Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 6 februarie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.15/16-02-2017
Video in format Real MediaVideo - Real Media
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
Video in format Real Media17-10-2017
Video in format Real Media16-10-2017
Video in format Real Media11-10-2017 (comună)
Arhiva video:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 06-02-2017 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 6 februarie 2017

    Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru.

Ședința a început la ora 12.15.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților, înlocuit de doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și domnul senator Niculae Bădălău, vicepreședinte al Senatului, înlocuit de domnul senator Iulian-Claudiu Manda, vicepreședinte al Senatului, asistați de doamna deputat Ioana Bran, secretar al Camerei Deputaților, înlocuită de domnul senator Georgian Pop, secretar al Camerei Deputaților, și domnul senator Ioan-Iustin Talpoș, secretar al Senatului.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Stimați colegi, vă rog să luați loc în sală.

Liderii de grup să-și invite colegii în sala de ședință.

Invit... A venit deja. Mulțumesc. ( Discuții la prezidiu.)

 
     

PAUZĂ

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Stimați colegi,

Declar deschisă ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului și vă anunț că, din totalul de 465 de deputați și senatori, și-au înregistrat prezența 340.

Proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru pentru ședința comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.

Dacă sunt comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi în forma distribuită.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus Mihai Goțiu (din sală):

Da.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog. Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus Mihai Goțiu:

Bună ziua!

Din partea Grupului USR, ținând cont de situația tensionată și de faptul că în stradă sunt sute de mii de români, propun o sesiune de declarații politice de câte 3 minute pentru fiecare grup parlamentar.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule senator, vă mulțumesc.

Domnule vicepreședinte, din câte știți, această discuție a fost în Birourile permanente reunite, iar propunerea dumneavoastră a fost respinsă, mai ales că nu avem prevedere regulamentară pentru declarații politice în cadrul ședințelor comune. (Discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus Mihai Goțiu (din sală):

Plenul poate vota sau nu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Nu putem...Plenul nu poate vota ceva împotriva Regulamentului ședințelor comune.

Mulțumesc.

Supun votului proiectul ordinii de zi.

Cine este pentru? 300 pentru.

Împotrivă? Voturi împotrivă? 34.

Abțineri? 4 abțineri.

Cu majoritate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată.

Dacă în legătură cu proiectul programului de lucru sunt comentarii. Vă rog. Nu.

Supun votului dumneavoastră programul de lucru.

Cine este pentru? 300.

Împotrivă? 33.

Abțineri?

Mulțumesc.

Cu majoritate de voturi, programul de lucru a fost aprobat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Prezentarea moțiunii de cenzură intitulate Guvernul Grindeanu - Guvernul Sfidării Naționale. Nu legalizați furtul în România!, inițiată de 123 de senatori și deputați.

La primul punct al ordinii de zi avem prezentarea moțiunii de cenzură inițiate de 123 de deputați și senatori, în conformitate cu prevederile art. 113 din Constituție și ale art. 92 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului.

Dau cuvântul...

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Tomac (din sală):

Procedură.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Procedură. Domnul Tomac.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Tomac:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doresc să anunț, stimați colegi, că Grupurile parlamentare ale Partidului Mișcarea Populară susțin moțiunea de cenzură "Guvernul Grindeanu - Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România!". 25 de parlamentari ai PMP susțin moțiunea de cenzură.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Cine citește moțiunea?

Dau cuvântul... Nu știu cine citește moțiunea.

Domnul deputat Predoiu.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian-Cătălin Predoiu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Dau citire textului moțiunii de cenzură formulat de PNL, USR: "Guvernul Grindeanu - Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România!", moțiune susținută și de colegii de la PMP, după cum a fost anunțat.

Așadar,

Domnilor președinți,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Stimați colegi,

În 11 decembrie 2016, românii ne-au ales să le reprezentăm interesele în forul legislativ al țării, având credința că noi, toți cei care astăzi formăm Parlamentul României, vom acționa numai în interesul lor, al românilor. De altfel, a trecut un pic mai mult de o lună de când ne-am angajat prin jurământ să ne îndeplinim cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de poporul român.

De aceea, nu putem asista impasibili la atentatul pe care Guvernul PSD, al domnilor Dragnea și Grindeanu, îl pregătesc românilor prin adoptarea unor acte normative prin care se urmărește modificarea Codului penal și de procedură penală, precum și grațierea unor pedepse.

Sub masca respectării unor decizii ale unor instanțe interne sau internaționale, Guvernul, girat de domnii Dragnea și Tăriceanu, lovește în ceea ce înseamnă siguranța românilor și a intereselor lor legitime.

În ședința de marți, simultan, Guvernul a comis un abuz în serviciu și s-a salvat pe sine de urmările penale ale acestor fapte. Cuprinsul ordonanței pentru modificarea Codurilor - penal și de procedură penală - conține dovada. Prin acest act normativ se dezincriminează favorizarea făptuitorului prin emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative. Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unor pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

Guvernul și-a asigurat astfel spatele față de mârșăvia comisă la ceas de noapte prin introducerea acestui paragraf. Am vrea să credem că unii dintre membrii Guvernului nu au dorit să voteze proiectele privind grațierea și dezincriminarea unor fapte penale fără asigurări că nu vor răspunde penal.

Aceasta este dovada că în momentul adoptării au avut reprezentarea faptului că săvârșesc o infracțiune în favoarea membrilor de partid și a clientelei politice.

Principalul argument invocat de Guvern în emiterea unui act normativ referitor la grațierea unor pedepse este acela al supraaglomerării din închisorile românești și respectarea drepturilor omului. În realitate, suntem în fața unor acte normative menite să exonereze și să facă scăpați o serie de lideri politici ai PSD - ALDE, care au primit condamnări din partea instanțelor românești.

În ultimele luni au existat discuții în diferite zone ale politicului din care reieșea clar intenția PSD de a iniția demersul adoptării acestor acte normative prin care se dorea dezincriminarea unor fapte de corupție sau asimilate acestora și grațierea unor persoane condamnate. În diferite ocazii, reprezentanții PSD au promis unor oficiali locali ori județeni, care aveau probleme cu legea sau care aveau dosare în diferite faze judiciare, că, odată ajunși la putere, vor adopta aceste măsuri.

Iată că toate aceste zvonuri au fost confirmate, iar societatea românească a fost înșelată, cetățeanul fiind pus în situația de a fi mințit de către cei cărora le-a acordat votul de încredere.

Motivația privind urgența adoptării unor măsuri pentru scăderea numărului de deținuți, întrucât CEDO a cerut încă din anul 2012 statului român să remedieze condițiile inumane din penitenciare și suprapopularea acestora, nu stă în picioare, dacă avem în vedere datele comunicate chiar de către Administrația Națională a Penitenciarelor, care arată că argumentele invocate de Guvernul Grindeanu sunt eronate.

Astfel, potrivit datelor provenite de la această instituție, supraaglomerarea, ca fenomen, este în scădere, iar cifrele demonstrează că acest efect este unul consistent. În ultimii 10 ani numărul deținuților a scăzut de la aproximativ 48 000 la aproximativ 27 000. În acest context, reprezentanții ANP apreciază că supraaglomerarea va scădea în maximum 4 ani, dacă planurile existente vor fi finanțate și implementate. Potrivit acelorași surse, rata mortalității în penitenciare este de 3,5 la mia de deținuți, în timp ce rata mortalității în România este de 11 la mia de locuitori.

Domnule prim-ministru,

Știm că sunt probleme reale în sistemul penitenciar românesc, însă acestea trebuie să fie rezolvate într-un mod transparent și responsabil!

Nu este corect să exploatați această situație în interesul unui grup restrâns de politicieni care au fost condamnați pentru fapte de corupție.

Dovada clară a faptului că în realitate coaliția PSD - ALDE nu are ca obiectiv real soluționarea problemei supraaglomerării din închisori constă în aceea că prin legislația propusă sunt grațiate pedepsele cu suspendare. Aici se află, de fapt, cheia acestei reglementări: ștergerea cu buretele a condamnărilor unor lideri ai coaliției aflate la guvernare în frunte cu președintele PSD, Liviu Dragnea.

Mai mult, insuficienta finanțare prin bugetul de stat a sistemului penitenciar este o dovadă concludentă a intențiilor reale ale actualului Guvern legat de această problemă.

Așadar, în loc să adoptați măsuri concrete, care să rezolve în mod real problema supraaglomerării din penitenciare și a încălcării drepturilor omului în aceste instituții, dumneavoastră alegeți calea salvării unor personaje politice condamnate, în detrimentul siguranței românilor. Grațierea colectivă conduce la reducerea gradului de siguranță publică în condițiile în care infractori periculoși vor fi eliberați, iar societatea românească a zilelor noastre se confruntă cu un val de infracționalitate, când ne așteptăm la creșterea infracționalității în zona terorismului, a criminalității transfrontaliere ori a criminalității violente, așa cum relevă toate rapoartele instituțiilor de specialitate interne și internaționale.

Astfel, proiectul de lege privind grațierea, în forma elaborată de Guvern, nu va rezolva în niciun fel situația din penitenciare, având în realitate un impact nesemnificativ, iar experiențele altor state au arătat că rata de întoarcere în sistemul penitenciar a celor grațiați este de aproximativ 50%. Deși se susține că grațierea nu se acordă celor condamnați pentru fapte de corupție, se omite cu bună știință să se afirme că ea se aplică cu precădere celor care au săvârșit infracțiuni conexe faptelor de corupție și care sunt prevăzute de legi speciale, precum și funcționarilor publici care au săvârșit infracțiuni în exercitarea atribuțiilor de serviciu, adică acelora care acum conduc România după bunul plac și care au risipit, conform rapoartelor Curții de Conturi, peste o treime din bugetul României. Nu trebuie uitat că lupta anticorupție este un concept larg, ce nu se rezumă la un set restrâns de infracțiuni, și include mult mai multe fapte incriminate decât cele care, tehnic, sunt denumite infracțiuni de corupție.

Aducem următoarele critici la conținutul proiectului de ordonanță privind grațierea.

Stabilirea limitei la 5 ani este una prea ridicată, individualizarea pedepsei la un astfel de termen dovedind o gravitate deosebită a faptei săvârșite, după practica justiției noastre.

În lista infracțiunilor pentru care se aplică grațierea se găsesc infracțiunile de serviciu prevăzute de Codul penal. Nu există nicio justificare pentru grațierea amenzilor penale stabilite de instanțele de judecată. Grațierea trebuie să fie condiționată, în toate cazurile, de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de 1 an de la punerea în libertate. Amenzile și celelalte sancțiuni cu caracter administrativ aplicate trebuie executate în măsura în care nu au fost executate, în toate cazurile.

Domnule prim-ministru,

Prin același pachet legislativ promovați dezincriminarea mascată a unor infracțiuni de corupție sau asimilate corupției, de altfel, o altă măsură legislativă "cu dedicație" în favoarea clienților și liderilor politici ai PSD - ALDE.

O astfel de măsură afectează grav viața de zi cu zi a cetățeanului, modul în care acesta se raportează la tot ceea ce înseamnă lege. În ultimii ani, cetățeanul a văzut în aplicarea corectă a legii penale o formă de speranță în curățarea anumitor sectoare de activitate cu care se află în contact permanent. Nedreptățile, lipsa de transparență, nepăsarea, atitudinea incorectă a unor structuri ale statului față de cetățean își aveau, în opinia publică, o rezolvare prin aplicarea corectă a legislației din domeniul penal.

În același timp, un alt efect extrem de periculos al acestor măsuri constă în afectarea conformării voluntare a membrilor societății la tot ceea ce înseamnă normă legală.

În urma adoptării acestor măsuri, oamenii vor putea interpreta că respectarea legii are caracter facultativ și că, în România zilelor noastre, dacă ești puternic, dacă ești la putere și în "gașca" care trebuie, brațul legii nu te poate atinge, indiferent ce ilegalitate ai comis.

Astfel, restul societății, cetățeni corecți și cinstiți din această țară, cei care reprezintă, de fapt, marea majoritate, vor fi resemnați și se vor simți fără apărare în fața abuzurilor.

Astfel, românii vor ști că nu sunt egali în fața legii.

Infracțiunea de abuz în serviciu se circumscrie doar faptelor prin care se săvârșește un abuz în serviciu, prin încălcarea prevederilor unei legi sau a unei ordonanțe. Abuzul care va fi săvârșit cu încălcarea unui alt tip de act normativ - hotărâre de Guvern, ordin al ministrului, hotărâri de consiliu local, regulamente, ordine sau directive ale diverselor instituții nu vor mai reprezenta infracțiune.

Una dintre cele mai grave modificări o considerăm ca fiind cea a eliminării interdicției de a ocupa o funcție publică în cazul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu. Este greu de acceptat că cel care a săvârșit o infracțiune de acest gen, în exercitarea funcției, cu intenție, să ocupe aceeași poziție în continuare.

Circumscrierea infracțiunii de conflict de interese doar la faptele în urma cărora a câștigat un folos necuvenit soțul, o rudă sau afin până la gradul al II-lea, este, practic, o golire de sens a acestei prevederi legale și o dublare a reglementării infracțiunii de luare de mită. Deși formularea actuală prezintă carențe care necesită rezolvare, modul de soluționare propus de acest proiect este cu totul inacceptabil.

Nu putem accepta dezincriminarea neglijenței în serviciu, care poate avea efecte deosebit de grave, existând exemple relevante în acest sens.

Considerăm ca limita minimă a prejudiciului de la care fapta devine penală este lipsită de sens și solicităm renunțarea la aceasta. Prejudiciile aduse persoanelor sunt grave și dacă sunt cuantificate la 5 000 de lei în condițiile economice actuale din România. Limita de 200 000 de lei este stabilită arbitrar, în laboratoarele de partid, cu un destinatar clar și direct.

Socotim că stabilirea unui termen pentru realizarea denunțului va avea efecte deosebit de grave în societate și va conduce, în final, la instaurarea unui principiu al impunității. Practic, se urmărește reducerea de facto a termenului de prescripție pentru infracțiuni. Este important de reținut că acest termen va duce la imposibilitatea formulării denunțului după 6 luni de la săvârșirea faptei și în cazurile celor mai grave infracțiuni.

De aceea, în numele cetățenilor români și pentru viitorul copiilor noștri, domnilor de la PSD și ALDE, renunțați la legalizarea furtului în România!

Domnule Dragnea și domnule Tăriceanu, vă asigurăm că românii nu vor grațierea și salvarea politicienilor corupți! Legiferarea în folos propriu nu este o soluție pentru România, pentru că nu face decât să slăbească statul de drept și să ne slăbească ca națiune.

Vă somăm, domnilor, să renunțați la acțiunile împotriva respectării legii, să renunțați la a proteja corupția și la a atenta la viața, siguranța și viitorul românilor. Nu vă mai ascundeți în spatele unui vot pe care cetățenii vi l-au acordat cu bună-credință și deschideți larg ochii pentru a vedea că nu guvernați doar o Românie minoritară a celor corupți!

Domnule prim-ministru,

Admitem faptul că sunteți în situația ingrată de a răspunde comenzilor venite pe linie de partid și a trebuit să dați curs solicitării directe a șefului dumneavoastră, domnul Liviu Dragnea, pentru a-l face scăpat de la o eventuală condamnare cu executare viitoare. Cu toate acestea, trebuie să va asumați eroarea de a adopta aceste acte normative și să plecați acasă! Altfel, veți rămâne în istorie un al doilea tovarăș de drum, după dr. Petru Groza, dar mult mai nociv pentru popor decât a făcut-o regimul totalitar impus după cel de-al Doilea Război Mondial.

Prin aceste acțiuni îndepărtați investitorii de România, îndepărtați România de tot efortul făcut în ultimii 27 de ani pentru a căpăta statutul de țară europeană!

În graba cu care vreți să vă salvați propria clientelă de la condamnări, ați uitat de prioritățile cu adevărat importante pentru România. Ați uitat de condițiile dezastruoase din spitale, de frigul și igrasia din școli, de drumurile pline de gropi care iau anual mii de vieți.

România are nevoie de un Guvern competent, care să fie preocupat cu adevărat de problemele reale cu care se confruntă societatea în momentul de față!

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, domnule deputat.

Vă reamintesc, stimați colegi, vă reamintesc faptul că Birourile permanente ale celor două Camere, în ședința din 6 februarie 2017, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au stabilit că dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură să aibă loc în ziua de miercuri, 8 februarie 2017, la ora 12.00, în ședință comună a celor două Camere, conform art. 113 alin. (3) din Constituție și art. 92 alin. (2) din Regulamentul activităților comune.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Dezbaterea și adoptarea Proiectului de Hotărâre pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 11 alin. (1) din Hotărârea Parlamentului României nr. 2/2017 privind efectuarea de către Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților și Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a Senatului a unei anchete parlamentare pentru verificarea condițiilor în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat, din august și noiembrie 2016, de către Guvernul României din acea perioadă.

Trecem la punctul 2 al ordinii de zi. Avem Proiectul de Hotărâre a Parlamentului pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 11 alin. (1) din Hotărârea Parlamentului României nr. 2/2017 privind efectuarea de către Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților și Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a Senatului a unei anchete parlamentare pentru verificarea condițiilor în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat, din august și noiembrie 2016, de către Guvernul României.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit.

Dacă sunt comentarii de ordin general. Nu.

Pe articole, începem dezbaterea proiectului.

Dacă sunt obiecții la titlul proiectului de hotărâre? Nu. Adoptat.

La preambul?

Adoptat.

La articolul unic?

Adoptat.

Dezbaterile fiind finalizate, supun votului proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Cine este pentru? 210 voturi pentru.

Împotrivă? 141 împotrivă.

Abțineri? Una.

Hotărârea a fost adoptată cu majoritate.

Vă mulțumesc.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017. (L10/2017)

La punctul 3 al ordinii de zi avem Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017.

Dacă sunteți de acord - era, inițial, programat, ora 13.00 - , facem o pauză de 10 minute să strângem colegii și să începem dezbaterile. Da? (Discuții în sală.) Cum? (Discuții în sală.)

Era la ora 13.00, dar am spus 10 minute și începem dezbaterile. Da? Deci ne vedem în sală la 12.50.

Mulțumesc.

     

PAUZĂ

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Rog liderii de grup să-și invite colegii în sală.

Stimați colegi,

Vă rog să luați loc în bănci.

La punctul 3 avem Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017.

 
     

Doamna Raluca Turcan (din sală):

Procedură, domnule președinte.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, pe procedură, doamna deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Dragi colegi,

Vreau să fac o mențiune în numele grupurilor Partidului Național Liberal.

Noi astăzi purtăm un însemn și pe acest însemn transmitem foarte limpede mesajul: "Demisia!"

Este singura soluție pe care dumneavoastră puteți să o îmbrățișați pentru a demonstra că sunteți deciși să luptați împotriva corupției, că sunteți deciși să sprijiniți o justiție corectă și o lege aceeași pentru toată lumea: demisia premierului Grindeanu, demisia președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și demisia ministrului justiției, domnul Florin Iordache.

Și, de altfel, observăm cu stupoare că vine întregul Guvern, dar ședința este condusă nu de cei doi președinți, președintele Liviu Dragnea și președintele Călin Popescu-Tăriceanu. Este un nou semnal pe care-l dați, de sfidare, un semnal pe care îl dați, că stați ascunși și că nu vă asumați dezbateri reale și în interesul cetățenilor, așa cum este dezbaterea pe bugetul de stat.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul președinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnilor președinți de ședință,

Domnule prim-ministru Sorin Grindeanu,

Stimați membri ai Guvernului,

Onorați membri ai Parlamentului,

După cum vedeți, nu mă ascund, sunt în sală, particip la dezbateri și - (Aplauze.) - prezența, prezența domnului Liviu Dragnea, în calitate de președinte PSD și președinte al Camerei, și prezența mea, în calitate de copreședinte ALDE și președinte al Senatului, aici, în această sală, în acest moment, este menită tocmai să sublinieze susținerea politică pe care majoritatea politică din Parlament din acest moment i-o acordă Guvernului care este la dezbaterea pe buget. (Aplauze.)

Sigur că orice prilej este bun pentru orice parlamentar să încerce să ducă discuția pe un alt teren. Astăzi suntem la buget și vrem să discutăm problemele de buget.

Doamna președinte interimar de la PNL a venit cu această temă recurentă a corupției. Eu sunt foarte bucuros că o preocupă acest subiect, dar aș vrea ca, în egală măsură, pe lângă problema pe care a semnalat-o, să se preocupe de starea justiției, de modul defectuos în care funcționează anumite instituții ale statului, de corupția care este chemată a fi combătută de instituții care sunt ele însele corupte. Și aici mă refer, din păcate, la DNA, la Serviciul Român de Informații, la Agenția Națională de Integritate - (Aplauze.) -, la ANAF și culminează acest fenomen grav de corupție cu corupția, din păcate, a președintelui României. (Aplauze.)

Deci, vă rog foarte mult, suntem oricând dispuși să facem o discuție și pe acest subiect, dar nu partizană. Discutăm despre tot!

Așadar, vă mulțumesc și sper ca dezbaterile la buget să se desfășoare în cele mai bune condiții, pentru că bugetul este esențial pentru România în acest moment. Prezența noastră este nu numai pentru a susține Guvernul, dar și pentru a susține acest buget la care s-a lucrat în ultimele zile și pe care-l dorim cât mai repede adoptat.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnul președinte Liviu Dragnea.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Bună ziua, doar să vă spun că m-am ascuns aici, în sala de plen! (Aplauze.)

Au fost situații și vor mai fi situații când și eu, și domnul președinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, nu vom fi la tribună, ci vom fi în sală la dezbateri. Este o practică veche, care va fi continuată. Mie îmi este foarte greu să înțeleg cum te poți ascunde în fața camerelor de luat vederi și într-o sală de plen.

Mă interesează foarte mult, dincolo de orice alte atacuri, dezinformări și minciuni, să aibă loc dezbaterile pentru buget, pentru că bugetul este, de fapt, primul pas pentru dezvoltarea României pe baza unui program de guvernare legitimat de milioane de români.

În continuare spun de la acest microfon: și eu, și partidul pe care-l conduc susținem acest Guvern fără niciun fel de ezitare.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Domnul Nicușor Dan.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicușor Daniel Dan:

Stimați colegi,

Cred că este obligația noastră să înțelegem ceea ce sutele de mii de români care au ieșit în stradă zilele astea vor să ne transmită. Și, în opinia mea, ceea ce vor dumnealor să ne transmită este că Guvernul a greșit grav și pentru asta sunt două..., două soluții. (Discuții în sală.)

Una, noi, ca Parlament... (Discuții,vociferări în sală.)

Noi, ca Parlament, să...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog! Vă rog!

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicușor Daniel Dan:

... să înlăturăm sursa acestei probleme, și anume să aprobăm în regim de urgență Ordonanța nr. 14, ca să lămurim chestiunea modificării Codului penal, și să respingem în regim de urgență Proiectul Legii grațierii.

Pe de altă parte, așa cum este în democrație, cine a greșit trebuie să plătească. Și, pentru asta, am depus moțiunea de cenzură. (Discuții în sală; aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, domnule deputat.

Intrăm în dezbaterea generală asupra Proiectului de lege a bugetului.

Birourile permanente ale celor două Camere și liderii grupurilor parlamentare propun ca Guvernului să i se rezerve 50 de minute pe care să le utilizeze la începutul și la încheierea dezbaterilor generale.

Pentru grupurile parlamentare din Cameră și Senat se alocă timp maxim corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte 10 secunde pentru fiecare parlamentar.

În urma calculului au rezultat următoarele:

  • PSD - 37;
  • PNL - 17;
  • USR - 7;
  • UDMR - 5;
  • ALDE - 5;
  • PMP - 4;
  • Minoritățile naționale - 3.

În total, 78 de minute.

Pentru dezbaterea pe articole, Birourile permanente și liderii grupurilor parlamentare propun următoarele:

Pentru fiecare articol se alocă maximum 5 minute, pentru fiecare amendament se alocă un minut, fiecare amendament se susține de un singur parlamentar. După epuizarea timpului alocat pentru fiecare articol, celelalte amendamente de la articolul respectiv se supun votului fără a se mai da cuvântul pentru susținere.

La anexe se procedează la fel, timpul total alocat fiind de 20 de ore, 1 200 de minute, timpul pentru fiecare anexă, având în vedere numărul de amendamente și aveți anexa afișată pe site. 27 de amendamente admise, 944 respinse, în total, 20 de ore.

Pentru operativitate, în baza prevederilor din Regulamentele Camerelor, la dezbaterea amendamentelor vor fi folosite două microfoane instalate în sală, unul la reprezentantul Guvernului și unul la reprezentantul Comisiilor pentru buget.

După epuizarea timpului alocat, la anunțul președintelui de ședință, se blochează microfonul.

Dacă sunt comentarii cu privire la această procedură de dezbatere.

Nu. Mulțumesc.

Supun votului procedura de dezbatere.

Vot pentru? 316.

Împotrivă? 16.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Procedura dezbaterii a fost aprobată cu majoritate.

Înainte de a da cuvântul pentru prezentarea proiectului de lege, îi rog pe liderii grupurilor să comunice secretarilor de ședință numele deputaților și senatorilor înscriși la dezbateri generale, având în vedere timpul alocat.

Pentru prezentarea Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017 îl invit la tribună pe domnul prim-ministru Sorin Mihai Grindeanu.

Aveți cuvântul, domnule prim-ministru. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu - prim-ministrul României:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Voi realiza o succintă prezentare a bugetului și voi răspunde, atât eu, cât și ministrul finanțelor publice sau oricare din membrii Cabinetului, la întrebările și amendamentele formulate de către membrii Parlamentului.

Bugetul anual este cu siguranță un moment important pentru România, pentru Guvern și pentru Parlament, deoarece sunt prioritizate toate proiectele și programele publice pe termen scurt și mediu.

Este poate singurul moment în care semnificația cuvintelor din declarațiile politice este înlocuită cu realismul rece al cifrelor din Proiectul Legii bugetului de stat și al asigurărilor sociale. Putem astfel contribui la îmbunătățirea calității vieții românilor în 2017, fără a pretinde însă că mulțumim pe toată lumea.

Proiectul de buget pentru anul 2017 este configurat pe un cadru macroeconomic cu o valoare a PIB de 815,195 miliarde de lei și pe o creștere economică de 5,2%. Deficitul bugetar cash este estimat la 2,96 din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,98 din PIB, cu încadrare în ținta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht. De altfel, ultimele estimări ale unor instituții internaționale converg către o evoluție economică în anul 2017 asemănătoare cu cea avută în vedere la fundamentarea bugetului. Nivelul estimat al datoriei guvernamentale brute pentru anul 2015 este de 37,7% din PIB, iar pe termen mediu, 2017 - 2020, se va situa sub 40% din produsul intern brut.

Pentru proiectul de buget pe anul 2017 au fost luați în considerare următorii indicatori macroeconomici: o inflație medie anuală de 1,4%, un câștig mediu salarial de 2 274 de lei și un curs mediu al euro de 4,46 de lei.

Se așteaptă o majorare a numărului de angajați cu 4,3%, concomitent cu reducerea ratei șomajului la 4,3 la finalul anului 2017.

Veniturile bugetare proiectate pentru anul 2017 sunt estimate la 254,717 miliarde de lei, respectiv 31,3% din PIB. Veniturile din economia internă reprezintă 232,5 miliarde de lei, respectiv 28,5% din PIB, iar sumele de la Uniunea Europeană și alți donatori sunt estimate la 22,3 miliarde de lei, dintre care: 12,4 miliarde de lei pe politică agricolă și 9,9 miliarde de lei pe politică de coeziune și alte programe.

Cheltuielile bugetare sunt estimate la 278,817 miliarde de lei ceea ce reprezintă 34,2% din PIB. Cheltuielile de personal pe bugetul general consolidat reprezintă 63,9% miliarde, respectiv 7,8% din PIB. Cheltuielile cu bunurile și serviciile sunt estimate la 40,6 miliarde de lei, în scădere față de 2016 cu 0,4 puncte procentuale din produsul intern brut.

Dobânzile se mențin la același nivel ca în anul 2016, de aproximativ 10 miliarde de lei.

Subvențiile reprezintă 7,2 miliarde de lei, menținându-se la același nivel ca și în anii precedenți, ca procent în PIB 0,9%.

Asistența socială, pe buget general consolidat, reprezintă 88,5 miliarde de lei, respectiv 10,9% din produsul intern brut.

Cheltuielile pentru investiții sunt estimate la 4,8% din PIB, în creștere cu 0,9 puncte procentuale față de anul 2016, și anume 4,8 față de 3,9 în anul 2016.

Alocările bugetare au crescut pentru unele ministere, dintre care exemplific:

  • alocarea a 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naționale, reprezentând suma de 16,3 miliarde de lei din alocările bugetare și venituri proprii, care reprezintă o creștere cu 52% față de anul precedent;
  • Ministerul Educației Naționale, creștere de 26,2%;
  • Ministerul Sănătății, creștere de 18%;
  • Casa Națională de Asigurări de Sănătate, creștere de 10,3%;
  • Ministerul Agriculturii, creștere de 83,2%;
  • Ministerul Transporturilor, creștere de 60,5%.

La construcția bugetară s-au avut în vedere creșterea veniturilor populației, investițiile sporite în infrastructură și reducerea taxelor, după cum urmează:

Creșterea veniturilor populației își găsește concretizarea în:

  • creșterea salariului minim, de la 1 februarie, la 1450 de lei;
  • în creșteri salariale în educație, în sănătate și pentru alte categorii de angajați din sectorul public, de exemplu, personalul plătit din fondurile publice din administrațiile publice sau administrațiile publice locale beneficiază, de la 1 februarie 2017, de o creștere de 20%; tot atunci crește cu 50% cuantumul brut al salariilor personalului din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte;
  • pensia minimă se majorează, de la 1 martie, de la 400 de lei la 520 de lei;
  • de la 1 iulie 2017, punctul de pensie va crește cu 9%, ajungând la 1 000 de lei;
  • studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate beneficiază de gratuitate la transportul intern feroviar;
  • cuantumul alocat pentru constituirea Fondului de burse și protecție socială a studenților se stabilește... s-a stabilit, de fapt, la 201 lei pe lună;
  • vor fi scutite de impozit pensiile mai mici sau egale cu 2 000 de lei și va fi eliminată obligația pensionarilor de a plăti contribuții sociale de asigurări de sănătate.

În al doilea rând, construcția bugetară se bazează pe o nouă viziune, pe noi priorități și direcții de acțiune în domeniul investițiilor publice. Avem în vedere bugetul... Avem în vedere ceea ce vă spuneam mai devreme, bugetul reflectând această nouă viziune prin următoarele puncte:

  • prioritatea zero pentru Guvern o reprezintă atragerea fondurilor europene în valoare, așa cum aminteam de 22,1 miliarde de lei;
  • investițiile publice în infrastructură și domenii prioritare prin mecanisme moderne de finanțare, care să atragă și surse private;
  • se va înființa foarte repede Fondul suveran de dezvoltare și investiții care va dezvolta sau va construi de la zero investiții în domenii prioritare;
  • de asemenea, vom dezvolta investiții în parteneriat public-privat;
  • se va modifica și simplifica legislația pentru achizițiile publice;
  • sprijin fiscal prin ajutor de stat și garanții guvernamentale pentru dezvoltarea afacerilor;
  • începând cu 1 ianuarie 2017 au fost promovate măsuri care să susțină investițiile prin aplicarea nelimitată în timp a facilității fiscale de scutire a impozitului reinvestit;
  • începând cu 1 februarie 2017, pentru susținerea mediului de afaceri prin încurajarea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor, a fost majorată limita veniturilor realizate la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent de la 100 000 de euro la 500 000 de euro;
  • a fost stabilită o cotă de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulți salariați și a fost eliminată cota de impozit de 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat;
  • scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă;

La capitolul "Investiții", alocarea bugetară prevede investiții de 39,4 miliarde de lei, cu 10 miliarde de lei mai mult decât anul trecut, în infrastructură, sănătate, apărare, creșterea absorbției fondurilor europene prin finanțarea unor proiecte prioritare care să conducă la realizarea unor rezultate concrete.

Începând cu 1 ianuarie 2017, au fost promovate măsuri care să susțină investițiile prin aplicarea nelimitată în timp a facilității fiscale de scutire a impozitului reinvestit, așa cum vă spuneam.

A fost stabilită o cotă de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile cu unul sau mai mulți salariați.

Reducerea taxelor s-a concretizat, de asemenea, prin ceea ce ați făcut dumneavoastră, și anume prin eliminarea a 102 taxe. Continuă astfel procesul de simplificare a fiscalității și de debirocratizare, început în ultimii ani.

Sinteza alocărilor de la bugetul de stat pe principalele și... pe fiecare minister, inclusiv veniturile proprii, precum și principalele obiective finanțate vreau să v-o prezint în continuare succint, pe câteva ministere.

Sănătate, 33,8 miliarde de lei, cu 4,15% din PIB, mai mult cu 3,5 miliarde decât în anul 2016.

Principalele obiective finanțate: alocarea a 700 de milioane de lei suplimentar pentru medicamente compensate și gratuite; construcția de spitale regionale și dotarea fiecărui spital județean cu un computer tomograf; achiziționarea vaccinurilor obligatorii pentru copii - 774 de milioane de lei; dotarea a șapte spitale cu acceleratoare liniare pentru tratarea cancerului; finanțarea majorării cu 15% a salariilor din sistemul sanitar.

În educație, 25,02 miliarde de lei, 3,1% din PIB, mai mult cu 3,3 miliarde decât în anul 2016.

Ministerul Transporturilor, 13,7 miliarde de lei, 1,69% din PIB, mai mult cu 5,18 miliarde, adică 60%, față de anul 2016.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Fondurilor Europene, 6,9 miliarde, reprezentând 0,85% din PIB. Credite, de asemenea, de angajament care totalizează 30 de miliarde, astfel că suma totală alocată este de 36,85 miliarde de lei, reprezentând 4,5% din PIB.

Principalele obiective finanțate: contractarea construirii a 2 500 de creșe și grădinițe și 2 000 de școli; asigurarea apei curente, canalizării, drumurilor, serviciilor medicale și educative în mediul rural prin Programul Național pentru Dezvoltare Locală; construirea a 30 de cămine studențești; demararea construcției pentru 2 769 de apartamente.

Ministerul Agriculturii: 17,4 miliarde de lei reprezentând 2,1% din PIB, mai mult cu 8 miliarde față de anul 2016; de asemenea, creditele de angajament totalizează 10,1 miliarde.

Principalele obiective finanțate: plata tuturor subvențiilor cuvenite în anul 2017; Programul național de irigații.

Pentru celelalte ministere:

Ministerul Energiei, 467 de milioane de lei, 0,057% din PIB.

Ministerul Economiei, 302 milioane de lei, 0,037 din PIB, mai mult cu 119 milioane de lei decât în 2016.

Ministerul Apărării Naționale, 16,3 miliarde de lei, 2% din PIB, mai mult cu 5,71 miliarde de lei, adică cu 52%, decât în anul 2016.

Ministerul Afacerilor Interne, 11,29 de miliarde de lei, 1,38% din PIB.

Ministerul Afacerilor Externe, 779 de milioane de lei.

Ministerul Justiției, 3,18 miliarde de lei, 0,39% din PIB, mai mult cu 126 de milioane de lei decât în 2016.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, 765 de milioane de lei, 0,093% din PIB, mai mult cu 593 de milioane decât în 2016.

Ministerul Mediului, 471 de milioane de lei, reprezentând 0,057% din PIB, mai mult cu 73 de milioane decât în 2016.

Ministerul Apelor și Pădurilor, 347 de milioane de lei, reprezentând 0,042% din PIB.

Ministerul Tineretului și Sportului, 432 de milioane de lei.

Ministerul Turismului, 80 de milioane de lei.

Ministerul Culturii și Identității Naționale, 766 de milioane de lei, reprezentând 0,094% din PIB, mai mult cu 259 de milioane de lei decât în 2016.

Ministerul Cercetării și Inovării, 1,76 miliarde de lei, 0,22% din PIB.

Ministerul Comunicațiilor, 510 milioane de lei, 0,06% din PIB, mai mult cu 483 de milioane decât în 2016.

Ministerul Românilor de Pretutindeni, 19,2 milioane.

Ministerul pentru Dialog Social, 11, 7 milioane de lei.

Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, 7,32 de milioane de lei.

Ministerul Finanțelor, 3,26 de miliarde de lei, reprezentând 0,39% din PIB.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la elaborarea acestui proiect de buget.

Le mulțumesc atât parlamentarilor care au sprijinit și sprijină acest proiect, cât și celor care au depus amendamente. Sunt importante și motivele politice ale celor care vor vota, dintr-un considerent politic, împotriva proiectului de buget, însă este mai important să transmitem public corect măsurile economice și sociale prevăzute în proiectul de buget pentru anul 2017 către cei care ne-au desemnat să îi reprezentăm.

Trebuie să menținem încrederea românilor în economia românească și trebuie să menținem creșterea investitorilor în economie... și a investițiilor în economia românească, la fel de mult cum trebuie să realizăm toate investițiile în infrastructură și să îndeplinim, pe rând, toate măsurile din Programul de guvernare. Pentru că dorim să rămânem o națiune unită și solidară.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, domnule prim-ministru.

Raportul comisiilor comune. Domnul Arcaș.

Deschideți microfonul.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Arcaș:

Da, mulțumesc.

Comisiile pentru buget, finanțe din Camera Deputaților și Senat au elaborat raportul comun asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017.

Menționăm că proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social.

Comisiile de specialitate din Senat și Camera Deputaților, sesizate pentru avizarea proiectului de lege, au transmis avize favorabile, cu amendamente admise și respinse.

Consiliul Fiscal, la data de 27 ianuarie 2017, a elaborat o opinie preliminară, iar la data de 3 februarie 2017 a elaborat o opinie completă.

Proiectul de lege este însoțit de declarația de conformitate care atestă că proiectul de buget pentru anul 2017 și perspectiva 2018 - 2020 sunt elaborate pe baza informațiilor fiscal-bugetare furnizate de către factori implicați în procesul bugetar.

Întrunite în ședință comună pe parcursul mai multor zile de dezbateri, membrii comisiilor sesizate în fond au analizat proiectul de lege și anexele acestuia, avizele asupra proiectului de lege, precum și amendamentele formulate de senatori și deputați și au hotărât, cu majoritate de voturi, 20 pentru și 9 voturi împotrivă, să adopte raport de admitere, cu amendamentele admise prezentate în anexa nr. 1. Amendamentele respinse sunt cuprinse în anexa nr. 2 la prezentul raport.

În consecință, supunem spre adoptare plenului Parlamentului raportul de admitere cu amendamente și proiectul de lege.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Intrăm în dezbateri generale.

Vă reamintesc că, în cadrul dezbaterilor generale, potrivit art. 63 din Regulamentul ședințelor comune, nu pot fi propuse amendamente.

Din partea grupurilor. Din partea grupurilor parlamentare, dezbateri generale.

Domnul Badea, din partea PSD.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Leonardo Badea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule prim-ministru,

Stimați colegi,

Dezbatem astăzi Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 în Parlamentul României.

Proiectul de buget propus Parlamentului de către Guvernul României urmărește asumarea unui nou model economic pentru România. Modelul economic propus de Guvern are la bază o nouă strategie privind creșterea economică inteligentă, sustenabilă, care urmărește consolidarea stabilității macroeconomice, concomitent cu creșterea investițiilor publice și private.

Aceste acțiuni asumate de Guvern prin construcția bugetului vor fi și de natură să asigure convergența nominală și reală cu nivelul de dezvoltare din Uniunea Europeană.

Cadrul macroeconomic pentru perioada 2017 - 2020, modificările fiscal-bugetare adoptate până la construcția bugetului, actele normative adoptate de Guvern la începutul anului au stat la baza fundamentării indicatorilor bugetari pentru anul 2017, asigurându-se astfel caracterul predictibil și sustenabil al acestora.

Ipotezele macroeconomice ale construcției bugetului sunt:

  • creștere PIB cu 5,5%;
  • deficit cash, 2,96% din PIB;
  • deficit ESA, 2,98% din PIB;
  • o pondere a datoriei publice în PIB sub 40%.

Ca urmare a acestor ipoteze, se estimează că ritmul mediu anual de creștere a formării brute de capital fix va fi de 7,2%, concomitent cu o creștere a consumului final al populației, care se va majora cu 7,2% până în anul 2017... până la finalul anului.

Bugetul aprobat de Guvern și propus dezbaterii Parlamentului ține cont de măsurile adoptate în concordanță cu prioritățile Strategiei "Europa 2020" pentru stimularea activității de inovare, cercetare și dezvoltare, pentru susținerea mediului de afaceri, pentru relaxare fiscală, pentru stimularea potențialului de creștere economică, pentru susținerea investițiilor publice, pentru stimularea consumului prin adoptarea unor măsuri salariale pentru unele categorii de personal din sectorul bugetar, concomitent cu adoptarea unor măsuri pentru asigurarea protecției sociale și securității sociale.

Așa cum se prezintă actualul buget, avem un plus de bunăstare pentru cetățeni. Acesta reprezintă cel mai important indicator al corectitudinii politicilor publice asumate.

Această viziune incumbă mecanisme bazate pe transmiterea impactului creșterilor salariale asupra cererii agregate prin intermediul consumului. Trebuie să renunțăm în România la modelul economic bazat pe forța de muncă ieftină. Modelul adoptat trebuie să fie bazat pe forța de muncă calificată.

Dragi colegi,

Au fost discuții în spațiul public față de cifrele care au fost folosite în construcția acestui buget. Prognoza care stă la baza Proiectului Legii bugetului pe anul 2017, oferită de către Comisia de Prognoză, este o prognoză realistă. Estimarea creșterii economice din prognoză este susținută și de prognozele altor instituții specializate, precum și de potențialul real al economiei românești.

Mă voi referi la două prognoze pentru România, publicate recent și care au fost realizate după aprobarea Programului de guvernare.

Goldman Sachs, unul dintre cele mai mari conglomerate financiare din lume, a publicat la sfârșitul lunii ianuarie prognoza de creștere reală a PIB-ului pentru România în anul 2017 de 5%. De asemenea, grupul de rating Fitch estimează o creștere reală a PIB de 4,8%.

În același timp, trebuie să menționăm că a fost demarată procedura de revizuire a prognozelor macroeconomice ale organismelor internaționale în funcție de noile condiții, întrucât cele prezentate până în prezent și la care se face adesea referire sunt realizate cu mult înainte de învestirea noului Guvern și aprobarea Programului de guvernare. În mod obiectiv, aceste prognoze nu puteau lua în considerare impactul pozitiv al măsurilor prevăzute în Programul de guvernare.

Prin urmare, obiectivul de creștere reală a PIB pentru 2017 este realist și susținut de măsurile aprobate prin Programul de guvernare, prin legile care au fost aprobate pentru eliminarea unor taxe și tarife, pentru stimularea unor măsuri fiscal-bugetare, pentru stabilirea salariului minim de bază brut pe țară. Din valoarea totală a măsurilor, circa 70% este estimat că va contribui la produsul intern brut al României, diferența de 30% regăsindu-se în importurile de bunuri.

Impactul asupra indicatorilor macroeconomici este următorul: efect stimulator în economie de circa un punct procentual pentru creșterea economică, 5,2 creștere economică în 2017, față de 4,3 în prognoza de toamnă a Comisiei Naționale de Prognoză.

Efectele se vor regăsi mai rapid în majorarea consumului populației, astfel că acesta se va majora suplimentar cu 1,8 puncte procentuale, în timp ce importurile de bunuri și servicii se vor majora suplimentar cu 0,7 puncte procentuale. Impactul asupra investițiilor brute este estimat la 0,3 puncte procentuale.

Totodată, menționăm că Programul de guvernare prevede pentru anul 2017 și alte măsuri de reformă și stimulare a investițiilor, cu efecte pozitive asupra creșterii economice.

De asemenea, toate aceste măsuri vor contribui la un efect multiplicator în economie și constituie fundamentul principal pentru estimarea creșterii reale a PIB de 5,2%.

Trebuie spus că în anul 2015 creșterea reală a PIB a fost de 3,9%, în condițiile unei reduceri a valorii adăugate brute din agricultură, din cauza secetei, cu 11,8%. Dacă ar fi fost un an normal atunci, creșterea economică ar fi fost de 4,7%.

În actualul ciclu economic, creșterea de 5,2% este perfect valabilă. Și, ca argument istoric, aș dori să vă prezint prognozele de toamnă ale Comisiei de Prognoză:

  • pe anul 2013 a fost o prognoză de creștere reală de 1,6; a fost realizat la finalul anului 3,5;
  • pe anul 2014, de 2,2% din PIB; a fost realizat 3,1%;
  • pe anul 2015, de 2,5; a fost realizat 3,9;
  • pe anul 2016, de 4,1; a fost realizat 4,8.

Toate aceste lucruri arată că prognozele întotdeauna au fost pesimiste și s-a realizat mai mult decât s-a prognozat.

De asemenea, aș dori să vă spun că încrederea în economia românească a crescut semnificativ, iar indicatorii publicați de Comisia Europeană arată că aceasta a atins un nivel de referință maximal în luna ianuarie 2017, ajungând la 105,2 puncte. Această îmbunătățire a fost determinată în special de creșterea încrederii în rândul consumatorilor.

Dragi colegi,

La comisiile de specialitate au fost și dezbătute un număr total de 971 de amendamente.

În cadrul dezbaterilor care au avut loc în Comisiile reunite pentru buget s-au stabilit și adoptat 27 de amendamente, din care 8 au fost adoptate la textul legii.

Amendamentele au fost adoptate cu respectarea Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2017 și în conformitate cu Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

În concluzie, proiectul de buget pe anul 2017 reprezintă un instrument important pentru elaborarea politicilor economice, orientate, în principal, către stabilitate macroeconomică, motiv pentru care vă rugăm, domnilor senatori și deputați, să votați pentru adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2017, conștienți fiind că votul dumneavoastră înseamnă, de fapt, că autoritățile publice centrale și locale au la dispoziție resursele financiare necesare realizării proiectelor de dezvoltare economică și socială a României.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Din partea Grupului PNL, domnul Florin Cîțu.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Vasile Cîțu:

Mulțumesc.

Bună ziua!

Domnilor președinți ai Senatului și Camerei,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Până să încep discuția despre buget, pledoaria despre buget, aș vrea să vă spun ce înseamnă această banderolă pe mâna mea. Doamna președinte a vorbit de banderolele de pe mâinile colegilor mei, care cer demisia Guvernului și pe care o susțin. A mea are o semnificație diferită, pentru că o port de câteva zile. Este un semn de solidaritate cu cei din Piață.

Și aș vrea să vă rog acum să-i aplaudăm pentru ceea ce au reușit în aceste zile. (Aplauze, discuții în sală.)

Doamnelor și domnilor,

Revenind la buget, dați-mi voie să vă spun din start, ferm și răspicat: PNL - Partidul Național Liberal nu votează acest buget al României pe 2017, "bugetul Dragnea".

De la bun început, PNL și-a exprimat public suspiciunile în legătură cu informațiile care au stat la baza întocmirii acestui buget. Am rămas cu această suspiciune, la care încă nu am primit niciun răspuns. Comisia Națională de Prognoză a furnizat date ce se potriveau suspect de perfect cu Programul de guvernare al lui Liviu Dragnea publicat în septembrie 2016. Vă aduceți aminte, nu? Au mai fost unii cu un program al partidului după care se schimbau și anotimpurile.

Noi, PNL, avem o viziune diferită despre ceea ce înseamnă buget pentru ca România să meargă înainte.

Doamnelor și domnilor,

La începutul dezbaterilor pe buget în comisii, eu și colegii mei am luat în serios aceste dezbateri și am pregătit amendamente care să corecteze derapajele bugetului. Asta și plecând de la discursurile pacificatoare ale liderului suprem al PSD în legătură cu participarea tuturor la bunăstarea țării.

Credeți că s-a întâmplat așa ceva? Nici vorbă. PSD a trecut într-o viteză amețitoare prin comisii tot bugetul și nici măcar un singur amendament nu a fost luat în considerare. Deci spun că asta spune multe, nu?

În același timp, vreau să informez plenul despre premeditarea cu care PSD a pregătit să dea lovitura României și românilor.

Încă dinainte de a fi prezentat bugetul în Parlament, Guvernul a aprobat fără zgomot Ordonanța nr. 9/2017, care prorogă unele măsuri din Legea finanțelor publice nr. 500/2002. Acesta era primul pas într-un plan elaborat de PSD.

Noi, PNL, trebuie să prezentăm public scenariul de jaf al PSD-ului. Această ordonanță, printre multe altele, permite PSD-ului lucruri care viciază profund concepția despre elaborarea unui buget. Prin această ordonanță a reușit să modifice Legea finanțelor publice ca să ascundă, fără să răspundă însă, obligațiile lor politice.

Cu asemenea derogare de la legea bugetului, împreună cu un buget făcut și votat numai de ei, la care adăugăm proiectul grațierii și ordonanța cu modificarea Codului penal, PSD-ul ar fi putut să facă orice din buget fără să răspundă penal. Aceasta este miza: banii. De aici și încăpățânarea că nu a vrut să renunțe la cei doi "elefanți".

Doamnelor și domnilor,

Stimați colegi,

Dați-mi voie să recapitulez, să fie foarte clar: PSD și-a generat datele pe care a construit bugetul, a dat o ordonanță care le permite să distribuie bugetul după bunul plac și au pregătit un pachet de modificare a legilor penale ca să nu meargă la pușcărie.

Este datoria Partidului Național Liberal să prezinte acest scenariu aproape reușit. Și, totodată, este datoria noastră să recunoaștem că acesta a fost oprit deocamdată de oamenii din stradă. Dar numai deocamdată. Și acest scenariu este unul din motivele pentru care Partidul Național Liberal nu va vota acest buget.

Doamnelor și domnilor,

Acest buget prezentat de Partidul Social Democrat, pe lângă faptul că îmi păstrez suspiciunile avute în legătură cu datele care au stat la baza elaborării acestui buget, consider că este un buget care nu asigură o creștere economică a României. Nu va pune mai mulți bani în buzunarele românilor, va depăși deficitul asumat și nu ne dă perspectiva să spunem că la sfârșitul anului 2017 România a făcut un pas înainte din punct de vedere economic.

Partidul Social Democrat prezintă românilor un buget venit să mulțumească numai clientela politică, dar și pe cei neavizați din punct de vedere economic. Din această perspectivă, este datoria Partidului Național Liberal să explice această păcăleală de buget, pentru ca toți oamenii să înțeleagă iluziile incluse în acest buget.

După cum știți, România este o țară săracă, a doua cea mai săracă din Europa, după 26 de ani de reforme. În România, 30% dintre noi, cei care muncim pentru a produce 100% din PIB... și aici vreau să fac și o paranteză: cei din Piață, care protestează, fac parte din această categorie. Drama guvernărilor de stânga este că redistribuie produsul intern brut în special către cei 70%, care nu contribuie direct la formarea PIB-ului.

Este onest sau nu, alegătorii decid în final. Dar știm sigur un singur lucru: că acea redistribuire a PIB-ului a devenit o armă politică pentru PSD. Și aici este principala nemulțumire a oricărui liberal, pentru că, pentru noi, întâi trebuie să produci și numai după aceea să redistribui.

În accepțiunea noastră, un buget pentru România ar trebui să susțină antreprenoriatul, investițiile în economie, inclusiv cele străine, domnule Liviu Dragnea. Și ar trebui să ne aducem aminte că guvernul din care făceați parte a iertat o companie multinațională de 400 de milioane de lei. Conta că acea companie era din Est și nu era din Vest? (Aplauze.)

Un buget pentru România ar susține economia privată și nu este un buget de consum. În același timp, este datoria noastră, a Partidului Național Liberal, să spunem că, în cazul unei crize sau a unei defecțiuni majore a economiei, primii expuși riscurilor sunt chiar cei 70%, adică pensionarii și angajații în sectorul public. Primele salarii și pensii care se vor reduce, dacă PSD dă greș cu acest buget, sunt tot ale lor. Este un semnal de alarmă pe care îl tragem pentru toată lumea.

Doamnelor și domnilor,

Prin acest buget Partidul Social Democrat ascunde și eventuale nerealizări din Programul de guvernare. S-au folosit de niște șiretlicuri: supradimensionarea fondurilor europene, șmecheria de la creditele de angajament, ca să mascheze deficitul bugetar depășit, șmecheria de la apărare, nealocarea a 6% din PIB pentru învățământ.

Dar mai este o decizie care arată dispreț față de partenerii noștri europeni. În timp ce scădem contribuția noastră la Uniunea Europeană, bugetăm fonduri mai multe atrase de la Uniunea Europeană. Și acest lucru spune foarte multe, nu-i așa?

Doamnelor și domnilor,

Doresc să mai trag un semnal de alarmă, așa cum am făcut-o și acum o lună de zile. Și îi atrag atenția lui Liviu Dragnea că declarațiile recente ale dânsului în care explică motivația celor care protestează în stradă sunt la fel de dăunătoare pentru România ca cele pe care le-a făcut acum o lună de zile despre gaura din buget.

Mergeți în piață, domnule Dragnea, și o să vedeți că cei care protestează sunt oameni care produc produsul intern brut, pe care dumneavoastră doriți să-l siluiți cu acest buget pentru 2017. De aceea, vă sfătuiesc să nu mai faceți astfel de declarații, ale căror costuri se vor răsfrânge asupra noastră a tuturor.

În încheiere, doamnelor și domnilor, vreau să vă spun că... să reiterez: Partidul Național Liberal nu votează "bugetul Dragnea" pentru 2017.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Din partea Grupului USR, domnul... doamna Cosette Chichirău.

Mă scuzați, doamnă.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Dragi colegi,

Acest proiect de buget are probleme enorme și Grupul USR votează împotrivă.

În primul rând, este bazat pe un PIB de 815 miliarde de lei, în creștere nominală de 7,5% față de anul trecut, dar care se bazează pe o creștere reală de doar 5,4%. Deci PSD propune să creeze inflație, ca să plătească pentru promisiunile electorale. Menționez că în ultimii ani inflația a fost negativă și recent zero. Nu este niciun motiv economic pentru a crea inflație de mai mult de 1,4-2%, cât va fi în final.

În al doilea rând, planul de deficit de 2,99% este periculos de aproape de limita de 3% și nu lasă marjă de eroare la execuție. Există astfel o probabilitate ridicată de a depăși această limită.

Asistăm din nou la o politică fiscală prociclică de relaxare fiscală pe timp de creștere economică accelerată. România are o creștere economică foarte mare, cea mai mare din Europa acum, iar acum este timpul să facem excedent bugetar, pentru a ne pregăti pentru următoarea criză economică. Ce facem noi acum este să aruncăm lemne pe foc în timp de vară, iar când vine iarna nu vom mai avea lemne de pus pe foc.

Deja România a asistat la un derapaj de la obiectivul pe termen mediu în 2016, iar bugetul pe 2017 ne îndepărtează și mai mult de la acest obiectiv. Prin derogare de la Legea responsabilității fiscale, aderarea la acest obiectiv a fost amânată pentru 2019. Nu suntem de acord cu această măsură.

Aceste măsuri duc la destabilizarea macroeconomică a României, și nu la consolidarea poziției noastre în lume. Mai mult decât atât, atacurile la justiție pe care acest guvern le-a executat, la nici o lună de la preluarea mandatului, au dus la pierderea încrederii că acest Guvern poate acționa în interesul României, inclusiv cel macroeconomic.

Asistăm zilele acestea la căderea leului și la creșterea costului de împrumut al României. Acestea nu sunt semne bune din punct de vedere macroeconomic. Nu doar politica fiscală este iresponsabilă, ci și alocările de cheltuieli. Domeniile cele mai importante din viața românilor sunt ignorate.

Vă dau doar două exemple. Cheltuielile de întreținere a drumurilor sunt la jumătate față de anul trecut și la o treime față de acum doi ani. Dar avem același număr de kilometri de drumuri. Deci nu știu ce se va întâmpla cu ele. Iar cheltuielile cu investițiile în sănătate au scăzut cu 44%. Vorbim de renovare, reabilitare, dotare cu echipament, construcții de spitale noi. Orice investiție care s-ar putea face, s-ar putea face doar pe datorie.

În timp ce PSD cheltuiește banii românilor iresponsabil și în interes de partid, fără criterii de alocare și fără transparență, USR dorește dezvoltarea și modernizarea României prin investiții în infrastructura de transport, învățământ și sănătate. Acestea sunt domeniile care contează pentru români. Ca atare, USR a depus amendamente pentru aceste domenii importante.

Am susținut investiții în autostrăzi, inclusiv vestita autostradă Iași - Târgu-Mureș, un proiect de importanță nu doar economică, dar geostrategică. Dacă urmăriți ce se întâmplă în lume, în Statele Unite, în Rusia, în Turcia, vă dați seama că Moldova este de o importanță geostrategică. Deși acesta este un proiect urgent, el nu se află pe lista de priorități a Ministerului Transporturilor pe acest an.

PSD afirmă că vrea reducerea decalajelor economice și sociale, dar nu face nimic în acest sens. Moldova încă așteaptă un pachet de măsuri care să oprească migrația alarmantă din județele ei și așteaptă o autostradă care să încurajeze investițiile, inclusiv pe cele străine.

Tot noi am susținut investițiile în spitalele regionale de urgență, dintre care trei au fost demarate, dar nu suntem siguri că vor fi vreodată finalizate.

Închei aici și vă cer să avem o dezbatere reală pentru prioritățile care contează în România.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Din partea... domnul István, de la UDMR.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Erdei Dolóczki István:

Domnilor președinți de ședință ai Camerei Deputaților și Senatului,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor colegi,

În luna februarie a anului 2017 dezbatem bugetul anului 2017, lucru cauzat de aranjamentele constituționale care împing data alegerilor parlamentare spre sfârșitul anului, făcând astfel imposibilă formarea Guvernului la timp pentru a putea elabora proiectul legii bugetului până în 31 decembrie a anului, o lege care ar trebui să țină cont de legislația în vigoare, de măsurile pe care noul guvern dorește să le implementeze, fie ele de ordin social sau economic, și, nu în ultimul rând, de constrângerile impuse de Legea responsabilității fiscal-bugetare.

Domnule ministru al finanțelor, Viorel Ștefan, vă felicit! Sunt convins că nu a fost ușor.

Vă voi expune doar câteva considerații de ordin general.

La mai toate capitolele înregistrăm creșteri: creștere economică, creșterea cheltuielilor de personal, creșterea sumelor aferente cotelor defalcate din impozitul pe venit, creșterea sumelor defalcate din TVA, creșterea nivelului pensiilor. Acesta este un început promițător.

Dar acum voi trece la menționarea aspectelor negative.

Despre întocmirea bugetului putem afirma că se simte graba cu care a fost elaborat. Partea introductivă a bugetelor unor ministere este doar text, fără substanță, chiar conținând elemente neactualizate preluate fără discernământ din expunerile de motive din anii trecuți.

Multe fișe, la anexele ordonatorilor principali de credite, sunt greșite sau lipsesc cu desăvârșire.

La unele ministere nou înființate se poate observa o discrepanță între descrierea obiectivelor și nivelul sumelor alocate.

Un alt fenomen, cel puțin cu semnul întrebării, la care sper că vom primi explicații este următorul: în prognoza de toamnă, Comisia Națională de Prognoză stabilește un nivel al PIB-ului de 807,4 miliarde de lei și o creștere economică de 3 ...de 4,3%, care, mai de grabă, se potrivește cu estimările FMI-ului, în timp ce datele pe care se bazează întregul proiect al bugetului pe anul 2017 arată în felul următor: 815,2 miliarde de lei PIB-ul și 5,2% creștere economică. E adevărat, Comisia și-a ajustat cifrele, dar întrebarea este: cine după cine s-a luat? De altfel, acest fenomen a fost observat și de Consiliul Fiscal, în opinia sa.

Aș mai putea înșira: lipsa sumelor asigurate marilor investiții de infrastructură de transport, autostrăzi, căi ferate, aeroporturi; bani puțini pentru întreținerea și repararea drumurilor județene comunale locale; teama că investițiile vor avea de suferit, dacă banii din fondurile europene nu vor fi accesați la timp.

Doamnelor și domnilor,

Ținând cont de faptul că bugetul conține expresia monetară a unora dintre măsurile cuprinse în programul de guvernare, pe care UDMR l-a susținut prin votul acordat, în continuare, voi trece la prezentarea câtorva aspecte pozitive.

Creșterea salariilor o salutăm ca pe o măsură curajoasă și să explic de ce. În toți anii de după căderea blocului comunist, statele Europei de Est au încercat să atragă investitorii din Occident, prin limitarea salariilor. Din păcate, de-a lungul anilor, această practică s-a dovedit a fi păguboasă. Investitorii nu s-au înghesuit să vină, în schimb, noi am pierdut specialiști și muncitori calificați care au migrat către locuri de muncă bine plătite sau mai bine plătite din țările Uniunii Europene, forță de muncă valoroasă în care noi, ca societate, am investit timp și bani. Mă întreb dacă merită prețul plătit, fiindcă oamenii din țară au trăit prost, din salarii mici, iar cei care au plecat, în multe cazuri, au lăsat în urmă probleme sociale, familii dezbinate, copii traumatizați.

Accentuez, așadar, că este o măsură curajoasă, pentru că cetățenii merită un trai mai bun, în ciuda nemulțumirii mediului de afaceri, care nu se bucură de creșterea salariului minim de la 1 250 de lei la 1 450 de lei.

Pensiile. Majorarea punctului de pensie este un mesaj clar pentru persoanele care și-au încheiat perioada activă, că societatea își asumă obligația de a le asigura o viață decentă.

Salutăm, de asemenea, în sfârșit, că sumele destinate plății drepturilor asistenților persoanelor cu handicap vor fi suportate integral de la bugetul de stat, iar oamenii își vor primi banii cuveniți, cu evitarea sincopelor din anii trecuți.

Doamnelor și domnilor,

În funcție de acceptarea sau respingerea amendamentelor susținute de UDMR, precum și de evoluția discuțiilor din plen pe amendamente în general, Grupurile UDMR-ului vor lua o decizie cu privire la poziția față de acest proiect de lege.

Vă mulțumesc mult pentru înțelegere.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Domnul Borza - ALDE.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Adrian Borza:

Domnule președinte de ședință,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor senatori,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Grupul parlamentar al ALDE va vota, evident, pentru Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale.

Suntem într-un moment foarte important pentru națiune și mi-aș dori să-l completez pe domnul prim-ministru, care și-a încheiat alocuțiunea din fața Camerelor reunite exprimând un crez și o dorință: "Ne dorim o națiune solidară și o națiune unită!". Așa s-a exprimat primul ministru.

Și l-aș completa. Ne dorim, în egală măsură, o națiune unită și solidară, dar și suverană, o națiune a românilor...(Aplauze.)... a tuturor românilor: de la orașe și sate, tineri sau bătrâni, femei sau bărbați deopotrivă, liberali, UDMR-iști, PMP-iști, USR-iști, ALDE-iști - n-are importanță culoarea carnetului, a credinței sau a crezului ideologic - , o Românie care să nu stea la discreția ambasadelor și cancelariilor care tratează România ca pe o colonie, o Românie demnă, o Românie europeană, o Românie a tuturor românilor, după cum vă spuneam.

Acest buget vine, în premieră, cum au sesizat și antevorbitorii mei cu un PIB istoric de 815 miliarde de lei și cu o creștere de 40 de miliarde de lei a cheltuielilor bugetare, de la 238 la 278 de miliarde de lei.

Am participat și în Comisia pentru buget, finanțe... Aproape toți ordonatorii de credite, toate ministerele și instituțiile publice au primit bugete generoase.

Vorbim, așa cum a subliniat și primul ministru, de o creștere importantă a veniturilor salariale. Prin acest buget, se face, până la urmă, un act de dreptate și de reparație, un act de dreptate socială și de reparație morală. (Discuții în sală.)

Sunt... Am cinci minute. Vă rog. Și are grijă oricum domnul președinte de ședință să-mi taie microfonul la jumătate din timpul alocat.

Trebuie să știți, dragi colegi, că în România, astăzi, sunt trei milioane de pensionari cu un venit sub 1 000 de lei, dintre care 700 000 de pensionari cu acea pensie nenorocită, după 30 - 40 de ani de muncă, de 400 de lei, care, după cum știți, s-a majorat de la 400 la 520 de lei. 38% din populația României trăiește în risc de excluziune socială sau sărăcie. Aceeași situație și pentru 49% din copiii noștri.

Deci această intenție a Guvernului de a majora veniturile salariale și pensiile, fie pentru categorii bugetare care sunt vitale pentru destinul nostru ca națiune: profesori și medici, în egală măsură pentru pensii, fie pentru celelalte categorii de bugetari din administrație, dar așa cum... Și ar trebui să-l contrazic pe colegul... pe domnul senator Florin Cîțu. Acest buget nu doar redistribuie pe orizontala socială ceea ce generează în plus și colectează la bugetul de stat, și mediul economic, și mediul antreprenorial beneficiază din plin, prin reducerea fiscalității. 90% din firmele din România sunt microîntreprinderi, care beneficiază de un impozit pe cifra de afaceri de 1%. S-a redus, după cum știți, TVA-ul de la 24 la 19% de la 1 ianuarie. Anul viitor va fi 18%. TVA diferențiat de 9% pe alimente, TVA pentru agricultură, pentru semințe și lucrări de zero la sută.

Evident că sunt foarte multe măsuri care stimulează mediul de afaceri și mediul antreprenorial. Sigur sunt câțiva colegi în sală, care plâng pe la porți străine. Nu trebuie să plângem de mila multinaționalelor. (Aplauze.) Două treimi din cifra de afaceri a României, două treimi din economia României sunt în mâna multinaționalelor și nu spun că ar fi un lucru rău, dacă și-ar plăti și datoriile. De aia am cerut ministrului de finanțe și la momentul audierii în comisii, la învestitură, și zilele trecute în Comisia pentru buget, finanțe, să prioritizeze încă de anul ăsta și nu din 2018 până în 2020 acea Directivă europeană 1164 privind impozitarea multinaționalelor în țara unde... de fapt, este o propunere și liberală. Felicitări, dragi colegi! Felicitări! Deci vă susținem și mă bucur că și Guvernul Grindeanu și-a însușit, indiferent a cui este această propunere, pentru că este normal orice companie să plătească impozite acolo unde generează venit.

În egală măsură, va trebui tot anul ăsta și nu de la anul sau spre calendele grecești, că s-a amânat deja de trei ori, acea hotărâre de guvern privind conectarea serverelor agenților economici, conectarea caselor de marcat cu jurnalele electronice la serverul ANAF, ca să avem o imagine în timp real în ceea ce privește colectarea de TVA.

Anul trecut am avut o evaziune pe TVA de 8 miliarde de euro. Avem un potențial de TVA de 19 miliarde, din care am încasat 11. Să nu plângem de mila companiilor străine, care în ultimii zece ani au beneficiat de 87% din ajutoarele de stat, din contribuțiile fiecărui român.

Avem nevoie - da - de investiții străine, dar uitați-vă, vă rog, că în ultimii zece ani au ajuns la un minim istoric față de perioada de vârf 2007 - 2010, cu 9 - 10 miliarde de euro, în ultimii ani de zile, am ajuns la 1 - 2 miliarde de euro.

În primul rând, trebuie să susținem capitalul românesc și clasa antreprenorială românească...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog să încheiați, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Adrian Borza:

... pentru că greul tranziției, firmele românești l-au dus și nu multinaționalele. (Aplauze.)

O să închei, domnule președinte, spunând și rugându-vă, dragi colegi, și îndemnându-vă la rațiune și la responsabilitate, la toleranță și dialog, pentru că instabilitatea socială, instabilitatea politică, evident că va impacta într-o manieră dramatică și negativă performanța acestui Guvern, care nu e Guvernul PSD-ului...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Adrian Borza:

... nu este Guvernul ALDE, este Guvernul întregii Românii.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, mulțumesc. (Aplauze.)

Din partea grupului... (Discuții în sală.)

Când mă întorc. Când mă întorc. Merg cu toate grupurile și o iau de la capăt.

Domnul Traian Băsescu, din partea Grupului Partidului Mișcarea Populară.

(Replică neinteligibilă a domnului deputat Andrei Daniel Gheorghe.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, nu v-am dat cuvântul.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Procedură, domnule președinte.

Domnul președinte Băsescu mi-a dat cuvântul, nu dumneavoastră. (Discuții în sală, aplauze.)

Aș dori doar să respectăm timpul. Doar timpul trebuie respectat. Respect punctul de vedere al domnului Borza. Și eu susțin capitalul autohton, și noi, PNL-ul, îl susținem, dar, totuși, ar trebui să înțelegem că nu suntem la declarații politice, și aici trebuie să purtăm o discuție aplicată pe bugetul de stat al României, nu fiecare să-și spună punctul de vedere.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Am înțeles, am înțeles.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Stimați colegi,

Vă rog, am încercat să nu fim foarte riguroși, am lăsat la fiecare un minut, două în plus. Domnul Borza a vorbit 5,36 minute, din care... Aveau 5 minute alocate, deci nu a fost așa o...

Vă rog, domnule președinte. Vă rog să apăsați pe microfon, domnule președinte.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Traian Băsescu:

Bună ziua!

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Avem patru minute, așa că voi încerca să fiu extrem de sintetic.

Aș caracteriza acest buget ca fiind un buget imprudent, riscant, pentru că pleacă de la premise ideale sau idealiste. Și v-o spune un om care a mai văzut acest film în 2009, când Comisia Națională de Prognoză dăduse pentru 2009 o creștere de 5,6%. Și a fost o creștere negativă de 7,1%.

De aceea, nu pot să nu vă spun că am senzația, privind la legile care au guvernat întocmirea acestui buget că avem două trenuri care merg pe aceeași linie din direcții opuse, fiecare cu 100 de km/h, iar în regulatorul de circulație avem un om de la mișcare, care este beat. (Rumoare în sală.) "Mișcăristul", "mișcăristul" este beat. (Discuții în sală.)

De ce dă drumul celor două trenuri în condițiile în care unul mărește cheltuielile și celălalt tren scade veniturile?

Cifrele majore înscrise în sinteza bugetului sunt următoarele: creștere economică, 5,2%. În opinia mea este o creștere imprudent luată în calcul și ar fi trebuit să se meargă pe o creștere economică de circa 4%, dar nu o consider încă cea mai mare eroare, pentru că nu putem contrazice Comisia Națională de Prognoză.

In schimb, mergeți pe ideea că se vor colecta 31,2% din PIB, în condițiile în care anul trecut s-a colectat 29,6%.

Soluția corectă, având în vedere că se introduce și Legea prevenției fiscale, era să mergem pe o colectare de 30%. Asta arată că s-au umflat cifrele în buget cu circa 10 miliarde.

Mai mult decât atât, începând din acest an, nu se mai colectează la buget taxa pe infrastructură, celebra taxă pe stâlp, acciza la combustibil și s-a redus față de anul trecut și TVA-ul de la 20 la 19%. Asta înseamnă alte 10 miliarde mai puțin la buget.

Premisa corectă era să plecăm de la 24 de miliarde mai puțin cât a prognozat Guvernul, plus încă 20 de miliarde, ceea ce înseamnă 44 de miliarde deficit, adică 5,3%.

Cu certitudine, cu certitudine, va fi depășit deficitul bugetar. Probabil că Alianța PSD - ALDE și-a propus să nu mai țină cont de parametrii necesari atingerii criteriilor de la Maastricht în vederea intrării în zona euro.

Dar aș mai adăuga un lucru, de fapt, acest buget sacrifică investițiile private, pentru că, așa cum declara ministrul de finanțe, banii pentru acoperirea deficitului bugetar vor fi luați din sistemul bancar românesc, ceea ce înseamnă că domnii de la bănci vor avea un excelent client, care este demagogia acestui buget, Guvernul României și Ministerul de Finanțe, în schimb băncile comerciale nu vor mai fi tentate să împrumute niciun leu sectorului privat pentru a-i permite dezvoltarea.

Aș încheia spunând: domnilor, luați "mișcăristul" - el așa se numește la calea ferată sau spuneți-i impiegatul - luați impiegatul beat din regulatorul de circulație, pentru că veți duce țara într-un nivel de îndatorare pe care nu ni-l mai putem permite.

Și aș vrea să vă aduceți aminte cifrele pe care vi le-am dat, pentru că va trebui să faceți o comisie parlamentară să vedeți cine a falsificat bugetul, așa cum acum faceți pentru Guvernul tehnocrat.

Eu mi-aș dori mult să aveți responsabilitate. Suntem la dezbateri și încă pot fi corectate cifrele umflate de actualul Guvern pentru a putea să ne arate, fictiv, un deficit de 2,96%.

Vă mulțumesc, domnule președinte. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, domnule președinte. (Discuții la prezidiu.)

Din partea minorităților nu s-a înscris nimeni la cuvânt.

Domnul Miron Ignat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Domnule președinte,

Stimate senatoare și deputați, deputate,

Stimați senatori și deputați,

Domnule prim-ministru,

Stimați colegi,

Grupul minorităților naționale cunoașteți că este un grup disciplinat. Avem trei minute și garantez că mă încadrez în aceste trei minute.

În sfârșit, în Parlamentul României a sosit bugetul pentru Țara Română, buget mult așteptat.

Ca decan de vârstă al Camerei Deputaților, cunosc că bugetul trebuie să fie prezentat țării cu o lună, două luni înainte de finele anului. E bine că-l prezentăm și acum, în februarie, decât să-l fi prezentat prin luna mai sau iunie.

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al minorităților naționale, când a primit acest buget, l-a analizat bine, și colegii care au avut probleme în comisiile de specialitate au solicitat informații de la ordonatori de credite, au ridicat probleme și au introdus amendamente.

Eu, împreună cu colegul meu, în Comisia pentru buget, finanțe, am susținut aceste amendamente, am solicitat ordonatorilor de credite multe lămuriri privind solicitările grupului și am primit explicații și informații de la toți ordonatorii de credite, dar în mod deosebit de la Ministerul Finanțelor, de la Ministerul Agriculturii, de la Ministerul Educației și de la alți ordonatori de credite.

Stimați colegi,

Îmi exprim punctul de vedere că acest buget este un buget echilibrat. Constat că hotărârile Parlamentului adoptate în această legislatură, de când a fost ales de la 11 decembrie, și-au găsit reflectarea în acest buget. Consider că creșterea economică preconizată pentru anul în curs, 2017, va permite tuturor, celor care am depus amendamente, ca aceste amendamente să fie din nou și serios analizate de către Guvern și să fie realizate.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Reluăm. Mai sunt timpi alocați și solicitări de luări de cuvânt.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Florin Roman.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Partidul Național Liberal nu este de acord cu bugetul propus de Guvernul Grindeanu, pentru că acesta este construit pe iluzii. Este un castel de nisip care arată cât de mult a mințit PSD în campania electorală.

Am observat la comisii un total dispreț față de români. Bugetul Partidului Social Democrat nu acordă importanța cuvenită Centenarului Marii Uniri.

Mai avem un an și sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, iar bugetul Partidului Social Democrat își bate joc de acest eveniment important din viața tuturor românilor.

Este rușinos ca la 100 de ani de la Marea Unire să nu avem bani în buget pentru a lega și cele trei provincii istorice, prin autostrăzi. În schimb, PSD-ul investește, așa cum îi stă bine, în autostrada corupției. PSD a votat în comisii împotriva autostrăzii Moldova, autostrăzii Sibiu - Pitești, rupând România în două.

Stimați colegi, prin acest buget, ați omorât tot ceea ce înseamnă parte de investiții majore. Bugetul propus de dumneavoastră are toate șansele să ducă România, foarte curând, în recesiune economică.

Știți că e la modă "mai avem și o altă întrebare": sunteți mândri, stimați colegi, că sunteți români?

Din sală: Da.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mă bucur.

Ați pus toată presiunea pe mediul privat. Ați promis majorarea salariilor din administrație cu 20%, dar ați uitat să transferați resursa către aleșii locali.

Ați transformat administrația publică într-o cenușăreasă.

Aveți grijă că în aceste zile strada, așa cum auziți și dumneavoastră, chiar dacă vă uitați doar la anumite posturi TV, strigă: "Hoții!" Aveți grijă în aceste zile, apropo de cenușăreasă, și la pantof, dar și la buget.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Și din partea Grupului USR, mai aveți... (Discuții la prezidiu.) ...trei minute.

Domnul Costescu...?(Discuții la prezidiu.) Domnul Ghinea? Domnul Ghinea.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Ghinea:

Stimați colegi,

Acest Guvern se comportă ca și cum nu ar mai trebui să facă bugete și în anii care vin.

Nu știu, poate știți dumneavoastră mai multe decât mine și cât stați la guvernare. Pare că stați numai anul ăsta, dați spargerea și plecați.

Altfel, nu-mi explic de ce Programul Național de Dezvoltare Locală primește 30 de miliarde de lei credite de angajament până în 2020. Este absurd, este un program dezastruos gestionat, netransparent, fără reguli, și asta n-o spunem noi, o spune Curtea de Conturi și este o sursă de corupție politică.

Și am grijă ce spun. Aveți și dumneavoastră grijă, doamna ministru al dezvoltării, cum gestionați asta. Este o sursă de corupție politică.

Haideți să fim rezonabili. Am propus un amendament de a reduce aceste credite în angajament la ceva comparabil cu ceea ce ați reușit să cheltuiți în anii trecuți, 2 miliarde de euro, maximum pe an.

Se creează excepții speciale pentru acest program, care poate să tragă bani din fondul de urgență al prim-ministrului la discreție. Practic, vom avea un prim-ministru cu numele și un prim-ministru cu banii.

Domnule Grindeanu, nu știu cum ați putut să semnați așa ceva, dar este umilitor pentru dumneavoastră, ca șef al Guvernului, să pățiți povestea asta, în care nu mai aveți control pe banii, repet, din fondul de rezervă al primului ministru.

Haideți să stăm puțin cu picioarele în apă, să ne gândimp dacă chiar vrem să aruncăm bugetele viitoare în aer într-un asemenea fel, pentru că, repet, dumneavoastră aveți majoritatea, dumneavoastră ați câștigat alegerile, dar aveți de guvernat patru ani, nu doar acest an.

Mulțumesc frumos. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Încheiem aici dezbaterile generale.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Eleonora-Carmen Hărău (din sală):

Mai avem timp...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna deputat, aveți doi vorbitori de grup, îmi pare rău.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Eleonora-Carmen Hărău (din sală):

Dar nu am consumat timpul...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Îmi pare rău, ăsta este Regulamentul, nu am cum...

(Replică neinteligibilă a doamnei senator Eleonora-Carmen Hărău.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Aveți doar doi reprezentanți din partea grupurilor.

Mulțumesc.

Încheiem aici dezbaterile generale.

Domnule prim-ministru...

(Replică neinteligibilă a doamnei senator Eleonora-Carmen Hărău.)

Doamnă, aveți voie la doi vorbitori din partea grupurilor, nu contează timpul.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Câteva lucruri doar vreau să punctez, și anume: toate datele pe care noi le-am luat în calcul provin de la Comisia Națională de Prognoză, singurul organism abilitat, care poate să furnizeze indicatorii macroeconomici și singurul organism care poate să spună ritmul și modul de creștere a României în viitor.

De asemenea, am prevăzut în bugetul de stat bani pentru fiecare din măsurile pe care noi le aveam în Programul de guvernare, măsuri care au fost votate de români. Și este de datoria noastră să facem acest lucru. Am ascultat foarte atent și criticile. Sper ca tot ceea ce am spus și noi, dincolo de nuanțele politice, sper ca în dezbaterile și în amendamentele care vor urma, anumite lucruri pot să fie corectate, pentru că dumneavoastră aveți votul, Parlamentul României.

Dar ca gândire, acest buget s-a bazat pe cele două lucruri pe care vi le-am spus mai devreme.

Vă doresc ca dezbaterile să fie cât se poate de constructive, astfel încât, lăsând la o parte chestiunile politice, vorbim despre bugetul României, care este al nostru al tuturor, indiferent de tabăra politică din care facem parte.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, domnule prim-ministru.

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Am încheiat dezbaterea generală asupra Proiectului Legii bugetului pe anul 2017 și trecem la dezbaterea pe articole și anexe a Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017, potrivit timpului alocat și procedurii aprobate.

Vă reamintesc că timpul alocat pentru dezbaterea amendamentelor la textul de lege este de 250 de minute și, conform art. 65 din Regulamentul activităților comune, la dezbaterea pe articole se pot formula numai amendamente de corelare tehnico-legislativă, gramaticale sau lingvistice.

Reamintesc totodată că articolele, proiectul de lege și sintezele de la Anexele nr. 1 și 2 se dezbat și se adoptă în principiu. Cifrele urmează să fie definitivate după dezbaterea și votarea celorlalte anexe.

Începem dezbaterile la proiect.

La titlul proiectului, dacă sunt obiecții. Nu, mulțumesc.

La titlul Capitolului I? Nu, mulțumesc.

Adoptat.

La articolul...

Am avut o discuție cu liderii de grup și am convenit să mergem..., unde nu sunt amendamente, să mergem câte 5, câte 10, în calup de câte 5, câte 10.

La art. 1, obiecții, comentarii?

La art. 3, obiecții, comentarii? Nu.

La art. 4, obiecții, comentarii?

Vă rog.

Vă rog, aveți amendament?

Aveți amendament, domnule deputat? Poftiți.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Vîlceanu:

Art. 4 se modifică și va avea următorul cuprins: "Din taxa pe valoarea adăugată se alocă 23 049,5 milioane de lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care:

a) 3 669,8 milioane de lei pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, potrivit Anexei nr. 4."

Amendamentul se referă la Programul "Cornul și laptele", care este un program depășit, un program prin care se risipesc foarte multe resurse materiale și alimente. România are nevoie de un nou program care să reducă risipa, să înlocuiască vechiul program cu unul prin care alimentația în școală să fie una diversificată, iar meniul să fie la decizia școlii și a comunității locale, ținându-se cont de recomandările Ministerului Sănătății.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Amendament respins de comisie.

Vot pentru? 83.

Împotrivă? 195 împotrivă.

Abțineri? 4.

Mulțumesc.

Amendamentul a fost respins.

Vot pentru forma inițială din raport? 198.

Împotrivă? 83.

Abțineri? 3..., 4.

Mulțumesc.

Dacă la art. 4 mai...

Din sală: Procedură!

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule președinte de ședință,

Întrucât avem mari rezerve în lipsa a ceea ce ar fi trebuit să fie votul electronic chiar și la ședințele plenurilor reunite - cere PNL-ul de aproape un deceniu -, considerăm necesar, pentru verificarea prezenței în sală, să cerem apel nominal - Grupul PNL. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Propunerea Grupului PNL de apel nominal.

Vot pentru? 96.

Împotrivă? 181.

Abțineri? 5.

Mulțumesc.

Propunerea a fost respinsă.

Dacă la art. 4 mai sunt intervenții. Nu.

Din sală: Da!

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule președinte,

Vă fac o sugestie: puneți ecranul în față, că și așa nu o să susțină nimeni de la PSD amendamente, și puteți să vedeți flancurile.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Cu permisiunea dumneavoastră, susțin următorul amendament la art. 4 alin. (2) și (3).

O să plec de la o prevedere: creșterea cotelor defalcate din impozitul pe venit către autoritățile locale.

E o prevedere din programul Partidului Social Democrat pe care, probabil, doar domnul președinte Dragnea îl cunoaște și nu și domnul ministru de finanțe, pentru că Grupul PNL prevede majorarea cotei din impozitul pe venit global de la 18,5 la 19,7% și suntem surprinși că dumneavoastră, cei de la PSD, ați votat împotriva unei propuneri care este consecventă programului dumneavoastră de guvernare.

Probabil ați greșit în comisii și fac un apel să corectați și să puneți în acord programul de guvernare cu Legea bugetului în plen.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 99

Împotrivă? 164.

Abțineri? 4.

Mulțumesc.

Vot pentru forma inițială? 165.

Împotrivă? 98.

Abțineri? Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

La art. 4, alte intervenții?

Art. 5?

Vă rog, domnule...

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Erdei Dolóczki István:

Mulțumesc mult, domnule președinte.

Din păcate, acest amendament a fost respins în comisiile reunite, dar nu se regăsește în capitolul "Amendamente respinse", probabil că a fost omis. Este o eroare materială, o omisiune tehnică.

Deci art. 4 alin. (1) lit. d), se introduce o nouă literă, dł), cu următorul cuprins: "Suma de 8 milioane de lei se alocă județului Bihor pentru continuarea lucrărilor la Aeroportul Internațional Oradea, suma de 10 milioane de lei se alocă județului Mureș pentru continuarea lucrărilor la Aeroportul Internațional Târgu Mureș și suma de 15 milioane de lei se alocă județului Maramureș pentru continuarea lucrărilor la Aeroportul Internațional Baia Mare.

Sumele se utilizează cu respectarea reglementărilor în domeniul ajutorului de stat."

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, domnule deputat.

Mai aveți de susținut altul?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Erdei Dolóczki István:

Nu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru?

Vot pentru amendamentul domnului István? 218.

Împotrivă? Nu.

Abțineri? 51.

Amendamentul a fost admis.

Mulțumesc.

Alte intervenții la art. 4?

La art. 5?

Doamna Turcan.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Dragi colegi,

Am aici Programul de guvernare al PSD și, în programul dumneavoastră de guvernare, trebuie să mărturisesc că ați vorbit frumos despre educație. Problema era de credibilitate, nu de cuvinte frumoase.

Vă lansez o provocare, apropo de dezbaterea parlamentară și de preocuparea față de bugetul de stat și de găsirea de soluții astfel încât oamenilor să le fie mai bine. Nu-l văd pe domnul Dragnea sau pe domnul Tăriceanu. Probabil că au bifat prezența și gata cu dezbaterea.

Însă, dragi colegi, anul trecut, la inițiativa Partidului Național Liberal, am inițiat, am realizat un proiect de diversificare a alimentației în școală, pilotat pe 30 000 de copii din această țară.

Acest proiect a primit finanțare și începe să fie aplicat în școlile din România. Conceptul era: un an de pilotare și apoi generalizarea alimentației diversificate în școală pentru fiecare copil din România. Este un proiect mai mult decât necesar. Are un triplu impact: ține copiii la școală, elimină risipa, stimulează producătorii autohtoni, pentru că resursa financiară se descentralizează, și, în plus, educă copiii pentru un regim de viață și de alimentație sănătos. 30 000 de copii, datorită Partidului Național Liberal, beneficiază de acest proiect, de diversificare a alimentației în școală.

Dați șansa, prin bugetul de stat, să generalizăm acest program, pentru că este extrem de așteptat, extrem de benefic pentru copiii din România.

Ați vorbit despre educație. Arătați că vă pasă de educație, nu doar prin cuvinte frumoase...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog să încheiați, doamna deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Bugetul pentru educație a crescut doar pentru că ați inclus majorările salariale, de altfel, necesare, însă trebuie să ne preocupe calitatea actului educațional, dorința de a le fi copiilor mai bine în școală și de a se bucura de prezența la școală.

Vă solicit, așadar, să votăm acest amendament.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Nu am înțeles la care articol și la ce alineat v-ați susținut amendamentul. La art. 5 în integralitatea lui, da?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan (din sală):

Art. 5 alin. (1) lit. b).

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 102

Împotrivă? 170.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vot pentru forma inițială? 170.

Împotrivă? 102.

Abțineri?

Mulțumesc.

La art. 5, dacă mai sunt intervenții.

Vă rog.

Stimați colegi, pentru staff, m-au rugat mai înainte, pentru cei care sunteți mai noi în clădire, să vă prezentați că nu știu cine sunteți.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulțumesc, domnule președinte.

Florin Roman, deputat, Partidul Național Liberal, Circumscripția nr. 1, Alba

Art. 5 alin. (1) lit. h). La art. 5, după lit. h), se introduce o nouă literă, i): "Prin derogarea de la prevederile art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 și alte măsuri în domeniului cheltuielilor publice, cu modificările și completările ulterioare, finanțarea sistemului de protecție a copilului și a centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap să fie asigurată în procent de 100% din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată."

Sursa de finanțare: sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor.

Această măsură - motivația amendamentului - asigură finanțarea sistemului de protecție a copilului și a centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap într-o manieră mult mai eficientă.

Tot în programul dumneavoastră de guvernare ați eliminat acea contribuție de 10% la primării pentru plata asistenților personali ai persoanelor cu handicap, prin urmare, domnule ministru, ar trebui să respectați, în oglindă, aceeași regulă, să luați povara de pe umerii consiliilor județene de aceeași manieră, pentru ca acești bani să meargă spre investiții.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 98

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 98.

Mulțumesc.

La art. 5, dacă mai sunt intervenții.

Vă rog, vă rog doamna deputat. Art. 5 și alineatul.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara-Daniela Calista:

Mulțumesc frumos. Este vorba despre...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog să vă prezentați.

Vă rog să vă prezentați.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara-Daniela Calista:

Mara Calista, deputat din partea Partidului Național Liberal, Circumscripția nr. 36, Teleorman

Spuneam, în programul de guvernare, Partidul Național Liberal a pus accent pe ceea ce înseamnă creșterea natalității și un sistem educațional așa cum trebuie în România.

Acesta este motivul pentru care la art. 5, după lit. h), se propune introducerea unui nou articol, i), care spune în felul următor: "Finanțarea contului educațional".

Ce înseamnă lucrul ăsta? Înseamnă că pentru fiecare nou-născut trebuie să existe 500 de euro în contul pentru educația permanentă. Prin această inițiativă în România se poate asigura viitorul a cel puțin 200 000 de copii anual.

În consecință, cerem suplimentarea bugetului de stat pentru Ministerul Educației Naționale cu suma de 450 000 de lei.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 98.

Împotrivă? 171.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 171.

Împotrivă? 98.

Mulțumesc.

La art. 5, dacă mai sunt intervenții.

Doamna Cherecheș.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Florica Cherecheș:

La art. 5, după lit. b), se introduce o nouă literă, bą), prin care se solicită suma de 75,6 milioane de lei pentru finanțarea programului de orientare școlară și profesională a elevilor prin suplimentarea numărului de consilieri de orientare școlară și profesională, orientare în carieră.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 98.

Împotrivă? 172.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 172.

Împotrivă? 98.

Mulțumesc.

La art. 5, alte intervenții?

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Avem mai multe amendamente pe care le-am prezentat și în Comisia juridică și se referă la situația din penitenciare.

Am să dau citire unuia dintre aceste amendamente, cu specificarea faptului că, așa cum am menționat mai înainte, sunt mai multe astfel de amendamente.

Astfel, propunem suplimentarea sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/17/01 Ministerul Justiției, Capitolul V, Titlul II - Bunuri și servicii cu suma de 36 000 de mii de lei în vederea dublării alocației de hrană pentru deținuții din sistemul penitenciar.

Sincer, ne bucurăm că membrii Comisiilor juridice au înțeles necesitatea acestui amendament, însă...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat! Domnule deputat!

Nu suntem... Suntem la lege.

Vă rog, mai aveți până acolo! N-am ajuns acolo.

Mulțumesc.

Art. 5 am întrebat, din lege? Nu sunt.

Art. 6. Intervenții? Nu.

Secțiunea a III-a, la titlu, dacă sunt. Nu.

Art. 7.

8. Nu. Adoptat.

9. Adoptat.

Secțiunea a IV-a, la titlu. Adoptat.

De la art. 10 până la art. 20. Adoptat. (Discuții în sală.)

Vă rog! Vă rog! La?!

Vă rog! Nu-i problemă.

De la 10 la 20?

La 18? (Discuții la prezidiu.)

Vă rog! Deci de la 10 la 20? Eu nu am niciun amendament respins aici, aveți obiecții, comentarii?

Mulțumesc.

Secțiunea a VI-a, dacă la titlu... Nu.

De la art. 20 până la art. 24, inclusiv, unde nu avem amendamente respinse, obiecții, comentarii? Nu. Adoptat.

Capitolul II, dacă la titlu sunt intervenții. Nu.

Art. 25? Nu.

26?

27?

28? Adoptat.

29? Adoptat.

30, cu anexa amendament admis de la comisie? Adoptat.

31? Adoptat.

32? Adoptat.

33? Adoptat.

34? Adoptat.

De la 35 la 44, fără amendamente respinse? Adoptat.

45? Adoptat.

De la... 46? Adoptat.

47? Adoptat.

48? Adoptat.

De la 49 până la 58? Adoptat.

58? Adoptat.

De la 59 la 69? Adoptat.

Din sală: Aici, aici!

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, vă rog! Aici era, da?!

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Cătălin Drulă, deputat USR

Propunem introducerea unui articol nou care este motivat de prevederile Legii bugetului care permit modificarea bugetului în cursul anului. Deci se pot face redistribuiri și virări de credite bugetare atât în interiorul bugetului aceluiași ordonator de credite, cât și între ordonatorii de credite, se pot introduce proiecte noi în anexe. Deci ce votăm noi astăzi se poate modifica în fiecare zi pe parcursul anului fără hotărâre de guvern, fără rectificare, deci, practic, bugetul se poate modifica permanent.

Noi propunem un amendament ca aceste modificări să fie transparente. În mai multe poziții, la mai multe articole ale legii sunt aceste prevederi cu obligația comunicării către Ministerul Finanțelor Publice. Deci Ministerul Finanțelor Publice este notificat în legătură cu aceste modificări, dar ele nu sunt publice. Acest articol al cărui text îl voi citi propune notificarea către Comisiile pentru buget din Parlament și publicarea pe site.

Textul articolului este: "Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a transmite Comisiilor pentru buget, finanțe și bănci ale Parlamentului, precum și de a publica pe site-ul propriu toate comunicările din partea ordonatorilor principali de credite prevăzute de prezenta lege."

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 87.

Împotrivă? 167.

Mulțumesc.

Vot pentru forma inițială a legii..., a raportului? 168.

Împotrivă? 85.

Mulțumesc.

Trecem la dezbaterea și adoptarea anexelor.

Anexa nr. 1 Bugetul de stat pe anii 2015 - 2020.

Avem un amendament admis la Anexa nr. 1, poziția 9, două amendamente respinse la Anexa nr. 2 Amendamente respinse asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017, la pozițiile 1 și 2.

Timpul de dezbatere pentru această anexă este de 8 minute.

Dacă inițiatorii doresc să susțină amendamentele respinse. Nu.

Alte intervenții? Nu.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 1 împreună cu amendamentul admis.

Vot pentru? 171.

Împotrivă? 89.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Anexa nr. 1 a fost adoptată cu 171 de voturi..., cu majoritate.

Anexa nr. 2 Sinteza cheltuielilor pe surse de finanțare, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole, alineate, după caz, pe anii 2015 - 2020, cu un amendament admis la poziția 10, pe Anexa nr. 1, cu două amendamente respinse pe Anexa nr. 2 Amendamente respinse asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017, pozițiile 3, 4.

8 minute, timp de dezbateri.

Dacă inițiatorii doresc să susțină amendamentele respinse. Nu.

Mulțumesc.

Alte intervenții? Nu.

Vot pentru Anexa nr. 2.

Vot pentru... (Discuții în sală.)

Un pic, un pic, un pic!

Din sală: Suntem în procedură de vot.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Am întrebat dacă doriți să susțineți amendamentele respinse la Anexa nr. 2. (Discuții în sală.)

Nu aud.

Deci amendamente respinse la Anexa nr. 2. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră.

Vot pentru? 171.

Împotrivă? 88.

Abțineri? Nu sunt.

Vot majoritate, Anexa nr. 2 a fost adoptată.

Intrăm pe ordonatorii de credit, da?

La Anexa nr. 3...

Din sală: Procedură.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Procedură, domnule Gheorghe.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte.

Grupul parlamentar al PNL cere pauză de consultări 10 minute. (Discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pauză de consultări cu liderii, cu cine vreți să vă consultați?

Pauză de consultări 3 minute, liderii de grup.

 
     

PAUZĂ

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Reluăm? (Discuții la prezidiu.)

Reluăm lucrările, stimați colegi.

Vă rog să luați loc în bănci.

Anexa nr. 3.01 Administrația Prezidențială.

Nu avem amendamente admise. Un amendament respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Vîlceanu:

Avem un amendament la Anexa nr. 3 Administrația Prezidențială. Se propune majorarea bugetului Administrației Prezidențiale la capitolul Cheltuieli de capital cu suma de 5 311 mii de lei.

Este vorba despre cheltuieli de capital, investiții pentru care Administrația Prezidențială are contracte în curs și trebuie făcute reparații la clădirea Administrației Prezidențiale și la instalația de stingere a incendiilor.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru?

Stimați colegi, am o rugăminte: să luați loc în bănci.

Domnule Steriu, domnule ministru Gabriel Leș! Domnul Steriu și cu domnul Leș, vă rog să luați loc în bănci!

71.

Împotrivă? 162.

Abțineri? 6.

Mulțumesc.

Anexa nr. 3.02 Senatul României.

Nu sunt amendamente admise sau respinse.

Timp de dezbatere 5 minute.

Intervenții? Nu sunt.

Vot pentru? 168.

Împotrivă? 81.

Abțineri? 2.

Mulțumesc.

Anexa nr. 3/02 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/03 Camera Deputaților.

Nu avem amendamente admise sau respinse.

Dacă sunt intervenții. Nu sunt.

Vot pentru? 168.

Împotrivă? 84.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/03 Camera Deputaților, adoptată.

Anexa nr. 3/04 Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nu sunt amendamente admise sau respinse.

Intervenții? Nu.

Vot pentru? 168.

Împotrivă? 83.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Anexa nr. 3/04 a fost adoptată cu majoritate.

Anexa nr. 3/05 Curtea Constituțională.

Un amendament admis, un amendament respins la Anexa nr. 2.

7 minute.

Dacă inițiatorul vrea să-și susțină amendamentul respins. Nu.

Alte intervenții? Nu.

Vot pentru? 168.

Împotrivă? 83.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/05, adoptată cu majoritate.

Anexa nr. 3/06 Consiliul Legislativ.

Nu sunt amendamente.

Intervenții? Nu, mulțumesc.

Vot pentru? 168.

Împotrivă? 83.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Anexa nr. 3/06, adoptată cu majoritate.

Anexa nr. 3/07 Curtea de Conturi.

Nu sunt amendamente.

Intervenții? Nu.

Vot pentru? 168.

Împotrivă? 83.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/07 a fost adoptată cu majoritate.

Anexa nr. 3/08 Consiliul Concurenței.

Nu sunt amendamente admise sau respinse.

Intervenții? Nu.

Vot pentru? 168.

Împotrivă? 83.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Anexa nr. 3/08 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/09 Avocatul Poporului.

Nu sunt amendamente.

Intervenții?

Din sală: Nu sunt.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 168.

Împotrivă? 83.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Anexa nr. 3/09 a fost adoptată cu succes, domnule avocat.

Anexa nr. 3/10 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Nu sunt amendamente admise sau respinse.

Intervenții? Nu.

Mulțumesc.

Vot pentru? 168.

Împotrivă? 83.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/10 a fost adoptată.

3/11 - Consiliul Național al Audiovizualului.

Nu sunt amendamente.

Intervenții? Nu.

Vot pentru? 168.

Împotrivă? 83.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/11 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/13 Secretariatul General al Guvernului.

Un amendament admis, 40 de amendamente respinse.

33 de minute, timp de dezbatere.

Dacă din inițiatorii amendamentelor respinse vor să ia cuvântul. Vă rog.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Glad-Aurel Varga:

Glad Varga, deputat de Arad

Punctul 38, suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 200 de mii de lei pentru obiectivul de investiții "Catedrala Ortodoxă Arhiepiscopia Sfânta Treime, Arad".

Doresc sprijinirea acestui obiectiv de investiții.

Vă solicit votul.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 83.

Împotrivă? 170.

Abțineri? Nu sunt. 2? 2.

Vot pentru forma inițială? 170.

Împotrivă? 83.

Mulțumesc.

Amendamentul a fost respins.

Alte intervenții, dacă mai sunt, la 3/13 - Secretariatul General al Guvernului? Nu sunt.

Vot pentru Anexa nr. 3/13, împreună cu amendamentul admis.

Pentru? 170.

Împotrivă? 82.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Anexa a fost adoptată.

Ministerul Justiției - Anexa nr. 3/17.

Nu sunt... (Discuții în sală.)

Mergem la Ministerul Justiției și revenim. Revenim! (Discuții în sală.)

Revenim, domnule Dobre.

Deci nr. 3/17 devine 3/14.

Nu avem amendamente admise. 28 de amendamente respinse. (Discuții în sală.)

Vă rog, vă rog, vă rog!

Da, la justiție aveți 25 de minute timp de dezbatere.

Vă rog, inițiator la amendamente respinse.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc.

Îmi cer scuze pentru intervenția anterioară, s-a produs o mică confuzie, pentru că aceste amendamente au fost admise în mai multe comisii ale Parlamentului.

Voi citi un amendament din cele pe care le-a depus grupul parlamentar și vă spuneam în intervenția anterioară că aceste amendamente se referă la îmbunătățirea situației din penitenciarele din România. Am mai afirmat că aceste amendamente au fost admise și la Comisia pentru drepturile omului și în Comisiile juridice reunite.

Ne exprimăm nedumerirea de ce, dacă majoritatea parlamentară este atât de preocupată de situația din penitenciare, încât ar fi dorit să emită o ordonanță de urgență pentru grațiere, de ce a respins în Comisiile reunite pentru buget, finanțe aceste amendamente? Nu există niciun fel de justificare pentru respingerea acestor amendamente și de aceea vă adresăm rugămintea de a susține amendamentele propuse de noi.

Voi da citire unuia dintre acestea, urmând ca celelalte amendamente să fie susținute de colegii mei.

Pe cale de consecință, propunem suplimentarea sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/17/01 Ministerul Justiției/Capitolul 5 000/Grupa 20/Titlul II Bunuri și servicii cu suma de 36 000 de mii de lei în vederea dublării alocației de hrană pentru deținuții din sistemul penitenciar.

Vă rugăm, domnule președinte, să supuneți la vot acest amendament.

Mulțumesc.

Din sală: Poziția care e?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

Este poziția 1 de la amendamentele respinse.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 83.

Împotrivă? 171.

Abțineri? Nu sunt... 1, 2... 3.

Mulțumesc.

Vot pentru forma inițială?

Vot pentru forma inițială? 171.

Împotrivă? 84.

Abțineri? Aceleași abțineri, 3, bănuiesc. Da.

Mulțumesc.

Dacă mai sunt intervenții la Anexa nr. 3/17. Da.

Vă rog, doamna Gorghiu.

Domnul Steriu și, după aia, doamna Gorghiu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu-Andrei Steriu:

Am propus suplimentarea sumei aferente Subcapitolului 17/02 cu suma de 105 000 de mii de lei, respectiv este o majorare cu 10% pentru Administrația Națională a Penitenciarelor.

Suplimentarea este necesară în vederea alinierii condițiilor din penitenciare la normele europene. Am precizat și sursa de finanțare.

Poziția 7.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 84.

Împotrivă? 171.

Abțineri? 4.

Mulțumesc.

Vot pentru forma inițială? 171.

Împotrivă? 84.

Și aceleași 4 abțineri.

Mulțumesc.

Alte intervenții?

Doamna Gorghiu, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Stimați colegi,

O să-mi permit să citesc trei amendamente, bineînțeles, respectând procedura și cerând vot după fiecare dintre ele.

Este un pachet pe care Grupul Partidului Național Liberal l-a susținut în Comisia juridică. Din păcate, dumneavoastră - care sunteți o minunată majoritate care invocă starea penitenciarelor și supraaglomerarea acestora - le-ați respins cu multă grație în Comisia pentru buget, finanțe.

O să vă citesc, domnule președinte de ședință... O să dau citire primului amendament pe care îl susținem astăzi, și anume acela care se referă la Anexa nr. 3/17/01 Ministerul Justiției, și anume: suplimentarea cu suma de 30 000 de mii de lei în vederea realizării de investiții noi pentru construirea de noi spații pentru detenție sau modernizarea unor spații cu destinația de penitenciar.

Este o măsură nu suficientă, dar necesară, pe care, dacă nu o luăm, ne vom afla în aceeași situație, cu aceeași culpă comună că nu realizăm un prim pas absolut urgent în deblocarea suprapopulării penitenciarelor.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 81.

Împotrivă? 170.

Abțineri? Nu sunt... Sunt? 2.

Vot pentru forma inițială? 171.

Împotrivă? 82.

Abțineri? Aceleași 2.

Mulțumesc.

Vă rog, doamnă senator.

Vă rog, dacă mai aveți alt amendament.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Mul?umesc. Mai am. Cu aceeași nedumerire, domnule președinte de ședință, chiar nu pot să înțeleg atitudinea PSD care respinge orice amendament care ar rezolva situația penitenciarelor din România și a sistemului judiciar pe care cu grijă îl invocați de fiecare dată când aduceți tot felul de legi sau ordonanțe de urgență peste noapte.

Anexa nr. 3/17/01. Vorbesc despre nevoia suplimentării, alocării, de fapt, a unei sume de 20 000 de mii de lei în vederea implementării sistemelor electronice de supraveghere a deținuților pentru 1 000 de persoane.

Am gândit acest amendament pe un proiect-pilot. Este vorba de un act normativ pe care și șeful dumneavoastră de partid îl invocă de câte ori simte nevoia, doar public, că, în realitate, nu aplică nimic. E un act pe care..., un proiect legislativ pe care PNL l-a depus în octombrie anul trecut, pe care l-ați retras de pe ordinea de zi, și pe care mi-aș dori foarte tare ca astăzi să-l bugetați. Dacă nu, măsurile alternative de executare a pedepselor - pe care le tot clamăm și le tot invocăm - vor deveni istorie din pricina dumneavoastră astăzi. Mul?umesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 83.

Împotrivă? 170.

Abțineri? Nu.

Vot pentru forma inițială? 170.

Împotrivă? 83.

Mulțumesc.

Respins.

Vă rog, doamnă senator.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Un ultim amendament, dacă-mi permiteți, nu știu de ce le mai citesc, că...

Din sală: Chiar așa! (Discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

... constat că atitudinea majorității este una ostilă pentru rezolvarea situației sistemului de justiție, dar nu-i niciun fel de problemă, e încă o dovadă de cinism și de ipocrizie, și de limbaj dublu. Nu ați avut de grijă să rezolvați suprapopularea, ci să rezolvați cazul domnului Dragnea, dar asta e altă poveste.

Anexa nr. 3/17/2001 - Cheltuieli de personal care trebuie majorate cu suma de 60 000 de mii de lei în vederea finanțării a 500 de posturi din schema de personal a serviciilor de probațiune.

Evident că știm cu toții că este nevoie urgentă de asigurarea personalului necesar pentru structurile locale de probațiune, cunoscându-se că aceste posturi, în acest moment, sunt blocate.

Deci avem încă o ocazie - pe care, desigur, nu trebuie să ai multă creativitate ca să-mi imaginez că o să o ratați - ca să rezolvați o mică problemă din sistemul judiciar.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 170.

Abțineri? 1..., 2.

Vot pentru forma inițială? 170.

Împotrivă? 80.

Mulțumesc.

Respins.

Alte intervenții, dacă mai sunt, la 3/17?

Vă rog, doamnă deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Laura-Iuliana Scântei:

Mulțumesc, domnule președinte.

Iulia Scântei, sunt senator, Circumscripția nr. 24, Iași.

Grupurile parlamentare PNL din Camera Deputaților și Senat au susținut un amendament menit să aducă bani la bugetul de stat. Și îl rog pe domnul ministru al justiției să-și amintească că, în dezbaterea comisiilor reunite, a susținut, împreună cu colegii Domniei Sale din cele două comisii, acest amendament, interesul fiind de a recupera sumele constatate cu titlu de despăgubiri prin valorificarea bunurilor sechestrate în prezent sau supuse confiscării.

Am propus la Anexa nr. 3/17/01 Ministerul Justiției/Capitolul 5 000/Grupa 10/Titlul I Cheltuieli de personal suplimentarea sumei prevăzute de Ministerul Justiției alocate Agenției Naționale de Administrarea Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) la capitolul de cheltuieli, cu suma de 2 900..., 2 932 de mii de mii de lei.

Suma este destinată pentru a avea o schemă completă de personal care să lucreze, într-adevăr, și să valorifice bunurile indisponibilizate. Dacă nu doriți să ne completăm bugetul și să recuperăm prejudiciile cauzate, constatate de instanțele românești prin sentințe judecătorești definitive, de ce mai dezbatem azi bugetul țării? Nu doriți să recuperăm banii de la condamnații penali?

Vă solicit sprijin pentru acest amendament și aprobare.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 81.

Împotrivă? 171.

Abțineri? Nu.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 171.

Împotrivă? 81.

Mulțumesc.

Respins.

Alte intervenții la 3/17?

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Bună ziua!

Bogdan Rodeanu, deputat USR

În cunoștință de cauză asupra finalității intervenției mele, totuși îndrăznesc să susțin amendamentul respins, pe care îl găsiți la poziția 5.

Este vorba de alocarea unei sume de 1 000 de mii de lei pentru studii de fezabilitate, note conceptuale pentru crearea a cel puțin două obiective de detenție cu o destinație specială, specială pentru noi, dar nu pentru toată Europa.

Este vorba de reeducarea deținuților care sunt condamnați pe anumite tipologii și cu anumite caracteristici particulare ale sentinței lor și care trebuie să fie reintegrați în societate, trebuie să fie incluși în programe de ecologie umană, idei și probleme pe care trebuie să le rezolvăm pentru a ne ralia la normele Uniunii Europene în ceea ce privește minimizarea recidivei.

Nu este o sumă mare. Ideea în sine este să fim conștienți dacă aceste două obiective se pot face, nu am cerut bani pentru construcții, am cerut bani pentru aceste studii care ne pot spune nouă dacă, într-adevăr, ideea este viabilă, dacă se poate face și dacă o putem bugeta pentru anul 2018, corect, coerent și pe o sumă bine știută.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 81.

Împotrivă? 172.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 172.

Împotrivă? 81.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Alte intervenții la 3/17?

Nu mai sunt intervenții la Anexa nr. 3/17.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/17 Ministerul Justiției în integralitatea ei.

Vot pentru? 170.

Împotrivă? 81.

Abțineri? Nu.

Mulțumesc.

Adoptată cu majoritate.

Ne întoarcem la 3/14 - Ministerul Afacerilor Externe.

Nu sunt amendamente admise. 24 respinse.

20 de minute timp de dezbatere.

Dacă sunt inițiatori care doresc să-și susțină amendamentele.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la 3/14/02 - Ministerul Afacerilor Externe, "Cheltuieli" cu suma de 1 000 de mii de lei pentru cheltuieli de repatriere a cetățenilor români decedați pe teritoriul altor state.

În condițiile în care...

Motivația amendamentului: în condițiile în care peste 3 milioane de români trăiesc în afara frontierelor României, este imperios necesară asigurarea finanțărilor pentru plata cheltuielilor de repatriere a cetățenilor români decedați pe teritoriul statelor de reședință pentru care familia nu poate suporta costurile de repatriere și nu există posibilitatea înhumării sau incinerării... în care a survenit decesul.

Sursa de finanțare: diminuarea cu suma de 1 000 de mii de lei a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65 Ministerul Finanțelor Publice - Acțiuni Generale, Titlul III Dobânzi.

Așa cum știți, sunt 3 milioane de români care trăiesc în străinătate. Doar anul trecut am avut 2 500 de mii de români care au decedat în afara granițelor țării, iar statul român îi abandonează pe acești români lăsându-i pe... cei care mai au rude în țară nu-i pot ajuta și e imperios necesar ca statul român să nu-și uite morții din străinătate, chiar dacă nu sunt morții lui Dragnea din Teleorman.

Vă mulțumesc. (Discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog! Vă rog! Vă rog!

Vot pentru? 78.

Împotrivă? 170.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 171.

Împotrivă? 78.

Respins.

Alte intervenții?

Vă rog, domnule..., senator, da?

Domnule Badea, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel-Riceard Badea:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Sunt senatorul Viorel Badea, diaspora.

Solicit suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe cu suma de 4 500 de mii de lei pentru achiziționarea unui sediu în care să funcționeze Consulatul General al României de la Cernăuți.

Nu știu câți dintre dumneavoastră ați fost la Cernăuți, să vizitați comunitatea de români bucovineni, însă condițiile în care funcționează actualmente Consulatul României sunt unele absolut pestilențiale. Este un consulat care funcționează parțial în demisol, pe un colț de stradă. În momentul în care se fac cozi, și se fac permanent cozi acolo, este o atmosferă indescriptibilă, efectiv, ceea ce se întâmplă la Consulatul României de la Cernăuți.

Noi, în toate discursurile pe care le avem - vorbim de Basarabia și Bucovina - spunem că România are interesul să fie prezentă în Bucovina și, evident, și politic, jucăm această chestiune atunci când discutăm bilateral cu Ucraina, dar nu suntem în stare să alocăm o sumă de bani pentru a crea acolo un consulat care să fie demn de națiunea română din nordul Bucovinei.

Consider că este absolut necesar să putem să găsim o sumă prin care să finanțăm construirea sau achiziționarea unui sediu de consulat demn de România, în nordul Bucovinei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Ați încheiat?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel-Riceard Badea:

Da.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, domnule senator.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 171.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 171.

Împotrivă? 80.

Mulțumesc.

Respins.

Vă rog, domnule senator, dacă mai aveți.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel-Riceard Badea:

"Suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe cu 4 500 de mii de lei pentru înființarea unui birou consular în Palma de Mallorca, Spania." În Palma de Mallorca trăiesc 20 de mii de români, fără ca să-i mai punem la socoteală pe turiștii români care ajung încolo.

Este necesară deschiderea acestui birou consular datorită faptului că numărul românilor este în permanentă creștere, iar cheltuielile pe care le susține un cetățean român să poată să ajungă la Barcelona depășesc 200 sau 300 de euro, fără să mai punem la socoteală taxele pe care le plătesc la Consulatul din Barcelona și zilele de muncă pierdute în localitatea de reședință.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel-Riceard Badea:

Be my guest.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

80.

Împotrivă? 172.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 172.

Și împotrivă? 80.

Mulțumesc.

Respins.

Vă rog, domnule senator.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel-Riceard Badea:

"Suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe cu suma de 4 500 de mii de lei pentru înființarea unui birou consular în Tenerife, Spania." În Tenerife trăiesc 15 000 de români, iar distanța de cea mai apropiată reprezentanță consulară a României este de patru ore cu avionul. Cheltuielile sunt imense, posibilitatea românilor de a beneficia de serviciile acordate de statul român este, practic, drastic, lovită.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 78.

Împotrivă? 170.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 170.

Împotrivă?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel-Riceard Badea:

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, domnule senator.

Respins.

Alte intervenții la 3/14?

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru-Petrișor Coliu:

Bună ziua, domnule președinte!

Sunt deputatul Coliu Doru, de la PMP.

Propun mărirea bugetului Ministerului de Afaceri Externe pentru repatrierea cetățenilor români fără venituri și decedați în afara granițelor țării, cu suma de 50 de mii de lei.

Se propune admiterea amendamentului, întrucât, în prezent, românii din diaspora întâmpină dificultăți în repatrierea rudelor decedate în afara granițelor țării, din cauza lipsei de fonduri. Situația acestora se aplică cetățenilor români ai căror moștenitori dovedesc cu acte că decedatul nu a avut venituri anterioare decesului care să-i fi permis încheierea unei asigurări pe viață.

Sursa de finanțare: suma se asigură prin diminuarea creditelor bugetare aferente.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Ați terminat?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru-Petrișor Coliu:

Da.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 79.

Împotrivă? 172.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 172.

Împotrivă? 79.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru-Petrișor Coliu:

Propun mărirea bugetului Ministerului Afacerilor Externe pentru "Înființarea în cadrul misiunilor diplomatice a serviciilor de call center, cu program non-stop pentru cetățenii români, în afara granițelor țării, cu suma de 50 de mii de lei."

Se propune admiterea amendamentului întrucât, în prezent, românii din diaspora sau românii aflați în călătorie pe teritoriul altor state întâmpină mari dificultăți în a intra în contact cu personalul ambasadelor și consulatelor României în vederea rezolvării diferitelor probleme pe care aceștia le întâmpină.

Sursa de finanțare: suma se asigură prin diminuarea creditelor bugetare aferente.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Alte intervenții la Ministerul de Externe, dacă mai aveți?

Vă rog.

Domnul deputat Tomac.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Tomac:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Amendamentul meu vizează o urgență. În vecinătatea noastră există un stat, pe teritoriul căruia locuiesc jumătate de milion de români, români aflați în afara granițelor statului român, pentru că așa au decis Hitler și Stalin. Mă refer aici la comunitatea românească din Ucraina.

De nouă ani de zile, statul român a decis, printr-un acord bilateral, să înființeze un Institut Cultural Român la Kiev și unul la Cernăuți. Din păcate, bani n-au fost prevăzuți în buget pentru acest obiectiv, motiv pentru care propun să se suplimenteze cu suma de 750 de mii de lei, în anul 2017, bani necesari pentru înființarea celor două Institute Culturale ale României în statul vecin.

Vă cer votul pentru acest amendament.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, domnule deputat.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Respins.

Vot pentru forma inițială. 173.

Împotrivă? 80.

Mulțumesc.

Respins.

Alte intervenții la 3/14?

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Codreanu:

Constantin Codreanu, Partidul Mișcarea Populară.

Domnule președinte de ședință,

Dragi colegi,

În ceea ce urmează voi da citire unei serii de amendamente care are un scop foarte clar și precis, și anume promovarea imaginii României pe trei direcții: comunități istorice, Republica Moldova - cel de-al doilea stat românesc și diaspora economică.

O să încep cu o urgență pe care o avem în acest moment și voi propune suplimentarea bugetului cu suma de 200 de mii de lei pentru suplimentarea personalului consular.

Motivarea este simplă: de la 1 februarie au fost reduse taxele consulare cu aproximativ 66,67%, față de anul precedent. Acest lucru va afecta activitatea misiunilor diplomatice atât în diaspora, cât și în Republica Moldova și acea suplimentare de 2,76 care este prevăzută la momentul de față pentru anul 2017 este total insuficientă.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Ați încheiat?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Codreanu:

Da.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 171.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 171.

Împotrivă? 80.

Vă mulțumesc.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Codreanu:

Vorbeam de comunități istorice. Propun alocarea sumei de 400 de mii de lei pentru extinderea rețelei consulare, prin înființarea unui birou consular în zona Timocului, în Serbia. Acest birou consular este necesar ținând cont de numărul mare de români din zona respectivă, peste 400 de mii de români, o comunitate românească puternică, activă și matură care necesită suport din partea statului român, în condițiile în care statul sârbesc știm foarte bine cum se comportă cu etnicii români în această zonă.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 171.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 172.

Împotrivă? 80.

Mulțumesc.

Respins.

Alt...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Codreanu:

Diaspora economică. Am propus alocarea sumei de 400 de mii de lei pentru extinderea rețelei consulare prin înființarea unui birou consular în Manchester, Marea Britanie. Din dezbaterile pe care le-am avut în cadrul comisiilor reunite, am înțeles că acest proiect va deveni realitate în 2017, așa că, dacă vreți, luați-o ca o propunere tautologică, în speranța că el chiar va deveni realitate, o promisiune pe care mi-a făcut-o domnul ministru Meleșcanu.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 80.

Împotrivă? 172.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 172 pentru. Împotrivă, mă scuzați.

80.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Codreanu:

"Alocarea sumei de 45 de mii de lei în vederea dezvoltării acțiunilor culturale externe de interes pentru România", cu accent în acest caz pe interconectarea cu Republica Moldova, printr-o serie de acțiuni punctuale, priorități strategice ale Ministerului Afacerilor Externe, punctate chiar de MAE.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 81, că a venit și domnul Predoiu.

Împotrivă? 174.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 174.

Împotrivă? 81.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Codreanu:

Un nou amendament, 200 de mii de lei... iarăși, de campanii strategice vorbim în acest caz, și anume continuarea unor campanii tematice, care au existat în 2016: Dialog cu diaspora 2016 și Campania împotriva traficului de persoane.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 81.

Împotrivă? 174.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 174.

Împotrivă? 81.

Respins.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Codreanu:

Republica Moldova, în acest caz. Propun alocarea sumei de 100 de mii de lei în vederea continuării procesului de consolidare durabilă a relației cu Republica Moldova, accentul, în acest caz, îl pun pe tot ceea ce înseamnă colaborare în domeniul educației, mai ales că în 2017, în acest caz, a fost prevăzută o scădere cu 39,09% a liniei bugetare în cauză.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 81.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 81.

Mulțumesc.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Codreanu:

Continuăm cu planurile strategice pe care le are Ministerul Afacerilor Externe și vorbesc despre un amendament de 100 de mii de lei, care are în vedere elaborarea și dezvoltarea cadrului strategic și operațional al domeniului Diaspora, Migrație și Dezvoltare, prioritate strategică "Diaspora 2025".

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială. 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog, domnule...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Codreanu:

A fost menționat mai devreme și acest lucru. Un alt amendament vizează continuarea procesului de deschidere a Institutului Cultural Român la Kiev, dar și a Institutului Cultural Român la Moscova. În acest caz, propun alocarea de 500 de mii de lei pentru a implementa aceste două proiecte, mai ales că există deja acordul cu partea ucraineană.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru?

Mulțumesc.

Împotrivă? 80. Împotrivă.171.

Abțineri? 2.

Vot pentru forma inițială. 171.

Împotrivă? 80.

Mulțumesc.

Sintetizați, domnule deputat, că ați ieșit din timp.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Codreanu:

Și în încheiere, în încheiere, un proiect la fel de important, un proiect de viitor, care vizează un document care este deja pregătit pentru semnare. Vorbim despre un protocol de colaborare între Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice din România și Ministerul Educației din Republica Moldova pentru anii de învățământ 2016 - 2019. Propun alocarea sumei de 500 de mii de lei în vederea susținerii protocolului respectiv.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 172.

Abțineri? Nu. Una.

Vot pentru forma inițială? 172.

Împotrivă? 80.

Abțineri?

Mulțumesc.

Alte intervenții la Anexa nr. 3/14, dacă mai sunt?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Mihai Mihail:

Sunt Radu Mihail, USR.

Primul amendament se referă la sumele pe care dorim să le alocăm consulatelor și ambasadei din Italia pentru a ajuta românii în dificultate în avea servicii de consultanță juridică de urgență.

Este vorba de 500 de mii de lei. Este prima propunere.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 82.

Împotrivă? 175.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 175.

Împotrivă? 82.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Mihai Mihail:

Același lucru pentru Spania, 500 de mii de lei pentru compatrioții dumneavoastră care au probleme în Spania.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, vot pentru? 82.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 82.

Abțineri? Nu.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Mihai Mihail:

Ultimul amendament se referă la sumele care au fost... pe care nu le mai putem avea ca utilizare în consulate și ambasade din cauza faptului că au fost reduse taxele. Este vorba de aproximativ 7 milioane de euro. Consulatele și ambasadele au nevoie de bani să poată continua activitatea curentă, așa cum a fost și anul trecut. În lipsa acestor bani alocați, specific: vom avea disfuncționalități în ambasade. Deci oamenii din ambasade nu vor avea cu ce să-și plătească colaboratorii.

Este vorba de 35 de milioane de lei pentru buna funcționare a consulatelor în continuare, în condițiile în care în buget nu este specificat exact de unde vor proveni acești bani pentru a asigura funcționarea curentă.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 81.

Împotrivă? 172.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 172.

Împotrivă? 81.

Abțineri? Nu.

Alte intervenții la 3/14?

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Solicităm alocarea sumei de 50 000 de mii de lei pentru Agenția Română pentru Dezvoltare (RoAid). Fondurile de asistență pentru dezvoltare acordate de către România Republicii Moldova, gestionate de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene sunt gestionate defectuos și impredictibil. Dată fiind crearea noii Agenții Române pentru Dezvoltare în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, soluția sustenabilă și predictibilă este transferul fondurilor gestionate de MDRAPFE.

RoAid urmează să mențină prioritizarea acestor fonduri pentru Republica Moldova.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Voturi pentru? 83.

Împotrivă? 174.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 174.

Împotrivă? 83.

Vă mulțumesc.

Respins.

Alte intervenții la 3/14? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/14 - Ministerul Afacerilor Externe - în integralitatea ei.

Cine este pentru? 174.

Împotrivă? 84.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/14 adoptată, cu majoritate.

Anexa nr. 3/15 - cea mai frumoasă - Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Nu sunt amendamente admise. 340 de amendamente respinse. Timp de dezbatere alocat: 200 de minute.

Vă rog, în ordine, dintre inițiatori, care doresc să susțină.

Vă rog, domnule... (Discuții la prezidiu.)

Cu rugămintea să vă prezentați și să spuneți poziția articolului.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Șovăială:

Domnule președinte de ședință,

Sunt deputat Constantin Șovăială și reprezint Circumscripția nr. 34, Sibiu.

Propun suplimentarea din Legea bugetului de stat... (Discuții la prezidiu.)

1. Poziția 1 - propun suplimentarea din Legea bugetului de stat, Anexa nr. 1... 3/15, a sumei de 4 650 de mii de lei pentru finanțarea construirii unui bazin de înot în municipiul Mediaș.

Solicit și mențin și-mi susțin această propunere, acest amendament, prin faptul că această investiție conduce la dezvoltarea municipiului Mediaș și a zonei de nord a județului Sibiu și, implicit, la atragerea de turiști în această zonă.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 84.

Împotrivă? 175.

Abțineri? Nu sunt.

Respins.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 175.

Împotrivă? 83.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Alte intervenții la 3/15?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Balan:

Deputat PNL, Ioan Balan.

Se propune suplimentarea sumei prevăzute...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Poziția...

Domnule deputat, poziția?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Balan:

2.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

2 marginal?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Balan:

Da.

"Se propune suplimentarea sumei prevăzute în Anexa nr. 3/15 Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene/Programul național de construcții de interes public sau social cu suma de 15 000 de mii de lei pentru începerea lucrărilor la Sala Polivalentă din municipiul Suceava, județul Suceava."

Pentru Suceava acesta este un obiectiv extraordinar de important. De aceea, rog colegii, care nu sunt puțini, ci vreo 16 la număr, colegii parlamentari, să uite pentru o clipă de culoarea politică și să susțină acest obiectiv extrem de important pentru Suceava.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 84.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 84.

Abțineri? Nu sunt.

Respins.

Vă rog, doamna deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Angelica Fădor:

Poziția nr. 3. Mă numesc Fădor Agelica, sunt deputat PNL de Suceava și vă propun, stimați colegi, suplimentarea sumei prevăzute în Anexa nr. 3/15 a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Programul național de construcții de interes public sau social, cu suma de 700 de mii de lei pentru finanțarea Căminului pentru persoane vârstnice din Solca, județul Suceava.

Suma rezultă din cofinanțarea căminelor de bătrâni de către administrația publică centrală în completarea contribuției persoanei beneficiare sau susținătorilor legali ai acestora.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 83.

Împotrivă? 172

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 172.

Împotrivă? 83.

Respins.

Altă intervenție, vă rog?

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Pavel Popescu:

Stimate domnule președinte,

Dragi colegi,

Reprezint Circumscripția nr. 37, Timiș și aș vrea să vă spun că județul nostru contribuie la bugetul acestei țări în top. Nu știu dacă știți că cu toții avem un interes strategic. În 2021, Timișoara este capitală culturală europeană, adică este o mândrie a acestei țări, inclusiv a colegilor mei de partid din județ. Și aș vrea să-i văd pe colegii mei că vor susține aceste amendament.

"Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15/ Programul național de construcții de interes public sau social cu suma de 75 de mii de lei, în vederea susținerii subprogramelor aprobate."

Propunerea vizează finanțarea în anul 2017 a studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice în vederea demarării lucrărilor de construire la complexurile sportive cu 16 000 de locuri în municipiul Timișoara, 16 000 de locuri în municipiul Iași, 5 000 de locuri în Constanța și Oradea și a stadionului cu 42 000 de locuri în municipiul Timișoara.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Pavel Popescu:

Gândiți-vă la acest oraș, vă rog, pentru că vom fi o emblemă a acestei țări în Europa.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 85.

Împotrivă? 175.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 175.

Împotrivă? 85.

Respins.

Alte intervenții?

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian-Ovidiu Heiuș:

Bună ziua!

Heiuș Lucian, deputat.

"Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15/ Programul național de construcții de interes public sau social cu suma de 900 de mii de lei în vederea realizării obiectivului de investiții «Reabilitare, modernizare și dotarea așezământului cultural» din sat Silvașu de Jos, oraș Hațeg, județul Hunedoara."

Sursa de finanțare este diminuarea Anexei nr. 3/65 Ministerul Finanțelor Publice - Acțiuni generale.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 83.

Împotrivă? 174.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 174.

Împotrivă? 83.

Abțineri? Nu.

Respins. Vă rog.

Vă rog, alte intervenții?

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Romeo Florin Nicoară:

Mulțumesc, domnule președinte.

La poziția 6... De la poziția 6 până la 16. Romeo Nicoară, deputat PNL, Satu Mare.

Sunt o serie de obiective de investiții pentru județul Satu Mare. Rog și colegii parlamentari din județul Satu Mare, de la celelalte partide, să susțină aceste amendamente.

La Anexa nr. 3/15 MDRAPFE/Program național de construcții de interes public sau social, se propune suplimentarea sumei la Anexa nr. 3/15 Ministerul Dezvoltării Regionale cu suma de 450 de mii de lei pentru înființarea unei săli de sport în satul Apa, comuna Apa. Solicităm acest lucru deoarece elevii comunei Apa nu beneficiază de teren de sport sau de joacă. Sursa de finanțare: diminuarea cu 450 de mii de lei a sumelor prevăzute în Anexa nr. 3/65 Ministerul Finanțelor Publice - Acțiuni generale.

Mulțumesc mult.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 82.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 173.

Împotrivă? 82.

Respins.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Romeo Florin Nicoară:

Am să continui cu următorul obiectiv de investiții. "Se propune suplimentarea sumei prevăzute în Anexa nr. 3/15 MDRAPFE cu 735 000 de mii de lei pentru construcția casei de cultură, oraș Ardud, județul Satu Mare." Solicităm acest lucru, deoarece în lipsa unei case de cultură dedicată evenimentelor deosebite, precum concerte, congrese, spectacole, expoziții, orașul Arad nu are unde să desfășoare astfel de activități. Orașul Ardud, mă scuzați. Sursa de finanțarea: diminuarea cu suma de 735 de mii de lei a sumelor prevăzute în Anexa nr. 3/65 Ministerul Finanțelor.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 83.

Voturi împotrivă? 174.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 174.

Voturi împotrivă? 83.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Romeo Florin Nicoară:

Mulțumesc.

Continui cu următorul obiectiv de investiții. "Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15 MDRAPFE cu suma de 400 de mii de lei, reabilitarea Castelului Szentiványi (imobilul fostei școli generale), satul Apa, comuna Apa ."

Cu privire la această solicitare, menționez faptul că la această dată clădirea în cauză se află într-o stare avansată de degradare din lipsa fondurilor.

De asemenea, acest imobil constituie un simbol al localității.

Sursa de finanțare: diminuarea cu 400 de mii de lei a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65 Ministerul Finanțelor Publice.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

(Discuții la prezidiu.) Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 170.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 170.

Împotrivă? 80.

Abțineri? Nu.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Romeo Florin Nicoară:

Următorul obiectiv pentru investiții pe care-l propun dezbaterii și aprobării dumneavoastră se referă la suplimentarea cu suma de 11 000 de mii de lei pentru actualizarea SF și PT plus execuție obiectiv de investiții "Bază de tratament, orașul Tășnad, județul Satu Mare".

Baza de tratament Tășnad folosește tratament cu factori terapeutici naturali și este necesară creșterii nivelului de atractivitate turistică și economică a zonei Tășnad și a județului Satu Mare. Menționez faptul că zona Tășnad este vizitată anual de peste 300 000 de turiști.

Sursă de finanțare: diminuarea cu 11 000 de mii de lei a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65, Ministerul Finanțelor Publice.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 172.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 172.

Împotrivă? 80.

Abțineri? Nu sunt.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Romeo Florin Nicoară:

Următorul obiectiv de investiții pe care-l supun atenției dumneavoastră se referă la suplimentarea PNDL cu 14 000 de mii de lei pentru continuarea lucrărilor "Parc Balnear Beltiug, județul Satu Mare - comuna Beltiug, județul Satu Mare".

Această sumă este necesară pentru finalizarea lucrărilor la Parcul Balnear Beltiug, început acum 20 de ani.

Sursă de finanțare: diminuarea cu 14 000 de mii de lei a sumelor prevăzute în Anexa nr. 3/65, Ministerul Finanțelor Publice.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 174.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 174.

Împotrivă? 80.

Abțineri? Nu sunt.

Respins. (Discuții la prezidiu.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Romeo Florin Nicoară:

Mulțumesc.

Se propune... următorul amendament se referă la o investiție în orașul Tășnad, județul Satu Mare. Se propune suplimentarea cu suma de 8 100 de mii de lei pentru efectuarea unui foraj de apă geotermală, adâncime de 2 000 de metri de conducta de aducțiune, orașul Tășnad, în vederea dezvoltării stațiunii balneoclimaterice a orașului Tășnad. Am spus mai devreme câte ceva despre acest loc.

Mulțumesc.

Sursă de finanțare: diminuarea cu suma de 8 100 de mii de lei a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65, Ministerul Finanțelor Publice.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 81.

Împotrivă? 174.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 174.

Împotrivă? 81.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc, respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Romeo Florin Nicoară:

Următorul obiectiv de investiții: se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15, Capitolul 5001, Grupa 51, Articol 2, Alineat (38), PNDL, cu 2 250 de mii de lei pentru extinderea rețelei de apă și canalizare în sat Someșeni, comuna Apa, județul Satu Mare. În satul Someșeni există o lipsă acută de apă potabilă și menajeră.

Sursa de finanțare: diminuarea cu 2 250 de mii de lei a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65, MFP - Ministerul Finanțelor Publice.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Romeo Florin Nicoară:

Propunem suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15, Capitolul 5001, Grupa 51, Articol 2 cu suma de 236 000 de lei, în vederea extinderii și reabilitării infrastructurii de apă și apă uzată, oraș Ardud, județ Satu Mare.

Mulțumesc.

Sursă de finanțare: diminuarea cu 236 000 de lei a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65, Ministerul Finanțelor Publice.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 172.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 172.

Împotrivă? 80.

Respins.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Romeo Florin Nicoară:

Mai am un amendament.

Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15, Capitolul 5001, Grupa 51, Articol 2 cu suma de 321 000 de lei, în vederea realizării terenului sintetic al Liceului Tehnologic din orașul Ardud, județul Satu Mare. Acest oraș nu dispune de un teren sintetic pentru competiții sportive.

Sursa de finanțare: diminuarea cu 321 000 de lei a sumelor prevăzute în Anexa nr. 3/65.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 171.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 171.

Împotrivă? 80.

Abțineri? Nu sunt.

Respins.

Alte intervenții la... vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian-Ovidiu Heiuș:

Lucian Heiuș, deputat

Nr. 17 și nr. 18.

Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15, Capitolul 5001, Grupa 51, Articol 2, Alineat (38), Programul Național de Dezvoltare Locală, cu suma de 2 748 de mii de lei, în vederea finalizării obiectivului de investiții în derulare "Alimentare cu apă și canalizare menajeră în localitatea Ocolișu Mic, comuna Orăștioara de Sus, județul Hunedoara".

Sursa de finanțare: Ministerul Finanțelor Publice - Acțiuni generale.

Nr. 18...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 170.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 170.

Împotrivă? 80.

Mulțumesc, respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian-Ovidiu Heiuș:

Nr. 18. Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15, Capitolul 5001, Grupa 51, Programul Național de Dezvoltare Locală, cu suma de 4 399 de mii de lei, în vederea începerii lucrărilor la obiectivul de investiții "Extindere canalizare menajeră și racorduri în comuna Orăștioara de Sus, satele Bucium, Orăștioara de Sus, Ludeștii de Jos, Costești, județul Hunedoara".

Sursa de finanțare: diminuarea cu suma de 4 399 de mii de lei a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65, Ministerul Finanțelor Publice - Acțiuni generale.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 174.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 174.

Împotrivă? 80.

Respins.

Domnule Palăr, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Palăr:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să le mulțumesc colegilor din Comisia pentru administrație, care săptămâna trecută au făcut posibil ca astăzi în plenul Parlamentului să pot să susțin aceste amendamente, pentru că ele au fost aprobate în Comisia pentru administrație.

În calitatea mea de parlamentar al județului Bacău, propun alocarea sumei de 4 619 mii de lei pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare drum comunal 180A, 5 km, din zona Bolătău, comuna Zemeș, județul Bacău", în vederea finalizării lucrărilor acestei investiții.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Palăr:

Următorul amendament. Se propune alocarea sumei de 5 914 mii de lei pentru obiectivul de investiții "Pod peste râul Tazlău, în comuna Pârjol, județul Bacău".

Același lucru vă rog frumos, dragi colegi, să aveți bunăvoința de a susține această investiție, foarte importantă pentru comuna Pârjol.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Palăr:

Colegilor liberali, bineînțeles, le spuneam acest lucru.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 174.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 174.

Împotrivă? 80.

Mulțumesc, respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Palăr:

Următorul amendament. Se propune alocarea sumei de 5 642 de mii de lei pentru obiectivul de investiții "Modernizare drumuri locale în satele Pârjol și Pustiana, comuna Pârjol, județul Bacău", în lungime de 5,127 km.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 174.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 174.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Palăr:

Mulțumesc, domnule președinte.

Poziția 22. Se propune alocarea sumei de 958 000 de lei pentru realizarea obiectivului "Sistem de alimentare cu apă și canalizare în satul Obârșia, comuna Izvoru Berheciului, județul Bacău".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Vă abțineți? O abținere.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Abțineri? Nu vă mai abțineți.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Palăr:

Și ultimul amendament. Se propune alocarea sumei de 9 500 de mii de lei pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare drum comunal 180A, 9,5 km, comuna Izvoru Berheciului, județul Bacău".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 174.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 174.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Palăr:

Am încheiat.

Vă mulțumesc frumos, dragi colegi, pentru sprijinul acordat și în special...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții? Alte intervenții la...

Vă rog, doamna Hărău.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Mulțumesc, domnule președinte.

Am a propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15, Programul național de construcții de interes public sau social cu suma de 10 000 de mii de lei, în vederea realizării obiectivului de investiții "Bazin didactic de înot în orașul Hațeg, localitatea Nălațvad, județul Hunedoara.

Stimați colegi,

Am început să avem medalii la înot într-o zonă lipsită de mijloace de antrenament. Vă rog frumos să susțineți amendamentul.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 172.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Mulțumesc, respins.

Alte intervenții?

Vă rog, doamna deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara-Daniela Calista:

Mulțumesc frumos.

Este vorba despre patru amendamente aduse în județul Teleorman, în care, chiar dacă este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai dezvoltate județe atunci când vorbim de drumuri - și nu aș vrea să intru în detalii de ce -, sunt totuși comune cărora le lipsește apa potabilă sau chiar canalizarea. Motiv pentru care voi propune patru amendamente.

Le voi citi pe rând, evident, respectăm procedura de vot.

Primul amendament presupune alocarea sumei de 4 739,633 de mii de lei pentru lucrările care au ca obiectiv "Sistemul de alimentare cu apă și canalizare în comuna Drăgănești de Vede".

Un astfel de amendament este absolut necesar în condițiile în care în această comună nu există alimentare cu apă și canalizare.

Vă supun, astfel, la vor acest amendament.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Mulțumesc, respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara-Daniela Calista:

Al doilea amendament se referă la alocarea sumei de 1 830 de mii de lei și privește finalizarea, punerea în funcțiune și forarea de puțuri pentru alimentarea cu apă în comuna Dracea, județul Teleorman.

Este necesar un astfel de amendament în condițiile în care, evident, este nevoie de o rețea de apă potabilă pentru desfășurarea în condiții normale a vieții de zi cu zi a localnicilor.

Mulțumesc.

Vă propun spre vot acest amendament.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara-Daniela Calista:

Cel de-al treilea amendament se referă la alocarea sumei de 1 460 de mii de lei pentru lucrări ce au ca obiectiv "Realizarea de branșamente populație și extindere rețea de apă în comuna Viișoara, județul Teleorman".

Evident, racordarea la rețeaua de apă potabilă îngreunează ceea ce înseamnă desfășurarea vieții de zi cu zi a oamenilor.

Mulțumesc.

Vă supun la vot acest amendament.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Mulțumesc, respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara-Daniela Calista:

Ultimul, dar nu cel din urmă amendament se referă la propunerea alocării sumei de 528, 390 de mii de lei cu privire la modernizarea drumurilor de interes local în comuna Buzescu, județul Teleorman.

Surprinzător, printre multele comune există și una a PNL-ului care nu are drumuri, spre deosebire de altele.

Vă supun la vot acest amendament.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Alte intervenții, vă rog. Alte amendamente.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă propun alocarea sumei de 4 500 de mii de lei, Anexa nr. 3 - bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, necesară pentru realizarea unui obiectiv de investiții, și anume un complex polisportiv în municipiul Zalău, județul Sălaj. Acest proiect va cuprinde un stadion multifuncțional care să servească drept loc de antrenament și competiții.

Vă rog să susțineți acest amendament, motivat fiind de faptul că dezvoltarea infrastructurii sportive în municipiul Zalău prin demararea acestei construcții, care are aprobată o hotărâre de consiliu local, precum și alte etape procedurale îndeplinite, cedarea prin hotărâre de consiliu local a terenului aferent acestei construcții către Compania Națională de Investiții, reprezintă o investiție în viitorul copiilor noștri și în sănătatea lor. Și, totodată, cred eu că va transforma Zalăul într-un centru de excelență în sport de performanță, dar și de masă.

Vă rog, domnule președinte, să supuneți la vot acest amendament.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, vot pentru? 81.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 173.

Împotrivă? 81.

Abțineri? Nu.

Respins.

Vă rog, alte intervenții la 3/7... 3/15.

Vă rog să vă prezentați și să-mi spuneți exact unde sunteți, la ce poziție. Și vorbiți la microfon.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Pavel Popescu:

Domnule președinte, sunt la poziția nr. 30.

Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15, Capitolul 5001, cu 55 000 de mii de lei.

În cursul anului 2017 trebuie continuate sau finalizate mai multe obiective de investiții demarate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală. Întârzierea finanțărilor sau programarea lor pentru anii următori ar produce serioase daune lucrărilor deja efectuate și ar determina suplimentar costuri administrative de întreținere a șantierelor. Mai mult, unele obiective au un grad de realizare de peste 70%, ceea ce ar permite finalizarea în cursul anului 2017.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, vot pentru? 76.

Împotrivă? 171.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 171.

Împotrivă? 76.

Respins.

Alte intervenții la 3/15?

Vă rog, domnule István.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Erdei Dolóczki István:

Domnule președinte,

Cu tor respectul...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule Tinel... nu aud ce spuneți...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Erdei Dolóczki István:

... este o procedură, este o problemă de procedură.

Eu aș ruga colegii care susțin amendamente să indice și numărul marginal, fiindcă este foarte greu de urmărit dacă spune că din județul cutare, comuna cutare, vrem să facem cutare și cutare lucru. Deci marginalul să fie indicat prima dată.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții, dacă...

Am înțeles. Adică ar trebui colegii dumneavoastră să înțeleagă, că nu eu citesc amendamentele.

Dacă mai sunt intervenții la 3/15.

Vă rog, domnule Preda.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cezar-Florin Preda:

35 marginal. Se propune suplimentarea cu suma de 49 655 de mii de lei pentru realizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare din orașul Răcari, județul Dâmbovița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 85.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 85.

Respins.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cezar-Florin Preda:

Marginal 38. Se propune suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 5 910 mii de lei pentru construire cămin cultural Colacu, orașul Răcari, județ Dâmbovița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 84.

Împotrivă? 174.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 174.

Împotrivă? 84.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cezar-Florin Preda:

Marginal 39. Se propune suplimentarea cu suma de 1 404 mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiții "Alimentare cu apă potabilă a comunei Moțăieni, satul Cucuteni, județul Dâmbovița".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 83.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 83.

Respins, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cezar-Florin Preda:

Și marginal 40. Suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 8 443 de mii de lei pentru modernizarea drumurilor de interes local în comuna Finta, Județul Dâmbovița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 83.

Împotrivă? 173.

Abțineri?

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 83.

Respins.

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cezar-Florin Preda:

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenții? Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Gudu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vasile Gudu, deputat, Circumscripția nr. 38 - Tulcea

Marginal 41. Suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 2 250 de mii de lei pentru construirea unei grădinițe în comuna Văcăreni, județul Tulcea.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 170.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială, vă rog. 170.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog. Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Gudu:

Marginal 42. Suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 900 000 de lei pentru lucrări de reabilitare și modernizare cabinet medical, comuna Văcăreni, județul Tulcea.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 170.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 170.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Gudu:

Marginal 44. Suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 5 287 de mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiții "Extindere canalizare în localitatea Lunca, comuna Ceamurlia de Jos, județul Tulcea.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 81.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Mulțumesc, respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Gudu:

Marginal 45. Suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 1 673 de mii de lei pentru efectuarea lucrărilor de execuție la obiectivul de investiții "Canalizare menajeră în sistem centralizat și stație de tratare a apei uzate, comuna I.C. Brătianu, județul Tulcea".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 171.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 171.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Gudu:

Marginal 47. Suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 1 651 de mii de lei pentru lucrări rețele canalizare, rețele apă potabilă și branșamente aferente, oraș Babadag, județul Tulcea.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Forma inițială, vot pentru? 80.

Împotrivă... vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Abțineri? Nu sunt.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Gudu:

Marginal 51. Suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 1 266 de mii de lei pentru lucrări construire pod, oraș Babadag, județul Tulcea.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog. Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Stimați colegi,

Am o rugăminte personală: dacă puteți să folosiți ușile de acces în sala de plen alea de acolo, cele mari, pentru că e un curent infernal aici. Vă rog din suflet.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Gudu:

Mulțumesc, domnule președinte.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Gudu:

Am terminat și le mulțumesc colegilor deputați tulceni...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Gudu:

... pentru votul pe care l-au dat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenții, dacă sunt, la 3/15.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Marcel Vela:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Propunem, la poziția 52, suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 4 000 de mii de lei pentru continuarea lucrărilor la proiectul "Construire grădinițe cu program normal, prelungit și creșă PP7, cartier Moroasa, municipiul Reșița, județul Caraș-Severin".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Marcel Vela:

La poziția 53 propunem suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 5 500 de mii de lei pentru modernizarea drumului de acces și străzi în cartierul Poiana Golului, municipiul Reșița, județul Caraș-Severin.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Forma inițială, pentru? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Marcel Vela:

Propunem, la poziția 54, suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 2 500 de mii de lei pentru reabilitarea primului pod sudat din Europa - Podul peste râul Bârzava, monument istoric în județul Caraș-Severin.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Abțineri? Nu.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Marcel Vela:

Și încă un amendament, la poziția 55, suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 3 300 de mii de lei pentru modernizarea actualului pod existent, de pe Strada Cireșului, în Parcul Rozelor, municipiul Reșița, județul Caraș-Severin, pod peste râul Bârzava.

Mulțumesc mult.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog, alte intervenții, dacă mai sunt. Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Valeria-Diana Schelean-Șomfelean:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

La poziția 56 propunem suplimentarea bugetului cu suma de 2 454 de mii de lei pentru reabilitarea, restaurarea și conservarea Vilei Elisabeta din orașul Băile Herculane, județul Caraș-Severin.

Fac precizarea că Vila Elisabeta face parte din Centrul Imperial Istoric al celei mai vechi stațiuni balneare din țară. Inundațiile din 2005 - 2006 au dus la degradarea acestui obiectiv, iar lucrările de reabilitare au fost sistate.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Valeria-Diana Schelean-Șomfelean:

La poziția 57 propunem suplimentarea bugetului cu suma de 26 289 de mii de lei pentru construirea unui "Aquaparc Therme Herculi" în orașul Băile Herculane, județul Caraș-Severin.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog. Vă rog.

Alte intervenții? Nu mai sunt.

Supun votului dumneavoastră...

(Intervenție neinteligibilă din sală.)

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte de ședință,

Vă propun, pentru derularea în continuare în bune condițiuni a acestei ședințe, ca dumneavoastră să vă faceți un obicei, așa cum există el în Parlamentul României, de a puncta marginal calupuri de 10, de 20, de 30, în așa fel încât parlamentarii, cei care au amendamente, să știe când le vine rândul și când trebuie să susțină, că, altfel, dacă lăsați la arbitrar, nu vor ști când să intervină.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Am înțeles, domnule deputat, așa voi face începând din momentul ăsta, pentru că, până acum, m-am întors înapoi la amendamente pentru cei care nu au fost atenți. De acum, merg înainte cu câte 10. E OK așa.

Vă respect propunerea și așa voi face, dar nu mă mai întorc înapoi.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Perfect.

Eu întreb...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

... până la poziția...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog să vă susțineți amendamentul.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Nu, dați-mi voie să întreb eu, domnule președinte, că trebuia să întrebați dumneavoastră: până la poziția 78 e cineva din sală care vrea să-și susțină amendamentele?

Din sală: Nu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Nu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Nu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Poziția..., marginal 78, Anexa nr. 3/15/02 Ministerul Dezvoltării Regionale, se suplimentează cu suma de 2 570 de mii de lei pentru construirea unei grădinițe cu program prelungit, comuna Dridu, Ialomița.

Deputat de Ialomița Gheorghe Tinel

Solicitarea e pentru investiții, doamna ministru, într-un județ care e pe primele locuri la sărăcie..., la investiții, o administrație care parcă a uitat care-i menirea ei în exercitarea funcțiilor. Și rog colegii, am un set de 13 amendamente, rog colegii să analizeze și să considere că un vot dat - pentru acest amendament sau pentru amendamentele care vor veni - e un vot pentru comunitățile locale.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Mulțumesc.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 79. Se suplimentează cu suma de 344,77 de mii de lei pentru sistem centralizat de canalizare și extindere alimentare cu apă în comuna Sărățeni, județul Ialomița.

E vorba de o diminuare cu aceeași sumă a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65 Ministerul Finanțelor Publice - Acțiuni generale.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Mulțumesc.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 80. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 3 570,40 de mii de lei pentru sistem de canalizare și tratarea apei uzate în comuna Sărățeni, județul Ialomița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 81. Se suplimentează cu suma de 3 589,41 de mii de lei pentru modernizarea rețelei de drumuri stradale de interes local în comuna Sărățeni, județul Ialomița.

Suma solicitată este necesară pentru finalizarea proiectului finanțat prin PNDL, în baza Contractului de finanțare nr. 654/7.10.2016.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 81.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 81.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 82. Se suplimentează suma Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 395,17 mii de lei pentru modernizare drum comunal 43, tronson strada Sudului, comuna Sărățeni, județul Ialomița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Niciuna.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 83. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 1 439,40 de mii de lei pentru asfaltare drumuri comunale în comuna Bărbulești, județul Ialomița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 84. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 8 758, 34 de mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiții "Sistem de canalizare și tratare ape uzate menajere în comuna Gheorghe Doja, județul Ialomița".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 85. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 4 733,514 mii de lei pentru extindere sistem de canalizare și tratarea apei uzate menajere în comuna Gheorghe Doja, județul Ialomița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 86. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 939,279 de mii de lei pentru îmbunătățirea calității apei în comuna Gheorghe Doja, județul Ialomița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 87. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 5 839,287 de mii de lei pentru modernizarea drumurilor de interes local în comuna Gheorghe Doja, Ialomița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 81.

Abțineri? Nu sunt.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 88. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 549,456 de mii de lei pentru lucrări de reabilitare rețea de iluminat public în comuna Gheorghe Doja, Ialomița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri?

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 89. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 16 575,309 mii de lei pentru rețele de canalizare și stație de epurare în comuna Grivița, județul Ialomița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 90. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 6 593,366 de lei pentru modernizarea rețelei de drumuri de interes local în comuna Grivița, județul Ialomița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 91. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale cu suma de 2 449,781 de mii de lei pentru modernizare drum comunal Smirna - Traian, comuna Grivița, județul Ialomița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Mulțumesc.

De la 91 la 100?

(Intervenție neinteligibilă din sală.)

Îmi pare rău, e propunerea colegului dumneavoastră.

(Intervenție neinteligibilă din sală.)

Îmi pare rău! (Discuții în sală; aplauze.)

De la 91 la 100?

Vă rog.

Să-mi spuneți cum vă numiți, precizați și la ce...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Siminica Mirea:

Siminica Mirea, senator în Circumscripția nr. 30, județul Olt

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

La poziția?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Siminica Mirea:

Marginal 93.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Siminica Mirea:

Propun suplimentarea cu suma de 3 000 de mii de lei pentru obiectivul de investiție "Înființare rețea de alimentare cu gaze naturale în comuna Mihăești, județul Olt".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Siminica Mirea:

Marginal 94. Propun suplimentarea cu suma de 450 de mii de lei pentru finalizarea obiectivului de investiție "Punte peste Olteț - comuna Iancu Jianu, județul Olt".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Dacă până la 100 sunt intervenții.

Nu sunt.

De la 100 la 110? Până la 100?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Valeria-Diana Schelean-Șomfelean:

La poziția 100. Cerem suplimentarea cu suma de 2 448 de mii de lei pentru construirea unui pod peste râul Cerna, oraș Băile Herculane, județul Caraș-Severin.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Valeria-Diana Schelean-Șomfelean:

La poziția 101. Suplimentarea cu suma de 4 902 mii de lei pentru reabilitare pod SNCFR oraș Băile Herculane, județul Caraș-Severin.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Valeria-Diana Schelean-Șomfelean:

Poziția 102. Suplimentarea cu suma de 3 471 de mii de lei pentru reabilitare și modernizare sediu primărie, oraș Băile Herculane, județ Caraș-Severin.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Până la 110, dacă sunt.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Marginal 103. Se propune alocarea sumei de 5 200 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului "Amenajare Ansamblul Câmpia Libertății și împrejmuire".

Având în vedere importanța sărbătoririi a 170 de ani de la Adunarea Națională de la 1848 de pe Câmpia Libertății și a Centenarului de la înfăptuirea Marii Uniri, realizarea acestui obiectiv trebuie să fie asumată și prețuită de către toți românii.

Sursa de finanțare: prin redistribuirea sumelor prevăzute în bugetul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 81.

Împotrivă? 174.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 174.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Îi mulțumesc domnului deputat PSD de Alba, domnului Dîrzu, pentru vot.

Marginal 104. Alocarea sumei de 100 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului "Amenajare bază de tratament și agrement Ocna Mureș".

În cadrul programelor de creștere a activității turistice și de agrement a teritoriilor urbane, județul Alba a stabilit inițierea și susținerea de proiecte pentru modernizarea și dotarea salinelor terapeutice Ocnele Sărate, respectiv modernizarea și dotarea stațiunii balneare Ocna Mureș.

Având în vedere calitatea deosebită a apelor care se află pe locul vechii saline, construirea acestui complex ar contribui la dezvoltarea și revigorarea economică a zonei Ocna Mureș, prin dezvoltarea pe orizontală a tuturor ramurilor economice conexe cu turismul de tratament, precum și la revenirea la statutul pe care orașul l-a avut în trecut, acela de stațiune balneoclimaterică.

Conform centralizatorului de lucrări, pentru obiectivul menționat mai sus, valoarea fără TVA este de 27 976,84 de mii de lei.

Sursa de finanțare: prin redistribuirea sumelor prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulțumim singurului deputat PSD de Alba pentru vot.

Mai am un articol, domnule președinte.

 
     

(Intervenție neinteligibilă din sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

OK.

Până la 110, dacă mai e cineva.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Iulian Huțucă:

Bogdan Huțucă

105. Solicităm suplimentarea sumei de 8 500 de mii de lei în vederea derulării proiectului de investiții "Reconfigurarea și reabilitarea Teatrelor de vară din Eforie Sud și Eforie Nord".

Cele două obiective investiționale sunt obiective turistice de utilitate publică ce se află într-o stare de degradare, necesitând lucrări de investiții în ceea ce privește consolidarea, structura de rezistență și extinderea funcțiunilor existente.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog, dacă mai aveți altul.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Iulian Huțucă:

Poziția 106. Suplimentarea sumei de 4 624 de mii de lei în vederea finanțării unei investiții în Stațiunea balneoclimaterică Techirghiol, care vizează asfaltarea mai multor străzi.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? 2.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Până la 110?

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Mulțumesc, domnule președinte.

Propun suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15 Capitolul 5001/Grupa 51/Articolul 2/Alineatul (38) Programul Național de Dezvoltare Locală cu suma de 800 de mii de lei în vederea începerii lucrărilor la obiectivul de investiții "Reabilitare drum și parcări străzile: I.L. Caragiale, Aleea Centralei, Aleea... Centralei, Aleea Trandafirilor" din orașul Hațeg, județul Hunedoara.

Proiectul de investiții este de mare interes local și poate fi susținut în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, iar sursa de finanțare este diminuarea cu suma de 800 de mii de lei a sumelor prevăzute în Anexa nr. 3/65 Ministerul Finanțelor Publice - Acțiuni generale.

Stimați colegi,

Vă informez că e vorba de o zonă cu mare potențial turistic și ne-ar face mare trebuință banii aceștia pentru relansarea economică a județului Hunedoara.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? 2.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Până la 110.

Vă rog.

Domnule deputat Preda, puteți veni puțin până la prezidiu, vă rog frumos.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Marginal 108. Se propune suplimentarea cu suma de 19 369 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului "Reabilitarea și refuncționalizarea Muzeului Național al Unirii și Sala Unirii - Muzeul Național al Unirii".

România este... Îmi cer scuze!

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia face parte din patrimoniul național înscris în Lista Monumentelor Istorice.

Aniversarea Zilei Naționale a României este un moment de excepție în afirmarea identității și tradițiilor naționale, cu atât mai mult cu cât în anul 2018 se sărbătoresc 100 de ani de la Marea Unire.

Având în vedere că Marea Unire reprezintă apogeul unei istorii milenare, Centenarul acestui eveniment trebuie să aducă o conștientizare a eforturilor, sacrificiilor și talentului puse la temelia construcției naționale de către cetățeni români, Muzeul Național al Unirii și Sala Unirii Alba Iulia făcând parte din același circuit muzeal care va fi polul central al manifestărilor organizate în anul 2018 pentru Centenarul Marii Uniri.

Menționăm că finanțarea obiectivului "Reabilitare și refuncționalizare Muzeul Național al Unirii și Sala Unirii Alba Iulia - Sala Unirii", județul Alba a încheiat în anul 2016 Contractul de finanțare cu nr. 15859/12.09.2016 pentru Programul Național de Dezvoltare Locală.

Stimați colegi,

Vă rog să gândiți ca buni români, pentru că 1 Decembrie nu este doar ziua națională a celor din Alba Iulia, nu este doar ziua națională a locuitorilor județului Alba. 1 Decembrie este ziua tuturor românilor din țară și din străinătate.

Din acest motiv, nu pentru mine, ci pentru toți românii, vă rog frumos să dați un vot pentru Centenarul Marii Uniri, pentru români.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru...

(Intervenție neinteligibilă a domnului deputat Nicolae Dobrovici-Bacalbașa.)

Domnule Bacalbașa, am o rugăminte la dumneavoastră...

Vă rog din suflet.

Vot pentru...

 
     

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulțumesc. Mulțumesc domnului deputat Dîrzu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mai am un vot de făcut.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă mulțumesc.

Sunteți buni români!

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, până la 110 dacă mai sunt intervenții.

De la 110 la 120?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

La poziția marginală 111, domnule președinte de ședință, propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 6 504,166 de mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiții "Îmbunătățirea rețelei de drumuri de interes local în comuna Sfântu Gheorghe, județul Ialomița".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Poziția marginală 112. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 3 600 de mii de lei pentru execuție lucrări modernizare străzi, comuna Coșereni, județul Ialomița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 113. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 11 069,3 mii de lei pentru execuție lucrări modernizare drumuri de interes local în comuna Ciochina, județul Ialomița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 114. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 11 104 mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiții "Modernizare străzi în comuna Roșiori, județul Ialomița".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 115. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 7 704 mii de lei pentru modernizare drumuri de interes local în comuna Andrășești, județul Ialomița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 116. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 125 de mii de lei pentru reabilitare și modernizare cămin cultural, comuna Andrășești, județul Ialomița.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 117. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 1 705,217 mii de lei pentru înființarea unui centru cultural, oraș...

Îmi cer scuze, domnule președinte...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, nu e amendamentul dumneavoastră 117.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

118. 117 nu e al meu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

117 se susține?

Nu.

Vă rog, 118.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

118. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 2 000 de lei pentru..., 2 000 de mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiții "Modernizarea rețelei de drumuri de interes local în comuna Miloșești și satele componente, județul Ialomița".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Poziția marginală 119. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 5 000 de mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiții "Sistem de canalizare ape menajere și stație de epurare în comuna Miloșești, județul Ialomița".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 120. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 461,8 mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiții "Construire canalizare... cu stație de epurare în comuna Vlădeni, județul Ialomița".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Marginal 121. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 5 596 de mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiții "Modernizarea rețelei de drumuri de interes local în comuna Dridu, județul Ialomița".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Și poziția marginală 122. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu suma de 387 de mii de lei pentru construirea unei baze sportive multifuncționale model tip I.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

80 împotrivă.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc.

Acum înțeleg de ce Ialomița este pe primul loc și la sărăcie...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

... dar și pe ultimul loc la investiții.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, mulțumesc!

123. Doamna..., domnișoara deputat Mara Mareș.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara Mareș:

Mara Mareș, deputat PNL, ales în Circumscripția nr. 8, Brașov

Propun suplimentarea cu 10 000 de mii de lei la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Suma este destinată demarării lucrărilor la obiectivul de investiții "Consolidare și reamenajare Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov - Corp B" prin Compania Națională de Investiții.

Lucrarea este deja contractată de către Consiliul Județean Brașov și, prin preluarea de către CNI, s-ar asigura resursele financiare necesare finalizării acesteia.

Spitalul Județean de Urgență Brașov are nevoie de mai multe lucrări de modernizare a clădirilor în care funcționează, iar cele de la Corpul B sunt prioritare pentru a asigura condiții decente cadrelor medicale și pacienților.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Pentru? 83.

Împotrivă? 172, cu domnul Mohaci în partea ailaltă, de data asta.

Abțineri? Niciuna.

Vot pentru forma inițială? 172.

Împotrivă? 83.

Respins.

Dacă până la 130 mai sunt.

124.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Cristian Achiței:

124, marginal.

Cristian Achiței, Botoșani

Se propune alocarea sumei de 23 000 000 de lei pentru obiectivul "Consolidarea și restaurarea Teatrului «Mihai Eminescu» din municipiul Botoșani, județul Botoșani", obiectiv care a început în perioada 2007 - 2013, pe fonduri externe, pe program operațional regional și ratat de fostul primar PSD. Aveți ocazia acum să-l duceți până la capăt.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 174.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 174.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog. Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Șovăială:

Constantin Șovăială, deputat, Sibiu, Circumscripția nr. 34

Poziția 125. Propun suplimentarea bugetului cu suma de 19 600 de mii de lei pentru finanțarea construcției de locuințe pentru tinerii din municipiul Mediaș.

Susțin această propunere deoarece acești tineri, aflați la început de carieră profesională, nu au sursele necesare, iar solicitările la primărie sunt imense. Până acum s-au adunat 825 de cereri. Deci considerăm necesară și oportună această suplimentare.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Până la 130, dacă mai sunt intervenții.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Glad-Aurel Varga:

Varga Glad, PNL, Circumscripția electorală nr. 2 - Arad

126. Propun alocarea din bugetul propus pentru anul 2017 a sumei de 4 000 de mii de lei pentru municipiul Arad în ceea ce privește construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii prin intermediul ANL.

Puteți supune la vot, domnule președinte.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru?

Mulțumesc, domnule deputat, că-mi dați voie.

80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Până la 130.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Giugea:

Nicolae Giugea, Circumscripția electorală nr. 17 - Dolj, Partidul Național Liberal

Se propune alocarea sumei de 675 000 de mii de lei pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Craiova, județul Dolj - maximă necesitate pentru a deservi două milioane și jumătate de locuitori ai Olteniei.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog, până la 130.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Pavel Popescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Înainte de a continua cu următoarele amendamente, eu v-aș propune să vorbim mai încet, să nu îl trezim pe colegul nostru Goțiu. (Aplauze.)

Așa. Acum să trecem la lucruri serioase. Și vă spun sincer, dragi colegi... dragi colegi, vă spun sincer că aici avem câteva amendamente care sunt despre viața oamenilor și sunt despre viața noastră.

Vin de la Spitalul de Urgență Timișoara, de unde am plecat pe la ora 7.00 dimineața să mă urc în avion, să vin să-mi susțin amendamentul pentru un spital de urgență. Da. E o chestiune foarte serioasă, oamenii mor în spitalele din România.

Marginal 129. Amendamentul meu propune alocarea de 700 000 de mii de lei pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Timișoara.

Cred că toate partidele din România au discutat despre aceste spitale și cred că, în pofida multor amendamente care se depun și care se dezbat, ar trebui să avem, dragii mei, o prioritate națională din sănătatea acestui popor. Dacă noi, toate partidele, nu stăm într-o zi la masă și spunem ca în următorii 10 ani să facem măcar trei spitale amărâte regionale - că de ani de zile ne chinuim să construim în această țară spitale -, ce sens are să mai stăm aici?!

(Replici neinteligibile din sală.)

Domnule, nu vorbesc aici de Guvernul Cioloș, nu am vorbit aici despre Guvernul Grindeanu, că din Timiș...

(Discuții, vociferări în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, vă rog...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Pavel Popescu:

Am înțeles, voiam să vă atrag atenția asupra seriozității...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, vă rog să vă susțineți amendamentul și să nu dialogați cu sala.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Pavel Popescu:

Îl susțin. Am înțeles.

Acesta este argumentul meu. Avem nevoie de un spital regional și în Timișoara, care este, din nou vă spun, Capitală Culturală Europeană. Nu putem să ne facem de râs, fără un spital regional.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

De la 130 la 140? Nu.

De la 140 la 150? Nu... vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Cristache:

Bună ziua!

Cătălin Cristache, de la Galați vă deranjez, Circumscripția nr. 18.

Cer suplimentarea bugetului cu 14 000 de lei pe anul 2017 pentru realizarea obiectivului "Sediul Primăriei Municipiului Galați".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

La ce poziție aveți, domnule...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Cristache:

La poziția 135.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

139?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Cristache:

135.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Spuneți la microfon, că nu...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Cristache:

135.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Am înțeles. Nu ați fost atent. Bine.

Vot pentru? Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Cristache:

Poziția 136. Suplimentare cu suma de 7 800 de mii de lei pentru anul 2017 pentru realizarea obiectivului de investiții "Cartier de locuințe sociale Galați".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Deci până la 140, domnule Sămărtinean? Sau 138. Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

Cornel Sămărtinean, deputat de Timiș

Poziția 138. Propun alocarea sumei de 20 250 de mii de lei pentru construcția unei săli polivalente în Timișoara.

După cum știți, Primăria Municipiului Timișoara, din județul Timiș, nu dispune în momentul de față de fondurile necesare pentru construcția unei săli polivalente, cu o capacitate de 14 000 de locuri. Se solicită admiterea amendamentului pentru construcția acestei săli ținând cont că, după cum știm, Timișoara va deveni Capitală Culturală Europeană.

Vă mulțumesc mult.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

Poziția 141. Propun alocarea unei sume de 10 978 de mii de lei pentru construcția unui nou ambulatoriu integrat al Spitalului Orășenesc Făget, din județul Timiș.

În prezent, în orașul Făget nu există condiții în care să se ofere cetățenilor orașului servicii medicale performante și de calitate. Pentru acest lucru, rog colegii, și de la PSD, să voteze această sumă.

Vă mulțumesc mult.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Până la 150, dacă mai sunt intervenții.

Din sală: 150.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Până la 150? Nu.

De la 150 la 160, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Mihăiță Todoran:

Adrian Todoran, deputat de Maramureș

150. Propun alocarea unei sume de 800 000 de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Infrastructură utilități, stradă, comuna Recea, județul Maramureș" - extinderea rețelei de apă, gaz și energie electrică pentru a facilita cetățenilor condiții normale necesare traiului zilnic.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru, vă rog. 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Mihăiță Todoran:

151. Propun alocarea unei sume de 700 000 de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Infrastructură rutieră - drum de centură pentru satul Săsar, comuna Recea, județul Maramureș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Voturi pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Mihăiță Todoran:

Propun alocarea unei sume de 1 100 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Infrastructură apă potabilă, comuna Coroieni, sate Drăghia, Baba, județul Maramureș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins. (Discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Mihăiță Todoran:

Propun alocarea unei sume de 23 500 de mii de lei pentru finanțarea investițiilor "Realizarea rețelelor de apă și canal, localitatea Groși, județul Maramureș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Mihăiță Todoran:

Frumos! Puteți să vă abțineți, așa, de complezență... domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat... domnule deputat, suntem în procedură de vot și nu vorbiți cu sala, domnule deputat.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog, domnule deputat. Mai aveți?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Mihăiță Todoran:

Da, sigur.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Mihăiță Todoran:

Propun alocarea unei sume de 850 000 de lei pentru finanțarea obiectivului de infrastructură "Construcția unui sediu nou pentru Primăria Ocna Șugatag, județul Maramureș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Mihăiță Todoran:

Propun alocarea unei sume de 2 405 mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Construcția unui sediu pentru Primăria Comunei Călinești, județul Maramureș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Mihăiță Todoran:

Acestea sunt până la 160.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Până la 160. Mai sunt alte intervenții până la 160? Nu.

De la 160 la 170?

Vă rog. (Discuții la prezidiu.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

Cătălina Bozianu, deputat PMP, Prahova

Marginal 163. Propun alocarea sumei de 31 500 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Alimentare cu apă și canalizare Provița de Jos".

Țin să menționez că comuna Provița nu dispune de rețea de apă și canalizare și nici nu are surse pentru finanțarea acestui proiect.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

Marginal 164. Propun alocarea sumei de 3 500 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Reabilitare conductă transport apă de la Stația Schiulești la Bazine Gogon, din orașul Slănic".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

165. Propun alocarea sumei de 18 000 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Introducere rețea de alimentare gaze naturale, orașul Slănic".

Orașul Slănic nu dispune actualmente de o rețea de alimentare cu gaze naturale, dezvoltarea localității fiind din acest motiv încetinită semnificativ. (Discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

166. Propun alocarea sumei de 3 150 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Amenajare dispensar Măneciu".

Comuna Măneciu nu dispune de un centru medical și este o comună cu 10 500 de locuitori. (Discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru?

Domnule vice, nu mai vorbiți, vă rog. Deranjați.

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

167. Propun alocarea sumei de 200 500 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiție "Construcție drum județean Bănești - Câmpina - Valea Doftanei - Săcele".

Supraaglomerarea traficului pe DN1, în zona Valea Prahovei, este o problemă de interes național. Una dintre rezolvări este construcția drumului național Bănești - Câmpina - Valea Doftanei - Săcele, a cărui dare în folosință va degreva traficul de pe drumul național.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

Bun, deci o să facem în continuare șase ore până la Sinaia.

168. Alocarea sumei de 205 000 de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Realizare trotuare în orașul Plopeni".

Primăria Orașului Plopeni nu are în prezent capacitatea financiară de a susține din bugetul propriu proiecte de investiții.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

169. Alocarea sumei de 850 000 de lei pentru finanțarea obiectivului de investiție "Realizare trotuare în orașul Plopeni".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

170. Alocarea sumei de 10 300 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Varianta ocolitoare Comarnic".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

171. Alocarea sumei de 70 000 de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Studiu de fezabilitate și construcție pentru centura ocolitoare Valea Teleajenului - Vălenii de Munte". Este un drum în stare avansată de degradare.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

172. Alocarea sumei de 1 000 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Modernizarea drumului DJ216A". Este în stare avansată de degradare și necesită o modernizare pe 2 km.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

173. Alocarea sumei de 1 800 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Modernizarea drumului DJ102 din orașul Slănic, pe o lungime de 4 km".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

174. Alocarea sumei de 810 000 de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Modernizarea drumului DJ100N, ce leagă orașul Slănic de comuna Teișani, pe o lungime de 3 km".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Mulțumesc.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

175. Alocarea sumei de 5 000 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Reabilitare DJ102, comuna Posești, sat Nucșoara - limită de județ".

Drumul se află în stare avansată de degradare și are o lungime de 11 km. (Discuții la prezidiu.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

176. Alocarea sumei de 2 500 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Dispensar în orașul Bușteni".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

177. Alocarea sumei de 9 000 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Cantină socială Vălenii de Munte, pentru cetățenii cu venituri mici".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

178. Alocarea sumei de 2 500 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Sală sport Școala «Ion Câmpineanu», Câmpina".

Construcția unei săli de sport în municipiul Câmpina este o necesitate pentru dezvoltarea sportului local și județean, în primul rând a sportului școlar.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

179. Alocarea sumei de 3 500 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Teren sport Școala Sat Drăgăneasca, Provița de Jos".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

180. Alocarea sumei de 675 000 de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Amenajare teren sport Valea Gardului, Vălenii de Munte".

Încurajarea activității cultural-sportive în localitățile lipsite de o bază materială adecvată acestora constituie o premisă a dezvoltării acestor localități.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 163.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

181. Alocarea sumei de 4 500 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Centru agrement și dezvoltare personală a locuitorilor din orașul Vălenii de Munte".

Un centru de agrement construit în localitatea Vălenii de Munte ar constitui nu doar un obiectiv de interes pentru locuitori, ci și un obiectiv de interes turistic.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

182. Alocarea sumei de 915 000 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului de investiții "Renovare, modernizare Cinematograful «Unirea» din orașul Slănic".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

Până la 190, dacă mai sunt intervenții.

De la prezidiu: Da.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog. (Discuții la prezidiu.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Bună ziua, domnule președinte!

Bună ziua, stimați colegi!

Mă numesc Ionuț Simionca, sunt deputat PMP de Bistrița-Năsăud.

E a doua oară când vorbesc aici, la pupitru. Vreau să vă spun că am pregătit un număr de 72 de amendamente. Am 60 acum pe care vreau să le expun pentru dumneavoastră.

Sunt la primul mandat, ca să mă înțelegeți un pic, ca să vă explic istoria mea. Am trăit 10 ani și jumătate în America și eu iau în serios tot ce fac. Vreau să fiu deputatul tuturor bistrițenilor și am cerut de la toate primăriile PSD, PNL, ALDE să-mi dea proiecte. Le susțin și sper să mă susțineți și dumneavoastră pe mine.

Vreau să mai menționez că toate propunerile legislative ale PSD care au fost bune pentru cetățeni eu le-am votat.

Și acum să începem.

Numărul 181. "Construirea a două capele mortuare în comuna Maieru, județul Bistrița-Năsăud" - suma de 3 000 000 de lei.

Se propune admiterea amendamentului pentru satisfacerea necesităților privind securitatea sanitară și sănătatea publică, precum și cele legate de desfășurarea ceremoniei de înmormântare pentru locuitorii din comuna Maieru.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Ce număr e ăsta?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

183.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 173.

Abțineri? Nu.

Pentru forma inițială? 173.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Câte au fost împotrivă? Dacă nu vă supărați că întreb. Nu de alta, dar am avut câțiva parlamentari PSD care au votat cu mine. Am avut încă trei voturi de la PSD. (Discuții în sală.)

Dacă vreți, votați cu toții. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, susțineți-vă amendamentele. Lăsați-mă pe mine să număr colegii, da?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Bine.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

De aia stau aici.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Numărul 184. "Întocmire plan urbanistic zonal...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vrei să număr?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

... în comuna Bistrița Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 35 000 de lei fără TVA.

Motivația: se propune admiterea amendamentului întrucât este necesar pentru extinderea zonelor construibile ale comunei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 80... și unu, doamna Pană.

Ați observat că am fost atent de data asta.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

83.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

81, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

... trei. (Discuții, vociferări în sală, aplauze.)

Sunt ale mele, două, trei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

83, OK.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Mulțumesc, doamna Pană.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

83.

Împotrivă? 170, că au plecat dincolo 3.

Abțineri? Nu sunt.

Voturi pentru forma inițială? 170.

Împotrivă? 83.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Ar fi foarte important să luăm în serios jobul acesta al nostru. Eu chiar vreau să reprezint oamenii care m-au trimis aici. Râdem, facem mișto, suntem ca la grădiniță. Nu știu... eu vă respect pe dumneavoastră, am ascultat atent fiecare amendament.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat... domnule deputat, vă rog, susțineți-vă amendamentele.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Eu mi le susțin, dar totuși...

Bun. 185. Finanțarea obiectivului de investiții turistice "S.O.S. (Satul - Orașul - Stațiunea) «Aqua Primus» din orașul Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud, cu suma de 580 467 072 de lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât finalizarea acestei investiții este vitală pentru revigorarea activității economice și turistice a orașului Sângeorz-Băi.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 81.

Împotrivă? 172.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Dar erau 83.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 172.

Împotrivă? 81.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

186. "Proiect și execuție amenajare curte Primărie Ciceu-Mihăiești, comuna Ciceu-Mihăiești, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 200 000 de lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât starea actuală a curții este neadecvată desfășurării activității administrative.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 81.

Împotrivă? 172.

Abțineri? Nu sunt.

Voturi pentru forma inițială? 172.

Împotrivă? 81.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

187. Construire capelă mortuară în localitatea Dumitra, comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud, cu suma de 500 de milioane de lei.

Motivația: satisfacerea necesităților privind securitatea sanitară și sănătatea publică, precum și cele legate de desfășurarea ceremoniei de înmormântare pentru locuitorii din Dumitra, Bistrița-Năsăud.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 80.

Împotrivă? 172.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială a legii? 172.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

189. Se solicită finanțarea obiectivului de investiții "Diriginte de șantier pentru obiective în implementare - 2017 în comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud".

Motivația acestui amendament este posibilitatea de a termina implementarea proiectelor în derulare.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 81... doamna...

Împotrivă? 172.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 172.

Împotrivă? 80.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

190. Finanțarea obiectivului de investiții "Măsurători topografice, suport proiectare drumuri în comuna Dumitra, județul Bistrița Năsăud", cu suma de 50 de mii de lei, respectiv 11 111 euro.

Motivația amendamentului: înscriere în cartea funciară a drumurilor comunale.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vot pentru? 80.

Vot împotrivă? 170.

Abțineri? O abținere.

Vot pentru forma inițială? 170.

Voturi împotrivă? 80.

O abținere? Nu. Fără abținere.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

191. Finanțarea obiectivului de investiții "Ecarisaj în comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 600 de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 65. (Discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Măcar pe ăsta puteați să mi-l dați. E 600 de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă rog frumos.

Voturi pentru, 65.

Voturi împotrivă? 154.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 154.

Voturi împotrivă? 65.

Abțineri nu sunt.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

192. Finanțarea obiectivului de investiții "Studiu de fezabilitate și geo, expertiză tehnică, documentații, obținerea avizelor pentru proiecte în comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 100 000 de lei.

Motivația amendamentului: investiție necesară pentru aprobarea proiectelor de dezvoltare a comunei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 65.

Voturi împotrivă? 158.

Abțineri? Nicio abținere... o abținere.

Vă rog. (Rumoare, discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

193. Finanțarea obiectivului de investiții... (Discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Da. Da. Vot pentru forma... îmi cer mii de scuze...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

... "Modernizarea sediului primăriei din comuna Șieu, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 4 milioane...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Domnule coleg, mii de scuze... trebuie să... mii de scuze... pentru forma inițială.

Am votat pentru, am cerut votul pentru amendamentul dumneavoastră, care a fost respins. Acum cer, solicit colegilor pentru forma inițială.

Voturi pentru? 158.

Voturi împotrivă? 65.

Abțineri? Nu.

Mulțumesc.

Vă rog.

Din sală: Una.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Finanțarea obiectivului de investiții...

 
     

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

O abținere.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

... "Modernizarea sediului primăriei din comuna Șieu, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 4 260 de mii de lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât în prezent primăria funcționează într-o clădire aflată în degradare.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 157.

Voturi împotrivă? 65.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Pentru, 167! Mulțumesc mult de tot!

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Îmi cer scuze, 65.

Voturi împotrivă? 157.

Abțineri? O abținere... două... trei. Trei abțineri.

Vot pentru forma inițială? 157, da?

Voturi împotrivă? 65.

Abțineri? Trei... patru. Patru abțineri.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

194. Finanțarea obiectivului de investiții "Amenajare parc recreație în localitatea Șintereag, comuna Șintereag, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 1 330 011 lei.

Motivația amendamentului: se propune admiterea amendamentului întrucât în zonă nu sunt amenajate astfel de spații pentru copii.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 67.

Voturi împotrivă? 158.

Abțineri? 5 abțineri.

Vot pentru forma inițială? 158.

Voturi împotrivă? 67.

Abțineri? Două abțineri.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

195. Finanțarea obiectivului de investiții "Extindere sediu primărie, comuna Zagra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 300 000 de euro.

Se propune admiterea amendamentului întrucât pentru funcționarea în condiții optime a instituției în relația cu cetățeanul este nevoie de mai mult spațiu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 66.

Împotrivă? 157.

Abțineri, vă rog. O abținere. Atât? O abținere.

Vot pentru forma inițială? 157.

Împotrivă? 67.

Abțineri, vă rog. Două abțineri.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Finanțarea obiectivului de investiții...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Număr marginal, vă rog. (Discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

195.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

195 a fost, domnule coleg.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

196, îmi cer scuze. (Discuții în sală.)

Finanțarea obiectivului de investiții "Modernizare și extindere infrastructură iluminat public, comuna Zagra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 60 000 de euro.

Motivația amendamentului: se propune admiterea amendamentului întrucât pentru funcționarea... așa... pentru că iluminatul public are rol de a asigura atât orientarea și circulația în siguranță a pietonilor, vehiculelor pe timp de noapte, cât și crearea unui ambient corespunzător în orele fără lumină naturală.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru?

Din sală: Lei?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Euro.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

65.

Voturi împotrivă? 156.

Abțineri, vă rog. Abțineri? O abținere? O abținere.

Vot pentru forma inițială? 157.

Împotrivă? 65.

Abțineri? O abținere.

Vă rog. Mulțumesc. (Discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

197. Finanțarea obiectivului de investiții "Semnalizare și marcare drumuri comunale din comuna Ciceu-Mihăiești, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 158 823 de lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât se dorește creșterea siguranței circulației pe drumurile comunale.

Eu am încercat să mă grăbesc, să nu vă rețin, dar în același timp să-mi și prezint amendamentele. Dar se pare că facem mișto unii de alții. (Rumoare, discuții în sală.)

Din sală: Ce e aia "mișto"?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

O să fiu rar, așa, ca un ardelean.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 67.

Voturi împotrivă? 158.

Abțineri? O abținere.

Vot pentru forma inițială? 158.

Împotrivă? 67.

Abțineri? O abținere.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

198. Finanțarea obiectivului de investiții "Extindere rețea electrică în localitatea Ciceu-Corabia, comuna Ciceu-Mihăiești, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 103 571 de lei.

Motivația amendamentului: se propune admiterea amendamentului pentru îmbunătățirea calității vieții.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 65.

Împotrivă? 153.

Abțineri? O abținere.

Vot pentru forma inițială? 153.

Împotrivă? 65.

Și o abținere, bănuiesc. Da.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

199. Finanțarea obiectivului de investiții "Modernizare drumuri de interes local în comuna Ciceu-Mihăiești, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 5 381 866 de lei.

Motivația amendamentului: se propune admiterea amendamentului întrucât este obligatorie în scopul optimizării circuitului turistic.

Solicitarea de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 64.

Voturi împotrivă? 158.

Abțineri? Nicio abținere.

Vot pentru forma inițială? 168.

Împotrivă? 66.

Abțineri? Niciuna.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

200. Finanțarea obiectivului de investiții "Lucrări de modernizare și eficientizare a iluminatului public în comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 118 000 de lei.

Motivația amendamentului: iluminatul public are rol de a asigura atât orientarea și circulația în siguranță a pietonilor și vehiculelor pe timp de noapte, cât și crearea unui ambient corespunzător în orele fără lumină naturală.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 159. Scuze, scuze, scuze. Da. 159, este invers.

67. Votați și voi? OK. 67.

Voturi împotrivă? 159.

Abțineri? O abținere.

Vot pentru forma inițială? 159.

Voturi împotrivă? 67.

O abținere.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

201. Finanțarea obiectivului de investiții "Amenajare parc în localitatea Tărpiu, comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 100 000 de lei.

Motivația amendamentului: amenajarea de noi parcuri pentru atragerea populației către o sursă de sănătate.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 67.

Împotrivă? 152.

Abțineri? O abținere.

Vot pentru forma inițială? 152.

Împotrivă? 65.

Abțineri? Fără.

Vă rog. Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

202. Finanțarea obiectivului de investiții "Extindere rețea de energie electrică în localitatea Tărpiu, comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 350 000 de lei.

Motivația amendamentului: pentru ameliorarea condițiilor de viață și creșterea nivelului de trai al populației, pentru dezvoltarea spațiului rural.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 63.

Voturi împotrivă? 156.

Abțineri? Nu.

Vot pentru forma inițială? 156.

Voturi împotrivă? 63.

Abțineri? Nu.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

203. Finanțarea obiectivului de investiții "Construire dispensar medical rural în localitatea Galații Bistriței, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 1 754 396 de lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât în prezent dispensarul medical rural este... prezentul dispensar medical rural este într-un stadiu avansat de uzură.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 64.

Voturi împotrivă? 152.

Abțineri, dacă sunt. O abținere.

Vot pentru forma inițială? 152.

Voturi împotrivă? 64.

Abțineri? Nu.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

204. Finanțarea obiectivului de investiții "Reabilitare școală gimnazială din comuna Galații Bistriței, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 365 810 lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât prezenta școală gimnazială se află într-un stadiu avansat de uzură și de risc pentru elevi.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 65.

Împotrivă? 156.

Abțineri, dacă sunt. Nu.

Vot pentru forma inițială? 157.

Voturi împotrivă? 65.

Abțineri, dacă sunt. Nu.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

205. Finanțarea obiectivului de investiții "Modernizare străzi în comuna Galații Bistriței, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 5 040 000 de lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât în prezent străzile din comună sunt aproape impracticabile, în special în anotimpurile ploioase.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 65.

Împotrivă? 158.

Abțineri, dacă sunt. Nu.

Vot pentru forma inițială? 158.

Împotrivă? 65.

Abțineri? Nu.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Finanțarea obiectivului de investiții "Construire stație de epurare în comuna Galații Bistriței, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 1 350 000 de lei.

Se propune admiterea amendamentului pentru creșterea calității vieții cetățenilor din comună.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 66.

Împotrivă? 157.

Abțineri, dacă sunt. Nu.

Vot pentru forma inițială? 157.

Vot împotrivă? 65.

Abțineri? Nu.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

207. Finanțarea obiectivului de investiții "Rețea de canalizare în localitățile Herina și Tonciu din comuna Galații Bistriței, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 4 milioane de lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât în aceste localități există apă curentă din anul 2003.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 64.

Împotrivă? 156.

Abțineri, dacă sunt. Nu.

Vot pentru forma inițială? 156 de voturi pentru.

Împotrivă? 64.

Abțineri? Nu... o abținere? Nu. Fără abțineri.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

208. Finanțarea obiectivului de investiții "Modernizare străzi în localitatea Șieu, comuna Șieu, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 1 710 000 de lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât în prezent străzile din localitate sunt aproape impracticabile, mai ales în sezonul ploios.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 64.

Voturi împotrivă? 157.

Abțineri, dacă sunt. Nu sunt abțineri.

Vot pentru forma inițială? 157.

Împotrivă? 64.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

209. Finanțarea obiectivului de investiții "Modernizare străzi în localitatea Posmuș, comuna Șieu, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 1 710 000 de lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât în prezent străzile din localitate sunt aproape impracticabile, mai ales în anotimpurile ploioase.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 65.

Împotrivă? 156.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 156.

Voturi împotrivă? 65.

Abțineri? Nu.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

210. Finanțarea obiectivului de investiții "Alimentare cu apă, comuna Zagra, satele Zagra, Poienile Zagrei, Suplai și Alunișul, în județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 1 600 000 de lei.

Motivația amendamentului: se propune admiterea amendamentului întrucât în aceste localități nu există altă sursă de apă decât un număr foarte mic de fântâni și anul trecut în vară am avut probleme foarte mari aici.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 67.

Împotrivă? 158.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 158.

Voturi împotrivă? 67.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Finanțarea obiectivului de investiții "Canalizare ape uzate și stație de epurare în satele Zagra, Poienile Zagrei, Suplai, Alunișul, comuna Zagra, din județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 10 milioane de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vot pentru? 67.

Împotrivă? 158.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 158.

Împotrivă? 66.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

213. Finanțarea obiectivului de investiții "Construire grădiniță cu program prelungit, comuna Maieru, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 1 500 000 de lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât numărul crescut al populației și, implicit, al numărului de copii are nevoie de o astfel de unitate publică. Vreau să menționez că comuna Maieru e cea mai mare comună, cred, din țară, dacă bine îmi amintesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? Vot pentru, vă rog. 65.

Împotrivă? 156.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 156.

Împotrivă? 65.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

214. Finanțarea obiectivului de investiții "Drum comunal Valea Alunișului, în comuna Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 6 milioane de lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât drumul comunal Valea Alunișului este asfaltat la... (Discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 67.

Împotrivă? 158.

Abțineri, dacă sunt. Nu.

Pentru forma inițială? Vot pentru forma inițială? 158.

Împotrivă? 67.

Abțineri? Nu. Nu sunt.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

215.

Din sală: O abținere.

 
     

Domnul Ionuț Simionca:

Finanțarea obiectivului...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

O abținere. OK.

Vă rog, îmi cer scuze.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

215. Finanțarea obiectivului de investiții "Modernizare străzi în comuna Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 5 622 000 de lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât drumurile sunt greu de practicat de către locuitorii comunei Runcu Salvei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 65.

Împotrivă? 158.

Abțineri? Nu... două abțineri.

Vot pentru forma inițială? 158.

Împotrivă? 65.

Abțineri? Două abțineri.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

216. Finanțarea obiectivului de investiții "Modernizare stradă-uliță lângă Ideci, comuna Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 3 257 000 de lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât drumurile sunt impracticabile, mai ales în sezonul ploios.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 63.

Împotrivă? 157.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Vot pentru forma inițială? 157.

Împotrivă? 63.

Abțineri? Nu.

Da, mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

217. Finanțarea obiectivului de investiții "Construire dispensar uman în comuna Bistrița Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 662 000 de lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât locuitorii comunei au nevoie urgentă de acces la servicii medicale de calitate și în imediata apropiere.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 61.

Împotrivă? 158.

Abțineri, dacă sunt. Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 158.

Împotrivă? 61.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

218. Finanțarea obiectivului de investiții "Canalizare în comuna Bistrița Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 400 000 de lei.

Se propune admiterea amendamentului întrucât constituie un pas important în modernizarea infrastructurii publice de bază din comună.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 62.

Împotrivă? 154.

Abțineri, dacă sunt. Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 154.

Împotrivă? 62.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

219. Finanțarea obiectivului de investiții "Proiectarea unui sistem de canalizare și a unei stații de epurare pentru preluarea și tratarea apelor uzate menajere din comuna Ciceu-Mihăiești, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 158 823 de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 63.

Împotrivă? 154.

Abțineri, dacă sunt. Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 154.

Împotrivă? 63.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

220. Finanțarea obiectivului de investiții "Rețea de canalizare și racorduri la canal în localitatea Cireșoaia, comuna Braniștea, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 12 613 144 de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Se propune admiterea amendamentului întrucât bugetul local al comunei Braniștea nu dispune de suficiente resurse financiare pentru realizarea acestui obiectiv, lucrarea nu se încadrează în criterii impuse pentru accesarea fondurilor europene.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 63.

Împotrivă? 155.

Abțineri? O abținere.

Vot pentru forma inițială? 155.

Împotrivă? 63.

Abțineri? Nu sunt... o abținere.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

222. Finanțarea obiectivului de investiții "Modernizare străzi rurale în localitatea Spermezeu, comuna Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 5 074 774 de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 64.

Împotrivă? 157.

Abțineri, dacă sunt. Nu. Nu sunt abțineri.

Vot pentru forma inițială? 157.

Împotrivă? 64.

Abțineri? Nu sunt.

Vă rog. Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

223. Finanțarea obiectivului de investiții "Modernizare străzi rurale în localitatea Dumbrăvița, comuna Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 1 846 949 de lei.

Accesul locuitorilor către principalele instituții și puncte de interes este aproape imposibil.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 63.

Împotrivă? 154.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Vot pentru forma inițială? 154.

Împotrivă? 63.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

224. Finanțarea obiectivului de investiții "Modernizare străzi rurale în localitatea Dobricel, comuna Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 1 289 253 de lei.

Accesul locuitorilor către principalele instituții și puncte de interes în localitate este aproape imposibil.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 62.

Împotrivă? 157.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Vot pentru forma inițială? 157.

Împotrivă? 62.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

226. Finanțarea obiectivului de investiții "Modernizarea infrastructurii rutiere locale în comuna Matei, județul Bistrița-Năsăud". O valoare de 5 783 582 de lei.

Motivația amendamentului: asigurarea unor condiții optime de siguranță și confort în circulația auto și pietonală.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 61... 61.

Voturi împotrivă? 154.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Vot pentru forma inițială? 154.

Împotrivă? 61.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

227. Finanțarea obiectivului de investiții "Construire rețele de canalizare și stație de epurare în comuna Matei, satele Matei și Corvinești, județul Bistrița-Năsăud". Valoare proiect: 6 464 642 de lei.

Considerăm un pas important în modernizarea infrastructurii publice de bază a comunei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 62.

Voturi împotrivă?

Din sală: Lei sau euro?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Lei. Lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Au mai venit câțiva. 158.

Abțineri, dacă sunt. Nu sunt abțineri.

Vot pentru forma inițială? 158.

Împotrivă? 62 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

Se poate?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

A, 228. Finanțarea obiectivului de investiții "Modernizarea infrastructurii rutiere locale în comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 6 307 560 de lei.

Asigurarea unor condiții optime de siguranță și confort în circulația auto și pietonală.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 64.

Împotrivă? 159.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Vot pentru forma inițială? 159.

Împotrivă? 64.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

229. Finanțarea obiectivului de investiții "Modernizarea infrastructurii rutiere agricole în comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 5 672 000 de lei, pentru dezvoltarea agriculturii în comună și ajutarea agricultorilor.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Voturi pentru? 63.

Împotrivă? 158.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Vot pentru forma inițială? 158.

Împotrivă? 63.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

230. Finanțarea obiectivului de investiții "Modernizare bază sportivă în localitatea Dumitra, comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 400 000 de lei.

Modernizarea bazei sportive vizează crearea unui punct de atracție pentru toți locuitorii comunei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Voturi pentru? 62.

Împotrivă? 158.

Abțineri? Nu sunt.

Voturi pentru forma inițială? 158.

Împotrivă? 62.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

231. Finanțarea obiectivului de investiții "Pietruit, balastat și nivelat străzi și drumuri, reparat șanțuri în comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 150 000 de lei.

Asigurarea unor condiții mai bune de circulație auto pe drumurile nejudețene.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 62.

Împotrivă? 158.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 158.

Împotrivă? 62.

Abțineri? Nu sunt.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

232. Finanțarea obiectivului de investiții "Consolidare și restaurare biserică în comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 300 000 de lei.

Motivația amendamentului: o atragere turistică mai mare.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 62.

Împotrivă? 158.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 158.

Împotrivă? 62.

Abțineri? Nu sunt.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

233. Finanțarea obiectivului de investiții "Amenajare curte grădiniță în localitatea Dumitra, comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 50 000 de lei.

În prezent, starea actuală a curții este neadecvată desfășurării activității.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 62.

Împotrivă? 158.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 158.

Împotrivă? 62.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

234. Finanțarea obiectivului de investiții "Amenajare curte școală gimnazială în localitatea Cepari, comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 50 000 de lei.

Motivația amendamentului: starea actuală a curții nu este adecvată desfășurării activității.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 62.

Împotrivă? 158.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 158.

Împotrivă? 62.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

235. Finanțarea obiectivului de investiții "Proiect tehnic și execuție extindere canalizare - 3 km în comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 300 000 de lei.

Motivația amendamentului: în vederea desfășurării în condiții optime a diverselor manifestări...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 62.

Împotrivă? 158.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 158.

Împotrivă? 62.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

236. Finanțarea obiectivului de investiții "Branșamente canalizare la instituții în comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 100 000 de lei.

În prezent, colectarea apelor uzate se face în fose septice și nu-i sănătos pentru pânza freatică.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 71.

Împotrivă? 163.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 163.

Împotrivă? 71.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

237. Finanțarea obiectivului de investiții "Executare trotuare în localitatea Dumitra, comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud, cu suma de 280 000 de lei.

Motivația amendamentului: facilitatea circulației pietonilor pe trotuare.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 71.

Împotrivă? 166.

Vot pentru forma inițială? 166.

Împotrivă? 71.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

238. Finanțarea obiectivului de investiții "Amenajare teren de fotbal în localitatea Tărpiu, comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud, cu suma de 50 000 de lei.

Motivația amendamentului: asigurarea atragerii tinerilor către mișcare în aer liber, în detrimentul activităților sedentare, prin crearea unui teren de sport la nivel ridicat al standardelor.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 166.

Împotrivă? 71. (Discuții la prezidiu.)

Invers, mă scuzați: pentru, 71; împotrivă, 166.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 166.

Împotrivă? 71.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

239. Finanțarea obiectivului de investiții "Branșamente canalizare la instituții în comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 100 000 de lei.

Motivația amendamentului: în prezent, colectarea apelor uzate se face în fose septice.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 71.

Împotrivă? 168.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 168.

Împotrivă? 71.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

240. Finanțarea obiectivului de investiții "Executare trotuare în localitatea Dumitra, comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 280 000 de lei.

Motivația amendamentului: facilitarea circulației pietonilor pe trotuare.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 71.

Împotrivă? 168.

Abțineri? Nu sunt.

Voturi pentru forma inițială? 168.

Împotrivă? 71.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

241. Finanțarea obiectivului de investiții "Amenajare teren de fotbal în localitatea Tărpiu, comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 50 000 de lei.

Motivația amendamentului: asigurarea atragerii tinerilor către mișcare în aer liber, în detrimentul activităților sedentare, prin crearea unui teren de sport la nivel ridicat al standardelor europene.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 168.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 168.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

242. Finanțarea obiectivului de investiții "Construire sală de sport la Școala Gimnazială Dumitra, comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud", cu suma de 300 000 de lei.

Motivația amendamentului: construirea unei săli de sport este extrem de importantă în contextul integrării europene, normele impunând un număr mai ridicat de ore alocate sportului și întreținerii fizice a copiilor.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 168.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 168.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuț Simionca:

243. Construire cămin cultural pentru localitatea Dunăreni... (Discuții, rumoare în sală.)... comuna Aliman, cu suma de 103...

Amendamentul 243 nu este al meu. Îmi cer scuze.

Vă mulțumesc pentru răbdare și, deputaților și parlamentarilor din Bistrița-Năsăud, pentru susținere. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Puteți să mai citiți, dacă mai vreți. (Rumoare în sală.)

Vă rog, până la 250, dacă mai susține cineva. (Discuții în sală.)

Domnule Turcescu, vă rog. (Discuții, rumoare în sală.)

Vă rog, stimați colegi, vă rog.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Bună seara!

Bună seara, dragi colegi!

Stimate coleg,

Am să vă rog să o lăsați pe doamna Sevil Shhaideh să fie atentă la ceea ce am să citesc, pentru că, sigur, din respect pentru colegii din sală, mi-aș fi dorit să duc microfonul în partea cealaltă. Am să mă străduiesc însă, din când în când, s-o privesc pe doamna Sevil Shhaideh, pentru că vreau să audă amendamentele pe care le-am scris pentru cetățenii județului Constanța.

Și mă bucur că e și doamna Carmen Dan aici. Sper ca după citirea acestor amendamente să nu ajung iar pe vreo listă neagră întocmită de doamna ministru de interne.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Nu-i așa, doamnă? (Rumoare în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, domnule deputat. (Discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Am să încerc, pentru că am câteva amendamente, să fiu cât se poate de rapid în citirea lor, stimați colegi. Știu că sunteți obosiți.

Marginal 243. Introducerea în Anexa nr. 3/15 a obiectivului de investiții "Construire cămin cultural pentru localitatea Dunăreni, comuna Aliman". Suma: 1 300 de mii de lei.

Vreți să vă dau eu răspunsul, domnule președinte?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Nu, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

70 pentru, 170 și ceva împotrivă, nu-i așa?

 
     

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat... (Discuții, rumoare în sală.)

Voturi pentru? 70.

 
     

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Exact. Am nimerit-o.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Împotrivă? 168.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 168.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 244. Obiectivul de investiții: "Pictare biserică ortodoxă în satul Nisipari, comuna Castelu". Suma: 200 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 168.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 168.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Doamna Shhaideh,

Marginal 245. Obiectivul de investiții: "Sală de sport la Liceul Teoretic Cobadin". Suma este de 833 de mii de lei.

E vorba de 1 300 de elevi care își desfășoară ora de educație fizică în aer liber.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 168.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 168.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 246. "Alimentare gaze în comuna Corbu, județul Constanța". 4 500 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 168.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 168.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

247. "Asfaltare drum comunal DC85, pe o lungime de 2 km". 1 125 de mii de lei.

Este singura legătură din acest sat, Luminița, cu drumul județean 226. Starea drumului este deplorabilă, accesul pompierilor, ambulanțelor, microbuzelor școlare, mașinilor care se ocupă cu aprovizionarea magazinelor cu marfă e deficitar.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 168.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 168.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

248. Un dispensar în satul Vadu, comuna Corbu, are nevoie, pentru construire, de suma de 450 de mii de lei.

În sat nu există nici dispensar, nici punct farmaceutic și locuitorii n-au cum să beneficieze de ajutor medical.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Pentru? 70.

Împotrivă? 168.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 168.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

4 500 de mii de lei - Bretele de legătură între localitatea Cumpăna și șoseaua de centură Ovidiu - Agigea.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 168.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 168.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Obiectiv de investiții: "Creșă în localitatea Cumpăna". 2 500 de mii de lei.

15 000 de locuitori care au loc de muncă în Constanța; e necesară construirea unei creșe, pentru că părinții n-au unde să-și lase copiii pe parcursul zilei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 174.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 174.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

251 marginal. 300 de copii care n-au loc în actualele grădinițe în comuna Cumpăna, în localitatea Cumpăna. E nevoie de 2 500 de mii de lei pentru realizarea acestui obiectiv de investiții.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 71.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 252. "Renovarea lăcașului de cult din localitatea Lespezi, comuna Dobromir". Suma este de 450 de mii de lei.

Biserica este într-o stare avansată de degradare. Nu mai poate fi utilizată în scopul unor servicii religioase.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 253. "Alimentare cu apă și canalizare în comuna Dobromir". E nevoie de 11 250 de mii de lei.

În cele trei localități ale comunei, Dobromir, Lespezi și Văleni, nu există alimentare cu apă și nici canalizare.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

254 marginal. "Sală de sport la Școala Generală Eforie Nord". 833 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 71.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 255. Nu sunt medici în Hârșova, pentru că nu vin acolo. E nevoie de construirea unui bloc de locuințe pentru personalul medical. E nevoie de 15 000 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 71.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Niciuna.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 256. "Cantină socială în comuna Mereni, județul Constanța", suma de 900 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 71.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

257. 225 de mii de lei - "Achiziții utilaj deszăpezire și curățenie stradală în comuna Mereni".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 71.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

258 marginal. "Extindere rețea de apă potabilă în localitatea Mihai Viteazu și înființarea rețelei de apă potabilă în localitatea Sinoe". 2 250 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 259. "Realizarea rețelei de canalizare și stației de epurare în localitățile Mihai Viteazu și Sinoe, din județul Constanța". 7 128 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 260. "Sală de sport la Liceul "Brătianu" din comuna Nicolae Bălcescu. 850 de mii de lei.

Elevii își desfășoară ora de educație fizică în aer liber.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 261. "Canalizare în comuna Peștera". 9 000 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 262. "Sală de sport în comuna Săcele, județul Constanța". 500 de mii de lei.

Copiii nu pot desfășura activități sportive.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Poate trece marginal 263. E vorba de o sumă mică: 90 de mii de lei pentru renovarea dispensarului comunal în Săcele.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

150 de mii de lei pentru "Renovare dispensar medical în comuna Seimeni".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 265. "Asfaltare și canalizare, cartiere Dobrogea 1 și Dobrogea 2 din Mangalia". Suma necesară: 23 000 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 266. Tot în Mangalia, construire sală de sport, 8 000 de mii de lei.

Nu există nicio sală de sport, dar sunt numeroase asociații sportive, cluburi cu caracter sportiv în care sunt înscriși sute de copii; nu-și pot desfășura activitatea. Sunt nevoiți să închirieze diverse spații, care n-au nicio legătură cu aceste activități.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 267. "Construire bloc de locuințe pentru medici în Mangalia". 10 000 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 268. "Achiziționare autobuze transport urban". 10 800 de mii de lei. Mangalia.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 269. E vorba de satul Palazu Mic, comuna Mihail Kogălniceanu, unde nu există un spațiu administrativ și în felul acesta nu se poate realiza relația dintre cetățeni cu autoritățile locale. Ar fi nevoie de "Construcție sediu administrativ parter, cu loc de joacă pentru copii și împrejmuire". Suma necesară: 503 mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Marginal 270. "Reparații și extindere sediu primărie, comuna Mihail Kogălniceanu". Suma necesară: 2 796, 561 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

271 marginal. "Branșamente de apă și racorduri, comuna Mihail Kogălniceanu". Suma necesară: 1 300 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Și, în fine, marginal 272. "Construcție grădiniță în orașul Negru Vodă". 1 440 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

Mulțumesc, domnule deputat. (Discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

De la 272 la 280? Nu.

De la 280 la 290? Nu.

Adoptat.

De la 290 la 300? Nu sunt.

Adoptat.

Din sală: Este.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Este? Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-George Sefer:

Cristian Sefer, deputat PMP

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Număr marginal 299. Se propune suplimentarea cu suma de 1 000 de mii de lei, cu destinația "Reabilitare drum comunal 65 Grui - Buciumeni, oraș Budești, județul Călărași".

Realizarea acestui obiectiv este strict necesară colectivității locale, autoritatea locală nedispunând de surse financiare pentru aceasta.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-George Sefer:

Număr marginal 300. Se suplimentează cu suma de 15 000 de mii de lei, cu destinația "Extindere rețea apă-canal, oraș Budești, județul Călărași".

Realizarea acestui obiectiv este strict necesară colectivității locale, autoritatea locală nedispunând de surse financiare pentru aceasta.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-George Sefer:

Număr marginal 301. Se suplimentează cu suma de 10 000 de mii de lei, cu destinația "Reabilitare 8 km de drum, oraș Budești, județul Călărași".

Realizarea acestui obiectiv este strict necesară colectivității locale, autoritatea locală nedispunând de surse financiare pentru aceasta.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

De la 301 la 310? (Discuții în sală.)

Vă rog. Vă rog, pe rând.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Baciu:

Gheorghe Baciu, senator, Circumscripția nr. 15 - Covasna

Suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 67 500 de mii de lei pentru continuarea și finalizarea lucrărilor la obiectivul "Casă de cultură în orașul Întorsura Buzăului, județul Covasna".

Investiția este începută din anul 1991. Apoi a fost abandonată și trecută primăriei, care nu are nicio posibilitate s-o termine.

Acesta este amendamentul propus. E unul singur.

Din sală: Poziția?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Baciu:

309. (Discuții în sală.)

Dacă se aprobă, avem o casă de cultură în plus în județul Covasna și salvăm de la ruină o investiție începută de 20 de ani.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

Dacă până la 310 mai aveți.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor-Vlad Benga:

Bună ziua!

Sunt Tudor Benga, de la Brașov.

Și eu, la 307, cer alocarea a 23 107,2 mii de lei pentru proiectul "Reabilitare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov".

Este un proiect pentru care pare să existe un mare consens politic. Și colegii mei de la PNL au cerut o alocare mai devreme. Și cu colegii de la PSD am discutat, care și ei sunt de acord. Și sper ca încetul cu încetul, și pe partea cu spitalul, și pe partea cu aeroportul, care este proiectul critic de infrastructură al județului, să ajungem la un consens și să le facem.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

Până la 310? Nu.

De la 310 la 320? (Discuții în sală.)

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

Mă numesc Covaciu Severica-Rodica și vin din Maramureș, un județ pe care mulți dintre dumneavoastră îl cunoașteți, un județ în care mulți dintre dumneavoastră ați fost și poate că v-ați dat seama că ospitalitatea maramureșeană nu ține cont de culoarea politică.

Dacă am reușit cumva să vă sensibilizez, am să vă rog, atunci când votați, dragi colegi, să faceți la fel.

800 de mii de lei pentru "Modernizarea sistemului de alimentare cu apă potabilă al comunei Călinești, județul Maramureș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

La poziția care, doamnă?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

La poziția 319.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Forma inițială. Vot pentru. 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

Comuna Călinești are nevoie de un sediul nou al primăriei. 1 000 de mii de lei pentru acest obiectiv.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

3 188 de mii de lei pentru "Modernizare drumuri comunale în comuna Călinești, județul Maramureș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

Pentru o școală gimnazială din comuna Moisei, 800 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

800 de mii de lei pentru "Realizarea infrastructurii pentru strada Calinisa din comuna Recea, județul Maramureș."

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

3 000 de mii de lei pentru "Construcția unui nou sediu în Ocna Șugatag, Maramureș." (Discuții la prezidiu.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

325. Suplimentarea bugetului cu 2 900 de mii de lei pentru "Realizarea drumului de centură în localitatea Săsar, comuna Recea."

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

326. Suplimentarea bugetului propus pentru 2017 cu suma de 2 900 de mii de lei pentru "Reabilitarea Școlii de Arte și Meserii din comuna Ocna Șugatag".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

4 055 de mii de lei pentru "Modernizare drum comunal Cernești - Ciocotiș, comuna Cernești, Fânațe - Ciocotiș - Izvoarele, județul Maramureș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Respins...

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

1 506 de mii de lei pentru "Modernizarea rețelei de drumuri forestiere în comuna Cernești, județul Maramureș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

4 967 de mii de lei pentru "Construirea a 12 poduri peste râul Bloaja, județul Maramureș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

1 679 de mii de lei pentru "Modernizarea căminului cultural din satul Fânațe, comuna Cernești".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176 pentru.

70 împotrivă.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

4 391 de mii de lei pentru "Construirea așezământ cultural în localitatea Ciocotiș, județul Maramureș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

500 de mii de lei pentru "Modernizarea cămin cultural în localitatea Ulmoasa, orașul Tăuții-Măgherăuș, județul Maramureș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

501 de mii de lei pentru "Rețea de apă și canalizare, strada 142, cartier Bușag, orașul Tăuții-Măgherăuș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

200 de mii de lei pentru "Pod peste valea Ulmoasa, zona turistică și forestieră, orașul Tăuții-Măgherăuș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

300 de mii de lei pentru "Amenajare piață în orașul Tăuții-Măgherăuș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

70 împotrivă.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

8 000 de mii de lei pentru "Amenajarea zonă turistică, drum acces Limpedea - Pietroasa din cartierul Băița-Ulmoasa, județul Maramureș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

8 000 de mii de lei pentru "Campus școlar, orașul Tăuții-Măgherăuș".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

300... dacă mai sunt intervenții. Mai sunt două sau trei, nu știu. Dacă mai susține cineva.

Ultimul amendament. Vă rog. Trei sute treizeci și...Cât? Doi?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Cristian Lungu:

Marginal 332.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Am trecut de...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Cristian Lungu:

Bună seara, stimați colegi,

Numele meu este Vasile-Cristian Lungu, sunt senator, Sălaj.

Propun 45 000 de mii de lei pentru lucrări de canalizare pe partea de est a străzii Crasnei, din municipiul Zalău. Sumele sunt necesare pentru creșterea gradului de civilizație în acest spațiu, mai ales că această stradă va face legătura cu viitoarea autostradă Transilvania.

Rog ca toți parlamentarii din Sălaj să susțină acest amendament.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Pentru forma inițială? 176.

70 împotrivă.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Cristian Lungu:

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Nu mai sunt amendamente de susținut.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/15 - Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Cine este pentru? 176.

Împotrivă? 70.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/15 a fost adoptată cu majoritate.

Mulțumesc.

Anexa nr. 3/16 - Ministerul Finanțelor Publice

Un amendament admis, două amendamente respinse. (Discuții la prezidiu.)

Domnule deputat, vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin-Daniel Cadariu:

Dan Cadariu...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Aveți... stați un pic. Aveți amendament de susținut? Da? Numai o secundă ca să termin.

Timpul de dezbatere alocat este de 8 minute.

Vă rog, domnule deputat...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin-Daniel Cadariu:

Senator Daniel Cadariu...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

... senator.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin-Daniel Cadariu:

... Circumscripția nr. 35, Suceava.

Propunem suplimentarea sumei prevăzute în Anexa nr. 3/16, Ministerul Finanțelor Publice, cu suma de 36 200 de mii de lei pentru acoperirea creșterilor salariale ale angajaților din aparatul propriu și din instituțiile aflate în finanțarea Consiliului Județean Suceava.

Precizăm că, din totalul creșterilor salariale estimate la 50 400 de mii de lei, prin proiectul de buget se alocă doar suma de 14 600 de mii de lei. Precizăm că la mijlocul anului PSD-ul a promis o nouă creștere salarială de 20%. Or, în momentul de față, nu avem susținută, prin buget, necesitatea pentru mărirea de la începutul anului.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

La marginal 2 mai e un amendament. Dacă-l susține cineva. Nu.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/16, împreună cu amendamentul admis.

Cine este pentru? 176.

Împotrivă? 70.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/16 adoptată cu majoritate.

Ministerul Justiției l-am făcut.

3/18 - Ministerul Apărării Naționale

Nu există amendamente admise. 6 amendamente respinse. Timp de dezbatere 10 minute.

Din inițiatori, dacă sunt și vor să susțină. Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicu Fălcoi:

Bună seara, doamnelor și domnilor!

Sunt senatorul Nicu Fălcoi, Circumscripția nr. 37 Timiș, USR.

Doamnelor și domnilor,

Anul acesta Ministerul Apărării Naționale, bugetul Ministerului Apărării Naționale se află într-o situație deosebită față de anii anteriori. Spre fericirea celor care fac parte din acest minister, bugetul lor a crescut cu circa 48%. Din păcate, aproape în întregime această sumă a intrat pe un capitol bugetar care se numește "Active nefinanciare", mai pe înțelesul tuturor, e vorba de achiziție tehnică de luptă. Cine știe cum se fac aceste achiziții știe că programele sunt multianuale și că, practic, este imposibil să cheltuim acești bani în acest an, ținând cont de felul cum se desfășoară toate demersurile pentru aceste achiziții.

Prin urmare, am propus patru amendamente care să suplimenteze suma necesară militarilor pentru antrenamentul acestora, pentru că, spre exemplu, la capitolul "Carburanți, lubrifianți" sunt asigurați doar 48% din banii necesari pentru antrenamentul la standarde NATO al militarilor.

Nu este o chestie politică ce fac eu acum, este o chestie strict de funcționare a Ministerului Apărării Naționale și sunt convins că toți militarii v-ar mulțumi foarte mult, dacă ați susține aceste amendamente.

Prin urmare, primul amendament pe care l-am propus este următorul: se propune suplimentarea sumei alocate cu 161 de milioane 713 de mii de lei pentru asigurarea necesarului de carburanți lubrifianți pentru funcționarea tehnicii militare potrivit standardelor NATO, adică 180 de ore de zbor/pilot, 3 132 de zile de instrucție pe mare fluviu și 150 de ore de marș pentru un militar din forțele terestre.

Toți acești bani vin de la capitolul de care vă vorbeam "Active nefinanciare".

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicu Fălcoi:

Domnule președinte,

Contest numărătoarea voturilor dumneavoastră. Mie mi-au ieșit 142 pentru.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Poftiți? Nu am înțeles.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicu Fălcoi:

Mie mi-au ieșit 142 de voturi pentru.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Veniți și vorbiți cu secretarii, domnule deputat, nu mai numărați dumneavoastră.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicu Fălcoi:

Îmi pare rău! Eu refuz să mai particip la asemenea bâlci. (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

Alte intervenții, dacă mai sunt. Nu.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/18 în integralitatea ei.

Cine este pentru? 176.

Împotrivă? 70.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/18 - Ministerul Apărării Naționale - a fost votată cu majoritate.

Anexa nr. 3/19 - Ministerul Afacerilor Interne

Un amendament admis, 5 amendamente respinse. 10 minute timp de dezbatere alocat.

Dacă sunt din inițiatori... doresc să-și susțină amendamentele respinse. Nu sunt.

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/19, împreună cu amendamentul... da?

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu:

Bună ziua!

Amendament marginal nr. 3.

Am solicitat alocarea unei sume pentru reabilitarea unei secții de poliție. Un coleg, secretar de stat m-a asigurat că această reparație se va face, dar este într-o listă secretizată.

Aș ruga, pentru a evita o interpelare, aș ruga pe doamna ministru de interne să-mi confirme acest lucru.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Da.

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

Alte intervenții, dacă mai sunt, din partea inițiatorilor. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/19, împreună cu amendamentul admis.

Cine este pentru? 176.

Împotrivă? 70.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/19 - Ministerul Afacerilor Interne - a fost adoptată cu majoritate.

Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Un amendament admis, 3 amendamente respinse, 9 minute timp alocat. Dacă sunt inițiatori care doresc să susțină amendamentele respinse. Nu sunt.

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/20, împreună cu amendamentul...

Vă rog! Vă rog! Vă rog! Mă scuzați!

Vă rog, doamnă.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Florina-Raluca Presadă:

Bună ziua!

Florina Presadă, senator USR, Circumscripția electorală nr. 42, București.

16 000. 16 000 de plângeri înregistrate la Poliție în 2015, victime ale violenței domestice.

Prin amendamentul depus am solicitat fonduri pentru repararea și consolidarea centrelor de zi și de primire a victimelor pentru violență domestică, pentru înființarea de servicii sociale și echipe specializate care să asiste agresorii, dar și victimele violenței domestice și pentru formarea unei rețele resurse pentru promovarea femeilor în procesele de decizie politică și publică.

Cred că avem o responsabilitate față de victimele... chiar și față de agresorii care aduc în viața noastră violența domestică. Avem o datorie față de acești cetățeni. Trebuie să ne asigurăm că-i protejăm și că facem lucruri pentru reintegrarea acestora.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Abțineri? Nu.

Adoptat.

Alte intervenții, dacă mai sunt, la Anexa nr. 3/20. Nu.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/20, împreună cu amendamentul admis.

Cine este pentru? 176.

Împotrivă? 70.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/20 - Ministerul Muncii și Justiției Sociale, votat - adoptată cu majoritate.

Anexa nr. 3/21 - Ministerul Tineretului și Sportului

Nu există amendamente admise. 5 amendamente respinse. Timp de dezbatere 9 minute.

Vă rog, susținerea amendamentelor respinse.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Bună seara! Dan Barna sunt, Circumscripția nr. 34, Sibiu.

Avem un amendament legat de propunerea alocării unei sume de 10 000 de mii de lei pentru programul de interes național "Știința pentru toți". Practic, în întreaga Europă copiii învață că acum este posibil să printezi cu imprimantă 3D o bucată de șold sau ureche. Copiii noștri nu au ocazia să întâlnească în școală în sistemul educațional performanțe la care a ajuns știința mondială. Propunem un program "Știința pentru toți", prin care să fie alocate în primul an 500 de microgranturi de maximum 20 000 de lei prin care fiecare școală... la nivel județean, vorbesc, să existe o platformă care să circule în întregul județ și, astfel, școlile, copiii din școli să poată să vadă cum funcționează un laser, care sunt principiile zborului și planetar, și zborului aviatic, care sunt elementele actuale ale medicinii.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

Susțineți amendament? Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Erdei Dolóczki István:

Domnule președinte,

La poziția marginal 2, propunem alocarea sumei de 13 800 de lei pentru realizarea pistei de sanie în localitatea Sărmaș, județul Harghita.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat, articolul.

Vă rog. Mai aveți?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Erdei Dolóczki István:

Da.

Poziția 3. Propunem includerea în program a obiectivului "Reabilitarea taberei de tineret din Băile Chirui, județul Harghita", în valoare de 18 089 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot în forma inițială. Pentru? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

Alte intervenții, dacă mai sunt. Nu.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/21 în integralitatea ei.

Cine este pentru? 176.

Împotrivă? 70.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/21 - Ministerul Tineretului și Sportului - a fost adoptată cu majoritate.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

2 amendamente admise, 9 amendamente respinse. Timp de dezbatere 14 minute.

Vă rog, inițiatori care susțin amendamentele.

Vă rog, domnule...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Ioan Balint:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sunt deputat Liviu-Ioan Balint, deputat PMP, Circumscripția nr. 33 Sălaj.

Vreau să vă prezint amendamentul nr. 7, Anexa nr. 3, nr. 22, "Reabilitare cămin cultural sat Recea Mică, comuna Vârșolț, județul Sălaj". Suma 100 de mii de lei.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Ioan Balint:

Sunt coautor...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Ioan Balint:

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, alte intervenții, dacă mai sunt la 3/22. Nu.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/22, împreună cu amendamentele admise.

Cine este pentru? 176.

Împotrivă? 70.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/22 a fost adoptată cu majoritate.

Domnule ministru, 30 de secunde. Ne țineți din treabă, domnule ministru.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Daea - ministrul agriculturii și dezvoltării rurale:

Absolut deloc. Este o notă de respect. Vă mulțumesc, că ați votat bugetul Ministerului Agriculturii. Vă mulțumesc foarte mult. Vă doresc succes și ne dorim succes, în același timp! (Aplauze.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Ministerul Mediului, Anexa 3/23, nu avem amendamente admise, 9 amendamente respinse, timp 12 minute.

Dacă sunt inițiatori care doresc să susțină amendamentele respinse, vă rog. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/23.

Cine este pentru? 176.

Împotrivă? 70.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/23 - Ministerul Mediului - a fost adoptată cu majoritate.

Ministerul Transporturilor - nu există amendamente admise. 162 de amendamente respinse. Timp de dezbatere 85 de minute.

Vă rog, dacă doriți să susțineți, de la marginal 1 la 10.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Costel Șoptică:

Costel Șoptică, senator, Circumscripția electorală nr. 7 Botoșani.

Marginal 4 la Anexa nr. 3/24, Capitolul 5.1, Program de modernizare a drumurilor naționale.

Se propune alocarea sumei de 10 mii de lei pentru modernizarea drumului național 28B Târgu Frumos - Botoșani. Starea acestui drum este mai mult decât precară. Fac precizarea că județele Botoșani și Iași pot fi tranzitate de la un capăt la altul doar pe acest drum. De asemenea, acest drum este introdus în programul transregio, el făcând legătura cu european 58.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu.

Forma inițială, pentru? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Costel Șoptică:

Marginal 5. Se propune alocarea sumei de 1 000 de mii de lei pentru modernizarea drumului național 29D Botoșani - Ștefănești.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu.

Pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Costel Șoptică:

Marginal 6. Se propune alocarea sumei de 1 000 de mii de lei pentru modernizare 29A, deci drum național 29A, Dorohoi - Darabani - Rădăuți Prut, pe o lungime de 57 de kilometri.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

Până la 10, dacă mai sunt.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Dănuț Bica:

Dan Bica, deputat PNL, Circumscripția nr. 3, Argeș.

Marginal 2. Propunem suplimentarea cu suma de 22 700 de mii lei la bugetul Ministerului Transporturilor pentru amenajarea drumului național DN7C, Transfăgărășan, pentru asigurarea circulației rutiere pe tot timpul anului. Se știe că Transfăgărășanul este unul din cele mai frumoase drumuri din Europa, că străbate o zonă cu potențial turistic deosebit și că în perioada 1 noiembrie - 30 iunie este închis circulației pe... de la kilometrul 104 la kilometrul 131 din cauza căderilor de zăpadă și alunecărilor de pietriș și stânci.

Aceasta este...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Dănuț Bica:

Marginal 3. Propunem suplimentarea cu suma de 41 200 de mii de lei la bugetul Ministerului Transporturilor pentru reabilitarea și modernizarea drumului național DN73C Câmpulung - Curtea de Argeș, în ideea asigurării unei circulații rutiere normale și valorificării potențialului turistic al zonei prin realizarea legăturii rutiere între trei capitale istorice ale Țării Românești, Târgoviște, Câmpulung Muscel și Curtea de Argeș.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

Mulțumesc.

Până la 10, doamna deputat? Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Tudorița Lungu:

Tudorița Lungu, Bacău.

DN11 este una din principalele căi rutiere spre vest a Moldovei. De aceea, vă propun astăzi suplimentarea cu 796 462 de mii de lei pentru modernizarea DN11, Brașov - Onești - Bacău.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 73.

Împotrivă? 171.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 171.

Împotrivă? 73.

Adoptat.

De la 10 la 20?

Vă rog, domnule Dobre.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule președinte,

Am un amendament la care cred că mă voi bucura de sprijinul domnului ministru de finanțe, a domnului președinte al Comisiei pentru transporturi din Senat, respectiv propunem la Anexa nr. 3/24, Capitolul 5.1, Programul de modernizare a drumurilor naționale, suplimentarea cu 50 000 de mii de lei - poziția 11, da? - centura municipiului Tecuci, județul Galați.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, vot pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Șovăială:

Constantin Șovăială, deputat, Circumscripția electorală nr. 34, Sibiu.

Vă propun alocarea sumei de 150 000 de mii de lei pentru finanțarea construirii centurii municipiului Mediaș. Susțin această propunere, acest amendament, deoarece zona respectivă s-a dezvoltat, circulația este deosebit de mare în zona respectivă și vreau să vă spun că și această... acest obiectiv este o prioritate a CNAIR România.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

70 împotrivă.

Adoptat.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurențiu-Dan Leoreanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Laurențiu-Dan Leoreanu, deputat, Partidul Național Liberal, Circumscripția nr. 29, Neamț.

Propun alocarea a 100 000 de mii de lei din suma prevăzută la Anexa nr. 3/24, Capitolul 5, Programul de modernizare a drumurilor naționale, pentru finalizarea modernizării DN15, Bacău - Piatra Neamț, un drum puternic tranzitat, un drum aglomerat care face legătura între două capitale reședință de județ.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Vot pentru? 70.

Împotrivă? (Discuții la prezidiu.)

73...74.

Împotrivă? 171.

Abțineri?

Forma inițială, pentru. 171.

Împotrivă? 74.

Adoptat.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Vreau să...

Corneliu Olar, Circumscripția nr. 1, Alba.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog să spuneți poziția.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Vreau să încep cu mesajul.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, domnule deputat...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Toate drumurile duc la Alba-Iulia și de asta, vreau să ...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

...îmi văd colegii mei, da?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

La ce poziție sunteți?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

17.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Asta voiam să aud.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Poziția 17.

Voiam să fac un apel la colegii foști primari, care spuneau că vom face aici front comun în ceea ce privește bugetul național și bugetul pe unele regiuni.

Vreau să vă spun că vreau să suplimentăm, prin amendamentul pe care l-am făcut, cu 53 200 de mii de lei modernizarea drumului național Alba-Iulia - Zlatna - Abrud -Brad, respectiv DN74A Câmpeni - Abrud.

Vreau să văd colegii mei, vreau să văd prietenii mei de la PSD cum votează. (Rumoare în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Pentru? 70.

Împotrivă? 176.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Vreau să văd vecinii județului Alba...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat...

 
     

Domnul Corneliu Olar:

... pentru că...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Da.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Veniți dumneavoastră în locul meu, dacă vreți neapărat să vorbiți.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Domnule președinte...

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, suntem în procedură de vot. Nu vorbim fiecare. Cât ați vorbit dumneavoastră, eu am ascultat. Acum număram. Suntem în procedură de vot.

Vă rog.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Vă rog să votați. (Râsete.)

Păi, n-ați zis că vreți să votați?

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru forma inițială? 176.

Împotrivă? 70.

Adoptat.

Vă rog.

Vă rog, dacă mai aveți de susținut.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

La punctul nr. 18, Programul de modernizare a drumurilor naționale, 110 de mii de lei pentru obiectivul de investiții "Modernizare drum 75 Turda - Câmpeni - Lunca".

De asta voiam să voteze toți parlamentarii care se învecinează cu județul Alba, pentru că vom merge cu toții la anul, în 2018, să sărbătorim ceva. Și pe ce mergem? Cu avionul, ați văzut dumneavoastră, este periculos să veniți în Apuseni. Trebuie să veniți cu mașina.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru? 70. (Discuții în sală.)

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Cum? Ridică mâna.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Vot pentru forma inițială? 176.

70 împotrivă.

Adoptat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Văd că merge foarte repede.

Mai am un amendament.

Spuneam colegilor din opoziție să nu ne ia toți banii, știți, să nu vorbim prea mult aici, că ne ia prea mulți bani, și de la noi, de la PNL.

Se propune suplimentarea sumei prevăzute la nr. 3/24 - Ministerul Transporturilor.

Domnul ministru... Eu nu l-am văzut pe domnul ministru. Este aici? (Discuții în sală.)

Vă salut, domnule ministru, și sper că veți face ceva și pentru Munții Apuseni.

Cine iubește Alba-Iulia, vă rog să votați.