Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 09-12-2014

Ședința Camerei Deputaților din 9 decembrie 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.51 Tamara-Dorina Ciofu - declarație politica "Legea bonelor aparține copiilor, părinților și bonelor";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

"Legea bonelor aparține copiilor, părinților și bonelor"

La votul de săptămâna trecută pentru Legea privind exercitarea meseriei de bonă aș fi vrut să vă mulțumesc, din postura de inițiator al legii, pentru sprijinul dumneavoastră, pentru toate cele 285 de voturi pentru acest proiect legislativ.

În locul meu a vorbit în plenul Camerei Deputaților o colegă, de la un alt grup parlamentar, care a ținut să își asocieze numele cu Legea privind exercitarea meseriei de bonă, deși aceasta nu este nici măcar semnatară a acestei legi.

De aceea, țin ca pe această cale să le transmit tuturor celor care nu numai că nu au lucrat la acest proiect legislativ, dar au făcut tot ce le-a stat în putință să întoarcă de 3 ori proiectul în Comisia pentru muncă și protecție socială, că Legea bonelor nu aparține nimănui, decât părinților, bonelor și copiilor pentru care am lucrat în ultimul an în Parlamentul României. Mai presus de orgolii politice se află interesul cetățeanului. Mai presus de clamarea unor merite se află speranța că acest proiect legislativ va îndrepta tot ce nu merge bine în sistem.

Săptămâna trecută, Legea privind exercitarea meseriei de bonă pe care am inițiat-o în noiembrie, anul trecut, a fost adoptată de Camera Deputaților, ca for decizional. Textul propunerii a primit avize favorabile pe linie în comisiile de specialitate ale Camerei și Senatului și rapoarte favorabile de la ambele comisii pentru muncă.

Toate aceste avize și rapoarte au fost primite până în luna mai a anului în curs. Din mai și până săptămâna trecută, proiectul a fost retrimis de nu mai puțin de trei ori în Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților, în urma obiecțiilor ridicate în plenul Camerei, la dezbaterea de dinaintea votului final.

Fiecare obiecție ridicată a fost întâmpinată cu promptitudine de experții parlamentari care au amendat textul de lege în acord cu concluziile dezbaterilor parlamentare. Șase luni proiectul a fost dezbătut în comisie și în plen. Pentru realizarea acestei legi, am organizat mai multe consultări publice cu specialiști din domeniul protecției copilului, membri ai Direcțiilor județene pentru protecția copilului, Colegiul Medicilor, membri ai sindicatelor, atât în Parlament, cât și în colegiul meu electoral din Botoșani. De asemenea, în cursul dezbaterilor, în proiect au fost introduse mai multe propuneri formulate de specialiștii din Ministerul Muncii și din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport din cadrul Senatului.

Adoptarea acestei legi este de bun augur. Părinții își vor ști de acum copiii în siguranță, lăsați în grija unui profesionist cu calificări și recomandări, angajat în baza unui contract care atrage după sine și drepturi și responsabilități.

Așadar, în numele reprezentanților societății civile cu care am lucrat la această lege, în numele specialiștilor și experților din Ministerul Muncii, de la Direcția pentru Protecția Copilului și în numele tuturor părinților, copiilor și bonelor care vor beneficia de pe urma aceste legi, vă mulțumesc pentru toate cele 285 de voturi.