Cristian Buican
Cristian Buican
Ședința Camerei Deputaților din 31 martie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.55/10-04-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
13-10-2021
12-10-2021
11-10-2021
05-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 31-03-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 31 martie 2015

2. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  2.42 Cristian Buican - declarație politică având ca subiect "Victor Ponta și PSD, trei ani de subdezvoltare a județului Vâlcea";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Cristian Buican:

"Victor Ponta și PSD, trei ani de subdezvoltare a județului Vâlcea"

În luna mai a acestui an se împlinesc trei ani de când, sub o formă sau alta, PSD în frunte cu Victor Ponta conduc destinele României cu rezultate proaste. Afirm acest lucru cu toată convingerea, rezultatele sondajelor de opinie privind creșterea calității vieții românilor sau discuțiile pe care le am în fiecare săptămână cu reprezentanții administrațiilor publice locale și județene, și în mod special cu cetățenii județului Vâlcea, fiind mai mult decât sugestive. Nemulțumirea, iritarea sau chiar reacțiile nervoase ale cetățenilor în privința activității lui Victor Ponta și a reprezentanților PSD din Executiv cresc în intensitate atunci când le reamintești faptul că în această primăvară se împlinesc trei ani de guvernare Victor Ponta. Trei ani înseamnă aproape un ciclu electoral complet, iar rezultatele sunt mult sub așteptări. Indiferent cum privești această perioadă, indiferent de scuzele pe care încerci să le aduci, adevărul este unul simplu: Victor Ponta și PSD nu au reușit să îmbunătățească deloc viața românilor în trei ani de guvernare. Promisiunile unei vieți mai bune sau încercările disperate de promovare a unei legislații fiscale liberale nu reprezintă altceva decât cântecul de sirenă al sfârșitului de mandat.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care susțineți acest Guvern, o să vă prezint în continuare dezastrul economic și social în care a ajuns județul Vâlcea în ultimii trei ani, de când la conducerea Guvernului se află Victor Ponta și PSD. Venind pe un val de popularitate rar întâlnit, cu o serie de promisiuni concrete pentru județul Vâlcea, Victor Ponta a reușit contraperformanța nu doar de a nu pune în practică niciuna dintre promisiunile asumate, dar parcă a făcut tot ceea ce îi stătea în putință de a afunda și mai mult din punct de vedere economic și social acest județ. Dacă din punct de vedere economic sau al investițiilor publice recunosc că nu mă așteptam la mare lucru de la PSD și Victor Ponta, în domeniul sanitar, al protecției sociale sau cel al mediului aveam mai multe pretenții de la un partid care se dorește a fi social-democrat. În trei ani de mandat, PSD și Victor Ponta au reușit contraperformanța de a nu realiza actualizarea studiului de fezabilitate a tronsonului de autostradă Sibiu-Pitești, de a nu achita decât parțial lucrările la investiția guvernamentală a uneia dintre cele mai frumoase pârtii de schi din România, de a nu lua nicio decizie pentru stoparea declinului economic al S.C. Oltchim S.A. și de a nu asfalta probabil singurul Drum Național de pământ din România, DN7D. Având alte interese, din neprofesionalism, din dispreț și nepăsare, Victor Ponta și PSD nu au reușit să răspundă pozitiv niciuneia dintre necesitățile județului Vâlcea, care se află sub tutelă guvernamentală. De ce ar mai avea cineva din județul Vâlcea încredere în Victor Ponta și PSD în aceste condiții?

Din păcate, în ultimii trei ani de zile, Victor Ponta și PSD nu au făcut nimic pentru județul Vâlcea nici în domenii de activitate care ar trebui să reprezinte prioritățile unui partid de sorginte social-democrată: protecția socială, sănătatea și protecția mediului. În aceste trei domenii, problemele județene ce își găsesc rezolvare guvernamentală nu au beneficiat de implicare din partea reprezentanților PSD, în frunte cu Victor Ponta. Exemplele sunt multiple, le voi enumera doar pe cele mai sugestive: de doi ani de zile persoanele disponibilizate de la Oltchim nu și-au primit salariile compensatorii, asta în domeniul protecției sociale; de trei ani de zile Executivul Ponta nu găsește nicio soluție pentru redeschiderea spitalului din Bălcești și nici nu este interesat de alte investiții sanitare, asta din punctul de vedere al sănătății; iar din punctul de vedere al protecției mediului, nu există nici cel mai mic interes din partea reprezentanților PSD în implementarea unui proiect de prevenție a calamităților naturale prin stabilizarea solului, Vâlcea fiind județul cu cele mai multe alunecări de teren din țară.

În aceste condiții, dacă ar mai avea o minimă decență, nici cel mai mare susținător politic al PSD și al lui Victor Ponta nu cred că ar trebui să mai aibă curajul de a se prezenta în fața vâlcenilor, din simplul motiv că timp de trei ani de zile nu au făcut nimic pentru acest județ.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 17 octombrie 2021, 21:56
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro