Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 18-09-2013

Ședința Camerei Deputaților din 18 septembrie 2013

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: Ninel Peia

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

Video in format Real Media Ninel Peia - declarație politică intitulată: Românii de peste hotare, ambasadori fără simbrie, care zi de zi arată străinilor cum se trăiește românește;

Domnul Ninel Peia:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi,

Declarație politică intitulată: "Românii de peste hotare, ambasadori fără simbrie, care zi de zi le arată străinilor cum se trăiește românește".

Nu știu care este opinia dumneavoastră, dar eu, unul, m-am săturat până peste cap de clișeul perpetuat de mass-media noastră, dar și de cea din majoritatea țărilor Uniunii Europene și nu numai.

Mă refer, cu siguranță, la imaginea românului plecat fie la muncă, fie emigrant, care dacă nu e hoț, e leneș sau pune la cale o rețea de vânzare de carne vie.

Spun, domnilor, că acest clișeu mie mi-a ajuns. Sigur că avem infractori, dar oare italienii nu au? Spaniolii or fi toți cinstiți? Dar irlandezii, albanezii, rușii, francezii, nemții sau austriecii? Evident, pădure fără uscături nu există, dar românii pare că au luat leapșa, atât de rău încât și până și romii care vin de la Est de Nistru se declară a fi tot români. Dar acesta este un fapt deja știut în Parlament, din câte am aflat.

Domnilor, eu vă spun că a venit ceasul să ne apreciem la justa valoare conaționalii care au ales să trăiască, temporar sau nu, peste granițele țării-mamă. Întâi și întâi pentru că și noi, politicienii din oricare partid, purtăm o vină pentru românii care au ales să își caute norocul în pribegie. Poate pentru că nu suntem capabili să punem pe roți o economie înfloritoare, poate pentru că luptăm prea moale cu nepotismul, dar mai ales pentru că am uitat, poate, ce înseamnă cu adevărat datoria noastră față de țară și ai noștri.

Dar ar mai fi un aspect căruia cred că i-a sunat ceasul. Vin și vă spun: haideți să spulberăm odată pentru totdeauna sintagma "rușinea de a fi român". Haideți să îngropăm acest blestem autoimpus dintr-o pudoare păguboasă, total neproductivă și perpetuată delicios de cei care nu iubesc România.

Românii plecați sunt ai noștri. Ei, zi de zi, fără a primi parale de la stat, își învață noii prieteni sau vecini ce au adus ca bagaj tradițional de acasă cu mititei, sarmale și mămăliguță, și telemea. Lor nu le este rușine cu acestea, așa cum nu le este grecilor cu sirtaki, gyros sau spartul veselei la fiece chef. Sau ungurilor cu gulașul și paprikaua lor.

Ei, românii noștri de dincolo de granițe, ne reprezintă și pe noi. Cu bune, cu rele. Ei sunt tentaculele noastre în lume.

Haideți să le evidențiem acest rol, așa cum o fac toate celelalte neamuri de pe fața Pământului.

Noi, românii, poate nu suntem mai buni ca alții, dar cu siguranță nici mai răi nu suntem.

Românii de rând din Germania, Italia, Spania, Creta, Scoția, Irlanda sau Olanda sunt mici avanposturi ale culturii noastre, ale spiritului românesc, ale felului în care stăm în fața lumii.

Ei nu sunt trădători, fugari sau lași, ei sunt cei mai buni aliați ai României în lume!

Deputat PSD, Ninel Peia, secretar al Comisiei pentru românii de pretutindeni.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Mulțumesc, dragi colegi.