturii române a încetat. În noua abordare, România trebuia să dovedească, nu se știe de ce, că este un izvor de creație în cadrul curentelor moderniste ale lumii. La asta mai trebuie adăugat că, doi foști lideri importanți ai ICR, președintele Horia Roman Patapievici și vicepreședintele Mircea Mihăieș, s-au implicat direct în viața politică din România, publicând editoriale săptămânale în presa angajată. În orice democrație a lumii, astfel de abordări ar fi stârnit dezbateri și nu trebuie să ne mire că asta s-a petrecut și la noi. Comportamentul elitist agresiv, respingerea oricăror forme oneste de critică și dialog, statutul salarial privilegiat și partizanatul deschis al membrilor conducerii ICR, imposibil de tolerat în oricare țară a Uniunii Europene, au născut și la noi reacții critice firești. Guvernul a făcut un gest de normalitate când a încercat o modificare a cadrului juridic de funcționare a instituției.

Înainte de abordarea unor subiecte de discuție legate de activitatea ICR, evidențiate de luările de poziție din media românească, ar fi bine să discutăm o problemă de fond: se poate face promovarea în străinătate a culturii române după modelele aplicate în cazul marilor culturi europene? Credem că nu. Trebuie să găsim o modalitate impusă de specificul poziției României. Dorința legitimă de a elimina vechile noastre complexe culturale în fața străinătății nu trebuie să ne afecteze simțul critic în această abordare; subunitățile din străinătate ale ICR nu pot și nu trebuie să copieze structurile franceze, germane, spaniole sau britanice de același tip. Nu avem aceeași "marfă de export", nu avem forța altor țări. Noi trăim o altă realitate, avem de umplut golurile create de alte necesități.

Institutul Cultural Român, negreșit, trebuie să sprijine cultura română în marile centre politice ale lumii și să ajute prin asta eforturile diplomatice ale țării noastre. Asta o fac toate statele și trebuie să o facă și al nostru, cât mai bine poate. Însă, la fel de importante sunt acțiunile culturale a căror necesitate izvorăște din specificul existenței noastre, până acum neglijate. Avem comunități românești compacte rămase, prin jocurile istoriei, în afara hotarelor, supuse de zeci de ani unor presiuni deznaționalizatoare; avem o nouă emigrație în apusul Europei, creată în ultimele două decenii, cea mai importantă din toată existența noastră, expusă unor tratamente care-i creează alarmante complexe de inferioritate; vârfurile culturii noastre, indiferent de epoca istorică căreia îi aparțin, trebuie sprijinite pentru a-și găsi locul ce-l merită pe scara de valori a lumii. Modul în care se planifică politicile culturale ale ICR și cum se achită de importantele sarcini pe care le are trebuie supuse anul unor analize publice în fața unor foruri cu putere de decizie. Și acestea nu pot fi decât comisiile pentru cultură reunite ale celor două Camere ale Parlamentului României.

Nu insist pe neinspirata încercare de a subordona ICR-ul Senatului României, pentru că ea a fost îndreptată de amendamentele responsabile care vor modifica proiectul de lege. Institutul Cultural Român trebuie să devină o instituție publică autonomă, supusă unui control firesc al Parlamentului României, prin structurile sale specifice. Pledează pentru aceasta întreaga istorie a acestui for cultural, inclusiv perioadele în care a funcționat ca Fundație Regală sau ca Fundație Culturală, după revenirea la democrație din 1989. Și exemplele din alte țări ne recomandă o astfel de soluție.

Cele amintite vor să arate că recenta schimbare din viața Institutului Cultural Român este departe de a fi, în primul rând, una politică. Există motive temeinice pentru amendarea legislației care a reglementat până acum activitatea acestei importante instituții de stat. Așezarea lucrurilor pe un nou făgaș este un pas spre realizarea binelui nostru național. Să nu ne fie jenă a-l împlini, pentru că așa procedează marea majoritate a popoarelor lumii contemporane.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Andrei-Valentin Sava - declarație politică având titlul: Guvernul Ponta acționează pentru rezolvarea problemei absorbției fondurilor europene;

Îl invit pe domnul deputat Andrei Sava, din partea Grupului PSD, și îl rog să se pregătească pe domnul Iosif Blaga, din partea Grupului PDL.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

 

Domnul Andrei-Valentin Sava:

Bună dimineața!

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Guvernul Ponta acționează pentru rezolvarea problemei absorbției fondurilor europene".

Stimați colegi parlamentari,

Nici rănile încă deschise după bătălia pe care noi, cei de la USL, am dus-o în numele poporului împotriva unui regim discreționar și nici apropierea alegerilor parlamentare nu trebuie să ne distragă atenția de la obiectivul cel mai important pentru viitorul imediat al României: buna guvernare pentru depășirea crizei economice. Ascunsă în peisajul tot mai colorat al luptelor politice, tema rectificării bugetare a trecut oarecum neobservată, deși este în măsură să descifreze atât vulnerabilitățile generate de o fostă guvernare iresponsabilă și antisocială, cât și fundamentele unui nou model de guvernare, care va fi pus integral în practică odată cu creionarea unui nou buget, după alegerile din decembrie. Linia de demarcație dintre cele două sisteme de guvernare este abordarea subiectului absorbției fondurilor europene, cea mai mare potențială investiție străină directă de care guvernările Partidului Democrat Liberal nu au ținut cont sau au considerat-o doar o sursă de venit pentru propria clientelă.

Voi dezvolta în continuare acest subiect, împărtășindu-vă considerațiile mele legate de posibile soluții care să redreseze sistemul de absorbție a fondurilor comunitare, astfel încât acestea să devină motorul real de creștere de care are atâta nevoie România.

Spuneam anterior că Partidul Democrat Liberal ori nu a știut, ori nu a dorit să facă din absorbția fondurilor structurale prioritatea zero a guvernării în timp de criză. Cu imperativul consolidării fiscale și al reducerii cheltuielilor bugetare pe masă, guvernările PDL au preferat să îndrepte o economie și o societate în plin șoc spre tot felul de reforme crunte, a căror utilitate nu a înțeles-o nimeni, dar care au avut menirea de a paraliza orice șansă de redresare economică rapidă. În tot acest timp, fosta guvernare ne-a vândut iluzia unei economii bazate pe investiții publice, ceea ce în teorie suna bine, dar în practică echivala cu risipirea banilor publici în tot felul de proiecte fanteziste, cum au fost bazinele de înot și parcurile la sate sau telegondolele în te miri ce locație inadecvată turismului. Cum măsurile antieconomice luate de această fostă guvernare au determinat reducerea dramatică a consumului, iar așa-numita politică de investiții a fost doar o fata morgana, țara a fost nevoită să suporte o adâncire a crizei, care, până la urmă, a demolat aproape întreg eșafodajul regimului politic PDL-ist.

Orice om cu oarecare conștiință în țara asta știe că România ar fi putut beneficia pentru perioada 2007-2013 de peste 30 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile, fonduri care trebuiau folosite tocmai în aceste scopuri. În trei ani și jumătate de guvernare, guvernările PDL-iste au reușit sinistra performanță de a absorbi doar 7,5% din aceste fonduri europene nerambursabile, situând România de departe pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol. Și, din păcate, acest rezultat rușinos nu este numai proba incompetenței vechii guvernări, ci și a suspiciunilor de corupție care acum se răsfrâng asupra vitezei de continuare a programelor.

Știm cu toții că în urma misiunilor de audit ale Comisiei Europene, cererile de rambursare pe cele 7 programe operaționale sunt în acest moment blocate, iar riscul pierderii unui procent între 10 și 20% din sumele disponibile este unul major. Și cu toate că aceste sancțiuni se aplică exclusiv asupra modului în care fosta guvernare a implementat programele operaționale, există voci, ca cea a președintelui Băsescu, care îl acuză pe premierul Ponta pentru acest blocaj. Să fie bătălia politică atât de toxică încât nu mai vedem evidențele? Să fie atât de mare teama responsabililor din fosta guvernare pentru acest dezastru încât încearcă prin asemenea minciuni să ridice o perdea de fum pentru a-și ascunde urma?

Cum își explică oare acești iresponsabili din fosta guvernare că în doar 4 luni de guvernare, prim-ministrul Ponta și guvernul său au reușit să crească rata de absorbție a fondurilor europene cu 25% față de cât au reușit ei în 3 ani de zile? Cum au uitat acești farisei din fosta guvernare că principala motivație pentru decapitarea Guvernului Ungureanu în Parlament a fost tocmai incrementalismul în absorbția fondurilor europene?

Doamnelor și domnilor,

Dincolo de comentariile politice, cifrele sunt extrem de relevante pentru a sublinia impostura fostei guvernări la acest capitol. Așa cum titra și moțiunea Uniunii Social Liberale care a dus la căderea ultimului guvern PDL, creșterea absorbției de fonduri europene a fost una dintre cele mai mari minciuni ale acestui început de an, cu doar 194 de milioane de euro atrase în trei luni, față de 875 de milioane, cât ar fi fost necesar pentru atingerea țintei propuse.

Sigur, Guvernul Uniunii Social Liberale condus de premierul Ponta nu are la dispoziție trei ani și jumătate pentru a pune la punct un sistem de gestionare a fondurilor europene, așa cum există de exemplu în Polonia. Acest guvern nu poate pierde nici măcar o lună în ceea ce înseamnă eficientizarea acestui sistem, astfel încât în perioada 2013-2015 să putem rambursa la Bruxelles ce nu au reușit foștii guvernanți în trei ani și jumătate. Avem nevoie în acest sistem de funcționari bine plătiți, care, în același timp, să fie trași la răspundere dacă greșesc. Avem nevoie de proceduri simplificate. Avem nevoie de un control intern mai ferm asupra modului de cheltuire a banilor. Avem nevoie de mai multă coordonare la nivelul autorităților de management și avem nevoie de pedepsirea vinovaților pentru dezastrul de până acum pentru a servi o lecție pentru prezent și viitor.

Guvernul Ponta este echipat cu tot ce este nevoie pentru a pune în practică aceste imperative, de îndată ce problema cererilor de rambursare blocate și cea a unui nou buget construit profesionist vor fi rezolvate. Provocarea este imensă, dar să ne reamintim că în doar 4 luni acest Guvern condus de premierul Ponta a reușit să realizeze încasări la bugetul de stat mai mari cu 1,2 miliarde lei din combaterea rețelelor de evaziune fiscală, comparativ cu primul trimestru al acestui an. Mai mult, cifra reușită de acest Guvern este cu 11% mai mare față de perioada similară a anului trecut, ceea ce reprezintă o măsură justă a eficienței și integrității unei administrații care chiar vrea să rezolve problemele țării.

Stimați colegi,

Fostul Guvern nu a vrut și nici nu a putut să rezolve problema fondurilor europene, mai mult, ne-a adus pe toți într-o fundătură de unde va fi greu să ieșim. Dar la asemenea provocări, aparent sisifice, este nevoie de caractere și de competență. Dacă avem în vedere că țintele de deficit bugetar, inflație și deficit de cont curent sunt în continuare în grafic, iar în luna iulie a acestui an deja am avut o creștere a consumului cu 4,5%, putem spune fără dubii că acest Guvern îndreaptă România spre o direcție bună...

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă rog să vă apropiați de sfârșit, ați depășit cu mult termenul, timpul alocat pentru o declarație politică.

 
   

Domnul Andrei-Valentin Sava:

Imediat.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog foarte mult.

 
 

Domnul Andrei-Valentin Sava:

Drumul de parcurs al țării și al Guvernului Ponta este însă unul lung și nu va fi pavat doar prin aportul revenirii timide a consumului sau a exporturilor. Va fi nevoie în continuare de o politică de investiții inteligentă, orientată spre rezultate palpabile și care să maximizeze rolul fondurilor europene nerambursabile.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc și eu.

Vă reamintesc, stimați colegi, că durata unei intervenții, unei declarații politice este de 3 minute. Vă rog să vă limitați la acest timp și să nu mă puneți în situația să vă întrerup microfonul.

 
Iosif Veniamin Blaga - declarație politică: Schimbarea puterii politice creează probleme la Orăștie;

Urmează domnul deputat Iosif Blaga din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal și se pregătește domnul deputat Mircovici, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

 

Domnul Iosif Veniamin Blaga:

Bună dimineața!

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Înainte de a vă citi declarația politică, aș vrea să fac o afirmație, auzind o serie de declarații politice înaintea mea, vreau să vă spun că, într-adevăr, și în România există conducători buni și conducători răi. Problema este cine ne spune care sunt buni și care sunt răi.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este: "Schimbarea puterii politice creează probleme la Orăștie".

Cu mulți ani în urmă, înainte de anul 2000, la Uzina Mecanică Orăștie s-a demarat investiția "Linie de turnare țevi din fontă ductilă".

Guvernul de atunci, al Convenției Democratice, prin semnătura domnului ministru Radu Berceanu, a alocat o sumă frumoasă de bani pentru punerea în funcțiune a acestei importante investiții pentru Orăștie și, de ce nu, pentru țară.

Anul 2000 a adus la putere un nou partid, PDSR-ul, la vremea aceea. Nu după mult timp, deși linia a produs ceva țevi, totul s-a oprit, s-a închis și fără mult zgomot așa a rămas.

De-a lungul anilor s-a încercat repunerea în funcțiune, dar fără succes. În ultimii cinci ani, cel puțin, un investitor german se arată interesat de repunerea în funcțiune a acestei investiții. Din diferite motive, ce pare-se țineau de datoriile foarte mari ale UM Orăștie, lucrurile stagnau.

Printr-o serie de eforturi din ultimii ani, s-a reușit sub guvernarea Boc scoaterea la licitație pentru închiriere a acestei linii, închisă mai bine de zece ani. Licitație adjudecată de investitorul german. Surpriza a venit acum, de curând. Schimbarea puterii politice creează pare-se surprize nu numai în plan politic, ci și în plan economic. Printr-o adresă înaintată conducerii UM Orăștie se cere rezilierea contractului cu partea germană. Curios este faptul că adresa nu specifică motivul, ca să nu mai adăugăm și nivelul de decizie care a stat la baza semnării acesteia.

Stimați colegi, membri ai Camerei Deputaților, mă întreb cine este răspunzător de acest fapt și care sunt interesele ca să lovești din nou într-o investiție și în posibilitatea unui oraș de a se dezvolta și ca circa 250 de oameni să fie angajați.

Faptul că înainte, sub PDSR, iar acum, sub PSD, se încearcă a opri repornirea acestei linii de producție, mi se pare un lucru bizar și total neproductiv.

Cine și de ce nu dorește finanțarea străină pentru această investiție?! Cine și de ce împiedică, bagă bețe în roate unui lucru în demarare?! Cine și de ce nu ne vrea binele?!

Din punct de vedere pur practic, ar fi un act cu totul în defavoarea statului român, dar mai ales în defavoarea comunității locale orăștiene, renunțarea la repunerea în funcțiune cât mai grabnică a liniei de turnare țevi din fontă ductilă la Orăștie.

Am speranța că factorii de decizie vor analiza ce interese, ce motive au dus la această neașteptată și neavenită decizie. Cred că este important ca politicul să nu calce în picioare economicul fără discernământ, iar contractul să se deruleze fără probleme.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

 
Niculae Mircovici - declarație politică Fără titlu;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircovici și-l rog să se pregătească domnul deputat Ionuț Stroe din partea Grupului parlamentar al PNL.

Aveți cuvântul, stimate coleg.

 

Domnul Niculae Mircovici:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor,

Prin declarația mea politică, încerc să împac puterea cu opoziția. De aceea declarația nu va avea un titlu.

"De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politicește sus și economicește jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; Civilizația economică e muma celei politice.

Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuții, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câțiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.

Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcționarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independența alegătorilor vor face pe funcționar să atârne atât de mult de autoritățile supreme, încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din București; că se vor da x miliarde pe autostrada Cernavodă-Constanța (de exemplu), care nu face nici o cincime și că patru cincimi din prețul de cumpărătură se va împărți între membrii Adunărilor; că se va constata cum că o seamă de judecători și de administratori în România sunt tovarăși de câștig cu bandiții de codru. Dacă cineva ar fi prezis toate acestea, lumea ar fi râs de dânsul și totuși nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat și se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.

Nu există alt izvor de avuție decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă și fără capital, nu mai există nicio îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.

Mita e-n stare să pătrundă oriunde în țara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administrației vând sângele și averea unei generații. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe stradă, ocupă funcțiuni înalte, în loc de a-și petrece viața la pușcărie.

Funcțiunile publice sunt adesea în mâinile unor oameni stricați, loviți de sentințe judecătorești. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheșeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă.

Justiția, subordonată politicii, a devenit o ficțiune.

Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunță. Acest om este menținut în funcție, dirijează însuși cercetările făcute contra sa; partidul ține morțiș a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia și Camorra, care miroase de departe a pușcărie."

Declarația politică nu e scrisă de mine, e o citare dintr-un articol al lui Eminescu, scris în 1870. Ca și Caragiale, Eminescu este viu și ne trezește în fiecare dimineață. Sunt sigur că ei și adevărurile spuse de ei, din păcate, vor avea mult, mult de trăit. Eu cu părere de rău, nu.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Da, mulțumesc, domnule deputat.

 
Ionuț-Marian Stroe - declarație politică: CEDO a hotărât că statele nu sunt obligate să asigure dreptul de vot al cetățenilor rezidenți în străinătate;

Îl invit pe domnul deputat Ionuț Stroe și-l rog să se pregătească domnul Béres Ștefan Vasile, din partea Grupului parlamentar UDMR.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

 

Domnul Ionuț-Marian Stroe:

Bună dimineața, domnule președinte.

Dragi colegi,

Vă supun astăzi atenției o hotărâre extrem de interesantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, subliniind totodată că tot ceea ce urmează nu este un discurs politic, ci face parte din corpul jurisprudențial al celei mai reprezentative instanțe europene. Hotărârea a fost pronunțată anul acesta în luna martie, iar conform acesteia niciun tratat internațional - inclusiv Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu impune statelor să ia măsuri pentru a le permite cetățenilor rezidenți în alte state să voteze la alegerile naționale. Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului explică de ce statele au dreptul să nu se organizeze administrativ pentru a asigura dreptul de vot cetățenilor care rezidă în afara granițelor.

Conform Curții de la Strasbourg, "nici tratatele internaționale și regionale relevante, nici interpretarea lor de către organismele internaționale competente nu oferă un temei pentru a concluziona că dreptul de vot al persoanelor ce sunt permanent sau temporar absente din țara ai cărei cetățeni sunt se extinde atât de mult încât să impună statului să organizeze exercițiul acestuia în străinătate" (Hotărârea CEDO în Cauza Sitaropoulos și Giakoumopoulos contra Greciei).

Curtea a dat astfel dreptate Greciei într-un caz în care aceasta a fost acuzată de doi cetățeni eleni ce locuiau în Strasbourg, de faptul că le este încălcat dreptul de vot prin imposibilitatea să voteze la alegerile din Grecia în timp ce se aflau pe teritoriul Franței.

Subliniez însă faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a explicat și de ce o astfel de măsură, de a nu crea procedurile necesare exprimării votului în alegerile naționale de către expați, nu contravine drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Mai întâi, "datorită presupoziției că cetățenii non-rezidenți sunt mai puțin preocupați în mod direct și continuu de problemele de zi cu zi ale țării și, deci, le cunosc într-o mai mică măsură". În al doilea rând, datorită faptului că "cetățenii non-rezidenți au o mai mică influență asupra selectării candidaților sau asupra formulării programelor electorale ale acestora". În al treilea rând, datorită "conexiunii strânse între dreptul de a vota la alegerile parlamentare și faptul de a fi afectat de actele corpurilor politice ce sunt astfel alese". Și în al patrulea rând, datorită "preocupării legitime pe care legislativul o poate avea pentru a limita influența cetățenilor ce trăiesc în străinătate asupra unor probleme care, deși considerate fundamentale, afectează în primul rând persoane ce trăiesc în țară".

Astfel a hotărât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o instanță a cărei celeritate nu poate fi sub nicio formă pusă la îndoială. Iar dacă discursul politic poate fi bănuit de pasiune și de subiectivitate, argumentele unei instanțe precum CEDO nu pot fi privite decât limpede, clar și simplu.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Béres Ștefan Vasile - declarație politică: Suntem inconștienți sau chiar ne batem joc de națiune!;

Domnul deputat Béres este invitat și se pregătește domnul deputat Dan Zătreanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

 

Domnul Béres Ștefan Vasile:

Bună dimineața!

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se intitulează: "Suntem inconștienți sau chiar ne batem joc de națiune!"

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Anul 2012 va rămâne în istorie ca anul cel mai secetos din ultimii 40 de ani, în care producția agricolă a scăzut cu 37% față de anul precedent. 2011, un an foarte bun din punct de vedere al producției agricole, consecință a temperaturilor și precipitațiilor optime și în perioadele importante pentru dezvoltarea culturilor, a fost hotărâtor pentru PIB-ul României. S-a demonstrat ce importanță poate să aibă o producție agricolă bună care este capabilă să echilibreze deficitul bugetar din sectorul industrial, îmbunătățind și generând o creștere economică modestă, dar reală.

Seceta din acest an a generat o pierdere uriașă pentru fermieri, pierdere care dacă nu va fi cât de cât echilibrată și redusă de ajutoarele guvernamentale de urgență, ar putea avea efect pe termen lung. Pierderile se vor resimți și în contul anului 2013 din lipsa suportului financiar generat în mod normal de producția anului în curs.

Deși avem o producție de grâu mult diminuată în acest an, exporturile sunt dublate față de anul trecut. Nu trebuie să avem minți luminate, cunoscând consumul anual intern de grâu, să ne dăm seama de urmările exportului masiv până la această dată, iar previziunile sumbre pot deveni o realitate. Am vândut mult prea repede și mult prea ieftin, iar deficitul de grâu de pe piața internă în perioada de iarnă-primăvară va conduce la importuri mult mai costisitoare decât beneficiile actuale generate din vânzări.

Orice guvern responsabil, în această perioadă și în aceste condiții de producție redusă de grâu, încearcă să facă provizii pentru asigurarea cantității necesare pe un an de zile, reînnoind stocurile de rezervă totodată, menținând un echilibru între producție și consum, și permite valorificarea numai producției suplimentare pe piața liberă. Supervizarea agriculturii și a comerțului cu alimentele de bază consider că este menirea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu acordarea ajutoarelor pentru diminuarea pierderilor și pregătirea anului agricol următor.

Zootehnia este o ramură care necesită urgent ajutoare de stat, altfel riscăm diminuarea drastică a numărului de animale pe care le vom avea în anul viitor din cauza lipsei acute de furaje, tot din vina secetei, iar intervenția nu suferă amânare.

Nu mai are rost să vă prezint capacitatea agricolă a României și efectele pozitive asupra PIB-ului și deficitului financiar în perioadă de criză și nu numai, în cazul în care suntem atenți, receptivi și avem un an optim din punct de vedere climatic, și nici urmările devastatoare economic și financiar dacă ignorăm măsurile ce se impun în situații cum este cea din anul în curs. Birocrația, lipsa de măsuri ferme și urgente ce se impun a se lua în situații de criză pentru agricultură și zootehnie, situații extreme și reale cu care ne confruntăm în 2012, nu mai suferă amânare.

Solicităm înființarea unei celule de criză la nivelul ministerului pentru a acționa în modul cel mai rapid, celulă al cărei președinte trebuie să fie însuși ministrul de resort, deoarece una din cele mai importante probleme ale unei țări, guvernări, trebuie să fie alimentația populației și ocupația de bază generatoare de venituri, care coincide, de această dată, cu ținta noastră de astăzi.

Este de neconceput și de neînțeles pentru foarte mulți dintre noi, aici mă refer în primul rând la membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, de ce nu se acordă o mai mare importanță unei ramuri atât de importante pentru economia țării, având un potențial extraordinar recunoscut și exploatat în trecut.

În politica actuală, soluțiile par să fie identificate numai în momentul în care se pierde guvernarea și portofoliul de ministru, când din opoziție se enunță soluțiile miraculoase și se cere implementarea lor. A fost distrusă capacitatea de irigare a terenurilor agricole, fapt ce se pomenește numai în momente de secetă, iar soluțiile nu întârzie să apară, cum am mai spus, numai din opoziție. Niciodată din partea celor de la guvernare. Aș putea continua, dar nu are rost.

Trezește-te națiune, nu mai avem timp pentru somn... sau ba?

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Dan-Radu Zătreanu - declarație politică: Guvernul USL amână intrarea României în Schengen;

Domnul deputat Dan Zătreanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal urmează să-și prezinte declarația politică și se pregătește doamna deputat Sulfina Barbu din partea aceluiași grup parlamentar.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

 

Domnul Dan-Radu Zătreanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Bună dimineața!

Declarația mea de astăzi are titlul: "Guvernul USL amână intrarea României în Schengen".

Stimați colegi deputați,

Septembrie 2012 era, după cum știm, o nouă piatră de hotar în relația României cu democrațiile occidentale avansate. Este data la care românii pot depăși condiția de cetățeni europeni de rangul al doilea care trebuie să se supună controalelor vamale chiar și în cadrul Uniunii Europene.

După cum bine știm cu toții, România a îndeplinit condițiile tehnice încă de anul trecut, iar din acest punct de vedere suntem mai bine pregătiți chiar decât unele state fondatoare. Cu toate acestea "puciul parlamentar", cum a fost catalogată de unii lideri europeni acțiunea USL prin care s-a încercat înlăturarea președintelui Traian Băsescu, ne îndepărtează, din păcate, de acest deziderat. Semnalele externe sunt clare, România, după tot ce s-a întâmplat în această vară pe scena politică, va trebui să mai aștepte până va intra cu drepturi depline în spațiul Schengen.

Am văzut, stimați colegi, că unii lideri politici ai USL au comentat în termeni critici părerile rezervate exprimate de președintele Barosso, de comisarul european, doamna Viviane Reding, de ministrul german de externe și de alți oficiali europeni, ca și cum vina pentru neîncrederea lor în democrația noastră nu ni se datorează nouă, românilor, în special celor care au făcut rabat la democrație în această scurtă perioadă de timp. Eu cred că este momentul să ne uităm cu multă atenție la greșelile pe care le-am făcut și să încercăm să învățam ceva.

Știm foarte bine că încrederea se câștigă greu și se pierde foarte ușor. Acțiunile din această vară care au fost considerate de democrațiile consolidate ca adevărate atentate asupra instituțiilor statului de drept nu au făcut altceva decât să șubrezească încrederea în democrația românească.

De aceea cred că nu trebuie să ne supărăm pe nimeni altcineva decât pe noi pentru ratarea previzibilă a momentului septembrie 2012, ca dată a aderării la spațiul Schengen și în lunile care urmează să dovedim că în România statul de drept funcționează, că democrația nu a deraiat!

Cred ca dincolo de telurile noastre politice interne, dincolo de campania electorală pe care o avem în față, trebuie să ne stabilim cu toții obiective care vizează binele general al țării integrarea României într-o Europă unită și prosperă, iar pentru aceasta trebuie să renunțăm la orgolii mărunte, la acțiuni revanșarde, la aroganță și să dovedim că putem coabita.

PDL a plătit politic pentru curajul de a guverna în plină criză economică mondială și de a lua măsurile de austeritate care au permis României să nu intre într-o criză economică profundă. USL-ul va plăti, probabil, tot politic, iar sondajele spun că decontul a început deja să se facă, va plăti, așadar, pentru atacul nimicitor la adresa instituțiilor statului de drept, care, iată, are efecte negative pentru România și în plan extern. Dacă, însă, greșelile vor fi asumate și orgoliile lăsate la o parte, putem spera că în perioada martie - iunie 2013 putem convinge că merităm statutul de membru al spațiului Schengen și că efortul susținut pe care președintele Băsescu l-a făcut în toți acești ani pentru a da consistență și coerență politicii externe a României, a avut rezultatele așteptate pentru toți romanii.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

 
Sulfina Barbu - declarație politică: Dreapta este pregătită să preia guvernarea României;

O rog pe doamna deputat Sulfina Barbu să-și prezinte declarația politică. Dacă mai e vreun coleg care n-a fost înscris și care dorește să-și susțină?

Vă rog.

 

Doamna Sulfina Barbu:

Domnule președinte de ședință,

Stimate doamne și stimați domni,

Am avut inspirația de a scrie declarația politică cu următorul nume: "Dreapta este pregătită să preia guvernarea României".

Șirul evenimentelor din această vară fierbinte din punct de vedere politic îl cunoaștem cu toții și nu cred că este necesar, să reiterez seria de abuzuri la adresa statului de drept orchestrate de proaspăta guvernare USL.

Înainte, dar și după consumarea referendumului pentru suspendarea președintelui, USL a demonstrat, în repetate rânduri, capacitatea de a recurge la abuz și la instigare la nerespectarea legii. Vă rog să îmi permiteți să atrag atenția că astăzi, în timp ce noi ne aflăm la Camera Deputaților, Palatul Victoria, sau mai bine zis, vremelnicii săi ocupanți, continuă în stilul consacrat "guvernarea cu stânga", dacă este și "de stânga"!

Ne aflăm într-o situație precară din punct de vedere economic. Vă reamintesc că stabilitatea economică a României a fost câștigată și întreținută cu minuțiozitate de către guvernele PDL și prin solidaritatea tuturor categoriilor socio-profesionale. Fie că vorbim de sectorul privat, fie că vorbim de bugetari, toți am fost nevoiți să suportăm restricțiile impuse de criza economico-financiară cu scopul de a evita un derapaj economic din care ne-am fi revenit foarte greu.

Țin pe această cale să mulțumesc tuturor celor care au înțeles situația în care ne-am aflat și tuturor celor care au înțeles că soluțiile întreprinse de Guvernul Partidului Democrat Liberal și care nu au fost continuate de către Guvernul USL au fost necesare și indispensabile datorită iminenței declinului economic mondial și european.

Stimați colegi, trebuie să fim corecți și să le spunem tuturor cetățenilor acestei țări, că toate sacrificiile economice pe care le-au suportat timp de cel puțin un an și jumătate au fost în van, pentru că odată cu venirea USL la guvernare, toate aceste avantaje au fost pierdute. Datele Eurostat ne arată clar efectele guvernării ultimelor luni de zile și acest lucru se regăsește în cifrele comparative privind inflația, puterea de cumpărare din România, raportul dintre leu-euro și leu-dolar.

În aceste patru luni și jumătate obiectivele USL au fost departe de spectrul economic. Aș aminti cam ce a făcut USL în această perioadă: a uzurpat calitatea președintelui de reprezentare la Uniunea Europeană, a nesocotit deciziile Curții Constituționale, unele au fost și încălcate. Au înlăturat abuziv Avocatul Poporului, au demis președinții celor două Camere ale Parlamentului, au amenințat membrii Curții Constituționale, au suspendat președintele României, au fraudat referendumul de demitere a președintelui, au intimidat justiția, au izolat și decredibilizat România pe plan extern.

Toate acestea au fost acțiunile politice ale USL-ului și ele au fost dezastruoase pentru România, în ansamblul ei.

Stimați colegi de la USL, vă prezint o soluție foarte simplă la criza de idei și soluții economice pe care ați demonstrat-o în ultimele patru luni și la autismul guvernului în ceea ce privește stabilirea priorităților macro-economice și sociale.

Aveți o soluție foarte simplă: să vă prezentați demisia!

Aveți o soluție foarte simplă: să vă prezentați demisia. Sunt convinsă că nu aveți suficientă onoare și responsabilitate pentru un astfel de gest. În consecință, aș vrea să le spun și să-i asigur pe cetățeni că Partidul Democrat Liberal împreună cu partenerii de centru-dreapta își asumă relansarea economică a României, își asumă stabilizarea macroeconomică a României. Partidul Democrat Liberal își asumă organizarea de alegeri libere, corecte și egale pentru toată lumea, își asumă integrarea totală a României în Uniunea Europeană, își asumă integrarea României în Spațiul Schengen, își asumă o creștere a bunăstării fiecărui cetățean din această țară. Dar toate aceste obiective vor fi atinse de Partidul Democrat Liberal dacă votul cetățenilor din 9 decembrie va confirma că au înțeles pericolul pe care-l reprezintă guvernarea USL-ului.

Sunt de părere că dreapta autentică românească reprezintă singura soluție viabilă pentru asigurarea unui viitor României. Și pașii întreprinși până acum pentru a ajunge atât membri în NATO, cât și în Uniunea Europeană nu trebuie să fie irosiți prin întoarcerea în timp și prin întoarcerea în situația anilor ’90.

Sper că toate aceste evenimente vor încolți repede în mințile oamenilor și ale cetățenilor care vor fi chemați pe 9 decembrie să voteze din nou și vor ști cui să dea responsabilitatea guvernării acestei țări.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult, doamnă deputat Sulfina Barbu.

Nu mai avem colegi înscriși pe listele de vorbitori pentru declarații politice.

Constat că 15 deputați și-au susținut de la microfonul Camerei declarația politică, iar alți 30 au depus declarațiile la secretariatul Camerei Deputaților.

O să dau citire acestor 30 de colegi ai noștri.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal au depus în scris declarațiile politice următorii colegi: Elena Udrea, Ioan Balan, Daniel Florian Geantă, Constantin Severus Militaru, Cosmin Mihai Popescu, Maria Stavrositu, Petru Călian, Petru Movilă, Marius Rogin, Claudia Boghicevici, Göndör Marius-Sorin, Sanda-Maria Ardeleanu.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, colegii: Florin-Costin Pâslaru, Dumitru Chiriță, Ciprian Nicolae Nica, Angel Tîlvăr, Gheorghe Ciocan, Georgian Pop, Dorel Covaci, Manuela Mitrea, Florin Iordache.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal: Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Gheorghe Dragomir, Mihai-Aurel Donțu, Andrei Dominic Gerea, Mihai Lupu, Mircea Irimescu.

Din partea minorităților naționale, domnul deputat Miron Ignat, iar din partea Grupului de parlamentari independenți, domnul deputat Prigoană Vasile-Silviu.

Cu acestea, stimați colegi, declar închisă ședința consacrată declarațiilor politice. Ne revedem la ora 10, atunci când va începe ședința consacrată dezbaterilor punctelor înscrise pe ordinea de zi.

Până atunci, toate cele bune și să auzim numai de bine. Doamne ajută!

 
   

(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
  Angel Tîlvăr - declarație politică intitulată Un popor care nu-și cunoaște cultura este ca un copil care nu-și cunoaște părinții!;

Domnul Angel Tîlvăr:

Nicolae Iorga: "Un popor care nu-și cunoaște cultura este ca un copil care nu-și cunoaște părinții!"

Am salutat cu bucurie inaugurarea noului sediu al Bibliotecii Naționale a României. Am considerat evenimentul un semn de normalitate, într-o perioadă în care se citește din ce în ce mai puțin și se discută despre cultură din ce în ce mai rar. Lucrurile nu stau tocmai încurajator în ceea ce privește BNR, în ciuda eforturilor noilor guvernanți, motiv pentru care am simțit nevoia ca, și prin acest comunicat de presă, să contribui la buna funcționare a bibliotecii simbol a României.

Biblioteca Națională a României este păstrătoarea memoriei scrise a acestui popor. Este unica instituție la acest nivel care oferă acces gratuit cetățenilor români, precum și a celor străini interesați de cultura și civilizația românească, la patrimoniul cultural al țării noastre.

Ea beneficiază acum de o clădire pe măsura menirii pe care o are. Personalul de care dispune însă este grav afectat de criză, cu un număr insuficient pentru funcționarea în această clădire. Legea bibliotecilor prevede un număr de 995 angajați. În prezent lucrează doar 25% .

Se fac eforturi uriașe pentru asigurarea unor servicii și a unui program de funcționare minim pentru public. Angajații lucrează frecvent câte 10 ore, fără a fi plătiți suplimentar și fără a putea să-și ia recuperări.

În trei luni de zile, s-au înscris peste 10.000 de cititori, iar aceste înscrieri au fost operate de un singur om.

La Centrul Național ISBN, ISSN un singur om se ocupă de 5.600 de edituri.

Există doar 2 portari pe tură pentru pază și 4 îngrijitoare care asigură paza și curățenia pentru întreaga clădire care are peste 70.000 m2 utili.

Publicul, din ce în ce mai numeros, cu preponderență tânăr, solicită prelungirea programului sălilor de lectură și deschiderea bibliotecii sâmbăta și duminica - program de lucru normal pentru oricare biblioteca națională, de altfel.

Acest lucru este imposibil, în condițiile în care personalul actual din depozite reprezintă doar 10% din necesar.

Au fost puse la raft doar 25% din totalul cărților disponibile pentru public.

Pentru a asigura funcționarea a 6 săli, 5 zile pe săptămână, 8 ore pe zi (luni-vineri, între orele 10:00-18:00), a fost necesară susținerea, prin folosirea personalului din toate celelalte departamente ale bibliotecii, fapt care are drept consecință blocarea altor activități, la fel de importante, ale bibliotecii.

Cu toate eforturile depuse de bibliotecare cartea ajunge la public cu 7 luni întârziere.

Față de această situație dramatică, consider că a venit momentul să acționăm în favoarea susținerii plenare a Bibliotecii Naționale a României. Sunt sigur că, atât în plan parlamentar, cât și în plan guvernamental, se vor găsi soluții de sprijinire pentru o instituție care, atât prin importanța ei socială, dar și prin valoarea profesională a celor care o servesc, merită orice efort.

  Nicolae-Ciprian Nica - declarație politică despre Fondurile europene, bătaia de joc a guvernării PDL, provocarea guvernării USL;

Domnul Ciprian-Nicolae Nica:

"Fondurile europene, bătaia de joc a guvernării PDL, provocarea guvernării USL"

Disputele politice din această vară au reprezentat agenda mass-media, lăsând în plan secund alte probleme la fel de importante pentru români. Mă refer aici, în special, la situația gravă din agricultură, situație generată de seceta puternică.

Această situație gravă din agricultură a fost analizată, însă, de către Guvernul USL, care a aprobat un ajutor de minimis în valoare totală de 42,8 milioane lei, pentru compensarea pierderilor înregistrate în urma secetei.

Ajutorul de minimis pentru culturile calamitate de secetă este de 100 lei/hectar și se acordă pentru suprafețe cuprinse între 1-10 hectare. În România vor beneficia de acest ajutor aproximativ 600.000 de fermieri, din care aproximativ 4.000 de fermieri din județul Vrancea.

Din păcate, situația din agricultură putea fi alta dacă PDL ar fi fost un partid care să se gândească la oameni și la relansarea economiei românești, atât timp cât s-a aflat la guvernare. În loc să facă telegondole care duc către nicăieri sau să arunce banii pe fel de fel de "parcuri" în satele de munte, PDL putea să se gândească cum să atragă fonduri europene în agricultură și să reabiliteze cu acești bani sistemul de irigații.

Din păcate, guvernele PDL conduse de Emil Boc sau Mihai-Răzvan Ungureanu au ales să ignore atenționările din 2010 ale directorului Institutului de Economie Agrară, academicianul Ioan Păun Otiman, care afirma că "România nu a avut niciun fel de profitabilitate datorită faptului că niciodată nu s-a realizat o irigare bună, ci una deficitară".

Din acest punct de vedere, chiar și acum, după ce PDL nu mai este la guvernare, românii simt efectele nocive ale democrat-liberalilor, care au fost total lipsiți de viziune în ceea ce privește soluțiile în agricultură și soluțiile de salvare a sistemului de irigații.

Fac referire la sistemul de irigații deoarece, dacă am fi avut un sistem de irigații viabil, anul acesta Guvernul nu ar fi alocat 10 milioane euro pentru suprafețele calamitate de secetă, ci ar fi putut aloca banii aceștia în dezvoltare, pentru continuarea lucrărilor la Canalul Siret-Bărăgan, de exemplu.

Acest lucru nu s-a întâmplat, ca urmare a incompetenței Guvernelor PDL, și nu pot să nu remarc profesionalismul cu care tratează Guvernul USL acest sector de activitate, prin alocarea sumei de 60.000.000 euro pentru dezvoltarea sistemului de irigații prin PNDR, Axa Prioritară 1, Măsura 125 - "Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea agriculturii și silviculturii. Irigații și alte lucrări de îmbunătățiri funciare".

Consider că măsura de dezvoltare a sistemului de irigații cu fonduri europene luată de Guvernul Ponta este binevenită și salutară. De asemenea, consider că cei responsabili pentru faptul că în județul Vrancea sunt irigate, în acest an, doar 392 hectare de teren agricol, în timp ce 40.000 hectare de porumb și 4.950 hectare de floarea-soarelui sunt calamitate, trebuie să plătească!

De asemenea, trebuie să plătească și cei care sunt responsabili pentru că Uniunea Europeană a suspendat finanțarea programelor europene.

Guvernul Victor Ponta a demonstrat că își dorește să așeze România pe un drum bun, iar unul dintre obiectivele Guvernului USL este acela de a mări considerabil rata de absorbție a fondurilor europene. Din păcate, Guvernul trebuie să remedieze greșelile PDL, identificate de serviciile de specialitate ale Comisiei Europene, pentru ca rambursarea fondurilor UE către România să fie reluată în cel mai scurt timp posibil.

  Claudia Boghicevici - declarație politică având ca temă Sectorul bugetar este sprijinit numai la nivel declarativ de către actualul Guvern;

Doamna Claudia Boghicevici:

"Sectorul bugetar este sprijinit numai la nivel declarativ de către actualul Guvern"

Vin în fața dumneavoastră pentru a citi o declarație politică cu privire atât la măsurile pe care Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale le-a luat în ultimele 3 luni, cât și asupra celor ce nu au fost luate.

Încă de la începutul mandatului, actualul Guvern a luat numai măsuri populiste, cu caracter electoral, cu o singură țintă: alegerile parlamentare de la sfârșitul anului. În această strategie, cu un scop electoral clar, omițându-se, însă, chiar acele categorii care într-adevăr au nevoie de anumite facilități.

Doresc să vă semnalez câteva puncte vulnerabile, care ar trebui să se afle pe lista de priorități a Guvernului. Astfel, Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, are nevoie urgentă de completare și modificare, ca urmare a problemelor semnalate la punerea în practică a acestei legi.

Din păcate, protecția copilului nu reprezintă o prioritate pentru minister în acest moment.

În perioada Guvernului din care am făcut parte, a fost organizat un grup de lucru pentru stabilirea unei politici publice de stimulare a natalității și a avut loc prima întâlnire în acest sens cu reprezentanți ai ministerelor cu atribuții în acest domeniu (MMFPS, MS, MFP, MECTS, MDRT) și reprezentanți ai institutelor de cercetare și ai societății civile. Până acum nu am văzut nicio activitate a actualului Guvern în acest sens.

Din păcate, nici viitorul națiunii nu reprezintă o prioritate pentru Guvern în acest moment.

În schimb, am văzut în această vară că ne cresc facturile la energie electrică și nu înțeleg cum actuala guvernare nu face nimic în sensul stopării acestor creșteri sau a acordării unor ajutoare/facilități către categoriile vulnerabile. Cât am fost ministru am coordonat grupul de lucru pentru stabilirea măsurilor de protecție socială pentru clienții vulnerabili consumatori de energie electrică. A avut loc o primă întâlnire în acest sens cu reprezentanți ai MMFPS, ANRE, MECMA și MFP și au fost elaborate primele variante de lucru, deci actualul guvern are deja o bază de plecare și o logistică pe care nu o folosesc.

Din păcate, nici cei care se descurcă greu cu factura de la energie nu sunt pe agenda Guvernului în acest moment.

Suntem deja în luna septembrie și nu am auzit pe nimeni vorbind de elaborarea Proiectului de Lege privind salarizarea pentru anul 2013 a personalului plătit din fonduri publice!

Iarăși, din păcate, sectorul bugetar este sprijinit doar declarativ. În fapt, nici bugetarii nu reprezintă o prioritate pentru Guvern în acest moment.

Consiliul European, în Declarația Membrilor din 30 ianuarie 2012, intitulată "Spre o Consolidare Favorabilă Creșterii și o Creștere Favorabilă Ocupării Forței de Muncă" a specificat că "Fiecare stat membru va prezenta, în cadrul programului său național de reformă, măsurile concrete pe care le va lua, în vederea abordării acestor aspecte prezentate în "planurile naționale privind locurile de muncă". În ceea ce ne privește, nu am văzut nicio măsură luată în acest sens.

În final, tot din păcate, nici piața muncii nu reprezintă o prioritate pentru Guvern în acest moment, iar Consiliul European este pur și simplu ignorat.

Stimați colegi, membri în actualul Guvern

Pe această cale vă rog să vă întoarceți privirea către cetățeni, către piața forței de muncă, către copii, fără a mai continua să faceți declarații populiste că veți face; oamenii vor fapte, nu vorbe.

  Costică Macaleți - declarație politică intitulată Verificări periodice ale serviciilor medicale;

Domnul Costică Macaleți:

"Verificări periodice ale serviciilor medicale"

Declarația mea politică se referă la măsura salutară luată de Casa de Sănătate Botoșani, care a decis că va verifica periodic serviciile medicale.

Se cunoaște mult prea bine, atât de către specialiștii din sistemul medical, dar și de către publicul larg, că în anii trecuți "băieții deștepți" au acționat și în sănătate, nu doar în energie. Folosindu-se de tot felul de artificii la limita legii, și mai ales dincolo de aceasta, respectivii au solicitat și încasat de la Casa de Sănătate Botoșani sume importante pentru servicii neefectuate sau supraevaluate față de valoarea reală a pieței.

În scopul evitării unor astfel de situații, furnizorii de servicii medicale vor fi verificați lunar, prin sondaj, dacă au cheltuit eficient banii dați de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Botoșani. Măsura va fi aplicată din această lună, iar verificările vor fi efectuate de corpul de control de la CAS. Măsura a fost luată pentru evitarea plății unor servicii nerealizate, nefiind normal să plătim, din banii contribuabililor, ceva ce nu s-a consumat. În caz contrar, banii trebuie recuperați de instituția care finanțează sistemul sanitar, un proces de lungă durată și anevoios. În acest sens, salut decizia de a se verifica realitatea efectuării serviciilor medicale, înainte de parcurgerea celorlalte faze ale execuției bugetare, în sensul plății și decontului. În fiecare lună se va efectua, prin sondaj, controale la toate tipurile de furnizori de servicii medicale, înainte de plată, iar acolo unde vor fi găsite nereguli, nu vor mai fi plătite serviciile medicale.

  Florian Daniel Geantă - declarație politică cu tema Să ajutăm consumatorii de droguri;

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Să ajutăm consumatorii de droguri"

Cunoaștem toți faptul că drogurile afectează viața a milioane de oameni în fiecare zi, dar cel mai grav este că afectează viața copiilor și a adolescenților. Un studiu recent făcut de Agenția Națională Antidrog arată că în România numărul consumatorilor de droguri, dar și de substanțe etnobotanice a crescut alarmant. Consumul de droguri în rândul acestor tineri a devenit, iar acest lucru trebuie să ne îngrijoreze pe toți, o problemă din ce în ce mai acută pentru societatea noastră.

Dependenții de stupefiante, indiferent de vârstă, nu mai au limite, "exersează" fără nici o teamă în fața unităților de învățământ, pe străzi, în parcuri, în stațiile de autobuz, ajungându-se în stadiul în care practica consumului de droguri se face la vedere.

Mulți cetățeni din capitală, dar și farmaciștii, sunt îngroziți și cer ajutorul organelor competente să rezolve acest flagel care ne înconjoară. Chiar dacă farmaciștii au o "lege nescrisă" care îi obligă să nu vândă seringi unor persoane dubioase, teama pentru viața lor, atunci când sunt amenințați, îi determina să o încalce.

De fiecare dată când se apelează la ajutorul poliției, se explică sec că nu se poate face nimic, că nu îi poate ține departe de droguri și de străzi. Oare oamenii aceștia sunt ai nimănui? Ce facem, îi lăsăm să moară?

Trebuie ca întreaga societate românească să se implice mai mult, începând de acasă părinții trebuie să observe schimbările de comportament ale copiilor și să găsească o punte de comunicare cu aceștia. De asemenea, în școli să se demareze cât mai multe programe de informare și educare pe aceste teme, iar atunci când este cazul să fie ajutați și duși în centrele care se ocupă de consilierea, evaluarea și educația toxicomanilor.

Societatea îi condamnă pe consumatorii de droguri, dar adevărul este că se implică atât de puțin. Trebuie urgent ca toate instituțiile statului să găsească soluții cât mai repede, pentru a reduce numărul acestor copii care cad, zi de zi, în ghearele morții.

  Dumitru Chiriță - declarație politică: Culmea tupeului - hoții strigă: «Hoții!»;

Domnul Dumitru Chiriță:

"Culmea tupeului - «hoții strigă: Hoții!»"

Suferind de o amnezie bruscă asupra a ce s-a întâmplat în ultimii trei ani în domeniul absorbției fondurilor europene, domnul europarlamentar Cristian Preda apare pe la televizor și prin presa scrisă, arătând cu degetul faptul că, pentru proiectele cu finanțare europeană, s-a dispus suspendarea plăților.

Dacă domnul Preda nu ar fi avut orbul găinii și ar fi avut aceeași atitudine critică și în momentul în care miniștrii din guvernele Boc-Ungureanu au încheiat contracte, care astăzi se constată că au probleme, am fi fost în situația în care proiectele respective ar fi primit finanțare în continuare, iar România ar fi utilizat zecile de miliarde de euro, fonduri negociate de guvernele Năstase și Tăriceanu cu Uniunea Europeană.

În schimb, domnul Preda aruncă pisica în ograda guvernului Ponta, vinovat, în opinia sa, de toate rateurile pe care guvernele Boc-Ungureanu le-au avut în acest domeniu.

Este inadmisibil să dai vina pe un guvern instalat de câteva luni pentru abuzuri făcute de colegii săi de partid. De ce nu critică domnul Preda gestiunea catastrofală a fondurilor europene făcută de miniștrii Elena Udrea, Ioan-Nelu Botiș, Radu Berceanu, Anca Boagiu? Toți aceștia au urmărit doar satisfacerea intereselor personale sau ale clicii portocalii.

Este atât de ignorant Cristian Preda încât să nu știe că suspendarea plăților s-a făcut în urma unor controale întreprinse de Comisia Europeană la proiectele aprobate în timpul guvernării PDL?

Neputința regimului "Băsescu-Boc-Ungureanu" de a cheltui sumele puse la dispoziție de către UE, dar mai ales abuzurile legate de atribuirea proiectelor, ne-au adus în situația în care suntem.

Prin funcția sa de europarlamentar, domnul Preda are acces la surse de informații de primă mână privind fondurile europene, surse pe care le ignoră intenționat, preferând să facă declarații mincinoase.

După cum spuneam, aruncatul pisicii în ograda vecinului tinde să devină sportul oficial al PDL-ului, pe care-l va practica în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Însă, de această dată, "vecinul" a fost vigilent și i-a returnat "cadoul".

Oricum, românii nu sunt atât de ignoranți încât să nu-și dea seama că adevărul este total diferit față de ce declară domnul Preda și că nu putem uita cum au fost construite săli de sport în localități în care sunt mai puțin de 10 tineri, piscine finalizate în Photoshop, telegondole în zone fără obiective turistice sau terenuri de fotbal în pantă.

  Dumitru Chiriță - declarație politică: Divide et impera sau toți pentru unul și unul pentru toți?

Domnul Dumitru Chiriță:

"Divide et impera" sau "toți pentru unul și unul pentru toți"?

Istoria poporului român este legată de ideea de unitate și solidaritate. Este evident că nu am fi putut rezista tăvălugului ocupațiilor succesive fără un simț dezvoltat de solidaritate. Nici cei peste 40 de ani de comunism nu au reușit să distrugă acest sentiment, dovadă că în decembrie 1989 sute de mii de români au ieșit în stradă pentru binele comun.

Pe acest fond social au venit Revoluția din 1989 și schimbările inerente trecerii de la dictatură la democrație. Și tot atunci a început fracționarea societății noastre. Era evident că nu mai putea fi egalitate între noii îmbogățiți ai zilei și proaspătul șomer, rezultat în urma închiderii a mii de întreprinderi. La fel de adevărat este că și noii bogați au uitat rapid de nevoia de solidaritate față de cei săraci.

Această degradare a societății noastre a continuat constant pe parcursul celor 23 de ani, ceea ce ne aduce în 2012 la o situație pe care poporul român nu a cunoscut-o vreodată în toată istoria sa dublu milenară.

La peste două decenii de la căderea lui Nicolae Ceaușescu, românii sunt mai divizați ca oricând, greutățile "tranziției", dar și opulența potentaților zilei, declanșând sentimente de invidie sau chiar ură față de semenii săi. De la aceste sentimente negative s-a ajuns la ura împotriva statului sau a instituțiilor și simbolurilor sale. Am ajuns în mileniul 3 ca imnul național să fie fluierat, ca de ziua națională să se huiduie, ca polițiști și jandarmi să fie agresați pentru că își fac meseria.

De la statul providență de pe vremea comuniștilor, care asigura, așa cum o făcea, dar asigura totul cetățenilor săi, am ajuns acum la un stat care se dezangajează din ce în ce mai mult de rolul pe care-l are. Unii dintre semenii noștri au trecut de la a nu mai respecta instituțiile statului la a nu-și mai respecta vecinul, colegul, rudele. De la șicanări în trafic am ajuns la crime pentru un loc de parcare sau pentru o bucată de pământ. Nici măcar dezastrele naturale nu mai produc simpatie, imaginile cu români la birt cu apa până la genunchi făcând înconjurul lumii.

Toate aceste fenomene au schimbat caracterul românului de rând, de la întrajutorarea mutuală pe care am cunoscut-o toți în vremuri grele, s-a ajuns la egoism, invidie, indiferență, dorința de îmbogățire cu orice preț, în cel mai pur stil machiavelic. În România secolului XXI nu mai există prieteni, nici măcar sentimentul de prietenie. Nu există decât adversari care stau în calea parvenirii.

Și cum toate acestea nu erau de ajuns, în ultimii 7 ani România a fost "condusă" de un personaj fără scrupule, fără compasiune sau umanitate pentru poporul care l-a pus în frunte. Traian Băsescu, căci despre el este vorba, s-a folosit admirabil de această degradare a societății autohtone pentru a instaura un regim de dezbinare, profitabil doar "camarilei" politice aflate în umbra sa.

Criza economică i-a dat ocazia "primului marinar al țării" să mai adauge o cărămidă la edificiul divizării românilor. Trecând peste incompetența lor evidentă în a guverna țara, au găsit imediat "țapii ispășitori" ai tuturor relelor noastre. Declarația sa vizând "salariatul slab din privat care ține în cârcă bugetarul gras" nu este decât o piesă din puzzle. Ne aducem aminte cu toții de învrăjbirea pensionarilor cu pensii mici cu cei având "pensii nesimțite". Exemplele pot continua, însă ideea este că Traian Băsescu aplică admirabil dictonul latin divide et impera. Conștient fiind de faptul că nu poate obține asentimentul majorității românilor, și nevrând să-și declare public incompetența sa și a guvernelor "Boc-Ungureanu", a ales să întoarcă românii unii împotriva altora. Acest adevărat promotor al răului se mulțumește să pună, din când în când, paie pe foc, având grijă ca nu cumva să ne dăm seama cine trage sforile în țară. Favorizarea capitalului străin în defavoarea celui autohton a condus și ea la această dezbinare, metodele agresive ale corporațiilor occidentale au desființat orice concurență reală, în dezavantajul românilor.

Am putea crede că imaginea execrabilă pe care "tătucul" o are în țară își găsește un echivalent în afara României. Din păcate, și aici Traian Băsescu a știut să își folosească admirabil "serviciile" pentru a trece din postura de personaj negativ în aceea de cavaler al dreptății, apărătorul văduvei și al orfanilor.

Această imagine pozitivă a fost "cumpărată", știm cu toții "serviciile" pe care le-a făcut regimul "Băsescu-Boc-Ungureanu" instituțiilor financiare internaționale. Băsescu și-a asigurat liniștea prin însușirea exactă a cerințelor acestora. A amanetat viitorul nepoților și strănepoților noștri, a condamnat la moarte mii de pensionari prin tăierea pensiilor, prin închiderea spitalelor și a adus sute de mii de români sub pragul sărăciei prin reducerile salariale. Mai mult, a fost de acord cu vânzarea ultimelor bogății ale poporului român, lipsind generațiile viitoare de posibilitatea de a putea plăti împrumuturile dezastruoase contractate de clica PDL-istă. Neputința PDL-ului de a cheltui fondurile europene, negociate de către guvernele Năstase și Tăriceanu cu UE, ne arată că singura preocupare a acestor indivizi era doar îmbogățirea lor, prin fraude și abuzuri, și nu binele comun.

Poate că efortul lui Traian Băsescu de a-și atrage "bunăvoința" occidentului ar fi trecut neobservat dacă nu ar fi venit episodul Referendumului de demitere a sa. Aici s-a văzut cum instituțiile occidentale au sărit în apărarea lui Băsescu, ignorând voința a 7,5 milioane de români și "uitând" marile abuzuri și faptele de corupție "patronate" de "protejatul" lor. Pentru toate aceste instituții forma a fost mai importantă decât fondul, ochelarii de cal împiedicându-i să vadă realitatea societății noastre.

Acesta este tabloul sumbru în care trăim, România pare că rulează într-un film prost, singura regulă care funcționează este aceea că nu există reguli.

Este timpul ca această situație să ia sfârșit.

Inițiativa Uniunii Social-Liberale de a face "bloc" împotriva regimului "Băsescu-Boc-Ungureanu" ne oferă șansa, poate unică, de a folosi tot ce are mai bun această țară pentru a opri marșul spre prăpastia în care vrea să ne arunce ciuma PDL-istă.

Este timpul să le demonstrăm tuturor că poporul român mai există ca un tot, că nu formăm doar grupuri mânate de alții spre propriile lor interese.

Uniunea Social-Liberală trebuie să promoveze un proiect care să mobilizeze întreaga societate, dincolo de clivajele existente sau întreținute de unii sau de alții. Acest popor român care a știut să treacă peste marile încercări ale istoriei, care a "mâncat coliva" a trei imperii trebuie să iasă din mocirla în care unii conducători ne-au aruncat.

Trebuie să demonstrăm că suntem un popor, nu doar o populație. Poporul român știe să își respecte valorile, știe să își onoreze eroii, știe să își respecte simbolurile naționale.

Suntem pe aceste meleaguri de peste 2000 de ani, am știut să ne afirmăm identitatea națională contra intereselor marilor puteri, care niciodată nu au văzut cu ochi buni veleitățile noastre de emancipare.

Acum, mai mult ca oricând, trebuie să punem pe primul plan interesele noastre ca popor iar Uniunea Social-Liberală trebuie să realizeze un proiect politic care să treacă dincolo de clasicele aspecte socio-economice. Românilor trebuie să li se spună că numai împreună putem schimba societatea în care trăim. Dezbinările și ura introdusă și menținută de unii vor aduce profit doar celor care nu vor un popor român unit, mândru de istoria și de cultura sa. Să luăm exemplu de la înaintașii noștri care au știut să se lupte pentru interesele naționale și să învățăm să ne respectăm unii pe alții, să respectăm munca altora și atunci vom ajunge să ne respecte și alții ca popor.

Este rolul nostru, ca politicieni, să fim "vârful de lance" al acestei renașteri a poporului nostru, iar Uniunea Social-Liberală să lase deoparte orice disensiune internă, pentru a pune pe primul plan interesul național. Contextul economic mondial nu ne este deloc favorabil și de aceea nu ne mai putem permite ca societatea să fie divizată. Este obligatoriu să le redăm încrederea românilor în forțele lor.

Numai convingându-i că politicienii luptă pentru interesele naționale, vom declanșa acea voință de a învinge, proprie poporului nostru, atunci când se află pe marginea prăpastiei. Acționând în folosul cetățenilor acestei țări, aceștia își vor recăpăta încrederea în instituțiile statului și în valorile naționale și vor ajunge în situația de a fi din nou solidari.

Sunt convins că poporul român are capacitatea de a-și asigura propriul destin, în sânul Uniunii Europene, păstrând în același timp identitățile care ne fac ceea ce suntem.

După cum spune și titlul, este timpul ca politicilor de dezbinare și ură ale lui Traian Băsescu să le răspundem prin acțiuni de tipul "toți pentru unul și unul pentru toți".

  Elena Gabriela Udrea - declarație politică: - Turismul românesc are nevoie de mai multă atenție din partea MDRT;

Doamna Elena Gabriela Udrea:

"Turismul românesc are nevoie de mai multă atenție din partea MDRT"

Guvernarea USL a adus după sine o multitudine de deficiențe cauzate de lipsa de pricepere și imaturitatea oamenilor puși în fruntea ministerelor. Poate nicăieri, însă, nu s-a instalat o delăsare și o pasivitatea mai mare decât în cazul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Acest lucru se vede foarte bine în ceea ce privește componenta absorbției fondurilor europene. De unde MDRT avea cea mai bună rată de contractare și decontare dintre toate ministerele, acum lucrurile au fost stopate aproape total. Practic, se bate pasul pe loc.

Situația este cu atât mai gravă în cazul turismului, care a fost în totalitate neglijat în cele 4 luni de la venirea noului ministru. Se anulează astfel toată munca depusă în ultimii ani și progresele reale făcute de România.

Practic, în afară de finanțarea câtorva concerte, pe care nici măcar nu a dorit să și le asume, noul ministru nu a făcut absolut nimic. Se mărginește doar să constate faptul că evaziunea din turism depășește 50% și că este nevoie de o nouă lege a turismului, după ce chiar USL a respins proiectul anterior.

Acest tip de neglijență și incompetență s-ar putea să ne coste foarte scump. Există deja foarte multe deficiențe apărute în cadrul procesului de comunicare cu partenerii noștri instituționali. Așa se face, spre exemplu, că am fost la doar un pas ca TUI, poate cel mai important tour-operator european, să plece din România. Asta după ce, în calitate de ministru, am făcut eforturi uriașe pentru a readuce în țară compania germană, ea plecând în timpul mandatului Guvernului Tăriceanu. De unde România era privită anul trecut ca o destinație interesantă și atractivă, dovadă în acest sens stând premiile primite de brandul turistic național și organizarea Congresului FIJET la București, dar și realizarea unor documentare despre Carpați, foarte bine primite la nivel internațional, acum țara noastră s-a reîntors într-un con de umbră.

Mai mult și mai grav, organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European este în continuare pusă sub semnul întrebării, pentru că noul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului nu a binevoit nici până acum să adjudece licitația pentru refacerea patinoarului din Poiana Brașov, necesar pentru antrenamentele sportivilor. În condițiile acestea, după ce ne-am zbătut foarte mult să organizăm o competiție sportivă de asemenea magnitudine, eforturile noastre pot fi în zadar. Și asta pentru că în fruntea MDRT a fost pus un om cu o altă misiune decât aceea de a gestiona bine treburile administrative, misiune care nu a fost însă dusă la îndeplinire.

Știu că gândurile noii conduceri a MDRT nu se îndreaptă acum spre ceea ce se întâmplă cu turismul românesc. Dezamăgirea este mare pentru că nu au găsit la minister banii pe care îi doreau cu atâta ardoare. Au căzut, practic, în campania propriei propagande negative, crezând propriile minciuni referitoare la miliardele avute în buget de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Totuși, asta nu este o scuză pentru nemuncă și lipsa de preocupare pentru turism. Este absolut esențial să se continue pe linia reformelor începute și în acest domeniu. În acest sens, o lege a turismului, în acord cu reprezentanții industriei, este absolut obligatorie. Aceasta ar trebui să fie principala direcție de acțiune a MDRT. Cred că este nevoie de un compromis politic și de asumarea unui dialog constant cu cei interesați de domeniu pentru a avea cea mai bună lege cu putință.

În ceea ce privește evaziunea fiscală din turism, nu putem doar constata că ea există, dar să nu facem nimic. Combaterea evaziunii fiscale, eventual prin introducerea sistemului de evidență a turiștilor, trebuie să devină o prioritate semnificativă, mai ales acum între sezoane, altfel, investitorii cinstiți nu vor veni niciodată la noi în țară.

Nu în ultimul rând, promovarea turistică a României trebuie să continue. Există un plan de marketing clar, realizat de experți internaționali, care trebuie respectat. Nu putem să ne batem joc de banii europeni și de progresele deja făcute. Turismul românesc are un potențial extrem de mare, dar în niciun caz nu se poate dezvolta în salturi. Este nevoie de continuitate și de consecvență, indiferent de culoarea politică a celor aflați la putere.

În concluzie, fac un apel la noua conducere a MDRT să se gândească mai puțin la alte fotolii decât cele deținute în prezent și să se ocupe mai mult de sarcinile care le revin. Turismul românesc nu trebuie și nu poate să stea pe loc. Ajunge cu atâta pasivitate.

  Elena Gabriela Udrea - declarație politică: - Cazinoul din Constanța trebuie protejat de rechinii imobiliari din jurul lui Radu Mazăre;

Doamna Elena Gabriela Udrea:

"Cazinoul din Constanța trebuie protejat de rechinii imobiliari din jurul lui Radu Mazăre"

Decizia Primăriei Constanța de a cere preluarea în administrare din nou a Cazinoului din Constanța, tăierea bugetului alocat pentru acest obiectiv de către MDRT, la rectificarea din 23 august, și, în final, anunțul MDRT că nu mai dorește să se implice în renovarea acestei clădiri de patrimoniu descriu traseul legislativ al unei afaceri imobiliare puse la punct de Radu Mazăre. Practic, odată întoarsă în administrarea Consiliului Local, una dintre clădirile de patrimoniu cele mai cunoscute de pe litoralul românesc va sfârși prin a fi vândută pe nimic samsarilor imobiliari care gravitează în jurul primarului Constanței. Evident, mă bazez pe declarațiile acestuia când a anunțat și prețul "de listă" pentru clădirea-monument istoric: un leu.

Dacă de la Radu Mazăre mă așteptam la o asemenea atitudine, dezamăgirea mea este foarte mare față de noua conducere a MDRT. Deși a negat inițial că ar dori să întoarcă în administrarea Consiliului Local Cazinoul, răzgândirea a fost rapidă. Se dă astfel dovadă de servilism politic și de dezinteres față de bunul public, care urmează astfel să fie înstrăinat fără vreun beneficiu pentru statul român. Noul ministru reușește astfel să se descalifice și arată că nu îi pasă nicidecum care sunt interesele turismului românesc și nici de ceea ce înseamnă patrimoniul național.

Cred că noua conducere a MDRT ar fi trebuit să facă tot posibilul să se apuce de investițiile la Cazinou. În momentul în care am părăsit fotoliul ministerial, toată documentația era gata, se aprobase planul de investiții, până la sfârșitul mandatului ministrului Cristian Petrescu, se aprobase și caietul de sarcini, care fusese contestat, urmând să se facă doar licitația. În mai bine de 4 luni de când se află în funcție, noua conducere a MDRT nu a catadicsit însă să se ocupe de licitație, dovedind astfel rea intenție și subordonare politică.

Multă lume a spus că nu există nicio evidență a faptului că se dorește înstrăinarea Cazinoului pe nimic, în ciuda declarațiilor lui Radu Mazăre. Atrag însă atenția că acest lucru este cu atât mai evident cu cât s-ar fi putut folosi bani europeni pentru reabilitarea monumentului istoric. Fie în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, care prevedea pentru Constanța 93 de milioane de euro, fie în cadrul Axei 5.1 a Programului Operațional Regional. Faptul că administrația de la malul mării nu a fost interesată de aceste pârghii trădează intenția reală.

Fac un apel către dumneavoastră, așa cum am făcut și către societatea civilă și cetățenii Constanței, să manifestăm atenție față de modul în care Consiliul Local va gestiona situația cazinoului. Este în puterea noastră să împiedicăm abuzurile unei administrații locale coruptibile. Ne-o cere binele comun. Cazinoul din Constanța nu este al lui Radu Mazăre și nici al USL, să poată face orice doresc cu el, este un bun de patrimoniu al României. De el trebuie să se bucure toți românii, dar și cetățenii străini veniți în vacanță la noi în țară. De aceea, consider că este de datoria noastră să ne implicăm în rezolvarea acestei situații create de servilismul politic al noii conduceri a MDRT și interesele oculte ale administrație publice din Constanța.

În aceste condiții, aștept ca Ministerul Culturii să exprime un punct de vedere public și în ce măsură se va implica în rezolvarea acestei probleme, pentru că este o situație care îi privește direct.

În plus, consider că publicul larg trebuie să afle de o manieră mult mai clară care sunt motivele care au stat în spatele deciziei MDRT de a nu mai finanța renovarea Cazinoului. Anunț, deci, prin această declarație politică și intenția de a redacta o interpelare către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului pentru a explica de ce s-a tăiat bugetul pentru clădirea-monument istoric.

  Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declarație politică cu tema: Președintele ilegitim;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Președintele ilegitim"

România condusă de Traian Băsescu a arătat întotdeauna ca o țară condusă de dictatura bunului-plac portocalio-prezidențial, o țară în care legea se aplică celorlalți, dar este foarte selectivă și poate fi interpretată oricum, atunci când sunt în joc interesele găștii colorate.

Neabătându-se de la această "tradiție", în 2012 Băsescu face uitată declarația din 2007 referitoare la pragul electoral pentru referendum:

"Introducerea artificială a unui prag de 50 la sută plus unu din electoratul din listă pentru validarea unui referendum arată discriminarea pe care politicienii o practică atunci când cetățenii români sunt chemați la vot împotriva interesului lor, dar în interesul românilor."

Atunci îi convenea această variantă de lege. În 2012, când totul s-a întors împotriva lui, s-a răzgândit. Dintr-o dată, introducerea artificială a unui prag electoral nu mai era împotriva intereselor poporului român, dar cu siguranță a fost în interesul suspendatului.

"Obiectivul meu este să obțin mai multe voturi cu nu, pentru nedestituirea președintelui. Eu nu sunt un om care să se ascundă sub un prag. (...) Eu nu vreau să rămân președinte la masa verde, asta se întâmplă la "Liga lui Mitică". (...) În politică un președinte are nevoie de legitimitate, de aceea eu îi chem pe toți românii, indiferent ce opțiuni politice au, să vină pe 29 iulie la vot".

Ce s-a întâmplat după această declarație?

Suspendatul României a trăit un moment de sinceritate maximă, realizând că va avea mai multe voturi cu da și că singura sa șansă de a nu-și pierde amenajata vilă Dante este "Liga lui Mitică". Astfel, a îndemnat oamenii să nu iasă la vot, s-a ascuns în spatele unui prag și cu ajutorul unor judecători ai Curții Constituționale a devenit președinte la masa verde.

Ca urmare, după invalidarea referendumului, România a devenit o țară condusă de dictatura bunului-plac al unui președinte ilegitim. Un președinte al Curții Constituționale, nicidecum un președinte al românilor. Un președinte care, deși a primit peste 7.400.000 de palme de la românii care îl voiau trimis pe mare, s-a întors pe ascuns la Cotroceni pentru a-și continua lupta cu cei care nu sunt în barca sa.

"Eu nu lupt pentru un om, lupta mea este pentru o țară. Eu nu lupt pentru scaun, lupt pentru români. Eu nu lupt pentru interes de grup, eu lupt pentru valorile europene".

Într-adevăr, lupta lui nu a fost pentru un om, ci pentru mai mulți: Udrea, Anastase, EBA, Videanu, Berceanu și toți ceilalți care îi alcătuiesc haita.

Nu a luptat pentru un scaun, ci pentru toate "scaunele" din fruntea instituțiilor statului de drept care au rezistat la referendum: CCR, DNA, procuratură.

Nu a luptat pentru interes de grup, pentru că grupurile și-au rezolvat de mult interesele în perioada, (prea lungă), de mandat băsescian.

Despre valorile europene pentru care a luptat președintele, ce putem spune?

Ne-a concluzionat foarte interesant o reprezentantă portocalie, de la care am aflat că, spre deosebire de ceilalți cetățeni europeni și ai lumii, românii trebuie să își probeze nevinovăția în fața organelor de anchetă.

În statul lui Băsescu cel ilegitim prezumția de nevinovăție nu mai există pentru cei care îi sunt împotrivă. Procurorii DNA anchetează oamenii, îi scot din case și din biserică și îi pun să jure cu mâna pe Biblie că nu au votat la referendum, în speranța că mai reduc din numărul de voturi și îi mai spală obrazul mânjit de demitere al președintelui.

În condițiile în care agresiunea și abuzurile acestor procurori au fost sesizate de mai mulți cetățeni, USL dorește instituirea unei comisii de anchetă la Senat, în care să se discute cu cetățenii și să se formuleze o concluziepe baza căreia va cere CSM să formuleze un punct de vedere clar: în România președintelui ilegitim, procurorii au abuzat cetățenii sau cetățenii au abuzat procurorii?

Nu cred că un răspuns sincer îl va avantaja pe proaspătul reînscăunat la Cotroceni.

  Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Traian Băsescu - o persoană fără prea multe resurse;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Traian Băsescu - o persoană fără prea multe resurse"

Asistăm la o degradare fără precedent a instituției prezidențiale. Mandatele lui Traian Băsescu au fost cele mai nocive pentru democrația românească.

Lipsa discernământului în alegerea colaboratorilor este de asemenea cunoscută. A tot încercat, fără succes însă, să realizeze o alternativă la Emil Boc - tripleta Baconschi, Elena Udrea, Ghiță Falcă a eșuat lamentabil.

Din punct de vedere politic, Traian Băsescu este în momentul de față o persoană fără prea multe resurse, credibilitate aproape zero și lipsit de simpatia populară.

Agitația din ultima vreme a președintelui este generată de apropierea momentului final al relației între președinte și partid. Situația este foarte gravă; Traian Băsescu a renunțat la orice tentativă de mimare a jocului democratic, se implică direct și brutal în luptele interne ale unui partid politic, se pronunță înaintea justiției: cine este corupt și cine este curat.

Atacurile constante la adresa Parlamentului - "de ce le e frică, nu scapă" - și a altor instituții ale statului, cu excepția serviciilor secrete, implicarea unor instituții în războaie personale, ignorarea senină a Constituției, a unei majorități parlamentare sunt lucruri care afectează grav minimul câștig adus de Revoluția din decembrie 1989.

  Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - România trebuie să se îndrepte spre normalitate;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"România trebuie să se îndrepte spre normalitate"

Mă bucur foarte mult pentru faptul că, după o mare perioadă de timp, Partidul Social Democrat are în persoana lui Victor Ponta un premier care să conducă Guvernul României.

Cred că desemnarea lui Victor Ponta ca premier al României, reprezintă revenirea la normalitate, într-o țară în care din păcate derapajele economice și politice din ultimii ani au dus la o sărăcie cruntă a populației. Cred că încă suntem într-o criză accentuată creată de cei care au condus până astăzi Guvernul României și cred că noul guvern condus de Victor Ponta are o misiune mai mult decât dificilă pentru a readuce România pe linia de plutire, în rândul țărilor europene.

Misiunea actualului guvern este cu atât mai grea cu cât suntem în plin an electoral, iar în ultimul timp au existat serioase suspiciuni legate de pregătirea unei fraude electorale masive de către fosta guvernare.

Principala problemă a românilor este lipsa locurilor de muncă, un uriaș handicap rezultat al proastei guvernări a mafiei portocalii. Cu siguranță, Guvernul Ponta se va dedica prosperității și bunului mers al țării și va face ca România să fie percepută ca o țară cu oameni demni, oferind românilor o viață la standarde europene.

În guvernările anterioare a fost exclusă o resursă importantă a țării noastre, și anume capitalul uman. Avem oameni de o inteligență sclipitoare, cu înaltă pregătire profesională și morală, dar care din cauza mafiei portocalii nu au fost lăsați să pună în aplicare proiecte și strategii care să crească nivelul de trai și confort al românilor. Guvernul Ponta va promova aceste valori și va lua toate măsurile ca inteligența românească să nu mai fie "exportată" peste hotare.

A venit timpul ca România să se îndrepte spre normalitate, pentru USL modernizarea învățământului românesc este o prioritate, construirea de clădiri noi, săli de sport multifuncționale, reabilitarea infrastructurii sanitare și a rețelelor de apă, electricitate și comunicații, manuale revizuite, dar și cadre didactice cu pregătire conformă cu cerințele societății de astăzi.

Sunt convins că actualul guvern va reda în sfârșit identitatea românilor și aici mă gândesc în primul rând la revenirea salariilor și grija sporită pe care o vom avea față de pensionarii României.

Vor fi cu siguranță piedici destul de mari cu care ne vom confrunta, dar actualul cabinet, precum și valoarea actualilor miniștri, mă face să cred că România în sfârșit este pe drumul cel bun.

  Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Investiții în tânăra generație;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Investiții în tânăra generație"

Iată de ce, pentru ca România să devină o țară bogată, trebuie să investim în tânăra generație, denumită "generația mileniului" și caracterizată prin spontaneitate, curaj, creativitate, tânăra generație a fost și ea afectată la rândul ei de criza economică și instabilitate, poate mai mult ca niciodată.

Printre strategiile europene privind contracararea crizei economice, Comisia Europeană, impresionată de creșterea ratei șomajului în rândul tinerilor, propune o nouă abordare privind politica de tineret pentru următorul deceniu, punându-se accent pe o strategie cu caracter transsectorial și urmărind consolidarea cooperării dintre țările UE privind politica de tineret.

"Reprezentând prima generație care trăiește în pace, într-o Europă fără frontiere, tinerii europeni, cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani, beneficiază de mai multe oportunități decât părinții și bunicii lor. Însă, locurile de muncă stabile sunt din ce în ce mai greu de găsit, ceea ce înseamnă că mulți dintre aceștia trăiesc în condiții precare, fără a avea șansa de a deveni independenți și fără a se putea integra pe deplin în societate. Mulți tineri europeni sunt nevoiți să accepte locuri de muncă temporare, deoarece nu pot găsi posturi permanente."

Trebuie să recunosc, că "tinerimea entuziastă, cultă și cu dor de țară", despre care vorbeam la început, nu mai există la noi. Tinerimea entuziastă s-a transformat într-o tinerime fadă, tinerimea cultă s-a transformat într-o tinerime lipsită de profunzime, iar cea cu dor de țară s-a transformat într-o tinerime cu "dor de ducă". Aceasta este realitatea cu care ne confruntăm.

Din acest punct de vedere, investiția în tânăra generație constă în promovarea de politici și acțiuni la nivel național și la nivel european, de facilitare a accesului tinerilor pe piața muncii și implicare a acestora în societate, prin acțiuni cu caracter civic.

Un loc aparte îl constituie și accesul tinerilor la educație, punându-se accent pe importanța educației informale, a voluntariatului și a formării profesionale pe piața locurilor de muncă, mai ales pentru tinerii care abandonează studiile, aproximativ 15%, urmărind crearea modelului de cetățean european responsabil și educat.

Aplicate atât la nivel național, cât și la nivel european, implementarea acestor politici au drept scop diminuarea numărului de șomeri din rândul tinerilor care, potrivit unor statistici europene, publicate în februarie 2009, era de aproximativ 17,5% din cetățenii europeni sub 25 de ani, cu 2,8% mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2008. Reprezentând 20% din populația totală a Europei, tânăra generație este indispensabilă pentru alimentarea forței de muncă. Din acest motiv, investițiile în tânăra generație sunt indispensabile pentru viitorul țării.

  Georgian Pop - declarație politică intitulată Terorismul - o amenințare pentru noi toți;

Domnul Georgian Pop:

"Terorismul - o amenințate pentru noi toți"

În data de 18 iulie 2012 a avut loc atacul terorist de la Burgas - Bulgaria, în urma căruia au fost ucise 7 persoane, iar 27 de persoane au fost rănite. Atentatul cu bombă asupra turiștilor israelieni a avut loc la împlinirea a 18 ani de la atentatul antiisraelian de la Buenos Aires (Argentina), care a înregistrat un bilanț la fel de tragic de 85 de persoane decedate. Totodată, astăzi se împlinesc 11 ani de la atentatele teroriste de la World Trade Center, eveniment care a schimbat radical politica de securitate la nivel internațional. A fost momentul de cotitură pentru mediul de securitate mondial, care a determinat comunitatea internațională să conștientizeze că se află în fața unui nou tip de amenințare, mai perfid, mai ascuns și mai greu de eradicat - terorismul.

De atunci, toate strategiile de apărare și securitate la nivel global, regional și național nu pot să nu țină seama de pericolul reprezentat de acest fenomen. La rândul lor, instituțiile internaționale de securitate, ONU, NATO, Uniunea Europeană au fost nevoite să creeze instrumentele juridice și instituționale care să asigure capabilitatea de acțiune armonizată, coerentă și eficientă de luptă împotriva teroriștilor.

În 2006, statele membre ONU au adoptat o strategie globală de luptă împotriva terorismului, care a devenit Rezoluție și Plan de acțiune în anul 2008. A fost primul moment din istoria acestei instituții în care statele membre au căzut de acord în ceea ce privește cadrul strategic și operațional de acțiune împotriva terorismului. Cele patru aspecte de bază ale Strategiei vizează măsuri privind identificarea cauzelor care contribuie la răspândirea terorismului, măsuri de prevenire și combatere, măsuri de întărire a capacității statelor de a lupta împotriva fenomenului și măsuri de asigurare a respectării drepturilor omului și respectarea supremației legii.

Pentru Europa terorismul nu este un fenomen nou. În Anglia, Irlanda, Spania mii de persoane au căzut victime acestui fenomen în ultimii 30 de ani. Totuși, atentatele din 2001 din SUA, dar, si cele din Madrid (2004) și Londra (2005) au determinat Uniunea Europeană să ia măsuri privind asigurarea unui cadru legal și instituțional de acțiune împotriva terorismului. Astfel, în noiembrie 2005 este adoptată Strategia Uniunii Europene Antiterorism. Aceste eforturi la nivel comunitar au fost completate cu strategii naționale. În România, activitatea de prevenire și combatere a terorismului are un cadru legal dat de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului și de Strategia națională de prevenire și combatere a terorismului adoptată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării în aprilie 2002, document care prevede ca principale obiective: identificarea și monitorizarea permanentă a amenințărilor teroriste, protejarea teritoriului național și cetățenilor români, prevenirea funcționării celulelor teroriste pe teritoriul României, participarea la eforturile internaționale în domeniu.

Atacul cu bombă din Bulgaria a arătat că nu putem ignora acest fenomen. Chiar dacă frecvența unor astfel de tragedii în regiunea din vecinătatea României nu este una mare, ceea ce s-a întâmplat la Burgas demonstrează că pericolul poate fi mai aproape decât ne imaginăm. Toate politicile și strategiile care vizează lupra împotriva terorismului, fie că este vorba de politici naționale, fie de cele la nivel regional sau internațional, trebuie să aibă la bază un principiu pe cât de simplu, pe atât de valoros - securitatea individului este primordială, iar viața trebuie apărată cu orice preț.

  Gheorghe Ciobanu - declarație politică având subiectul E nevoie de o reconciliere politică;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"E nevoie de o reconciliere politică"

După o vară politică foarte încinsă, care a generat multe pasiuni și a făcut, din păcate, ca societatea românească să fie și mai divizată, ne aflăm în pragul unei toamne care poate decide viitorul României nu pentru un an sau doi, ci pentru, poate, un deceniu de aici înainte. Noi, oamenii politici, trebuie să decidem dacă vrem un stat de drept cu instituții funcționale, care să acționeze în interesul cetățenilor țării, sau un stat blocat și profund clientelar, care nu generează deloc progres.

Cei care doresc prima variantă trebuie să opteze pentru suspendarea războiului politic. Mai mult ca niciodată, chiar dacă ne aflăm cu trei luni înainte de alegerile parlamentare, lupta politică trebuie trecută în plan secundar. Motivul este cât se poate de simplu: fragilitatea instituțiilor, lucru care s-a văzut cu ochiul liber pe întreg parcursul verii. Crezul meu sincer este că fiecare putere în stat trebuie să-și respecte atribuțiile și să-și vadă de propriile treburi. Guvernul trebuie să genereze prosperitate, prin politici publice orientate către cetățeni. Președintele trebuie să se ocupe de partea de politică externă și de repararea, măcar parțială, a imaginii României. Parlamentul trebuie să continue dezbaterea și generarea unor legi în interesul cetățeanului, în timp ce puterea judecătorească trebuie să-și vadă de treabă și să iasă cu totul din zona politică.

Numai punând lucrurile în ordinea lor firească putem spera la normalitate și putem genera bunăstare pentru cei care ne-au învestit cu încredere. Eu cred că momentul unei concilieri politice trebuie să fie mai aproape în timp. Nu putem aștepta toamna și duce acest război până atunci. Ar fi foarte rău atât pentru clasa politică din România, și așa foarte puternic decredibilizată, dar mai ales pentru cetățenii acestei țări, cei care au, până la urmă, de suferit de pe urma incoerenței instituțiilor statului, minate și exploatate de politic în toată această perioadă.

Această nevoie de conciliere este cu atât mai importantă cu cât situația economică internațională nu este foarte favorabilă. Situația în Europa s-a complicat, și dezbaterile privind ieșirea forțată a unor țări din zona euro sunt de mai mare actualitate. Cred, fără a fi foarte pesimist, că al doilea val al crizei economice trebuie să ne găsească având lucrurile puse în ordine. Nu ne putem permite să repetăm situația din 2009, când, în fața crizei, nu am acționat numai pentru simplul fapt că în toamna acelui an ar fi urmat să se poarte o bătălie politică pentru funcția de Președinte.

Această declarație politică a mea reprezintă un apel la calm și responsabilitate. Politicienii trebuie să treacă peste frustrările și umorile personale și să asigure stabilitatea țării. Așa cum am arătat, fiecare are câte ceva de făcut. În mod normal, dacă fiecare se ocupă de ceea ce trebuie să se ocupe, atunci nu există timp pentru proliferarea unui conflict care să genereze noi derapaje economice și instituționale.

Pe fondul acestei reveniri în normalitate, oamenii vor putea decide în decembrie pe ce drum vor să meargă. Iar acest mesaj este pentru colegii din USL: este important să le arătăm românilor că noi ne gândim mai degrabă la ei decât la războaiele noastre politice. Aici nu este vorba de coabitare, ci de salvarea imaginii țării și de întărirea instituțiilor. Revenirea în normalitate, după patru ani de lupte și excese politice și administrative, trebuie să fie oferta noastră pentru cei care așteaptă schimbarea reală la față a țării.

  Gheorghe Ciocan - declarație politică având tema Agricultura - un dezastru;

Domnul Gheorghe Ciocan:

"Agricultura - un dezastru"

Seceta prelungită a provocat pierderi importante societăților agricole și fermierilor din județul Satu Mare. În timpul ploilor torențiale, pierderile de sol ajung la 20 - 30 tone/ha, lucru care duce atât la scăderea calității productive a solului, cât și a capacității de regenerare a acestuia. Pe fondul temperaturilor ridicate și a lipsei precipitațiilor, fenomenul de secetă s-a manifestat într-un mod sever, cauzând mari probleme fermierilor, în principal deoarece din cauza solului uscat nu s-au putut efectua arăturile și însămânțările de toamnă, iar acolo unde acestea au fost realizate, lipsa de apă din sol diminuând considerabil posibilitatea încolțirii semințelor. Cele mai afectate de lipsa precipitațiilor sunt culturile de porumb, urmate de cele de soia, de floarea-soarelui și de sfeclă de zahăr. Potrivit fermierilor, seceta a compromis în proporție de 60-70% culturile de porumb, iar în unele zone chiar în proporție de 100%.

Zona Careiului, renumită pentru producțiile obținute în agricultură, este printre cele mai afectate de secetă. Seceta a afectat grav și crescătorii de animale, care nu au mai reușit să recolteze nutrețuri de pe pășunile și fânețele pârjolite de caniculă. În zona Careiului, Tășnadului și în comuna Petrești pierderile culturilor sunt de 70-80%, dar există locuri în apropierea Tășnadului, cum ar fi Săuca, unde unele culturi au fost compromise definitiv.

Alimentele de bază se preconizează că se vor scumpi continuu. Pâinea, laptele, carnea, uleiul, zahărul și chiar mălaiul vor costa cu 20-30% mai mult, avertizează specialiștii în agricultură. Primul aliment afectat de secetă este pâinea. Deja producătorii de panificație au crescut prețul cu 15% în luna august. Scumpirile însă, după spusele lor, nu se opresc. Luna aceasta urmează un nou val, deoarece prețul grâului a crescut, și producătorii care anul trecut vindeau grâul cu 0,7-0,9 lei/kg, îl vând acum cu 1,1 lei/kg. Presiunea de pe piață este resimțită și de producătorii de produse lactate. Aceștia spun că luna septembrie va coincide cu majorări de preț, ceea ce înseamnă că oamenii vor trebui să scoată din buzunare cu până la 10% mai mulți bani când vor merge la cumpărături.

Doresc să atrag atenția că este necesară utilizarea în totalitate a fondurilor europene alocate agriculturii, în paralel cu refacerea sistemului de irigații. De asemenea, apa, energia electrică și combustibilul utilizate în agricultură ar trebui livrate la prețuri speciale, mai mici, iar statul ar trebui să asigure anumite forme de ajutor către micii fermieri, cu o capacitate mai bună de negociere. Sunt măsuri în parte deja luate de actualul Guvern, însă sperăm să fie menținute și în anul următor, pentru a putea garanta, atât cât de poate, ca poporul român, și așa la limita sărăciei, să își poată permite măcar tradiționala pâine.

  Ioan Balan - declarație politică: - Cine-i Bruxelles-ul ăsta!?;

Domnul Ioan Balan:

"Cine-i Bruxelles-ul ăsta!?"

Chiar dacă suntem la finalul unei legislaturi dificile, marcată în principal de efectele economice și sociale negative determinate de criza economică nemiloasă, nu cred că ar trebui să trecem cu vederea, în virtutea inerției și a milei creștine, pozițiile iresponsabile ale unor membri ai Parlamentului României, în raport cu principalele instituții ale Uniunii Europene.

"Cine-i Bruxelles-ul ăsta!?" este o afirmație care nu poate fi acceptată ca fiind pertinentă nici măcar la Phenian, de către Kim Jong Un, dar apoi la București sau în orice stat democratic din lume. Pentru cei care își permit să facă astfel de declarații iresponsabile, de tip bolșevic, mă simt dator să le spun că vremurile în care "inamicul extern" este de vină pentru actele și faptele lor ilegale au apus în anul 1989, deși această atitudine a fost dusă mai departe de către discipolii lui Ion Iliescu.

Dacă pentru unii membri ai Parlamentului României Bruxelles-ul reprezintă o simplă capitală europeană, domniile lor ar trebui să aplece capul cu rușine și să afle că pentru toate statele membre care compun astăzi Uniunea Europeană Bruxelles-ul reprezintă capitala deciziei europene, centrul democrației de pe vechiul continent și portavocea valorilor libertății și prosperității europene.

Pentru a reaminti celor care suferă de o amnezie iremediabilă sau de o repulsie teribilă față de lumea liberă și prosperă, nu pot să nu fac o minimă retrospectivă a ceea ce a reprezentat și reprezintă "Bruxelles-ul ăsta" pentru România.

"Bruxelles-ul ăsta", așa cum depreciativ este înțeles de actuala putere, este veriga cheie în democratizarea și liberalizarea României din ultimii douăzeci de ani. "Bruxelles-ul ăsta" este cel care anual pune la dispoziția românilor și României miliarde de euro, pentru dezvoltarea și modernizarea unei țări care prea mult a stat sub teama lui Ion Iliescu de lumea democratică și de prosperitatea reală. "Bruxelles-ul ăsta" a oferit românilor șansa de a munci și a se autorealiza în țările Uniunii Europene, de a călătorii liber și de a fi apărați în drepturile și libertățile lor. "Bruxelles-ul ăsta" a oferit cetățenilor europeni șansa de a se apăra de abuzurile grosolane ale unor lideri iresponsabili ajunși vremelnic la putere.

Acesta este pe scurt, pentru cei care nu vor să știe sau să recunoască, "Bruxelles-ul ăsta"!

Acum, la începutul unei noi sesiuni parlamentare, cred că fiecare dintre noi trebuie să depună toată eforturile pentru a repara, cât se mai poate, din imaginea profund întinată a României în lume. De asemenea, fiecare dintre noi ar trebui să sancționăm politic orice act iresponsabil care nu face rău Parlamentului, Guvernului sau vreunui lider politic, ci românilor și României.

  Ioan Balan - declarație politică: - Măcelul bugetar! Rectificarea Ponta din 2012;

Domnul Ioan Balan:

"Măcelul bugetar! Rectificarea Ponta din 2012!"

După patru luni în care singurul obiectiv al actualului guvern a fost acela de a decapita și acapara instituțiile statului român, instabilitatea politică determinată de USL și neîncrederea acută în actuala conducere a executivului român au produs o prăbușire a activităților din economia reală, o reducere în termeni reali a încasărilor la bugetul de stat și o reacție puternic negativă a investitorilor străini față de mediul politic și de afaceri din România.

În 25% din timpul ședințelor de guvern, în care Victor Ponta discută și altceva decât cum să răspundă Președintelui Traian Băsescu sau cum să-l suspende, s-a semnalat faptul că vistieria țării e golită deja de aventurile politice ale lui Crin, Victor și Voiculescu, iar în consecință vor trebuia să sacrifice neapărat din cheltuielile bugetare prevăzute la începutul anului în Legea bugetului.

De la capitolul salarii publice nu aveau cum să taie, pentru că au promis reîntregirea lor. Au crescut astfel cu 8% salariile publice, dar au uitat să spună că au crescut cu peste 10% prețul utilităților casnice, au crescut cu mai bine de 15% costurile cu hrana de pe masa românilor și au ruinat pe cei care au îndrăznit să viseze la o casă în rate, împrumutându-se în moneda europeană, tocmai pentru a avea costuri mai mici.

Despre buffer-ul bugetar, nici nu vreau să îndrăznesc să îl întreb pe Victor Ponta ce s-a întâmplat cu el, pentru că știu! L-au cheltuit! Românii își aduc aminte că Guvernele Boc și Ungureanu au lăsat în vistieria statului român o sumă consistentă, de peste 5 miliarde de euro, disponibilă exclusiv numai pentru vremurile rele care ar putea să apară pe piețele internaționale de credit. Nu am auzit și nu cred să aud pe domnul Ponta să dea vreo socoteală despre acești bani, așa cum nici pe domnul Tăriceanu nu l-am auzit să spună ce a făcut cu banii din privatizarea celei mai mari bănci din România, BCR.

Așadar, singura șansă a USL de a echilibra relativ rapid bugetul pentru anul 2012 a fost să sacrifice cea mai mare parte a investițiilor publice din România, cu mare greutate demarate anterior. Autostrăzi și drumuri naționale, centuri ocolitoare și poduri, căi ferate sau baraje, linii de metrou sau proiecte de dezvoltare rurală, toate au fost sacrificate! Toate vor deveni șantiere abandonate, din lipsa de finanțare pe care a decis-o Ponta!

Motivul? Autostrada e politică! Și centura ocolitoare e tot politică! Chiar și metroul are o culoare politică!

Așadar, mai bine să nu se realizeze!

Domnilor guvernanți, investițiile publice nu sunt politice și nici ale partidelor politice! Ele sunt șansa spre dezvoltare a unui popor care încă mai speră în modernizarea țării.

Investițiile publice de peste un miliard pe care în numai câteva clipe le-ați aruncat pe fereastră au calmat în ultimii ani șomajul din România, au asigurat un minim balon de oxigen pentru mediul de afaceri și au făcut ca România să nu intre în zona de risc în care au intrat Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda sau alte state membre ale Uniunii Europene.

Oricine are ochi să vadă nu poate să nu recunoască că amânarea trimiterii proiectului de buget pentru anul 2013 până după alegerile parlamentare nu reprezintă decât teama că românii ar afla despre dezastrul în care se zbat finanțele publice din România la nu mai puțin de patru luni de la preluare guvernării de către USL.

Românii au început deja să vadă că dumneavoastră, domnule Ponta, nu ați guvernat și nu guvernați, singurul lucru pe care-l faceți fiind conferințele de presă din oră în oră la posturile de televiziune.

  Manuela Mitrea - intervenție având titlul Pompierii - eroii din fiecare zi;

Doamna Manuela Mitrea:

"Pompierii - eroii din fiecare zi"

"Luați-ne și pe noi, nu ne lăsați în cazarmă, ca pe niște nevrednici, căci dacă acolo, în Dealul Spirii, va fi vreun război, noi vrem să murim cu frații noștri!" ar fi spus pompierii ce ar fi trebuit să rămână să păzească garnizoana în data de 13 septembrie 1848.

Cu toții știm că, în acea zi, sângele ostașilor pompieri din București a înroșit Dealul Spirii și împrejurimile sale și de atunci data de 13 septembrie a fost sărbătorită ca fiind Ziua Pompierilor din România.

În semn de apreciere a sacrificiului eroilor din 13 septembrie 1848, primul Parlament al României acorda în anul 1860 participanților la eroicul act pensii pe viață și prima medalie româneasca: PRO VIRTUTE MILITARI. În același sens a acționat și domnitorul Alexandru Ioan Cuza în anul 1863, când a decis ca festivitatea de înmânare a noilor drapele ale oștirii române să se desfășoare tot pe 13 septembrie.

În anul 1901, în memoria pompierilor militari morți în bătălia de pe Dealul Spirii, a fost inaugurat pe strada 13 Septembrie, în fața Arsenalului Armatei, Monumentul pompierilor militari.

Oficial, sărbătoarea a fost legalizată după război, apoi prin Legea nr. 121/1996 privind organizarea și funcționarea Corpului Pompierilor Militari, dar și prin HGR nr. 1490/2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Gestul făcut de către pompieri în 13 septembrie 1848 nu miră pe nimeni, pentru că acești oameni își pun viața în pericol în fiecare zi, pentru a-și salva semenii și bunurile lor.

Lupta și sacrificiul pe care pompierii le fac în fiecare zi sunt apreciate de către români, iar aceasta se observă și în sondajele de opinie, unde pompierii ocupă primul loc, înaintea medicilor, armatei sau bisericii, cu un procentaj de aproximativ 90%.

Stimați colegi, este 13 septembrie, este Ziua Pompierilor, să ne plecăm în față sacrificiului făcut de către pompierii români de-a lungul timpului, în vreme de război sau de pace, și să urăm eroilor din fiecare zi, succese și cât mai puține evenimente.

  Maria Stavrositu - declarație politică: - Cazinoul din Constanța rămâne o ruină din cauza incompetenței administrației Mazăre;

Doamna Maria Stavrositu:

"Cazinoul din Constanța rămâne o ruină din cauza incompetenței administrației Mazăre"

Cazinoul din Constanța, ridicat acum o sută de ani, este un simbol al patrimoniului istoric al orașului și al țării.

În anul 2011, după ce primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat că acest simbol național este o "fată bătrână și urâtă" de care vrea să scape cât mai repede, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a demarat procedurile necesare privind organizarea de licitații și de obținere a fondurilor necesare pentru renovarea și punerea în circuitul turistic a Cazinoului. Din păcate, după ce USL a venit la putere, simbolul orașului Constanța a ieșit din sfera de interes a celor care ar trebui să se ocupe de această problemă.

La 31 august, Cazinoul a trecut din nou în administrația Primăriei Municipiului Constanța. Radu Mazăre nu îi acordă nicio importanță deoarece consideră că orașul pe care îl conduce nu merită vreun interes din partea domniei sale, atâta vreme cât nimic nu se compară cu carnavalurile din Mamaia. Nici măcar ministrul culturii, istoric și constănțean, Puiu Hașotti, nu a arătat vreun interes pentru acest obiectiv, fiind interesat însă, să finanțeze din bani publici un festival făcut pe genunchi, neprofesionist și pe fond și ca organizare, livrând publicului un produs anost și inutil - festivalul de muzică ușoară din Mamaia. Mai mult decât atât, prim-ministrul Victor Ponta a declarat că nu există bani la buget pentru renovarea Cazinoului din Constanța și acesta este motivul pentru care a fost trecut din nou în administrația Primăriei Constanța. Este interesant faptul că pentru alte proiecte prim-ministrul a reușit să găsească resursele financiare necesare: pentru organizarea referendumului de demitere a Președintelui României au existat bani la bugetul de stat, cheltuielile în acest sens fiind majore, însă pentru renovarea clădirii care reprezintă simbolul orașului Constanța și pe care nu doar constănțenii, ci și toți turiștii care vin pe litoral o vor recondiționată și redată circuitului turistic, prim-ministrul declară că nu mai sunt disponibili bani de la buget.

Cazinoul din Constanța trebuie salvat și voi spune acest lucru până când mă vor auzi cei care decid astăzi destinele României și ale orașului! Este nevoie de implicarea fiecărui constănțean și este nevoie de voci puternice, care să răzbată la urechile guvernanților USL și Primăriei PSD. Nu trebuie să acceptăm ca în locul clădirii de patrimoniu, pe care fiecare constănțean o are în suflet, să găsim un mall, un hotel sau o parcare. Vă aștept alături de mine pentru a sensibiliza toți factorii de decizie ai USL și pentru a-i determina să înțeleagă importanța actului renovării Cazinoului.

Reiau această inițiativă pe care am demarat-o acum mult timp, având convingerea și speranța că, așa cum am găsit atunci parteneri, prieteni ai Constanței și ai simbolurilor ei, în reprezentanții unor instituții care s-au alăturat acestui proiect și și-au adus contribuția la promovarea lui, vom găsi și acum susținători pentru acest demers în care am crezut încă de la început. Voi continua să cred în acest simbol și îl voi promova până când clădirea Cazinoului din Constanța va fi recondiționată și redată nu doar locuitorilor orașului, dar și circuitului turistic din România.

  Maria Stavrositu - declarație politică: - Participarea la lucrările Grupului de lucru pentru afaceri europene din cadrul Partidului Popular European;

Doamna Maria Stavrositu:

"Participarea la lucrările Grupului de lucru pentru afaceri europene din cadrul Partidului Popular European"

Săptămâna trecută, am participat la Bruxelles, în calitate de membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) și a Grupului PPE din cadrul APCE, la două întâlniri ale Grupului ad-hoc pentru afaceri externe din cadrul PPE. Grupul ad-hoc este coordonat de Wilfried Martens - președintele PPE, și Franco Frattini - fost vicepreședinte al Comisiei Europene, și are ca obiectiv central găsirea unor soluții pentru "reinventarea" politicii externe a Uniunii Europene, a relațiilor acesteia nu doar cu statele vecine, ci și cu partenerii săi strategici, de pe continent și din afara lui.

În cadrul întâlnirii, am dezbătut, alături de membri de marcă ai PPE, printre care Mario David - vicepreședinte al PPE, dar și de doamna Monica Macovei, subiecte ca: Parteneriatul Estic, situația din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Balcanii de Vest, relațiile transatlantice, precum și cele cu statele BRIC (Brazilia, Federația Rusă, India și China), dar și alte chestiuni de interes major în plan internațional.

Rezultatele acestor dezbateri vor fi sintetizate într-un document ce va prioritiza direcțiile de acțiune în ceea ce privește politica externă europeană. Finalitatea întâlnirii constă în elaborarea unei strategii, a unei viziuni comune pentru toate statele din UE. Documentul va fi prezentat și adoptat în cadrul Congresului PPE care va avea loc în luna octombrie la București.

Inițiatorii acestui grup urmăresc ca, printr-o gestionare comună a politicii externe la nivel european, să obțină o creștere a rolului UE pe scena mondială și, totodată, să consolideze în plan intern această structură, marcând o finalitate concretă, în beneficiul fiecărui stat membru al UE.

Doresc să îmi exprim susținerea acestui demers prin intermediul căruia liderii acestui Grup de lucru își propun nu doar să contureze politica externă a UE, ci să adopte poziții clare din punct de vedere politic, subliniind importanța solidarității statelor partenere UE și în special a acelor democrații fragile, care au nevoie de sprijinul și direcționarea celor care și-au consolidat statul de drept și au inițiat această organizație la nivelul Europei.

Uniunea Europeană are nevoie în prezent de viziuni dinamice și clare asupra problemelor cu care se confruntă, iar PPE (dar și PDL, ca parte a acestui grup politic european) trebuie să reprezinte o voce puternică în acest domeniu și să propună soluții concrete pentru revitalizarea politicii externe a UE, în acord cu valorile și principiile sale politice.

  Marin Almăjanu - declarație politică având subiectul PDL minte în privința sistării investițiilor!;

Domnul Marin Almajanu:

"PDL minte în privința sistării investițiilor!"

Acuzațiile mincinoase ale liderilor PDL-iști referitoare la sistarea investițiilor publice de către Guvernul Ponta nu reprezintă altceva decât o nouă fumigenă defăimătoare, aruncată la întâmplare, fără vreun dram de veridicitate în ea!

Prin rectificarea bugetară decisă recent de către Guvernul USL nu s-au sistat investițiile, ci, de fapt, au fost luați bani doar de la acele proiecte care erau dedicate clientelei de partid PDL-iste și direcționați către prioritățile stringente!

Mai bine zis, s-a constatat că existau numeroase proiecte care nu aveau suma totală bugetată, iar în condițiile actuale, termenele de finalizare erau de 28, 64 sau chiar 320 de luni. Altfel spus, acele lucrări nu erau nici începute și nici nu aveau termene de finalizare viabile, doar că în fiecare an era prevăzută câte o sumă pentru finanțarea acestora, bani cu care nu se făcea nimic concret, ci doar erau meniți să fie direcționați către pușculița PDL-istă, adică să ajungă în buzunarele cui trebuie... Există aproximativ 500 de astfel de proiecte cu dedicație!

Premierul Ponta a subliniat recent că în bugetul elaborat anul trecut de către fostele guverne PDL au fost trecute proiecte fără finanțare, bugetul pentru justiție s-a terminat de la 1 mai, dar și că proiectul de rectificare a pornit de la un buget conceput greșit și nedrept, chiar "criminal" față de persoanele cu dizabilități, însă Ministerul Finanțelor Publice ia toate măsurile necesare pentru a menține stabilitatea bugetară: "Vedem tot felul de proiecte la care România se angajase și existau zero lei în buget, și aici Ministerul Dezvoltării a fost campion în promisiuni goale și tromboane. Urma să organizăm tot felul de lucruri, dar nu punea nimeni niciun leu în buget. România, pentru justiție, în viziunea bugetului făcut în 2011, se termina la 1 mai, de atunci nu mai aveau bani și nici nu au mai avut vreun ban, în schimb trebuie să aplicăm reglementări, să dăm noi bani pentru judecători și grefieri, bani pe care nu-i prevăzuse nimeni".

Este normal ca cei din PDL să se supere deoarece, indirect, Guvernul Ponta le-a sistat alimentarea fondurilor de campanie electorală, dar nu mi se pare corect să inventeze un nou repertoriu de minciuni pe tema investițiilor doar pentru a deturna atenția publică de la dezastrul pe care l-au lăsat în urma lor, un șir nesfârșit de fapte guvernamentale reprobabile, dificil de remediat!

  Marius Cristinel Dugulescu - declarație politică având tema: Respectarea prevederilor Declarației universale a drepturilor omului;

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Respectarea prevederilor Declarației universale a drepturilor omului"

Protejarea drepturilor fundamentale ale omului reprezintă fundamentul oricărui stat democratic care recunoaște domnia legii mai presus de orice limitări ideologice, economice sau sociale.

În mod regretabil, în contextul în care mediul internațional promovează drepturi și libertăți cetățenești, patru tineri români au fost arestați de autoritățile din Indonezia pentru că au distribuit Biblii, fapt considerat infracțiune în statul majoritar musulman.

În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități naționale din Parlamentul României, atrag atenția autorităților române asupra acestui caz - Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada României în Indonezia, Comisia pentru politică externă a Camerei Deputaților - și consider că statul român trebuie să acorde urgent asistență juridică și consulară celor 4 cetățeni aflați în momentul de față în arest, judecarea infracțiunii având loc pe data de 14.09.2012.

Doamnelor și domnilor deputați, asemenea cazuri inexplicabile ne provoacă la serioase reflecții de politică externă, în sensul întăririi mecanismelor de protecție a cetățenilor români aflați pe teritoriul altor state, o protecție și respectare efectivă a Declarației Universale a Drepturilor Omului la nivel internațional, și fac apel la autoritățile române să se implice pentru eliberarea imediată a celor 4 cetățeni români reținuți în statul Indonezia.

  Marius-Sorin Göndör - declarație politică intitulată Ministrul educației vine cu o nouă «abrambureală»;

Domnul Marius-Sorin Göndör:

"Ministrul Educației vine cu o nouă «abrambureală»"

Doamna ministru Ecaterina Andronescu continuă să surprindă prin deciziile pe care dorește să le ia ori de câte ori accede în funcția de ministru al educației. Astfel, cu o zi înainte de publicarea primelor rezultate la bacalaureatul din 2012, aceasta a anunțat că intenționează ca, din 2013, examenul de bacalaureat să se desfășoare după alte reguli. Ministrul educației trage astfel speranță că va reuși să pună capăt celor doi ani de rezultate dezastruoase la examenul de bacalaureat.

Ministrul a explicat că examenul de bacalaureat diferențiat pe care vrea să-l introducă din 2013 le va asigura elevilor un loc de muncă. Practic, vor fi două tipuri de examen: un bacalaureat național, care nu va fi diferit de cel de anul acesta, și un bacalaureat profesional, pe care îl pot susține elevii care nu vor să meargă la facultate. Ministrul educației a precizat că probele de competențe la bacalaureatul profesional vor fi identice cu cele de la bacalaureatul național, dar la acestea vor fi adăugate un proiect și o probă practică, precum și un examen scris la educație antreprenorială.

La nivel de intenție, aceasta reprezintă o nouă bâlbâială a ministrului Andronescu, cunoscută sub porecla de "Abramburica". O poreclă foarte nimerită de altfel, pentru că, după ce a înființat școala profesională, s-a răzgândit și a desființat-o, iar după ce a înaintat un proiect de lege prin care absolvenții de liceu puteau ajunge la facultate fără bacalaureat, nu a mai recunoscut integral acest lucru. De asemenea, nu putem uita "năstrușnicii" precum tăierea sporului de zonă acordat cadrelor didactice și a numărului orelor de sport.

Observ, însă, cu surprindere, că intenția se materializează într-un timp record, printr-o scamatorie legislativă: aprobarea unei ordonanțe de urgență a Guvernului Boc într-o formă cu totul nouă. Dincolo de acest tertip, rămâne problema acestei noi "invenții".

Toată lumea știe că bacalaureatul este un examen susținut la finalul a douăsprezece clase. În consecință, pentru a maximiza rezultatele acestui examen de final nu ajunge să modifici condițiile în care îl susții. Mai precis spus, dacă faci asta, înseamnă că îți furi singur căciula. Propunerea doamnei ministru îi va face pe elevi să ia bacalaureatul mai ușor, dar nu îi va face să învețe mai mult. Astfel, ministrul educației alege cantitatea în detrimentul calității.

Să nu uităm că bacalaureatului i se mai spune și examen de maturitate, așadar interesul nostru, ca societate, este ca diploma de bacalaureat să fie acoperită de cunoștințe, și nu doar acela de a ne putea lăuda cu un procent de promovabilitate mare.

  Marius Rogin - declarație politică având subiectul Europa investește în viitor;

Domnul Marius Rogin:

"Europa investește în viitor"

Competiția internațională a devenit și mai dură odată cu noua putere economică care este China. Pentru a face față acestei concurențe, întreprinderile europene investesc sume tot mai mari în cercetare și dezvoltare.

Europa se zbate sub povara crizei financiare. În timp ce UE caută soluții, întreprinderile europene au adoptat o strategie proprie. Pentru că nu pot aștepta până ce responsabilii politici rezolvă problema, trebuie să facă față, acum, în condiții de criză, ca și pe viitor, concurenței acerbe la nivel internațional.

Întreprinzătorii europeni sunt convinși că investind mai mult în cercetare și dezvoltare, în pofida situației financiare dezastruoase, își pot asigura un viitor mai bun.

Potrivit unui studiu efectuat de UE, până în anul 2014, întreprinderi de top europene vor spori sumele investite în acest domeniu cu aproximativ 4 procente anual. Firmele din branșa IT vor aloca anual cercetării și dezvoltării chiar 11 procente mai mult decât până acum. Știri încurajatoare, apreciază Oliver Koppel de la Institutul Economiei germane din Köln.

Încurajatoare, arată Koppel, pentru că "și în vremuri economice grele, întreprinderile investesc în cercetare și dezvoltare". Pe de altă parte, mai spune expertul german, s-a putut vedea foarte limpede ce se întâmplă atunci când țări precum Grecia, Italia și Spania nu mai conferă acestui domeniu mare importanță. "Cercetarea, adaugă Koppel, este pur și simplu unul din principalii factori de creștere economică și, deci, nu e de mirare că acestor țări nu le merge prea bine".

Studiul UE se concentrează pe marile întreprinderi europene care-și planifică bugetul pe lungă durată. De aceea actuala criză euro nici nu le afectează prea mult. În ceea ce privește întreprinderile mici și mijlocii, situația e alta. Acestea simt mai puternic efectele crizei.

Și comisarul UE pentru cercetare, inovație și știință Máire Geoghegan-Quinn avertizează că "De când au intrat în cursă China și alte state emergente, concurența s-a accentuat".

Pe de altă parte, însă, firmele europene profită de pe urma globalizării. Și nu numai deoarece China reprezintă o mare piață de desfacere pentru produsele europene, ci și pentru că există tot mai multe cooperări internaționale în domeniul cercetării și dezvoltării la nivelul întreprinderilor.

Cu această temă se ocupă directorul Institutului Fraunhofer FOKUS, pentru sisteme de comunicații deschise, Radu Popescu-Zeletin. Profesorul universitar german originar din România lansează o întrebare provocatoare: "Mai există, astăzi, frontiere între Europa și China?"

Explicația rezidă, spune el, în faptul că "foarte multe companii chineze au investit relativ mult în firme europene, care la rândul lor fac comerț cu întreprinderi din China". Dar și cooperarea are limitele ei. Atunci, de pildă, când companiile chineze nu respectă copyright-ul, ceea ce nu-i deloc o raritate.

  Mihai-Aurel Donțu - declarație politică intitulată PDL nu se dezminte: minte flagrant în privința fondurilor europene!;

Domnul Mihai-Aurel Donțu:

"PDL nu se dezminte: minte flagrant în privința fondurilor europene!"

Ar fi fost de bun-simț și corect ca măcar acum, în ceasul al treisprezecelea, PDL să facă un pas înapoi, recunoscându-și indirect greșelile legate de numeroasele probleme cauzate de cazurile de corupție și de deturnare de fonduri care au condus la o gravă și prea lungă ineficiență în privința atragerii de fonduri europene, în decursul a mai bine de trei ani de guvernări PDL-iste! Dar, bineînțeles, în ograda PDL, întotdeauna hoțul va striga hoții, chiar și atunci când țara noastră riscă sancțiuni destul de severe din partea Comisiei Europene, în urma neregulilor constatate de către OLAF, care arată că, în perioada 2010-2011, România s-a plasat pe primul loc în topul statelor membre UE care au deturnat fonduri europene!

Deci, așa cum era de așteptat, PDL se expune din nou unui ridicol absurd, acuzând Guvernul Ponta pentru faptele sale, adică cele ale guvernelor Boc, amenințând cu depunerea unei moțiuni simple pe tema așa-zisei slabe atrageri de fonduri europene, în cele numai trei luni de guvernare USL!

Nici în această privință adevărul nu este prea dificil de decantat deoarece lucrurile stau, bineînțeles, tocmai pe dos! Cu alte cuvinte, ce n-au reușit guvernele Boc, vreo patru la număr, și nici "perfectul" guvern Ungureanu să miște în acest domeniu, a marcat, în numai trei luni și ceva de guvernare, actualul guvern al USL: rata de absorbție a fondurilor europene crescând de la 7,5 la 10%!

Este limpede că toate problemele semnalate de instituțiile europene, inclusiv suspendările de plăți, își au originea în fraude și nereguli comise în anii anteriori! Nu există nicio problemă referitoare la proiecte demarate în aceste ultime 3 luni de guvernare USL. Ba mai mult decât atât, obiectivul principal al Guvernului Ponta este acela de a remedia pe cât posibil toate deficiențele identificate de partenerii europeni prin serviciile de specialitate ale Comisiei Europene în perioada fostelor guvernări PDL, aprobând recent, în acest sens, un memorandum privind măsurile de remediere a implementării POSDRU, prin care România își însușește corecția financiară de 25% ce va fi aplicată asupra cheltuielilor proiectelor care deja au fost rambursate.

Astfel, Guvernul Ponta înțelege să-și asume măsuri urgente care au rolul de a corecta rapid greșelile impardonabile ale guvernelor PDL-iste, ai căror reprezentanți au impresia că își mai pot ascunde marile eșecuri sub preșul repertoriului unor minciuni absolut jenante!

  Mihai Lupu - declarație politică: Un nou repertoriu de minciuni PDL-iste;

Domnul Mihai Lupu:

"Un nou repertoriu de minciuni PDL-iste"

Ipocrizia Partidului Democrat Liberal, aflat actualmente în opoziție, atinge cote greu tangibile. Dorind să valorifice, în folosul propriu de partid, o situație de care sunt direct răspunzători și pe care ei înșiși au declanșat-o - prin deturnări de fonduri europene și o rată de absorbție incredibil de mică, din cauza căreia Bruxelles-ul ar putea stopa fondurile cuvenite țării noastre -, partidul stindard prezidențial arată cu degetul și acuză vitriolant Guvernul Ponta exact pe acest motiv.

Inversând culpa, transferând dezastrul atragerii fondurilor europene, - de care sunt direct răspunzători -, guvernului actual reprezentat de Victor Ponta, Partidul Democrat Liberal atinge climaxul minciunii și prefăcătoriei prin anunțarea unei moțiuni simple pe care o vor depune în Parlament pe această temă!

Să uite oare fostul partid de guvernământ faptul că în urma controalelor OLAF, România s-a situat pe un umilitor loc întâi, în intervalul 2010-2011, când conduceau cu frâna trasă țara, în privința deturnării fondurilor europene?

Să uite, de asemenea, că în timpul guvernării lor n-au reușit să absoarbă decât 7,5%, deși atât fostul etern premier Boc, dar și președintele Băsescu susțineau, în fiecare săptămână, că nu au altă prioritate?

Să uite liderii partidului prezidențial că minciunile lor repetate privind atragerea de fonduri europene au dus la un imens eșec, care trebuie acum transformat cu rapiditate de către Guvernul Ponta într-un demers viabil, prin asumarea unor măsuri urgente de remediere din mers a problemelor constatate de forurile europene?

Ceea ce s-a și întâmplat zilele trecute: Guvernul USL a aprobat la începutul acestei luni un memorandum privind măsurile de remediere a implementării POSDRU, prin care România își însușește corecția financiară de 25% ce va fi aplicată asupra cheltuielilor proiectelor care au fost deja rambursate.

Pe de altă parte, escamotarea de către PDL a faptului că Guvernul Victor Ponta a reușit să atragă 10% în numai câteva luni de guvernare, că toate problemele puse pe tapet de către instituțiile europene datează exclusiv din perioada 2010-2011, se înscrie pe aceeași linie a tupeului nemărginit, practicat cu asiduitate și determinare de către partidul prezidențial.

  Cosmin Mihai Popescu - declarație politică: Rectificări bugetare de campanie! Cine le va plăti efectele?;

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

"Rectificări bugetare de campanie! Cine le va plăti efectele?"

Nu am crezut vreodată ca un guvern al României să îndrăznească să îngenuncheze bugetul de stat, așa cum a făcut-o Guvernul Ponta. Sub pretextul pur electoral "Boc v-a tăiat banii din salarii, eu o să îi dau înapoi!" Guvernul Ponta a batjocorit toate proiectele de investiții demarate în ultimii ani sau aflate în curs de finalizare.

Acest lucru se datorează exclusiv incapacității de guvernare a actualei coaliții, care a preluat o economie ce își revenea din dificultățile crizei și a îngropat-o imediat, doar din dorința de a acapara imediat și cu orice cost toată puterea și toate instituțiile statale. Acest moft este și va fi extrem de scump plătit, nu de domnul Ponta, ci de cetățeni: investitorii străini au fugit și fug care cum apucă, seceta a fost "udată" cu suspendările instituțiilor statale, cursul valutar i-a doborât deja pe români, iar creșterea economică se va rostogoli în jurul cifrei de 0%.

În contextul în care Guvernul Ponta nu a reușit să creeze un leu de plusvaloare, singura șansă în a reîntregii salariile din sistemul bugetar a rămas sacrificarea investițiilor publice.

Numai în infrastructura de transporturi și numai pe ultimele luni ale anului, Ponta a tăiat peste un miliard de lei. Autostrăzi, centuri ocolitoare, drumuri aflate în reabilitare și căi ferate au fost sacrificate pentru reîntregirea salariilor.

Dar despre ce reîntregire vorbim? Despre o reîntregire deja desființată de creșterea cursului de schimb, de creșterea prețurilor la produsele agroalimentare și costurile cu utilitățile românilor. Românii știu că li s-a dat 8% și au pierdut deja peste 10%. Aceasta nu-i reîntregire. Românii nu uită că reîntregirea Guvernului Boc de 15% s-a făcut pe o inflație aproape inexistentă, cu un curs de schimb în apreciere pentru leu și cu un cost constant al întreținerii locuințelor.

Ce nu știe domnul Ponta e faptul că prin măcelul rectificării bugetare a tăiat lefurile și locurile de muncă din sistemul privat, al celor care contribuie la dezvoltarea reală a țării.

De la "noi creăm locuri de muncă" domnul Ponta se va lăuda în scurt timp cu "noi v-am făcut șomaj ca în Spania", pentru că urmările măcelului bugetar deja se văd în creșterea șomajului din ultima lună.

Incompetență, rea-voință și populism. Eticheta unui guvern care nu mai este deloc nou, ci are deja mai bine de 4 luni de guvernare și de prăbușire constantă a economiei românești!

  Gheorghe Dragomir - declarație politică: Fondurile europene, între amnezia și ipocrizia bocitoarelor portocalii;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Fondurile europene, între amnezia și ipocrizia bocitoarelor portocalii"

"România este în pericol să piardă fonduri europene din cauza incompetenței și a atitudinii antieuropene a USL" suspina, în urmă cu doar câteva zile, unul dintre liderii PDL. Pe același ton, un alt reprezentant al portocaliilor spunea, săptămâna trecută, că "se anunță sancțiuni drastice referitoare la fondurile europene. (...) Ceea ce constatăm cu toții cu mare tristețe este că de când Victor Ponta a ajuns la guvern nu mai sunt bani europeni care să vină în România. Oficialii de la Regio au constatat paralizia administrației publice românești".

Multă sensibilitate se ascunde acum în inimile și declarațiile mai-marilor din Partidul Democrat Liberal față de situația fondurilor europene, dar și mai multă amnezie și... ipocrizie. Au uitat oare aceștia când au început controalele la fonduri, la POSDRU, de exemplu? Au uitat de semnalele care veneau pe vremea guvernărilor portocalii, când eram mereu atenționați că sunt fraude și că în acest fel riscăm blocarea lor?

Doresc să le reamintesc bocitoarelor portocalii că toate problemele din prezent, în ceea ce privește fondurile europene, sunt cauzate tocmai de guvernele PDL, adică exact de cei care acum plâng pe la televiziuni și acuză nereguli. Nu ar trebui uitat nici faptul că guvernul actual gestionează fondurile europene de doar patru luni, în timp ce guvernele Boc și Ungureanu au gestionat această problemă în ultimii 3-4 ani. În prezent, toate problemele semnalate de instituțiile europene, inclusiv suspendările de plăți, își au originea în fraude și nereguli comise în anii anteriori. Nu există nicio problemă referitoare la proiecte demarate în ultimele patru luni. Iar această realitate este cunoscută în mod clar de cei care au inițiat acest atac.

Mă întreb, oare cât de departe poate să meargă PDL cu minciuna când amenință cu depunerea unei moțiuni simple tocmai în domeniul în care acest partid a înregistrat poate cel mai mare eșec în perioada în care a guvernat țara? În loc să amenințe cu depunerea de moțiuni, cei de la PDL ar trebui să-și asume responsabilitatea faptului că în aproape patru ani de zile, cât au fost la guvernare, au absorbit doar 7,5% din fondurile alocate pentru țara noastră. România a fost, sub PDL, pe ultimele locuri în ceea ce privește rata de absorbție. Prin comparație, Guvernul Ponta face toate eforturile necesare pentru a îndrepta situația și a reușit, în cele patru luni de când se află la guvernare, să crească rata de absorbție de la 7,5% la 10%.

De aceea, mi se pare cel puțin revoltătoare atitudinea portocaliilor care, după ce au prăduit și politizat banii europeni atâția ani, vin acum să acuze un guvern instalat recent pentru situația dezastruoasă în care au lăsat țara.

Dacă ar fi gestionat banii Uniunii Europene cu aceeași pricepere cu care proferează minciuni în spațiul public, țara noastră nu s-ar mai fi aflat acum în această situație precară. Este încă o dovadă incredibilă de tupeu din partea democrat-liberalilor, un tupeu de care credeam (și speram) că am scăpat.

  Mircea Irimescu - declarație politică: Timpul unei schimbări;

Domnul Mircea Irimescu:

"Timpul unei schimbări"

Ca în orice început de septembrie, în acest an pentru a 23-a oară, la Cernăuți a avut loc cea mai importantă manifestare anuală a comunității românești din nordul Bucovinei: Limba noastră cea română. Prilej de analiză și îmbărbătare a unei vechi lumi românești, acum în unul dintre cele mai dificile momente ale istoriei sale, supusă presiunilor deznaționalizatoare de toate felurile.

În sine, manifestarea a fost o reușită, semn și dovada unei maturități binefăcătoare la care au ajuns cei mai mulți dintre liderii acestui grup etnic, acum minoritar într-o provincie istorică a României. De mai mulți ani se simte un reviriment al vieții culturale românești din zona Cernăuțiului. Deși încă departe de ceea ce era aici în perioada interbelică, totuși, nu trebuie să trecem cu vederea faptul că această comunitate, câtă a mai rămas, a început a-și produce singură anticorpii culturali de care are nevoie pentru a-și proteja identitatea amenințată de "virușii" unei intoleranțe, care, Doamne ajută!, începe să dea semne de scădere.

Apar cărți valoroase, importante surse de documentare pentru lumea științifică, monografii dedicate localităților, instituțiilor sau unor personalități ale locului. Au loc serbări, pomeniri, dezveliri de statui și plăci comemorative, se produc adevărate evenimente culturale românești. Cum ar spune fostul profesor universitar cernăuțean Leca Morariu: "densitatea culturală bucovineană este în creștere!". Dacă mai adăugăm faptul că susținerea financiară a acestor activități este asigurată covârșitor din resursele acestei comunități, avem imaginea unui echilibru cultural organic și de salutat. Numai nevoile impuse de pericolul înstrăinării identitare au generat și susținut acest proces, care ar merita o analiză amănunțită și în care persistă încă destule motive de îngrijorare.

Am criticat în dese rânduri felul în care este tratată de către statul ucrainean populația românească a regiunii Cernăuți. Până acum, în manifestările publice de acest gen, reprezentanții autorității publice, deși se străduiau, nu puteau ascunde un "artificial" ușor de detectat, menit să mascheze diferența dintre vorbe și realitate. Acum se simte și altceva. Parcă o deschidere, o înțelegere omenească a unei realități istorice, o dorință de schimbare spre mai bine. Sper să nu fie o percepție înșelătoare, ci chiar o realitate nouă, așteptată de aproape șapte decenii de o comunitate greu încercată. Apariția acestei schimbări de atitudine deschide oportunitatea discuțiilor privitoare la dezvoltarea strategică a zonei în discuție.

În ultimele două decenii relațiile noastre cu Ucraina au fost reduse și ținute la un nivel care s-a dovedit a fi păgubos ambelor țări. Vecinătatea lor nu este, cum ar fi firesc, un factor de prosperitate economică, ci locul unei de neurmat pilde de lipsă de colaborare. Pentru România, prin Ucraina, la frontiera noastră de nord se deschide o lume slavă de 200 de milioane de locuitori și, în plus, legături cu țări și piețe din Caucaz și Asia Centrală. Pentru Ucraina, prin România s-ar deschide zona balcanică și tot restul unui sud-est european foarte variat. De zeci de ani un vechi drum comercial este, practic, barat. Apariția unor schimburi comerciale normale, pe potriva imensului potențial economic al zonei, ar fi reciproc și consistent avantajoasă. Cu cât mai repede se va instaura normalul unei vieți comerciale în această parte a lumii, cu atât va fi mai bine pentru noi și pentru vecinii noștri.

Să nu uităm că prin Ucraina actuală (Lviv, Cernăuți) și prin estul României (Suceava, Bacău, Focșani) trece cea mai scurtă cale de comunicație românească între Berlin și alte capitale ale nordului Europei (Copenhaga, Varșovia, Vilnius, Riga, Tallin, Kiev, Minsk, Moscova, cu mari centre economice și culturale ale sudului și răsăritului Europei (Sofia, Istanbul, Atena, Salonic) și, mai departe, prin Asia Mică, în Orientul Mijlociu. Această linie de comunicație a funcționat și și-a dovedit beneficiile vreme de cel puțin un mileniu, fiind întreruptă brutal de consecințele politice ale celui de-al Doilea Război Mondial.

Este timpul ca această păguboasă stare de lucruri să înceteze, chiar dacă prioritățile Europei Occidentale sunt altele. Trebuie să se găsească înțelegere și pentru înlăturarea acestor ultime nedreptăți create în contextul geopolitic al războiului rece. Poate înainte de a încerca să facă ordine la Chișinău, Germania și cancelarul Angela Merkel ar trebui să determine o schimbare de atitudine în Europa, să inspire și să sprijine investițiile de modernizare a mijloacelor de comunicație moderne pentru readucerea în actualitate a unuia dintre cele mai vechi drumuri comerciale din istorie.

Liderii politici la vârf ai României trebuie să înțeleagă că legăturile spre vest ale țării nu trec numai prin Transilvania. Drumul de la Constanța la Hamburg s-ar scurta cu cel puțin 1000 de km și n-ar traversa nici un lanț muntos, dacă ar trece, cum a fost dintotdeauna, prin Cernăuți. Cu cât mai repede vom internaționaliza și rezolva problema căilor de comerț dintre zonele Mării Nordului și Mării Baltice cu cele ale Mării Negre, Mării Caspice și Mării Egee, cu atât mai rapid vom ajunge la standardele de civilizație spre care tindem de secole. Și, deși poate unora le-ar părea un motiv minor, la salvarea comunității românești din nordul Bucovinei. Vă asigur că merită încercat.

  Miron Ignat - declarație politică: Festivalul interetnic pentru tineret al obiceiurilor, portului și tradițiilor minorităților naționale;

Domnul Miron Ignat:

"Festivalul interetnic pentru tineret al obiceiurilor, portului și tradițiilor minorităților naționale"

Festivalul interetnic pentru tineret al obiceiurilor, portului și tradițiilor s-a desfășurat în perioada 31 august - 2 septembrie a.c. la Eforie Nord, județul Constanța.

Evenimentul se află la cea de a XI-a ediție și a fost organizat de Comunitatea Rușilor Lipoveni din România. Intrarea la festival a fost liberă și a debutat cu parada costumelor tradiționale prin centrul stațiunii Eforie Nord; cele 20 de ansambluri artistice de tineret participante oferindu-le turiștilor un spectacol inedit de culoare și muzică.

De-a lungul timpului, Dobrogea, din punct de vedere istoric, a creat o diversitate etnică și culturală. Festivalul interetnic pentru tineret al obiceiurilor, portului și tradițiilor minorităților naționale a reușit să promoveze portul, cântecul și dansul tradițional și să transmită valorile specifice ale rușilor lipoveni.

Ansamblurile participante au prezentat un spectacol diversificat, îmbinând mai multe stiluri de cântec și dans. Toate grupurile rușilor lipoveni prezente la festival ne-au înveselit și ne-au emoționat deopotrivă prin prestațiile lor în maniera tipic tradițională.

În încheiere, membrii tuturor ansamblurilor au primit câte o diplomă de participare și felicitările pentru prestația oferită pe parcursul festivalului. După decernarea diplomelor, publicul a fost invitat să urce pe scenă împreună cu ansamblurile participante, iar atât tinerii, cât și vârstnicii și-au exprimat bucuria unui asemenea spectacol prin dans.

Este o bucurie și o onoare faptul că am reușit să ajungem la cea de a XI-a ediție. Este de apreciat efortul depus de tinerele ansambluri nou înființate care au participat pentru prima dată la un astfel de festival. Pentru noi, un aspect important este păstrarea, reînvierea tradițiilor și obiceiurilor, regăsirea identității rușilor lipoveni, însă într-o manieră adaptată la contextul realității societății actuale. Pe această cale doresc să felicit ansamblurile participante și coordonatorii pentru spectacolul oferit.

  Petru Călian - declarație politică: Proiecte de lege importante;

Domnul Petru Călian:

"Proiecte de lege importante"

În ultima sesiune parlamentară din mandatul 2008-2012, în calitate de inițiator, am ca obiectiv adoptarea a două proiecte de lege importante pentru întreaga țară, aflate pe rol la Camera Deputaților, Cameră decizională, și anume - Legea privind protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.69/2000, Legea educației fizice și sportului, consolidată în 2009, care prevede modificarea actualei legislații a cluburilor sportive de fotbal în vederea finanțării lor de către primării și consilii județene.

În baza inițiativei legislative privind protecția copiilor, părinții care au minori în îngrijire și doresc obținerea unui contract de muncă în străinătate au obligația să notifice autoritățile înainte de plecarea la muncă în străinătate. Acest demers urmărește o mai mare responsabilizare a părinților și a tuturor instituțiilor implicate în drepturile minorilor, stabilind obligații clare sub sancțiuni corespunzătoare, menite să asigure o protecție efectivă a copiilor neglijați de proprii părinți. La ora actuală, în România, există copii de ordinul sutelor de mii afectați de fenomenul migrației, copii abandonați acasă care suferă tulburări psiho-afective, tulburări de comportament, carențe în dezvoltarea biologică și emoțională.

Referitor la cluburile sportive de fotbal, legislația actuală are nevoie de modificări în ceea ce privește acționariatul, astfel încât să poată fi acționari ai societăților comerciale sportive pe acțiuni nu doar persoanele fizice și juridice, ci și autoritățile locale, respectiv primăria sau consiliul județean. Necesitatea introducerii acestor prevederi rezultă din faptul că există cazuri în care autoritățile publice investesc în cluburile sportive, dar nu au dreptul de a face parte din structura de acționariat. Un exemplu în acest sens îl reprezintă cluburile de fotbal CFR Cluj și U Cluj, dar și alte cluburi de fotbal din țară, care nu pot să fie finanțate la ora actuală de către cele două instituții.

Cer procedura de urgență pentru adoptarea acestor inițiative legislative de o importanță deosebită, astfel încât să producă în cel mai scurt timp efectele dorite.

  Sanda-Maria Ardeleanu - declarație politică: La începutul ultimei sesiuni parlamentare din actualul legislativ;

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"La începutul ultimei sesiuni parlamentare din actualul legislativ"

Ca în fiecare an, toamna se numără bobocii, fie ei suflețele nevinovate sau idei generoase, cam peste tot, dar mai ales la școală. După o lungă vară fierbinte și secetoasă, aproape că era de așteptat ca bacalaureatul de final de august să fie mai sărac în promovați.

Devenit de câțiva ani încoace, mai bine zis de la măsura introducerii camerelor de luat vederi în sălile de examen, un adevărat "barometru" al stării de fapt în nivelul de cunoștințe teoretice și competențe de comunicare ale absolvenților, bacalaureatul de anul acesta ne spune în continuare că nimic nu e nou sub soare și că, de fapt, culegem ceea ce am semănat. Procentul de promovabilitate a bacalaureatului românesc ne nemulțumește încă, iar "idealul european" al acestui tip de examen rămâne o țintă greu de atins: să luăm, de exemplu, media de 85% promovabilitate la nivelul bacalaureatului francez în 2011, diferențele în promovarea unuia dintre cele trei tipuri de bacalaureat fiind minore.

Și am atins aici problema unui nou bacalaureat, deja anunțat pentru anul următor. Am fost și rămân o susținătoare a bacalaureatului diferențiat, așa cum prevede, de altfel, și Legea educației naționale în vigoare. Totuși, consider că arderea etapelor în ceea ce privește introducerea lui în sistem este periculoasă. Avem nevoie, în primul rând, de un ciclu de patru ani de pregătire pentru absolvenții de liceu care vor beneficia de noul bacalaureat românesc. Apoi, avem nevoie de respectarea unei legi ale cărei prevederi au fost dezbătute de oamenii școlii și a cărei implementare a început cu eforturi mari din partea întregii societăți.

Dacă avem în vedere și procentul ridicat al schimbărilor de la nivelul conducerilor unităților de învățământ preuniversitar, situația neclară a rezolvării necesarului de bază materială și de personal didactic pregătit în vederea demarării clasei pregătitoare, anunțurile derutante venite chiar de la vârful Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (a se vedea, de exemplu, data începerii anului școlar, dar și intenția de a înființa o nouă universitate de stat, în condițiile în care nu avem încă nicio universitate cu rezultate de top 500), ne întrebăm și la acest început de septembrie cine "veghează" la instabilitatea sistemului de educație în România, la slaba pregătire teoretică și practică a tinerei generații, la diminuarea constantă a influenței benefice a educatorului în societate.

Fac un apel sincer, în calitate de profesor și părinte, către toți factorii decidenți, către Guvern și membrii celor două Comisii de învățământ din Parlamentul României pentru urmărirea atentă și promovarea principiilor Legii educației naționale nr. 1/2011.

Depolitizarea și debirocratizarea sistemului rămân deziderate de forță în condițiile în care s-au făcut pași importanți, urmare a aplicării prevederilor noii legi a educației, în democratizarea școlii și a universității din țara noastră. Aș vrea să putem consolida ceea ce am început în domeniul reformei școlii românești, iar clasa politică să înțeleagă că nu putem să facem la infinit experiențe nefericite ale căror victime sunt copiii noștri.

Un sistem stabil ne va ajuta să ne aplecăm asupra unor probleme grave, despre care vorbim mult prea puțin, cum ar fi abandonul școlar sau consumul de droguri în rândul tinerilor.

Și nu trebuie să uităm a avea în vedere uriașul potențial de inteligență, creativitate și talent pe care ni-l oferă copiii și tinerii noștri și pe care avem obligația să-l folosim pentru o Românie europeană.

La începerea unei noi sesiuni parlamentare, vă rog să-mi permiteți, stimați colegi parlamentari, să vă urez multă sănătate și spor în rezolvarea problemelor cetățenilor pe care îi reprezentați în Parlamentul României!

  Constantin Severus Militaru - declarație politică: Românii plecați la muncă sunt români!;

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Românii plecați la muncă sunt români!"

Sunt mulți români, asemenea mie, care încă nu pot crede că a fost posibil măcar să gândești că românii plecați temporar din țară pentru a-și câștiga traiul prin muncă, pentru studii sau pentru alte motive, nu mai sunt români, pentru simplu moft al actualei puteri de a destitui fără motive un președinte care nu a încălcat niciodată Constituția.

Vara neagră a democrației românești nu a făcut decât să ne demonstreze că în afara României trăiesc mult mai mulți români decât am fi crezut, adică peste 3 milioane de români.

Sunt români care nu și-au părăsit țara de drag și nici definitiv. Sunt români plecați în speranța că, printr-o muncă mai bine remunerată, vor putea să-și trimită copiii la școală și-și vor construi sau renova casa. Sunt români care odată ce condițiile social-economice din țara noastră se vor ameliora, vor aglomera punctele de frontieră pentru a se întoarce la casele părintești! Sunt românii care în fiecare lună trimit sume de bani pentru familiile lor din țară, ridicând presiunea socială de pe umerii Guvernului incapabil să amelioreze standardul de viață al populației, însă preocupat 75% din timp cum să se lupte cu președintele legitim al românilor.

Atentatul la adresa democrației românești pe care USL și grupurile de interese din jurul său l-au orchestrat în vara lui 2012 mă fac să mă gândesc serios că dacă vor mai rămâne mult timp la putere, vor gândi să scoată din România nu numai pe românii plecați temporar din țară, ci și pe cei care nu votează ideologia socialistă și pe cei care fac glume împotriva puterii sau simpatizează cu liderii democrațiilor occidentale.

Un gust amar al vremurilor apuse tinde să îmi revină din nou și trăiesc speranța că românii vor împiedica pe viitor astfel de abuzuri.

Nu închei prin a vă spune că, pentru mine, românii de pretutindeni sunt români, iar că mai devreme sau mai târziu ei se vor întoarce acasă.

  Vasile Silviu Prigoană - declarație politică: 11 septembrie 2001 - o zi sumbră în istoria mondială;

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"11 septembrie 2001 - o zi sumbră în istoria mondială"

În dimineața zilei de 11 septembrie 2001, 19teroriștiAl-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri aflate în spațiul aerian al SUA. Aceștia au preluat controlul avioanelor, prăbușind două dintre ele în Turnurile Gemene aleWorld Trade Centerdin New York, omorând toate persoanele de la bord și mulți alți oameni care lucrau în clădiri. Ambele clădiri s-au prăbușit în decurs de două ore, distrugând și avariind și alte clădiri din jur. Teroriștii au prăbușit un al treilea avion în clădireaPentagondin Arlington, Virginia, lângă Washington D.C., al patrulea avion s-a prăbușit pe o câmpie de lângăShanksvilleîn zona rurală a statului Pennsylvania, după ce unii dintre pasageri și membrii echipajului au încercat să recâștige controlul avionului, pe care teroriștii îl îndreptaseră spre capitala Washington. Nu au existat supraviețuitori ai zborurilor.

În total, în urma atacurilor au murit 2.993 de oameni, inclusiv teroriștii.Majoritatea covârșitoare a celor morți eraucivili, inclusiv cetățeni din 90 de țări.

Spiritul civic de care au dat dovadă cetățenii americani, cât și eroii din structurile de poliție, pompierii merită reamintite nu doar în această zi de comemorare, ci de fiecare dată când acești oameni își riscă viața pentru siguranța cetățenilor.

În 2001, înainte de atacurile teroriste de la 11 septembrie, România primise deja de doi ani Planul de Acțiune pentru Aderarea la NATO, dar în țară reformele democratice păreau pentru multe capitale occidentale încă reversibile. De aceea, cancelariile occidentale nu priveau spre București nici cu simpatie, nici cu îngăduință. După 11 septembrie, situația s-a schimbat radical.

Revenirea României pe harta intereselor geostrategice occidentale a avut loc după atacurile teroriste asupra Statelor Unite, când Washingtonul avea nevoie de parteneri în războiul împotriva Irakului și Afganistanului, în condițiile în care state importante în vestul Europei au evitat să se alăture demersului SUA.

România a avut ulterior oportunitatea de a se apropia de NATO, iar după atacurile de la 11 septembrie 2001 a intrat imediat în Coaliția condusă de Statele Unite împotriva Irakului (Coalition of the Willings), fapt ce a permis ca în noiembrie 2002, la summitul de la Praga, România să fie primită în Alianța Nord-Atlantică.

Odată cu aderarea la Alianța Nord-Atlantică, România a fost sprijinită să adere și la regulile democrației apusene și cu pași mici, adesea nesiguri, să se apropie de civilizația occidentală.

  Stelică Iacob Strugaru - declarație politică: Guvernare sau ședințe de partid!?;

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Guvernare sau ședințe de partid!?"

Nu cred că mai este cineva care să nu știe că 75% din timpul cuvenit discuțiilor din ședințele Guvernului Ponta este afectat analizelor și strategiilor împotriva PDL și a Președintelui României, Traian Băsescu. Mi-e greu să cred că domnii de la USL nu au aflat încă faptul că guvernează România și că preocuparea lor trebuie să fie problemele economice și sociale și nu frânarea creșterii economice prin gesturi iresponsabile. Însă, acest lucru a fost confirmat de ministrul agriculturii care încă mai acuză guvernarea rușinoasă din care face parte.

Efectele verii negre a anului 2012, vara neagră a democrației românești, sunt incalculabile, atât din punct de vedere politic extern și intern, social, dar mai ales economic.

Seceta a distrus culturile de vară și de toamnă. Guvernarea USL suspendă Președintele României în vederea demiterii!

Accesarea fondurilor europene nerambursabile e blocată pe aproape toate componentele sectoriale. Guvernarea USL organizează mitinguri!

Investițiile străine directe practic au dispărut în semestrul trei al anului. Guvernarea USL amenință cancelariile străine de dezinformare!

Investițiile în infrastructură s-au blocat. Ce face Guvernul USL? Dă investițiile publice pe pomeni electorale!

Creșterea economică a încetinit cu mai bine de jumătate. Guvernarea USL vinde deja pielea ursului din pădure prin creșteri de pensii și salarii ce devin deja o povară fiscală.

Reforma în educație se apropie de o sublimă restaurație. Guvernarea USL e obligată să ascundă plagiatul șefului sub covorul murdar și îmbâcsit al imposturii!

Stimați colegi, după patru luni de guvernare, USL nu oferă României și Europei decât circ și demagogie! Nu a demonstrat nici măcar bunăvoință, dar apoi rezultate concrete.

România are nevoie de un guvern care să guverneze, nu care să transforme guvernarea în ședințe de partid.

  Teodor Atanasiu - declarație politică: Voința a 7,5 milioane de români a fost anulată de butoanele sistemului Băsescu;

Domnul Teodor Atanasiu:

"Voința a 7,5 milioane de români a fost anulată de butoanele sistemului Băsescu"

Când domnului Băsescu, cel suspendat din prima funcție în stat, îi lipseau - teoretic doar - butoanele oficiale directe cu armata sa de executanți perfecți, acesta îi atrăgea, într-un mod mai mult decât batjocoritor, atenția președintelui Crin Antonescu, despre neștiința utilizării acelor celebre butoane de la Cotroceni!

La acea vreme, comentatorii subiectului au dezbătut pe larg tema butoanelor, dar misterul corespondenților acestora nu prea a fost decriptat întocmai! Mesajul domnului Băsescu, cel fără scrupule și fără teama de a fi etichetat drept primul manipulator al țării din această cauză, era mai mult decât edificator în această privință: Traian Băsescu sublinia categoric că butoanele respective îi aparțin în exclusivitate, de aproape 8 ani, că numai și numai persoana sa are drept de autor acolo și că acestea reprezintă, de fapt, ordinele discreționare pe care dumnealui le trasează oricând are chef, în mod direct, unor șefi de instituții pe care-i controlează la virgulă, fără niciun drept la replică...

Oare cum mai putem vorbi despre respectarea principiilor democratice de către unele dintre cele mai importante instituții ale statului român, într-o țară în care un președinte, fie el suspendat sau nu, dă ordine uluitoare, absolut ilegale, sau amenință, în direct, prin conferințele de presă? Și mă refer aici la cele mai grave abateri de la atribuțiile constituționale ale unui președinte, ordinele trasate fiind ba de cercetare sau chiar de arestare a unor persoane aflate în diverse funcții publice, ba de modificare a unor termene deja stabilite - vezi modificarea imediată a deciziilor luate și publicate de către Curtea Constituțională în urma intervențiilor domnului Băsescu în acest sens - ba de neluare în considerare a unor date explicite, referitoare la listele electorale, prezentate de către Guvern, la cererea Curții Constituționale, care dovedeau fără echivoc denaturarea indubitabilă a rezultatului referendumului?

Cum este posibil ca adevărul celor întâmplate la referendumul de suspendare a președintelui, care nu mai are deloc susținerea poporului - hotărât să-și exprime voința în acest sens - să fie transformat în odioase minciuni destabilizator-denigratoare și vândute ulterior, la export, pe post de instrumente ale unei lovituri de stat inexistente?

Cum se poate ca într-o țară membră a UE, să fie anulată voința a 7,4 milioane de români și, culmea ridicolului, dar și a abuzului, apoi să fie cercetată și vânată de sute de procurori, parte a butoanelor unui sistem de comandă care scurtcircuitează democrația, îngrădesc libertatea cetățenească și anihilează garantarea fundamentală a drepturilor civice?

Toate acestea s-au întâmplat, din păcate, într-o Românie sufocată de prea multă putere, corupție și ilegalități, condusă doar după un mecanism al bunului-plac și al șantajului minuțios controlat, o Românie care a fost lăsată, timp de 8 ani, pe mâna unui personaj devenit abia acum ilegitim, dar care după ce și-a jucat, la repezeală, rolul pozitiv, a demonstrat, îndelung, că a primit, de două ori, încrederea poporului său, doar pentru a-l îngenunchea.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Lege - desființarea coplății;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Lege - desființarea coplății"

Apreciez coplata drept o nouă taxă pe sănătate cu efect nociv asupra pacienților și asupra sistemului de urgență. Toți cei care plătesc asigurări de sănătate vor plăti în plus pentru servicii medicale pentru care au plătit deja și sumele colectate nu justifică periclitarea accesului la sănătate. Unii vor temporiza prezentarea la spital ajungând în stare gravă în serviciile de urgență, ceea ce va duce la riscuri vitale și la costuri suplimentare iar alții, cu afecțiuni minore, vor evita această taxă solicitând direct serviciile de urgență (ambulanță, SMURD, UPU) care vor fi depășite de numărul mare de prezentări. O mai bună administrare a banului public prin depolitizarea sistemului sanitar și consultarea societății civile, a asociațiilor de pacienți va duce la evitarea introducerii unor noi taxe de sănătate și de aceea am depus un proiect legislativ ce prevede desființarea coplății.

Coplata nu ajută Guvernul prin sumele colectate, dar încurcă pacienții. Principalul motiv pentru care s-a dorit acest nou bir pe sănătate este decizia FMI-ului. Argumentul suprem care ne-a fost servit de fiecare datăeste reprezentat de faptul că această coplată există în multe țări europene.

Ceea ce nu ne spun saunu vor să ne spună este că suntem cei mai săraci europeni, cu un salariu mediu de 330 de euro. Sumele colectate, după cum spun diverși inițiatori, sunt modice, numai că sunt modice pentru stat, calculul de impact arătând că se strâng sub 100 de milioane de euro pe an, dar sunt înrobitoare pentru cei care trebuie să le plătească. Din punct de vedere al finanțării, aceste sume sunt insuficiente pentru rezolvarea problemelor sistemului și duc în derizoriu până și ideea de acoperire a costurilor investigațiilor clinice și paraclinice. Nimeni nu poate să creadă că o consultație medicală costă doar cât un litru de benzină.

În loc să ne întrebăm de ce alocăm tot mai puțini bani pentru fiecare pacient (230 euro), în loc să întrebăm de ce aceste sume sunt de zece ori mai mici decât media europeană, în locul unei alocări de minimum 5% din PIB pentru sănătate, în loc să creștem eficiența colectării banilor pentru sănătate prin deductibilitatea asigurării de sănătate din impozitul pe venit, vrem să introducem un pachet de norme pentru plătitorii de asigurări de sănătate, ce periclitează accesul la sănătate.

Prin reintroducerea coplății în noua lege a sănătății vor avea de suferit pacienții și serviciile de urgență. Pacienții vor plăti din nou pentru nimic sau nu vor avea acces la consultații medicale, riscând decompensarea sau agravarea afecțiunilor.

Vor apela la 112 pentru orice afecțiuni pentru a evita dijma ministerială și se vor plimba printre cele 182 de spitale desființate, iar ambulanța și unitățile de urgență vor fi supraaglomerate. Vor crește timpii de așteptare pentru urgențele majore și există riscul de eroare medicală și malpraxis, precum și cel de creștere a infecțiilor nosocomiale.

Orice pacient obligat să plătească suplimentar fiecare consult sau investigație se va întreba firesc care mai este rolul contribuției lunare la asigurările de sănătate.

Poate ar fi mai simplu capacienții să plătească o sumă fixă pe lună direct medicului de familie, iar acesta să plătească impozitca orice societate comercială. Eventual, suma lunară să fie negociată direct de pacient în funcție de serviciile medicale oferite, având drept clauze suplimentare dispariția plății asigurărilor de sănătate și a Casei naționale de asigurări de sănătate.

Consider că este momentul ca legislația să fie modificată în sensul desființării monopolului Casei unice de asigurări, pentru ca aceasta să nu se mai comporte ca o societate comercială pusă să facă doar profit și să dirijeze fondurile discreționar, în funcție de interesele obscure ale președinților de la centru sau din județe.

Nu există decât două variante: dispariția monopolului statului în stat numit casa de asigurări de sănătate sau se încetează plata acestor asigurări și ne punem la ciorap lunar banii pentru un eventual serviciu medical de care am avea nevoie.

Până atunci, pentru că ne dorim să beneficiem de dreptul constituțional la sănătate și să nu fim nevoiți să plătim de două ori aceleași servicii medicale am inițiat un proiect legislativ ce prevede desființarea coplății.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Cele trei boli ale sistemului medical - diagnostic și tratament;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Cele trei boli ale sistemului medical - diagnostic și tratament"

Noua Lege a sănătății trebuie să trateze celetrei boli cronice ale sistemului medical: subfinanțarea, corupția și calitatea actului medical. Ofer soluțiile legislative pentru aceste probleme sperând că ministerul le va include în proiectul legislativ. Am depus deja mai multe inițiative legislative ce vizeazădesființarea coplății, creșterea procentului alocat sănătății din PIB, modificarea sistemului de colectare a CAS, modificarea taxei clawback și deblocarea posturilor din sănătate și solicit parlamentarilor adoptarea acestor proiecte în viitoarea sesiune parlamentară.

Problemele pe care ar trebui să le rezolve noua Lege a sănătății:

I. subfinanțarea - soluții:

1. alocarea a 5% din PIB pentru sănătate;

2. atragerea de noi fonduri la sănătate prin modificarea sistemului de colectare a CAS.

Am propus un proiect legislativprin care să putem beneficia de servicii medicale corespunzătoare sumelor pe care le plătim pentru sănătate. Vom plăti la fel ca până acum, dar vom ști exact pentru ce plătim, pentru că vom avea trei tipuri de pachete de asigurări: bazal, complementar și suplimentar.

Pachetul bazal, corespunzător achitării a 5,5% din salariul minim, va asigura toate serviciile curative primare: medicină de familie, spitalizări, servicii clinice.

Pachetul complementar, corespunzător achitării a 5,5% din diferența dintre salariul minim și mediu și cel suplimentar, corespunzător achitării a 5,5% din diferența dintre salariul actual și cel mediu vor asigura diferențiat, în funcție de cerințele asiguratului și alte servicii medicale.

Pentru colectarea eficientă abanilor pentru sănătate propun deductibilitatea asigurării de sănătate din impozitul pe venit.

Pentru evitarea evaziunii și a muncii la negru, evitarea concedierilor și stimularea angajărilor, cei 5,2% plătiți de angajator se vor raporta la salariul efectiv (nu mediu pe economie).

3. atragerea de noi fonduri la sănătate prin modificarea clawback-ului (care să fie aplicat doar pe volumul de vânzări către unitățile sanitare de stat, la preț de producător, și pe un interval de timp determinat);

4. reducerea costurilor prin scăderea TVA-ului la medicamente;

5. eliminarea coplății, care are ca efect prezentarea tardivă la spital, ce implică agravarea afecțiunii și costuri suplimentare sau suprasolicitarea serviciilor de urgență pentru afecțiuni minore.

II. Combaterea corupției (risipă, furt) - soluții:

1. stabilirea clară a pachetului de bază (servicii, costuri);

2. stabilirea tarifelor pe caz ponderat (orice caz ce nu se încadrează în aceste tarife ridică suspiciunea fraudei);

3. derularea programelor de sănătate considerăm că trebuie să rămână o activitate a unităților publice, pentru că nu e firesc ca pe bani publici să subvenționam privatul, iar programele naționale sunt de interes strategic și ar trebui desfășurate sub controlul statului. În plus, în Constituție se menționează că avem dreptul la îngrijiri în unități sanitare de stat;

4. informatizare;

5. depolitizare - niciun șef, director, președinte să nu mai poată fi numit politic, ci doar pe criterii clare, transparente, în urma unui concurs sau alegeri;

6. control strict al cheltuielilor (eventual departament în cadrul Autorității Naționale de Reglementare și Monitorizare a Achizițiilor Publice);

7. dublarea (considerarea drept circumstanță agravantă) a pedepselor pentru frauda din sistem.

III. Creșterea calității actului medical și oprirea exodului personalului medical prin asigurarea de condiții normale de desfășurare a activității - soluții:

1. deblocarea posturilor din sistem în funcție de normativele europene;

2. renunțarea la reducerile salariale de 25%, introducerea unei cote de 3,5% pentru asigurări de sănătate personalului medical;

3. condamnarea celor care agresează personalul medical aflat în misiune;

4. obligativitatea angajatorului de a suporta anual costurile aceluicurs de perfecționare pentru personalul medical;

5. acordarea de facilități fiscale pentru medicii de familie care investesc în dezvoltarea cabinetului;

6. introducerea de normeclare privind malpraxisul;

7. prevederea ca tot personalul din sistem (inclusiv cel paramedical) să răspundă penal și civil pentru activitatea desfășurată.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Institutul «Cantacuzino» la CSAT;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Institutul «Cantacuzino» la CSAT"

Consider că funcționarea INCDMI "Dr. I. Cantacuzino" este de importanță strategică pentru securitatea României și va iniția un proiect legislativ prin care această instituție să treacă în subordinea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

INCDMI "Dr. I. Cantacuzino" asigură securitatea epidemiologică a României și independența față de producătorii externi:

- produce vaccinurile din programul național de imunizări și pe cele din rezerva antiepidemică; România își poate proteja astfel populația atât în condiții uzuale, cât și în situația unor calamități, epidemii, pandemii;

- este singurul producător de vaccin BCG din Europa;

- este unul din cei 7 producători europeni și 11 producători internaționali de vaccin antigripal;

- dispune de laboratoare de referință capabile să realizeze un diagnostic precoce, rapid în caz de alertă epidemiologică.

Prin aceste elemente INCDMI "Dr. I. Cantacuzino" asigură independența față de resursele externe în prevenirea și combaterea unor situații de criză ce pot apărea cu ușurință în contextul geopolitic actual. Costurile de producție reduse oferă României prețuri de achiziție mult mai mici pentru multiple produse biologice strategice și, implicit, cheltuieli bugetare reduse.

Cu toate acestea:

1. Încă din 2011 INCDMI "Dr. I. Cantacuzino" nu mai produce 21 de vaccinuri, din care unele esențiale (difteric, tetanic, dizenteric).

2. România va fi nevoită să importe vaccinuri, conform Avocatului Poporului, pentru că datorită situației critice în care se află INCDMI "Dr. I. Cantacuzino" OMS nu a mai transmis tulpinile pentru care trebuie produse vaccinurile anului următor.

3. Avocatul Poporului susține că există o acțiune sistematică, coerentă ce vizează desființarea INCDMI "Dr. I. Cantacuzino" pentru ca România să devină doar o piață de desfacere pentru medicamentele produse în alte țări. Practic, producția de vaccinuri va fi eliminată, iar activitatea de cercetare va rămâne fără suport financiar.

Reiese clar că INCDMI "Dr. I. Cantacuzino" nu poate fi considerat un simplu producător, ci o instituție cu valoare strategică pentru România și de aceea propunem printr-un proiect legislativ trecerea acestuia din subordinea Ministerului Sănătății în subordinea CSAT.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Șoferii băuți vor plăti datoria MAI la IML;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Șoferii băuți vor plăti datoria MAI la IML"

Institutul de Medicină Legală anunță că responsabilii nu mai au bani să cumpere trusele necesare testării șoferilor care au consumat alcool.

Fără aceste truse pentru testarea șoferilor băuți nu se poate dovedi vinovăția celor care adesea produc accidente grave cu pierderi materiale situate la 1,5-2% din PIB și pierderi de vieți omenești.

Ministerul de Interne a acumulat, în ultimii doi ani, 23 de milioane de lei datorie față de IML, iar sumele alocate expertizelor medico-legale sunt în continuă descreștere din 2010, când s-au alocat 28 de milioane de lei, în 2011 au fost doar 9 milioane 700 de mii, iar în 2012 s-a ajuns la un minim istoric de 2.901.000 lei.

Cheltuielile suportate de fiecare dintre noi pentru fiecare șofer băut sau drogat țin de intervenția poliției, determinările prin alcooltest, deplasarea la spital, intervenția unei echipe medicale, trusele de recoltare a probelor biologice și determinări toxicologice la IML.

De multe ori acești șoferi produc disfuncționalități în activitatea serviciilor de urgență, creează probleme prin agresivitate verbală sau fizică, iar evaluarea clinică, recoltarea de probe biologice și determinările toxicologice presupun deturnarea resurselor umane și materiale care sunt destinate asigurării terapiei pacienților aflați în stare gravă.

Nu mi se pare normal să plătim pentru cei care beau sau se droghează și apoi se urcă la volan și de aceea am inițiat un proiect legislativ care prevede că cei surprinși în trafic sub influența alcoolului sau psihotropelor vor deconta atât actul medical, precum și intervenția poliției.

Cer domnului ministru Dușa să propună o hotărâre de guvern în acest sens pentru că astfel datoriile MAI la IML se vor reduce și nu ne vom mai afla în situații în care, din lipsa truselor de recoltare sau a datoriilor, infractorii să stea în libertate.

Sperăm că această modificare legislativă îi va descuraja pe șoferi să conducă după ce au băut, că nu vom mai fi nevoiți să plătim cu toții pentru fiecare șofer băut sau drogat și că nu vor fi infractori în libertate din cauza datoriilor MAI către IML.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Suntem din ce în ce mai mici - plan național de stimulare a natalității;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Suntem din ce în ce mai mici - plan național de stimulare a natalității"

Bătălia pentru funcții a atins proporții inadmisibile. Sute de proiecte legislative sunt blocate, iar în tot acest timp devenim din ce în ce mai mici.

Rezultatele recensământului sunt îngrijorătoare pentru că suntem cu două milioane mai puțini, iar prognozele arată o tendință constantă la scădere. Până în 2060 vom fi cu 20% mai puțini și, ne place sau nu, contăm în Europa pentru că suntem o țară suficient de mare aflată pe locul șapte ca număr de locuitori.

Cauzele sunt multiple și țin și de măsurile de austeritate ce au înghețat natalitatea. Mamele au fost forțate să opteze între un concediu de doi ani pentru creșterea copilului cu o indemnizație maximă plafonată la 1.200 lei, sau un concediu de un an, cu o indemnizație maximă de 3.400 lei la care se adaugă o primă lunară de 500 lei pentru întregul interval de până la 24 de luni, iar indemnizațiile de naștere au fost și ele reduse.

În consecință, tot mai multe cupluri care muncesc amână aducerea pe lume a unui copil din considerente economice, iar modelul de fertilitate arată că, în medie, fiecare româncă decide să aibă un copil mai puțin.

Cum putem trata acest lucru?

Natalitatea e singura componentă asupra căreia putem interveni eficient printr-o politică națională care să asigure șansa românilor de a avea și de a crește un copil.

În loc să se certe pentru funcții, parlamentarii pot adopta în regim de urgență proiectul legislativ pe care îl voi depune în Parlament ce vizează stimularea natalității cuplurilor care muncesc prin facilități fiscale corelate cu numărul de copii aduși pe lume. Cei care muncesc și au un copil vor beneficia de scutirea impozitului pe locuință, la doi copii vor avea suplimentar scutire de impozit pe venit, iar la trei, vor putea beneficia de un credit ipotecar garantat de stat pentru achiziționarea unei locuințe.

Creditul ipotecar va fi susținut de sumele colectate din taxa pe marile averi, iar celelalte măsuri nu necesită surse de finanțare suplimentare.

Situația actuală cere astfel de măsuri menite să asigure prosperitatea, care se pot institui în condițiile în care am beneficia de un alt fel de gândire practică și aplicată la nevoile românilor, străină de interesele de partid sau funcții parlamentare.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Medaliile olimpice nu se pot prescrie;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Medaliile olimpice nu se pot prescrie"

Medaliile olimpice nu se pot prescrie după cum vor birocrații. Sportivii sunt adesea ambasadori mai buni decât politicienii și România a beneficiat mereu de promovare prin succesele sportului românesc. Nu trebuie uitat că tot olimpicii români au devenit modele de viață și comportament pentru mulți tineri din această țară.

Pentru că nu putem lăsa ca dezamăgirea să-i cuprindă pe cei care ne reprezintă cu onoare, voi iniția un proiect legislativ prin care se vor achita datoriile către sportivii români medaliați la Beijing în 2008.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Șoferi loviți de tulburel;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Șoferi loviți de tulburel"

Solicit parlamentarilor adoptarea de urgență a proiectului legislativ ce prevede înăsprirea pedepselor pentru șoferii băuți ce provoacă accidente soldate cu victime. Proiectul legislativ prevede că în aceste cazuri șoferul băut să nu mai aibă niciodată dreptul de a conduce. Sunt revoltat de faptul că o astfel de lege așteaptă dezbaterea în timp ce, doar într-o noapte, un șofer de 25 de ani aflat sub influența alcoolului a accidentat în Iași doi copii pe trecerea de pietoni. Cer, de asemenea, ca șoferii băuți să deconteze toate costurile legate de expertiza medico-legală și transportul la spital, ce ajung la peste 100.000 USD în cazul accidentelor soldate cu victime.

Sezonul tulburelului face ca numărul șoferilor aduși pentru recoltarea de probe biologice să fie în continuă creștere și nu e prima dată când un șofer băut accidentează victime nevinovate sau creează dificultăți în tratamentul celorlalți pacienți.

Solicit de urgență adoptarea Legii Ciuhodaru ce prevede suspendarea carnetului de șofer până la cinci ani în cazul conducerii sub influența alcoolului, de până la zece ani dacă în urma acestui gest au rezultat pagube materiale și interzicerea definitivă a dreptului de a conduce dacă au fost răniți sau omorâți alți oameni, precum și decontarea de către șoferii băuți a tuturor costurilor legate de expertiza medico-legală și transportul la spital.

Consider că nu este fatalitate, neprevăzut sau vreo problemă tehnică, ci este doar decizia celui care bea să folosească mașina și de aceea mi se pare firesc ca dreptul de a conduce să fie interzis definitiv după ce viața copiilor a fost periclitată.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Dispare clasa zero?;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Dispare clasa zero?"

Camera Deputaților a adoptat azi proiectul legislativ pe care l-am propus, ce prevede scoaterea din Legea învățământului a clasei pregătitoare.

În urma zecilor de sesizări primite de la părinți consider că nu este oportun să introducem acum această clasă.

Sunt cel puțin trei argumente ce m-au determinat să propun acest proiect legislativ: numărul redus de unități de învățământ ce au dotările și facilitățile necesare copiilor de această vârstă, insuficiența spațiilor didactice, precum și deficitul de personal înregistrat în sistemul de educație, datorat blocării posturilor și reducerilor salariale.

Sper că adoptarea acestei legi va reduce din temerile părinților legate de disfuncționalitățile introducerii claseipregătitoare, ce includ adesea învățământul în schimburi, spații didactice inadecvate și posibilele consecințe medicale asupra celor ce ar trebui să beneficieze de un mediu adecvat procesului educațional.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Epidemia abandonurilor;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Epidemia abandonurilor"

România se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul de copii abandonați. Conform statisticilor, sunt între 40.000 și 70000 de copii abandonați, cărora li se adaugă alții 300.000 care au fost lăsați singuri prin plecarea a peste 3 milioane de persoane în străinătate. Jumătate dintre ei au vârste cuprinse între 2 și 6 ani, iar 4% au mai puțin de un an. 16% dintre ei nu și-au mai văzut părinții de cel puțin un an și 3% nu i-au mai văzut de mai bine de 4 ani.

Abandonul a fost urmat de depresii în 30% din cazuri și sunt peste 20 de cazuri de sinucideri raportate de autorități, dar suntem convinși că numărul lor este cu mult mai mare. Abandonul a dus la abuzuri sexuale și violențe sau la creșterea consumului de droguri de sinteză.

Cei mai afectați au fost cei care locuiesc în regiunea Moldovei, una dintre cele mai sărace din România, unde am descris chiar acel "sindrom Italia", constând în tulburări de comportament, depresie, abandon școlar, creșterea consumului de droguri și sinucidere. Deși legea din România prevede ca părinții care pleacă din țară să declare autorităților locale cu cine își lasă copiii, doar 7% au făcut asta, iar mulți copii au rămas fără un tutore legal.

Legea nu face nimic pentru ca suferința copiilor să fie cruțată, iar adopția este îngreunată de necesitatea ca tocmai cei care-și abandonează pruncii să fie cei care trebuie să-și dea consimțământul. Din această cauză sunt tot mai mulți copii fără familii adoptive, iar mulți dintre cei care îi abandonează încearcă să obțină doar foloase materiale.

Nu există pedeapsă suficient de mare pentru cei care provoacă suferință unui copil. De aceea cer deputaților să adopte proiectul legislativ care facilitează copiilor abandonați o viață normală într-o familie adoptivă.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Decalogul consumatorului de ciuperci;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Decalogul consumatorului de ciuperci"

În fiecare an auzim despre riscurile intoxicației cu ciuperci, dar neglijăm sau omitem sfaturile medicale. Dincolo de clasicul "mie nu mi se poate întâmpla", rămân de necontestat beneficiile acestei "cărni vegetale" al cărui conținut proteic atinge 30%, iar conținutul crescut de calciu, magneziu, fier, magneziu, mangan, siliciu, cupru, zinc este recomandat în combaterea asteniei și în perioadele de post. Cum numărul intoxicațiilor cu ciuperci e în creștere, recomandăm un decalog al consumului de ciuperci fără riscuri.

Decalogul consumului de ciuperci fără riscuri:

A. Consumați doar ciuperci:

1. cu aviz fitosanitar din magazine autorizate;

2. tinere (aruncați toate ciupercile bătrâne, degradate și viermănoase în care s-au acumulat urina și dejecțiile larvelor de insecte) și foarte proaspete;

3. curățate (prin tăierea părții inferioare murdare a piciorului) și spălate (de 2-3 ori în apă și ținute câte 30 minute în apă sărată pentru înlăturarea viermilor;

4. păstrate în frigider

5. întotdeauna preparate.

Nu uitați:

1.nu cumpărați ciuperci fără aviz fitosanitar culese de "cunoscători". Eventuale economii nu merită riscul decontării în vieți omenești;

2.nu consumați ciuperci culese din zone în care au fost utilizate pesticide și erbicide, pentru că sunt toxice;

3.nu culegeți ciuperci pe ploaie (se strică mult mai repede);

4.nu conservați ciupercile timp îndelungat;

5.nu păstrați ciupercile marinate și sărate în vase de zinc, marinate și sărate în borcane închise cu capace de fier (este recomandat ca în dreptul capacelor să se pună mai multe rânduri de hârtie).

Riscul instalării de efecte nocive după consumul de ciuperci depinde de:

1. specia de ciupercă (efectele toxice cele mai grave apar după consumul de ciuperci necomestibile,dar și ciupercile comestibile crescute pe un sol impregnat de substanțe toxice pot avea efecte nocive);

2. modul de conservare și preparare;

3.cantitatea ingerată;

4. vârsta pacientului (copiii sunt mai sensibili), patologie asociată.

"Cunoscătorii" trebuie să știe că nu au nicio șansă să "identifice" ciupercile toxice prin introducerea unui ban sau lingurițe de argint sau a usturoiului și a cepoiului, pentru că modificările de culoare ale acestora sunt datorate unei enzime ce poate avea aceeași reacție la orice ciupercă.

Simptomele sunt nespecifice și devin sugestive doar în contextul relevării în antecedente (2-15 ore) a consumului de ciuperci sau evidențierii la mai mulți consumatori ai aceluiași prânz de ciuperci. Ne putem gândi la intoxicația cu ciuperci atunci când apar stări de greață, vomă, creșterea ritmului respirației, transpirație, salivație abundentă, amețeli, slăbiciune, dereglări de vedere, îngustarea pupilelor, dureri abdominale, diaree.

Gravitatea intoxicației depinde de specia de ciupercă și reactivitatea individuală (copiii și cei cu patologie asociată hepatorenală au o susceptibilitate crescută și dezvoltă rapid o simptomatologie zgomotoasă, iar formele clinice sunt grave, cu instalarea frecventă a comei hepatice, de multe ori cu sfârșit letal), iar simptomele sunt nespecifice.

Conduita in intoxicația cu ciuperci:

1. după apariția de simptome descrise mai sus sunați la 112 și chemați ambulanța, întrucât este nevoie de internare urgentă într-un serviciu specializat în toxicologie;

2. intoxicatul va fi transportat la spital împreună cu toți cei care au mâncat ciuperci, chiar dacă nu au simptome de intoxicație;

3. până la sosirea ambulanței se începe evacuarea stomacului prin provocarea de vărsături prin gâdilarea luetei (omușor) după ce pacientul ingeră de 4-6 ori câte 500 ml apă pe care o va vomita până când conținutul evacuat devine limpede, pentru a nu mai permite absorbția toxinelor.

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Dublarea tulburelului;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Dublarea tulburelui"

De la începutul sezonului tulburelului s-a dublat numărul celor care au avut nevoie de asistență de urgență în urma excesului de alcool.

Cel puțin zece pacienți ajung zilnic la urgențe aduși de ambulanță din stradă sau de la domiciliu pentru îngrijiri medicale legate de consumul de alcool.

Statistic aproape jumătate dintre solicitările serviciilor de urgențe medicale și chirurgicale sunt legate de consumul de alcool, fără diferențe semnificative între specialități, iar o cincime, 20%, dintre persoanele care se adresează unui medic de familie au aceeași problemă.

România ocupă locul al doilea în ceea ce privește binge drinking-ul, ce reprezintă o formă episodică de consum excesiv de alcool asociată cu hetero și autoagresivitate, violență, vandalism, accidente și alte forme de încălcare a legii precum și deteriorarea relațiilor sociale.

Peste 80% dintre cei 50.000 de pacienți cu probleme legate de consumul excesiv de alcool sunt neasigurați, iar cheltuielile legate de terapia acestora depășesc 25 de milioane de euro, ceea ce reprezintă un sfert din suma preconizată a fi încasată prin coplată.

Creșterea numărului de cazuri de acest tip m-a determinat să inițiez un proiect legislativ ce prevede că toate cazurile de etilism acut, după încheierea tratamentului, vor deconta cheltuielile legate de serviciile medicale sau vor efectua muncă în folosul comunității. Excesul etanolic reprezintă un act voluntar nelegat de accident, fatalitate sau altă cauză inevitabilă. "Discriminarea" acestor cazuri este doar pozitivă, pentru că, în timp ce pacienții bolnavi de cancer nu au medicamente, iar vârstnicii sunt supuși coplății, autoritățile preferă să deconteze aceste cheltuieli din fondul și așa redus al asigurărilor de sănătate.

Acest proiect legislativ constituie atât o modalitate de prevenție a creșterii consumului de alcool, dar și o modalitate de a compensa efortul societății în terapia acestor prieteni ai lui Bachus.

  Mircia Giurgiu - declarație politică cu titlul Criza vaccinurilor în România;

Domnul Mircia Giurgiu:

"Criza vaccinurilor în România"

România este țara crizelor: am traversat criza medicamentelor, criza financiară, criza citostaticelor și a tratamentului pentru bolnavii de hepatită și diabet, acum, mai nou, ne aflăm în criza vaccinurilor pentru nou-născuți.

De ceva vreme, Institutul "Dr. I. Cantacuzino" nu mai produce mai nimic. Se află pe punctul de a fi închisă o instituție care, cândva, dădea clasă celor mai multe unități de profil din lume.

Din acest motiv, nici vaccinul BCG nu mai este produs în România, ci importat din țări precum Danemarca sau Ungaria, pe altă tulpină decât cea care ar avea efecte pozitive. Și, mai mult, costă cam 200 de lei, sumă pe care cei mai mulți părinți nu și-o pot permite.

Din datele pe care le deținem, un procent semnificativ de bebeluși născuți anul trecut au dezvoltat temuta boală tuberculoza. Problema care apărută nu poate fi tratată cu ușurință, mai ales că nou-născuții nu pot face tratamentul necesar, deoarece organismul lor nu suportă medicamentele agresive cu efect în această afecțiune.

Consider că toate autoritățile române trebuie să depună toate diligențele pentru ca Institutul "Dr. I.Cantacuzino" să redevină o unitate medicală de elită pe harta lumii.

  Petru Movilă - declarație politică intitulată Fortus SA - o decizie corectă luată foarte târziu;

Domnul Petru Movilă:

"Fortus SA - o decizie corectă luată foarte târziu"

După ani de tărăgănări, de decizii luate împotriva fostului Combinat de Utilaj Greu al industriei ieșene și de greșeli flagrante care au dus societatea comercială în pragul falimentului, pentru Fortus SA se anunță și vremuri mai bune.

Hotărârea luată la începutul lunii septembrie de către Guvern, de preluare a creanței bugetare restante de către AVAS, este poate una dintre cele mai bune decizii pentru combinatul ieșean și este ajutorul pe care atât conducerea, cât și salariații societății au sperat că îl vor primi.

Preluarea creanței de aproximativ 37 de milioane euro de către AVAS este la acest moment singura modalitate prin care Fortus SA se poate redresa și care poate oferi toate posibilitățile legale de reorganizare a activității economice și de relansare a acesteia.

Chiar dacă la acest moment Fortus SA are toate șansele să se redreseze și să redevină un nume semnificativ pe piața de profil, trebuie să subliniez faptul că fostul Combinat de Utilaj Greu a ajuns în pragul falimentul sub atenta supraveghere a instituțiilor statului, care au gestionat problema într-un mod cel puțin dezastruos și care au permis ca Fortus SA să fie îngropat în datorii și să fie lăsat la mâna celor care au avut interes să pună punct activității combinatului.

Ceea ce a făcut acum premierul PSD nu a fost decât să îndrepte o eroare făcută tot în timpul PSD, atunci când Fortus SA a fost privatizată pentru aproximativ 600.000 dolari, sumă derizorie pentru ceea ce reprezenta combinatul la acel moment. Această decizie a însemnat pentru societatea comercială ieșeană începutul unei perioade dezastruoase care a dus la un faliment iminent și care a însemnat pierderea a sute de locuri de muncă.

După toată această evoluție nefastă nu pot decât să sper că lucrurile se vor îndrepta, în condițiile în care preluarea creanțelor de către AVAS permite Fortus SA să se redreseze și să reia activitatea într-un mod susținut. Acest lucru nu poate decât să mă bucure, mai ales că, în calitate de parlamentar de Iași, am sprijinit întotdeauna combinatul, indiferent de guvernare, și am încercat prin toate mijloacele legale ca Fortus SA să își mențină activitatea.

  Florin Iordache - declarație politică: - Democrația văzută de Băsescu;

Domnul Florin Iordache:

"Democrația văzută de Băsescu"

Dacă mai avea cineva vreo urmă de îndoială în privința valorii poporului român în ochii președintelui, cu siguranță aceasta i-a fost risipită odată cu audiția discursului ținut de acesta în fața diplomaților români.

Pentru Băsescu cetățenii acestei țări sunt un soi de anexă, prin urmare a-i lua în considerare sau nu este o decizie cu un caracter facultativ. În viziunea acestuia țara este reprezentată de DNA, CSM, CCR, procuratură și serviciile secrete, afirmații ce ne trimit cu gândul la perioada sumbră a regimului comunist, când anumite structuri ale statului erau, ca putere decizională, deasupra cetățenilor. Criticile aduse USL-ului sunt de fapt acuze mascate adresate celor ce au spus clar Băsescu trebuie să plece, antagonizând astfel puterea "binelui" reprezentată de cele câteva structuri apropiate președintelui și milioanele de români ajunși în pragul disperării.

Cât despre statul de drept, acesta a fost făcut "țăndări" cu mult înaintea suspendării prin nenumăratele abuzuri și încălcări flagrante ale legilor acestei țări, comise de înșiși cei pe care i-a susținut și în fruntea cărora a stat atâția ani, iar în privința politizării excesive a instituțiilor nu cred că mai trebuie spus ceva, sunt dovezi covârșitoare în acest sens.

Concluzia, expresia "cine nu este cu mine este împotriva mea" rămâne, se pare, singurul criteriu pe care îl va folosi de acum încolo, cum de altfel l-a folosit cu succes și în trecut, indiferent dacă l-a aplicat unei singure persoane sau întregului popor.

Este clar acum că Băsescu va continua să ia decizii de unul singur, iar coabitarea nu va avea ca părți componente Guvernul și instituția prezidențială, ci mai bine i-am spune coabitare între poporul român și cele câteva structuri obediente președintelui.

  Florin Iordache - declarație politică: - PDL - autorul unui prejudiciu ireversibil;

Domnul Florin Iordache:

"PDL - autorul unui prejudiciu ireversibil"

Constatăm în aceste zile, mirându-ne sau nu, cum mai toate demersurile făcute de apropiații președintelui pentru decredibilizarea pe plan extern a procesului de suspendare a lui Traian Băsescu nu au lovit doar în USL, ci, mai nou, tind să se întoarcă ca un bumerang, amenințând integrarea noastră în spațiul Schengen.

Că au făcut-o dinadins este puțin probabil, totuși din dorința lor de a se lupta cu cei ce într-un mod pe deplin democratic au încercat înlăturarea unui regim cu grave tendințe totalitare au uitat de consecințele unor astfel de intervenții. Frica în fața posibilității de a-și pierde puterea, rămânând astfel vulnerabili vizavi de o forță politică determinată să-i tragă la răspundere pentru abuzurile din ultimii ani, a fost cu siguranță principala motivare în această luptă irațională.

Normal ar fi fost ca acum, odată cu întoarcerea Președintelui Băsescu la Cotroceni, toate aceste critici să fi încetat, dar din păcate nu s-a întâmplat așa, iar declarațiile comisarului pentru justiție, Viviane Reding, sunt o dovadă în acest sens.

De bun-simț ar fi ca cei ce au prezentat partenerilor noștri externi o imagine trunchiată a cursului evenimentelor dinaintea suspendării să încerce acum să repare prejudiciul adus imaginii țării noastre, dar știu că nu se va întâmpla așa, lupta împotriva USL-ului fiind mai importantă pentru ei decât binele României.

  Florin Iordache - declarație politică: - Guvernul Ponta - dincolo de disputele politice;

Domnul Florin Iordache:

"Guvernul Ponta - dincolo de disputele politice"

Cu siguranță lupta politică din ultimul timp, dusă nu o dată spre un extrem nedorit, a acoperit măsurile Guvernului Ponta, luate pentru îmbunătățirea vieții și nevoilor de zi cu zi ale cetățeanului, lăsând astfel impresia unui abandon în favoarea împlinirii unei promisiuni făcută de USL românilor, mai pe scurt, demiterea lui Traian Băsescu.

Și totuși țara a fost guvernată, în ciuda presiunilor foarte mari, într-un mod profesionist, net superior guvernărilor anterioare, multe din nedreptățile făcute românilor fiind reparate, și aici mă refer la reîntregirea salariilor și a pensiilor. Oprirea multor contracte păguboase pentru statul român, strategia pentru companiile de stat, TVA-ul plătit la încasarea facturilor sunt doar câteva din măsurile ce au dovedit, într-un timp relativ scurt, că se poate.

Chiar dacă tensiunile și disputele politice sunt și vor fi prezente cu siguranță și în perioada imediat următoare, efectele, pe cât posibil, trebuie minimalizate, astfel încât populația să nu devină la final singurul perdant, cum nu o dată s-a întâmplat.

Ciudat este însă cum critici uneori dure la aceste măsuri benefice vin tocmai de la cei ce au distrus sistematic economia românească.

  Florin Iordache - declarație politică: - O decizie controversată, dar necesară;

Domnul Florin Iordache:

"O decizie controversată, dar necesară"

În Parlamentul României s-a luat cunoștință de decizia CCR, un fapt care dacă nu s-ar fi întâmplat acum cu siguranță ar fi avut loc în zilele imediat următoare, așadar, nu ar fi fost decât o amânare, dar nu lipsită de consecințe, atât de imagine, pe plan internațional, cât și economice ce ar fi afectat într-un final pe toți cetățenii.

Da, o tergiversare a acestei lecturi în plenul reunit ar fi fost un plus de imagine pentru USL, totuși, spre deosebire de cei ce ne-au guvernat în ultimii ani am optat pentru normalitate și mai ales pentru spiritul legii și al democrației. A răspunde adversarilor politici într-o manieră asemănătoare celei folosite de aceștia de nenumărate ori, când și-au impus cu forța proiecte legislative sau numiri importante favorabile intereselor lor, nu ar fi făcut altceva decât să aducă întreaga clasă politică în afara normelor unui stat de drept. Suntem și vom rămâne, indiferent de costuri, ancorați în tot ceea ce înseamnă respectul pentru lege.

S-a comis o nedreptate și nu vom înceta să luptăm pentru ca voința celor ce au crezut în noi să fie respectată, o vom face prin mijloace democratice și am toată credința că vom reuși.

  Dorel Covaci - declarație politică cu tema: Referendumul pentru demiterea președintelui - catalizatorul unui regim de teroare în România.

Domnul Dorel Covaci:

"Referendumul pentru demiterea președintelui - catalizatorul instituirii unui regim de teroare în România"

Poporul suveran a decis, prin votul său constituțional de la 29 iulie 2012, ca Președintele Traian Băsescu să-și părăsească funcția. 5,27 milioane de români (50,33% din totalul celor prezenți) l-au desemnat câștigător în 2009. Pe atunci, a pierdut cu 15.000 în țară, dar a fost salvat de votul diasporei. În 2012, 7,4 milioane de români (87%) i-au cerut să plece. Se pare însă că aceștia nu au nicio relevanță; că sunt doar niște "borfași", potrivit spuselor unor favoriți ai președintelui.

Șeful DNA, domnul Morar, numit în august 2005, ne spune că "400 de persoane nu pot vota fizic în 3 ore" (însemnând 133 de votanți pe oră) și face referire la intervalul orar 20,00-23,00 când, potrivit legii, toate persoanele aflate în secție până la ora 23,00 aveau dreptul să-și exercite votul. Să ne amintim însă, în 2009, că la Ambasada de la Paris votau 811 alegători la 3 ore, adică 270 pe oră (1 vot la 14 secunde), în condițiile în care fiecare mai trebuia să completeze, în plus față de Referendumul din 2012, și o declarație pe proprie răspundere.

Pe atunci, procurorii aveau alte priorități decât cronometrarea și hărțuirea, cu Biblia în mână, a celor care nu îi sunt favorabili domnului Traian Băsescu.

Președintele, pe atunci suspendat, și partidul Domniei Sale au încălcat flagrant principiile Constituției și Legea partidelor, boicotând, în mod public, acțiunea referendumului. Să nu uităm și imixtiunea gravă și abuzivă în politica noastră internă a premierului Ungariei, Viktor Orban, precum și eticheta deplasată "încăierare de cârciumă", pe care a asociat-o procesului democratic al referendumului de demitere din România!

Contrar Constituției, recomandărilor Comisiei de la Veneția și a legislației în vigoare la momentul declanșării procedurii suspendării, s-a impus cvorum.

Curtea Constituțională a decis verificarea și actualizarea listelor electorale permanente.

Potrivit declarațiilor judecătorilor Curții Constituționale, în ceea ce privește alcătuirea listelor electorale permanente pentru referendum, ele cuprind populația de peste 18 ani împliniți, cu domiciliul stabil în țară. Cvorumul la referendum se stabilește în funcție de acest total.

Cu toate piedicile abuzive și ilegale, cvorumul a fost realizat.

Datele oficiale ale Institutului Național de Statistică arată numărul populației României: anul 2000 - 22,435 milioane; anul 2004 - 21,673 milioane; anul 2008 - 21,504 milioane; anul 2012 - 19,040 milioane.

Scăderea populației este evidentă:

- în anul 2004 față de anul 2000 - 762.000 locuitori;

- în anul 2008 față de anul 2004 - 170.000 locuitori;

- în anul 2012 față de anul 2008 - 2.460.000 locuitori.

În intervalul 2004-2012, în timpul președinției lui Traian Băsescu, listele electorale permanente au rămas neactualizate, cu toate că populația a scăzut cu 2,6 milioane locuitori față de 2004 și 3,4 milioane față de 2000. La o populație totală de 19,040 milioane, în mod logic, nu pot fi 18,3 milioane români cu drept de vot. Numai populația sub 18 ani se ridică la 3,5-3,7 milioane locuitori. Scăzând acest număr, rezultă un total de 15,5 milioane persoane, care ar fi trebuit să stea la baza calculării cvorumului.

Cu toate aceste evidențe, domnul Traian Băsescu și cei care sunt în apropierea Domniei Sale s-au opus respectării deciziei Curții Constituționale pentru verificarea datelor la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

După o erată halucinantă și apoi o decizie a Curții Constituționale care a șocat pe toți cei dotați cu un minim bun-simț, am intrat sub zodia terorii și a plătirii polițelor.

Se încearcă inducerea unei frici generalizate pentru orice formă de împotrivire față de președinte. În discursul de întoarcere la Cotroceni, Traian Băsescu avertiza, așa cum ne-am obișnuit să o facă întotdeauna, în mod profetic: "Vinovații pentru lovitura de stat eșuată trebuie să răspundă". Și, la acel semnal, cohortele de procurori au împânzit țara, căutând vinovații pentru acel procent dezastruos, care dă o notă de ilegitimitate reluării mandatului președintelui. Se încearcă ca acel număr covârșitor de români, care nu-l iubesc pe Traian Băsescu, să fie minimizat, ridiculizat, trivializat, ba chiar aruncat în tagma infractorilor. Bieții oameni de bună-credință, care și-au exercitat dreptul democratic constituțional de a participa la vot, sunt târâți în anchete abuzive și se află sub presiuni și amenințări. Scopul este, pe de o parte, de a descuraja pe viitor orice formă a manifestării exprimate a aversiunii față de președinte, dar și de a convinge opinia publică și liderii politici străini că percepția poporului asupra conducătorului său nu este atât de negativă pe cât reiese din rezultate.

Stimați colegi, în aceeași direcție se înscrie și anchetarea secretarului general al PSD, Liviu Dragnea. Într-o ipocrizie demnă de satira lui Moličre, operațiunea numărătorii paralele a voturilor, efectuată de USL la referendum, după modelul PDL din 2009, devine caz penal, atunci când nu se face din ordinul președintelui țării. Mascarada înfundării șefului de campanie al USL la referendum nu poate să ne lase indiferenți.

Nu putem permite ca un om onest, integru, care și-a făcut datoria în limitele legii, dar care, prin activitatea sa meritorie, a devenit incomod pentru cel și cei pe care nu îi deservește, să devină o altă victimă făcută țăndări de bine-știuta Fabrică de dosare. Oare la ce se referea dl Traian Băsescu când vorbea de coabitare post-referendum? Rămâne o întrebare retorică, căci atitudinea și acțiunile sunt grăitoare.

     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 28 mai 2018, 0:09
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro