Plen
Ședința Camerei Deputaților din 14 martie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.41/22-03-2017
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-09-2018
17-09-2018
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 14-03-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 martie 2017

16. Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil (PL-x 317/2016). (retrimis comisiei)
 
consultă fișa PL nr. 317/2016

   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

13. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil.

Domnul ministru secretar de stat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Oprean (secretar de stat, Ministerul Culturii și Identității Naționale):

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Modificările propuse prin proiectul de lege vizează transpunerea unei directive europene, 60/2014, a Parlamentului și Consiliului European, privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru.

Această directivă extinde domeniul de aplicare la orice bun cultural clasificat sau definit de un stat membru, în conformitate cu legislația și procedurile administrative naționale.

De asemenea, face referiri și redefinește termenul de export în afara teritoriului Uniunii Europene, precum și termenul de circulație ilegală a acestor bunuri de patrimoniu în cadrul Uniunii Europene.

Întrucât Legea nr. 182/2000 nu reglementează distinct aceste situații și nici terminologia specifică care ține de circulația bunurilor culturale în spațiul Uniunii Europene, este necesară și vitală coroborarea acestor prevederi naționale cu cele europene, mai ales că avem deja un termen de transpunere depășit. Fapt pentru care dorim să supunem aprobării dumneavoastră acest proiect legislativ.

Vă mulțumim foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Comisia?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Dinu Socotar:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

Din partea Comisiei pentru cultură, în lipsa domnului președinte, îmi permit să susțin eu raportul, deputat Dinu Socotar.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil.

Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu acest proiect de lege. S-a cerut avizul Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Până la redactarea prezentului raport, s-a primit avizul favorabil trimis de Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Menționăm că am primit și un aviz favorabil din partea Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 401/2016.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

În calitate de primă Cameră sesizată, Senatul a adoptat proiectul de lege, în ședința din 28 iunie 2016.

Proiectul de lege a fost dezbătut în Comisia pentru cultură, în data de 17 ianuarie 2017.

În conformitate cu dispozițiile regulamentare, au participat la dezbatere domnul secretar de stat Alexandru Oprean, din partea Ministerului Culturii, și domnul Adrian Rista, consilierul domnului ministru.

La lucrările comisiei au participat 10 din cei 15 membri ai comisiei.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 183/2000, în contextul îndeplinirii obligațiilor ce revin României în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene.

Modificările propuse vizează transpunerea Directivei Europene 60/2014 a Parlamentului European și a Consiliului, din 15 mai 2014, privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru și modificarea Regulamentului Uniunii Europene 1024/2012.

Această directivă extinde domeniul de aplicare la orice bun cultural clasat sau definit de un stat membru, în conformitate cu legislația sau procedurile administrative naționale, drept bun de patrimoniu național cu valoare artistică, istorică sau arheologică.

Raportul comisiei a fost adoptat cu 9 voturi pentru și o abținere.

Facem precizarea că s-a primit o adresă din partea Ministerului Afacerilor Externe, care solicită urgentarea procedurii de adoptare a hotărârii, având în vedere că România riscă declanșarea procedurii de infringement.

Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României și art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.

În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune plenului adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, în forma adoptată de Senat.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale?

Domnul Pașcan.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Distinși colegi,

Este un proiect legislativ cât se poate de binevenit și oarecum tardiv, întrucât legislația în domeniu a Uniunii Europene este foarte clară, explicită și de mai mulți ani în vigoare. Noi încercăm să ne raliem abia astăzi, fiind amenințați de o procedură de infringement. De aceea, vă spun că este destul de târziu.

Într-un raport al Interpolului, România se situează pe locul 3 în ce privește traficul cu bunuri furate ale patrimoniului național. Sunt cazuri celebre, apropo de furturile de la Muzeul Sarmizegetusa, traficul cu Kosoni este cunoscut în întreaga lume, a fost jaful de la Muzeul Brukenthal, avem situații similare și în Târgu Mureș.

Încă în legislatura trecută și din mandatul de prefect am sesizat sute de cărți, unele incunabule dispărute de la Muzeul din Târgu Mureș, de la Teleki-Bolyai, și care nici astăzi nu au fost găsite, nu se știe unde sunt, deși în momentul furtului acel muzeu era monitorizat, era securizat. Toate bunurile teoretic ar fi trebuit să existe și în ziua de azi. Au dispărut fără urmă și nu au mai fost găsite.

Apropo de proiectul legislativ, nu sunt lider sau vicelider de grup, să propun întoarcerea la comisie, dar, câtă vreme nu s-ar încălca legislația în domeniu, eu cred că ar trebui rediscutat, întrucât acel termen de 3 ani în care un stat poate să revendice bunul respectiv, după o notificare, ar trebui să fie unul imprescriptibil, ca și cel de 30 de ani în care bunul de patrimoniu a părăsit teritoriul țării sau teritoriul Uniunii Europene și mai apoi nu poate fi revendicat.

Ia gândiți-vă la patrimoniul României, care astăzi se află undeva în Rusia. Ia gândiți-vă la multe alte situații care au depășit 30 de ani, și, dacă noi promovăm acest proiect legislativ în actuala formulă, nu mai pot fi mai apoi revendicate.

Deci eu vă propun întoarcerea la comisie și stabilirea ca aceste posibilități oficiale, juridice, de revendicare a bunurilor respective să fie imprescriptibile, în ambele situații menționate în actualul proiect legislativ.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Márton Árpád.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Într-adevăr, este salutar că s-a reușit să includem în legislația noastră încă o directivă europeană.

Ar fi de salutat ca, în cazul acestor directive, să fim primii care le introducem în legislația noastră, și nu ultimii, doar atunci când suntem deja amenințați cu infringementul.

Ca atare, e adevărat că nu ține de această lege, dar sunt proiecte de lege care ar include anumite directive, chiar care protejează drepturile omului, care s-ar putea să ajungă în aceeași situație, dacă nu se adoptă repede.

Această introducere mi se pare una salutară, cum am spus.

Colegilor noștri liberali poate le atrag atenția că din cauza textului Directivei, din legislația actuală a României, pentru anumite obiecte care țin de proprietatea personală, granița nu mai este a României, ci a Uniunii Europene.

La fel, aceste directive au în cuprinsul lor niște texte obligatorii pe care trebuie să le preluăm întocmai. Doar atunci când în acele formulări există posibilitatea de a avea o altă reglementare pentru statele membre, sau când se prevede că... cel puțin 3 ani sau cel puțin 30 de ani, putem merge la alte formulări.

Deci includerea în legislația noastră a unei directive prin a avea alte formulări decât sunt cele din directivă excede obligațiilor noastre din Uniunea Europeană.

Și dacă suntem la obligațiile noastre... e adevărat, acest proiect de lege este unul realizat de Guvernul Cioloș. Dar văd, cu stupoare am citit, avizul Consiliului Superior al Magistraturii, cu o trimitere la un articol, alineat din legea lor. Am citit articolul, alineatul, am străbătut întregul proiect și n-am găsit de ce a fost trimis de Guvernul Cioloș pentru aviz la Consiliul Superior al Magistraturii.

Avem o decizie a Curții Constituționale care spune clar cine, ce rol are în acest stat de drept.

Ca atare, sfătuiesc noul Guvern să se țină de deciziile obligatorii ale Curții Constituționale. La fel și Parlamentul, să nu mai întrebe pe Procurorul General dacă trebuie să respectăm legea noastră. Și Ministerul Culturii să nu mai întrebe pe reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii într-un domeniu cu care ei n-au nicio treabă.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Gheorghiu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Gheorghiu:

Stimați colegi,

Membrii Grupului parlamentar al PNL votează pentru adoptarea acestei propuneri legislative care are ca obiect de reglementare transpunerea Directivei Europene 60/2014 a Parlamentului European și a Consiliului, din 15 mai 2014, privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru.

Această directivă extinde domeniul de aplicare la orice bun cultural, clasificat sau definit de un stat membru, în conformitate cu legislația sau procedurile administrative naționale, drept bun de patrimoniu național cu valoare artistică, istorică sau arheologică.

Directiva reglementează regimul bunurilor de interes istoric, paleontologic, numismatic sau științific, indiferent dacă acestea fac parte sau nu din colecții publice sau de altă natură, sau constituie elemente individuale și indiferent dacă provin din excavații legale sau clandestine, cu condiția ca acestea să fie clasificate sau definite drept bunuri de patrimoniu național.

Un alt argument ce stă la baza adoptării acestui proiect legislativ este acela că directiva contribuie la reducerea exodului ilegal de bunuri culturale și le permite țărilor Uniunii Europene să ceară mai ușor restituirea bunurilor aparținând patrimoniului național care sunt adeseori importante pentru identitatea lor națională.

De principiu, din toate aceste motive, PNL va vota pentru adoptare.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Mai sunt intervenții la dezbateri generale?

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Movilă:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Tocmai pentru argumentele pentru care antevorbitorii au susținut că nu putem avea un termen fix privind recuperarea bunurilor de patrimoniu care au plecat ilegal, Grupul parlamentar al PMP vă solicită reîntoarcerea la comisie.

Vă mulțumesc.

Termen, două săptămâni.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, vot.

Video in format Flash/IOS

122 pentru, 10 împotrivă, un coleg care nu votează.

După o oră de dezbateri generale, două săptămâni la comisie...

Procedură, domnule lider.

Vicelider, că avem și liderul în sală, mă iertați!

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu Victor Ganț (din sală):

Am apăsat!

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Nu înțeleg!

Vă rog.

Nu am văzut, nu vă văd înregistrat!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Sunt convins!

Vă mulțumesc, stimate domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Vreau să vă spun că am votat împotriva retrimiterii, pentru că am impresia că nu e foarte clar un lucru. A spus-o domnul Márton Árpád, o să o mai spun și eu o dată. Anumite prevederi ale directivei, care sunt exprese, sunt obligatorii, nu putem să le modificăm în textul de lege pe care noi îl adoptăm. Dacă în directivă termenele sunt stabilite ca atare, indiferent de opiniile noastre, că ne place sau că nu ne place, ele trebuie preluate.

Mai mult decât atât, directiva e adoptată în Consiliul European și în Parlament, inclusiv de reprezentanții României la vremea respectivă.

Directiva e adoptată în 2014.

Senatul a votat-o în iunie 2016.

Puteam să dezbatem în comisie, între timp, de nu știu câte ori, dar trebuie să fim foarte atenți când facem aceste retrimiteri, pentru ce retrimitem la comisii, să fie justificat, ceea ce, în opinia mea, în acest caz, sigur nu este.

Și 2. În chestiunea de oportunitate se vorbea aici de o posibilă procedură de infringement. Și acolo sunt termene care trebuie respectate, pe care ministerul le cunoaște, de aceea a și solicitat să adoptăm proiectul și am mari rezerve că aici sunt cunoscute.

Vă mulțumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc și eu.

Domnul Bichineț. Explicarea votului? Ce aveți?

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineț:

Procedură, domnule președinte.

Am apreciat foarte mult propunerea colegului nostru de la PSD, să nu ne grăbim și să facem temeinic ce e de făcut astăzi, aici.

Domnule președinte,

Nu știu ce puteri aveți dumneavoastră, dar dacă vă întâlniți cu domnul Dragnea, spuneți-i că i-am transmis următoarele: au trecut două luni de când lucrăm efectiv - ianuarie, februarie - suntem la jumătatea lunii martie și probabil că o mai ținem așa încă șase luni de zile, discutând proiectele de lege, de cele mai multe ori proaste, ale unor colegi de acum două, trei legislaturi. Dacă mergem în ritmul acesta, proiectele de lege pe care le-au întocmit colegii de la PSD, de la USR, de la PNL, PMP, UDMR vor fi discutate peste patru, cinci ani de zile.

De aceea, vă propun să introducem pe ordinea de zi de săptămâna viitoare și proiectele de lege ale noilor parlamentari, ale parlamentarilor din această legislatură, fie că sunt mai vechi sau mai noi. Altfel, riscăm să dăm senzația oamenilor că dacă legislatura trecută parlamentarii erau fugăriți de DNA prin sală și îi luau direct cu cartela în mână de aici, noi suntem un fel de oameni care nu facem nimic, parazităm, ceea ce nu este cazul.

Știu... de exemplu... exceptându-l pe domnul de la Iași, colegul nostru, medicul care are 85 de proiecte de lege... că majoritatea colegilor au întocmit proiecte de lege cum se cuvine, nu bazaconii, care trebuie să fie... V-ați prins, nu?

Să vorbiți cu domnul Dragnea!

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vorbesc direct cu dumneavoastră, acum.

Domnule deputat, din câte știu eu, după patru mandate, legile au un drum al lor. Sunt pe la comisii, pe la... Eu nu cred că cineva nu le lasă să intre pe ordinea de zi.

Când le vine rândul, sunt aici, în față, la mine. Deci nu e cineva care le oprește! Sunt cu termene, cu...

Mulțumesc.

Domnule Bacalbașa, vă rog...

Vă rog, trebuie să închei programul!

Mulțumesc.

Un minut, atât!

Voci din sală:

Două minute!

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbașa (din sală):

Eu dau veninul concentrat!

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, dați-l!

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbașa:

Aș vrea să precizez domnului Bichineț, pe care-l apreciez, că cele două luni care au trecut nu au fost două luni de lucru, ci de apărare a Parlamentului împotriva tentativei celei de-a doua lovituri de stat - prima reușită -, în care și dânsul, ca parte a opoziției, a jucat un rol absolut ambiguu privind democrația în această țară și poporul român.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Încheiem aici dezbaterile la acest proiect de lege.

Mai avem două adoptări, domnule lider.

Vă rog, știu că vă e greu, ați stat toată ziua în sală, dar...

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 23 septembrie 2018, 21:01
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro