Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 21 decembrie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.232/23-12-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
24-11-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 21-12-2015 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 21 decembrie 2015

    Păstrarea unui moment de reculegere în memoria martirilor comunismului și ai Revoluției române.

Ședința a început la ora 16,15.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul senator Ioan Chelaru, vicepreședinte al Senatului, asistat de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, secretar al Camerei Deputaților, și de domnul senator Mario-Ovidiu Oprea, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Chelaru:

Bună ziua, stimați colegi.

Aș ruga liderii grupurilor parlamentare să înainteze secretariatului lista de vorbitori pentru ședința solemnă.

Stimați colegi, vă rog să luați loc.

Rog toți liderii grupurilor parlamentare să invite colegii în sală, pentru a începe ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Stimați invitați,

Declar deschisă ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului consacrată împlinirii a 26 de ani de la Revoluția română din Decembrie 1989.

Vă invit să ascultăm Imnul național al României.

(Se intonează Imnul național "Deșteaptă-te, române!".)

Stimați colegi,

Fiind o ședință solemnă și un moment special, vă propun să păstrăm un moment de reculegere în memoria martirilor comunismului și ai Revoluției române.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulțumesc. Dumnezeu să-i odihnească!

 
Video in format Flash/IOS Alocuțiuni dedicate împlinirii a 26 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Potrivit celor convenite în ședința birourilor permanente, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului, în această ședință solemnă va avea cuvântul și intervenții câte un singur reprezentant din partea grupurilor parlamentare din Cameră și Senat, desigur, și a deputaților și a senatorilor care nu sunt afiliați.

Ca atare, Grupurile parlamentare ale PSD și PNL, câte 10 minute, celelalte grupuri parlamentare, 5 minute, deputații și senatorii neafiliați care doresc să ia cuvântul, 3 minute.

Sunt înscriși până în prezent și voi da cuvântul în această ordine: domnul Bogdan Niculescu Duvăz, din partea Grupului PSD, doamna Alina-Ștefania Gorghiu, din partea Grupului PNL, domnul Varujan Vosganian, din partea Grupului ALDE-liberal conservator, domnul Márton Árpád-Francisc, din partea Grupului UDMR, domnul Firczak Gheorghe, din partea minorităților naționale, și domnul Popa Radu Mihai, din partea Grupului parlamentar național democrat.

Invit, dacă nu sunt obiecții și comentarii, invit la microfon pe domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz.

Domnule deputat, aveți cuvântul, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnilor președinți,

Stimate doamne și domni senatori și deputați,

Stimați invitați,

Astăzi comemorăm și, într-un fel, aniversăm cei 26 de ani de la Revoluția română, care s-a petrecut într-o iarnă la fel de luminoasă și caldă cum este și cea de acum. Și poate că amintirea este mai vie cu această ocazie sau amintirile unora dintre noi, cel puțin.

Am avut ocazia, aș spune, șansa, să ies în stradă în București chiar în 21, odată cu demolarea mitingului care se voia un miting de susținere a politicii de represiune pe care o ceruse dictatorul Nicolae Ceaușescu. Am participat în grupul de la Hotel București, din față și pe urmă cam în toate punctele-cheie din ziua de 21, Piața Romană, Piața de la, în fine, Hotelul Continental, Televiziunea Română și așa mai departe și a doua zi, în aceeași măsură, ajungând, împreună cu zeci de mii de români, să exult și să mă bucur și să dansăm Hora Unirii în mijlocul Pieței Palatului, pentru că, atunci, în minutele alea în care dictatorul pleca, aveam sentimentul că viața ni se va schimba și că România va apuca pe altă cale. Și, în bună măsură, așa a fost.

Nu a fost întotdeauna calea pe care ne-am dorit-o, nu a fost întotdeauna ceea ce am sperat. Lucrurile au durat mai mult și au mers mai greu decât am crezut, dar România, într-adevăr, și-a pornit un drum care era oarecum reluat după 100 de ani de la Unire și pe urmă de la instalarea României moderne, odată cu tot ceea ce se petrecuse începând cu prima Constituție românească și începând cu monarhia constituțională care venise la cererea, la solicitarea, dacă vreți, a societății românești.

A fost o imensă bucurie atunci, am crezut cu toții în viitorul nostru și cred că nu am greșit foarte mult, chiar dacă există foarte multă nemulțumire astăzi. Ar trebui să ne aducem aminte cu mai multă pioșenie de cei care nu au avut norocul să supraviețuiască acestui moment, de cei peste o mie de revoluționari căzuți, unii nevinovați, la vârstele nevinovăției, așa cum s-a întâmplat în grupul de copii de la Hotelul Continental, în fine, de la Colțea, ca să fiu mai exact.

Cred că toate aceste întâmplări au făcut ca România să pășească, chiar dacă nu avea o susținere din toate direcțiile, inclusiv externe, pe drumul reeuropenizării sale, pe drumul ieșirii din zona gri, unde, într-un fel, era destinată să rămână după reformele din decembrie 1989. Aceste reforme prevedeau, poate, mai degrabă, o altă configurație. Să nu uităm ce s-a întâmplat cu Iugoslavia, să nu uităm ce s-a întâmplat cu Cehoslovacia, să nu uităm ce s-a întâmplat cu constituirea Grupului de la Vișegrad, din care România nu făcea parte, să nu uităm că eforturile pe care le-au făcut românii au făcut să depășească ceea ce unii numeau soarta României, așa cum poate ar fi trebuit să fie ea.

Cred și acum că această decizie, care a început cu programul politic al guvernării, al primei guvernări legitime după alegerile din 20 mai, în Guvernul format în 28 iunie, un Guvern din care am avut onoarea să fac parte, acel program, ca și reacțiile noastre, cu toate necazurile care erau atrase de evenimentele care se petrecuseră în iunie, dar reacțiile noastre din epoca respectivă și mai ales în ’91, în care acuzam puciul de la Moscova, deci oprirea reformelor, încercarea de oprire a reformelor de la Moscova, cred că toate lucrurile astea au definit noua cale a țării noastre și niciunul dintre tot ce s-a petrecut atunci nu se putea petrece dacă Revoluția română nu era un dat.

Ascult din nou, uneori cu surpriză, alteori cu amărăciune, tezele pe care unii încearcă să le relanseze privind lovitura de stat, privind, de fapt, un simulacru de revoluție. Eu nu neg că or fi fost oameni care s-or fi gândit la aceste schimbări înainte de decembrie 1989 în România, că sunt oameni care poate că și-au dat mâna ca aceste schimbări să aibă loc, dar fără sutele de mii de români, fără multele mii de români care au ieșit în principalele orașe din țară, nimic nu s-ar fi întâmplat și nimic nu s-ar fi consemnat în sensul în care lucrurile au evoluat de atunci încoace.

Sper ca și peste ani, când noi, participanții direcți, nu o să mai fim aici și nu o să mai avem privilegiul să rostim cele câteva cuvinte în fața dumneavoastră, cei mai tineri, care doar citesc poate sau vor citi despre revoluție, să fie cei care se vor ridica în picioare, care vor pleca fruntea un minut în memoria celor care au căzut ca noi să putem fi liberi, ca noi să putem vorbi cel puțin liber, chiar dacă astăzi unii pun sub un mare semn de întrebare libertatea noastră.

Să dea Dumnezeu ca norocul început în decembrie 1989 să continue în sensul cel mai bun și să ne aducă bucurii, liniște și, dacă vreți, copiilor noștri un viitor mai bun!

Așa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Chelaru:

Mulțumesc domnului deputat Bogdan Niculescu Duvăz și o invit la microfon pe doamna deputat Alina-Ștefania Gorghiu.

Vă rog, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Bună ziua, domnule președinte.

Bună ziua, stimați colegi.

Astăzi vin în fața dumneavoastră cu speranța și cu emoția unui om care s-a născut în comunism, care a crescut în perioada de tranziție și care a trăit fiecare moment în istoria recentă și pentru care, așa cum reprezintă pentru mulți din cei din generația mea, momentul 1989 rămâne cea mai mare șansă a vieții mele. Momentul în care românii au făcut un pas către altă viață. Ceea ce a pierdut România în anii comunismului este incomensurabil, indiferent din ce perspectivă vorbim. Că vorbim de valoare, că vorbim de demnitate, că vorbim de identitate națională, de patrimoniu, de întârziere față de Europa, sunt pierderi care nu pot fi măsurate.

Cel mai mare dușman al regimului comunist a fost libertatea. Și din perspectiva unui președinte al unui partid istoric, partid care a pierdut în temnițele comuniste și foști președinți de partide, și foști premieri ai acestei țări, și miniștri, aproape toată elita sa interbelică, vă spun astăzi că Revoluția din 1989 a însemnat nașterea Partidului Național Liberal pentru a doua oară. A rămas partidul pe care-l conduc astăzi, acel partid politic românesc, pentru care discursul anticomunist este unul real, este unul vibrant și este unul testamentar.

Trebuie să facem un bilanț, pentru că în urma Revoluției, au murit 1.100 de oameni, în special tineri, iar peste 3.500 au fost răniți. Cu toate acestea, din păcate, bilanțul concret al condamnării comunismului conține în continuare prea multe întrebări care nu au reușit să primească răspuns nici în ziua de astăzi. Crimele împotriva comunismului, crimele împotriva poporului român, scuzați-mă, nu se pot prescrie, iar statul român are obligația să afle adevărul. De aceea, cred că dosarul Revoluției nu poate fi închis și cred în justiție, chiar la decenii distanță.

Reamintesc, de asemenea, că, după 1989, Dumnezeu știe din ce motiv, nu am reușit să avem o lege a lustrației. N-am avut, din păcate, securiști condamnați. Ba, mai mult, astăzi pensiile securiștilor sunt uriașe în raport cu cele ale victimelor. Nu avem un muzeu al dictaturii comuniste. Gestionarea Arhivelor Naționale rămâne o problemă discutabilă. Sunt încă mari probleme în a privi cu maturitate trecutul. Toate aceste lucruri sunt datorii ale clasei politice de 26 de ani. Rămân restanțe și pentru 2016 și sper să reușim să le rezolvăm.

Românii privesc astăzi cei 26 de ani trecuți de la Revoluție în culori amestecate. Acum 26 de ani niciunul din partidele care astăzi se află în Parlament nu exista ca atare recunoscut, nu exista un Parlament bicameral propriu-zis, nu exista aproape nimic din ceea ce astăzi dezbatem și legiferăm. România era cât un lagăr și noi eram locuitorii ei, prizonieri în acest lagăr.

Avem în continuare, desigur, multe lucruri de făcut, pentru că comunismul, tranziția, democrația au schimbat națiunea, însă peste 4 milioane de români, de cetățeni români sunt în afara granițelor țării, în cea mai mare parte, pentru că patria lor nu le-a putut oferi un trai decent. Românii din Basarabia rămân și ei nu doar în afara României, ci în afara Uniunii Europene.

Însă cel mai mare eșec al sfertului de veac postrevoluționar rămâne, în opinia mea, relația pe care clasa politică din România o are cu românii. Avem dificultăți majore în a genera consens, în a genera solidaritate, iar comunitățile din România rămân divizate. Țara noastră s-a dezvoltat de atunci până astăzi cu foarte multe discrepanțe, iar încrederea în instituțiile democratice din România este scăzută. Răspunsul nostru, al tuturor, al partidelor politice, al oamenilor politici ar trebui să fie unul singur: acela de sancționare a derapajelor de zi cu zi și nevoia de a ne întoarce la agenda românilor.

Mă întreb mereu de ce tinerii au fost cei care au trebuit să facă sacrificiul suprem acum 26 de ani, de ce tocmai ei, care aveau viitorul în față și care nu erau deloc mânjiți cu păcatele comunismului. Aceasta rămâne însă o lecție de viață pentru fiecare dintre noi.

La 26 de la Revoluție, nimeni nu mai poate ignora vocea tinerilor și chem astăzi, alături de noi, pe cei tineri, pentru că înnoirea și întinerirea clasei politice la un sfert de secol dup㠒89 este parte a testamentului tinerilor uciși la Revoluție.

Aș vrea să cred că vedem cu toții în 2016 o țară matură și europeană, inclusiv din punct de vedere al asumării istoriei și respectului pentru eroii ei.

Și pentru că nu am să vă mai văd în această sesiune parlamentară, dați-mi voie să vă urez un sfârșit de an fericit. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Chelaru:

Mulțumesc tare mult, doamnă deputat.

Invit la microfon pe domnul senator Varujan Vosganian, din partea Grupurilor parlamentare ALDE și liberal-conservator.

Domnule senator, microfonul central vă stă la dispoziție. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Vosganian:

Vă mulțumesc foarte mult.

Nu am să fac recurs la amintirile personale, să spunem că amintirile personale încă nu s-au desecretizat, și nu am făcut decât să urmăresc la televizor multe discursuri azi despre Revoluție ale unora care au urmărit-o mai degrabă dindărătul perdelelor.

Punctul de plecare în discuția noastră este recursul la memorie despre pluripartitism și democrație parlamentară, ar fi trebuit să fie voința comună de desprindere de comunism. Nu avem însă, în ceea ce privește comunismul, o memorie comună. Nu înțelegem prin comunism același lucru. Nu toți am fost victimele comunismului. Sângele celor care au murit în ’89 a fost roșu, dar tot roșu era și steagul partidului comunist. Nu am știut, de aceea, să deosebim călăii de victime. Neavând o memorie comună în fața atâtor ambiguități, tergiversări și jumătăți de măsură, nicio asumare clară a istoriei recente nu există. De pildă, rezistența anticomunistă e încă necunoscută românilor. Dacă nu ar fi venit decembrie 1989, numele lui Coposu ar fi rămas neștiut. Mulți dintre cei care l-au hulit au venit la mormântarea lui doar ca să se convingă că e mort.

Propunerea privind înlocuirea statuii lui Lenin pe postamentul din fața Casei Presei cu cea a Elisabetei Rizea a fost respinsă după o dezbatere penibilă, iar pe acel postament defilează tot felul de forme improvizate mai elocvente, probabil, pentru tranziția pe care o parcurgem.

În martie ’89, Liviu Babeș și-a dat foc pe pârtia de la Poiana Brașov. Să dăm exemplul lui Jan Palah, care și-a dat foc în ianuarie ’69 la Praga. Jan Palah este un erou al întregii lumi. Întrebați pe stradă pe trecători cine este Liviu Babeș. Nimeni nu va ști. Cine știe de Ion Gavrilă Ogoranu, care s-a ascuns aproape 3 decenii de securitate. Cine a auzit de țăranul Ion Banda, care a fost ultimul român care a murit cu arma în mână în Munții Banatului, la aproape două decenii de la ocuparea României de trupele sovietice. Cine a auzit de căpitanul Timaru, de frații Paragină, care au apărat cu îndărătnicie de trupele securității hrisovul lui Ștefan cel Mare care-i împroprietărea pe răzeși. Cine a auzit de morții Revoluției?

Am făcut un experiment acum câțiva ani, în zeci de întâlniri din țară am întrebat pe români: cunoașteți numele vreunui tânăr mort în Revoluția din Decembrie 1989? Stupoare. Nimeni în cele 20 de întâlniri pe care le-am avut nu cunoștea numele niciunuia dintre morții revoluției. Hai să facem un experiment fiecare în fața propriei conștiințe și să vă răspundeți fiecare dintre dumneavoastră, români de astăzi, cine cunoaște numele vreunui tânăr mort în 1989.

Noi, când vorbim de morții Revoluției, vorbim în abstract, ca și de la această tribună. Au murit 600 sau 700 sau 1000. În clipa în care dai cifre abstracte, nu ai nicio responsabilitate față de nimeni. Hai să ne amintim de Tavi, un copil de 13 ani. Pe mormântul lui, în Cimitirul Alb de pe Calea Șerban Vodă, scrie: "Vă rog să mă iertați că am plecat dintre voi la doar 13 ani." Acest copil a murit pentru o țară în care nici nu a avut vârsta capacității de a decide. De ce copiii nu învață la școală despre un copil asemenea lor? Învață despre Gavroche al lui Victor Hugo, dar nu învață despre Tavi. Când copiii din liceu învață de Ana lui Manole, care a murit ducând mâncare iubitului ei, de ce nu învață și despre Raluca Sălăjan, elevă în clasa a XII-a la Liceul Iulia Hașdeu, care a murit împușcată în abdomen, ducând mâncare iubitului ei, care era soldat? Între Ana lui Manole și Raluca Sălăjan nu există nicio diferență, dar poate copiii de liceu ar fi altfel educați și ar fi altfel călăuziți în viață, dacă ar ști asta.

Dragii mei, aceste cuvinte ale mele se vor un apel către dumneavoastră, către poporul român. Firește că personalități istorice, precum Gheorghe Doja, Tudor Vladimirescu sau Nicolae Bălcescu sunt bine cunoscute românilor. Dacă închidem ochii, îi vizualizăm. Țara e plină de comune cu numele lor, ba, chiar bancnotele sunt împodobite cu figurile lor. Sunt morții noștri cei vechi, pe care-i omagiem. Putem să-i privim nestânjeniți și nu avem niciun fel de socoteală să le dăm. Hai, însă, să ni-i asumăm și pe morții noștri cei noi, pe cei care au murit în locul nostru, pentru ca noi să putem trăi în locul lor. Lor trebuie să le dăm nume. Și, în clipa în care le dăm nume, va trebui să le dăm și socoteală.

Și aș vrea să închei aceste cuvinte ale mele cu cele pe care Călin Nemeș le-a scris înainte de a se sinucide în 1993, Călin Nemeș, unul dintre eroii Revoluției române. A scris el așa: "Ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieții noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii și adolescenți ai lui decembrie 1989. Și poate ne vor întreba ce am făcut după moartea lor. Știu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?"

Prin conduita noastră, prin recursul onest la memorie, prin asumarea istoriei recente și prin asumarea unui testament pe care ei nu au mai avut timp să-l scrie, să dăm acestor eroi și, în consecință, timpurilor pe care le trăim dreptul la legendă.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Chelaru:

Îi mulțumesc domnului senator Varujan Vosganian.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Márton Árpád-Francisc, din partea Grupului UDMR.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnilor vicepreședinți,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Onorați invitați,

În seara zilei de 16 decembrie 1989, la Timișoara, în jurul Parohiei reformate a pastorului Tökés László s-a strâns o mână de oameni pentru a-și apăra preotul care, prin decizia puterii, urma să fie mutat. Aceștia, înainte erau doar maghiari reformați, pe urmă li s-au alăturat maghiari de altă confesiune, pe urmă cetățeni de altă etnie. Timișoara de atunci, ca și de astăzi, era un oraș multietnic. După o vreme, mulțimea s-a îndreptat spre centrul municipiului, scandând lozinci anticomuniste. A doua zi, la fel. Ca răspuns, forțele de represiune au deschis focul asupra manifestanților. Atunci, doar în duminica neagră a Timișoarei, au fost uciși 53 de revoluționari, iar în evenimentele din zilele următoare încă pe atât, numărul lor ajungând la circa 120.

În data de 20 decembrie armata s-a alăturat revoluționarilor, iar Frontul Democrat Român a declarat Timișoara primul oraș liber de comunism. Au urmat Lugojul, Aradul, Bucureștiul, pe urmă Brașovul, Clujul, Târgu Mureșul, Sibiul.

În toată această perioadă dintre 17 și 22 decembrie au murit 162 de cetățeni români pe teritoriul întregii țări, răpuși de gloanțele forțelor de represiune ale comunismului, iar după această dată încă 942, uciși, cică, de teroriști sau pentru că s-ar fi crezut că sunt teroriști.

La București, în data de 21, totul a izbucnit atunci când dictatorul a crezut că printr-un miting, unde a adunat zeci de mii de oameni și care a fost televizat în toată țara, poate să pună capăt evenimentelor din Timișoara, mințind poporul. Una dintre minciunile vehiculate pe atunci era implicarea unor servicii secrete din Ungaria, Uniunea Sovietică, America, care ar fi dorit să rupă Ardealul. În data de 21 au fost aduși la Timișoara chiar mineri din Valea Jiului, cu răngi și bâte, împotriva maghiarilor și huliganilor care devastează orașul, dar aceștia, dându-și seama despre ce este vorba, s-au alăturat revoluționarilor. Atunci, astfel de minciuni nu au avut sorți de izbândă. Populația din România era sătulă de dictatura comunistă, de represiunea securistă, de teroarea forțelor de ordine, de frig și de foame. După 22 decembrie Securitatea a fost desființată, urmând să se reînființeze, sub numele de SRI, după evenimentele din martie 1990, de la Târgu Mureș.

Astăzi, în Constituția României putem citi: "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din Decembrie 1989".

De aceea mă întristez și mă neliniștește când văd acțiuni ale unor reprezentanți ai unora dintre puteri care încalcă drepturile și demnitatea omului. Sunt contrare unui stat de drept, aduc mai mult a un stat polițienesc, iar pentru aceasta se folosesc, printre altele, de "vânturarea" pericolului maghiar, ce nu a dat roade în decembrie 1989.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Chelaru:

Mulțumim.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Gheorghe Firczak, din partea Grupului minorităților naționale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Firczak:

Onorat prezidiu al ședinței comune a Senatului și Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor deputați,

Domnule secretar de stat, Adrian Sanda, al Secretariatului de Stat pentru problemele revoluționarilor, și, nu în ultimul rând, distinși colegi revoluționari de la balcon,

Permiteți-mi să prezint alocuțiunea în numele Grupului parlamentar al minorităților naționale din care fac parte, dar în același timp și în calitatea mea de președinte al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Decembrie 1989 Hunedoara - Deva.

La împlinirea a 26 de ani de la victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 ne adresăm cetățenilor țării noastre, având credința fermă că aceasta reprezintă un eveniment istoric de o importanță covârșitoare pentru destinul țării noastre.

În acest context, noi afirmăm că Revoluția Română din Decembrie 1989 face parte din șirul momentelor semnificative ale devenirii românești: Revoluția din anii 1848-1849, Unirea Principatelor - 1859, cucerirea Independenței de stat - 1877, Proclamarea Regatului - 1881, Marea Unire - 1918. Fiecare dintre acestea a consacrat dorința românilor de a trăi în libertate și democrație, așa cum s-a afirmat și în decembrie 1989.

Întregul popor, mai puțin acoliții regimului comunist, doreau schimbarea, înlăturarea comunismului, revenirea la democrație. Cu toate acestea, au apărut imediat fel de fel de speculații despre un așa-zis complot, despre o așa-zisă lovitură de stat.

Demonstrațiile de la Timișoara, urmate de altele, din mai multe centre urbane, pot fi considerate complot sau lovitură de stat? Fuga cu elicopterul din 22 decembrie 1989 a cuplului dictatorial, din cauza protestelor mulțimii se înscrie în logica unui complot sau a unei lovituri de stat? Apelurile din dimineața zilei de 22 decembrie 1989 ale fostului prim-secretar al Comitetului Județean Hunedoara al PCR, Ion Popa, adresate activului de partid și de stat, de a îndeplini sarcinile trasate cu o zi înainte de secretarul general al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu, de prevenire și reprimare a revoltelor erau mesaje ale unui complot anticomunist? Renegarea și denigrarea cuplului dictatorial, peste câteva zeci de minute, din balconul Palatului Culturii de către același fost prim-secretar se poate spune că face parte din victoria unui complot? Toate aceste speculații, considerăm noi, sunt jigniri la adresa poporului român, a capacității sale de afirmare a unei opțiuni.

Din nefericire, idealurile ulterioare ale Revoluției Române din Decembrie 1989 au fost trădate aproape toate pe diverse paliere, astfel încât speranțele cetățenilor s-au năruit una câte una. Pentru toate acestea nu Revoluția este de vină, ci aceia care au preluat puterea și au permis un lung șir de fărădelegi, mai ales în economie.

În ciuda acestor neajunsuri, țara noastră a cunoscut o serie de schimbări importante, dintre care cele mai importante sunt: asigurarea securității naționale și aderarea la Uniunea Europeană.

Închiderea dosarului Revoluției, fără a se clarifica o serie de aspecte ale ei considerate semnificative, reprezintă o atitudine profund antidemocratică, incompatibilă cu poziția actuală a țării noastre în context internațional. Noi solicităm redeschiderea acestui dosar și continuarea investigațiilor până la clarificarea aspectelor controversate.

În încheiere, permiteți-mi să spun că astăzi noi credem în destinul fast al țării noastre, în capacitatea poporului român de a asigura, prin votul său, o continuă valorizare a principiilor democratice și perpetuarea libertății cetățenilor în societatea noastră.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Chelaru:

Mulțumesc și eu, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar național democrat îl invit la microfonul ședinței comune pe domnul deputat Fenechiu.

Vă rog, domnule președinte, poftiți!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Domnilor președinți,

Doamnelor și domnilor colegi,

Aniversăm zilele acestea 26 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989 și, totodată, comemorăm morții Revoluției, adică pe cei care au făcut posibilă instaurarea democrației în România.

O să fiu foarte scurt și o să spun doar: Dumnezeu să-i odihnească pe eroi și totodată să dea Dumnezeu ca ei să ne ierte pentru că în acești 26 de ani am reușit să facem atât de puțin din idealurile pentru care ei au murit!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Chelaru:

Mulțumesc și eu.

Domnul deputat Cernea, din partea Grupului colegilor neafiliați.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulțumesc foarte mult.

Am vii în memorie anii cenușii de dinainte de Revoluție, când demnitatea și libertatea oamenilor erau strivite permanent, când până și bancurile cu Ceaușescu trebuiau spuse cu grija de a nu fi auziți de eventuali informatori, când "Radio Europa Liberă" și "Vocea Americii" erau o sursă autentică de știri despre lumea liberă la care doar visam atunci și despre abuzurile regimului comunist, când alimentele de bază erau vândute pe cartelă și trebuia să așteptăm ore întregi la cozi interminabile, când dictatorul umilea milioane de cetățeni, punându-i să-i laude geniul.

Aveam 15 ani atunci când a izbucnit Revoluția, iar euforia pe care am simțit-o pe străzi în acele zile a fost unică. Oameni care nu se cunoșteau și care probabil nu se văzuseră niciodată se simțeau solidari și frați ai aceleiași cauze. Sacrificiul lor și sacrificiul tuturor celor care au ieșit în stradă pentru libertate merită onorat și respectat. Știu că sunt și la balcoane câțiva dintre ei și îi salut cu deosebit respect.

Indiferent ce ne-a despărțit după 1989, atunci când ne gândim la acele zile, este important să demonstrăm aceeași solidaritate între noi, care a făcut posibilă înfrângerea dictaturii comuniste a lui Ceaușescu. Desigur că ne rămâne oricând timp suficient pentru dispute, pe indiferent ce teme, dar vom servi cu adevărat idealurile democratice pentru care s-a murit în decembrie 1989 încercând permanent să extindem și să întărim libertățile individuale, valorile democratice, principiile statului de drept și, în general, să realizăm acel cadru care să permită fiecărui cetățean, indiferent de etnia lui, indiferent de religia lui sau de faptul că nu are o religie, indiferent de alte criterii, să se simtă cu adevărat cetățean al României.

Mulțumesc foarte mult. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Chelaru:

Mulțumesc și eu.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Întrucât toți cei înscriși la cuvânt și-au exprimat punctul de vedere, declar închisă ședința solemnă comună a Senatului și Camerei Deputaților, consacrată împlinirii a 26 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989.

Vă mulțumesc.

 
     

Ședința s-a încheiat la ora 16,52.

 
     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 29 noiembrie 2020, 12:24
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro