Ion Eparu
Ion Eparu
Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2015
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.209/26-11-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
07-12-2021
06-12-2021 (joint)
06-12-2021
25-11-2021 (joint)
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2015 > 19-11-2015 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.3 Ion Eparu - declarație politică: "Cercetarea românească așteaptă soluții tehnocrate";

   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Eparu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Eparu:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Eu mă întorc cu o declarație politică exact la un an după ce anul trecut, pe 25 noiembrie - că așa a picat, probabil, joi - am făcut o declarație politică despre cercetarea românească, pe care am intitulat-o "Cercetarea - cheia progresului economic".

Astăzi, declarația politică am intitulat-o "Cercetarea românească așteaptă soluții tehnocrate", este la modă cuvântul.

Astăzi, 19 noiembrie 2015, când se marchează, începând din 1994, Ziua cercetătorului și proiectantului din România, revin cu unele considerații, exemplificând cu cifre din județul Prahova, pe care îl reprezint în Parlament, pentru că, din păcate, întrebările grele ce planau anul trecut asupra acestei activități persistă, umbrind cu profunzimea lor cele câteva semne pozitive ce se zăresc prin ceața dezamăgirii.

Cifrele pe care le aduc în fața dumneavoastră sunt furnizate de Direcția Județeană de Statistică Prahova. Conform acestor date, din 2008 până în 2011, numărul celor care lucrau în cercetare, în Prahova, a scăzut cu 80% de la 821 cercetători la 186. În ultimii patru ani, s-a înregistrat o creștere până la 250 a acestor angajați.

Din 2007 până în 2011, valoarea cheltuielilor totale în activitatea de cercetare a scăzut de la aproximativ 43.000.000 de lei la 8.900.000 de lei - și tot cu circa 80%. În ultimii patru ani, suma a crescut, ajungând acum la circa 30.000.000 de lei.

Din 21 octombrie 2014, este aprobată Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014-2020. Ținta: 1% din PIB pentru cheltuielile publice pentru cercetare. Deși pare ridicol de mică, suma vizată nu va fi ușor de atins, dacă ținem cont că, pe anul 2015, suma alocată cercetării din fondurile publice a reprezentat doar 0,24% din PIB.

Începând de marți, este inevitabil să facem această referire, 17 noiembrie, avem un Guvern nou, în întregime, deci avem un nou ministru și la educație și la cercetare. Ministru care, de mulți ani, s-a învârtit prin cercurile conducătoare ale elitei universitare și de cercetare, un om de la care așteptările în domeniu sunt foarte mari. Comisiile de specialitate din Cameră și Senat i-au acordat încredere.

Dacă însă citim foile prezentate ca program de guvernare, ne pierdem repede speranțele. Și ca să nu existe dubii, am să repet un citat dintr-o luare de poziție a Asociației Naționale a Organizațiilor Studențești din România, pentru că este bine cunoscut de toată lumea că, de fapt, studenții constituie fondul din care se recrutează viitorii cercetători. Citez cu referire la obiectivele din programul de guvernare: "Obiectivele propuse în domeniul educației și tineretului sunt superficial formulate, insuficiente și nu acoperă toate nevoile urgente ale acestor domenii".

Evident că și din studiul pe care l-am făcut eu a rezultat că din cele 10 puncte, ca priorități, doar unul se referă la problemele educației. Așa că îmi permit să trag o concluzie: deși în ultimii ani s-au făcut investiții majore în educația doctorală și în specializarea postdoctorală, inclusiv prin programul POSDRU, cariera de cercetător nu este totuși una de mare interes. Se accentuează în acest mod riscul ca puținii cercetători pe care îi mai avem să aleagă calea punerii în practică a ideilor lor în străinătate. Dar, în final, poate că este bine, pentru că este posibil ca, peste timp, tehnocrații cu expertiză suficientă să se întoarcă să conducă România.

Ion Eparu, deputat de Prahova.

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania wednesday, 8 december 2021, 6:39
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro