Cornel-Mircea Sămărtinean
Cornel-Mircea Sămărtinean
Ședința Camerei Deputaților din 10 martie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.37/20-03-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 10-03-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 10 martie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.95 Cornel-Mircea Sămărtinean - declarație politică: - "Cinematografele din municipiul Timișoara - patrimoniu cultural nevalorificat";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

"Cinematografele din municipiul Timișoara - patrimoniu cultural nevalorificat"

Cinematografele din Timișoara, dar și din județ s-au degradat progresiv, în ultimii ani, din pricina conflictului perpetuat între municipalitate și Ministerul Culturii, respectiv RADEF, pentru preluarea acestor imobile. În această situație este și cinematograful "Dacia", care este una dintre cele mai vechi clădiri din Timișoara. În prezent, cinematograful "Dacia" nu mai are de peste 10 ani legătură cu filmele, iar clădirea abandonată arată tot mai rău pe zi ce trece, fiind în stare avansată de degradare. Dat în folosință în perioada comunistă, cinematograful "Dacia" a rămas doar o amintire. Referitor la situația acestui edificiu cultural, încă de anul trecut m-am adresat Ministerului Culturii, respectiv domnului ministru de atunci, Kelemen Hunor, prin interpelarea nr.1205 B din 11 martie 2014, prin care am cerut clarificarea acestei situații.

În răspunsul primit la data respectivă mi s-a comunicat, printre altele, că rezolvarea situației nu ține de Ministerul Culturii, ci de încheierea unui protocol între unitatea administrativ-teritorială beneficiară și reprezentantul mandatat de către conducerea RADEF România Film, în calitate de administrator actual al bunului, așa cum prevăd dispozițiile art.II pct.5 din Legea nr.328/2006, cu modificările și completările ulterioare. Surprinzător, deși există o lege conform căreia cinematografele care au ajuns la RADEF trebuie să revină în patrimoniul primăriei, RADEF nu s-a conformat. Astfel, Primăria Timișoara a decis să acționeze în instanță Ministerul Culturii, cu intenția de a-l obliga să numească un consiliu de administrație la RADEF, pentru a îngădui ulterior derularea operațiunii de predare-primire.

La momentul demarării acțiunii în instanță, conducerea Primăriei Timișoara a arătat că nu are cu cine să discute la România Film, pentru că nu există o structură de conducere funcțională care să decidă în cazul transferului de patrimoniu. Procesul a fost demarat și judecat la Curtea de Apel Timișoara, conducerea Primăriei Timișoara anunțând prima victorie în instanță în procesul împotriva Ministerului Culturii, chiar dacă sentința nu este definitivă. În cazul câștigării procesului împotriva RADEF, Primăria Timișoara ar urma să ia în administrare 8 din cele 9 cinematografe din oraș. Este vorba despre "Timiș", "Dacia", "Arta", Grădina de Vară a Cinematografului "Arta", "Victoria", "Unirea", "Freidorf" și "Fratelia".

Situația cinematografelor timișorene este în discuție încă din anul 2013, un patrimoniu cultural nevalorificat și lăsat în paragină. Consider că acest transfer de patrimoniu trebuie urgentat și rezolvat, cu atât mai mult cu cât municipiul Timișoara este municipiu candidat la titlul de Capitală Culturală Europeană. Municipiul Timișoara merită soluții la înălțimea potențialului ei!

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 24 octombrie 2021, 23:05
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro