Elvira Șarapatin
Elvira Șarapatin
Ședința Camerei Deputaților din 29 mai 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.89/07-06-2017
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-11-2018
19-11-2018
14-11-2018 (comună)
14-11-2018
13-11-2018
12-11-2018
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 29-05-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 29 mai 2017

15. Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.
  15.5 Elvira Șarapatin

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Mai departe.

Iulian Bulai - șase interpelări.

Marius Sorin-Ovidiu Bota - două interpelări.

Oana-Silvia Vlăducă - o interpelare.

Florica Cherecheș - o interpelare.

Nicolae Giugea - o interpelare.

În continuare, o invit pe doamna Elvira Șarapatin, care are o interpelare.

Doamnă deputat, aveți trei minute să o prezentați.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Elvira Șarapatin:

Interpelarea mea se numește "Preluarea de către Penitenciarul Târgu Jiu, a imobilelor Centrului de pregătire și perfecționare a cadrelor de jandarmi «Gheorghe Magheru» din Bumbești-Jiu, în vederea organizării unor spații de deținere".

Domnule ministru,

În calitatea mea de membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții, am efectuat, la începutul lunii mai, o vizită de lucru în Penitenciarul Târgu Jiu din județul Gorj, unitate penitenciară cu regim de executare a pedepsei deschis și semideschis.

Am constatat aici - pentru că este mai lungă..., o să vorbesc și liber - am constatat la acest penitenciar că locurile de detenție sunt foarte mici, nespațioase. Locurile de plimbare ale deținuților sunt foarte strâmte, adică locul de plimbare este așa cam 10/5 și prevăzut cu gratii... într-un fel de cușcă se plimbă deținuții.

Am solicitat explicații și soluții reprezentanților din conducerea penitenciarului la fața locului, iar aceștia mi-au demonstrat că au încercat de mai multe ori să rezolve această problemă, atât la Ministerul Justiției, cât și la Administrația Națională a Penitenciarelor, încă din 2013 și începutul anului 2017, pentru a prelua imobilele Centrului de pregătire și perfecționare a cadrelor de jandarmi "Gheorghe Magheru" din Bumbești-Jiu, aflate în conservare, într-o localitate situată doar la 20 de kilometri de Târgu Jiu.

Am înțeles și am apreciat imediat faptul că aceasta ar fi o soluție optimă pentru Penitenciarul din Târgu Jiu, atât pentru eradicarea fenomenului de supraaglomerare, cât și pentru evitarea proceselor numeroase deschise de deținuții acestei închisori.

Vreau să fac mențiunea că mai mulți deținuți din Penitenciarul Târgu Jiu au înaintat procese la CEDO, le-au câștigat și, sigur că da, statul român a trebuit să plătească o sumă mare de bani pentru aceste condiții foarte vitrege, existente în Penitenciarul Târgu Jiu.

Nu este un secret că Penitenciarul Târgu Jiu, precum și toate unitățile penitenciare clasificate în regim de executare deschis și semideschis, se confruntă cu fenomenul de supraaglomerare și că există necesitatea urgentă a extinderii capacității de deținere la nivelul sistemului penitenciar și alinierea condițiilor de deținere la standarde europene.

La Penitenciarul Târgu Jiu s-a și identificat locația necesară, dar, deși conducerea închisorii a efectuat deja demersuri la Administrația Națională a Penitenciarelor pentru a fi sprijinită în preluarea imobilelor Centrului de pregătire și perfecționare a cadrelor de jandarmi "Gheorghe Magheru" din Bumbești-Jiu, în vederea organizării unor spații de deținere, acest lucru nu s-a rezolvat nici până în prezent.

Consider că locația respectivă se pretează transformării, cu fonduri financiare reduse, într-un centru de deținere modern, în care pot fi asigurate drepturile prevăzute de lege pentru persoanele private de libertate, în condiții optime privind siguranța deținerii în regim penitenciar, activități specifice de resocializare a persoanelor private de libertate, activități productive, spații de plimbare, terenuri de sport.

Mai mult, imobilele se află situate în orașul Bumbești-Jiu, strada Grigore Alexandrescu Ghica nr. 2, județul Gorj, la o distanță de 20 de kilometri față de municipiul Târgu Jiu - de fapt, am mai specificat acest lucru - având în componență: terenuri, două clădiri P+3, o clădire P+2, unde ar putea fi amenajate spații de deținere pentru aproximativ 450 de persoane private de libertate și cu respectarea standardelor europene privind custodierea acestora: o centrală termică, o spălătorie, o bucătărie plus sală de mese, două baze sportive, spațiu atelier și parcare pentru autovehicule.

În ceea ce privește cheltuielile care ar fi necesare pentru punerea în funcțiune a unei asemenea unități de deținere în această locație, acestea sunt minime, având în vedere faptul că imobilele există și sunt racordate la toate utilitățile necesare: apă, gaze, canal, energie electrică.

Ca atare, preluarea imobilelor Centrului de pregătire și perfecționare a cadrelor de jandarmi "Gheorghe Magheru" din Bumbești-Jiu de către Penitenciarul Târgu Jiu ar fi oportună în zonă, creându-se și noi locuri de muncă, iar procedura cred că ar putea fi chiar grăbită.

Față de cele enunțate și având convingerea că acestea vor fi soluționate favorabil, vă rog, domnule ministru, să luați în analiză situațiile semnalate și să dispuneți măsurile care se impun.

Deputat de Gorj, Elvira Șarapatin.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 21 noiembrie 2018, 3:27
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro