Plen
Ședința Camerei Deputaților din 11 iunie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.72/20-06-2014
Video in format Real MediaVideo - Real Media
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
Video in format Real Media26-04-2017 (comună)
Video in format Real Media26-04-2017 (comună)
Video in format Real Media25-04-2017
Arhiva video:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 11-06-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 11 iunie 2014

    Declarații politice și intervenții ale deputaților:  

Ședința a început la ora 8,35.

Lucrările ședinței au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Dan-Ștefan Motreanu, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Partea a doua ședinței a fost condusă de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Cristian Buican și Ion-Marcel Ciolacu, secretari ai Camerei Deputaților.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Ștefan Motreanu:

Bună dimineața!

Deschid ședința consacrată declarațiilor politice de astăzi, 11 iunie 2014.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Sonia-Maria Drăghici - declarație politică intitulată: Felicitări noului președinte al Israelului, Reuven Rivlin, dar să nu îl uităm pe Shimon Peres!;

Săptămâna trecută seria declarațiilor politice a început cu reprezentanții opoziției. Săptămâna vom începe cu reprezentanții puterii. Drept urmare, am să o invit la microfon pe doamna deputat Sonia-Maria Drăghici și se pregătește domnul deputat Ioan Eparu.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Felicitări noului președinte al Israelului, Reuven Rivlin, dar să nu îl uităm pe Shimon Peres!"

Alegerile prezidențiale din Israel, din 10 iunie 2014, au condus, după cum era de așteptat, la succesul candidatului Reuven Rivlin, membru al Likud, partidul de dreapta condus de premierul Benjamin Netanyahu. Președintele a fost ales de Parlament - Knesset, pentru un mandat de șapte ani, funcția de președinte al statului Israel fiind însă una pur onorifică, de simbol al unității naționale.

La sfârșit de mandat, nu putem să nu elogiem activitatea ieșită din comun, prin longevitate, complexitate și viziune a fostului președinte al Israelului, Shimon Peres, prezent de 65 de ani pe scena politică internațională, ultimul supraviețuitor al generației "părinților fondatori ai națiunii". Shimon Peres nu a ezitat să fie un jucător activ în politica israeliană, în ciuda divergențelor de opinie cu premierul Benjamin Netanyahu, dând dovadă de perseverență, consecvență și tenacitate.

Pe teme extrem de sensibile, ca procesul de pace cu palestinienii, relațiile strategice cu Statele Unite și programul nuclear iranian, Peres, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1994, a avut luări de poziție care i-au adus reputația de înțelept, pe lângă o popularitate internațională remarcabilă, în contrast cu izolarea tot mai mare a lui Benjamin Netanyahu.

Președintele Shimon Peres și-a exercitat atribuțiile și și-a exprimat convingerile care l-au călăuzit în viață până în ultimele zile ale mandatului său. Pe 8 iunie 2014, la Vatican, Papa Francisc s-a întâlnit cu președintele israelian Shimon Peres și cu președintele palestinian Mahmoud Abbas, cerându-le palestinienilor și israelienilor să militeze în favoarea păcii. Papa Francisc a afirmat: "Este nevoie de curaj pentru a spune da negocierii și nu ostilității, da respectării acordurilor și nu provocărilor, da sincerității și nu duplicității. Lumea este o moștenire pe care am primit-o de la strămoșii noștri și este un dar pentru copiii noștri, copii care sunt obosiți și epuizați de conflicte și doritori să vadă zorii păcii".

Shimon Peres, la rândul său, și-a exprimat dorința ca palestinienii și israelienii să ajungă la "o pace între egali". "Putem, împreună și acum, israelienii și palestinienii, să convertim viziunea noastră nobilă într-o realitate de bunăstare și prosperitate. Stă în puterea noastră să aducem pacea copiilor noștri. Aceasta este datoria noastră, sfânta noastră misiune a părinților", a declarat Peres.

De altfel, Președintele Obama și Uniunea Europeană, prin doamna Catherine Ashton, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, depun eforturi susținute pentru reluarea rapidă a negocierilor de pace din zonă. După zeci de ani de conflicte, înțelepciunea conducătorilor și comuniunea de idei în spiritul păcii și umanismului vor trebui să dea roade.

Noul președinte al Israelului, Reuven Rivlin, jurist de formație, este un vechi și bun politician. A mai candidat la președinție în anul 2007, când l-a concurat, între alții, pe Shimon Peres, dar nu a reușit să intre în turul doi. E cunoscut ca fiind un om dintr-o bucată, care are curajul propriilor opinii. A fost apreciat ca un excelent parlamentar, în anul 2012 fiindu-i decernat titlul de Cavaler al guvernării de calitate din partea Mișcării Israeliene pentru Calitatea Guvernării. În anii 2013-2014, nu a avut sprijinul liderului partidului său, premierul Netanyahu, cu care a avut divergențe de opinii, și nu a fost reales în fruntea Knessetului.

Avem speranța că noul președinte al statului Israel va da dovadă că este un politician de elită, că va continua lupta pentru pace a predecesorului său, că își va face o misiune nobilă din apărarea dialogului, a respectului dintre națiuni și a bunei conviețuiri dintre popoare. Îi dorim mult succes în cariera politică, viață lungă, sănătate, prosperitate și armonie!

Să nu uităm cuvintele Papei Francisc: "Dați-ne curajul de a spune: fără război vreodată, cu război totul este distrus! Fie ca memoria victimelor nevinovate ale războiului și violenței să ne insufle curajul păcii, răbdarea de a construi zi de zi un cadru tot mai solid pentru a conviețui în respect și în pace."

Mântuitorul ne-a spus următorul lucru: "Unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu, în mijlocul lor." - Matei 18, 20. Pentru aceasta, salutul creștin, fiind rostit în numele lui Dumnezeu, este totodată și o stare de comuniune cu Acesta.

De aceea, rostesc acum cuvintele de comuniune cu divinitatea în limbile română, ebraică și arabă: Doamne ajută! Hosanna rabba! Subhan Allah!

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Ștefan Motreanu:

Mulțumesc și eu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Ana Birchall - declarație politică cu tema: Conversia creditelor în moneda națională și Legea insolvenței persoanelor fizice, două proiecte care vor schimba ingredientele relației românilor cu băncile;

O invit la microfon și cu încuviințarea domnului deputat Eparu pe doamna deputat Ana Birchall și se pregătește domnul deputat Eparu.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Mulțumesc mult, domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

"Conversia creditelor în moneda națională și Legea insolvenței persoanelor fizice, două proiecte care vor schimba ingredientele relației românilor cu băncile"

În declarația politică de astăzi voi vorbi despre importanța adoptării a două proiecte legislative, care vor ușura povara pentru românii cei mai afectați de criză, pentru familiile din România sufocate de plata ratelor la credite.

Propunerea de completare a Ordonanței de urgență nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, prin care românii cu credite în monede străine au posibilitatea să își convertească aceste credite în lei, propunere inițiată de mine și susținută de încă 133 de colegi și colege parlamentari, se află astăzi în dezbaterea Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat.

Modificarea acestei ordonanțe, în sensul introducerii dreptului de a converti creditele în moneda națională fără comisioane, costuri adiționale sau garanții suplimentare, are rostul de a contrabalansa majorarea ratelor bancare pe care românii le plătesc lună de lună, o majorare care se datorează, de cele mai multe ori, exclusiv fluctuațiilor cursului de schimb valutar.

Această propunere legislativă vine în ajutorul românilor, consumatorilor de bună-credință, aflați în imposibilitatea de a-și plăti datoriile la bancă din cauze aflate dincolo de voința și controlul lor și, de multe ori, chiar și dincolo de înțelegerea lor.

Nu subestimăm în niciun fel capacitatea creditorilor români de a înțelege substraturile unui contract de credit, dar sunt de părere că aceștia au dreptul de a fi informați cu privire la toți factorii de risc la care se supun, nu numai la momentul contractării creditului, ci pe toată perioada de creditare.

Statisticile arată că situația creditelor în România nu este una foarte îmbucurătoare. Criza economico-financiară, dublată de măsurile de austeritate adoptate de regimul Băsescu-Boc au dezechilibrat sistemul și au împins foarte mulți români în situația de a fi în imposibilitatea de a-și achita ratele la bănci.

Cel mai recent raport al Băncii Naționale a României arată, pentru sfârșitul lunii aprilie 2014, o creștere a ponderii creditelor restante în valută la 15,2%, față de 14,68%, la sfârșitul anului 2013, în timp ce ponderea creditelor restante în lei este în scădere.

Potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană în raportul anual de stabilitate financiară, după cinci ani de criză, românii sunt cetățenii cei mai îndatorați în valută din Europa Centrală și de Est, fiind întrecuți doar de lituanieni.

Peste 65% din creditul de retail contractat de clienții persoane fizice ai băncilor din România era în valută, la nivelul înregistrat la începutul anului.

Principiile pe care se bazează această propunere legislativă inițiată de mine au la bază Directiva Parlamentului European și a Consiliului European nr.17/2014 privind contractele de credit pentru proprietăți rezidențiale.

Această directivă (Directiva 17/2014/Uniunea Europeană) a fost adoptată și publicată în Jurnalul Oficial în februarie anul acesta. Adoptarea măsurilor de protecție a consumatorilor europeni de credite a rezultat din nevoia acestora de a beneficia de servicii bancare echitabile.

De aceea, în opinia mea, România nu trebuie să facă excepție de la această regulă.

Această Directivă europeană trebuie transpusă în legislația națională și consider că suntem acum în măsură să luăm o decizie importantă pentru milioane de români care au rate la bănci.

Cel mai scurt drum către transpunerea Directivei în legislația națională este susținerea și adoptarea în Parlamentul României a inițiativei legislative propuse de mine.

Acesta este mesajul cu care voi merge în fața colegelor și colegilor din Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat și sunt sigură că vom beneficia atunci de susținerea necesară pentru adoptarea cu celeritate a propunerii noastre legislative, de care vor beneficia atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice din România.

Mă bucură faptul că majoritatea colegelor și colegilor mei au realizat importanța adoptării acestui proiect de lege.

Vreau să le mulțumesc, pe această cale, și colegelor și colegilor care au avizat favorabil acest proiect de lege în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități.

De asemenea, sunt foarte mulțumită că propunerea mea legislativă are inclusiv susținerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Am încredere că pe măsură ce dezbaterile parlamentare vor avansa pe acest subiect și mai mulți colegi, indiferent de apartenența politică, vor susține și vor vota acest proiect legislativ deosebit de important.

Sprijinirea familiilor, a românilor aflați în imposibilitatea eliberării de jugul datoriilor la creditori trebuie abordată din mai multe puncte de vedere. Tocmai de aceea, un alt proiect legislativ pe care l-am inițiat, complementar cu conversia creditelor contractate în monede străine, este Legea privind insolvența persoanelor fizice.

În paralel cu conversia creditelor, insolvența persoanelor fizice trebuie reglementată în România prin introducerea unui set de măsuri clare și echitabile, care acordă prioritate planului de rambursare, și nu lichidării bunurilor sau executărilor silite pentru românii care nu își mai pot achita datoriile. În acest moment, din întreaga Uniune Europeană numai România și Bulgaria nu au reglementată insolvența persoanelor fizice.

Avem nevoie de Legea falimentului persoanelor fizice. Acest lucru este întărit inclusiv de faptul că instituții bancare și-au exprimat susținerea pentru această propunere legislativă. Propunerea legislativă pe care am inițiat-o are la bază și bunele practici din cele mai performante legislații în domeniul insolvenței din Statele Unite sau din țări din Uniunea Europeană. În total sunt 11 țări din care am studiat și am analizat bunele practici în ceea ce privește insolvența persoanelor fizice.

Consider că și românii trebuie să beneficieze, la fel ca restul cetățenilor Uniunii Europene, de o reglementare corectă în domeniul insolvenței persoanelor fizice.

Criza poate să fie pe sfârșite, dar consecințele pe care le-a produs în bugetele familiilor încă afectează traiul de zi cu zi al românilor. Pierderea locului de muncă, tăierea salariilor din sectorul bugetar sau reducerea salariilor în mediul privat și majorarea ratelor lunare la credite, din cauza fluctuațiilor ratei de schimb valutar, sunt premisele unui peisaj economic periculos.

Indiferent de preferințele noastre ideologice sau politice, putem să fim cu toții de acord că aceste măsuri de care vă vorbesc astăzi de la tribuna Parlamentului României sunt necesare pentru milioane de români care au dificultăți în plata ratelor bancare sau a datoriilor pe care le-au contractat.

Indiferent că vorbim de persoane fizice sau persoane juridice, relația dintre creditor și debitor trebuie să se poarte pe principii echitabile și echilibrate, în beneficiul mutual al ambelor părți.

Stimate colege și stimați colegi,

Trebuie să fim aproape de nevoile românilor împovărați în datorii, care au avut cel mai mult de suferit de pe urma efectelor produse de criza financiară.

Trebuie să venim în întâmpinarea românilor cei mai vulnerabili și să acționăm rapid și eficient astfel încât să le asigurăm acest sprijin, să le acordăm șansa de a nu-și pierde agoniseala de o viață doar pentru că nu-și pot plăti ratele bancare, nefiind rău-platnici pentru că nu vor să-și achite datoriile, ci pentru că, efectiv, nu pot.

România se confruntă deja cu criza creditelor. Tocmai de aceea este urgent nevoie de adoptarea Legii falimentului persoanelor fizice - trebuie să fim prevăzători și să adoptăm aceste măsuri profesioniste, bazate pe modelele bune din celelalte state europene, care să îi ajute pe români să poată să își achite datoriile fără să fie expuși riscului executărilor silite.

Fac un apel la dumneavoastră, colegele și colegii mei parlamentari, indiferent de culoarea dumneavoastră politică, să susțineți și să votați aceste proiecte legislative care, cu siguranță, vor fi de un real ajutor românilor care sunt împovărați de datorii și care riscă să rămână pe drumuri, pierzându-și casele și agoniseala de o viață.

Mulțumesc.

Ana Birchall, deputat Colegiul nr.5, Vaslui.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Ștefan Motreanu:

Mulțumesc și eu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Ion Eparu - declarație politică cu subiectul: Ce palmă a primit școala românească!;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ion Eparu și se pregătește domnul deputat Aurelian Mihai.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Eparu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte de ședință.

Am mai afirmat de la acest microfon că încerc să mă păstrez în coordonatele meseriei mele de cadru didactic și vreau să precizez că, atunci când am devenit membru al Camerei Deputaților, nu mi-am putut închipui că, de la acest microfon, se pot rosti vorbe așa de grele cum s-au rostit pe parcursul celor aproape doi ani de zile. Inclusiv ieri am asistat la câteva schimburi de replici destul de dure.

Venind spre Camera Deputaților, am ascultat - din nefericire - o știre care ne aduce la cunoștință faptul că, peste ocean, în America, încă doi copii, încă doi tineri, și-au pierdut viața într-un atac armat într-o unitate școlară.

Aceasta este, din păcate, o confirmare a realismului declarației politice pe care eu o întocmisem de săptămâna trecută în urma unui eveniment nu de această gravitate, dar, în opinia mea, potențial la fel de periculos, care s-a întâmplat într-o școală din colegiul pe care-l reprezint, din Ploiești.

Am trei declarații politice, toate din zona învățământului. A început bacalaureatul, studenții sunt în sesiune, conform noului Sistem Bologna. Sunt două declarații pe care le-am depus, dar pe aceasta din fața mea - foarte scurtă - țin în mod deosebit s-o fac publică.

Am intitulat-o: "Ce palmă a primit școala românească!"

Stimați colegi,

Am auzit, în repetate rânduri, că un conflict între copii, într-o școală, este un lucru firesc. Pot să încerc să înțeleg asta, gândind prin prisma vârstei lor, a mediilor din care provin și a orgoliilor specifice fiecărei vârste. Până la urmă, sunt de la egal la egal.

Pot să înțeleg, mergând cu raționamentul către absurd, și tensiuni, în anumite limite, între elevi și cadre didactice. Se întâlnesc zi de zi două părți care au, în esență, același interes, doar că altfel perceput de fiecare.

Nu pot să înțeleg însă cum părinții și dascălii, fundamental aflați de aceeași parte a baricadei, fundamental trăgând în aceeași direcție, muncind în același scop, acela de a transforma copiii în oameni de nădejde, ajung să se lupte, în adevăratul sens al cuvântului. Da, vorbesc despre o luptă, lovitură, bătaie, un gest care dincolo de conotația penală are implicații serioase. Vorbesc despre cazul petrecut într-o școală din Ploiești, în care mă aflam chiar în toamna anului trecut, în timpul unei vizite în colegiu. Directorul, o profesoară de limba română, de trei ani în funcție și cu 12 ani vechime în învățământ și în unitatea respectivă, trăgea atunci un semnal de alarmă, lansa un apel disperat privind imposibilitatea de a asigura paza unei școli de cartier de la periferia municipiului. În paranteză fie spus, este o școală mixtă, în care copiii romi învață lângă copiii români.

Aceeași profesoară, repet, nimeni altcineva decât directorul unității, a încasat zilele trecut o palmă de la tatăl unei eleve pe care a trimis-o acasă nu pentru că nu era îmbrăcată în uniforma prevăzută de regulament, ci pentru că, pe lângă asta, ținuta de voie pe care adolescenta o adoptase era complet inadecvată statutului și instituției în care se afla. Vă spun aceste detalii ca să înțelegeți contextul. Și îndrăznesc să fac o paralelă și să vă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă un jandarm, de exemplu, ar fi fost pălmuit la intrarea în stadion de un individ, pentru că forțele de ordine nu i-ar fi permis odraslei accesul la meci, fără bilet. Situația este cam aceeași, urmările și reacțiile ar fi fost, probabil, altele.

Revenind la acel incident, încerc să mă detașez de implicarea instituțiilor statului și să vă invit să analizați strict urmările pe care acesta îl va avea. Cei 400 de elevi ai unei școli din Ploiești știu, în acest moment, că părinții pot veni să le facă dreptate cu parul, fără consecințe notabile. Alte zeci de mii din județ iau aminte. Și cu fiecare caz de acest fel, asupra unei școli se așază o pată de neșters asupra unor dascăli, o umilință de neînchipuit, iar percepția și educația a sute, poate mii de copii, sunt compromise într-o fracțiune de secundă. Ce altceva pot înțelege ei dintr-o asemenea întâmplare?

E grav ce s-a întâmplat, judecând gestul în sine, ca raport între doi oameni raționali. Este și mai grav însă că am ajuns aici, iar asemenea reacții, altădată de neconceput, par să țină de firesc și să intre în cotidian. Acesta este adevăratul semnal de alarmă și primul motiv pentru care un astfel de incident nu trebuie transformat într-o cifră nesemnificativă dintr-un raport anual, ci în punctul de plecare pentru adoptarea de măsuri concrete, centrate în primul rând pe siguranța copiilor pe al căror viitor ne bazăm noi toți.

Palma primită de profesorul din Ploiești este, constat eu, o palmă menită să ne trezească pe toți.

Și aș adăuga în final că sper să se întâmple așa, deși veștile de peste ocean, exprimate de însuși președintele Barack Obama, sunt către scepticism.

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Ștefan Motreanu:

Mulțumesc și eu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Aurelian Mihai - declarație politică cu privire la declarațiile rasiste la adresa românilor din Marea Britanie;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Aurelian Mihai și se pregătește domnul deputat Gheorghe Firczak.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurelian Mihai:

Bună dimineața!

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Nu am fost niciodată rasist și nici nu voi fi vreodată, însă recunosc atunci când o persoană este.

Ceea ce se întâmplă astăzi în comunitatea românească din Marea Britanie, ceea ce se întâmplă în general referindu-mă la activitatea acestui partid bizar, intrat în viața politică din Marea Britanie, UKIP, deranjează foarte mult. Deranjează foarte mult atât comunitatea noastră, cât și alte comunități de imigranți și deranjează foarte mult și România, pentru că loviturile pe care le încasăm în ultima vreme sunt destul de serioase. Mai nou, suntem denumiți "hoarde", hoarde care invadează Marea Britanie, lucru care nu este adevărat. Țin să amintesc domnului Tim Aker, care, într-adevăr, face un apel destul de disperat către electoratul britanic că problema expusă de dumnealui este destul de ireală. Noi, românii, nu venim neapărat să muncim în Marea Britanie pe salarii minime și nu venim neapărat să furăm locurile de muncă ale nativilor. Pur și simplu suntem o comunitate care caută să se integreze, comunitate care, într-adevăr, s-a integrat destul de bine nu numai în Marea Britanie, ci și în alte țări. Nu neg problemele pe care le are statul român. Nu neg problemele pe care le are economia românească și nu neg problemele pe care le avem noi, ca clasă politică, indiferent că ne referim la cea trecută sau la cea actuală.

Însă a declara astfel de lucruri față de o națiune europeană, a declara astfel de lucruri față de un popor care are o existență milenară în Europa este de-a dreptul ridicol și neomenesc, inuman.

Nu are rost, domnule Tim Aker, să discutăm chestiuni pe care le putem duce la infinit. Nu are rost și să intrăm în dezbateri absurde referitoare la existența noastră în Marea Britanie. Suntem cetățeni europeni, la fel cum și dumneavoastră sunteți cetățeni europeni, la fel cum eu am întâlnit britanici în Spania, Italia și în alte țări, în afara continentului, la fel și dumneavoastră întâlniți români în Marea Britanie. Nu este un lucru rău, este un lucru bun. Faptul că noi, astăzi, ne aflăm în Marea Britanie este o garanție a democrației pe care o întâlnim pretutindeni în Europa și, evident, în Marea Britanie.

Toți avem probleme. Nu trebuie să facem din micile exemple pe care le avem ca exponenți între cei care deranjează, evident, în comunitatea respectivă, ca infractori. Infractorul nu are naționalitate, din punctul meu de vedere. Pur și simplu, nu trebuie să ne facem o țintă dintr-o comunitate în care cea mai mare parte, 99,9% dintre exponenți este reprezentată de oameni serioși.

Înțeleg, de asemenea, și discursul domnului Faraje, care spunea că nu are nevoie de vecini români. Nici nu-l obligă nimeni să aibă vecini români. Nu-l obligă nimeni să trăiască în societate, dacă vrea, este alegerea dumnealui. Pur și simplu, românii, fie din Marea Britanie, fie din România, fie de prin Uniune, ne-am săturat de astfel de replici din partea dumneavoastră, care sunt duse foarte departe, exagerat rasiste și nu mai dorim să fim ținta nimănui.

Noi, în calitate de clasă politică, cred că avem obligația să răspundem. Clasa politică de la București trebuie să-și facă datoria față de românii din Marea Britanie.

Iar pe dumneavoastră, stimați colegi, vă invit și lansez un apel pe care o să-l mai reiau și în alte dimineți, în alte zile, atunci când faceți o deplasare în Europa sau în orice țară unde se află comunități importante de români, încercați să vă rupeți din timpul dumneavoastră pentru a-i vizita. Românii sunt destul de încântați să vă cunoască, destul de încântați să vadă într-adevăr că parlamentarii, aleșii, îi vizitează, iar dacă niciodată nu ați făcut acest lucru, este foarte simplu, puteți să discutați cu noi, cei care reprezentăm comunitățile românilor de peste graniță - suntem patru deputați, doi senatori - sau puteți oricând să vă adresați unei ambasade românești prezente în țara respectivă.

Întotdeauna noi am fost ospitalieri, receptivi, iar poate că și prezența dumneavoastră în comunitatea românească, fie că vă aflați inclusiv în concediu, rupeți o oră-două din timpul dumneavoastră să vedeți cât de frumos e să vă întâlniri cu români departe de casă, să aflați noi experiențe, să discutați despre viața de acolo, cum trăiesc ei, modul în care își cresc copiii și îi educă și vă spun că o să fiți foarte surprinși.

Poate un astfel de semnal este destul de bine să-l dăm pentru acei oameni politici din vestul Europei care-și fac o țintă predilectă din a ataca întotdeauna românii și, de multe ori - și nu de multe ori - niciodată justificată. Nu suntem, până la urmă, ultimul popor din lume și nu trebuie neapărat să tolerăm la infinit astfel de ieșiri care nu-și au locul, rolul și rostul într-o democrație. Pur și simplu, atacurile pe care le observ aproape zilnic în Marea Britanie mă determină să vizitez cât mai curând comunitatea noastră, poate în maximum două săptămâni să mă aflu în prezența românilor din Londra sau Hampton sau unde mai sunt probleme.

Vă invit și pe dumneavoastră ori de câte ori aveți astfel de deplasări, mă repet, căutați să vizitați românii și vă asigur întotdeauna de sprijinul comunității de acolo și, de asemenea, de rezultate destul de plăcute aflându-vă în compania cetățenilor români.

Am să reiau totuși apelul pe care în fiecare marți-dimineață vi-l aduc aminte. În curând va apărea pe ordinea de zi reducerea taxelor consulare, inițiativa pe care o avem noi de reducere a taxelor consulare și de modificare a Legii nr.198/2008, încă o dată reiau apelul, votați pentru reducerea acestor taxe, pentru că noi, românii din afara granițelor țării, avem nevoie.

Sunt taxe foarte ridicate, taxe care trebuie coborâte, pentru că din 2008, din 2010, acestea au fost ridicate destul de absurd la niveluri care nu pot fi suportat astăzi de cetățeni români care trăiesc departe de casă și nu au un loc de muncă stabil, nu au veniturile consistente, pur și simplu sunt umiliți.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Ștefan Motreanu:

Mulțumesc și eu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Gheorghe Firczak - declarație politică intitulată: Am fost, sunt și voi rămâne rutean!;

Invit la microfon pe domnul deputat Gheorghe Firczak și se pregătește domnul deputat Anton Doboș.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule președinte,

Declarația mea politică se intitulează: "Am fost, sunt și voi rămâne rutean!"

În perioada 6-8 iunie 2014, s-a desfășurat la Bistra, județul Maramureș, o întâlnire a rutenilor din comuna respectivă cu președintele Consiliului Mondial al Rutenilor, Djura Papuga, însoțit de poeta ruteancă Marija Kovač Doroski și Vladimir Harhaji, vicepreședintele Comisiei pentru Mijloacele de Informare a Consiliului Mondial al Rutenilor, sub genericul "Am fost, sunt și voi rămâne rutean". De asemenea, au fost prezenți din conducerea centrală a uniunii noastre: Iulius Firczak, președinte; Francisc Gal, vicepreședinte; Maria Saghin, Ivan Petrețchi, Mariana Petrețchi, membri. Sâmbătă, 7 iunie, delegația Consiliului Mondial al Rutenilor a avut o întâlnire cu rutenii din satul Valea Vișeului, comuna Bistra. Profesorul Vasile Onujec, consilier al Uniunii Culturale a Rutenilor din România în Consiliul Local Bistra, a prezentat comunitatea rutenilor din Valea Vișeului.

Duminică, 8 iunie, delegația a avut o întâlnire cu primarul comunei Bistra, Vasile Duciuc, și consilierii ruteni Ivan Petrețchi și Vasile Onujec. Primarul a prezentat oaspeților comuna și le-a mulțumit pentru vizită invitându-i să revină la Bistra. Președintele Djura Papuga i-a felicitat pentru realizări, pentru cadrul propice conviețuirii multietnice din comuna Bistra.

Ulterior, delegația a participat la Sfânta Liturghie de la Biserica Ortodoxă din Bistra. După-amiază a avut loc un campionat de fotbal între echipe constituite de tinerii din satele comunei Bistra, județul Maramureș.

Toate acestea ilustrează, încă odată, că, în România, minoritățile naționale, în general, rutenii, în particular, se bucură de sprijinul autorităților centrale și locale. Pentru toate acestea, noi, rutenii, suntem recunoscători poporului român.

Permiteți-mi, cu această ocazie, să exprim satisfacția rutenilor din România pentru depunerea jurământului în calitate de președinte al Ucrainei a domnului Petro Oleksiiovici Poroșenko, eveniment întâmplat tot sâmbătă, săptămâna trecută. Acestea demonstrează că țara vecină este pe drumul cel bun, al unei democrații reale, a recunoașterii minorităților ca entități distincte în cadrul acestei țări. Finalul trebuie să îl reprezinte voința legitimă a ucrainenilor înșiși de aderare a țării lor la Uniunea Europeană.

De asemenea, dați-mi voie să ne exprimăm cu această ocazie tristețea pentru trecerea la cele veșnice a celui care a fost reputatul muzician Silviu Baciu, din Baia Mare, 1946-2014, profesor la Liceul de Arte Baia Mare. A fost prietenul rutenilor, participând la foarte multe acțiuni culturale ale uniunii noastre, contribuind esențial la editarea a două CD-uri cu muzică tradițională ruteană.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Ștefan Motreanu:

Mulțumesc și eu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Anton Doboș - declarație politică: Politica de alianțe a PSD;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Anton Doboș, se pregătește doamna deputat Carmen Hărău.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Anton Doboș:

Domnule președinte,

Declarația mea se intitulează: "Politica de alianțe a PSD".

Este clar pentru toată lumea că rezultatele alegerilor europarlamentare arată cum forța stângii nu este chiar atât de mare pe cât spun liderii PSD. Cu tot aparatul administrativ și guvernamental la dispoziție, Victor Ponta și prietenii săi n-au reușit să adune decât puțin peste două milioane de voturi, insuficient pentru a reface visurile de a conduce statul prin delegat ale lui Ion Iliescu. Este evident că scorul obținut de PSD îi îngrijorează pe liderii partidului și, din acest motiv, n-au anunțat încă un candidat pentru funcția supremă în stat.

Dincolo de procentele care depășesc cu puțin o treime din total, cel mai mare dușman al lui Victor Ponta și al aliaților săi de ocazie este chiar guvernarea. Iar asta din cauză că între ceea ce au promis și ceea ce au făcut distanța este foarte mare, încât nici măcar asistații sociali, bună parte din bazinul electoral al stângii, nu mai cred în discursurile seci și lipsite de conținut ale liderilor PSD.

După înlăturarea Partidului Național Liberal de la guvernare, conducătorii PSD au împărțit rapid locurile rămase libere în guvern și au încercat să găsească o strategie pentru a-și asuma rezultatele specialiștilor desemnați până atunci de PNL în diverse ministere. De altfel, dacă actualul Guvern Ponta 3 mai are rezultate, asta se datorează politicilor publice gândite de miniștrii liberali, puse în practică puțin după plecarea lor de la putere.

Guvernul PSD este conștient că nu mai are foarte multe luni de trăit, pentru că dreapta va câștiga alegerile prezidențiale și va administra din nou țara așa cum trebuie. Tocmai de aceea, pentru a rămâne la putere măcar până la sfârșitul anului, Victor Ponta și aliații săi au atras în cercul lor încă un partid-televizor, cu un lider atipic pentru întreaga Europă, nu numai pentru România.

În realitate, atragerea Partidului Poporului-Dan Diaconescu la guvernare nu reprezintă decât oficializarea unei relații mai vechi, care a fost întreținută de ambele părți în plan local. Este și cazul județului Iași, unde PSD și PP-DD și-au dat mâna pentru a bloca proiectele actualei conduceri PNL a consiliului județean. Punerea de piedici, strigătul strident și furtul de idei sunt cele mai bune meserii ale activiștilor social-democrați, atât în consiliile locale și județene, cât și în Parlament. Acum este foarte limpede că cine se aseamănă se adună, iar asta se întâmplă în detrimentul cetățenilor, care au nevoie de politici de dreapta, pentru a fi stabilizată economia și consolidată creșterea.

În concluzie, atrag din nou atenția că, la 25 de ani de la căderea comunismului, practicile acestuia n-au pierit. Elita guvernării umblă doar după propria propășire, ignorând adevăratele nevoi ale populației. Principiul cheltuirii fără fundament și al pomenilor cu scop electoral nu mai funcționează nicăieri în Europa și va dispărea în curând și din societatea noastră. Tocmai de aceea cred că Victor Ponta și prietenii săi ar trebui să exerseze alt tip de guvernare, mai ales că au stat aproape de miniștrii liberali. Cu sfaturi de la PP-DD este clar că liderii PSD sunt tot mai aproape de a scăpa frâiele țării.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Ștefan Motreanu:

Mulțumesc și eu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Eleonora-Carmen Hărău - sublinierea unor aspecte legate de nevoia de finanțare a Hunedoarei; mesajul primarului municipiului Hunedoara adresat politicienilor;

O invit la microfon pe doamna deputat Carmen Hărău, se pregătește domnul deputat Ion Bălan.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

M-am întâlnit împreună cu Comisia pentru buget, finanțe, din care fac parte, cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială săptămâna trecută și am avut un sentiment foarte neplăcut să constat că domnii aceștia au o reprezentare teoretică, aș zice statistică și lipsită de realism în legătură cu ce se întâmplă acum în România.

Spunea doamna reprezentant al Fondului Monetar Internațional că a constatat din date statistice că suportabilitatea economiei românești la mărirea accentuată a prețului gazului metan este mare, date fiind datele statistice.

Domnii aceștia nu înțeleg și din arcul guvernamental nu li se comunică faptul că, dacă țara asta are un noroc, mai are un pic de noroc, acesta este dat de agenții economici care, la fel cum făceau indivizii în 2007, și-au luat bocceluța - de astă dată bocceluța firmei - și au început să lucreze în străinătate nu doar contracte comerciale de tip confecție metalică, textile ș.a.m.d., ci și construcții, pentru că nu sunt încurajați de un stat care taie de mama focului investițiile publice. Nu pare a fi interesată Troica de crearea posibilităților de rambursare a banilor pe care noi îi primim. Pentru că dacă ar fi așa, ar fi foarte, foarte interesați ca investițiile publice să rămână în picioare și să nu fie sacrificate pe altarul pomenilor electorale.

Și vreau să vă dau un exemplu care vine din municipiul Hunedoara, municipiul pe care eu îl reprezint în Parlament.

În luna martie, la începutul lunii martie, într-o vizită de lucru în municipiul Hunedoara, vicepremierul Guvernului Ponta 3, domnul ministru liberal Daniel Chițoiu, ne-a anunțat și am aflat cu bucurie că vom avea finanțare pentru două blocuri ANL, ce zac în Hunedoara din 2009.

Guvernul Ponta 2, cu vicepremierul Chițoiu, a arătat disponibilitate spre această investiție. Nota bene: este vorba de două blocuri ANL, construite - de construit - în ultimii 20 de ani după alte două blocuri ANL.

Deci, stimați colegi, municipiul Hunedoara a beneficiat în 20 și de ani, deci după Revoluție, după 1989, de construcția a 80 de locuințe pentru tineri. Acestea ar fi trebuit să fie următoarele 80. Aflu cu neplăcută surprindere că problema s-a rezolvat: nu se poate. Finanțarea a fost tăiată de pe lista bugetului Ministerului Dezvoltării.

Și atunci stau și mă întreb: dacă lucrul acesta s-a făcut în contextul general al sacrificării investițiilor publice pe altarul pomenilor electorale, dat fiind faptul că suntem într-un an electoral, e prost, e foarte prost. Dacă lucrul acesta s-a făcut pentru că, din întâmplare, deputatul hunedorenilor este liberal și n-a trecut la PSD, iar primăria este democrat-liberală, este cu atât mai prost.

Și nu vreau să cred că domnul ministru Dragnea, pe care personal l-am lăudat public de câteva ori pentru faptul că acordă atenție egală tuturor zonelor țării, procedează în felul acesta și face amputări la fondul de finanțare a nevoilor hunedorenilor.

Închei, transmițându-vă, dragi colegi din arcul guvernamental, dragi colegi PSD-iști, un mesaj din partea unei persoane aparte, primarul comunist de zeci de ani al Hunedoarei, pe numele său Viorel Răceanu. Dânsul este vajnic militant PSD-ist, atât de militant încât este supărat că deputata hunedorenilor este liberală, dar pentru care deputata liberalilor are respectul pe care trebuie să-l avem pentru un om care, în câțiva ani, a mutat din barăci muncitori hunedoreni în blocuri construite sub managementul Domniei Sale de pe vremea comuniștilor.

Cum stă bine oricărui comunist fervent, Domnia Sa militează în structurile PSD, este foarte activ și vă transmite următorul mesaj:

"Ajunge, dragi prieteni politici, nu vă bateți joc de municipiul Hunedoara"

Municipiul Hunedoara are nevoie de atenția politicienilor hunedoreni. PSD-ul hunedorean are nevoie de atenția arcului guvernamental și a Guvernului Ponta PSD, așa că vă rog frumos, băgați în seamă - atât cât merită - Hunedoara, un oraș care a construit, practic, o țară."

Sunt Carmen Hărău, deputat liberal al municipiului Hunedoara și vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Ștefan Motreanu:

Mulțumesc și eu pentru intervenție.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Ion Bălan - declarație politică cu titlul: Anii reconversiei în pomicultură;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ion Bălan, se pregătește domnul deputat Virgil Guran.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Bălan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Bună ziua!

Declarația mea politică se intitulează: "Anii reconversiei în pomicultură"

Stimați colegi,

Îmi face plăcere să vă vorbesc despre entuziasm în rândul tinerilor pe care îi cunosc, despre un program care le oferă posibilitatea să înceapă o afacere pe cont propriu și despre o șansă pentru multe terenuri din România. Îi amintesc pe aceștia în primul rând, pentru că ei reprezintă viitorul în agricultură, însă la fel de entuziasmați de acest program sunt și cei cu mai multă experiență de viață.

Mă refer la reconversia în pomicultură, care vizează înființarea a 50 de mii de hectare de pomi pentru perioada 2014-2020 și susținerea producției pentru livezile existente, cu o alocare aproximativă de 260 milioane euro. De asemenea, este țintită regruparea producătorilor și comercializarea în comun pentru a avea putere de negociere pe piață, fiindcă acestea sunt problemele fermierilor din Europa. Sistemul pentru România prevede fonduri inclusiv pentru înființarea plantației, producția de material săditor, sistemul de susținere și de irigații, dotarea cu utilaje, partea de depozitare și procesare.

Evident că acest program sectorial specializat a trezit un real interes printre producătorii și deținătorii de livezi viabile, livezi cu potențial, proprietari de terenuri aflate în bazinul pomicol sau proprietari de livezi aflate în degradare, dar și printre tinerii care vor putea lua chiar teren în concesiune și vor putea astfel să producă fructe de calitate românești și să dezvolte o afacere.

Cu toții sperăm să fie cel puțin la același nivel la care a fost reconversia la vița-de-vie, care și-a atins scopul și cu ajutorul căreia au fost repuse în circuit terenuri nefolosite și au fost puse pe harta producătorilor zone noi.

Dacă am vorbit, tot de la această tribună, nu demult, despre fermele de familie și fondurile speciale dedicate acestora, iată că a venit și rândul livezilor să beneficieze de atenția și interesul nostru. Sper, așadar, că informațiile acestea vor ajunge la cei interesați și că astfel vor fi încurajați să se dedice acestui segment agricol cu multe avantaje. Iar pentru noi, ceilalți, beneficiul va fi enorm - fructe de calitate, la prețuri competitive, produse și distribuite de români.

Vă mulțumesc.

Deputat Ion Bălan, PSD, Tulcea.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Ștefan Motreanu:

Mulțumesc și eu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Virgil Guran - declarație politică: Despre procesul legislativ;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Virgil Guran, se pregătește doamna deputat Tamara Ciofu.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil Guran:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică se intitulează "Despre procesul legislativ".

Am urmărit cu atenție modul de elaborare a legilor. Am încercat să vin cu un plus, cu idei, cu inițiative în acest sens, dar am observat că, după doi ani, nu există un flux normal legislativ, nu există o prioritate legislativă, pentru că, din păcate, nu se respectă un program de dezvoltare, un program care să confere României o stabilitate și o perspectivă de viitor.

Nu se înțelege că, de fapt, economia reprezintă principalul motor al societății, nu se înțelege că trebuie să ne axăm pe legi care să privească economia și observ cu stupoare că, de multe ori, în Parlament, legi importante stau și zac poate ani de zile, pe când anumite legi, care sunt promovate pe bază de prietenii sau nu știu pe ce bază - văd legi gen Ziua pomului din curte, Ziua hoțului de gard, dacă s-ar putea să fie și zi liberă, nelucrătoare, trec aceste legi printr-un proces legislativ foarte rapid. Într-o lună, două, trei sunt aprobate, se punctează încă o lege, se punctează o activitate, dar, de fapt, nu văd deloc plusul pentru România.

S-au vehiculat aici diverse legi, chiar în mod special de către noi, de liberali, pentru că sorgintea noastră liberală spune foarte clar că noi trebuie să ne luptăm - și noi ne luptăm - pentru dezvoltarea economică, așa cum am spus, singura soluție viabilă. Am încercat să promovăm legi prin care stimulăm exportul, prin care începem să producem în țară ceea ce importăm, lucru care ar echilibra balanța atât valutară a țării, cât și economică. Am încercat să promovăm legi prin care comunitățile locale să primească cu titlu gratuit diverse active care stau degeaba, sunt în paragină și sunt în proprietatea unor ministere, dar nici acest lucru nu s-a reușit, pentru că vrea Guvernul neapărat să țină totul aproape, totul la îndemână, chiar dacă este ineficient.

Deci am venit cu fel de fel de idei, cu fel de fel de soluții, care, în timp relativ scurt, ar putea să dea rezultate și ar putea să ridice, de fapt, nivelul de trai al populației și nivelul economic al țării.

Văd că aceste legi nu sunt importante, văd că aceste legi sunt ținute prin sertare și văd că, în momentul în care intră în procesul legislativ, ne lovim de un zid de nepătruns al celor care guvernează și care instantaneu nu sunt de acord, fără măcar să analizeze și eu spun cu toată responsabilitatea că, de multe ori, nici nu înțeleg aceste mecanisme și aceste legi.

Cum vrem să ajungem acolo unde ne-am propus, la o țară normală, la o țară europeană, unde nivelul de trai să permită omului să aibă o viață liniștită, dacă nu începem prin acest proces legislativ.

Sper ca în viitorul apropiat aceste soluții să fie băgate în seamă și sper să priceapă lumea - din Parlament, din Guvern - că există soluții, dar trebuie aplicate.

Vă mulțumesc, deputat de Prahova, Virgil Guran.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Ștefan Motreanu:

Mulțumesc și eu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Tamara-Dorina Ciofu - declarație politică: Publicitatea la medicamente, un risc pentru populație;

O invit la microfon pe doamna deputat Tamara Ciofu, se pregătește doamna deputat Lucia-Ana Varga.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Obiectul declarației mele de astăzi este: "Publicitatea la medicamente, un risc pentru populație".

Automedicația și riscurile asupra sănătății populației nu reprezintă un subiect în premieră pentru legislativ sau pentru opinia publică. Însă cazurile din ce în ce mai numeroase cu care se confruntă medici din toată țara și care ne sunt aduse la cunoștință de către cetățenii cu care intrăm în contact, ne determină să abordăm periodic acest subiect.

Potrivit ultimelor statistici ale Organizației Mondiale a Sănătății, relatate și în presa românească, țara noastră se situează pe primul loc în Europa la automedicație. Astfel, accesul facil la medicamente, lipsa de educație medicală și uneori de responsabilitate fac ca mulți dintre români să evite vizita la medic și să își impună scheme de tratament, care, în mod evident, nu aduc rezultatele dorite. Automedicația reprezintă astfel un motiv serios de îmbolnăvire a populației și are șansa de a se transforma într-un adevărat flagel în lipsa educației medicale.

De aceea, consider că legislativul are datoria de a cerceta măsura în care se pot impune reglementări în ceea ce privește informarea sau protejarea populației față de riscurile automedicației. Putem vorbi astfel de necesitatea unor reglementări prin care să se interzică publicitatea pentru medicamente. Această îngrijorare se naște din influența pe care publicitatea la medicamente, fie ele cu sau fără prescripție medicală, suplimentele alimentare, și chiar vitamine, le poate avea asupra stării de sănătate, în lipsa unor recomandări specializate.

Susțin necesitatea unor dezbateri pe tema interzicerii publicității la produsele ce conțin substanțe medicamentoase ori extinderea spoturilor publicitare în așa fel încât să se poată prezenta nu doar beneficiile acestor substanțe, ci și efectele adverse și riscurile la care pacienții se expun.

Ca medic pediatru, consider că o educație medicală responsabilă poate deveni cea mai bună metodă de prevenție și, pe termen lung, poate chiar schimba fața sistemului de sănătate. Prevenția prin educație reprezintă obiectivul nostru, de aceea, este important să luăm în considerare orice măsură, orice idee ce ar putea să ne aducă cât mai aproape de un sistem de sănătate competitiv și eficient pentru populație.

Deputat PSD, Tamara Ciofu, Colegiul nr.6, Botoșani.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Ștefan Motreanu:

Mulțumesc pentru declarația politică de astăzi.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Lucia-Ana Varga - declarație politică: Pădurea, bun național al tuturor românilor:

O invit la microfon pe doamna deputat Lucia-Ana Varga.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Doamna Lucia-Ana Varga:

Mulțumesc, domnule președinte,

Declarația politică de astăzi se numește: "Pădurea, bun național al tuturor românilor".

Pădurea este un bun național, pentru că modul în care avem grijă sau nu de ea afectează întreaga societate. Din păcate, domeniul silvic este unul în care ilegalitățile și abuzurile s-au acumulat an după an.

Tăierile ilegale și defrișările masive sunt principalele probleme care s-au perpetuat în absența unor reglementări legale clare și actualizate, precum și prin complicitatea și iresponsabilitatea celor care ar fi trebuit să protejeze pădurea și să aplice legea.

Potrivit Curții de Conturi, valoarea tăierilor ilegale raportate în urma controalelor se ridică la 5 miliarde de euro, cifră care în realitate este și mai mare, capacitatea de control în acest sector fiind ea însăși limitată.

În ultimii opt ani s-a tăiat ilegal de două ori mai mult decât s-a putut regenera sau împăduri, și asta numai partea de tăiere ilegală care a putut fi cuantificată.

Consecințele acestui fenomen sunt extrem de îngrijorătoare:

  • afectarea stării de sănătate a populației, boli respiratorii, în special în rândul copiilor și adulților;
  • inundații, alunecări de teren, risc crescut de calamități naturale, care au însemnat pierderi de bunuri materiale și chiar vieți omenești;
  • pierderea de bani publici - pe de-o parte, direct, prin păgubirea statului în urma tăierilor ilegale, pe de altă parte, indirect prin cheltuielile aferente limitării efectelor inundațiilor.

(Potrivit estimărilor, costurile pentru diminuarea riscului de inundații pentru anii următori se ridică la circa 17 miliarde de euro.)

Așadar, în timp ce unii au făcut profit de pe urma tăierilor ilegale, alții s-au îmbolnăvit, alții și-au pierdut bunurile și casele în inundații, iar bugetul public rezultat din taxele și impozitele plătite de fiecare cetățean a fost păgubit.

Trebuie să oprim jaful din pădurile României.

Obiectivul Partidului Național Liberal este să facem ordine în sistem. Acest lucru înseamnă respect pentru lege, respect pentru pădure, respect pentru banii publici, toate având efecte asupra calității vieții fiecărui român.

Trebuie să găsim un echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare, corecte și justificate, ale proprietarilor de păduri.

Trebuie să apărăm deopotrivă dreptul la proprietate, dar și dreptul fiecărui cetățean la sănătate și la viață, cetățean afectat major de distrugerea pădurilor și neprotejarea mediului.

Trebuie să avem grijă de sănătatea generațiilor viitoare și de calitatea vieții în România.

Proiectul de Lege de modificare a Codului silvic se află în dezbatere în Parlamentul României. Noi propunem:

  • Schimbarea modului de vânzare a masei lemnoase, lemnul nu se mai vinde direct din pădure (vânzare pe picior), el se va vinde sortat și fasonat din depozite și rampe special amenajate, în acest fel crescând si valoarea lui.
  • Înăsprirea pedepselor pentru furtul de lemn:
  • vom aplica prevederile codului penal pentru orice furt de lemne,
  • vom responsabiliza persoanele silvice prin reintroducerea autorizației de practică, în cazul unor abateri grave de la regimul silvic, autorizația se va putea suspenda sau retrage;
  • interzicerea transportului pe timp de noapte și confiscarea mijloacelor de transport folosite la furtul de lemne.
  • Respectarea dreptului la proprietate pentru proprietarii de păduri aflate în zone de restricții și situri de importanță comunitară Natura 2000 prin acordarea de compensații.
  • vom introduce în lege acordarea de compensații financiare pentru toți proprietarii care nu pot recolta masa lemnoasă datorită restricțiilor impuse.
  • Propunem sprijin pentru agenții economici care activează în domeniul exploatării și prelucrării primare a lemnului:
  • facilitarea accesului la resursa forestieră, în primul rând a agenților economici care activează în zonele din care se recoltează lemnul pentru a păstra și mării, numărul de locuri de muncă;
  • valorificarea superioară a resursei de lemn recoltate din fondul forestier proprietate publică prin vânzarea din depozite, preponderent prelucrată primar;
  • încurajarea prelucrării lemnului aproape de regiunea în care s-a recoltat, urmărind prin aceasta să se creeze locuri de muncă și venituri pentru administrațiile publice locale scăzând presiunea socială și generând dezvoltare locală - descentralizând practic folosirea resursei în folosul comunităților;
  • revenirea de la statutul de stat exportator de materie primă (bușteni și cherestea) la statut de exportator produse finite din lemn.

Politicile propuse de PNL trebuie să sprijine antreprenoriatul la nivel local și să faciliteze accesul la resursă în primul rând a agenților economici care activează local și care generează locuri de muncă și venituri la bugetele locale.

PSD trebuie să aleagă dacă păstrează pădurea ca și sursă de banii negri și ca marfă de export din care să beneficieze doar un grup mic de interese sau să susțină un cod silvic care să fie în folosul tuturor românilor, un cod silvic aprobat chiar de primul-ministru Victor Ponta.

Cerem public primului-ministru Victor Ponta și PSD-ului să nu cedeze în fața grupurilor de interese oculte și să ia toate măsurile pentru a proteja pădurea, ca bun național ce aparține tuturor românilor.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Ștefan Motreanu:

Mulțumesc și eu.

Vă propun să mai așteptăm două-trei minute, să vedem dacă mai vine vreun coleg să citească o declarație politică.

Da, constat că nu mai sunt colegi care doresc să citească o declarație politică.

Înainte de a încheia ședința de astăzi consacrată declarațiilor politice, am să dau citire listei colegilor care au depus în scris declarații politice.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat: domnul deputat Florin Tătaru, doamna deputat Cristina Nichita, domnul deputat Florin Pâslaru, Ioan Stan, Andrei Sava, Ionel Arsene, Violeta Tudorie, Vasile Popeangă, Neculai Rățoi, Laurențiu Nistor, Vasile Mocanu, Manuela Mitrea, Ion Călin, Dorel Covaci, Sorin Constantin Stragea, Daniel Florea, Florin Buicu, Gheorghe Ciobanu, Dan Tudorache, Marian Enache, Scarlat Iriza, Ovidiu-Cristian Iane, Natalia Intotero, Constantin Mazilu, Ionuț Vulpescu, Miron Smarandache, Mihai Weber, Viorel Dragomir, Cătălina Elena Ștefănescu, Bogdan Mihăilescu, Radu Babuș, Tîlvăr Angel, Khraibani Camelia și Nassar Rodica.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal: Ștefan Băișanu, Eugen Nicolăescu, Gheorghe Dragomir, Mihai-Aurel Donțu, Mihai Lupu, Bogdan Radu Țîmpău, Mircea Roșca, Costel Alexe, Radu Zlati, Ioan Tămâian, Florica Cherecheș, Constantin Galan, Daniel Iane, Raluca Surdu, Viorica Marcu, Cristian Buican, Florin-Alexandru Alexe, Vasile Berci, Raluca Ispir, Mugur Cozmanciuc și Mircea Cazan.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal: Vasile Iliuță, Ioan Balan, Vasile Gudu, Mircea Corneliu Sămărtinean, Claudia Boghicevici, Andreea Maria Paul, Ștefan-Bucur Stoica, Alexandru Nazare, Raluca Turcan și Ioan Oltean, două declarații în scris.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator: Constantin Avram, Andrei Claudiu Tănăsescu, Ion Diniță, Alexandru Ovidiu Raețchi, Liviu-Bogdan Ciucă, Cornelia Negruț, Vicențiu-Mircea Irimie.

Din partea Grupului parlamentar al PP-DD: domnul deputat Ștefan-Petru Dalca.

Din partea Grupului de deputați fără apartenență la un grup parlamentar: domnul deputat Eugen Tomac și doamna deputat Margareta Camelia Bogdănici.

Cu aceasta declar închisă prima parte a ședinței, cea consacrată declarațiilor politice.

Vă mulțumesc.

O zi bună!

 
       

(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
      Alexandru Nazare - declarație politică: - Guvernul trebuie să facă publice criticile Comisiei Europene referitoare la planul pentru absorbția fondurilor europene;

Domnul Alexandru Nazare:

"Guvernul trebuie să facă publice criticile Comisiei Europene referitoare la planul pentru absorbția fondurilor europene"

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a dat o nouă lovitură Guvernului Ponta, prin criticile transmise cu privire la Acordul de Parteneriat transmis de data aceasta în forma finală autorităților comunitare, cele mai dure dintre acestea referindu-se la lipsa progreselor în realizarea Masterplanului de transport și a condiționalităților ex/ante, inclusiv privind sistemul de achiziții publice, pentru viitoarea absorbție a fondurilor europene din perioada de programare 2014-2020.

Declarațiile directorului Vittoria Alliata di Villafranca din cadrul DG Regio scot în evidență aceleași minusuri ale documentului, care stabilește cum se vor cheltui banii europeni în perioada 2014-2020, pe care le-a semnalat și PDL: rezultatele nu sunt clar definite, prioritățile de finanțare par stabilite în interesul baronilor, și nu pentru dezvoltarea României. Chiar dacă PDL deja a organizat dezbateri în Parlament pe tema Acordului de Parteneriat, Guvernul Ponta a preferat să trimită la Bruxelles un document insuficient pregătit și realizat, fără o consultare autentică a tuturor celor implicați.

Dacă ne uităm pe ultimele situații ale sumelor solicitate de România pentru a fi rambursate, vedem că în luna mai, până pe 23, au fost transmise declarații de cheltuieli pentru 2,4 milioane de euro. Erau prea ocupați cu campania electorală probabil. De altfel, de la începutul anului, în 5 luni de zile, suma solicitată abia a ajuns la aproximativ 250 de milioane de euro, în condițiile în care ținta pentru a evita pierderea banilor este de 2,8 miliarde euro.

Degeaba pozează domnul ministru Teodorovici în Făt-Frumos al fondurilor europene, pentru că rezultatele lui sunt mai degrabă cele ale unui căpcăun. Vorbește de modelul polonez, dar omite să menționeze că Polonia are deja aprobat Acordul de Parteneriat, iar 40% din fonduri merg direct către nevoile regiunilor. România, în schimb, centralizează toată gestionarea fondurilor europene la București, iar propunerea de Acord transmisă este în continuare criticată de Comisia Europeană.

De aceea am solicitat ministrului Teodorovici să acționeze în mod transparent și să publice observațiile transmise de Comisia Europeană la Acordul de Parteneriat, pentru a putea avea o dezbatere națională.

      Alexandru Nazare - declarație politică: - Premierul Ponta și ministrul Șova trebuie să prezinte de urgență stadiul negocierilor la autostrada Comarnic-Brașov pentru a nu repeta experiența Bechtel;

Domnul Alexandru Nazare:

"Premierul Ponta și ministrul Șova trebuie să prezinte de urgență stadiul negocierilor la autostrada Comarnic-Brașov pentru a nu repeta experiența Bechtel"

Conform declarațiilor reprezentanților Institutului Național de Statistică, există un punct de vedere preliminar din partea Eurostat, care menționează că plățile pe care le va face statul român în cadrul proiectului privind construcția autostrăzii Comarnic - Brașov nu vor fi contabilizate în afara deficitului bugetar agreat cu instituțiile financiare internaționale.

Verdictul Eurostat în ceea ce privește autostrada Comarnic-Brașov confirmă ceea ce a susținut PDL încă de la anunțul triumfal al cuplului de comici vestiți ai ecranului, Ponta-Șova, și anume că ne îndreptăm spre un nou contract de tip Bechtel. Chiar dacă acesta este un punct de vedere preliminar, el nu poate fi ignorat. Premierul Ponta s-a angajat în ianuarie că proiectul nu va afecta deficitul bugetar, iar contractul va fi încheiat după ce se obține avizul pozitiv al Eurostat. În condițiile actuale, ce se va întâmpla cu proiectul acestei autostrăzi? Contabilizăm deja o nouă minciună a cuplului Ponta-Șova pentru că nu va putea fi început proiectul sau împovărăm bugetul de stat cu plăți de sute de milioane de euro?

După cum am semnalat încă din luna ianuarie a acestui an, este inacceptabil ca un proiect în concesiune, lansat în procedură de licitație, cu o valoare estimată de 1.2 miliarde euro și cu o lungime de 58 de kilometri, să ajungă să coste cu 600 de milioane de euro mai mult și să aibă numai 53 de kilometri. Eurostat e o instituție serioasă care nu poate fi păcălită de minciunile lui Ponta și Șova, iar discuțiile acestea trebuiau să aibă loc încă din perioada de pregătire a licitației, așa cum începusem în 2012.

Am solicitat premierului Ponta și ministrului Șova să facă publice negocierile cu constructorii și finanțatorii autostrăzii Comarnic-Brașov, precum și corespondența cu Eurostat în această problemă. Mai mult decât atât, PDL va discuta acest subiect și în cadrul întâlnirii pe care o va avea cu delegația FMI, pentru că nu putem permite angajarea statului român într-un fiasco care poate depăși ca amploare Bechtelul.

      Alexandru Nazare - declarație politică: - Ce înseamnă acum Portul Constanța pentru România și ce ar putea deveni dacă trece în fieful baronului Mazăre;

Domnul Alexandru Nazare:

"Ce înseamnă acum Portul Constanța pentru România și ce ar putea deveni dacă trece în fieful baronului Mazăre"

Am atras public atenția în nenumărate rânduri cu privire la mizele trecerii Portului Constanța din administrarea Ministerului Transporturilor în cea a autorităților locale controlate de domnul Mazăre și cu privire la lipsa de legalitate a acestui demers. Deși apele par să se fi liniștit pentru moment, în așteptarea punctului de vedere al Comisiei Europene, după cum a încercat domnul Șova să ne ducă cu zăhărelul, știm cu toții foarte bine că nu este decât liniștea dinaintea furtunii ce urmează să vină.

Haideți până atunci să vedem ce înseamnă acum Portul Constanța pentru România și pentru români și în ce ar putea fi transformat, dacă visul domnului Mazăre devine realitate.

Concret, în momentul de față portul este administrat de Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" SA Constanța. Compania are încheiat cu Ministerul Transporturilor un contract de concesiune pentru 49 de ani pentru ce înseamnă infrastructura portuară. Acționarii CN APMC sunt Ministerul Transporturilor cu 60%, Consiliul Local Constanța cu 20% și Fondul Proprietatea cu 20%. Toate deciziile în ce privește dezvoltarea portului, investițiile, tarifele pe care le aplică sunt luate de compania națională prin organismele sale de conducere: Adunarea Generală a Acționarilor și Consiliul de Administrație numit de către AGA, însă conform Ordonanței nr.109/2011 privind guvernanța corporativă, prin proceduri transparente și competitive.

Statistic, în ceea ce privește volumul de mărfuri ce tranzitează Portul Constanța, pentru anul 2013 traficul total a fost de 55 milioane tone, în continuare mai mic decât vârful de 61 de milioane tone din 2008, înainte de criza economică. Problema cea mai mare este însă scăderea dramatică a traficului de marfă containerizată, cea care are o valoare economică mai mare. Pentru 2013 au fost 661 de mii de containere cu 6,5 milioane tone de marfă, în scădere și față de 2012 când au fost 684 de mii de containere, dar și față de vârful de 1,3 milioane în 2008. Practic, aproape 90% din traficul din port se bazează pe marfă vrac, în special produsele agricole. Dacă avem un an agricol bun, acesta se reflectă și în traficul din port. În schimb, dacă nu creștem traficul containerizat, avem un indiciu clar că portul nu își atinge potențialul de hub pentru întreaga Europă Centrală și de Est. Un raport al unor experți olandezi, prin European Gateway Platform, identifica un potențial de 2.1 milioane containere prin Portul Constanța în anul 2020, dacă s-ar adopta anumite măsuri legislative și administrative. Tot în acest raport, un plus de 100.000 containere ar însemna o contribuție la PIB de 510 milioane de euro, taxe la bugetul de stat de 76 de milioane de euro și peste 8000 de locuri de muncă.

Pe lângă datele de mărfuri, mai sunt importante și datele despre traficul de nave, în 2013 fiind 14.066 de escale, din nou un indicator în scădere față de 2012. Veniturile portului pentru primele 9 luni din 2013 au fost de 185 de milioane lei, iar pentru anul 2012 s-au plătit dividende de 26 de milioane de lei, din care 16 milioane la Ministerul Transporturilor și câte 5 milioane către Consiliul local Constanța și Fondul Proprietatea. De altfel, autoritățile locale din Constanța ar trebui să explice ce au făcut cu cei aproape 3 milioane de euro primiți ca dividende în 2011 și 2012, în condițiile în care nu au contribuit cu nimic la proiectele de investiții pentru care statul trebuie să asigure aproximativ 100 de milioane de euro.

Pe lângă datele prezentate mai sus, cel mai important de subliniat este că dezvoltarea Portului Constanța, asigurarea fondurilor necesare pentru investiții sunt vitale pentru dezvoltarea economiei României. Prin Portul Constanța, România este poartă de intrare și de ieșire pentru mărfurile Uniunii Europene și cele din Orientul Mijlociu și Asia. În momentul de față este în derulare proiectul pentru elaborarea Masterplanului portului. Documentul ne va arăta care sunt direcțiile prioritare pe care trebuie să se axeze dezvoltarea portului. În transporturi nu ne mai permitem să acționăm după cum vor diverși politicieni ajunși în funcții de decizie, ci trebuie să avem clar stabilite priorități, să asigurăm finanțare în funcție de aceste priorități, pentru a fi într-adevăr o economie competitivă.

Aceasta este situația de fapt. Care sunt însă mizele trecerii Portului Constanța în administrarea lui Radu Mazăre?

După cum am mai spus-o în nenumărate rânduri, argumentația domnului Mazăre care vede în această preluare o soluționare pentru problemele primăriei, în ceea ce privește plata gigacaloriei, demonstrează că, în loc să avem o viziune pe termen lung pentru dezvoltarea portului prin investiții, vom avea o nouă vacă de muls pentru carnavalurile edilului constănțean.

Ce încearcă domnul Șova să ne spună că astfel va reduce evaziunea fiscală și munca la negru, este o minciună gogonată. Ei în momentul de față dețin deja controlul administrației portului, pentru că funcțiile de conducere sunt deținute de membri ai PSD Constanța. În plus, pentru reducerea evaziunii și a muncii la negru, ar trebui să se uite spre celelalte instituții pe care le coordonează de 2 ani de când sunt la guvernare: Garda Financiară, ANAF, Vama, Poliția de Frontieră, ITM etc.

Mai mult, demersul domnului Șova este compromis de la început: așa cum este gândită Hotărârea de guvern, acțiunea este ilegală - diminuarea proprietății private a statului nu se poate face prin transfer gratuit de acțiuni, și asta subliniază inclusiv direcțiile din Ministerul Transporturilor din subordinea domnului Șova.

Pe lângă argumentul legal, sunt argumentele economice și strategice:

  • Portul este obiectiv de interes național strategic: trupele americane în retragere din Afganistan trec prin Constanța, este parte a proiectului AGRI, prin care ar fi adus gaz natural lichefiat din Azerbaijan prin Georgia și România;
  • Niciun investitor serios nu va veni către un port administrat de autorități locale aflate în diferite stadii de investigare pentru fapte de corupție;
  • Portul Constanța nu poate fi gândit separat de celelalte proiecte de dezvoltare a infrastructurii: asigurarea navigabilității Dunării - prioritate la nivel european, finalizarea coridorului IV rutier Nădlac-Constanța și creșterea vitezei de deplasare pe coridorul IV feroviar Curtici-Constanța.;
  • Pentru a-și atinge potențialul maxim, portul are nevoie de proiecte de extindere și modernizare. Prin fonduri europene, sunt în diferite stadii mai multe proiecte în valoare de aproximativ 1 miliard de lei, din care partea română trebuie să asigure aproximativ 500 milioane de lei. Bugetul Primăriei Constanța este de 130 milioane de euro pe an, insuficient pentru a asigura fondurile necesare, așa cum se întâmplă la Rotterdam sau Hamburg. Rapoarte ale Băncii Mondiale (Port Reform Toolkit) recunosc că în cele mai multe cazuri implicarea autorităților locale în dezvoltarea porturilor nu asigură resursele financiare necesare pentru dezvoltarea infrastructurii portuare, iar porturile pierd din competitivitate;
  • În perioada 2007-2013, bugetul de stat a beneficiat prin Ministerul Transporturilor de dividende în valoare de 41,5 de milioane de lei (la investiții de 500 milioane lei), iar Consiliul local Constanța a beneficiat de dividende de 11,9 milioane lei la investiții zero.

Nu poți încredința un activ al statului de importanță strategică unei autorități locale, fără să ai un plan de dezvoltare pentru acesta. Domnul Mazăre ar trebui să ne prezinte cum vede Primăria Constanța dezvoltarea Portului Constanța în următorii 10 ani. Deja există o serie de rapoarte care atestă faptul că potențialul portului este să fie al doilea din Europa, principala poartă de intrare și ieșire din Uniunea Europeană. Singurul plan anunțat de domnul Mazăre este însă acela de a mări tarifele, ceea ce nu va face altceva decât să reducă și mai mult competitivitatea Constanței, în raport cu celelalte porturi din regiune.

Tot domnul Mazăre ne anunța că managementul privat nu este necesar, iar actuala conducere este oricum formată din membri ai PSD Constanța. La ce bun la o adică? Portul oricum scoate profit, n-avem nevoie de mai mult. Greșit! Mai multe investigații din ultimii ani ne-au dovedit că Portul Constanța a fost acaparat de diferite grupuri de interese și numai un management privat, neimplicat politic, poate asigura un plan de dezvoltare coerentă a Portului.

      Alexandru Nazare - declarație politică: - Sibiu-Pitești, autostrada minciunilor și a incompetenței;

Domnul Alexandru Nazare:

"Sibiu - Pitești, autostrada minciunilor și a incompetenței"

Săptămânile trecute, CNADNR a mai marcat un episod din epopeea autostrăzilor pe hârtie, odată cu lansarea licitațiilor pentru studii de fezabilitate, printre acestea, și tronsonul Sibiu - Pitești, pentru care chinurile facerii durează de peste doi ani. Licitația pentru actualizarea SF-ului a fost lansată în primăvara anului 2012, în mandatul meu de ministru al transporturilor, însă a fost anulată în toamna aceluiași an, chipurile ca urmare a unor observații transmise de Comisia Europeană, cum încerca domnul Șova să ne îmbrobodească.

Cu toate acestea, de la anularea din 2012 și până acum nu a interesat pe nimeni relansarea licitației. Mai mult, la începutul lunii martie, însuși domnul Șova anunța că SF-ul este deja licitat, însă se pare că licitația a fost demarată oficial abia acum, la trei luni după data anunțată de domnul ministru.

Care este explicația pentru care a durat atât de mult relansarea acestei licitații? Am încercat să obțin acest răspuns de la domnul ministru Șova în nenumărate rânduri, însă singurele sale explicații au fost diferite minciuni care ajungeau să se bată cap în cap. Astfel, Comisia Europeană nu ne impusese niciun termen minim de 2 ani pentru realizarea SF-ului, așa cum susține domnul ministru, iar în 2012 licitația era estimată la maxim 62 de milioane de lei, aproximativ 15 milioane euro, nu 28 de milioane de euro, cum susținea ministrul Șova.

În plus, anularea licitației în 2012 a fost inexplicabilă, în condițiile în care aveam agreat cu Comisia Europeană un calendar foarte clar, conform căruia studiul de fezabilitate era finalizat în 2013, prin finanțare europeană, și era lansată licitația pentru lucrări. Astfel, în 2014 puteau începe lucrările de execuție efectivă a autostrăzii, cu finanțare asigurată din fondurile europene alocate pentru perioada 2014-2020.

Revizuirea studiului de fezabilitate, în varianta oficială lansată săptămâna trecută, va dura 12 luni, însă tot ministrul Șova a declarat că parțial acesta va fi terminat mai repede, respectiv în aproximativ 4 luni, pentru a permite startul lucrărilor încă din 2015 pentru porțiunile de la capetele tronsonului: Sibiu-Boița și Pitești-Curtea de Argeș, toate acestea, în condițiile în care domnul Șova ținea prelegeri că ne obligă Comisia Europeană să revizuim SF-ul în 24 de luni. În plus, a durat mai mult să se reia licitația pentru revizuirea SF-ului (aproape doi ani), decât realizarea acestuia în sine. Singura explicație fezabilă este că și ministrul Șova și premierul Ponta au încercat să saboteze acest traseu de autostradă pentru a favoriza Comarnic - Brașov și a direcționa traficul către acel tronson propus a fi realizat în concesiune. Acum au văzut că eșuează planul lor pentru concesiunea Comarnic-Brașov, pentru că nu vine niciun investitor serios să finanțeze o autostradă care se scumpește peste noapte și care are un SF expirat. În plus, au avut și reacțiile foarte ferme ale Comisiei Europene și ale investitorilor străini care susțin că este absolut obligatoriu să avem o legătură continuă de la Portul Constanța către celelalte state membre UE. Așa că, abia cu aceste constrângeri în spate a venit și rândul pentru Sibiu-Pitești. Sper însă să nu aibă aceeași problemă la condițiile de licitație ca la celelalte studii de fezabilitate scoase pe bandă rulantă înainte de campania electorală pentru Parlamentul European, unde cele mai importante firme de pe piață contestă legalitatea unor prevederi.

      Alexandru Nazare - declarație politică: - Sistemul feroviar, în umbra imcompetenței guvernanților;

Domnul Alexandru Nazare:

"Sistemul feroviar în umbra incompetenței guvernanților"

Toată lumea vorbește despre autostrăzi, desenează autostrăzi, dar despre sistemul feroviar ne amintim numai atunci când au loc disponibilizări sau când mai cresc prețurile la bilete.

Săptămânile trecute, Guvernul și-a amintit de transportul feroviar și a dezbătut în secret, căci cum altfel, un memorandum pentru eficientizarea acestui sector, care ar fi se pare o bucată din Masterplanul General de Transport. Dar de ce nu se face public Masterplanul în întregul său? Ar deranja autostrăzile electorale ale ministrului Șova? Masterplanul nu vorbește numai despre fiecare mod de transport în parte, ci și despre cum se conectează acestea, unde avem nevoie de mai multe investiții în transportul feroviar, unde trebuie să construim terminale intermodale pentru a face transferul de pe feroviar pe rutier, aerian sau naval, unde investițiile în transport pot sprijini dezvoltarea economică.

Nu avem un masterplan, dar avem un memorandum pentru transportul feroviar care se remarcă în primul rând printr-o analiză extinsă a situației și prin prea puține soluții. Prin aprobarea noii rețele TEN-T la Consiliul miniștrilor transporturilor din UE în martie 2012, când am reprezentat România, rețeaua feroviară inclusă în rețeaua europeană, și deci eligibilă pentru bani europeni și vitală pentru transportul feroviar în UE, a ajuns la 4496 km. În memorandum nu scrie nimic de ce se întâmplă cu această rețea. Nici despre situația utilizării banilor europeni nu aflăm nimic din memorandum. Proiectele începute în 2011-2012 au întârzieri de un an, nu știm care vor fi proiectele viitoare și nu vorbește nimeni despre fondurile suplimentare care pot fi atrase prin mecanismul Conectarea Europei.

De fapt, nici nu știm cine se mai ocupă de transportul feroviar, pentru că mai deunăzi îl auzeam pe domnul Dragnea că ne anunță că facem linie de mare viteză cu chinezii. Managementul privat a fost tratat în batjocură, și la fiecare din companiile feroviare am avut câte două-trei schimbări de conducere în ultimii doi ani. Mai mult, ministrul Șova ne anunță acum că vrea să ceară FMI să nu mai avem management privat la companiile feroviare, pentru că așa n-ar mai fi obligat să dea oameni afară. Fals! Oamenii sunt în pericol să fie disponibilizați din cauza telenovelei regizate de Victor Ponta pentru privatizarea CFR Marfă.

Cunoaștem cu toții problemele sistemului feroviar: investițiile insuficiente care au dus la degradarea rețelei și scăderea vitezei de deplasare, concurența neloială atât din partea companiilor feroviare private, dar mai ales din partea transportului rutier, corupția și furturile din sistem. Soluțiile miraculoase propuse prin memorandum, de tipul tăiem jumătate din rețea și înființăm o instituție nouă cu denumire pompoasă (Autoritatea pentru Reformă Feroviară), nu rezolvă nimic însă. Sistemul feroviar are nevoie de management profesionist, capabil să atragă finanțări pentru investiții, nu de decizii politice unde țapul ispășitor este Comisia Europeană, Banca Mondială sau alți factori externi.

      Maria-Andreea Paul - declarație politică având ca temă Comisia Europeană trage de urechi Guvernul Ponta pentru incapacitatea de a construi politici publice coerente pentru dezvoltarea economică a României;

Doamna Maria-Andreea Paul:

"Comisia Europeană trage de urechi Guvernul Ponta pentru incapacitatea de a construi politici publice coerente pentru dezvoltarea economică a României"

Comisia Europeană (CE) a oferit fiecărui stat membru al UE, la începutul acestei luni, recomandările de țară. Este vorba despre un document în care este analizată situația economică a țării și sunt oferite recomandări asupra măsurilor ce trebuie aplicate în următoarele 18 luni.

Este un bun prilej pentru o analiză obiectivă a României, curățată de orice populism al politicienilor de stânga. Concluzia este foarte simplă: Guvernul Ponta este tras de urechi de Comisia Europeană. A adunat numeroase lacune, a amânat multe dintre reformele care nu trebuiau amânate. Președintele CE, Jose Barroso, atrage atenția că trebuie să ne concentrăm toate eforturile pe creșterea ocupării forței de muncă și a reducerii șomajului, și nu pe alegerile electorale, după cum fac politicienii români aflați la putere.

Avertizările Comisiei Europene:

  • Datoria publică va crește până la 40% din PIB în anul 2015. Românii sunt tot mai îndatorați. Datoria publică a crescut cu aproape 30% în timpul guvernării Ponta, de la 193 miliarde de lei la sfârșitul anului 2011 la 248,2 miliarde de lei în martie 2014. Astăzi, datoria publică reprezintă 39,5% din PIB, față de 34,7% din PIB la sfârșitul anului 2011.
  • Comisia Europeană avertizează asupra unei colectări a impozitelor mai mică decât cea prevăzută. Nu înseamnă decât că Guvernul este incapabil să facă previziuni economice, ceea ce îi pune la îndoială orice decizie economică. În plus, nici după doi ani de guvernare Ponta nu știe la ce să se aștepte din partea instituțiilor din subordine.
  • Guvernul Ponta nu are niciun plan pe termen lung. Grav este că nici pe termen scurt, pentru anul următor, habar nu are ce măsuri va lua pentru soarta românilor. Încă nu a precizat pentru anul 2015 și nici pentru perioada ulterioară care sunt măsurile care trebuie adoptate pentru a se menține în traiectoria bugetară propusă.
  • Comisia Europeană critică Guvernul pentru lipsa măsurilor de limitare a fraudei fiscale și a evaziunii fiscale în domeniul TVA. Guvernul nu are măsuri realiste pentru a combate evaziunea și a asigura îndeplinirea obligațiilor fiscale.
  • Sarcina fiscală suportată de persoanele cu venituri salariale mici și medii rămâne ridicată și încurajează munca nedeclarată și nedeclararea integrală a veniturilor. PDL și PNL atrag atenția că impozitarea progresivă nu este soluția, într-un material pe care l-am redactat anterior și poate fi găsit aici.
  • Guvernul nu a luat nicio măsură pentru a reforma sistemul de pensii și nici nu are vreo măsură pe termen lung. Își urmează interesul de moment și pune în sarcina generațiilor viitoare o povară care crește de la an la an; mentalitatea este: "după noi, potopul!" sau "să se descurce!".
  • Fondurile nu sunt cheltuite corect și eficient în sănătate. Comisia Europeană acuză direct: mita este în floare în sistemul sanitar, unele măsuri de reformă sunt întârziate necuvenit.
  • Avem potențial de forță de muncă și nu îl folosim. Rata de inactivitate este îngrijorător de mare. Numărul de tineri români care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare este în creștere (17,3% din tineri în anul 2013).
  • Guvernul Ponta nu a fost în stare nici măcar să implementeze complet reforma educației naționale din anul 2011. În aceste condiții, absolvenții nu își găsesc un loc de muncă conform pregătirii universitare, iar rata de părăsire timpurie a școlii este printre cele mai ridicate din UE (11,9% în anul 2013). Sunt neglijate femeile, care nu pot participa pe piața muncii din cauza accesului limitat la servicii de îngrijire a copiilor cu vârste între 0-3 ani.
  • Inegalitățile dintre venituri au crescut, iar sărăcia continuă să rămână o problemă nerezolvată.
  • Avem printre cele mai scăzute rate de absorbție a fondurilor europene din UE, pentru că guvernul Ponta nu a reușit să pună pe baze coerente legislația din domeniul achizițiilor publice.
  • Lipsa de transparență și birocrația excesivă împiedică până și funcționarea normală a celor mai elementare activități: racordarea la rețelele de energie electrică, obținerea autorizațiilor de construcție și plata taxelor și a impozitelor.
  • Infrastructura deficitară este o frână puternică în calea creșterii economice a României. În loc să ia măsuri concrete, Guvernul Ponta se joacă de-a desenatul autostrăzilor pe hartă, face promisiuni pe care deja nu se vede în stare să le realizeze și în continuare finanțează studii de fezabilitate.
  • Guvernul Ponta nu are capacitatea de a construi politici publice coerente, care să țintească spre dezvoltarea economică pe termen lung.

Comisia Europeană îi spune lui Ponta și ce are de făcut. Sunt aceleași măsuri enunțate de PDL și repetate în ultimii doi ani ca măsuri prioritare pentru România. După principiul "repetiția este mama învățăturii", Ponta ar face bine să învețe odată ce are de făcut, altfel au de suferit românii.

Iată, pe scurt, cele 8 recomandări ale Comisiei Europene:

  • Aplicarea, în întregime, a programului de asistență financiară al UE și FMI.
  • Aplicarea strategiei bugetare pentru anul 2014, îmbunătățirea activității de colectare a impozitelor și reducerea fraudei în domeniul TVA.
  • Accelerarea reformelor în sectorul sănătății.
  • Aplicarea de măsuri pentru creșterea ocupării forței de muncă, pentru integrarea tinerilor și a persoanelor vârstnice pe piața muncii.
  • Creșterea accesului și a calității învățământului profesional și tehnic.
  • Intensificarea eforturilor pentru combaterea sărăciei.
  • Eficientizarea administrației publice.
  • Promovarea concurenței și eficienței în sectorul energiei și în cel al transporturilor.
      Andrei-Valentin Sava - declarație politică despre Scutirea de la plata impozitului pentru profitul reinvestit, o măsură proactivă de care mediul economic românesc avea nevoie;

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Scutirea de la plata impozitului pentru profitul reinvestit, o măsură proactivă de care mediul economic românesc avea nevoie"

Aș dori să evidențiez o nouă realizare a Guvernului, care sper să își producă efectele de consolidare a mediului economic cât mai curând.

Este vorba despre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2014. Ordonanța aduce modificări Codului fiscal în sensul scutirii la plata impozitului pentru profitul reinvestit în producția și/sau achiziția de echipamente tehnologice - mașini, utilaje și instalații de lucru folosite în scopul obținerii de venituri impozabile. Măsura va intra în vigoare de la 1 iulie 2014. Așadar, facilitatea va fi aplicată efectiv începând cu luna viitoare, scutirea de impozit a profitului reinvestit urmând să fie menținută până la 31 decembrie 2015 inclusiv.

Deși a fost realizată într-un timp scurt, adoptarea acestei ordonanțe nu este o măsură gândită peste noapte, ci este rezultatul unei colaborări și al unui dialog deschis, eficient, al primului ministru Victor Ponta cu mediul de afaceri. Astfel, măsura scutirii impozitului pe profitul reinvestit a fost anunțată în luna aprilie, ca urmare a întâlnirii cu membrii Coaliției pentru Dezvoltare și a semnării angajamentului de colaborare Guvern - oamenii de afaceri. Printre principalii susținători ai acestui proiect, se numără Coaliția pentru Dezvoltarea României, Consiliul Investitorilor Străini (FIC) sau American Chamber of Commerce în România. După aproape două luni de negocieri și lucru intens asupra normelor de aplicare, ordonanța va putea fi pusă în practică.

Iată că, după un al doilea trimestru consecutiv în care România a înregistrat cea mai mare creștere economică anuală din UE, Guvernul dă dovadă de preocupare permanentă pentru întreținerea acestui trend ascendent al economiei naționale. Această creștere a fost și este în continuare un motiv solid pentru care trebuie să ne simțim într-adevăr mândri că suntem români. În același timp însă trebuie să avem grijă ca acest trend să fie valorificat.

Măsura Guvernului Ponta va încuraja producția de echipamente precum mașinile, utilajele și instalațiile de lucru din subgrupa 2.1 a Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe din HG nr. 2.139/2004. Companiile care se prevăd a fi printre primele care să beneficieze de această măsură sunt, conform analiștilor economici, cele care activează în agricultură. Este un lucru mai mult decât îmbucurător, ținând cont de potențialul țării noastre la acest capitol.

Avem în față, așadar, o măsură concepută pentru sustenabilitatea economiei, pentru prosperitatea mediului de afaceri, în mod particular o gură de oxigen pentru firmele care doresc să se dezvolte.

OUG nr.19/2014 este, fără îndoială, doar una din seria de măsuri proactive care se prefigurează pentru următoarea etapă a acestei guvernări. Următorul pas necesar este reducerea sarcinii fiscale de pe umerii angajatorilor prin scăderea CAS. Sunt încrezător că negocierile cu Fondul Monetar Internațional vor duce în final și la acceptarea acestei măsuri. Este nevoie de răbdare și tact în negocieri, atribute pe care tinerii miniștri ai acestui Guvern dau dovadă că le stăpânesc.

      Angel Tîlvăr - declarație politică intitulată Examenul de bacalaureat, noi emoții, noi încercări, noi speranțe!;

Domnul Angel Tîlvăr:

"Examenul de bacalaureat - noi emoții, noi încercări, noi speranțe!"

Iată-ne ajunși în fața unei noi sesiuni a examenului național de bacalaureat. Astăzi a început așadar încă o perioadă plină de emoții pentru toți cei implicați în desfășurarea acestui proces: elevi, părinții acestora, dar și pentru cadrele didactice direct implicate în buna desfășurare a probelor care compun acest extrem de important examen național.

Pentru elevi, bacalaureatul este un adevărat test de maturitate, dovada palpabilă a modului în care au tratat până acum școala. Este până la urmă unul dintre cele mai importante examene din viața lor, pentru că bacalaureatul reprezintă nu numai oglinda cunoștințelor acumulate în anii de liceu, ci și gradul de seriozitate cu care fiecare dintre absolvenți își tratează viitorul.

Pentru părinții elevilor, examenul reprezintă un lung șir de emoții și de tot atâtea speranțe. Pentru ei, bacalaureatul reprezintă nu doar poarta care se deschide spre maturizarea deplină a celor pe care i-au crescut și pe care i-au îndrumat cu atâta dragoste și grijă, ci și un examen major pe care ei înșiși îl susțin, având drept exigent examinator propria conștiință. Este unul dintre acele examene pe care niciun părinte nu admite că l-ar putea pica, deoarece nu există, de regulă, eșec în viața copilului care să nu fie recepționat ca o nereușită proprie de părinții acestuia. Nu în ultimul rând, examenul de bacalaureat reprezintă o încercare majoră pentru cadrele didactice implicate în buna sa desfășurare. Iar în acest an, mai mult decât în mulți dintre cei anteriori, examenul de bacalaureat poate și trebuie să însemne și o modalitate de reabilitare pentru întregul corp profesoral, dacă ținem seama de ceea ce s-a întâmplat anul trecut în unele dintre liceele noastre. Căci nu se poate să nu ne aducem aminte, oricât de neplăcut ne-ar fi acest lucru, de momentele de-a dreptul jenante petrecute acum un an: descinderi ale Poliției și ale procurorilor Departamentului Național Anticorupție în instituții de învățământ, urmate de anchetarea a zeci de elevi și cadre didactice sau chiar de arestarea unui director al unui liceu din București. Evident, partidele politice aflate la acea oră în opoziție s-au grăbit să arunce responsabilitatea pentru cele întâmplate pe seama Ministerului Educației Naționale, fără a aduce însă vreun argument cât de cât serios în favoarea celor afirmate. Oare ce putea face Ministerul Educației Naționale, mai mult decât să asigure cele mai bune condiții de desfășurare a examenului.

Aș vrea să cred că ceea ce s-a petrecut anul trecut a reprezentat o lecție usturătoare și suficientă, deopotrivă pentru toți actorii implicați: profesori, elevi și nu în ultimul rând, părinți. Deși cazuri izolate, acele întâmplări regretabile au aruncat o pată rușinoasă și deloc meritată, îndrăznesc să spun, pe obrazul miilor de dascăli din această țară care își exercită profesia cu multă onestitate și pasiune. Căci, înainte de a fi orice altceva, profesia de dascăl este în primul rând o profesie vocațională, pe care o îmbrățișează în covârșitoarea majoritate a cazurilor doar cei care au chemare către exercitarea ei.

În perioada 10 - 27 iunie 2014 se vor desfășura probele orale de competențe lingvistice și digitale în 1.503 centre de examinare. La acestea s-au înscris 161.705 candidați, dintre care 129.841 absolvenți ai promoției 2013 - 2014 și 31.864 absolvenți din promoțiile anterioare. La proba de competențe de comunicare orală în limba română (proba A), care se desfășoară în perioada 10 - 12 iunie, s-au înscris 131.254 de absolvenți. Pentru proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), organizată în perioada 11 - 13 iunie, s-au înscris 6.680 de candidați. Astfel, 5.846 au optat pentru limba maghiară, 700 pentru limba germană, 47 pentru limba slovacă, 20 pentru limba sârbă, 11 pentru limba croată, 5 pentru limba turcă și 51 pentru limba ucraineană. În perioada 16 - 20 iunie, 121.446 de absolvenți vor susține proba de evaluare a competențelor digitale (proba D). Conform datelor, 123.689 de absolvenți sunt așteptați să susțină proba C, testarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, în perioada 23-27 iunie. În total, pe probe, cei mai mulți candidați s-au înscris la proba de limba engleză, respectiv 107.194, urmați de alți 14.198 la limba franceză, 1.087 la limba germană, 139 la limba rusă, 682 la limba spaniolă, 20 la limba portugheză, 357 la limba italiană, un candidat la limba ebraică, 9 la limba japoneză și alți 2 la limba turcă.

Probele scrise vor începe pe data de 30 iunie, cu Limba și literatura română (proba E)a) și vor continua pe 1 iulie cu proba la Limba și literatura maternă (proba E)b), pe 2 iulie cu proba obligatorie a profilului (proba E)c), iar pe 4 iulie cu proba la alegere a profilului și specializării (proba E)d).

Afișarea rezultatelor la examene se va face în data de 7 iulie (până în ora 12.00) și, în aceeași zi, vor putea fi depuse contestații (între orele 12:00 - 16:00), care urmează a fi soluționate în perioada 8 - 10 iulie. Rezultatele finale se vor face publice în data de 11 iulie.

În dubla mea calitate, de dascăl și de președinte al Comisiei pentru învățământ; știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, țin să urez succes atât elevilor care susțin în aceste zile această dificilă, dar frumoasă probă a maturității, cât și tuturor cadrelor didactice direct implicate în desfășurarea acesteia. Sunt convins că, atunci când se va trage linie în urma actualei sesiuni de bacalaureat și unii și alții vor avea toate motivele să țină cu demnitate capul sus, mulțumiți că și-au făcut pe deplin datoria.

      Radu Bogdan Țîmpău - declarație politică referitoare la Programul Național de Dezvoltare Locală;

Domnul Radu Bogdan Țîmpău :

Acum o săptămână a fost publicat în Monitorul Oficial un act normativ care a trecut neobservat de cei mai mulți dintre noi. Este vorba despre Ordonanța de urgență nr.30/2014 care modifică celebra ordonanță privind Programul Național de Dezvoltare Locală, un act legislativ care a născut de-a lungul timpului, mai ales în vechea lui formă (Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii - PNDI), mari controverse publice, în legătură cu modul cum sunt cheltuite și direcționate fondurile de la buget pentru finanțarea investițiilor locale.

Domnul ministru Dragnea, la adăpostul unei perioade politice mai tensionate, a strecurat pe masa Guvernului, în ultima ședință a Executivului acest act normativ prin care își conferă atribuții sporite în gestionarea acestui program. Astfel, domnul ministru deprinde și perfecționează practici mai vechi ale predecesoarei sale din fruntea acestui minister, doamna Udrea, și își arogă dreptul de a aproba de acum înainte obiective de investiții locale și de a aloca fonduri către primării, fără ca acestea să mai treacă prin filtrul administrației publice locale județene.

Din punctul meu de vedere, începând cu ziua în care s-a publicat această ordonanță în Monitorul Oficial, s-a legalizat practic abuzul, arbitrariul în alocarea banilor publici, iar politizarea administrației publice locale românești a devenit noua deviză a Guvernului Ponta.

Este evident dublul limbaj și dubla măsură pe care domnul Dragnea le practică în mandatul său de ministru. Dacă în trecut era un oponent al practicilor de alocare discreționară a fondurilor publice către autoritățile locale, acum, din postura de ministru, încurajează și chiar coordonează aceste alocări, acordându-și puteri sporite privind distribuția fondurilor bugetare către comunitățile locale.

Îndepărtarea de cetățeni a deciziei referitoare la alocarea acestor resurse este străină de practicile democratice și contrară tuturor discursurilor sforăitoare privind necesitatea realizării procesului de descentralizare pe care domnul Dragnea le recita până anul trecut, și pe toată perioada în care a fost Președinte al Consiliului județean Teleorman.

Prin adoptarea Ordonanței de urgență nr.30/2014, în forma promovată de Guvern, comunitățile locale scăpate de tocul doamnei Udrea ajung sub papucul domnului Dragnea, modernizarea și dezvoltarea lor fiind dictată de culoarea politică a edililor locali și de prietenia cu cei aflați la putere.

Prioritizarea investițiilor de către autoritățile județene (cele care cunosc cel mai bine realitatea fiecărui județ în parte) va fi doar pe hârtie, pentru că banii vor veni direct de la domnul ministru Dragnea, și asta sub pretextul fals al eficientizării cheltuirii banului public și al alocării mai rapide a fondurilor acolo unde este nevoie.

Astfel, devine imperativ ca acest act normativ să fie modificat în procesul legislativ parlamentar, în caz contrar va genera abuzuri care vor afecta și vor condamna la subdezvoltare mii de comunități locale.

La sfârșitul acestui an vom avea alegeri prezidențiale și, în acest context, vedem de la zi la zi un PSD din ce în ce mai hotărât să sacrifice valorile democratice, valori pe care au promis că le vor respecta atunci când și-au dorit încrederea și votul românilor.

Noi, liberalii, nu vom asista pasivi la acest desant împotriva principiilor și valorilor câștigate cu greu în ultimii ani și nu vom permite ca administrația locală să devină locul unde se negociază sub presiune voturi pentru viitorul candidat al PSD la președinția României.

Această lege trebuie să fie dezbătută transparent la nivelul legislativului, iar opoziția trebuie să corecteze aceste derapaje pentru a evita transformarea administrației publice locale românești în apendicele unei guvernări din ce în ce mai ahtiată după putere și după controlul total al instituțiilor statului.

      Camelia-Margareta Bogdănici - declarație politică intitulată Salvați sistemul sanitar!;

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

"Salvați sistemul sanitar!"

În urma negocierilor dintre Ministerul Sănătății și reprezentanții Coaliției Profesioniștilor din sistemul de sănătate, purtate în perioada protestelor din luna noiembrie 2013, Guvernul, încă USL pe atunci, și-a asumat rezolvarea urgentă a mai multor probleme stringente cu care se confruntă sistemul sanitar. Două dintre acestea se referă la deblocarea posturilor din sistemul de sănătate și mărirea salariilor personalului medical.

Din păcate, nici până astăzi aceste probleme atât de importante pentru funcționarea sistemului sanitar românesc nu au fost rezolvate. În continuare, angajările în spitalele publice sunt blocate sau se fac angajări sporadice. Toate declarațiile recente, atât ale premierului, cât și ale ministrului sănătății se referă la creșterea salariilor doctorilor, fără precizări precise însă pentru asistenții medicali sau celelalte categorii de personal care lucrează în sectorul sanitar. Întreg corpul medical nu mai vrea promisiuni, ci dorește să-și vadă veniturile crescute.

Fac apel la ministrul sănătății să dispună urgent măsurile ce se impun pentru rezolvarea acestei situații îngrijorătoare. Totodată, fac un apel la ministrul sănătății să dispună urgent măsurile ce se impun pentru finalizarea unei noi legi a sănătății sau măcar republicarea acesteia, căci în acest moment, cu modificările realizate de OUG nr. 2/2014, amendate și în Comisia de sănătate a Camerei Deputaților, practic aproape toate articolele sunt schimbate.

      Camelia Khraibani - declarație politică cu tema Strategia Europa 2020 - așteptări și incertitudini;

Doamna Camelia Khraibani:

"Strategia Europa 2020 - așteptări și incertitudini"

După cum se știe, Europa 2020 reprezintă strategia UE de creștere economică pentru următorii zece ani.

Într-o lume aflată în permanentă schimbare, UE dorește să devină o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Strategia UE răspunde acestei dorințe. Cele trei priorități se sprijină reciproc și sunt în măsură să ajute UE și statele membre să obțină un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă, de productivitate și de coeziune socială.

În practică, Uniunea Europeană a stabilit cinci obiective majore - ele privesc ocuparea forței de muncă, inovarea, educația, incluziunea socială și mediul/energia care urmează să fie îndeplinite până în 2020. La rândul lor, statele membre au adoptat propriile lor obiective naționale în aceste domenii.

Recent, specialiști din țară și din Uniunea Europeană și-au exprimat părerea că unele obiective ale Strategiei 2020 ar trebui revizuite înainte de a constata că suntem departe de a le îndeplini. Cele mai critice sunt din perspectivele riscului de ratare a țintelor, cele pentru ocuparea forței de muncă, cercetare, reducerea sărăciei, eficiența energetică și creșterea economică. Fac precizarea că Strategia Europa 2020 răspundea cum nu se poate mai bine necesităților României și așteptărilor cetățenilor noștri în materie de dezvoltare și de viitor. În același timp, noi ne punem o mare speranță pe utilizarea integrală și eficientă a fondurilor europene nerambursabile.

Dar problema îndeplinirii strategiei nu se reduce doar la țara noastră. Sunt semnale că obiective precum ocuparea forței de muncă, cheltuielile de cercetare și dezvoltare, reducerea sărăciei, eficiența energetică, investițiile scăzute și rata șomajului, practic nu pot fi atinse pe baza politicilor actuale de statele europene, nici chiar de cele mai dezvoltate. Cauza principală ar fi, potrivit analiștilor în domeniu, faptul că premisele strategiei au fost puse într-o perioadă când încă nu se cunoșteau dimensiunile și efectele crizei economice și ale politicilor de austeritate prin care aceasta a fost tratată. La semnalele de redresare economică din anii 2013-2014 se răspunde încă tot cu încadrarea în paradigma austerității. Invitația care se face este aceea de a realiza o trecere mai fermă către o nouă politică. Este vorba de a schimba politica de austeritate care a dominat Europa pe perioada crizei și până acum la o Europă centrată pe creștere economică, orientată către viitor, dinamică și favorabilă incluziunii.

În ce mă privește, eu pledez pentru o mai mare atenție acordată reducerii șomajului și creării de locuri de muncă, mai ales pentru tinerii absolvenți. O strategie pentru reducerea șomajului în rândul tinerilor, bine elaborată în detalii și aplicabilă în cel mai scurt timp, este prima prioritate la care trebuie să lucrăm. În acest sens, în unele țări europene se are în vedere migrarea circulară, care presupune întoarcerea lucrătorilor în țara de origine, după un anumit timp. Trebuie să acordăm atenție unor astfel de idei, pentru că ar putea afecta negativ pe mulți dintre conaționalii noștri care lucrează în străinătate. Europarlamentarii români, nou aleși, au din acest punct de vedere o răspundere pentru a ne informa și a interveni în dezbaterile din Uniunea Europeană pe linia politicilor de liberă circulație a forței de muncă.

Ceea ce doresc prin această declarație este să atrag atenția asupra necesității cunoașterii din timp a dezbaterilor și încercărilor de revizuire a unor politici și strategii europene, să fim mai bine informați și preveniți pentru a putea apăra și promova cu succes drepturile și interesele cetățenilor noștri, ale statului roman și ale întregii Uniuni Europene.

      Eleonora-Carmen Hărău - declarație politică intitulată Între bunăstarea asigurată prin pomeni electorale și bunăstarea asigurată de relansarea economică;

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

"Între bunăstarea asigurată prin pomeni electorale și bunăstarea asigurată de relansarea economică"

Traversăm un an electoral, unul dintre anii in care, din cauza luptei pentru putere, noi, cei din clasa politică, suntem foarte atenți la semnalele transmise spre cetățenii aflați în ipostaza de electorat, precum și la semnalele transmise de la cetățenii electori.

Spre nemulțumirea mea de nou politician, preocuparea în ceea ce privește măsurile politice este, acum mai mult decât oricând, centrată pe întrebarea: ce facem ca românii să ne voteze? și nu, așa cum s-ar cuveni, pe întrebarea: ce facem ca românii s-o ducă mai bine? Evident, derapajul major din acest punct de vedere se constată în sfera puterii, în măsurile adoptate de guvernul Ponta 3, cel care are dreptul și datoria să gestioneze resursele țării.

La o analiză superficială, orice resursă direcționată spre asistența socială conduce la o viață mai bună pentru cei asistați. Pâinea pusă pe masă prin asistența socială este totuși pâine, nu-i așa? Iar persoanele care au nevoie de ea sunt cu atât mai numeroase, cu cât economia este mai puțin performantă. Intenția mea nu este aceea de a nega rolul social al susținerii de către stat a categoriilor cu adevărat defavorizate. Dar a cheltui cu nesăbuință banii unui buget sarac, alimentat din împrumuturi, în mare parte externe, pentru susținerea unor acțiuni cu aparență de protecție și dreptate socială, în detrimentul alocării de fonduri pentru investițiile publice corect și onest gestionate și a măsurilor de sprijin al agenților economici, este o acțiune iresponsabilă, lipsită de patriotism. Se subordonează prin acest tip de politici publice interesul național, interesului mărunt și meschin al unor grupuri politice care fac colectă publică de voturi, se amână șansa României de a beneficia de o oarecare revigorare a economiei mondiale și, mai ales, se sacrifică viitorul generațiilor viitoare, între care o parte încă nu s-au născut. Iar asistații social de tip electoral vor constata ei înșiși foarte curând, după ce-și vor fi vândut votul, că sunt victimele unei păcăleli. Bunăstarea de care s-au bucurat este de foarte scurtă durată, fiind artificială și nesustenabilă. Ea durează atât cât durează pixul și bricheta oferite în campania electorală.

Dacă România mai are o șansă de progres, iar eu cred că are, această șansă este oferită de către agenții economici din mediul privat care s-au încăpățânat să nu moară din cauza atâtor măsuri de politică economică nocive, cărora le-au făcut față, din tranșeu, luptând cu greutățile de tot felul, unii dintre ei pe parcursul multor ani, încăpățânându-se să reziste tuturor loviturilor aplicate, de multe ori exact de către guvernanți, adică de către cei care ar fi trebuit să-i sprijine în demersurile lor legale. Acelea dintre IMM-uri care au supraviețuit crizei economice, făcând afaceri serioase cu producție și export, sunt structuri economice demne de tot respectul politicienilor; pe seama lor s-au realizat indicatorii macroeconomici cu care ne lăudăm în fața FMI și a Comisiei Europene. Ele sunt capabile să-i ajute pe români să pună pe masă o pâine muncită, nu asistată social. Obținerea unui loc de muncă este singura soluție ca o familie să obțină, pentru început, stabilitate economică și, mai apoi, demnitate și bunăstare pe termen lung.

Iată, așadar, motivul pentru care cer public colegilor din coaliția aflată la putere, cer Guvernului Ponta 3, să reziste tentației de a risipi banii românilor în scop electoral și de a-i concentra pe rezolvarea uneia dintre cele mai grave probleme cu care s-a confruntat România vreodată, și anume lipsa locurilor de muncă.

      Vasile-Cătălin Drăgușanu - declarație politică: - Șomajul în rândul tinerilor;

Domnul Vasile-Cătălin Drăgușanu:

"Șomajul în rândul tinerilor"

România ar trebui să investească într-o economie reală, în cercetare, educație și dezvoltare, pentru a asigura crearea de locuri de muncă.

La nivel de instruire, tinerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar, gimnazial și profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care se adresează agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, în vederea găsirii și ocupării unui loc de muncă. În condițiile în care forța de muncă tânără nu este utilizată, economia are mult de suferit, iar cele mai negative consecințe vor fi cele pe termen mediu și lung.

Pe lângă nivelul de educație, unul din factorii care influențează accesul la un loc de muncă, neconcordanța dintre calificările tinerilor și cerințele angajatorilor duce la creșterea șomajului în rândul acestei categorii, iar lipsa lor de experiență în muncă îi face vulnerabili în competiția cu alți angajați.

Șomajul trebuie într-un fel sau altul combătut, este antisocial și reprezintă o risipă de talente și de capital uman pentru economia oricărei țări. La nivel european, situația tinerilor cu vârste cuprinse între 15-24 ani este îngrijorătoare, rata șomajului este foarte ridicată, sunt peste 6 milioane de tineri în această situație. Uniunea Europeană a lansat un program denumit Youth Employment Initiative (YEI), Inițiativa pentru tineri, care să vină în întâmpinarea acestora, oferindu-le șansa de a avea o meserie și de ce nu, un loc de muncă.

România, ca stat membru cu drepturi și obligații depline al Uniunii Europene, a demarat implementarea acestui program la nivel național. Astfel Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, cu ajutorul partenerilor, a lansat un proiect-pilot finanțat din Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, denumit "Investiția în tineri, investiția în viitorul nostru!" Acest program le oferă tinerilor cu vârste între 16 și 24 de ani nu una, ci trei opțiuni în privința viitorului lor traseu profesional: cursuri de formare profesională, stagii de ucenicie sau sprijin pentru înființarea unei afaceri. Ofertele noastre vor ține cont de aptitudinile și aspirațiile lor, urmărind să răspundă în egală măsură nevoilor angajatorilor și, implicit, tendințelor de dezvoltare ale economiei locale.

Acest proiect se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 - 24 ani, care nu urmează nicio formă de învățământ și nici nu lucrează, persoane aparent fără nicio perspectivă imediată. Se urmărește instruirea, formarea și angajarea acestora în domenii care cer meserii tradiționale, cum ar fi bucătari, patiseri, lucrători în industria plantelor, instalatori, electricieni, sudori etc.

Derularea programului se realizează în parteneriat cu BPI Management Consulting România, Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC din Baia Mare și Fundația Ecologică Green din Iași și acoperă regiunile de dezvoltare Nord-Est, Nord-Vest, Centru și Vest.

Deși este un proiect la început de drum, se bucură de un start destul de bun, fiind funcțional la nivel regional, cât și la nivel de județ, astfel că și în județul Neamț, prin intermediul Fundației Ecologice Green, s-a deschis un punct de formare unde se preiau toate cererile tinerilor și angajatorilor dornici să beneficieze de acest program. Pentru județul Neamț, Fundația Ecologică Green are punctul de formare la Liceul "Spiru Haret".

Tinerii au posibilitatea de a alege între:

- Un curs de formare profesională pe diverse meserii pe care unitatea (FEG) le pune la dispoziție. Acest curs înglobează 750 de ore, atât partea teoretică, cât și partea practică. Pe perioada cursului, tinerii beneficiază de instruire gratuită, cât și de suma de 350 de lei, iar după perioada de școlarizare vor primi un Certificat de calificare profesională în domeniul pe care și l-au ales.

- Program de ucenicie - care oferă posibilitatea angajării, pentru o perioadă de 12 luni, într-o societate comercială participantă în acest program. Această variantă oferă beneficii atât ucenicilor, cât și societăților angajatoare. Obligațiile societăților comerciale care s-au înscris în acest proiect sunt cele de a încheia contracte de muncă pe o perioadă de 12 luni pentru fiecare ucenic pe care dorește să îl angajeze și de a le asigura un venit ce nu poate fi mai mic decât salariul minim pe economie. Ca avantaje, putem sublinia posibilitatea de a califica acest tânăr la locul de muncă în mod gratuit. Dacă l-ar califica prin intermediul altor societăți abilitate, valoarea acestui serviciu s-ar ridica la suma de 600 de lei. Angajatorul își poate califica prin intermediul acestui program și proprii angajați care îndeplinesc aceste condiții. Un alt aspect interesant este acela că societatea comercială va primi lunar suma de 300 de lei pentru fiecare ucenic contractat.

Acest program oferă stimulente financiare, ucenicie, orientare profesională și în carieră, devenind astfel o șansă pentru tinerii care nu au avut posibilitatea de a-și termina sau completa studiile și care doresc să se califice într-un domeniu.

Îndemn tinerii care doresc să învețe o meserie și să-și găsească un loc de muncă să apeleze cu încredere la acest tip de programe, sunt create pentru tineri și sunt finanțate din fonduri europene. Îndemn societățile comerciale să dea o șansă tinerilor și să intre în astfel de programe, să ofere posibilitatea efectuării de stagii de practică și ucenicie la sediul lor, beneficiind totodată de o serie de avantaje din aceste programe.

Susțin acest tip de proiecte menite să ofere tinerilor o șansă în încercarea de a găsi drumul în viață. Astfel de proiecte ar trebui derulate la nivelul întregii țări, fondurile alocate ar trebui să fie mult mai generoase, iar numărul de tineri cooptați în acest tip de proiecte mult mai mare.

      Vasile-Cătălin Drăgușanu - declarație politică: - Pensionari cu carte de muncă;

Domnul Vasile-Cătălin Drăgușanu:

"Pensionari cu carte de muncă"

Potrivit unui raport al Casei județene de pensii Neamț, în județ sunt 2.396 de pensionari cu drepturi de pensie, achitate prin intermediul Casei de pensii Neamț, care cumulează pensia cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, în condițiile legii.

Acest raport s-a întocmit deoarece s-a dorit o informare privind cazurile de cumul al pensiei cu veniturile salariale realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii.

Procedura legală spune că:

"(1) Pensionarii care desfășoară activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție au obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat ( Legea nr. 329/2009, art. 18)."

Astfel, în momentul în care apare decizia de pensionare, angajatul sau angajatorul pot propune prelungirea contractului, iar pensionarul poate lucra în continuare într-o astfel de instituție, și, conform legii, poate ocupa o funcție în sistemul public o persoană care are o pensie mai mică decât salariul mediul brut pe economie, care în 2014 este 2.223 lei.

În sistemul public, se are în vedere faptul că o persoană care are o înaltă pregătire de specialitate și experiență acumulată în domeniul în care a activat este foarte greu de înlocuit și este normal ca persoanele care doresc să ocupe un post bugetat în sistemul public să aibă acces la dreptul de a munci, fără a fi discriminate și fără limitări imperative ale legii. Sunt foarte mulți care pot beneficia de acest proiect, mai ales că pensiile nu sunt foarte mari. Durează mulți ani să pregătești un om care să ajungă la un nivel ridicat de experiență și asta e valabil pentru toate domeniile.

Revenind la județul Neamț, pensionari care au ales să rămână în câmpul muncii și cumulează pensia cu salariul se află în instituții precum Consiliul Județean, Complexul Muzeal Neamț, Evidența Persoanelor, Parcul Național Ceahlău, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, Centrul de Asistență și Îngrijire Târgu Neamț, Centrul de Asistență și Îngrijire Oslobeni, Centrul de Reabilitare și Recuperare Neuropsihiatrică Războieni, Camera Agricolă Neamț, Teatrul Tineretului, Spitalul județean Neamț, Primăria Piatra-Neamț sau societăți ale Consiliului județean sau Local Piatra-Neamț: Apa Serv, Drupo, Troleibuzul, CMI Urban, Locativ Serv. De departe, cele mai multe persoane angajate în sistemul public în subordinea Consiliului Județean care beneficiază de pensii și salarii sunt în cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Aceste persoane, probabil specialiști pe domeniul lor, deși au depășit vârsta de pensionare, au optat pentru rămânerea în câmpul muncii și cumulează veniturile din pensie cu cele din salarii.

Pe de altă parte însă, foarte mulți tineri absolvenți, dornici de muncă și cu studii de specialitate, îngroașă rândurile șomerilor, nu au niciun venit și nici posibilitatea de a-și începe cariera undeva. Se compromite astfel pe termen mediu și lung buna funcționare a instituțiilor publice, deoarece, dacă vor rămâne angajați foarte mulți oameni de o anumită vârstă, respectiv cei care au depășit perioada de activitate profesională, atunci automat nu va mai putea fi posibilă formarea tinerilor care să ducă mai departe activitatea.

Pentru a înlătura problema dintre generații, cea în care pensionarii au nu unul, ci două sau chiar trei venituri, iar tinerii absolut nimic, ar trebui să se schimbe modalitatea de abordare a serviciilor oferite de pensionarii dornici să își suplimenteze veniturile, prin autorizarea lor în PFA. În aceste condiții, nu se vor simți dați la o parte sau discriminați, își vor putea desfășura activitatea în condițiile dorite de ei, prin încheierea de contracte de consultanță, putând presta în continuare servicii către instituțiile publice.

Acest lucru ar fi benefic și pentru tineri care, pe lângă un loc de muncă, ar avea și rampa de lansare necesară unei cariere în domeniu, și anume colaborarea cu aceste persoane fizice autorizate, capabile să îi formeze și să îi îndrume pe tineri, eficientizând serviciile publice oferite populației, devenind și ei la rândul lor, atunci când le va veni vremea, formatori ai unor generații de funcționari publici. Ar fi una dintre puținele șanse ale tinerilor să se angajeze și să lucreze în administrație.

      Elena Cătălina Ștefănescu - declarație politică referitoare la Participarea României la Summitul global pentru stoparea violenței sexuale;

Doamna Elena Cătălina Ștefănescu:

"Participarea României la Summitul global pentru stoparea violenței sexuale"

La mijlocul acestei săptămâni, Londra este gazda unui summit global destinat drepturilor civile în zonele de conflict. Evenimentul are ca temă stoparea violenței sexuale în zonele de conflict și este prezidat de către ministrul britanic al Afacerilor Externe, William Hague, și de către Trimisul Special al Înaltului Comisariat pentru Refugiați al ONU, Angelina Jolie. Summitul global pentru stoparea violenței sexuale în zonele de conflict este cel mai mare eveniment organizat vreodată pe această temă.

România este reprezentată la această întrunire de o delegație ministerială. Totodată, vă anunț pe această cale că am fost desemnată de către președintele Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare din Camera Deputaților, Ioan Stan, să reprezint Parlamentul României.

Problematica violenței sexuale în zonele de conflict face parte dintr-o agendă mai largă propusă de ONU și integrată în discuții la cel mai înalt nivel - "Femeile, Pacea și Securitatea". Implicarea României, alături de jucători mari pe plan internațional la discuții ce vizează respectarea drepturilor civile ale femeilor, reprezintă un pas strategic important spre poziționarea țării noastre în elita țărilor dezvoltate din Europa. Reprezentarea României la nivel ministerial și parlamentar demonstrează că suntem parteneri implicați activ în problematici cu impact global, că vrem și putem să intervenim cu expertiză, tehnică și instrumente legislative, în contextul deschiderii zonei de conflict din Ucraina, atât de aproape de granițele noastre.

Am încredere că ne vom întoarce de la acest summit înarmați cu un set de informații utile și, pe cât posibil, cu un ghid practic pentru documentarea cazurilor de violență sexuală în zone de război, asistență de orice tip pentru supraviețuitori și urmașii victimelor, dar și cu instrumente noi pentru promovarea egalității de gen în actul de justiție.

      Claudia Boghicevici - declarație politică: - Noua strategie în domeniul protecției copilului;

Doamna Claudia Boghicevici:

"Noua strategie în domeniul protecției copilului"

Potrivit liniilor directoare ONU pentru îngrijirea alternativă a copiilor, sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate trebuie să-și îndrepte eforturile în mod prioritar spre "a permite copilului să rămână sau să se întoarcă în îngrijirea părinților lui sau, atunci când este cazul, a altor membri apropiați ai familiei". În acest sens, rolul statului precum și al societății civile este primordial, deoarece, conform prevederilor aceluiași document al ONU, "În cazul în care propria familie a copilului nu este în măsură, chiar și cu sprijin adecvat, să-i ofere îngrijirea necesară, abandonând și respingând copilul, statul este responsabil pentru protejarea drepturilor copilului și asigurarea îngrijirii alternative adecvate, cu sau prin intermediul autorităților locale competente și organizațiilor societății civile autorizate în mod corespunzător."

La nivelul Uniunii Europene se manifestă o preocupare continuă și la cel mai înalt nivel pentru persoanele cu dizabilități, care pun accent atât pe calitatea serviciilor, cât și pe aspecte precum integrarea lor socială și asigurarea unui climat de susținere.

Țara noastră deține tristul record al celei mai mici rate de integrare profesională a persoanelor cu dizabilități din întreaga Uniune Europeană, în comparație cu media de peste 40% la nivelul Uniunii. Așadar, putem doar concluziona că România, stat membru al Uniunii Europene, nu a reușit să depășească prejudecățile, astfel că integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii a devenit parcă o adevărată luptă cu morile de vânt. Deși ne proclamăm drept o țară democrată, unde discriminarea și stereotipurile nu își au locul, iar egalitatea ar trebui să fie un principiu de bază, iată că totuși lucrurile stau cu totul altfel și încă sunt necesare eforturi susținute din partea tuturor părților implicate, pentru a crea premisele necesare dezvoltării unui stil de viață independent pentru persoanele și îndeosebi pentru tinerii cu dizabilități.

Cu referire la asistența socială cu focalizare pe promovarea drepturilor copilului, vreau înainte de toate să precizez că în perioada 2007-2013 România a avut o strategie națională de protecție a copilului care a funcționat în mare parte, cu plusurile și minusurile cunoscute. Odată încheiată această perioadă însă, țara noastră ar fi trebuit să implementeze deja măsuri ale unei noi strategii adaptate la nevoile actuale, care, ca urmare a aceleiași indiferențe a instituțiilor, s-a lăsat, din păcate, așteptată. Mai mult, reducerea bugetului pentru asistență socială în 2013 cu 520 de milioane de lei a scos la iveală adevărata percepție a guvernării, și anume aceea că asistații social sunt o povară și trebuie să se mulțumească cu firmiturile pe care le putem oferi după ce împărțim banii în alte părți.

Noua strategie în domeniul protecției copilului trebuie să aibă la bază o nouă paradigmă construită în jurul a două direcții strategice:

  • trecerea de la sistemul care intervine doar asupra copilului la unul de natură să-și asume copilul și familia sa prin prevenirea separării;
  • trecerea de la servicii acordate în instituții rezidențiale la servicii acordate în comunitate și familie.

Totodată, strategia trebuie să fie targetată pe medii de rezidență a copiilor. În mod concret, în mediul rural avem nevoie de campanii de informare și accesul la centre de planificare familială. În mediul urban, avem nevoie de un mix de politici adresate familiilor cu venituri reduse sau a femeilor nesalariate. De ce avem nevoie de astfel de politici? Pentru că în aceste cazuri copiii prezintă cel mai mare risc de abandon, ajung să fie crescuți fără acces la o alimentație corectă, fără acces la servicii de sănătate sau îngrijire, ajungându-se până la exploatarea lor de către părinți.

În același timp, nu este mai puțin adevărat faptul că strategiile locale și județene se construiesc în jurul copiilor care necesită protecție sau a celor în situații de risc, fără a avea însă o abordare complexă, integrată, bazată pe implementarea tuturor drepturilor prevăzute în Convenția cu privire la Drepturile Copilului. De asemenea, trebuie avut în vedere și modul în care este dezvoltat cadrul instituțional - la nivel local și județean există instituții de asistență socială, servicii de prevenire, instituții medicale, școli etc., dar nu există nicio instituție care să coordoneze în mod real aplicarea prevederilor Convenției sau să asigure legătura și comunicarea dintre toate aceste instituții.

De aceea, consider că este utilă și voi susține în acest sens orice formă de implicare, atât a societății civile, cât și a cetățenilor și a instituțiilor, în activități care au drept scop creionarea unui sistem de asistență socială focalizat cu precădere spre protejarea intereselor copiilor și ale tinerilor, deoarece sistemul actual de asistență socială de stat este unul greoi, care nu reușește să facă față nevoilor celor asistați.

      Claudia Boghicevici - declarație politică: - Minoritatea romă, victimă a discriminării;

Doamna Claudia Boghicevici:

"Minoritatea romă - victimă a discriminării"

"Minoritatea romă din România continuă să fie deseori victimă a discriminării sau a afirmațiilor defăimătoare, inclusiv din partea clasei politice", au afirmat experți ai Consiliului Europei (CoE) într-un raport publicat săptămâna trecută.

Autorii documentului sunt îngrijorați de faptul că diverși politicieni sugerează, în anumite proiecte de lege depuse în Parlament, o legătură între romi și criminalitate și le reproșează membrilor acestor minorități că nu încearcă să se integreze. Consiliul recunoaște însă că s-au făcut progrese în acest domeniu. Serviciile de poliție au recrutat membri ai minorității, televiziunea națională s-a angajat în promovarea culturii rome și în lupta împotriva prejudecăților, iar în școli au apărut mediatori romi. Potrivit raportului, romii rămân însă insuficient protejați față de comportamentele discriminatorii din partea poliției, iar copiii din această comunitate sunt victime ale segregării și discriminării la școală.

La începutul lui aprilie, comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Nils Muiznieks, a îndemnat România să ia mai multe măsuri pentru a ameliora situația romilor, denunțând în special un nivel înalt (36%) de abandon școlar în rândul copiilor acestei minorități.

Problema minorităților naționale, în special cea a minorității rome, a reprezentat și trebuie să reprezinte pentru executivul unei țări o prioritate socială.

Actuala guvernare mi-a răspuns că intenționează organizarea de campanii, inițierea unor programe de prevenire și combatere a discriminării față de aceștia, că încearcă încurajarea realizării de parteneriate între organizațiile nonguvernamentale și structurile publice locale în ceea ce privește protecția copiilor, mai cu seamă a celor de etnie romă.

Dar am o întrebare pentru doamna ministru: pentru persoanele adulte, ce măsuri are în vedere a implementa sau a întreprinde?

Europa ne critică pentru că nu știm să avem grijă de persoanele ce fac parte din propriile noaste minorități, ne trimit înapoi acești oameni din diverse motive, ba chiar duc campanii împotriva acestora la nivel local. Actuala guvernare ce face? Ce aveți în vedere pentru a ameliora situația acestora?

      Claudia Boghicevici - declarație politică: - Dezastrul accizei pentru carburanți sau o nouă marcă a incompetenței manageriale a actualului Guvern Ponta;

Doamna Claudia Boghicevici:

"Dezastrul accizei pentru carburanți sau o nouă marcă a incompetenței manageriale a actualului Guvern Ponta!"

Acciza introdusă la începutul lunii aprilie în prețul carburanților a dus la scăderea consumului intern de benzină și de motorină, conform datelor Institutul Național de Statistică.

Guvernul a introdus din luna aprilie acciza suplimentară de 7 eurocenți/litru la carburanți pentru a colecta mai mulți bani de la șoferi, dar statisticile oficiale arată o scădere abruptă, în aceeași lună, a vânzărilor de motorină și benzină. În loc să crească proporțional cu scumpirea artificială a carburanților, afacerile din acest sector au scăzut cu peste 16%, trăgând automat în jos și încasările bugetare din respectiva taxă.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, românii au cumpărat cu 16% mai puțin carburant în aprilie 2014 față de luna precedentă și cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut, în contextul în care consumul de carburant era în creștere până la introducerea accizei suplimentare.

Paradoxal, birul suplimentar care ar fi trebuit să crească încasările bugetare a adus o scădere a acestor venituri, deoarece transportatorii rutieri cu afaceri internaționale au preferat să alimenteze în țările vecine la plecarea din România și înainte de intrarea în țară, pentru a-și reduce costurile cu carburanții. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda promisiunii guvernanților de a le returna patru eurocenți pe litru din acciză transportatorilor, reprezentanții acestora explicând că procedura de restituire este prea complicată și implică prea multă birocrație.

Pragul de rentabilitate bugetară al accizei de 7 eurocenți pe litrul de carburant era de 13.5 procente, explică Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor din România, într-un interviu acordat celor de la Adevărul. Comparând pragul respectiv cu scăderea vânzărilor de 16% față de luna precedentă, Guvernul României a reușit să piardă bani prin introducerea unei noi taxe, în timp ce populația a avut de suferit din pricina scumpirii carburanților. Revenind asupra previziunilor guvernamentale ale încasărilor din această acciză, putem să ne așteptăm la o neîndeplinire a planurilor privind construcția de autostrăzi din veniturile așteptate de pe urma acestei accize, dacă situația se va menține pe același făgaș.

Șoferul român este unul dintre cei mai persecutați din Europa de taxe, impozite și costuri de mers cu automobilul, asta în timp ce nivelul de trai este printre cele mai scăzute. Așa cum o arată și datele oficiale ale Institutului Național de Statistică, măsura introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenți pentru carburanți este o nouă marcă a incompetenței manageriale a actualului Guvern Ponta. Poate această realitate confirmată și de INS va servi ca exemplu și pentru actuala majoritate parlamentară pe viitor, astfel încât astfel de măsuri aberante ale Guvernului să nu mai fie girate.

      Claudia Boghicevici - declarație politică: - Intervenție prilejuită de Ziua învățătorului;

Doamna Claudia Boghicevici:

"Ziua Învățătorului"

În fiecare an, la 5 iunie, în toate unitățile școlare din țară se sărbătorește Ziua Învățătorului, omagiu adus celui care educă generații, creează caractere, transformă lumea.

Consider că cele mai potrivite cuvinte cu această ocazie sunt vorbele Marelui Duce de Hesse (1868-1937) care se potrivesc pentru fiecare învățător: "Cel mai bun educator este acela care cunoaște cel mai bine vremea în care trăiește, care percepe cu finețe marile trăsături caracteristice ale vieții contemporane și care se bucură și suferă din cauza acestei vieți".

Așadar, prin această declarație politică permiteți-mi să le spun la mulți ani atât generațiilor de educatori trecute, cât și a celor prezente și viitoare!

Sper ca pe această cale cu toții să devenim conștienți de faptul că generația tânără are nevoie de învățători model, de oameni responsabili care să-i învețe ce înseamnă cartea, care să-i ajute să își definitiveze visurile în viață și să și le urmeze, care să reprezinte un suport tehnic și să-i învețe ce este cunoașterea.

      Claudiu-Andrei Tănăsescu - declarație politică: - SOS - Salvați Parcul Tineretului;

Domnul Claudiu-Andrei Tănăsescu:

"SOS - Salvați Parcul Tineretului"

Această declarație constituie un semnal de alarmă în privința neregulilor ce se petrec în zona Parcului Tineretului din București.

Prin prezenta, mă opun vehement defrișărilor ilegale din Parcul Tineretului, desfășurate pe o suprafață de 20.000 mp. Terenul reprezintă proprietate privată, dobândită pe cale legală, în urma retrocedării. Deși actualii proprietari au obținut în instanță autorizația de construire pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar, aceștia nu au obținut și autorizația de defrișare, precum prevede legea. Drept urmare, consider că operațiunea de defrișare începută de firma Construcții Locuințe Noi CHI SRL reprezintă o gravă încălcare a legii, respectiv a OUG nr. 114/2007, ce stipulează că "(1) Schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. (2) Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută".

Consider că o soluție pentru rezolvarea unor astfel de probleme, ar fi conceperea unor strategii pentru trecerea parcurilor din administrarea Primăriei Generale în administrarea primăriilor de sector.

Sunt de părere că cetățenii României și, în speță, locuitorii sectorului 4, trebuie să se bucure de un mediu sănătos, iar spațiile verzi sunt esențiale în vederea creșterii standardului de viață al acestora. Prezervarea acestora este consfințită prin legi pe care nimeni nu trebuie să le eludeze. Ignorarea reglementărilor în vigoare cu privire la utilitatea spațiului verde poate constitui un precedent periculos și ireversibil, cu consecințe grave asupra mediului și implicit asupra calității vieții și a sănătății cetățenilor.

      Claudiu-Andrei Tănăsescu - declarație politică: - Praful și mizeria de pe șantierul Pasajului Mihai Bravu - consecințe asupra calității vieții cetățenilor;

Domnul Claudiu-Andrei Tănăsescu:

"Praful și mizeria de pe șantierul Pasajului Mihai Bravu - consecințe asupra calității vieții cetățenilor"

În urma numeroaselor sesizări primite din partea cetățenilor din colegiul pe care îl reprezint în legătură cu Pasajul Mihai Bravu din București, am efectuat numeroase vizite pentru a observa stadiul și condițiile în care se realizează lucrările.

Deși Pasajul Mihai Bravu a fost dat în folosință chiar dacă nu a fost finalizat în totalitate, ci doar pe jumătate (pe sensul de mers dinspre Calea Văcărești către Șoseaua Mihai Bravu), am constatat cu indignare faptul că cei responsabili pentru construcția acestuia nu respectă nici cele mai elementare norme de igienă. Praful și mizeria domină șantierul de lucru și poluează cartierele aflate în proximitatea acestui pasaj.

Pe cale de consecință, cetățenii nemulțumiți, în număr tot mai mare, mi-au sesizat aceste aspecte, de aceea consider că trebuie luate măsuri pentru a minimiza disconfortul locuitorilor din zonă și nu numai.

În același timp, constructorii trebuie să respecte toate termenele înaintate pentru a finaliza pasajul, iar orice întârziere ridică semne de întrebare în ceea ce privește seriozitatea constructorului și capacitatea acestuia de a duce la bun sfârșit proiectul.

Sunt ferm convins de utilitatea pasajului Mihai Bravu, pe care îl consider un proiect ambițios și atât de necesar Capitalei pentru decongestionarea traficului din zona central, însă construcția acestuia trebuie să se realizeze respectând toate normele în vigoare și totodată fără a avea consecințe negative asupra mediului și a calității vieții cetățenilor.

      Constantin Avram - declarație politică: - Implozia liberală;

Domnul Constantin Avram:

"Implozia liberală"

La formarea Uniunii Social Liberale în februarie 2011, era greu de crezut, era de neimaginat ceea ce se întâmplă azi cu Partidul Național Liberal. Se tot vorbea de guvernare USL până în 2016, se vorbea de armonizarea relațiilor dintre PSD și PNL, în filialele județene, de formarea unor noi majorități în toate consiliile locale din țară, de atingerea potențialului electoral maxim cu prilejul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014 etc. Dar iată că evoluția evenimentelor politice, de altfel foarte rapidă, nu numai că nu a confirmat aceste deziderate comune, ci, dimpotrivă, a arătat cât de nesigură, de instabilă la nivel relațional și de comunicare poate fi o alianță politică cu majoritate de 70% în Parlament.

Ce a făcut, ce a dres, cu cine s-a consultat Crin Antonescu, de a reușit într-un timp record să rupă Alianța USL, nu știe mai nimeni de pe scena politică, nici chiar liberalii. S-au convocat forurile de decizie cele mai înalte, s-au expus deciziile în emisiuni TV, pe toate canalele media, s-a trecut la excluderi, la dezertări, la amenințări asupra deputaților și senatorilor PNL, iar în mentalul public s-a instalat o mare dezamăgire. În unele filiale județene unde existau deja tensiuni acumulate, situația a devenit explozivă, necesitând medierea conducerii centrale. Liberalii acuzau, nefondat zic eu, acțiunile social democraților în ceea ce privește pregătirea campaniei pentru prezidențiale și nesusținerea fermă a lui Crin Antonescu la Președinția României. Situația s-a deteriorat rapid și datorită faptului că ambele partide candidau separat la alegerile europarlamentare de pe 25 mai 2014, și a culminat cu ruperea USL. Deși Victor Ponta a lansat numeroase apeluri la refacerea USL-ului, susținând un liberal la președinția Senatului, acestea au rămas fără răspuns din partea liberalilor. Oricum, în foarte multe filiale județene colaborarea devenise aproape imposibilă, din cauza lăcomiei conducerilor județene a liberalilor privind aplicarea protocoalelor la nivel județean, așa că actuala situație din interiorul PNL devenea tot mai limpede.

Într-un interval de timp demn de toate recordurile în politică, Crin Antonescu s-a răzgândit, a renunțat prin demisie la președinția PNL, dar și la candidatura pe care o pregătea de foarte mulți ani. De ce a făcut toate aceste gesturi e foarte greu de înțeles în actualul context politic în care, iată, se va alia cu cei de la PDL, pe care până mai ieri îi desființa politic cu toate ocaziile. Vorba lui nenea Iancu: "...pupat piața Endependenți..." și lucrurile au luat o altă întorsătură. Tensiunea în PNL a devenit fără margini, atunci când Antonescu, încă președinte al PNL, a anunțat trecerea partidului în grupul PPE al Parlamentului European și abandonarea grupului ALDE, tocmai pentru a marca eforturile în acest sens ale lui Sorin Frunzăverde, Mihai Stănișoară și alții. Nici nu bănuim noi ce tensiuni interne sunt în PNL, ce grupuri de deputați sau senatori susțin cu adevărat această mișcare politică, pentru că la votul din Delegația Permanentă s-a înregistrat o majoritate covârșitoare neconformă cu realitatea, cred eu. S-a apelat la soluția Klaus Iohannis, care să salveze situația din interiorul partidului, dar se pare că soluția nu rezolvă toate problemele rezultate din ieșirea de la guvernare, și polarizează viața politică internă în PNL, câtă vreme PDL, noul aliat al liberalilor, are rezerve cu candidatura la președinție a lui Klaus Iohannis. Rezerve uriașe asupra alianței cu PDL și trecerea în grupul PPE al Parlamentului European au și lideri de opinie precum Ioan Ghișe, Radu Stroe, Călin Popescu Tăriceanu și foarte mulți alții, așa că la apropiatul Congres al PNL ne putem aștepta la ruperea partidului în mai multe facțiuni politice, situație în care Partidul Național Liberal se întoarce cu 20 de ani în urmă, când pe scena politică activau vreo 5-6 partide de sorginte liberală. Se pare că sunt create condițiile pentru o implozie liberală... dar e mare păcat!

      Constantin Avram - declarație politică: - Consolidarea alianței de guvernare;

Domnul Constantin Avram:

"Consolidarea alianței de guvernare"

Pe fondul regrupării forțelor politice de dreapta, menționând în acest cadru Partidul Național Liberal, PDL, PMP și chiar Forța Civică, în scopul identificării soluției pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, își strâng rândurile cu o viteză demnă de toată lauda, uitând toate mizeriile făcute de unii față de alții, actuala coaliție de guvernare PSD-UNPR-PC fiind nevoită să întărească susținerea parlamentară, pentru o mai mare stabilitate a actului de guvernare, dar și pentru mult râvnita pace socială. Recentele demersuri ale premierului Victor Ponta de a capacita reprezentarea parlamentară a PP-DD, în sensul întăririi suportului guvernamental, este, se pare, de bun augur și la momentul potrivit.

Negocierile ce vor fi demarate în această săptămână prezintă și un oarecare risc de imagine, dacă avem în vedere încercarea, deocamdată eșuată, de refacere a USL. Intrarea la guvernare a PP-DD implică și refacerea majorităților în consiliile județene și locale, care să asigure stabilitate la nivel local, dar și la nivel național, majorități care trebuie redefinite pe baza unor protocoale locale. Timpul până la alegerile prezidențiale fiind foarte scurt, rămâne de văzut în ce măsură aceste înțelegeri la nivel județean vor fi finalizate, pentru că dacă Dan Diaconescu dorește să rămână prezidențiabil, lucrurile se complică, atât în plan organizatoric al alegerilor din noiembrie, dar și în planul strategiei care trebuie adoptată de noua majoritate. Noi, conservatorii, vom încerca să fim același factor de echilibru în acțiunea guvernamentală, dar și parteneri serioși în ceea ce privește majoritatea parlamentară. Am dovedit-o în repetate rânduri, la adoptarea proiectelor de legi, am dovedit-o și la recentele alegeri europarlamentare, alegeri la care aportul nostru a fost unul consistent în opinia noastră. Ce altă dovadă de bună camaraderie, de seriozitate, mai putem arăta, din moment ce în filiala cu cea mai bună reprezentare administrativă (și mă refer la filiala băcăuană a Partidului Conservator), în unități administrativ-teritoriale conduse de primari conservatori, rezultatele au fost foarte bune. Procentul cel mai mic a fost de 43,5%, deci peste media națională, iar cel mai bun a fost de 72,8%, rezultate pentru care primarii conservatori merită toată considerația.

Cum spuneam, alegerile prezidențiale bat la ușă, iar alăturarea PP-DD-ului la actul de guvernare este unul menit să întărească coaliția actuală, care trebuie să continue proiectele USL, pentru că în 2012 poporul român a dat votul pentru aceste proiecte. Ne-am fi bucurat evident să continuăm programele USL împreună cu liberalii, dar ținând cont de situația explozivă din interiorul PNL, acest obiectiv devine aproape imposibil de realizat. Așa că, cooptarea Partidului Porului-Dan Diaconescu la actul de guvernare poate fi un pas politic important în stabilitatea economică și socială a țării, într-un context european destul de zbuciumat, dacă avem în vedere situația din Ucraina.

Să sperăm că această mutare politică a premierului Ponta va produce rezultatele așteptate de întreaga societate românească.

      Constantin Galan - declarație politică despre Independența justiției;

Domnul Constantin Galan:

Iată că politica dusă de Guvernul domnului Ponta a ajuns în vizorul Comisiei Europene care atrage atenția asupra riscurilor legate de independența justiției.

Noi, liberalii, am atras atenția în repetate rânduri asupra încercărilor de presiune asupra justiției și de apărare a baronilor cercetați de instanțe. Iată că acum acestea au ridicat suspiciuni și la nivelul Comisiei Europene, care a început să dea semnale care arată clar că astfel de practici trebuie să înceteze.

Comisia Europeană atrage atenția Guvernului Ponta că lupta împotriva corupției este obligatoriu să continue la toate nivelurile, iar independența și eficiența sistemului judiciar românesc rămân o îngrijorare.

De altfel, Comisia Europeană face referire explicită la legea amnistiei și a grațierii, un proiect inițiat și susținut de PSD, care în acest moment nu este în vigoare doar datorită opoziției noastre, a liberalilor.

Bruxelles-ul este îngrijorat și de atacurile motivate politic la adresa justiției, de interferențele politice în numirile în funcții-cheie și de lipsa de respect pentru deciziile judecătorești. Aceste comportamente care atentează la dezvoltarea democratică a României au fost în mod repetat incriminate de PNL, chiar de când ne aflam la guvernare.

Nu trebuie să uităm că starea justiției din România are un impact direct asupra mediului de afaceri, aspect consemnat și de Comisia Europeană, care menționează corupția drept o problemă sistemică în România.

România, mai ales prin prisma statutului de țară membră a Uniunii Europene, trebuie să continue lupta împotriva corupției, iar Guvernul Ponta trebuie să înțeleagă că proasta guvernare și corupția încetinesc dezvoltarea țării noastre.

      Cornel-Mircea Sămărtinean - declarație politică intitulată Alianța PSD-PNȚCD din județul Timiș, o alianță anormală;

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

"Alianța PSD-PNȚCD din județul Timiș - o alianță "anormală"

Rezultatul sub așteptări de la europarlamentare, suprapus peste mișcările tectonice din ultimele zile, pare să fi zăpăcit complet PSD și pe președintele acestuia, Victor Ponta. PSD a fost constrâns de hotărârile judecătorești ale birourilor electorale județene să admită că USL a murit, slogan în contul căruia sperau să mai încaseze pensie de urmaș. Dau declarații contradictorii, ba veninoase, ba patetice, amână prudenți anunțul oficial al candidaturii lui Ponta, scot din joben fumigene precum Dan Diaconescu, devenit brusc frecventabil în amintirea tunului de la Oltchim și constituie alianțe conjuncturale disperate cu alte partide, ca de exemplu PNȚCD.

Liderul PSD le-a transmis baronilor săi că au o nouă sarcină de partid, și anume contracararea opoziției formate din PDL și PNL prin toate mijloacele posibile, atât la nivel central, cât și, mai ales, la nivelul administrațiilor publice locale. Astfel, neoficial, între PSD și PP-DD au avut loc negocieri pentru cooptarea lui Dan Diaconescu în alianța PSD-UNPR-PC-UDMR. Decizia PSD este cel puțin ciudată, în contextul în care Victor Ponta și Dan Diaconescu au candidat unul împotriva celuilalt în același colegiu din județul Gorj.

Derută mare în partea stângă a eșichierului politic din România ! Nici televiziunile de casă nu mai știu încotro s-o apuce. Atât de mare, încât în unele consilii locale să se constituie alianțe locale, care, raportate la doctrina politică a partidelor care le compun, pot fi numite anormale, cum este cazul noii alianțe politice din județul Timiș.

Ședința extraordinară a Consiliului Local Timișoara, convocată vineri 6 iunie 2014, pentru schimbarea unuia dintre cei doi viceprimari ai orașului, reprezentant al PNL, și, implicit, crearea unei noi majorități, a eșuat.

Alianța politică alcătuită din social-democrați, țărăniști și PP-DD-iști a ratat, pentru un singur vot, alegerea unui nou viceprimar în Consiliul Local Timișoara. Din cei 27 de consilieri, doar 14 au fost prezenți în sala de consiliu în momentul votului și doar 13 au votat pentru schimbarea viceprimarului liberal, Dan Diaconu. Un singur vot a fost împotrivă, cel venit din partea consilierului care a trădat înțelegerea inițială. Votul a fost secret, iar unul dintre susținătorii noii alianțe politice din Timișoara, membru PP-DD, a părăsit sala înaintea votului. În aceste condiții, viceprimarul liberal a rămas în funcție. Consilierii PNL și PDL au părăsit sala în momentul votului, nedorind să participe la acest troc politic, prin care s-a încercat schimbarea majorității politice din consiliu.

Din păcate, în aceeași zi s-a desfășurat și ședința extraordinară a Consiliului Județean Timiș, în care noua alianță creată, PSD-PNȚCD-PP-DD, a decis cu 20 de voturi pentru, din totalul celor 37 de consilieri, schimbarea vicepreședintelui liberal din funcție. În locul său a fost ales PP-DD-istul Florian Zanfir.

Prin constituirea noii majorități, s-a reușit izolarea și trecerea în opoziție a consilierilor județeni democrat-liberali și liberali, conform ordinelor date de la centru de către președintele PSD. Țărăniștii și-au îmbrăcat însă aspirația la ciolan în tot felul de principii. Dacă PSD a forțat puciul fără explicații penibile, consilierii PNȚCD s-au întrecut în ipocrizie, vorbind despre binele Timișoarei, despre proiectele administrative ale municipiului și despre progres.

Alianța politică locală "anormală" constituită la nivelul județului Timiș este una de natură conjuncturală, antidemocratică și antidoctrinară. Prin poziționarea lor alături de stânga, cei care se erijează în urmașii lui Maniu și Coposu au atins culmea penibilului. Principala lecție de la care au lipsit, cu siguranță este aceea a însușirii și a respectării doctrinei politice a partidului, sub sigla căruia timișorenii le-au acordat votul de încredere pentru a-i reprezenta în administrația publică locală.

Doctrina democrat-creștină reprezintă concepția privind organizarea, funcționarea și conducerea societății prin îmbinarea valorilor și normelor religiei creștine cu principiile și valorile democratice. Valorile fundamentale promovate de către doctrina democrat-creștină sunt libertatea, egalitatea, solidaritatea. Partidele democrat creștine s-au afirmat de-a lungul istoriei ca redutabile forțe de opoziție, în democrații avansate precum Italia, Franța, Austria, dar și în țări latino-americane.

Prin atitudinea pe care au avut-o, în scopul formării unei noi majorități locale în județul Timiș, consilierii PNȚCD și-au negociat principiile și au vândut valorile lăsate moștenire de Corneliu Coposu.

Poziționarea lor alături de un partid de stânga demonstrează că reprezentanții PNȚCD au uitat că în acest oraș s-a adoptat punctul 8 al Declarației de la Timișoara referitor la desconspirarea atrocităților săvârșite de regimul comunist. Cu siguranță au uitat că în decembrie 1989 la Timișoara și-au dat viața oameni care au luptat împotriva comunismului pentru înlăturarea unui regim de stânga, pentru libertate și democrație.

      Cornelia Negruț - declarație politică: - Aniversarea Curții de Conturi, o instituție etalon a modernizării României;

Doamna Cornelia Negruț:

"Aniversarea Curții de Conturi, instituție-etalon a modernizării României"

Am avut onoarea de a participa zilele trecute la manifestările prilejuite de aniversarea a 150 de ani de la înființarea Curții de Conturi a României, un eveniment fără îndoială înălțător și lăudabil pentru întreaga țară. Curtea de Conturi a fost înființată printr-o lege dată de Alexandru Ioan Cuza în 24 ianuarie 1864, sub denumirea de Înalta Curte de Conturi pentru toată România, iar de atunci a funcționat neîntrerupt, chiar și în vremurile de război. Nu trebuie să uităm faptul că, deși România are o democrație fragilă, această instituție de prim-rang a rezistat tuturor orânduirilor pentru a-și îndeplini nobila misiune cu onoare și devotament.

Mai ales în ultima perioadă, controalele anuale ale Curții de Conturi s-au constituit în adevărate lecții de funcționare a economiei de piață și concurențiale, aspectele sesizate fiind în măsură de a oferi un excelent ghid practic de răspunsuri în rezolvarea problemelor cu care se confruntă instituțiile.

Sigur că președintele Curții de Conturi, domnul Nicolae Văcăroiu, a remarcat și unele neîmpliniri din activitatea acestei instituții-etalon a României, între care necesitatea unor măsuri pentru eficientizarea acțiunilor de control preventiv, prin asigurarea de specialiști cu o înaltă pregătire profesională, garantarea independenței acestora, precum și extinderea controlului financiar preventiv extern la unitățile administrativ-teritoriale.

Sunt în asentimentul domnului președinte al Curții de Conturi și susțin propunerea sa privind înființarea în regim de urgență a unor secții judecătorești specializate, deoarece astfel va fi sporită operativitatea în soluționarea litigiilor existente între Curte și instituțiile controlate, dar va duce și la diminuarea consistentă a numărului proceselor în contencios administrativ.

Dincolo de momentele omagiale, rolul Curții de Conturi este fundamental în eliminarea economiei subterane și pentru utilizarea eficientă și transparentă a fondurilor publice.

Transmit și eu un sincer la mulți ani acestei instituții fundamentale a democrației românești și sunt încrezătoare că funcționarea în continuare a Curții de Conturi pe principiile transparenței și corectitudinii va avea ca efect modernizarea, civilizarea și europenizarea instituțiilor statului de drept.

      Cornelia Negruț - declarație politică: - Trend ascendent al economiei românești, prezentat delegației FMI;

Doamna Cornelia Negruț:

"Trend ascendent al economiei românești, prezentat delegației FMI"

Vizita din aceste zile a delegației Fondului Monetar Internațional în România ne găsește într-o situație îmbucurătoare din punct de vedere economic. Astfel, în ceea ce privește execuția bugetară în primele patru luni ale anului în curs, ianuarie - aprilie 2014, încasările totale au crescut cu 4,4% și cheltuielile totale au scăzut cu 3,8%. În aceste condițiile, deficitul bugetar după 4 luni este de 0,28%, în condițiile în care nu s-au făcut încasări nici din perspectiva accizei mărite la combustibil și nici a taxei pe stâlp. Cel puțin în teorie, există spațiu fiscal pentru măsuri semnificative de stimulare economică. Fie că vorbim de reducerea CAS la angajator cu 5%, fie că vorbim de reducerea TVA la unele produse alimentare. Principalul motiv pentru care deficitul bugetar este atât de mic ține de reducerea semnificativă a investițiilor. Cheltuielile de capital au fost reduse, în primele 4 luni din 2014, cu 42,4%. Transferurile către administrațiile publice locale au fost și ele reduse cu o treime, 32,3%, și, de asemenea, a fost redus nivelul cofinanțării proiectelor cu fonduri europene cu 61,7%.

Încasările din TVA au crescut cu 2,7%, ceea ce arată o revenire extrem de lentă a consumului populației. Este una dintre problemele cele mai semnificative când vine vorba de relansarea economică. Este posibil ca acest lucru să nu se datoreze în întregime comportamentului de consum, ci și veniturilor care au avut o evoluție fluctuantă, pe fondul scăderii cu 2,1% a încasărilor din impozitul pe salariu și venit. Tot un semnal pozitiv este și revirimentul mediului de afaceri privat, constatat pe creșterea cu 12,1% a încasărilor din impozitul pe profit pe primele 4 luni. Merită semnalată și o creștere nejustificată a cheltuielilor cu bunuri și servicii cu 7,3% pe primele 4 luni, în condițiile în care și 2013 a adus un avans de 12,1% a acestor cheltuieli.

Creșterea economică din primul trimestru din 2014 este de 3,8% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

Acest avans care poate părea spectaculos nu este dublat de o creștere semnificativă de la trimestru la trimestru. Practic, primele trei luni din 2014 au adus un plus de doar 0,1% față de ultimele trei luni din 2013. Acest avans economic s-a realizat în condițiile unui consum public mult mai scăzut și ale unui avans al consumului privat destul de redus. Deci, cel puțin în teorie, există posibilitatea menținerii ritmului accelerat de creștere economică, dacă se repornește consumul.

Nivelul creditelor neperformante a ajuns la 22,3%, în stagnare față de acum un an. La acest capitol se remarcă două aspecte: pe de o parte cel negativ, care ține de blocarea finanțării din partea sistemului bancar, din cauza numărului mare de active toxice, pe de altă parte este cel pozitiv, respectiv că nu s-a înrăutățit situația socială, dovadă că numărul creditelor care au întârzieri la plată nu a crescut.

Totodată, stagnarea nivelului creditelor neperformante arată încă nevoia găsirii unei soluții pentru repornirea creditării, care se poate realiza fie prin acceptarea de către bănci a unor pierderi, fie prin acordarea de stimulente din partea statului (direct către bănci sau direct către cei care au restanțe bancare), care să ajute la scăderea semnificativă a numărului creditelor cu întârzieri la plată.

Un alt aspect de luat în seamă este nivelul inflației anuale - aprilie 2014 față de aprilie 2013 -, care este de 1,21%, în condițiile în care de la 1 aprilie a crescut acciza la combustibil. De altfel, prețurile au crescut în medie cu 0,27% în aprilie față de martie a.c., ceea ce arată că acciza la combustibil nu a generat inflație semnificativă, rămânându-se în prognoza BNR.

Nu în ultimul rând, specialiștii au semnalat o accelerare relativă a creșterii nivelului de trai al populației. Astfel, salariile au crescut în medie între martie 2013 și martie 2014 cu 5,5%, din care 1,1% a fost reprezentat de inflație, câștigul net fiind de 4,4%. Iată deci un set de semnale pozitive atât pentru economia națională, cât și pentru nivelul de trai al populației, indubitabil dătător de speranțe pentru revigorarea socială și materială a românilor, după mai mulți ani de criză și neîmpliniri.

      Costel Alexe - declarație politică privind statutul PNL în actualul context politic;

Domnul Costel Alexe:

În intervenția mea de astăzi doresc să vă rețin atenția cu privire la unele aspecte referitoare la cel mai important subiect al României, din punctul meu de vedere, în prezent și pentru următorii ani: statutul PNL în actualul context politic.

Partidul Național Liberal este mai puternic ca niciodată și nu este interesat de noi alianțe politice.

PNL respectă valorile fundamentale ale dreptei - libertate, proprietate, muncă, onoare -, motiv pentru care este îndreptățit să conducă dreapta în România și să guverneze țara.

PNL nu intenționează să facă o nouă alianță politică. Ceea ce este cu adevărat important pentru viitorul democratic al României este însă necesitatea unificării, a concentrării și a corelării tuturor eforturilor celor care nu doresc ca România să încapă toată pe mâna PSD-ului și a baronilor roșii.

PNL nu are datorii și obligații față de PSD sau Traian Băsescu. Datoria PNL este față de românii care nu mai doresc să trăiască precum în perioada roșie 2000-2004 și nici perioada portocalie din 2008 până în 2012, ci vor o guvernare performantă și respectuoasă față de cetățean, care vor lideri puternici ai comunităților, și nu baroni deasupra legii, care vor un președinte normal.

Pentru acești oameni, PNL reprezintă alternativa, iar deviza liberală, "Prin noi înșine!", rămâne la fel de actuală.

PNL va lupta în continuare pentru sprijinirea domeniilor-cheie precum. politică financiară, integrarea tinerilor în piața muncii, industrie, energie, agricultură, infrastructură, IMM-uri, IT&C și Tehnologie, de care depinde creșterea economică și puterea economică a României pe piața europeană.

PNL cere sprijin financiar comunitar pentru producția de alimente bio în vederea creșterii exporturilor de profil. PNL susține adoptarea măsurilor de sprijin pentru organizarea micilor fermieri în grupuri sau în asociații de producători, aceasta fiind singura cale de a-și promova și de a vinde produsele la un preț corect atât pentru producător, cât și pentru cumpărător.

Un potențial special de dezvoltare îl reprezintă producția de alimente bio, unde România are șansa, sub umbrela UE, să devină un exportator redutabil pe acest segment.

PNL va promova o inițiativă care să permită o alocare directă din fondurile europene pentru soluții locale de acces direct la utilități în zonele izolate din mediul rural, unde nu este fezabilă o extindere a rețelelor naționale.

Pentru a stimula reînnoirea generațiilor, vom susține plata de bază acordată tinerilor fermieri de până la 40 de ani care își încep activitatea și completarea acesteia printr-o plată suplimentară de 25% în primii 5 ani de la instalare. Ea va fi finanțată cu până la 2% din pachetul financiar național pentru plățile directe și va fi obligatorie pentru toate statele membre.

PNL va susține și implementarea prevederilor din noua Politică Agricolă Comună pentru acordarea de fonduri de până la 70.000 euro pentru tinerii fermieri, prin investiții generale în active fizice, servicii de formare și de consiliere, precum și granturi de instalare.

Dublăm acordarea de fonduri europene în agricultură cu măsuri pentru crearea locurilor de muncă și încurajarea spiritului antreprenorial în mediul rural.

PNL susține mecanisme de protejare și de promovare a producătorilor de alimente bio.

PNL propune un program economic pentru dezvoltarea clasei de mijloc, care să reprezinte peste 50% din populația României, și construirea unei economii competitive și a unei societăți dezvoltate.

      Cristian Buican - declarație politică intitulată: Disprețul față de lege și față de principiile democratice, caracteristici ale guvernării Ponta;

Domnul Cristian Buican:

"Disprețul față de lege și față de principiile democratice, caracteristici ale guvernării Ponta"

Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a vă prezenta câteva exemple concludente care ne demonstrează, dacă mai era nevoie, că reprezentanții PSD din executivul României afișează un dispreț profund față de lege, față de principiile democratice ale separării puterilor în stat și ale controlului parlamentar. Mă refer aici la faptul că o parte din miniștrii PSD întârzie nepermis de mult răspunsurile la întrebări și interpelări, iar alții nici nu mai catadicsesc să răspundă, probabil din răzbunări personale și motive subiective ce țin de lipsa de seriozitate și minciunile cu care au fost prinși în răspunsurile anterioare la acest tip de instrument al controlului parlamentar.

După cum probabil cunoașteți, în Constituția României, la Capitolul IV, "Raporturile Parlamentului cu Guvernul", la articolul 112, "Întrebări, interpelări și moțiuni simple", la alineatul (1) se specifică că: "Guvernul și fiecare dintre membrii săi au obligația să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputați sau de senatori, în condițiile prevăzute de Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului". În ceea ce privește prevederile legate de răspunsurile la interpelări și întrebări, în Regulamentul Camerei Deputaților se specifică, foarte clar, că membrii executivului sunt obligați să ofere răspuns la aceste instrumente parlamentare în termen de maximum 15 zile. Este adevărat, de obicei, răspunsurile la întrebări și interpelări nu sunt primite în 15 zile, ci în aproximativ 30 zile, dar până la apariția în executiv a domnului Dan Șova niciun alt ministru nu și-a permis să depășească acest termen sau să nu răspundă deloc la întrebările și interpelările deputaților.

În data de 19 noiembrie 2013 am înregistrat la Camera Deputaților, cu numărul 850B, o interpelare adresată domnului Dan Șova, legată de stadiul documentației tronsonului de autostradă Sibiu-Pitești. Văzând că nu binevoiește să îmi răspundă, am reluat subiectul într-o nouă interpelare, înregistrată la Camera Deputaților cu numărul 1189B în data de 11 martie 2014. Vreau să vă anunț că nici până în acest moment, acest personaj sinistru ajuns ministrul transporturilor nu a binevoit să îmi ofere un răspuns la cele două interpelări având ca subiect tronsonul de autostradă Sibiu-Pitești. Trebuie să vă anunț că pe acest subiect am avut o serie de dispute cu domnul Dan Șova, totul culminând cu solicitarea demisiei acestuia, în momentul în care am avut informații certe că, de când se află în Guvern responsabil cu construcția de autostrăzi, nu a făcut altceva decât să întârzie realizarea documentației și, implicit, a construcției acestui tronson de autostradă. Văzând că răspunsurile la întrebări și interpelări se contrazic flagrant cu acțiunile sale și fiind prins cu minciuna, domnul Șova a ales că e mai bine să nu mai răspundă deloc la nici un fel solicitare legată de acest tronson de autostradă. Am vorbit și cu alți colegi parlamentari și mi-au confirmat că nici ei nu au mai primit răspunsuri la întrebările și interpelările pe acest subiect, tot din toamna anului trecut.

Crezând probabil că nerespectarea legii și disprețul profund față principiile separației puterilor în stat și ale controlului parlamentar reprezintă atuuri în lupta pentru președinția PSD, domnul Liviu Dragnea a preluat modelul colegului său de partid, interpelările adresate Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la începutul lunii aprilie nefiind onorate cu răspunsuri, chiar dacă temele sunt de interes general: repartiția obiectivă a fondurilor publice prin Programul Național de Dezvoltare Locală, repartiția microbuzelor școlare sau finanțarea domeniului schiabil de la Obârșia Lotrului. Dacă pentru domnul Dragnea sper să mai existe ceva șanse să reintre în normalitate, oferind, chiar și cu întârziere, răspunsuri la interpelările formulate, vă spun sincer că pentru domnul Șova nu mai am niciun fel de speranțe. Sper doar ca această corvoadă de a-l avea pe Dan Șova administrator pentru transporturile din România să se termine cel mai târziu în ianuarie 2015, când ciuma roșie PSD-istă va fi înlăturată de la putere.

Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a trage un semnal de alarmă și să fac un apel de la tribuna Parlamentului, instituția-simbol a democrației, pentru respectarea legii, a separației puterilor în stat și a principiilor și regulilor controlului parlamentar. Vă atenționez că a permite astfel de abuzuri ale unui ministru însemnă recunoașterea faptului că Parlamentul este doar o anexă a Guvernului, ceea ce sper din toată inima să nu fie decât o dorință PSD-istă și să nu permitem să se transforme în realitate.

      Daniel Iane - declarație politică cu referire la o alianță senzațională ce se anunță pe scena politică din România;

Domnul Daniel Iane:

În declarația mea de astăzi aș dori să vorbesc despre o alianță senzațională ce se anunță pe scena politică din România. Sunt de-a dreptul uimit cum un partid precum PSD, aflat la guvernare și cu majoritate în Parlament, se aliază cu un partid precum PP-DD, cel mai mic din opoziție și pe care l-a destructurat constant din 2012 și până în prezent.

Asistăm la ora actuală la o metamorfoză a scenei politice românești. Vedem cum cei care luptau împotriva ciocoilor trec tocmai în barca ciocoilor și ajung la ciolanul puterii, pe care îl tot criticau de pe băncile opoziției. Pe lângă această alianță care este împotriva naturii politice, observăm că în tabăra coaliției de guvernare s-a instaurat disperarea.

Nu avem cum să nu sesizăm că marele partid PSD se află într-o situație critică, din moment ce a ajuns să se alieze cu cel mai mic partid din opoziție, aflat la un pas de desființare după transferurile realizate chiar de PSD via UNPR. Probabil că teama de un eșec în alegerile din toamnă îi face pe cei din PSD să reconsidere orice fel de alianțe și preferă să adopte stilul populist al lui Dan Diaconescu.

Sunt curios cum se poate ca doi oameni, doi adversari politici precum Victor Ponta și Dan Diaconescu, care s-au bătut în Gorj pentru un post de deputat, ducând fiecare o campanie dură la adresa adversarului, pot deveni deodată prieteni, colegi de guvernare, de alianță?!

Totuși, mirarea nu ar trebui să fie prea mare, deoarece Victor Ponta ne-a obișnuit cu reevaluările și cu coabitările. Ponta este deja celebru pentru pactul de coabitare semnat cu Traian Băsescu, prin care l-a readus pe acesta în prim-planul politicii după lovitura primită în vara lui 2012.

Relația Diaconescu - Ponta nu este însă una de azi, de ieri. Ponta era aproape să îi dea lui Dan Diaconescu Oltchimul pe ochi frumoși și, odată cu el, destinele a sute de oameni. După circul făcut cu Oltchim, Ponta și Diaconescu aduc circul și în Parlament, printr-o alianță a populismului și a amăgirii cetățenilor.

Ce vor spune oare, acum, oamenii de la Oltchim despre cuplul disperat să se agațe de putere? Le vor promite din nou marea cu sarea? Sau le vor promite cei 20.000 de euro pe care Dan Diaconescu și PP-DD spuneau că îi vor da fiecărui român?

Să ne așteptăm ca noul guvern PSD-PP-DD să respecte programul celor de la PP-DD? Vor pune în aplicare toate cele 100 de puncte pentru România propuse de Dan Diaconescu, ducând astfel țara în haos?

PSD alege populismul pentru alegerile din acest an, iar acesta este doar începutul. În februarie au preferat să scoată PNL de la guvernare, neacceptând PNL-ului niște funcții care îi reveneau de drept, iar acum acordă funcții guvernamentale pentru Dan Diaconescu. Au preferat să renunțe la un partener serios și care se baza pe principii și valori, pentru a putea să se alieze cu un partid televiziune.

Acum să ne așteptăm ca peste noapte să reapară OTV pe televizoarele românilor și să mai aibă PSD încă o televiziune care să ridice în slăvi guvernarea păguboasă a lui Victor Ponta? După ce au eșuat cu sloganul "USL trăiește", acum cei de la PSD vor merge cu un nou slogan către cetățeni și anume acela că "OTV trăiește"?

Noua alianță senzațională este o lipsă de respect față de români și o jignire a celor care au votat în 2012 o schimbare în politică. Asemenea alianțe nefirești nu pot fi decât dăunătoare pentru încrederea instituțiilor statutului. Această alianță este creată doar pentru ca PSD să își securizeze puterea în România.

      Mihai-Aurel Donțu - declarație politică cu titlul Reducerea CAS este necesară pentru mediul de afaceri din România;

Domnul Mihai-Aurel Donțu:

"Reducerea CAS este necesară pentru mediul de afaceri din România"

Concluziile întâlnirii membrilor Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, din care fac parte, cu Delegația Fondului Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană, întâlnire care a avut loc săptămâna trecută la Parlament, se rezumă la faptul că implementarea reducerii CAS cu cinci puncte procentuale este o măsură deosebit de necesară mediului de afaceri din România.

De fapt, tema principală a discuțiilor derulate în cadrul acestei întâlniri a fost reprezentată de posibilitatea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale, începând de la jumătatea acestui an, așa cum noi, parlamentarii PNL, am solicitat Guvernului Ponta 3 prin numeroase demersuri parlamentare.

Să ne reamintim faptul că Grupurile parlamentare ale PNL au depus, încă din luna martie a.c., o inițiativă legislativă prin care propunem reducerea de la 1 iulie 2014 a cotei de contribuție de asigurări sociale datorată de angajator cu 5 puncte procentuale și scutirea de impozit a profitului reinvestit.

După mai multe întâlniri pe care noi, parlamentarii PNL, le-am avut cu reprezentanții mediului de afaceri din România, în cadrul cărora aceștia ne reclamau necesitatea adoptării urgente a unor măsuri de relaxare fiscală, care să aibă rolul de a da o reală gură de oxigen mediului privat sufocat în ultimii ani de prea multe biruri, dar și economiei românești în ansamblu, căreia îi sunt necesare baze solide de dezvoltare, am hotărât să ne continuăm demersul parlamentar.

În acest sens, în luna aprilie, tot noi, liberalii, am solicitat conducerii Camerei Deputaților organizarea unei dezbateri pe această temă, a necesității reducerii CAS cu cinci puncte procentuale la angajator și a scutirii de impozit a profitului reinvestit, dezbatere care a avut loc pe 24 aprilie și care s-a finalizat prin solicitarea Grupului parlamentar al PNL, adresată tuturor parlamentarilor din toate partidele politice, de a adopta o rezoluție comună pe această temă, rezoluție la care a achiesat chiar și premierul Victor Ponta.

Mai mult decât atât, noi, liberalii, am considerat că tergiversarea implementării acestor măsuri nu face altceva decât să frâneze bunul mers al economiei și chiar să țină la distanță potențialii mari investitori, care, după cum știm bine, sunt întotdeauna atrași de un mediu fiscal avantajos și predictibil și de aceea am considerat necesar și demersul parlamentar de a iniția și susține o moțiune de cenzură care avea, în primul rând, rolul să someze Guvernul de a urgenta adoptarea acestor măsuri de relaxare fiscală.

În acest context, în discuțiile avute cu reprezentanții FMI, ai Băncii Mondiale și ai Comisiei Europene, în calitate de secretar al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, am intervenit pentru a susține motivația pertinentă a mediului de afaceri din România, pentru a arăta că astfel de măsuri de relaxare fiscală sunt până la urmă benefice nu numai întreprinzătorilor privați, ci și întregii Românii.

De ce susțin acest lucru? Este foarte simplu. Ca liberal, știu foarte bine faptul că numai o economie sănătoasă, stabilă și sustenabilă, cu un mediu investițional atractiv și predictibil, poate conduce la dezvoltare solidă, la crearea a numeroase locuri de muncă, deci, implicit, la reducerea sărăciei, dar și la formarea, în România, a unei clase de mijloc cât mai consistente.

      Dorel Covaci - intervenție cu subiectul: Cincizecimea - sărbătoarea întemeierii Bisericii creștine;

Domnul Dorel Covaci:

"Cincizecimea - sărbătoarea întemeierii Bisericii creștine"

La 10 zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Înviere, prăznuim Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, numită popular și Duminica Mare. Aceasta reprezintă totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii creștine, pentru că, în aceeași zi, în urma cuvântării rostite de Sf. Apostol Petru, s-au convertit la creștinism în jur de 3.000 de oameni, cei care au alcătuit prima comunitate creștină din Ierusalim, nucleul Bisericii de astăzi.

Această sărbătoare a fost numită Rusalii, de la Sărbătoarea Trandafirilor la romani, consacrată cultului morților. Creștinii au preluat acest obicei, transformându-l într-una din zilele de pomenire generală a morților.

Anul acesta am prăznuit Pogorârea Sfântului Duh pe 8 iunie. În primele secole creștine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfânt și a Înălțării lui Hristos. În jurul anului 400, cele două sărbători au fost separate.

Evenimentul Pogorârii Sfântului Duh reprezintă actul de trecere a lucrării mântuitoare a lui Iisus Hristos în oameni și este descris în Biblie în Faptele Apostolilor 2,4. Aici se spune că Duhul Sfânt se pogoară din cer cu vuiet mare de vânt și se așază deasupra capetelor celor prezenți, și nu doar peste apostoli, în chip de limbi de foc.

Tradiția creștină afirmă că la Cincizecime era de față și Maica Domnului.

După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii au primit puterea de a grăi în limbi necunoscute de ei până atunci și au putut astfel să descopere învățătura Mântuitorului și a altor neamuri. Începutul a avut loc chiar în acea zi, când au putut să se facă înțeleși de toți iudeii veniți în Ierusalim din întreg Orientul.

Atunci Sfântul Petru le-a dezvăluit mulțimilor că se împlinise profeția lui Ioil: "Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul" (Faptele Apostolilor 2, 17; Ioil 3,1). În urma cuvântării lui Petru, 3.000 de oameni au primit botezul creștin.

Este obiceiul ca de Rusalii să se ducă în biserică frunze de nuc sau de tei, simbol al Duhului Sfânt pogorât sub formă de limbi de foc. Ele sunt binecuvântate și împărțite credincioșilor.

Preoții și credincioșii ies pe câmp a doua zi de Rusalii pentru a sfinți apa și a stropi câmpul, protejându-l de furtuni și grindină.

În Crez - Simbolul credinței noastre creștine, mărturisim despre Sfântul Duh că este "Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit, care a grăit prin prooroci". El este Mângâietorul, Duhul Adevărului, Izvorul harului și Vistierul bunătăților. El este veșnic, fără început și sfârșit, de o ființă cu Tatăl și Fiul; are toate atributele dumnezeirii și este prezent și activ în toate lucrările îndreptate spre lume ale Sfintei Treimi. Alături de Tatăl și Fiul ia parte la cele două creații (Facerea lumii și refacerea spirituală a lumii, săvârșită prin întruparea Mântuitorului).

Împotriva tuturor vitregiilor lumii și împotriva tuturor păcatelor ei, Sfinții Apostoli au izbutit să resădească în inimile oamenilor cea mai curată învățătură, Evanghelia dragostei și a păcii, și să producă, prin răspândirea creștinismului, cea mai mare revoluție morală și religioasă din istoria lumii.

Din aceste considerente, Pogorârea Sfântului Duh rămâne o nedumerire pentru toți învățații lumii, o apăsare pentru mințile frământate de lipsa credinței și o mare bucurie și îmbărbătare pentru creștinii adevărați.

Prin Taina Sfântului Botez și prin Taina Sfintei Mirungeri, fiecare dintre noi am primit în pruncie simțul de orientare spre bine și voia liberă de a împlini poruncile lui Dumnezeu. Nu rămâne decât ca, în vremuri de încercări și ispite, să ascultăm de îndemnul interior de a alege binele, care este tocmai glasul Duhului Sfânt.

Chemându-l în ajutor, lucrând cu El și ostenindu-ne spre bine, vor crește în noi roadele Sfântului Duh, care sunt: pacea, bucuria, dragostea, bunătatea, îndelung-răbdarea, credința, blândețea, facerea de bine, înfrânarea viciilor și curăția trupească și sufletească (Galateni 5,22).

Aceste roade trebuie să stăpânească totdeauna sufletele și inimile noastre și să se reverse în viața de zi cu zi prin gândurile, cuvintele și faptele noastre.

Duhul Sfânt să se pogoare peste noi toți!

      Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declarație politică referitoare la abordarea bugetară promovată de Guvernul PSD;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Consecvent ideii de promovare a măsurilor de relaxare fiscală și de stimulare a economiei, măsuri asumate și susținute încă de când făcea parte din Guvernul USL, PNL va susține reducerea CAS-ului cu 5%, ca temă prioritară de discuție în cadrul întâlnirii cu reprezentanții FMI.

Așa cum este bine cunoscut, pentru reducerea CAS-ului și neimpozitarea profitului reinvestit Grupul Parlamentar al PNL a organizat în luna martie o dezbatere politică în urma căreia a fost semnată și adoptată în unanimitate în Camera Deputaților o declarație de susținere a acestor măsuri menite să favorizeze relansarea economiei și reindustrializarea României, prin investiții și creare de locuri de muncă. Se pare că pentru guvernanți această unanimitate nu a însemnat nimic. Așa cum ne-a obișnuit, Victor Ponta a folosit aceste teme doar în scopuri politicianiste: a ignorat complet adoptarea reducerii CAS-ului și doar a simulat stoparea impozitării profitului reinvestit, a cărui reglementare și punere în aplicare se face cu jumătăți de măsură.

Urmărind declarațiile publice în urma discuțiilor avute de oficiali români cu reprezentanții FMI, înțelegem că Fondul nu agreează ideea scăderii contribuțiilor sociale cu 5% de la 1 iulie, deoarece Guvernul nu a venit cu măsuri compensatorii. Deci Guvernul Ponta nu a pregătit temeinic posibilitatea adoptării reducerii CAS-ului, demonstrând încă o dată că nu este cu adevărat interesat de rezolvarea problemelor reale ale mediului de afaceri. A demonstrat acest lucru chiar premierul Ponta prin atitudinea arogantă și modul superficial în care a tratat subiectele moțiunii de cenzură inițiate de Grupul parlamentar al PNL: pentru el totul a fost un subiect de campanie, uitat imediat după ce voturile au fost numărate.

Când FMI a solicitat ca reducerea CAS să fie "bugetar neutră", s-a avut în vedere respectarea țintelor de deficit convenite în strategia fiscal-bugetară, deficit de 1,4% în 2015. Din păcate, îmbunătățirea colectării nu s-a produs, astfel că principala sursă prin care se putea realiza acomodarea impactului bugetar este ca și inexistentă.

Prin urmare, se va discuta în continuare despre măsuri compensatorii - noi taxe și impozite, menite să acopere golul bugetar de circa 1,5 miliarde - doar pentru semestrul 2 al acestui an. În aceste condiții, soluția ar trebui să vină din reducerea cheltuielilor, ceea ce demonstrează că "marele buget de dezvoltare" conceput în ultimii doi ani de triada Voinea - Georgescu - Ponta nu era compatibil cu măsurile de relaxare fiscală asumate în Programul de guvernare al USL.

Din păcate, abordarea bugetară promovată de Guvernul PSD a însemnat lipsa totală a coerenței politicii fiscale. Dacă pentru fiecare reducere fiscală trebuie căutate creșteri fiscale "de compensare", înseamnă că Guvernul Ponta nu face altceva decât să redistribuie povara fiscală, povară pe care o va suporta fiecare cetățean, într-un fel sau altul.

Să ne așteptăm oare la găsirea unei soluții magice de rezolvare a acestor probleme de către noul aliat al dlui Ponta, dl Dan Diaconescu, cel care știe cum să rezolve orice problemă și care are soluții salvatoare pentru România? Poate de aceea Victor Ponta pare că nu mai este deranjat acum de apelativele de bandit și ciocoi pe care i le-a adresat Dan Diaconescu în 2012. Poate l-a reevaluat și i-a descoperit valoarea!

Ce se va face însă premierul dacă soluțiile domnuluiDan pentru binele țării se vor rezuma doar la sacii cu bani cu ajutorul cărora dorea să salveze combinatul Oltchim?!

      Eugen Constantin Uricec - declarație politică cu titlul România este protejată;

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"România este protejată"

România este protejată. Aceasta este o certitudine, nu doar o declarație și nimeni nu ar trebui să aibă nici măcar vreun motiv să se îndoiască de acest lucru. Mai mult, este protejată de cea mai puternică alianță politico-militară, Alianța Nord-Atlantică. Ultimele două săptămâni au confirmat pe deplin acest lucru, nu doar prin vorbe, ci prin fapte, prin acțiune și prin fermitate. Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Barack Obama, Secretarul General al NATO, domnul Anders Fogh Rasmussen, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, domnul Joe Biden, oficiali ai Pentagonului sau ai serviciilor de informații ale aliaților noștri s-au deplasat la București sau în Polonia pentru a da garanții și semnale internaționale clare și fără echivoc asupra faptului că România nu este țara nimănui, ci este un stat suveran puternic, membru al Uniunii Europene și membru al NATO.

S-au scurs mai bine de zece ani de când România a devenit membru al NATO, iar garanțiile asupra securității și apărării țării noastre au adus beneficii enorme asupra românilor. Țin să aduc numai câteva argumente, din ultimele săptămâni, care susțin spusele mele. De exemplu, numai în ultimele două săptămâni cursul monedei noastre naționale s-a apreciat, într-un context economic în care toată lumea ar fi spus că se va deprecia din cauza neîncrederii investitorilor străini pentru această regiune. De asemenea, grație politicilor guvernamentale corecte, casele care evaluează riscul suveran al statelor au ridicat ratingul de țară al României la gradul de țară bună pentru investiții. Mai mult, capitalurile străine au tot mai multă încredere în economia României, în politicile pe care le promovează Guvernul, în garanțiile de securitate, venind în România și investind. Trebuie să fim cinstiți și să spunem lucrurilor pe nume, că dacă România nu ar fi credibilă, Bosch, Daimler sau alți investitori mondiali nu ar fi venit în țara noastră cu investiții uriașe.

Anul 2014 reprezintă pentru România un moment extrem de important, atât în plan politic intern, cât și la nivel extern. Dacă la nivel național România trebuie să dea semnalul ferm al stabilității politice, al continuării alegerilor politicilor corecte, al continuării creșterii economice și atractivității față de mediul de afaceri intern, în plan extern România trebuie să reconfirme atașamentul la valorile partenerilor euroatlantici. Am convingerea că în scurt timp România va îndeplini și obiectivul național al aderării la Spațiul Schengen, astfel încât integrarea noastră să fie tot mai aprofundată în Uniunea Europeană.

Partenerii noștri externi ne apreciază, dar au și de ce. România a devenit de ani buni factor de stabilitate în zona Mării Negre, un motor de dezvoltare pentru economia Uniunii Europene, iar bravii noștri soldați au demonstrat că locul nostru în NATO este câștigat cu cinste. Nutresc speranța că înțelepciunea diplomației europene, precum și negocierile politice internaționale din regiunea Mării Negre vor aduce pace pentru toți. Cetățenii de la Marea Neagră au nevoie de pace, pentru că pe umerii păcii se poate construi prosperitatea. Oamenii din această parte a lumii au îndurat mult prea mult timp vremuri grele. Este timpul ca și pentru ei să se arate beneficiile economice ale dezvoltării economice.

Mulțumesc pe această cale partenerilor noștri externi și îi asigur că România este puternică. România a fost, este și va fi factorul de stabilitate numărul unu în această zonă.

      Florin-Alexandru Alexe - declarație politică privind necesitatea ca legiferarea prin ordonanțe de urgență să-și reducă cuantumul;

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Se apropie vacanța parlamentară și, ca de obicei, Guvernul a pregătit Proiectul de Lege privind abilitarea acestuia de a emite ordonanțe de urgență până la începerea unei noi sesiuni parlamentare.

Proiectul de lege a fost adoptat de plenul Senatului cu 59 de voturi pentru, o abținere și 14 voturi împotrivă și prevede ca ordonanțele care vor fi emise în iulie și august să fie transmise spre aprobare Parlamentului până la începerea celei de a doua sesiuni parlamentare. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare și urmează să fie adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Nu este nimic nou în adoptarea unui astfel de proiect de lege, însă, după aproape 25 de ani de activitate parlamentară democratică în România, este cazul ca legiferarea prin ordonanțe de urgență să își reducă cuantumul. În realitate, Guvernul propune aprobarea abilitării sale de a emite ordonanțe de urgență în nu mai puțin de 10 domenii majore, iar descrierea măsurilor pe care Executivul dorește să le adopte pe timpul vacanței arată ca un veritabil program legislativ, fiind mai stufos decât, poate, suma tuturor propunerilor legislative cu care a venit în sesiunea parlamentară.

Prin proiectul de lege, pe perioada vacanței parlamentare, Guvernul își propune să emită ordonanțe în următoarele domenii: finanțe publice și economie, dezvoltare regională și administrație publică, apărare națională și afaceri interne, sănătate, muncă și protecție socială, agricultură și mediu, fonduri europene, justiție, educație și cercetare și transporturi și infrastructură, pe scurt, în toate domeniile esențiale.

Deși pe baze legale, activitatea de legiferare prin ordonanțe de urgență aduce atingere separației puterilor în stat - Parlamentul fiind for legislativ -, prin cantitatea actelor normative pe care Guvernul le propune spre adoptare în timpul vacanței parlamentare.

Comisia juridică a adoptat deja un raport de admitere cu amendamente la Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Senatorii juriști au adoptat și un amendament, prin care au introdus, la capitolul agricultură, abilitarea Guvernul de a modifica Legea nr. 191/2012 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernul nr. 23/2010 privind identificarea și înregistrarea suinelor, ovinelor, caprinelor, ecvideelor și bovinelor. În plus, juriștii senatori au eliminat din lege punctul trei de la Capitolul fonduri europene, care se referea la abilitarea Guvernului de a modifica și completa Ordonanța Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul Convergență, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările ulterioare.

Rămâne ca și Camera Deputaților, ca for decizional, să se pronunțe pentru acest proiect de lege.

Consider că este foarte important ca Guvernul să-și prezinte inițiativele legislative în timpul sesiunilor parlamentare, pentru ca acestea să parcurgă întregul proces legislativ firesc reglementat prin Constituție. În acest fel, o seamă de specialiști, atât din partidele arcului guvernamental, cât și din partidele de opoziție vor avea posibilitatea să vină cu amendamente în vederea îmbunătățirii actelor normative și a evitării unor posibile erori generate de graba adoptării acestora prin ordonanțe de urgență.

      Corneliu-Florin Buicu - declarație politică intitulată Târgu Mureș, oraș al sănătății!;

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

"Târgu Mureș, oraș al sănătății!"

Am ales pentru astăzi o temă dragă mie, și anume sănătatea. Numai în ultima săptămână în Târgu Mureș au fost o multitudine de activități legate de nutriție, de diverse seminarii, de acțiuni ale Organizației "Salvați Copiii!", și nu în ultimul rând, s-a discutat despre cele 70 de burse acordate unui număr de 40 de doctoranzi și 30 de postdoctoranzi care vor duce la îmbunătățirea calității activităților de cercetare, care poate fi realizată prin finanțări acordate în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Concret, sunt finanțate proiectele prin care se acordă sprijin financiar doctoranzilor pe parcursul întregului ciclu de studii universitare de doctorat, inclusiv mobilități interne și transnaționale, pentru participarea la conferințe, seminarii internaționale legate de obiectul cercetării. De asemenea, sunt finanțate si parteneriatele între universități, întreprinderi, centre de cercetare la nivel regional, național și european în vederea susținerii activităților de cercetare.

Totodată, Centrul de Simulare și Abilități Practice din cadrul Universității a efectuat 245 de stagii de practică, 35 de workshop-uri și cursuri, 2.830 de studenți beneficiind de instruire din partea celor 30 de cadre didactice care lucrează la centru.

Târgu Mureș promite mereu ceva fiecăruia: biblioteci, parcuri, teatre, muzee, filarmonică și potolește mereu setea de cultură și cunoaștere. În permanență se desfășoară acțiuni de voluntariat ce vizează mediul.

Am mai făcut vorbire și în alte declarații despre importanța sănătății și despre cum putem preveni sănătatea, cum să facem astfel încât să trăim fără să ne îmbolnăvim, fără să pierdem calitatea vieții, concomitent, să muncim eficient, să ne dezvoltăm și să primim de la viață maximum de energie. Trebuie să cunoaștem legile universului în care trăim, să învățăm să conviețuim cu ele după legile rațiunii, dar pentru a face asta trebuie să conștientizăm aceste lucruri și să fim ferm convinși că nimic nu contează mai mult decât sănătatea. Fără compromisuri când este vorba de sănătatea noastră!

Este nevoie de mai multă atenție și de mai multă responsabilitate din partea fiecărui cetățean pentru a trăi într-un mediu curat, pentru a respira aer curat, pentru a bea apă curată și pentru a putea folosi condițiile de viață pe care ni le oferă natura, iar Târgu Mureș este un oraș așezat în elita celor mai curate și preocupate de sănătatea semenilor.

      Florin Gheorghe - declarație politică: - Victor Ponta resuscitează Electo-prosteala!;

Domnul Florin Gheorghe:

"Victor Ponta resuscitează Electo-prosteala!"

Politica de restructurare a creditelor, denumită generic și foarte blând de presa românească "electorata", nu reprezintă decât încercarea disperată a lui Victor Ponta de a-i mai păcăli o dată pe români că-i scapă el de ratele de la bănci. Victor Ponta nu scapă pe nimeni de nicio rată de la nicio bancă! Electorata, care în fapt este o Electo-prosteală națională și o ofensă la inteligența românilor, nu reprezintă decât o politică falimentară, prin care Ponta aruncă peste 1,5 miliarde pe fereastră.

Românii nu vor scăpa de ratele de la bănci, ci li se amână creditul cu 2 ani. Mai mult, românii vor constata că dorința lui Victor Ponta de a candida la prezidențiale le va scumpi creditul din bancă. Dobânzi mai mari, comisioane mai mari, rate mai mari, după ce Ponta nu mai este prim-ministru.

Este uimitor felul în care marii economiști care îl flanchează lingușitor pe Victor Ponta și-au uitat principiile acasă, au uitat cum funcționează pârghiile economice și înșiruie minciuni calificate, care trebuie sancționate dur chiar și de studenții Domniilor Lor. Spun aceștia că Electo-prosteala va aduce creștere economică, prin stimularea consumului. Dacă oamenii nu au bani pentru rate, de unde scot bani pentru consum? Acești falși economiști chiar nu-și dau seama cât sunt de ridicoli?! Cât de slugarnici pot să fie aceștia încât să se chinuie să-i găsească lui Victor Ponta argumente economice la toate prostiile electorale pe care le inventează?!

Vă aduc aminte că aceiași economiști se băteau cu cărămida în piept că majorarea accizei va construi sute de kilometri de autostrăzi. Unde sunt autostrăzile? Unde sunt banii suplimentari? Pentru că românii nu și-au mai permis benzină, iar transportatorii fac cozi în Bulgaria și Ungaria, Șova, Ponta și doamna Petrescu ar trebui să caute banii românilor în bugetele statelor vecine. Pentru mine personal, este o mare jignire la adresa tuturor românilor modul în care Victor Ponta se joacă cu viețile și durerile românilor.

Victor Ponta, oprește-te! Victor Ponta, nu-i mai păcăli pe români! Românii nu mai vor pomeni! Românii vor doar salarii mai mari. Românii vor locuri de muncă bine plătite, și nu milă de la Guvern. Banii pentru pomenile pe care le pregătești înainte de campanie nu însemnă decât locuri de muncă mai puține și mai prost plătite. România PSD nu este altceva decât România săracă, România cu mâna întinsă!

Victor Ponta, demite-i pe consilierii plătiți regește din banii românilor, care te mint zilnic că ești frumos și deștept, și așa vei face o mare economie, ascultă doar de vocea economiei și așa vei avea succes! Ia cei 1,5 miliarde din Electo-prosteală, mai adaugă cei 1,5 miliarde de la baronii lui Dragnea și redu taxele și impozitele! Scoate acciza la carburanți și o să iei mai mulți bani de la români! Dă mai mulți bani IMM-urilor prin schemele de minimis și așa românii vor avea mai multe locuri de muncă, mai mulți bani și posibilitatea de a plăti rata la bancă.

Știu că ce-i propun lui Victor Ponta este imposibil, pentru simplul motiv că acesta este dependent de voința baronilor locali și a rețelelor infracționale care se desfășoară în voie la el în birou. Singura șansă pentru România este ca Victor Ponta să se ducă acasă și dacă mai vrea să prostească pe cineva și să vândă iluzii să o facă pe banii lui sau ai socrului.

      Florin Gheorghe - declarație politică: - PSD nu dă trei lei pe educație!;

Domnul Florin Gheorghe:

"PSD nu dă trei lei pe educație!"

Am avertizat asupra disprețului pe care PSD îl are pentru sistemul de educație încă din momentul în care cel mai nociv ministru al educației a fost reînvestit în funcție. Dintr-o singură lovitură, precum croitorașul cel viteaz, prin ordonanțe urzite la ceas de seară, a măcelărit reforma din educație. După plecarea acesteia, a lăsat în urmă doi tineri miniștri care nu ies din vorba sa. Unii încă mai semnează Ecaterina Andronescu. Da, doamnă Andronescu, despre dumneavoastră este vorba! Sunteți vinovată de cea mai mare parte a relelor din sistemul de educație. Chiar dacă tinerii Pricopie și Costoiu ar vrea să iasă din vorba dumneavoastră, îi pârâți în șoaptă la Ponta, care se execută și le dă peste mână dacă ar avea intenții bune.

De departe cea mai mare ură o aveți pentru bacalaureatul cinstit. Sistemul corupt pe care l-ați patronat și care vă este atât de drag vă naște puternice nostalgii. V-ați luptat din răsputeri să-i înscrieți la facultate pe cei care nu au promovat bacalaureatul cinstit! Nu v-a ieșit încă! Urâți profund sistemul de învățământ profesional și școlile de arte și meserii.

Acum, în anul 2014, PSD pregătește lovitura finală bacalaureatului cinstit. 3 lei! Nici măcar 3 lei nu le dă Victor Ponta și Ecaterina Andronescu cadrelor didactice care corectează lucrările scrise ale elevilor! Puține zile ne mai despart de momentul în care bacalaureatul ar trebui să înceapă, iar cadrele didactice s-au mobilizat împotriva sfidării PSD la adresa educației.

"Nu sunt bani"... se apără nevinovat ministrul educației. Sunt bani, domnilor miniștri, sunt! Sunt bani să triplați salariile cadrelor didactice și să triplați indemnizațiile acestora pentru munca de la bacalaureat. Nu căutați bani în acciza suplimentară pe benzină, pentru că nu o să-i găsiți în România! Trebuie doar să-i luați din desagii baronilor locali și să-i dați celor care construiesc viitorul țării, dascălilor. Bani găsiți în licitațiile trucate și în studiile de fezabilitate ale domnului Șova. Bani găsiți în toate actele și faptele Guvernului Ponta, însă trebuie doar dorința de a-i căuta.

Cât despre Victor Ponta, ar fi inutil să spun că disprețul pentru școala românească nu este decât modul în care el se răzbună pe cei care l-au descoperit că a furat diploma de doctor. Victor Ponta se răzbună pe dascăli că-și permit să boicoteze bacalaureatul plătit cu 3 lei. Victor Ponta a uitat propoziția "a doua zi când vin la guvernare...", deși au trecut mai mult de 2 ani.

Victor Ponta se răzbună pe dascăli pentru că aceștia îi învață pe copii în școală să nu mintă, să nu fure, să crească prin merit. Este exact ceea ce Victor Ponta nu poate să facă! Minte de când s-a născut și nu se vindecă, patronează un sistem corupt la nivel național care fură tot ce prinde și faptul că este prim-ministru nu i se datorează lui, ci baronilor, care au identificat cea mai bună slugă care să le satisfacă poftele financiare și lupta cu justiția.

Am constatat cu toții că Victor Ponta urăște justiția și se luptă cu ea. Am înțeles că Victor Ponta este inamicul numărul unu al unei economii prospere, generatoare de locuri de muncă. Am aflat cu toții că Victor Ponta vrea să distrugă orice fărâmă de reformă care s-a făcut în România. Nu o să înțeleg însă de ce Victor Ponta și Ecaterina Andronescu se răzbună pe viitoarele generații, pe copiii României, cărora vrea să le știrbească orice șansă de dezvoltare prin educație, performanță și merit.

      Florian Daniel Geantă - declarație politică intitulată: Nepotrivire de caracter sau triumful amatorismului?!;

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Nepotrivire de caracter sau triumful amatorismului?!"

Să vezi și să nu crezi, să auzi și să te minunezi! Tocmai când aveam și noi, românii, un mic prilej de adevărată mândrie, un mic succes la nivel continental, trebuia să se găsească unul care să calce în străchini, ca să revenim la condiția noastră originală. Printre atâția care ne fac de râs cu stângăciile lor prin Europa, avem și noi un român unanim apreciat, pe Dacian Cioloș, comisarul european pentru politica agricolă comună. El a conceput și se află în plin proces de implementare a programului de reformă în domeniul agriculturii și, pe această bază, cu șanse mari de a i se încredința un nou mandat de comisar al Uniunii Europene din partea României. Aceasta ar fi confirmarea deplină a valorii proiectului său de reformă pe care atât Comisia Europeană, Consiliul European al șefilor de state și de guverne, precum și Parlamentul European și toate statele membre au apreciat-o în mod deosebit. Ne bucurăm și noi, românii, dar degeaba. Noi ne dovedim, a câta oară?, originali. În timp ce esența proiectului Cioloș se îndreaptă către sprijinirea micilor fermieri, situație care ne-ar avantaja în primul rând pe noi, fiindcă avem milioane de ferme mici, de subzistență, din cauza fărâmițării excesive a fondului funciar după Revoluție, neprofesionistul ministru al agriculturii, care face zilnic dovada că nu a călcat în viața lui pe miriște ori în vreun găinaț, se preocupă cu prioritate de marii fermieri, de alde Culiță Tărâță et co. Păi, dacă le-au dat pe de-a moaca Insula Mare a Brăilei și alte terenuri de mare productivitate cu redevențe insignifiante, pe mai nimic, de la ADS, normal că tot de pe acolo le vin comisioanele grase și sponsorizările și că trebuie să le asigure diferite facilități, inclusiv prin deturnarea politicilor agricole europene.

Când îl auzi turuind fără punct și fără virgulă, vorbind singur ca televizorul lui Felix, îți amintești brusc de foștii UTC-iști, pepiniera de cadre a partidului, care se întreceau în inițiative de strâns sticle goale, maculatură și fier vechi, în timp ce lumea crăpa de muncă. Și uite așa ratăm noi cel mai important domeniu care ar putea asigura relansarea economică a țării. Degeaba ne-a dat Dumnezeu cel mai fertil cernoziom din Uniunea Europeană, dacă nu ne-a dat și mintea și tăria de caracter de a promova în funcții de răspundere oameni capabili, integri și patrioți. Planeta are suprafața agricolă diminuată de eroziune, accidente ecologice și dezvoltare urbană, pe de o parte, dar și o populație mereu în creștere, depășind deja 7 miliarde de locuitori. În acest context, noi, cu fondul nostru funciar administrat eficient, am putea hrăni 84 de milioane de locuitori ai planetei, așa cum arată un studiu realizat de experți FAO (Food and Alimentation Asociation), organismul Națiunilor Unite pentru alimentație. Alo, domnu’ premier, domnu’ Grivco, nu aveți altul?! Ar fi mai bine pentru toți. Și pentru noi, și pentru Europa!

      Gheorghe Ciobanu - declarație politică cu titlul Guvernul Ponta a creat 5.000 de locuri de muncă în fiecare lună. Reducerea contribuțiilor sociale pentru angajatori va accelera acest ritm.;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Guvernul Ponta a creat 5.000 de locuri de muncă în fiecare lună. Reducerea contribuțiilor sociale pentru angajatori va accelera acest ritm."

Una dintre prioritățile absolute ale Guvernului Victor Ponta, asumate ca atare atât în campaniile electorale din 2012, cât și în Programul de guvernare, a fost reducerea șomajului și crearea de noi locuri de muncă. Acțiunile întreprinse de majoritatea parlamentară și de premier în toată această perioadă au dovedit deopotrivă determinare pentru atingerea obiectivului, dar au și generat reușite concrete, perfect cuantificabile de către toți românii, și care nu pot fi contestate nici măcar de opoziție.

Dintr-o asemenea perspectivă, la doi ani distanță de la instalarea în funcție a noului Executiv, se pot face niște calcule cantitative semnificative. Așa se face că, dacă la instalarea în funcție a Guvernului Ponta existau 4.277.000 de angajați, la doi ani distanță efectivul angajaților a ajuns la 4.397.000 de angajați. Ceea ce arată că, în aproape 24 de luni, s-a reușit crearea a peste 120.000 de locuri de muncă, adică aproximativ 5.000 de noi români și-au găsit în fiecare lună un job. De altfel, acest progres înregistrat se vede și din perspectiva șomajului. În aprilie 2014, șomajul a fost estimat de Institutul Național de Statistică la 7,1%, adică 702.000 de persoane. Asta în timp ce în mai 2012, la preluarea funcției de prim-ministru de către Victor Ponta, aveam un șomaj de 7,7%, adică 744.000 de persoane.

Această reușită a Guvernului Ponta s-a materializat prin două mijloace. Pe de o parte, măsuri de stimulare a angajărilor, așa cum a fost în 2012 reducerea cu un un a contribuțiilor sociale pentru cei care angajau șomeri cu vârsta mai mică de 25 de ani sau mai mare de 55 de ani și îi mențineau cel puțin un an în câmpul muncii. Pe de altă parte, au fost stimulate investițiile în infrastructură ceea ce a generat noi job-uri și le-a menținut pe cele existente în domeniul construcțiilor. Cred că singura concluzie care se poate impune în această situație ține de faptul că Executivul condus de Victor Ponta are un track record extrem de serios privind capacitatea de a crea noi locuri de muncă.

Tocmai de aceea îmi exprim încrederea în posibilitatea Guvernului de a genera un plan eficient astfel încât să putem reduce contribuțiile la asigurările sociale cu 5 puncte procentuale în acest an, care ar trebui să confirme depășirea definitivă a crizei economice. De altfel, ultima vizită a Delegației FMI în România a găsit țara noastră într-o situație economică mult diferită față de momentul 2009, când Guvernul Boc - PDL - Băsescu semnau acel acord de împrumut de 20 de miliarde de euro. Acum ne aflăm în postura de stat european cu cea mai mare creștere economică în 2013 (peste 3,5%), cu cea mai mică inflație de după Revoluție (am avut și 1,18% anual), cu un deficit bugetar după 4 luni din 2014 de doar 0,28%, cu venituri bugetare în creștere cu 4,8% și cheltuieli în scădere cu 3,2%.

În contextul în care există un spațiu fiscal suficient - dovedit prin deficitul extrem de mic după prima treime a anului - Guvernul Ponta, PSD - UNPR - PC - UDMR, propune reducerea contribuțiilor la asigurările sociale cu 5 puncte procentuale la angajatori, ceea ce ar aduce un imens avantaj pentru angajatori, pentru că ar reduce foarte mult costurile cu forța de muncă. În acest context, ne-am aștepta la o micșorare a nivelului șomajului și la investiții consistente în România, care ar deveni astfel țara din regiune cu cea mai redusă impozitare a forței de muncă. Rezultatul direct ar fi, deci, o accelerare a creării de noi locuri de muncă.

Discuțiile care s-au purtat cu FMI pe acest palier au fost foarte constructive. De unde până de curând se spunea că o asemenea variantă nu poate fi sustenabilă, acum s-a dat verde acestei măsuri, condiționat de evoluțiile bugetare. Prin această declarație politică îmi exprim încrederea că, la 1 iulie sau cel târziu la 1 octombrie 2014, va veni momentul la care această hotărâre care încurajează economia privată va putea fi implementată și se va putea accelera astfel ritmul în care apar noi oportunități pentru cei care se află astăzi în șomaj.

      Gheorghe Dragomir - declarație politică cu tema Educația, ignorată de Guvernul Ponta!;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Educația, ignorată de Guvernul Ponta!"

Unul dintre domeniile cele mai importante ale României, educația, este complet ignorat de Guvernul Ponta. Nu doar că reforma acestui domeniu vital pentru viitorul țării nu-i preocupă în niciun fel nici pe ministrul de resort, nici pe premierul Victor Ponta, dar profesorii sunt din nou sfidați de Guvern.

Profesorii sunt puși din nou în situația de a recurge la măsuri extreme și de a anunța că examenul de bacalaureat este în pericol, pentru că tot mai multe cadre didactice refuză să facă parte din comisiile de examen, fiind plătite cu sume derizorii. La această problemă se adaugă datoriile deja existente către cadrele didactice.

Un nou proiect de lege inițiat de PSD și PP-DD, aflat acum în discuție în Senatul României, cu privire la drepturile copiilor cu dizabilități, a stârnit o reacție negativă din partea celor care profesează în învățământul special, dar și din partea specialiștilor în acest domeniu, pentru că poate duce la dispariția învățământului special. Un memoriu a fost depus la Guvernul României de către departamentul Facultății de Psihopedagogie Specială al Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca și de către Departamentul de Psihopedagogie Specială din cadrul Universității București, prin care se explică pe larg lacunele acestui proiect legislativ. Semnatarii memoriului subliniază faptul că se creează confuzii în definirea intervenției timpurii față de educația timpurie, sunt încălcate principiile normalizării, integrării și incluziunii școlare. Propunerile Guvernului privind înființarea centrelor de intervenție Timpurie și a școlilor de abilități încalcă prevederile ONU care privesc persoanele cu dizabilități.

Victor Ponta și PSD sunt atât de preocupați de acapararea tuturor instituțiilor și de negocieri pentru a se menține la putere, cum este cazul creării noilor majorități cu PP-DD, încât problemele reale ale societății românești rămân în continuare nerezolvate.

Confruntat din nou cu problemele profesorilor, orice premier responsabil ar fi lăsat deoparte toate preocupările de ordin politic și s-ar fi implicat urgent pentru a găsi soluții pe termen lung pentru cadrele didactice.

Victor Ponta este un premier iresponsabil, iar guvernarea sa este una nocivă, în condițiile în care în acest moment nu ne putem permite să nu realizăm reforme majore în acele domenii de care se leagă viitorul României.

Comisia Europeană a criticat, la rândul său, modul în care Guvernul Ponta gestionează situația educației. Executivul de la Bruxelles se declară nemulțumit de faptul că nu au fost identificate fonduri pentru a redresa situația îngrijorătoare a abandonului școlar, iar eliminarea disparităților dintre nevoile pieței muncii și pregătirea oferită în școli, deși a fost un angajament asumat de România, continuă să fie ignorată de guvernarea PSD.

Comisia remarcă totodată faptul că nu sunt oferite niciun fel de informații privind cauzele mobilității reduse a studenților și nu există analize referitoare la calitatea învățământului și a cercetării din România.

      Ioan Balan - declarație politică intitulată: Lupus pilum mutat, non mentem;

Domnul Ioan Balan:

"Lupus pilum mutat, non mentem"

Celebrul dicton latin care ne spune că lupul își schimbă blana, nu și năravul, își găsește cel mai bine expresia în comportamentul politic și guvernamental pe care PSD și Victor Ponta îl au de mai bine de doi ani. Acest comportament poartă un singur nume: acapararea instituțiilor statului de drept prin orice mijloace și cu orice costuri. Au demonstrat-o în vara anului 2012, au continuat cu sârguință în anul 2013. Acum, în anul 2014, când expiră mandatul membrilor din mai multe instituții publice importante precum Banca Națională a României, Curtea de Conturi sau Societatea Română de Radiodifuziune, PSD ia cu japca toate mandatele.

Cât contează pentru PSD că legea stipulează principiul reprezentării proporționale a opțiunilor politice ale românilor, în instituțiile publice? Nu contează! Cât contează pentru PSD și Victor Ponta că o decizie a Curții Constituționale a scris negru pe alb cum se desemnează reprezentanții în aceste instituții? Nimic nu contează pentru PSD atunci când Victor Ponta a fost împins de la spate ca să candideze la prezidențiale. "Luați tot! Acaparați tot! Ponta trebuie să ajungă președinte!" - acesta este ordinul pe care cei din PSD, cu mic cu mare, l-au primit.

Curtea de Conturi a României îi este utilă și lui Victor Ponta, și lui Liviu Dragnea și tuturor baronilor locali ai PSD. O Curte de Conturi aservită politic nu le va mai da bătăi de cap acestora când vor sifona banii publici. Nimeni nu îi va mai deranja atunci când din bani publici vor construi case de vacanță, vor cumpăra iahturi și elicoptere și vor tipări afișe cu "Ponta președinte!", în loc să realizeze proiecte în interesul cetățenilor. Ar fi o glumă amară să spunem că vreunui membru PSD îi pasă de români, de bunăstarea lor, de modernizarea statului român.

Cine poate contesta cât de utilă este Societatea Română de Radiodifuziune pentru PSD atunci când au candidat la Președinția României?! Trustul antenelor, România TV sau deja aservitul post public de televiziune TVR nu sunt suficiente pentru campania electorală a PSD. Vor și radioul public și l-au luat cu totul! Campania electorală pe banii românilor este cea mai bună și mai dorită metodă pentru PSD.

Dar cu banca, cu Banca Națională a României ce au avut? De ce vor controlul politic asupra acestei autorități autonome? Răspunsul a venit de la sine. Victor Ponta vrea să demonstreze predecesorilor săi, Ion Iliescu și Adrian Năstase, că este mai nociv pentru democrația românească, pentru statul de drept și pentru instituțiile acestuia decât au fost ei la un loc. Victor Ponta vrea să demonstreze prin toate mijloacele că după ce a prăbușit economia ca prim-ministru, vrea să ducă țara pe "gloria socialismului", în calitate de președinte. Nu-ți face iluzii, Victor Ponta! Nu vei ajunge președinte, iar pe baroni nu-i poți scăpa de justiție, așa cum le-ai promis.

      Ioan Oltean - declarație politică: - Încetați minciunile și faceți ceva pentru țară, domnule Ponta!;

Domnul Ioan Oltean:

"Încetați minciunile și faceți ceva și pentru țară, domnule Ponta!"

Iată că, deși, sincer, nu aș fi dorit - ca o confirmare a celor spuse în declarația mea politică de săptămâna trecută -, în recomandările Comisiei Europene privind România verdictul a fost clar, negru pe alb: guvernul nu a făcut pentru această țară, nici pe departe ce a promis.

Citez din Programul de guvernare Ponta: "...instituții puternice ale statului, bunăstare, corectitudine și bun-simț" într-o "Românie puternică", în care "clasa de mijloc să fie susținută". Aceasta și multe altele promiteau atunci guvernanții în programul pentru perioada 2013-2016.

Dar iată că recomandările făcute zilele trecute României de către Comisia Europeană arată că niciuna din vorbele frumoase rostite atunci nu a devenit realitate.

Raportorii Comisiei Europene au observat că ponderea veniturilor din taxe și impozite la bugetul de stat este una dintre cele mai mici din Europa. Aceasta demonstrează dimensiunea ridicată a fraudei, corupției și evaziunii fiscale. Dar țara noastră are mai multe "performanțe" nedorite. Una dintre ele este că România este țara membră a Uniunii Europene în care se găsește cel mai mare decalaj între veniturile fiscale teoretice obținute din TVA și cele încasate efectiv la buget.

Referitor la TVA, Comisia Europeană mai are nemulțumiri: eficiența sistemului de colectare a TVA trebuie îmbunătățită rapid, autoritățile fiscale responsabile trebuie urgent să își intensifice cooperarea transfrontalieră cu omologii din alte țări europene pentru a preîntâmpina frauda transfrontalieră.

Citez din raport: "România răspunde, în general, tardiv, cererilor de informații depuse de administrațiile fiscale ale altor state membre ale UE și recurge într-o măsură limitată la controlul multilateral în materie de TVA, un instrument util, care permite combaterea fraudei transfrontaliere în domeniul TVA, în special în cooperare cu țările vecine".

Nu uitați că vorbim aici despre o analiză pur tehnică realizată de experții Comisiei Europene, o analiza pertinentă și de necontestat. Observăm aici că un fapt semnalat în repetate rânduri de politicienii de dreapta, și anume că dacă firmele mari ocolesc statul la plata TVA, statul "se descurcă" și le exploatează "la sânge" pe cele mici, este spus acum cu subiect și predicat de către experții Comisiei Europene.

"Sarcina fiscală suportată de persoanele cu venituri salariale mici și medii rămâne ridicată și încurajează munca nedeclarată și nedeclararea integrală a veniturilor", spune Comisia Europeană. Dar Comisia Europeană are încă îngrijorări în privința modului în care Guvernul României își formulează rezultatele așteptate de la viitoarea absorbție a fondurilor europene 2014-2020, potrivit declarațiilor făcute de doamna Vittoria Alliata di Villafranca: "Primul lucru de care suntem îngrijorați și unde am vrea să vedem mai mult efort, este o mai bună formulare a rezultatelor așteptate. Alocarea de fonduri între obiective nu este suficient echilibrată. În opinia noastră, ar trebui să fie alocat mai mult pe partea de măsuri sociale și economice", a declarat oficialul european.

Potrivit acesteia, spre deosebire de propunerile Guvernului, Comisia Europeană dorește ca autoritățile române să aibă la dispoziție mai multe fonduri europene pentru proiectele de mediu decât pentru transport în viitorul Program Operațional Infrastructură: "Am vrea să vedem mai puțin pe partea de transport, pentru ca Mediul să primească mai multe fonduri pentru a se conforma acquis-ului", a afirmat Vittoria Alliata di Villafranca.

Deci Comisia Europeană sugerează că ar fi bine ca mai mulți bani europeni să fie alocați "pe partea de sprijin acordat IMM-urilor și pentru servicii sociale, sănătate, educație, cercetare".

Dar ce se întâmplă, de fapt, la noi? Asistăm cu toții la un nou, dar de fapt vechi scandal care poartă semnătura Guvernului Ponta: scandalul autostrăzii Transilvania. Concret, aflăm din mass-media că, după ce a reziliat contractul cu Bechtel și a plătit din bani publici 38 milioane de euro despăgubiri, ministrul Dan Șova, desigur cu acordul șefului său direct Victor Ponta, vrea acum să plătească noului constructor aproape aceeași sumă pe care americanii o cereau ca să termine lucrările. Finalizarea celor nici mai mult, nici mai puțin de 60 de kilometri din autostrada Transilvania, dintre Borș și Suplacu de Barcău, care a fost construită în proporție de 50% de Bechtel, a fost scoasă la licitație de către Compania de Autostrăzi pentru o valoare cuprinsă între 219 și 263 de milioane euro. În urmă cu doar un an, tot sub conducerea aceluiași Dan Șova, tot cu același Victor Ponta premier, Compania de Autostrăzi a reziliat contractul cu firma americană Bechtel pentru tronsonul de autostradă despre care vorbim, pentru că, oficial, suma necesară încheierii lucrărilor era de 250 milioane euro, considerată inacceptabilă de aceleași autorități. În plus, pentru a rezilia contractul, statul român - mai precis contribuabilul - a plătit despăgubiri de 38 milioane de euro către Bechtel. Nu uitați că de atunci și până la rezilierea contractului a trecut un an, timp în care lucrările deja făcute au rămas, chipurile, în conservare.

Și dacă tot vorbim despre "Așa nu!", să fim atenți la ceea ce Comisia Europeană reamintește, mai precis la unul dintre angajamentele luate de România anul trecut, anume cel privitor la achizițiile publice.

Potrivit promisiunilor făcute și asumate, guvernul urma să "consolideze sistemele de gestionare și de control și prin îmbunătățirea procedurilor de achiziții publice". Această promisiune se regăsea și în Programul de guvernare: "...diminuarea corupției prin decuplarea clientelei politice de la banul public și transparentizarea folosirii acestuia, în paralel cu regândirea achizițiilor publice în baza criteriilor de oportunitate, prioritate, eficiență." Dar nimic nu s-a întâmplat, iar acum Comisia Europeană ne critică: "Există progrese limitate legate de îmbunătățirea achizițiilor publice; eforturile de prevenire a conflictelor de interese și a problemelor de transparență din domeniul achizițiilor publice nu au dat suficiente rezultate până acum".

Dar ce e cel puțin curios e că Victor-Viorel Ponta promite baronilor locali ca va termina cu "regimul PDL" și că în mod cert dreapta unită este doar o glumă proastă, fără nicio șansă de reușită, iar în fața oficialilor Uniunii Europene se laudă cu succesele reformei și jură fără să clipească o secundă, că le va continua mult mai dur. Unde și când minte domnul prim-ministru? Și, mai ales, cine îl mai crede?

Deci încetați cu minciunile, domnule Ponta, și apucați-vă să mai faceți câte ceva și pentru țară!

      Ioan Oltean - declarație politică: - Vânzătorii de iluzii;

Domnul Ioan Oltean:

"Vânzătorii de iluzii"

Pe zi ce trece, România și cetățenii ei se afundă tot mai mult în valurile învolburate ale sărăciei, incertitudinii și nesiguranței dictate de un Guvern Ponta laș, mincinos, iresponsabil, lipsit de scrupule, inuman.

Cum Guvernul Ponta încă nu a învățat că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, iată că la scurt timp de la introducerea supraaccizei de șapte eurocenți pe litrul de carburant, mai exact "păcăleală reală de 1 aprilie", constatăm fără urmă de stupoare că planurile și estimările nefundamentate ale Guvernului Ponta au eșuat lamentabil. Astfel, introducerea supraaccizei a avut exact efectul opus celui în mod eronat estimat de Guvern. În acest sens, statul a pierdut 21 de milioane de euro numai în luna aprilie, după ce, deloc surprinzător, vânzările la carburant au scăzut considerabil, tocmai pentru că transportatorii au preferat să alimenteze mai puțin sau chiar deloc din România, făcând opriri mai dese în Austria, spre exemplu, unde aceștia își pot deconta acciza.

Deși la momentul introducerii accizei, transportatorii au avertizat că practica lor, și nu numai a lor, va fi cea de a alimenta din alte țări, evitând cu desăvârșire România, Guvernul Ponta se arată cu adevărat surprins de efectul rezultat ca urmare a aplicării acestei măsuri.

Din nefericire, lipsa de viziune strategică a acestui Guvern se confirmă chiar și în plin proces de evaluare a Acordului stand-by cu Fondul Monetar Internațional, premierul Victor Ponta susținând sus și tare că planul Guvernului de a reduce contribuțiile de asigurări sociale rămâne în picioare. Mai mult, Premierul îi asigură cu nerușinare pe românii și așa sufocați de cele 37 de biruri noi că o astfel de măsură nu impune aplicarea unor noi taxe care să acopere deficitul produs, în contextul în care Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană impun țării noastre să păstreze limitele de deficit bugetar negociate cu forurile internaționale.

Cu toate că reprezentanții Fondului Monetar Internațional consideră că cel mai potrivit moment pentru reducerea CAS ar fi în cursul anului viitor, Guvernul dispunând astfel de suficient răgaz pentru a identifica măsuri serioase și reale de compensare a deficitului bugetar produs, premierul Victor Ponta dorește încă o dată să confirme că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Astfel, în timp ce acesta susține că o reducere a CAS-ului cu 5 puncte procentuale nu va duce la creșteri de taxe, reprezentanții Fondului Monetar Internațional îl contrazic, considerând că reducerea CAS-ului nu se poate realiza fără lărgirea sau majorarea bazei de impozitare.

Deși delegația Fondului Monetar Internațional a solicitat explicit să i se prezinte măsurile compensatorii, respectiv tăierile de cheltuieli sau introducerea de noi taxe ce vor urma a fi aplicate ca o consecință a reducerii CAS, Guvernul Ponta nu s-a pregătit cu nicio astfel de măsură. Mai mult, acesta garantează că reducerea CAS nu va fi compensată de taxe noi.

Nouă nu ne rămâne decât să sperăm că imaginea României nu va fi din nou șifonată ca urmare a lipsei desăvârșite de viziune strategică, de soluții reale, mature, eficiente și avizate ale unui guvern incoerent, compromis.

      Ioan Stan - declarație politică referitoare la motivele prezenței alegătorilor la alegerile europarlamentare;

Domnul Ioan Stan:

În colegiul pe care îl reprezint alianța, pe care o pot numi guvernamentală, a obținut un scor foarte bun la alegerile europarlamentare. Vorbim de aproape 58%.

Ca de fiecare dată la încheierea unei campanii, am analizat împreună cu colegii mei aspectele confruntării electorale, cele care ne-au adus satisfacții, ca și cele cu care n-am dori să ne mai întâlnim. Am căutat, mai ales, a înțelege cum, într-o zonă în care interesul pentru "viața și opera Parlamentului European" nu dădea electoratul afară din casă am avut la urne de două ori mai mulți alegători ca în 2009. Am ajuns la concluzia că au conlucrat pentru aceasta doi factori. Și oricât aș vrea să evidențiez munca de la om la om desfășurată în luna de campanie, trebuie să recunosc faptul că pe primul loc în importanța argumentată au stat rezultatele guvernării actuale în plan național, dar și în plan personal, al cetățeanului de rând, acel cetățean apolitic, dar lucid, conștient de obligațiile morale ale statutului său de membru al societății. Acel cetățean în măsură să deslușească adevărul de minciună, vorba goală de fapta concretă și care își sprijină discernământul pe viața de zi cu zi.

Departe de mine intenția și cu atât mai mult încercarea practică de a conștientiza pe aceia dintre oamenii care neagă evidența. Sunt boli care nu se vindecă! Dar pentru marea majoritate, aceea guvernată de bun-simț, îmi îngădui să inventariez în fața dumneavoastră cele mai importante realități românești transformate în adevărate arme electorale în alegerile pentru Parlamentul European.

Așa deci:

  • Produsul intern brut a crescut în primele trei luni ale anului 2014, față de aceeași perioadă a anului trecut, cu 3,8 %.
  • Producția industrială a crescut cu 10,1%, valoarea cifrei de afaceri din industrie cu 13,5%, iar comenzile noi din industrie au crescut cu 15,8%.
  • În primele patru luni ale anului comerțul cu amănuntul a crescut cu 7,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cifra de afaceri în domeniul activităților de servicii prestate populației a crescut cu 7%.
  • Salariul mediu net pe economie acordat în luna martie (1.706 lei) a fost cu 5,6% mai mare decât în aceeași lună a anului trecut.
  • Îmbunătățirea nivelului de trai al populației s-a materializat în creșterea consumului în luna martie cu aproape 15%, față de aceeași perioadă din 2013.
  • Puterea de cumpărare a crescut cu 4,5%.

Aceste evoluții pozitive, imposibil de negat în condițiile unui raționament corect, permit românilor să acorde credit Guvernului actual și să conteze pe intenția de creștere a salariilor tuturor bugetarilor de la 1 ianuarie 2015, ca și pe creșterea semestrială a salariului minim cu 75 lei. De asemenea, noi toți cei de bună-credință privim cu încredere intenția de creștere, în 2015, a alocației pentru copii, măsură la care se lucrează deja, ca și faptul că pensiile, care au crescut deja cu 5,2% (cea pentru agricultori cu 5,6%), vor crește în continuare.

Sunt toate acestea argumente solide în explicarea sancționării prin vot a perdanților la scrutinul europarlamentar, și, credem cu convingere, argumente pentru opțiunile viitoare ale românilor.

      Ioan Tămâian - declarație politică: Orice speculație privind legăturile dintre o viitoare construcție politică de dreapta și Traian Băsescu a fost spulberată;

Domnul Ioan Tămâian:

"Orice speculație privind legăturile dintre o viitoare construcție politică de dreapta și Traian Băsescu a fost spulberată"

Prin alegerea doamnei Elena Udrea în funcția de președinte al PMP, s-a rupt orice punte de legătură dintre PDL și partidul creat de Traian Băsescu. De asemenea, alegerea doamnei Elena Udrea înlătură orice speculație fantezistă privind vreo relație a viitoarei construcții politice PNL+PDL cu PMP și Traian Băsescu. Prin anunțul făcut de domnul Cristian Diaconescu privind candidatura sa la președinție sub culorile PMP și prin declarația Domniei Sale: "sunt candidatul lui Traian Băsescu" s-a spulberat orice speculație și orice manipulare venită din zona propagandiștilor social-democrați care sugerau că oricare ar fi candidatul dreptei, adică al viitoarei construcții politice PNL+PDL, acesta va fi "candidatul lui Traian Băsescu".

Totodată, prin lansarea candidaturii domnului Cristian Diaconescu, s-a adeverit ceea ce PNL susține de foarte multă vreme: niciodată Traian Băsescu nu s-a gândit la unificarea dreptei, toate afirmațiile sale în acest sens fiind doar simple acțiuni de PR, așa cum tot acțiuni de PR au fost și declarațiile premierului Ponta care susținea iminenta refacere a USL.

În acest moment însă PNL, ca și PDL de altfel, se află sub tirul unui foc încrucișat: pe de o parte, PSD și asociații săi, de cealaltă parte, PMP și Traian Băsescu. Este un moment dificil, care poate fi însă depășit ușor prin unirea forțelor celor două partide: PNL și PDL. Dar pentru ca unirea celor două forțe să fie eficientă, indiferent dacă se merge în primă instanță pe varianta alianței, sau dacă se va ajunge mai repede la o fuziune) trebuie să dispară orice reticență și orice răbufnire de orgoliu. Din ambele părți!

Faptul că după ce au început discuțiile cu PDL s-au întețit din nou atacurile propagandei roșii la adresa PNL, faptul că domnul Iohannis este atacat cu aceeași virulență cu care a fost atacat și Crin Antonescu, faptul că PDL, ignorat multă vreme, a devenit o țintă, demonstrează că în PSD s-a instaurat o stare de panică. O stare de panică față de o nouă și puternică construcție politică. O stare care confirmă justețea ideii de a începe demersurile pentru constituirea unei forțe politice puternice de dreapta. Și la aceste demersuri trebuie ca noi, toți liberalii, să contribuim, trebuie să facem toate eforturile pentru ca noua construcție să prindă cât mai repede contur.

      Ion Călin - intervenție Despre oceanele planetei,

Domnul Ion Călin:

"Despre oceanele planetei"

Pe data de 8 iunie a fiecărui an se sărbătorește Ziua Oceanului Planetar. Această decizie a fost luată în anul 1992 în urma Summit-ului mondial de la Rio de Janeiro din Brazilia, ocazie cu care au fost definite patru obiective: primul obiectiv este acela de a acționa în fiecare clipă, de a schimba perspectiva cetățenilor, încurajându-i să se gândească la ce semnifică marea pentru ei și la ce are ea de oferit oamenilor; al doilea mare obiectiv este de a le oferi oamenilor șansa să învețe. Multe persoane nu-și dau seama de abundența de vietăți care trăiesc în apă și de consecințele pe care le au factorii antropogenici asupra lor. Un alt punct important este acela de a schimba stilul de viață al oamenilor și percepția acestora asupra mărilor si oceanelor. Cel de-al patrulea obiectiv major este de a sărbători. Fie că oamenii locuiesc pe țărm sau nu, pot participa la orice eveniment care are scopul de a promova îngrijirea oceanelor.

Ziua oceanelor reprezintă o ocazie bună de a ne informa asupra oceanelor și asupra relației noastre cu ele, de a aduce în centrul atenției rolul important pe care oceanele îl au în viața noastră și ce putem face pentru a le proteja. Oceanele acoperă aproape 75% din suprafața planetei, adăpostesc o mulțime de viețuitoare și plante și susțin ciclurile climatice, fundamentul vieții pe Pământ. Fără oceane, viața pe Pământ s-ar stinge.

Din suprafața totală deținută de oceanele lumii 95% nu sunt cartografiate, lucru care pare bizar dacă ne gândim la faptul că suprafața Lunii este mai cunoscută decât lumea apelor de pe Pământ. Cele câteva scufundări la fundul oceanelor au demonstrat că oamenii se înșală despre viața pe Terra, viața poate exista la adâncimi extrem de mari sub oceane, în cele mai extreme condiții. Oamenii de știință speră ca tehnologia din viitorul apropiat să le permită să se scufunde și mai jos în abisul oceanelor, pentru a rezolva o parte din misterele planetei. Aproximativ 1 milion de organisme marine trăiesc în oceanele lumii, dar acest număr este mai mult ghicit, întrucât doar 230.000 de organisme marine au fost descoperite în realitate, potrivit Recensământului vieții marine.

Din nefericire, oceanele noastre nu sunt atât de sănătoase pe cât ar putea fi. Pe măsură ce activitatea umană - arderea combustibililor fosili, defrișările, practicile agricole - produce cantități din ce în ce mai mari de dioxid de carbon, oceanele absorb mai mult dioxid de carbon. Rezultatul este că apele oceanelor se încălzesc și devin mai acide. Cu alte cuvinte, compoziția chimică se schimbă afectând ecosistemele marine: plantele, peștii, recifele de corali. Datorită schimbărilor climatice, speciile invazive și bolile se răspândesc în zone noi, afectând populațiile marine (de exemplu populațiile de somon) sau rezervele de hrană pentru mamiferele marine precum balena albastră.

Poluarea globală și pescuitul în exces au dus la scăderea drastică a populației din majoritatea speciilor marine. Peste 245 de oameni de știință din 35 de țări cer înființarea unui sistem global de parcuri oceanice pentru a ajuta la conservarea speciilor pe cale de dispariție. Doar 0,4% din oceane sunt protejate de activități extractive precum foratul, pescuitul sau mineritul. Ce putem face noi pentru a sărbători oceanele? Să nu mai poluăm apele, să nu mai aruncăm gunoaie în ele și să respectăm frumoasele viețuitoare marine.

Ziua Mondială a Oceanelor este o ocazie foarte bună de a aduce în prim-plan starea de sănătate a oceanelor, impactul acestora asupra oamenilor și modalitățile prin care fiecare dintre noi poate contribui la reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

O statistică întocmită la nivel internațional relevă faptul că 1,5 miliarde de locuitori ai planetei, adică aproape un sfert din total, n-au acces la apă potabilă, iar 2,6 miliarde, adică peste două cincimi, n-au acces la salubritate.

Ziua Oceanului Planetar este în fiecare an o ocazie de a onora produsele pe care oceanul le oferă economiei mondiale, ca de exemplu peștele și, de asemenea, posibilitatea de a-l naviga și amintește de fiecare dată situația precară în care se află oceanul planetar care, în urma poluării intensive a apei, a pierdut pe parcursul istoriei zeci de specii de animale și plante acvatice.

Oceanul ne oferă resurse importante pentru supraviețuire, precum oxigen, hrană, o climă prielnică dezvoltării plantelor, apă potabilă și un potențial puternic în practica farmaceutică. Chiar daca oceanul ni se pare departe, prea departe pentru a ne simți responsabili pentru soarta lui, avem și noi o vină: să luăm în calcul milioanele de tone de pește care se consumă zilnic în întreaga lume, milioanele de tone de petrol extrase de pe platformele din oceane sau miile de vapoare care poluează. De toate acestea beneficiem și noi și încurajăm astfel, indirect, acțiunile nocive asupra oceanelor. Dar este și oceanul nostru!

      Ion Diniță - declarație politică: - Plantarea perdelelor de protecție, o prioritate pentru România!;

Domnul Ion Diniță:

"Plantarea perdelelor de protecție, o prioritate pentru România!"

În ultimele ierni România a suferit prejudicii importante, atât materiale, cât și umane, din cauza lipsei perdelelor forestiere pentru protecția autostrăzilor și drumurilor naționale. Din nefericire, cele existente înainte de 1989 s-au distrus în timp, iar acum avem nevoie de investiții consistente pentru a le reînființa. Potrivit unui document oficial, România are un necesar de perdele forestiere de protecție de-a lungul autostrăzilor și drumurilor naționale de 1.720 km, în prezent nefiind realizată nicio perdea forestieră de protecție de acest tip.

Vestea bună este însă că Guvernul actual a aprobat un program de realizare de perdele forestiere de-a lungul drumurilor naționale, pentru protecție împotriva înzăpezirii, care ar putea fi implementat în cel mai scurt timp posibil, în funcție de impactul bugetar. Deja au fost alocate câteva zeci de milioane de lei în acest scop, iar programul urmează să fie implementat de consiliile județene, cu finanțare de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură și din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale ale consiliilor județene.

Până în prezent, fondurile alocate în acest scop ar trebui să acopere realizarea de perdele forestiere pe 870 de kilometri de-a lungul autostrăzilor și drumurilor naționale, pentru care au fost întocmite documentațiile tehnico-economice. Operațiunea nu este însă una ușoară, deoarece există o serie de neclarități în ceea ce privește situația juridică și patrimonială a terenurilor pe care vor fi plantați arborii. Proprietarii terenurilor care mărginesc drumurile naționale ar putea, contra unor sume acordate de stat, să își dea acordul pentru realizarea perdelelor pe terenurile deținute, iar în caz contrar se analizează varianta exproprierii. În ambele situații, procedurile durează ceva timp, iar finalizarea propriu-zisă a programului ar putea dura, din păcate, câțiva ani, până când perdelele forestiere ar avea practic utilitatea scontată.

Nu în ultimul rând, România trebuie să facă progrese și în ceea ce privește plantarea perdelelor forestiere de protecție a suprafețelor agricole degradate, precum și a barierelor de vegetație, a celor forestiere și a fâșiilor tampon riverane pe terenurile comunale în pantă. Pe această temă, sper ca ministrul mediului să decidă ca prioritare investițiile respective, deoarece an de an, la fiecare răbufnire a naturii, înregistrăm pierderi de vieți omenești și pagube materiale importante, care pot fi prevenite.

      Ion Diniță - declarație politică: - Adoptarea Legii tichetelor de vacanță, un nou act reparatoriu pentru români;

Domnul Ion Diniță:

"Adoptarea Legii tichetelor de vacanță, un nou act reparatoriu pentru români"

În calitate de for decizional, Camera Deputaților a adoptat, cu 215 voturi pentru, 7 împotrivă și 100 abțineri, Proiectul de Lege care prevede ca instituțiile de stat să acorde angajaților tichete de vacanță în valoare de până la șase salarii minime pe economie. Potrivit legii, care va intra în vigoare după promulgare, instituțiile publice, regiile autonome, societățile și companiile naționale vor acorda angajaților tichete nominale, prin intermediul cărora se pot achiziționa pachete de servicii în unități de turism autorizate din România.

Aceste tichete de vacanță sunt scutite de plata impozitului pe venit și a asigurărilor sociale aferente, pentru salariați, iar sumele corespunzătoare voucherelor vor fi deductibile pentru angajator la calculul impozitului pe profit, în limita a 6 salarii minime pe economie, garantate, pentru fiecare angajat, pe an calendaristic. De asemenea, prin înlocuirea sintagmei "tichete de vacanță" cu "vouchere de vacanță", legea permite acum angajatorilor o modalitate modernă de emitere a acestora în regim electronic, fără costuri suplimentare, iar aceste bonusuri vor ajunge cu certitudine la beneficiarii finali, salariații din sistemul public. Nu în ultimul rând, noua lege va elimina orice posibilitate de fraudă fiscală, deoarece ele nu pot fi nici falsificate, nici transmisibile. Pe lângă eliminarea evaziunii fiscale, acordarea acestor vouchere de vacanță va avea un efect benefic imediat în lanț, atât pentru salariați și angajatori, cât și pentru operatorii din turismul autohton, fiind stimulate atât crearea de noi locuri de muncă, cât și investițiile din economie.

Personal, alături de parlamentarii Partidului Conservator, am susținut asiduu acest proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței d urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea de tichete de vacanță, atât în Comisia pentru industrii, cât și la votul final din plenul Camerei Deputaților.

      Ion Eparu - declarație politică intitulată Adevărata față a învățământului superior, după 10 ani de sistem Bologna;

Domnul Ion Eparu:

"Adevărata față a învățământului superior, după 10 ani de sistem Bologna"

Publicarea cifrelor de școlarizare valabile în acest an la admiterea la programe de licență și master mi-a dezvăluit un fenomen alarmant. Constat că în trei, cel mult patru ani în cazul unor specializări, pierdem aproximativ jumătate dintr-o promoție. Este singura concluzie la care am ajuns, din păcate, deși am încercat să interpretez în fel și chip datele pe care le aveam în față.

Mă voi raporta, cum am mai făcut-o, în primul rând la un caz care îmi este familiar: Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești. Mă refer la o instituție de învățământ superior de stat de prestigiu, dacă judecăm după rezultatele obținute în cercetare, după interesul marilor companii pentru absolvenții de aici, mai ales pentru cei proveniți de la specializările specifice universității ploieștene, și nu în ultimul rând după interesul manifestat de studenții străini care aleg să urmeze o facultate în Prahova. Cu toate acestea, aflu că în acest an, respectând tendințele manifestate deja în repetate rânduri, cu prilejul admiterii, numărul de locuri disponibile pentru programele de master este la jumătate față de cel de la admiterea la facultate.

În esență, conform declarației comune a miniștrilor educației din Europa, convenite la Bologna în iunie 1999, având printre semnatari și România, structura învățământului universitar se referă la adoptarea unui sistem bazat în mod esențial pe două cicluri, de subabsolvire și de absolvire. Accesul la al doilea ciclu necesită completarea cu succes a studiilor din primul ciclu, care poate dura cel puțin trei ani. Diploma primită după absolvirea primului ciclu ar fi, de asemenea, relevantă pentru piața de muncă europeană, ca un nivel anume de calificare. Al doilea ciclu ar trebui să ducă spre diploma de master și/sau de doctor, așa cum se întâmplă în multe țări ale Europei. În mod evident, interesul absolvenților de facultate ar fi trebuit să crească, în ceea ce privește definitivarea cursurilor, pentru programele de master care în noua formulă capătă un caracter obligatoriu, cel puțin informal, dacă ne gândim că Bologna își propune adoptarea unui sistem de diplome ușor de comparat și, de asemenea, de recunoscut, prin implementarea ideii de completare a diplomei, în vederea promovării puterii de angajare a cetățenilor Europei și competitivității internaționale a sistemului educațional superior european. Cu alte cuvinte, sistemul i-ar așeza pe absolvenții români la start la egalitate cu cei provenind de la universități care au trecut dincolo de renume, făcând de fapt istorie în cercetare și nu numai. Cadrul legal există, cel puțin teoretic, și pentru tinerii noștri, de exact un deceniu. Scopul principal al transformării învățământului superior este sabotat, însă, din interior.

Ca să vorbim cu cifrele în față, revin la cazul invocat mai devreme, cel de la Ploiești, unde am văzut că sunt disponibile, pentru admiterea în anul I - licență, aproape 2.400 de locuri, bugetate și cu taxă, un număr care nu cunoaște variații semnificative de câțiva ani. La finalul acestui ciclu însă, puțini mai ajung să spere la continuarea studiilor, numărul studenților dintr-o promoție ajungând să se înjumătățească până la absolvire. Se vede și în cifra de școlarizare, care cuprinde numai 1.200 de locuri la programe de studii postuniversitare, iar diferența mă face să mă întreb și să vă întreb unde sunt ceilalți care, cu trei-patru ani în urmă, sărbătoreau admiterea la facultate?

Am aflat răspunsul chiar de la studenți, cei mai în măsură să lămurească enigma. Și vreau să vi-l împărtășesc, gândindu-mă că avem în față o operație matematică banală, dar a cărei interpretare merită toată atenția dumneavoastră. Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Mihai Dragoș, explica, chiar zilele trecute, că România are o rată de abandon universitar de 40%, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din studenții care se înscriu în anul I de studii renunță la facultate pe parcurs. Acesta confirmă, practic, la nivel național, raționamentul pe care îl elaborasem raportându-mă strict la primele cifre pe care le-am avut la dispoziție spre analiză, cele de la UPG Ploiești. Conducerea ANOSR susține și că în general cel mai des întâlnite motive care îi determină pe tineri să renunțe la studii sunt legate de faptul că și-au ales greșit facultatea sau de dificultățile financiare care îi împiedică să ajungă la absolvire, pornite inclusiv de la faptul că nu au estimat costurile reale ale vieții de student.

Regăsesc, în aceste concluzii, situații nefericite pe care le-am întâlnit în calitate de cadru didactic, unde an de an văd tot mai puțini studenți în sălile de curs. Din relatările celor puțini care ajung la absolvire am aflat, de-a lungul vremii, că sunt mulți cei luați prin surprindere de specificul unei facultăți care nu este pur și simplu ceea ce și-au închipuit ei, având prea puține informații la dispoziție. Sunt la fel de mulți și cei care, deși ajung în această situație, găsesc puterea să o depășească, dar asta nu este de ajuns ca să înfrunte și barierele de natură financiară. În primul rând, studentul român nu are posibilitatea să se întrețină, bazându-se, cel puțin până la absolvire, dacă nu și pe durata programului de master, pe familia și așa sufocată de multe alte cheltuieli. Poate din vina lui, căci nu concepe să renunțe la dulcea viață studențească pentru a alerga între un loc de muncă, examene și cursuri. Poate din vina celor care refuză să se lege la cap angajând un tânăr fără experiență, aflat la început de drum și pe deasupra constrâns de un alt orar. Poate și din vina noastră, a dascălilor, din vina universităților, pentru că, iată, la 10 ani de la implementarea unui sistem european modern, nu reușim să ducem aceste coordonate dincolo de ce se întâmplă în sala de curs, ca să le transpunem în oportunități reale pentru tinerii noștri.

Avem un sistem de învățământ care se vrea modern și tinde, cu pași fermi, spre acest statut. Dar valoarea lui amenință să se transforme într-o pagubă dacă ne gândim că, an de an, vom investi în formarea unor tineri care nu vor ajunge niciodată absolvenți. Poate că a venit vremea să dublăm această reformă cu una de inspirație socială, așa cum se întâmplă în acest moment la liceu, unde educația este, din acest an, nu doar un proces instructiv și formativ, ci o punte directă, construită chiar înainte de majorat, între elevi și potențiali angajatori.

      Ionel Arsene - semnalarea unei situații grave din județul Neamț;

Domnul Ionel Arsene:

Aș vrea să vă aduc în atenție o situație gravă din județul Neamț, cu impact major asupra bugetului de stat. Informațiile publicate până acum de presă arată că avem de-a face cu inginerii financiare ce pot aduce pagube de peste 80 de milioane de euro. În spatele acestora se află un om politic cunoscut, Culiță Tărâță, președinte al Consiliului Județean Neamț, care încearcă să-și ascundă matrapazlâcurile economice folosind oameni de paie sau chiar membrii familiei sale. Astfel, în timp ce micii întreprinzători depun eforturi foarte mari să respecte legea și să-și țină afacerile pe linia de plutire, un astfel de personaj pare să fie evitat sau trecut cu vederea de instituțiile de control.

Să luăm faptele în ordine. Informațiile publicate de mass-media arată că pe data de 6 iunie a.c., societatea TCE 3 Brazi, ce are ca obiect de activitate "cultivarea cerealelor", a cerut la Tribunalul Neamț intrarea în insolvență. Potrivit Ziarului Financiar, TCE avea la sfârșitul anului trecut datorii de 29,2 milioane de euro. Situația în cazul acestei firme este complet absurdă. În 2013, Evenimentul zilei dezvăluia că TCE datorează 99 milioane de lei, pentru arendă neplătită la Insula Mare a Brăilei. Cu toate acestea, din cauza unui vid legislativ, în perioada 2007-2012 firma amintită a primit subvenții de la APIA în valoare de 232 milioane de lei. Practic, deși datora statului zeci de milioane de lei, statul i-a umplut conturile cu sute de milioane de lei.

În spatele acestei firme se află un funcționar public important, care a făcut eforturi să-și ascundă afacerile de ochii cetățenilor și de instituțiile publice. Potrivit declarațiilor de avere și de interese, președintele CJ Neamț, Culiță Tărâță, nu are nici o legătură cu TCE 3 Brazi din 2010. În realitate, faptele sale demonstrează contrariul. Pe 27 mai a.c., pentru portalul de știri economica.net el declara următoarele despre activitatea TCE: "Culturile arată bine. Și cantitativ arată bine. Estimez că vom termina anul cu afaceri de 90-100 de milioane de euro la nivel de grup. Mie îmi este frică de prețurile practicate de traderi. Îi sfătuiesc pe fermieri să nu vândă ieftin". Cu aproximativ o săptămână înainte de anunțarea cererii de insolvență nu se menționa absolut nimic despre acest lucru, ba chiar dimpotrivă. Acesta este unul dintre cele mai importante argumente pentru faptul că avem de-a face cu o inginerie financiară de proporții. Un alt argument important este acela că în iunie 2013, familia Tărâță, mai puțin președintele CJ Neamț, a înființat o societate denumită grupul de firme TCE 3 Brazi SRL, nume aproape similar cu cel al firmei băgată în insolvență, informează ziarpiatraneamt.ro. Acesta este un indiciu foarte serios pentru premeditarea insolvenței.

De asemenea, este evident faptul că Tărâță se exprimă în calitate de proprietar de facto al grupului de firme TCE 3 Brazi. La fel de evident mi se pare faptul că avem o situație în care un politician își ascunde legăturile cu afacerile sale, întrucât el nu își asumă oficial proprietatea. Motivele pot fi multiple: conflict de interese, fapte penale, afaceri cu statul etc. Mai putem trece pe lista motivelor și informațiile publicate de cotidianul Bursa anul trecut, care arată că el și firma sa sunt investigați de Departamentul pentru luptă antifraudă - DLAF - pentru fraude cu bani europeni distribuiți de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. În plus, așa cum informa anul trecut portalul de știri ziarpiatraneamt.ro, același personaj ar fi în atenția Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pentru exporturi fictive de cereale ce ar fi provocat pagube în valoare de 160 milioane de euro bugetului de stat, un alt motiv suficient de puternic.

Și asupra celorlalte firme controlate de Culiță Tărâță planează suspiciunea că ar urma să fie sau sunt implicate în inginerii financiare pentru evitarea plății datoriilor, arată ziarpiatraneamt.ro prezentând cifrele datoriilor acestora pentru anul fiscal 2012. Însă, pentru anul următor, situația este chiar mai gravă. UMARO SA, care are ca obiect de activitate "fabricarea utilajelor și mașinilor unelte" a fost băgată în insolvență cu datorii de 2,9 milioane de euro. Deși nu sunt încă în insolvență, și celelalte firme au datorii de milioane de euro: Petroforest SRL - 3,5 milioane de euro; Petroforest SA-4,5 milioane de euro; REMAT SA - 591.000 euro; DURĂU SA - 3,2 milioane de euro; TCE MOBILE DRYERS - 9,77 milioane de euro; AGROSUIND COM - 12 milioane de euro; TMC Chemicals SRL - 3,6 milioane euro; AGRICOP COOPERATIVA AGRICOLA - 4,8 milioane de euro; T C COMPILIMPEX - 5,6 milioane de euro. În total, TCE 3 Brazi și sateliții săi înregistrează datorii de aproximativ 80 milioane de euro, informații ce pot fi consultate foarte ușor pe website-ul Ministerului de Finanțe.

După cum puteți observa, toate aceste informații legate de matrapazlîcurile financiare ale unui funcționar public sunt cunoscute și deja apărute în mass-media. De aceea, găsesc surprinzător faptul că nu se iau măsuri împotriva unui președinte de instituție publică așa cum este Culiță Tărâță. Am văzut de multe ori cum împotriva micilor afaceriști Fiscul dispune repede popriri pe conturi sau alte acțiuni ferme împotriva datornicilor. Ceea ce în acest caz nu s-a întâmplat. Oare de ce? Are Fiscul o dublă măsură? Dacă da, ea ar trebui să înceteze și legea să fie pusă în aplicare cât mai curând. Cel puțin la fel de importantă este cercetarea cererii de insolvență a TCE 3 Brazi, pentru a vedea ce se ascunde în spatele ei și cum este justificată. ANAF are șansa de a împiedica o insolvență dubioasă ce îi poate păgubi pe creditorii lui Tărâță, inclusiv statul.

Agenția Națională de Integritate constată tot felul de conflicte de interese la șefii de instituții publice, după cum ne-a arătat până acum. Mă aștept ca și în acest caz să se implice, pentru a face lumină asupra acestor fapte, și nu pot să nu mă întreb ce i-a împiedicat să facă asta până acum. Căci cu siguranță în cazul președintelui CJ Neamț există material suficient pentru anchetă și verificare, precum și suspiciuni serioase de conflict de interese.

De asemenea, într-un caz asemănător, cel al primarului municipiului Piatra Neamț, procurorii DNA au declanșat o anchetă. Din nou, mă aștept ca DNA să-și facă treaba și în privința lui Culiță Tărâță. Pentru că vorbim de afaceri, multe cu statul, de zeci de milioane de euro. Și pentru că românii trebuie să știe că regulile sunt aceleași pentru toți.

Aș vrea să mulțumesc mass-mediei care a adus la cunoștința nemțenilor aceste informații. În calitate de reprezentant al județului Neamț, voi folosi toate instrumentele parlamentare pe care le am la dispoziție pentru a clarifica semnele de întrebare asupra unei inginerii financiare care ar putea afecta Neamțul, dar și pentru a determina care sunt măsurile ce trebuie luate pentru a soluționa această problemă în favoarea interesului public.

      Liliana Ciobanu - declarație politică având subiectul Bacalaureatul 2014, previziunile unui nou eșec al măsurilor guvernamentale!;

Doamna Liliana Ciobanu:

"Bacalaureatul 2014, previziunile unui nou eșec al măsurilor guvernamentale!"

Examenul de bacalaureat din acest an va debuta peste doar câteva zile sub auspicii dintre cele mai nefavorabile, în ciuda asigurărilor date de autorități că nu se vor mai repeta rezultatele dezastruoase înregistrate în ultimii doi ani. Reamintesc, anul trecut s-a înregistrat o rată de promovabilitate de 56,4%, iar în 2012 rezultatul a fost și mai nefast, doar 43% dintre absolvenții de liceu prezenți reușind să treacă examenul de maturitate. În acest an însă, situația este și mai delicată din cauza lipsei de implicare a cadrelor didactice care sunt angrenate în cele două săptămâni de examene. Astfel, o serie de profesori din toată țara au renunțat efectiv să facă parte din comisiile de examinare a bacalaureatului, deoarece plata acestor prestații este mai mult decât ridicolă.

Conducerile sindicatelor din învățământ au înregistrat în ultima perioadă sute de cereri de renunțare ale cadrelor didactice de a mai fi prezente în comisiile de examen, principalul motiv al dezinteresului fiind sumele derizorii cu care acești profesori sunt remunerați. Spre exemplu, președinții comisiilor de bacalaureat sunt retribuiți doar cu suma de 483 de lei, pentru o perioadă de două săptămâni de muncă, o plată jenantă având în vedere responsabilitatea imensă pe care o au pentru a preveni numeroasele încercări de fraudă, unele dintre ele descoperite și aduse la cunoștința publicului larg prin mass-media. Să nu mai amintesc de banii primiți de ceilalți membri ai comisiilor, precum și de supraveghetori și evaluatori, sumele acordate de stat fiind de-a dreptul umilitoare pentru cadrele didactice. Astfel, un profesor primește 19 lei/zi pentru asistență și doar 3 lei pentru o lucrare corectată la acest examen de bacalaureat! Normal că aceștia se simt umiliți. Cum să nu se simtă umiliți? Cum să fie ei motivați cu astfel de sume? În aceste condiții, foarte puțini dintre ei și-au mai dorit în acest an să facă parte dintr-o comisie de bacalaureat, cu atât mai mult cu cât presiunea venită din partea tuturor - absolvenți, părinți și îndrumători - este una uriașă, după scandalurile din anii trecuți.

După cum se știe, începând cu 2011, odată cu introducerea camerelor de supraveghere în sălile de examen, rata de promovare a examenului de bacalaureat s-a situat sub 50%, aceasta fiind ridicată doar de a doua sesiune, cea din toamnă. Se pare că nici această măsură nu și-a atins obiectivele fixate, drept pentru care este clar că se impun noi schimbări în metodologia de desfășurare a bacalaureatului. De amintit este și faptul că rezultatele obținute la bacalaureatul din acest an sunt foarte importante pentru admiterea la facultate, în condițiile în care acestea sunt principalul criteriu de selecție la instituțiile de învățământ superior care nu organizează examen de admitere.

În concluzie, consider că Guvernul trebuie să identifice soluțiile optime pentru a suplimenta sumelor acordate membrilor comisiilor de bacalaureat, și, de asemenea, autoritățile abilitate să ia decizii evidente de îmbunătățire a climatului general al învățământului, deoarece repetarea ratelor de promovabilitate reduse din ultimii ani înseamnă mii și mii de alți șomeri noi în România.

      Mihai Lupu - declarație politică intitulată Diversitatea, specialitatea Guvernului Ponta 3 pentru a-și masca inactivitatea;

Domnul Mihai Lupu:

"Diversiunea, specialitatea Guvernului Ponta 3 pentru a-și masca inactivitatea"

Specialitatea Guvernului Ponta 3 este, încă de la instalarea echipei de miniștri la Palatul Victoria, diversiunea. Indiferent de chestiunile despre care sunt întrebați, atât premierul Victor Ponta, cât și membrii cabinetului său - de orice rang, uită că sunt în funcții executive și preferă să ofere răspunsuri ocolite, fără informații concrete sau asumate, schimbând mereu vorba și aducând în fața opiniei teme false, pentru a-și masca inactivitatea. La mulți dintre miniștri, o astfel de atitudine era, însă, de așteptat, având în vedere lipsa lor completă de experiență în funcții de acest nivel înalt, cu responsabilitățile aferente.

Pentru a evidenția exact cum Guvernul Ponta preferă să îi plimbe cu zăhărelul pe români - în special pe cei care activează în mediul privat, pe antreprenori, aș putea da exemplul reducerii CAS cu 5 puncte procentuale, dar și reducerea TVA în sectorul agroalimentar.

Vorbim despre două măsuri mult discutate, solicitate în nenumărate rânduri de către organizațiile profesionale, de către producători, de către oamenii de afaceri, pe scurt, de către cei care oferă și mențin locurile de muncă în România. În fața acestor solicitări, atât premierul Ponta, cât și miniștrii din subordinea sa - de la Ioana Petrescu, ministru al finanțelor, la Liviu Voinea, ministru al bugetului, și până la Daniel Constantin, ministru al agriculturii, oferă un adevărat spectacol de demagogie, în care reușesc să facă declarații politicianiste lipsite de conținut și de relevanță.

Apreciez că această atitudine denotă lipsă de respect din partea Guvernului Ponta 3, care nu are decența de a da răspunsuri clare, de a-și asuma responsabilități, de a lua decizii menite să ofere celor care activează în economia românească o anumită predictibilitate care să permită planificarea investițiilor și elaborarea unor planuri de afaceri pentru perioada imediat următoare.

Atmosfera aceasta de perpetuă nesiguranță, de așteptare și de amânare decizională se regăsește la nivelul întregii țări și a fost instaurată de către premierul Victor Ponta.

      Manuela Mitrea - declarație politică având tema Obezitatea, boala secolului XXI!;

Doamna Manuela Mitrea:

"Obezitatea, boala secolului XXI!"

Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, din 1980 și până în 2010, numărul persoanelor ce suferă de obezitate s-a dublat la nivel mondial, dar ceea ce este și mai îngrijorător este faptul că există 43 de milioane de copii obezi cu vârsta de sub 5 ani. În lume, există 1,5 miliarde de oameni supraponderali.

Mai mult de jumătate din populația din Europa este supraponderală, iar un procent de aproximativ 25% este obeză. Obezitatea este răspunzătoare de pierderea vieții a unui milion de oameni.

Conform unui studiu realizat de International Obesity Task Force, România se află pe locul al treilea în Europa în ceea ce privește incidența obezității. Studiul relevă faptul că 34% din populația României este supraponderală, iar 20% suferă deja de obezitate. Aceleași date arată că peste 56% dintre bărbații români sunt supraponderali și obezi, în timp ce 48% dintre femei se confruntă cu această afecțiune. Nici tinerii români nu au scăpat de această afecțiune, 18% dintre cei cu vârste între 15 și 24 de ani fiind supraponderali.

Specialiștii atrag atenția asupra alimentației, stresului și sedentarismului ca fiind principalele cauze ale creșterii numărului de obezi în România. Obezitatea este factor de risc în aproximativ 75% din bolile contemporane. Deși statisticile sunt alarmante, nu par să sperie pe nimeni, deoarece în farfuriile românilor găsim aproape zilnic alimente de tip fast-food, prăjituri și multă ciocolată.

Este adevărat că nu doar alimentația românilor a făcut ca problema obezității să explodeze, un rol important avându-l și sedentarismul. Rezultatele unui sondaj Eurobarometru arată că 60% dintre români nu fac niciodată sport, România fiind printre ultimele țări în ceea ce privește activitatea fizică. Tocmai de aceea am fost impresionată de inițiativa elevilor unui liceu din județul Constanța, care, printr-un memoriu adresat factorilor de decizie din administrația publică locală județeană, solicitau sprijin pentru un proiect denumit "Bicicliști și utilizatori de role în siguranță în Mangalia". Proiectul își propunea să determine problemele și să identifice soluțiile care i-ar putea ajuta pe tinerii orașului să petreacă mai mult timp liber demarând activități sportive.

Mulți români consideră obezitatea o problemă estetică, însă aceasta este una dintre cele mai însemnate probleme de sănătate publică din lume și va fi boala secolului XXI, dacă nu începem să luptăm cu ea de astăzi!

      Marian Enache - declarație politică: - Energia verde;

Domnul Marian Enache:

"Energia verde"

În ritmul în care umanitatea se dezvoltă, necesitatea găsirii unor alternative verzi de energie este primordială. Energia alternativă sau verde se referă la sursele de energie ce pot fi produse din procese naturale regenerabile, cum ar fi mareele, mișcările maselor de aer, soarele, căderile de apă, biomasa etc. Aceste resurse energetice pot fi captate prin intermediul diferitelor procese dezvoltate de oamenii de știință, procese ce devin din ce în ce mai diversificate și mai eficiente.

Principalele tipuri de energii primare regenerabile recunoscute oficial sunt:

Hidroenergia - sau energia hidraulică, reprezintă capacitatea apei de a efectua lucru mecanic prin curgere, iar datorită circuitului său este considerată o formă valoroasă de energie regenerabilă. Aceasta este exploatată în hidrocentrale, producând energie electrică bazată pe energia mareelor și a valurilor.

Energia biomasei - Această energie reprezintă părțile biodegradabile ce provin atât din deșeurile industriale și urbane, cât și din deșeurile, reziduurile și produsele care provin din silvicultură, agricultură etc.

Energia aerului - Este bazată pe curenții de aer care se formează datorită încălzirii neuniforme a Pământului, aceștia generând o energie cinetică numită și energie eoliană. Cu ajutorul unor turbine, această energie poate fi exploatată cu scopul de a genera curent electric.

Energia geotermală - Este o formă de energie regenerabilă bazată pe căldura ce se află în interiorul Pământului. În zonele unde există activitate vulcanică și tectonică, se pot capta abur și apă fierbinte, care pot fi utilizate pentru producerea de energie electrică și pentru încălzire.

Energia solară - Această sursă de energie regenerabilă este rezultatul luminii și a radiațiilor produse de Soare. Energia solară poate fi utilizată pentru încălzire directă, încălzirea prin intermediul panourilor termice, producerea de electricitate cu ajutorul panourilor fotovoltaice sau a centralelor electrice termale.

Începând cu anul 2008, energia eoliană a înregistrat o creștere substanțială a popularității în țările europene. Aceasta este una din cele mai dezvoltate ramuri ale energiei regenerabile din prezent. Conform unui studiu efectuat privind resursele regenerabile folosite în țările UE, la sfârșitul anul 2010, în cele 27 de țări membre energia eoliană reprezenta 5,3% din totalul energiei produse. Planul UE este ca până la sfârșitul anului 2020, acest procentaj să se tripleze. Din punctul de vedere al energiei nucleare ca și sursă de energie alternativă, Franța deține 58 de reactoare. De asemenea, această țară plănuiește instalarea a cel puțin unei centrale solare fotovoltaice în fiecare regiune, clasându-se pe locul patru, fiind precedată de Germania, Spania și Italia.

În condițiile unui potențial substanțial de energie alternativă, România se situează pe ultimele locuri, chiar și atunci când se compară cu statele învecinate. În urma sa se află Republica Moldova și Serbia. Deși, conform Eurostat, în anul 2010 țara noastră avea un consum de 23,4% din surse regenerabile, cea mai mare parte provenea din hidroenergie, cele eoliene sau solare având o pondere foarte scăzută. Cu toate acestea, România are o țintă ambițioasă pentru anul 2020, și anume ca 24% din energia consumată în acel an să își aibă originile în surse regenerabile.

Țara noastră este în continuă dezvoltare din acest punct de vedere, atrăgând diferiți investitori care realizează parcuri fotovoltaice ce pot susține până la 13.000 de locuințe sau turbine eoliene, contribuind la crearea de energie electrică. Un alt program demn de menționat este Casa Verde 2014, program ce va acorda finanțări proprietarilor de imobile pentru a-și asigura surse de energie regenerabilă în propriile case, cu ajutorul panourilor solare, pompelor de căldură etc. Un alt sprijin pentru astfel de acțiuni îl reprezintă Asociația Română de Energie Alternativă, care este deschisă oricărui cetățean care dorește să participe activ la protecția mediului înconjurător și la dezvoltarea politicilor de mediu.

Cele mai importante beneficii aduse de utilizarea resurselor regenerabile sunt:

Conservarea și protecția mediului;

Durata lungă de viață a echipamentelor;

Independența energetică;

Sursă de energie nepoluantă și, cel mai important, inepuizabilă;

Deși foarte atrăgătoare, în prezent, resursele de energie regenerabile dețin niște costuri de producție semnificative, lucru ce pune o presiune din ce în ce mai mare pe țările din UE. În România, acest lucru se transpune în taxe majorate pentru populație, în timp ce subvențiile scad și investitorii își reduc activitatea pe teritoriul țării, din lipsă de fonduri.

O atenție deosebită ar trebui acordată acestei activități, deoarece aceasta reprezintă viitorul energiei pe care noi și generațiile ce vor urma le vom folosi în viitor. Pe lângă acest lucru, orice acțiune care poate aduce un beneficiu Pământului și care reduce poluarea și exploatarea în mod necorespunzător a resurselor acestuia trebuie tratată cu cea mai mare responsabilitate.

      Marian Enache - declarație politică: - România, o societate a cunoașterii?;

Domnul Marian Enache:

"România, o societate a cunoașterii?"

Ultimele decenii au marcat o schimbare în plan internațional în modul în care sunt privite resursele deținute de un stat. Primul pas în acest sens a fost făcut de domeniul economiei, unde în ultimii ani s-a vorbit din ce în ce mai mult despre o economie bazată pe cunoștințe. Aceasta face trecerea către un model economic unde resursele intangibile sunt văzute ca fiind cele de natură strategică, de cea mai mare importanță. Informațiile, cunoștințele deținute de oameni sunt lucrurile care oferă un avantaj competitiv. Această abordare s-a extins, iar în ultimele două decenii se discută despre conceptul și realitatea erei cunoașterii.

Înțelegând această schimbare ce se petrece la nivel mondial, țările Uniunii Europene au adoptat o strategie de dezvoltare economică comună ce a purtat numele Strategia Lisabona și care se axa pe creșterea rolului întreprinderilor mici și mijlocii, pe dezvoltarea învățământului și promovarea inovării și cercetării dezvoltării. Această strategie a fost revizuită în momentul apariției efectelor crizei economice, devenind strategia Europa 2020, dar punctele sale centrale nu s-au schimbat.

România s-a înscris la aceste obiective, și unul din pașii importanți făcuți de țara noastră a fost adoptarea strategiei "Educație și Cercetare pentru Societatea Cunoașterii". Această strategie viza, după cum se afirma și în conținutul ei, dezvoltarea educației și cercetării în perioada 2009-2015, considerând societatea cunoașterii ca fiind "singura care poate aduce prosperitate, dezvoltare durabilă și dezvoltarea personală a fiecărui cetățean". Această strategie, în acord cu directiva europeană, a fost construită pe patru piloni, și anume: educația, cercetarea, dezvoltarea și inovarea.

Printre obiectivele stabilite pentru această strategie au fost: situarea performanțelor elevilor români la testele internaționale în topul primelor 10 țări ale lumii, reducerea ratei de părăsire prematură a sistemului de educație de 5%, creșterea de 5 ori a producției științifice și triplarea indicelui global de inovare, eliminarea diferențelor esențiale dintre învățământul rural și cel urban, transformarea corpului didactic într-o elită profesională a națiunii, alocarea a cel puțin 7% din PIB pentru educație și cercetare și condiționarea cuantumului resurselor alocate unităților din sistem de rezultatele efectiv obținute.

Toate acestea reprezintă nu doar scopuri nobile, ci și baze pentru o dezvoltare ulterioară nu numai a sistemului de învățământ, ci al societății. Din păcate, la mijlocul anului 2014 putem observa că doar o mică parte a acestor obiective a fost realizată. Elevii și studenții români au continuat să reprezinte cu cinste țara noastră în concursuri internaționale și în ultimii 3 ani au fost luate măsuri pentru retehnologizarea unor instituții de învățământ de stat dar, prin comparație cu obiectivele propuse, s-a făcut prea puțin.

Fondurile alocate pentru sistemul de învățământ și pentru activitățile specifice de cercetare dezvoltare sunt insuficiente în raport cu investițiile masive de care este nevoie. Învățământul rural este încă departe de a fi la același nivel cu cel din mediul urban, condițiile desfășurării activității fiind în multe cazuri sub nivelul normal, situație ce se petrece și în Colegiul nr. 8 Neamț, pe care eu îl reprezint. Măsurile luate pentru stimularea tinerilor de a deveni cadre didactice sunt insuficiente, în condițiile în care salariile în acest sistem sunt printre cele mai mici din Uniunea Europeană. Din ce în ce mai mulți tineri părăsesc țara pentru a căuta oportunități peste hotare.

Strategia formulată pentru transformarea României într-o societate a cunoașterii este una de viitor și reprezintă o cale pentru a asigura o dezvoltare durabilă a țării noastre și o adevărată integrare europeană, din toate punctele de vedere. Dar situația actuală este departe de cea dorită. Este necesar să se ia măsuri pentru corectarea disfuncționalităților întâlnite în sistem, printre care ar trebui să fie incluse:

Alocarea unui buget mai mare pentru învățământ, buget care să permită atât investiții în infrastructură, cât și creșterea salariilor profesorilor bugetari, pe criterii de performanță.

Promovarea conceptului de educație permanentă: este necesar să se înțeleagă că educația nu se termină odată cu încheierea formală a studiilor. De aceea ar trebui implementate programe atât în instituții private, cât și de stat, pentru pregătirea și perfecționarea personalului conform noilor practici, tehnologii și concepte ce vor fi utilizate în domeniul în care aceștia activează.

Promovarea inovării și a cercetării dezvoltării ar trebui realizată pe două direcții: în primul rând, vizate sunt instituțiile de stat, în principal instituțiile de învățământ superior, prin acordarea de mai multe burse de cercetare și asigurarea unei mai bune monitorizări privind modul în care acești bani sunt cheltuiți și a rezultatelor produse; în al doilea rând, ar trebui luate măsuri pentru încurajarea acestor concepte în sectorul privat, unde ele pot constitui surse de avantaj competitiv.

Promovarea unui sistem educațional interactiv: o mare parte a învățământului, mai ales la nivel preuniversitar, se bazează pe memorare, în dauna înțelegerii, și acest lucru trebuie să se schimbe. Elevii trebuie să fie încurajați să formeze opinii proprii despre temele discutate, și nu doar să își însușească opiniile altora. Acest lucru ar fi mai ușor de realizat prin creșterea nivelului de dotare tehnologică a școlilor și prin revizuirea curricumului.

Aceste măsuri propuse sunt unele pe termen cel puțin mediu și reprezintă primii pași în soluționarea problemelor aferente acestui domeniu. Doar drumul acesta pe care România și l-a asumat spre transformarea într-o societate modernă, o societate a educației și a cunoașterii, este traiectoria corectă.

      Marioara Nistor - declarație politică referitoare la Un nou început politic!;

Doamna Marioara Nistor:

"Un nou început politic!"

Le-am transmis noilor mei colegi din UNPR că sunt mulțumită de ceea ce am realizat în primul an și jumătate din mandatul meu de deputat. Am încercat, și spun eu că în mare parte am și reușit, să fac lucruri concrete pentru locuitorii din Colegiul uninominal nr. 3 Brăila, dar și pentru mii de alți oameni din municipiu și din județ. Am sentimentul datoriei împlinite din acest punct de vedere, iar faptul că am ales un alt drum politic nu va schimba situația! Voi continua să fac politică pentru oameni, să îi ajut să își rezolve problemele și să îi reprezint cu cinste în Parlamentul României. Nu consider că mă înscriu în rândul așa-numiților traseiști politici, deoarece faptul că am intrat în rândul unui partid serios, cu reprezentativitate guvernamentală, constituie, pe de o parte, o reconfirmare a muncii mele, și, pe de altă parte, mă determină să fiu și mai implicată în a-i ajuta pe brăileni și a face fapte bune pentru comunitate.

Sunt o fire ambițioasă și optimistă, iar dacă am alături o echipă care face politică pentru a schimba lucrurile în bine, de oameni uniți, determinați, care vor să facă ceva util pentru comunitatea din care fac parte, sunt sigură că amprenta UNPR se va cunoaște în cel mai scurt timp și la Brăila. Consider că o echipă politică trebuie să fie convingătoare atunci când țintește anumite funcții sau obiective, iar convingerea vine din muncă, dăruire și respect reciproc.

Am plecat din PP-DD tocmai pentru că acolo n-am găsit o echipă și nici nu am reușit să consolidez una, orgoliile, discuțiile neprincipiale și lipsa de respect privind munca fiind principalele cauze ale acestei neîmpliniri. Am însă conștiința împăcată că am făcut tot ce mi-a stat în putință să găsesc un echilibru pentru cei de acolo: am investit bani, timp, creativitate, am muncit enorm, i-am susținut în fața conducerii centrale, etc., dar feedback-ul lor nu a fost cel așteptat. Dar pentru mine este deja istorie și mă voi concentra doar pe ceea ce am de făcut de acum încolo.

Am ales UNPR pentru că îmbrățișează aceeași politică de centru-stânga care m-a determinat să intru în politică, adică apropierea de oameni. Chiar dacă provin din mediul de afaceri, mă consider apropiată mai mult de centru-stânga, decât de centru-dreapta. În plus, cred că UNPR s-a creat tocmai din dorința de a oferi un echilibru factorului politic, este un partid cu coloană vertebrală, care și-a respectat întotdeauna promisiunile față de electoratul său.

Politica poate fi pentru mulți dintre noi un teren pe care reușim să jucăm mai puțin sau mai mult. Pentru mine este vital să respectăm ceilalți jucători și regulile jocului, și sunt sigură că UNPR Brăila se va impune pe scena politică brăileană, printr-o muncă susținută, bazată pe rezultate palpabile.

      Mihai Weber - declarație politică intitulată Alianța PSD-PP-DD întărește sintagma «În politică este posibil orice!»;

Domnul Mihai Weber:

"Alianța PSD-PP-DD întărește sintagma «În politică este posibil orice!»"

După o perioadă de trei ani de zile, liberalii au optat pentru ruperea Uniunii Social-Liberale, acum alăturându-se Partidului Democrat Liberal. Această alianță nu este una de dreapta, așa cum afirmă liberalii, ci este una pro-Băsescu.

Dacă până acum câteva luni aceștia doreau înlăturarea președintelui, acum, mai puțin de un partid politic, pentru că, după cum știm, nu toți liberalii au părăsit Guvernul Ponta, a renunțat cu o ușurință de neînchipuit la lupta împotriva lui Traian Băsescu, uitând de toate nevoile cetățenilor care au votat USL-ul și care au crezut în puterile lui, fiind de altfel indiferenți și față de promisiunile făcute acestora.

Drept urmare, în pofida ruperii alianței USL, Partidul Social Democrat va continua să lupte pentru bunăstarea tuturor românilor, însă de această dată alături de oricare partid care va crede în actualul program de guvernare, unul dintre ele fiind PP-DD-ul. Vom lupta pentru siguranța cetățenilor, pentru stabilitatea economică a țării, și nu în ultimul rând, nu vom uita de nevoile milioanelor de oameni care și-au pus speranțele în noi.

Am convingerea că PSD, prin toate pârghiile ce le va avea la îndemână, prin multă muncă și responsabilitate, va lupta pentru scoaterea României din izolarea ce a luat naștere odată cu începutul Guvernului Boc, urmând ca în noiembrie, Traian Băsescu să renunțe la teatrul pe care îl joacă și să părăsească scena politicii.

      Mircea-Vasile Cazan - declarație politică referitoare la Soluția Iohannis și panica din zona puterii;

Domnul Mircea-Vasile Cazan:

"Soluția Iohannis și panica din zona puterii"

Asistăm în ultimele zile la un val de atacuri la adresa lui Klaus Iohannis, venite în special din zona propagandei "roșii". Propagandiști de profesie, moderatori de la televiziunile care-și trimit oamenii să facă interviuri "în exclusivitate" din "biroul primului-ministru" (nu cel de la MApN, care s-a dovedit doar o acțiune de PR) se chinuiesc să-i găsească pete actualului lider interimar al PNL. S-a reluat tema - utilizată până dincolo de granițele ridicolului în cazul lui Antonescu - colaborării cu Traian Băsescu și chiar s-a "găsit" un blat, undeva prin decembrie 2009, "dovada" fiind reprezentată de voturile mai multe luate în județul Sibiu de Traian Băsescu decât contracandidatul său Mircea Geoană. O fractură clară de logică, pentru că toată lumea știe de ce în decembrie 2009, Klaus Iohannis nu era prim-ministrul României: pentru că s-a opus categoric Traian Băsescu. (În "logica" propagandei PSD-iste, dacă la Sibiu a fost un "blat", atunci înseamnă că și la Constanța primarul PSD-ist al municipiului a făcut blat cu Traian Băsescu, pentru că și acolo el a luat mai multe - chiar mult mai multe decât la Sibiu - voturi decât Mircea Geoană.

Dar cum nici cei care au lansat-o nu cred că pot păcăli lumea cu povestea asta cu "blatul", s-a ajuns la o altă cale aberantă de a-l ataca pe Iohannis și implicit PNL-ul. Se aruncă pe piață următoarele întrebări: de ce un neamț în fruntea PNL? De ce să candideze un neamț la președinție? Trec peste conotația întrebării și a altor formulări de același gen, pentru că sunt de resortul Consiliului Național al Combaterii Discriminării. Nu pot trece însă peste crasa lipsă de cultură și de cunoștințe istorice a celor care contestă accederea unui cetățean român de etnie germană la anumite funcții de demnitate.

Știu oare cei care nu văd cu ochi buni accederea în anumite funcții a etnicului german Klaus Iohannis, când și cum s-a construit România modernă? Știu oare propagandiștii roșii și asociații lor că totul a plecat de la aducerea în România a unui neamț? Și a fost adus pentru cea mai înaltă funcție în stat, cea de domnitor. Știu oare cei în cauză că neamțul acela s-a dovedit a fi un foarte bun român, mai bun chiar decât foarte mulți care se împopoțonau cu titlul de mari patrioți? Știu oare propagandiștii și echipa de zgomote din jurul lor că România nu a fost niciodată mai respectată în lume cum a fost în vremea Regelui Carol I. Adică a neamțului adus în România pentru că pe scena politică internă era nevoie de un arbitru neutru. Evident, nu vreau să se înțeleagă că PNL pune semnul egalității între "soluția" Prințul Carol și "soluția" Iohannis. Spre deosebire de alții, noi avem simțul măsurii. Dar și acum, ca și atunci, este vorba de un principiu. Și de un arbitru este nevoie mai mult ca oricând. Iar faptul că Iohannis este atacat încă din prima sa zi de lider interimar al PNL dovedește că panica a pus stăpânire în zona politică a puterii.

      Miron Alexandru Smarandache - declarație politică având subiectul Legea tichetelor de vacanță, un avantaj pentru dezvoltarea turismului românesc,

Domnul Miron Alexandru Smarandache:

"Legea tichetelor de vacanță, un avantaj pentru dezvoltarea turismului românesc"

Am susținut, alături de toți reprezentanții Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanță, act normativ adoptat zilele trecute de Parlament. Este vorba despre repararea unei nedreptăți făcute de fostele guverne salariaților din sistemul public, noua reglementare urmând să își dovedească efectele benefice atât pentru angajatori și angajați, cât și pentru dezvoltarea turismului intern și creșterea economică generală, prin înființarea de noi locuri de muncă și stimularea investițiilor. De asemenea, adoptarea acestei legi va conduce la eliminarea evaziunii fiscale din domeniul turismului, noile tichete de vacanță urmând să fie distribuite exclusiv în sistemul fiscalizat.

Potrivit legii votate de Camera Deputaților ca for decizional, instituțiile publice, regiile autonome, societățile și companiile naționale pot acorda angajaților vouchere de vacanță în valoare de cel mult șase salarii brute minime pe economie, prin intermediul cărora pot fi achiziționate pachete de servicii în unitățile turistice din țară autorizate de către Ministerul Turismului. Salariații din sistemul bugetar care vor beneficia de tichete de vacanță nu vor mai putea primi prime de vacanță sau bilete de odihnă, fapt care este în avantajul tuturor. Legea mai prevede că tichetele de vacanță pot fi acordate de angajator, acesta nefiind obligat, ci doar stimulat să le includă în pachetul salarial.

Noua lege a tichetelor de vacanță a înlocuit terminologia "tichete de vacanță" cu "vouchere de vacanță", fapt care permite o modalitate modernă de emitere a acestora în regim electronic, fără costuri suplimentare și fără intermediari, în acest fel existând siguranța că tichetele respective ajung la beneficiarii finali. Acest proiect de lege votat de Camera Deputaților cu 215 voturi pentru, 100 de abțineri și doar 7 voturi împotrivă este parte componentă a unui ansamblu complex de masuri legislative coordonate de Guvern și majoritatea parlamentară, care au un puternic caracter reparator pentru o proporție însemnată a românilor.

Un prim efect al legii care va permite acordarea voucherelor de vacanță pentru salariații companiilor de stat a fost deja anunțat de către operatorii din turism, care apreciază că aproximativ 250.000 de români vor alege destinații autohtone, în urma acestei modificări legislative.

      Corneliu Mugurel Cozmanciuc - declarație politică având tema Siguranța și sănătatea angajaților români: cât timp le vom mai considera un lux?;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Siguranța și sănătatea angajaților români: cât timp le vom mai considera un lux?"

O bună parte din activitatea mea și, în consecință, din intervențiile mele publice, este legată de problematica protecției mediului. Mă lovesc adesea de indiferență și pasivitate, dar cel mai des de principiul "scopul scuză mijloacele". Avem probleme economice, am trecut prin toate dificultățile tranziției și, recent, prin criza economică mondială. Când oamenii nu au locuri de muncă și prețul energiei crește, distrugerea mediului înconjurător pentru a obține beneficii economice pare mereu un preț "rezonabil" ce trebuie plătit. Cât de repede, de profund sau de iremediabil vom distruge mediul și, implicit, resursele pe care construim această așa-zisă eficiență economică, poate fi dezbătut îndelung.

Problema pe care o aduc astăzi în discuție este poate chiar mai stringentă decât cea a mediului, pentru că se referă în mod direct la protecția oamenilor - la sănătatea și securitatea lor. Principalul motiv pentru care doresc să exprim o poziție publică foarte fermă în această chestiune este faptul că, din indiferență sau ignoranță, este tratată la fel protecția mediului. Aș aprecia că situația este poate mai rea, în măsura în care în spațiul public se vorbește mult mai des despre mediu decât despre oameni, despre securitatea și sănătatea în muncă. Bineînțeles, când apare un caz grav - fie accidente de muncă, fie încălcări ale drepturilor, fie decese din cauza epuizării - există o dezbatere în media timp de o săptămână și apoi uităm.

Cel mai bun exemplu în acest sens este faptul că, din punct de vedere instituțional, problema nu este o prioritate. În programul de guvernare nu am găsit referiri la o astfel de temă, avem doar o strategie a Inspecției muncii pe termen scurt (2013-2014) și un plan anual de acțiuni al aceleiași instituții. Lipsește atât un cadru strategic pe termen mediu, la nivel instituțional, cât și voința politică de a investi în oameni. Măcar grijă, dacă nu bani.

Siguranța și securitatea în muncă sunt, cred eu, domenii în care indiferența și ignoranța ucid mai mult decât lipsa fondurilor. Așadar, măcar din acest punct de vedere am avea o șansă să facem mai multe progrese, fără să întâmpinăm constrângeri materiale. Este adevărat, există activități care depind mult inclusiv de fonduri, cum ar fi domeniul construcțiilor sau transporturilor, unde profitul sau supraviețuirea financiară a firmelor sunt puse frecvent deasupra sănătății angajaților și unde avem cele mai multe accidente sau decese. Însă problema de fond este similară cu cea din domeniul protecției mediului: sustenabilitatea și gândirea pe termen lung. Ea vizează nevoia de a ne asigura că generația tânără, care începe acum viața profesională, de 20-30 de ani, va rezista să susțină economia în condiții optime de eficiență și productivitate în următorii 40 de ani, până iese la pensie. Fie că vorbim de o supraviețuire efectivă - dacă ne referim la domeniile de mai sus -, fie că vorbim de o supraviețuire în privința competitivității - dacă ne referim la domenii în care stresul asociat muncii degradează treptat performanțele. "Munca de birou" produce rar decese, însă economia mondială și cea națională depind din ce în ce mai mult de meserii în care capacitatea de adaptare, de concentrare, învățarea continuă sunt etaloane pentru eficiență și condiții pentru productivitate.

Dar, în România, dacă este să fim onești, securitatea și sănătatea angajaților sunt considerate un lux, iar dezbaterea lor în domenii precum cele cu înalte calificări profesionale lipsește complet. Sustenabilitatea nu este un criteriu, nu contează că investim în educație și că piața muncii din România are de suferit mai ales în domeniile de înaltă calificare profesională. Nu contează că avem o îmbătrânire accentuată a populației, care pune probleme pe termen lung, inclusiv pe piața muncii. Nu contează, așadar, dacă avem angajați sănătoși și productivi pe termen lung. Oamenii nu contează prea mult.

Nivelul de dezvoltare al economiei noastre depinde și va depinde din ce în ce mai mult inclusiv de modul cum este tratată forța de muncă. Cel mai probabil, tot ce s-a realizat a fost grație presiunii de la nivel european, unde există o abordare mult mai modernă în privința forței de muncă.

Comisia Europeană a prezentat, de altfel, acum 4 zile, un nou Cadru strategic pentru sănătate și securitate la locul de muncă în perioada 2014-2020, cuprinzând provocări, obiective, acțiuni și instrumentele necesare pentru a le soluționa. László Andor, comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune a accentuat în mod explicit consecințele ignoranței sau indiferenței - pe termen lung, din punct de vedere economic - degradarea forței de muncă și costuri mari asociate acestui fenomen. În opinia sa, "accidentele de la locul de muncă și bolile profesionale afectează toate sectoarele și profesiunile, indiferent dacă lucrătorii activează într-un birou, conduc un camion sau lucrează într-o mină sau pe un șantier de construcții. Ele nu cauzează doar suferințe personale, ci sunt grevate și de costuri mari pentru întreprinderi și pentru societate în ansamblu."

Poate că în acest context România va reuși să progreseze mai mult în acest domeniu, atât în planul politicilor, cât și în cel al mentalităților.

Subliniez, este o problemă de sustenabilitate, de competitivitate, de dezvoltare. Nu este un lux. Nu putem avea o economie funcțională fără o forță de muncă funcțională. Și nu este logic să investim în educație sau tehnologie dacă resursa umană nu este la rândul ei protejată corespunzător. Tocmai din această perspectivă aduc în atenția dumneavoastră problema tinerilor, o categorie de care sunt în mod special preocupat.

Tinerii reprezintă unul din grupurile prioritare de lucru pentru Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă. Sunt considerați o categorie vulnerabilă din multe motive: lipsa de experiență în evaluarea riscurilor cărora se expun, lipsa de îndemânare în meserie - mai ales în cele tehnice, necunoașterea drepturilor în calitate de angajați sau a obligațiilor angajatorilor, lipsa de curaj în a semnala anumite probleme. Din datele recente, și în România situația este problematică. Astfel, numai din analiza accidentelor de muncă din punct de vedere al vechimii la locul de muncă, rezultă faptul că 63% din totalul accidentaților sunt persoane cu vechime de până la 5 ani, iar cei din grupa de vechime mai mică de un an reprezintă 21,6% din totalul accidentaților. Alături de acest tablou există și toți acei tineri foarte calificați care lucrează în mari companii - unde nivelul stresului este enorm. Aici, în zona domeniilor de înaltă calificare aș dori să putem contribui - ca oameni politici și ca parlamentari - la schimbarea mentalităților. Să ajungem, ca societate, mai ales pentru tinerii noștri, să nu mai privim sănătatea și securitatea în muncă precum un lux și să nu le mai reducem la accidente grave.

Aș propune un proiect comun celor interesați de acest subiect și de viitorul tinerilor din România. Anul acesta, Săptămâna europeană pentru sănătate și securitate în muncă, care are loc anual (în luna octombrie) este dedicată cu precădere stresului asociat muncii, fiind intitulată "Stresul sub control". Am avea șansa ca până atunci să punem în dezbatere în mediile cu care interacționăm - fie în colegii, fie în Parlament, fie în dialogul social - această temă. Spunem mereu că în campaniile electorale nu discutăm despre politici publice reale. Facem uneori promisiuni electorale legate de creștere economică și scăderea șomajului, însă depindem de fonduri guvernamentale sau europene pentru a le îndeplini. În acest domeniu, al grijii pentru angajați, fondurile nu sunt un factor determinant. Ci mentalitatea. Am avea ocazia să contribuim în mod pozitiv, ajutând angajații din România - în special pe cei tineri - să fie tratați mai bine și să fie mai protejați. Cred că nu este deloc puțin.

      Natalia-Elena Intotero - declarație politică având subiectul Întreprinderile mici și mijlocii - esențiale pentru relansarea economică a României;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

"Întreprinderile mici și mijlocii - esențiale pentru relansarea economică a României"

Toate evaluările efectuate în ultima perioadă de către instituții din România sau din străinătate au dus la aceeași concluzie: economia României este stabilă și în creștere constantă. Conform datelor Institutului Național de Statistică, produsul intern brut în primul trimestru din 2014, comparativ cu perioada similară din 2013, a fost de 3,8%, creșterea sa fiind susținută în principal de industrie, cu o contribuție de 2,6 %, și de comerț, cu 0,6%.

Din punctul de vedere al utilizării produsului intern brut, creșterea s-a datorat în principal cheltuielilor pentru consum final ale gospodăriilor populației, ale căror volum s-a majorat cu 6,7%, contribuind cu 4,4% la creșterea generală. Acest indicator demonstrează că evoluția pozitivă a economiei în ultimele 12 luni a început să își arate efectele asupra nivelului de trăi. Creșterea comerțului cu ridicata și cu amănuntul, dinamizarea activităților de reparare a autovehiculelor, de transport și depozitare, a celor hoteliere, toate acestea sunt dovezi certe ca oamenii au început să resimtă efectiv ce înseamnă o politică economică bine pusă la punct.

Acum, după ce economia s-a stabilizat macroeconomic, a venit momentul ca să fie demarate proiectele care vizează un sector sensibil, cel al întreprinderilor mici și mijlocii.

Și nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Mai întâi, a fost onorat un angajament politic pe care Guvernul Victor Ponta și l-a luat chiar de la instalarea sa: acela de a crea un mediu în care întreprinzătorii și întreprinderile familiale să poată prospera și unde spiritul antreprenorial să fie recompensat.

Astfel, la inițiativa Guvernului, Parlamentul României a recreat cadrul legal necesar prin adoptarea Legii nr. 62/2014, care este o transpunere în legislația românească a legii europene privind întreprinderile mici din Europa - Small Business Act.

În acest fel, cea mai importantă premisă pentru a asigura bunăstarea generală a oamenilor a fost creată. Prin această încurajare a afacerilor mici și mijlocii putem crea mai ușor și cu mai puține cheltuieli noi locuri de muncă.

Doar continuând să recunoaștem și să valorificăm această resursă constituită din capacitatea de creștere și inovare a întreprinderilor mici și mijlocii forța de muncă disponibilă pe piața muncii va putea fi reintegrată în activitatea economică, având ca efect imediat reducerea șomajului, și se va asigura în acest fel sporirea bunăstării oamenilor, prosperitatea României.

      Ovidiu-Cristian Iane - declarație politică intitulată Înțelepciunea stângii;

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

"Înțelepciunea stângii"

Încă de la începutul mandatului de parlamentar, am făcut apel la unitate politică, opoziție cu adevărat constructivă și, nu în ultimul rând, la dialog. Am revenit punctând aceste valori ori de câte ori a fost necesar și, din păcate, pentru o anumită parte a clasei politice, a fost nevoie foarte des.

Indiferent că formăm puterea sau opoziția, am fost și sunt de părere că o clasă politică veritabilă trebuie să înțeleagă că disensiunile și permanenta luptă nu o onorează și nu o ajută cu nimic în a demonstra oamenilor că merită alegerea lor, iar, consider eu, ultimele alegeri europarlamentare au demonstrat în final acest lucru.

De ce în final?

Printr-o prezență numeroasă, românii au reiterat ideea consensului și a respectului față de acei oameni politici și acele partide care au înțeles că orice ideologie este nulă atunci când ea nu este întărită și susținută de consecvență și de unitate.

În ultimii doi ani, acest lucru a fost demonstrat zi de zi de către stânga politică pentru care dialogul politic și coeziunea au rămas aceleași principii fundamentale și care a transmis în permanență încredere, căci, doamnelor și domnilor membri ai dreaptei politice românești, nu poți avea încredere în partide în care singurul program este lupta internă, iar singurul scop este funcția!

Am putea spune că puterea este cea care dezbină. Este posibil, pentru aceia care nu au o proprie identitate și pentru care puterea devine singura rațiune de a fi sau de a face.

Pe de altă parte, dacă e să privim la ceea ce s-a întâmplat într-o anumită parte a politicii românești, am spune că tocmai lipsa puterii dezbină și, în final, distruge și ceea ce mai putea fi.

Dreapta din România este exemplul viu al unei existențe false, animată doar de puterea obținută la un moment dat, ca apoi, în lipsa ei, să își arate adevărata față: un simplu grup adunat în jurul unui interes, care dispare odată cu acesta.

Nu a fost nevoie de nimeni și de nimic altceva pentru ca această parte a clasei politice să ne apară tuturor așa cum este. Măcinată de interese și ambiții, incapabilă să ofere oponenți politici de valoare și, mai ales, incapabilă de a deveni o forță de contrapondere.

Toate acestea au fost și vor continua să fie amendate de singurul care, în definitiv, deține puterea. Cetățeanul.

Cel care a văzut și vede în noi, cei de stânga, că putem să unim forțele politice, putem crea o puternică bază politică pentru viitor și că ne-am înțeles cu adevărat și pe deplin responsabilitatea ce vine odată cu votul.

Alegerile au trecut și altele vor veni la finalul acestui an care sper sper să nu ia sfârșit fără ca noi să înțelegem și mai bine rolul pe care îl avem aici, în Parlamentul României sau oriunde cetățenii români ne-au învestit prin votul lor.

Ideologia nu trebuie să reprezinte eternul măr al discordiei și, fie că ne aflăm la putere sau în opoziție, cred cu tărie că avem o singură sarcină - aceea de a reprezenta cât mai bine cetățeanul care ne-a ales pentru a-i îngriji interesele, și nu pentru a le traduce într-un motiv de luptă nesfârșită.

Este momentul ca întreaga clasă politică din România să se maturizeze și să demonstreze că este capabilă de a se transforma în acea opțiune sănătoasă a cărei identitate este unică. Cea românească.

Un lucru esențial, pe care partidul din care fac parte l-a înțeles și și l-a asumat ca atare, în timp ce dreapta a uitat de mult (dacă a știut vreodată) că puterea fără oameni este o dulce, dar mortală utopie.

      Ovidiu-Ioan Dumitru - declarație politică: - Încă o palmă pentru Guvernul actual. Oare câte mai poate primi? Ce vină au oare românii?;

Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru:

"Încă o palmă pentru Guvernul actual. Oare câte mai poate primi? Ce vină au oare românii?"

În luna aprilie a acestui an, adresam o interpelare ministrului fondurilor europene, domnului Eugen Teodorovici, prin care semnalam problemele legate de strategia Guvernului privind fondurile europene alocate perioadei 2014-2020. Principala temă: Acordul pe care România trebuie să-l încheie cu Comisia Europeană. Răspunsul care mi-a fost transmis a fost bineînțeles unul optimist, din care am reținut că România urmează să finalizeze negocierile privind Acordul de Parteneriat în perioada martie-aprilie, că nu am înregistrat nici o întârziere în procesul de pregătire și transmitere a documentelor și că s-au identificat obiectivele strategice ce urmează a fi finanțate. Nici nu mă așteptam la un alt răspuns.

De la Comisia Europeană însă lucrurile nu se văd așa. Pentru a nu știu câta oară, oficialii Comisiei Europene atenționează asupra faptului că descrierea priorităților de finanțare din draftul de Acord transmis de România este lipsită de o prioritizare clară a acestora și acoperă o gamă largă de intervenții. Și dacă mai sus citam din răspunsul primit de la Minister, în următoarele rânduri redau un pasaj din scrisoarea transmisă în cursul săptămânii trecute de Comisia Europeană, în care se spune că: "Alocarea bugetară propusă reflectă în continuare dezechilibre, fapt ce reprezintă o sursă de îngrijorare. Alocarea propusă pentru mediu în cadrul Fondului European pentru Dezvoltare Regională și în cadrul Fondului de Coeziune a fost redusă și mai mult comparativ cu propunerea inițială, slăbind și mai mult capacitatea României de implementare a infrastructurilor cerute de acquis. Alocarea trebuie justificată în mod adecvat, potrivit cu importanța provocărilor avute în vedere, nevoilor de finanțare respective și aferentei posibile finanțări complementare".

Iar acesta este doar un punct din cele 8 transmise de oficialii Comisiei Europene. Se mai atrage atenția asupra lipsei planificării pentru transport, lipsei de transparență în procedurile de achiziții publice sau neîndeplinirii condiționalității legate de ajutorul de stat.

Diferența de abordare din partea autorităților române vizavi de un subiect de o asemenea importanță este ușor de sesizat și scoate clar în evidență lipsa de profesionalism și pasivitatea cu care se tratează problema implementării Fondurilor Europene Structurale și de Investiții 2014-2020.

Mă repet, spunând că dacă nu vom fi capabili să învățăm din lecțiile perioadei 2007-2013, și din păcate spre aceeași situație dezastruoasă ne îndreptăm, România nu va reuși să înregistreze creșteri economice notabile altfel decât prin impunerea de taxe și impozite, și nu vom reuși să ducem la bun sfârșit investiții necesare pentru dezvoltarea durabilă a acestei frumoase țări.

      Ovidiu-Ioan Dumitru - declarație politică: - Cultura, un lux pe care nu ni-l mai permitem;

Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru:

"Cultura, un lux pe care nu ni-l mai permitem"

Dacă se dorește un sediu mare și luxos pentru confortul primarului Oprescu și al consilierilor generali se găsesc bani, și nu oricât, vreo 32 de milioane de euro. Dacă RADET dorește să cumpere găleți și mături de 200 de mii de lei sau să primească consultanță și servicii IT de 1 milion de euro, nu mai încape îndoială, se găsesc bani. Dacă se cere suplimentarea cu 44 de milioane de lei a bugetului celui mai mare datornic din România, RATB, bineînțeles că pentru a se satisface această nevoie se găsesc banii necesari în fondul de rezervă. Situația diferă cu mult când vine vorba de cultură, de istoria literaturii române.

300.000 de obiecte muzeale care conțin manuscrise de la începuturile literaturii române până azi, dintre care 95% unicat, riscă să ajungă în stradă pentru că, dacă se doresc bani pentru un sediu în care să funcționeze Muzeul Național al Literaturii Române, ei nu sunt de găsit. Înființat în 1957, un muzeu care găzduiește una dintre cele mai valoroase colecții pentru poporul român, riscă să rămână fără sediu după ce proprietarul clădirii în care este funcționează instituția în prezent a transmis o somație pentru evacuarea manuscriselor și a personalului angajat începând cu 15 iunie anul curent. Mai mult decât atât, având în vedere că Primăria Capitalei nu a plătit chiria, utilitățile au început să fie tăiate, făcând ca, în prezent, sediul să fie nefuncțional.

În 2012 ni se flutura un program de guvernare, o broșură frumos colorată în care se promitea negru pe alb protejarea patrimoniului cultural și realizarea Proiectului codului patrimoniului cultural. Într-o campanie mult mai recentă, reprezentanții Alianței aflate la putere - PSD-UNPR-PC - au defilat cu sloganul "Mândri că suntem români". Reprezentanții aceeași Alianțe însă au respins în Consiliul General al municipiului București majorarea bugetului Muzeului Național al Literaturii Române cu 2,55 milioane de lei, necesari pentru a oferi un răgaz instituției și pentru ca opere cum sunt cele ale lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu să nu ajungă în stradă. Și mă întreb: Ce te poate face mai mândru că ești român, decât această colecție de o imensă valoare? Ce-i fac pe cei care s-au pus pe afișe alături de acest slogan, inclusiv pe Premierul Victor Ponta, să fie mândri că sunt români?

Între timp, atât primarul Sorin Oprescu, cât și consilierii săi municipali par să nu aibă nici o soluție viabilă. Stau închiși în sediul luxos pentru care s-au găsit fonduri și decid din pix pe ce ar trebui să mai cheltuiască banii bucureștenilor. Muzeul Național al Literaturii Române cu siguranță nu reprezintă o prioritate.

Lipsa de apetență a unora pentru cultură și artă nu justifică lipsa de acțiune. Este de neconceput ca un asemenea muzeu să nu aibă un sediu al lui, iar românilor să li se refuze accesul la lucrări cu o însemnătate deosebită, a căror încărcătură reușește să treacă dincolo de granițe.

      Ovidiu Alexandru Raețchi - declarație politică având subiectul Centre comunitare românești în fiecare țară cu peste 5.000 de români;

Domnul Ovidiu Alexandru Raețchi:

"Centre comunitare românești în fiecare țară cu peste 5.000 de români"

Întâlnirile cu cetățenii români din diaspora pe care ii reprezint în Parlamentul României mi-au arătat dinamismul și dorința lor de implicare în proiecte și acțiuni culturale, sociale, comunitare.

Există, totuși, situații în care legislația unor state limitează posibilitatea cetățenilor străini - deci inclusiv a cetățenilor români - de a-și constitui asociații sau fundații, ceea ce ridică o serie de obstacole în calea eforturilor lor de a obține finanțări.

Preluând o serie de propuneri ale românilor din Iordania, Egipt și Emiratele Arabe Unite, am pregătit o propunere legislativă prin care statul să instituie Centre comunitare românești în orice comunitate românească importantă de peste hotare. Proiectul de lege propune trei paliere centrale.

În primul rând, statul roman să aibă obligația de a înființa un centru comunitar în fiecare țară în care există o comunitate cu peste 5.000 de cetățeni români. În acest sens, autoritățile române vor pune la dispoziție un sediu în care centrul comunitar să își poată desfășura activitatea. Aceste centre pot funcționa - numai acolo unde spațiul disponibil chiar o permite - în cadrul ambasadelor sau consulatelor României.

În al doilea rând, centrele comunitare vor beneficia de drept:

  • de sprijin financiar sau material pentru achiziționarea de manuale, cărți de specialitate, beletristică sau publicații de specialitate, cât și pentru marcarea principalelor sărbători naționale și religioase;
  • de sprijin financiar, material sau uman pentru instituirea unor cursuri educaționale în limba română - o veritabilă școală românească, precum și pentru oferirea de consultanță juridică gratuită;
  • de un buget dedicat unui program săptămânal de conferințe, seminare de informare turistică, activități artistice.

În ceea ce privește managementul organismului, cred că este oportun ca - în conformitate cu principiul subsidiarității - activitățile centrelor comunitare românești să fie coordonate de reprezentanți aleși în mod direct de către comunitățile de români de peste hotare, aceștia cunoscând mai bine decât orice altă persoană numită politic realitățile cu care se confruntă.

      Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Dezavantajele unei mari categorii de oameni;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Dezavantajele unei mari categorii de oameni"

Aduc în discuție un subiect care mă frământă și care creează mari probleme și dezavantaje unei mari categorii de persoane. Este vorba despre persoanele cu handicap, bătrânii și copiii. O realitate cruntă ne lovește în acest moment. Jumătate din România este complet descoperită din punct de vedere al serviciilor sociale, iar în mediul rural situația este și mai tragică, 50-55% din populație, acolo, este formată din persoane cu handicap, bătrâni și copii abandonați prin plecarea părinților din țară.

Pe de altă parte, reprezentanții organizațiilor neguvernamentale reclamă faptul că statul nu finanțează decât în mică măsură programele sociale ale ONG-urilor. Astfel, dacă finanțarea de la bugetul de stat ajunge în Uniunea Europeană la 20%, în România, media e de doar 3-4 % din PIB. Lipsa finanțării din bugetul de stat este cu atât mai mult resimțită de organizații, cu cât mulți finanțatori internaționali trebuie să se retragă din România, având în vedere noul statut de stat membru. În România este evident că atât sectorul public, cât și statul au fost incapabile să ofere o paletă corectă de servicii sociale adecvate noilor criterii impuse. În ultimii ani se observă o transformare conceptuală de la servicii de asistență socială către servicii sociale primare, centrate pe prevenție, identificarea nevoilor sociale, limitarea situațiilor de risc.

Este necesară realizarea unei cercetări de teren care are drept scop final realizarea unei hărți a serviciilor sociale din România; elaborarea Strategiei naționale privind dezvoltarea sistemului de servicii sociale și a Planului de acțiune pentru implementarea acesteia. Este nevoie de implementarea unor servicii specializate care să cuprindă suport și asistență pentru menținerea, recuperarea sau dezvoltarea capacităților persoanelor sau grupurilor vulnerabile, de coerență internă a sistemului de proceduri; corelarea și coordonarea agențiilor de implementare; un sistem unic de acreditare a prestatorilor; dezvoltarea pe scară largă a serviciilor primare, la nivel local; formarea personalului care aplică aceste proceduri (evaluatori, contractanți, agenții de licențiere etc); formarea specifică a prestatorilor de servicii în domeniul reglementării serviciilor sociale; testarea diferitelor scenarii și proceduri pentru noile mecanisme introduse progresiv; flexibilitatea instrumentelor de reglementare, pentru a permite dezvoltarea serviciilor noi, care acoperă goluri importante în sistemul de servicii; implicarea utilizatorilor și/sau a reprezentanților lor în elaborarea cadrului de reglementare pentru serviciile sociale; introducerea unor instrumente noi de management și monitorizare în câmpul serviciilor sociale; un rol mai activ al prestatorilor de servicii, publici și privați, în definirea politicilor și implementarea programelor de reformă.

      Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Fenomenul violenței în școli;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Fenomenul violenței în școli"

Studiile realizate de instituții internaționale plasează România pe primele locuri în rândul țărilor în care sunt raportate acte de violență asupra sau ale elevilor în spațiul școlii sau în timpul orelor de curs. Statisticile realizate sunt îngrijorătoare: în 75% din școlile din România se înregistrează fenomene de violență și 60% din elevii din București au fost agresați verbal și fizic în școală și în familie.

Violența în școală nu este un fenomen izolat și trebuie privită în context global și asociată mediului familial și social din România. Fiecare caz de violență școlară mediatizat la nivel național reprezintă un nou semnal de alarmă, pentru că în spatele lui există cel mai probabil zeci de alte cazuri, care nu ajung în atenția publică, dar care pot conduce la apariția de efecte severe la nivelul întregii societăți.

În România, în prezent, fenomenul violenței în școli a căpătat proporții cotidiene în condițiile în care opt școli din zece se confruntă cu o anumită formă de violență: violența între elevi, violența elevilor îndreptată împotriva profesorilor, violența profesorilor împotriva elevilor, violența unor tineri din afara școlii față de elevi sau chiar față de profesori. Această violență, adeseori manifestată doar la nivel verbal, se transformă deseori în violență fizică. Responsabilitatea pentru propagarea ei este împărțită între: stradă (75%), mediul familial (54%), mass-media (23%) și școală (21%).

Soluțiile trebuie identificate la nivel de fiecare unitate școlară în parte, la nivel de familie și, nu în ultimul rând, la nivel de individ și trebuie materializate în medierea conflictelor școlare prin soluționarea disputelor prin intervenția unei persoane neimplicate în conflict, - această procedură trebuie urmată de un psiholog sau de un consilier pedagogic; echilibrarea intereselor poate diminua riscul apariției conflictelor școlare, prin acordarea aceluiași statut ambelor persoane participante la conflict. În acest sens, soluționarea problemei este mult mai simplă, iar conflictul poate fi "stins" mai ușor. Apoi, corectarea climatului conflictual în familie reduce numărul elevilor-problemă, principalii "suspecți" în declanșarea actelor violente; realizarea unui echilibru al statutului elevilor în școală, fiecare elev învață că este egal în drepturi, indiferent de situația financiară sau de statutul social al părinților.

Recomandările ce pot fi făcute pentru limitarea violențelor la nivel individual sunt: identificarea timpurie a elevilor cu potențial violent, implicarea activă a elevilor cu potențial violent și valorificarea intereselor, aptitudinilor și capacității elevilor care au comis acte de violență și evitarea centrării exclusive pe sancțiune. La nivel curricular, se recomandă dezbaterea și încurajarea exprimării opiniei elevilor, valorificarea temelor relevante pentru problematica violenței, precum și programe și activități extracurriculare.

      Radu Babuș - declarație politică având titlul Emisiile de dioxid de carbon - Stop!;

Domnul Radu Babuș:

"Emisiile de dioxid de carbon - Stop!"

Pentru evitarea efectelor periculoase ale schimbărilor climaterice, Uniunea Europeană și-a propus să limiteze creșterea temperaturii globale.

În România se impune elaborarea unui Studiu de fezabilitate comun privind emisiile de CO2, prin colaborarea între ministerele implicate. Impactul major va fi pe energia regenerabilă, cu atât mai mult cu cât țările Uniunii Europene, inclusiv Elveția, au tendința de a renunța la energia nucleară și a o înlocui treptat cu energie produsă din surse regenerabile.

Până în 2025, îmbunătățirea eficienței energetice va rămâne probabil principalul factor determinat pentru inversarea tendinței de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră din acest sector. În 2030, emisiile cauzate de transportul rutier, feroviar și pe căile navigabile interioare ar putea fi reduse la nivelul inferior celui din 1990, cu ajutorul unor scheme tarifare pentru eliminarea congestiilor și a poluării atmosferice, introducerea de taxe pentru utilizarea infrastructurii, planificarea urbanistică inteligentă, ameliorarea transporturilor publice, garantând totodată mobilitatea la prețuri accesibile. De asemenea, ameliorarea eficienței și a gestionării cererii, încurajată prin standarde în materie de emisii de CO2 și prin taxare inteligentă ar trebui să determine realizarea de progrese în ceea ce privește dezvoltarea tehnologiilor pentru motoare hibride și să faciliteze tranziția treptată spre introducerea ulterioară pe scară largă a unor vehicule mai ecologice în toate modurile de transport, inclusiv automobile hibride reîncărcabile și vehicule electrice.

Sinergiile cu alte obiective în domeniul durabilității, precum reducerea dependenței de petrol, competitivitatea industriei europene a autovehiculelor, precum și beneficiile în materie de sănătate, mai ales ameliorarea calității aerului din marile orașe, pledează în favoarea intensificării eforturilor Uniunii Europene de accelerare a dezvoltării și a introducerii timpurii a electrificării și în general a carburanților alternativi și a metodelor de propulsie alternative pentru întregul sistem de transport. În această privință, nu este surprinzător faptul că și industriile autovehiculelor din SUA, Japonia, Coreea și China investesc tot mai mult în tehnologii de fabricație a bateriilor, în vehicule electrice și în pile de combustie.

Biocarburanții durabili ar putea fi utilizați drept combustibili alternativi mai ales în sectorul aviației și al camioanelor de mare tonaj, în care se estimează creșteri puternice după 2030. Prin urmare, apare tot mai pregnantă necesitatea de a realiza progrese în ceea ce privește fabricarea biocarburanților de a doua și a treia generație și de a continua activitatea începută în materie de schimbare indirectă a destinației terenurilor și de durabilitate.

În anii următori, implementarea acestor angajamente va constitui un pas esențial în direcția globalizării politicilor din domeniul schimbărilor climatice. Uniunea Europeană ar trebui să profite de această ocazie pentru a-și consolida cooperarea cu partenerii internaționali, inclusiv pentru a depune eforturi în vederea unei dezvoltări treptate a piețelor mondiale ale carbonului.

      Radu Zlati - declarație politică având subiectul PSD încalcă din nou autonomia autorităților locale;

Domnul Radu Zlati:

"PSD încalcă din nou autonomia autorităților locale"

Conform unei ordonanțe de urgență aprobată recent, ministrul dezvoltării regionale, Liviu Dragnea, poate aproba finanțarea unor investiții locale la cererea primarilor, fără ca solicitările respective să treacă prin filtrul aprobării de către președintele și consiliul județean care coordonează activitatea respectivelor primării.

Prin ordonanța sa de urgență, Guvernul Ponta alterează principiul descentralizării, parte componentă a programului politic al USL și al programului electoral cu care a câștigat alegerile în decembrie 2012. Este încă o dovadă, dacă mai era necesar, că USL este mort, că PSD și acoliții săi la guvernare impun poporului român, din nou, o concentrare a puterii la nivel guvernamental, așa cum guvernarea Adrian Năstase a încercat, dar nu a reușit, fiind stopată de victoria dreptei din 2004.

Chiar mai mult și mai dur decât în perioada 2000-2004, PSD calcă în picioare autonomia locală, răpind din atribuțiile financiare ale consiliilor județene și trecând controlul unor cheltuieli importante pentru funcționarea primăriilor exclusiv în sarcina ministerului condus de către domnul Dragnea.

Iată că ceea ce nu a îndrăznit să facă mult hulitul Guvern Boc, îndrăznește Guvernul Ponta 3. Desigur, ordonanța de urgență nu este decât un simptom al fricii PSD (care a devenit, prin adoptarea PP-DD, Albă-ca-Zăpada și cei 5 pitici) că va pierde controlul asupra multor consilii județene odată cu fuziunea dintre PNL și PDL, urmată de o posibilă coagulare a dreptei în jurul acestui partid.

Dar, zice vorba poporului român, "de ce îți este frică nu scapi". Iar viitorul va demonstra că pierderea puterii politice, coșmarul care dă frisoane celor aflați momentan la cârma treburilor țării, este nu numai o posibilitate, ci și o realitate la construcția căreia Partidul Național Liberal depune toate eforturile sale.

      Raluca-Cristina Ispir - declarație politică pe tema politicii fiscale actuale;

Doamna Raluca-Cristina Ispir:

PNL continuă să susțină cu toată convingerea reducerea contribuțiilor la asigurările de sănătate (CAS) cu cinci procente. Ca parte a acestui demers, reprezentanți ai Partidului Național Liberal, alături de cei ai PDL, vor avea astăzi o întâlnire cu specialiștii Fondului Monetar Internațional. Vă reamintesc faptul că micșorarea CAS-ului cu 5 puncte procentuale și neimpozitarea profitului reinvestit au reprezentat cele două teme majore pe care PNL le-a promovat în Parlament și care au făcut chiar obiectul unei moțiuni de cenzură.

Din păcate, adoptarea acestor două măsuri a fost permanent tergiversată. Deși folosite ca teme politicianiste, guvernul actual nu a pregătit temeinic posibilitatea adoptării reducerii CAS-ului, demonstrând încă o dată că există un dezinteres în rezolvarea problemelor reale ale mediului de afaceri.

Astfel, a fost ignorată complet adoptarea reducerii CAS-ului și doar a fost simulată stoparea impozitării profitului reinvestit, a cărei reglementare și punere în aplicare se face cu jumătăți de măsură.

În acest moment, din declarațiile publice în urma discuțiilor avute de oficiali români cu reprezentanții FMI reiese că Fondul nu agreează ideea scăderii contribuțiilor sociale cu 5 puncte procentuale de la 1 iulie, întrucât Guvernul nu a venit cu măsuri compensatorii. Când FMI a solicitat ca reducerea CAS să fie "bugetar neutră", s-a avut în vedere respectarea țintelor de deficit convenite în strategia fiscal-bugetară (deficit de 1,4% în 2015). Principala sursă de acomodare a impactului bugetar al reducerii CAS ar fi trebuit să vină din îmbunătățirea colectării. Din păcate, colectarea nu s-a îmbunătățit, ceea ce ridică problema măsurilor compensatorii (noi taxe și impozite, menite să acopere "golul" bugetar de circa 1,5 miliarde - doar pentru semestrul 2 al acestui an).

În aceste condiții, soluția ar trebui să facă apel la reducerea cheltuielilor. Ceea ce demonstrează că "bugetul de dezvoltare" conceput în ultima perioadă nu era compatibil cu măsurile de relaxare fiscală asumate în programul de guvernare al USL.

Din păcate, abordarea bugetară expansionistă promovată de actualul guvern a însemnat în același timp și fărâmițarea coerenței politicii fiscale. Dacă pentru fiecare reducere fiscală trebuie căutate creșteri fiscale "de compensare", înseamnă că guvernul nu face decât să redistribuie povara fiscală.

      Raluca Surdu - comentariu legat de noile aspecte ale situației din Ucraina;

Doamna Raluca Surdu:

La granița țării noastre au loc evenimente care influențează în mod indirect și România. Situația din Ucraina a reprezentat punctul central al discuțiilor ce au avut loc la nivel internațional, ridicând multe probleme cu privire la stabilitatea din zonă. Pe fondul acestor tensiuni care au avut loc în Ucraina în ultimele luni, pe 25 mai au avut loc alegerile prezidențiale, al căror rol este decisiv în conturarea parcursului statului în perioada următoare, dar și în vederea soluționării crizei care s-a instaurat în această parte a Europei.

Prin intervenția de astăzi țin să salut alegerea lui Petro Poroșenko ca al cincilea președinte al Ucrainei independente. Acesta a dat dovadă în scrutinul ce a avut loc pe 25 mai că se bucură de o susținere importantă din partea populației Ucrainei, ceea ce îi oferă contextul favorabil pentru a putea pune în practică programul politic cu care a venit în fața cetățenilor.

Victoria covârșitoare obținută demonstrează totodată și opțiunea proeuropeană și prooccidentală a ucrainenilor și dorința acestora de a trăi într-o Ucraină unită, prosperă și fără conflicte. Consider că expertiza pe care Poroșenko o are în domeniul afacerilor și succesul pe care l-a înregistrat de-a lungul timpului sunt necesare unui stat precum Ucraina, care are nevoie de reforme economice menite să o salveze de problemele cu care se confruntă.

Ceea ce este îmbucurător și oferă perspective pozitive pentru dezvoltarea Ucrainei este faptul că noul președinte beneficiază de susținerea totală în eforturile pentru unificarea și dezvoltarea țării din partea populației.

Sper că prin alegerea unui președinte cu opțiuni prooccidentale și proeuropene, Ucraina să se stabilizeze din punct de vedere politic și social, iar reformele și transformările începute la nivelul societății să continue, astfel încât statul ucrainean să se înscrie pe drumul integrării europene. Ucraina are șansa de a se apropia în viitor de familia popoarelor europene.

România a susținut demersul european al cetățenilor ucraineni și în continuare trebuie să rămână deschisă unei extinderi și aprofundări a relațiilor bilaterale. Prin valorificarea colaborării bilaterale principalii câștigători sunt cetățenii. România poate să fie un punct de sprijin pentru Ucraina în parcursul său european, dată fiind experiența pe care țara noastră o are ca urmare a aderării la Uniunea Europeană.

      Raluca Turcan - declarație politică: - Partidul Democrat Liberal este adevărata opoziție în Parlamentul României;

Doamna Raluca Turcan:

"Partidul Democrat Liberal este adevărata opoziție în Parlamentul României"

Opoziție în Parlament se face prin instrumentele de control parlamentar asupra derapajelor guvernamentale și parlamentare ale PSD, dar și prin propuneri de legi care să combată efectele dezastruoase ale ordonanțelor de urgență venite de la Palatul Victoria.

În ultimii doi ani, PDL a depus 14 sesizări la Curtea Constituțională pe teme importante pentru România precum: Legea bugetului de stat pe 2013, Legea privind statutul deputaților și senatorilor (cunoscută drept "Legea superimunităților"), Legea privind Rompetrol, Codul Penal, sesizări privind numiri la ASF sau alte ordonanțe de urgență care au fost declarate neconstituționale.

Un alt instrument pe care îl are la dispoziție o opoziție democrată este și depunerea moțiunilor. În acest sens, PDL a depus 14 moțiuni pe teme precum: reforma administrației, dezastrul din sectorul energetic, taxele și impozitele impuse de USL, moțiuni privind problemele de la CFR-Marfă, mineritul din Valea Jiului, integrarea în spațiul Schengen sau reducerea numărului de șomeri.

Dincolo de activitatea de control parlamentar asupra derapajelor guvernamentale, Grupul parlamentar al PDL a avut o activitate parlamentară constructivă în sprijinul mediului de afaceri, în scopul eficientizării administrației publice locale sau al creșterii eficienței programelor sociale.

În acest scop, deputații Grupului parlamentar PDL au depus peste 9.000 de amendamente la Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2013 și peste 1340 la cel pentru anul 2014. De asemenea, au fost promovate peste o sută de propuneri legislative, din care se disting mai multe legi cadru în scopul stimulării creșterii economice, creșterii eficienței administrației publice și creșterii numărului de locuri de muncă din sectorul privat.

Astfel, amintim:

  • Legea pentru protecția întreprinzătorului din România;
    • o lege pentru protecția întreprinzătorului de bună-credință din România, care să-l protejeze de orice abuzuri instituționale;
  • Legea privind economia socială;
    • lege prin care se pun bazele integrării grupurilor sociale vulnerabile;
  • Legea pentru aprobarea unor măsuri fiscale pentru sprijinirea mediului de afaceri, crearea de noi locuri de muncă și stimularea consumului;
    • o lege prin care cota unică este redusă de la 16% la 12%, contribuțiile sociale scad cu 5 puncte procentuale, iar salariul minim brut crește la 1.000 lei lunar;
  • Legea privind Programul "Masă la școală";
    • prin care Programul "Cornul și laptele" este substituit de programul "Masă la școală", oferindu-se elevilor din învățământul obligatoriu o masă mult mai sănătoasă decât cea oferită prin vechiul program;
  • Legea privind Programul "Școală după școală" (After school);
    • prin care statul sprijină educarea elevilor și după orele de școală;

      Legea privind "Bursa investitorului";

    • vizează facilități fiscale acordate agenților economici care oferă burse pentru elevii și studenții din învățământul profesional sau universitar. Proiectul încurajează, de asemenea, încheierea de contracte de practică și cercetare între întreprinzători și unități de învățământ prin includerea contractelor la deducerile existente în Codul fiscal pentru profitul reinvestit.
  • Legea privind insolvența persoanelor fizice;
    • are în vedere protecția creditorilor care ajung în situația de a nu-și mai onora obligațiile financiare. România este una dintre puținele state membre ale Uniunii Europene care nu are o astfel de lege.
  • Legea pentru înființarea ghișeului unic de înmatriculare a autovehiculelor;
    • vizează eliminarea practicilor birocratice între mai multe instituții publice (RAR, DRPCIV etc.).

Mai mult, deputații Grupului parlamentar al PDL au participat și au votat actele normative extrem de importante pentru români și pentru România. În multe situații, deși USL deține o majoritate covârșitoare în Camera Deputaților, numai prin votul deputaților PDL au fost adoptate legi extrem de importante, cum ar fi legile în domeniile publicității și reformei în sănătate, dar și cea de punere în aplicare a Codului de procedură penală.

Deputații Grupului parlamentar al PDL s-au opus adoptării unor acte normative prin care majoritatea USL a dublat pragul achizițiilor publice fără licitații, a exonerat Grupul Rompetrol de o creanță istorică de peste 600 milioane de dolari, a redus majoritatea necesară pentru validarea unui referendum național la 30% dintre cetățenii cu drept de vot.

PDL a ieșit în stradă în decembrie 2013 când a protestat împotriva celor 36 de noi taxe și impozite introduse de USL, a ieșit în stradă pentru apărarea statului de drept și a stopat subminarea justiției de către USL prin modificările aduse Codului penal. În 8 februarie a adunat peste 10.000 de cetățeni în București unde a cerut demisia Guvernului Ponta, iar pe 22 martie, la Cluj, au ieșit în stradă peste 22.000 de oameni și au protestat împotriva minciunilor USL.

Guvernul Alternativă al PDL a organizat în ultimii doi ani dezbateri pe teme de educație, economie, turism, agricultură, dezvoltare locală și reorganizare teritorială, reformă constituțională - la care au participat câteva mii de profesori, oameni de afaceri și agenți economici, lucrători în turism, medici din toate județele țării.

Prin toate aceste acțiuni, PDL demonstrează că muncește cu adevărat pentru România, că este aproape de problemele oamenilor și are o viziune foarte clară pe domenii precum: economie, educație, dezvoltare locală, mediu, sănătate. PDL este singurul partid care are o strategie de țară europeană pe termen mediu și lung.

      Raluca Turcan - declarație politică: - Egalitatea în fața legii nu se poate negocia;

Doamna Raluca Turcan:

"Egalitatea în fața legii nu se poate negocia"

Fuziunea PDL și PNL va reuși prin asumarea angajamentului de gradul ZERO: respectarea statului de drept, a valorilor acestuia.

Egalitatea în fața legii nu se poate negocia. De aceea, toți artizanii acestei construcții trebuie să împărtășească același set de valori și să se manifeste unitar, inclusiv la vot în Parlament. Nu atacurile la Monica Macovei ne fac un stat european respectat, ci conduita politică responsabilă.

Noua formațiune politică va veni cu un proiect de țară pe termen mediu și lung, cu un pachet de valori care să poată aduce România mai aproape de Europa. O Românie cu locuri de muncă și nu o Românie a asistenței sociale. O Românie în care se încurajează inițiativa privată și nu o Românie în care se impun noi poveri fiscale pentru oamenii care vor să aducă plusvaloare muncii lor.

Dorim să oferim României o viziune pentru creștere economică, pentru o educație europeană, o Românie în care corupția să nu fie o regulă, ci o excepție sancționabilă.

Fuziunea PDL și PNL nu este o alianță electorală de scurtă durată. Noi nu facem acest pas doar pentru a câștiga alegerile prezidențiale. Nu facem acest pas pentru funcții în Guvern sau pe plan local. De acum încolo PSD va avea parte de o opoziție puternică care va fi capabilă să stopeze abuzurile Guvernului Ponta 3.

România are nevoie de o formațiune politică de dreapta puternică, europeană și nu de partidul lui X sau Y.

Românii ne spun de 25 de ani că "țara nu merge într-o direcție bună". Din acest motiv proiectul dreptei unite nu este despre Antonescu, Blaga, Iohannis sau Turcan, ci despre viitorul României. Unificarea dreptei este soluția pentru stabilizarea democratică a României.

În acest moment, PDL și PNL lucrează în comun, atât în grupurile parlamentare, în organismele naționale de conducere, cât și în teritoriu pentru a stabili acțiuni politice comune. Inclusiv majorități în consiliile locale și județene.

Acum este momentul pentru a ne aduna forțele în toate localitățile la nivelul întregii țări.

      Rodica Nassar - intervenție dedicată zilei de 12 iunie Ziua Mondială Împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă;

Doamna Rodica Nassar:

"12 Iunie - Ziua Mondială Împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă"

Ziua de 12 iunie a fost declarată de către Organizația Internațională a Muncii, în anul 2002, ca "Ziua Mondială Împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă". Prin acest demers se dorește conștientizarea oamenilor asupra gravității implicării copiilor în diferite activități, în special în zona de producere de bunuri, activități care sunt, de fapt, forme ale exploatării acestora. Astfel, Organizația Mondială a Muncii atrage atenția asupra riscului la care sunt supuși copiii obligați să muncească de la vârste fragede.

Indiferent de condițiile care le sunt oferite sau formele pe care le îmbracă activitățile pe care le prestează, copiii exploatați prin muncă își pun uneori viața în pericol, sunt privați de dreptul la educație sau servicii medicale de calitate, iar drepturile lor fundamentale sunt încălcate.

Una dintre cele mai grave și mai vizibile forme de exploatare prin muncă o reprezintă cerșetoria. Numărul copiilor care trăiesc pe străzi și sunt obligați într-un fel sau altul să cerșească este cel mai ridicat în București. Aproximativ 1.300 de copii și tineri cerșesc în București. Din păcate, încă nu există o estimare la nivel național.

Cerșetoria nu reprezintă un comportament antisocial, ci mai degrabă un rezultat al discriminării și excluderii sociale prin acces limitat la servicii sociale sau educaționale pentru copilul care cerșește sau pentru familia acestuia.

Oferirea de bani copiilor care cerșesc nu rezolvă problemele cu care familiile acestora se confruntă, dimpotrivă duce la continuarea exploatării lor de către adulți. Neparticiparea școlară este un factor determinant. Copiii care nu au fost înscriși niciodată la școală, copiii care au abandonat școala sau copiii în risc de abandon școlar sunt foarte vulnerabili. Avem nevoie de dezvoltarea unor servicii complexe care să răspundă nevoilor copiilor și familiilor acestora, astfel încât exploatarea prin muncă a copiilor să nu devină singura soluție de supraviețuire a acestora.

Avem nevoie de reevaluarea serviciilor oferite și metodologia de lucru cu copiii străzii. În acest sens, este prioritară identificarea unei metodologii cât mai eficiente care să fie aplicată unitar de către toți cei care oferă servicii sociale copiilor și tinerilor care trăiesc pe străzi.

Nu în ultimul rând, avem nevoie de campanii de informare privind cauzele reale și consecințele exploatării copiilor care cerșesc pentru a lansa un apel către toți cetățenii pentru o implicare activă în protecția copiilor.

      Ștefan-Alexandru Băișanu - declarație politică: Cum protejați buzunarul cetățeanului, domnilor guvernanți?;

Domnul Ștefan-Alexandru Băișanu:

"Cum protejați buzunarul cetățeanului, domnilor guvernanți?"

Băieții deștepți din energie nu se mai mulțumesc să fure din banul public și, potrivit informațiilor Direcției Naționale Anticorupție, și-au înfundat mâinile lacome și în buzunarele noastre, ale tuturor românilor care plătim, lună de lună, factura de curent. În loc să ofere un răspuns la acuzațiile ce li se aduc, cei din conducerea Enel au emis fără rușine un comunicat de presă în care susțin că nu știu despre ce este vorba, în ciuda faptului că directorul companiei tocmai fusese reținut la momentul emiterii poziției oficiale săptămâna trecută.

Ceea ce este însă cel mai grav este totala lipsă de reacție din partea Guvernului Ponta 3, atât din partea premierului Victor Ponta, cât și din partea ministrului delegat pentru energie, domnul Răzvan-Eugen Nicolescu, sau din partea ministrului economiei, domnul Constantin Niță. Domniile Lor aveau responsabilitatea de a demara procedurile impuse pentru a verifica situația de la Enel, precum și de a oferi cetățenilor răspunsuri privind acuzațiile aduse conducerii companiei, mai ales vicepreședintelui Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), domnul Claudiu Dumbrăveanu.

Singurele declarații guvernamentale au fost făcute sub presiunea întrebărilor presei, care i-a chestionat pe premierul Victor Ponta și pe vicepremierul Liviu Dragnea referitor la situația sesizată de DNA la compania Enel. Răspunsurile acestora, în stilul politicianist caracteristic, au fost de a se scuza și de a pasa orice responsabilitate, deși în discuție se află milioane de români păgubiți cu aportul unei instituții de stat. Așa cum deja ne-a obișnuit, domnul Ponta a găsit oportun să plaseze încă o dată vina asupra Parlamentului României, uitând că deține în subordinea sa un sistem de control prin care poate să intervină și să verifice eventualele nereguli la Enel.

Din păcate, aceasta nu este singura situație recentă în care românii și-au văzut drepturile încălcate. Tot în ultimele zile, o companie de telefonie mobilă prezentă și pe piața din România a recunoscut că sistemul folosit permite autorităților guvernamentale - și aș aduce o completare personală, nu numai autorităților, ca în orice moment să poată asculta conversațiile tuturor utilizatorilor, fără a fi nevoie de proceduri judecătorești pentru a se face acces la aceste schimburi de date. Este vorba de o nouă chestiune în care Guvernului României, prin instituțiile subordonate, i se impunea să ofere un răspuns cetățenilor care își văd siguranța personală amenințată și ale căror drepturi sunt încălcate fără drept de apel.

Având în vedere cele două situații enunțate anterior - și care nu sunt singulare, dar sunt cele mai recente, solicit reprezentanților guvernamentali, miniștrilor și, nu în ultimul rând, premierului Victor Ponta să iasă din această stare de pasivitate și de toleranță față de neregulile semnalate și acuzațiile care planează asupra instituțiilor pe care le coordonează. Nu este normal ca într-un stat democratic european, drepturile cetățenești să fie încălcate, iar Guvernul să asiste la aceste fărădelegi fără a avea vreo reacție, fără a face propriile verificări și fără a se găsi și sancționa responsabilii de aceste situații care se constituie, prin cumulul lor, într-o adevărată amenințare a statului de drept și a siguranței naționale!

      Ștefan-Petru Dalca - declarație politică: Brâncuși a fost chemat din eternitate să rezolve o problemă a statului român;

Domnul Ștefan-Petru Dalca:

"Brâncuși a fost chemat din eternitate să rezolve o problemă a statului român"

Părintele sculpturii moderne, Constantin Brâncuși, a devenit un simbol universal, a fost numit, pe bună dreptate, titanul din Hobița, dar instituțiile statului român încă nu i-au recunoscut calitatea de cetățean român. În pofida unor demersuri oficiale de repunere în drepturi a artistului, instituțiile statului au comis monumentala gafă de a solicita oficial ca cererea de acordare a cetățeniei române să fie depusă personal de către Constantin Brâncuși. Pentru acuratețea informației, precizez că această pretenție a unei instituții a statului român a fost emisă în 2013 și nu cu aproape un secol în urmă.

Constantin Brâncuși nu a pierdut și nu a renunțat nicio clipă la calitatea de cetățean al României, chiar dacă statul român nu a făcut nimic în acest sens. Această problemă, care ține de istoria conștiinței contemporane, mi-a fost semnalată de către domnul Laurian Stănchescu, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, care este și inițiatorul demersurilor de repatriere a osemintelor lui Constantin Brâncuși și de recunoaștere a cetățeniei române a marelui artist.

Vă reamintesc, stimați colegi, că titanul de la Hobița a devenit cetățean francez în 1952, dar a continuat să gândească, să simtă și să sculpteze românește. În acest context, este inadmisibil răspunsul pe care domnul Stănchescu l-a primit de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, în 2013, exact de ziua păcălelilor, prin adresa nr. 3693/ANC. În această adresă, culmea ipocriziei și aberanței, specific românești, s-a menționat printre altele, citez: "În conformitate cu legea civilă română în vigoare, instituția noastră nu poate iniția procedura reacordării cetățeniei în acest caz, cererea reacordării cetățeniei române fiind o cerere personală", am încheiat citatul. Altfel spus, statul român vrea ca artistul Brâncuși să vină personal, din eternitate, să formuleze cererea pentru redobândirea cetățeniei române.

De parcă statului român i-ar fi rușine cu valorile autohtone universale, casa în care s-a născut Constantin Brâncuși a fost lăsată în paragină, se află într-o stare avansată de degradare, existând pericolul prăbușirii și astfel există și pericolul pierderii unui tezaur cu dimensiune de patrimoniu universal. Se pare că și în această situație statul român așteaptă ca titanul de la Hobița să-și ia o vacanță de la eternitate, să revină la Hobița, în județul Gorj și, reparându-și casa natală, să facă statului român un pustiu de bine.

Sper să nu mi se atragă atenția că depășesc timpul alocat unei declarații care nu este neapărat una politică. Nu se poate estima valoarea infinitului Brâncuși la doar câteva minute.

Recunoașterea cetățeniei române, repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuși și reabilitarea casei natale vor dimensiona în istoria conștiinței contemporane faptul că identitatea românească este reprezentată în istoria lumii cu onoare și noblețe prin acest mare artist. Propun tuturor colegilor parlamentari, indiferent de nuanța politică, să nu mai cerem marelui artist să revină din eternitate pentru a rezolva, în definitiv, o problemă care ține de identitatea noastră națională și să facem în Parlament primul pas prin adoptarea unui memorandum.

      Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Consumul excesiv de alcool are nevoie de o lege;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Consumul excesiv de alcool are nevoie de o lege"

O adolescentă de 15 ani din Bogdana, elevă în clasa a X-a la Liceul Tehnologic "Petru Rareș", a fost luată cu salvarea de la școală după ce s-a prăbușit la cursuri după ce a consumat mai multe pahare de alcool. O colegă ce asista la incident a avut și ea o stare lipotimică, iar ambele au necesitat îngrijiri de urgență la Spitalul "Elena Beldiman".

Nu e un caz singular și nu e singurul oraș în care se întâmplă astfel de lucruri. În loc să fie la ore, o altă adolescentă de 15 ani din Târgoviște a fost găsită pe o bancă în parc în comă alcoolică, după ce a băut cu mai mulți colegi.

Se pare că recordul îl deține o elevă de 14 ani din Vaslui, care după ce a băut țuică acasă cu o colegă, s-a oprit și la un pub pentru a mai bea un păhărel. Beția s-a terminat la spital, dar nu înainte de a-l agresa pe medicul și asistenta de pe salvare.

Se poate bea singur sau în grup, așa că trei adolescenți, doi băieți și o fată, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, au ajuns la Spitalul de Copii din Timișoara, în comă alcoolică, după ce s-au îmbătat cu țuica și bere în camera de cămin.

Se poate bea chiar și de la vârsta de 5 ani. Un copil din Apahida a ajuns la Spitalul de pediatrie din Cluj-Napoca în comă alcoolică după ce a băut cu frații lui mai mari.

La doar de 6 ani, Loredana Diana Vieru din Sinești a fost găsită în curte inconștientă și mirosind puternic a alcool, fiind transportată cu salvarea la Spitalul de pediatrie "Sfanta Maria" din Iași. Alcoolemia de 2,5g% s-a datorat consumului de țuică oferită cu lingurița de vecinul de peste drum.

În Vaslui, o fetiță de 8 ani din Osești a băut rachiu dintr-o sticlă lăsată pe masă, în timp ce un băiat în vârstă de 14 ani, din Zapodeni, a băut cu mai mulți adulți, după ce au ajutat la munca unei gospodării și au ajuns să fie transportați cu salvarea la Spitalul de Urgență din Vaslui.

La Otetoaia, un băiat în vârstă de 12 ani a băut vin în cimitir până a fost transportat cu salvarea la spitalul din Huși. Tot în Huși o pacientă de 14 ani a ajuns în comă alcoolică la spital cu alcoolemie de 2,19g% în urma unui pariu de "rezistență" la alcool făcut cu doi prieteni.

Se poate intra în comă chiar în timpul orelor de curs, precum un pacient de 16 ani, elev la Liceul "Anghel Rugină" din Vaslui, ce a fost transportat cu salvarea la spital chiar în a doua oră de curs.

Recordul de alcoolemie îi aparține unui pacient de 15 ani cu alcoolemie de 5,01%, adus la Spitalul "Sfânta Maria" în comă de o bunică îngrijorată de starea de rău instalată după consumul de țuică cu prietenii.

Recordul de vârstă, de doi ani, este al unui copil din Mircești lăsat nesupravegheat într-o casă neîncălzită transportat cu salvarea la Spital de urgență din Vaslui.

Mai credeți că nu e nevoie de legea mea privind educația pentru sănătate?

      Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - 4.000 de argumente pentru înăsprirea pedepselor pentru șoferii băuți;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"4.000 de argumente pentru înăsprirea pedepselor pentru șoferii băuți"

517 de morți și 3453 de răniți grav în urma accidentelor produse de șoferii băuți în intervalul 2010-2013. Asta înseamnă că în fiecare zi 3 români mor sau sunt răniți grav din cauza șoferilor băuți.

Aproape 13%, mai precis 12,8% din numărul total de permise suspendate în aceeași perioadă, au avut drept cauză consumul de alcool. Dacă nu pare suficient, mai precizăm că în fiecare oră la 2 șoferi li se suspendă permisul pentru alcool.

Defalcat pe ani, constatăm că șoferii băuți au produs în:

  • 2010 - 765 de accidente soldate cu 143 morți, 766 răniți grav și alți 351 răniți ușor;
  • 2011 - 891 de accidente soldate cu 104 morți, 907 răniți grav și alți 371 răniți ușor;
  • 2012 - 957 de accidente soldate cu 154 morți, 979 răniți grav și alți 358 răniți ușor;
  • 2013 - 765 de accidente soldate cu 116 morți, 801 răniți grav și alți 392 răniți ușor.

Cel mai negru an a fost 2012 cu 154 de morți și 979 răniți grav, dar remarcăm că în fiecare an peste 100 de români își pierd viața din cauza alcoolului la volan și că alți 800 sunt răniți grav.

Soluția pentru reducerea acestor fapte este adoptarea proiectului meu legislativ ce prevede patru tipuri de măsuri: dublarea (și chiar triplarea) pedepselor cu închisoarea pentru alcoolemie penală sau consum de stupefiante, creșterea duratei de suspendare a permisului (la 5-10 ani pentru alcoolemie penală și la 6 luni-1 an pentru contravenții), majorări în cazul recidivei în cinci ani de la restituirea permisului (cu 10 ani pentru alcoolemia penală) și imposibilitatea reducerii sancțiunilor aplicate pentru alcool și droguri.

Aceste măsuri sunt ușor de pus în practică, nu presupun niciun efort bugetar, iar eficiența înăspririi legislației rutiere e dovedită de scăderea cu 30-50% a numărului de evenimente rutiere soldate cu morți și răniți în țări precum Portugalia, Franța, Anglia, Luxemburg, Olanda. În aceste țări conducerea sub influența băuturilor alcoolice (0,8g/l) sau refuzul testării sunt pedepsite cu închisoarea până la doi ani, 4.500 de euro amendă, șase puncte de penalizare și trei ani de suspendare a permisului, iar recidiva este pedepsită cu până la patru ani de închisoare, 9.000 euro amendă, șase puncte de penalizare și pierderea permisului pentru minimum trei ani.

      Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Cine ne mai tratează la Vaslui?;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Cine ne mai tratează la Vaslui?"

Semnal de alarmă. Salariile mici și condițiile de muncă necorespunzătoare alungă medicii din spitalul județean. De la o zi la alta, numărul cadrelor medicale scade, iar secția de radiologie riscă să nu mai poată funcționa după ce alți doi medici și-au dat demisia și au plecat să lucreze în privat. Cei care rămân sunt suprasolicitați, gărzile sunt acoperite cu dificultate și există oricând riscul ca pe fondul oboselii să apară erori medicale.

Spitalul Județean de Urgență Vaslui are doar pe hârtie 215 medici, pentru că ocupate sunt doar 145, adică doar 67,44%. Și în cazul asistenților situația nu e roz, doar 71,6% din cele 660 de posturi fiind ocupate.

La Huși situația a ajuns critică: din 81 de posturi de medici sunt ocupate doar 51 și din 227 de posturi de asistenți sunt ocupate 132. Spitalul funcționează cu doar 62,96% din necesarul de medici și cu 58,14% din necesarul de asistenți medicali.

Modificările legislative pe care le-am inițiat privind deblocarea posturilor din sistem și modificarea grilei salariale zac prin sertarele Parlamentului. În scurt timp nu va mai fi cine să ne trateze în spitalele de stat din Vaslui.

      Vasile Berci - declarație politică: O propunere pragmatică și necesară;

Domnul Vasile Berci:

"O propunere pragmatică și necesară"

Constituția României, adoptată prin referendum în 1991, stabilea că durata mandatului președintelui statului, a legislaturii parlamentare a mandatului președinților de C.J., primarilor și consiliilor județene și locale este de patru ani. Pe durata celor patru ani doar în anul al patrulea au loc alegeri. La sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie, alegerile locale, iar toamna aveau loc, la aceeași dată, alegerile parlamentare și prezidențiale. O paradigmă simplă cu consecințe pozitive pentru actul de guvernare, pentru stabilitatea societății și a vieții politice interne.

Prima dereglare în acest sistem s-a produs prin revizuirea Constituției în 2003, când mandatul președintelui s-a extins la cinci ani, iar a doua după aderarea la UE în 2007, când au apărut în câmpul electoral alegerile europarlamentare cu legislatura de cinci ani.

Alegerile din 2004 au fost ultimele organizate pe baza sistemului prevăzut inițial în Constituție. În urma mutațiilor apărute în sistem, frecvența chemării cetățenilor la urne a crescut considerabil. Astfel, în opt ani (2007-2014), au avut loc de opt ori alegeri, la care s-au adăugat și cele două referendumuri, în 2007 și 2012.

Cred că această densitate electorală este nocivă și contraproductivă pentru o viață democratică normală și explică, probabil, absenteismul ca fenomen de masă.

Pornind de la starea de fapt, de la realitatea redată mai sus, avansez o propunere simplă, pragmatică și cred viabilă, care să fie dezbătută cu maturitate în Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României.

Având în vedere că mandatul președintelui și legislatura Parlamentului U.E. au durata de cinci ani, cu alegeri în același an, propun ca durata legislaturii Parlamentului României, mandatului președinților de C.J., primarilor, consiliilor județene și locale să fie tot de cinci ani.

Această propunere ar schimba lucrurile radical în bine. Astfel, în 2019, alegerile locale se comasează cu europarlamentarele, iar prezidențialele cu alegerile parlamentare. Pentru a trece la acest sistem este necesară o măsură tranzitorie, și anume mandatul administrațiilor județene și locale să fie de trei ani în urma alegerilor locale din 2016 (2016-2019).

Câteva argumente care cred că sunt greu de contestat:

  • Optimizarea actului de guvernare și a performanței administrațiilor locale. Neavând aproape în fiecare an sabia lui Damocles (alegerile) deasupra capului, Guvernul se poate concentra timp de patru ani pe o bună guvernare, adică proiecte de legi și hotărâri de Guvern corecte și inspirate, netrecute prin filtrul și logica electorală, nocivă și populistă.
  • Se știe că absenteismul la alegerile locale și prezidențiale este mult mai redus, comparat cu cel la europarlamentare și parlamentare. Comasând alegerile locale cu europarlamentarele și prezidențialele cu parlamentarele s-ar asigura o prezență la vot mult mai bună ca acum la toate tipurile de scrutin.
  • Economii mari din banul public (buget) alocat pentru organizarea și desfășurarea alegerilor.
  • Există state în UE, puține este drept, care organizează scrutinuri la cinci ani, nu patru.

O a doua propunere pe care o fac este ca prin Constituție să stabilim ca alegerile prezidențiale și parlamentare să aibă loc de fiecare dată în prima duminică din noiembrie, cu un eventual tur doi, la prezidențiale, peste două săptămâni.

În acest mod se asigură timp suficient pentru constituirea noului Parlament, învestirea Guvernului și instalarea noului președinte și a administrației sale. S-ar ieși din situația când aceste lucruri ar avea loc de Crăciun sau între Crăciun și Anul Nou. Să facem o treabă serioasă, nu una expeditivă și superficială, cum a fost până acum.

      Vasile Gudu - despre Guvernul Ponta și negocierile cu FMI;

Domnul Vasile Gudu:

"Guvernul Ponta și negocierile cu FMI"

O misiune a Fondului Monetar Internațional este prezentă de săptămâna trecută la București pentru a treia evaluare a Acordului stand-by, cea mai importantă temă de pe agenda discuțiilor cu autoritățile vizând posibilitatea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale începând cu data de 1 iulie 2014, promisiune a Guvernului Ponta. Vizita delegației FMI în România se va încheia pe 16 iunie. Reprezentanții finanțatorilor internaționali au purtat negocieri cu guvernul, principalele ministere, patronate și sindicate. FMI a analizat în principal execuția bugetară din primele cinci luni ale anului, precum și perspectivele privind creșterea economică și încasările la bugetul de stat.

La finele lunii martie, Consiliul Director al FMI a aprobat prima și a doua evaluare a Acordului preventiv încheiat anul trecut cu România, punând la dispoziția statului două tranșe cumulând 436,3 milioane de euro (389,4 milioane DST). Suma totală disponibilă României prin acordul de împrumut a urcat astfel la 654,4 milioane de euro (584,1 milioane DST). Consiliul Director al FMI a aprobat o cerere a autorităților române pentru adăugarea unei evaluări în funcție de situația la sfârșitul lunii iunie a acestui an. Evaluarea suplimentară coincide cu rectificarea bugetară de la mijlocul anului 2014 Guvernul Ponta anunța că estimează scăderea inflației în prima jumătate a acestui an, deficitul de cont curent ar fi trebuit să se mențină între 1-1,5% din PIB în 2014 și se estimează un deficit bugetar de 2,2% din PIB în acest an. În ceea ce privește măsura de reducere a CAS cu cinci procente, reprezentanții FMI au afirmat că și-au însușit deja faptul că această măsură este necesară în România. Potrivit ultimelor declarații oficiale, reducerea CAS cu 5% este prioritatea zero a Guvernului Ponta în cadrul negocierilor cu FMI. Problema majoră constă în faptul că nu se cunoaște sustenabilitatea implementării sale.

Guvernul Ponta susține că din punctul de vedere al necesității implementării reducerii CAS cu 5% și al efectului asupra mediului de afaceri există un consens cu instituțiile internaționale și că subiectul privind modul în care va fi susținută în execuția bugetară această măsură este un subiect asupra căruia FMI își va exprima poziția în cadrul acestei runde de negocieri.

Reducerea CAS constituie o "gaură" în bugetul statului de 2,6 miliarde de lei, dar, în același timp, și un procent important de voturi la alegerile prezidențiale din toamnă, obiectiv primordial al actualei coaliții aflate la guvernare. "Gaura" respectivă se va acoperi din alte taxe și impozite, ca de exemplu din taxa pe construcții speciale și din acciza suplimentară de 7 eurocenți/litru la carburanți. Impozitul nou pe construcții speciale afectează și alte domenii economice, cum ar fi agricultura, una din puținele șanse ale României de a se dezvolta, dar și sectorul energetic, care pentru a fi performant are nevoie de investiții majore. Cu aceste argumente, oficialii din guvern speră să-i convingă pe cei de la FMI că reducerea CAS este "fezabilă" sau, cel puțin, că nu destabilizează echilibrul bugetar. Pentru cazul în care nici aceste calcule nu vor fi convingătoare, Guvernul Ponta are pregătite mai multe scenarii, care ar putea include noi tăieri de la capitolul cheltuieli sau chiar o nouă lărgire a bazei de impozitare.

O altă problemă stringentă aflată pe agenda discuțiilor pe care Guvernul Ponta le va avea cu delegația FMI este situația din sectorul feroviar. Situația tot mai grea din sectorul de căi ferate își așteaptă rezolvarea în aceste două săptămâni de negocieri. În primul rând, de la CFR Marfă ar urma să fie concediați 2.500 de oameni (aproape o treime din totalul salariaților). De asemenea, creșterile salariale cerute de sindicaliștii feroviari sub presiunea grevei generale au fost amânate tot pentru momentul negocierilor. Pe masa guvernului se află un memorandum de măsuri în urma cărora ar putea fi desființate până la 40% din căile ferate, în locul unor tronsoane urmând să apară șosele pentru transportul în comun. Guvernul Ponta susține că măsurile prevăzute pentru eficienizarea transporturilor feroviare au fost convenite anterior cu același Fond Monetar Internațional.

Guvernul Ponta nu își poate acoperi incompetența și lipsa de voință politică în a sprijini mediul de afaceri. Guvernul Ponta nu are capacitatea de a construi politici publice coerente, care să țintească spre dezvoltarea economică pe termen lung. Dezvoltarea economică, creșterea naturală a mediului de afaceri nu pot fi stimulate în absența unor politici economice precise. Domnul Ponta și Guvernul USD sunt total rupți de realitate și trăiesc într-o altă lume.

În România, oamenii o duc din ce în ce mai greu, sunt din ce în ce mai agresați de taxe și de impozite, de birocrație, de corupție. Prin măsurile populiste promise, Guvernul USD dorește să atenueze tensiunea din societatea românească, tensiune indusă de contradicția dintre interesele reale ale majorității populației și interesele baronilor locali din Guvernul condus de premierul Victor Ponta.

      Vasile Iliuță - declarație politică intitulată Tutunul, mai rentabil decât grâul!;

Domnul Vasile Iliuță:

"Tutunul, mai rentabil decât grâul!"

Uniunea Europeană a majorat acciza la tutun, ca să combată tabagismul, dar, surprinzător, a mărit subvenția la hectarul de tutun, ceea ce i-a determinat pe mulți agriculturi să își extindă activitatea, iar profitul să le crească considerabil.

Și în România agricultorii sunt din ce în ce mai interesați și atrași de subvențiile mari primite de la stat, 1200 euro la hectar, subvenții de opt ori mari decât cele primite la hectarul cultivat cu grâu.

Cinism fără margini! Statul român face profituri profitabile punând în pericol sănătatea oamenilor, încurajând până la urmă fumatul. Și atunci mă întreb de ce să mai cultivăm grâu, floarea-soarelui, soia sau alte cereale dacă fermierul sau agricultorul este în pierdere?

În 2013, în România au fost cultivate cu tutun peste 1100 hectare și cultivatorii au primit ajutor de la stat, iar pentru anul 2014 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale continuă să îi susțină pe aceștia prin forme de sprijin finanțate din bugetul național, dar și prin sprijinul acordat conform reglementărilor comunitare.

Surprinzător sau nu, în anul 2013, industria tutunului a virat la bugetul național 2,6 miliarde de euro, reprezentând accize, TVA, taxe și contribuții, așa că de ce să nu cultivăm tutun, industria tutunului să meargă la capacitate maximă, iar statul să continue să câștige.

Se pare că ne învârtim într-un cerc vicios. Pe de o parte, se fac campanii împotriva fumatului, atât la nivel european, cât și la nivelul țării noastre, se tot măresc accizele la tutun pentru a determina populația să renunțe la tutun, iar, pe de altă parte, se încurajează extinderea culturilor de tutun. Cine are de câștigat din aceste situații?

Fumatul rămâne în continuare principalul motiv aflat la baza cazurilor de deces și îmbolnăvire care ar putea fi prevenite, dar prin aceste măsuri aceste prevenții sunt inutile, iar sănătatea nu are de câștigat, ci, dimpotrivă, de pierdut.

      Violeta Tudorie - declarație politică: Șomajul în rândul tinerilor din România;

Doamna Violeta Tudorie:

"Șomajul în rândul tinerilor din România"

Șomajul în rândul tinerilor din România este un subiect mult discutat și pentru care se caută soluții, deoarece, atât în Uniunea Europeană, cât și în România, el este la un nivel ridicat. România este foarte afectată de șomajul existent în rândul tinerilor, de aceea eu consider că trebuie să depășim stadiul discuțiilor și să facem proiecte, să le implementăm pentru combaterea acestui flagel.

Factorii care contribuie la această situație sunt diverși. Unul din ei îl reprezintă reținerea companiilor, care încă sub efectul crizei economice, nu îndrăznesc să își facă planuri pe termen lung și să angajeze oameni. Alt factor îl identificăm de mai mult timp în nereformarea învățământului, de unde rezultă un număr foarte mare de tineri absolvenți, care încearcă să pătrundă pe piața muncii fără să găsească un job. De asemenea, au dispărut foarte multe instituții de învățământ care instruiau tinerii pentru a dobândi o meserie. Așa s-a ajuns să avem mulți absolvenți de drept, economie și jurnalism care nu se pot angaja în profilul în care s-au pregătit și să nu avem meseriași, personal tehnic, bine calificat și căutat de firmele de producție.

"Lipsa locurilor de muncă pentru tineri reprezintă o problemă explozivă, periculoasă și destabilizatoare pentru Europa", a spus Angel Gurria, secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos (2013).

Potrivit economiștilor și experților prezenți la dezbaterile de la Forumul Economic Mondial de la Davos, rata ridicată a șomajului, în special în rândul tinerilor, este principalul obstacol pentru recuperarea economică a Europei.

Zona euro a ieșit în vara anului trecut din recesiune, indicii încrederii în economie au început să înregistreze în ultimele luni evoluții pozitive. Cu toate acestea, aparenta revenire a economiei europene nu a generat noi locuri de muncă, șomajul menținându-se la cote alarmante.

Uniunea Europeană are circa 5 milioane și jumătate de șomeri în rândul tinerilor. Această cifră înseamnă, de fapt, aproape un sfert din populația sub 25 de ani. Efectele pe termen lung asupra societății sunt alarmante, deoarece foarte mulți specialiști în psihologia socială vorbesc despre o "generație pierdută", deoarece fără serviciu și fără o meserie, tinerii nu își pot face o familie, nu își pot cumpăra o casă și bineînțeles că nu își pot îngriji sănătatea.

În România, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a demarat două proiecte pilot: "Garanții pentru tineri" și "Investiția în tineri, investiția în viitorul nostru", de care vor beneficia aproximativ 5.000 de tineri care nu au reușit să promoveze examenul de bacalaureat. Astfel de proiecte au fost demarate la nivelul Uniunii Europene din ianuarie 2014 și au un buget de opt miliarde de euro, la nivelul întregii Uniuni Europene.

Programul european "Garanția pentru tineri" prevede ca în termen de patru luni după ce un tânăr a absolvit o formă de învățământ, să i se găsească o formă de ocupare. Respectiv, ori continuă studiile, ori participă la cursuri de recalificare sau se angajează. În aceste condiții se încearcă reducerea posibilităților ca tinerii să devină șomeri de lungă durată.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice estimează ca până la 30 iunie 2015, odată cu finalizarea proiectelor, un număr de 600 de tineri să fie deja angajați.

Reducerea șomajului în rândul tinerilor ar putea fi combătut și printr-o altă modalitate, și anume prin încercarea Ministerului Fondurilor Europene de atragere a tinerilor în proiecte finanțate de organismele europene chiar înainte de absolvirea școlilor și facultăților de profil.

Nu ne putem mulțumi doar cu atât. Așteptăm noi inițiative atât din partea agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, cât și din partea Ministerului Tineretului și a organizațiilor de tineret.

      Viorel-Ionel Blăjuț - declarație politică: - O reformă necesară, dar incompletă!;

Domnul Viorel-Ionel Blăjuț:

"O reformă necesară, dar incompletă!"

De la 1 iunie românii au făcut cunoștință cu noile reguli ale sistemului național de sănătate. Reguli care ar trebui să pună accent pe prevenție. Multe dintre măsurile ce au intrat în vigoare zilele trecute nu sunt rele, dar nici nu ne fac prea mult bine. Prevederile legale vin cu mare întârzire și nu vor rezolva gravele probleme ale sistemului medical din România.

Din nefericire, conceptul general pe care se prijină actuala reformă din sănătate - și anume economisirea drastică a resurselor - este greșit. Și este greșit pentru că orice tip de schimbare majoră în sănătate trebuie să aibă ca obiective principale obligatorii o grijă sporită față de pacient, dar și un respect mai mare pentru minunata profesie de medic. Deci în niciun caz economisirea resurselor.

Prin urmare, este de așteptat ca o astfel de reformă să nu conducă la o ameliorare semnificativă a stării de sănătate a populației și nici la stoparea exodului medicilor români. O știm cu toții: în ultimii ani, mii de medici bine pregătiți au luat drumul străinătății. La Iași, și probabil în toată țara, există un periculos deficit nu doar de medici specialiști, ci și de cadre medicale medii. Apoi, încă nu am înțeles de ce s-a ajuns aici. La această criză îngrozitoare a sistemului sanitar românesc.

Există vinovați pentru această păguboasă stare de lucruri? Cine sunt ei? Nu există? Să fie vorba atunci de o degradarea continuă a calității vieții din societatea românească? Dacă da, nu ar trebui atunci să facem apel la cei mai buni dintre specialiștii României, din toate domeniile posibile, pentru a ne arăta ce trebuie făcut, înainte de a fi prea târziu? Eu cred că Sănătatea României a devenit prea importantă pentru a mai fi lăsată doar pe mâinile politicienilor.

Ultimele două decenii ne-au arătat că fiecare ministru de profil are o altă viziune asupra sănătății, superb argumentată, dar care se schimbă radical imediat ce vine alt ministru! Unde este adevărata viziune, cea bună pentru toți? Unde sunt banii necesari bunei funcționări a sănătății? De ce în alte țări vecine României se poate să fie bine? De ce un străin se sperie de moarte când vede spitalele românești? Să fie oare soluția la gravele probleme ale sistemului medical de la noi doar economisirea drastică a resurselor? Eu nu cred!

În ultimii ani ai comunismului, se economisea absolut totul: hârtia igienică, curentul electric, apa, benzina, pâinea, uleiul, zahărul etc. A salvat această economie generalizată sistemul comunist? Nu, dimpotrivă, doar i-a grăbit pieirea!

      Viorel-Ionel Blăjuț - declarație politică: - Respectați votul poporului!;

Domnul Viorel-Ionel Blăjuț:

"Respectați votul poporului!"

După o neinteresantă campanie electorală pentru Parlamentul European, în care au lipsit aproape în totalitate discuțiile despre un veritabil proiect european pentru România, românii și-au ales reprezentanții în PE!

În schimb, am avut parte din nou de scandal, de insulte, de glumițe, de fumigene, de manipulări și de trădări pe ultima sută de metri! Nu asta doreau românii, domnilor! Mai ales într-o perioadă atât de dificilă pentru Europa. O perioadă în care, în vestul Europei, asistăm la ascensiunea partidelor extremiste, antieuropene și chiar antiromânești, iar în estul Europei, chiar în vecinătatea României, la un veritabil război civil.

O știm cu toții. Urmează o perioadă extrem de grea pentru Uniunea Europeană. Pentru prima dată, la Bruxelles și la Strasbourg, dar și în toate capitalele europene se va vorbi extrem de serios despre viitorul și viabilitatea acestei construcții. În aceste condiții, este de datoria europarlamentarilor români să se mobilizeze imediat, să colaboreze și să lupte pentru interesele României în Europa.

Domnilor europarlamentari de la PSD, faceți-ne să fim mândri de România europeană, dar mai ales de activitatea dumneavoastră! Domnilor europarlamenatri de la PNL, arătați-mi de ce și la ce sunteți eurocampioni! Domnilor europarlamentari de la PDL, înainte de aduce Europa în fiecare casă, duceți România în spațiul Schengen, așa cum promiteați cu ani în urmă!

Poporul v-a dat votul, dar tot poporul vă va retrage fără îndoială sprijinul atunci când îl veți dezamăgi încă o dată! Domnilor europarlamentari, respectați votul poporului și comportați-vă ca atare!

Doar împreună putem face bine României!

      Viorel-Ionel Blăjuț - declarație politică: - Respectați-vă promisiunile, domnilor guvernanți!;

Domnul Viorel-Ionel Blăjuț:

"Respectați-vă promisiunile, domnilor guvernanți!"

Retragerea PNL de la guvernare și mai ales rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European din luna mai au reconfigurat harta politică a României. În acest moment, știm că dreapta politică și stânga politică au forțe aproximativ egale, ceea ce este foarte bine pentru sănătatea politică a societății românești.

Ce nu e bine pentru România este altceva: faptul că atât stânga, cât și dreapta recurg în continuare la un limbaj violent, plin de injurii și de insulte. Din păcate, se pare că foarte mulți oameni politici - atât de la stânga, cât și de la dreapta spectrului politic - nu au remarcat că românii s-au săturat de scandal, că vor soluții și mai ales proiecte care să le facă viața mai bună. Pentru prima dată după mult timp, în ultimii câțiva ani, societatea civilă din România a început să conteze, ea luând poziție față de foarte multe intenții sau decizii considerate eronate ale guvernanților. Ale guvernanților de ieri și de azi!

Marea problemă este că, mult prea ocupați cu scandalul, nu vă mai respectați promisiunile electorale, cu care ați câștigat alegerile. Pentru care ați cerut votul alegătorilor. Ați promis o reformă administrativă mai eficientă, dublată de o nouă Constituție, mai bună!, dar ambele proiecte au eșuat lamentabil. Ați promis autostrăzi cu duiumul și nu pe cele începute deja de Guvernul Boc. Ați promis spitale regionale, șosele de centură, un milion de locuri de muncă etc., dar nu se face mai nimic!

Pentru aceste eșecuri răsunătoare, dați acum vina pe PNL, la fel ca în 1992, când liberalii conduși de Radu Câmpeanu au avut proasta inspirație să dea o fugă până la guvernare, alături de Ion Iliescu. Și au rămas cu fuga!

Dar pârghiile de decizie sunt doar ale dumneavoastră, domnilor guvernanți! Și ori de câte ori în loc să porniți un proiect bun pentru români și pentru România, dați drumul la o înjurătură, la o insultă sau la o amenințare, nu faceți decât să dovediți românilor că nu aveți soluții la problemele grave ale României.

De pildă, tocmai s-a anunțat că natalitatea din România a atins cote de-a dreptul catastrofale. Viitorul poporului român este în mare pericol. Care sunt soluțiile dumneavoastră?

Respectați-vă reciproc, respectați votul românilor și mai ales respectați-vă promisiunile făcute românilor!

      Viorica Marcu - declarație politică intitulată Considerente cu privire la despăgubirile pentru pagubele produse de speciile de faună de interes cinegetic;

Doamna Viorica Marcu:

"Considerente cu privire la despăgubirile pentru pagubele produse de speciile de faună de interes cinegetic"

În aceste zile, la Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaților se discută despre modificările Legii nr. 406/2007, Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic, modificări care au ca obiect asigurarea unei protecții mai eficiente pentru fauna cinegetică, deci o lege care apără vânatul, care apără animalele sălbatice.

Dar cine apără proprietățile oamenilor, cine apără culturile și animale domestice de distrugerile produse de animalele sălbatice, dar mai ales cine îi despăgubește pe aceștia?

Este normal ca legiuitorul să creeze un echilibru - o lege care să apere vânatul, o bogăție de altfel pentru țara noastră - dar să apere și fermierii, țăranii, proprietarii de teren cu suprafețe mai mari sau mai mici de distrugerile inevitabile pe care le produc exemplarele din specia de faună sălbatică de interes cinegetic.

În acest sens există un act normativ, HG nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 406/2007, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor.

Din păcate, această HG nr. 1.679/2008 nu se raportează la realitățile României, ba mai mult creează cadrul legislativ ca oamenii, proprietarii de terenuri din aproprierea pădurilor să mai fie păgubiți încă o dată, după ce oricum culturile le-au fost distruse de animalele sălbatice. Spun că mai sunt păgubiți încă o dată pentru că cei care au curajul să sesizeze distrugerea culturilor la primărie, după ce este parcursă procedura stabilită de HG nr. 1.679/2008, ajung tot în instanță (drumuri la instanță, cheltuieli cu avocați etc.) și de regulă pierd, deci mai cheltuiesc niște bani să își caute dreptatea și sunt iar păgubiți pentru că oricum culturile le-au fost distruse de animalele sălbatice.

Am în imagine o bătrână de 80 de ani, dintr-un sat de pe Valea Zeletinului, în colegiul pe care îl reprezint, care ducea după ea un cauciuc căruia să îi dea foc noaptea ca să alunge mistreții, să nu îi distrugă porumbul, pentru că ea cu această cultură își crește câteva păsări și își asigură traiul zilnic. Îmi spunea că a deprins de mică acest obicei de a alunga sălbăticiunile să nu îi distrugă recoltele, dar în ultimii ani este din ce în ce mai greu, pentru că și peste ea s-au adunat anii, iar animalele sălbatice s-au înmulțit și pe ea nu o apără nimeni, nici măcar primăria. În această primăvară, primarul din această localitate a semănat de trei ori porumb într-o tarla și i-au distrus porcii mistreți cultura, îmi spunea că va renunța să mai cultive.

Mă gândesc că bătrâna de pe Valea Zeletinului nici nu știa că, de fapt, dând foc la o roată de tractor pe marginea tarlalei, ea își îndeplinea una din obligațiile stabilite de HG nr. 1.796/2008 - amplasarea mijloacelor de îndepărtare a exemplarelor din speciile de faună de interes cinegetic. În această hotărâre de Guvern sunt stabilite obligații pentru proprietarii de culturi și în teorie lucrurile stau bine, dar animalele sălbatice nu știu de teorie și, în practică, distrug culturile, lăsând oamenii fără producția din care își asigură existența. Și, în teorie, ar trebui să fie despăgubiți pentru culturile distruse, dar, în practică, nu îi despăgubește nimeni, chiar dacă uneori ajung în instanță și pierd de regulă pe "lipsă de procedură".

Doresc să atrag atenția asupra acestui lucru și vreau să îmbunătățim actul normativ mai sus menționat prin simplificarea modalităților de despăgubire pentru fermierul care trăiește din ce cultivă el pe hectarul lui de pământ. Este necesar să punem la dispoziția fermierilor drepturi și modalități eficiente și rapide pentru a nu le îngreuna situația, pentru a-i încuraja și susține prin mijloace legale necesare pentru a putea nu doar supraviețui, ci chiar pentru a se dezvolta.

Haideți să fim solidari și cu această categorie de persoane, de aceea vă rog pe voi, stimați colegi, să depunem toată diligența și experiența pe care o avem în slujba oamenilor care ne-au votat și care așteaptă de la noi să le oferim sprijinul.

      Eugen Tomac - apel pentru sprijinirea românilor din Serbia;

Domnul Eugen Tomac:

Declarația pe care o aduc astăzi în atenția dumneavoastră face referire la o regiune din imediata noastră apropiere, locuită de o largă comunitate de români, dar uitată adesea de România.

Românii din Serbia s-au confruntat, la sfârșitul lunii trecute, cu inundații masive, unele dintre cele mai grave din ultimii 120 de ani. I-am vizitat săptămâna trecută pe cei din Valea Moraviei, o zonă dintre cele mai afectate. Imaginea pe care am descoperit-o în satul Bobovo, de exemplu, este dezolantă. Românii de acolo au nevoie de sprijinul și ajutorul nostru.

Efortul de a găsi resursele necesare pentru a răspunde nevoilor acestor oameni este, în primul rând, o datorie, un test de sinceritate și responsabilitate a statului român față de cei care onorează România dincolo de granițe. Azi în lupta cu apele, în fiecare zi în cea pentru identitate, limbă, școală și biserică românească.

Presiunile autorităților sârbe continuă. Statutul minorității românești din această zonă, predarea limbii române în școală, acces la media românească, recunoașterea Bisericii Ortodoxe Române sunt în continuare subiecte prioritare în relația cu Serbia.

Aceste probleme trenează de ani de zile, dar soluții există. Consider esențial să ne manifestăm deschis solidaritatea cu românii de lângă noi. Ei vorbesc limba română, se cultivă prin cultură românească și merită implicarea și atenția noastră constantă.

Îmi exprim încrederea că este în puterea noastră să demonstrăm atașamentul nostru total și necondiționat față de semenii noștri aflați în dificultate.

În acest sens, solicit Guvernului Ponta, prin Ministerul de Externe, să întreprindă toate acțiunile necesare pentru a acorda sprijinul necesar românilor din Valea Moraviei.

      Daniel Florea - declarație politică: - Respect pentru cei care ne-au ghidat pașii în viață!;

Domnul Daniel Florea:

"Respect pentru cei care ne-au ghidat pașii în viață!"

"Educația este cea mai puternică armă care poate schimba lumea". (Nelson Mandela)

La baza sculpturii caracterului și sufletului fiecăruia dintre noi, bogat sau sărac, celebru sau nu, se află un dascăl.

Conform Legii nr. 289/2007 privind instituirea Zilei învățătorului la data 5 iunie, am sărbătorit ziua oamenilor care au ca misiune să le dezvăluie copiilor "corola de minuni a lumii", aceasta fiind o manifestare festivă educațională, cu caracter național, apolitic și cultural.

Doamna sau domnul învățător este dascălul pe care nu-1 uiți niciodată. Îți pune pentru prima dată stiloul în mână și te introduce într-o lume necunoscută, cea a cifrelor și a literelor. Învățătorii spun că nu au ales catedra pentru bani, ci pentru o altfel de recompensă: zâmbetul copiilor. Și credeți-mă, pot confirma din tot sufletul acest lucru. Datorită lor, a dascălilor români, astăzi, mai mult ca oricând, blazonul școlii românești, prin succesele exponenților atâtor generații de elevi, strălucește pe meridianele Europei unite și ale lumii întregi.

Ziua de 5 iunie ar trebui să reprezinte și un moment important de reflecție pentru o educație eficientă, modernă, cu adevărat europeană. Pentru că ei, învățătorii, contribuie în mod esențial la dezvoltarea unei țări, asigurând transmiterea de cunoștințe. Ei joacă, de asemenea, un rol civic de mare importanță, contribuind la păstrarea coeziunii sociale.

Cerem performanțe, dar atâta timp cât investițiile financiare, infrastructura materială și condițiile de muncă vor continua să fie inferioare celor pe care le au toți cei asemenea lor din statele membre ale Uniunii Europene nu putem avea astfel de așteptări fără ca statul român să nu manifeste un interes fată de acest deziderat, iar acest lucru a început să prindă contur, prin măsurile și programele implementate de actualul guvern. Doar astfel educația din România poate să devină resortul declanșator al energiilor naționale, ocupând locul pe care îl merită în cadrul marii familii europene.

Avem obligația să privim dincolo de interesele noastre personale sau de partid, de alegerile prezidențiale, la viitorul României, și trebuie să investim în educația copiilor noștri, în sistemul de învățământ, în școli și în familiile copiilor. Orice leu investit în educația copiilor este un leu investit în viitorul țării. Să ne gândim la asta când votăm legi, dar mai ales când votăm bugetul țării.

Și să nu uităm că a educa înseamnă a forma și a dezvolta nu numai însușiri intelectuale, ci și trăsături morale sau fizice. Numai dacă vom reuși să desăvârșim toate aceste coordonate, vom putea atinge nivelul "omului frumos", care își construiește destinul pornind de la principii și valori solide, autentice.

      Daniel Florea - declarație politică: - România se dezvoltă pe baze sănătoase;

Domnul Daniel Florea:

"România se dezvoltă pe baze sănătoase"

Executivul Uniunii Europene a publicat săptămâna trecută recomandări privind Programul național de reformă al României pentru 2014, care includ un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al României pentru 2014.

Strategia bugetară prezentată în Programul de convergență pentru 2014 al României vizează obiectivul pe termen mediu de a avea un deficit structural de 1 % din PIB în 2015, care reflectă cerința Pactului de stabilitate și de creștere, precum și menținerea acestui nivel și în perioada ulterioară. Comisia a efectuat o analiză cuprinzătoare a politicii economice a României și a evaluat Programul de convergență și Programul național de reformă prezentate de această țară. Aceasta a ținut seama nu numai de relevanța acestora pentru o politică bugetară și socioeconomică sustenabilă în România, dar și de conformitate a acestora cu normele și orientările Uniunii Europene, având în vedere necesitatea de a consolida guvernanța economică globală a Uniunii Europene prin oferirea unei contribuții a UE la deciziile naționale viitoare.

De asemenea, potrivit datelor prezentate de INS, creșterea economică spectaculoasă înregistrată de România în primul trimestru din 2014 s-a bazat pe performanțele deosebite realizate în trei dintre sectoarele economice: industrie, IT și comerț.

Industria a fost cel mai important motor al economiei, aducând circa 60% din creșterea economică din trimestrul întâi al acestui an. Sectorul industrial a făcut un salt de aproape 8% în primele trei luni ale anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut, susținut fiind de creșterea cererii externe.

Este recunoscut faptul că IT-ul continuă să reprezinte cheia viitoarei dezvoltări a României, înregistrând o creștere semnificativă în primul trimestru din 2014, de 7,4%, iar comerțul a crescut și el cu 5,4% în primul trimestru, dând, alături de comerțul cu amănuntul, un impuls puternic economiei. Proiecțiile specialiștilor arată că trendul ascendent al comerțului se va păstra și în trimestrele următoare.

România și Bulgaria sunt singurele țări din Europa Centrală, Estică și de Sud-Est în care investițiile străine directe au crescut în 2013, "în timp ce acestea au scăzut drastic în 23 de state și alarmant în Slovacia și Polonia", potrivit unor date publicate de Institutul pentru Studii Economice Internaționale de la Viena. Investițiile străine directe au totalizat în prima lună a anului 244 milioane euro, în creștere cu 8% față de ianuarie 2013, după ce anul trecut au ajuns la nivelul de 2,71 miliarde euro, maximul ultimilor patru ani. Astfel, anul trecut, investițiile străine directe (ISD) au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a consemnat prima apreciere de la începutul crizei.

În noiembrie 2013, România a atras cel mai ridicat nivel al investițiilor de anul trecut, respectiv 578 de milioane de euro, cu 85% mai mult decât în luna anterioară, minimele înregistrându-se în martie (48 milioane euro) și mai (92 milioane euro).

După cum se observă, țara noastră este într-o direcție bună și vor fi create în continuare toate premisele pentru acest lucru, iar această realitate nu este confirmată doar de liderii politici sau guvernamentali, ci și de toate rapoartele Comisiei Europene și ale agențiilor de rating.

      Daniel Tudorache - declarație politică: Români, îl vreți pe Băsescu prim-ministru?;

Domnul Daniel Tudorache:

"Români, îl vreți pe Băsescu prim-ministru?"

Tot mai multe scenarii încep să se contureze în ceea ce privește candidaturile pentru președinția României. Se formulează ipoteze, se fac analize și se propun dezbateri care scot la iveală noi posibilități și scheme de atac. Până acum există suficiente variabile și ecuații cu necunoscute.

Și totuși suntem siguri de un lucru, suntem siguri că românii trebuie să se gândească bine înainte să răspundă la întrebarea: "ÎI vreți pe Traian Băsescu premier?"

Am trăit până acum într-o realitate concretizată de mișcările politice făcute de Traian Băsescu de-a lungul timpului. Viețile tuturor au fost influențate de deciziile pe care acesta le-a luat până acum, decizii nu întotdeauna corecte și nu întotdeauna în bunul interes al românilor. Acestea sunt lucruri pe care le știm și cu care trăim de mulți ani.

Acesta este momentul schimbării!

Schimbarea trebuie marcată de o luptă dreaptă între susținătorul schimbării, Victor Ponta, și un opozant care să reprezinte dreapta. Acesta este unul dintre scenariile care mie personal mi se pare mai mult decât plauzibil și posibil. Spun asta pentru că sunt unul dintre cei care consideră că va exista cu siguranță un tandem între Traian Băsescu și candidatul de dreapta, tandem care va continua cu încercările de demolare a statului de drept.

Viitorul care îl centrează pe Băsescu drept premier este o imagine a viitorului în care vreți să trăiți?

Așa cum spunea și colegul meu, Cătălin Ivan, este foarte important ce președinte vom avea după Traian Băsescu. Fără a discuta prea mult despre mișcările strategice dezbătute în cadrul partidului, pot spune ca Victor Ponta poate fi nu doar un candidat de temut, ci chiar are șanse reale să ajungă președinte.

Într-o Românie în care dreapta a transformat mișcarea bunului-simț într-o vendetă cu interese personale majore, trebuie să asigurăm populația că există viață și după terminarea mandatului de președinte al lui Traian Băsescu, există perspectivă și alternativă dincolo de nefericita și proaspăta coaliție formată pe ramura dreptei.

Cu Elena Udrea președinte al PMP putem spune "Ce naște din pisică, șoareci mănâncă" și propunerea dreptei care îl va avea în prim-plan pe Băsescu prim-ministru nu poate fi decât o struțo-cămilă cu multe bagaje și schelete în dulap.

Și pentru că tot vorbeam mai sus de schimbare, doamna Udrea nu s-a sfiit să afirme în cadrul Congresului oficial al PMP că: "Vom continua proiectele președintelui Traian Băsescu". Aceasta este promisiunea clară că schimbarea lor propune, de fapt... nicio schimbare.

Cunoscând acum aceste variabile, tactici și strategii, întrebarea mea este, încă o dată: români, îl vreți pe Băsescu prim-ministru?

      Scarlat Iriza - declarație politică cu titlul O atitudine fermă;

Domnul Scarlat Iriza:

"O atitudine fermă"

Tensiunile de pe scena politică externă necesită o aplecare mai atentă din partea autorităților competente din țara noastră. Alegerile europarlamentare au deviat subiectul de pe ordinea de zi a conducătorilor noștri, însă ultimele evenimente în care au fost implicate țările vecine ar trebui să ne determine să ne întoarcem privirile asupra problemelor externe. Nu vorbim de o situație care poate crea panică în rândul populației României, ci de un apel la responsabilitate politică, la echilibru și dialog.

Reuniți în Summitul G7, liderii occidentali au atras atenția Rusiei, în ideea de a depune eforturi concrete pentru dezamorsarea situației din estul Ucrainei. Grupul reunit săptămâna trecută la Bruxelles s-a arătat pregătit să intensifice sancțiunile și măsurile restrictive asupra acestei țării dacă situația o cere. Lui Vladimir Puțin i s-a cerut să coopereze cu noul președinte, Petro Poroșenko, și retragerea trupelor din preajma frontierei ucrainene. În cazul în care Rusia nu se va conforma cerințelor, alte sancțiuni severe ar putea fi decise la apropiatul summit european, ce va avea loc pe 26-27 iunie.

Criza izbucnită în Ucraina a arătat încă o dată că securitatea energetică trebuie să fie în centrul programului politic european și, nu în ultimul rând, că este nevoie de o diversificare a sistemului și de modernizare a infrastructurilor energetice existente.

Nerespectarea principiilor fundamentale ale legilor poate duce la consecințe negative pentru toată lumea. Rescrierea ordinii legale internaționale implică un risc pe care nu trebuie să ni-l asumăm. Comunitatea externă trebuie să adopte o poziție fermă, iar România să se alinieze la aceasta.

      Vasile Popeangă - declarație politică: Două probleme care se pot soluționa reciproc, în mod fericit;

Domnul Vasile Popeangă:

"Două probleme care se pot soluționa reciproc, în mod fericit"

Una dintre problemele actuale ale țării o reprezintă faptul că multă lume nu reușește să își facă rost de un acoperiș deasupra capului. Poate cei mai defavorizați de soartă în acest sens sunt tinerii de la casele de copii, care la majorat sunt aruncați în stradă de către legislația actuală. Însă la fel de lipsiți de șanse sunt și alți oameni care deja stau în stradă ori prin canale, cu familiile lor, nu rareori destul de numeroase. Dar și absolvenții de medicină umană ori veterinară, învățătorii și profesorii, alte categorii de personal care își desfășoară activitatea în mediul rural mai îndepărtat de oraș ar fi mai avantajați dacă ar reuși să aibă o locuință lângă serviciu, în loc să-și dea cel puțin jumătate din salariu pe naveta zilnică și cheltuind ore bune pe drumuri, fie prin arșița verii, fie prin ploile și noroaiele primăverii și toamnei, fie prin nămeții și gerurile iernii.

O a doua problemă la care aș dori să mă refer este fenomenul - căci deja se poate vorbi despre un fenomen - de depopulare a satelor românești. Din ce în ce mai multe localități, mai ales din mediul rural, se depopulează. Motivele sunt multiple: îmbătrânirea populației, care moare fără urmași, sau emigrarea, familii întregi părăsindu-și meleagurile natale pentru o viață mai bună în alte țări, fie ele europene, americane ori de aiurea. Sau internarea definitivă în diverse stabilimente în vederea unei asistențe de specialitate. Sunt multe motivele care pot avea drept consecință lăsarea în urmă de locuințe și pământuri abandonate, în zeci de sate românești populația fiind de cel mult 10 locuitori și în continuă scădere.

O propunere care ar putea rezolva ambele probleme ar fi aceea de a se întâlni cele două: locuințele abandonate și oamenii fără locuință. Așa s-ar repopula și readuce frumusețea în aceste locuri, ar veni niște bani din taxe și impozite, dar s-ar rezolva pentru mulți oameni lipsa locuinței pentru familie.

Principalul impediment ar fi însă transferul de proprietate. Dar și aici, dacă se dorește rezolvarea celor două probleme și nu se ajunge la vechea vorbă populară "leneșul la toate zice că nu poate", se găsesc soluții. Suntem legislativul țării, deci putem să facem o lege care să aibă acest obiectiv, transferul de proprietate al locuințelor abandonate, atât ale celor din mediul rural, cât și ale celor din mediul urban, căci și la orașe sunt sute și sute de blocuri care au fost lăsate în paragină.

Locuințele și pământurile abandonate se deteriorează rapid, nu sunt surse de venit pentru stat, acumulează datorii ce nu vor putea fi niciodată recuperate. Menținerea acestei stări de lucruri este un model de ineficiență administrativă care nu face bine nimănui. Avantajul acestei soluții ar fi și acela că mulți oameni, pe lângă rezolvarea problemei locative, și-ar rezolva și o bună parte din problema locurilor de muncă, întrucât aproape fiecare casă din mediul rural are și o bucată de pământ. Prin cultivare, poate aduce pâinea cea de toate zilele pe masa familiei respective, existând chiar și posibilitatea de a produce pentru vânzarea în piețe. Tot pe lângă casă omul gospodar și-a pus și ceva pomi fructiferi, niște viță-de-vie, poate crește niște animale și se poate spune că și-a rezolvat multe din problemele vieții. Dacă aceasta ar fi alternativa pentru cineva care îngheață iarna pe sub poduri sau se sufocă prin canale, cred că și doritorii ar fi suficienți. Trebuie doar să rezolvăm problemele de proprietate, fie central, fie pe plan local, și se poate vedea că acestea nu sunt insurmontabile. Uite-așa, două probleme se pot soluționa reciproc, în mod fericit, doar punându-se în tangență una cu cealaltă, prin medierea statului.

      Laurențiu Nistor - declarație politică: Iarăși aruncă Traian Băsescu cu decorații în populație...;

Domnul Laurențiu Nistor:

"Iarăși aruncă Traian Băsescu cu decorații în populație..."

Face ce face locatarul din dealul Cotrocenilor și mai scoate din sacul cu decorații câteva kile de diverse ordine și medalii, că doar de-aia a primit de la sacul bugetului național niște milioane de euro ca să le achiziționeze. Acum a venit rândul celor de la Curtea de Conturi.

Nu discut aici dacă acești oameni, prin activitatea și rezultatele muncii lor, merită sau nu înaltele distincții ale neamului. Trag nădejde însă să văd decorat și pe cel mai bun strungar din țară, ori pe cel mai bun polițist comunitar, sau pe cel mai mare contributor la bugetul statului român. Ori poate că nu, întrucât aceștia nu prezintă deloc interes pentru locatarul de la Cotroceni...

Cum Dumnezeu se face însă că Traian Băsescu i-a decorat pe reprezentanții Curții de Conturi a României? Deoarece, în cei zece ani cât a ocupat inutil scaunul de președinte al țării acesteia, nu a făcut nimic pentru ca rezultatele muncii lor să parcurgă drumul normal al legii și astfel să se mai diminueze și corupția, și evaziunea fiscală, să crească răspunderea ministerială, să se recupereze prejudiciile, să se dea și niște exemple pentru cei care ar mai fi fost amatori de câștiguri ilicite ori de făcut "minuni"...? Cum sună asta: te apreciez pe tine, dar am o totală lipsă de apreciere față de rezultatele muncii tale, pe care o las să cadă în uitare?!

Câte investiții s-ar fi făcut în economia reală, câte mii de locuri de muncă s-ar fi creat dacă Băsescu ar fi lăsat să-și facă datoria procurorii în toate cazurile asupra cărora Curtea de Conturi a României a atras atenția că s-au făcut evaziuni cât Casa Poporului, vizibile și din stația spațială internațională, numai de la Cotroceni erau invizibile?! Iar ca să fie treaba treabă, putea să o lase pe altă premiantă, cea a ambasadei SUA, Codruța Kovesi, să se ocupe de dosarele cu constatările provenite de la Curtea de Conturi. Să colaboreze între ei, premianții, spre bunăstarea României!

În schimb, ce se întâmplă pe teren? Stau și adună praful, în strat din ce în ce mai gros, prin dulapurile procurorilor, mii de rapoarte ale Curții de Conturi referitoare la modul dezastruos în care fostele guvernări portocalii au aruncat cu banii în buzunarele oamenilor de casă ai băsiștilor de vază.

Păi atunci rămâne întrebarea: unde este logica în faptul că, în semn de apreciere a valorii muncii lor, îi decorezi pe cei de la Curtea de Conturi, însă dai uitării tocmai rezultatele muncii acestora? Poate că un răspuns de la Cotroceni la această întrebare n-ar fi lipsit de interes, însă fac rămășag că acesta va lipsi. Cine susține pariul?

      Vasile Mocanu - despre O inițiativă bună;

Domnul Vasile Mocanu:

"O inițiativă bună"

Printre preocupările actualului ministru al sănătății, domnul Nicolae Bănicioiu, se află și construirea a trei spitale regionale nou-nouțe. Aș ține în mod deosebit să reamintesc domnului ministru că principala cauză a mortalității în țara noastră a devenit cancerul, acesta fiind acum inamicul public numărul unu. Cu această ocazie, aș dori să reafirm o mai veche dorință de a pune un mai mare accent pe diagnoza cât mai precoce a cancerelor și pe tratamentul acestuia în condițiile secolului XXI. Și m-aș referi aici la implementarea aparaturii specifice acestei depistări timpurii, întrucât se observă că până acum nu s-a pus, de exemplu, problema achiziționării în spitalele noastre de aparatură cu termoviziune, foarte ieftină ca preț, dar extraordinar de utilă în depistarea a peste 160 de boli, tehnica aceasta reușind să depisteze un cancer mamar cu mulți ani înainte de a se manifesta, reușind astfel să scutim de multe chinuri o mulțime de femei. Se știe doar că un cancer depistat în prima sa fază are mari șanse de a se vindeca și e greu de crezut că există cineva care nu dorește asta.

De asemenea, trebuie să se reducă timpul de răspuns la analizele specifice. În ziua de azi se așteaptă după rezultatul histopatologic peste 30 de zile, ceea ce, în cazul unui cancer agresiv, este mult. Și aș mai dori să adaug faptul că trebuie să înmulțim numărul acceleratoarelor liniare de particule, știut fiind că acestea au niște rezultate deosebite în tratarea cancerelor, iar vechile aparate cu cobalt sunt destul de periculoase. În plus: programarea în ziua de azi la un astfel de aparat de tratare a cancerului durează cel puțin trei luni. Dacă adăugăm și luna de așteptare după rezultatul histopatologic, iaca se fac patru luni de așteptare, minimum. În cazul unui cancer mai agresiv, chiar dacă este depistat într-o fază incipientă, poate însemna mult, reducerea timpului de depistare și tratament cu luni de zile poate însemna exact diferența între viață și moarte.

Nu trebuie uitată nici chimioterapia, căreia trebuie să-i înmulțim numărul de molecule de substanțe de ultimă generație descoperite.

Un alt lucru important pe care doresc să-1 supun atenției este că, dacă tot construim spitale noi, să nu ducem în ele năravurile vechi. Să lăsăm ca acolo să se manifeste adevărații profesioniști, să scoatem politica partizană din spitale, să lăsăm o speranță și tinerelor cadre medicale, să nu-și mai caute speranțele de viitor peste hotare. Căci logica este simplă: dacă pleacă toți doctorii buni, în țară cine mai rămâne? Și, cu toate dotările cele noi, dacă nu avem doctori buni, riscăm să ne opereze... strungarii, că și așa e o meserie pe cale de dispariție, dacă tot a murit industria noastră...

În concluzie, având în vedere noul inamic public numărul unu, trebuie să ne adaptăm strategiile și tehnicile în funcție de situația actuală, reiterându-mi propunerea de a acorda o importanță sporită, dacă se poate chiar de azi, luptei cu acest flagel nemilos care este cancerul și care cunoaște o creștere alarmantă în rândul populației României.

      Neculai Rățoi - declarație politică: Să reînviem noțiunea de stat social!;

Domnul Neculai Rățoi:

"Să reînviem noțiunea de stat social!"

Am reușit, în cei doi ani de când am ajuns la guvernare, să mai îndreptăm din nedreptățile făcute de către cei dinaintea noastră. Măcar pe plan financiar, căci pe alte planuri nu mai poți să reînvii sutele de mii de IMM-uri desființate și să mai readuci sutele de mii de locuri de muncă pierdute măcar cu această ocazie. Ne amintim cu toții de impozitul forfetar, care a luat posibilitatea a sute de mii de oameni de a avea măcar un venit suplimentar, ce să le asigure un trai decent lor și familiilor lor. Nu erau venituri mari, dar mulți români puteau astfel să-și permită să își țină copiii în facultăți. Își puteau permite o medicație și un tratament mai adecvate bolilor lor sau ale celor dragi lor, căci e de notorietate că sănătatea națiunii s-a deteriorat accelerat, mai ales în ultimii zece ani.

Din nefericire, în România un copil încă mai primește doar 42 de lei pe lună, în vreme ce un maidanez din adăposturi primește 300 lei lunar. Dar și această reminiscență este pe cale de rezolvare, de la 1 ianuarie 2015 Guvernul făcând eforturi ca această alocație să crească. O propunere: n-ar fi rău dacă alocația de stat pentru copii ar avea aceeași valoare pe care a calculat-o justiția pentru pensia alimentară plătită de părinții fără venit: un sfert din salariul minim pe economie. Ar fi un pic mai aproape de realitate.

În trecut, s-a redus pragul de impozitare a pensiilor de la 1.000 lei la 740 lei, cât era salariul minim de atunci. Salariul minim a crescut, dar pensiile sunt impozitate tot de la 740 de lei în sus. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple. Trebuie, dacă nu găsim o posibilitate de a scăpa de acest impozit, măcar să îl aducem la valoarea noului salariu minim, aș cum era în momentul înființării impozitului. Iar de la 1 iulie, odată cu creșterea salariului minim, putem să-1 aplicăm la noua valoare. Nu putem să avem grijă doar de o categorie socială, salariații, iar de pensionari să ne facem că uităm. S-au "ocupat" alții de așa ceva, iar neplăcutele rezultate se văd și în ziua de astăzi!

Chiar dacă aceste măriri pot părea infime, important este că nu se mai taie din veniturile cetățenilor, că prețurile se mențin stabile, că înregistrăm creștere economică, că investitorii au încredere în România, că apar locuri de muncă, că fondurile europene sunt absorbite și utilizate eficient. Asta ne dă încredere tuturor că suntem pe drumul cel bun. Până și președintele a recunoscut că suntem pe creștere economică, zicând chiar că anii în care a fost el președinte au fost cei mai buni ani ai României. Cum în toată această perioadă au fost la putere guvernările portocalii, care s-au scuzat pentru rezultatele slabe cu motivația crizei internaționale, și guverne care au fost sprijinite de către PSD, rezultă astfel o recunoaștere implicită a faptului că, de câte ori a putut avea influență guvernamentală sau a fost la cârma unui executiv, PSD este cel care a adus și creșterea economică, și mărirea numărului locurilor de muncă, și celelalte beneficii care au dus la un trai mai decent al românilor, indiferent de culoarea lor politică. Pentru că, în comparație cu alții, PSD a guvernat mereu pentru toți cetățenii. Iată astfel și explicația faptului că am fost și suntem, în continuare, cel mai mare partid al țării.

      Răzvan-Ionuț Tănase - declarație politică intitulată: Cea mai veche stațiune din România, în drum spre legendă;

Domnul Răzvan-Ionuț Tănase:

"Cea mai veche stațiune din România, în drumul spre legendă"

Deși România stă foarte bine la modul în care a fost înzestrată de natură, iar turismul ar putea reprezenta una dintre cele mai mari bogății, se pare că până la momentul actual nu am descoperit cheia pentru succes în respectivul domeniu.

Din păcate, acest paradox românesc nu poate fi nici explicat, nici înțeles. Cum să ne explicăm că turismul nostru se află cu mult în urma celui din țările fără munți, mare, mănăstiri etc., iar șirul acestor avuții ar putea continua. O parte dintre obiectivele culturale, religioase și naturale ale României sunt unice atât în Europa, cât și în lume. Dar ce folos dacă nu știm sau, mai plauzibil, nu dorim să le exploatăm la adevărata lor valoare? În zadar sunt menționate în topurile clasamentelor alcătuite de presa internațională, deoarece promovarea externă nu poate fi mai puternică decât dezinteresul autorităților din țara noastră, care din păcate primează și aici.

Însuși Prințul Charles al Marii Britanii promovează intens, de o bună perioadă de timp, ținuturile minunate ale României, dar ministerul de resort pare că se încăpățânează și refuză să ofere o șansă reală de dezvoltare acestor minunății.

Degeaba am fost binecuvântați de Dumnezeu cu munți, mare și alte obiective turistice, dacă nu ne implicăm pentru a le face cunoscută valoarea peste hotare sau, mai grav, le lăsăm să zacă în ruină, așa cum se întâmplă cu stațiunea Băile Herculane.

Umilită de sistem, aceasta s-a transformat într-un loc trist, cu un viitor îndoielnic. Majoritatea clădirilor impunătoare de altădată, care primeau turiștii atrași de izvoarele termale bogate în tot soiul de minerale, sunt acum în paragină. Proiectele mărețe au rămas, din păcate, doar la stadiul de promisiuni, și astfel turismul în această zonă nu dă niciun semn de evoluție.

Deținem o treime din izvoarele termale și minerale ale continentului, dar în zadar! Dezinteresul manifestat și pentru această latură a turismului mă determină să cred că nu avem nevoie nici de bani, nici de locuri de muncă și nici de faimă. Cehii obțin 250 de milioane de euro din turismul termal, iar austriecii, 500 de milioane de euro pe an, asta în condițiile în care resursele de care ei dispun sunt cu mult mai mici decât cele din România.

Doar turismul social mai susține acum Băile Herculane, și chiar și în aceste condiții, doar un sfert din cele 4000 de locuri din hotelurile în funcțiune sunt ocupate de turiștii care vin pentru tratament.

Cu părere de rău privesc acum spre perioada anilor '89 când stațiunea se afla în plină prosperitate, cu un grad de ocupare de aproximativ 6000 de locuri pe sezon.

Ne aflăm în fața unei realități crude, pe care nu avem încotro decât să o acceptăm, însă ceea ce contează cu adevărat este ce se va face de acum înainte. "Nestematele" de care beneficiem trebuie valorificate, și nu lăsate în paragină sau vândute din diverse interese, pe sume de nimic. Așa am ajuns în situația în care clădirile superbe de pe vremuri sunt acum pustii, abandonate, formând un peisaj dezolant, și care, în loc să atragă oamenii din toată lumea, îi resping cu răceală. Ele sunt bogățiile poporului român, iar reprezentanții statului ar trebui să ia atitudine pentru a readuce pe drumul cel bun turismul din această zonă.

      Ion-Bogdan Mihăilescu - declarație politică cu subiectul: Parteneriatul strategic România-SUA;

Domnul Ion-Bogdan Mihăilescu:

"Parteneriatul strategic România - SUA"

Intensificarea relațiilor bilaterale dintre Statele Unite ale Americii și România, cât și contactele directe din ultima perioadă dintre reprezentanții celor două state, fundamentează parteneriatul strategic și demonstrează importanța României ca partener și aliat de încredere al SUA și NATO.

Astfel, vizita secretarului de stat al apărării al SUA la București, domnul Chuck Hagel, are o semnificație aparte, reprezentând reafirmarea, fără echivoc, a angajamentului solid al SUA pentru securitatea colectivă a tuturor membrilor NATO, dar mai cu seamă a celor care alcătuiesc flancul estic al alianței.

În actualul context din regiune, preocuparea Statelor Unite ale Americii față de evoluțiile geopolitice și militare s-a materializat printr-o susținere activă și imediată, prin sporirea forțelor militare terestre, aeriene și navale în această zonă, prezența frecventă a navelor militare americane USS Truxton, USS Donald Cook și USS Taylor în Marea Neagră fiind cea mai bună dovadă în acest sens. În aceeași logică de cooperare și susținere reciprocă s-au intensificat exercițiile militare comune, iar săptămâna trecută în Polonia, președintele SUA, Barack Obama, a anunțat că va solicita Congresului alocarea unui miliard de dolari pentru o prezență mai puternică a trupelor americane în statele aliate europene și în Marea Neagră.

Un mesaj deosebit de important transmis cu această ocazie a fost și acela referitor la susținerea Statelor Unite ale Americii privind modernizarea tehnicii militare de luptă române, acest lucru concretizându-se prin achiziționarea de avioane de vânătoare F16, România trebuind să-și îmbunătățească continuu alocările bugetare pentru apărare, întrucât, în acest climat de instabilitate regională, investițiile în securitate sunt esențiale.

De asemenea, dezvoltarea capacității de reacție militară rapidă a României și finalizarea proiectului scutului antirachetă de la Deveselu reprezintă priorități în spectrul cooperării dintre cele două state.

În final, îmi exprim aprecierea față de recunoașterea Statelor Unite ale Americii a rolului important jucat de către România în toate teatrele de operațiuni militare la care a participat, având un rol clar de exportator de securitate, sacrificiul trupelor militare române fiind recunoscut și omagiat.

      Cristina Nichita - declarație politică cu tema: Bunăstarea ca normalitate.

Doamna Cristina Nichita:

"Bunăstarea ca normalitate"

Am fost invitată săptămâna trecută la două evenimente aparent disparate. În opinia mea, ele sunt două aspecte ale aceleiași noțiuni, cea de "bunăstare", cuprinsă în titlurile ambelor manifestări.

Joi, 5 iunie, a avut loc la București Conferința națională a economiei sociale "Economia socială - actor-cheie al bunăstării și echității sociale", la care au participat reprezentanți ai Guvernului și ai mediului academic, precum și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Institutul de Economie Socială, reprezentanți ai ONG-urilor și ai Coaliției ONG-urilor pentru Fonduri Structurale.

Dincolo de importanța evidentă a economiei sociale ca sector complementar al economiei de piață, participanții au subliniat importanța cadrului legislativ al acestui domeniu și a deblocării axei prioritare 6.1, referitoare la finanțarea economiei sociale. În ceea ce privește legea care reglementează economia socială, ea este blocată în Senat din decembrie 2013 și, prin urmare, Camera nu poate decide. Cât despre finanțare, Ministerul Fondurilor Europene deține cheia deblocării fondurilor aferente.

Timp de trei zile, între 6 și 8 iunie, la Iași a fost organizată manifestarea "Comunitate a Bunei-Stări", structurată pe educația complementară, pe modul de viață echilibrat, pe angajarea tinerilor pe calea încrederii și a curajului în profesie, precum și pe integrarea familiei în procesul de învățământ pentru definirea unui câmp educațional mai vast și mai nuanțat și pentru o școală autohtonă cât mai creativă.

Din punctul meu de vedere, cele două teme abordate atât în Capitala țării, cât și în vechea capitală culturală a statului, tema bunăstării și tema bunei stări sunt, de fapt, două fațete ale unui singur fenomen, cel al normalității cotidiene către care, indiferent cum o numim, tindem cu toții de-a lungul vieții noastre și pe care ne-o dorim pentru copiii noștri.

Preocuparea mea ca parlamentar privește implicarea factorului politic pentru facilitarea cadrului legislativ vizând economia socială, deoarece printr-o lege justă și prin accesarea fondurilor europene se pot crea locuri de muncă, se poate progresa în educația tinerilor spre cultură și civism, se poate rezolva problema delicată a incluziunii sociale care transformă asistații în asigurați, contributori la bugetul consolidat. Astfel, se poate face un pas pentru a atinge unul dintre marile noastre țeluri comune, și anume eradicarea sărăciei.

    Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe (PL-x 279/2014) (retrimis comisiei)  

După pauză

       

În continuare, lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Cristian Buican și Ion-Marcel Ciolacu, secretari ai Camerei Deputaților.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Stimați colegi,

Am rugămintea să luați loc. Vă mulțumesc.

Continuăm lucrările de astăzi și vă anunț că din totalul celor 401 deputați, până în acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări 212, sunt absenți 189, din care 27 participă la alte acțiuni parlamentare, cvorumul legal fiind îndeplinit.

7. La primul punct, după cum am stabilit ieri, avem Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Vă rog, domnule Neacșu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Domnul Marian Neacșu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Am să vă rog să-mi permiteți să enunț două probleme de procedură.

Prima dintre ele, așa cum am convenit ieri, v-aș ruga să propuneți plenului introducerea pe ordinea de zi și dezbaterea astăzi a trei proiecte care au rapoarte de adoptare, le aveau de ieri. Este vorba de Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.6/2011 privind stimularea înființării microîntreprinderilor pentru întreprinzătorii tineri, PL-x 278/2014. Al doilea proiect se referă la reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii privind parteneriatul public-privat, PL-x 457/2013, și al treilea, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.8/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Asta este prima dintre probleme.

Iar a doua, domnule președinte, v-aș ruga, pentru că am parcurs raportul - și îl felicit pe domnul Ganț c-a avut inițiativa de a nu-l dezbate ieri -, și am văzut că, între punctul de vedere pe care l-a transmis Guvernul și raportul comisiei există o mică discrepanță. Este unul dintre motivele pentru care solicit să fie retrimis la comisie și dezbătut eventual în cursul acestei dimineți, deoarece Comisia juridică are abilitarea de a lucra în paralel cu plenul, acordată de Biroul permanent.

Iar al doilea punct pentru care solicit acest lucru este că, în măsura în care colegii mei cu toții, parlamentari, deputați, vor fi de acord să aprobăm Proiectul de Lege privind stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor, acesta era unul dintre punctele care era în legea de abilitare și care bineînțeles că nu-și mai găsește rostul în condițiile astea.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian George Scutaru:

Domnule președinte,

În primul rând vreau să remarc faptul că din nou începem programul cu 50 de minute întârziere. Și vreau în primul rând să mulțumesc colegilor din Partidul Național Liberal care au fost punctuali și au venit la ora 10.

Aș vrea, în același timp, să vă spun că dacă..., mă adresez colegilor din coaliția majoritară, dacă doriți să vă treceți un proiect de lege, vă rog frumos să veniți la timp și să aveți numărul necesar de voturi pentru a-l susține și să nu mai găsiți tot felul de pretexte procedurale pentru a întârzia dezbaterea acestei proiect de abilitare a Guvernului.

Propunerea Grupului liberal este să îl retrimitem la comisie cu termen o săptămână fiindcă considerăm că sunt probleme prea importante de discutat și nu pot fi rezolvate într-o jumătate de oră.

Deci, există o propunere de retrimitere la comisie și de lucru în paralel cu plenul, și există o a doua propunere, a Grupului liberal, cu retrimiterea la comisie și termen o săptămână.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Toader.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Da. Sigur că, procedural, retrimiterea la comisie se impune, dar săptămâna pe care a solicitat-o colegul liberal nu numai că este necesară, este și obligatorie. Și am să încerc să vă explic câteva prevederi în această lege de abilitare, inclusiv una deja celebră, prin care se transferă centralele de termoficare București și Constanța la consiliile locale respective. Vă întreb de ce nu și Galațiul și Craiova, ca punct de vedere.

Pe de altă parte, de ce celelalte au fost transferate prin hotărâre de Guvern, dumneavoastră vreți prin ordonanță de urgență, și mai ales că trebuie să fie o lege... ordonanța Guvernului trebuie să fie o lege organică. Și, totodată, am mai văzut eu o prevedere, tot printr-un amendament să modificați Legea taximetriei.

Stimați colegi,

Taximetria asta stă de vreo doi ani la noi în Parlament.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Toader, deci, nu dezbatem legea acum. Vă pregătiți...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Păi nu, vreau să vă spun că ne trebuie poate două săptămâni, nu o săptămână. Dar cel puțin o săptămână în mod obligatoriu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Am impresia că bateți la porți deschise. Nu trebuie să fiți așa de agitați.

Domnule Neacșu, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacșu:

Mulțumesc, domnule președinte.

În primul rând o să vă rog să-mi permiteți să-i felicit și eu pe toți colegii, și liberali și ceilalți, care au fost prezenți aici la ora 10.

În al doilea rând...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

E drept că e prima dată în doi ani de zile, dar, în sfârșit, vă felicităm.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacșu:

Evident, merită. Deci, cu atât mai mult merită felicitările noastre.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Ce înseamnă opoziția! Vezi, uite! Vii la treabă, e altceva...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacșu:

În al doilea rând, în numele Grupului parlamentar al PSD, apreciez că termenul solicitat de Grupul PNL este corect și putem să acceptăm ca ea să fie întoarsă o săptămână la comisie.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă rog, domnule Ganț.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Vă mulțumesc.

Stimate domnule președinte,

Stimați colegi,

Sigur, putem să glumim pe seama punctualității și putem să glumim unii despre alții și, respectiv, putem să ne facem un titlu de glorie din faptul că suntem mai mult sau mai puțini punctuali.

Fondul problemei însă este altul. Prevederea reglementară prin care nu se poate începe ședința decât o dată cu întrunirea acelui număr de semnături, este fundamental greșită, în opinia mea. Și nu cred că ar reprezenta o problemă pentru toate grupurile parlamentare ca, prin consens, liderii de grup să stabilească modificarea acestei prevederi, astfel încât, ședința să poată să înceapă în alte condițiuni, cu mai puține semnături, sau prin prezența unui anumit număr de reprezentanți ai puterii sau ai opoziției, o modificare regulamentară pe care o putem rezolva în termen de o săptămână, astfel încât dacă e anunțată ora 10 să poată fi respectată această oră, indiferent de câți deputați reușesc să se trezească și să ajungă în timp util ca să semneze la ora 10.

Pe de altă parte, ceea ce am propus referitor la discutarea legii astăzi, și nu ieri, tot așa, este o chestiune de detaliu, dar în fapt, în fond, chestiunea e importantă. În general, nu e bine, după părerea mea, să dăm lucrurile peste cap, să ne grăbim în mod nejustificat și să nu citim rapoartele respective. N-are nici o legătură nici cu actuala legislatură, e o boală veche. În general se întâmplă astfel de situații în care sunt servite rapoarte aici în plen pe care trebuie să le discutăm în decurs de câteva minute și să votăm asupra lor. Nu cred că e o treabă bună.

Mulțumesc frumos.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc și eu, domnule Ganț, că ați explicat motivele pentru care n-am început la timp.

Vă rog, domnule Scutaru.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian George Scutaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

În primul rând, vreau să-i mulțumesc domnului deputat Neacșu, liderul Grupului PSD, pentru faptul că este de acord cu propunerea opoziției, și lucrul acesta dovedește că putem găsi un numitor comun atunci când suntem de acord că o lege nu întrunește o largă majoritate și că ar trebui îmbunătățită. Și, în consecință, vă asigur că pot exista și alte situații când opoziția poate sancționa asemenea proiecte legislative și, de asemenea, să beneficiați de susținerea noastră atunci când este cazul și când urmărim amândoi, și opoziția și puterea, interesul cetățenilor în asemenea situații.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe (PL-x 279/2014) (retrimis comisiei)  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumim foarte mult.

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie cu termen o săptămână a proiectului de lege.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Vă mulțumesc.

Cu 126 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, două abțineri, proiectul de lege a fost retrimis la comisie cu termen o săptămână.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării ordinii de zi.  

În continuare, supun votului dumneavoastră propunerea domnului Neacșu, de trecere pe ordinea de zi a celor trei proiecte de lege pe care le-a menționat, având în vedere că sunt importante pentru întreprinzătorii tineri.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Da. Vă mulțumesc.

Cu 138 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și două abțineri, proiectele de lege au fost trecute în ordinea de zi la începutul ședinței noastre.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri (PL-x 278/2014). (rămas pentru votul final)  

13. În consecință, vă supun atenției Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri.

Dau cuvântul inițiatorului.

Domnule ministru Jianu, vă rog.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Nicolae Jianu (ministru delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediu de afaceri și turism):

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Bună dimineața!

Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a mă afla din nou în fața dumneavoastră. Este pentru a treia oară în trei luni, de când sunt ministru, când mă regăsesc în fața dumneavoastră, de această dată cu o inițiativă privind tinerii întreprinzători. Prin această inițiativă dăm practic șansa fiecărui român să-și deschidă o primă firmă, în condiții extrem de avantajoase: nu există costuri la Registrul Comerțului, există deduceri de taxe privind angajatorul, pentru maxim patru angajați; întreprinzătorul debutant poate accesa un grant de 10 mii de euro, reprezentând 50% din planul de afaceri pe care acesta vrea să-l implementeze și, de asemenea, poate accesa un împrumut garantat 80%, în valoare de maxim 80 de mii de euro, garantat de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Practic, prin această reglementare, eliminăm limita de vârstă maximă de 35 de ani pentru întreprinzătorul debutant, dând șansa, cum spuneam, fiecărui român să-și poată deschide o firmă, prin fiecare român înțelegând oameni care au o anumită expertiză profesională și care doresc să-și deschidă o firmă, oameni care poate și-au pierdut locul de muncă și doresc să-și deschidă o firmă, oameni care se întorc cu o anumită expertiză profesională din străinătate și-și doresc să-și deschidă o firmă, să le oferim acest tip de șansă.

Până în acest moment, reglementarea privind tinerii întreprinzători cu limita de vârstă maximă de 35 de ani a reușit în trei ani de zile să creeze un număr de 14 mii de noi companii, cu un număr de 26 de mii de locuri de muncă, cu un buget alocat în trei ani de zile de numai 15 milioane de euro.

Vreau să vă spun că acest tip de reglementare se găsește... am introdus-o în finala europeană a premiilor pentru inițiativele pentru întreprinderile mici și mijlocii. Prin ceea ce vă expunem astăzi, adică prin schimbarea de paradigmă, "întreprinzător debutant" neînsemnând neapărat un om tânăr, ci un om care-și începe în acest moment o afacere, sperăm că vom continua acest demers de dinamizare a creșterii numărului de IMM-uri, care știți că este destul de scăzut la mia de locuitori în România.

Mulțumesc frumos.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Din partea Comisiei pentru industrii și servicii, domnule Iancu, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Avem în dezbatere un act normativ extrem de important, așa cum a subliniat și domnul ministru. Un act normativ care a produs efecte, dar, ca urmare a avantajelor ce pot fi create pentru o categorie mai mare de întreprinzători aflați în acest moment din diverse motive: ca urmare a restructurării, ca urmare a schimbării obiectului de activitate al unor companii sau schimbării condițiilor de piață, acest act normativ extinde de această dată facilitățile și, în consecință, acordă facilități tuturor întreprinzătorilor debutanți. Practic, stabilește facilități, dar și obligații, în sensul că alocă sume nerambursabile, în procent de până la 50% dar nu mai mult de 10 mii de euro din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri.

De asemenea, acordă garanții prin Fondul Național de Garantare pentru IMM-uri pentru cel mult 80% din valoarea creditului, în limita sumei de 80 de mii de euro, scutește de la plata taxei pentru operațiunile de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului și acordă consiliere, instruire și sprijin din partea Oficiului teritorial pentru întreprinderile mici și mijlocii.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei propun plenului adoptarea proiectului de lege, cu amendamente admise.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Dacă din partea grupurilor dorește cineva să ia cuvântul.

Vă rog, domnule Mironescu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Răzvan Horia Mironescu:

Domnule președinte,

Domnule ministru,

Stimați colegi,

Ne aflăm într-adevăr în fața unui proiect de lege deosebit de important, în special pentru că după cum știm, principala categorie socială de populație care a fost deosebit de afectată de criza economică este clasa mijlocie, acea clasă mijlocie pe care de ani buni ne străduim să o ridicăm și s-o întărim.

Consider că prin eliminarea acestei bariere de vârstă de 35 de ani pentru acordarea de facilități pentru constituirea de firme noi se întărește în mod direct și nemijlocit exact această clasă mijlocie care a fost afectată de criză, și aici, în cadrul facilităților care sunt acordate, aș vrea să scot în evidență în special pe aceea care se referă la garanțiile acordate de Fondul Național de Garantare pentru IMM-uri în limita sumei de 80 de mii de euro.

De ce spun asta? Pentru că statistica ne arată că peste 80% din întreprinderile mici și mijlocii din România se finanțează din resurse proprii, finanțarea bancară având, după cum știm, mai multe bariere pe care multe dintre întreprinderile mici și mijlocii nu le pot depăși, atât bariere legate de garanții, cât și legate de procedurile destul de restrictive pe care băncile le au în acest moment.

Un alt aspect foarte important de care de data aceasta Departamentul pentru întreprinderi mici și mijlocii trebuie să țină cont în mod deosebit este partea de consiliere. Pentru că, să nu uităm, acest proiect de lege care este foarte permisiv și foarte generos, aș putea spune, ar putea să conducă la inițiativa de a face afaceri și unor oameni care poate..., unor cetățeni care, mă rog, din motivele legate de spiritul antreprenorial nu au poate cea mai bună idee de afaceri. Și atunci, sarcina în special a oficiilor teritoriale este aceea de a consilia întreprinzătorul respectiv sau, mă rog, debutantul respectiv și de a-i spune ce anume ar putea sau nu ar putea să meargă din planul de afaceri pe care acesta îl prezintă spre aprobare, un sfat profesional și prietenesc în același timp care să conducă, bineînțeles, la succesul afacerii respective și la continuitatea atât din punct de vedere legal, așa cum sunt condițiile stabilite în lege, cât și din punct de vedere al profitului pe care familia debutantului trebuie să-l aibă din această afacere, pentru că în principal aceste mici firme vor fi firme de familie.

În consecință, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal susține din toate punctele de vedere adoptarea acestui proiect de lege.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Domnule Tinel, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Domnule ministru,

Aș începe prin a vă spune că Ordonanța aceasta nr.6/2011 a avut rațiunile ei atunci când Guvernul PDL a hotărât să inițieze. Plecam de la realitatea celor 25-26% șomaj în rândul tinerilor, domnule ministru. Și sunteți unul dintre tinerii care ocupați un post ministerial, guvernamental. Și m-aș fi bucurat dacă ea ar fi rămas cu adresantul "tinerii până în 35 de ani". Ați recunoscut aici că a fost un succes, sau cel puțin așa am înțeles eu. 14 mii de companii, 26 de mii de locuri de muncă.

Temerea noastră este că schimbând paradigma din "tineri până în 35 de ani" în "debutanți", și la 60 de ani poți să fii debutant într-o afacere, adresantul principal căruia îi era recomandată ordonanța de urgență își pierde efectul.

De ce dacă e ceva bun în țara asta, care merge, de ce n-o lăsăm noi să meargă? De ce n-o lăsăm să continue? De ce neapărat trebuie s-o modificăm? Pentru că eu vă-ntreb, sau o să vă întreb peste un an de zile, din total fonduri alocate și consumate, câți vor fi cei care au vârstă până în 35 de ani? Lor trebuie să ne adresăm, domnule ministru.

Și eu cred că era un act normativ bun, pentru că nu modifică decât art.2, 4 și 7 pe niște termene. În rest și, eu știu, și pe cel care se ocupă cu alocarea fondurilor. Deci, nu se modifică condițiile esențiale de finanțare, de garantare. Nu! Rămân aceleași care au fost stabilite de Guvernul PDL. Să înțeleg că există o dorință a unora de 60 de ani, debutanți în afaceri, care vor să beneficieze de astfel de facilități? Pentru că altfel, încă o dată spun, își pierde din efectul principal, acela de a se adresa tinerilor până în 35 de ani care sunt afectați în România de un șomaj foarte mare.

Era o măsură bună economică a Guvernului și a fost o măsură bună și este, recunoașteți și dumneavoastră, o măsură bună a Guvernului PDL.

Ne abținem la acest proiect de act normativ.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Domnule Antal, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Vă mulțumesc, domnule coleg, că l-ați atenționat pe domnul ministru, că vroiam să-l felicit, că în sfârșit a venit omul cu o idee inteligentă, pentru că era de mult așteptată această lege, având în vedere faptul, în mod contra celor spuse mai înainte, că sunt foarte mulți cei care-și pierd locurile de muncă, dar au totuși o calificare.

Și această lege le dă o șansă ca să fie întreprinzători începători, nu numai tineretul, la 25-35 de ani, care practic nu prea avea experiență în vreun domeniu, dar a avut o șansă ani de zile, și ați auzit că peste 14 mii de tineri au beneficiat de această lege. Și hai să încercăm să le dăm o mână de ajutor și celor care au trecut de o anumită vârstă, au o meserie și vor să devină, chiar forțat, pentru că dacă-și pierd un loc de muncă undeva nu mai au nici o șansă să fie angajați, pentru că tineretul acolo are o șansă în primul rând, și li se creează o șansă.

Dar legea va avea un efect pozitiv numai dacă o să avem o stabilitate fiscală. Pentru că degeaba le dăm o șansă oamenilor care vor să înființeze o activitate, dacă în continuare intervenim ulterior cu niște impozite forfetare sau de orice natură care îi încurcă în socotelile lor. Ar fi fost de dorit ca, știu eu, câțiva ani de zile, trei ani de zile, în anumite condiții să beneficieze de scutiri de impozite, dar personal consider, având în vedere și legea aprobată nu de mult, a invențiilor de serviciu, că poate de data asta câțiva vor încerca să inițieze niște afaceri productive, luând din arhiva OSIM-ului câteva brevete care zac acolo și n-au fost niciodată realizate, beneficiind acum de această șansă care li se acordă nu numai celor sub 35 de ani sau sub 40 de ani.

Noi am sprijinit acest proiect de lege și votăm pentru.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc și eu.

Domnule Neacșu, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Am să încerc numai câteva considerații cu caracter general, deoarece în opinia mea aproape toți antevorbitorii au atins toate lucrurile care trebuiau precizate referitor la acest proiect legislativ, și în mod deosebit apreciez prezentarea pe care a făcut-o ministrul delegat pentru IMM-uri și turism.

După cum ați constatat, ne aflăm în fața unui set de măsuri. Aceasta este a treia măsură legislativă cu care am venit în fața dumneavoastră în decurs de numai o lună de zile. Evident că țin să vă mulțumesc tuturor pentru că celelalte două au întrunit cvasimajoritatea din partea dumneavoastră și au fost adoptate. Cu siguranță că nici de astă dată nu se va proceda altfel, deși trebuie să spun că nu înțeleg foarte clar care sunt nelămuririle colegului meu de la Partidul Democrat Liberal în fața unei măsuri care nu face decât să extindă lucrurile bune pe care le-a conținut Ordonanța nr.6. Dacă acea ordonanță se referea la un domeniu care era vizat la momentul acela și care va rămâne vizat în continuare, pentru că și noi suntem extrem de interesați de dezvoltarea mediului antreprenorial, în mod deosebit în rândul tinerilor, ei fiind evident cea mai dinamică dintre categoriile socio-profesionale.

În același timp, cum amintea și colegul nostru, domnul Antal István, nu putem să eliminăm din... sau să nu multiplicăm efectele benefice și la alte categorii de cetățeni ai României și să mutăm, dacă vreți, cumva accentul către noțiunea de "debutant în afaceri", și nu de "tânăr debutant în afaceri", pentru că sunt oameni care sunt trecuți de 35 de ani și care manifestă în continuare spirit antreprenorial, pe care poate nevoia sau nevoile îi mână către necesitatea de a deschide afaceri și evident că și prin granturile care vor fi acordate prin intermediul departamentului și prin celelalte măsuri enunțate aici vor reuși să-și facă afaceri și vor deveni din... vor trece din zona asistențială în zona antreprenorială.

Cred că lucrurile astea fac parte dintr-un program și dintr-un proiect benefic. Da, într-adevăr, Ordonanța nr.6/2011 a fost aprobată de Guvernul Boc în 2011, dar vreau să-l informez pe colegul meu că în anul acela numai 175 de firme au beneficiat de prevederile ei și abia din 2012 și în mod deosebit din 2013 am ajuns la acele 14 mii de firme pe care le enunța aici domnul ministru.

În final și în concluzie, am obținut și sper să obținem pentru acest proiect legislativ susținerea majorității parlamentare, a celor din coaliție evident că ea există.

Apreciez și susținerea care a fost enunțată aici de Partidul Național Liberal. Aștept ca ea să fie și formalizată în votul de la ora 12,30.

Și cred că poate și colegii de la Partidul Democrat Liberal vor raționa ceva mai mult asupra acestei teme până la acel moment și îi invit să se alăture demersului nostru.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul Tinel, vă rog.

Urmează domnul Ciucă și pe urmă domnul Niță.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte,

Ca să-i răspund colegului de la PSD, colegului meu, temerea noastră, a Partidului Democrat Liberal, e că o măsură bună care, iată, produce efecte pentru un adresant special, tânărul până în 35 de ani afectat de șomaj în România, își diluează efectul prin extinderea acestei soluții la persoanele de 50, de 60 de ani afectate de criză, de situația economică.

Pentru această categorie, pentru cei peste 35 de ani, domnule ministru, mă așteptam să veniți dumneavoastră cu o soluție proprie, inovativă, nu să copiați o soluție de-a noastră sau s-o îmbunătățiți, după cum spuneți dumneavoastră.

Că asta nu e o soluție paternă, ați luat-o pe a noastră și ați spus: "Domne, hai s-o extindem". Iar temerea noastră este că această categorie...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog să fiți mai calm, mai calm.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Sunt foarte calm, dumneavoastră traduceți altfel tonul.

Temerea noastră este că această categorie punctuală, până în 35 de ani, se va diminua ca impact, își va diminua ca impact ponderea, ducând forma de sprijin până la calendele grecești, la 60, la 70 de ani.

Teoretic și la 70 de ani poți să fii debutant în afaceri.

Să mă ierte Dumnezeu, dacă până la 35 de ani nu te-ai apucat de afaceri, da?... la 70 de ani mi-e greu să cred că te mai gândești la tine, nu te gândești la nepoți.

Eu asta aș fi dorit de la dumneavoastră, să veniți dumneavoastră cu o soluție proprie de îmbunătățire a actului normativ, nu să o copiați pe a noastră.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Ciucă.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Doamnelor și domnilor colegi,

Tot ce era de spus s-a cam spus pe acest subiect. Voiam doar să-l felicit pe domnul ministru.

Eu înțeleg din dezbaterile de acum că problemele sunt generate de paternitate, și nu de fondul problemei, pentru că, dacă ne gândim la fondul problemei, nu trebuie să vă temeți că o măsură bună devine și mai bună.

Practic, modificarea vizează extinderea grupului țintă.

Dacă măsura este bună pentru un grup mic, să ne felicităm că avem ideea de a extinde această măsură pentru un grup mai mare.

Iar considerațiile cu privire la vârsta celui care începe o afacere cred că nu e cazul să le facem de la acest microfon, pentru că oricine are dreptul în România să dezvolte o afacere și statul are obligația să-l sprijine.

De aceea Grupul conservator va sprijini această măsură. Indiferent cine a făcut-o și când, este bine că s-a upgradat și pentru aceasta vă felicităm, domnule ministru.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul Niță, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil Niță:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Intervenția mea este un pic târzie după multele cuvinte care s-au spus aici, dar totuși aș avea câteva lucruri de punctat.

Distinse coleg...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, domnule Niță, vă rog să spuneți ce aveți de spus, nu discutați cu sala, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil Niță:

Eu cred că nimeni nu are dreptul să stabilească când un om din această țară poate să-și asigure existența lui și a familiei, poate, debutând într-o afacere.

Noi nu avem dreptul, legal, și nimeni nu-ți dă acest drept, să poți să spui omului domne, trebuie să fii până în 34 de ani, dacă ai trecut de 34 de ani n-ai voie să debutezi în afaceri.

Este lăudabilă inițiativa pe care... una din puținele inițiative pe care ați avut-o în anii din urmă și care într-adevăr s-a adresat unui segment de populație până în 34 de ani.

Dar este și mai bună această inițiativă a Partidului Social Democrat, a domnului ministru, a Guvernului actual, care extinde această măsură pentru toți oamenii care n-au avut o afacere niciodată, au lucrat în diverse societăți, au rămas fără loc de muncă și acum vor să debuteze într-o miniafacere, să-și asigure traiul lor și al familiei, lucru care este foarte normal și pentru care vă rog, pe toți colegii, să votați această inițiativă.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul ministru Jianu, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Nicolae Jianu:

Domnule președinte,

Nu obișnuiesc să intervin, dar aș vrea să corectăm un lucru și să-i spun domnului Tinel că am schimbat vreo 3 guverne Boc până când această reglementare să fie pusă în practică, pentru că ea e o inițiativă a mea, a mediului privat, trimisă către Guvernul Boc, nu a Guvernului Boc trimisă către mediul de afaceri.

Eu împreună cu un grup de oameni din mediul privat am lucrat la această reglementare, Guvernul Boc numai a dat-o să fie implementată.

Acum ceea ce facem noi e numai să schimbăm paradigma, să schimbăm paradigma în sensul în care nu întreprinzătorul e tânăr, pentru că eu am reprezentat la nivel european vreo 300.000 de tineri întreprinzători și să știți că aveam întreprinzători la 20, 20 și un pic de ani care erau milionari în euro.

Nu întreprinzătorul e tânăr, ci afacerea e tânără, afacerea e nouă.

Poți să ai 70 de ani și să fii debutant în afaceri, pentru că afacerea ta începe de la punctul zero.

Și atunci trebuie să dăm șanse egale oricărui om.

Dar vreau să rămână acest lucru menționat: inițiativa venită din mediu privat.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Dacă aveți observații la amendamentele admise de la punctul 1 la punctul 13?

Nu sunt observații. Proiectul de lege trece la votul final. Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii privind parteneriatul public-privat (PL-x 457/2013/2014). (rămasă pentru votul final)  

14. În continuare, avem Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii privind parteneriatul public-privat.

Din partea inițiatorului, vă rog.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Năstase (secretar de stat, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine):

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine susține raportul comun înlocuitor realizat de Comisia de industrie și Comisia juridică, de disciplină și imunități, care de fapt dă un aviz negativ asupra cererii de reexaminare a președintelui asupra Legii parteneriatului public-privat și susține forma transmisă inițial către Președinție, spre promulgare.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul Iancu, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Stimați colegi,

Domnule președinte,

Avem în discuție o cerere de reexaminare.

Comisiile, respectiv Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru industrii au luat în considerare, pe de o parte, poziția Senatului, care a respins cererea de reexaminare la solicitarea președintelui, a reanalizat motivele puse în discuție de către Președinție, mai ales că o parte dintre referiri sunt strict legate de normele de tehnică legislativă, respectiv se face referire la faptul că textul ar trebui să fie formulat clar, fluent, inteligibil, fără dificultăți sintactice etc.

În consecință, cele două comisii propun plenului spre dezbatere și adoptare proiectul de respingere a cererii de reexaminare a Legii privind parteneriatul public privat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Dacă mai dorește cineva să ia cuvântul?

Domnul Tinel, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al PDL va vota împotriva cererii de respingere, pentru că motivele pentru care a fost întoarsă la Parlament pentru reexaminare n-au fost rezolvate.

Motivele excepționale legate de interesul național sau local nu și-au găsit rezolvarea în textul de lege și, la fel, chestiuni legate de transparență în ceea ce privește înlocuirea parteneriatului privat.

Din aceste motive, noi credem că Legea parteneriatului public-privat nu răspunde exigențelor Comisiei Europene și nici exigențelor investitorilor privați care vor un mediu de afaceri predictibil și o relație contractuală corectă între beneficiar și furnizorul de servicii.

Votăm împotriva acestui raport de respingere.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă rog, cine mai dorește să ia cuvântul?

Dacă aveți observații la amendamentele respinse de la punctul 1 la punctul 6?

Nu sunt observații. Vă mulțumesc.

Proiectul de reexaminare trece la votul final.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.8/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (PL-x 167/2010). (rămas pentru votul final)  

15. În continuare, vă supun atenției Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.8/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Din partea Guvernului, nu este cazul.

Din partea Comisiei, domnul Lupu, dacă este, sau...

Din partea Guvernului vorbiți și la proiectul acesta de lege? Vă rog, numai o clipă.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Năstase:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Guvernul susține raportul înlocuitor în forma prezentată de Comisie.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul Moldovan, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Iosif Moldovan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Comisia pentru transporturi a avut un raport înlocuitor pentru această ordonanță.

Este vorba despre Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.8/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.15 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Proiectul de lege a fost adoptat în Senat, în ședința din 8 aprilie 2010.

Membrii Comisiei pentru transporturi și infrastructură au examinat proiectul de lege și documentele conexe în ședința din 6 mai 2014.

Proiectul de lege are ca obiect modificarea și completarea Ordonanței nr.15, așa cum v-am spus, din 2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, prin care se preconizează, printre altele: introducerea rovinietei electronice începând cu data de 1 august 2010 și eliminarea autocolantului matcă-cupon, stabilirea procedurii de exceptare a anumitor vehicule de la plata rovinietelor electronice și redefinirea utilizatorilor români și străini.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât în unanimitate adoptarea proiectului de lege.

În plenul Camerei Deputaților din ședința din 2 iunie s-a hotărât retrimiterea proiectului de lege pentru întocmirea unui nou raport.

În urma retrimiterii, am analizat din nou amendamentele propuse și am acceptat aceste amendamente, urmând să aprobăm în comisie, în unanimitate, acest raport suplimentar și îl supunem plenului spre vot.

Mulțumesc frumos.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Deputații aparținând Grupului Parlamentar al PNL vor vota acest proiect de lege prin care în rândul excepțiilor de la plata rovinietei au fost introduse și autovehiculele aparținând Societății Naționale de Cruce Roșie.

Prin amendamentul parlamentarilor liberali adoptat de Comisia pentru transporturi este completat cadrul legislativ în vigoare.

Astfel, această organizație de utilitate publică care intervine în caz de dezastre, salvând viețile oamenilor, și care asigură comunităților locale sprijin logistic în situații dificile va beneficia de un important suport prin exceptarea de la plata tarifului de utilizare a infrastructurii.

Consider că această organizație, prin acțiunile sale umanitare, realizate de-a lungul timpului, și-a câștigat dreptul de a avea acces la o astfel de facilitate.

Și sunt convins că pe viitor Societatea Națională de Cruce Roșie va dovedi aceeași implicare exemplară în gestionarea situațiilor critice care pun în pericol siguranța și viața cetățenilor acestei țări.

Vă mulțumesc.

Și, încă o dată, parlamentarii Grupului PNL vor vota aceste amendamente.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc și eu, domnule Simedru.

Domnul Șova, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Șova:

Mulțumesc, domnule președinte.

Relativ la acest proiect de lege, sigur că pe lângă o serie de reglementări care trebuiau aduse în actualitate - și mă refer aici la rovinieta electronică - este vorba și de câteva amendamente ce exonerează de la plata vinietei, a tarifului de utilizare a drumurilor, din partea unor instituții care țin de siguranța națională.

Din acest punct de vedere am remediat o inechitate, având în vedere că în precedenta reglementare doar unul dintre serviciile secrete era exonerat de la plata acestei obligații legale, iar celelalte două nu erau exonerate.

Cu această ocazie, toate serviciile secrete din România care sunt implicate în siguranță națională sunt exonerate de la plata tarifului de utilizare a infrastructurii rutiere, iar pe lângă aceasta vorbim și despre exonerarea de la plata rovinietei a Societății de Cruce Roșie.

Cu această ocazie, cred că am deschis o nouă inechitate, având în vedere că nu numai Societatea de Cruce Roșie din România desfășoară activități umanitare.

Este singura care a depus o solicitare în acest sens și e de apreciat voința comisiei de a o accepta însă cred că, pe această linie, toate societățile care au în vedere activități umanitare și care exploatează parc auto să vină și să solicite facilități asemănătoare.

Mai menționez că de fapt Societatea Română de Cruce Roșie desfășoară o mulțime de activități cu caracter comercial în utilizarea parcului auto pe care îl are. Și enumăr aici, dau un exemplu, doar cea care privește transportul pacienților la dializă, activitate care este pur și simplu o activitate de transport pasageri plătită de la bugetul de stat al României.

Sper ca și celelalte fundații, asociații care au în obiectivul lor aceeași preocupare pentru intervenții cu caracter umanitar să solicite și noi să avem aceeași disponibilitate în a le exonera și pe celelalte societăți asemănătoare Crucii Roșii de la plata acestui tarif.

Desigur că și Grupul PSD va susține și în plen adoptarea acestui proiect de lege.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Dacă mai dorește cineva?

Vă rog. Da. Vă mulțumesc.

Dacă aveți obiecții la amendamentele admise de la punctul 1 la punctul 31?

Nu sunt obiecții. Vă mulțumesc.

Proiectul de lege trece la votul final.

Vă rog, domnule Iancu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii privind parteneriatul public-privat (PL-x 457/2013/2014). (rămasă pentru votul final)  

Domnul Iulian Iancu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vă rog să-mi permiteți să aduc în discuție o observație de la Departamentul Legislativ.

La cererea de reexaminare la Curtea de Conturi a fost scăpat din vedere că era trecut în buget anul 2013 și deja vorbim de anul 2014.

Solicităm această modificare, în loc de 2013, la art.55 alin.(7) să fie în loc de anul 2013, anul 2014.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

E vorba de Proiectul de Lege cu parteneriatul public-privat.

Supun votului dumneavoastră acest lucru.

Din sală:

Eroare materială.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Iancu.

Eroare materială, de fapt, nici n-ar fi trebuit să o supun votului, ce vorbim?

Deci vă rog să votați, totuși.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Da. Vă mulțumesc.

Cu 102 voturi pentru, două împotrivă și 9 abțineri eroarea materială va fi îndreptată, să-i spun așa.

Înainte de a trece la următorul proiect de lege, îi dau cuvântul domnului deputat Alin Petrache.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Informare privind demisia din calitatea de deputat a domnului Adrian-Alin Petrache.  

Domnul Adrian-Alin Petrache:

Bună ziua.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Alin Petrache, deputat în Parlamentul României în mandatul 2012-2016, reprezentând Colegiul nr.15, Circumscripția nr.42, București, vă rog să luați act de demisia mea, începând cu data de astăzi, 11 iunie 2014.

Motivul demisiei mele îl constituie dorința de a mă dedica întru totul Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Vreau să mulțumesc astăzi, să vă mulțumesc dumneavoastră, colegilor mei. A fost o experiență minunată, inedită pentru mine și aș dori ca pe viitor să promovați și să sprijiniți orice fel de inițiativă legislativă care promovează sportul în România, educația fizică și, nu în ultimul rând, sănătatea unei națiuni.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc și eu, domnule Petrache.

Îl felicit încă o dată pe domnul Petrache.

Trecem în continuare la dezbaterile noastre și intrăm în propunerile de respingere, ca să spun așa.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Codului de procedură fiscală (Pl-x 27/2014). (rămasă pentru votul final)  

17. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Codului de procedură fiscală.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul? Nu.

Din partea Comisiei de buget, finanțe?

Vă rog, domnule Viorel Ștefan.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Ștefan:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Codului de procedură fiscală.

Conform prevederilor art.75 alin.(1) din Constituția României și ale art. 92 alin.(1) din Regulamentul Camerei, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în ședința din 4 februarie 2014.

La întocmirea prezentului raport s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

Fac precizarea că Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative legislative.

În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea face parte din categoria legilor ordinare.

Potrivit obiectului de reglementare, executarea silită a sumelor pentru stingerea creanțelor fiscale trebuie să se realizeze prin poprire asupra a 50% din sumele existente în conturile bancare ale debitorului.

În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaților, cu modificările și completările ulterioare, membrii comisiei au examinat propunerea legislativă menționată mai sus în ședința din 5 martie 2014.

La dezbatere, din partea Ministerului de Finanțe a fost prezent domnul secretar de stat Dan Manolescu.

În urma examinării propunerii legislative și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, deoarece s-ar crea un tratament discriminatoriu între creditorul public și creditorii privați în ceea ce privește executarea silită.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc și eu.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul? Nu.

Proiectul de lege trece la votul final.

Procedură, domnul Cernea, vă rog.

Chiar vă simțeam lipsa astăzi.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Am mai cerut acest lucru. Peste câteva poziții, la propuneri de respingere figurează Legea parteneriatului civil.

Sunt o serie de neclarități și de probleme cu felul în care a fost dat votul la Comisia juridică.

Am cerut, până când se clarifică aceste aspecte și să putem discuta în plen pe baza unui raport corect întocmit, legea să fie retrasă de pe ordinea de zi.

Mi s-a spus că doar liderii de grup pot să facă acest lucru.

De aceea, apelul pe care vi-l adresez este la unul dintre cei 7 lideri de grup, să pună mai presus demnitatea acestei instituții și necesitatea de a discuta un raport corect întocmit, mai presus decât eventualele pierderi de imagine.

De aceea fac un apel la un lider de grup să ceară scoaterea de pe listă a acestei propuneri legislative până când se clarifică situația cu votul acordat în Comisia juridică.

Am făcut cerere și la Biroul permanent și încă nu mi s-a răspuns.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc și eu.

Domnul Tinel, ați văzut ce problemă avem, da?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind utilizarea monedei naționale (Pl-x 532/2013). (rămasă pentru votul final)  

18. În continuare, avem Propunerea legislativă privind utilizarea monedei naționale.

Din partea inițiatorului nu este nimeni.

Domnul Viorel Ștefan, vă rog.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Ștefan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Fiind sesizată pe fond, comisia noastră a luat în dezbatere prezenta propunere legislativă.

Camera Deputaților este, conform prevederilor Constituției și Regulamentului Camerei, Cameră decizională.

Fac precizarea că propunerea a fost respinsă în Senat, Consiliul Legislativ a avizat favorabil, s-au primit avize negative de la Comisia de politică economică și Comisia juridică, de disciplină și imunități, Guvernul a transmis un punct de vedere negativ și, în raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa face parte din categoria legilor ordinare.

Inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare instituirea obligației utilizării monedei naționale pentru plata taxelor și serviciilor percepute sau oferite de stat, făcând excepție de la această normă juridică situația prevăzută la art.9 alin.(31) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, se propune instituirea dreptului destinatarului serviciului prestat de a refuza plata în cazul în care aceasta este exprimată în altă monedă decât cea națională.

În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei, membrii comisiei au examinat propunerea legislativă în ședința din 5 februarie.

În urma examinării, cu majoritate de voturi, comisia a hotărât să supună plenului Camerei spre dezbatere și adoptare respingerea Propunerii legislative privind utilizarea monedei naționale, deoarece nu se justifică promovarea propunerii legislative, aceasta reglementând un domeniu care se află în competența Băncii Naționale a României, încălcând astfel principiul independenței Băncii Centrale, iar, pe de altă parte, anulând libertatea operațiunilor valutare între nerezidenți și rezidenți în cazul la care se referă inițiatorii.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc și eu.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Anton Doboș:

Domnule președinte,

În calitate și de inițiator, și de reprezentant al Grupului parlamentar al PNL, noi susținem această inițiativă legislativă, având în vedere faptul că vine în folosul cetățeanului, deci considerăm că este un lucru pozitiv.

Având în vedere fluctuațiile monedelor străine pe piața românească, asta ar ajuta cetățenii, populația, să fie feriți de aceste riscuri.

În consecință, Grupul parlamentar al PNL susține această inițiativă parlamentară.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul Tinel, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al PDL solicită retrimiterea la comisie pentru două săptămâni a acestui proiect de act normativ.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Tinel de retrimitere la comisie pentru două săptămâni a acestui proiect de lege. Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 35 de voturi pentru, 71 împotrivă, două abțineri, propunerea Grupului PDL a fost respinsă.

Dacă mai aveți alte observații sau mai are cineva observații la proiectul de lege?

Vă mulțumesc. Nu sunt observații.

Proiectul de lege trece la votul final.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii partidelor politice nr.14/2003 (PL-x 458/2013). (rămas pentru votul final)  

19. În continuare, vă supun atenției Proiectul de Lege pentru modificarea Legii partidelor politice nr.14/2003.

Din partea inițiatorului, dacă dorește cineva să ia cuvântul?

Domnul Bot nu este.

Domnul Ciucă, vă rog, din partea Comisiei juridice.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Voi prezenta pe scurt Raportul asupra Proiectului de Lege pentru modificarea Legii partidelor politice nr.14/2003.

Am fost sesizați regulamentar și legal.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu unele observații, această propunere.

Totuși, luând în calcul toate elementele care au fost în dezbatere în cadrul Comisiei juridice, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi, doar 3 voturi împotrivă, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea acestui proiect de lege ce face parte din categoria legilor organice.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Dacă...

Vă rog, domnul Cernea.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Și eu sunt de acord cu opinia comisiei, sunt persoane juridice distincte partidele, respectiv fundațiile și asociațiile.

Nu ar avea niciun sens să facem o legătură între ele, astfel încât să nu poată fi înființate partide care au un nume similar cu al unor organizații neguvernamentale.

E o practică uzuală. Chiar și în alte țări sunt multe partide care au chiar organizații neguvernamentale asociate partidelor.

Uneori numele acestora este similar cu al partidelor.

Nu are rost să venim cu restricții suplimentare în ceea ce privește sistemul de partide și sistemul electoral.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Dacă mai sunt alte observații? Nu sunt. Proiectul de lege trece la votul final.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind completarea art.36 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997 (Pl-x 453/2013). (rămasă pentru votul final)  

20. În continuare, vă supun atenției Propunerea legislativă privind completarea art.36 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997.

Din partea inițiatorului, dacă dorește cineva să ia cuvântul?

Da? Vă rog, domnule Harbuz.

Dumneavoastră sunteți și inițiator și... comisie.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu Harbuz:

Mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare completarea art.36 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările și completările ulterioare, în sensul eliminării unor lacune legislative care au creat disfuncționalități în aplicarea legii.

Guvernul nu susține adoptarea inițiativei legislative.

Comisia pentru administrație publică a dat aviz negativ.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a dat aviz negativ.

În urma dezbaterilor, cele două comisii sesizate în fond au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare raportul de respingere a acestui proiect.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul? Nu.

Proiectul de lege trece la votul final.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii voluntariatului nr.195/2001 (Pl-x 627/2013). (rămasă pentru votul final)  

21. În continuare, vă supun atenției Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii voluntariatului nr.195/2001.

Domnul Ciucă, vă rog.

Din partea inițiatorului nu dorește nimeni.

Domnul Ciucă, din partea comisiei.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Acest raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii voluntariatului nr.195/2001 arată că respectiva comisie juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată legal.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins inițiativa legislativă, Guvernul nu susține adoptarea, Comisia pentru muncă și protecție socială a avizat negativ inițiativa, Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a avizat negativ această inițiativă, Comisia pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați a avizat negativ această inițiativă.

Inițiativa face parte din categoria legilor ordinare.

Și, în urma dezbaterii, cu unanimitate de voturi, membrii comisiei propun plenului respingerea acestei inițiative.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul? Nu.

Propunerea legislativă trece la votul final.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea art.42 din Legea nr.51/2006 - Legea serviciilor comunitare de utilități publice (Pl-x 632/2013). (rămasă pentru votul final)  

22. În continuare, vă supun atenției Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.42 din Legea nr.51/2006 - Legea serviciilor comunitare de utilități publice.

Dacă din partea inițiatorului dorește cineva să ia cuvântul? Nu.

Domnul Iancu, din partea comisiei. Vă rog.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Domnule președinte,

Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată pentru dezbatere și avizare în fond cu această propunere legislativă.

Vorbim despre o propunere legislativă pentru care Guvernul și-a exprimat nesusținerea.

De asemenea, Senatul a respins această propunere legislativă, precum și faptul... avem de adus în discuție și avizul negativ al comisiilor de specialitate, respectiv Comisia juridică, Comisia pentru buget, Comisia pentru administrație.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei propun plenului în unanimitate respingerea propunerii legislative.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul? Nu.

Propunerea legislativă trece la votul final.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind parteneriatul civil (Pl-x 670/2013). (rămasă pentru votul final)  

23. În continuare, vă supun atenției Propunerea legislativă privind parteneriatul civil.

Dacă din partea inițiatorului dorește cineva să ia cuvântul?

Domnul Cernea, vă rog.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Stimați colegi,

În primul rând, suntem în fața unei fraude, a unei fraudări a votului la Comisia juridică.

Raportul notează că ar fi fost prezenți 24 de membri din 25. În realitate, la momentul votului au fost 11. Acest lucru este filmat. Presa a prezentat știri pe această temă.

O dezbatere în plenul Parlamentului în baza unui raport întocmit în mod fraudulos va avea reverberații la nivel național și la nivel internațional.

De aceea, vă spun că pentru această instituție, indiferent despre ce lege este vorba, felul în care noi ajungem s-o dezbatem în plen reprezintă o chestiune extrem de gravă.

Eu am făcut apel mai devreme la liderii de grup, încă mai poate fi retrimisă la comisie această lege, dacă există măcar o înțelepciune și o dorință de a salva această instituție. Pentru că, vă spun, reverberațiile vor fi la nivel internațional.

Trecând însă la tema de fond, parteneriatul civil este o instituție reglementată deja în foarte multe țări, în majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene.

Este o instituție care le permite celor care conviețuiesc împreună în baza afecțiunii, în baza respectului reciproc, să poată să beneficieze de un minimum de drepturi.

De exemplu, dacă unul dintre cei 2 parteneri - oricând se poate întâmpla acest lucru - își pierde viața, celălalt să poată să moștenească o parte din averea dobândită în comun.

Dacă cei 2 membri ar dori să contracteze un credit, să o poată face însumând veniturile celor 2.

Dacă unul dintre cei 2 are nevoie de îngrijiri medicale, celălalt partener să poată să fie considerat aparținător.

Acestea sunt chestiuni de viață care se pot întâmpla oricui.

În plus, la recensământul din 2002, peste 800.000 de cetățeni români au declarat că trăiesc în aceste uniuni consensuale, adică nu sunt căsătoriți, trăiesc însă împreună, uneori au și copii.

Or, situația lor este nereglementată în acest moment.

Mai mult, România prin art.277 din Codul civil interzice parteneriatul civil și nu recunoaște nici parteneriatele civile încheiate în alte țări, inclusiv de către parteneri români sau străini, ceea ce creează dificultăți și unor cetățeni străini, unor expați care vin să lucreze ani de zile în România.

Așadar, o astfel de reglementare ar veni în întâmpinarea a mii, zeci de mii, poate sute de mii de cupluri și desigur că legea este construită pentru a nu exista niciun fel de discriminare, inclusiv pe baza orientării sexuale.

Așadar sunt și cupluri heterosexuale care ar beneficia de această lege, iar experiența franceză e grăitoare. 94% dintre cetățenii francezi care au apelat la parteneriatul civil au fost din cadrul unor cupluri heterosexuale. Desigur, pot apela la această formă de uniune și cuplurile formate din persoane de același sex.

Ar fi o lege care ar aduce România, ar pune România în același plan cu marea majoritate a țărilor membre ale Uniunii Europene și cu tot mai multe state din Statele Unite. În țările civilizate o astfel de legislație este deja, așadar, asumată.

Fac apel la dumneavoastră, fac apel la conștiința dumneavoastră, fac apel la solidaritatea dumneavoastră cu cetățeni care au în acest moment dificultăți care țin de viața de zi cu zi.

Din partea comisiei, eu personal nu recunosc acest raport.

Vă spun că am făcut apel la Biroul permanent de două ori, am revenit cu un apel pentru ca tema să fie rediscutată în comisie, iar raportul să fie întocmit într-un mod legal, într-un mod corect.

Este un abuz de serviciu care îi expune pe cei care l-au comis inclusiv unor plângeri penale. Sper foarte mult să ne respectăm instituția, să respectăm procedurile.

Și în ceea ce privește drepturile cetățenilor acestei țări, să le recunoaștem, nu să le aruncăm la coș.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc și eu.

Din partea comisiei, vă rog, domnule Nica.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Senatul României, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în ședința din data de 17 decembrie 2013.

Guvernul României, prin punctul său de vedere transmis Parlamentului României sub numărul 2034 din 31 octombrie 2013, nu susține adoptarea acestei inițiative legislative.

Comisia pentru sănătate și familie a transmis un aviz nefavorabil.

Comisia pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați a transmis de asemenea un aviz nefavorabil.

Consiliul Legislativ a avizat propunerea legislativă cu observații și propuneri, conform avizului nr.1042.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât cu majoritate de voturi, un vot împotrivă, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative privind parteneriatul civil, având în vedere următoarele aspecte.

Inițiativa este în contradicție cu art.258, 259, 271 și 277 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De altfel, legătura dintre cele două instituții juridice, familia și căsătoria, este statuată și în art.48, în special în alin.(1) din Constituția României, republicată, conform căruia "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor".

Coaliția pentru Familie și Constituție a transmis Comisiei juridice un memoriu referitor la propunerea legislativă prin care solicită respingerea acesteia.

Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice a transmis Comisiei juridice un memoriu prin care susține adoptarea propunerii legislative.

Centrul "Parteneriat pentru Egalitate" a transmis un memoriu prin care susține adoptarea propunerii respective.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc și eu.

Dacă mai dorește cineva să ia cuvântul?

Dar ce anume, domnule Cernea, procedură sau ce aveți?

Eu nu discut regulamentul cu dumneavoastră acum. Aveți Comisia pentru regulament, vă adresați acolo.

Alte observații dacă sunt? Nu sunt. Vă mulțumesc.

Proiectul de lege trece la votul final.

Da, vă rog, spuneți.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Conform art.102 mai am dreptul încă o dată, până la finalizarea dezbaterilor, să mai iau cuvântul, ca inițiator.

Voiam să mai spun un singur lucru, foarte pe scurt.

În punctul de vedere al Guvernului, citat, menționat și de președintele Comisiei juridice, se vorbește foarte mult despre căsătorie.

Este o confuzie care se face între căsătorie și parteneriat civil. Sunt chestiuni distincte.

M-aș fi așteptat la un punct de vedere mult mai aprofundat, nu atât de superficial, din partea Guvernului.

Nu trebuie făcută confuzia între căsătorie și parteneriat civil.

Căsătoria e o chestiune distinctă, neafectată în niciun fel de existența parteneriatului civil.

Acum, pentru că legea va trece la votul final, vă îndemn încă o dată să votați în favoarea acesteia.

Ar fi un pas înainte pentru democrația și pentru drepturile civile din această țară.

Vă rog foarte mult să nu menținem România la o margine, mai ales la figurat, a Uniunii Europene.

Să o aducem în centrul Uniunii Europene, ca pe o democrație puternică, de care să fim mândri.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Nefiind alte observații, proiectul de lege trece la votul final.

Mai luăm un proiect.

Eu zic să încheiem ședința.

Nu, haideți, că mai avem două minute, să fim totuși stricți.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 29/2014). (rămasă pentru votul final)  

24. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva? Nu.

Din partea Comisiei pentru sănătate, doamna președintă Rodica Nassar, vă rog.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Doamna Rodica Nassar:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru sănătate și familie au fost sesizate cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Consiliului Economic și Social, avizul negativ al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, precum și punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.448, în sensul includerii în rândul persoanelor cu handicap care beneficiază de alocație de stat în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 100%, precum și de alocație lunară de hrană, a copiilor diagnosticați cu fenilcetonurie, celiachie și hepatită cronică.

În conformitate cu prevederile art.63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cele două comisii au dezbătut separat proiectul de lege, iar raportul comisiilor a fost adoptat cu majoritate de voturi, în sensul respingerii inițiativei legislative.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice și a fost de asemenea respinsă de Senat în februarie 2014.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, comisiile propun plenului Camerei Deputaților respingerea inițiativei legislative din următoarele considerente.

Evaluarea în vederea încadrării în grad de handicap pentru copii 0-18 ani se face de către Comisia pentru protecția copilului de la nivelul fiecărui județ sau sector al municipiului București, prin Serviciul de Evaluare Complexă, conform prevederilor Legii nr.448/2006.

Ordinul nr.2.260/2012 pentru modificarea Ordinului nr.725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială acestora precizează că identificarea și aprecierea gradului de handicap se fac prin raportare la clasificarea internațională a funcționării dizabilităților și sănătății, versiunea pentru copii și tineri, adoptată de Organizația Mondială a Sănătății în anul 2007.

Aceasta ia în considerare deficiența, afectarea, limitarea activității și restricțiile de participare socială ale persoanei respective.

Prezența unei condiții de sănătate, boli, afecțiuni este o premisă, dar aceasta nu conduce obligatoriu la handicap sau dizabilitate.

Diagnosticul medical nu este suficient pentru a fundamenta încadrarea într-o categorie de handicap. El trebuie corelat cu evaluarea psiho-socială, factori de mediu, inclusiv cei familiali, calitatea educației, măsurile luate de familie, posibila neglijare, precum și factorii personali.

În acest context, precizăm că tipurile de handicap sunt prevăzute la art.86 alin.(2) din Legea nr.448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acestea fiind: fizic, vizual, auditiv, surdo-cecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat boli rare.

Afecțiunile la care se face referire în propunerea legislativă, respectiv: fenilcetonuria, celiachia și hepatita cronică, se încadrează în grad de handicap în conformitate cu criteriile psiho-medico-sociale de evaluare a gradului de handicap pentru copii 0-18 ani și sunt prevăzute în Ordinul nr.725/12.709/2002, fiind detaliate în Anexa nr.2 la punctul V, lit. a) și s).

Acordarea de drepturi suplimentare pentru anumite categorii de afecțiuni sau boli ar fi discriminatorie pentru celelalte categorii de persoane cu handicap, nevoile de asistență socială specializată fiind similare.

Inițiatorii nu precizează sursele financiare necesare aplicării măsurii propuse, încălcând astfel dispozițiile art.138 alin.(5) din Constituția României, precum și cele ale art.15 alin.(1) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Mulțumesc.

Vă rog, domnule Dobre.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule președinte,

Permiteți-mi să fac un apel și la colegii din majoritatea care sprijină Guvernul.

Totuși acest proiect de lege se referă la o categorie restrânsă de copii aflați într-o situație extremă care necesită un tratament care costă foarte mult.

De aceea, această propunere v-aș solicita să o retrimiteți la comisie pentru o discuție suplimentară.

Este vorba de o categorie limitată de copii, într-o situație de boli extreme.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulțumesc.

Doamna Drăghici, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cu siguranță că la prima vedere această inițiativă legislativă este generoasă, pentru că într-adevăr acești copii care suferă de boli genetice, cum ar fi celiachia și respectiv fenilcetonuria, sunt expuși unui grad oarecare de dizabilitate.

Nu același lucru se poate vorbi despre cei cu hepatite cronice care... sunt diferite stadii, funcționale și respectiv organice, dar aceasta nu justifică ca în mod automat aceste boli să fie incluse într-un grad de handicap.

Pentru că știți că există diferențe chiar și la pensionari: pensionari de boală și pensionari cu handicap.

Deci eu consider că nu ar trebui retrimisă la comisie, pentru că în Comisia noastră pentru sănătate și familie am analizat cu foarte mult discernământ această inițiativă legislativă, pe care de altfel am apreciat-o, dar cu responsabilitate și profesionalism ne-am dat votul pentru ca legislația în vigoare, care se referă la evaluarea persoanelor cu handicap, să fie aplicată în continuare, pentru că nu prejudiciază absolut deloc situația acestor copii care prezintă aceste boli.

Și așa cum a spus și doamna președintă a comisiei, de fapt noi nu vrem să facem nicio discriminare cu celelalte boli ale copilului sau adultului.

Și nu este numai o problemă financiară, că nu avem precizată sursa de finanțare.

Partidul Social Democrat... și Guvernul Ponta vor găsi întotdeauna resurse pentru situații grave și cu adevărat speciale, dar în această inițiativă legislativă noi am dat votul pentru ceva corect și de aceea sper să nu trebuiască să retrimitem la comisie acest proiect legislativ.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc și eu.

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie, a domnului Dobre. Vă rog să votați.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Vă mulțumesc.

Cu 48 de voturi pentru, 67 împotrivă și două abțineri, propunerea domnului Dobre nu a trecut.

Vă mulțumesc. Proiectul de lege trece la votul final.

Închidem ședința aici. La ora 12.30 avem vot final. Vă mulțumesc.

 
    Informare privind activarea domnului deputat Mario-Ernest Caloianu în cadrul UNPR, aparținând Grupului parlamentar al PSD.  

După pauză.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Stimați colegi,

Întârzierea a fost cauzată de motive tehnice, ca să dăm prilejul colegilor pe care îi vom valida să voteze și le-am făcut cartele. Acesta a fost motivul, ca să știți.

Înainte de a intra în ședința de vot final, spre bucuria tuturor, o să dau cuvântul domnului Caloianu Mario-Ernest, dacă este în sală.

Dacă nu, citesc eu atunci cererea Domniei Sale:

"Subsemnatul Caloianu Mario-Ernest, deputat ales în Circumscripția electorală nr.52 din Colegiul uninominal nr.3, vă aduc la cunoștință faptul că, începând cu data de 12 iunie 2014, mă declar deputat UNPR, aparținând Grupului parlamentar al PSD din Parlamentul României."

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final:  

La primul punct al ședinței de vot final avem votul asupra validării unor mandate de deputat și, după validare, fiecare deputat depune în fața plenului Camerei, întrunită în ședință solemnă, jurământul de credință față de țară și popor.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Validarea unor mandate de deputat; (aprobată)

Vă rog să vă pregătiți pentru intonarea Imnului național al României.

       

(Se intonează Imnul național al României "Deșteaptă-te, române!".)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Comisia de validare a propus validarea tuturor mandatelor celor cinci deputați declarați aleși la alegerile parțiale din 25 mai 2014, nominalizați în raportul comisiei prezidate în ședința de ieri a Camerei Deputaților de domnul președinte Florin Iordache.

Potrivit art.10 din Regulament, urmează votul pentru validarea mandatelor tuturor celor cinci deputați aleși.

Vă rog să vă pregătiți de vot.

Să înceapă votul.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 293 de voturi pentru, niciunul împotrivă, nicio abținere, cei cinci candidați sunt declarați deputați.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Depunerea jurământului de credință față de țară și popor de către Laura Marin, Petru-Sorin Marica, Andrei Daniel Gheorghe, Ovidiu Ioan Silaghi și Florică Bîrsășteanu, în ședință solemnă.  

Urmează jurământul față de țară și popor.

Dau cuvântul doamnei deputat Maria Laura. Marin Laura, iertați-mă.

Cred că nu trebuie să vă repet că fiecare deputat va rosti solemn, de la tribună, cu mâna pe Constituție și Biblie, jurământul scris, pe care-l va semna și încredința spre păstrare președintelui Camerei.

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Doamna Laura Marin:

Mulțumesc, domnule președinte.

(Cu mâna pe Constituție și Biblie rostește jurământul scris.)

Eu, Marin Laura, deputat ales în Circumscripția electorală nr.18 Galați, Colegiul uninominal nr.9,

Jur credință patriei mele România.

Jur să respect Constituția și legile țării.

Jur să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României.

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor.

Așa să mă ajute Dumnezeu!

(Semnează jurământul și îl depune la președintele de ședință.)

(Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumim.

Are cuvântul în continuare domnul deputat Marica Petru-Sorin.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru-Sorin Marica:

Mulțumesc, domnule președinte.

(Cu mâna pe Constituție și Biblie rostește jurământul scris.)

Eu, Marica Petru-Sorin, deputat ales în Circumscripția electorală nr.22 Hunedoara, Colegiul uninominal nr.3,

Jur credință patriei mele România.

Jur să respect Constituția și legile țării.

Jur să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României.

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor.

Așa să mă ajute Dumnezeu!

(Semnează jurământul și îl depune la președintele de ședință.)

(Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Are cuvântul în continuare domnul deputat Gheorghe Daniel Andrei. Cu mâna pe Biblie, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

(Cu mâna pe Constituție și Biblie rostește jurământul scris.)

Eu, Gheorghe Andrei Daniel, deputat ales în Circumscripția electorală nr.25 Ilfov, Colegiul uninominal nr.4,

Jur credință patriei mele România.

Jur să respect Constituția și legile țării.

Jur să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României.

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor.

Așa să mă ajute Dumnezeu!

(Semnează jurământul și îl depune la președintele de ședință.)

(Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Are cuvântul în continuare domnul deputat Silaghi Ovidiu Ioan.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

(Cu mâna pe Constituție și Biblie rostește jurământul scris.)

Eu, Silaghi Ovidiu Ioan, deputat ales în Circumscripția electorală nr.32 Satu Mare, Colegiul uninominal nr.2,

Jur credință patriei mele România.

Jur să respect Constituția și legile țării.

Jur să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României.

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor.

Așa să mă ajute Dumnezeu!

(Semnează jurământul și îl depune la președintele de ședință.)

(Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Are cuvântul în continuare domnul deputat Bîrsășteanu Florică.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Florică Bîrsășteanu:

(Cu mâna pe Constituție și Biblie rostește jurământul scris.)

Jurământ de credință față de țară și popor.

Eu, Bîrsășteanu Florică, deputat ales în Circumscripția electorală nr.37 Timiș, Colegiul uninominal nr.3,

Jur credință patriei mele România.

Jur să respect Constituția și legile țării.

Jur să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României.

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor.

Așa să mă ajute Dumnezeu!

(Semnează jurământul și îl depune la președintele de ședință.)

(Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final: Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (PH CD 31/2014); (adoptat)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

În continuare, stimați colegi, o să trecem la partea a doua a votului final.

2. Vă supun aprobării Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 294 de voturi pentru, unu contra și o abținere, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 48/2012 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PH CD 30/2014); (adoptat)

3. În continuare vă supun votului Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 48/2012 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 302 voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Bilanțul Strategic Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii COM (2014) 130 (PH CD 32/2014); (adoptat)

4. În continuare Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind Bilanțul Strategic Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 308 voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind participarea Camerei Deputaților la bugetul Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (PH CD 33/2014); (adoptat)

5. În continuare avem Proiectul de Hotărâre privind participarea Camerei Deputaților la bugetul Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 307 voturi pentru, un vot împotrivă și două abțineri, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

6. În continuare vă supun votului Proiectul de Hotărâre privind vacantarea...

Vă rog, domnule Cernea.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Stimați colegi,

Dacă doriți să luați cuvântul, vă invit după mine.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Poate-i invitați la bufet, că aici nu puteți.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă atrag atenția, stimați colegi, că noi am votat să plătim o cotizație fără a se preciza cuantumul acesteia. Sigur, trebuie să respectăm libertatea religioasă, e foarte bine că există această adunare interparlamentară a ortodoxiei. Totuși, mult prea multe fonduri publice se duc către ortodoxie, fie de la Parlament, fie de la Guvern, fie de la consiliile locale. Trebuie să oprim acest lucru. În România nu există biserică de stat.

Vă mulțumesc. (Vociferări.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (PH CD 34/2014); (adoptat)

6. În continuare vă supun votului încă o dată Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 308 voturi pentru, unu împotrivă și o abținere, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind măsuri de reglementare a depozitării semințelor de consum și a regimului certificatelor de depozit pentru acestea (PL-x 164/2014); (adoptat)

În continuare, la punctul 7 avem: Proiectul de Lege privind măsuri de reglementare a depozitării semințelor de consum și a regimului certificatelor de depozit pentru acestea.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 309 voturi pentru, nicio abținere, niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind ratificarea Scrisorii de intenție semnată de autoritățile române la București, la 5 martie 2014, aprobată prin Decizia Consiliului Directorilor Executivi ai Fondului Monetar Internațional din 26 martie 2014 (PL-x 264/2014); (adoptat)

8. În continuare avem Proiectul de Lege privind ratificarea Scrisorii de intenție semnată de autoritățile române la București, la 5 martie 2014, aprobată prin Decizia Consiliului Directorilor Executivi ai Fondului Monetar Internațional din 26 martie 2014.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 188 de voturi pentru, 105 împotrivă și 18 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.29/1997 privind Codul aerian civil (PL-x 550/2013); (adoptat)

9. În continuare Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.29/1997 privind Codul aerian civil.

Vot.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 311 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri (PL-x 278/2014); (adoptat)

10. În continuare vă supun votului Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 278 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 34 de abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Legea privind parteneriatul public-privat, reexaminată la cererea Președintelui României (PL-x 457/2013/2014); (adoptată)

În continuare, la punctul 11 avem: Lege privind parteneriatul public-privat, reexaminată la cererea Președintelui României.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 187 de voturi pentru, 107 împotrivă și 19 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.8/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (PL-x 167/2010); (adoptat)

12. În continuare avem Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.8/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Vot.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 295 de voturi pentru, un vot împotrivă și 16 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Codului de procedură fiscală (Pl-x 27/2014); (respinsă)

13. În continuare Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Codului de procedură fiscală.

Lege ordinară.

Comisia propune respingerea acestei propuneri legislative.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 295 de voturi pentru, 13 împotrivă și două abțineri, proiectul de lege a fost respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind utilizarea monedei naționale (Pl-x 532/2013); (respinsă)

14. Propunerea legislativă privind utilizarea monedei naționale.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS     Respingere, de asemenea.

Vă mulțumesc.

Cu 190 de voturi pentru, 106 împotrivă și 15 abțineri, proiectul de lege a fost respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii voluntariatului nr.195/2001 (Pl-x 627/2013); (respinsă)

15. În continuare avem Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii voluntariatului nr.195/2001.

De asemenea, comisia propune respingerea.

Vot.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 289 de voturi pentru, 15 împotrivă și șase abțineri, propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.42 din Legea nr.51/2006 - Legea serviciilor comunitare de utilități publice (Pl-x 632/2013); (respinsă)

La punctul 16, de asemenea respingere, avem: Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.42 din Legea nr.51/2006 - Legea serviciilor comunitare de utilități publice.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 184 de voturi pentru, 121 împotrivă și cinci abțineri propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind parteneriatul civil (Pl-x 670/2013); (respinsă)

17. În continuare, de asemenea, avem Propunerea legislativă privind parteneriatul civil.

Comisia, de asemenea, propune respingerea.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 298 de voturi pentru, patru împotrivă și trei abțineri, propunerea legislativă a fost respinsă.

Are cuvântul, normal, domnul Cernea.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă invit din nou să luați cuvântul, dacă doriți, după ce-mi voi încheia scurta intervenție.

Stimați colegi,

Astăzi ați votat pentru un raport de respingere întocmit fraudulos, în care s-a falsificat votul. Acest lucru va arunca încă o umbră asupra Parlamentului României - și așa acuzat pe plan intern și internațional de diverse acte de favorizare a corupției.

Ceea ce se întâmplă este o rușine pentru țara noastră.

Voi redepune această lege în curând, ușor îmbunătățită și sper ca mentalitățile, conștiințele să se deschidă și să vină în întâmpinarea necesităților cetățenilor acestei țări.

Astăzi ați votat doar pentru că unii colegi din comisie au încercat să salveze diurnele. Nu au fost prezenți la ședință, dar s-au trecut ca și cum ar fi fost prezenți pentru a nu încălca art.51 din Regulament.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 356, alineatul (3), din Legea Educației Naționale nr.1/2011 (Pl-x 222/2014); (respinsă)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

18. În continuare vă supun votului Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 356, alineatul (3), din Legea Educației Naționale nr.1/2011.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

De asemenea, respingere.

Cu 280 de voturi pentru, 17 împotrivă și 12 abțineri, propunerea legislativă a fost respinsă.

Domnul Fenechiu, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Domnule președinte,

Dragi colegi,

Este trist că, pe lângă faptul că nu punem în aplicare un articol al unei legi care este în vigoare de trei ani de zile, în contextul în care vorbim de educație, astăzi, când avem ocazia să facem ceva pentru educație, ne opunem finanțării educației.

Este motivul pentru care Grupul PP-DD a votat împotrivă, pentru că Grupul PP-DD chiar crede că educația nu se poate face fără bani, iar a scoate banii din sistemul de învățământ și de educație nu înseamnă altceva decât o lovitură dată educației.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumim și noi.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii partidelor politice nr.14/2003 (PL-x 458/2013); (respins)

19. În continuare, de asemenea, respingere, avem Proiectul de Lege pentru modificarea Legii partidelor politice nr.14/2003.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 291 de voturi pentru, 15 împotrivă și două abțineri, propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind completarea art.36 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997 (Pl-x 453/2013); (respinsă)

20. În continuare avem, de asemenea respingere Propunerea legislativă privind completarea art.36 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997.

Vot.

Voce din sală:

Respingere.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am zis asta, la început.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 290 de voturi pentru, unu împotrivă și 16 abțineri, propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 29/2014). (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulate de comisie)

21. Și ultimul punct la ordinea de zi, avem, de asemenea comisia propune respingere pentru Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS    

Cu 176 de voturi pentru, 102 împotrivă și 17 abțineri, propunerea legislativă n-a întrunit numărul de voturi pentru lege organică. Se întoarce la comisie.

Vă mulțumesc.

Ședință închisă.

 
       

Ședința s-a încheiat la ora 13,20.

 
       

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 27 aprilie 2017, 8:25
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro