Roxana Mînzatu
Roxana Mînzatu
Ședința Camerei Deputaților din 11 aprilie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.59/19-04-2017
Video in format Real MediaVideo - Real Media
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
Video in format Real Media18-10-2017 (comună)
Video in format Real Media17-10-2017
Arhiva video:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 11-04-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 11 aprilie 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.5 Roxana Mînzatu - declarație politică intitulată "Investiție Teritorială Integrată în microregiunea Bran-Moieciu-Fundata: carte de vizită a României și a Europei";

   

Domnul Marian-Cătălin Predoiu:

    ................................................
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Urmează domnul deputat... îmi cer scuze... doamna deputat Roxana Mînzatu, dacă este în sală.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Doamna Roxana Mînzatu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică are următoarea temă: "Investiție Teritorială Integrată în microregiunea Bran-Moieciu-Fundata: carte de vizită a României și a Europei".

Microregiunea Bran-Moieciu-Fundata din județul Brașov atrage singură un număr de turiști cât alte regiuni din România împreună. Vorbim de aproximativ un milion de turiști pe an. Numărul acestora este în creștere, un trend valabil pentru întreaga Românie, de altfel. Cei un milion de turiști însă reprezintă 25% din întregul turism rural al României și 5% din turismul național al țării noastre.

Datorită Castelului Bran, care este un brand turistic popular la nivel mondial, mulți din vizitatorii noștri sunt străini.

Trebuie deci să gestionăm foarte bine starea și dezvoltarea acestei zone, deoarece vorbim despre una dintre cărțile de vizită cu care se prezintă România în fața lumii.

Comunele Bran, Moieciu și Fundata au împreună 12.000 de cetățeni, iar cele 3 administrații publice sunt dimensionate, ca buget și ca personal, la acești parametri. Nevoile lor de dezvoltare depășesc însă cu mult nevoile unei comune tipice din România. Ne referim aici la infrastructura rutieră, care este deficitară, siguranța cetățenilor și a turiștilor fiind pusă în pericol de traficul extrem de intens de pe DN 73. Avem o nevoie clară de a reamenaja spațiile publice din această zonă, pentru a face față numărului extraordinar de mare de turiști. Producătorii din zonă au nevoie de spații pentru a produce și pentru a-și vinde produsele organice din zonă.

De asemenea, ca în multe alte zone rurale din România, Bran-Moieciu-Fundata se confruntă cu îmbătrânirea sau lipsa forței de muncă.

Primăriile celor 3 comune depun, desigur, eforturi pentru a-și asigura finanțarea, inclusiv nerambursabilă, depunând proiecte pe diverse programe de finanțare, atât din fonduri europene, cât și, recent, prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 - program lansat, de altfel, de Guvernul PSD.

Zona însă are nevoie, dincolo de eforturi locale, și de o politică guvernamentală dedicată, pentru că ea poate deveni o zonă de excelență în turism, prin realizarea unei dezvoltări integrate, coerente și sustenabile, având în vedere patrimoniul cultural și natural unic.

Cu siguranță că localitățile Bran, Moieciu și Fundata vor putea beneficia de politica Guvernului PSD în domeniul turismului. Înființarea unui minister al turismului și demersurile acestuia de a realiza un masterplan al investițiilor în zonele turistice ale României vor fi de mare ajutor și zonei Bran-Moieciu-Fundata. Investițiile în infrastructura publică necesară activității turistice vor putea fi astfel prioritizate, iar cele mai importante dintre aceste proiecte vor putea fi cofinanțate de Guvern.

Dar cred că zona aceasta are nevoie și de o politică dedicată, guvernamentală și europeană. De aceea, susțin că este necesară aplicare instrumentului Investiție Teritorială Integrată, un instrument prevăzut de regulamentele europene, pe arealul Bran-Moieciu-Fundata.

Avantajul utilizării acestui instrument pentru o zonă de excelență, cum este Bran-Moieciu-Fundata, constă în faptul că nu numai că se definește un plan integrat de dezvoltare a zonei, dar că se și alocă, din fondurile europene ale României, un buget anume dedicat proiectelor zonei. Astfel, fondurile vor fi utilizate...

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Marian-Cătălin Predoiu:

Concluzii, vă rog.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Doamna Roxana Mînzatu:

... cu un scop precis și cu un beneficiu substanțial pentru România: turismul va susține bugetul, iar România va obține o mai bună imagine în lume.

Din punctul de vedere al experților Comisiei Europene...

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Marian-Cătălin Predoiu:

Concluzii...

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Doamna Roxana Mînzatu:

... acest instrument este viabil.

Ca deputat, susțin această zonă cu potențial de excelență în turismul românesc și european. Și susțin că este necesar să activăm instrumentul ITI pentru dezvoltarea și cofinanțarea cu fonduri europene a zonei Bran-Moieciu-Fundata.

Vă mulțumesc.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Marian-Cătălin Predoiu:

Mulțumesc și eu.

Aveți dreptate, doamnă deputat.

Vă urez succes în presarea Guvernului Grindeanu, să dea curs acelor instrumente.

Mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 21 octombrie 2017, 19:01
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro