Mara Mareș
Mara Mareș
Ședința Camerei Deputaților din 16 mai 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.83/25-05-2017
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
13-10-2021
12-10-2021
11-10-2021
05-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 16-05-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 16 mai 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.27 Mara Mareș - declarație politică cu titlul "România trebuie să accelereze absorbția fondurilor europene pentru tineri!";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Doamna Mara Mareș:

"România trebuie să accelereze absorbția fondurilor europene pentru tineri!"

În România, rata de ocupare a tinerilor este de doar 22,3%, comparativ cu 61,6% la nivelul întregii populații apte de muncă. În 2016, România a înregistrat o rată a șomajului, la nivel general, de 5,9%, în timp ce în rândul tinerilor aceasta a fost de 20,4%.

Astăzi avem pe ordinea de zi a Comisiei pentru învățământ un proiect de lege inițiat de Guvern și care urmărește stimularea angajatorilor de a încheia contracte de ucenicie și contracte de stagiu pentru absolvenții de învățământ superior. Deși este o inițiativă pe care o voi susține fără rezerve, nu pot trece cu vederea faptul că aceste măsuri sunt parte din Planul de aplicare a Garanției de Tineret, care trebuia pus în aplicare încă din anul 2014!

Garanția pentru Tineret a fost expresia voinței politice a Uniunii Europene de a se apleca cu cea mai mare preocupare asupra diminuării șomajului în rândul tinerilor din statele membre. Ca urmare a acestei decizii, UE a pus la dispoziție 6 miliarde de euro prin Inițiativa pentru Ocuparea Tinerilor și Fondul Social European. Jumătate dintre acești bani pot fi cheltuiți fără ca statele să asigure cofinanțare.

În 2015, o altă decizie a venit în sprijinul statelor membre pentru a implementa acest plan. Prefinanțarea acordată programului a crescut de la 1%, adică de la 67 milioane de euro, la 30%, adică la nu mai puțin de un miliard de euro.

Rezultatele acestor măsuri nu au întârziat să apară la nivel european. În 2016, la trei ani de la lansarea Garanției pentru Tineret, UE avea cu 1,4 milioane tineri șomeri mai puțin. De asemenea, până în 2015, rata anuală a șomajului în rândul tinerilor a ajuns la 20,3%, înregistrându-se o scădere cu 3,4 puncte procentuale. Tinerii NEET, neîncadrați profesional și care nu urmează niciun program educațional sau de formare, au ajuns la o medie a șomajului de 12% la nivelul UE, realizându-se o scădere cu un punct procentual.

Din păcate, situația încurajatoare de la nivel european nu se regăsește și în România. Întârzierile în utilizarea fondurilor europene alocate prin bugetarea 2014-2020 au dus la întârzierea aplicării acestui program. De altfel, și faptul că Guvernul a preferat un proiect de lege și nu o ordonanță arată doar că încă nu putem aplica aceste măsuri, pentru că nu vom primi rambursări de la Comisia Europeană, până nu avem acreditată Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, AM POCU, care va gestiona aceste măsuri.

România trebuie să accelereze absorbția fondurilor europene pentru tineri. Împreună trebuie să punem presiune asupra Guvernului să rezolve de urgență acreditarea AM POCU și să prezinte un calendar concret de aplicare a Garanției pentru Tineret în România.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 17 octombrie 2021, 23:05
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro