Plen
Ședința Camerei Deputaților din 25 aprilie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.67/05-05-2017
Video in format Real MediaVideo - Real Media
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
Video in format Real Media18-10-2017 (comună)
Video in format Real Media17-10-2017
Arhiva video:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 25-04-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 25 aprilie 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

     

Ședința a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

A doua parte a ședinței a fost condusă de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnul deputat Georgian Pop și de domnul deputat Cristian Ghinea, secretari ai Camerei Deputaților.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Bună dimineața, stimați colegi!

Declar deschisă ședința de astăzi, dedicată declarațiilor politice, și vă anunț, pentru început, că din partea Grupului PSD au depus domnul Vasile Cîtea, Weber Mihai, Matei Cătălin, Nistor Laurențiu, Intotero Natalia, Lupașcu Costel, Mușoiu Ștefan și Găină Mihăiță.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Vasile Cocoș - declarație politică cu titlul Românii din mediul rural vor modificarea Codului silvic pentru tăierea de arbori și pomi din proprietatea personală;

Îi dau cuvântul domnului Vasile Cocoș, primul, și se pregătește doamna Cherecheș. Da.

Timpul este de 3 minute, sunt foarte mulți înscriși, pentru a ne putea încadra în timp, vă rog.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Cocoș:

Bună dimineața!

Domnule președinte,

Stimați colegi prezenți,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Românii din mediul rural vor modificarea Codului silvic pentru tăierea de arbori și pomi din proprietatea personală".

În campania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, majoritatea românilor care trăiesc în mediul rural au solicitat candidaților la parlamentare să găsească soluții de modificare a Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, modificată și actualizată, respectiv, se cerea modificarea prevederilor art. 107 alin. (1) din Codul silvic, care condamnă dur pe cei care taie, rup, distrug, degradează, ori scot din rădăcini fără drept arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră, situată în afara acestuia, indiferent de forma de proprietate.

Termenul de vegetație forestieră din afara fondului forestier național este incomplet definit în ceea ce privește vegetația forestieră din exploatațiile agricole, de aceea interpretările și uneori încadrarea activităților din aceste exploatații agricole pot fi catalogate, pe nedrept, infracțiuni, și foarte dur sancționate de lege. Exploatațiile agricole sunt înființate pe terenuri agricole-arabile proprietate personală și pot fi, printre altele, livezi de: nuci, meri, peri, migdali, o plantație de arbori special cultivată pentru obținerea unui anumit material lemnos.

Totodată, în concordanță cu actualele cerințe de mediu și cu bunele practici agricole impuse de Uniunea Europeană, trebuie scoasă de sub incidența Codului silvic activitatea din exploatațiile agricole. Terenul arabil nu este fond silvic, iar vegetația forestieră de pe terenurile arabile cultivate nu este pur și simplu vegetație forestieră din afara fondului forestier, ci aceasta este cultură de pomi, arbori, arborete, parcuri dendrologice, ferme dendrologice, ferme sau exploatații de specii silvice cultivate pentru un anume tip de lemn, cum ar fi: Paulownia, plop, salcâm, salcie, trestie.

Cetățenii din mediul rural cu gospodării personale realizează lucrări de exploatații agricole fără a fi considerate acte de vandalism, lucrări strict necesare, de o tehnicitate superioară, și nu pot fi lăsate la latitudinea, la interpretarea sau chiar la reaua-credință a unor reprezentanți ai legii.

În aceste condiții, se impune modificarea prevederilor art. 107 alin. (1) din Codul silvic, în sensul să se facă distincție între sectorul agricol personal și cel silvic, între activitățile productive agricole și cele silvice.

Totodată, se impune ca tăierea de arbori și pomi situați în afara fondului forestier național, respectiv în proprietatea personală a cetățeanului, să se facă cu aprobarea autorităților locale și în anumite condiții.

Deputat Cocoș Vasile, Colegiul nr. 40, Vâlcea, Grupul parlamentar al PSD, 25 aprilie 2017.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Florica Cherecheș - declarație politică intitulată Continuitate și predictibilitate;

Doamna Florica Cherecheș.

De la USR, domnul Vlad Duruș.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Florica Cherecheș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Continuitate și predictibilitate".

Într-un sistem educațional performant, principiul sistematizării și continuității în învățare este unul dintre cele mai importante principii didactice care dezvoltă un proces instructiv-educativ de succes.

Continuitatea presupune cerințe unitare, controlate succesiv de toți factorii educativi, pe măsura dezvoltării copilului. Importanța continuității este cu atât mai mare cu cât fiecare vârstă educațională are anumite caracteristici din punct de vedere intelectual, afectiv și comportamental.

Vă propun, stimați colegi, un exercițiu de imaginație. Fiul ori fiica dumneavoastră, preșcolar fiind, pe parcursul celor 3 ani de activitate în grădiniță, a avut parte de 3 educatoare diferite ori 3 învățătoare pe parcursul celor 5 ani de învățământ primar. Cu siguranță, aceste schimbări frecvente au afectat principiul continuității în activitatea didactică. Credeți că preșcolarul ori elevul, la finalizarea ciclului, a avut de suferit, cel puțin din punct de vedere afectiv, din cauza schimbărilor survenite atât de des în activitatea de la clasă?

Cu siguranță i-au fost afectate recepționarea, prelucrarea, memorizarea, dar și redarea cunoștințelor teoretice și practice. O mulțime de părinți se plâng de acest lucru și cer continuitate pentru copiii lor, pentru că aceasta îmbunătățește performanța școlară.

Pe lângă aspectele ce țin de conținuturile învățării ori de perfecționarea cadrelor didactice, cred că la fel de important într-un sistem de învățământ este modul de recrutare a personalului. În acest sens, cer Ministerului Educației Naționale să elaboreze o politică de personal care să permită respectarea tuturor principiilor didactice și, în același timp, să asigure coerență și predictibilitate.

Ținând cont de faptul că în curând se va aproba, prin ordin de ministru, Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic, îi solicit pe această cale domnului ministru Pavel Năstase să pună accent pe fixarea oamenilor la locul potrivit, astfel încât să se evite pe viitor schimbarea atât de frecventă a cadrelor didactice de la clasă.

Vă cer și dumneavoastră, stimați colegi, să susțineți acest demers, care asigură nu doar respectarea unui principiu didactic, dar contribuie și la creșterea performanței școlare și a gradului de confort emoțional al copiilor noștri.

Florica Cherecheș, deputat al PNL de Bihor.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Vlad-Emanuel Duruș - declarație politică cu titlul Românii uitați din Maramureșul de Nord;

Îl rog pe colegul nostru, domnul Vlad Duruș...

Se pregătește... de la ALDE nu e nimeni... de la PMP, Corneliu Bichineț.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vlad-Emanuel Duruș:

Stimați colegi,

Declarația mea se numește "Românii uitați din Maramureșul de Nord".

În acest sfârșit de săptămână, am întreprins o vizită, împreună cu alte oficialități din județele Maramureș și Satu Mare, pentru a participa la un eveniment denumit "Ziua Bunei Vecinătăți". Acest eveniment s-a desfășurat în Ucraina, în Maramureșul de Nord, Regiunea Transcarpatia, într-o zonă locuită preponderent de etnici români. Sunt oameni care au făcut timp de sute de ani parte din Maramureș, fie că a fost el voievodat, sau comitat, sau altceva, iar mai apoi, ca multe alte exemple din istorie, s-au trezit de partea greșită a graniței.

Acest discurs este ca urmare a unei promisiuni făcută românilor de acolo. Aceștia m-au rugat să fiu o voce pentru ei și să aduc la cunoștința Parlamentului, printr-o luare de cuvânt, greutățile pe care le întâmpină pentru a-și putea păstra vie identitatea națională.

În primul rând, aceștia mi s-au plâns de faptul că sunt reale obstacole în procesul de obținere a cetățeniei române, obstacole care nu ar trebui să existe, mai ales pentru acei etnici români care se zbat pentru a păstra această identitate a limbii și a culturii române în țările vecine, fiind în cele mai multe cazuri pe cale de a fi asimilați, chiar dacă nu forțat.

Cetățenia română reprezintă pentru acești etnici liantul cu țara și cu poporul, dar și un mijloc de europenizare. Poate ar fi bine să luăm în acest domeniu exemplu de la vecinii maghiari, care acordă fără prea multă șovăială cetățenie etnicilor săi aflați în țările vecine. De altfel, vă spun că mi s-a adus în față tocmai acest exemplu, într-o comunitate cu mult mai puțini unguri decât români existând mult mai multe persoane ce dețin cetățenia maghiară. Mai mult, inclusiv mulți etnici români din zonă dețin cetățenia statului vecin de la Vest, din cauza dificultăților pe care le întâmpină în obținerea cetățeniei țării noastre. Și acest lucru este un grav semnal de alarmă.

O altă problemă majoră pe care o întâmpină etnicii români din Maramureșul de Nord este lipsa oricărui ajutor sau a oricărui tip de finanțare. Statul ucrainean oferă condiții minorităților pentru a-și păstra limba și cultura, similar cu România. Există școli și chiar liceu cu predare în limba română, dar mi s-a spus că toată dotarea acestui liceu a fost făcută pe banii unuia sau mai multor voluntari. Este lesne de înțeles în aceste condiții de ce etnicii români din zonă se duc la studii și mai apoi la lucru în alte țări, precum Rusia, nu în România - deoarece noi nu le oferim o veritabilă șansă.

Stimați colegi,

Statul român, prin instituțiile sale, în speță Parlamentul, are datoria de a le oferi toate condițiile necesare acestor etnici români și de a înlesni legislația astfel încât aceștia să nu fie abandonați, ci ajutați în demersul lor de a-și păstra identitatea sau de a obține cetățenia română, odată cu aceasta venind toate celelalte beneficii de care dispun cetățenii români și la care ei, în acest moment, doar speră.

Așadar, haideți să nu-i lăsăm de izbeliște, ci să-i susținem! Eu, unul, voi face tot ce îmi stă în putință și sper ca și dumneavoastră să îmi fiți alături.

Deputat Vlad Duruș.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Corneliu Bichineț - declarație politică referitoare la responsabilitățile domnului Liviu Dragnea;

Domnul Bichineț.

Se pregătește Răzvan Rotaru, PSD.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Bichineț:

Stimați colegi,

Domnule ministru Iordache, e un privilegiu pentru mine să lucrez cu dumneavoastră. Mă bucur că sunteți din nou la cârmă, unde vă este locul. V-am considerat un om bun, dar ați trecut printr-o experiență traumatizantă în iarna aceasta. Asta e viața, mergem înainte.

Declarația mea politică nu se referă la dumneavoastră, ci la Liviu Dragnea, simultan aflat în postura de președinte al PSD-ului și președinte al Camerei Deputaților.

Deși nu-l consider o personalitate de dimensiuni gigantice, planetare, intergalactice, îl consider pe domnul Liviu Dragnea un om puternic, cu o responsabilitate uriașă în țara noastră, deoarece partidul pe care îl conduce a câștigat alegerile.

Domnule Liviu Dragnea,

N-am făcut o pasiune pentru dumneavoastră, dar săptămână de săptămână vom dialoga. Un dialog al surzilor, adică eu vorbesc și dumneavoastră nu mă auziți.

Astăzi, vă spun că nimeni n-o să vă impute greșelile iluștrilor dumneavoastră predecesori, grave, mari, inumane, care au ruinat țara.

De asemenea, nu cred că trebuie să vă frământați prea mult pentru problemele juridice pe care le aveți, pentru că deasupra noastră se află un for tutelar - Dumnezeu. Și dăm seamă pe pământ pentru faptele noastre, aici, în fața unor oameni, și lumii de dincolo, în fața lui Dumnezeu. Însă aveți grijă, că roiesc în jurul dumneavoastră câteva femei celebre. Trei dintre ele le pot număra acum: Firea, Olguța și Luluța. Și, în mod cert, una o să vă facă capătul, cum spune poporul.

Mergând mai departe, domnule Liviu Dragnea, vreau să vă spun că județele țării, toate, așteaptă - și cele dezvoltate, și cele mai puțin dezvoltate - investiții din partea Guvernului, acum și nu mai târziu.

De asemenea, domnule Liviu Dragnea, președinte al PSD-ului și al Camerei Deputaților, corectați, că aveți puterea în mână, acel păgubos 416, care a fost dat cu bune intenții, dar care a făcut mai mult rău țăranului român decât colectivizarea.

Se bea pe capete în lumea satului și s-au depărtat oamenii de cele firești - de muncă, de pământ, de animale -, încât crâșmele insalubre sunt pline de dimineața până seara, iar folclorul tembel creat de cei care stau acolo la băut de dimineața până noaptea și invers demonstrează simptomatic acest lucru. Se vorbește în argou, servesc la prima oră "Blend-a-med", în sensul că-și repară dinții cu rachiu, "Pasión", "Genocid", "Adio, mamă", iar ca o chintesență, fiecare se simte îndatorat să spună: "Pe mine mă cheamă Ion, ziua beau și noaptea dorm"... nu, "noaptea beau și ziua dorm".

Îndreptați răul, domnule Dragnea, pentru că aveți posibilitatea și PMP-ul va susține toate proiectele de lege bune pe care orice Guvern le va impune. Noi nu facem opoziție de dragul opoziției.

Vă mulțumesc.

Corneliu Bichineț, Vaslui.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Răzvan-Ilie Rotaru - declarație politică intitulată PSD nu renunță la realizarea programului angajat în alegeri și votat de cetățeni;

Domnul Răzvan Rotaru.

Se pregătește doamna deputat Antoneta Ioniță.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru:

Mulțumesc foarte mult, domnule vicepreședinte.

Obiectul declarației politice: "PSD nu renunță la realizarea programului angajat în alegeri și votat de cetățeni".

Stimați colegi,

PSD nu renunță la realizarea programului angajat în alegeri și votat de cetățeni, indiferent de voința partidelor din opoziție, de a ține România în loc. PSD va aduce prosperitate economică și bunăstare pentru fiecare cetățean.

Am promis, când am candidat pentru Parlament, că mă duc la București să reprezint tinerii, să le iau problemele și să vin acasă cu rezultate concrete pentru ei. Noi, cei de la PSD, vrem să oferim o șansă tinerilor să-și formeze o familie aici, în România, și să nu mai plece să lucreze în alte țări.

Programul pentru stimularea antreprenoriatului în rândul tinerilor este o măsură din Programul de guvernare prezentat de PSD în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 și are ca scop principal crearea de noi locuri de muncă și creșterea numărului de firme românești. Cererile pentru înființarea în program se pot depune începând cu 2 mai.

În luna martie, am organizat mai multe serii de consultări cu tineri din județul Botoșani, pe care îi reprezint în Parlamentul României, pentru accesarea Programului "Start-up Nation - România".

Am deschis "Start-up Botoșani", prima pagină de Facebook pentru comunicarea directă cu tinerii antreprenori, pentru că îmi doresc ca Botoșaniul să fie printre primele județe care accesează aceste fonduri pentru dezvoltarea unei noi afaceri.

Știu că în Botoșani și în fiecare zonă a țării avem tineri inteligenți și muncitori care pot să realizeze foarte multe pe cont propriu fără să fie angajați într-un loc sau altul.

Acest program, care va începe luna viitoare, se va desfășura până în 2020. Astfel, vor fi înființate 10.000 de start-up-uri pe an, iar fiecare va primi o sumă în valoare de aproape 45.000 de euro, fonduri nerambursabile.

În urmă cu două săptămâni, am adresat o interpelare Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, prin care am solicitat o reglementare distinctă în domeniul IT, în privința cheltuielilor eligibile ce vor putea fi decontate în Programul "Start-up Nation".

Executivul Grindeanu a ținut cont de solicitările mele. Astfel, a introdus în normele de implementare ale Programului "Start-up Nation - România" acordarea finanțării pentru realizarea de softuri, pagini web, crearea de produse și servicii de promovare online, inclusiv cheltuielile pentru înregistrarea în spațiul virtual.

Prin aceste modificări vom putea accesa aceste programe, iar persoanele care lucrează în domeniul IT să își dorească să se dezvolte pe piața locală, prin crearea de programe informatice.

Pornind de la inițiativa mea, prin care am propus pentru Programul "Start-up" și în cazul industriei IT să se prevadă un procent mai ridicat pentru cheltuielile de personal, respectiv, peste 60%, Ministerul pentru Mediul de Afaceri a luat decizia să considere cheltuieli eligibile și plata pentru 6 salarii aferente locurilor de muncă nou create, cu normă întreagă, pe durată nedeterminată.

Totodată, TVA-ul nedeductibil pentru aplicanții neplătitori de TVA va fi considerat cheltuială eligibilă în cadrul Programului "Start-up Nation - România".

Așadar, după cum veți putea vedea, și funcționează colaborarea dintre Guvern și Parlament. Acest lucru este fundamental într-o democrație consolidată.

Vă mulțumesc foarte mult.

Răzvan Rotaru, PSD, Botoșani.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Antoneta Ioniță - declarație politică cu titlul Exportul paralel de medicamente «îmbolnăvește» sistemul medical românesc;

Domnul Florin Iordache:

Da.

O invit pe doamna Antoneta Ioniță, nu înainte de a vă anunța că au depus în scris, din partea Grupului PNL, domnul Constantin Șovăială, Viorica Cherecheș, Sorin Bumb, Glad Varga, Dumitru Mihalescul. Se pregătește doamna deputat Lavinia Abu-Amra.

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Antoneta Ioniță:

Bună dimineața!

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Exportul paralel de medicamente «îmbolnăvește» sistemul medical românesc".

Săptămâna trecută, colegii din coaliția majoritară din Camera Deputaților au adoptat, cu 154 de voturi "pentru", un proiect de lege care permite oricărei farmacii să facă și vânzare angro. Practic, s-a ajuns să se creeze un cadru legal pentru o situație pe care toată lumea o condamnă, dar nimeni nu ia măsuri: exportul paralel de medicamente. Partidul Național Liberal a votat împotriva acestui proiect de lege, deoarece prevederile legale în vigoare, cu privire la interdicția ca persoanele juridice autorizate să elibereze medicamente către populație și să desfășoare și activitate de distribuție angro de medicamente, sunt corecte și permit efectuarea corectă și eficientă a trasabilității medicamentelor pe întreg lanțul de distribuție angro.

Prin actul normativ modificat săptămâna trecută, acest export paralel, deși este legal, este absolut imoral pentru pacienții români care se confruntă de ani de zile cu o criză a medicamentelor. Multe dintre acestea, în loc să ajungă la bolnavii din România, cărora le sunt dedicate, ajung pe piața externă, profitul fiind cel care dictează regulile după care funcționează relația producător - distribuitor - farmacie.

Mecanismul exportului paralel ține cont doar de o anumită atractivitate a profitului obținut, nu și de realitatea existentă în sistemul de sănătate. Colegii care au votat acest proiect de lege se pare că nu au stat niciodată de vorbă cu cei care au nevoie de medicamente, nu pentru a le comercializa, ci pentru a se însănătoși.

Au trecut abia două luni de când ministrul sănătății a semnat un ordin prin care impunea distribuitorilor să aprovizioneze piața farmaceutică internă, înainte de a da medicamente la export paralel. Se părea că lucrurile vor intra în normalitate. Cu toate acestea, Ministerul Sănătății a dat aviz favorabil pentru exportul paralel realizat de orice farmacie sau lanț de farmacii, iar colegii deputați de la Partidul Social Democrat, majoritari în Parlament, au votat proiectul de lege.

Îmi exprim îngrijorarea față de aplicarea acestui proiect de lege care va accentua criza existentă pe piața medicamentelor din România. Legea va merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis, care, sper, o va analiza cu atenție și va decide să o retrimită în Parlament.

Deputat al PNL, Antoneta Ioniță.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Lavinia-Corina Abu-Amra - declarație politică Ne mor copiii!;

Domnul Florin Iordache:

Da.

Doamna deputat Lavinia Abu-Amra.

Au mai depus în scris Mugur Cozmanciuc și Varujan Vosganian.

Vă rog, doamnă deputat.

Se pregătește domnul deputat Marius Pașcan.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Lavinia-Corina Abu-Amra:

Bună dimineața!

Declarația mea politică de astăzi se referă la copiii cu malformații cardiace și necesitatea înființării de centre medicale de specialitate, astfel încât acești copii să aibă o șansă reală la viață.

În România, se nasc anual aproximativ 900 de copii cu malformații cardiace. Doar 300 dintre aceștia au șansa de a beneficia de tratament chirurgical la timp. Din ce cauză se întâmplă asta? Din cauza faptului că în țara noastră există un singur centru medical în care acești copii pot fi operați, iar acesta se află la Târgu Mureș. Se mai tratează un număr foarte mic de cazuri la București și la Cluj. O foarte mică parte din aceste cazuri reușește să meargă în străinătate. Însă pentru a putea obține semnătura necesară trebuie să apeleze tot la cei care dețin controlul pe acest subiect. Există în momentul de față un monopol în asigurarea acestor servicii medicale. Interesul ca să nu existe o dezvoltare a acestor servicii este foarte mare. Din păcate, are legătură cu banii și cu deținerea puterii.

Suntem în 2017. Până în momentul de față, niciun Guvern nu a considerat o prioritate înființarea de centre regionale, astfel încât acești copii să aibă o șansă reală la viață, devenind astfel cei care ne vor plăti pensiile mâine, fiind recuperați și integrați în societate.

Avem nevoie, așadar, de înființarea acestor centre regionale care să trateze cazurile de malformații cardiace. Avem nevoie de instruirea personalului medical, instruire care se poate face în mai multe țări din Europa, ca de exemplu, Italia sau Anglia. Avem medici rezidenți care aleg să plece din țară, pentru că nu au posibilitatea să intre în sistem. Haideți să-i trimitem la o specializare care nu durează mai mult de un an de zile, după care se vor întoarce acasă. Se poate!

Stimați colegi, ne mor copiii!

Vorbim de sute de familii care trăiesc adevărate drame în fiecare zi, condamnați fiind de statul român la a asista neputincioși la moartea copiilor lor.

Haideți să-i salvăm!

Lavinia Abu-Amra, deputat al USR, Circumscripția nr. 28, Mureș.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Emil-Marius Pașcan - declarație politică intitulată La Târgu Mureș, politicienii care i-au învrăjbit pe elevi, profesori și părinți trebuie acum să-i și împace!;

Domnul Florin Iordache:

Da.

Domnul Marius Pașcan.

Se pregătește doamna deputat Tamara Ciofu, de la Botoșani.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Distinși colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "La Târgu Mureș, politicienii care i-au învrăjbit pe elevi, profesori și părinți, trebuie acum să-i și împace!".

Astăzi, un subiect inflamat în mod artificial, conflictualist, privește situația Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș. În ciuda tuturor tensiunilor, a conflictelor și a vicisitudinilor manifestate în relațiile interetnice de-a lungul timpului, populația românească din Târgu Mureș nu contestă dreptul etnicilor maghiari de a-și edifica o unitate de învățământ proprie, însă trebuie să acceptăm realitatea și deplinul adevăr, și anume, că Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș s-a înființat prin încălcarea legislației privind educația, prin imixtiune și presiune politică, luându-se copiii maghiari de la o școală - Colegiul Național "Unirea" din Târgu Mureș - unde învățau în bună înțelegere alături de copiii români, aceștia fiind izolați într-o viziune separatistă, etnocentristă, impunându-li-se, practic, să vorbească între ei doar limba maghiară.

În ciuda tuturor semnalelor transmise de comunitatea românească de-a lungul timpului, unii reprezentanți ai comunității maghiare nu vor să accepte faptul că segregarea școlilor pe criteriu etnic va crea, în perspectivă, pentru copiii maghiari - și creează deja, vă asigur - un handicap deosebit de periculos în ceea ce privește dezvoltarea lor normală, într-o comunitate multiculturală cum este cea din Târgu Mureș. Acei părinți maghiari care acum acuză pe nedrept autoritățile române că urmăresc să desființeze Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureș vor culege personal, mai târziu, rodul otrăvit al ideilor lor de a împărți copiii în școli create strict pe criteriul limbii de predare. Copiii nu vor mai interacționa între ei, spiritul comunității multietnice, multiculturale se va estompa, și aceasta nu pentru că românii doresc.

Tocmai au trecut Sfintele Paști, comunitățile română și maghiară din Târgu Mureș au marcat în același timp Sfintele Sărbători, fiecare conform religiei - ortodoxă, greco-catolică, reformată, romano-catolică, unitariană - și fiecare la biserica de care aparține, însă în pace și liniște, în acest oraș care aparține ambelor comunități și practicanților tuturor religiilor menționate.

Autoritățile române nu urmăresc să prigonească pe niciun părinte sau elev maghiar, nu se dorește nicidecum ca profesorii, părinții și copiii acestora să aibă de suferit, nu se vizează sub nicio formă să se desființeze acest Liceu Romano-Catolic din Târgu Mureș. Ceea ce se dorește este ca această școală să se înființeze conform legii, iar nu prin tertipuri politicianiste și cu dispreț față de lege, așa cum, din păcate, s-a întâmplat. Cei care au greșit în această privință, în mod special politicieni mureșeni ai UDMR, în complicitate, din păcate, cu PSD, sunt conștienți de eroare, și tot de ei depinde soluționarea, în continuare, a situației create. Însă le este frică de oprobriul public al membrilor comunității pe care o reprezintă, mai mult decât de lege.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Deputat al PMP de Mureș, Marius Pașcan.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Tamara-Dorina Ciofu - declarație politică cu tema Înființarea liniei telefonice gratuite Tel-Verde, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru comunicarea situațiilor de urgență în care se află cetățenii români din străinătate;

O invit pe doamna doctor Tamara Ciofu.

Se pregătește domnul deputat Ovidiu Ganț.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Obiectul declarației politice de astăzi este "Înființarea liniei telefonice gratuite Tel-Verde, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru comunicarea situațiilor de urgență în care se află cetățenii români din străinătate".

Stimate colege,

Stimați colegi,

Având în vedere evenimentele care au avut loc cu ceva timp în urmă, în Italia, cu privire la abuzurile la care au fost supuși cetățenii români care au plecat să muncească, consider că trebuie să luăm măsuri imediate, cu aplicare pe termen lung, pentru toți cei care lucrează sau intenționează să facă acest lucru într-o țară străină.

Cu toate că reacția Guvernului condus de prim-ministrul Sorin Grindeanu a fost promptă, prin trimiterea de urgență, la fața locului, a ministrului pentru românii de pretutindeni, precum și a reprezentanților altor autorități din România - și deja s-au identificat soluții, cum ar fi: realizarea unui centru de sprijin și asistență pentru victimele traficului de persoane, cât și pentru cei susceptibili de a fi supuși acestui tip de trafic - consider că trebuie să facem mai mult.

Astfel, vă propun să susțineți proiectul de lege pe care l-am elaborat pentru rezolvarea situațiilor de acest fel.

Inițiativa legislativă presupune realizarea unei comunicări directe a cetățenilor români, cu domiciliul în România, care lucrează în străinătate, prin înființarea unei linii telefonice gratuite Tel-Verde pentru sesizarea situațiilor de urgență direct la Ministerul Afacerilor Externe.

Linia telefonică gratuită Tel-Verde 115, serviciu furnizat de Ministerul Afacerilor Externe, va asigura preluarea apelurilor de urgență de la cetățenii români cu domiciliul în România care lucrează în străinătate și transmiterea acestora către misiunile diplomatice și oficiile consulare din țările respective, în vederea asigurării unei reacții imediate, uniforme și unitare pentru soluționarea urgențelor de către autoritățile publice și organismele străine competente.

Prin această inițiativă se introduc noi metode de informare cu privire la drepturile cetățenilor români care pleacă să lucreze în străinătate, prin obligativitatea afișării de materiale informative la toate punctele de trecere a frontierei, precum și la agențiile de ocupare a forței de muncă care desfășoară activități de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate.

Totodată, proiectul legislativ prevede obligația agențiilor de ocupare a forțelor de muncă să introducă în contractele individuale de muncă, încheiate între angajatorul străin și angajatul cetățean român, informații privind modalitatea de apelare a liniei telefonice gratuite Tel-Verde și numărul de telefon.

În prezent, în cele mai multe cazuri, după ce are loc un eveniment în care este implicat un cetățean român care lucrează în străinătate, se creează, la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, o celulă ce criză pentru rezolvarea situației respective și pentru medierea comunicării între misiunile diplomatice sau oficiile consulare și autoritățile publice din țara respectivă. Însă, după rezolvarea situației, se închide și celula de criză.

De aceea, vă rog să susțineți acest proiect de lege prin care toți cetățenii români vor putea apela gratuit un număr de telefon, la care va răspunde un angajat al Ministerului Afacerilor Externe, care va analiza, direcționa și transmite operativ apelurile de urgență la misiunile diplomatice și oficiile consulare, care anunță apoi autoritățile competente din străinătate, în funcție de natura evenimentelor și de consecințele acestora, pe baza indexului incidentelor stabilite de structurile specializate, în soluționarea urgențelor din țara respectivă.

Vă mulțumesc.

Tamara Ciofu, deputat al PSD, Botoșani.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Ovidiu Victor Ganț - declarație politică: 25 de ani de la semnarea, la București, a Tratatului privind cooperarea prietenească și Parteneriatul în Europa între România și Republica Federală Germania;

Îl invit, în continuare, pe domnul deputat Ovidiu Ganț.

Se pregătește, de la Grupul PNL, domnul Gabriel Pirtea.

Tot la Grupul PNL, au depus declarații, în scris, domnul Ioan Balan și domnul Claudiu Răcuci.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Vă mulțumesc, stimate domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Pe 21 aprilie am sărbătorit 25 de ani de la semnarea, la București, a Tratatului privind cooperarea prietenească și Parteneriatul în Europa între România și Republica Federală Germania.

Acest eveniment a avut loc la Timișoara, orașul în care a început Revoluția Română din 1989, evenimentul istoric care a deschis calea pentru o Românie democratică.

Tratatul este foarte important în sine, dar și în contextul acelor ani, pentru că, după Revoluție, România a făcut pași înapoi sub regimul Iliescu. Trebuie amintit că, imediat după Revoluție, în ianuarie 1990, prietenii noștri germani și-au arătat susținerea pentru națiunea română. Guvernul Helmut Kohl a oferit gratuit curent electric, în valoare de 100 milioane de mărci, pentru ca populația României să nu înghețe în acea iarnă, iar mii de cetățeni germani, asociații, bisericile evanghelică și catolică au trimis convoaie de ajutoare în România. Din nefericire, au urmat primele alegeri în mai 1990, când postcomuniștii au câștigat, îndepărtând țara din nou de Occident. Ce a urmat, au fost mineriadele și Tratatul neratificat cu Uniunea Sovietică.

În această situație nefavorabilă pentru țara noastră, a apărut o rază de speranță. Ca urmare a prăbușirii Uniunii Sovietice, unii de la București au priceput că viitorul țării noastre nu poate fi legat decât de civilizația occidentală.

Cei care ne-au întins o mână de ajutor au fost tot partenerii germani. După ce deja în ianuarie 1990 ministrul federal de externe, Hans-Dietrich Genscher, fusese în România, inclusiv la Timișoara, acesta a semnat alături de omologul său român, Adrian Năstase, pe 21 aprilie 1992, Tratatul de prietenie, care ne leagă până astăzi.

Am convingerea că sintagma "Parteneriatul în Europa", conținută în titlu, nu a fost întâmplătoare. Guvernul Kohl știa de atunci că, odată cu reunificarea Germaniei, calea spre extinderea Uniunii Europene era deschisă și pentru fostele țări comuniste, inclusiv România. Prietenii noștri germani știau că locul României este în Uniunea Europeană și că vom fi parteneri apropiați în Europa.

Totodată, datorăm deciziei Guvernului Gerhard Schröder faptul că, începând cu 2002, cetățenii români au circulat fără vize în Uniunea Europeană, dar și încheierea la timp a negocierilor de aderare în decembrie 2004. Să subliniem aici eforturile fostului comisar Günter Verheugen în acest sens.

Mai mult decât atât, deși existau voci politice puternice care solicitau amânarea aderării României și Bulgariei la Uniunea Europeană cu un an, datorăm tot Germaniei faptul că aderarea s-a produs la termenul prevăzut, 1 ianuarie 2007, sub președinție germană a Uniunii Europene. Acest aspect are pentru mine valoare de simbol. Doamna cancelar, Dr. Angela Merkel, a fost aceea care, atunci când s-a cerut amânarea, a spus nu, citez: "Pacta sunt servanda".

Revenind la tratat, acesta a avut și prevederi de maximă importanță atât pentru minoritatea germană, cât și pentru politica țării noastre, în domeniul minorităților naționale, care este o adevărată poveste de succes a României democratice.

Aceste prevederi au avut urmări concrete, extrem de favorabile pentru comunitatea noastră, care a beneficiat de un sprijin enorm din partea celor două țări. De altfel, nimic din ceea ce am realizat nu ar fi fost posibil fără sprijinul României și Germaniei.

În egală măsură, țin să subliniez că activitatea Forumului Democrat al germanilor din România a fost spre binele întregii societăți din România, nu numai al minorității germane și totodată îndreptată spre extinderea și aprofundarea relațiilor dintre cele două țări. Cu atât mai regretabil este faptul că astăzi, la 25 de ani, unii reprezentanți ai mass-media, dar și ai PSD, ai ALDE și ai PMP calomniază și denigrează minoritatea germană și FDGR.

Aștept în continuare ca prim-ministrul Grindeanu să se delimiteze și să condamne public, în numele Guvernului pe care-l conduce, aceste afirmații.

Ca atare, la acest moment de bilanț, putem afirma cu convingere că Tratatul de prietenie româno-german reprezintă un mare succes pentru toate cele trei părți implicate: România, Germania și minoritatea germană din România.

De aceea, ca reprezentant al minorității germane în Parlamentul României, doresc să exprim în numele comunității noastre mulțumiri celor două parlamente, celor două guverne și tuturor persoanelor care ne-au sprijinit în decursul acestor 25 de ani.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Marilen-Gabriel Pirtea - declarație politică despre necesitatea realizării viitorului Muzeu Național al Revoluției din 1989, la Timișoara;

Domnul deputat Gabriel Pirtea.

Se pregătește doamna deputat Andreea Cosma, de la Prahova.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință.

Dragi colegi,

Proiectul cu care vin în fața dumneavoastră este acela al realizării viitorului Muzeu Național al Revoluției din 1989, la Timișoara.

Vin astăzi la tribuna Camerei Deputaților pentru a aduce în atenție necesitatea edificării viitorului Muzeu Național al Revoluției din 1989, la Timișoara.

Vă menționez că municipiul Timișoara, după cum se știe, a participat la competiția europeană pentru desemnarea Capitalei Culturale Europene, în 2021, în cadrul unuia dintre cele mai ambițioase proiecte culturale din Europa, printre cele mai cunoscute și mai apreciate acțiuni ale Uniunii Europene.

Inițiată în 1985, la inițiativa ministrului grec al culturii, Melina Mercouri, competiția a contribuit la dezvoltarea culturală, socială și economică a multor orașe și regiuni din Europa.

În septembrie 2016, juriul de experți independenți, responsabil cu evaluarea candidaturilor pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, a recomandat ca aceasta să-i revină orașului Timișoara, alegerea juriului considerând patru candidaturi în lista scurtă de orașe finaliste - Baia Mare, București, Cluj-Napoca și Timișoara.

Acest proiect, al Capitalei Europene a Culturii 2021, reprezintă pentru Timișoara și județul Timiș cea mai importantă provocare și totodată o oportunitate de după Revoluția din 1989, oferind o deschidere deosebită pentru modernizare și conectare la marile circuite economice și culturale europene. Este și un foarte bun prilej pentru Timișoara și prin Timișoara, prin conectarea orașului la circuitul european, România să fie mai vizibilă și mai bine susținută, în diferite condiții, prin acest proiect, Capitală Europeană a Culturii 2021, în Europa. Printre acestea se află și realizarea Muzeului Național al Revoluției din 1989, la Timișoara, ca obiectiv strategic și de mare specificitate pentru Timișoara, dar și finalizarea reabilitării Castelului Huniade, administrat de către Muzeul Național al Banatului.

În legătură cu aceste două mari priorități, îl rog pe ministrul culturii să-mi răspundă la următoarele întrebări:

Cum a planificat Ministerul Culturii și Identității Naționale proiectul realizării Muzeului Național al Revoluției din 1989 și care este contribuția ce trebuie să revină autorităților locale pentru ca acest obiectiv să fie realizat complet în perioada 2017-2020?

Cum va interveni Ministerul Culturii și Identității Naționale pentru reabilitarea Castelului Huniade, aflat în administrarea Muzeului Național al Banatului?

Care sunt deciziile pe care le-a luat Ministerul Culturii și Identității Naționale în legătură cu susținerea orașului Timișoara, în cadrul programului de pregătire a Proiectului Capitală Europeană a Culturii 2021, după nominalizarea la acest titlu?

Și, în final, care este planul de cooperare multianual pe care Ministerul Culturii și Identității Naționale îl are în vedere în parteneriatul cu orașul Timișoara, pentru o bugetare a contribuției guvernamentale la Proiectul Capitală Europeană a Culturii 2021, ca finanțare globală pe proiect unic, conform recomandărilor făcute Ministerului Culturii și Identității Naționale de către Juriul competiției europene, în condițiile în care, momentan, contribuția Guvernului României este zero la acest proiect.

Vă mulțumesc frumos.

Deputat Marilen-Gabriel Pirtea.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Andreea Cosma - declarație politică referitoare la Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Franța;

Domnul Florin Iordache:

Da.

O rog pe doamna deputat Andreea Cosma...

Se pregătește domnul deputat Nicolae Neagu, PNL.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Andreea Cosma:

Domnule ministru,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi are ca obiect "Primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța".

Desfășurat duminică, 23 aprilie, primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța a evidențiat principala problemă cu care se confruntă nu numai clasa politică franceză, ci și cea europeană în sens extins: lipsa de încredere a electoratului în soluțiile politice, dublată de inexistența unor lideri veritabili. Practic, niciunul dintre competitorii electorali nu a reușit să obțină în primul tur nici măcar un sfert din voturile celor prezenți la urne, și asta în condițiile în care Franța era cunoscută pentru un sistem politic bipartizan soft, cu două partide mari și altele care asigurau majoritatea parlamentară. Culmea este că așa-zisele partide mari nici nu au reușit să-și propulseze candidații în bătălia decisivă, capitulând în fața unei mișcări politice noi, neclar conturate ideologic, și a unui partid catalogat de foarte mulți ca fiind extremist.

Așa cum arată rezultatele oficiale, principala problemă a construcției europene nu este reprezentată de creșterea în expunere a mesajelor extremiste, în condițiile în care doamna Marine Le Pen nu a obținut decât aproximativ o cincime din numărul de voturi exprimate. Deficiența este mai subtilă și rezidă în aparenta lipsă de soluții politice, care este mascată adesea în spatele unor artificii electorale și de comunicare. De fapt, același lucru s-a întâmplat și în Marea Britanie, Brexit-ul producându-se cu largul concurs al Partidului Conservator. Deci amenințarea rezidă în preluarea proiectului eurosceptic de către partidele tradiționale care nu se află în zona de extremă. Abia atunci riscul derapajului atinge cote de alarmă.

Nu în ultimul rând, trebuie înțeles că actuala situație politică europeană, marcată de ascensiunea partidelor eurosceptice, are cauze generale, independente de specificitățile naționale: pe de o parte, criza economică începută în 2007, ale cărei reverberații sunt resimțite încă, mai ales pe fondul faptului că o parte a populației europene este dezamăgită de rezultatele reformelor structurale operate în ultimii 10 ani; pe de altă parte, într-o eră a comunicării și a diversificării accesului la informații, erodarea imagologică a politicienilor se produce mai rapid și mai puternic.

De aceea, vedem peste tot în Europa partide politice noi, cu abordări de nișă sau diferite de încadrările politologice clasice.

Sigur că, dată fiind susținerea necondiționată a României față de Proiectul european, o victorie a lui Emmanuel Macron este dezirabilă chiar dacă nu există o filiație doctrinară evidentă, alta decât apartenența în Guvernul actualului președinte socialist, domnul Francois Hollande. Opțiunea este destul de simplă, dar demonizarea excesivă a alternativei face rău înțelegerii fenomenelor sociale profunde. Aduce cumva aminte de ceea ce s-a întâmplat în timpul campaniei din SUA, când candidatul de atunci, Donald Trump, era descris în termeni extrem de depreciativi, nu neapărat cu argumente solide, ci din simpla rațiune că părea să aibă șanse reduse de a obține victoria.

În final, aș dori să constat un lucru: ne concentrăm foarte mult atenția asupra dezbaterii extremism versus europenism atunci când decriptăm alegerile din Franța. Și, făcând asta, pierdem din vedere faptul că Franța nu este o simplă anexă a UE, ci unul dintre părinții construcției europene.

De aceea, astăzi, când se împlinesc 12 ani de la ceremonia semnării, în Luxemburg, a Tratatului de Aderare a României și a Bulgariei, mi-aș dori ca raportările factorilor de decizie în ceea ce privește politica externă a României să se concentreze mai mult pe Franța în sine. Pentru asta trebuie să existe un proiect de conlucrare bilaterală mai susținută. România este, totuși, o țară francofonă și pare că a uitat acest lucru.

De aceea, speranța mea este că, indiferent de rezultatul final al alegerilor prezidențiale de la Paris, chiar dacă este de dorit o victorie a domnului Macron, se vor face pași importanți spre reînnodarea relațiilor dintre noi și francezi.

Mulțumesc.

Deputat al PSD Prahova, Andreea Cosma.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Nicolae Neagu - declarație politică: Sistemul impozitării gospodăriilor - piatră de moară la gâtul ANAF;

Domnul Nicolae Neagu.

Se pregătește domnul Robert Turcescu, Grupul PMP.

Domnii deputați Ibram Iusein și Varujan Pambuccian au depus în scris.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi: "Sistemul impozitării gospodăriilor - piatră de moară la gâtul ANAF".

Modificările la Codul fiscal, pregătite de Guvernul Grindeanu, referitoare la implementarea sistemului de taxare pe gospodării, complică semnificativ procedura de declarare și colectare a veniturilor la bugetul de stat.

Greul va cădea pe ANAF: va fi capabil Fiscul să gestioneze aceste schimbări, câtă vreme nu se descurcă nici măcar în sistemul simplu de astăzi? Întrebarea este justificată în condițiile în care, astăzi, ANAF înregistrează una dintre cele mai slabe performanțe din Uniunea Europeană, ca nivel de încasare a taxelor și impozitelor, iar relația cu contribuabilul român este marcată de un lung șir de gafe și erori.

Ce se întâmplă cu Proiectul de reformă al ANAF, extins pe încă doi ani din cauza ritmului lent de implementare, cel prin care Ministerul Finanțelor Publice a deschis un credit la Banca Mondială, de 91,8 milioane de dolari, începând cu 2013, cu care urma să se restructureze, reformeze și să se dezvolte ANAF? Va continua sau nu? Sau vor fi făcute modificări, în contextul în care ANAF ar trebui să-și reorganizeze întreaga logistică, până la 1 ianuarie 2018, în contextul noii filosofii bugetare anunțată de Ministerul Finanțelor Publice, și care ar dori să reintroducă, după modelul guvernării Năstase, impozitul pe venitul global?

Cum se va mări procentul fondurilor accesate la programul angajat de ANAF cu Banca Mondială, în aceste noi condiții, când, la 1 ianuarie 2017, autoritățile române au accesat doar 15,57 milioane de dolari din totalul celor 91,8 milioane de dolari?

Și mai ales, pot instituțiile guvernamentale, responsabile cu implementarea acestei noi filosofii bugetare, să asigure deficitul de peste 30.000 de consultanți fiscali, care ar trebui acoperiți până la data de 1 ianuarie 2018, ținând cont că noul proiect de impozitare a gospodăriilor vorbește de un număr de 35.000 de consultanți fiscali arondați celor aproximativ 7 milioane de gospodării, în timp ce astăzi, potrivit statisticilor Camerei Consultanților fiscali, există 4.121 consultanți fiscali - persoane fizice active, și 461 societăți de consultanță fiscală active.

Pe acest subiect sunt mult mai multe întrebări la care Guvernul, Ministerul Finanțelor Publice și ANAF-ul ar trebui să răspundă.

Rămâne însă, din păcate, marele adevăr, cel pe care noi, Partidul Național Liberal, Președintele Klaus Iohannis, instituții financiar-bancare, mondial-europene, experți din cadrul Comisiei Europene și mulți analiști politici l-au spus încă de la proiecția bugetului de stat pe 2017 a Guvernului Grindeanu, și anume că estimarea de 5,2% a creșterii economice a fost făcută doar ca să acopere promisiunile electorale ale PSD-ului și că pe parcursul exercițiului bugetar, în ciuda angajamentelor, Guvernul va fi nevoit să modifice din mers filosofia bugetar-fiscală.

Și iată sarabanda instabilității bugetar-fiscale, în fază de început, cu erori care vor costa populația României!

Deputat al PNL de Sibiu, Nicolae Neagu.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Robert-Nicolae Turcescu - declarație politică despre nevoia implementării unor reglementări în domeniul alpinismului din România;

Domnul Robert Turcescu.

Se pregătește doamna deputat Mihaela Huncă.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Bună dimineața, stimați colegi!

Am aflat cu toții, la finalul săptămânii, despre tragedia în urma căreia doi copii alpiniști au decedat. Acum, în special în mediul online și în emisiunile TV, suntem martorii căutării vinovaților. Salvamontiștii susțin că și-au făcut datoria, au comunicat din timp riscul de avalanșă și, alături de mulți alții, dau vina pe alpiniștii care s-au aventurat pe traseul recomandat, doar pe perioada verii, spre Vârful Peleaga.

Cred că, în acest caz, e târziu să căutăm vinovați. Doi copii și-au pierdut viața, iar acest lucru nu mai poate fi schimbat. Putem însă să prevenim astfel de cazuri. Consider că trebuie implementate niște proceduri clare, astfel încât traseele pe care există riscuri de avalanșă sau alte pericole să fie închise pe perioade limitate de timp. Mai mult, traseele montane ar trebui supravegheate, iar persoanele care vor dori să le parcurgă ar trebui să fie lăsate să o facă doar dacă sunt echipate corespunzător. În plus, consider că ar trebui introdusă obligativitatea legală a fiecărui grup de alpiniști de a-și anunța componența la Salvamont, precum și detalii despre traseul pe care doresc să îl parcurgă.

De asemenea, e timpul să vorbim și despre modul în care copiii fac performanță în alpinism. Avem nevoie ca specialiștii să stabilească exact limita de vârstă pe care copiii din țara noastră trebuie să o aibă pentru a urca anumiți munți. România este una dintre puținele țări care nu au astfel de reglementări, țările occidentale impunând limita de minimum 18 ani nu doar în cazul concursurilor oficiale, ci și în cazul ascensiunilor care nu fac parte din concursurile oficiale.

Muntele nu își cere tributul. Pe munte se moare, de cele mai multe ori, din cauza lipsei de echipament, a traseelor greșit alese, a lipsei de experiență. E timpul să reglementăm alpinismul, apelând la experiența profesioniștilor din domeniu. Este singura modalitate prin care cele mai multe astfel de cazuri pot fi evitate.

Vă mulțumesc.

Deputat al PMP, Robert-Nicolae Turcescu, Circumscripția nr. 14, Constanța.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Mihaela Huncă - declarație politică ce are ca obiect Îndreptarea inechităților Guvernului Cioloș, prin recalcularea chiriilor ANL;

Doamna deputat Mihaela Huncă.

Se pregătește domnul deputat Daniel Gheorghe, Grupul PNL.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Mihaela Huncă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Obiectul declarației politice: "Îndreptarea inechităților Guvernului Cioloș, prin recalcularea chiriilor ANL".

Guvernul PSD-ALDE își respectă promisiunile față de alegători, însă acest lucru nu este de ajuns. Atât Executivul, cât și noi, parlamentarii, trebuie să îndreptăm toate inechitățile și erorile pe care guvernarea Cioloș ni le-a lăsat moștenire. Cel mai grav este faptul că în fiecare zi identificăm câte o problemă generată de fostul Guvern, iar cetățenii sunt cei care trebuie să suporte aceste consecințe.

În acest sens, vă aduc la cunoștință că Hotărârea nr. 251/2016, prin care se stabilesc Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 152/1998, prin înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, a condus la creșterea de 10-12 ori a chiriilor pentru apartamentele închiriate de tineri, de la stat.

De aceea, noi, parlamentarii PSD, am adunat toate memoriile primite de la primari și cetățeni și le-am înaintat Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În scurt timp, după sesizările noastre, Guvernul a aprobat un proiect legislativ, prin ordonanță de urgență, care prevede chirii mai mici pentru tinerii care închiriază locuințe ale ANL. Chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse, care beneficiază de locuințe de la ANL, au fost diminuate și vor fi calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe membru de familie.

În același timp, prin actul normativ adoptat de Executiv s-au redus cheltuielile de administrare, întreținere și reparații, de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcției la maximum 0,8% din valoarea de înlocuire a acesteia.

De asemenea, coeficientul specific rangului localității s-a extins între 0,6, specific satelor, și 1 pentru București. Coeficientul de venit a scăzut la 0,8 pentru chiriașii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie.

Prin noua lege s-au ponderat chiriile și cu un coeficient care ține cont de anul de recepție al blocului ANL, care variază între 0,85 pentru imobilele construite până la finalul anului 2004 și urcă la 1 pentru cele ridicate începând cu 2016.

Așadar, cel mai important lucru este faptul că întreaga coaliție de guvernare, atât parlamentarii, cât și miniștrii de la PSD și ALDE sunt interesați să rezolve problemele reale cu care se confruntă cetățenii și, în egală măsură, să îndeplinească promisiunile pentru care au primit votul de încredere al românilor.

Vă mulțumesc.

Mihaela Huncă, PSD Botoșani.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Andrei Daniel Gheorghe - declarație politică: Impozitul pe gospodărie, o aberație politică;

Domnul deputat Daniel Gheorghe.

Se pregătește doamna deputat Elvira Șarapatin, de la Gorj.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Astăzi voi vorbi despre impozitul pe gospodărie, o aberație politică.

Impozitul global, zis și pe gospodărie, este o propunere guvernamentală cu impact macroeconomic, profund defavorizant, prin care se ajunge la o reintroducere indirectă a impozitului progresiv și care afectează atât gradul de capitalizare, cât și consumul la nivelul contribuabililor individuali. PSD ar face mult mai bine să susțină proiectul de lege inițiat de PNL, anul trecut, care vizează aplicarea în România a directivei europene cu privire la impozitarea veniturilor acolo unde sunt acestea produse de companii. Văd că există deja un obicei al guvernărilor recente în a refuza să înțeleagă faptul că bunăstarea țării și a cetățeanului este rezultatul vitezei și al volumului cu care circulă capitalurile la nivelul pieței economice naționale.

Dacă se va ajunge la acest experiment periculos, pe care nu înțeleg de ce îl tot agită Guvernul PSD, rezultatele vor fi evidente: birocratizarea financiară la un nivel de tip neofanariot, plafonarea și reducerea veniturilor cetățenilor și incapacitatea micilor investitori, creșterea exponențială a evaziunii fiscale, anularea efectelor macroeconomice ale cotei unice și înlocuirea sa cu un amestec de impozit progresiv mascat cu impozitul forfetar de tristă amintire. La toate acestea, adăugăm faptul că nu vor crește veniturile bugetare, deoarece cheltuiala cu angajarea consultanților fiscali, cei 35.000 preconizați, dublată de scăderea micilor investiții și creșterea naturală a evaziunii vor avea un impact negativ.

Cred că PSD, dacă bugetul public gestionat de Guvern are nevoie de bani, ar trebui sa facă dreptate, punând în aplicare - precum a cerut PNL, care a inițiat și un proiect de lege în această direcție - actul normativ care impozitează venitul companiilor străine aici, unde este obținut, și de unde, din lacunele legislative și din marea lașitate politică a mai multor guverne succesive, este externalizat masiv anual.

PSD se pare că a uitat de faptul că în campania electorală a promis că va ține cont de această solicitare, care poate avea efecte majore în beneficiul creșterii veniturilor anuale la bugetul de stat cu aproximativ 8-10 miliarde de euro anual, în medie.

De asemenea, o altă temă de care se ferește guvernarea PSD-ALDE o reprezintă renegocierea nivelului redevențelor la hidrocarburi, temă sensibilă de care guvernele României de eschivează în mod sistematic de câțiva ani și care, în cazul unei renegocieri avantajoase, ar putea crește încasările bugetare cu până la peste două miliarde de euro anual, în medie. Presiunea pusă pe cetățean și pe întreprinzătorul autohton va avea efectul advers celui dorit și va afecta direcțiile macroeconomice ale României, contribuind la stagnarea fluxurilor financiare pe piața internă și la o formă de recesiune a bunăstării individuale.

Una dintre cele mai mari greșeli comise de România în istoria recentă, de unde descoperim resorturile adânci care duc la excesele fiscale, a reprezentat-o privatizarea nejustificată a unor monopoluri de stat, precum distribuția de utilități, gaze ori cea de curent electric unor companii franceze ori italiene care scot, după ce au preluat infrastructura realizată de stat ori de administrații locale, uneori fără răscumpărare, miliarde de euro anual, care ies din circuitul economic intern și sunt una dintre cauzele lipsei de capital pe piața românească.

Nu mai zic de jocurile geoeconomice rusești din zonă, care, de regulă, trec prin Austria spre România. Senzația mea este că PSD, prin acest impozit pe gospodărie, care, practic, neagă economia reală, a capitulat în fața unor interese economice de monopol care au fost și rămân piedica dezvoltării sănătoase a României.

Dar e mai ușor să pui o greutate pe bunul contribuabil decât să recuperezi banii pierduți de la cei rău-platnici!

Daniel Gheorghe, deputat al Partidului Național Liberal, județul Ilfov.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Elvira Șarapatin - declarație politică: Turismul din Gorj, promovat prin unități licențiate;

Doamna deputat Elvira Șarapatin.

A depus, în scris, și domnul deputat Aurel Căciulă.

Se pregătește doamna deputat Roberta Anastase, de la Ploiești.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Elvira Șarapatin:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

"Turismul din Gorj, promovat prin unități licențiate".

Vreau să salut demersul Ministerului Turismului, de a publica lista cu unitățile de turism care nu sunt clasificate, și acest lucru este în beneficiu pentru turiștii care doresc să își rezerve din timp locul, în locațiile din țară sau din străinătate, pentru a-și petrece vacanțele de vară sau de iarnă.

De asemenea, doresc să accentuez și să apreciez demersul ministrului turismului, cerând un termen destul de scurt pentru depistarea unităților turistice care nu au certificate de clasificare și, astfel, turiștii, și mai ales cei care obțin tichetele de vacanță, vor beneficia de acest lucru.

Fiind din județul Gorj, vreau să aduc, să fac un elogiu, de fapt, Stațiunii Rânca, care cuprinde, sigur că da, și Transalpina, un loc minunat și un loc de poveste, care, din păcate, a fost cam gol de Sărbătorile Pascale, și care, prin demersul făcut de Ministerul Turismului, eu sper că atât vara, cât și iarna va beneficia de prezența unui număr mare de turiști.

De asemenea, județul Gorj mai are și beneficiază de Stațiunea Săcelu, cu ape de tratament pentru bolile reumatismale și nu numai; orașul Târgu-Jiu, care cuprinde Complexul brâncușian - "Poarta Sărutului", "Masa Tăcerii", "Coloana Infinitului"; de asemenea, în județ avem localitatea unde s-a născut marele Brâncuși; avem Tismana, cea mai veche mănăstire din țară.

În felul acesta, sper ca în termen de câteva luni, oferit de Ministerul Turismului, legat de lista cu unitățile care nu sunt clasificate și licențiate, să fie redus, pentru ca românii să-și poată stabili din timp locațiile în care să-și petreacă vacanțele de vară.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Elvira Șarapatin, deputat în Circumscripția nr. 20, Gorj.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Roberta Alma Anastase - declarație politică despre poluarea din municipiul Ploiești;

Doamna deputat Roberta Anastase.

Vă rog, doamnă deputat.

Se pregătește Petru Movilă, de la Iași.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi,

Acum mai bine de o lună de zile veneam în fața dumneavoastră pentru a vă atrage atenția asupra unei situații extrem de grave cu care se confruntă ploieștenii. Este vorba de poluarea accentuată, o situație care nu durează de puțin timp, ci chiar de ani de zile.

De atunci și până acum s-a petrecut un singur eveniment notabil. A fost schimbat ministrul mediului, la care făceam atunci apel în declarația politică, cerându-i sprijinul pentru a-și implica instituțiile subordonate în rezolvarea problemei poluării din Ploiești. Domnul Daniel Constantin fiind înlocuit cu o ploieșteancă, cu doamna Grațiela Gavrilescu, aflată la al doilea mandat în fruntea Ministerului Mediului.

În Ploiești, în toată această perioadă, avem toate semnalele că poluarea a crescut ca intensitate. Aproape că nu este zi în care ploieștenii să nu apeleze la Dispeceratul Primăriei, să nu sune la numărul de urgență 112 sau la Garda de mediu, reclamând mirosuri puternice, de compuși chimici.

De asemenea, nu este zi în care să nu apară în presa prahoveană articole despre depășirile pragurilor maxime admise, la noxe precum benzen, toluen sau despre mirosul puternic de sulf.

Ca parlamentar de Ploiești, nu există zi, de asemenea, în care să nu primesc în audiență oameni care să-mi spună, nici mai mult nici mai puțin, că le este realmente teamă să mai lase geamurile deschise din cauza mirosurilor extrem de puternice.

Mi-aș fi dorit, sincer vă spun, să nu fie nevoie să vin astăzi în fața dumneavoastră pentru a face apel la doamna ministru Grațiela Gavrilescu să-și facă treaba - și asta dintr-o rațiune relativ simplă. Doamna ministru este ploieșteancă, trăiește în Ploiești și mi-e greu să cred că are, așa, o bulă din care respiră aer curat în Ploiești.

Cu toate acestea, din păcate, până în acest moment, nu a existat nicio reacție a dumneaei în ceea ce privește o acțiune clară a Ministerului Mediului, o implicare clară a Ministerului Mediului în rezolvarea problemei poluării din Ploiești.

De aceea, dragi colegi, permiteți-mi, în fața dumneavoastră, să vin și să-i solicit doamnei ministru să-și pună la treabă instituțiile subordonate dumneaei, pentru a încerca, împreună, să diminuăm, cu administrația locală, poluarea din Ploiești.

E o situație gravă și mai puțin o declarație politică.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Petru Movilă - declarație politică intitulată Uite Centura, nu e Centura!;

Domnul Petru Movilă.

În continuare, îl invit pe domnul Marius Budăi să se pregătească.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Movilă:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația politică se numește "Uite Centura, nu e Centura!".

Stimate domnule președinte,

Stimați colegi,

La discutarea propunerii de buget pentru anul 2017, județului Iași i-a fost alocată, din bugetul Ministerului Transporturilor, suma de 152 de milioane lei pentru finalizarea proiectului variantei de trafic greu a șoselei de centură a municipiului Iași.

Cu toate acestea, în urmă cu aproximativ două săptămâni, ministerul a revenit asupra acestui subiect și a explicat că, deși în Legea bugetului de stat pe acest an era cuprinsă finanțarea acestui obiectiv, prin credite de angajament, la acest moment nu mai există fondurile necesare pentru finalizarea proiectului menționat.

Stimate domnule președinte,

În aproximativ două luni de zile, unul dintre cele mai importante obiective de investiții pentru municipiul Iași a dispărut din bugetul pentru anul 2017, prevedere bugetară prevăzută clar în Legea nr. 6/2017, care a intrat în vigoare în data de 20 februarie a anului în curs.

Nu cred că mai este necesar să vă precizez importanța, necesitatea și oportunitatea acestui tronson de drum pentru ieșeni. Datorită creșterii volumului de trafic din zona municipiului Iași, realizarea unei variante de ocolire destinate traficului greu a devenit un obiectiv vital pentru unul dintre cele mai mari orașe din țară.

Totuși, chiar și în aceste condiții, finanțarea necesară pentru finalizarea șoselei de centură a municipiului Iași a dispărut din bugetul Ministerului Transporturilor, fără nicio explicație logică din partea reprezentanților acestui minister.

De asemenea, stimați colegi, vreau să aduc în atenția dumneavoastră și faptul că, pentru anul 2017, județul Iași nu a primit nicio alocare semnificativă de la bugetul de stat. Singura investiție de anvergură care a fost în atenția Guvernului Grindeanu a fost fix această șosea de centură, care ulterior s-a dovedit a fi praf în ochii locuitorilor județului Iași.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Solicit Guvernului Grindeanu să trateze cu seriozitate acest subiect.

Solicit să oferiți tuturor ieșenilor un punct de vedere referitor la situația volatilă a șoselei de centură a municipiului Iași, precizând clar de ce în februarie 2017 erau identificate ca sursă de finanțare credite de angajament în valoare de 152 de milioane lei, iar acum, în 20 aprilie 2017, aceste fonduri nu mai sunt disponibile.

Pe lângă o simplă explicație de bun-simț, solicit ca Ministerul Transporturilor să găsească din nou banii pentru șoseaua de centură a municipiului Iași, la fel de ușor cum i-au făcut pierduți.

Vă mulțumesc.

Deputat de Iași, Petru Movilă.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Marius-Constantin Budăi - declarație politică intitulată Evoluția economiei românești este confirmată și de instituțiile financiare internaționale;

Domnul Marius Budăi.

Și îl invit, în continuare, să se pregătească, pe domnul Dumitru Oprea, tot de la Iași.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Obiectul declarației politice de azi: "Evoluția economiei românești este confirmată și de instituțiile financiare internaționale".

Stimați colegi,

Cu toate criticile la care am fost supuși, atât noi, parlamentarii PSD, dar mai ales Guvernul Grindeanu, cu privire la măsurile pe care le-am adoptat în primele trei luni de guvernare, constatăm că evoluția economiei românești este confirmată și de instituțiile financiare internaționale.

Astfel, ultima prognoză a Fondului Monetar Internațional arată că economia României avansează cu 4,2%, FMI revizuind în acest mod prognoza de creștere pentru economia României, de la 3,8, la 4,2%. În pofida revizuirii pozitive, ritmul de creștere anticipat de FMI este mai lent, comparativ cu proiecțiile Guvernului Grindeanu, conform cărora economia românească va avansa cu 5,2%.

Pentru noi, nu este nicio surpriză că FMI și-a îmbunătățit estimarea privind creșterea economică din acest an. Așa au făcut în fiecare an: au plecat inițial cu estimări pesimiste, iar în final au ajuns la cifrele estimate inițial de guvernele noastre. De fiecare dată, experții FMI s-au înșelat cu privire la creșterea economică a României.

Economia națională va crește în acest an cu 5,2%, așa cum anticipăm noi, parlamentarii PSD, și Guvernul Grindeanu, susținut și de parlamentarii ALDE, pe baza informațiilor venite de la Comisia Națională de Prognoză. Comisia Națională de Prognoză va publica în scurt timp o prognoză revizuită, în creștere, privind Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2017, o valoare mai mare decât cea estimată în Programul PSD, ceea ce arată că estimările noastre au fost destul de prudente.

Semnalele economice din primele luni ale acestui an confirmă din plin prognoza de creștere. Vorbim despre creșterea investițiilor private în economie, de crearea de noi locuri de muncă, de creșterea producției industriale, de optimismul angajatorilor. Sunt indicatori importanți că economia României va fi pe plus. Nu are cum să fie altfel, dacă noi, în fiecare lună, luăm măsuri prin care creștem veniturile populației și scădem taxele și impozitele.

Modificările care vor fi promovate în perioada următoare de Guvern la Codul fiscal urmăresc nu doar o mai bună colectare a veniturilor la bugetul public, dar și o împărțire echitabilă a poverii fiscale. Cei cu venituri mici vor fi protejați, așa cum ne-am angajat în Programul de guvernare, însă companiile vor avea un spațiu fiscal pentru a crea locuri de muncă mai bine plătite.

Cheltuielile ce vor fi deduse încurajează un comportament social responsabil în domeniul asigurărilor, sănătății, educației și culturii.

Un alt obiectiv important al Guvernului este fiscalizarea economiei, în principal în sectoarele la care acum este evaziune mare, de exemplu la colectarea TVA și a accizelor. Cetățenii vor fi motivați să ceară bonuri fiscale pentru toate plățile, pentru a-și diminua impozitele. Astfel, se va fiscaliza o bună parte a economiei și vor crește mult veniturile din TVA și accize.

Noi, cei de la PSD, vrem ca în 2020, după implementarea integrală a Programului de guvernare, România să fie recunoscută, la nivel internațional și european, ca țară cu mână de lucru înalt calificată și cu un mediu de afaceri predictibil și favorabil investițiilor.

Vă mulțumesc.

Deputat de Botoșani, Marius-Constantin Budăi.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Dumitru Oprea - declarație politică intitulată De la necuvinte, la neproiecte ale PSD;

Îl invit pe domnul deputat Dumitru Oprea.

Se pregătește Florinel Stancu, de la PSD.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Oprea:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația politică de astăzi are un titlu, zic eu, destul de sugestiv față de vremurile trăite: "De la necuvinte, la neproiecte ale PSD".

Eu vin din țara necuvintelor, a lui Nichita Stănescu, țara "Râsu'-plânsului", și trăiesc într-o țară guvernată pe filosofia oltenească, reprezentată de oameni de seamă și invoc folclorul popular oltenesc, sub forma arhicunoscută - "Foaie verde băț, n-ai de lucru, fă-ți!" și varianta destul de recunoscută, provocată de irepetabilului Marin Sorescu - "De-a v-ați vațelea!". Cu ocazia aceasta, este și motiv să invoc neguvernarea ca fiind unul dintre necuvintele cu care românii s-au obișnuit.

Dar românii dau curs acestei variante de neguvernare și am să dau doar două exemple: câteva săptămâni de zile, pe principiul "Foaie verde băț, n-ați de lucru, fă-ți!", guvernarea care se află sub controlul oricum al lui Liviu Dragnea, a dat de lucru românilor și vă invoc doar două povești despre proiecte de lege - cea privind salarizarea unitară și, a doua, despre impozitul pe gospodărie sau impozitul global.

Nu este de vină Liviu Dragnea, ci de vină este poporul, care se încadrează în categoria aceea a păreriștilor, pentru că proiectele de lege nu au fost ... nu au fost decât niște povești despre niște proiecte de lege, iar românii, chiar și în declarațiile de astăzi, ați observat cum comentează niște neproiecte ale PSD. Am înțeles că Proiectul Legii privind salarizarea unitară este pe site-ul Parlamentului și de acum se poate aborda, ca atare.

Dar este o probă și de înțelepciune a celor care se joacă de-a guvernarea, prin neguvernare, înțelepciunile celor care vin la microfonul Parlamentului și vorbesc despre o astfel de variantă, în care proiectele există, dar lipsesc cu desăvârșire.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Florinel Stancu - declarație politică despre sistemul de sănătate;

Domnul Florinel Stancu și se pregătește doamna deputat Tudorița Lungu, de la PNL.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florinel Stancu:

Bună dimineața!

Stimate domnule președinte de ședință,

Astăzi voi vorbi despre sistemul de sănătate.

Părerea mea este că un corp sănătos este produsul unei minți sănătoase, iar un sistem de sănătate mai bun înseamnă acțiuni concrete: spitale renovate, aparatură modernă, medici bine plătiți, programe de prevenție și promovare a sănătății.

Câte puțin din aceste lucruri s-au întâmplat în municipiul Craiova în ultimii patru ani. Sănătatea a fost o prioritate în mandatul doamnei Lia Olguța Vasilescu. Trei spitale au fost reabilitate și unul nou este gata pentru a fi dat în exploatare. Eu nu adaug, nu comentez, ci doar redau ce a reușit să facă un om care și-a dorit cu adevărat schimbarea pentru cetățeni.

În anul 2013, Primăria Craiova a demarat formalitățile pentru construcția unui spital municipal la standarde europene, iar din luna iunie anul curent craiovenii se vor putea trata în el. În plus, Clinica Medicală 1 a Spitalului Filantropia din Craiova a fost reabilitată în totalitate. Aceasta tratează anual 3.000 de persoane din Dolj, dar și din celelalte județe ale Olteniei.

Secția de copii a Spitalului de Boli Infecțioase "Victor Babeș" arată ca în Occident, după ce autoritățile locale au hotărât să investească în ea. Iar exemplele pot continua. Ele sunt realizări incontestabile.

Doamna primar nu a stat la discuții, nu a așteptat ajutoare de la București, ci pur și simplu a investit în infrastructura de sănătate și a demonstrat că autoritățile locale pot să schimbe lucrurile în bine. Toate orașele mari au posibilitatea să facă la fel. Asta înseamnă că-ți pasă de soarta oamenilor.

În același timp, Ministerul Sănătății are nevoie de ajutorul nostru. Echipa de acolo trebuie să rezolve problema asigurării cu medicamente, a vaccinării, și să continue schimbările din sistem fără abateri. Guvernul, în ansamblul său, trebuie să demareze cât mai rapid construcțiile spitalelor regionale.

Așa chiar, nu vom mai lăsa niciun argument credibil contestatarilor de serviciu care se mulțumesc doar să se întreacă în acuzații fără rezultate.

Vă mulțumesc.

Florinel Stancu, deputat al PSD, Dolj.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Tudorița Lungu - declarație politică intitulată 22 aprilie - Ziua Pământului;

O invit pe doamna deputat Tudorița Lungu, Grupul PNL.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Doamna Tudorița Lungu:

Domnule președinte de ședință,

Dragi colegi,

Declarația mea de astăzi se intitulează "22 aprilie - Ziua Pământului".

De aproximativ o jumătate de secol, ziua de 22 aprilie este dedicată manifestărilor legate de protecția mediului, avându-se în vedere prin acestea un viitor mai verde, mai puțin poluat.

Ziua internațională a Planetei Pământ, așa cum este cunoscut acest eveniment, marchează în fiecare an necesitatea conștientizării și responsabilizării oamenilor de a proteja Planeta.

Atitudinea fiecărei persoane față de mediul înconjurător, interesul și respectul exprimat prin diverse activități trebuie să devină o constantă și un mod de viață, schimbările climatice reprezintă o realitate dură, cu ale cărei efecte se confruntă deja un număr mare de oameni.

Ținând cont de gravitatea manifestărilor climei, mulți specialiști declară la unison că schimbările climatice reprezintă un risc al securității naționale.

Stimați colegi,

Nu întâmplător, educația pentru mediu și climă a fost sloganul manifestărilor de anul acesta, în care punctează și momentul de plecare al campaniei de educație la nivel mondial pentru mediu și climă, în următorii trei ani.

În 2020 se vor împlini 50 de ani de la prima celebrare a Zilei Pământului.

Prin informare se produce schimbarea și este nevoie, mai mult ca oricând, de o schimbare la nivel de valori și atitudini, pentru a salva Planeta Pământ.

Vă mulțumesc frumos.

Tudorița Lungu, deputat al PNL, Bacău.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Vasile Cîtea - declarație politică cu titlul Moldova merită autostrada către Vest!;

Nemaifiind alți colegi care...

(Domnul deputat Vasile Cîtea dorește să-și prezinte declarația politică.)

Păi, a depus-o în scris! M-ați anunțat... Domnul Vasile Cîtea...

Bun. Te rog, Vasile, dar am fost anunțat de la...

Te rog, citește-o, dacă vrei! Dar am anunțat la început că tu ai depus-o în scris. N-am o problemă!

Te rog, poți s-o și citești!

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Cîtea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cu îngăduința dumneavoastră astăzi vă voi prezenta declarația politică intitulată "Moldova merită autostrada către Vest!".

Dragi colegi,

De ani de zile, locuitorii din cele opt județe ale Moldovei așteaptă să vadă că oamenii din fruntea țării se țin de promisiunile făcute în campaniile electorale și demarează construirea autostrăzii Est-Vest. După atâția ani de așteptare, recentele declarații ale ministrului transporturilor sunt încurajatoare pentru oamenii din Moldova. Autoritățile guvernamentale par a fi hotărâte în ceea ce privește construcția autostrăzii Ungheni-Iași-Târgu Mureș.

Așa cum au atras atenția numeroși parlamentari, această lucrare de infrastructură rutieră are o importanță deosebită, în contextul principiului dezvoltării regionale pe care îl promovează Uniunea Europeană. Autostrada a fost inclusă și în MasterPlanul General de Transport al României și urmează să deservească populația a opt județe din regiunea de est a României, regiune aflată la granița Uniunii Europene, dar și a NATO, fapt care îi conferă o poziție strategică.

Mai mult, oficiali ai Uniunii Europene au insistat, de nenumărate ori, pe lângă oficialii de la Palatul Victoria în ceea ce privește construcția de autostrăzi corespunzătoare capetelor de rețele TEN-T-Coridorul IV și Coridorul IX Pan European, iar Autostrada Ungheni-Iași-Târgu Mureș se încadrează pe aceste cerințe.

În acest moment, există valori de trafic foarte ridicate între Moldova, ca regiune istorică a României și Ardeal, actualele căi de rulare neputând asigura o viteză de trafic decentă. Tocmai din cauza lipsei de infrastructură rutieră, investitorii străini preferă să se oprească în cercul arcului carpatic atunci când este vorba despre investiții în România, ceea ce a adâncit foarte mult decalajul de dezvoltare între cele două zone istorice.

Suntem convinși că de această dată scrisoarea celor 74 de parlamentari din mandatul trecut, printre care și parlamentari din alte județe decât cele ale Moldovei, nu va fi ignorată de autoritățile guvernamentale ale României, care vor depune toate diligențele pentru accelerarea procedurilor privind construcția efectivă a acestui obiectiv strategic.

Înțelegem că anumiți investitori străini consideră prioritare pentru ei alte lucrări de infrastructură rutieră, fapt cu care noi putem fi de acord parțial, însă credem că acest Guvern social-democrat va ține cont nu numai de interesul prioritar al unor investitori, ci și de interesul cetățenilor din cele opt județe ale regiunii istorice Moldova, cetățeni care și-au pus toată încrederea în Guvernul social-democrat.

Dragi colegi,

Eu cred că a trecut timpul vorbelor, al promisiunilor și ar trebui să trecem la fapte. Moldova și Ardealul au nevoie de o autostradă care să le lege, au nevoie de o infrastructură rutieră modernă, care să le facă atractive pentru investitori și care să le ajute în dezvoltarea economică ulterioară.

Suntem datori să facem toate aceste eforturi pentru a demara construcția Autostrăzii Iași-Vest, o autostradă de care românii au nevoie.

Deputat Vasile Cîtea, Circumscripția nr. 24, Iași.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Nemaifiind alte intervenții, declar ședința închisă.

 
     

(Următoarele declarații politice și intervenții au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
    Sorin-Ioan Bumb - declarație politică intitulată Va fi vreodată înfăptuită legătura cu restul Europei? Vom trăi și vom vedea!;

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

"Va fi vreodată înfăptuită legătura cu restul Europei?

Vom trăi și vom vedea!"

Mediul de afaceri, investițiile publice și infrastructura sunt doar câteva domenii la care țara noastră continuă să fie "repetentă". Conform ultimului raport al Comisiei Europene, România nu doar că se află cu mult în urma altor țări din UE, dar "infrastructura este slabă și astfel afectează creșterea economică".

Infrastructura are un rol strategic pentru orice țară, iar dezvoltarea economică este strâns legată de aceasta, lucru pe care îl știm cu toții. Multe drumuri de importanță europeană trec prin țara noastră, făcând legătura cu exteriorul Uniunii Europene și cu Marea Neagră, iar tranzitul poate să devină o "industrie adevărată", care să genereze o nouă sursă de dezvoltare economică în România. Numai că pentru asta și actualul guvern ar trebui să aibă strategii în domeniu și să dea dovadă de mai mult interes.

În ultima perioadă, CNAIR se ocupă însă doar de acoperirea gropilor pe drumurile naționale și autostrăzi, făcând doar reparații provizorii. Nu așa vom rezolva problema! Nu cu cârpeală și văruit marcajele rutiere cu cerneală simpatică ce se șterge după prima ploaie.

Dezvoltarea infrastructurii este vitală pentru creșterea economică a României, pentru circulația mărfurilor, pentru dezvoltarea sectorului serviciilor și a turismului.

La nivelul statelor vestice există o preocupare constantă vizând îmbunătățirea sectorului transporturilor și a infrastructurii aferente, fapt relevat prin politicile de încurajare a investițiilor și Programul Operațional Sectorial de Transport (POS-T) în cadrul cooperării transfrontaliere. România, însă, se confruntă, în continuare, cu o capacitate de implementare redusă a proiectelor investiționale mari, cu abilități de planificare reduse, ce au ca rezultat o infrastructură de proastă calitate și lucrări de mentenanță întârziate sau deficitare.

Cred cu tărie că este nevoie de o mai mare responsabilitate legată de problematica transporturilor și infrastructurii, nu doar la nivel declarativ, ci în mod concret, prin realizarea proiectelor și punerea în practică a măsurilor adoptate la nivel european și național. Din păcate însă, se pare că Guvernul Grindeanu și-a asumat o politică de reformă "îndrăzneață" a acestui sector. Ori asta, ori o fărâmă de adevăr există în bancul care circulă în ultima perioadă și care spune că guvernul Grindeanu a luat decizia de a nu mai construi autostrăzi, ca să nu mai aibă românii pe unde pleca în Occident.

Cum altfel să poți cataloga recenta măsură a acestui guvern, de a exclude de la finanțare, în acest an, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Transilvania - Transregio Feleacul - și de a aloca banii pe reabilitarea unor drumuri fără trafic din județele Teleorman și Dolj... Cum altfel să poți cataloga faptul că trei drumuri naționale de importanță vitală pentru Munții Apuseni - DN 74, DN 74A și DN 75 - nici anul acesta nu primesc bani pentru reabilitare, deși se află într-o stare deplorabilă și pe alocuri circulația este redusă la o singură bandă, din cauza degradărilor carosabilului.

Pentru o zonă ca Munții Apuseni, dezvoltarea infrastructurii rutiere este vitală. După ce industria din trecut a fost distrusă, o rază de speranță se întrevedea în dezvoltarea turismului, care ar putea să genereze venituri importante în zonă. Cum să faci însă turism, dacă turiștii nu pot ajunge la pensiuni și hoteluri din cauza drumurilor naționale pline de gropi și hârtoape? Cum să dezvolți economia, dacă până și micii distribuitori care aprovizionează magazinele sătești au costuri foarte mari cu întreținerea flotelor de mașini, din cauza drumurilor naționale foarte proaste? Cum să aduci dezvoltare în aceste comunități, dacă până și firmele de curierat refuză anumite rute și preferă să pună trimiterile la Poșta Română, din cauza drumurilor naționale foarte proaste, pe care își distrug mașinile?

Oricum ar fi, e cert că românii mai au de așteptat, până ce PSD va pleca de la guvernare, ca să vadă realizate noi autostrăzi și drumuri de calitate.

    Claudiu-Vasile Răcuci - declarație politică având titlul Să-i ajutăm pe miniștrii PSD să definească «gospodăria». Dânșii încă nu pot!;

Domnul Claudiu-Vasile Răcuci:

"Să-i ajutăm pe miniștrii PSD să definească «gospodăria»". Dânșii încă nu pot!"

Îmi este greu să înțeleg, să explic și să găsesc argumente pentru care, la numai patru luni după ce au revenit la guvernare, cei din PSD se luptă cu toată puterea să dărâme un sistem fiscal simplu, stimulativ pentru muncă și performanță - cota unică. Ce vor să pună în loc? Un sistem fiscal greoi, nociv pentru investiții și stimulativ doar pentru evaziunea fiscală, de care România abia scăpase în anul 2005. Nu cred că PSD a rămas fără profesioniști care să le spună și miniștrilor din Guvern și chiar prim-ministrului, că, prin măsurile fiscale pe care le anunță la televizor, nici românii nu vor câștiga mai mulți bani și nici bugetul public nu va putea susține toate măsurile anunțate, iar prăbușirea stabilității fiscal-bugetare este garantată.

Ceea ce vă pot spune cu certitudine este faptul că miniștrii care se chinuiesc cu atâta hărnicie să dărâme cota unică nu au lucrat decât la stat și nu cunosc cât de sensibil este mediul de afaceri la modificările politicii fiscale. Mai mult, nu am auzit niciun membru al actualului guvern să aibă curajul să spună cine va suporta costurile modificărilor politicii fiscale. Dacă nu știți, inclusiv scăderea TVA cu 1 punct procentual, de la 1 ianuarie 2017, acea măsură de care ne bucurăm cu toți, o măsură foarte bună, a implicat costuri deloc neglijabile pentru agenții economici, cu privire la softuri, case de marcat, etichetare, facturare sau de altă natură. Sunt costuri suportate de agenții economici. De obicei, când costurile sunt mici, acestea sunt suportate de agenții economici, însă, atunci când costurile sunt prea mari, ele se transferă aproape instantaneu în preț.

Când lucrezi o viață la stat este ușor să modifici peste noapte politica fiscală a unei țări, pentru că nu știi cât efort va fi necesar, pentru toți cetățenii, nu doar pentru unii, să se adapteze noilor schimbări. Și apoi, schimbarea o faci dacă ceva nu merge bine! Dar, când Guvernul își propune să schimbe un sistem bun, ieftin, eficient și performant, cu cea mai mică rată de fraudare, prin reținerea la sursă a obligațiilor fiscale, asta se numește ori incompetență, ori pură prostie.

Spuneam la începutul declarației mele că ar fi bine să dăm o mână de ajutor Guvernului în definirea fiscală a gospodăriei, căci, potrivit afirmațiilor miniștrilor PSD, domnul Viorel Ștefan și doamna Olguța Vasilescu încă nu s-au pus de acord asupra acestei definiții a contribuabilului.

În primul rând, gospodărie nu înseamnă în nici un caz vilă cu multe etaje, cu zeci de camere, cu servitori și cu piscină, saună, teren de tenis și câteva mii de metri pătrați de gazon în jurul acestora, așa cum știm cu toții o astfel de proprietate în centrul municipiului Alexandria din județul Teleorman! O astfel de gospodărie ar trebui să vedem din ce bani s-a dobândit și construit, pentru că titularul nu a lucrat decât la stat și pe o leafă puțin peste media pe economie. În Codul fiscal există o categorie pentru "gospodăria" de mai sus - venituri a căror sursă nu a fost identificată! Gospodărie nu înseamnă nici casă la Monaco sau Biarritz, așa cum au mare parte dintre liderii PSD, casă pe care o utilizează în vacanțele prelungite pentru a mai diminua din stresul acumulat în politica românească.

Gospodăria pe care vrea PSD să o supună impozitului global arată cu totul astfel: casă sărăcăcioasă, din chirpici sau cel mult cărămidă, amplasată, de regulă, în procent de peste 50% în mediul rural, fără cine știe ce utilități, poate doar legată la curent electric, fără apă menajeră sau canalizare, ocupată de oameni care lucrează la muncile câmpului sau sunt condamnați la șomaj, ai căror copii ajung cu dificultate la școală, până cel mult în clasa a VIII-a, a căror pâine zilnică este asigurată de alocația de stat a copiilor sau de venitul minim garantat. Da! Acesta este chiar un mare segment evazionist!

Sper că ați înțeles ironia din spusele mele și faptul că PSD-ul este așa de priceput în treburile fiscale încât trece cu vederea caviarul, însă a pus gând rău ciorbei de fasole.

Ceea ce dorește să implementeze PSD de la 1 ianuarie 2018, completat cu legea harababurii în salarizarea publică, înseamnă, pentru cine vrea să vadă, sfârșitul stabilității economice a României. Mi-aș dori ca cetățenii să înțeleagă foarte bine și corect, fără a mai fi orbiți de promisiunile majorării veniturilor, care sunt riscurile la care supune PSD economia și țara în acest an.

    Iusein Ibram - despre Disputa turco-armeană privind evenimentele din 1915;

Domnul Iusein Ibram:

"Disputa turco-armeană privind evenimentele din 1915"

Noi onorăm memoria armenilor otomani care și-au pierdut viața în circumstanțele tragice ale Primului Război Mondial și împărtășim suferința urmașilor lor. Într-adevăr, Turcia recunoaște în mod public suferințele îndurate de armenii otomani în timpul Primului Război Mondial și acordă condoleanțe descendenților acestora.

Noi nu contestăm suferința imensă a armenilor otomani. Ceea ce contestăm este reprezentarea acestor evenimente tragice drept "genocid" comis de o parte împotriva celeilalte, desconsiderând suferința trăită de celelalte comunități ale Imperiului și istoria complexă din spatele lor.

Istoria nu poate fi construită pe memorii selective și revendicări contestate. Turci, armeni, kurzi, arabi, musulmani, creștini - milioane au murit și milioane au fost răniți, forțați să emigreze, și-au pierdut casele și li s-au distrus viețile în timpul unui război mondial în care Turcia otomană lupta împotriva forțelor rusești în Est, pierzând un sfert de milion de concetățeni în războaiele din Vest, la Galiapoli, în 1915. Cu toții trebuie să deplângem această pierdere imensă. Este o durere împărtășită.

Printr-un demers comun al istoricilor turci și armeni, ar trebui să găsim o modalitate de a stabili o memorie corectă a acestei perioade și credem că aceasta va deschide calea către o reconciliere durabilă. Propunerea Turciei, din 2005, privind stabilirea unei comisii istorice comune este încă valabilă. Turcia a declarat public că este gata să accepte rezultatele demersului acestei comisii. De asemenea, credem că protocoalele de la Zurich din 2009 vor ajuta la normalizarea relațiilor dintre cele două țări.

Referințele la genocid nu pot fi considerate fapte istorice dovedite. Istorici occidentali renumiți, cum ar fi Stanford Shaw, Guenter Lewy, Bernard Lewis, Justin Mc-Carthy, Michael Gunter, Norman Stone și Jeremy Salt, precum și numeroși istorici turci infirmă teza genocidului, susținând că otomanii nu au efectuat un masacru sistematic împotriva vreunui grup, inclusiv armeni. Arhivele turcești, rusești, britanice, franceze și germane oferă dovezi convingătoare privind intrigile statelor beligerante, în special Rusia, de a incita armenii împotriva statului Otoman și a populațiilor sale.

Totodată, nu există niciun temei legal pentru a accepta teza genocidului. Într-adevăr, deciziile recente ale Curții Europene a Drepturilor Omului și ale Curții Constituționale franceze din 2016 au susținut în mod clar poziția turcă în această privință, subliniind faptul că natura evenimentelor din 1915 e un subiect ce ține de dezbatere științifică. În cazul Perincek din Elveția, CEDO a concluzionat că nu are competența de a califica evenimentele din 1915 drept genocid conform dreptului internațional. De altfel, Curtea a anunțat că problema e deschisă discuțiilor și e o chestiune de dezbatere.

În mod similar, evenimentele istorice nu pot fi decise prin decizii parlamentare. Nu este de datoria parlamentelor să emită sentințe cu privire la evenimentele istorice care au avut loc în alte țări. Politizarea istoriei cu scopul atingerii unor obiective pe termen scurt face mai mult rău decât bine, ceea ce, în cele din urmă, îngreunează procesul de reconciliere dintre cele două popoare.

Turcii și armenii au trăit în pace și armonie timp de o mie de ani și această latură a istoriei comune este ceea ce ar trebui să ghideze generațiile viitoare ale celor două popoare învecinate.

În calitate de partener strategic și de aliat al Turciei, pe de o parte, și având relații bune cu Armenia, pe de altă parte, România urmează o politică echilibrată în această privință. România nu a luat partea cuiva, ci a încurajat Ankara și Erevanul să ajungă la un consens în această chestiune istorică sensibilă. Această politică bine consolidată ar trebui să continue.

    Ioan Balan - declarație politică intitulată PSD încă nu știe și nu poate să scoată România din subdezvoltare;

Domnul Ioan Balan:

"PSD încă nu știe și nu poate să scoată România din subdezvoltare"

În urmă cu mai mulți ani, Guvernatorul Băncii Naționale a României ironiza, într-un mod metaforic, demagogiile fostei guvernări conduse tot de PSD, care păcălea și pe atunci populația cu iluzia creșterii standardului de viață doar din pix, prin adoptarea unor legi. Pe vremea aceea, Guvernatorul spunea că: "Nu poți să dai o lege în Parlament care să contrazică o legitate economică. Dacă ar crește nivelul de trai printr-o lege în Parlament, de ce nu ar crește și în Burkina Faso. Echilibrele macroeconomice sunt legități economice. (...) Venim cu o lege în Parlament să crească cutare ... nu o să crească dacă nu se îmbină cu legitățile economice". Din păcate pentru România și pentru toți românii, PSD nu a înțeles nici atunci și nu pare să înțeleagă nici acum corectitudinea mesajului dat de Mugur Isărescu, o autoritate științifică recunoscută și respectată de noi toți.

Stimați colegi parlamentari care susțineți Guvernul Grindeanu, vă rog să încetați să mai păcăliți populația cu minciuni din care rezultă că ați descoperit bagheta magică cu care veți crește veniturile din pensii, din salarii și din alte surse, eventual fără să mai fie nevoie și de prea multă muncă. Este pură demagogie, care face extrem de mult rău economiei și stabilității financiare a acestei țări. Dacă ar fi existat o astfel de scamatorie, o astfel de baghetă magică, vă asigur că o aveau la ei, în buzunar, guvernanții din Germania, Austria, Suedia, Danemarca sau Norvegia. Numai că nimeni nu are așa ceva, iar statele la care am făcut referință sunt bogate, dezvoltate și au populații prospere pentru că munca este eficientă, pentru că sistemele de învățământ sunt performante, pentru că oamenii sunt superior calificați, pentru că afacerile sunt foarte competitive, iar capitalurile dau tot ceea ce au mai bun din ele. Vă lăudați zi de zi pe la televiziuni că vă luptați cu sărăcia și că aveți de gând să o puneți la pământ! Vreau să vă aduc aminte că sub ultima guvernare PSD, noi, românii, am intrat în topul sărăciei europene, acolo unde Regiunea Nord-Est ocupă primul loc. Da! Suntem pe primul loc, însă la sărăcie! Sub PSD, cei mai săraci europeni au devenit bucovinenii. Atunci, oare, nu aveați la voi bagheta magică?

Știți că nu reacționez niciodată fără argumente, însă nu pot să mai tolerez un mod de guvernare care afundă România în datorii pe termen lung, care vinde iluzii deșarte de prosperitate populației, care compromite revigorarea educației și sistemului de sănătate și rupe de la rădăcină principalele motoare de creștere și dezvoltare economică, fără să aducă un minim de modernizare acestei țări.

Știu! Nu trebuie să-mi spună nimeni! Am constatat de unul singur că PSD urăște mediul de afaceri, motiv pentru care îl asasinează aproape zilnic cu tot mai multe poveri administrative, piedici birocratice și schimbări legislative, adică acele lucruri care fac afacerile românești necompetitive și slab profitabile. Mai știu că PSD este inamicul numărul unu al investițiilor publice. Nu o spun eu, o spune istoria recentă! PSD este partidul care nu a demarat vreun proiect major în ultimii șaptesprezece ani de guvernare, deși din acești șaptesprezece ani, 14 s-a aflat direct sau indirect la guvernare! Da! Nu vă supărați! Asta este realitatea!

Dragi colegi, și voi, ca și mine, sunteți aleși de oameni! Când merg acasă, la mine în județ, oamenii mă privesc în ochi și mă întreabă cum ar putea să-și câștige traiul mai bine. Să știți că eu nu-i mint și le spun că singurul generator de prosperitate este munca! Cine crede altceva, va suferi o mare iluzie! De aceea, mă bat, cu toate instrumentele parlamentare pe care le am la îndemână, să promovez măsuri pentru un mediu de afaceri sănătos, competitiv, care să poată genera salarii mari și suficiente pentru nevoile familiilor. Numai așa părinții își vor putea duce toți copiii la școală, copiii își vor putea duce părinții la medic și cu toții vor trăi cu tot mai puține griji.

Știu că între parlamentarii care susțin astăzi politicile păguboase ale Guvernului Grindeanu se află și oameni de foarte bună calitate. Lor mă adresez, în speranța în care vor face presiuni asupra propriului guvern pentru ca acesta să înceapă investițiile publice, să stimuleze afacerile private și să se uite atent pe harta țării, unde s-au tot adâncit decalajele de dezvoltare. Dacă economia va merge bine, la baza ei, la rădăcina ei, adică la nivelul agentului economic, atunci toți angajații, din public sau privat, vor avea șansa unor creșteri solide de salarii. Dacă însă, Guvernul Grindeanu va ține investițiile publice blocate și va continua să bage bețe în roate întreprinzătorilor privați, atunci să ne așteptăm, foarte curând, să decontăm costurile sociale ale incompetenței acestei guvernări.

    Varujan Pambuccian - despre Genocidul împotriva armenilor;

Domnul Varujan Pambuccian:

Despre Genocidul împotriva armenilor din Imperiul Otoman început la 24 aprilie 1915 și încheiat în noiembrie 1918 am tot scris și vorbit. Am scris și am vorbit în numele celor peste un milion și jumătate de armeni uciși atunci pentru simplul motiv că aparțineau unui alt popor și practicau o altă religie decât majoritatea în mijlocul căreia trăiau. Am scris și vorbit și despre recunoașterea sa internațională și punerea sa, alături de toate atrocitățile similare ale secolului XX în locul în care memoria face repetarea mult mai dificilă. Am scris despre numărul din ce în ce mai mare de națiuni care îl condamnă și care, prin gestul de condamnare, își exprimă voința de a nu tolera asemenea acte de barbarie irațională. Recunoașterea înseamnă reconciliere, liniștea celor duși la cele veșnice și un nou început în relațiile dintre oameni. Pentru România, recunoașterea înseamnă și acceptarea recunoștinței miilor de armeni care au fost salvați în acea perioadă de către statul român și care au devenit cetățeni loiali ai acestei țări.

Trăim un moment istoric dificil. Un moment în care deasupra Europei încep să se adune nori grei de intoleranță și xenofobie. Un moment în care se vorbește din nou în termenii de "noi" și "ei". Un moment în care, în pofida liberei circulații a informației, oamenii încep să se închidă din nou în enclave etnice sau religioase. Un moment în care, după ani în care diversitatea a fost una dintre marile bogății ale spațiului european, se simte un vânt rece, prevestitor de îngheț. Un moment în care riscul ridicării unor lideri politici cu apetență pentru dictatură, populism xenofob și enclavizare este mai mare ca oricând.

Recunoașterea Genocidului împotriva armenilor și comemorarea sa reprezintă, alături de recunoașterea și comemorarea tuturor evenimentelor tragice de acest fel, o redută importantă în calea derapajelor istoriei și a degradării ființei umane. De aceea, este cu atât mai important acum să ne amintim ce atrocități au produs în istorie asemenea momente și cum au sfârșit ele atât pentru victime, cât și pentru călăi. De aceea, ca armean urmaș al celor care au murit în Genocid și al celor care au scăpat cu viață din el, nu voi conteni să reamintesc societății românești faptul că atunci au murit oameni în numele credinței creștine, că au murit spunând că decât să își piardă sufletul mai bine își pierd trupul, și că urmașii lor vă sunt recunoscători pentru felul în care i-ați primit și tratat. De aceea, ca armean urmaș al celor care au murit și al celor care au supraviețuit atunci, nu voi conteni să spun că acel fel de exercitare a intoleranței și a iraționalului din noi nu a dus la nimic bun pentru nimeni și că singura cale umană de a exista pe această planetă este înțelegerea istoriei, acceptarea diferențelor dintre noi și sărbătorirea diversității.

    Viorica Cherecheș - declarație politică având titlul Acreditarea spitalelor, între valori europene și birocrația românească!;

Doamna Viorica Cherecheș:

"Acreditarea spitalelor, între valori europene și birocrația românească!"

Vin în fața dumneavoastră pentru a vă prezenta o situație paradoxală din spitale: avem unități medicale acreditate după indicatori europeni, amputate de birocrația românească. Normele în vigoare obligă managerii să afișeze panouri cu indicații de locație, dar în spital poate nu găsești o fașă sau o aspirină.

Procesul de acreditare al unei unități medicale spitalicești de stat sau private este cu adevărat o provocare pentru managementul medical și administrativ al unei organizații. O provocare extrem de costisitoare atât din punct de vedere financiar, dar și al resurselor umane. Modificările legislative sau metodologice de evaluare, dar și suita de liste și indicatori de performanță pot deveni cu adevărat ecuații cu prea multe necunoscute pentru echipa managerială sau comisia care are, în fapt, alte sarcini curente sau statutare.

Pentru fiecare unitate se iau în considerare în medie, 1.800 de astfel de indicatori, fiecare trebuind să fie argumentat cu proceduri și protocoale scrise. Proiectul este unul laborios, pentru pregătirea căruia se lucrează în medie între 6 și 12 luni, antrenând aproape total personalul spitalului, lucru care poate perturba activitatea medicală și desfășurarea actului medical în condiții optime.

Acreditarea este o procedură extrem de stufoasă și costisitoare și trebuie repetată la fiecare cinci ani. Domnilor colegi, dați-mi voie să vă spun, din experiența mea de medic cu 40 de ani munciți în acest domeniu, în spitalele românești am ajuns să scriem mai mult și să facem mai puțin. Nu ne mai ajung orele petrecute la cabinet să consultăm pentru că trebuie să petrecem cel puțin tot pe atâta redactând documente despre procedurile și protocoalele aplicate.

Școala românească de medicină este renumită la nivel mondial și căutată, dar cu sinceritate vă spun că în cei 13 ani de școală de medicină nu am fost învățată să scriu protocoale, ci să mă ocup efectiv de bolnavi și să le alin suferința.

Prin Ordinul cu numărul 972 din 28 iunie 2010 a fost reglementată inițial această procedură de acreditare a spitalelor, iar în 1 iunie 2016 au fost certificate majoritatea unităților medicale din țară. Acestea au acum documentul pentru care, repet, s-au cheltuit resurse semnificative din bugetele și așa anemice pe care le au, și în cel mai scurt timp procedura trebuie reluată. Vă asigur însă că mai sunt spitale în țară care nu au reușit să treacă de prima etapă de acreditare pentru că nu au reușit să îndeplinească toate condițiile impuse.

Acreditarea este modalitatea prin care se demonstrează că o unitate medicală face eforturi să acorde îngrijiri medicale care să satisfacă așteptările pacienților, atât din punct de vedere al rezultatelor, cât și din punct de vedere al condițiilor în care se acordă. Confirmă că o unitate medicală dispune de resursele și de competențele profesionale necesare pentru a acorda îngrijiri medicale în specialitățile pe care le are în structură. Confirmă că o unitate medicală poate face ceea ce spune că face. Prin urmare, pacienții vor avea o mai mare încredere în a se adresa unei unități medicale acreditate decât unei unități neacreditate.

Obținerea acreditării poate fi socotită o mare victorie mai ales pentru spitalele mici, care sunt finanțate de consiliile locale. Numai că nu este echitabil. Sunt manageri care au făcut și fac adevărate eforturi pentru a atrage investiții în infrastructură, dar și în factorul uman, și obține rezultate cu adevărat remarcabile. Cu toate acestea, unitatea va primi doar calificativul "acreditat", identic cu cel pe care-l primește o unitate medicală în care nu s-au făcut investiții de zeci de ani.

Acest tip de practici trebuie să înceteze, să lăsăm medicii să-și facă treaba pentru care s-au pregătit în anii de facultate și nu să-i împovărăm cu tone de documente pe care trebuie să le completeze zilnic.

Procedurile de acreditare ar trebui simplificate și creată o clasificare în funcție de performanțele obținute, serviciile prestate și procedurile aplicate, tocmai pentru a da posibilitatea pacienților să aleagă unde doresc să fie tratați, în cunoștință de cauză.

    Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declarație politică intitulată Incoerența politică în domeniul fiscal a puterii Executive;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Incoerența politică în domeniul fiscal a puterii Executive"

În data de 12 aprilie a.c. am asistat la ieșiri în spațiul public ale autorităților în domeniul finanțelor publice, prilej cu care s-au adus precizări cu privire la modificările viitoare ale Codului fiscal. Pe scurt, puterea Executivă dorește să scadă cota unică de la 16% la 10% începând cu 1 ianuarie 2018, urmând ca această cotă de impozitare să se aplice venitului global al unei gospodării. Conform celor declarate de domnul ministru al finanțelor publice: "Pe lângă cota unică de impozitare de 10% va exista o facilitate de impozitare cu 0% pentru veniturile sub 2.000 de lei".

Din parcurgerea "Programului de guvernare pentru perioada 2017-2020" la capitolul "Programul de politici publice pentru perioada 2017-2020" se pot observa o serie de principii economice precum simplificarea, deschiderea, transparența, stabilitatea, predictibilitatea, prevenția, respectul, încrederea, performanța în viitoarele politici economice. Nu se poate observa însă nicio mențiune despre scăderea cotei unice de impozitare de la 16% la 10%. În acest context, se nasc următoarele întrebări perfect legitime: Cum rămâne cu simplificarea, deschiderea, transparența, stabilitatea, predictibilitatea, prevenția, respectul asupra investițiilor străine? Care sunt implicațiile unor astfel de politici economice asupra mediului de afaceri din România? Nu cumva este vorba despre o incoerență politică în domeniul fiscal?

În același "Program de guvernare pentru perioada 2017-2020" se vorbește despre un anume cod legislativ, care va purta denumirea de "Codul economic al României" și care va conține Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea de înființare a societăților comerciale, Legea combaterii evaziunii fiscale și alte legi cu caracter economic. Să înțelegem că modificarea cotei unice de la 16% la 10% era parte integrantă dar netransparentă a "Codului economic al României"?

Domeniul finanțelor publice nu este un domeniu, ca de altfel și celelalte, unde să se experimenteze lucruri. România nu-și permite astfel de mișcări într-un mediu economic dinamic și complex. Care va fi următorul pas: renunțarea definitivă la cota unică? Cred că vor trebui aduse mai multe clarificări cu privire la astfel de mișcări politice impredictibile cu care ne-am obișnuit în ultima vreme.

    Varujan Vosganian - declarație politică privind comemorarea genocidului armean;

Domnul Varujan Vosganian:

Declarație politică privind comemorarea genocidului armean

Marile tragedii nu sunt doar ale popoarelor care le-au suferit, ci sunt tragedii ale întregii umanități. Iar genocidul îndreptat, în anul 1915, împotriva armenilor de către autoritățile Imperiului Otoman, este una dintre acestea.

Începând cu primăvara anului 1915, în numai câteva luni, o civilizație multimilenară, cea a armenilor, aflată în leagănul ei istoric, a fost aneantizată. Sute de mii de locuințe, mii de biserici, de școli, de așezăminte culturale, un patrimoniu cultural și religios impresionant, au rămas pustii ori au fost pustiite. Până la sfârșitul Primului Război Mondial, din cele trei milioane de armeni locuitori ai Armeniei istorice, pe acest teritoriu nu mai existau supraviețuitori. Cei care nu fuseseră uciși, continuau o existență traumatizată, în exil, în orfelinate, în haremuri ori islamizați cu forța.

Acțiunea de distrugere a poporului armean a fost o acțiune premeditată și realizată cu cruzime de autoritățile Imperiului Otoman. Bărbații aflați în armata otomană au fost dezarmați, duși în batalioane de muncă forțată și, scurt timp după aceea, împușcați. Restul populației, în imensa majoritate bătrâni, femei și copii, a fost adunată la marginea localităților și mânată, în convoaie, către deșerturile Mesopotamiei. Atunci când nu au murit pe drum, de osteneală sau de lăcomia bandelor înarmate care le atacau, sub privirile indiferente ale soldaților ori jandarmilor turci, convoaiele și-au găsit moartea de foame, de sete, de frig ori de tifos. Morții convoaielor nu au alt mormânt, acolo unde cadavrele nu au fost lăsate să zacă la marginea drumurilor, pradă animalelor nopții, ori nu au fost înghițite de apele Eufratului, decât gropile comune din nisipurile deșertului. Numeroase documente ale Guvernului Junilor Turci, rapoarte ale diplomaților străini, mărturii ale supraviețuitorilor, fotografii zguduitoare stau dovadă acțiunilor cinice și premeditate ale autorităților turcești de nimicire a poporului armean.

Din familia bunicului meu matern nu a supraviețuit decât bunicul și o soră mai mică pe care bunicul a regăsit-o mult mai târziu, căutând prin orfelinate. Una dintre surorile lui și-a găsit moartea în deșert, împreună cu fetița ei de patru ani. Cealaltă soră s-a sinucis, aruncându-se în apele Eufratului, pentru a nu fi violată. Iar fratele lui a fost ucis cu sabia de un soldat. Aproape că nu există familie de armeni, pe acest pământ, care să nu aibă pe cineva ucis în timpul masacrelor. Genocidul a lăsat în urma sa un milion și jumătate de victime, un milion și jumătate de morți fără morminte.

Genocidul armean care, practic, a înjumătățit cu barbarie un popor cu o civilizație multimilenară și care a dat primul stat creștin din istorie, este o traumă profundă, din care poporul armean nu se poate reîntregi decât cu ajutorul solidarității internaționale. Recunoașterea genocidului armean este o atitudine nu doar morală, ci și de luciditate a opiniei publice internaționale. Dacă recunoașterea sa ar fi fost făcută însă odată cu sfârșitul Primului Război Mondial, multe din ororile care i-au urmat nu s-ar fi petrecut.

În ultimii ani, atitudinile privind calificarea masacrării armenilor în Imperiul Otoman drept crimă de genocid sunt tot mai frecvente. Comunitatea armeană din România își exprimă respectul și recunoștința pentru numeroasele Parlamente și Guverne ale lumii, pentru organismele internaționale, pentru liderii politici care au contribuit la restabilirea adevărului istoric. Ne manifestăm, în același timp, gratitudinea pentru oamenii politici români care au susținut, în instituțiile europene, rezoluții privind recunoașterea Genocidului armean. Numai în ultimele săptămâni, o seamă de declarații și rezoluții politice au arătat limpede că respectarea valorilor europene este în concordanță cu atitudinea de recunoaștere a suferințelor poporului armean și a acestui martiriu creștin.

Într-o rezoluție a Partidului Popular European din 3 martie 2015, intitulată, semnificativ, "Genocidul armean și valorile europene", se spune, fără echivoc: "Comemorăm cele 1,5 milioane de victime ale Genocidului armean din 1915. Condamnăm actul genocidal împotriva poporului armean, premeditat și continuat de Imperiul Otoman și de diferitele Guverne ale Turciei în perioada 1894-1923, expulzarea din ținuturile natale, masacrarea și purificarea etnică în scopul exterminării populației de origine armeană, distrugerea moștenirii culturale armene, precum și negarea genocidului, atitudinea de evitare a responsabilității, supunerea la uitare a crimelor comise și a consecințelor lor, precum și justificarea lor ca o continuare a acestor crime și încurajarea la comiterea unor noi genocide."

La scurt timp după aceea, Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care se declară explicit, că: "reiterează Rezoluția din 18 iunie 1987 în care recunoaște că tragicele evenimente care au avut loc în 1915-1917 împotriva armenilor în Imperiul Otoman reprezintă un genocid, așa cum este el definit în Convenția privind Prevenirea și Pedepsirea Crimei de Genocid din 1948".

Un gest de o amplă rezonanță a fost declarația Papei Francisc, în ziua de 12 aprilie, potrivit căreia "masacrarea armenilor în 1915 a fost primul genocid al secolului XX".

Toate aceste declarații, precum și cele care vor urma, au, printre altele, ca scop să determine Turcia, moștenitoarea instituțională a Imperiului Otoman, să recunoască Genocidul armean și să restabilească dreptul civilizației armene la propria istorie și la propriul patrimoniu cultural și creștin. Suntem convinși că, în contextul unei atitudini tot mai ferme, în plan internațional, de recunoaștere a Genocidului armean, precum și odată cu emanciparea spiritului civic și cu evoluția procesului de democratizare internă, Turcia își va reconsidera poziția cu privire la asumarea propriei istorii.

În România există o importantă susținere a eforturilor privind recunoașterea Genocidului armean din partea reprezentanților societății civile. Din păcate, însă, în ciuda evoluțiilor în plan european, această temă este absentă de pe agenda internă a partidelor politice. Iar autoritățile statului român duc mai degrabă o politică de eschivă, încercând, pe cât posibil, o atitudine de distanțare, mergând, acolo unde s-ar putea bănui o anumită implicare, chiar până la obstrucționarea unor inițiative civice de recunoaștere a Genocidului armean. Motivul, mai mult sau mai puțin declarat, este acela de a nu irita Turcia și de a nu tensiona relațiile diplomatice cu acel stat. Mă întreb, însă, ce ar mai fi rămas din istoria noastră națională și ce am mai fi învățat în manualele școlare dacă marii noștri domnitori, de la Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare până la Carol I, ar fi gândit în felul acesta. Ignorarea Genocidului armean nu este, din păcate, sinonimă cu neutralitatea, ea nu face, în cele din urmă, decât să susțină acțiunile negaționiste.

Recunoașterea și asumarea acestei tragedii înseamnă că omenirea a învățat ceva din lecția dureroasă a secolului XX. Deși suntem în secolul XXI, în mod simbolic, secolul XX nu se va încheia decât odată cu recunoașterea Genocidului armean.

    Constantin Șovăială - declarație politică intitulată Guvernul PSD-ALDE ne îngroapă în datorii!;

Domnul Constantin Șovăială:

"Guvernul PSD-ALDE ne îngroapă în datorii!"

Din păcate, de când au venit la guvernare, PSD-ALDE a împrumutat 40% din cât a luat România de la FMI în 2009 pentru a putea susține măsurile populiste. Totodată, încasările la buget rămân mai mici decât prognoza pe hârtie, după cum admite chiar șeful ANAF.

Guvernul PSD ne-a îndatorat până în prezent cu suma de 4,697 miliarde de euro. Conform Ministerului Finanțelor Publice: 2,835 de miliarde de lei în ianuarie 2017, 3,533 de miliarde de lei în februarie 2017, 3,061 de miliarde de lei, plus 240 de milioane de euro în martie 2017, 2,750 de miliarde de lei, plus 1,75 miliarde de euro în prima jumătate a lunii aprilie. Datoria publică pe locuitor a crescut cu 21%, ajungând la circa 16.200 de lei (echivalentul a 3.650 euro).

Statul român se îndatorează tot mai mult, deși Guvernul PSD-ALDE se laudă cu creșterea economică constantă, iar cheltuielile cu investițiile sunt tot mai mici (de exemplu, calculele făcute de analiști la începutul anului 2017 relevau faptul că, anul acesta, de la bugetul de stat va fi alocată cea mai mică sumă pentru investiții de la aderarea României la UE încoace, Guvernul bazându-se pe faptul că vor fi atrase 22 miliarde de lei din fonduri nerambursabile).

De ce Guvernul PSD-ALDE se tot împrumută? Pentru a acoperi promisiunile din campanie și pentru a ține cât de cât în frâu deficitul bugetar.

Dacă Guvernul Grindeanu nu va reuși să se mențină în limita de 3% din PIB pentru deficitul bugetar, în ciuda numeroaselor avertismente primite și cu toate împrumuturile pe care le face, de vină sunt iar alții: opoziția, Iohannis, Soros, multinaționalele etc.

Le sugerez celor de la PSD să nu mai îndatoreze la nesfârșit România!

    Glad-Aurel Varga - despre Asigurarea serviciilor de apă și apă uzată pentru populație;

Domnul Glad-Aurel Varga:

"Asigurarea serviciilor de apă și apă uzată pentru populație"

Suntem cu toții de acord că România, ca stat membru al Uniunii Europene, trebuie să asigure nevoile de bază ale cetățenilor săi. De altfel, chiar prin Tratatul de Aderare la UE, România și-a asumat angajamente în diverse domenii, printre acestea și asigurarea serviciilor de alimentare cu apă și de epurare a apelor uzate pentru întreaga populație.

Însă, conform Institutului Național de Statistică, procentele de racordare a populației la aceste rețele abia ajung la 50%, în condițiile în care, până în 2018, adică anul viitor, România trebuie să asigure conformarea cu prevederile Directivei privind calitatea apei destinată consumului uman și Directivei privind epurarea apelor uzate urbane pentru toate localitățile cu peste 2000 de locuitori echivalenți. Conform planurilor de implementare ale directivelor menționate, costurile de implementare ale acestora se ridică la aproximativ 15,1 miliarde de euro, cu termen, după cum am spus, sfârșitul anului 2018.

Având în vedere toate aceste informații, poate vă întrebați ce se întâmplă la Ministerul Apelor și Pădurilor sau ce măsuri ia Guvernul, astfel încât să nu ajungem în situație de infringement și să plătim penalități. Am interpelat și eu ministrul apelor și pădurilor în acest sens și am aflat că, deși în perioada 2007 - 2015 au fost investite aproximativ 7,25 miliarde de euro, adică s-au realizat cele 50 de procente din investițiile necesare, relevate de datele statistice oficiale, pentru 25% din costurile necesare realizării măsurilor pentru alimentarea cu apă, colectarea și epurarea apelor uzate între 2016 - 2021 nu s-au identificat surse de finanțare.

Totodată, din același răspuns, aflăm că respectarea acestor angajamente depinde în mare măsură de prioritizarea la nivel județean a investițiilor necesare, de o planificare detaliată a surselor de finanțare la nivel național și local și a termenelor de realizare, de o implicare susținută a autorităților responsabile de implementarea directivelor, și, mai presus de toate, de elaborarea unui plan național de acțiune pentru managementul apelor uzate în aceste aglomerări.

Nu știu cum interpretați, dragi colegi, aceste deziderate exprimate sub sintagma impersonală "este necesar", dar poate e cazul să amintim Guvernului Grindeanu, că reprezintă puterea executivă!

Stimați guvernanți, toate instrumentele necesare punerii în practică a măsurilor enumerate de un membru al guvernului se află în posesia dumneavoastră! Nu vă rămâne decât să vă aplecați cu seriozitate asupra problemelor cu adevărat importante, cum sunt și serviciile de apă și apă uzată, nevoi de bază ale populației, și să evitați astfel să duceți România către noi situații de infringement!

    Dumitru Mihalescul - Interzise în lumea dezvoltată, promovate intens în România - despre jocurile de noroc, sărăcia românilor și nepăsarea Guvernului;

Domnul Dumitru Mihalescul:

"Interzise în lumea dezvoltată, promovate intens în România - despre jocurile de noroc, sărăcia românilor și nepăsarea Guvernului"

Se spune, pe bună dreptate, că somnul autorităților naște monștri! Nu cred că mai este cineva care să nu fi observat efervescența afacerilor care se bazează pe vânzarea de iluzii de îmbogățire către populație, în special către cei cu venituri reduse, prin intermediul jocurilor de noroc! Nici măcar după 1989 nu am avut parte de așa o degringoladă legislativă, în care, un domeniu încadrat în majoritatea statelor dezvoltate la categoria vicii și pericole sociale pentru tineret, în România este promovat ca elixir și cale către succes! Oricine poate constata, fie că este vorba despre mediul urban sau mediul rural, că nu trece o săptămână în care să nu mai apară câte un local de pariuri sportive, ruletă sau de jocuri automate de tipul păcănelelor. Evident că oricine își pune întrebarea legitimă dacă o astfel de afacere este și profitabilă, atâta vreme cât unii agenți economici au renunțat la covrigarii, frizerii sau comerț cu amănuntul, iar astăzi sunt patroni de mini-cazinouri! Aproape că nici nu mai există cârciumă care să nu aibă, alături de barman și două-trei măsuțe, măcar un aparat în care românul să-și piardă chenzina, în speranța că va da norocul peste el! Mai rămâne să ne trezim cu spații destinate păcănelelor sau pariurilor sportive chiar pe holurile școlilor, și atunci imaginea ar fi completă!

Revolta mea nu este legată nici de cei care fac bani din această activitate pentru că legea le permite, nici față de consumatorii care nu înțeleg că nu vor câștiga niciodată ceea ce au investit. Revolta mea este legată de slaba reglementare pe care autoritățile guvernamentale au înțeles să o dea acestui domeniu. Astfel, dacă de ani buni am scăpat de promovarea în mass-media a tutunului și alcoolului, două vicii care macină societatea contemporană, acum suntem invadați de promovări prin televiziune, radio și prin publicitatea stradală, cu mii și costisitoare spoturi de promovare pentru tot felul de jocuri de noroc. Cine le permite? Legea! De asemenea, chiar dacă în localurile cu jocuri de noroc este interzisă prezența minorilor, în mediul online, acolo unde s-a mutat o mare parte din jocurile de noroc, nu există niciun fel de filtru, niciun fel de limitare pentru a opri copiii să participe activ la jocurile de noroc. Așadar, liber la jocuri de noroc pentru copii!

Cine crede că actualii membri ai Guvernului nu cunosc aceste lucruri se înșeală! Nu cred că sunt nici orbi și nici neștiutori, ci doar dezinteresați de problemele reale ale acestei societăți. Sper ca Guvernul să ia cât mai degrabă măsuri și să reglementeze strict acest domeniu, așa cum o fac deja statele dezvoltate din Uniunea Europeană. De ce Guvernul? Pentru că are la îndemână instrumentul reglementării rapide, asta dacă nu a consumat toată hârtia și toată cerneala când a scris și adoptat, la miez de noapte, Ordonanța nr. 13. Dacă nu o va face, voi înțelege că este complicele unui asemenea sistem care macină sănătatea unei societăți și creează averi importante din exploatarea speranțelor oamenilor. Sincer! Nu aștept o minune de la Guvern, iar dacă nu voi vedea nicio intenție de schimbare legislativă, mă angajez ca eu, personal, ajutat de colegii din PNL, să elaborez o legislație normală în acest domeniu, prin care să protejăm și cetățenii, dar mai ales copiii, de tentația de a crede că bunăstarea și succesul în viață țin de noroc, și nu de muncă! O țară în care afacerile care prosperă sunt cele legate de amanetarea bunurilor de valoare din casă și de jucarea salariului la păcănele ne arată în modul cel mai clar că populația și-a pierdut orice speranță că lucrurile se îndreaptă în direcția corectă.

    Mihai Weber - Dezvoltarea infrastructurii din România și conectarea cu rețelele europene reprezintă cel mai important motor al dezvoltării economice;

Domnul Mihai Weber:

"Dezvoltarea infrastructurii din România și conectarea cu rețelele europene reprezintă cel mai important motor al dezvoltării economice"

Doresc să aduc în atenția dumneavoastră o problemă de maximă importanță pe care Partidul Social Democrat și-a asumat-o prin Programul de Guvernare - "Dezvoltarea infrastructurii și conectarea cu rețelele europene".

În ultimii ani, au fost promovate mari proiecte de infrastructură, dar, în final, implementarea lor s-a dovedit a fi foarte dificilă.

Trebuie să înțelegem cu toții că România are șansa să intre în rândul țărilor cu adevărat dezvoltate dacă reușim să implementăm rapid proiectele de infrastructură care să ne conecteze cu rețelele europene.

O infrastructură dezvoltată ar atrage investitori care, la rândul lor, vor crea noi locuri de muncă, vor plăti impozite și taxe, deci în final vom obține o creștere economică sănătoasă.

Majoritatea guvernelor României au stat foarte bine la capitolul proiecte pentru infrastructură dar, în final, n-au știut cum să le administreze, cum să le finalizeze. Acum, PSD are un program ambițios și realist, avem un masterplan care e agreat de Comisia Europeană și avem și banii pentru a pune în aplicare aceste proiecte.

Problema este că în acest domeniu există o birocrație incredibilă, care duce la imposibilitatea de a realiza aceste proiecte strategice pentru România.

În perioada imediat următoare, reglementarea cadrului legal legat de execuția proiectelor strategice pentru infrastructură, energie și apărare trebuie să fie o prioritate, astfel încât, de la lansarea proiectului până la finalizarea lucrărilor, termenul de execuție să fie cât mai scurt.

    Natalia-Elena Intotero - declarație politică având subiectul Eliminarea vizelor pentru Canada - un pas important pentru România;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

"Eliminarea vizelor pentru Canada - un pas important pentru România"

1 mai vine cu vești bune pentru români - ridicarea vizelor pentru Canada - acesta fiind rezultatul unui efort constant al tuturor instituțiilor abilitate. Astfel, cetățenii români care au deținut în ultimii 10 ani o viză de rezidență temporară în Canada și cei care dețin în prezent o viză valabilă care permite intrarea în SUA (non-immigrant visa) au posibilitatea de a călători în această țară fără a mai avea nevoie de viză.

Așadar, în doar câteva zile, românii care îndeplinesc condițiile amintite pot intra în Canada în baza unei autorizații de călătorie electronică (eTA). Aplicarea pentru eTA este un proces online simplu și durează doar câteva minute, aplicația fiind asociată electronic pașaportului personal.

În acest sens, pe 19 aprilie, Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Canadei la București au organizat o întâlnire cu factorii abilitați, în scopul familiarizării cu noile modificări ale regimului de călătorie fără viză. Eliminarea obligativității deținerii unei vize nu se aplică, însă, cetățenilor români care călătoresc în scopul de a munci sau pentru a urma o formă de studii. în aceste situații, este necesară, în continuare, obținerea unei vize.

Cert este că, de la 1 mai, intrăm într-o primă etapă de liberalizare parțială, urmând ca eliminarea deplină a regimului de vize să aibă loc tot în acest an, pe 1 decembrie 2017. După ridicarea vizelor, Canada își rezervă dreptul de a impune cetățenilor români obligația de a deține viză, în cazul în care tendințele migrației vor crește semnificativ datorită acelor persoane care vor utiliza viza turistică pentru a imigra în Canada.

Eliminarea vizelor este un succes pentru care doresc să felicit toți factorii implicați. În sfârșit, se anulează și ultima discriminare existentă pentru cetățenii români față de ceilalți cetățeni europeni în privința circulației fără bariere pe teritoriul Canadei.

    Costel Lupașcu - declarație politică intitulată Primele 100 zile de guvernare PSD-ALDE au pus sistemul de sănătate în slujba pacientului;

Domnul Costel Lupașcu:

"Primele 100 de zile de guvernare PSD-ALDE au pus sistemul de sănătate în slujba pacientului"

În calitate de membru al Comisiei pentru sănătate și familie vreau să vă prezint principalele măsuri adoptate de actuala echipă de guvernare condusă de prim-ministrul Sorin Grindeanu, prin care am început să avem un sistem de sănătate ce are ca primă prioritate pacientul, și nu alte lucruri.

Așadar, una din promisiunile noastre de anul trecut, atunci când am cerut votul de încredere al românilor, a fost creșterea salariilor în domeniul sănătății. Acum, la 100 de zile de la instalarea Guvernului PSD-ALDE veniturile personalului medical au crescut cu 15% și începând de anul viitor vor ajunge la un nivel decent, astfel încât să nu ne mai plece medicii și asistentele să trateze pacienții din alte țări. Salariul unui medic rezident va ajunge în 2018 la 5.700 de lei/lună, al unui medic specialist gradul V, la 12.375 de lei/lună, al unui medic primar gradul V, la 15.625 de lei/lună, iar al unui medic primar gradul V, ATI, la 16.672 de lei/lună. În același timp, un asistent debutant va avea de la anul 3.950 de lei/lună, un asistent mediu 4.625 de lei/lună, iar un asistent principal 5.108 lei/lună.

Un lucru foarte important este acela că veniturile personalului medical vor fi primele care se vor majora dintre toate categoriile profesionale, întrucât sănătatea este neprețuită și avem nevoie în țara noastră de medici și asistente medicale care să aibă grijă de viața noastră.

În ceea ce privește accesul pacienților la sănătate am promis debirocratizarea sistemului prin desființarea comisiilor de specialitate care aprobă tratamentele medicale. Acum este suficientă prescripția medicului terapeut, fără a mai fi nevoie de aprobări speciale. O dată cu reducerea timpului de așteptare, fiecare pacient din România are acces mai rapid la noile medicamente apărute pe piață, întrucât Ministerul Sănătății a introdus un sistem de actualizare permanentă al listei cu medicamente compensate. De asemenea, ceea ce nu a dorit să facă fostul Guvern tehnocrat, am făcut noi, cei de la PSD-ALDE, în primele trei luni de guvernare: am ieftinit cu 35% prețul medicamentelor inovative fără tratament.

Ne-am ținut de cuvânt și în ceea ce privește alocarea de fonduri pentru programele de sănătate publică, inclusiv pentru bolile rare. Este foarte important să fie asigurate medicamentele pentru toți pacienții din programele naționale.

În domeniul vaccinării, am introdus bugete multianuale pentru vaccinuri, în acest an avem 770 de milioane de lei alocați pentru achiziționarea de doze de vaccin. În același timp, Ministerul Sănătății a luat decizia de a limita exportul paralel de medicamente, în prima fază pentru vaccinuri. Astfel, vom preveni epuizarea stocurilor și vom realiza la timp campaniile de vaccinare, pentru a preîntâmpina îmbolnăvirile în masă.

La nivelul dezvoltării infrastructurii medicale, ne-am respectat cuvântul și Guvernul a alocat fonduri pentru dotarea spitalelor județene cu echipamente de imagistică moderne, cel puțin un CT și un RMN pentru unitățile sanitare care nu aveau aceste aparate medicale.

V-am detaliat toate aceste măsuri din domeniul sănătății pentru a cunoaște realitatea din prezent, și nu manipulările colegilor din opoziție care prevedeau că în urma creșterilor veniturilor populației și scăderilor de taxe, nu vor mai fi bani la bugetul de stat. Cred că fiecare român poate să simtă diferența față de anul trecut. Fiecare cetățean, fie că este angajat la stat sau în mediul privat, că este pensionar sau elev, rămâne la finalul fiecărei luni cu mai mulți bani în buzunar și plătește taxe mai mici la stat.

    Laurențiu Nistor - declarație politică având tema Guvernul Cioloș s-a împrumutat cu 40 de miliarde de lei de pe piața internă;

Domnul Laurențiu Nistor:

"Guvernul Cioloș s-a împrumutat cu 40 de miliarde de lei de pe piața internă"

Fondul Monetar Internațional a revizuit în creștere - la 4,2%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an. România va înregistra a doua cea mai mare creștere economică din Europa, fiind devansată doar de Islanda. De asemenea, FMI și-a îmbunătățit și estimările privind ritmul de creștere al economiei pentru anul 2018.

În tot acest timp, opoziția vorbește despre faptul că România va ajunge în criză economică și de faptul că ne îndatorăm excesiv. Aș dori să le amintesc celor care fac astfel de afirmații faptul că practica emiterii de obligațiuni sau bonduri este una adoptată de absolut toate statele din lume.

Dacă ne uitam în urmă, nu există guvern care să nu fi aplicat această metodă. Guvernul Cioloș s-a împrumutat cu 40 de miliarde de lei de pe piața internă și cu alte 3 miliarde de euro de pe piața externă. Diferența este că Guvernul Grindeanu a obținut, de exemplu, la emisiunea de eurobonduri cea mai buna rată de randament din istorie.

Aceste împrumuturi vor fi folosite pentru dezvoltarea României, spre deosebire de împrumutul de la FMI. Acesta a fost cel mai mare împrumut luat de țara noastră și nici acum nu știm la ce a folosit. Dar tot guvernarea PSD a fost cea care a returnat banii.

Este ușor să critici. Este ușor să nu vii cu soluții la critici. Din păcate pentru cei care vorbesc fără să se documenteze, noi avem cifre care dovedesc nu numai bunele intenții, ci și rezultatele concrete ale măsurilor luate de PSD. Potrivit Institutului Național de Statistică, numărul de angajați din economie a ajuns la 4,78 milioane de persoane, la un nivel record al ultimilor nouă ani. Așadar, PSD are un program coerent, cu măsuri concrete, care se simt în economia României.

    Ștefan Mușoiu - declarație politică intitulată Introducerea venitului global pe gospodărie ne va scăpa de birocrație!;

Domnul Ștefan Mușoiu:

"Introducerea venitului global pe gospodărie ne va scăpa de birocrație!"

Introducerea venitului global pe gospodărie este probabil una dintre cele mai bune măsuri luate de guvernul Grindeanu! Această formulă de impozitare este doar un mod de calcul nou, și nicidecum un impozit sau o taxă nouă. Din contră, impozitele pentru cei cu salarii mai mici vor scădea, astfel încât prin introducerea impozitului pe venitul global vor fi aduși mai mulți români în clasa de mijloc.

Dragi români, chiar este nevoie de introducerea venitului global pe gospodărie, astfel încât toate persoanele cu venituri mici să poată beneficia de deduceri fiscale din partea statului.

Prin implementarea noului sistem de impozitare a veniturilor vor fi fiscalizate mai multe servicii din sectorul privat. Astfel, gospodăriile vor fi interesate să lucreze cu cei care eliberează facturi sau bonuri fiscale și vor crește veniturile la bugetul de stat. În acest fel, statul va obține venituri consistente din eliminarea economiei negre, iar cu acești bani vor putea fi susținute în continuare creșterile de salarii, reducerile de taxe și crearea de locuri de muncă. Ministerul Finanțelor Publice estimează un surplus de 2% din PIB, respectiv 16 miliarde de lei, în urma adoptării acestui sistem de impozitare.

Și pentru că modalitatea de impozitare este ținta părerilor neavizate ale unor reprezentanți ai opoziției deloc binevoitori, impozitele se vor calcula după două criterii simple. Impozit 0% pentru toate veniturile lunare mai mici de 2.000 lei pentru salariați, pensionari sau cei cu activități independente și impozit de 10% pentru diferența care depășește 2.000 lei lunar. În funcție de nivelul veniturilor unei gospodării, guvernul va acorda diverse deduceri fiscale din baza de impozitare. Altfel spus, din suma supusă impozitării se vor scădea diverse cheltuieli deductibile care vor acoperi o gama obișnuită de nevoi ale unei familii.

Concomitent, se va reduce birocrația pentru cetățeni pentru că toate plățile fiscale și depunerile declarațiilor privind câștigurile vor fi făcute de consultanții fiscali. Așadar, numai vești bune și măsuri și mai bune!

    Mihăiță Găină - declarație politică având titlul PSD este partidul tuturor românilor - oriunde s-ar afla ei!;

Domnul Mihăiță Găină:

"PSD este partidul tuturor românilor - oriunde s-ar afla ei!"

PSD a dovedit și dovedește în continuare prin politicile guvernului său că se preocupă de soarta tuturor românilor, oriunde s-ar afla aceștia! S-a brodat în fel și chip de către actuala opoziție că social-democraților nu le pasă de diaspora, dar și că diaspora este preponderent de dreapta și respinge automat orice vine de la PSD, oricât de bună ar fi o anumită măsură.

Lucrurile nu stau deloc așa! Din contră! Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, plata unei contribuții financiare de 75.000 de euro la bugetul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru realizarea unui studiu privind comunitățile românești din străinătate.

Studiul vizează în principal dimensiunea comunităților românești rezidente în statele membre OCDE, principalele state de destinație, repartizarea geografică a grupurilor specifice, statistici privind distribuția pe vârste, gen, nivel de educație, statut pe piața forței de muncă, principalele domenii de activitate, analiza comparativă cu alte comunități din diaspora. De asemenea, studiul va include informații cu privire la principalele motive ale emigrării și factorii care ar putea determina revenirea în țară, tendințele actuale, în comparație cu comunitățile din alte state de emigrație, evoluții în domeniul emigrării și al repatrierii.

Documentul va fi finalizat și transmis părții române în termen de 18 luni de la plata contribuției și va constitui un suport viabil și concret pentru politicile guvernamentale dedicate românilor din afara granițelor țării. Așadar, dragi colegi, PSD demonstrează încă o dată că are un guvern care se preocupă de toți cetățenii săi, indiferent de simpatiile sau antipatiile lor politice!

    Călin-Vasile-Andrei Matei - declarație politică intitulată Valorile democrației, respectarea legii supreme a României;

Domnul Călin-Vasile-Andrei Matei:

"Valorile democrației, respectarea legii supreme a României"

Democrația este înțeleasă ca putere a poporului ce poate fi executată direct sau indirect. În epoca modernă s-a impus democrația reprezentativă, în cadrul căreia exercitarea puterii se face de către reprezentanți aleși. Prima democrație cunoscută în lume a fost în orașul-stat Atena. Principala instituție era Adunarea, compusă din aproximativ 5000 de cetățeni (bărbați maturi). Deciziile de interes public și sentințele de judecată se luau prin vot majoritar, iar judecățile erau efectuate de un juriu care cuprindea 501 membri.

Constituția este legea fundamentală a unui stat, în care sunt consemnate principiile de bază ale organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor.

Legea fundamentală a unui stat reprezintă o componentă esențială a oricărui regim politic. Componentele sistemului politic interacționează, dar atribuțiile fiecăreia și regimul politic sunt cuprinse în legea fundamentală a statului. Modificările importante din societatea românească determină de fiecare dată elaborarea unei noi constituții, care să legitimeze noul regim. De exemplu, revenirea la un regim democratic după 1989 a impus necesitatea elaborării unei noi constituții. Adoptată în 1991 de către Adunarea Constituantă, aceasta a fost revizuită în 2003, fiind important modul în care Constituția este pusă în practică și respectată, spre a asigura dezvoltarea unei societăți democratice.

Ceea ce vreau sa subliniez, stimați colegi, este faptul că nicio societate democratică nu funcționează fără a avea respect față de legea fundamentală a acestuia, iar unul din fundamentele dezvoltării societății este respectul față de valorile acesteia, acele valori pe baza cărora s-a construit societatea. Respectul față de lege este unul din elementele de bază ale existenței unei asemenea formațiuni cum este statul.

Suntem azi, aici, reprezentanți ai Parlamentului României, iar Constituția României spune foarte clar că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.

    Aurel Căciulă - declarație politică despre Creșterea salariului minim, între necesitate și voință politică.

Domnul Aurel Căciulă:

"Creșterea salariului minim, între necesitate și voință politică"

Decizia PSD de a respecta programul de guvernare prezentat alegătorilor în alegerile parlamentare din decembrie 2016 a stârnit o largă dezbatere în Parlament, în presa scrisă și audio-vizual.

Opoziția își face griji: de unde se vor plăti aceste creșteri de salarii și pensii, creșteri necesare și pe deplin justificate. Opoziția ar trebui să-și pună întrebarea: de ce în perioada 2000-2012 creșterea salariului minim a fost de numai 600 de lei (de la 100 la 700 de lei).

Așadar, în doisprezece ani am avut o creștere a salariului minim de numai 600 de lei. O creștere la jumătate față de cât ar fi fost minimul necesar pentru un ritm de creștere de bun-simț.

Analizând perioada 2013-2016, salariul minim pe economie a crescut cu cel puțin 100 de lei pe an, ajungând la 1.250 de lei la finele anului 2016. În această perioadă, respectiv 2013-2015, guvernarea PSD, au fost date și două hotărâri de guvern de creștere a salariului minim pe economie (HG. 1091/2014, creștere la 1050 de lei, respectiv HG. 1017/2015 pentru creștere la 1.250 de lei).

Dacă în perioada 2000-2012 am fi avut un ritm de creștere al salariului minim de 100 de lei pe fiecare an, în anul 2012 am fi avut un salariu minim de 1.200 de lei, și nu de doar 700 de lei. Însă, în perioada 2008-2012 am avut o micșorare a salariilor cu 25% și o creștere a TVA-ului de la 19% la 24%, cea mai neagră perioadă de guvernare a României postdecembriste, după cum bine știm, așa-zisa guvernare PDL, astăzi PNL.

Vorbim de creșterea nivelului de trai, de stabilitate economico-financiară, de stabilitatea forței de muncă, de creșterea nivelului de calificare a forței de muncă. Vorbim, dar nu facem front comun, putere-opoziție, pentru a elabora un program pe o perioadă de 15-20 de ani, cu măsuri și soluții concrete pentru creșterea nivelului de trai.

Să realizezi mai mult înseamnă să îți dorești mai mult. Dorințe mici, realizări pe măsură. Este necesar un plan în acord cu toate partidele, plan, cum am mai spus, pe o perioadă mare de timp, plan ce trebuie respectat de toate guvernele ce vor urma și cu susținerea tuturor partidelor parlamentare.

Am auzit vorbind de la acest pupitru tineri din USR, că nu e bine să mărim salariile. Oare ei vorbesc în numele acelora care i-au trimis în Parlament sau le este impus de altcineva să vină cu asemenea idei în Parlament?

Vin cu întrebarea către tinerii USR-iști: voi ați munci pentru 1.450 de lei pe lună? Răspunsul ar fi, desigur, nu.

Apare grija de unde vor veni banii? Răspunsul este simplu: din profitul companiilor care fac profit real în România și îl transferă în alte țări.

PSD nu este împotriva multinaționalelor, cum vor unii să se creadă. PSD își dorește ca profitul să rămână acolo unde s-a realizat. Ca noi toți, vrem copii bine instruiți, muncitori, cu o bună calificare, o infrastructură corespunzătoare. Dar pe ce bani, domnilor, dacă profitul pleacă?

PSD, prin programul de guvernare, și-a propus atragerea capitalului străin și stabilizarea celui existent, dar pentru o forță de muncă calificată și bine plătită, nu pentru o forță de muncă ieftină și prost plătită.

Atrăgând capitalul străin, pentru o forță de muncă calificată, dar și bine plătită, nu va mai exista riscul ca la o creștere cât de mică a salariului investitorii să amenințe cu retragerea capitalului și mutarea acestuia în zone cu forță de muncă mai ieftină.

Fiecare mărire a salariului minim atrage un efort suplimentar din partea angajatorului. Dar această creștere va aduce mai mulți bani în buzunarele românilor și, implicit, mai mulți bani în piață. Aceasta ducând și la o creștere a veniturilor angajatorilor, creștere ce poate fi dirijată pentru acoperirea costurilor suplimentare cu forța de muncă.

O multinațională are afaceri de câteva milioane de euro și profitul unui chioșc. Asta susțineți, domnilor USR-iști? Cei care v-au votat, asta vă spun să susțineți în Parlament?

Așa gândește noua generație căreia vă substituiți? Dacă așa gândiți, atunci avem motive reale de îngrijorare.

Cetățenii României ne-au trimis în Parlament să le apărăm interesele lor, nu interesele celor care v-au sponsorizat în campania electorală, sponsorizări pe care ar fi normal să le justificați și la această tribună, ca să eliminați suspiciunile ce planează asupra dumneavoastră.

Încă o întrebare pentru acești tineri: Cine muncea pentru aceasta țară când dumneavoastră studiați? Vă spun eu. Acei oameni cărora astăzi vreți să le interziceți votul. Unii ați studiat în străinătate, poate pe banii părinților, poate cu bursă de la statul român. Aceia care ați studiat pe banii părinților nu trebuie să uitați că părinții voștri au făcut profit în România, au folosit forța de muncă calificată de statul român. Deci aveți o obligație morală față de cetățenii români, nu față de aceia care v-au sponsorizat în campania electorală.

Vă recomand să gândiți când vorbiți despre cei care au contribuit la educația voastră școlară.

     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 22 octombrie 2017, 9:15
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro