Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 12-11-2013

Ședința Camerei Deputaților din 12 noiembrie 2013

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.16 Gheorghe Ciobanu - declarație politică intitulată: "Acordul cu Fondul Monetar Internațional, necesar, util și foarte bine negociat";

   

Domnul Ioan Oltean:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ciobanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește domnul deputat Florin Tătaru, deputat al aceluiași grup parlamentar.

Stimate coleg,

Trei minute sunt ale dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ciobanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează: "Acordul cu Fondul Monetar Internațional, necesar, util și foarte bine negociat"

Veniturile vor crește mult mai mult ca prețurile.

Noul acord al României cu Fondul Monetar Internațional este un demers cu care toate forțele politice democratice au fost de acord. PSD și PNL au dus la bun sfârșit acordul precedent și au participat la negocierea acestuia, iar PDL a realizat chiar două programe de împrumut de la Fondul Monetar. Deci, a induce opiniei publice ideea că există o alternativă de credibilizare a României pe piețele financiare internaționale și în ochii investitorilor străini reprezintă fie o neînțelegere a situației de fapt, fie o manipulare.

Înțelegerea actuală cu Fondul este tot de tip preventiv și are ca obiectiv relansarea economică a țării, nu finanțarea pentru a putea plăti pensii și salarii - așa cum s-a întâmplat în repetate rânduri în timpul guvernării Boc. Dintr-o asemenea perspectivă, a susține că poate era mai bine să nu purcedem la acest parteneriat e mai degrabă o dovadă de fariseism politic, specifică unor oameni care văd mereu paiul din ochii altora și niciodată bârna din propriul ochi.

Cât privește capacitatea de negociere a Guvernului Ponta, aduc aminte că este primul moment în care un premier român vine și spune, după o întâlnire cu Fondul Monetar Internațional, că urmează să crească pensiile și salariile, să crească sumele alocate investițiilor și urmează să scadă taxarea muncii prin reducerea cu 5%, de la 1 iulie 2014, a contribuțiilor pentru asigurările sociale. Când comparăm aceste rezultate de acum cu tăierile de 25% ale salariilor, impozitarea pensiilor, tăierea ajutoarelor pentru mame, tăierea fondurilor pentru investiții sau creșterea TVA-ului cu 5%, avem o imagine reală a progresului pe care l-a înregistrat România schimbându-i pe Boc și Ungureanu cu Victor Ponta. Pur și simplu, nu poate exista termen de comparație în ceea ce privește urmărirea intereselor oamenilor simpli.

De altfel, sunt absolut convins că, dacă Emil Boc era premier acum, se mai tăiau puțin veniturile oamenilor. În condițiile acestea, intervenția președintelui care cerea renegocierea Scrisorii de intenție către Fondul Monetar Internațional reprezintă o piedică gratuită și o nouă dovadă de rea-intenție.

Datoria noastră, ca oameni politici, este să luăm deciziile bune pentru cei care ne-au votat. Cu toții știm că acordurile cu FMI, mai ales într-o perioadă de turbulențe economico-financiare mari în Uniunea Europeană, dar și în lume, în general, reprezintă un colac de salvare. Este, dacă doriți, ștampila de calitate necesară oricărei țări care vrea să atragă investitorii străini. Dacă luăm în considerare creșterea de venituri și micșorarea CAS-ului, avem deja imaginea mult mai clar conturată a unei strategii în folosul oamenilor. Nu o să vă spun că toate lucrurile stau roz, dar faptul că, și în vremuri de restriște, există o preocupare reală pentru bunăstarea românilor contribuie la percepția bunelor intenții ale Guvernului în funcție.

Cât privește povestea cu recalcularea în creștere a accizei pentru combustibili, îmi permit să fac două observații pe care le consider importante: 1. Pe de o parte, avem de-a face cu o încercare de a aduna fonduri pentru proiecte majore de infrastructură rutieră. Nu se adună nici bani de pensii, nici de salarii. Se strâng acele fonduri pentru autostrăzi. 2. Este cea mai corectă taxare cu putință - ea se aplică doar beneficiarilor acelor fonduri. O persoană care cumpără combustibil folosește, implicit, și infrastructura rutieră. Plătind mai mult pentru benzină și motorină, acei bani se vor întoarce tot către ei prin autostrăzi și drumuri naționale mai numeroase, mai bine construite și mai bine întreținute. Practic, nu se mai iau bani din buzunarele tuturor pentru a se folosi la aceste proiecte, ci doar de la cei care beneficiază direct de ele.

În ceea ce privește temerile exprimate de unii cum că am putea asista la o creștere a prețurilor la produse, cred că e de datoria noastră să fim responsabili: reprezentanții puterii să liniștească populația, iar opoziția să fie corectă și să nu mai incite doar pe criterii politice. În condițiile în care avem cea mai mică inflație după 1989, 1,88% în septembrie 2013 față de aceeași lună din 2012, a vorbi despre creșterea prețurilor pare o copilărie. Mai ales că, în perioada guvernării Boc - Ungureanu, inflația a crescut în termeni absoluți cu peste 17%. Deci, ceva mai multă decență nu ar strica. Și nu vă cer să mă ascultați pe mine, ci pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, acesta dând explicații de curând că efectul creșterii accizării va fi o inflație mai mare cu 0,2%. Adică nimic față de cât câștigă în plus pensionarii și bugetarii în 2014.

Stimați colegi, concluzia se impune clar. Era necesar Acordul cu Fondul Monetar și foarte util. Negocierea s-a făcut de Guvernul Ponta în interesul oamenilor. Se măresc veniturile și se stimulează masiv crearea de noi locuri de muncă, creșterea accizării combustibililor se va face doar pentru cei care beneficiază direct de acești bani, folosind drumurile publice. Efectele asupra prețurilor de consum sunt neglijabile, creșterile de venituri fiind mult mai mari.

Țin deci, să felicit executivul pentru noul acord cu Fondul și pentru eforturile continue și constante pe care le face pentru ca românilor să nu li se mai pună în spate ca în timpul guvernări Boc toate efectele crizei. S-a schimbat ceva în România, guvernanții se gândesc în sfârșit la oameni.

Vă mulțumesc.

Deputat Gheorghe Ciobanu, PSD Timiș.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, distinse coleg.