Plen
Ședința Camerei Deputaților din 23 mai 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.86/30-05-2017
Video in format Real MediaVideo - Real Media
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
Video in format Real Media13-12-2017
Video in format Real Media11-12-2017
Arhiva video:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 23-05-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 23 mai 2017

6. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.1/2011 a educației naționale (Pl-x 161/2017). (rămasă pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 161/2017

   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

    ................................................
Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

15. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/2011 a educației naționale.

Inițiatori?

Doamnă Huncă, în calitate de inițiator vorbiți, da?

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Doamna Mihaela Huncă:

Da.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Doamna Mihaela Huncă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Distinse colege,

Distinși colegi,

Inițiativa legislativă nr. 161/2017, care se află astăzi în plenul Camerei Deputaților, prevede ca în fiecare județ să se înființeze câte un centru de excelență cu personalitate juridică, unitate conexă a Ministerului Educației Naționale.

Rolul acestor centre de excelență este acela de a selecta elevii capabili de performanță și de a-i pregăti pentru a participa la concursuri, competiții naționale și internaționale.

Având personalitate juridică, centrele de excelență județene vor putea accesa resurse financiare pentru a realiza proiecte și programe europene.

Obiectivul principal pentru care am elaborat acest proiect de lege este acela de a oferi pregătirea tinerilor în spații de lucru moderne, cu echipamente de ultimă generație, pentru a putea face performanță la nivel înalt, atât pe plan național, cât și internațional.

În acest fel vor putea realiza și asigura implementarea unor programe de parteneriat cu diverse instituții din țară și din străinătate, cu organizații neguvernamentale, comunitatea locală, în scopul îmbunătățirii condițiilor și resurselor necesare educării diferențiate a copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte.

În urma modificării legislative propuse, centrele județene de excelență vor fi înființate prin Legea educației naționale și vor deveni unități conexe ale Ministerului Educației Naționale, alături de casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor.

În prezent, există câteva centre de excelență, însă doar în cele mai dezvoltate județe din țară și sunt finanțate din sponsorizări.

De aceea, pentru a da posibilitatea tuturor elevilor să facă performanță, este nevoie de înființarea de centre de excelență în fiecare județ.

Cred că este în interesul fiecăruia dintre noi, care reprezentăm o anumită regiune din România, să generăm un cadru legal cât mai eficient, în vederea creșterii și sprijinirii propriilor valori, care mai departe să se transforme în plus valoare pentru țara noastră.

Cu cât ne preocupă mai mult educația copiilor noștri și atragem investiții mai mari în procesul educațional, vom crea locuri de muncă cu înaltă calificare și vom dezvolta fiecare ramură a economiei, la nivel local și național.

Punctele de vedere exprimate până în prezent de comisiile de specialitate care au analizat proiectul au fost pozitive și, de aceea, consider că și dumneavoastră veți susține acest proiect, prin care vom putea crește nivelul de pregătire și condițiile de studiu pentru elevii din toate județele țării, care își doresc să facă performanță într-un anumit domeniu.

Înainte de a pune proiectul de lege, am organizat mai multe dezbateri publice, unde am consultat atât profesorii care se ocupă de pregătirea tinerilor olimpici, cât și elevii care au înregistrat performanțe la concursurile școlare naționale și internaționale, dar și părinții acestora.

Consider că susținerea performanței în educație nu este un drum ușor, dar este un drum sigur. Realitatea ne demonstrează că nu banii, nu poziția socială, ci educația face diferența.

Vă mulțumesc.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Gavrilă, Comisia.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Doamna Camelia Gavrilă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

Stimați colegi,

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, în baza prevederilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, a primit adresa Pl-x 161, cu propunerea pe care o avem în discuție.

S-au analizat punctele de vedere de la Comisia pentru buget, Consiliul Legislativ, Consiliul Economic, Comisia pentru egalitate de șanse.

Obiectul de reglementare al acestei propuneri legislative se referă la modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1 din 2011, cu modificările și completările ulterioare, în scopul transformării centrelor județene de excelență în unități conexe Ministerului Educației Naționale, astfel încât acestea să poată accesa fonduri europene, independent de inspectoratele școlare, dar să aibă și o anumită independență, fiind însă coordonate metodologic de inspectoratele școlare.

Propunerea legislativă despre care discutăm face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor legale.

La lucrările comisiei au fost prezenți un număr de 15 deputați, din totalul de 24 de membri. S-a votat pentru susținerea acestui proiect legislativ și pentru un raport favorabil, Camera Deputaților fiind prima Cameră sesizată.

Și acum o să-mi dați voie, domnule președinte, să vorbesc în calitate de deputat al PSD, pentru a exprima punctul nostru de vedere. Este posibil?

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Doamna Camelia Gavrilă:

Punctul de vedere al Partidului Social Democrat a fost de a susține acest proiect legislativ extrem de generos, extrem de important, care se fixează asupra performanțelor școlare și creează oportunități educaționale extrem de importante pentru tinerii talentați, pasionați, cu înclinații științifice, literare, artistice, tehnice.

Față de prevederile anterioare, această inițiativă legislativă mută accentul pe ideea de unitate conexă, așezând-o în simetrie cu centrul județean de resurse educaționale, existând o mai mare independență, posibilitatea de a accesa fonduri europene, dar și de a-și crea o cultură organizațională proprie, de a avea demersuri mult mai accentuate, în sensul atragerii elevilor performanți.

Și ca filozofie educațională ni se pare interesant, pentru că există o simetrie față de proiectele care vizează educația remedială, susținerea elevilor cu diferite dizabilități, deficiențe, dificultăți de învățare, de atingere a obiectivelor minimale din programele școlare. E firesc să susținem, conform vocației școlii românești, și învățământul de calitate, învățământul orientat spre performanță.

Și cred că ar trebui - spun aceasta ca profesor și coordonator al unor asemenea centre - nu doar să ne fixăm obsedant pe ideea de olimpiade școlare și de reușite la olimpiadele școlare, care, într-adevăr, sunt marca supremă a unui învățământ de calitate, și a unui progres, și a unei performanțe școlare, dar și participarea la concursuri, la competiții, la tabere tematice, organizarea de simpozioane, în care vocația de cercetare sau creativă a elevilor să se poată manifesta, deci alte tipuri de interferențe.

Mai mult decât atât, este foarte important că în aceste centre județene de excelență, elevii cunosc și alte maniere de predare, și alte explorări în domeniul respectiv, științific sau umanist, pentru că lucrează cu mai mulți profesori, deci e o experiență de cunoaștere, o experiență cognitivă mult mai importantă.

E motivul pentru care susținem acest punct de vedere.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumim.

Domnule Olar, doriți să vorbiți și la educație?

Domnule Olar, doriți să vorbiți la educație? Că ați vorbit la copaci... Păi, sunteți înscris la cuvânt.

Doamna Abu-Amra Lavinia-Corina.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Doamna Lavinia-Corina Abu-Amra:

Înființarea acestor centre de excelență reprezintă, aparent, în varianta PSD-ului, un scop nobil. În realitate, însă, este o inițiativă populistă, prin care se dorește crearea unei alte structuri birocratice, care înghite bani publici.

Nu avem nevoie de alte instituții, avem nevoie de eficientizarea celor pe care le avem. În unele cazuri, cred că e necesară chiar desființarea unora dintre ele. Și acestea sunt structuri birocratice, de exemplu, inspectoratele școlare.

Ca atare, Grupul USR votează împotriva acestei inițiative.

Menționez faptul că susținem excelența, însă este foarte important să stabilim cum vrem să facem acest lucru, nu doar să venim cu inițiative populiste, înființare de instituții care reprezintă de fapt o sinecură.

Mulțumesc. (Aplauze.)

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Turcescu.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Am să spun de la bun început că Grupul parlamentar al Partidului Mișcarea Populară va sprijini acest proiect, va vota pentru el.

Dar au trecut 6 ani de la momentul în care, potrivit Legii nr. 1 a educației naționale, s-a decis înființarea acestor centre de excelență. I-am întrebat pe colegii mei mai experimentați din Comisia pentru învățământ cum funcționează aceste centre, pentru că, teoretic, în fiecare județ, și la nivelul municipiului București, ar fi trebuit să avem aceste centre funcționale.

Din păcate, așa cum au recunoscut colegii din Comisia pentru învățământ, repet, care cunosc mai bine situația de la nivelul județelor, aceste centre de excelență sunt forme fără fond, pentru că ele există, au fost stipulate acum 6 ani de zile, prin litera legii, s-au înființat, dar nu funcționează decât în două-trei județe.

Să considerăm astăzi că doar lipsa de finanțare, lipsa lor de posibilitate de a accesa fonduri europene să fie cauza nefuncționării acestor centre.

De aceea, vom și vota pentru acest proiect, pentru că în felul acesta le mai dăm o șansă.

S-ar putea însă să ajungem la concluzia tristă, peste un an, peste doi ani de zile, că, deși s-a făcut și acest efort, de stimulare a funcționării acestor centre de excelență, s-a făcut tot degeaba.

Și atunci, s-ar putea să aibă dreptate colega mea de la USR, care spunea că de fapt sunt niște structuri birocratice înființate doar pe hârtie, așa cum se întâmplă cu multe alte structuri, date în fel și fel de legi, dar și în Legea educației naționale.

De aceea, astăzi, considerați că votul Partidului Mișcarea Populară este un vot pentru speranță, cu ideea că vor funcționa într-adevăr aceste centre, cu ideea că profesorii care trebuie să activeze în aceste centre de excelență, odată ce vor putea fi și remunerați, vor avea și dorința de a-și pune cunoștințele, experiența, în slujba elevilor care vor să participe la un proces de învățare, aprofundat, în aceste centre de excelență.

Mărturisesc - și o spun ca să rămână spus - că sunt sceptic în ceea ce privește funcționarea, în următorii ani, a acestor centre de excelență.

Cred că ele trebuie regândite, așa cum trebuie regândită o bună parte din toată arhitectura Legii educației naționale.

Dar astăzi, spun încă o dată, Partidul Mișcarea Populară va vota pentru acest proiect, încercând să dea o ultimă șansă funcționării acestor centre.

Să dea Dumnezeu să funcționeze cu adevărat în următorii ani!

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Florica Cherecheș.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Doamna Florica Cherecheș:

Așa cum s-a spus, centrele de excelență sunt prevăzute și în actuala Lege a educației și ele se pot înființa prin ordin de ministru. Există județe în care acestea există, funcționează și este foarte bine acest lucru și cred că ar trebui ca astfel de centre să se înființeze în toate județele, în colaborare cu inspectoratele școlare județene.

Partidul Național Liberal susține identificarea și pregătirea elevilor performanți și posibilitatea ca aceștia să dezvolte potențialul care este în ei, în domeniul în care au anumite abilități naturale, dar la acest vot ne vom abține, pentru că funcționarea defectuoasă a centrelor de excelență se datorează incapacității sau insuficienței finanțării acestora.

În fiecare an școlar, fiecare județ primește un anumit număr de posturi în care trebuie să se încadreze și sigur că acest număr de posturi depinde de semnătura ministrului.

Nu cred că este necesară modificarea Legii educației în acest sens și faptul că aceste centre ar avea personalitate juridică ar ajuta la mai buna funcționare a acestor centre. Pur și simplu ne întoarcem la problema banilor și cred că alocarea suplimentară a banilor pentru a înființa posturi, așa cum ar fi nevoie de alocare și pentru a înființa mai multe posturi de consilieri școlari pentru orientare, ar fi un lucru foarte bun pentru învățământul românesc.

Așa cum spunea colegul meu, Robert Turcescu, zicea că votul partidului din care face parte este un vot pentru speranță. Și al nostru, votul de abținere, este un vot pentru speranță, speranța că aceste centre vor funcționa cu adevărat în toate județele țării.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Zisopol.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoș Gabriel Zisopol:

Vă mulțumesc, stimate domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor deputați,

Stimați invitați,

Este foarte clar că propunerea legislativă aduce valoare adăugată învățământului românesc.

Așa cum s-a specificat de foarte multe ori astăzi, aici, în primul rând oferă posibilitatea centrelor de excelență să acceseze fonduri europene. Este vorba de programele și proiectele europene, de posibilitatea de a se autofinanța prin intermediul nu numai a sponsorizărilor, dar și, sperăm noi, într-un viitor foarte apropiat, prin intermediul Ministerului Educației Naționale.

Sigur că de foarte multe ori am accesat asemenea proiecte care au fost alocate nu numai excelenței, așa cum discutăm astăzi despre, iată, centrele de excelență, dar și multor tineri elevi care au probleme în ceea ce privește învățământul românesc.

Sunt foarte multe propuneri legislative care își au izvorul în Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților și aceasta este una dintre propunerile legislative care au plecat dinăuntrul acestei comisii - și vreau să le mulțumesc colegilor care cunosc foarte bine învățământul preuniversitar, colegilor care au lucrat foarte mult timp în inspectoratele școlare județene și, nu în ultimul rând, Ministerului Educației și colegului nostru, domnului ministru secretar de stat care ne-a fost coleg atâția ani și care ne-a ajutat să facem o propunere legislativă care să se bucure, practic, de votul dumneavoastră.

Eu, totuși, sper că vom avea un vot favorabil și că această propunere legislativă va aduce valoare adăugată, așa cum am amintit și anterior, învățământului românesc.

Vă mulțumesc și Grupul parlamentar al minorităților naționale va vota în consecință.

Vă mulțumesc.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Barna.

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Dan Barna:

După cum se întrevede rezultatul la acest vot, jucăm din nou secvența triumfului speranței împotriva experienței. Avem o experiență deja de... cred că sunt 200 de ani de creare de forme fără fond, care nu v-au confirmat aproape niciodată. Ceea ce facem prin aceste centre de excelență este să pretindem că nu am avut performanță în obținerea de fonduri europene, pentru că ne-au lipsit instituțiile adecvate. În realitate, fondurile europene se obțin de oameni instruiți, inclusiv de cei din sistemul de educație. Cât timp nu investim în această direcție și creăm noi structuri de tip sinecură, rezultatele vor fi fix cele de până acum.

Uniunea Salvați România nu susține această inițiativă, pentru că este o inițiativă formală, care nu aduce nimic în plus, creați doar niște instituții artificiale.

Mulțumesc. (Aplauze.)

Video in format Real Media Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc și eu.

La amendamente admise, dacă dorește cineva? Nu.

Ultimul.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 16 decembrie 2017, 20:42
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro