Plen
Ședința Camerei Deputaților din 16 octombrie 2012
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.100/24-10-2012

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
18-06-2019 (comună)
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2012 > 16-10-2012 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 16 octombrie 2012

3. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 387/2012). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 387/2012

 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

  ................................................

Trecem mai departe, la primul punct al ordinii de zi și se referă la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Dau cuvântul domnului ministru Voinea, din partea inițiatorului. Vă rog, domnule ministru. Vă rog, domnule Voinea.

Domnul Liviu Voinea (secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice):

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Această Ordonanță nr.15/2012 este cunoscută îndeobște pentru faptul că reglementează TVA la încasare.

Este o măsură extrem de importantă pentru mediul de afaceri, care ajută întreprinderile mici și mijlocii, lasă banii în firme, ca acestea să facă investiții, să angajeze noi oameni, să reducă gradul de îndatorare. E o măsură foarte bună luată de acest Guvern cu sprijinul dumneavoastră.

Pot să vă asigur că mâine vor fi publicate spre dezbatere publică și normele metodologice pentru aplicare.

Deci măsura principală din ordonanța aceasta se referă la TVA la încasare, cu intrare în vigoare 1 ianuarie 2013.

Ministerul Finanțelor Publice a inițiat și sprijină acest proiect.

Mulțumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc.

  ................................................
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

  ................................................

Intrăm în dezbatere la primul proiect de lege.

N-am nevoie de cvorum acum, că nu e vot final, domnule Toader. Stați liniștit, e doar dezbatere, nu vă agitați mai mult decât trebuie.

Vă rog, domnul Nicolăescu.

Ordinea de zi este cea care a fost anunțată în Biroul permanent.

Vă rog, domnul Nicolăescu.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Raport asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Este un proiect de lege care are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Codului fiscal în scopul compatibilizării legislației românești cu legislația comunitară.

Astfel, în scopul armonizării legislației naționale privind TVA la prevederile comunitare în domeniu și pentru asigurarea unui cadru fiscal propice redresării întreprinderilor mici și mijlocii aflate în situații dificile datorate crizei actuale și lipsei de lichidități, precum creșterea vitezei de circulație a banilor în economie și colectarea mai eficientă a taxei pe valoarea adăugată, se impuse introducerea unui sistem de plată a TVA la încasare pentru aceste categorii de contribuabili.

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în 24 septembrie 2012, în calitate de primă Cameră sesizată și în raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

În concluzie, Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților propune adoptarea acestui proiect de lege cu amendamentele admise și, de asemenea, în anexa la raport se prezintă și un amendament respins.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulțumesc.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul la dezbateri generale.

Domnul ex-ministru Ialomițianu. Guvernul din umbră.

Domnul Gheorghe Ialomițianu:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Sigur că este un act normativ bun dacă s-ar fi respectat prevederile Directivei europene privind plata TVA-ului la încasare. Dar, din păcate, actualul Guvern a negociat prost cu Fondul Monetar și foarte mulți oameni de afaceri sunt nemulțumiți. Deși se așteptau la o decizie bună.

Și vreau să vă dau exemplu: prin faptul că îi obligați pe contribuabili să accepte acest sistem, mulți contribuabili sunt nemulțumiți. Trebuia să negociați ca decizia contribuabilului să fie, a lui personală, să fie opțională.

Doi. Dacă ați fi negociat bine și ați fi mărit plafonul de la 500 de mii de euro la două milioane de euro, așa cum spune Directiva Uniunii Europene, sigur că mulți contribuabili ar fi beneficiat de acest sistem și ar fi fost mulțumiți.

Prin faptul că ați limitat termenul de plată a TVA-ului la trei luni ați făcut-o din plata TVA la încasare la amânare, iar după trei luni contribuabilii vor fi sancționați.

Și vreau să vă spun că există o inițiativă legislativă depusă de subsemnatul și alți colegi, dar pe care ați blocat-o la Senat, și era conform Directivei Uniunii Europene.

Dragi USL-iști, ați dat o nouă lovitură mediului de afaceri!

Așteptau TVA-ul la încasare, așa cum spune Directiva Uniunii Europene și ați făcut un lucru prost, pentru că n-ați știut să negociați cu Fondul Monetar.

Vă mulțumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Viorel Ștefan.

Domnul Viorel Ștefan:

Stimați colegi,

Dacă n-ar fi vorbit de la acest microfon un fost ministru de finanțe, probabil că nu consideram necesar să răpesc din timpul dumneavoastră pentru a da niște explicații sau, altfel spus, dacă aș fi citit undeva aceste afirmații fără să știu cui aparțin, probabil eram îngăduitor.

Dar, ca un fost ministru de finanțe să susțină de la microfonul Parlamentului că putem avea o regulă fiscală opțională, că putem introduce o reglementare pe care cine vrea o respectă, cine nu, în domeniul fiscal, depășește orice imaginație.

Pe de altă parte, dânsul a făcut o demonstrație aici că ori n-a citit Directiva europeană ori n-a înțeles-o.

Deci, opțiunea Guvernului a fost să se reglementeze plata TVA-ului la încasare până la plafonul la care nu este necesară aprobarea de la Bruxelles, pentru că altminteri trebuia să amânăm această măsură până în 2014.

Deci, ca să ajungem la plafonul despre care făcea vorbire domnul fost ministru de finanțe, ar fi trebuit să mai așteptăm un an de zile până obțineam acordul Bruxelles-ului și dânsul bănuiesc că știe acest lucru, pentru că discuțiile acestea au început în Ministerul de Finanțe când gestiona portofoliul.

De asemenea, a spune că dăm o reglementare fără să precizăm până când - în timp - până când poate fi amânată plata TVA-ului, c-or fi 90 de zile, c-or fi 120 sau o fi la sfârșitul anului, cum este în Polonia, dă dovadă iar că nu stăpânește fenomenul.

După afirmațiile Domniei Sale, ne putem imagina că se emit facturi care nu se vor încasa niciodată, iar bugetul de stat nu va colecta niciodată TVA-ul aferent acestor facturi.

Vă dați seama ce haos ar ieși în economia românească?

Repet: dacă aceste afirmații nu ar fi fost făcute de un fost ministru de finanțe, probabil stăteam liniștiți și votam așa cum știu că trebuie votat și cum s-a dezbătut la comisie, unde s-a realizat - culmea - unanimitate. Votul a fost unanim la comisie.

Dar, a veni la microfon să spui că această facilitate care este atât de mult așteptată de mediul de afaceri, nu e facilitate, ci e altceva, pentru că ai o idee cum ai putea să provoci un haos în fiscalitatea românească, mi se pare că depășește orice imaginație.

Vă mulțumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc și eu.

Domnul Pambuccian. Domnul Pambuccian sunteți dumneavoastră? Nu. Vă rog să luați loc.

Domnul Varujan Pambuccian:

Eu sunt, domnule președinte. Nu, nu semănăm și cred că și domnul Toader e de acord, că nu semănăm, asta e. Zicea cineva că semănăm.

Domnule președinte,

Stimați colegi...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Într-un punct tot semănați, dar prefer să nu nominalizez.

Domnul Varujan Pambuccian:

Păi să auzim, domnule președinte.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Nu e de auzit, nu de altceva.

Domnul Varujan Pambuccian:

O.K.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Este o măsură pe care grupul nostru o așteaptă de foarte multă vreme. Noi am propus-o începând cu 2007 aproape constant.

În 2008, când știam ce va urma, am spus că este o soluție de atenuare a efectelor crizei economice la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii. Nu aș vrea să-mi imaginez aici cine ar fi acei oameni de afaceri care nu-și doresc măsura asta. Chiar n-ar vrea să-mi imaginez deloc și sper să nu existe foarte mulți în continuare din aceia în România.

Măsura este foarte bună pentru că ridică o parte din presiunea care există pe ceea ce se numește cash flow și e foarte, foarte importantă. Păcat că trebuie tot timpul și din ce în ce mai des să cerem voie de la tot felul de înalte porți pentru măsuri care au sens și care duc la funcționarea bună a economiei.

Într-adevăr, trebuie obținută aprobare de la Bruxelles ca să se ridice plafonul până la 2 milioane. Sper să vină vremuri mai bune și un mod de gândire mai sănătos și acolo cât mai repede.

Pentru că iată, dacă măsuri de genul acesta ar fi fost lăsate la nivelul statelor membre cu o larghețe mai mare, probabil că Europa ar fi fost mai puțin atinsă de efectele crizei economice decât este astăzi.

Oricum, mai bine mai târziu decât niciodată, mai bine mai puțin decât deloc și este foarte rău că ajung să spun lucrurile astea de la tribuna Parlamentului României.

Sper să vină vremuri în care să putem face ceea ce trebuie, atunci când trebuie și așa cum credem noi de cuviință că trebuie.

Vă mulțumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Și cu cine trebuie.

Domnul Varujan Pambuccian:

Cu cine trebuie se găsește mai ușor, din fericire.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Bleotu, vă rog frumos.

Domnul Vasile Bleotu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Taxa pe valoare adăugată, așa cum știți, este cel mai important element al veniturilor fiscale din bugetul de stat.

Această măsură va determina și vom vedea efectele în maximum șase luni de zile, diminuarea evaziunii fiscale la întreprinderile mici și mijlocii și la microîntreprinderi.

Ea este o măsură care va genera un surplus de venituri din TVA de cel puțin 20%

Sigur că fac, pe această cale, propunerea Ministerului de Finanțe să se meargă în continuare cu mărirea acestui plafon începând cu semestrul II din anul 2013, dublându-se plafonul de la cifra de afaceri de la 500 de mii de euro la un milion de euro și iar la fel, peste șase luni, la două milioane de euro. Acest lucru ar genera eliminarea arieratelor și trebuie să constatăm cu tristețe că, de foarte multe ori, cel care a încurcat mediul de afaceri al IMM-urilor a fost statul. Acest lucru tocmai pentru că foarte multe întreprinderi mici și mijlocii au făcut lucrări de prestări servicii în domeniul activităților de prestări servicii de construcții cu autoritățile publice locale.

Iar dacă ar fi să ne referim în mod expres la un singur produs, la produsul pâine, evaziunea fiscală la pâine a fost cam de 70-80%. Veți vedea că acest lucru nu se va mai petrece tocmai datorită implementării aceste măsuri, acestei directive, care, așa cum am spus, ea trebuie continuată, determinând și pe țara noastră - pentru că din punct de vedere al colectării TVA-ului de 24% ne situăm pe ultimul loc în Europa, pe penultimul loc se află Bulgaria, noi avem un grad de colectare doar de 49%. Deci din 24% noi colectăm doar 11,6-11,7%.

Sunt țări dezvoltate, țări europene, care colectează TVA-ul în proporție de 85-90%, în condițiile în care, repet, cea mai importantă sursă de venituri fiscale la bugetul de stat este taxa pe valoarea adăugată.

Mulțumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulțumesc.

Domnul Nicolăescu, vă rog.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule președinte,

S-au spus multe de la această tribună și eu cred că adevărul trebuie restabilit.

Primul lucru pe care vreau să-l spun. La ședința comisiei, din păcate, domnul Ialomițianu n-a participat. Dar colegii dumnealui care au participat au votat în unanimitate pentru proiectul de lege.

Stau și mă întreb, domnul Ialomițianu e dizident în cadrul Grupului PDL, face ce vrea dumnealui? Probabil că da și nu-i problema noastră.

Doi. Nici măcar ca o declarație politică nu poate fi acceptată declarația domnului Ialomițianu, pentru că ea e lipsită de sens și lipsită de logică, lipsită de conținut. Este o minciună și ea trebuie spusă foarte clar de la această tribună. Nu este respect, din păcate, pentru Parlament, ca să poți să vii și să spui asemenea lucruri.

Trei. Acest proiect de lege, așa cum a fost gândit de Ministerul Finanțelor, este, în sfârșit, un lucru bun pe care-l face Guvernul Ponta și Guvernul USL. Nu le place PDL-iștilor, știu asta, dar problema noastră este să placă țării și să facă bine țării. Noi pentru asta muncim și pentru asta suntem aleși aici, în acest Parlament.

Și este una din primele măsuri importante economice pe care Guvernul USL le-a luat și le va duce mai departe.

Și dacă unii dintre colegii noștri erau atenți atunci când domnul secretar de stat Voinea a prezentat structura proiectului de lege, ar fi înțeles exact despre ce este vorba.

Și nu în ultimul rând, eu cred că ceea ce noi facem astăzi este și corecție, dar este, mai ales, un drum pe care-l deschidem către menținerea și crearea de noi locuri de muncă în România, în sensul în care dăm un cash flow mai bun agenților economici, care se pot așeza pe piață în condiții mai favorabile.

Vă mulțumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, drept la replică. Domnul Ialomițianu, aveți două minute.

Domnul Gheorghe Ialomițianu:

Un singur lucru vreau să spun: se vede că n-ați discutat cu mediul de afaceri, că nu i-ați ascultat pe analiștii fiscali, care au spus foarte clar că așa cum ați reglementat, ați reglementat prost.

Mediul de afaceri este dezamăgit.

Vă doresc mult succes în discuțiile cu mediul de afaceri.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Voinea, vă rog frumos.

Domnul Liviu Voinea:

Dați-mi voie să răspund domnului Ialomițianu, despre care spuneați, domnule președinte, că face parte din guvernul din umbră - eu știu că a făcut parte din guvernul din urmă, care nu a putut să adopte această măsură.

Măsura a fost solicitată de guvern prin Ministerul Finanțelor Publice, pusă pe masa negocierilor cu Fondul Monetar Internațional și trecută fără măsuri compensatorii, adică Fondul Monetar a spus, în urma calculelor arătate de noi, nu vor fi pagube la buget, dimpotrivă, vor fi venituri suplimentare la buget.

Măsura este obligatorie. De ce? Tocmai pentru a proteja firmele mici și mijlocii, a evita o concurență între firmele mari și firmele mici, să fie evitate firmele care nu ar aplica eventual această măsură. Plafonul de 500 de mii este necesar pentru a putea aplica imediat măsura, a nu mai solicita derogarea de la Comisia Europeană.

În proiectul domnului Ialomițianu plafonul era 250 de mii, deci la jumătate și era fără măsuri compensatorii și măsura este, de asemenea, o măsură de combatere a evaziunii fiscale, care înțeleg că poate deranja pe mulți. De ce? Pentru că de la 1 ianuarie 2013, în urma aplicării acestei măsuri nu se vor mai putea cere rambursări de TVA fără dovada plății întregii facturi prin bancă, ceea ce înseamnă că principalul mijloc de evaziune fiscală în România va dispărea.

Eu vă mulțumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Și eu vă mulțumesc, domnule ministru.

Intrăm la dezbaterea pe articole. Suntem la capitolul de amendamente admise.

Dacă la punctul 1, titlul legii, aveți observații?

Domnul Máté. Vă rog.

Domnul Máté András-Levente:

Nu la titlu, domnule președinte, dar cred că la tribuna Parlamentului, indiferent cine este la guvernare, chiar dacă a fost de la PDL țineți minte că eu am atras atenția și așa îi atrag atenția și domnului secretar de stat, să nu apostrofeze niciun coleg deputat, ca fost ministru dintr-un Guvern din umbră sau din ce fel de umbră... Dumnealui reprezintă Guvernul, vine în fața Parlamentului și răspunde la întrebările care sunt puse de un deputat și un senator. Asta cred că este o atitudine corectă față de Parlamentul României.

Vă mulțumesc mult. (Aplauze.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, domnule Máté. Mulțumim și noi.

La punctul 2, aveți observații? Nu sunt.

La punctul 3? Nu sunt.

Punctul 4? Vă rog.

Suntem la amendamente admise. Când trecem la amendamente respinse, vă dau cuvântul.

La punctul 5 dacă aveți observații? Nu sunt.

Punctele 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20? 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27?

De la punctul 28 la 50 aveți observații?

La 51 aveți observații? Nu sunt observații.

Trecem la capitolul de amendamente respinse.

Există un singur amendament respins.

Domnul Nițu, vă rog, dacă susțineți amendamentul.

Domnul Adrian Henorel Nițu:

Amendamentul se referă la acest termen pe care întreprinderile mici și mijlocii, cu cifră de afaceri până la 500 de mii de euro, în anul precedent, după 90 de zile, chiar dacă sunt în acest sistem de TVA la încasare, trebuie să colecteze TVA-ul.

Deci, cu alte cuvinte, această lege, deși în esență, pe fond, este o lege bună, care face și introduce sistemul de TVA la încasare în România, pe lângă alte peste 10 țări europene care l-au introdus deja, limitează, însă, pentru toate întreprinderile mici și mijlocii care intră în acest sistem, termenul de colectare a TVA-ului la 90 de zile. Cu alte cuvinte, face doar o amânare a colectării TVA-urilor.

Deci, pe de o parte, firmele mari nu pot să deducă TVA-ul, pentru că nu au plătit factura, dar firmele mici, până la 500 de mii, după trei luni, colectează TVA-ul. Deci este limitată această facilitate pe care o au firmele mici doar la trei luni.

Și amendamentul meu tocmai asta propune: să se elimine această limitare la trei luni și să rămână colectat TVA-ul doar în momentul încasării.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc.

Domnul Voinea. Vă rog.

Domnul Liviu Voinea:

Ministerul Finanțelor Publice nu susține acest amendament, dintr-un motiv foarte simplu, foarte clar.

În primul rând, dați-mi voie să vă spun că nu este vorba de numai 90 de zile. O firmă sub 100 de mii de euro, astăzi, trebuie să plătească TVA pe data de 25 din luna următoare încheierii trimestrului în care a emis factura. Și acum, practic, se amână cu 90 de zile ce? Exigibilitatea. Deci, practic, pentru o astfel de firmă, ea va plăti TVA-ul la mai mult de 180 de zile, iar pentru firmele între 100 de mii și 500 de mii de euro, în prezent, dacă emite pe 1 ale lunii, va plăti pe 25 ale lunii următoare. Conform proiectului nostru de lege, abia după 90 de zile începe să se calculeze termenul din prezent.

Deci va plăti după 90 plus 55. Deci nu este vorba de o amânare foarte mică, ci este vorba de un alt sistem. Mai mult, însă, nu puteam stimula firmele mari să nu plătească, pentru că, în caz contrar, dacă nu impuneam o limită, se stimulau firmele mari să nu plătească.

În Europa mai există o variantă în afară de aceea de a pune 90 de zile sau alt termen, există și varianta sfârșitul anului. Dar asta nu ar fi corect pentru firme. Ar fi bine pentru firmele care emit o factură pe 2 februarie, să zicem, dar rău pentru firmele care emit în noiembrie sau în decembrie. Este o măsură corectă, unitară, aceasta de 90 de zile, indiferent de data facturării.

Deci noi nu susținem amendamentul respectiv.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc.

Domnul Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor,

Eu văd, pe undeva, o inconsecvență din partea Guvernului.

În momentul când s-au dat... adică s-a acceptat ca anumite sume de bani primite de către autoritățile publice locale pentru ca să achite restanțele pentru lucrările neplătite, s-au luat în considerare doar acele sume pentru care nu s-a plătit pe o perioadă mai mare de 90 de zile, adică de trei luni. Adică, pe de o parte, statul nu plătește mai mult de 90 de zile, pe de altă parte, nu-l păsuiesc mai mult de 90 de zile. Adică, eu, statul, care sunt dator... până acum am procedat incorect, toate guvernele, inclusiv acela din care am făcut și noi parte, mă rog, așa au gândit onor miniștrii de finanțe. La fiecare lună plătea persoana respectivă pentru că a lucrat și că nu a primit banul din bugetul de stat.

Acum, acesta s-a trecut, va plăti peste trei luni, dar bugetul de stat nu va fi obligat în continuare să plătească aceste datorii. Mai mult, v-am dat exemplul respectiv, când doar peste 90 de zile s-au acceptat doar acele plăți care s-au făcut dincolo de cele 90 de zile. Deci cam tot acolo a rămas micul întreprinzător.

Vă mulțumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc. Domnul Ialomițianu.

Domnul Gheorghe Ialomițianu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule ministru, ați făcut calculul greșit. Sunt 90 de zile de la data emiterii facturii și nu se adaugă cele trei luni de amânare cu perioada fiscală de la contribuabilii mici.

Sigur că dumneavoastră ați explicat: facturile dintr-un trimestru vor trece în celălalt trimestru, dar tot de 90 de zile beneficiază la amânare, iar foarte mulți contribuabili plătesc lunar.

2. Ați prezentat o informație inexactă. Ați spus că fostul guvern de ce nu a implementat acest sistem.

Vă readuc aminte că implementarea acestui sistem este ca urmare a unei directive a Uniunii Europene privind plata TVA-ului la încasare, care se aplică de la 1 ianuarie 2013. Guvernul Ponta a promis că va implementa acest sistem din august, dar atunci a mințit, pentru că nu putea să-l implementeze, pentru că directiva permite numai de la 1 ianuarie 2013.

Vă rog foarte mult să spuneți lucrurile în mod corect.

Vă mulțumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Voinea. Vă rog. Vă rog să vă adresați cu respect domnului Ialomițianu.

Domnul Liviu Voinea:

Da.

Domnule ministru Ialomițianu,

Vă rog să faceți distincția între termenul de exigibilitate și termenul de plată.

Deci după 90 de zile începe momentul în care se datorează, nu momentul în care se plătește. Da? Deci se adaugă 90 de zile la toate termenele care există în prezent. Nu se înlocuiesc diversele termene din prezent cu termenul de 90 de zile.

În ce privește directiva, chestiunea legată de TVA-ul la încasare este opțională. Țările trebuie să informeze Comisia Europeană dacă doresc sau nu doresc să aplice TVA la încasare. România a informat că dorește să aplice. Da?

De asemenea, de la 1 martie 2013, România va aplica o altă directivă europeană, prin care se angajează ca plățile statului să se facă în termen de maximum 30 de zile.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc.

Supun la vot amendamentul domnului Nițu. Vot, vă rog.

Cu 73 de voturi împotrivă și 43 de voturi pentru, amendamentul a fost respins.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 19 iunie 2019, 16:05
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro