Sorin-Ioan Bumb
Sorin-Ioan Bumb
Ședința Camerei Deputaților din 25 aprilie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.67/05-05-2017
Video in format Real MediaVideo - Real Media
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
Video in format Real Media13-12-2017
Video in format Real Media11-12-2017 (comună)
Video in format Real Media11-12-2017
Video in format Real Media06-12-2017
Arhiva video:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 25-04-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 25 aprilie 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.25 Sorin-Ioan Bumb - declarație politică intitulată "Va fi vreodată înfăptuită legătura cu restul Europei? Vom trăi și vom vedea!";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

"Va fi vreodată înfăptuită legătura cu restul Europei?

Vom trăi și vom vedea!"

Mediul de afaceri, investițiile publice și infrastructura sunt doar câteva domenii la care țara noastră continuă să fie "repetentă". Conform ultimului raport al Comisiei Europene, România nu doar că se află cu mult în urma altor țări din UE, dar "infrastructura este slabă și astfel afectează creșterea economică".

Infrastructura are un rol strategic pentru orice țară, iar dezvoltarea economică este strâns legată de aceasta, lucru pe care îl știm cu toții. Multe drumuri de importanță europeană trec prin țara noastră, făcând legătura cu exteriorul Uniunii Europene și cu Marea Neagră, iar tranzitul poate să devină o "industrie adevărată", care să genereze o nouă sursă de dezvoltare economică în România. Numai că pentru asta și actualul guvern ar trebui să aibă strategii în domeniu și să dea dovadă de mai mult interes.

În ultima perioadă, CNAIR se ocupă însă doar de acoperirea gropilor pe drumurile naționale și autostrăzi, făcând doar reparații provizorii. Nu așa vom rezolva problema! Nu cu cârpeală și văruit marcajele rutiere cu cerneală simpatică ce se șterge după prima ploaie.

Dezvoltarea infrastructurii este vitală pentru creșterea economică a României, pentru circulația mărfurilor, pentru dezvoltarea sectorului serviciilor și a turismului.

La nivelul statelor vestice există o preocupare constantă vizând îmbunătățirea sectorului transporturilor și a infrastructurii aferente, fapt relevat prin politicile de încurajare a investițiilor și Programul Operațional Sectorial de Transport (POS-T) în cadrul cooperării transfrontaliere. România, însă, se confruntă, în continuare, cu o capacitate de implementare redusă a proiectelor investiționale mari, cu abilități de planificare reduse, ce au ca rezultat o infrastructură de proastă calitate și lucrări de mentenanță întârziate sau deficitare.

Cred cu tărie că este nevoie de o mai mare responsabilitate legată de problematica transporturilor și infrastructurii, nu doar la nivel declarativ, ci în mod concret, prin realizarea proiectelor și punerea în practică a măsurilor adoptate la nivel european și național. Din păcate însă, se pare că Guvernul Grindeanu și-a asumat o politică de reformă "îndrăzneață" a acestui sector. Ori asta, ori o fărâmă de adevăr există în bancul care circulă în ultima perioadă și care spune că guvernul Grindeanu a luat decizia de a nu mai construi autostrăzi, ca să nu mai aibă românii pe unde pleca în Occident.

Cum altfel să poți cataloga recenta măsură a acestui guvern, de a exclude de la finanțare, în acest an, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Transilvania - Transregio Feleacul - și de a aloca banii pe reabilitarea unor drumuri fără trafic din județele Teleorman și Dolj... Cum altfel să poți cataloga faptul că trei drumuri naționale de importanță vitală pentru Munții Apuseni - DN 74, DN 74A și DN 75 - nici anul acesta nu primesc bani pentru reabilitare, deși se află într-o stare deplorabilă și pe alocuri circulația este redusă la o singură bandă, din cauza degradărilor carosabilului.

Pentru o zonă ca Munții Apuseni, dezvoltarea infrastructurii rutiere este vitală. După ce industria din trecut a fost distrusă, o rază de speranță se întrevedea în dezvoltarea turismului, care ar putea să genereze venituri importante în zonă. Cum să faci însă turism, dacă turiștii nu pot ajunge la pensiuni și hoteluri din cauza drumurilor naționale pline de gropi și hârtoape? Cum să dezvolți economia, dacă până și micii distribuitori care aprovizionează magazinele sătești au costuri foarte mari cu întreținerea flotelor de mașini, din cauza drumurilor naționale foarte proaste? Cum să aduci dezvoltare în aceste comunități, dacă până și firmele de curierat refuză anumite rute și preferă să pună trimiterile la Poșta Română, din cauza drumurilor naționale foarte proaste, pe care își distrug mașinile?

Oricum ar fi, e cert că românii mai au de așteptat, până ce PSD va pleca de la guvernare, ca să vadă realizate noi autostrăzi și drumuri de calitate.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 14 decembrie 2017, 16:49
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro