Domnul Vasile Varga: Mulțumesc, domnule președinte. Mulțumesc, domnule Dobre. Comisia juridică a fost sesizată spre dezbatere în fond cu această propunere legislativă. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins această inițiativă. Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil. Guvernul a transmis un punct de vedere negativ. Comisia pentru muncă și protecție socială, de asemenea, a dat un aviz favorabil. Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a avizat negativ propunerea legislativă care are ca obiect de reglementare modificarea art. 35 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, în sensul introducerii posibilității angajării administratorilor, persoane fizice, prin încheierea unui contract civil, ca alternativă la contractul individual de muncă prevăzut în acest moment ca unică modalitate de angajare. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, în unanimitate de voturi, propun plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 230/2007.
|