Domnul Lucian Nicolae Bode: Mulțumesc, domnule președinte. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru transporturi și infrastructură au fost sesizate, în fond, cu dezbaterea și avizarea acestei propuneri legislative, Camera Deputaților fiind Cameră decizională. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat. A fost avizată favorabil de Consiliul Legislativ. Guvernul României, prin punctul său de vedere transmis, nu susține adoptarea acestei propuneri legislative. Comisia pentru apărare a avizat favorabil propunerea legislativă. Comisia pentru administrație publică a avizat negativ propunerea legislativă. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea dispozițiilor art. 23 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în sensul instituirii obligativității efectuării unui curs specializat de instruire teoretică și practică asupra metodelor de prim ajutor în cazul accidentelor rutiere. În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative. În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
|