Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 28-04-2015

Ședința Camerei Deputaților din 28 aprilie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.59 Costel Șoptică - declarație politică privind "Afacerea cadastru, marca PSD";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Costel Șoptică:

"Afacerea cadastru, marca PSD"

Guvernarea PSD a ajuns la părerea Partidului Național Liberal, înțelegând necesitatea unui cadastru al României, și a promis demararea procedurilor pentru asigurarea finanțării acestui mare și important proiect. Ce este de neînțeles, este modul în care miniștrii premierului Ponta abordează problema, crescând valoarea proiectului cu aproape jumătate în doar câteva zile, fără nicio explicație.

De la aderarea la Uniunea Europeană, agricultura a devenit un factor important și statornic de dezvoltare economică, ca urmare a subvențiilor pe care fermierii le primesc din bugetul comunitar, în principal. Modul în care se acordă aceste subvenții implică necesitatea unei situații clare privind regimul juridic al terenurilor agricole. Mai mult, din 2020, aceste subvenții nu se mai alocă, dacă terenurile nu sunt intabulate.

Aici intervine marea problemă pentru România. Prin aplicarea legilor funciare de după 1990, s-a înregistrat o fărâmițare accentuată a proprietăților. Datele Institutului Național de Statistică arată că, după mai bine de 20 de ani de la aplicarea acestor legi, suprafața medie a unei exploatații agricole abia a ajuns la 3,6 ha, dar și aceasta este formată din mai multe parcele. Situația are efecte negative însemnate asupra productivității în agricultură, cu consecințe financiare deosebite la nivelul agricultorilor, dar și al bugetului național. Proprietarii de terenuri agricole nu sunt reticenți la intabularea propriilor pământuri, dar costurile sunt atât de mari încât, în unele cazuri, depășesc valoarea terenului pentru care ar trebui să se realizeze cadastru.

Pentru a îndrepta această situație, Partidul Național Liberal a demarat procedurile pentru care intabularea terenurilor agricole să se facă cu ajutor de la stat. A fost găsită formula prin care proprietarii de terenuri extravilane să fie ajutați financiar, iar bugetul statului să nu fie grevat de această cheltuială imensă. PNL a propus un proiect de lege prin care finanțarea cadastrului agricol să provină din fonduri comunitare. Legea a căzut în Parlament la doar 4 voturi, cu largul sprijin al PSD, care s-a opus acestei formule de sprijin, numai pentru că nu a fost inițiativa sa.

Guvernul PSD, premierul Victor Ponta personal trec printr-o perioadă tulbure din punct de vedere politic, după alegerile prezidențiale din toamna anului trecut, pe care actualul premier le-a pierdut la un scor răsunător. Semnalul dat de electorat nu a ajuns și la Victor Ponta, care se agață de putere prin toate mijloacele. Principalul adversar este, bineînțeles, PNL, astfel că orice inițiativă a liberalilor este contracarată de Guvernul Ponta printr-o ofertă supraevaluată. Așa s-a întâmplat și cu Codul fiscal, făcut pe genunchi, fără niciun studiu la bază, dar care trebuia să apară înaintea Programului de guvernare al PNL. La fel s-a întâmplat și cu cadastrul agricol. S-a plecat de la o necesitate stringentă, generată de procedurile specifice de intabulare a terenurilor, iar Guvernul Ponta a majorat oferta electorală și a promovat un proiect de act normativ prin care toate imobilele din România, inclusiv apartamentele de bloc, să fie cadastrate pe bani publici.

Dacă propunerea este binevenită pentru populația României, care și așa nu dispune de venituri, modul în care se face finanțarea naște mari semne de întrebare.

Guvernul Ponta nu a putut rata o asemenea oportunitate de afacere, cum este realizarea cadastrului agricol. Inițial, s-a anunțat că valoarea proiectului prin care se va realiza intabularea terenurilor agricole extravilane este de 415 milioane de euro, din care 265 de milioane de euro din fondurile europene pe dezvoltare regională și 150 de milioane de euro de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care ține de Ministerul Dezvoltării.

La sfârșitul lunii martie, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a făcut public un proiect de HG privind Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023, evaluat la 4,05 miliarde de lei, adică peste 900 de milioane de euro. Deja valoarea proiectului s-a dublat, putând exista și o explicație - cadastrul este pentru toate proprietățile din țară.

La doar câteva zile de la apariția proiectului de HG, ministrul dezvoltării, Liviu Dragnea, vine cu declarații care ar putea face obiectul unei viitoare anchete a DNA. Cadastrul național nu ar mai costa 900 de milioane de euro, ci 1,2-1,3 miliarde de euro. Dintr-un foc, ministrul Dragnea crește valoarea cadastrului cu aproape 50%, din care numai 300 de milioane de euro vin de la Comisia Europeană, și banii aceștia obținuți cu mare greutate, după cum singur a spus. Spre deosebire de eforturile ministrului Dragnea, PNL reușise să obțină acceptul Comisie pentru acoperirea cheltuielilor pentru întregul cadastrul agricol din fonduri europene.

Explicația pentru creșterea costurilor cu cadastrul ar putea fi foarte simplă. Proiectele realizate cu fonduri europene sunt foarte atent urmărite de structurile de la Bruxelles, astfel că devierile de la program sunt aproape excluse. Pe de altă parte, banii de la bugetul de stat sunt mult mai ușor de cheltuit și fără prea mari bătăi de cap. Și toate aceste anunțuri privind cheltuieli bugetare exacerbate vin într-o perioadă în care Direcția Națională Anticorupție desfășoară o activitate extrem de susținută de eradicare a corupției. Greu de înțeles abordarea problemei din partea unuia dintre cei mai influenți lideri PSD, cum este Liviu Dragnea!

Partidul Național Liberal și-a stabilit, prin Programul de guvernare, ca principal obiectiv pentru dezvoltarea agriculturii, intabularea terenurilor agricole. De aceea, orice demers care să ducă la atingerea acestui obiectiv va fi sprijinit, dar cu respectarea legilor țării și a bunului-simț.