Liliana Ciobanu
Liliana Ciobanu
Sittings of the Chamber of Deputies of November 12, 2013
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.145/22-11-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
25-11-2021
25-11-2021 (joint)
24-11-2021 (joint)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (joint)
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2013 > 12-11-2013 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of November 12, 2013

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.91 Liliana Ciobanu - declarație politică intitulată: "Altă dramă a României: copiii discriminați, deținuții îmbuibați!";

Doamna Liliana Ciobanu:

"Altă dramă a României: copiii discriminați, deținuții îmbuibați!"

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, definiția termenului "discriminare" se traduce prin "politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente neîntemeiate". În opinia mea, dar și a multor milioane de părinți din această țară, faptul că alocația de stat pentru copii nu s-a mai majorat din anul 2008, respectiv de aproape șase ani, îndeplinește elementele constitutive ale unei discriminări. Alocațiile copiilor au stagnat, pe fondul înmulțirii din ultima perioadă a familiilor cu mari probleme de supraviețuire, din cauza închiderii a numeroase societăți comerciale și a îngroșării consistente a numărului părinților rămași fără locurile de muncă. Putem vorbi astfel de un act de discriminare la adresa copiilor români, nevoiți să beneficieze de cuantumul rușinos de 42 de lei de aproape șase ani, timp în care cheltuielile cu costurile instrumentarului de strictă necesitate pentru ca un copil să meargă la școală au crescut de câteva ori, pentru a nu mai aminti de prețurile produselor alimentare.

Aceste argumente le-am înaintat președintelui Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Ferenc Asztalos, încă din data de 6 iunie a.c. Iată că, deși au trecut nu doar cele 30 de zile prevăzute de lege pentru trimiterea răspunsului, ba chiar aproape o jumătate de an, șeful CNCD, instituție plătită și din banii mei, și din contribuțiile tuturor oamenilor din această țară, inclusiv ai părinților care se descurcă cu întreținerea copiilor la nivelul de 42 de lei a alocației, ei bine, acest domn nu vrea să răspundă, deși este obligat prin lege! Lipsa unui răspuns din partea CNCD mă îndreptățește să afirm că am dreptate, iar copiii românilor sunt discriminați cu menținerea alocației de stat pentru copii la valoarea de 42 de lei lunar. De asemenea, tăcerea acestui domn Asztalos mai denotă și un exemplu de nefuncționare a instituțiilor statului sub guvernarea USL, mai exact de nepăsare și dispreț la adresa cetățenilor acestei țări.

În tot acest timp, respectiv ultimii șase ani, cheltuielile cu întreținerea unui deținut din penitenciarele românești s-au majorat de câteva ori, costul lunar ajungând în prezent la 2.397 lei. Aceștia beneficiază de trei mese calde pe zi, precum și de controale medicale (stomatologice, oftalmologice etc.) gratuite. În plus, deținuții au și alt mare avantaj comparativ cu părinții copiilor care trăiesc, mulți dintre ei, din alocațiile de 42 de lei. Mai exact, deținuții au toate pârghiile la îndemână pentru a se plânge de condițiile oferite în penitenciare, ei fiind campionii petițiilor atât la nivel național, cât și către instituțiile internaționale, de la CEDO la alte instanțe europene. Acești oameni își cer încontinuu drepturile peste tot în lume, în timp ce românii care nu supraviețuiesc cu cheltuielile necesare copiilor din suma derizorie de 42 de lei lunar nu au efectiv cui să se mai vaite.

Consider că este anormal ca o mare parte a banilor din bugetul acestei țări să fie destinați apărării infractorilor, în timp ce copiii, care sunt viitorul nostru, sunt neglijați și obligați să se descurce cu 42 lei pe lună, într-o Românie în care se afirmă de ani buni că educația este "prioritate națională"! Nu vreau să pledez pentru lucruri care nu se pot întâmpla. Din contră, sunt un om realist. Nu pot să fiu pasivă însă când văd că ministrul muncii trimite banii înapoi în buget, în loc să susțină majorarea alocațiilor copiilor. Din păcate pentru noi, românii, acești oameni care dispun după bunul lor plac de destinele cetățenilor nu dau explicații nimănui pentru faptele lor.

Am întâlnit destule cazuri în care familii întregi trăiesc de pe o zi pe alta și de la o lună la alta exclusiv din banii alocațiilor copiilor lor, nu pentru că nu vor să muncească și nu pentru că ar fi leneși, ci din cauza unor situații-limită în care au ajuns pe fondul crizei din ultimii ani. Adică nu își mai pot găsi un loc de muncă, nici măcar cu ziua, cum se spune, și atunci sunt nevoiți să trăiască din blestemata de alocație a copiilor. Care mai trebuie să meargă și la școală, să își cumpere și câte ceva de mâncare, să aibă rechizite și manuale, pentru că statul nu le mai dă aproape nimic... Sunt cazuri cutremurătoare, pe care nu le vezi stând confortabil în fotoliile din Palatul Victoria, ci trebuie să cobori cu picioarele pe pământ, să mergi printre oameni și să vezi la fața locului cum se trăiește în România cu mai puțin de 42 de lei pentru o singură persoană lunar! Din păcate, acest lucru le lipsește cu desăvârșire actualilor guvernanți, obișnuiți să stea în genunchi în fața misiunilor FMI, dar, în același timp, cu spatele către românii care i-au ales!

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 5 december 2021, 11:08
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro