Clement Negruț
Clement Negruț
Ședința Camerei Deputaților din 2 octombrie 2012
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/12-10-2012

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
26-10-2021
25-10-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2012 > 02-10-2012 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 2 octombrie 2012

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.47 Clement Negruț - declarație politică cu titlul "Județul Alba, dușmanul USL".  

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Clement Negruț:

"Județul Alba, dușmanul USL"

Nu găsesc altă explicație în afară de cea enunțată în titlu pentru faptul că județul Alba este afectat puternic de deciziile Guvernului USL, condus de către Victor Ponta și apropiații săi.

Acțiunea iresponsabilă a Guvernului Ponta de a reduce drastic valoarea fondurilor alocate investițiilor din România prin rectificarea bugetară care a avut loc a afectat în mod direct investițiile în infrastructură. Amintesc doar două dintre lucrările de importanță majoră pentru județul Alba. Este vorba de modernizarea tronsonului de cale ferată Coșlariu-Simeria, de unde au fost tăiați dintr-o lovitură de condei de către Victor Ponta & company peste 113 milioane lei noi. Nu putem trece cu vederea importanța modernizării acestui tronson pentru județul Alba, puteam fi beneficiarii unui tronson modern de cale ferată prin dublarea liniilor și modernizarea gărilor de pe acest tronson la standarde europene.

O a doua investiție afectată de deciziile Guvernului Ponta este cea a construcției autostrăzii Deva-Sibiu ce cuprinde patru tronsoane, două dintre acestea traversând și județul Alba, și anume Orăștie -Vințu de Jos, Vințu de Jos-Cunța. După cum s-a confirmat deja, pentru tronsonul de autostradă Deva-Orăștie, Guvernul a intervenit și a tăiat peste 99 milioane de lei noi din finanțare.

Sigur, se poate spune că nu este o problemă pentru noi, însă dați-mi voie să cred că și tronsonul de mare importanță pentru orașul Sebeș - mă refer la centura ocolitoare a orașului - va fi afectat din punct de vedere financiar.

Vă pot spune că observ o întârziere a lucrărilor și o scădere a ritmului de lucru la unul din elementele construcției acestui tronson - cel legat de lucrările la podul de la nodul rutier. În zona Lancrăm, începând cu 1 septembrie, circulația urma să fie restricționată și redirijată pe o singură bandă cu semaforizare în vederea realizării lucrărilor, dar nici până în acest moment aceste lucrări nu au fost demarate.

Ce vă pot spune cu responsabilitate este faptul că vina nu aparține constructorului și anticipez faptul că lipsa finanțării este cea care va genera întârzieri mari în executarea lucrărilor.

Nu pot să nu observ încă un lucru care mă duce cu gândul la faptul că Guvernul Ponta vede în județul Alba un dușman politic. Cetățenii acestui județ au girat prin votul lor oameni care au făcut lucruri importante pentru județ, oameni care au dovedit că merită să-i reprezinte în continuare, oameni precum Mircea Hava, Ion Dumitrel, Gheorghe Rotar, consilieri județeni și locali, precum și cei 45 de primari PDL într-un cuvânt, cei care vor contribui în continuare la dezvoltarea județului Alba. Datorită acestui fapt județul Alba este pedepsit prin lipsa alocărilor financiare, rezultatul fiind stoparea investițiilor.

În urma discuțiilor cu autoritățile locale, am constatat că investițiile făcute în Alba-Iulia de către primarul orașului Mircea Hava nu sunt văzute cu ochi buni de către USL și actualul Guvern. Drept urmare, fondurile de cofinanțate din cadrul proiectelor europene au fost tăiate și în consecință lucrările de modernizare a municipiului sunt afectate.

Tot pe acest subiect al fondurilor europene am aflat că primăriilor din județul Alba le-au fost retrase sumele alocate pentru plata unor arierate, deci plățile primăriilor sunt întârziate, iar comunitățile locale au de suferit. De exemplu, primăriei Gârbova i-au fost luați din buget 300.000 ron de către Guvernul Ponta. Și exemplele pot continua.

Acesta este modul în care înțelege Guvernul Ponta să sprijine dezvoltarea județului Alba și implicit bunăstarea locuitorilor județului.

Pentru că Alba a rămas democrată, pentru că aici lucrurile au luat o turnură bună pentru cetățeni, aceștia sunt pedepsiți de USL-iști pentru că nu i-au votat.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 26 octombrie 2021, 18:37
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro