Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 28-04-2015

Ședința Camerei Deputaților din 28 aprilie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.60 Neviser Zaharcu - declarație politică intitulată "Trei ani de dreptate pentru români!";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Doamna Neviser Zaharcu:

"Trei ani de dreptate pentru români!"

S-au împlinit ieri trei ani de când românii au scăpat de calvarul guvernelor Băsescu-Boc-MRU-Predoiu, cea mai neagră perioadă din istoria post-decembristă a țării. Sunt sigură că românii nu vor uita niciodată anii 2010-2012, în care le-au fost tăiate salariile, micșorate pensiile, au rămas fără mii de locuri de muncă, tinerii fără perspective, mamele fără indemnizații și vârstnicii fără bani de medicamente și căldură. Sunt convinsă că astfel de măsuri, precum cele luate împotriva românilor de guvernele girate de Traian Băsescu, nu vor fi neglijate nici în continuare de către români, mai ales că ei au văzut cum banii publici tăiați de la oameni mergeau către exponenții fostului președinte și clientela politică a PDL, cu sume de ordinul zecilor de milioane de euro.

Momentul 27 aprilie 2012 a avut loc cu sprijinul tuturor formațiunilor din Uniunea Social-Liberală, PSD, PNL și PC. De aceea, evenimentul organizat aseară ar fi trebuit să se bucure și de prezența acelor parlamentari liberali care au făcut parte din USL, contribuind activ la dărâmarea guvernelor băsesciene, și, nu în ultimul rând, în final la câștigarea președinției de către Klaus Iohannis. Din păcate, liberalii au lipsit de la acest moment aniversar, din motive lesne de înțeles: PNL este format și din PDL, Boc, MRU, etc.

Dincolo de opțiunile politice liberale de acum, mi se pare important, repet, ca românii să nu uite ce au pătimit în Guvernele Boc și Ungureanu, când unii savurau carne de kobe și alții nu aveau ce pune pe masă și nu-și puteau trimite copiii la școală. Celebrarea a trei ani de la începutul sfârșitului regimului Băsescu - Boc - MRU - Predoiu are o dimensiune simbolică. Sunt trei ani de când românilor li se face dreptate, trei ani de reparații financiare și morale, trei ani de reinstaurare a normalității în viața publică și socială, trei ani de creștere economică și trei ani de viață mai bună pentru oameni. Acestea sunt realități de necontestat. Restul este tăcere și amintiri care dor.