Plen
Ședința Camerei Deputaților din 25 aprilie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.67/05-05-2017
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-09-2018
17-09-2018
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 25-04-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 25 aprilie 2017

27. Supunerea la votul final:  
  27.17 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (PL-x 333/2015); (adoptat)
 
consultă fișa PL nr. 333/2015

   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

17. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS

187 de voturi pentru, 71 împotrivă, 6 abțineri.

Adoptat.

Vă rog, domnule Stelian. Explicarea votului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian-Cristian Ion:

USR a votat împotriva acestei forme a legii. Considerăm că este un pas înapoi făcut de statul de drept.

În 2006 s-a introdus în Codul penal infracțiunea de conflict de interese, în ideea de a ne respecta angajamentele pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Acum, după 11 ani, constatăm că ne-am schimbat un pic optica și avem un limbaj dublu. În fața Comisiei Europene spunem că luptăm în continuare împotriva corupției, spunem din vorbe, așa, pe de altă parte, adoptăm legi care slăbesc și sabotează toată această luptă împotriva corupției.

Ideea este că o astfel de inițiativă, un astfel de proiect, nu face decât să ne ducă înapoi. Vă dau un exemplu, care este consecința adoptării acestei legi, prin care se ciuntește, se desființează practic conflictul de interese, de fapt s-a și redenumit această infracțiune. Consecința este că, pe viitor, un funcționar public, să zicem, un primar, sau un consilier local, va putea lua decizii, va putea participa la luarea unor decizii, astfel încât să favorizeze foști parteneri de afaceri, persoane cu care a avut legături de afaceri sau în slujba cărora a lucrat sau care au fost angajați ai lui, fără să suporte nicio consecință sau persoane din partea cărora a beneficiat sau beneficiază de foloase de orice natură.

Mi se pare inadmisibilă o asemenea abordare. Am votat împotrivă și pe viitor sperăm că nu vom mai avea astfel de propuneri, deși constatăm că vin tăvălug, unele după altele, astfel de propuneri care slăbesc puterea justiției și lupta împotriva corupției. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád, am spus!

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Colegul nostru, din USR, tocmai a susținut că în 25 de state ale Uniunii Europene nu există stat de drept, pentru că n-au conflictul de interese în Codul penal. (Aplauze.)

Mai departe. Totodată, Domnia Sa susține că aceste 25 de state s-au depărtat de Uniunea Europeană. Înseamnă că am rămas noi cu Luxemburgul? E adevărat că și Luxemburgul are cu totul altă formulare a acestei prevederi penale decât am avut-o noi; este mai mult mai aproape acum ceea ce avem noi de ceea ce are Luxemburgul.

Totodată, trebuie să vă spun că, așa cum și în primele intervenții ale Domniei Sale, a vorbit pe lângă textul legii, încercând să acrediteze niște idei care n-au nicio legătură cu textul legii, o face și acum, mă rog, mai schimbat.

Trebuie să vă spun că prevederea care a existat în vechiul Cod a fost găsit a fi neconstituțional nu pentru că nu s-a folosit cuvântul "profesionist", în loc de "comercial", ci tocmai pentru faptul că s-a găsit din partea Curții Constituționale că este o formulare vagă care nu poate fi aplicată. Mai mult, poate fi aplicată abuziv de oricine împotriva oricui.

Ca atare, din această cauză a fost găsită neconstituțională, dacă am fi înlocuit "comercialul" cu "profesionistul"... Mă întreb, în afară de juriștii care au participat la modificarea Codului civil, cine se gândește la înțelesul din noul Cod civil al cuvântului "profesionist", când este vorba de relația dintre profesioniști? Tot neconstituțional ar fi dacă citiți motivarea din Decizia Curții Constituționale.

Mai mult, trebuie să spun de la acest microfon, tot pentru a vă informa, că nici textul inițial pentru care a fost retrimis la comisie - deci prima variantă care a ieșit din dezbaterea comisiei - n-a avut acele pericole care au fost susținute aici, pentru că, prin lenea asumătorului acelui Cod penal, noi, toți, suntem funcționari publici, și prin art. 308 toată țara a devenit funcționar public.

Deci acesta a fost cel mai mare păcat al acestei legi și al art. 301, iar cine mă rog, nu cunoaște elementele de bază juridice sau nu-i convin elementele de bază juridice, adică ce înseamnă niște cuvinte, ca să zic așa, de exemplu, interesul public, poate distorsiona aceste elemente, dar să fie pe înțelesul tuturor.

Conform noului Cod penal, prin "funcționar public" se înțelege orice persoană în funcție de conducere, indiferent dacă este într-o instituție publică, o societate comercială sau o asociație civică, în momentul când are orice fel de relație cu banii bugetați de la stat.

Vă dau un exemplu: un farmacist, proprietar al farmaciei proprii, are relație cu banul public? Are, pentru că se cumpără de la el niște medicamente, majoritatea sumelor compensate de stat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, încercați să încheiați!

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Am terminat!

Poate această persoană să-și angajeze copilul în propria farmacie? Conform art. 301, nu.

Pot continua. Este interesul public să nu-și angajeze copilul acolo? Nu.

Ca atare, eu cred că această formulare, chiar așa cum a rămas, nu permite nepotismul, chiar dacă este în forma, din cauza acelei prevederi care există, a definiției funcționarului public, cam exagerată, dar nu mai permite nepotismul, iar celelalte susțineri ale colegului nostru sunt invenții. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul ...

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian-Cristian Ion (din sală):

Drept la replică!

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul...

Pentru ce? Pentru ce drept la replică? (Vociferări.)

Nu e regulamentar!

Domnul Dobrovici.

Domnul Dobrovici!

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian-Cristian Ion (din sală):

Procedură!

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Bacalbașa mi-a dat voie să-l reprezint, dânsul reprezentând Grupul PSD.

Voiam doar să fac o singură sugestie pentru stimabilii noștri colegi din Grupul USR. Având în vedere că domnul președinte Donald Trump și-a angajat fiica la Casa Albă, aș vrea să sesizăm ANI din America și DNA-ul din America... (Aplauze.)...pentru că Statele Unite ale Americii, iată, se îndepărtează de la statul de drept și de la lupta anticorupție și cred că vigilența USR-istă trebuie să se manifeste peste tot.

Deci vă urez mult succes! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Bichineț.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineț:

Domnule președinte,

Deși n-aș fi vrut s-o recunosc, e bunișor domnul Ponta! (Râsete și aplauze.) Pe cuvântul meu dacă nu!

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor-Viorel Ponta (din sală):

De eram femeie, mă bucuram și mai tare!

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineț:

Domnule, când ați fost prim-ministru nu mi-ați fost chiar așa de drag, ca domnul Árpád, de la UDMR, pasiune de pe vremea când eram la România Mare. Felicitări pentru profesionalism! Domnul Árpád este cel mai longeviv parlamentar român și o să-i urmez eu, probabil! (Râsete.)

Dar cred că ați dat dovadă de o mică răutate. Să-l faceți dumneavoastră pe colegul de la USR, după ce a salvat Bucureștiul și acum e preocupat să salveze România, să spuneți că n-a...

Din sală:

Îl cheamă Stelian Ion!

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineț:

Observați, n-are arta dialogului!

... să spuneți că n-a citit proiectul de lege, sau dacă l-a citit, nu l-a înțeles? Păi, când vorbești despre ceva despre care n-ai citit, se cheamă hermeneutică, stimate domn.

Salut prezența doamnei ministru. (Se adresează doamnei deputat Lia Olguța Vasilescu.)

Să știi că azi te-am citat, alături de trei femei celebre care îi dau târcoale lui Liviu Dragnea. Am spus: "Firea, Olguța și Codruța!". (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Continuăm.

18.

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian-Cristian Ion (din sală):

Procedură!

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule Stelian, nu mai cereți cuvântul. Nu vi s-a pronunțat numele!

Vă rog, procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Articolul 151 din Regulamentul Camerei Deputaților spune că atunci când un deputat solicită cuvântul pentru procedură sau pentru drept la replică, președintele este obligat să-i acorde cuvântul imediat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Așa!

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian-Cristian Ion:

S-a făcut referire la persoana mea... (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Nu s-a făcut nicio referire!

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian-Cristian Ion:

S-a făcut referire la persoana mea în trei rânduri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat,...

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Indiferent că se indică sau nu numele acelei persoane, trebuie să se dea dreptul la replică. (Vociferări.)

Vă rog să-mi acordați dreptul la replică, pentru că altfel ați încălca Regulamentul, așa cum se întâmplă nu numai în ședința de plen, se întâmplă uneori și în ședințele ... (I se întrerupe microfonul.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat,

Articolul 151, care spune că trebuie să vă dau cuvântul pentru drept la replică, citiți, căutați articolul din Regulament, pentru că nu vi s-au făcut afirmații ofensatoare, nici nu vi s-a pronunțat numele măcar.

Cu asta am încheiat despre dreptul la replică.

Dacă pe procedură mai aveți să ne spuneți ceva?

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Este o chestiune care ține de democrație și...

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Procedura, domnule deputat!

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Domnule președinte,

Trebuie să dați posibilitatea și opoziției să se exprime!

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Procedură, domnul Drulă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin Drulă:

Domnule președinte,

Regulamentul prevede... spune următoarea sintagmă: "la adresa sa", nu spune să-i spună numele. A spus "colegul de la USR" care a vorbit înaintea mea. E clar la adresa cui a fost făcută afirmația.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Citiți până la capăt: "...s-au făcut afirmații ofensatoare". Ofensatoare!

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin Drulă:

Am citit, este la alin. (4).

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Ofensatoare!

Eu n-am auzit.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin Drulă:

Ați spus că nu știe despre ce vorbește!

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 20 septembrie 2018, 12:10
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro