Plen
Ședința Camerei Deputaților din 4 martie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.32/13-03-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 04-03-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 4 martie 2015

36. Supunerea la votul final:

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mă uit la colegii vechi liberali și văd pe fața lor mesajul pe care l-ați transmis. Îl înțeleg.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 48/2012 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PH CD 19 /2015) (adoptat)

1.Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei ...

Domnul Márton Árpád. Domnule Árpád, ați vrut să interveniți? V-ați răzgândit. Ca un vechi politician, cu state veche în Parlament, cu răbdare și cu calm, domnule deputat, trecem peste toate.

1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 48/2012 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.

Să înceapă votul. Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS  

280 de voturi pentru, 2 abțineri, 1 vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Legea pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2011 privind comunicațiile electronice, reexaminată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 461 din 16.09.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014 (PL-x 277/2014/2015) (respinsă)

2. Legea pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2011 privind comunicațiile electronice, reexaminată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 461/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014.

Comisia juridică și Comisia pentru tehnologia informației vă propun respingerea legii.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Mulțumesc foarte mult.

286 de voturi pentru, 2 abțineri, niciun vot împotrivă.

Explicarea votului, domnul Cernea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Sper ca deciziile Curții Constituționale să fie o lecție pentru noi, toți, indiferent că suntem în Parlament sau în Guvern, să respectăm drepturile fundamentale și să nu mai adoptăm sau să susținem legi de tip Big Brother. România trebuie să fie o țară fără astfel de legi Big Brother.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.152/1998, înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe (Pl-x 147/2014) (respinsă)

3. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.152/1998, înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe. Legea este ordinară.

Comisia pentru administrație publică vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

195 voturi pentru, 10 abțineri, 89 de voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.103/2012 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului (Pl-x 53/2014) (respinsă)

4. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.103/2012 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului.

Comisia pentru sănătate vă propune respingerea legii.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

188 de voturi pentru, 11 abțineri, 97 de voturi împotrivă.

Explicația votului sau mai bine zis explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Sper că atunci când vă veți duce acasă, le veți explica tinerilor doctori rezidenți că nu ați fost de acord să le fie plătite gărzile, că nu vă interesează starea sistemului de sănătate și cu atât mai puțin ceea ce vor face tinerii doctori în această țară.

Am mai remarcat la unii parlamentari că una susțin atunci când sunt în opoziție și alta când sunt la putere, mai ales când este vorba de sistemul de sănătate.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.103/2012 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului (Pl-x 54/2014) (respinsă)

5. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.103/2012 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului.

Legea este ordinară. Comisia pentru sănătate vă propune și aici respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

188 de voturi pentru, 11 abțineri, 97 de voturi împotrivă.

Domnul Movilă. Explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Movilă:

Domnilor colegi,

Am votat împotriva respingerii pentru că avalanșa de proiecte de lege pentru modificarea Legii nr. 95 din 2006 arată un lucru foarte clar, că această lege este cea mai amendată lege care există la acest moment în funcțiune în statul român și că este absolut nevoie de o nouă lege a sănătății.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (Pl-x 42/2014) (respinsă)

6. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Comisia pentru sănătate vă propune și aici respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

190 de voturi pentru, 11 abțineri, 96 de voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea art.1 din Legea nr.226/29.11.2011 privind reparațiile morale și materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961(Pl-x 174/2014) (respinsă)

7. Propunerea legislativă privind modificarea art.1 din Legea nr.226/29.11.2011 privind reparațiile morale și materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961.

Comisia pentru apărare vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

176 de voturi pentru, 20 de abțineri, 100 de voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (Pl-x 271/2013) (respinsă)

8. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Comisia pentru sănătate vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

192 de voturi pentru, 6 abțineri, 101 voturi împotrivă.

Doamna deputat, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

Mulțumesc, domnule președinte.

Am fost împotriva respingerii, în primul rând pentru că sunt principalul inițiator al acestui proiect legislativ.

S-a arătat aici că era vorba de timpul de lucru al medicilor, timpul de lucru zilnic, cumulat cu gărzile. Această inițiativă am studiat-o după legislația europeană și mi-am dat seama că este nevoie să intervin cu o astfel de inițiativă.

Dar, de la Comisia de sănătate, am înțeles că am greșit adresantul. Eu am respectat absolut toți pașii normali de depunere a unei inițiative legislative, am depus-o în septembrie 2013. subliniez acest lucru pentru că prietenii știu de ce și nimeni nu mi-a atras atenția până la Comisia de sănătate că am greșit adresa.

Vreau să mulțumesc coautorilor, coinițiatorilor și vă promit că voi repeta această inițiativă acolo unde trebuie.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății (Pl-x 649/2013) (respinsă)

9. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Și această propunere legislativă are propunere de respingere din partea Comisiei pentru sănătate.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS   Este a doua.

Dacă aș greși, eram de mult plecat de aici. De când mă pândiți...

Mulțumesc foarte mult.

196 de voturi pentru, 8 abțineri, 96 de voturi împotrivă.

Jocul o greșeală așteaptă. Așa este peste tot în viață.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor și a Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier (Pl-x 586/2013) (respinsă)

10. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor și a Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier.

Comisia pentru transporturi vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

202 voturi pentru, 9 abțineri și 87 de voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României (Pl-x 153/2014) (respinsă)

11. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României.

Aici Comisia juridică vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

194 de voturi pentru, 8 abțineri, 95 de voturi împotrivă. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul Legii serviciului de administrare a domeniului public și privat al unităților administrativ - teritoriale (PL-x 589/2011) (respins)

12. Proiectul Legii serviciului de administrare a domeniului public și privat al unităților administrativ - teritoriale.

Comisia pentru industrii și Comisia pentru administrație publică vă propun respingerea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

292 de voturi pentru, 5 abțineri, 2 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea lit. a) a alin. (1) al art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură (Pl-x 664/2013) (respinsă)

13. Propunerea legislativă pentru modificarea lit.a) a alin.(1) al art.7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 și pentru modificarea art.2 din Legea nr.36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.

Comisia juridică și Comisia pentru agricultură vă propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

      ................................................
Video in format Flash/IOS  

289 de voturi pentru, 4 abțineri, 2 voturi împotrivă. Aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 82 din 25.10.2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat (Pl-x 19/2014) (respinsă)

14. Propunerea legislativă privind aprobarea Ordonanței de urgență nr.82 din 25.10.2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat.

Comisia pentru apărare vă propune respingerea acestei inițiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

176 de voturi pentru, 15 abțineri, 103 voturi împotrivă.

Explicarea votului. Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Stimați colegi,

Am votat pentru modificarea ordonanței din respect pentru militarii care acționează în teatrele de operațiuni, din respect pentru cei care se luptă pentru integritatea neamului nostru și din respect pentru familiile lor atunci când rămân fără tată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnule deputat Mircovici, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Așa cum am susținut în inițiativa pe care am avut-o în luarea de poziție pe care am avut-o anterior, este cel mai nepotrivit și nefericit moment. O să încercăm pe la Comisia de sănătate să găsim o variantă, cum să-i zicem, la rănirea prin țânțar a unuia care e într-o zonă de malarie.

Am votat, evident, împotriva respingerii acestei ordonanțe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Propunere legislativă de modificare a ordonanței.

Domnul Cernea. Explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Și eu sunt contrariat că nu a existat bunăvoința de a fi retransmis la comisie acest proiect. Sunt convins că se putea găsi o soluție rezonabilă și l-aș completa pe colegul meu de mai devreme. Poate fi vorba atât de militari bărbați care să-și piardă viața, cât și de militari femei. În armata română sunt și militari femei care merg în astfel de teatre cu un grad ridicat de periculozitate.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea art.40 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (Pl-x 232/2012) (respinsă)

15. Propunerea legislativă privind modificarea art.40 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Comisia pentru cultură vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

281 de voturi pentru, 9 abțineri, 4 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea art.33 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic (Pl-x 877/2010) (respinsă)

16. Propunerea legislativă pentru completarea art.33 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic.

Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu vă propun respingerea acestei inițiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

285 de voturi pentru, 7 abțineri, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.46/2008 Codul silvic (Pl-x 336/2012) (respinsă)

17. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.46/2008 - Codul Silvic.

Tot cele două comisii, pentru agricultură și pentru mediu, vă propun respingerea și a acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

282 de voturi pentru, 6 abțineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Legea privind securitatea cibernetică a României, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.17 din 21.01.2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015 (PL-x 263/2014/2015) (respinsă)

18. Legea privind securitatea cibernetică a României, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.17 din 21.01.2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015.

Comisia pentru apărare, Comisia pentru tehnologia informației și Comisia juridică vă propun respingerea legii.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

287 de voturi pentru, 4 abțineri.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind interzicerea explorărilor și exploatărilor perimetrelor cu zăcăminte de hidrocarburi lichide sau gazoase prin fracturarea (fisurarea) hidraulică și anularea licențelor exclusive de explorare a tuturor proiectelor care recurg la această tehnică (Pl-x 278/2012) (respinsă)

19. Propunerea legislativă privind interzicerea explorărilor și exploatărilor perimetrelor cu zăcăminte de hidrocarburi lichide sau gazoase prin fracturarea (fisurarea) hidraulică și anularea licențelor exclusive de explorare a tuturor proiectelor care recurg la această tehnică.

Comisia pentru industrii vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

259 de voturi pentru, 10 abțineri, 22 de voturi împotrivă.

Domnul Ciuhodaru. Explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Am fost la Pungești din prima zi în care ați trimis jandarmii peste cetățenii zonei, în zona specială de siguranță publică în care ați impus voința unei companii străine peste voința celor care locuiesc în acea zonă.

Oricum, astăzi, ați dat dovadă de maximum de ipocrizie. În decembrie 2012 le-ați spus că nu se vor extrage gaze de șist în România, iar acum nici măcar cei care au inițiat această lege, parlamentarii de Vaslui, nu susțin acest proiect de lege. N-am de ce să vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Domnul Cernea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Am votat împotriva fracturării hidraulice, așa cum ar trebui, cred, să votați și dumneavoastră. România nu are viitor industrial dacă insistă pe tehnologii periculoase față de mediu. România nu are viitor pentru protecția mediului dacă aceste tehnologii nu vor fi prietenoase cu mediul și cred că noi, ca politicieni, ar trebui să milităm cu adevărat pentru o dezvoltare sustenabilă a țării noastre, nu pentru astfel de tehnologii atât de periculoase și de criticate pe plan mondial.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc și eu.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în registrul comerțului (Pl-x 193/2013) (respinsă)

20. Propunerea legislativă privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în registrul comerțului.

Comisia juridică vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

285 de voturi pentru, 6 abțineri, 2 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.46/2008 - Codul silvic (PL-x 573/2011) (respins)

21. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.46/2008 - Codul silvic.

Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu vă propun respingerea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

285 de voturi pentru, 6 abțineri, 2 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.46/2008, privind Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 127/2011) (respinsă)

22. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.46/2008, privind Codul Silvic, cu modificările și completările ulterioare.

Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu vă propun respingerea și a acestei inițiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

281 de voturi pentru, 9 abțineri, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii apelor nr.107/1996 (PL-x 28/2015) (adoptat)

23. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii apelor nr.107/1996.

Procedura este de urgență. Lege ordinară.

Comisia pentru mediu vă propune adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

286 de voturi pentru, 4 abțineri, niciun vot împotrivă.

Vă rog frumos, domnule deputat. Explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Korodi Attila:

Mulțumesc, domnule președinte.

E un proiect de lege tehnic, dar ceea ce aș dori să aduc în atenție este următorul lucru: ar trebui ca pe foarte multe zone tehnice - ceea ce spune și acest proiect de lege, că tabelele normative n-ar mai trebui să ajungă la nivel de lege - să fie reglementate hotărâri de Guvern, să se întâmple... să simplificăm legislația românească. Guvernul să poată decide, pe lucruri foarte exacte, de introducere în legislația românească a unor regulamente europene, și noi, realmente, să ne ocupăm de legiferare, și acest proiect de lege pe care l-am votat astăzi merge în direcția aceasta.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.18/2013 pentru desemnarea entității publice care exercită, în numele statului, calitatea de acționar la Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica - S.A. și la Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz - S.A. Mediaș (PL-x 115/2013) (adoptat)

24. Și penultimul proiect de lege: Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.18/2013 pentru desemnarea entității publice care exercită, în numele statului, calitatea de acționar la Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. și la Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaș.

Legea este ordinară. Procedură de urgență.

Comisia pentru buget și Comisia pentru politică economică vă propun adoptarea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă reamintesc, Birou permanent după încheierea ședinței de vot final. Da?

288 de voturi pentru, 5 abțineri, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică (PL-x 474/2014) (adoptat)

25. Ultimul proiect: Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică.

Legea este ordinară.

Comisia pentru industrii și Comisia pentru transporturi vă propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

287 de voturi pentru, 6 abțineri, un vot împotrivă.

Vă urez o după-amiază frumoasă și spor.

Biroul permanent la sala Biroului permanent.

 
     

Ședința s-a încheiat la ora 16,35.

 
     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 26 mai 2019, 16:39
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro