Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 10-03-2015

Ședința Camerei Deputaților din 10 martie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.144 Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - "Un alt motiv pentru educația pentru sănătate și dublarea numărului de viroze";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Un alt motiv pentru educația pentru sănătate și dublarea numărului de viroze"

Vremea capricioasă a dublat numărul pacienților ce ajung la urgențe datorită virozelor respiratorii. O parte sunt tratați simptomatic în ambulatoriu, iar formele clinice severe necesită internare. Infecțiile căilor respiratorii superioare domină patologia, rinitele, laringitele, faringitele, bronșitele creând numeroase probleme celor cu imunitate scăzută, copiilor, gravidelor și vârstnicilor sau celor cu patologie respiratorie preexistentă. Pe lângă banalele viroze au fost deja diagnosticate și cazuri de gripă, așa că este util să știm să prevenim și să tratăm aceste afecțiuni sezoniere.

Cum prevenim?

  1. Evitați aglomerațiile precum mijloacele de transport în comun, spațiile comerciale, în care sunt șanse crescute de a veni în contact cu o persoană infectată, care să vă transmită boala pe cale aeriană, prin contact direct sau obiecte contaminate.
  2. Respectați cu strictețe regulile de igienă, spălarea mâinilor cu apă și săpun, insistând la nivelul spațiilor interdigitale, unghiilor, pliurilor de flexie, utilizați batista și șervețele de unică folosință, nu strănutați sau tușiți spre alte persoane și nu duceți mâna la gură, nas sau ochi după ce ați venit în contact cu cineva răcit.
  3. Evitați stresul termic prin îmbrăcăminte adecvată, lichide calde, evitarea deplasărilor matinale și nocturne când este foarte frig, iar dacă este nevoie să vă deplasați, asigurați și repausul în spații încălzite precum instituțiile publice sau magazine.

Cum tratăm?

  1. Nu există un tratament specific pentru virozele respiratorii. Tratamentul are rolul să amelioreze simptomele, dar nu scurtează sau vindecă răceala.
  2. Orice tratament trebuie făcut doar la recomandarea medicilor de familie sau a specialistului, menționând doar că antibioterapia fără discernămant este inficientă și duce la selecționarea germenilor rezistenți, agravarea afecțiunii de bază sau are efecte secundare nedorite.
  3. Tratamentul simptomatic include analgezice și antipiretice, acetaminofen și ibuprofen. Sunt discuții multiple despre eficiența antitusivelor față de analgezicele simple. În plus, nu sunt recomandate copiilor pentru că eficiența este discutabilă, iar administrarea are multiple efecte secundare nedorite, așa că din 2009 Canada a restricționat comercializarea fără rețetă a medicamentelor de răceală și tuse pentru copiii de până la șase ani.

Utilizarea defectuoasă a dextrometorfanului a dus, în mai multe țări, la interzicerea lui. La adulți, simptomele de rinoree pot fi reduse de către antihistaminicele de primă generație asociate decongestionantelor, precum pseudoefedrina, Sprayul nazal Ipratropium poate reduce simptomele de rinoree, dar are un efect scăzut asupra senzației de zăpușeală. Consumul crescut de lichide ar ameliora simptomele și scurtează durata afecțiunii respiratorii, eventual asociat cu vitamina C. La fel și utilizarea aerului umidificat încălzit precum și frecțiile cu gel mentolat pe bază de petrolatum.