Plen
Ședința Camerei Deputaților din 8 octombrie 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.121/18-10-2013
Video in format Real MediaVideo - Real Media

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
Video in format Real Media18-10-2017 (comună)
Video in format Real Media17-10-2017
Arhiva video:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 08-10-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 octombrie 2013

2. Sesiunea Camerei Deputaților consacrată Zilei comemorative a victimelor Holocaustului din România.

 

după pauză

 

(În continuare, ședința a fost condusă de domnul Valeriu Ștefan Zgonea, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Eugen Nicolicea și Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaților.)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnilor colegi,

Eu o să las soneria deschisă, în eventualitatea în care și ceilalți onorabili colegi ai Parlamentului României vor fi prezenți la această sesiune.

Este o sesiune consacrată comemorării Holocaustului.

Avem și cel de-al doilea secretar pentru a începe ședința.

O să-i rog pe colegii mei să ia loc în bancă. Domnule Dîrzu, o să vă rog frumos să luați loc în bancă.

Vă mulțumesc foarte mult.

Declar deschisă Sesiunea Camerei Deputaților consacrată Zilei comemorative a victimelor Holocaustului din România.

Pentru început, doamnelor și domnilor, o să vă rog frumos să păstrăm un moment de reculegere în memoria victimelor Holocaustului.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulțumesc foarte mult.

Vreau să le mulțumesc invitaților de astăzi și să vi-i prezint și dumneavoastră, care vor ține alocuțiuni în cadrul sesiunii Camerei Deputaților dedicate Zilei comemorative a victimelor Holocaustului în România: domnul Aurel Vainer, deputat, Grupul parlamentar al minorităților naționale, pe care-l cunoașteți, colegul nostru, președintele Federației Comunităților Evreiești din România; Excelența Sa, domnul Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Statului Israel în România. (Aplauze.) Bine ați venit, domnule ambasador! Excelența Sa, Duane Butcher, Chargé d'Affairs, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România. (Aplauze.), doamna Julia Gross, ministru consilier al Ambasadei Republicii Federale Germania la București. (Aplauze.), Excelența Sa Oleg Malginov, ambasadorul Federației Ruse în România. (Aplauze.), domnul Țucărman Iancu, Asociația Evreilor din România - Victime ale Holocaustului. (Aplauze.), domnul Zeev Schwartz, Președintele HOR Israel, Asociației evreilor originari din România. (Aplauze.)

Bineînțeles, vor lua cuvântul reprezentanți din partea fiecărui grup parlamentar.

S-au înscris, din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna Sonia-Maria Drăghici; din partea Grupului parlamentar al PNL, liderul grupului, domnul Andrei Dominic Gerea; din partea Grupului parlamentar al PDL, vicepreședintele Camerei Deputaților, domnul Ioan Oltean; din partea Grupului parlamentar al PP-DD, doamna președinte Liliana Mincă; din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Szabó Ödön; din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, domnul Nicolae Păun, și din partea Grupului parlamentar al PC, domnul Ioan Moldovan.

Aștept o propunere și din partea colegilor care sunt neafiliați, dacă unul dintre colegii mei vor să ia cuvântul, cu mare plăcere.

Pentru început, dați-mi voie să spun și eu câteva cuvinte, ca președinte al Camerei Deputaților, în exercițiu.

(Coboară la tribună.)

Excelențele Voastre,

Distinși invitați,

Doamnelor și domnilor,

Astăzi dezbatem în sesiune specială o temă care ne aduce aminte de un eveniment tragic din istorie, o istorie din care a făcut și România parte. Este vorba despre împlinirea a 72 de ani de la deportarea evreilor români din Transnistria.

A intrat în tradiția sesiunilor de plen ca la începutul lunii octombrie să ne întâlnim împreună cu domnul deputat Vainer, cu prietenii din și de la Federația Comunităților Evreiești, de la Institutul Național "Elie Wiesel", cu personalități din țară și străinătate, cu tinerii de la Școala "Lauder" și nu în ultimul rând, cu jurnaliști, cu reporteri care ne sunt alături în astfel de momente.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Holocaustul a intrat în conștiința publică ca o tragedie uriașă umană. Și un lucru este incontestabil: această tragedie nu trebuie să se mai repete vreodată în istoria omenirii. Noi, clasa politică, oameni cu responsabilități în stat, trebuie să rămânem consecvenți principiului democrației și al statului de drept, al egalității de șanse, accesului nediscriminatoriu la resurse, al apărării curajului și demnității umane. Vom avea, dacă dumneavoastră sunteți de acord, în fiecare an datoria să ne amintim de ororile acestei tragedii, în cadrul unor evenimente speciale inițiate și organizate de Camera Deputaților, în parteneriat, așa cum spuneam, cu Federația Comunităților Evreiești din România, cu Institutul "Elie Wiesel", domnul președinte era aici, domnul Alexandru Florian, cu alți actori civici și academici preocupați de această temă extrem de importantă.

V-am prezentat personalitățile care, în numele ambasadelor acreditate în România, în numele comunităților evreiești, vor discuta, își vor spune punctul de vedere astăzi în fața dumneavoastră.

Domnul deputat Vainer va dărui fiecărui membru al Camerei Deputaților un volum foarte recent ieșit de sub lumina tiparului, dedicat memoriei victimelor Holocaustului. După sesiune, dacă liderii grupurilor parlamentare sunt de acord, fiecare deputat va primi la grupul parlamentar acest volum.

Consider, doamnelor și domnilor, că acest eveniment trebuie să fie dedicate cunoașterii reciproce, toleranței, libertății și civilizației.

Astfel de momente nu au ca scop să treacă în revistă ororile istoriei, ci să trezească în noi acea conștiință care va face imposibilă repetarea acestei tragedii. De aceea, eu cred cu tărie că în familie trebuie să le spunem copiilor despre Holocaust. Trebuie să le spunem ce s-a întâmplat atunci și să le insuflăm acele valori care se opun cu fermitate oricărei manifestări de tip rasial, antisemit, intolerant și discriminatoriu. Școala, comunitatea, organizațiile neguvernamentale, mass-media trebuie să își aducă propria contribuție la educarea generațiilor de mâine. Noi înșine, ca membri ai Parlamentului, avem datoria de a modela legile și acțiunile, astfel încât să ne asigurăm că fiecare persoană are dreptul să devină și să fie diferită.

În 1996, statul român a înființat Departamentul pentru protecția minorităților naționale, transformat ulterior în Departamentul pentru relații interetnice, având ca parteneri civili: Consiliul Minorităților Naționale, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel".

În 2009, exact acum patru ani, opera sculptorului Peter Jacobi a fost introdusă în circuitul public al Bucureștiului cu numele de Memorialul Victimelor Holocaustului. Comunitatea evreiască este reprezentată în Parlament, iar acțiunile sale sunt implementate la nivelul întregii țări. Vreau să-i mulțumesc Excelenței Sale, ambasadorul Israelului în România, pentru superba expoziție de fotografie israeliană organizată recent în Palatul Parlamentului.

Avem relații excelente cu toate statele, cu Israelul, relații active, de substanță, iar angajamentul României față de combaterea antisemitismului și promovarea educației în materie de Holocaust este parte integrantă a acestui demers.

Doamnelor și domnilor,

Distinși colegi,

Doamnelor și domnilor invitați,

Evocând un proverb evreiesc care spune că dacă salvezi o viață, salvezi o lume, activăm în conștiința noastră faptul că pentru toate cele dezbătute astăzi merită și trebuie să facem mai mult.

Eu vă mulțumesc, și-l invit la cuvânt pe colegul nostru și prietenul meu, domnul deputat Aurel Vainer. (Aplauze. Își reia locul la prezidiu.)

Video in format Real Media

Domnul Aurel Vainer:

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

M-ați onorat în mod cu totul deosebit acordându-mi titlul sau calitatea de prieten al dumneavoastră. Ați vorbit și despre o carte. Aceasta este cartea. (Arată cartea spre sală.) N-o voi citi în fața dumneavoastră toată, că n-am termina nici mâine. Dar, o s-o punem la dispoziția tuturor celor interesați. Se cheamă "Mărturii și imagini despre Holocaust în România".

Mă tot gândeam ce să vorbesc eu astăzi aici. Pentru că nu-i prima dată când vorbim despre Holocaust în Camera Deputaților sau în Senat. Și aș vrea de la început să remarc, distinsă audiență, domnule președinte, stimați colegi deputate și deputați, Excelențele Voastre, ambasadori ai țărilor importante în România, ce să mai spun?

Onorată audiență,

Este un nou prilej de a fi împreună în această calitate a mea de președinte al Federației Comunităților Evreiești din România și de deputat, și să spun câteva cuvinte despre Holocaust.

Cred că întrucât mai sunt în rândurile noastre și colegi mai proaspeți, o să mă repet doar eventual pentru cei care m-au ascultat pe această temă, iar pentru ceilalți voi aduce doar, așa, ușor, în memorie, câteva informații.

Cred că mai întâi e bine să spun ce-i cu Holocaustul în România. Vedeți, a existat o concepție că Holocaust înseamnă ardere totală. Adică n-a mai rămas nici urmă de evreu sau de roma, populație care și ea a fost încondeiată foarte tare în acei ani de groaznică reprimare a libertăților umane și a demnității.

Ei, bine, Holocaustul este de fapt un ansamblu de măsuri, de persecuții la care a fost supusă populația evreiască din România la teritoriul de atunci, adică inclusiv din Basarabia reocupată după '41 și din Ucraina, unele teritorii, mai bine zis din Bucovina și din Moldova în bună parte. Se adaugă însă mai mult decât persecuții, uciderea rapidă a 135.000 de evrei din Transilvania de Nord, ocupată atunci de statul maghiar. În numai două luni de zile, acolo, acest număr impresionant de ființe umane este mai întâi adus în ghetouri și, după o perioadă de două săptămâni, o lună, direct în trenurile morții, la Auschwitz, Buchenwald și așa mai departe. S-au reîntors foarte puțini, circa 10% din cei care au plecat acolo.

Din România cealaltă n-a fost vorba de trimiterea în lagărele morții, soluții finale, ci a fost deportarea în principal, deportarea în Transnistria, evreii din Bucovina, din județul Dorohoi, și din Basarabia, iar la noi, în plus, au fost trimiși în Transnistria, din când în când, așa-zișii ostatici. Aș aminti de liderul evreilor de ani și ani, o personalitate de prim ordin, care la alegerile din '36 a ieșit pe locul 3 pe lista Partidului Național Liberal, după Brătieni, e vorba de Wilhelm Filderman, care a condus rezistența evreiască în acești ani, în anii aceea, adică ai Holocaustului, datorită și unei întâmplări istorice, a fost coleg de clasă cu Ion Antonescu, și-i primea memoriile. Memorii foarte multe, foarte dure, aducându-i la cunoștință suferințele avute de evrei atunci.

N-au stat pasivi evreii, respectiv, a fost o rezistență în două feluri: un comitet de conducere clandestin, unde era acest domn Filderman, mare personalitate, la care s-a alăturat rabinul șef de atunci, doctorul Alexandru Șafran, care din 1947, la sfârșitul anului, a fost obligat să se exileze și a fost în Elveția timp de 50 de ani mare șef rabin al Genevei. Dar nu asta vreau să spun.

Deci, au fost toate aceste persecuții, sub cele mai variante forme. Și am să vă spun cam ce-am suferit noi, cei din Regat. În primul rând, prima măsură care s-a luat, evreii care au locuit în sate au fost aduși în târguri. După o etapă, cei din târguri au fost duși în capitalele de județ. Ce însemna asta? Scoaterea din locuri de baștină, scoaterea din casă, scoaterea din proprietăți și așa mai departe, lipsă de locuri de muncă. În al doilea rând, a fost interdicția ca un copil evreu să poată urma vreo școală publică atunci. Deci, dintr-o dată, mulți tineri au trebuit să abandoneze învățământul. Am să revin după aceea cu acest aspect.

Apoi, bărbații de la 16 la 65 de ani, muncă obligatorie, fără nici o legătură cu calificarea profesională, interdicția de a avea industrie sau comerț, cu excepția evreilor de categoria a doua, cei care au fost decorați în timpul războaielor României, și așa mai departe.

Ceea ce era foarte important și ținea de supraviețuirea oamenilor, cartelarea livrării produselor alimentare la cantități mult mai reduse pentru evrei. Am să vă dau un exemplu: eu eram copil atunci; eu aveam 200 de grame de pâine pe zi pe cartelă, iar unul similar ca mine, dar neevreu, avea 700 de grame. E mult, e puțin? La vârsta aceea conta foarte mult ce mănânci și cât mănânci. Am avut noroc că vânzătorul, cel care ținea magazinul, mă cunoștea de-acum, și când veneam îmi zicea: "Hai, mă, să-ți mai dau și ție o pâine în plus". Deci, nu era vorba de o pomană, ci de un gest frumos al unui om de omenie.

Și aș mai spune că în aceste condiții grele au existat multe comportamente umane frumoase din partea românilor și nu numai a românilor. Noi am scos acum trei ani o carte, se numea "Demnitate în vremuri de restriște", în care am arătat cum oameni simplii și oameni importanți au venit în sprijinul evreilor. Aș aminti în mod special atunci de relația pe care rabinul Șafran și ceilalți au avut-o cu Casa regală și, mai cu seamă, cu Maiestatea Sa Regina Mama Elena, care a ajutat în diferite forme la ușurarea situației evreilor.

Deci, în Transnistria s-a murit însă pe capete, dacă pot să spun așa, datorită foamei, mizeriei, tifosului exantematic, paraliziei datorată mazării furajere, nu se dădea mâncare decât o așa-numită supă de mazăre, care era de fapt mazăre furajeră, care a dat la foarte mulți o paralizie generală.

V-am dat câteva elemente în legătură cu ce a însemnat... dar care au fost rezultatele? Aproape 300 de mii de evrei și-au pierdut viața în anii Holocaustului în urma măsurilor de represiune, de ucidere în diferite locuri. Să nu uităm la pogromul de la Iași, o să ne vorbească probabil domnul Țucărman ce s-a întâmplat, 14 mii de evrei în trei zile au fost uciși acolo. Mai mult, acum doi ani sau trei, un cercetător din Iași, domnul Cioflâncă, un om minunat, a descoperit o groapă comună în pădurea Popricani, lângă Iași. Am avut neșansa, vreau să spun, să mă uit în acea groapă, s-au găsit 57 de cadavre, de urme de cadavre, printre care și o mamă cu un copilaș în brațe. A fost groaznic. Împușcați de trupele române. Din păcate, alături de groapă s-au găsit cartușe fabricate la Cugir.

Trece peste asta. Rezultatul vi l-am spus. Am rămas totuși în viață în România circa 400 de mii de evrei. Ce s-a întâmplat cu ei? Că astăzi nu mai suntem nici 4 mii. De ce? Cea mai mare parte a făcut - Aliá se cheamă în ebraică, adică a luat un drum spre înalt, spre înălțime, spre Sion, spre Țara Sfântă, și cei mai mulți au ajuns acolo, unii au ajuns și în alte țări ale lumii, în Statele Unite și altele. Sigur, fiecare a evoluat.

Vreau însă să mai spun ceva: ce s-a întâmplat după 23 august 1944? Extrem de rapid, evreii au fost repuși în drepturi totale. S-au restituit proprietățile și vreau să spun că procesul de restituire a proprietăților n-a durat precum știți că durează astăzi. Vă dau un exemplu: proprietățile tatălui meu din Ștefănești de Botoșani, le-a luat înapoi în două săptămâni sau o lună maxim. Ne-am putut muta în casa noastră, și câte altele.

Procesul a fost rapid și trebuie să mulțumim politicienilor de atunci, care au făcut aceste restituiri și care au dat viață din nou oamenilor. Accesul la învățământul public s-a deschis total și imediat. Așa se face ca după '44 să apară un număr important de intelectuali evrei care și-au putut continua studiile fie la licee, fie chiar la universități.

Iată că poporul român s-a arătat foarte deschis, să spun așa, în a ne reda toate drepturile de cetățeni ai României. Ceea ce nu putem decât, eu, personal, care am o vârstă, care am trăit și atunci și după '44, să mulțumesc tuturor celor care ne-au creat această ocazie.

Au venit însă alte vremuri, vremurile comuniste. "A! Ce-a fost tata? Mic burghez. Nu poți să intri la facultatea aia. Poți numai dincolo. Ce-a fost...?" Și începeau cu criteriile de clasă pe care le cunoașteți, iarăși suferință. Dar una peste alta, am traversat o viață.

Mai departe, ce-am făcut noi? Și vreau să vorbesc acum în calitatea de parlamentar și în același timp să mulțumesc parlamentarilor de astăzi și de dinainte care au reușit să adopte legi în favoarea celor care au avut de suferit.

M-aș referi, în primul rând, la Decretul nr.118, care a dat drepturi de indemnizare și la unele servicii gratuite sau reduceri pentru cei care au suferit în anii comunismului și, prin extensie, și cei care au fost în lagăre de concentrare.

Mai departe, a apărut o altă lege, extrem de importantă, Ordonanța nr.105, Legea nr.189, care a dat drepturi tuturor celor care au suferit în anii regimului Antonescu.

Și, în fine, o lege extrem de importantă a fost Ordonanța nr.31, devenită Legea nr.107, care vizează combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului și negarea Holocaustului. O lege care e în funcțiune. Din păcate, nu prea este aplicată de organele în drept, este un alt capitol. Și trebuie să spunem că rolul Parlamentului a fost extrem de important și prin această lege România de astăzi e cotată printre cele mai - să zicem - progresiste țări în materie de combatere a acestor fenomene.

Totuși, aș vrea să rog Parlamentul României, pe dumneavoastră, stimați colegi, să ne ajutați să îmbunătățim această lege. Respectiv, acolo unde nu funcționează. Unde organele de justiție nu o aplică din diferite interpretări. Veți primi un proiect. Sper, la momentul respectiv, să ne ajutați.

De asemenea, ca să vă mențineți - să spunem așa - suportul și recunoașterea morală dată evreilor supraviețuitori ai Holocaustului, dar și celor care au suferit datorită Pactului Ribbentrop-Molotov, români neaoși, care s-au refugiat din Basarabia în Bucovina și Herța, să li se mărească indemnizațiile ca și celor de la Legea nr.118.

Eu am făcut, împreună cu doi colegi - domnul Ganț, domnul Ignat - un proiect legislativ, dar, din păcate, zace de mulți ani și v-aș ruga, sper ca în curând să vină la plen cu ajutorul președintelui Comisiei pentru muncă, domnul Iordache, să ne aducă la plen cu un raport pozitiv și să-l votați. Foarte mulți așteaptă și spun: "Suntem bătrâni, dacă ne mai lăsați mult, degeaba veniți cu legea."

Cam acestea ar fi pe plan legislativ.

Poate că ar mai fi important să spun că, în țară, ziua de comemorare a Holocaustului este onorată așa cum se cuvine de organele de stat, în special, sigur cu implicarea Federației.

Și ultimul aspect al problemei. Se știe că la originea Holocaustului la noi și unde a mai fost, a stat antisemitismul, mișcările de dreapta, de extremă dreaptă - mai bine zis, care, în permanență au ațâțat acest flagel care este antisemitismul.

Noi trebuie să-l combatem mai departe și cred eu că prin legea despre care am vorbit, dar mai ales printr-un proces de cunoaștere reciprocă. Și aici aș vrea să mulțumesc colegilor mei din Camera Deputaților, care au dat curs invitației pe care le-am făcut-o ca președinte al Federației și coleg în Cameră, la o sărbătoare foarte frumoasă a evreilor, Sărbătoarea de "Sucot" sau Sărbătoarea "Corturilor", unde n-au avut decât să ne cunoască la noi acasă.

Sunt de principiul de a ne cunoaște fiecare în casa lui.

Și aș mai aminti că unul din aspectele reușite ale combaterii fenomenelor negative în societatea românească este colaborarea noastră foarte bună cu organele de cult, cu Patriarhia Română, în primul rând, cu Episcopia Romano-Catolică și cu toate cultele, inclusiv cu cel musulman.

Doar dacă ne cunoaștem, nu înseamnă neapărat să ne iubim, dar o să știm precis că nu ne mai urâm și dispare ura, dispare antisemitismul și potențialul unui Holocaust. Să nu uităm că extrema dreaptă, în anumite țări occidentale, este într-o revigorare apreciabilă.

Așadar, noi, ca parlamentari, să veghem, prin legile pe care urmează - probabil - să le adoptăm, să nu permitem revenirea extremei drepte ca o poziție oficială în România.

Eu mă opresc aici. Vă mulțumesc. Dacă am vorbim prea mult, vă rog să mă scuzați.

Încă o dată apreciez deosebit tradiția care s-a creat ca în Parlamentul României, prin rotație, Camera Deputaților - Senat, să se țină o sesiune specială anuală de comemorare a Holocaustului.

Sunt convins că toți cei prezenți o fac din suflet și, în mintea și în sufletele lor, este această gândire pozitivă față de ființa umană, față de demnitatea umană. Suntem împreună fii ai lui Dumnezeu și trebuie să ne comportăm ca atare unul cu celălalt.

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție și vă doresc succes în activitățile dumneavoastră și ale noastre.

Veți primi fiecare această carte. Sper să vă placă.

Vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Îl invit la cuvânt pe Excelența Sa, domnul Dan Ben-Eliezer ambasadorul Statului Israel în România. (Aplauze)

Video in format Real Media

Domnul Dan Ben-Eliezer:

Excelența Voastră, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea,

Domnule deputat și președinte al Federației Comunităților Evreiești din România Aurel Vainer,

Domnule director al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în România "Elie Wiesel" Alexandru Florian,

Excelențele Voastre distinși membri ai Parlamentului,

Onorată audiență,

În fiecare an, în octombrie, comemorăm solemn în România cei 6 milioane de evrei nevinovați - bărbați, copii și femei - care au murit în Holocaust și, printre ei, sute de mii de evrei români și roma, care au fost deprivați de bunuri, viață și cei puțini care am scăpat plătim tribut celor care ne-au ajutat și respectăm obligația care ne-a fost trasată nouă, cei care am trăit.

Holocaustul a șocat fundațiile civilizației moderne, dar din această cenușă a reapărut Statul Israel ca leagănul poporului evreu. Statul Israel, care este acum o insulă a democrației, de progres și prosperitate, s-a angajat să protejeze evreii din toată lumea și să lupte fără încetare împotriva discriminării în toate formele ei.

"shoah" reprezintă o lecție universală, care rezonează în inimile noastre și trebuie să fie văzută ca o avertizare. Antisemitismul poate fi găsit în zilele moderne și astfel, avem obligația, în viitor, să combatem rasismul, xenofobia și antisemitismul, pentru a garanta că Holocaustul nu se va mai întâmpla vreodată.

Este o bătălie dusă de Statul Israel și de întreaga națiune evreiască. Este o bătălie care trebuie dusă de guverne și cetățeni din toată lumea.

În acest sens, îmi exprim aprecierea pentru Guvernul și Parlamentul României de a face pași pentru recunoașterea Holocaustului, pentru legislația împotriva negării acestei tragedii, pentru poziția împotriva declarațiilor antisemite și pentru introducerea studiului Holocaustului în școli.

Dar ar trebui să nu uităm că există încă oameni în lume care, din ignoranță sau din răutate, neagă Holocaustul. Există și oameni care neagă faptul că a avut loc în România.

Ar fi foarte important să se dezvolte programe educaționale în școli despre Holocaust. Învățând despre Holocaust înseamnă nu numai o vedere a unora dintre cele mai negre capitole ale istoriei evreiești, dar și o posibilitate de a se conferi tinerilor valori importante și linii de ghidare pentru înțelegerea diversităților minorităților și pluralismului cultural și a-i face sensibili la crimele împotriva umanității, care au loc astăzi în lume.

Ar fi poate util dacă, în ziua națională de comemorare a Holocaustului, elevii și studenții din școli ar ține dezbateri despre ce reprezintă Holocaustul, ce este xenofobia, rasismul și antisemitismul. Și, de asemenea, autoritățile ar putea să organizeze evenimente pentru creșterea nivelului de cunoaștere.

Credem că ambele noastre țări care au relații excelente și o cooperare foarte strânsă în diverse sectoare, vor continua să-și pună forțele împreună pentru educarea generațiilor viitoare despre trecut, în spiritul toleranței și al păcii.

Nu trebuie să uităm niciodată Holocaustul.

Memoria victimelor Holocaustului ar trebui să rămână proeminentă în inimile și mințile noastre ca o promisiune pentru a apăra viața.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumim domnului ambasador.

Îi dau cuvântul Excelenței Sale Duane Butcher Changé d'Affaires al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.

Am înțeles.

Îi dau cuvântul doamnei Julia Gross, ministru consilier al Ambasadei Republicii Federale Germania la București.

Video in format Real Media

Doamna Julia Gross:

Excelența Voastră domnule președinte al Camerei Deputaților,

Reprezentanți ai comunităților evreiești și ai Institutului "Elie Wiesel",

Distinși parlamentari,

Excelențe,

Doamnelor și domnilor,

Este o onoare pentru mine să mă adresez dumneavoastră astăzi, cu ocazia Zilei de comemorare a Holocaustului în România.

Ne-am adunat să comemorăm victimele din România și din altă parte.

Jelim împreună suferințele și moartea de care au suferit bărbați, femei și copii, evrei, țigani, roma și alte grupuri persecutate.

Germania are o responsabilitate unică de a păstra memoria Holocaustului pentru generațiile viitoare și acceptăm această responsabilitate nu numai cu mintea, dar și cu inima, așa cum a spus domnul Vainer. Dar multe alte națiuni și popoare din lume au această sarcină de a ține această memorie vie.

Supraviețuitorii și martorii sunt conexiunea noastră cu cea mai neagră perioadă a istoriei europene și lecțiile pe care le putem afla și mărturiile lor trebuie transmise pentru a combate pericolele de netoleranță. Din respect pentru victime și pentru interesul viitorului nostru comun, trebuie să rămânem vigilenți și să combatem extremismul, rasismul și antisemitismul.

Comunitatea Europeană și acum Uniunea Europeană au fost fondate cu țelul precis de a salvgarda libertatea și demnitatea umană și a crea o Europă pașnică, cu bună vecinătate și toleranță.

Astăzi, Europa are noi provocări și, uneori, în toate țările noastre, reacțiile sunt de la izolaționism spre populism, spre tendințe extremiste. Dar suntem optimiști că, după 70 de ani, Europa a dezvoltat unelte pentru a combate aceste tendințe și că există instituții democratice, contacte interumane, schimburi între politicieni.

Europa, de asemenea, dă numeroase exemple de diferite culturi și oameni care trăiesc împreună. Unul din aceste exemple este România, cu foarte multe etnicități, culturi, religii, care trăiesc împreună pașnic și cu un respect reciproc.

Sper să fim destul de curajoși să utilizăm aceste unelte cu înțelepciune și vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Miss Gross, thank you very much for your speech.

Îi dau cuvântul acum Excelenței Sale domnul Oleg Malginov, ambasadorul Federației Ruse în România.

Video in format Real Media

Domnul Oleg Malginov:

Excelența voastră domnule președinte al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea,

Distinși reprezentanți ai Comunității Evreiești și ai Institutului "Elie Wiesel",

Distinși membri ai Parlamentului,

Dragi colegi,

Astăzi, facem comemorarea victimelor Holocaustului din România.

În fiecare an, această tristă ocazie ne face să ne amintim istoria și teribilele distrugeri și exterminări și deportări de evrei și țigani, care au fost posibile în regimurile fasciste între anii 1940-1944.

La mijlocul anilor '30, Europa gândea în termeni de intoleranță, ură și antiumanism. Teorii de superioritate rasială și dominant etnică au fost puse în practică de regimurile fasciste din mai multe țări europene.

Lagărele morții și execuțiile în masă de către unitățile SS și sateliții lor din multe state, tăcerea multor politicieni europeni, toate acestea au constituit și au contribuit la crima care a însemnat Holocaustul. Dar există sute și mii dintre aceia care și-au riscat viețile și și-au dat viețile pentru a salva evrei de la exterminare.

Trebuie să-i cinstim pe cei din România care au fost deja menționați, toți cei care s-au luptat împotriva genocidului Holocaustului cum e Viorica Agarici și trebuie onorați toți cei care au făcut tot ce au putut pentru a păstra memoria și căuta criminalii, cum e Elie Wiesel, Liviu Dobrescu, Paul Shapiro ș.a.m.d.

Victimele Holocaustului sunt comemorate și în Rusia, precum și în Belarus, Ucraina și alte state ex-sovietice, unde comunitățile evreiești cu greu au scăpat de exterminare. Nu putem să uităm victimele de la Babi Yar, getourile din Minsk, execuțiile în masă și deportările din multe orașe și teritorii ale fostei Uniuni Sovietice, care acum sunt state independente. Suntem încă mândri de rolul decisiv al Armatei Roșii de a elibera Europa de fascism.

Deci să nu uităm că ziua eliberării Auschwitzului de către Armata Roșie este recunoscută ca Ziua internațională pentru comemorarea victimelor Holocaustului. Aceste lecții sunt fără doar și poate de transmis viitoarelor generații.

Acestea ar trebuie să fie vaccinate împotriva unor asemenea teorii și ideologii distructive.

Este clar că antisemitismul, neofascismul și alte forme de extremă dreaptă încearcă să renască în țări europene. Uneori, aceștia sunt sprijiniți chiar și de guverne.

În capitalele anumitor state europene, există marșuri ale veteranilor SS și membri ai acestor unități sunt glorificați. Și asta n-ar trebui acceptat în Europa modernă. Pentru a consolida rezistența și respingerea acestor practici, acestui tip de idei neofasciste, Federația Rusă a propus o rezoluție la Adunarea generală a Națiunilor Unite pentru combaterea formelor moderne de rasism, neonazism și antisemitism.

Suntem siguri că niciun pretext - cum ar fi libertatea cuvântului - nu poate fi utilizat pentru a justifica sau accepta aceste teorii inumane.

În acest context, ar trebui să subliniez satisfacția mea că într-o țară polietnică, cum este România, aceste teme, cum este Holocaustul, sunt acceptate în loc să fie respinse, că există condiții favorabile legale pentru evrei și alte minorități naționale să-și poată păstra tradițiile și cultura.

Deci, haideți toți să lucrăm împreună pentru a preveni naționalismul agresiv în viitor și a construi o nouă Europă modernă.

Mulțumesc foarte mult pentru atenție. (Aplauze.)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Thank you very much, Your Excellency,

Mulțumesc foarte mult domnului ambasador,

Îi dau cuvântul domnului Alexandru Florian - Institutul Național "Elie Wiesel".

Video in format Real Media

Domnul Alexandru Florian:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

La 9 octombrie 1941, regimul mareșalului Ion Antonescu a început deportările masive în Transnistria ale evreilor din Basarabia, nordul și sudul Bucovinei și alte regiuni ale României.

Spre aceeași regiune aveau să fie trimiși, în primăvara anului 1942, 25 de mii de romi. Foametea, frigul, bolile epidemice și moartea prin împușcare au dus la pierderea a zeci de mii de vieți.

Toate acestea ca urmare a unei politici de exterminare organizate, coordonate și puse în aplicare de către statul român, dominat de o ideologie naționalist extremă, antisemită și rasistă.

Faptul că astăzi ne aflăm la Camera Deputaților nu este întâmplător. Este gestul simbolic, de normalitate al Parlamentului, cea mai înaltă instituție a democrației în România, prin care omagiază victimele unui regim totalitar și criminal.

Stabilită prin Hotărâre a Guvernului în 2004, ziua de 9 octombrie a devenit un prilej pentru cele mai înalte instituții ale statului român de a-și exprima aderența și convingerea la valorile democrației și pentru a condamna extremismele politice, generatoare de crime în masă.

Mâine, începând cu ora 10,00, Guvernul României, prin Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", cu participarea oficialităților statului și reprezentanți ai corpului diplomatic, se va desfășura o ceremonie de depunere de coroane de flori la monumentul victimelor Holocaustului din România, aflat în București, în spatele Primăriei Capitalei. Vă invităm și vă așteptăm alături de noi.

Vom comemora memoria unor oameni care au fost exterminați doar pentru că erau altfel decât majoritatea.

Întrebarea firească este: Cum a fost posibil? În societatea secolului XX, când politica a ajuns la discreția ideologiilor nedemocrate, antiumane, etniciste și intolerante, viața omului pierduse orice garanții. Cu alte cuvinte, se afla sub presiunea arbitrarului politic, a întâmplării, iar crima în masă era instrumentul pentru afirmarea supremației celui mai puternic.

Comemorăm tragedia evreilor și romilor din România pentru a nu uita și a nu repeta. Este un moment de reflecție, dar, în același timp, și un elogiu adus vieții. Comemorăm pentru a reacționa. Există astăzi manifestări antisemite și rasiste în România.

Primul-ministru spunea în urmă cu câteva săptămâni despre un lider politic că este un legionar de mucava.

Vă rog să-mi permiteți să prezint aici câteva cazuri în care resuscitarea valorilor mișcării legionare pe spațiul public aduc un real deserviciu atât democrației, cât și memoriei victimelor Holocaustului.

Deși sunt în contradicție cu legislația românească, aceste simboluri sunt promovate de către administrația publică locală din unele localități ale României. Astfel, la Tg. Ocna, din județul Bacău, Consiliul local a votat retragerea titlului de cetățean de onoare post mortem a legionarului Valeriu Gafencu, cel care în timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941, la Iași, oferea pistoale elevilor de liceu să lupte împotriva grupării lui Ion Antonescu, la Baia Sprie, în județul Maramureș, în luna august a acestui an, Consiliul local a votat acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem părintelui Iustin Pârvu, fost membru al mișcării legionare și un fervent difuzor al mesajelor antisemite și negaționiste până în această primăvară, când a murit.

Un alt caz pe care doresc să vi-l prezint este de la Târgoviște, unde primarul acestei localități refuză să inițieze o hotărâre de Consiliu local prin care să retragă titlul de cetățean de onoare post-mortem mareșalului Ion Antonescu.

Din decembrie 2012, la Muzeu județean Argeș, în Pitești, există expus în Galeria marilor oameni politici bustul mareșalului Ion Antonescu, alături de Brătianu, Mihalache, Armand Călinescu și alți lideri politici ai României interbelice democrate.

De asemenea, în București, pe strada Constantin Negruzzi, pe fațada clădirii de la numărul 2, acolo unde se află sediul unei asociații intitulate Mișcarea legionară, flutură steagul Mișcării legionare.

În decembrie 2011, Tribunalul București a dat aviz favorabil pentru reînființarea partidului Totul pentru țară, partid sub care s-a reorganizat, în perioada interbelică, Mișcarea legionară. Ministerul public a declanșat în 2012 un proces de dizolvare, pe care l-a pierdut în prima instanță.

Toate acestea sunt argumente care ilustrează faptul că valorile și principiile extremei drepte interbelice în România nu sunt numai de mucava, ci că există oameni care, eludând legea sau profitând de slăbiciunea ori neștiința unei autorități publice, încearcă să se implanteze în conștiința publică.

Uneori cu reușite, alteori doar în așteptarea unor reacții, Institutul "Elie Wiesel" mobilizează arsenalul instituțional și cel legislativ al României democratice pentru a igieniza simbolistica spațiului public.

Pentru noi, combaterea negaționismului și antisemitismului sau promovarea memoriei victimelor nevinovate înseamnă și un mesaj asigurator pentru supraviețuitorii Holocaustului, precum și pentru generațiile actuale, că simbolurile sau acțiunile extremismului de dreapta au șanse minime de afirmare.

Tânăra generație trebuie educată în valorile și principiile democrației și ale statului de drept.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, Excelență.

Domnul Zeev Schwartz, președintele Asociației evreilor originari din România.

Aveți cuvântul.

Video in format Real Media

Domnul Zeev Schwartz:

Excelența Sa domnul Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor,

Distinși deputați,

Bună ziua și vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-ați acordat-o de a mă adresa de la această înaltă tribună, în această zi deosebită, nu numai pentru evreii români, ci și pentru toți fiii neamului Israel, deoarece așa o comemorare a Holocaustului, indiferent în ce colț are loc, este o lumânare aprinsă în memoria victimelor nevinovate, asasinate mișelește de către naziști și aliații lor.

Doamnelor și domnilor deputați,

Mă aflu astăzi, în fața dumneavoastră, nu numai în calitate de președinte al Organizației originarilor din România, care trăiesc în Israel, ci ca supraviețuitor al Holocaustului, ca unul din cei întorși din cumplita Transnistria.

Majoritatea dintre noi am ajuns în Israel oameni gata făcuți, cu studii superioare, bine pregătiți în meseria pe care ne-am ales-o, cu un bagaj bun de cunoștințe și de cultură și pentru aceasta, toată cinstea României!

Grupul originar din România pe care-l reprezint a înscris o pagină de glorie în istoria Israelului, țară renăscută din cenușa crematoriilor. Putem fi găsiți peste tot: în armată, în poliție, în spitale, universități, în viața culturală și agricultură și unde nu.

Dintre noi, israelienii de origine română, nu puțini au luat premiul Nobel.

În Israel trăiesc astăzi cei mai mulți supraviețuitori ai Holocaustului, iar eu sunt mesagerul celor circa 280 de mii de suflete originare din România.

În numele lor și ca supraviețuitor al Holocaustului, îmi pun și astăzi întrebarea: De ce mi se cuvine? Că m-am născut evreu? Ce forțe negre au întunecat mințile acelora care au trecut Europa prin fumul crematoriilor, care au trimis milioane de evrei la moarte? Este o întrebare legitimă, dar care, din păcate, a rămas fără răspuns.

Cei care trebuiau să răspundă au dispărut și ei. Și, ca o cumplită ironie, poate, au întâlnit victimele lor acolo, sus.

Noi, care am supraviețuit progromurilor, asasinatelor, iadului Transnistria, ne ducem viața și mai departe cu sufletul inundat de sânge. Vă privim în ochi și vă întrebăm: Ce faceți ca aceste lucruri să nu se mai repete?

Tatăl și unul din frații mei sunt printre cei 120 de mii de morți din Lagărul din Transnistria. Au fost împușcați, sub ochii mei - eram copil de cinci ani - de către soldați români, care ne păzeau și i-au aruncat într-o groapă comună, alături de alte zeci de cadavre. Eu am văzut totul și, ca mulți alții, fac parte dintr-o generație marcată pe viață.

Noi apreciem așa cum se cuvine recunoașterea Holocaustului și decretarea Zilei Holocaustului de către Guvernul român, înlăturând astfel vălul mistificărilor și denaturarea adevărului. Iubim poporul român. Nu putem trece cu vederea, totuși, profanarea cimitirelor evreiești, articolele care apar în unele publicații românești la fiecare colț de stradă cu un ecou puternic de antisemitism.

În primul război mondial și chiar în cel de-al Doilea Război mondial, noi, evreii, am luptat în cadrul Armatei române pentru patrie.

Doamnelor și domnilor deputați,

Progromul de la Dorohoi a început în cimitirul evreiesc din oraș, în care s-a înmormântat un soldat evreu, care, cu trupul lui, a salvat viața comandantului său, care nu era evreu. Au fost împușcați, atunci, din ordinul criminalului Antonescu, peste 75 de evrei nevinovați care plângeau moartea concetățeanului lor.

La cimitirul din Botoșani, pe una din pietrele sparte, scrie: "Aici zace mort pentru patrie Solomon..." al doilea nume este șters. Căzut pentru patrie - și mă întreb: Pentru care patrie a căzut el? Pentru patria care, după circa 20 de ani, ucidea evrei?

Sunt unii care neagă Holocaustul și încearcă să convingă lumea că este o afacere inventată de evrei pentru a obține satisfacții materiale.

Vă pot jura cu mâna pe inimă că niciunul din noi nu se gândește la satisfacții materiale și nicio sumă, oricât de mare ar fi, nu poate șterge traumele și coșmarurile prin care am trecut noi, evreii. Nicio recompensă materială nu mă poate face să uit că eu, copil bolnav, bătut, în zdrențe, înghețat de frig, copil de cinci ani, cerșeam o bucățică de pâine ca să supraviețuiesc. Și astăzi îmi sună în urechi, în Ucraina: (Rostește în limba ucraineană) "Gospodină, dă-mi o bucățică de pâine!"

Noi, supraviețuitorii Holocaustului, oameni bătrâni și din an în an mai puțini, venim la această comemorare pentru a ne plânge morții, dar și pentru a trage un semnal de alarmă despre pericolul ca antisemitismul să nu ia proporții.

Doamnelor și domnilor deputați,

Să nu uitați ce a fost și să faceți totul pentru a pune capăt acestor răbufniri antisemite, pentru că nu știți ce tragedii pot fi în viitor.

Eu, în calitatea mea de președinte al Organizației evreilor originari din România și președintele Ligii de prietenie Israel-România, vă transmit mesajul celor pe care-i reprezint: noi ne-am născut și niciodată n-am negat originea românească.

Suntem foarte, foarte mulțumiți că se comemorează memoria morților noștri. Este onorată țara în care noi ne-am născut, crescut - spun a doua oară - și învățat, pe care n-am uitat-o, o iubim și acum, mai mult ca oricând, ne mândrim cu limba, cultura și realizările dumneavoastră și ne educăm copiii și urmașii în acest sens.

Vă mulțumesc pentru atenția acordată și vă rog încă o dată să nu uitați genocidul care s-a comis și să faceți în așa fel ca generațiile viitoare să știe și să nu uite.

Numai așa putem avea garanția că ceea ce a fost nu se va mai repeta, pentru că trebuie să nu se repete niciodată în lume.

M-am simțit deosebit de onorat când eu personal am înmânat domnului președinte Traian Băsescu Manualul despre Holocaust, care se învață în licee. Vreau să adaug aici că am promisiune fermă de la domnul ministru Dan Șova că va face totul ca acest manual să fie învățat nu numai de cine vrea sau nu vrea - poate nu mă exprim bine - să fie obligatoriu să se învețe în licee.

În încheiere, vreau să închei cu o rugăciune de pace a poporului meu: "Oseh Shalom bimromav, hu ya'aseh shalom aleinu ve'al kol yisrael".

Vreau să mulțumesc colectivului de la "Elie Wiesel", condus de către domnul dr. Florian - director general al acestui institut - din toată inima și din partea acelora pe care-i reprezint.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

O să-l invit la microfon pe domnul deputat Gabriel Vlase, președintele Grupului de prietenie cu Knessetul Statului Israel de la Camera Deputaților.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Se pregătește doamna Sonia-Maria Drăghici, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Real Media

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule președinte,

Domnilor ambasadori,

Stimați colegi,

Ceremonia de marcare în cadrul Parlamentului României a Zilei Holocaustului este, în mod evident, un moment de sinceră tristețe pentru evreii care au pierit în timpul progromurilor din România, dar și pentru cei care, evrei sau romi, au fost deportați de către autoritățile de pe actualul teritoriu al României către lagărele din Transnistria, dar și de la Auschwitz.

Cu tot respectul pentru suferințele îndurate de către membrii celor două etnii, aș îndrăzni să le răspund celor care încearcă să diminueze în mod fals numărul celor dispăruți în Holocaustul din România, în sensul că nu numărul acestora este important, ci faptul însuși că autoritățile române, în cazul evreilor din fostul Regat și cele ungare - în cazul celor care au trăit în Ardealul de Nord - au cauzat, prin deciziile lor, moartea unor cetățeni români de altă naționalitate decât cea majoritară.

Din acest punct de vedere - și subliniez din nou - cu tot respectul și tristețea pentru tragica soartă a celor decedați în Holocaust, comemorarea acestei zile este plină de învățăminte pentru noi, românii.

În primul rând, ar trebui să fim conștienți de faptul că asumarea propriei noastre istorii nu este și poate fi nici sursa unui sentiment de rușine, nici a unei temeri de o eventuală și perpetuă culpă comună. Și alte țări și-au asumat cu demnitate propria istorie. dacă ar fi să ne gândim numai la cazul Germaniei, pe care trecutul nu o împiedică azi să pășească plină de mândrie în rândul celor mai democratice națiuni ale Europei.

Nici poporul german, nici cel ungar, nici cel român nu pot azi făcute responsabile pentru greșelile tragice și revoltătoare ale unor lideri din trecut. În schimb, negarea, azi, a trecutului nu face decât să prelungească responsabilitatea pentru acesta din urmă, până în prezent, tocmai prin contestarea unor fapte condamnabile.

De aceea, cred că România poate ține astăzi fruntea sus, pentru că are o zi a Holocaustului și are curajul să afirme că nu vor mai fi cu putință drame precum cele de acum șapte decenii, tocmai pentru că știm că trebuie să ne ferim de totalitarism și șovinism.

În sfârșit, dar nu în cele din urmă, și într-o astfel de zi -sau poate tocmai într-o astfel de zi - ar trebui să ne întrebăm dacă toți aceia care au dat dovadă de negaționism și antisemitism în atitudinile lor politice s-au gândit o clipă la cum ar fi arătat istoria și cultura noastră fără evrei.

Le răspund cu toată convingerea și responsabilitatea cuvintelor rostite de la această tribună a Parlamentului României că, fără evrei, cultura și istoria noastră ar fi fost mult mai sărace.

Să ne gândim, în același timp, și la toți conaționalii noștri care sunt acum pe Lista Yad Vashem pentru că au dat dovadă în timpul Holocaustului de curaj, de devotament și de alte calități care i-au determinat cu riscul propriei vieți și al vieții propriilor familii să adăpostească evrei și să-i scape de la moarte.

Așa este soarta noastră, să fim cunoscuți în lume pentru ceea ce facem bun și chiar eroic.

Întrucât a venit momentul să închei, dați-mi voie să o fac exprimându-mi profunda durere față de cei care au dispărut în timpul Holocaustului din România și să le mulțumesc tuturor celor care - evrei, romi sau de alte etnii - și-au adus o contribuție majoră la dezvoltarea culturii românești și fără aportul cărora toți am fi fost mai săraci.

Mulțumesc. (Aplauze)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulțumesc.

O s-o rog pe doamna deputat. Doamnă deputat, o să vă rog frumos numai o secundă.

Domnul Țucărman Iancu, Asociația evreilor din România, victime ale Holocaustului, vrea să spună și domnia sa câteva cuvinte.

Domnule Țucărman, aveți cuvântul.

Îmi cer scuze doamnei deputat, am omis eu. S-au înscris câțiva colegi în plus pe lista pe care o aveam eu și de aceea.

Video in format Real Media

Domnul Iancu Țucărman:

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Domnule președinte al comunităților,

Excelențe,

Parlamentari,

Onorată asistență,

În mod obișnuit, ne sărbătorim ziua de naștere o dată pe an, în ziua în care ne-am născut. Ei bine, eu mi-o sărbătoresc de două ori pe an. O dată în ziua în care m-am născut și a doua oară pe 30 iunie, când am renăscut în urma miracolului prin care m-am putut număra printre cei opt supraviețuitori ai Trenului morții - Iași-Podu Iloaiei - din ziua de 30 iunie 1941, zi din cadrul zilelor progromului de la Iași, când 14 mii de evrei, numai datorită faptului că s-au născut evrei, au căzut victime ale acestui deosebit de trist eveniment din istoria Iașiului, din istoria României.

Spun acest lucru cu o mare tristețe, pentru că Iașiul, cu frumusețile sale naturale, oraș de înaltă cultură și spiritualitate, oraș în care, în general, se desfășura o viață normală între evrei și neevrei, a fost grav umbrit de evenimentele reprobabile din acele zile ale progromului, pentru că la o săptămână după declanșarea războiului împotriva Uniunii Sovietice, la data de 29 iunie 1941, ne-am trezit cu bătăi în ușă de către soldați, polițiști și civili, care indicau locurile unde locuiau evreii, și scoși din case pentru a fi duși la o destinație pe care nu am bănuit că ne poate fi fatală.

Am aflat acest lucru când, încadrați câte 10-12 în rând, cu mâinile ridicate, am fost duși spre Chestura Poliției din Iași, loc unde, în mod normal, dacă nu ai vreo vină, trebuie să fii apărat. Ținând mâinile ridicate, eu aveam un ceas la mână - s-a apropiat de mine un plutonier major, care mi-a tras două palme, mi-a scos ceasul de la mână și mi-a spus: "Măi jidane, nu vei mai avea nevoie de el". În acel moment, toți cei care am auzit, ne-am dat seama că ne așteaptă niște lucruri groaznice, în condițiile în care - trebuie să repet, în Iașiul pe care l-am iubit, îl iubesc și în care mi-am făcut și studiile - viața dintre evrei și neevrei, trebuie s-o repet, a fost normală, cu anumite pusee, bineînțeles, antisemite, datorită faptului că acolo a trăit profesorul A.C. Cuza, cu partidul său, dar, în general, viața a decurs în mod normal.

Nu mă voi referi la calvarul pe care l-am îndurat noi, supraviețuitorii, sau cei care nu mai sunt în mijlocul nostru, pentru că există o literatură deosebit de bogată, din păcate, cu acest subiect, iar cartea scoasă de Federația Comunităților Evreiești din România, care, așa cum a anunțat domnul președinte Vainer, va fi înmânată fiecăruia dintre dumneavoastră, consider că va fi un adaos deosebit de important în cunoașterea acestor evenimente asupra cărora eu nu voi insista absolut deloc. Doar să vă spun că în trenul Iași-Podu Iloaiei, în care am fost îmbarcați 2000 de evrei, am supraviețuit 800, dintre care eu, așa cum v-am spus, opt din vagonul meu, unde am fost îmbarcați 137, în trenul Iași-Călărași au fost îmbarcați 3200, din care au supraviețuit 1000.

Însă, ceea ce este important și vreau să vă spun este că, în diferitele interviuri la care am fost solicitat, mi s-a pus următoarea întrebare: Ce m-a marcat în mod deosebit, legat de aceste evenimente triste. Răspuns: Cum de este posibil ca o ființă umană să se comporte atât de inuman cu un semen al său, provocându-i moartea prin chinuri îngrozitoare.

O altă întrebare: Pe cine acuzați de cele întâmplate?

Răspunsul este foarte simplu: Ferească Dumnezeu! Nu poporul român. Guvernarea antonesciană și zeloșii - prin zeloși înțelegând acele persoane care, neprimind niciun ordin, și-au dovedit un antisemitism feroce, al cărui exemplu nu-l dau pentru a nu răpi din timpul prețios la care asistăm.

Și o altă întrebare se referă: Ce v-a ajutat să rezistați acestui calvar?

Răspunsul: Firea optimistă.

Și ceea ce am uitat să vă spun este că, în momentul când plutonierul major mi-a scos ceasul de la mână, tatăl meu, care era în stânga mea, mi-a spus următorul lucru: "Fiule, fie acest ceas o jertfă pentru sufletul tău!" Tata era un om credincios. A fost epitrop de sinagogă, o muncă onorifică și acest lucru s-a înfipt în sufletul meu în speranța că această urare a tatălui meu, care sunt convins că avea o relație strânsă cu Dumnezeu, pentru că era deosebit de credincios - nu fanatic, ferească Dumnezeu!, - optimismul meu și credința că jertfa aceasta se va întâmpla, au făcut să pot să vă vorbesc astăzi în calitate de supraviețuitor.

Iar în încheiere, doresc să vă spun următorul lucru. Este meritoriu și demn de admirat și corespunde unui comandament iudaic foarte important să cinstim memoria celor care ne-am părăsit și că acest lucru are loc an de an. Iar în urmă cu 20-30 de ani - nu întâmplător vă spun acest lucru, președintele Federației Comunităților Evreiești din România din acea vreme, rabinul dr. Rosen, - fie-i amintirea veșnică! - a fost întrebat de un prieten neevreu: "Rabine, spune-mi, te rog, nu cumva este prea mult comemorarea aceasta, an de an?".

Răspunsul rabinului: "Nu, din trei puncte de vedere.

În primul rând, la noi, la evrei - și poate nu numai, la alte religii poate mai des - la un an de zile se face pomenirea unei singure persoane care a dispărut. Darămite în cazul a 270 de mii de victime nevinovate.

În al doilea rând, sigur că acest lucru trebuie să fie cunoscut, neapărat să fie cunoscut, ca așa ceva să nu se mai întâmple.

Bun! Și al treilea lucru?

Al treilea lucru, dragul meu prieten, te rog să fii atent - asta spus în urmă cu 20-30 de ani, o premoniție - te rog să fii atent. Dacă cumva va mai fi un Holocaust, acest lucru nu va mai privi numai pe evrei."

Cred că suntem conștienți că trăim, în zilele noastre, niște probleme deosebit de acute legate de un asemenea eveniment, dar iată că eu, rugându-mă nu numai eu lui Dumnezeu în fiecare zi, ca mințile luminate ale conducătorilor statelor în mâna cărora noi ne-am încredințat destinul să reușească să găsească și sunt convins că vor găsi și în continuare calea diplomației, calea concesiilor ca - ferească Dumnezeu! - un al doilea Holocaust să nu se mai întâmple.

Iar în încheiere, doresc să spun că, din punct de vedere moral, viața oamenilor ar fi cu totul alta dacă s-ar aplica în totalitate sau poate chiar nu total două precepte iudaice, care au fost preluate și de alte religii, și anume: "Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți!" Și mai ales: "Ce ție nu-ți place, altuia nu face!"

Vă mulțumesc. (Aplauze)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Domnilor colegi, o s-o rog pe doamna deputat Drăghici.

O să-i rog pe colegii mei parlamentari să ne încadrăm până la ora 12,00. Avem și o declarație pe care domnul deputat Mircovici din partea Biroului permanent și a liderilor grupurilor parlamentare vrea s-o citească.

Doamna deputat, aveți cuvântul.

Video in format Real Media

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulțumesc.

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Excelențele voastre,

Distinși invitați, membri ai Comunității evreiești,

Doamnelor și domnilor colegi,

Holocaustul reprezintă cea mai mare tragedie a istoriei secolului XX și chiar a întregii istorii a lumii.

În această zi, trebuie să comemorăm nu numai pe cei care au fost victimele tragediei împreună cu familiile lor, ci mai ales trebuie să comemorăm revenirea la o evoluție normală a conștiinței publice. Cetățenii tuturor țărilor globului, împreună cu liderii lor, trebuie să nu uite ceea ce s-a întâmplat în urmă cu peste 70 de ani pentru ca aceste lucruri să nu mai fie posibil să se mai întâmple vreodată.

Comemorăm azi nu numai pe cei peste 6 milioane de evrei martirizați, dar și pe cei un milion de romi, milioane de prizonieri, persoane trimise la muncă forțată, opozanți religioși sau politici ai regimului nazist, persoane cu dizabilități, persoane pe care s-au practicat experimente medicale inumane, cinice și atroce.

Holocaustul are pentru noi câteva caracteristici pe care le consider importante.

În urmă cu șapte decenii, Germania, împreună cu statele aservite sau ocupate deveniseră state genocidare. Fiecare ramură a birocrației Statului german și a celorlalte țări a fost implicată în procesul asasinatelor în masă. Bisericile, ministerele de interne au furnizat liste de naștere care arătau cine este evreu. Poșta a livrat ordine de deportare și de denaturalizare. Ministerele de finanțe au confiscat proprietățile evreiești. Firmele au concediat muncitori evrei. Universitățile au refuzat să admită studenți evrei, au refuzat să acorde diplome celor înmatriculați, au concediat profesori evrei. Oficiile guvernamentale de transport au pregătit trenuri de deportare. Companiile farmaceutice au testat medicamente pe prizonierii din lagăre.

Niciun grup social și nicio comunitate religioasă sau instituție academică sau profesională din Germania sau din Europa acelor timpuri nu și-a declarat solidaritatea cu evreii. Aceasta a făcut ca Holocaustul să fie deosebit, deoarece politicile antievreiești au putut să se desfășoare fără intervenția unor forțe potrivnice de felul celor care apar în mod normal în societățile avansate.

Niciun genocid de până atunci nu fusese bazat atât de complet pe mituri, halucinații, pe o ideologie abstractă, nepragmatică, care, însă, a fost pusă în aplicare prin mijloace foarte raționale și pragmatice.

Crimele au fost efectuate sistematic în aproape toate teritoriile ocupate de naziști, ceea ce reprezintă acum 35 de state europene. Ele au fost concentrate mai ales în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, aproximativ 5 milioane de evrei au fost uciși acolo, în Polonia, Uniunea Sovietică, Olanda, Franța, Belgia, Grecia.

România nu mai poate acum să ascundă realitățile propriei istorii. Dacă în perioada 1933-1945, s-a dezlănțuit prigoana împotriva evreilor, începând cu 9 octombrie 1941, România a făcut și ea parte din acest lanț de orori. Deportările evreilor din România sunt o realitate dramatică. De asemenea, cele întâmplate în Transilvania de Nord și de aceea avem obligația să ne curățim de noi înșine și să ne recuperăm propria istorie.

O altă trăsătură distinctă a fost efectuarea pe scară largă a experiențelor medicale pe deținuți. Medicii germani au efectuat astfel de experimente, medicii naziști, în lagărele de concentrare de la Auschwitz, Dachau, Buchenwald, Ruvensbrück, Sachenhausen, și Natzweiler.

Cel mai celebru este binecunoscutul Mengele care a lucrat la Auschwitz. Printre experiențele sale se numărau punerea subiecților în camere cu presiune, testarea de medicamente pe ei, supunerea la degerături, operații, tentative de schimbare a culorii ochilor, diverse amputări, experimente pe gemeni sau pe femei gravide. În biblioteca tatălui meu citeam de mic copil aceste lucruri oribile și care mi-au rămas veșnic vii în amintire.

Exterminarea prin muncă, prin care deținuții lagărelor erau abuzați, era, de asemenea, o metodă de exterminare. De aceea, toți cei martirizați, toți cei care au suferit în urma holocaustului ne impun o datorie a memoriei și a neuitării. Memoria noastră reprezintă viitorul generațiilor ce vor urma și o garanție că discriminarea umană, xenofobia, antisemitismul, rasismul, și alte forme de manifestare ale egoismului și egocentrismului nu se vor mai putea manifesta altădată.

Să facem dar ca această zi festivă în care comemorăm victimele holocaustului să fie un motiv de optimism și speranță într-un viitor al unei lumi mai bune.

Dumnezeu să ne ajute să o construim!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc și eu.

Domnul deputat Andrei Dominic Gerea, liderul Grupului parlamentar al PNL.

Mai sunt patru vorbitori. Dacă nu ne încadrăm până la fără cinci, va fi foarte greu să începem discuția la ora 12 fix, dezbaterea cerută.

Video in format Real Media

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Excelențele voastre,

Stimați oaspeți,

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Este o datorie de onoare pentru noi, reprezentanții Partidului Național Liberal, să aducem de aici, de la tribuna Parlamentului, un pios omagiu tuturor victimelor holocaustului, tuturor acelora care au fost sacrificați doar pentru că aparțineau unei anumite etnii. Secolul XX, acest secol ciudat prin excesele sale polarizate, a fost martorul celei mai mari conflagrații din istoria omenirii, al doilea război mondial, încheiat cu uriașe pierderi umane și materiale.

Regimul nazist a imprimat acestui război mondial, pe lângă ororile pe care ipso facto le-a generat, o caracteristică tragică: uciderea pe criterii de rasă. În cadrul politicii susținute de Adolf Hitler, problema evreiască, așa cum era cunoscută, a fost încheiată cu aplicarea soluției finale, ceea ce însemna exterminarea populației evreiești, adică uciderea în masă, programată, realizată în cadrul lagărelor de concentrare, adevărate complexe industriale organizate ale morții.

Purificarea etnică a devenit astfel politică de stat pentru naziști. Acest fenomen este cunoscut pe plan mondial sub denumirea de holocaust. Pe lângă celelalte lagăre de exterminare, lagărul de la Auschwitz-Birkenau, devenit între timp emblema holocaustului, transformat azi în muzeu, reprezintă o întoarcere în timp cu scop didactic, moralizator. El ne aduce aminte că abominabilul este posibil atunci când conștiința umană este pervertită, când prejudecățile rasiale și indiferența înlocuiesc solidaritatea, atunci când politicul eșuează sau se găsește într-un grav derapaj.

Doamnelor și domnilor,

Situația extrem de grea în care se găsea România în preajma și în timpul marii conflagrații, forfecarea teritorială, încercarea de eludare a războiului, străin de interesele noastre, a provocărilor nenumărate cărora de cele mai multe ori nu putea să le facă față, a deschis calea represiunii pe criterii rasiale. Nu trebuie să uităm suferințele prilejuite evreilor prin legi discriminatorii, culminând cu pogromul de la Iași, care a avut loc între 28 și 30 iunie 1941, în care și-au pierdut viața mii de evrei, nu trebuie să uităm deportarea în Transnistria a unei bune părți a acestei populații.

Oricum am încerca să definim holocaustul, nu vom putea niciodată să cuprindem întreaga durere și sacrificiul prin care a trecut poporul evreu. Dar, totodată, trebuie să ne amintim: "că au existat români buni și curajoși care și-au riscat propriile vieți și au salvat onoarea națiunii lor, opunându-se opresiunii și uciderii concetățenilor lor", după cum declara Elie Wiesel. Acestor neevrei statul Israel le-a acordat titlul de "drepți între popoare."

Doamnelor și domnilor,

De aproape un sfert de secol de când a ieșit din menghina unui alt sistem totalitar, și anume, comunismul, România încearcă cu onestitate, fără mânie și părtinire, să-și recupereze trecutul așa cum a fost, nealterat de alte interese ideologice. Considerăm că trebuie să prezentăm tinerei generații dimensiunile și dramatismul holocaustului, aceasta fiind o datorie pe care o avem cu toții, pentru ca germenii extremismelor de orice fel să nu se mai poată propaga. Un pas important în acest sens l-a reprezentat înființarea de către Guvernul României în anul 2005 a Institutului "Elie Wiesel" pentru studierea holocaustului din România și instituirea zilei de 9 octombrie ca Zi națională de comemorare a holocaustului.

De asemenea, România reglementează interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, prin Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență nr.31/2002 pentru prevenirea și combaterea incitării la ură națională, rasială sau religioasă, la discriminare și la săvârșirea de infracțiuni contra păcii și omenirii.

Trebuie menționat că piatra de temelie a memorialului holocaustului a fost pusă pe 9 octombrie 2006, de Ziua holocaustului în România, și inaugurat la data de 8 octombrie 2009. Construcția în București a unui monument comemorativ de către statul român dedicat victimelor holocaustului se alătură măsurilor deja inițiate, printre care și realizarea unui manual de liceu pentru studiul holocaustului. Cu această ocazie, aducem și un omagiu rezistenței comunității evreiești care, în condiții cumplite, totuși a reușit să se coordoneze pentru a nu se lăsa învinsă și pentru a păstra vie tradiția sa pentru generațiile viitoare.

Doamnelor și domnilor,

Comemorarea Zilei holocaustului invită la un moment de reflecție pentru noi toți asupra ororilor prin care a trecut poporul evreu, invită la detectarea tuturor metodelor și mecanismelor legislative pentru prevenirea și combaterea relansării ideilor rasiale.

Partidul Național Liberal a întreprins și va întreprinde demersuri în plan legislativ pentru ca asemenea momente negre ale istoriei omenirii să nu mai aibă loc niciodată, fiind convinși că astfel de inițiative vor fi sprijinite de toate formațiunile politice. Chiar astăzi am depus, împreună cu președintele PNL Crin Antonescu și colegul meu, deputatul George Scutaru, o inițiativă legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.

Este un demers care denotă maturitate politică, pe care Partidul Național Liberal a înțeles să și-l asume. Partidul Național Liberal a fost, este și va fi împotriva oricăror forme de extremism, fascism, rasism, antisemitism sau xenofobie. Când vorbim despre regimuri absurde, inumane, care au reprezentat o pată neagră în istoria umanității, trebuie să o facem cu gândul la viitor. Va trebui să explicăm copiilor și tinerilor noștri că astfel de derapaje nu pot fi acceptate și tolerate și de cele mai multe ori ele sunt cauza tiraniei majorității, care în mod irațional a generat astfel de regimuri. Promisiuni se pot face ușor. Datoria noastră este să ne uităm cu atenție în trecut, să învățăm din greșelile altora și să promovăm cu luciditate și responsabilitate principii și valori sănătoase, pe care să construim un stat de drept, în care respectarea drepturilor și libertăților umane să fie asumată de toate forțele politice.

Evocarea tragediei holocaustului, cunoașterea atrocităților înfăptuite poate avea și rolul de a preveni relansarea ideilor rasismului, antisemitismului, ale cultului urii și disprețului față de ființa umană. Atât românii, cât și evreii se află în aceeași tabără, expresia faptului că respectul reciproc și solidaritatea sunt valori comune. În concluzie, să ne amintim, sau cum spun evreii "zahor".

Doamnelor și domnilor,

În încheiere, aș vrea să vă spun că nu de mult am avut bucuria de a participa la sucot sau, cum se spune, "Sărbătoarea corturilor", fiind invitat de către colegul și prietenul nostru și al meu, evident, domnul deputat Aurel Vainer. Acolo am avut onoarea de a-l cunoaște pe rabinul comunității evreiești din România, domnul Rafael Shaffer. Acesta, făcând o paralelă cu disperarea unora de a domina, de a stăpâni, ne-a îndemnat să nu ne lăsăm copleșiți de răul care încă zace în lume, pentru că, ne-a spus: "Esența vieții este în altă parte. Viața înseamnă iubire, să ne bucurăm de lucrurile simple ale sale, fericirea este lângă noi, dacă avem, bineînțeles, capacitatea de a o percepe." Această învățătură poate fi cu atât mai apreciată, cu cât ea vine de la un reprezentant al unui popor atât de greu încercat.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc și eu.

Domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședintele Biroului permanent, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Se pregătește doamna Liliana Mincă.

Video in format Real Media

Domnul Ioan Oltean:

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Excelențele voastre,

Stimați invitați,

Doamnelor și domnilor,

Stimați colegi,

Ședința festivă de astăzi este categoric un prilej de a comemora victimele holocaustului, de a ne reaminti de tragediile acelor vremuri și în același timp de a ne angaja ferm ca asemenea atrocități să nu se mai repete în istoria omenirii.

Am să-mi încep intervenția mea cu cuvintele pline de înțelepciune și de adevăr ale Excelenței Sale Moshe Katsav, fostul președinte al Israelului în 2000-2007, care spunea că: "Holocaustul nu este numai o tragedie a poporului evreu, este un eșec al omenirii luate ca un întreg".

Stimați colegi,

Mereu suntem oameni. Mereu aducem schimbarea, mereu acțiunile noastre, ale omenirii, vor deveni pagini de istorie. Există în istoria omenirii pagini care poartă nefirescul lucrurilor și acțiunilor în forma cea mai crudă și dureroasă posibil. Am încercat să înțeleg și să cuprind cu simțirea firească de om rănile istoriei, care au marcat momente de evoluție a omenirii, au ilustrat lupta dintre libertate și autoritate, să înțeleg, în cele din urmă, trăsăturile timpurilor care au schimbat direcția omenirii. Durerea trecutului, consumată în momente istorice, este astăzi pentru noi și copiii noștri un film în care nimeni nu-și dorește să fie actorul principal, în care privim de pe margine trăirile și zbaterile omenirii supuse unor momente extrem de dure, care ne-au lăsa moștenire și durerea trecutului, dar și misiunea importantă de a veghea ca aceste lucruri să nu se mai repete.

Ziua comemorării victimelor holocaustului din România este ziua în care se evocă suferințele cutremurătoare ale victimelor holocaustului din țara noastră. 9 octombrie în România este ziua dedicată comemorării victimelor holocaustului și implicării României în această filă neagră de istorie. 9 octombrie 1941 este ziua în care a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria. Și astăzi comemorăm amintirea celor aproape 300 de mii de evrei uciși după deportarea lor.

Este un moment pe care nu putem să-l aruncăm în conul ignoranței și al uitării. Misiunea noastră este să cunoaștem și să înțelegem în același timp adevărul istoric care a marcat vieți și a șters cu desăvârșire principii și valori care definesc condiția umană și de viață, solidaritatea, libertatea, demnitatea și loialitatea.

Am încercat să înțeleg fenomenul prin a desluși exact sensul cuvântului "holocaust", pentru a vedea dacă acest cuvânt exprimă dimensiunea exactă a tragediei vremurilor respective. Din punct de vedere etimologic, cuvântul "holocaust" derivă din limba greacă "holocauston", unde "holos" are semnificația de complet, întreg. Și "caustos" înseamnă ars, fiind de fapt o traducere a termenului ebraic "olah" care înseamnă ardere de tot. În cultura iudaică, evreii se referă adesea la holocaust folosind cuvântul "Shoah", cuvânt de origine ebraică însemnând catastrofă sau distrugere totală. De asemenea, în antichitate, termenul era folosit în sensul de jertfă adusă zeilor, în care animalul sacrificat era ars în întregime.

Începând cu secolul al XVII-lea, termenul este folosit pentru a denumi moartea violentă a unui număr mare de oameni. Potrivit dicționarului explicativ al limbii române, termenul de "holocaust" are semnificația de ucidere prin ardere a unui număr foarte mare de oameni. Și, într-adevăr, după 1945, cifra cel mai des folosită pentru numărul celor uciși a fost cea de 6 milioane de suflete. 6 milioane de suflete care au trăit tragedia exterminării în lagărele special construite de către Germania nazistă.

Prin cele menționate mai sus nu am intenționat să redau sec și dur aprecieri privind etimologia cuvântului sau variate definiții ale termenului de "holocaust", ci am încercat să subliniez cu precădere greutatea semantică cutremurătoare a acestui cuvânt, tocmai pentru a realiza însemnătatea lui tragică.

Holocaustul înseamnă cruzime profundă. Holocaustul înseamnă durere, chin, izolare, umilință, violență, deposedare de bunuri, tortură, suferință, zbucium, înfometare, pierderea identității, înseamnă în ultimă instanță moarte.

Ziua națională a comemorării victimelor holocaustului aduce desigur în prim-plan posibilitatea de organizare de dezbateri legate de acest eveniment, de a organiza conferințe pe această temă, în memoria celor care și-au pierdut viețile prețioase în acest tragic și regretabil episod al istoriei românești. Pentru mine, Ziua holocaustului înseamnă o deosebit de tristă ocazie de a mă cutremura și întreba cum a fost posibil ca umanitatea să fie capabilă de a comite astfel de atrocități împotriva propriilor semeni, biete suflete omenești. Pentru mine holocaustul înseamnă tragedia omului, înseamnă cruzimea omului față de om, înseamnă drama absenței desăvârșite a conștiinței de sine.

"Dumnezeu a fost în concediu în timpul holocaustului", a spus arhitectul de origine evreiască Simon Wiesenthal, supraviețuitor al lagărelor naziste de concentrare, care și-a consacrat întreaga existență aducerii la răspundere în fața justiției a criminalilor de război din timpul celui de-al doilea război mondial. Afirmația distinsului Wiesenthal este genul de afirmație care exprimă greutatea tragică a trăirii unui astfel de moment care nu lasă nici un drept la replică.

Eu cred că Dumnezeu a creat oamenii după chipul și asemănarea lui, oferindu-le acestora libertate. Libertatea înseamnă printre altele și a-ți iubi necondiționat aproapele, semenii, implicit lumea, cu tot ceea ce presupune această iubire. Dumnezeu a oferit oamenilor libertatea de a alege și de a lua decizii asupra lucrurilor, fenomenelor și întâmplărilor din viața lor. În setea lor de putere însă oamenii au înțeles uneori să-și sacrifice semenii. Cred cu tărie că holocaustul este acel episod tragic al istoriei în care cruzimea este dincolo de cuvinte. Puținele cuvinte care ar putea avea o oarecare forță în a zugrăvi durerea se dovedesc insuficient de puternice pentru a exprima și descrie suferințele inimaginabile la care au fost supuși cu atâta sete de putere, nebunie și sadism, niște bieți oameni.

Cred cu tărie că Ziua națională de comemorare a victimelor holocaustului trebuie să ne facă să reflectăm și să medităm serios asupra acestei naturi ascunse, deosebit de periculoase a ființei umane, potrivit căreia omul tratează omul ca pe un simplu obiect aflat la dispoziția sa, ca pe un biet cobai supus experiențelor de tortură, sadism și suferință.

Acest scenariu îmi produce de fiecare dată fiori reci pe șira spinării și, deși pare desprins cel puțin din interiorul unei minți bolnave, el totuși a existat.

Ziua dedicată memoriei suferințelor trebuie să fie în același timp și un prilej de celebrare a vieții și a celor care au supraviețuit tragediei holocaustului. Noi, românii, avem datoria de a păstra vie amintirea celor care au plătit prețul libertății cu viața lor.

Îmi exprim, în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, pe această cale și cu acest prilej solidaritatea și compasiunea sinceră față de comunitățile evreiești și țigănești care au suferit de pe urma cruzimilor la care au fost supuse de către autoritățile vremii respective. Și cred cu tărie că avem noi toți, cei ce astăzi sunt prezenți aici sau suntem în afara acestei fastuoase încăperi, puterea de a lupta împotriva pornirilor xenofobe de orice fel, în așa măsură încât pe viitor să evităm astfel de episoade tragice în istoria umană.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule vicepreședinte, vă mulțumesc.

Doamna deputat Liliana Mincă, Grupul parlamentar al PP-DD.

Doamna deputat, aveți cuvântul.

Se pregătește domnul deputat Szabó Ödön.

Video in format Real Media

Doamna Liliana Mincă:

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Excelențele Voastre,

Doamnelor și domnilor invitați,

Distinși colegi,

De aproape un deceniu, ziua de 9 octombrie reprezintă un eveniment național dedicat comemorării victimelor holocaustului, reprezintă de fapt un prilej pentru comemorarea rolului pe care România l-a avut în acest episod al istoriei. Un recurs la memorie ne aduce data de 9 octombrie 1941 ca fiind începutul deportării evreilor din Bucovina în Transnistria. Cu câteva luni înainte de acea dată, Bucovina revenise sub administrația României condusă de Ion Antonescu. În 1951, Parlamentul noului stat israelian instituia ziua de comemorare a holocaustului în fiecare an în ziua de 19 aprilie. Prin acest eveniment se cinstește memoria celor aproape 6 milioane de evrei uciși în Europa în perioada 1933-1945. Ziua aleasă de statul israelian pentru comemorare coincide cu un moment istoric al holocaustului data de 19 aprilie 1943, când a izbucnit revolta în ghetoul varșovian.

Ca și în cazul unui simplu individ, al unui om, indiferent de naționalitate, în cazul unei comunități, absența memoriei poate fi un factor nociv, cu atât mai mult cu cât este cunoscut că cei ce-și uită greșelile sunt condamnați să le repete.

Doamnelor și domnilor,

Niciodată nu este prea târziu să restabilești dreptatea, oricât de mică sau de mare a fost nelegiuirea comisă. Cu acest prilej, aducem recunoștința noastră celor care prin suferința lor ne-au îmbogățit spiritual și au contribuit la modernizarea țării și afirmarea culturii românești. Rezistența prin cultură este un model pe care l-am preluat, fiind un model cultural comun care ne unește în spiritul respectării drepturilor și libertăților. Și astăzi, comemorarea victimelor holocaustului reprezintă pentru noi, cei de la Partidul Poporului-Dan Diaconescu, un moment de solemnitate ce ne reunește și ne face să ne înclinăm în fața victimelor holocaustului, în fața statului evreu.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Domnul deputat, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Se pregătește domnul deputat Ioan Moldovan.

Video in format Real Media

Domnul Szabó Ödön:

Domnule președinte,

Stimați invitați,

Dragi colegi,

"În Germania au venit prima dată și au luat comuniștii. Nu am protestat, pentru că nu eram comunist. Au venit, i-au luat pe social-democrați. Nu am protestat, pentru că nu eram social-democrat. După aceea, au venit și i-au luat pe sindicaliști. Nu am protestat, pentru că nu eram sindicalist. Apoi au venit și i-au luat pe evrei. Nu am protestat, pentru că nu eram evreu. Au venit și i-au luat pe catolici. Nu am protestat pentru că eram protestant. Atunci au venit după mine. Și nu a mai rămas nimeni să protesteze." Martin Niemöller.

Este un citat des folosit, îndrăgit de cei care doresc să arate că lucrurile se îndreaptă pas cu pas într-o direcție greșită, iar cei care ar putea s-o îndrepte rămân indiferenți, în prima fază nefiind afectați în mod direct.

Acum zeci de ani, după un prim război mondial, unei crize economice profunde i s-a dat un răspuns catastrofal. Problemele sociale, traiul de zi cu zi, invidia, căutarea de responsabili pentru nereușitele personale au orbit societatea europeană și nu numai printr-o ideologie, teorie social-politică rasistă ce susținea inegalitatea biologică și intelectuală a raselor umane. Se miza pe faptul că pentru fiecare om propria persoană este cea mai importantă. Se miza pe lipsa de solidaritate, pe ignoranță, pe ură.

Europa secolului XX a fost infestată pe rând cu o serie de ideologii intolerante, inumane, care au realizat milioane de victime. Până la Auschwitz însă au fost legile de la Nürnberg. Oameni, cetățeni care au construit, slujit propriile țări, în situații, din poziții, cu meserii diferite, grație unei propagande intense au devenit din cetățeni respectați dușmani de clasă cărora trebuia să li se aplice soluția finală. La noi în țară evreii au fost excluși din serviciile publice, din aparatul funcționăresc, armată, magistratură, societăți comerciale, echipe sportive. Ulterior, li se naționalizează bunurile, sunt duși în lagăre de muncă, mai apoi mii de oameni sunt plimbați cu "trenul morții".

Step by step, pas cu pas intoleranța a devenit literă de lege. de ce s-a putut întâmpla acest lucru? Pentru că societatea a acceptat, a lăsat să se întâmple. Este o zicală maghiară care spune că "Tăcerea printre ucigași te face complice". Au fost puțini care au avut tărie de caracter și au acționat. Ziua de azi poate fi și un bun prilej de a realiza fiecare dintre noi un barometru personal de toleranță. Cum reacționezi când de exemplu în preajma ta cuiva i se reproșează că are o anumită religie, etnie sau rasă? Intri în discuție sau nu. Sau consideri că tema nu-ți aparține și nu te implici. Cum reacționezi când pe forumurile unor ziare apar comentarii vădit intolerante, șovine, xenofobe? Le citiți și treceți mai departe? Sau scrieți un comentariu pozitiv? Am încercat măcar o dată cu adevărat să mă pun în pielea unei comunități etnice, religioase sau de orice altă natură?

Se afirmă, indiferent de regim, că cetățenii acestei țări sunt egali și suntem un model european în ce privește problematica minoritară. Nu neg. Sunt progrese, însă nu pot să nu remarc că încă multe proprietăți comunitare sau bisericești nu au fost predate nici după 24 de ani celor cărora le-au fost luate. Sau ce să spunem atunci când colegi de-ai noștri, datorită unor decizii care nu țin cont de probele administrate, sunt amenințați cu pierderea libertății pentru că au pus în aplicare legi de retrocedare votate în această instituție a statului român.

Nu pot să nu observ cu ce tentă naționalistă se reacționează la folosirea unor simboluri comunitare. Am citit că de ani buni în municipiul Slatina, într-o anumită zi se lasă o barieră pe un pod și se intră, mai în glumă, doar cu pașaport oltenesc. Ia gândiți-vă ce ar fi fost să pună cineva, exact pe același model, în glumă, o barieră în zona secuimii și să facă pașaport secuiesc. Ce-ați fi văzut la televizor? Ce isterizare s-ar fi realizat?

În acest context ne punem întrebarea: unde dorim să ajungem? Noi spunem: acolo unde nu există suspiciuni, acolo unde legea se aplică egal pentru toți, acolo unde nu se mută Secretariatul de stat pentru culte în funcție de religia sau etnia ministrului din structura Guvernului. Vrem ca promisiunile din declarația de la Alba Iulia cu privire la drepturile minorităților să fie codificate în legi și transpuse în realitate.

Acolo unde în școli nu se vor învăța doar luptele cu turcii, ungurii, rușii, polonezii etc., ci se va spune printre altele și faptul că Cristofor Columb, Amerigo Vespucci au navigat după "tabula Varadieusis, "tabelele orădene", realizate la curtea episcopului romano-catolic János Vitéz de Zredna. pe atunci, meridianul zero, Greenwich-ul medieval, buricul pământului, - datorită acestui episcop - acestei comunități era la noi la Oradea. De altfel, aici a fost cel mai mult timp din istoria omenirii.

Vrem să ajungem acolo unde valorile create de aceste minorități, comunități, vor fi prezentate copiilor majoritari într-un capitol distinct, ca parte integrantă a manualelor de istorie ale acestei țări. Deunăzi, am citit un studiu publicat de cotidianul "Adevărul", realizat de sociologi de la Inscop Research care explicau că aprecierea pozitivă, că relațiile istorice cu minoritatea maghiară spre exemplu, sunt bune, au fost de trei ori, deci de 300% mai mari la acele persoane care au avut în anturajul lor maghiarii.

Pe când la nivelul celor care nu au amici maghiari, doar 16% consideră relațiile istorice cu minoritatea ca fiind bune. Deci, acolo unde nu există posibilitatea unei percepții personale, contacte directe, liderii de opinie, mass-media deformează negativ realitatea relațiilor interetnice. Trebuie mai mult efort pentru mesaje pozitive. Cum am spus: step by step. Da. Pas cu pas putem evolua sau involua.

Stimate domnule președinte,

Stimați colegi,

Trebuie să ne întrebăm fiecare dacă acest program, această dezbatere pentru noi, pentru mine este o obligație, un punct de pe ordinea de zi sau este mai mult. Eu sper să fie mult, mult mai mult. Într-o lume în care avem din nou o criză economică, când este o goană nebună după supraviețuirea afacerilor firmelor, publicațiilor, când menținerea locului de muncă necesită eforturi trebuie să ne oprim și să spunem că, cu toate aceste greutăți, există reguli morale, umane de urmat.

Barometrul de toleranță, de acceptare a diversității este garantul bunăstării, al păstrării demnității umane ce nu poate fi lăsată să fie învinsă. A fost de ajuns un secol de ideologii distrugătoare. Îmi doresc ca barometrul personal realizat de către fiecare dintre noi, an de an să arate un trend pozitiv.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Domnul Moldovan, Grupul parlamentar al PC.

Video in format Real Media

Domnul Ioan Moldovan:

Domnule președinte,

Excelențele voastre,

Stimați invitați,

Dragi colegi,

Astăzi deputații din Parlamentul României comemorează Ziua holocaustului în România fiind convins că holocaustul trebuie să rămână proaspăt în conștiința oamenilor, în special a noastră, a decidenților politici, fiindcă stă în responsabilitatea noastră să nu permitem repetarea unor asemenea crime în masă. Să nu uităm niciodată holocaustul, să ne amintim întotdeauna atrocitățile comise în timpul celui de-al doilea război mondial, în care 6 milioane de oameni nevinovați, - copii, femei, bătrâni - au fost uciși doar fiindcă nu corespundeau unor criterii rasiale.

Da, trebuie să acceptăm. trebuie să recunoaștem că holocaustul s-a petrecut fiindcă acei oameni responsabili care au înțeles gravitatea fenomenului au ales să stea cu mâinile în sân, în timp ce s-a dat startul la exterminarea unui popor. Mai mult decât atât, trebuie să le spunem copiilor noștri, să le explicăm, să-i facem să înțeleagă pe deplin că soluția finală nu reprezintă nici un fel de soluție și că vinovații pentru anumite probleme pe care le întâmpinăm în timpul vieții suntem de cele mai multe ori chiar noi înșine, nicidecum oamenii din jurul nostru, cu atât mai mult fiindcă ar fi ei diferiți.

Cu toții spunem astăzi c-am învățat lecția istoriei, că ura față de o rasă, față de un popor este de domeniul trecutului și nimeni nu ia în considerare posibilitatea unui nou holocaust, însă reverberațiile acestei atrocități încă persistă în Europa anului 2013. Este suficient să observăm pozițiile unor reprezentanți din anumite state membre ale Uniunii Europene, vechi democrații europene, adevărate civilizații occidentale care promovează o atitudine ostilă, bazată exclusiv pe apartenența la o națiune, față de alți cetățeni europeni care merg în Vest ca turiști sau în căutarea unor locuri de muncă. Ba chiar sunt guverne întregi care consideră că sursa tuturor problemelor lor o constituie imigranții din estul Europei și propun tot felul de soluții, de îngrădire a liberei circulații, de expulzare, de blocare, o întreagă stigmatizare identică cu cea din anii '40, doar că nimeni nu este într-atât de bolnav încât să propună soluția finală.

Așadar, să nu uităm că acum 70 de ani șase milioane de oameni au fost uciși doar fiindcă erau diferiți, doar fiindcă aparțineau unui alt popor.

Dragii mei, cu toții nu trebuie să uităm niciodată holocaustul pentru ca holocaustul să nu se mai repete niciodată.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Gvozdenovici, Grupul parlamentar al minorităților naționale.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Video in format Real Media

Domnul Slavomir Gvozdenovici:

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Excelențele voastre,

Onorată asistență,

Doamnelor și domnilor deputați,

Grupul parlamentar al minorităților naționale se solidarizează astăzi cu Comunitatea evreilor din România, cu toate victimele holocaustelor din lume.

Astăzi trăim într-o Românie a democrației, a interculturalității, a toleranței, a respectului între noi și pentru valorile fiecăruia. În acest sens, printre exemplele din țara noastră, Timișoara este un exemplu european.

Doresc să relatez foarte pe scurt în fața dumneavoastră o întâlnire cu Excelența sa Van der Stoel, înaltul comisar european, care s-a întâlnit printre altele, prin anii '90, de câteva ori și cu comunitățile naționale din țara noastră. Foarte bine intenționat, ne-a transmis experiența și sfaturile curților europene, instituțiilor europene. Ascultându-l cu atenție, când mi-a venit rândul, i-am mulțumit, îndrăznind totuși să-i spun că atunci când este vorba despre Timișoara și nu numai, a întârziat la noi cam nu mai mult decât trei secole. Pentru că tot ce ne învață școala europeană ne-a învățat și școala bunicilor și părinților noștri, care a fost o școală a bunului-simț, a dragostei pentru ce este al tău și a unui respect deosebit față de cei cu care trăiești împreună.

Alăturându-ne cu mult respect acestei comemorări, doresc să reamintesc că și mai multe comunități naționale au avut de suferit în urma holocaustului înaintea, în timpul sau după cel de-al doilea război mondial. Aș da numai un exemplu al etniei mele, și anume, în al doilea război mondial, pe spațiul fostei Iugoslavii, 970 de mii de sârbi, evrei, romi, și acest lucru este cunoscut bine și comunității evreiești, și-au găsit sfârșitul în lagărele ustașilor fasciști, și numai 2% au murit prin împușcare. Închipuiți-vă ce sfârșit crunt au avut.

Nu de mult, tot pe spațiul fostei Iugoslavii au suferit milioane de oameni din toate popoarele de acolo având vina egală, subliniez, având vina egală. Îndrăznesc de aceea să cred că mult mai bine, mai uman și mai eficient ar fi dacă comunitatea internațională, mai ales marile puteri, ar combate cauzele, ar preveni decât să aplice sancțiuni câteodată unilateral și de cele mai multe ori nedrepte.

În încheiere, permiteți-ne să ne închinăm astăzi victimelor holocaustului și din cel de-al doilea război mondial și să sperăm că o asemenea tragedie umană nu se va repeta în țara noastră și niciunde în lume. Nu avem voie să uităm de nicio suferință a unui singur individ, nu a colectivităților, nu a popoarelor. Și când este vorba despre holocaust, și când este vorba despre Golgota Bărăganului, și când este vorba despre închisorile politice. Toate pogromurile - și ale legionarilor, și ale comuniștilor - ne-au adus mult rău. nu avem voie să uităm! Și în acest sens, cred că un gest de înțelegere, de respect față de toate minoritățile ar fi și gestul țării noastre de a începe mai serios cu retrocedări către bisericile istorice, către comunități.

Vă mulțumesc.

Și să nu uităm! (Aplauze.)

Video in format Real Media

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Doamnelor și domnilor invitați,

Dragi colegi,

Biroul permanent al Camerei Deputaților și Comitetul liderilor grupurilor parlamentare au hotărât să propună plenului adoptarea unei declarații a Camerei Deputaților privind comemorarea Zilei holocaustului.

Dacă sunt obiecții. Nu sunt.

Invit la tribună pe domnul deputat Niculae Mircovici, secretarul Camerei Deputaților, pentru a da citire declarației comune a Camerei Deputaților privind comemorarea Zilei holocaustului.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 19 octombrie 2017, 14:05
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro