Sorin-Avram Iacoban
Sorin-Avram Iacoban
Ședința Camerei Deputaților din 28 iunie 2016
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.116/06-07-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2016 > 28-06-2016 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 28 iunie 2016

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
    1.1 Sorin-Avram Iacoban - declarație politică intitulată "Guvernul Cioloș, o recidivă a Guvernului Boc";

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Încep cu domnul deputat Sorin-Avram Iacoban, Grupul PSD.

Vă rog, domnule deputat, aveți trei minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi și colege,

Astăzi, declarația politică "Guvernul Cioloș, o recidivă a Guvernului Boc."

Dragi colegi,

Haideți să facem un mic exercițiu de logică: dacă eliminăm ilicitul penal din definiția recidivei, aceasta ar putea fi definită ca fapta unei persoane care, după promovarea unei politici total iresponsabile și nedrepte, o lege sancționată de popor, săvârșește cu intenție sau cu intenție depășită, după o perioadă de timp, aceeași faptă cu aceleași rezultate sociale.

În baza acestei definiții, adaptate la realitățile zilei, dacă analizăm declarațiile guvernanților din 2010 cu cele ale guvernanților din 2016, putem constata, fără echivoc, că actualul guvern tehnocrat se află în stare de recidivă față de Guvernul Băsescu-Boc în ceea privește dezastrul social în care urmează să arunce țara.

Astfel, în 6 mai 2010, Traian Băsescu, în calitate de președinte, făcea următoarele declarații care îngrozeau poporul român, citez: "În ședința de guvern de miercuri probabil că se va adopta o hotărâre. Nu este o rețetă ușoară, dar e necesară, pentru că în momentul de față lucrează maximum 3 milioane de oameni. Economia reală e cea care s-a restructurat puternic în 2009. Ea a reacționat corect la priză. Cel care nu a reacționat corect la criză este statul. Statul arată așa, ca un om foarte gras, care s-a cățărat în spatele cuiva subțirel, iar asta e economia. Reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România cu 25%, iar până la sfârșitul anului șefii de instituții au obligația să facă selecția și să-i aleagă pe cei mai buni. Toate salariile vor fi afectate, inclusiv salariul minim, însă Guvernul va compensa diferența, astfel încât salariul minim să nu scadă sub 600 de lei. Ajutorul de șomaj se reduce cu 15%. Este previzibilă o reducere a pensiilor cu 15%. Se va proceda și la reducerea masivă a subvențiilor".

Revenind la anul de grație 2016, în care domnește politica tehnocrată, să comparăm aceste declarații cu declarațiile noului ministru al muncii și protecției sociale, care sunt parcă desprinse din manualul de politică PDL-istă, manual folosit cu fidelitate și de fostul președinte Traian Băsescu, singurul președinte care a condus o țară suspendat fiind de Parlamentul reprezentativ, fără ca decizia de suspendare să fie revocată.

Iată ce declară domnul ministru al muncii: "Nu există nicio țară în lume care să aibă mai multe beneficii din partea statului, salarii mai mari pentru funcționari și, în același timp, taxe mai mici. Nu există așa ceva. Deci trebuie să păstrăm un echilibru, pentru că la finalul zilei, dacă nu ne mai ajung banii, va trebui să tăiem de undeva. Și vom tăia iar din salariile publice. Este un avertisment foarte serios." Un avertisment serios?

Dragi colegi,

Mi se pare că este o amenințare atât la adresa Parlamentului și, implicit, la adresa poporului român. În primul rând, domnul ministru se pare că nu cunoaște Constituția, adică legea fundamentală în care se explică în clar până unde pot acționa și care sunt limitele puterii statului.

Domnule ministru, dumneavoastră reprezentați puterea executivă, adică puterea care asigură punerea în aplicare a politicilor asumate de legislativ. În ce țară civilizată, domnule ministru, ați auzit dumneavoastră că reprezentanții puterii urechează politicile promovate de reprezentanții puterii legislative... și se pare că această putere este ridicată la nivel de politică de stat în guvernul tehnocrat!

Iată că după doar după câteva zile recidivează și doamna ministru al justiției, Raluca Prună, care declara, nici mai mult, nici mai puțin faptul că, citez: "Am fost nu de mult somată să spun ce înțeleg prin restaurație. Exact asta, mai înțeleg - parafrazând - o tiranie parlamentară."

Domnilor guvernanți,

Domnilor miniștri,

Chiar dacă ați lipsit de la lecția de bun-simț față de națiune, ținem să vă precizăm totuși că atributul suveranității în România îl deține poporul, atribut pe care îl exercită, prin organele sale reprezentative, adică prin Parlamentul României. A acuza Parlamentul României de tiranie nu este altceva decât a acuza însuși poporul de tiranie, considerând că tirania poporului afectează în mod nedrept, spuneți dumneavoastră, valorile unui stat democratic.

De ce să fie tăiate salariile din sectorul bugetar și de ce să nu fie executate averile marilor corupți, de exemplu, domnilor miniștri? Întrebări la care, domnilor guvernanți, bunul-simț ar trebui să vă facă să reflectați.

Dragi colegi liberali, în încheiere, o scurtă întrebare pentru Domniile Voastre: puteți credita politica de genocid social anunțată de către Guvernul tehnocrat? Să fie la români memoria colectivă chiar atât de scurtă?

La aceste întrebări, dragi colegi din Partidul Național Liberal, aveți obligația să răspundeți urgent nu mie, nu colegilor din Parlament, ci poporului român, cel care a trecut epoca Băsescu la pagina de erată din istoria românilor!

Vă mulțumesc.

Deputat de Iași, Sorin-Avram Iacoban.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc mult.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 24 octombrie 2021, 12:52
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro