Plen
Ședința Camerei Deputaților din 8 mai 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.74/12-05-2017
Video in format Real MediaVideo - Real Media
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
Video in format Real Media17-10-2017
Video in format Real Media16-10-2017
Video in format Real Media11-10-2017 (comună)
Arhiva video:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 08-05-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 mai 2017

6. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (PL-x 160/2017). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 160/2017

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

9. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal; PL-x 160/2017.

Guvernul?

Vă rog, doamnă secretar de stat.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Doamna Sofia Mariana Moț (secretar de stat, Ministerul Justiției):

Bună ziua, domnule președinte!

Bună ziua, doamnelor și domnilor deputați!

Proiectul de lege supus atenției dumneavoastră, astăzi, este unul care își propune modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Acest proiect de lege, cum mai este denumit, recursul compensatoriu, face parte dintr-un pachet de acte normative, dar și de măsuri pe care Guvernul le-a propus, pentru a evita pronunțarea unei hotărâri-pilot de către CEDO, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De la această idee s-a pornit în promovarea acestui proiect de lege, care are menirea, alături de Legea grațierii și alături de alte măsuri dispuse de Guvern, începând chiar prin proiectul de buget adoptat pe acest an, respectiv, așa cum spuneam, pe lângă Legea grațierii, recursul compensatoriu și măsuri de investiții și de reabilitare a spațiilor de detenție, precum și construirea a două noi penitenciare. Este vorba despre Penitenciarul Berceni și Penitenciarul Caracal. Pentru aceste două proiecte, de construcție a celor două noi penitenciare, au fost și alocate sume de bani în bugetul Ministerului Justiției pe acest an. Ele vizează efectuarea studiilor de fezabilitate.

Revenind la Proiectul de lege privind recursul compensatoriu, precizez că Guvernul susține acest proiect, însă în forma pe care Guvernul a trimis-o spre adoptare Parlamentului.

Vă aduc doar câteva argumente pentru care nu ne însușim modificările survenite la acest proiect de lege, în cursul procesului legislativ, și anume: au fost dispuse, și discutate, și aprobate amendamente care au eliminat procedura concretă, care, din punctul nostru de vedere, trebuia reglementată la nivel primar - adică prin această lege - procedura de aplicare concretă și de calcul a acelor zile libere care se acordă deținuților aflați în penitenciarele din România, pentru condițiile de supraaglomerare, așa cum spune Hotărârea CEDO.

În cursul procesului legislativ, vă spuneam, această procedură a fost eliminată. Apreciem noi că, în momentul în care va fi pusă în aplicare legea, vor fi întâmpinate greutăți în penitenciare, pentru că această procedură a fost concepută ca o procedură separată de procedura liberării condiționate și nu una care să se suprapună cu această procedură.

Mai mult decât atât, am constatat că prin amendamentele adoptate, s-a propus - și este prevăzut în acest proiect de lege - ca deținuții care efectuează muncă în timpul detenției, așa cum bine se știe, sunt recompensați cu anumite sume de bani. Din această sumă care li se cuvine deținuților, Administrația Națională a Penitenciarelor reține un procent, iar restul aparține deținutului.

Se propune prin acest proiect ca deținutul care a efectuat muncă și care are dreptul la compensarea bănească să poată să-și achite zile care urmează a fi compensate cu zile care se vor scădea din detenție.

Apreciem că o astfel de abordare creează o discriminare între deținuți, gândindu-ne doar la faptul că unii sunt apți de muncă, iar alții nu.

Am dat câteva exemple pentru care Guvernul susține proiectul în forma pe care a propus-o Parlamentului.

Vă mulțumesc.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, doamnă secretar de stat.

Comisia juridică?

Doamnă vicepreședinte Oana Florea, vă rog.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Doamna Oana-Consuela Florea:

Mulțumesc.

În conformitate cu prevederile art. 95 și art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul, în ședința din 13 martie.

Consiliul Superior al Magistraturii a avizat favorabil proiectul de lege.

Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a avizat favorabil.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu observații și propuneri.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, în sensul instituirii, ca măsură compensatorie, a includerii în calculul pedepsei ce poate fi considerată potrivit legii ca executată și executarea pedepsei într-un spațiu necorespunzător.

Membrii comisiei au examinat inițiativa legislativă, expunerea de motive, avizul Consiliului Superior al Magistraturii și avizul Consiliului Legislativ, în ședința din 26 aprilie.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise, redactate în Anexa nr. 1. Amendamentele respinse sunt redactate în Anexa nr. 2.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Vă mulțumesc.

    ................................................
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin Drulă:

Pe procedură, domnule președinte.

Având în vedere consecințele importante pe care le-ar avea adoptarea proiectului de lege în această formă, care au reieșit din poziția Guvernului, referitoare la procedura concretă de calcul și la anumite discriminări care ar putea apărea în privința recompensării, și având în vedere că Guvernul nu susține, în această formă, adoptarea proiectului de lege, vă propunem retrimiterea la comisie, cu termen de două săptămâni.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnule Munteanu, vă rog, luați loc.

Voi supune, stimați colegi, retrimiterea la comisie, așa cum a propus-o Grupul USR. Cine este...? Vă rog să votați, avem o propunere de retrimitere.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

58 de voturi pentru retrimitere, 85 de voturi împotrivă. Nu s-a retrimis.

Mergem mai departe.

A doua solicitare... dați-mi... stafful tehnic, să văd.

Domnule Roman, vă rog, Grupul PNL.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

În calitate de fost vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, care aveam un protocol cu mai multe instituții, și care mergeam din când în când la Penitenciarul Aiud, să vedem condițiile în care trăiesc deținuții din acest penitenciar, pot să vă spun, ca unul aflat în cunoștință de cauză, că în pușcăriile românești există tortură, că în pușcăriile românești există condiții inumane de muncă, că în pușcăriile românești există o dictatură a celor care conduc aceste penitenciare și există grave, grave abuzuri.

Pe de altă parte, stimați colegi, cred că e important să recunoaștem că nu cred că suntem cea mai coruptă țară din lume sau din Uniunea Europeană, să construim penitenciare la greu, să avem 2.800 de cazuri de abuz în serviciu. Din acest punct de vedere, cu siguranță, noi avem obligația, ca parlamentari, să îmbunătățim legislația.

Ceea ce propune Ministerul Justiției însă, din păcate, este un lucru total neserios. Spuneau la preluarea mandatului că în acest an vom începe construcția unor penitenciare. Acum venim și spunem alocăm niște bani pentru studii de fezabilitate și prefezabilitate.

Nu cred că este corect. Și cred că e doar un praf în ochi aruncat românilor, pentru că în aceste zile, chiar astăzi, la Senat, se discută o lege a grațierii.

Stimați colegi,

Dacă ați fi vrut cu adevărat să ne aplecăm asupra problemelor de fond, v-ați fi uitat și pe propunerile pe care vi le face opoziția. Și Partidul Național Liberal, dacă vă amintiți, a propus o serie de măsuri concrete, alternative, dacă vrem cu adevărat să rezolvăm problema aglomerației din închisori.

Ceea ce faceți dumneavoastră astăzi, din păcate, nu este decât un demers prin care încercați să-i mințiți din nou pe români.

Vă mulțumesc.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul Bichineț.

Este procedură de urgență, câte un singur vorbitor de grup parlamentar.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineț:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Intervenția mea este cât se poate de succintă.

În primul rând, vom spune că cei de la Partidul Mișcarea Populară susținem acest proiect. Însă pare cam suspectă dragostea aceasta nețărmurită față de cei aflați în detenție, o situație nefericită.

Am văzut cu câtă mândrie doamna ministru spunea că se dorește ca două noi penitenciare să fie începute.

Domnule, nu știu, noi ne pregătim să băgăm tot poporul la pușcărie?

De asemenea, eu știu că e greu, am auzit de la cei care au trecut pe aici, că e greu în pușcărie. Nu e atât de greu ca în satele Moldovei, dar e greu și acolo.

N-am văzut, de când am venit aici, în Parlament, pe nimeni de la Guvern să vorbească despre țărani, despre situația foarte grea a celor din lumea satelor - mă refer la cei care muncesc, nu la cei care beau - care au produse și nu le pot desface în târguri.

N-am auzit nimic despre muncitori - pentru că mai sunt muncitori.

E foarte interesantă grija pentru pușcăriași.

Sunt 3 variante: fie varianta inumană - să-i lăsăm să putrezească acolo, fie varianta ultrageneroasă - să le dăm drumul tuturor, fie o variantă a unei grațieri selective, încât cei care au o șansă să revină la o viață normală să o facă, iar cei care au trecut pe acolo să fugă 100 de kilometri când aud de o pușcărie.

PMP va susține. Și să știți că nu dorim să facem o opoziție de dragul opoziției, că noi suntem și foarte mulți și foarte puternici, de altfel. Vrem să facem o opoziție constructivă, să colaborăm cu cei care vin cu proiecte de lege normale, serioase. Și să nu ne aflăm, lunea, în treabă, o oră aici și marți, două ore, tot aflându-ne în treabă.

Vă mulțumesc.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Márton Árpád, Grupul UDMR.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Trebuie să vă mărturisesc că sunt indignat, pentru că un secretar de stat de la Ministerul Justiției încearcă să inducă în eroare deputații care, probabil, eventual, nu au citit nici proiectul de lege venit de la Senat, nici amendamentele admise în Comisia juridică.

În primul rând, doamnă secretar de stat, poate nici dumneavoastră n-ați reușit să citiți, poate v-a spus cineva ceva despre acest raport și despre amendamentele adoptate.

Ați fost foarte mulți în cursul dezbaterii acestei legi, la comisie. Acest proiect de lege, așa cum a trecut prin comisie, nu face vorbire despre eliberare condiționată, ci, proiectul de lege, așa cum a ieșit din comisie, vorbește exact de o durată care se calculează a fi postexecutată, din cauză că persoanele respective au stat în condiții inumane. Mai mult, comisia și-a permis - într-adevăr, nu a fost în proiectul inițial - să copieze de la Decizia CEDO, care sunt acele situații inumane asupra cărora va avea aplicabilitate această lege și condițiile bine conturate și legiferate.

Mai mult, trebuie să vă spun că dacă în textul inițial al legii era vorba numai despre metri pătrați în care stau acești deținuți și despre niște termene care, în total, ajung la 8 luni, în care se va calcula câte zile li se scad din penitența pe care a acordat-o instanța, restul lăsând la latitudinea Executivului să legifereze, să reglementeze, tocmai această variantă acceptată dă o etapizare, o descriere concretă a modului cum să se aplice, și ea se va aplica automat, și nu cum dorește unul sau altul, de la diferite instanțe de judecată, sau conducători ai diferitelor penitenciare.

Ca atare, din contră, acest proiect de lege modificat în comisie a devenit un proiect concret, aplicabil, pentru că nu lasă la latitudinea unei hotărâri de Guvern care va veni cândva. Știm cum apar aceste hotărâri de Guvern, cât de repede, prompt și aplicabil.

Eu cred că acest proiect de lege, așa cum a ieșit din comisie, poate fi aplicat când va intra în vigoare, cât de repede.

Trebuie să mai spunem că această lege va avea o aplicabilitate pe perioada cât există aceste situații în penitenciarele noastre. Când le vom construi pe acelea două despre care s-a vorbit, când alte penitenciare vor fi reabilitate, ea nu se va mai aplica, pentru că nu se va mai constata acea situație a persoanelor din penitenciar de care ține concret prevederea din lege.

Vă mulțumesc pentru atenție și, dacă mai intervine doamna secretar, ca să nu lungesc vorbăria, la anumite amendamente o să intervin, cu explicațiile de rigoare, pentru că acea observație legată de discriminare nu este corectă. Iarăși se uită de niște prevederi existente actualmente în legea respectivă.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Din partea Grupului USR, Ion Stelian. Vă rog.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian-Cristian Ion:

USR este împotriva variantei cu amendamentele care au trecut în Comisia juridică. Am susținut inițial, în cadrul Comisiei juridice, varianta propusă de Guvern, după care am fost de acord, de principiu, și cu lărgirea noțiunii de "condiții nefavorabile pentru deținuți", însă forma care a rezultat în cadrul comisiei este una inacceptabilă, din punctul nostru de vedere. Conține unele inadvertențe și unele articole sau amendamente care contravin Constituției.

Este de neacceptat să consideri că poți cumpăra libertatea cu bani - mă refer aici la amendamentul care permite renunțarea de către deținuți la 40% din ceea ce li se cuvine ca remunerație pentru munca prestată, pentru a beneficia de aceste dispoziții care le-ar fi favorabile.

Pe de altă parte, un număr de 6 zile executate..., la un număr de 30 de zile executate efectiv, un beneficiu de 6 zile - și această variantă este inacceptabilă - este un număr mult prea mare de zile care se acordă ca beneficiu. Noi am fost de acord cu 3 zile inițial.

Pe de altă parte, observăm că foarte multe legi vin pe agenda Parlamentului în dezbatere, care se referă la Codul penal, la politica penală, la deținuți, în condițiile în care avem în România foarte multe alte probleme. Există probleme de condiții nefavorabile sau care sunt împotriva drepturilor omului și în spitale, și în căminele studențești și așa mai departe, și nu vedem un aplomb asemănător din partea puterii actuale pentru a rezolva și acele probleme.

O altă chestiune, cu care voi încheia, este următoarea: deja nu mai înțelegem cum guvernați această țară, pentru că ați acordat încrederea unui Guvern care se pare că nu mai este susținut de dumneavoastră. Punctul de vedere exprimat astăzi de secretarul de stat nu a fost punctul de vedere al uni simplu funcționar, secretar de stat, așa cum încercați să acreditați, a fost punctul de vedere al Ministerului Justiției. Nu vă imaginați că la minister nu se consultă cu domnul ministru.

Mulțumesc.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da.

Domnul Nicolicea, Grupul PSD.

Fără îndoială, Parlamentul are dreptul să modifice și să pună în concordanță, așa cum consideră. Este dreptul Parlamentului până la urmă.

Domnule Nicolicea, vă rog.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Așa cum a fost modificată, nu face altceva decât să respecte Decizia CEDO, în cazul Mursic contra Croației, în care sunt definite condițiile inumane de tratament. De altfel, acest lucru, în ceea ce privește condițiile - știți că Ministerul se referea doar la suprafață, nu la toate condițiile - aceste condiții prevăzute în Decizia CEDO au fost învederate comisiei, pentru prima dată de Ion Stelian, USR.

După aceea, văzând că s-a aprobat - și evident fiind contra - este contra și la propunerea pe care a făcut-o, dar a spus apoi că nu a mai făcut niciun fel de amendament, iar faptul că este atât de vivace la tribună este ca să spele păcatul în fața colegilor de la USR. Propunerea de modificare față de ce a spus Guvernul îi aparține dânsului, deputat al USR. Dar pe mine mă miră modalitatea asta... te dai de trei ori peste cap să susții aici pe dos decât ai fi susținut la comisie, dar acesta este stilul USR. N-a trecut o jumătate de oră de când m-am trezit cu un coleg aici, la acel vot cu privire la Regulament, care a votat împotriva celor spuse de colegii lui la Comisia pentru regulament.

Una peste alta, văzând ceea ce faceți, nu pot decât să-mi exprim dezacordul, ca să nu spun disprețul față de o astfel de atitudine și, dacă vreți, puteți să-i luați și aplauzele înapoi, puteți să-l și sancționați, că a susținut, a fost de partea corupției, cum ziceți dumneavoastră.

Cert este că nu s-a întâmplat altceva la comisie decât că s-a pus în aplicare Decizia CEDO, o chestiune tehnică făcută de juriști care-și respectă meseria, și nu care se dau de trei ori peste cap (Vociferări.) și se schimbă după cum le dictează unul pe nume Nicușor Dan.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Drept la replică, un minut.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Intervenția domnului Nicolicea este absolut incorectă. Am spus încă de la începutul intervenției mele că noi, la începutul discuției, am susținut acest proiect, dar, văzând ceea ce a rezultat, am votat ulterior, evident, împotrivă. Atacul acesta la persoană mi se pare incalificabil și îi sugerez domnului Nicolicea să-și împacheteze disprețul și să-l pună în buzunar, să-l păstreze pentru propria persoană. (Aplauze.)

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Este procedură de urgență, o singură intervenție de grup parlamentar.

Avem 57 de amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt observații? Nu.

De la 1 la 10 dacă sunt observații?

Din sală:

La 9.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

La 9. Vă rog.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Susținem varianta în care se acordă un beneficiu de 3 zile, nu de 6 zile, astfel cum este varianta propusă și cum a trecut amendamentul...

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Este vorba de amendamentul 2 de la amendamente respinse.

Deci supun votului dumneavoastră amendamentul respins, susținut de domnul...

De la poziția 9.

Cine este pentru?

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Cu 26 de voturi pentru, 101 împotrivă, 4 abțineri amendamentul nu a fost susținut.

Supun votului dumneavoastră poziția 9, așa cum o propune comisia.

Vă rog să votați.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS Cu 101 voturi pentru, 28 împotrivă și 3 abțineri a fost adoptată în forma propusă de comisie.

De la 10 la 20 dacă sunt observații?

20? Supun direct votului amendamentul de la poziția 20, amendamentul USR. Sunteți de acord?

Supun votului amendamentul de la poziția 20, al USR. Corect? Sau vreți să... (Rumoare.)

Nu mai vrea.

Vă rog.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin Drulă:

La 20 marginal este un amendament admis, susținem respingerea lui.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Bun. Voi supune votului, stimați colegi, poziția 20, așa cum este...

Domnule Munteanu, urmăriți-mă puțin! (Râsete.)

Nu am... păi nu, urmăriți-mă...

Deci eu sunt obligat... nu am...

La poziția 20 noi mergem pe raportul comisiei. Nu am amendament de respingere. Și atunci supunem votului poziția 20, așa cum ne-o propune comisia.

Să înceapă votul.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Da. Cu 92 de voturi pentru, 3 împotrivă, amendamentul de la poziția 20 a fost adoptat în forma propusă de comisie.

De la 20 la 30 dacă sunt observații? Nu.

De la 30 la 40 dacă sunt observații? Nu.

De la 40 la 50 dacă sunt observații? Nu.

De la 50 la 57 dacă sunt observații? Nu.

Vă mulțumesc.

Rămâne la votul final, pentru mâine. Are caracter organic.

Încheiem aici prima parte a ședinței noastre. Ne revedem mâine.

Continuăm acum, de fapt...

Îl invit pe domnul vicepreședinte Predoiu...

Vă rog, ne revedem mâine la plen.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 17 octombrie 2017, 19:54
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro