Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 28-04-2015

Ședința Camerei Deputaților din 28 aprilie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.9 Nechita-Stelian Dolha - declarație politică: "Guvernul marilor minciuni și al micilor proiecte";

   

Domnul Dan-Ștefan Motreanu:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit la microfon pe domnul deputat Stelian Dolha. Se pregătește domnul deputat Kereskényi Gábor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nechita-Stelian Dolha:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Depun și eu astăzi două declarații politice, că tot se poartă, una intitulată "Un program național de cadastrare cu glonțul la ceafă" și a doua, pe care o s-o citesc "Guvernul marilor minciuni și al micilor proiecte".

Victor Ponta își imaginează că are ce sărbători la trei ani de instaurare a guvernării sale. Cu cifre bombastice, sferturi de adevăr și o nerușinată înșiruire a promisiunilor unui viitor mai bun, Ponta crede că poate masca uluitoarea lui lipsă de viziune.

A venit la guvernare promițând un milion de locuri de muncă în patru ani. Statistica spune că în trei ani au apărut cel mult 120.000 de locuri de muncă, nimic în plus. Nici nu aveau de unde să fie mai multe, în condițiile în care investițiile sunt sugrumate de un guvern care nu se pricepe să cheltuiască banii pentru dezvoltare și îi reportează de la un an la altul.

A promis creștere economică de 4% în fiecare an, însă maximul atins a fost de 3,2% în 2013 și 2,9% în 2014. Creșterea economică nu a mișcat însă nici investițiile străine și nici pe cele românești. Consumul nu s-a relansat, iar traiul de zi cu zi al românilor de rând a rămas neschimbat.

Același premier a aberat nestingherit despre sute de kilometri de autostradă, cu hărți și proiecte umflate pe fantomaticul minister al marilor proiecte, însă tot ce a reușit a fost să taie panglicile unor investiții demarate de alții și să blocheze marile proiecte de infrastructură.

Victor Ponta a criticat predecesorii săi pentru folosirea abuzivă a ordonanțelor de urgență. S-a ajuns să bată recordurile lor, confundând guvernarea cu legiferarea. Așa că aproape 70% din legile adoptate de Parlament au fost, de fapt, inițiative ale Guvernului, iar Parlamentul l-a tratat ca pe un bufet cu autoservire. Dacă i-a plăcut vreun proiect și l-a însușit, iar originalul l-a aruncat la coșul de gunoi, așa cum s-a întâmplat cu recentul proiect al pensiilor pentru victimele comunismului.

Ponta e și creatorul unei alte practici ipocrite: aceea de a masca mai multe ordonanțe fără legătură între ele în una singură, pentru a lăsa impresia că-și onorează promisiunile de a renunța la acestea. Recordul a fost de 26 de ordonanțe mărunte, înghesuite într-una singură, la începutul anului 2015.

Cel mai cinstit Guvern, cum se autointitula Cabinetul Ponta, în urmă cu trei ani, a reușit să contabilizeze în cele patru formule cameleonice 13 miniștri cu probleme cu justiția pentru fapte comise în timpul mandatului sau înainte, unii ajungând în arest preventiv sau cu condamnări. Culmea ironiei este că asemenea recorduri au fost obținute de un premier a cărui piesă de rezistență în curriculum vitae a fost profesia de procuror.

Mulțumesc mult.

Stelian Dolha, deputat liberal bistrițean.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan-Ștefan Motreanu:

Mulțumesc și eu.