Eugen Constantin Uricec
Eugen Constantin Uricec
Ședința Camerei Deputaților din 17 martie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/27-03-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 17-03-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 17 martie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.45 Eugen Constantin Uricec - declarație politică intitulată "Facem ceea ce trebuie, iar românii știu acest lucru";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Facem ceea ce trebuie, iar românii știu acest lucru"

Activitatea unui guvern sau a unui partid politic se judecă și se apreciază prin fapte și nu prin vorbe. Românii sunt deja sătui de promisiunile făcute de oamenii politici, care, odată ajunși la putere, uită cu desăvârșire de speranțele pe care le-au creat în rândul celor care i-au ales. Așadar, haideți să vedem auspiciile sub care a început anul 2015.

În primul rând, este al treilea an consecutiv în care pensiile din România sunt indexate, potrivit legii, cu rata inflației și sporul salariului mediu pe țară. Este pentru al treilea an în care pensionarilor li se acordă minimul respect cuvenit, după o viață de muncă. Apoi, salariul minim brut în plată este din nou majorat de la 900 lei la 975 lei de la 1 ianuarie și la 1.050 lei de la jumătatea anului, ca verigă de combatere a muncii la negru și de stimulare a muncii printr-o salarizare corespunzătoare. Contribuțiile de asigurări sociale s-au diminuat deja cu 5 puncte procentuale, iar după succesul incontestabil al reducerii TVA la pâine, se prefigurează în scurt timp o reducere a TVA la toate produsele. Șomajul s-a redus constant până la valoarea anului 2008, iar în bugetul de stat s-a prevăzut cea mai mare alocare destinată vreodată investițiilor publice, de peste 44 miliarde lei. Primăriile din toată țara au, începând cu anul 2015, finanțarea minimală de funcționare asigurată, prin trasferurile de la bugetul de stat. Putem spune, astfel, adio primăriilor insolvente sau în prag de executare silită sau cu mâna întinsă către alte autorități, doar ca să subziste. Absorbția fondurilor europene a crescut de la 7-8% în anul 2012, la peste 50% la sfârșitul anului 2014, în numai trei ani, efectele favorabile asupra mediului social și economic fiind incontestabile.

Aceste exemple sunt numai câteva dintre aspectele care fac diferența dintre vorbe și fapte, dintre demagogie și politică în favoarea cetățeanului român, dintre guvernele care au devalizat banul public și cele care s-au dedicat în exclusivitate creșterii standardului de viață al populației.

Chiar dacă în ultimii doi ani și jumătate, de când PSD a preluat guvernarea, s-au produs lucruri favorabile, considerate de alții greu de realizat, nu înseamnă nicidecum că am reușit să ne îndeplinim toate obiectivele și că procesul de reformă și de modernizare a României s-a încheiat. Dimpotrivă, suntem partidul care și-a propus să lupte cu cea mai puternică provocare europeană, sărăcia. Reducerea numărului celor care se află în risc social și protejarea socială a celor care nu se pot ajuta singuri reprezintă prioritatea noastră pe termen scurt.

De asemenea, politicile orientate către copii, tineri, creșterea performanțelor sistemului de educație și integrarea tinerilor absolvenți pe piața muncii sunt alte priorități asumate de guvernul pe care îl susținem. Sunt obiective care nu se pot realiza pe termen scurt și care presupun fructificarea fondurilor europene nerambursabile destinate acestor măsuri. Vom începe de la 1 ianuarie 2016 prin noul Cod fiscal, iar măsurile trebuie duse pe termen mediu.

Vom guverna, cu certitudine, până în anul 2017, nu doar pentru că există majoritatea parlamentară necesară, ci pentru că facem ceea ce trebuie, iar românii știu acest lucru. Mai mult, până la finalul acestui mandat, am toată încrederea că obiectivele de guvernare pe care ni le-am propus vor fi realizate în integralitate, pentru ca românii să trăiască mai bine, pentru ca românii să resimtă apartenența la marea familie europeană, reunificată în Uniunea Europeană.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 24 octombrie 2021, 23:08
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro