Plen
Ședința Camerei Deputaților din 17 mai 2016
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.96/25-05-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2016 > 17-05-2016 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 17 mai 2016

28. Reexaminarea Legii pentru modificarea art.2531 din Codul penal, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.2 din 15.01.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29.01.2014 (Pl-x 467/2012/2014). (rămasă pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 467/2012

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Reexaminarea Legii pentru modificarea art.2531 din Codul penal, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.2 din 15.01.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29.01.2014.

Raportul este de respingere.

Din partea inițiatorilor. Nu dorește nimeni să ia cuvântul.

Din partea Comisiei juridice, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Varga:

Comisia juridică a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Reexaminarea Legii pentru modificarea art.2531 din Codul penal, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.2 din 15.01.2014.

Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate a articolului unic din Legea pentru modificarea art.2531 și a constatat că dispozițiile acestui articol sunt neconstituționale.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a dezbătut această lege și a respins-o.

Guvernul, de asemenea, nu susține adoptare legii. Iar în urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât în unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaților respingerea Legii pentru modificarea art.2531 din Codul penal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Dezbateri generale.

Domnul deputat Andronache.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota pentru raportul Comisiei juridice. Motivul este unul simplu și anume, respectăm Decizia Curții Constituționale nr.2/2014 care a constatat că acest act normativ nu îndeplinește criteriile de constituționalitate.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă sunt și alte intervenții. Nu sunt.

Vă reamintesc că nu sunt amendamente. Urmează votul final.

Domnule Árpád, iertați-mă, că n-am văzut.

Domnule Árpád, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Într-adevăr, așa cum s-a menționat aici, acest proiect de lege are probleme. Deci, propunerea de modificare a acestui articol este problematică din punct de vedere constituțional. Și poate respingerea ei era o soluție. Era și altă soluție: corectarea modificării, astfel încât textul de lege inițial din Codul penal care știm cu toții că se regăsește doar la noi în țară din toată Uniunea Europeană, în forma pe care o avem; e problematică din punctul de vedere al interpretării legii, al extinderii ei asupra aproape tuturor cetățenilor țării, al aplicării în fel și chip de către diferite instanțe. Poate cea mai constituțională decizie ar fi eliminarea și din Codul nostru penal a acelui articol.

În orice caz, trebuie să fie modificat acel articol și putea să se facă această corectură de către Comisia juridică, astfel încât să poată deveni un articol aplicabil, uniform pe tot teritoriul țării.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnul deputat Mircovici.

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Doamnelor și domnilor colegi,

Evident și Grupul parlamentar al minorităților naționale va vota respingerea întrucât fiind vorba de o decizie a Curții Constituționale, evident respectul față de această instituție trebuie să existe și vom face acest lucru.

N-aș fi luat cuvântul, pentru că suntem în momentul de față într-o discuție care nu merită a fi purtată. Adică, noi încercăm, în momentul de față, să ne luptăm împotriva propriei noastre convingeri că trebuie să ne păcălim întotdeauna pe noi în primul rând și după aceea să-i păcălim și pe ceilalți. Dar întrucât au fost luate două poziții din partea unor oameni care au vorbit în numele unor grupuri parlamentare, m-am simțit obligat ca persoană să iau și eu cuvântul, cel puțin din următorul considerent: dacă am fi mers pe ceea ce logic a spus domnul deputat Márton Árpád, că decizia firească a Curții Constituționale ar fi de modificare a ceva care nu există decât în Codul nostru penal, dacă am fi mers pe o astfel de idee, s-ar fi afectat un lucru extrem de important, și anume, dorința noastră de a mima în fața altora lupta împotriva corupției.

Era articolul introdus în mod special, 2531, în 2006, tocmai pentru a arăta că e nevoie de corupți din zona superioară politică, din zona cea mai democratică, din Parlament. Și atunci, concomitent cu o politică acerbă a Parlamentului de a ușura încadrarea unor membri de familie din partea unor parlamentari a început contabilizarea firească, ca la un moment dat aceste lucruri să fie exprimate.

Și așa am ajuns, în 2010, 2011, 2012, 2013, să avem condamnați sau în curs de judecare vreo 20 de deputați din 150 de cazuri. Întâmplarea a făcut ca aceștia să fie din cea mai coruptă zonă a Parlamentului, din Grupul minorităților naționale, aproape jumătate, și din Grupul UDMR, cealaltă jumătate. Au fost și câteva cazuri de excepție de la PSD. Din 55 de cazuri de la un anumit partid important al României n-a fost nici unul trimis în judecată. Asta e adevărata luptă împotriva corupției.

În momentul în care a trecut un anume termen și nu mai apărea aspectul penal, au început să apară și să iasă pe piață niște oameni care nu puteau fi judecați, cercetați din punct de vedere penal, ci doar afectați administrativ.

Domnilor, adevărata corupție se găsește acolo unde este puterea. Și dacă noi, Parlamentul României, vom recunoaște că în România puterea adevărată e la minorități și la UDMR, avem o mare problemă.

Am vorbit doar pentru faptul că au fost... încă o dată spun, anumite exprimări care erau de preferat să nu fie. Să ne fi făcut că nu vedem, că nu știm despre ce-i vorba, să fi votat respingerea și era mai frumos. Nu să ne exprimăm că în condițiile în care avem zeci de cazuri de genul acesta, noi vom vota împotrivă.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Alte intervenții? Nu mai sunt.

Vă reamintesc că onorabila Comisie juridică a propus în unanimitate respingerea Legii pentru modificarea art.2531 din Codul penal. Fiind o lege organică, merge la votul final.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 21 octombrie 2021, 23:20
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro