Plen
Ședința Camerei Deputaților din 8 iunie 2016
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.99/15-06-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
26-10-2021
25-10-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2016 > 08-06-2016 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 iunie 2016

8. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare (Pl-x 798/2015) (rămasă pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 798/2015

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Rămâne la votul final.

7. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare - Pl-x 798/2015.

Dacă din partea inițiatorilor dorește să intervină cineva? Nu.

Din partea Comisiei pentru agricultură, domnul președinte Nini Săpunaru să prezinte raportul.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nini Săpunaru:

Bună ziua!

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru agricultură a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.

În ședința din 10.05, plenul Camerei Deputaților a hotărât retrimiterea propunerii legislative la comisie, în vederea examinării și întocmirii unui nou raport.

Conform prevederilor art. 75 din Constituția României, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu modificările și completările ulterioare, intervențiile legislative vizând revitalizarea accesului facil pe piața de desfacere reprezentată de producătorii naționali, cu respectarea prevederilor din domeniul siguranței sanitare veterinare.

La dezbaterea proiectului a participat, ca invitat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, domnul Achim Irimescu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

În urma examinării propunerii legislative și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, în unanimitate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu amendamentele admise prevăzute în anexa nr. 1 și amendamentele respinse prevăzute în anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

La dezbateri generale, din partea grupurilor parlamentare?

Domnul Munteanu, Grupul PSD.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Nevoia ne-a determinat să facem modificări și completări la Legea nr. 321 din 2009, deoarece erau articole întregi care erau depășite.

După dezbateri care au durat mai multe luni de zile, la care au participat toți cei interesați, de la producători la oameni de comerț, sperăm că am găsit o formulă care să dea drumul, pe rafturile tuturor marketurilor sau supermarketurilor, produselor românești. Nu e doar în România o astfel de inițiativă, în Europa este la zi.

Din păcate, au fost momente în care aproape ni se spunea că nu e bine ce facem, că plecăm din țară, că... Lucrurile se vor așeza. Probabil că vor mai trebui făcute anumite modificări, în timp, le vom face.

Cred că e un pas important și de aceea PSD va vota acest proiect de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Grupul... imediat... Grupul PNL.

Domnule președinte Nini Săpunaru, înțeleg că aveți o observație și la raport, tehnică legislativă, da?

Video in format Flash/IOS

Domnul Nini Săpunaru:

La punctul 10, punctul curent 10, art. 103 la alin. (1) e o greșeală gramaticală sau de când au bătut la dactilografiere: "Comerciantul persoană juridică autorizată să desfășoare activități de comercializare pentru produse alimentare are obligația ca pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate și de panificație să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51%"... și aici, în loc de virgulă, punem: "din volumul de marfă pe raft".

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulțumesc.

Cu această corelare, supun votului dumneavoastră această corelare.

Sunt observații? Nu.

Voturi pentru?

Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri? Nu.

Cu unanimitate, a fost adoptat.

Domnul Attila Kelemen, Grupul UDMR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kelemen Atilla-Béla-László:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Este o lege care a stârnit adevărate furtuni în mass-media și nu numai.

Știm că prea multe discuții au fost pe marginea acestei legi și am înțeles și noi, care lucram în Comisia pentru agricultură, dar cred că și cetățeanul de rând că această lege este foarte importantă și pentru o parte și pentru cealaltă.

Într-adevăr, legea vine să reglementeze niște lucruri foarte importante, din punctul de vedere al producătorului autohton, pentru a ajunge produsele românești pe rafturile supermarketurilor și nu numai.

Este o problemă care, de fapt, trenează, fiindcă am primit foarte multe critici în ultimii 10-20 de ani, deci trenează problema de mai mulți ani.

Eu cred că legea vine să reglementeze multe probleme și este într-adevăr în ajutorul producătorului autohton.

Eu așa cred că a avut dreptate antevorbitorul meu, colegul Munteanu, care a zis că da, domnule, nu spunem că este o lege perfectă, dar oricând se constată vreo neconcordanță într-o lege, bineînțeles, putem umbla, Parlamentul are puterea să umble la o lege și să o modifice în interesul cetățenilor din această țară.

Eu cred că este o lege importantă, abordează foarte multe probleme importante și ajută, încă o dată spun, producătorul autohton.

Deci Uniunea Democrată Maghiară va vota pentru această lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Grupul PNL, domnul Nini Săpunaru.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nini Săpunaru:

Mă scuzați, domnule președinte, m-am luat dus cu modificările la proiectul de lege.

Acest proiect de lege s-a discutat de multe luni de zile, așa cum a spus și domnul Munteanu. De fapt, nu este proiectul Comisiei pentru agricultură, este proiectul fermierilor, al procesatorilor din România; au lucrat împreună cu noi la acest proiect. El nu mai seamănă cu nimic din ce s-a propus inițial, este efectiv legea propusă de fermieri, de producătorii din România și noi nu am făcut altceva decât să o punem în pagină împreună și să încercăm să creăm un text legislativ care să funcționeze.

Vă mulțumesc încă o dată, membrilor Comisiei pentru agricultură, pentru modul cum ați lucrat în toată această perioadă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulțumesc.

Al doilea vorbitor de la Grupul PSD, domnul Stanciu Zisu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Zisu Stanciu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Sunt foarte bucuros că va trece această lege, era necesar ca producătorii români să aibă o mult mai mare pondere în ceea ce înseamnă produsele lor pe rafturile hipermarketurilor.

Sunt, de asemenea, extrem de mulțumit că s-a reușit în comisie să se decidă ca obligativitate pentru hipermarketuri, să creeze, pe costurile hipermarketului, în fiecare weekend, să creeze o piață volantă și pentru producătorii tradiționali din România.

De asemenea, sunt foarte mulțumit că 51% din produsele românești le vom regăsi în curând pe rafturile hipermarketurilor din România. Asta repară o nedreptate care durează de zeci de ani.

Mulțumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule coleg.

Pentru rigoarea ședinței, totuși, v-aș ruga, luați sacoul. E cald, într-adevăr, dar luați un sacou când veniți la microfon.

Mulțumesc.

Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții.

Sunt 14 amendamente admise și două respinse.

Dacă la titlul legii sunt observații? Nu. Adoptat.

Articolul unic. Dacă sunt observații? Nu. Adoptat.

3 marginal. Art. 2 alin. (2). Dacă sunt observații? Nu. Adoptat.

3 marginal. Dacă sunt observații? Nu.

4 marginal. Este vorba de art. 4. Dacă sunt observații? Nu.

5 marginal. Se referă la art. 6. Dacă sunt observații? Nu. Adoptat.

6 marginal. Este vorba de alin. (1) și (2) la art. 7; se abrogă. Dacă sunt observații?

Iar 3 și 4 de la art. (7) se reformulează. Observații? Nu.

7 marginal, art. 8. Dacă sunt observații? Nu.

9 marginal? Este vorba de capitolul III.

10 marginal. Observații? Nu. Adoptat.

11 marginal? Este vorba de art. 11 cu alin. (1) și (2).

12 marginal. Observații? Nu.

13? Nu.

Mulțumesc.

Rămâne la votul final. Are caracter ordinar.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 26 octombrie 2021, 18:35
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro