Cornel-George Comșa
Cornel-George Comșa
Ședința Camerei Deputaților din 28 aprilie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.76/07-05-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 28-04-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 28 aprilie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.42 Cornel-George Comșa - declarație politică: - "Asociația «Părinți pentru Ora de Religie» instigă la nerespectarea Constituției României";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Cornel-George Comșa:

"Asociația «Părinți pentru Ora de Religie» instigă la nerespectarea Constituției României"

La puțin timp după ce Curtea Constituțională a României a emis Decizia nr.669/2014 cu privire la admiterea de neconstituționalitate a tezei I din alin. (2) a art. 18 din Legea nr.1/2011, Biserica Ortodoxă Română a înființat o asociație, Asociația "Părinți pentru ora de religie" (APOR), care să se asigure că noua formă a textului va veni în acord cu interesele politice ale Bisericii și că părinții, sub orice mijloc, își vor înscrie copiii la ora de religie, chiar dacă aceștia nu doresc.

După ce APOR a desfășurat acțiuni de presiune asupra Comisiei de învățământ din Camera Deputaților, prin propunerea propriei variante de proiect de modificare a art. 18 din LEN, în condițiile în care nu au drept de inițiativă legislativă, aceștia au mers mai departe și au declarat public că, în ultima întâlnire avută, au votat pentru declanșarea procedurilor în vederea inițierii modificării Constituției României, republicată, în scopul introducerii explicite a garantării orei de religie confesionale, parte a trunchiului comun. Astfel, aceștia încearcă să introducă în Constituție obligativitatea studierii religiei confesionale, mai exact a orei de doctrină creștin-ortodoxă, încălcând libertatea de conștiință garantată prin art. 29 alin. (1) al Constituției României.

Atrag atenția că inițiativa APOR este una care instigă la nerespectarea Constituției, deoarece oprimă libertatea de conștiință religioasă a individului, iar dorința de normare a acestui abuz încalcă limitele revizuirii, prevăzute la art. 152 alin. (2) din Constituția României republicată.

Mai mult, Asociația "Părinți pentru ora de religie" se află în contact direct cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice prin consilierul pe probleme de religie, domnul Romeo Nicu Moșoiu. Acesta deține, simultan, și funcția de vicepreședinte al APOR la nivel național și militează în mod public pentru înscrierea elevilor, de către părinți, la ora de religie.

Condamn prin aceasta lipsa de imparțialitate a domnului ministru Cîmpeanu care, în repetate rânduri, a coalizat cu interesele Bisericii Ortodoxe Române și ale APOR, încetinind punerea în aplicare a deciziei CCR. Dumnealui și alți angajați ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice pun în pericol valorile democratice și libertatea de conștiință a individului, fiind acaparați de influențele domnului consilier Romeo Nicu Moșoiu și APOR.

Este extrem de grav faptul că, deși art. 41 alin (3) din Codul civil prevede că "Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă poate face singur acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum și acte de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la data încheierii lor", MECS și Parlamentul României declină în totalitate acest drept părinților, încălcând flagrant legea.

Pentru parcursul democratic și european al României este tragic să vedem o întreagă societate, cu elite și instituții, îngenuncheată de interesele politice ale Bisericii Ortodoxe Române și ale APOR. Aceștia nu au nicio reținere în a încălca Constituția, decizia CCR sau Codul civil și, cu atât mai grav, niciun procuror nu s-a autosesizat în cazul faptelor menționate mai sus.

Fac un apel către Senatul României, în calitate de Cameră decizională, să înțeleagă necesitatea modificării alin. (2) al art. 18 din Legea nr.1/2011 în sensul respectării deciziei CCR nr. 699/2014, în spiritul și litera acesteia.

Voi fi în continuare un apărător al tuturor cultelor religioase care își desfășoară misiunea în spiritul legii acestei țări și care înțeleg valorile democratice cu care societatea noastră trăiește și din care a ales să facă parte.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 25 octombrie 2021, 6:51
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro