Lucreția Roșca
Lucreția Roșca
Ședința Camerei Deputaților din 17 martie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/27-03-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 17-03-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 17 martie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.20 Lucreția Roșca - declarație politică: - "Stimularea natalității, o prioritate națională";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Doamna Lucreția Roșca:

"Stimularea natalității, o prioritate națională"

Problema natalității este una extrem de serioasă în România și trebuie tratată ca atare, adică cu responsabilitate și profesionalism. Ultimele informații, mai mult sau mai puțin oficiale, indică faptul că mai mult de patru milioane de români se află în prezent în afara granițelor țării noastre. Sunt statistici îngrijorătoare, recunoscute și de autorități, care denotă că o cincime dintre românii înregistrați oficial la ultimul referendum pe această temă nu mai contribuie la creșterea economică și socială a României.

În aceste condiții, consider că este necesar ca statul român să identifice soluții oportune și pragmatice privind stimularea tinerilor, atât de a-și întemeia o familie, cât și a mamelor de a face copii. Realitatea a arătat că ori de câte ori statul a acordat anumite facilități pentru mame sau familii, acestea s-au materializat iremediabil în creșterea natalității. Avem nevoie de propuneri legislative și alte acte normative stimulative pentru a încuraja tinerele familii de a avea copii, în condițiile în care România se confruntă tot mai acut cu fenomenul îmbătrânirii populației și al degradării structurii acesteia pe vârste. Dacă acest fenomen va continua, în scurt timp va trebui să reconsiderăm toate segmentele societății românești, în situația în care o persoană activă va fi nevoită să asigure sursele financiare pentru plata pensiilor unui număr din ce în ce mai mare de pensionari.

România a înregistrat în ultimii ani record după record negativ în ceea ce privește natalitatea. Spre exemplu, în 2011 s-au născut cei mai puțini copii de când există date despre natalitatea din România, adică din 1930 încoace. Mai mult, în aceiași ani ai guvernărilor Băsescu-Boc s-au înregistrat recorduri negative în ceea ce privește natalitatea din ultimii 80 de ani. Spre exemplu, numărul copiilor care s-au născut la un an după măsurile de austeritate luate de Guvernul Boc, a scăzut cu aproape 2.000 de micuți față de plafonul constant de 15.000 de bebeluși.

În acest context, observăm că anumite măsuri de stimulare a creșterii natalității au început să fie luate la nivel local, în diferite localități din țară, ai căror primari au decis să susțină financiar atât întemeierea unor noi familii, cât și nașterea copiilor. Este vorba de adoptarea unor hotărâri ale consiliilor locale respective, care să suplimenteze nivelul ridicol al alocației pentru creșterea copilului acordată de stat, rămasă la valoarea de 42 de lei de aproape opt ani. În comuna Horia din județul Constanța, spre exemplu, consiliul local a votat o hotărâre prin care să fie premiată dorința mamelor de a avea copii, o decizie tot mai dificilă în condițiile crizei prelungite și a nivelului de trai destul de anevoios din zonele rurale. Astfel, viitoarele mămici primesc în localitatea amintită suma de 300 de lei lunar pentru fiecare copil, de la naștere și până la împlinirea vârstei de trei ani.

Alte primării din țară au decis, tot în baza unor hotărâri ale consiliilor locale, să acorde stimulente financiare pentru tinerii care decid să se căsătorească, tot în ideea creșterii natalității și a încetinirii procesului extrem de periculos al îmbătrânirii populației cu care se confruntă multe zone. Există posibilitatea acordării așa-numitului sprijin financiar pentru întemeierea unei familii, beneficiu acordat tot prin decizii ale executivelor locale. Motivația este aceeași: impulsionarea natalității și diminuarea depopulării drastice ale satelor românești.

Am oferit aceste două exemple pentru a sublinia că, atunci când se dorește, se pot lua hotărâri corecte și înțelepte pentru îndreptarea acestei situații îngrijorătoare. Avem nevoie de conturarea unui cadru legislativ unitar și complex care să acorde atât facilități tinerilor de a-și oficializa relațiile prin căsătorii, cât și de a avea copii, deoarece la nivel național posibilitățile sunt, după cum se știe, limitate din punct de vedere financiar. De asemenea, sunt necesare modificări și în ceea ce privește impunerea unui control riguros referitor la cheltuirea banilor distribuiți de stat copiilor, pentru a elimina realitatea existentă în foarte multe cazuri în care sumele respective sunt cheltuite de părinți pentru băutură și alte lucruri personale, în niciun caz pentru cele trebuincioase copiilor.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 23 octombrie 2021, 7:49
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro