Eleonora-Carmen Hărău
Eleonora-Carmen Hărău
Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2015
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.43/27-03-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
07-12-2021
06-12-2021 (joint)
06-12-2021
25-11-2021 (joint)
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2015 > 17-03-2015 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.57 Eleonora-Carmen Hărău - declarație politică: - "Darius Vâlvocov - alt băiat deștept al Guvernului Ponta";

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

"Darius Vâlcov - alt băiat deștept al Guvernului Ponta"

Ca membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, în virtutea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, am în prim-planul activității relația de lucru cu Ministerul Finanțelor. Ocupantul acestui fotoliu ministerial este, fără îndoială, unul dintre membri cei mai importanți ai oricărui guvern. Despre nevoia de profesionalism și de experiență în domeniul financiar a persoanei nominalizate, pentru a duce la îndeplinire fișa specifică postului, s-a tot făcut vorbire pe parcursul anului 2014. Discuțiile, cu accente grave, iar uneori hazlii, urmând ridicolul unor situații, au fost generate de nominalizarea ca ministru de finanțe a doamnei Ioana Petrescu, o tânără economistă fără nicio viziune și/sau experiență managerială care să-i susțină activitatea. S-a dovedit, în această împrejurare, că în multe alte acte guvernamentale, amatorismul periculos pentru țară al premierului Victor Ponta, incapabil s-o gestioneze, fiind incapabil să formeze un guvern responsabil. Premisa unei bune guvernări de către un partid, condiția necesară (nu și suficientă!) este capacitatea formării unei echipe de profesioniști la guvern, de către prim-ministrul învestit. Iar arcul guvernamental PSD-PC-UNPR dă rateu după rateu. Despre nevoia de onestitate a membrilor Cabinetului Ponta s-a vorbit, de asemenea, pe măsură ce au apărut semnale clare că unii dintre ei au probleme de integritate...

Când, în sfârșit, după un an ratat la Ministerul de Finanțe, cel puțin din perspectiva reorganizării ANAF și a creșterii gradului de colectare a taxelor și impozitelor, sub presiunea alegerilor prezidențiale pierdute și a semnalului primit din partea electoratului, Victor Ponta s-a hotărât să schimbe o parte dintre miniștri neperformanți, inclusiv pe Ioana Petrescu, ne-am trezit față în față, în Comisia pentru buget finanțe, cu domnul Darius Vâlcov.

Și cum tocmai a venit perioada întocmirii bugetului de stat al României, am avut ocazia să-l vedem pe domnul Darius Vâlcov, pe parcursul unei săptămâni de muncă, cca. 10 ore pe zi, mai de aproape. Am aflat repede, fiindcă a insistat să ne informeze ca argument la observațiile noastre pertinente despre nereguli în planul bugetar, că este senator, a fost de două ori primar și are doctorat. Se consideră a fi, din aceste motive, mult peste nivelul unui șef de serviciu la fabrica de scule din Râșnov, făcând aluzie la colegul nostru, domnul Gheorghe Ialomițianu... Și ne-a spus-o explicit! Aroganță nemăsurată...Lipsă de respect elementar față de parlamentarii din comisie, inclusiv față de cei care fac parte din propriul partid, într-o confruntare care ar trebui să fie profesională, nu între băieți de cartier...Atitudinea lui Darius Vâlcov a fost, pe tot parcursul colaborării cu noi, parlamentarii din Comisia pentru buget, finanțe, marcată de infatuare, semn al unei autosuficiențe specifice persoanelor care se bazează pe tupeu, nu pe profesionalism, nefiind capabile să înțeleagă nici măcar câte lucruri nu știu...

Darius Vâlcov a schimbat, pocnind din degete, toată filosofia de echilibrare a bugetelor locale, fără studiu de impact, fără consultare cu structurile asociative ale primarilor, că doar ei, cei din Guvernul Ponta, le știu pe toate. Vom avea serioase bătăi de cap, începând cu lunile următoare, căci răul a fost deja făcut. A aruncat pe piață un Cod fiscal, ca armă de bătălie electorală, o cârpeală generoasă sub aspectul scăderii poverii fiscale, dar cu sustenabilitate incertă...Dacă parlamentarii arcului guvernamental îl vor trece, având majoritatea, fără o analiză temeinică, vom intra, împinși de aventurierul Darius Vâlcov, într-o altă situație greu de gestionat și de corectat.

Până una, alta, dacă DNA are dreptate, ministrul nostru de finanțe, stâlp de bază în Guvernul Ponta, este un băiat deștept, care se întâlnea cu alții ca el, inclusiv prin cimitire, pentru a-și însuși drept mită, un fleac de 2 mil. de euro... Bani care, probabil, a considerat că i se cuvin... Ca și postul de ministru. Căci dacă păcălești, din întâmplare, niște oameni să te voteze, sau profiți de o conjunctură, brusc vei fi frumos, deștept, deci meriți să fii bogat!

Alte comentarii?! Nimic nu mai poate fi adăugat!

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania wednesday, 8 december 2021, 23:43
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro