Domnul Emil-Marius Pașcan: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Am adresat două interpelări domnului viceprim-ministru și ministru al mediului, Daniel Constantin, toate legate de administrarea Parcului Natural Defileul Mureșului Superior. Consider că Administrația Parcului Natural Defileul Mureșului Superior, prin lipsa personalității juridice, a funcționat ilegal timp de trei ani și am adresat o serie de întrebări, în număr de 12, pentru a clarifica tocmai această situație juridică. Solicit răspunsul în scris. Vă mulțumesc.
|