Elena-Ramona Reuer
Elena-Ramona Reuer
Ședința Camerei Deputaților din 17 martie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/27-03-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 17-03-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 17 martie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.55 Elena-Ramona Uioreanu - declarație politică: - "O autostradă nu se poate construi pe ruinarea caselor gospodarilor din Mihai Viteazul";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Doamna Elena-Ramona Uioreanu:

"O autostradă nu se poate construi pe ruinarea caselor gospodarilor din Mihai Viteazul"

Duminică, 15 martie 2015, am ajuns de dimineață în comuna Mihai Viteazul, dând curs numeroaselor solicitări ale gospodarilor disperați de distrugerea caselor și a agoniselii lor de o viață de către traficul greu datorat construcției autostrăzii Turda-Sebeș.

Am fost acolo, cu gândul să găsim soluții înainte de izbucnirea unei răscoale. Oamenii se plâng, pe bună dreptate, că legislația în vigoare nu este respectată, constructorul încălcând toate cele trei limitări pe care legea i le impune la transportul materialelor: cea de greutate a vehiculelor încărcate (max. 22 tone), de viteză (max.30km/h) și de orar (noaptea și duminica transporturile fiind interzise).

Deși au făcut toate demersurile legale, iar organele abilitate s-au sesizat și au înmulțit controalele (ISCTR - tonajul, iar Poliția viteza în trafic), totuși șoferii camioanelor de mare tonaj se pare că se avertizează între ei și opresc în parcări odată cu depistarea unor asemenea controale în trafic, sau a oricăror forme de control sau atenție, precum s-a întâmplat și astăzi, cât am fost eu prezentă, însoțită fiind de către jurnaliștii de la Gazeta de Cluj.

Oamenii se tem, însă, cel mai mult de venirea verii, când vremea va permite să se lucreze la autostradă la capacitate maximă, acum fiind vorba de cca. 30%.

Având experiența construcției tronsonului de autostradă Turda-Gilău și având în vedere că din vară va începe lucrul și la tronsonul Câmpia Turzii - Târgu-Mureș, oamenii se așteaptă la ce e mai rău și sunt pregătiți să iasă în stradă pentru a-și apăra agoniseala de o viață, plătită scump prin Spania sau Italia, departe de familie și copii sau prin credite bancare.

După slujba religioasă, m-am întâlnit cu oamenii în fața bisericii și într-una din gospodăriile afectate. Oamenii mi-au spus la unison același lucru: sunt foarte speriați că li se prăbușesc casele, mi-au arătat fisurile din pereți, faianță, gresie, parte exterioară. Impresia mea generală este că acești oameni vor un minim respect, nu vor să facă scandal. Cu o singură voce, toți gospodarii mi-au spus așa: "Doamna deputat, poate unii ne cred nebuni, dar eu am lucrat în Spania să fac casa asta. În 2009 am terminat-o și am stat departe de fata mea ca să am această casă, am construit și un șanț de 2 m tocmai pentru rupere de șocuri și tot degeaba". Omul ăsta a filmat un pahar cu apă care în momentul trecerii camioanelor tremură și se mișcă apa în pahar. O femeie tristă și plăpândă m-a întrebat că ea, la cei 62 de ani ai săi, cum să-și repare casa din pensie? O altă casă renovată în decembrie este deja cu tavanul crăpat. Oamenii nu au așteptat mila nimănui, s-au organizat exemplar, în spirit democratic și liberal și au adunat 90 de semnături de la proprietarii de imobile de la strada principală. Apoi s-au dus cu lista la primărie.

În urma acestui demers, primarul a chemat toate autoritățile responsabile (CNADNR, IPJ, ISCTR, Instituția Prefectului) și la adunare au prezentat pericolul iminent și deja produs. Toți cei prezenți și-au exprimat solidaritatea și și-au anunțat implicarea în rezolvarea problemei. Astfel, ISCTR a instituit controale pentru tonajul mașinilor, Poliția a pus radare pentru viteză. Din păcate, legea se respectă doar când există autoritățile în zonă, pe timpul acestor controale. În restul timpului, fiecare face cam ce dorește în dauna proprietăților, ba, mai mult, circulă și duminica cu piatra de la Băișoara, când doar cariera de la Ocoliș e închisă, și se poartă cu un dispreț total față de localnici (șoferii se răstesc frecvent la aceștia, o astfel de ocazie fiind chiar filmată de Kanal D).

Pentru a se feri de consecințe neplăcute, transportatorii se folosesc de tehnologie și de o lacună a legislației. Adică se anunță prin stații și rămân sau opresc în parcări pentru că, deși legislația permite ISCTR să oprească un vehicul aflat în trafic pentru a fi cântărit, nu are acest drept dacă vehiculul staționează într-o parcare. Astfel, la un moment dat erau și 50 de camioane staționate, pentru a evita controlul tonajului, spun localnicii. Fluxul mare de mașini grele pe timpul nopții este un alt aspect al coșmarului acestor oameni, pe lângă piatra care cade încontinuu din camioane. Iar în satul Cornești situația e și mai gravă, deoarece acolo casele sunt mai vechi.

Printre soluțiile propuse s-a desprins una aparent viabilă și pe care o voi supune spre analiză autorităților competente. Astfel, există un drum de hotar, pe lângă canalul de irigare, care duce exact la șantierul de la autostradă. Pe lângă faptul că e mai scurt și în avantajul constructorului, mai rezolvă și problema satului Cornești. O comisie s-a deplasat la acel drum și a hotărât că îl vor repara și amenaja. Eu am propus să îi cerem Ministerului Transporturilor să preia în administrare acel drum, ca organizare de șantier, și să-l pietruiască, pentru că, în primul rând, ar fi în folosul celor două lucrări de la autostrăzile Turda-Sebeș, Tg. Mureș-Turda, iar în cazul nerespectării normelor să se interzică accesul la drumurile prin localități până se termină amenajarea acestui drum de hotar. Am discutat cu consilierii liberali să inițieze o hotărâre de consiliu, prin care să ceară preluarea drumului unde este vechea calea ferată, pentru a se face o centură ocolitoare a comunei Mihai Viteazul. Acest lucru ar fi posibil printr-o hotărâre de Guvern, deoarece drumul este în administrația Ministerului Transporturilor. Pentru detalii exacte am să mă documentez în cel mai scurt timp posibil. Le-am promis localnicilor că voi solicita să se facă acel drum de hotar.

De asemenea, voi cere Ministerului Transportului să delege constructorii autostrăzii să amenajeze ei drumul, care trebuie doar pietruit, și este în beneficiul tuturor părților implicate. M-a impresionat profund că unul dintre localnicii afectați de această situație i-a scris o scrisoare președintelui țării, în care își spune povestea și îi mărturisește că nu mai rezistă. Pentru a-și susține pledoaria a trimis chiar dovada depășirii vitezei de către camioane, printr-o filmare făcută din propria mașină, filmare care, alături de lista semnatarilor petiției, se află și în posesia mea. Acesta susține că dorește să prevină un dezastru: să nu se ajungă în situația tragică în care, odată cu tăierea panglicii de la autostradă, cele două localități să fie practic în ruine, iar proprietarii păgubiți, lăsați fără truda vieților lor.

Un aspect interesant este că oamenii au fost foarte curioși să știe cine mai știa că merg acolo, pentru că pe parcursul vizitei mele prin comună n-a trecut nici măcar un camion. Ba, mai mult, același lucru s-a întâmplat și când a fost prefectul Gheorghe Vuscan, de parcă cineva îi informează. Această vizită fusese anunțată în prealabil într-o emisiune pe care am avut-o sâmbătă seara, la Radio Cluj și moderată de Horea. În această vizită m-a însoțit un tânăr și entuziast reporter al Gazetei de Cluj, Mihaela Trif, care este originară tocmai din Mihai Viteazul, și care nu avea cunoștință de aceste probleme ale localnicilor. Având în proprietate o casă la drumul principal, abia cu această ocazie a realizat de ce e aceasta crăpată în diverse locuri. Sunt hotărâtă să fac toate demersurile necesare pentru a atenua și preveni această tragedie în desfășurare în comuna Mihai Viteazul, inclusiv pentru că acești oameni de bun-simț, care nu vor scandal și nu cer nimic în afară de respectarea legii, și-au pus speranța în mine că-i voi ajuta.

Angajamentul meu față de acești gospodari este unul ferm și, ca liberal, cred cu tărie că dreptul la proprietate și demnitate este sfânt și trebuie protejat de stat. Așa să-mi ajute Dumnezeu!

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 22 octombrie 2021, 17:16
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro