Plen
Ședința Camerei Deputaților din 13 septembrie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.124/21-09-2017
Video in format Real MediaVideo - Real Media

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
Video in format Real Media06-12-2017
Arhiva video:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 13-09-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 13 septembrie 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

 

Ședința a început la ora 08,37.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

A doua parte a ședinței a fost condusă de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnul deputat Georgian Pop și de domnul deputat Liviu-Ionuț Moșteanu, secretari ai Camerei Deputaților.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Bună dimineața, stimați colegi!

Declar deschisă prima parte a ședinței noastre de astăzi, dedicată declarațiilor politice și intervențiilor.

Dispozițiile regulamentare vi le reamintesc. Declarațiile politice se prezintă în scris sau verbal și nu vor depăși mai mult de 3 minute, potrivit Regulamentului.

 
Camelia Gavrilă - declarație politică intitulată Școala românească - valori, împliniri, contraste;

În continuare, Grupul parlamentar al PSD - doamna deputat Camelia Gavrilă.

Vă rog.

 

Doamna Camelia Gavrilă:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Doamnelor și domnilor,

Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi se referă la ideea de școală - "Școala românească - valori, împliniri, contraste". Firești reflecții de septembrie, pentru că această lună este, într-un fel, în timp inaugural, marchează un nou început, un nou ciclu educațional și toți ne îndreptăm fie cu nostalgie spre anii de școală, fie cu proiecție de vise, de gânduri de viitor, pentru cei tineri care se află prinși în sistemul educațional.

Paradoxal și filosofic vorbind, școala este un continuum spațiu-timp. Este un spațiu al cunoașterii, un univers al învățării, al întâlnirii cu știința, cu elemente de cultură, cu istorie, filosofie, arte. Este un univers al legităților, dar este și un timp al devenirii, un timp al trecerii prin cercurile concentrice de la spiritul ludic al copilului, spre neliniștea adolescenței și până la cunoașterea de sine și descoperirea vocațiilor.

Dincolo de aceste aprecieri cu caracter mai degrabă pedagogic și filosofic, trebuie să constatăm că școala are nevoie de sprijin, de strategii educaționale, de strategii politice și de implicare și mai mare a Guvernului, a Parlamentului, de receptivitate față de ceea ce înseamnă și aspect critic, și necesară devenire în acest spațiu al educației.

Valorile și traseele tradiționale ale școlii românești, care înseamnă și studiu, consistența informației, care înseamnă performanță solitară, de multe ori, disociere între teorie și practică, trebuie să primească și un complement european, în sensul gândirii critice, în sensul problematizării, al pragmatismului, pentru că, într-un fel, noi trebuie să ne educăm elevii și pentru interogație, și pentru neliniște, și pentru spiritul dubitativ, pentru că inteligența înseamnă și această educație întru dizidență, simbolic vorbind.

Privind retrospectiv spre ceea ce s-a întâmplat din '89 încoace, constatăm reușite ale școlii, aspecte legate de etape pe care le-au parcurs, de reformare, un număr impresionant, de aproape 7 milioane de absolvenți de învățământ primar și gimnazial, de 6.800.000 de absolvenți ai învățământului secundar, liceal și profesional, peste 600.000 de absolvenți de învățământ postliceal, la care, sigur, se adaugă absolvenții învățământului superior, deci un număr consistent, valențe impresionante.

Tabloul actual - și acesta este foarte consistent - al anului care se deschide, aproape 20.000 de unități de învățământ, 200.000 de cadre didactice, aproape două milioane de elevi, la care se adaugă și studenți, și preșcolari - deci un domeniu consistent, un domeniu social, pentru care s-au derulat și proiecte, dar care are nevoie și de intervenție și de câteva accente.

O să sintetizez pentru a mă încadra în timpul alocat...

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Ați depășit cele 3 minute.

 
 

Doamna Camelia Gavrilă:

O clipă.

Doar nevoia de a acorda suportul alimentar pentru preșcolari și elevi și a generaliza acest suport educațional, Programul "Școală după școală" trebuie urgent regândit și lansat.

De asemenea, este nevoie de o regândire a Legii educației, a bacalaureatului diferențiat, a modului în care consilierii, și logopezii, și personalul de sprijin pentru învățământul special sunt implicați, măsuri care, sigur, presupun și aspecte financiare, dar și implicare și respectarea unor criterii europene extrem de importante.

Este un an important în fața noastră, un an care stă și sub semnul Centenarului și cred că sub cupola aceasta a vibrației patriotice și naționale, școala, educația, formarea profesională nu pot lipsi.

Vă mulțumesc.

Deputat al PSD de Iași, Camelia Gavrilă.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

 
Daniel Olteanu - declarație politică având ca temă taxarea suplimentară a românilor care lucrează în afara țării;

Domnul deputat Daniel Olteanu.

Vă rog.

 

Domnul Daniel Olteanu:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Din date neoficiale, 25% din populația județului Vaslui a părăsit România. Îmi explic astfel și mesajele, foarte multe, din partea oamenilor care au aflat că, după ce această țară i-a respins, le-a retezat șansele, acum vrea să-i taxeze suplimentar, ba chiar să le facă dosare penale.

Este inexplicabilă nu doar viteza cu care ne grăbim să găsim motive prin care să-i taxăm suplimentar pe românii plecați în străinătate, ci și birocrația cu care continuăm să-i apăsam, să le amintim mereu că au plecat din țara care a perfecționat statul la coadă și completatul de formulare.

Aș vrea să transmit două mesaje foarte clare.

Unul este adresat domnului ministru al finanțelor publice, Ionuț Mișa.

Vă rog, domnule ministru, să întreprindeți demersurile necesare pentru anularea atât a obligativității reținute în sarcina românilor, alungați practic din această țară, de a completa documentul numit: "Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România", cât și a amenzilor aferente în cazul necompletării acestui document.

Este de-a dreptul revoltător modul în care niște funcționari au evaluat, din birou, faptul că oameni plecați din satele României pentru a-și găsi un rost, mulți dintre ei în agricultură sau la munci necalificate, pot răspunde fără a greși la întrebări precum: "Sunteți rezident fiscal într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri? În caz afirmativ, aveți obligație fiscală integrală în acel stat?"

Așa-i că-i pe-nțelesul tuturor?

De asemenea, întrebările referitoare la motivele plecării din România le găsesc absolut provocatoare, inutile, și au doar darul de a le reaminti acestor români toate aspectele negative care îi fac să privească spre statul român cu mânie.

Foarte, foarte gravă mi se pare amenințarea cu dosarul penal pentru fals în acte publice, în cazul în care formularul este completat cu date eronate. După ce că îi alungăm pe români din țară, le mai facem și dosare penale, și pentru ce? Pentru că spun că i-au alungat din această țară jaful, hoția, dezamăgirile, lipsa oricărei speranțe? Cine sunt acei funcționari publici care pot decide că acestea nu sunt motive reale?

În încheiere, aș vrea să-i transmit domnului prim-ministru Mihai Tudose ca, înainte să le facem dosare penale românilor plecați în străinătate, să ne gândim ce facem pentru a-i readuce acasă, în mijlocul familiilor, asta până nu are loc, în afara țării și definitiv, reîntregirea acestor familii, sau, și mai grav, sau poate la fel de grav, până când aceștia nu aleg să renunțe la cetățenia română.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc și eu.

 
Adrian-Claudiu Prisnel - declarație politică având ca subiect începerea anului școlar;

Domnul deputat Mihai Botez?

Doamna Cristina Iurișniți?

Domnul Iulian Bulai?

Domnul Adrian Prisnel?

Domnule deputat, vă rog.

 

Domnul Adrian-Claudiu Prisnel:

Bună ziua!

Doamnă președinte,

Dragi colegi,

Declarația mea politică de astăzi este foarte scurtă.

Vreau să vă amintesc atât dumneavoastră, cât și ministrului educației naționale, Liviu Pop, că anul viitor școala începe tot la 15 septembrie, ca întotdeauna, ca să nu mai fim prinși nepregătiți, fără manuale, fără avize de funcționare și reparații în școli.

Mulțumesc.

 
Benedek Zacharie - declarație politică având ca temă abuzul de putere economică asupra IMM-urilor;

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Domnul Márton Árpád a depus în scris.

Domnul Benedek Zacharie? Vă rog.

 

Domnul Benedek Zacharie:

Stimați colegi,

În declarația mea politică de azi, cuvintele-cheie sunt: contracte de investiții publice, CNAIR, CFR SA, prestatori, IMM-uri și abuz de putere economică.

Numeroși antreprenori mici și mijlocii, aflați în relații contractuale cu operatori economici de mare anvergură, - este vorba aici de firme sau consorții de firme care au capacitate financiară și tehnică, precum și portofolii adecvate pentru a putea participa la licitațiile organizate de CNAIR sau CFR SA -, mi-au atras atenția asupra unor disfuncționalități grave, alarmante în derularea acestor contracte. Plata serviciilor aferente unui contract de achiziție publică prestată fără ca firma să aibă calitatea de subcontractant se dovedește a fi o adevărată piatră de încercare: contractantul amână plata facturilor cu termene care depășesc cu mult 90 de zile, se fac plăți parțiale de 10-15% sau, într-un final, se propune ca valoarea facturată să fie sensibil amendată, uneori chiar până la 50%. Firmele mici și mijlocii se văd puse în fața unei dileme: ori acceptă suma care, chiar dacă nu le acoperă costurile, totuși le permite supraviețuirea, fie încearcă recuperarea sumelor datorate în instanță.

IMM-urile sunt puse în fața unei oferte care încalcă toate regulile eticii în afaceri, semănând mai degrabă cu legea celui mai puternic, valabilă în Vestul Sălbatic acum un secol și jumătate. Adevărul este că situația nu descrie o dilemă reală. Varianta dării în judecată a contractorului nu poate fi o opțiune valabilă, dacă IMM-ul vrea să aibă o șansă să-și continue activitatea. Știind cât durează un proces, știind cât costă un proces, conștient fiind de decalajul de calibru dintre propria firmă și contractorul licitației, niciun prestator nu va putea alege această cale.

În concluzie, în România, sub umbrela contractelor mari de investiții publice în infrastructură, mor sufocate IMM-urile lăsate de izbeliște, acele IMM-uri care, în Uniunea Europeană, își găsesc un loc propice pentru a se dezvolta. În România, sub privirile nepăsătoare ale CNAIR și CFR SA, șantierele marilor investiții în infrastructură sunt cimitire ale întreprinderilor mici și mijlocii, victime ale abuzului de putere economică, ale firmelor câștigătoare de licitații.

În spatele acestor IMM-uri sunt oameni care nu așteaptă ajutor de la stat, nu vor să trăiască din șomaj, sunt alegătorii noștri, oameni care aspiră la un trai mai decent, oameni care vor să fie la zi cu obligațiile față de stat. Acești întreprinzători ne cer doar să aibă o șansă reală de a-și încasa contravaloarea muncii realizate și să-și continue activitatea. Pot exista diverse programe de ajutorare a IMM-urilor sau de înființare a noi IMM-uri, tot degeaba, dacă firmele care funcționează acum intră cu sutele în insolvență sau faliment, din cauza conduitei indecente a unor societăți cu pretenții de antreprenor general.

Așadar, consider că este obligația beneficiarului și a firmei de consultanță să verifice modul în care firma câștigătoare își achită facturile față de acești prestatori.

De asemenea, tot companiile ar trebui să instituie un sistem de semnalare a întârzierilor de plată...

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Ați depășit cele 3 minute...

 
 

Domnul Benedek Zacharie:

Încă un moment.

... a comportamentelor necorespunzătoare cu principiile unei pieți concurențiale și, mai ales, a abuzului de putere economică exercitat asupra prestatorilor.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

 
Corneliu Bichineț - declarație politică intitulată Țara noastră este plină de evenimente fericite;

Domnul deputat Corneliu Bichineț.

Vă rog.

 

Domnul Corneliu Bichineț:

Am ascultat, stimată doamnă președinte, acum câteva minute, o declarație politică a deputatului Daniel Olteanu, una foarte bună, de altfel, în care acesta își exprima o nedumerire, aflând, în sfârșit, și Domnia Sa că 25% din populația județului Vaslui a plecat la muncă în străinătate.

Vreau să vă spun, stimate coleg, că toți cei 75% rămași acasă votează, dintotdeauna, PSD-ul, și aceasta pentru că n-au găsit niciodată un liberal pe care să-l voteze. Sau, dacă ar fi fost vreunul, n-ați știut să-l păstrați.

Stimată doamnă președinte,

Stimați colegi,

Încep astăzi o serie a declarațiilor mele politice, o serie intitulată generic "Țara noastră este plină de evenimente fericite".

Pe unul dintre evenimentele fericite vi l-am menționat acum jumătate de minut. Aflăm de la guvernanții noștri că, pe toate planurile, surclasăm Europa. În țara lui Terente, se înțelege, totul este supradimensionat. Indicatorii economici demonstrează că suntem departe... pe primul loc. Pe plan social nu sunt tensiuni, pe plan cultural înfloresc toate... artele.

A început școala. N-o să procedez și eu precum ceilalți colegi care arată lipsurile. Eu am să spun că în România există ceva în plus față de toată lumea - manualul de educație fizică, din care elevii învață mersul pe sârmă, tumba și mersul târâș, care, probabil, o să-i ajute în viață.

N-o să spun că în țara aceasta nu sunt școli bune, pentru că s-au făcut destule școli bune. Voi spune că în țara aceasta, țara lui Terente, unde orice este posibil, încă nu s-a înțeles necesitatea școlii profesionale, care dă posibilitatea multor elevi, prin învățământul vocațional, să învețe o meserie care să-i ajute tot restul vieții să trăiască.

Am vorbit săptămâna trecută de rectificarea bugetară. Ea s-a făcut, dar ați văzut cu toții, s-au luat banii de la investiții și s-au trecut la consum. În acest fel - trag un semnal de alarmă - niciodată România nu va merge pe drumul firesc al dezvoltării.

De asemenea, în toată lumea, miniștrii care șchiopătă sunt schimbați. Și la noi, câțiva miniștri, care nu i-au mai plăcut inegalabilului domn Dragnea, au fost schimbați, dar România este singura țară din lume unde există un om bun la toate, soluția de avarie - domnul Fifor.

Închei, stimată doamnă președinte, stimați colegi, prin a spune că singura categorie socială care nu-i încă bulversată, tulburată este cea a țăranului gospodar, care așteaptă să-și strângă recolta.

Vă mulțumesc.

Corneliu Bichineț, PMP Vaslui.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

 
Victoria Longher - intervenție având ca subiect organizarea Zilelor Culturii Polone la Suceava, în perioada 7-9 septembrie;

Doamna deputat Victoria Longher?

Vă rog.

 

Doamna Victoria Longher:

Bună ziua!

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

În perioada 7-9 septembrie, la Suceava, s-au organizat "Zilele Culturii Polone", o manifestare deja consacrată, pe care Uniunea Polonezilor din România o organizează de 19 ani.

Sub deviza "Mai aproape unii de alții", cea de-a XIX-a ediție a "Zilelor Culturii Polone" a debutat la Muzeul de Istorie, deschiderea oficială reunind oaspeți de seamă din Polonia, oficialități locale sucevene, precum și prieteni apropiați ai comunității poloneze din România și Suceava.

Principalele discuții au fost despre consolidarea relațiilor dintre România și Polonia, cooperarea și parteneriatele dintre autoritățile celor două state, precum și menținerea acestor legături.

A urmat vernisajul expoziției intitulate "Józef Piłsudski - om de stat al Poloniei și Europei", cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea Mareșalului Józef Piłsudski, fiind un rezultat al colaborării dintre Muzeul Bucovinei din Suceava și Institutul Polonez din București.

Timp de două zile, la simpozionul internațional intitulat "Legături istorice și culturale polono-române", desfășurat în sălile de conferință ale Muzeului de Istorie, au participat profesori universitari din Polonia, Ucraina, Republica Moldova și România. Tot atunci a avut loc și lansarea celor mai noi cărți dedicate tematicii polono-române editate în Polonia și în România.

Ziua de 9 septembrie a fost dedicată în întregime Sărbătorii Roadelor în Solonețu Nou. Manifestările au început cu Sfânta Liturghie de la ora 11:00, după care a urmat expoziția de roade și specialități culinare și spectacolul folcloric cu participarea ansamblurilor reprezentative ale uniunii, precum și a musafirilor, a Ansamblului Folcloric de Cântece și Dansuri "Złoty Potok" din Jelna, în regiunea Podkarpacie, Polonia.

La Zilele Culturii Polone au participat reprezentanți ai Senatului Poloniei, ai Ambasadei Republicii Polone la București și ai Institutului Polonez din București, reprezentanți ai Voievodatului Podkarpackie, înfrățit cu județul Suceava, iar în timpul Sărbătorii Roadelor, la Solonețu Nou a fost prezent cardinalul Kazimierz Nycz, mitropolitul Varșoviei.

Vă mulțumesc.

Deputat Victoria Longher, Uniunea Polonezilor din România.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

 
Vasile Cîtea - declarație politică având ca subiect Autostrada Moldova-Ardeal;

Domnul deputat Vasile Cîtea.

 

Domnul Vasile Cîtea:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea de astăzi este cu trimitere, din nou, la Autostrada A8 sau Autostrada Iași-Târgu Mureș sau Autostrada Moldova-Ardeal, mai aproape de adevăr.

Dragi colegi,

Autostrada Moldova-Ardeal sau A8, Iași-Târgu Mureș, începe să prindă contur odată cu conștientizarea obstacolelor care au întârziat acest proiect de infrastructură rutieră de importanță strategică pentru România.

Astfel, ministrul transporturilor, Răzvan-Alexandru Cuc, a declarat recent că până la sfârșitul anului se va implementa procedura de proiectare și execuție a autostrăzii și datorită faptului că acest proiect foarte important pentru aproximativ 25% din teritoriul național al României a fost prins și punctat în MasterPlanul General pentru Transport, al României.

Ministrul transporturilor recunoaște faptul că acest proiect a fost blocat în trecut într-o birocrație internă, fapt care a demarat devansarea anumitor proiecte, printre care și acesta, deși, conform calendarului inițial, termenul aprobat de începere a procedurilor inițiale ar fi putut fi chiar anul 2020. Evident, dragi colegi, că anul 2020 nu ar fi fost un termen încurajator pentru statul român, atât timp cât, în numeroase ocazii, comisarul european Corina Crețu a insistat asupra necesității finalizării capetelor de rețele TNT de transport, precum și a infrastructurii rutiere corespunzătoare Coridoarelor Pan-europene IV și IX, atrăgând atenția că proiectele care se încadrează în cele două capitole de infrastructură deja menționate reprezintă pentru Uniunea Europeană o urgență și, pe cale de consecință, o prioritate.

Tocmai de aceea suntem mulțumiți de faptul că domnul ministru al transporturilor a ajuns la concluzia că trebuie renunțat la reevaluarea studiilor de fezabilitate, pentru a câștiga timp, studiile deja existente fiind făcute de companii cu expertiză în domeniu.

Cu alte cuvinte, factorul guvernamental dorește să câștige timp prețios în demararea procedurii efective de construcție a Autostrăzii A8, ceea ce este un lucru, evident, încurajator.

În altă ordine de idei, acest proiect de infrastructură rutieră revine și în sprijinul cetățenilor români din Republica Moldova, constituind pentru aceștia o pârghie importantă în eforturile lor de aderare la marea familie europeană, modificarea opticii Guvernului României fiind oglindită pozitiv și în presa independentă din Republica Moldova.

Nu putem să trecem sub nicio formă cu vederea inițiativa societății civile care, în perioada 8-10 septembrie 2017, ca urmare a constituirii unui Grup de inițiativă format din reprezentanții mai multor categorii sociale și profesionale care au efectuat un marș având ca deviză "Împreună pentru A8" consideră că anul Centenar este cel mai potrivit pentru semnarea contractelor de atribuire a celor 3 tronsoane de autostradă care compun în final ruta Ungheni-Iași-Târgu Mureș. Acest marș fără precedent al societății civile a venit în contextul în care, la 100 de ani de la Marea Unire, Moldova trebuie să fie unită cu Ardealul și Europa de Vest, nu numai într-o formă juridică, ci și printr-o infrastructură rutieră adecvată, care să reducă decalajele de dezvoltare între regiunile României.

Suntem încredințați de faptul că promisiunile prim-ministrului și ale ministrului de resort vor fi puse în aplicare, iar Autostrada Moldova-Ardeal va prinde contur începând cu sfârșitul acestui an.

Vă mulțumesc.

Deputat de Iași, Vasile Cîtea.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

 
Florica Cherecheș - declarație politică intitulată Școala a început, dar nu e la fel pentru toți!;

Doamna deputat Florica Cherecheș.

Vă rog.

 

Doamna Florica Cherecheș:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Școala a început, dar nu este la fel pentru toți!"

Am participat și în acest an, cu bucurie și emoție, în calitate de deputat, la deschiderea oficială a noului an școlar. Ceea ce nouă ni se pare o stare de normalitate, adică școli pregătite să primească elevii în bănci, dotate cu echipamente moderne, cu săli de clasă renovate, grupuri sanitare la standarde și laboratoare utilate, este o raritate pentru majoritatea unităților de învățământ din România.

În timp ce domnul ministru Liviu Pop încerca fără succes, în direct, la televiziuni să identifice care este rolul celui de-al treilea "i" din cuvântul "copiii" și ruga reporterul să își dea singur răspunsul la întrebarea dacă e articol hotărât sau nehotărât, în România anului 2017, din peste 31.000 de unități de învățământ, doar 6.500 au avize și autorizații și pot funcționa în legalitate, adică mai puțin de un sfert, restul școlilor fiind un real pericol pentru integritatea și sănătatea elevilor.

Dacă părinții l-ar asculta pe ministrul Pop, care, întrebat de reporteri ce ar trebui să facă părinții legat de școlile fără autorizație de funcționare, a răspuns scurt "...să nu-i ducă pe copii în școlile respective", ar trebui să ocolească peste 24.500 de unități școlare. Și acest lucru, deoarece numărul școlilor care vor începe anul școlar fără autorizație sanitară de funcționare va fi aproximativ același cu cel de anul trecut, iar la acestea se adaugă și școlile fără autorizație la incendiu. Să ne ferească Dumnezeu de un scurtcircuit sau de un incendiu!

Problema autorizațiilor școlilor nu este una care a apărut peste noapte și nu a putut fi rezolvată; an de an avem aceeași situație.

Toaletele din capătul curții, pereții crăpați, tavanele infiltrate și mucegăite care riscă să se prăbușească, dar și lipsa izolațiilor, a apei potabile - sunt doar câteva dintre problemele întâlnite în multe școli și grădinițe din România. Deși nu primesc avize de la DSP și de la ISU, instituțiile de învățământ se redeschid pe răspunderea autorităților locale, în speranța că problemele vor fi rezolvate pe parcursul anului școlar. Dar ele sunt aceleași în fiecare an și nu se rezolvă niciodată pentru că sumele alocate de la bugetele locale pentru realizarea lucrărilor obișnuite sunt în funcție de posibilitățile fiecărei primării, banii de la centru lăsându-se așteptați.

Până când guvernanții noștri nu vor înțelege că pentru un învățământ de calitate este nevoie de mai mult de 3% din PIB și până când nu vor crește gradual procentul alocat până la 6%, nu avem cum să asigurăm un mediu plăcut în școală, în care elevii să se ducă cu plăcere și să se simtă stimulați spre învățare.

Nu pot să cred că toate aceste lipsuri cu care se confruntă sistemul de învățământ au apărut în această vacanță, când domnul ministru era ocupat cu editarea manualului de educație fizică și sport. Indiferența manifestată de cei responsabili de starea deplorabilă a mii de unități școlare, lipsa manualelor școlare, securitatea precară în școli, lipsa măsurilor necesare pentru motivarea și perfecționarea personalului sunt tot atâtea motive care mă îndreptățesc să cer demiterea funcționarilor care se fac vinovați de această stare de fapt, care ar trebui să plece și să-i lase pe alții care ar ști ce să facă pentru salvarea învățământului românesc.

Dacă nu investim azi în prezent, nu vom avea mâine un viitor!

Florica Cherecheș, deputat al PNL de Bihor.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

 
Oana-Mioara Bîzgan-Gayral - declarație politică având ca temă Avizarea de urgență a Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie;

Doamna deputat Oana Bîzgan?

Vă rog.

 

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

Stimate colege, stimați colegi,

Bine ați revenit din vacanță, sper să fim cu toții pregătiți să muncim în interesul cetățenilor pe care îi reprezentăm în Parlament.

Cetățeni precum Anca, de 39 de ani, din Maramureș, căsătorită, 2 copii, Simona, de 34 de ani, din Gorj, necăsătorită, Cornelia, de 57 de ani, din Buzău, divorțată, 3 copii - aceste femei cu vârste diferite, din județe și regiuni diferite, cu educație, profesii, venituri și familii diferite au ceva în comun. Aceste femei au murit în chinuri groaznice vara aceasta, ucise de soți și concubini, după mulți ani de bătăi și abuzuri verbale, psihologice, sexuale. Violențele pe care le-au îndurat sunt greu de imaginat pentru mulți dintre noi, dar erau cunoscute și tolerate atât rude, de vecini, cât și de autoritățile locale.

La fiecare 30 de secunde, în România o femeie este bătută de partenerul ei. Trei din zece românce au fost agresate fizic, verbal sau psihic încă de la vârsta de 15 ani. De cele mai multe ori, agresorul nu se limitează la parteneră, ci abuzează și copiii sau familia extinsă. Nu mai este nevoie, sper, să enumăr efectele devastatoare ale violenței asupra victimelor, efecte ce durează în timp și sunt extrem de dificil de contracarat.

Nu avem dreptul să asistăm nepăsători la derularea acestor drame.

Dimpotrivă, avem datoria, obligația și instrumentele să punem capăt unui flagel cu efecte grave asupra sănătății, calității vieții și bunăstării victimelor și familiilor lor, asupra dezvoltării întregii societăți românești.

Orice victimă a violenței domestice este cu o victimă prea mult.

În consecință, fac un apel și de la această tribună la Guvernul României, pentru avizarea de urgență a Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Rog toate colegele și colegii parlamentari ca, odată primit în plen, acest proiect de lege, să-l supunem rapid la vot, să-l adoptăm și să-l trimitem spre promulgare în cel mai scurt timp. Este esențial ca noua legislație să producă efecte cât mai curând posibil. Trebuie să dăm odată și pentru totdeauna semnalul că există toleranță zero pentru violența domestică!

Vă reamintesc că România a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, așa-numita Convenție de la Istanbul, aceasta a intrat în vigoare la 1 septembrie 2016 și se impune transpunerea prevederilor Convenției în legislația internă.

Să nu uităm nici Constituția României, art. 22 alin. (1) "dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate."

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc și eu.

 
Emil-Marius Pașcan - declarație politică intitulată Feriți-vă, vânzătorilor și trădătorilor de țară, de furia românească!;

Domnul deputat Niță Mihai de la ALDE? Nu este prezent.

Domnul deputat Marius Pașcan.

 

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Bună dimineața, tuturor!

Doamnă președinte de ședință,

Distinși colegi,

Declarația mea politică se intitulează "Feriți-vă, vânzătorilor și trădătorilor de țară, de furia românească!"

Când, astăzi, printr-o complicitate politică tacită a trădării naționale, se încearcă legislativ oficializarea limbii maghiare în România, printr-un troc al guvernării iresponsabile a UDMR-PSD- ALDE, s-a bătut, se pare, palma pentru un proiect legislativ care va arunca în aer conviețuirea interetnică din inima României. Le reamintesc vânzătorilor români de țară și neam de câte drepturi au avut parte românii ardeleni sub jugul ocupației și dominației maghiare de-a lungul timpului.

În vreme ce, după perioada pașoptistă, în Franța, Belgia, Italia sau Marea Britanie se vorbea despre drepturile omului, despre votul universal sau despre libertățile națiunilor europene, Transilvania avea parte de un crunt regim neoabsolutist, instaurat la 1867, prin crearea dualismului austro-ungar, de fapt o întoarcere în timp către Evul Mediu.

Așa s-a întâmplat că, la începutul secolului XX, românii, majoritari în Transilvania, erau considerați de feudalii maghiari o națiune tolerată, deși se aflau pe pământurile lor de mii de ani și reprezentau majoritatea populației din această provincie. În perioada respectivă, prin Legea presei din 1852, inspirată de politicienii maghiari și adoptată de Guvernul dualist, multe ziare românești au fost suprimate, gazetarii români au primit amenzi usturătoare, au fost dați în judecată și condamnați la ani grei de închisoare. Singura lor vină a fost curajul de a scrie despre drepturile românilor, despre soarta cruntă a țăranilor români și despre necesitatea de drepturi egale în Transilvania cu națiunile "regnicolare", maghiari, secui și sași. Chiar și unele publicații ungurești, precum "Altkotmany" consemna, în 1903, despre țăranul român care "nu întâmpină din partea domnilor decât dispreț, violență și tiranie". Totodată, sociologul Jaszi Oscar scria în acea perioadă că "junkerul maghiar abia îl consideră ca om pe țăranul român".

Politicienii români s-au confruntat mereu cu o atmosferă ostilă în Parlamentul de la Budapesta, primiți fiind doar la insistența Curții de la Viena. De fiecare dată când vorbeau despre drepturile naționale, ei erau întrerupți, amenințați, jigniți, considerați trădători, agitatori, răzvrătiți. Drept exemplu, marele intelectual român transilvan, Alexandru Vaida Voevod, a fost scos cu forța din clădirea Parlamentului de la Budapesta, la data de 7 iunie 1907, de un grup de 100 de deputați unguri.

Prin adoptarea Legilor Apponyi și Kossuth, în 1907, în Transilvania s-a urmărit desființarea școlilor românești și asimilarea forțată, prin impunerea limbii maghiare la toate nivelurile de educație. Astfel, s-a ajuns la scoaterea limbii române din școli, la maghiarizarea forțată chiar și a numelor de familie românești.

Mai mult, în anul 1912, o altă lege represivă, de asimilare forțată a românilor, a avut drept scop desființarea bisericilor și a școlilor confesionale. Toate aceste acțiuni de distrugere a nației române erau derulate, în mod metodic, organizat, de structurile guvernamentale de la Budapesta și Viena, sub oblăduirea Curții Imperiale habsburgice.

Ulterior, să ne amintim și de Dictatul de la Viena...

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Ați depășit cele trei minute.

 
 

Domnul Emil-Marius Pașcan:

.... și cedarea Ardealului de Nord către Ungaria horthystă, când, în doar 11 zile, au fost masacrați aproximativ 1.000 de români ardeleni, doar pentru vina de a fi români. A fost elaborat un program de maghiarizare a românilor care cuprindea expulzarea fruntașilor vieții politice românești, pauperizarea românilor, mobilizarea lor în armată, colonizarea de unguri, șicanarea românilor sub diverse forme pentru a-i determina să emigreze.

Și să nu uităm ce s-a întâmplat și în 1989 în Harghita și Covasna, ca și mai apoi în martie 1990 la Târgu Mureș cu Mihăilă Cofar. Și cei care negociază azi pentru drepturile maghiarilor să le dea, cu reciprocitate tot ce au primit românii ardeleni, de-a lungul istoriei ultimului secol.

Vă mulțumesc pentru atenție!

Deputat al PMP de Mureș, Marius Pașcan.

 
Ștefan Mușoiu - declarație politică având titlul Ucraina încalcă dreptul la educație în limba maternă;

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Domnul deputat Ștefan Mușoiu.

Vă rog.

 

Domnul Ștefan Mușoiu:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se numește "Ucraina încalcă dreptul la educație în limba maternă".

Stimați colegi,

Țin să-mi exprim de la această tribună a Parlamentului României indignarea și să dezaprob ferm gestul Radei Supreme ucrainene cu privire la adoptarea Legii nr. 3419-D. Actul normativ prevede ca sistemul de educație din țara vecină să se desfășoare doar în limba de stat, decizie care va duce la desființarea inevitabilă a tuturor școlilor cu predare în limbile minorităților naționale. Restricționarea accesului la învățământul în limba română din programa școlară, printr-o decizie politică, este o măsură discriminatorie și antieuropeană!

Îmi exprim speranța ca Ucraina să nu persiste în aplicarea unei astfel de legislații, contrară dreptului minorităților naționale la educație în limba maternă.

De asemenea, nădăjduiesc ca și angajamentele Ucrainei în relația sa cu Uniunea Europeană, precum și auspiciile deloc favorabile ale contextului internațional să-l determine pe președintele Petro Poroșenko să reanalizeze oportunitatea unei astfel de legi, înainte să o promulge. Normele europene, cât și cele internaționale le impun tuturor țărilor să aibă o conduită corectă față de minoritățile naționale, să le ofere dreptul să-și conserve tradițiile și să-și însușească limba maternă în școli. Spre deosebire de vecinii de la Est, România este un exemplu pentru întreaga Europă în domeniul protecției minorităților si este recunoscută ca atare!

Și din acest considerent doresc să le solicit instituțiilor Consiliului Europei cu atribuții în materie, să supravegheze evoluțiile îngrijorătoare din Ucraina privind minoritățile naționale și deplinul acces la învățământ în limba maternă pentru etnicii români din Ucraina.

Vă mulțumesc.

Deputat al PSD, Ștefan Mușoiu.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

 
Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declarație politică având ca subiect situația politică creată la nivelul Ministerului Apărării Naționale;

Domnul deputat Mugurel Cozmanciuc.

Vă rog.

 

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Bună dimineața, doamnă președinte!

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi este una scurtă, dar care vrea să sancționeze situația politică creată la nivelul Ministerului Apărării, care poate fi considerată un factor potențial de neîncredere la nivel interinstituțional.

Dragi colegi,

Armata română este una dintre cele mai credibile instituții în momentul de față și acest lucru este pe bună dreptate. Însă ceea ce se întâmplă în ultima perioadă și mai ales această încredere are șansa să fie zdruncinată prin schimbarea a trei miniștri în numai nouă luni.

Cum poate fi acest lucru considerat ca fiind predictibilitate? Ne regăsim într-un context de securitate care reclamă reacții ferme și rapide de adaptare la noile circumstanțe de securitate. Este necesar să avem acțiuni proactive și mai ales reactive.

De aceea, consider că în momentul de față asumarea solidarității euroatlantice trebuie să fie definitorie.

România și-a câștigat statutul de partener de încredere, atât în NATO, cât și în Uniunea Europeană, însă acest deziderat trebuie să rămână un reper constant în acțiunile politice pe care le vom avea privind apărarea.

În ultima perioadă am fost martorii unei erodări privind principiile, valorile noastre comune, care a demonstrat că putem crea vulnerabilitate atât în construcția europeană, cât mai ales în parcursul euroatlantic.

Nu cred că este cazul ca situația politică internă să afecteze credibilitatea armatei și mai ales stabilitatea României în plan internațional.

De aceea, consider că cei care guvernează în momentul de față țara, adică PSD-ul, față de Armată trebuie să aibă o atitudine consecventă, la fel cum trebuie să fie și față de România.

Vă mulțumesc.

V-a vorbit Mugur Cozmanciuc, deputat al PNL Neamț.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

 
Dan-Răzvan Rădulescu - tur ghidat pe harta poluării orașului Ploiești;

Domnul deputat Dan Rădulescu?

Vă rog.

 

Domnul Dan-Răzvan Rădulescu:

Bună dimineața!

Stimați colegi,

Vă propun astăzi un tur ghidat al orașului Ploiești, supranumit "Capitala aurului negru", vechi și dezvoltat centru al industriei petroliere.

Primul popas, Zona Brazi, renumită pentru primirea olfactivă generoasă, cu cocktailuri din dioxid de sulf, hidrogen sulfurat și benzen.

A doua oprire, nord-estul orașului, unde esențele de toluen sunt la superofertă. Stațiile de monitorizare a aerului indică valori de 5 ori mai mari decât limitele maxim admise.

La câțiva kilometri mai spre est, ca niște gazde generoase care nu se dezmint, cei de la compania Petrotel Lukoil oferă călătorului un suvenir cu formula H2S+SO2.

Pentru o limpezire interioară, vă invit să mă urmați și în zona de nord unde, din norii de fum ai Platformei Unilever, veți ieși mai curați și mai relaxați.

Și pentru că toate aceste desfătări olfactive trebuiau să poarte un nume, vorba poetului, li se poate spune, pe scurt, imunitate scăzută, tumori maligne, deficiențe respiratorii și leucemie.

Pentru toate aceste daruri înmiresmate, cele 4 fabrici care înconjoară municipiul Ploiești, Petrotel Lukoil, Petrobrazi OMV Petrom, Rompetrol Vega și Dero Unilever - primesc sancțiuni succesive pe care le achită nonșalant și revin la vechile practici, dat fiind că amenzile sunt infime în raport cu cifrele de afaceri.

Desigur, de aici din sală, din sala de plen a Camerei Deputaților, domnilor parlamentari, nu se simte mirosul, dar nu ar strica un cadru legislativ care să pună capăt otrăvirii acestui oraș.

Locuitorii municipiului Ploiești se află într-un climax al suportabilității, confirmat de explozia mediatică și de datele alarmante ale autorităților și ale experților, privind depășirile limitelor admise ale indicatorilor de benzen, toluen și H2S, reglementate de Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.

Există deja făcută publică o petiție prin care aproximativ 3.000 de semnatari condamnă disconfortul olfactiv și influența nefastă a poluării asupra stării lor de sănătate.

Pentru a înțelege îngrijorarea locuitorilor din această comunitate, trebuie menționat că doar în 2016 s-au înregistrat 169 de sesizări, iar în prima jumătate a anului 2017 s-au efectuate deja peste 60 de reclamații.

Reprezentantul Institutului de Sănătate Publică București a recunoscut oficial că, la nivelul Direcției de Sănătate Prahova, dar și la nivelul Institutului au fost strânse date alarmante despre impactul poluării din zona municipiului Ploiești asupra populației. În plus, potrivit datelor statistice ale Direcției de Sănătate Publică Prahova, numărul deceselor cauzate de tumori maligne și de tumori respiratorii a crescut în ultimii ani în Prahova și în Ploiești.

Invitate la turul ghidat pe care vi l-am prezentat anterior, autoritățile competente să ia atitudine, ne salută de pe tărâmul însorit al lui "mai vedem și analizăm". "Perla Litoralului" se află chiar la Direcția de Sănătate Publică Prahova, care afirmă că se situează în imposibilitatea de a corela nivelul de poluare cu starea de sănătate a prahovenilor, întrucât studiile epidemiologice sunt costisitoare.

Stimați colegi și stimate colege,

Stimați cetățeni,

Dreptul la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic este consfințit constituțional prin art. 35, persoanele fizice și juridice având datoria de a proteja și de a contribui la îmbunătățirea mediului în care trăiesc.

Dat fiind faptul că nu există reglementări clare pentru suspendarea activității poluatorilor în caz de recidivă, voi înainte o propunere legislativă care să introducă, în Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, prevederi care să dispună suspendarea activității agenților poluatori...

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Ați depășit cele trei minute.

 
 

Domnul Dan-Răzvan Rădulescu:

... în cazul depășirilor succesive ale valorilor limită impuse până la certificarea soluționării problemei.

Vă mulțumesc.

Dan Rădulescu, USR Prahova.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

 
Robert-Nicolae Turcescu - declarație politică intitulată Ministrul care pune în genunchi învățământul românesc trebuie să plece!;

Domnul deputat Robert Turcescu.

 

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Bună dimineața, stimați colegi!

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Ministrul care pune în genunchi învățământul românesc trebuie să plece!"

A început un nou an școlar. Din păcate, deși ar fi trebuit să fie un moment special pentru toți copiii, cu trei de "i", din România, școala a început cu aceleași mari probleme: lipsa manualelor, școli în paragină, degringoladă în ceea ce privește programa și chiar, la unele clase, lipsa cadrelor didactice.

Cel mai grav însă mi s-a părut modul în care s-a prezentat ministrul educației în această perioadă. Liviu-Marian Pop a avut eșecuri pe toată linia, fapt care a generat toate aceste probleme. Deși nu este prima oară când ocupă această funcție, șeful de la educație nu s-a achitat de obligațiile care i-ar fi revenit în calitate de ministru. Așa ne-am trezit că avem manuale de educație fizică, dar nu și de limba română, avem probleme cu paza în școli, avem unități de învățământ care, deși ne aflăm în secolul XXI, stau să cadă pe copii.

Trist este că tocmai conducătorul învățământului românesc a devenit ținta, iertați-mi termenul, miștourilor întregii țări. Cu un limbaj agramat, plin de dezacorduri și de greșeli gramaticale, Liviu-Marian Pop nu poate fi un exemplu pentru copiii, tot cu trei de "i", cărora nu le poate explica ce este articolul hotărât. Vorbim despre același ministru care a numit, în această vară, la conducerea școlilor din toată țara, cadre didactice care nu au fost capabile să ia notă de trecere la examenul de titularizare; același ministru care, tot în această vară, i-a schimbat pe inspectorii școlari merituoși, care și-au câștigat postul prin concurs, cu persoane al căror unic avantaj este calitatea de membru de partid.

Ce au învățat elevii români din toate acestea? Că singura calitate pe care trebuie să o ai ca să reușești în viață este să faci parte din partidul aflat la putere. Nu contează că ești agramat, nu contează că te doare fix în "genunche" de sistemul pe care îl conduci, nu contează că ai idei năstrușnice care provoacă haos în învățământ, nu contează că nu ești capabil să obții notă de trecere la un examen. Important este să faci parte din partidul politic care trebuie.

Dat fiind acest tablou macabru, stimați colegi, cu dezamăgire și tristețe vă spun că sistemul de învățământ românesc nu va evolua niciodată. Nu sub conducerea lui Liviu-Marian Pop, același ministru care, în mandatul trecut, deși are în spate o carieră de profesor de matematică, nu a știut să rezolve o problemă pe care liceenii au primit-o la examenul de la bacalaureat.

Liviu-Marian Pop trebuie să plece de la conducerea învățământului românesc, dacă vrem ca tinerii să mai aibă o șansă în această țară. A distrus destule, și aici mă refer și la Legea educației naționale pe care, alături de colega sa de partid, Ecaterina Andronescu, a măcelărit-o cu poftă. Împreună au reușit să modifice majoritatea articolelor care aduceau o schimbare în bine în sistemul nostru de învățământ.

Îi cer public domnului ministru Liviu-Marian Pop să demisioneze de urgență din funcția pe care o ocupă și să lase locul unei persoane mânate de pricepere și de bune intenții.

Vă mulțumesc!

Deputat al PMP, Robert-Nicolae Turcescu, Circumscripția nr. 14, Constanța.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

 
Florinel Stancu - declarație politică referitoare la criza forței de muncă din România;

Doamna deputat Anișoara Radu?

Domnul deputat Florinel Stancu.

Următorii colegi de la Grupul parlamentar al PSD au depus în scris: Vasile Axinte, Costel Lupașcu, Ana Birchall, Natalia Intotero, Laurențiu Nistor, Mihaela Huncă, Ion Spânu, Răzvan Rotaru, Tamara Ciofu și Mihăiță Găină.

Mulțumesc.

 

Domnul Florinel Stancu:

Stimată doamnă președinte de ședință,

Stimați colegi,

Cine s-a gândit în urmă cu 10 ani că România se va confrunta cu lipsa de forță de muncă? Aproape nimeni. Nimeni nu credea că vom ajunge în situația asta din cauza ratei mari a șomajului de atunci și a persoanelor calificate care erau prost remunerate. Iată că în prezent ne confruntăm cu această problemă.

Potrivit balanței forței de muncă, în anul 2016, populația activă civilă era constituită din aproape 9 milioane de persoane, din care 5 milioane erau salariați. Cu toate acestea, foarte mulți agenți economici au semnalat că au ajuns la o criză a forței de muncă. Fenomenul este în creștere și pune o presiune din ce în ce mai sporită pe mediul de afaceri.

Se caută, cu precădere, mecanici și reparatori de mașini agricole și industriale, surori medicale și laborante, chelneri, operatori de mașini-unelte, agenți de vânzare, bucătari, constructori, în general muncitori calificați pentru economia reală.

În domeniul construcțiilor, deficitul a crescut vertiginos în ultimii doi ani. În situația dată avem trei soluții:

  1. Să calificăm copiii de la țară care finisează doar 9 clase și se pierd;
  2. Să continuăm creșterea salariilor, astfel încât românii plecați să fie tentați să se reîntoarcă acasă;
  3. Să înlesnim aducerea muncitorilor din Est.

Eu propun să rămânem la prima variantă.

Creșterile salariale sunt în plină desfășurare.

Noi trebuie să recuperăm copiii care, din lipsă de posibilități, nu-și finisează studiile. Să le creăm condiții prin implicarea Ministerului Educației, al Finanțelor Publice și al Economiei și să le dăm un rost în economia națională. Guvernul condus de domnul Mihai Tudose a demarat acțiuni concrete în acest sens.

Relansarea școlilor profesionale, crearea unui învățământ profesional dual care să reflecte implicarea tuturor actorilor interesați vor mări forța de muncă calificată, o forță de muncă adaptată la nevoile economiei reale din România.

Florinel Stancu, deputat al PSD Dolj.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

 
Antoneta Ioniță - declarație politică intitulată Medicina de familie, încotro?;

Doamna deputat Antoneta Ioniță.

Vă rog.

 

Doamna Antoneta Ioniță:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Medicina de familie, încotro?"

În numeroasele mele intervenții în plenul Parlamentului am atras atenția asupra faptului că medicina de familie este mult subfinanțată, deși furnizează peste 80% din serviciile medicale necesare populației și reprezintă baza piramidei sistemului de sănătate.

Deși Strategia Națională de Sănătate prevede oficial dezvoltarea cu precădere a asistenței medicale primare, se pare că acest lucru nu rămâne decât pe hârtie. Mult așteptata rectificare bugetară nu prevede la sănătate decât o creștere de 3%, ceea ce este insuficient, mai ales că reprezentanții medicinei de familie consideră că în asistența medicală primară sunt necesari 45 de milioane de lei pe lună.

Deși numărul medicilor de familie scade alarmant în ultima vreme, se pare că acest lucru nu mai impresionează pe nimeni. Puținii care au mai rămas și care se luptă cu toate greutățile din sistem sunt "răsplătiți" mai nou de actualii decidenți cu amenzi usturătoare, pentru că nu au convins părinții să-și vaccineze copiii! Este revoltător acest lucru și consider că domnul ministru al sănătății, domnul Florian Bodog, trebuie să înțeleagă urgent că starea de revoltă a medicilor de familie a ajuns la cote alarmante, ceea ce poate duce în curând la întreruperea contractelor medicilor de familie cu casele de asigurări de sănătate.

Ce trebuie să înțeleagă domnul ministru al sănătății este că, prin demisia celor doi medici neurochirurgi de la Spitalul Colentina, s-a creat un precedent și tot despre o lipsă de comunicare putem vorbi și în acest caz, de data aceasta între minister și reprezentanții medicilor de familie.

În încheiere, îi adresez o întrebare domnului ministru Florian Bodog: cine va răspunde pentru cele 34 de decese cauzate de rujeolă, pentru lipsa vaccinurilor și a medicamentelor vitale, pentru neacordarea de îngrijiri la domiciliu? Și lista poate continua oricând...

Oare tot medicii care fac eforturi supraomenești să vindece un sistem bolnav și corupt?

Deputat al PNL de Brăila, Antoneta Ioniță.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

 
Cristina-Ionela Iurișniți - declarație politică intitulată Educația, încotro?;

Doamna deputat Cristina Iurișniți.

Vă rog.

 

Doamna Cristina-Ionela Iurișniți:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

"Educația, încotro?"

Este o problemă stringentă.

Analizând modul în care Ministerul Educației Naționale a gestionat pregătirile pentru deschiderea noului an școlar preuniversitar 2017-2018 putem constata din nou faptul că lipsa de viziune, de credibilitate și de capacitate de implementare a unor măsuri eficiente, relevante și democratice afectează și în acest an activitatea cadrelor didactice și a elevilor.

Întârzierea manualelor școlare, introducerea compendiului pentru clasa a V-a, dar și lansarea propunerii cu privire la editura unică care se va ocupa de redactarea și printarea manualelor școlare relevă foarte clar faptul că decidenții din cadrul Ministerului Educației Naționale nu reușesc să țină pasul cu schimbările și inovațiile promovate de valorile europene și democratice.

Conferința de presă din 4 septembrie, organizată de ministrul Liviu Marian Pop, a scos o dată în plus în evidență efectele dezastruoase pe care managementul defectuos de la nivelul Ministerului Educației Naționale le generează asupra sistemului național de învățământ. Elevii, știm foarte bine, nu vor avea manualele în școli decât la jumătatea lunii noiembrie, ceea ce afectează calitatea învățământului și reprezintă o încălcare clară a legii fundamentale, prin lipsa garantării dreptului elevilor la o educație de calitate, centrată pe interesele lor.

Așa cum am afirmat anterior, îngrijorarea referitoare la competențele manageriale ale actualei guvernanțe de la Ministerul Educației este întărită de măsurile recent asumate care nu fac altceva decât să întoarcă sistemul educațional în timp, periclitând astfel progresele care s-au făcut în ultimii ani.

Și vă prezint câteva dintre ele:

Un manual de sport pentru clasa a V-a, tipărit cu prioritate, în timp ce manualele pentru celelalte discipline vor apărea cu mari dificultăți abia peste două luni de zile. Ca bonus, vom avea 40 de manuale de pregătire sportivă în premieră națională, de la tenis de masă, la schi fond, la fotbal, la kaiac-canoe. Îi reamintesc domnului ministru că sportul înseamnă mișcare în aer liber nu în săli de sport bine echipate. Elevii, domnule ministru, trebuie să facă sport, nu să învețe despre sport!

Un alt aspect. Demiterea celor 13 inspectori generali școlari, vineri seara printr-un fax, fără un preaviz prealabil. Ce putem spune mai mult decât atât, că această decizie se va întoarce ca un bumerang împotriva ministrului. Cei care erau instalați în funcție în urma concursului pe post au anunțat deja în spațiul public că-l vor acționa în judecată pe ministrul educației naționale.

Mai mult decât atât, vorbim despre pierderea credibilității cu privire la concursurile organizate pentru inspectorii generali, în contextul în care, de la o conducere la alta, fiecare ministru face numiri și destituiri după bunul plac, fără să țină cont de mandatul câștigat legitim de reprezentanții educației de la nivelul fiecărui județ.

Cireașa de pe tort o reprezintă tipărirea în doar două luni a unui compendiu de avarie, menit să îndeplinească rolul de manual universal pentru toate materiile din clasa a V-a. Cadrele didactice au declarat deja că este inutil, deci nimeni nu-l va folosi. Vor fi peste 160.000 de euro cheltuiți degeaba.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Ați depășit cele trei minute.

 
 

Doamna Cristina-Ionela Iurișniți:

În concluzie, prezenta declarație politică vine să tragă un semnal de alarmă și să atragă atenția asupra derapajelor grave care se pregătesc în sistemul național de educație.

În calitate de profesor, condamn cu fermitate managementul incompetent, nedemocratic și mai ales tendința de politizare care persistă la toate nivelurile din sistemul de învățământ. Elevii, părinții și profesorii, domnule ministru, așteaptă cu totul altceva din partea Ministerului Educației Naționale!

Mulțumesc.

Cristina Iurișniți, Bistrița-Năsăud, Circumscripția nr. 6.

 
Nicoleta-Cătălina Bozianu - declarație politică intitulată Să ieșim din ipocrizie: remanierea de urgență a ministrului haosului, Liviu Pop!;

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Doamna deputat Cătălina Bozianu?

Au mai depus în scris colegii: Eugen Tomac, Cornel Sămărtinean și domnul deputat Movilă.

Vă rog.

 

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Să ieșim din ipocrizie: remanierea de urgență a ministrului haosului, Liviu Pop!".

Stimați colegi,

A devenit un obicei înghesuiala politicienilor în școli, la momentele festive de la începutul anului școlar. Consilieri locali, primari, deputați, miniștri, președinți de partide - cu toții ne-am format reflexul de a ne afișa în fața părinților și a copiilor pe podiumul din curtea școlii, în fiecare an.

Anul acesta, ipocrizia guvernanților față de copii și față de părinții acestora este mai vizibilă decât oricând, mai ales, față de elevii de școală generală. Cu mai puțin de o lună înaintea începutului de an, mulți dintre primarii și președinții de consilii județene ai PSD au cerut amânarea acestuia, pe motiv că o mare parte dintre școli sunt nerenovate sau nu îndeplinesc condițiile de funcționare cerute de lege. Cu mai puțin de o săptămână înaintea începutului de an școlar, ministrul PSD al învățământului, domnul Liviu Pop, a generat criza manualelor pentru gimnaziu, prin decizia centralizării acestora la minister. Astăzi, deși a început școala, copiii de clasa a V-a nu au manuale și se preconizează că vor învăța după un manual unic. În fapt, o decizie aberantă, al cărui unic efect previzibil va fi haosul din mintea acestor copii.

Stimați colegi,

Rolul principal al școlii generale este să-i învețe pe copii să învețe, să le formeze deprinderea de a învăța și de a înțelege corect lumea în care trăiesc.

Rolul principal al politicienilor este de a gestiona corect domeniul învățământului, de care depinde viitorul copiilor noștri, să le dea copiilor șansa de a învăța să învețe.

Din păcate, haosul generat de ministrul Liviu Pop în sistemul de educație, care agravează haosul deja existent, le răpește copiilor această șansă.

De aceea, stimați colegi, cred că este momentul să ieșim din ipocrizia operațiunilor de imagine de la începutul anului școlar și să facem ceva concret pentru școala românească, indiferent de culoarea politică a fiecăruia dintre noi, să le cerem premierului Mihai Tudose și liderului PSD, Liviu Dragnea, remanierea urgentă a ministrului haosului, Liviu Pop.

Cătălina Bozianu, deputat al PMP, Prahova.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

 
Silviu Nicu Macovei - declarație politică cu titlul Garanția dezvoltării echitabile a tuturor regiunilor presupune și transport feroviar;

Domnul deputat Silviu Macovei.

Următorii colegi de la PNL au depus în scris: Costel Alexe, Marius Bodea, Robert Boroianu, Florin Roman, Bogdan Huțucă, Găvrilă Ghilea, Dumitru Oprea, Viorica Cherecheș, Glad Varga, Ioan Bălan, Claudiu Răcuci, Pavel Popescu, Constantin Șovăială și... atât de la PNL.

Vă rog.

 

Domnul Silviu Nicu Macovei:

Stimați colegi,

Domnule președinte,

"Garanția dezvoltării echitabile a tuturor regiunilor presupune și transport feroviar". Așa se intitulează declarația mea politică de astăzi.

Stimați colegi,

Vin în fața dumneavoastră pentru a vă atrage atenția asupra unui aspect prioritar în dezvoltarea României. După cum ați putut asculta și din alte declarații politice ale mele, în calitate de deputat al PSD Iași, militez și mă voi lupta pentru a realiza o adevărată unire a tuturor regiunilor țării, în special prin reducerea dezechilibrelor de dezvoltare economică. Regiunea Nord-Est, întreaga Moldovă a României, pare a fi vitregită de vremuri, iar acest lucru este vizibil prin sărăcia oamenilor de aici. O simplă căutare pe internet vă va aduce în fața ochilor cea mai săracă regiune a Uniunii Europene.

Cheia reducerii acestor dezechilibre nu poate fi decât stimularea economiei, accelerarea investițiilor românești și străine în județele Moldovei și susținerea masivă a dezvoltării schimburilor comerciale, iar acest ultim punct este chiar în aceste momente un subiect de fierbere în rândul cetățenilor. Ați auzit cu toții despre zecile de camioane, autoturisme și motociclete din Republica Moldova, județele din nord-est și din Ardeal care au manifestat pentru Autostrada Iași-Târgu Mureș. Indubitabil, toate județele din nord-estul țării au nevoie de o autostradă care să lege Ardealul de Moldova.

Dar, în aceeași măsură, în toate țările civilizate infrastructura feroviară, în special cea de marfă, este susținută ca o modalitate complementară autostrăzii pentru transportul masiv de mărfuri. Consider că Guvernul coaliției noastre, PSD-ALDE, trebuie să aibă o strategie de dezvoltare a infrastructurii feroviare, cel puțin în aceeași măsură ca cea rutieră.

Zilele acestea se vorbește despre mutarea Regionalei CFR Marfă de la Iași la Galați. Nu știu dacă este o măsură cu efecte pozitive sau negative. Poate motivul este unul tehnic, foarte bine întemeiat. Tocmai de aceea am depus totodată o interpelare către ministrul transporturilor, domnul Răzvan Cuc. Totuși, Regionala CFR Marfă Iași deservea cel puțin șase județe din Regiunea de Nord-Est, gestionând în același timp transportul de marfă din această regiune a țării.

Sper ca dezvoltarea unitară, echitabilă a tuturor regiunilor, prin reducerea dezechilibrelor și a diferențelor de nivel de trai, să devină prioritate zero pentru România, poate chiar cel mai important proiect de țară acum, în prag de Centenar!

Vă mulțumesc.

Silviu Macovei, deputat al PSD, Iași.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

 
Andrei Daniel Gheorghe - declarație politică cu tema Drepturile românilor din Ucraina nu se negociază;

Doamna deputat Mara Mareș? Nu este.

Domnul deputat Daniel Gheorghe. Vă rog.

 

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Drepturile românilor din Ucraina nu se negociază".

Din păcate, am asistat cu toții la adoptarea unei legi în Parlamentul ucrainean care suprimă definitiv învățământul în limba minorităților naționale. Acest lucru apare într-un context în care Ucraina a depășit un război în zona de est a țării, a suferit o agresiune din partea Rusiei, care este foarte discutată astăzi în plan internațional, dar apare în același timp și în contextul în care Ucraina încearcă să se integreze în structurile euro-atlantice și încearcă să facă primii pași spre Uniunea Europeană.

România, după cum se știe, a fost un avocat permanent al integrării europene al Ucrainei și un partener deosebit de loial. În România, minoritatea ucraineană, ca și toate celelalte minorități etnice, beneficiază de toate drepturile legitime fundamentale care li se cuvin. Dar este absolut aberant să vedem cum o țară care are pretenții europene vine și elimină drepturile fundamentale la învățământ în limba maternă a minorităților, a tuturor minorităților etnice, acest lucru afectând foarte grav comunitatea românească din Ucraina. Ceea ce autoritățile ucrainene ar trebui să aibă în vedere este faptul că românii din nordul Bucovinei, din Ținutul Herța, din sudul Basarabiei, din nordul Maramureșului și din regiunea Odesa sunt autohtoni, au trăit acolo dintotdeauna, iar Ucraina, ca stat succesor al Uniunii Sovietice, putem spune că a beneficiat, după 1991, de moștenirea acestor vechi teritorii românești care au fost rupte prin Pactul Ribbentrop-Molotov și apoi ultimatumul sovietic din iunie 1940, de către regimul criminal sovietic.

În 1997, România a semnat un tratat cu Ucraina. În acel tratat se prevedea o serie de norme foarte stricte cu privire la respectarea drepturilor minorităților românești. Cu toate acestea, în cei 20 de ani numărul școlilor românești din nordul Bucovinei și restul Ucrainei s-a înjumătățit. Românii se plâng de persecuții din partea statului ucrainean destul de des. Autoritățile noastre au obligația să ia măsuri, au obligația ca atât președintele Klaus Iohannis, cât și ministrul de externe, Teodor Meleșcanu, să facă toate demersurile posibile către Guvernul de la Kiev, în vederea nepromulgării acestei legi aberante, discriminatorii și antiumane, în fond, și păstrarea învățământului în limba română pentru cei 500.000 de români din Ucraina. Este o obligație, iar în cazul în care această obligație nu se respectă, să înțelegem că nici Tratatul cu Ucraina n-ar mai fi valabil, pentru că acesta era unul dintre principalele criterii prevăzute în acest tratat - respectarea strictă a drepturilor minorității românești din Ucraina.

Din păcate, Ucraina astăzi nu mai respectă acest lucru, este foarte grav, mai ales pentru o țară care este un partener și un vecin important al României și o țară pe care România a susținut-o din plin în parcursul de democratizare și de îndreptare către vest.

Un alt aspect important...

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Ați depășit cele trei minute.

 
 

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

... statul român, de asemenea, poate să-și asume costurile finanțării acestor școli din Ucraina și se poate implica direct în păstrarea identității românești.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc și eu.

 
Adrian-Octavian Dohotaru - despre Necesitatea introducerii unei legi privind coșul minim de consum pentru a calcula salariul minim și a stabili alte politici sociale;

Domnul deputat Adrian Dohotaru. Vă rog.

 

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru:

Declarația mea politică este "Necesitatea introducerii unei legi privind coșul minim de consum pentru a calcula salariul minim și a stabili alte politici sociale".

Stimați guvernanți,

Stimați colegi din toate partidele,

Faceți afirmații prea puțin responsabile cu privire la salariul minim.

Pe de o parte, Guvernul mărește salariile minime "din pix", fără prezentarea unei fundamentări temeinice, pe de altă parte opoziția de dreapta atacă mărirea salariului minim ca fiind aberantă, fără să analizeze nevoile cetățenilor ori simplul fapt că în ciuda creșterii rămânem tot pe penultimul loc în UE, după Bulgaria.

Sigur, salariul minim, cum sunt aproape jumătate din contractele din România, trebuie să se bazeze nu doar pe nevoi, ci și pe productivitate. Dar datele legate de productivitate arată că avem 60% productivitate din media UE, pe când salariile sunt doar 25%.

Dacă productivitatea arată că se poate mări salariul minim, la fel ne arată și nevoile de bază ale cetățenilor, stabilite prin coșul minim calculat de cercetători din cadrul Institutului Național pentru Statistică și din Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții.

Coșul minim de consum lunar a fost introdus de Guvern în legislația noastră la începutul anului 2000, apoi scos în 2004. Coșul minim de consum lunar stabilea, pentru o gospodărie de mărime medie, considerată de 2,8 persoane, deci aproape 3 persoane, totalitatea cheltuielilor necesare traiului într-o lună, prin achiziționarea (1) de produse alimentare, (2) de produse nealimentare și (3) de servicii.

Conform O.U.G. nr. 217/2000 coșul minim de consum lunar stătea la baza fundamentării salariului de bază minim pe economie, a altor politici salariale și a altor politici în domeniul social. De atunci, realitățile politicilor salariale au arătat că necorelarea salariului cu acest tip de standard minim a dus la creșterea numărului de persoane care muncesc, dar care trăiesc sub limita sărăciei.

În intervalul 2005-2017, salariul minim pe economie a crescut de la 310 lei la 1.450 de lei. Cu toate acestea, creșterea salariului minim s-a făcut fără a avea la bază niște criterii obiective și clare, în baza cărora se efectuează majorările. Absența unor asemenea criterii creează un grad mare de impredictibilitate pentru mediul de afaceri, companiile fiind puse în situația de a nu putea estima care va fi evoluția costurilor cu salariile, ceea ce are un impact negativ îndeosebi în sectoarele de activitate caracterizate printr-o pondere ridicată a contractelor pe salarii minime.

Pe de altă parte, necorelarea majorărilor salariului minim cu valoarea coșului de consum generează probleme sociale și contribuie la acutizarea sărăciei în rândul salariaților.

Studiile existente ne arată că în intervalul 2001-2015, în cazul unei gospodării cu două salarii minime și două alocații de copii, veniturile acestor familii nu au putut acoperi nici minimul de trai decent și nici măcar minimul de subzistență. De exemplu, în 2015 ponderea veniturilor în cheltuielile minime aferente unui trai decent era de 76,6%. Acest lucru este cu atât mai alarmant cu cât ponderea contractelor pe salarii minime s-a triplat, din 2011 până în 2015, depășind un milion și jumătate de contracte.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Ați depășit cele trei minute.

 
 

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru:

Pe scurt.

Nici politica creșterii din pix, nici politica înghețării salariului minim pe care au practicat-o liberalii când au fost la guvernare nu sunt soluții. Nu putem rămâne la infinit țara cu cel mai mic nivel de salarizare din UE, asta ne condamnă la o perpetuă subdezvoltare și sărăcie. Salariul minim trebuie mărit, însă inteligent, pornind de la criterii clare și previzibile pentru stabilirea acestuia.

Cu alte cuvinte, avem nevoie de un proiect legislativ privind coșul minim care să limiteze arbitrariul, să asigure predictibilitate pentru mediul de afaceri și, totodată, să răspundă nevoilor sociale ale populației.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Ați depășit patru minute!

 
 

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru:

Cu respect, Adrian Dohotaru, deputat al USR de Cluj.

Vă mulțumesc.

 
Constantin Codreanu - declarație politică intitulată Ucraina încalcă Tratatul de bază cu România și tinde să suprime învățământul de limbă română;

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Domnul deputat Ionuț Simionca? Nu este.

Domnul deputat Constantin Codreanu. Vă rog.

 

Domnul Constantin Codreanu:

Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.

Bună dimineața, distinși colegi!

Declarația mea politică de astăzi face referire la recentul derapaj antidemocratic consumat la Kiev și are următorul titlu: "Ucraina încalcă Tratatul de bază cu România și tinde să suprime învățământul de limbă română".

La 5 septembrie Parlamentul Ucrainei a votat o nouă Lege a educației. Art. 7 al acestei legi anunță startul procesului de lichidare treptată a învățământului în limbile popoarelor autohtone din Ucraina, inclusiv limba română. Acest articol creează un conflict juridic cu prevederile Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina, semnat la Constanța la 2 iunie 1997, cu prevederile Constituției Ucrainei și ale legilor cu privire la minoritățile naționale și bazele politicii lingvistice de stat. Pacta sunt servanda. Ucraina trebuie determinată să-și respecte întocmai angajamentele asumate în fața României, dar și în fața comunității europene, privind minoritatea românească din această țară.

Art. 7 din Legea educației este o provocare și are valoare de test pentru statul de drept din Ucraina și pentru națiunea ucraineană, în ansamblu. Acest articol anti-minoritar se înscrie în logica războiului ruso-ucrainean, în care minoritatea română este o victimă colaterală. Constatăm că Ucraina, care fragmentează artificial comunitatea românească în români și moldoveni, pe care îi tratează ca pe o masă demografică pentru asimilare a lichidat, în ultimii 93 de ani, 205 școli cu predare în limba română, din cele 282, câte au existat istoric în actualul ei teritoriu, ceea ce înseamnă, la un calcul elementar, un ritm mediu de 2,2 școli închise anual.

Ieri am primit la Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării o delegație a românilor din Ucraina, condusă de domnul academician Vasile Tărâțeanu, președinte al Senatului Uniunii Interregionale "Comunitatea Românilor din Ucraina" și am discutat pe larg situația creată. Considerăm că Parlamentul României trebuie să ia o atitudine clară în conflictul statului ucrainean cu minoritatea română și mă bucur că au existat în această dimineață mai multe declarații cu privire la situația creată. Și, tocmai de aceea, în acest sens, Grupurile parlamentare ale Partidului Mișcarea Populară au adresat ieri o scrisoare Birourilor reunite ale Camerelor, cu propunerea convocării în procedură de urgență a ședinței plenare a Camerei Deputaților și Senatului României, în vederea dezbaterii situației alarmante create de noua Lege a educației din Ucraina și adoptării unei Declarații oficiale corespunzătoare. Sperăm că propunerii noastre i se va da curs.

Chestiunea lichidării învățământului de limbă română trebuie să fie cap de listă pe agenda președintelui României, cu ocazia apropiatei vizite oficiale la Kiev. Acesta trebuie să ceară, la unison cu toate instituțiile de vârf ale statului român, nepromulgarea și aducerea noii Legi ucrainene a educației în conformitate cu garanțiile constituționale și prevederile Tratatului de bază din 1997.

Sprijinul acordat Ucrainei de către România în parcursul european trebuie condiționat ferm de tratamentul civilizat și respectuos aplicat minorității autohtone române la standarde europene, conform garanțiilor constituționale exprese și angajamentelor internaționale ale Kievului.

Românii din Ucraina au nevoie și așteaptă sprijinul nostru decisiv în aceste momente de cumpănă și statul român are obligația să-l acorde fără întârziere.

Vă mulțumesc.

Deputat Constantin Codreanu, PMP, diaspora.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

 
Cătălin-Ioan Nechifor - despre taxe și impozite;

Domnul deputat Cătălin Nechifor. Vă rog.

 

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Declarația de astăzi este despre taxe și impozite.

Nu există altă variantă în lumea largă, dintotdeauna, decât ca statul să ia dintr-o parte și să dea în altă parte, să colecteze taxe și impozite de unde poate și să redistribuie acolo unde este nevoie, sperând în egală măsură că ceea ce colectează este corect și că se poate colecta și în același timp sperând că ceea ce redistribuie este prioritizat și banii ajung acolo unde este într-adevăr foarte multă nevoie.

Sunt foarte multe variante prin care statul colectează bani, prin taxe și impozite, iar de-a lungul timpului sistemul acesta de colectare fiscală s-a schimbat foarte mult.

Așadar, într-un stat modern nu mai există foarte multe opțiuni, decât cele pe care le știm, prin taxele colectate la nivel local sau central, așa încât la bugetul consolidat al statului să existe acei bani care să fie redistribuiți acolo unde este nevoie.

Iată că această nouă discuție aprinsă, în România, despre supraacciza la carburanți, dă naștere la foarte multe discuții, la foarte multe interpretări și cred că decizia Guvernului PSD-ALDE, de a pune această supraacciză la carburanți este justificată. De ce?

În primul rând, plecăm de la premisa că în România actuala colectare de taxe și impozite este foarte scăzută. Suntem undeva în plan european la coada clasamentului, cu o colectare de 30-40%, foarte puțin în raport cu ceea ce colectează britanicii, ceea ce colectează francezii, nemții, italienii sau chiar state mai aproape de România.

O colectare mai bună se poate face prin instrumente mai sigure și mai ușoare și iată că această formă de acciză, supraacciză la carburant, nu face altceva decât să asigure statul, dar și cetățeanul, că banii care sunt datorați României de către fiecare contribuabil ajung repede în bugetul de stat. Orice altă formulă, printr-o taxă indirectă, prin TVA, chiar dacă vreți, prin TVA să discutăm, nu va produce aceleași efecte, mă refer în sens de încasare, aproape spre 100%, ca în cazul acestei accize. Și salut ideea Guvernului Tudose, de a pune această formă de impozitare, de taxare, pentru că în acest fel suntem cu toții solidari, cu toții vom contribui plătind acea acciză direct la pompă, direct la cel care vinde produsul petrolier și statul se va putea folosi foarte rapid de acei bani în economia reală. Însă regret un lucru - și aceasta cred că o vedem cu toții - companiile care sunt în acest domeniu petrolier s-au cam grăbit. Deja de vreo săptămână au crescut succesiv, chiar de trei ori până acum, in corpore, prețul la carburanți. Dacă în urmă cu o săptămână și ceva prețul minim la carburantul cel mai ieftin, la pompă, era undeva la 4,5 lei, iată că acum a ajuns minimul aceluiași tip de sortiment undeva la 4,7 lei și cred că în acest sens Guvernul nostru, Parlamentul, chiar, ar trebui să facă foarte repede lumină.

Nu este de acceptat ca aceste companii, acționând poate sub formă de cartel, să ...

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Ați depășit cele trei minute.

 
 

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

...să crească nejustificat prețul la pompă.

Aștept un răspuns și sper că suntem cu toții solidari în acest sens.

Cătălin Nechifor, deputat al PSD de Suceava.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc și eu.

 
Laurențiu-Dan Leoreanu - declarație politică privind starea învățământului românesc la început de an școlar;

Domnul deputat Laurențiu Leoreanu. Vă rog.

 

Domnul Laurențiu-Dan Leoreanu:

Mulțumesc.

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică este axată asupra stării învățământului românesc la început de an școlar.

La început de an școlar, starea învățământului românesc nu este deloc favorabilă. Ministerul Educației Naționale este specialist în bâlbe și decizii neinspirate care, pe termen lung, vor avea un efect negativ asupra tinerei generații. Cea mai recentă gafă a Ministerului Educației privește organizarea calendarului pentru examenele naționale. Fără să țină cont de calendarul anului școlar, observăm că examenele și cursurile se suprapun, spre nemulțumirea profesorilor, cei care duc tot greul actului de învățământ. Am fost profesor de matematică și diriginte, știu cât de frustrant este să încerci să faci ce este mai bine pentru elevii tăi și cineva, dintr-un birou, din București, să-și bată joc de munca pe care o depui. Putem observa cu ușurință că pentru clasele neterminale din ciclul primar și gimnazial, semestrul al II-lea se încheie pe data de 15 iunie, dar evaluarea națională se desfășoară în datele de 11, 13 și 14 iunie. În plus, evaluările competențelor din cadrul examenului de bacalaureat se desfășoară în perioada 12-22 februarie. Și acestea se suprapun cu perioada de cursuri pentru clasele neterminale.

În aceste condiții, aș vrea să îl întreb pe ministrul educației, domnul Liviu Pop, cum crede că se vor desfășura cursurile, având în vedere că este nevoie de săli de curs libere pentru examene, dar și de profesori supraveghetori și corectori? Este absolut necesar să soluționeze de urgență această problemă și să rectifice cât mai repede calendarul examenelor naționale din noul an școlar.

Dar Ministerul Educației Naționale este plin de decizii neinspirate. Nu avem manuale pentru disciplinele cele mai importante, dar avem manuale de sport. Mai mult, ministrul Liviu Pop a spus la un moment dat că vrea ca manualele să fie tipărite de o singură editură. Asta este dorința partidului-stat, PSD, manuale ale unei singure edituri, ca în Coreea de Nord, pentru că PSD ar prefera ca tinerii și copiii să aibă o gândire uniformizată, să fie obedienți, pentru a-i transforma cu ușurință, ulterior, în masă de manevră.

Hotărârea dezastruoasă a domnului Liviu Pop, de a elimina și auxiliarele de la manualele școlare, va avea același deznodământ - ne îndreptăm spre un învățământ care uniformizează, mai ceva ca pe vremea comunismului. Cel mai probabil, intenția partidului-stat este aceea de a găsi o altă firmă, echivalentul din educație al Tel Drum, care să conducă la un învățământ uniformizat.

Vorbesc probabil despre lucruri sofisticate, pentru că guvernarea PSD nu a gestionat lucruri elementare. Este dramatic că din 32.000 de unități școlare de la nivelul întregii țări, doar aproximativ 4.000 au avize PSI și circa 2.200 au autorizații pentru securitate la incendiu. Oricând putem fi martorii unei tragedii, exact în locurile în care politicienii au mers de curând la deschiderea anului școlar.

Ministrul Liviu Pop a avut, însă, alte preocupări - să schimbe inspectorii generali județeni cu oamenii de casă ai PSD, într-o vineri seara.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Ați depășit cele trei minute.

 
 

Domnul Laurențiu-Dan Leoreanu:

Este mai simplu să faci asta, în loc să muncești, într-adevăr, pentru bunăstarea învățământului românesc.

În urmă cu trei luni, guvernarea PSD decidea și schimbarea metodologiei pentru directorii de școli, astfel încât să poată fi numite în funcțiile de director sau director adjunct chiar și persoanele care au picat examenul pentru ocuparea funcției. Dacă ai carnet de partid, PSD îți oferă ce funcție vrei!

Plin de decizii neinspirate, victimă a rea-voinței PSD, politizat, învățământul românesc este într-un mare pericol.

Îi solicit ministrului Liviu Pop să vină la muncă, zi de zi, cu obiectivul de a îmbunătăți educația românească, nu de a o subjuga PSD. Dacă nu, să plece din funcție!

Deputat al PNL, Circumscripția nr. 29, Neamț, Laurențiu-Dan Leoreanu.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Este ora 10,00, încheiem aici prima parte a ședinței noastre de astăzi.

Vă mulțumesc.

 
 

(Următoarele declarații politice și intervenții au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
Ana Birchall - despre Educația, virtutea și puterea de a schimba lumea;

Doamna Ana Birchall:

"Educația, virtutea și puterea de a schimba lumea"

Fiecare început de an școlar vine cu așteptările, emoțiile și bucuriile unei întâlniri aparte între cei mici, copiii, care fac un nou pas pe drumul creșterii și al formării lor, și dascălii care le cultivă sufletele și pun bazele devenirii acestora.

În același timp, începutul anului școlar aduce în prim-plan responsabilitatea noastră, a tuturor, față de generațiile care vin și datoria de a căuta soluțiile prin care sistemul nostru de învățământ să se identifice cu rolul transformator pe care trebuie să îl aibă la nivelul societății. Pentru că, dacă vrem să ne formăm o idee despre cum va arăta țara noastră peste 20 de ani, trebuie să privim cu atenție la modul în care funcționează astăzi sistemul de învățământ.

Prin declarația politică de astăzi, fac un apel la dumneavoastră acum, la început de an școlar, să facem ca educația să devină cu adevărat o prioritate pentru țara noastră. Niciun proiect de țară nu poate face abstracție de domeniul educației, deoarece împlinirea speranțelor de mai bine pentru viitor depinde în cea mai mare măsură de pregătirea, dedicarea și de virtuțile pe care le transmitem generațiilor următoare.

Albert Einstein spunea că "scopul educației ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acționeze și să gândească independent și care, în același timp, să vadă în slujirea comunității realizarea supremă a vieții lor" și aceasta cred că trebuie să fie și misiunea noastră atunci când vorbim despre educația pe care o primesc cei mici la școală.

Personal, întotdeauna am considerat că o educație sănătoasă este aceea care îngrijește și le antrenează copiilor atât mintea, cât și spiritul. Dimensiunea spirituală a formării unei persoane este la fel de importantă ca și latura intelectuală.

În tumultul cotidianului este cu atât mai necesar ca cei care reprezintă viitorul nostru, copiii, să deprindă toleranța, respectul, bunătatea, înțelegerea, sinceritatea, loialitatea - virtuți care nu trebuie să lipsească din educația niciunui tânăr, pentru că reprezintă coloana vertebrală a noțiunii de om. Tocmai de aceea am susținut necesitatea ca sistemul nostru de învățământ să aibă un rol central în definirea, consolidarea și transmiterea mai departe a unui sistem axiologic care să îi ajute pe copii să se dezvolte în tinerii de mâine.

În același timp, educația reprezintă singurul mod prin care fiecare dintre noi, începând de la sine, poate ajunge să schimbe lumea. În continuarea îndemnului lui Albert Einstein, aș aminti aici și cuvintele lui Nelson Mandela și anume, "educația este cea mai puternică armă pe care o puteți folosi pentru a schimba lumea".

Copiii noștri merită să aibă parte de cele mai bune condiții pentru o educație riguroasă și temeinică. Însă, pentru a avea performanță în educație, trebuie să le oferim stabilitate, predictibilitate și coerență pe termen mediu și lung. Dacă ne dorim ca acest domeniu vital oricărei națiuni să cunoască progrese semnificative, este nevoie de unitate de viziune și de decizie în tot ceea ce privește educația copiilor noștri.

De aceea, așa cum bine știți, am susținut dintotdeauna că măsurile care țin de sistemul de învățământ trebuie puse deasupra jocului politic și a luptei dintre partide. În 2005, am inițiat Pactul Național pentru Educație și m-am luptat ca educația să iasă din zona disputelor de orgoliu și să devină cu adevărat o prioritate pentru noi, tocmai pentru că este un domeniu de siguranță națională.

Capitalul uman este cea mai de preț avuție a unei națiuni, iar copiii noștri merită o educație solidă pe care să își construiască un viitor mai luminos, cu locuri de muncă, decente, aici, acasă, nu în alte țări. Pentru a-i putea convinge pe tinerii noștri că se pot realiza din punct de vedere personal și profesional în România, este nevoie de un consens larg asupra strategiilor de creștere a nivelului de instruire și formare, asupra măsurilor de creare a noi locuri de muncă și a mijloacelor prin care poate fi sporit prestigiul țării noastre pe plan internațional.

Elevii români au reușit să se remarce prin performanțe de top atât la liceele, cât și la facultățile unde au ales să studieze, iar o parte dintre aceste merite li se datorează și cadrelor didactice extrem de bine pregătite, dar și familiilor, care nu au încetat să-și sprijine copiii să devină adevărate modele de performanță.

În procesul de formare a celor mici, primele călăuze ale elevilor pe drumul cunoașterii sunt învățătorii și profesorii lor, iar munca acestora are o însemnătate deosebită pentru dezvoltarea individuală a copiilor. Toți cei care împărtășesc din lumina sufletului lor un crâmpei sau o scânteie de cunoaștere copiilor noștri merită mai mult respect și considerație.

De aceea, sprijinirea dascălilor este foarte importantă pentru a putea crește standardele sistemului de educație. Investiția în învățători și profesori este o investiție în educația copiilor noștri, iar educația este cea mai bună zestre pe care putem să o lăsăm generațiilor care urmează.

În acest început de an școlar, vreau să le transmitem celor care intră pentru prima dată într-o sală de clasă și tuturor elevilor care își reiau studiile că suntem alături de ei, că suntem mândri de reușitele lor și ne străduim să le facem drumul unul cât mai ușor. Totodată, le doresc tuturor dascălilor să aibă multe reușite, multă putere de muncă și capacitate de sacrificiu și le mulțumesc pentru că în fiecare zi modelează caractere!

Mult succes tuturor în acest început de an școlar!

Bogdan-Iulian Huțucă - declarație politică cu titlul O altă minciună marca PSD-ALDE pentru întreprinzători - finanțarea a mii de firme prin Programul «Start-Up Nation»!;

Domnul Bogdan-Iulian Huțucă:

"O altă minciună marca PSD-ALDE pentru întreprinzători -

finanțarea a mii de firme prin Programul «Start-up Nation»"

După cum bine știm, ambele guverne ale PSD-ALDE din ultimele luni au contabilizat Programul "Start-up Nation" la succese, adică la obiective îndeplinite.

Mai mult decât atât, după numeroase tergiversări de pornire a acestui program, după ce s-a reușit în cele din urmă deschiderea sesiunii de înscriere a firmelor interesate de finanțare prin acest program, în luna iulie a.c., ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat a anunțat că sunt foarte multe firme înscrise în program. Astfel, Ilan Laufer a anunțat public că numărul total de firme înscrise în Programul "Start-up Nation" a ajuns la 19.296, dar din totalul proiectelor eligibile ministerul de resort va reuși să finanțeze circa 45%. Mai precis, ministrul a menționat că vor putea fi finanțate 8.653 de proiecte în prima etapă, iar 10.373 de planuri de finanțare vor rămâne în așteptare.

Dar, având în vedere că rectificarea bugetară din acest an nu a avut loc încă, se pare că și Programul "Start-up Nation" se va înscrie cu "succes" doar în categoria promisiunilor neonorate ale PSD-ALDE, rămânând, din păcate, doar alt obiectiv economic aprobat pe hârtie, însă nefezabil, atât timp cât, cel mai probabil, nu vor exista mai deloc banii necesari pentru finanțarea proiectelor admise în 2017.

Ar fi mai mult decât regretabil ca finanțările promise prin acest program antreprenorilor din România să tot fie amânate până la uitare, având în vedere că acest lucru ar fi presupus o reală gură de oxigen dată în special IMM-urilor interesate în dezvoltarea proiectelor eligibile, adică, implicit, ar fi însemnat mai multe locuri de muncă ?i mai mulți bani la buget, ulterior.

Ținând cont de faptul că pentru finanțarea Programului "Start-up Nation" ar fi fost necesari minimum 2 miliarde de lei în acest an, iar Guvernul a anunțat recent că la rectificarea care se tot amână Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat va primi mai puțin de 250 de milioane de lei, consider că programul a cam fost expediat în derizoriu de Guvernul Tudose!

De altfel, știm cu toții faptul că, deși România are în acest an o creștere economică destul de mare, paradoxal, Guvernele PSD-ALDE afundă țara într-un deficit din ce în ce mai mare și chiar intenționează să taie drastic din nou - ce credeți?! - nu cheltuielile și risipa, nu promisiunile nefezabile din start, ci, bineînțeles, investițiile, adică să suprime iar dezvoltarea economiei.

În calitate de parlamentar liberal, îi cer pe această cale Guvernului Tudose să-și asume mult mai în serios angajamentele în fața antreprenorilor români și să le spună acestora, clar și răspicat, care sunt proiectele eligibile din Programul "Start-up Nation", care sunt datele precise ale următoarelor etape, precum și câte proiecte vor fi cu adevărat finanțate și, evident, când vor porni plățile spre firmele respective, că de vorbe goale suntem cu toții sătui!

Constantin Șovăială - declarație politică intitulată Sistemul educațional, lăsat de izbeliște!;

Domnul Constantin Șovăială:

"Sistemul educațional, lăsat de izbeliște!"

Guvernul PSD trebuie să renunțe la ideea de a reintroduce manualul unic. Atrag atenția faptului că reintroducerea manualului va avea un impact negativ asupra dezvoltării și educării elevilor din România.

Existența manualelor alternative asigură elevilor accesul la o varietate de instrumente de învățare, lucru care permite profesorilor posibilitatea de a alege acele resurse de învățare care răspund cel mai bine particularităților și nevoilor elevilor lor. Atrag atenția că revenirea la manualul unic va avea ca efect major promovarea unui sistem de educație care va uniformiza, în loc să accentueze și să susțină stimularea creativității și a individualității elevului. Chiar nu-i pasă majorității PSD-ALDE de soarta sistemul educațional românesc? Vrem sau nu să îmbunătățim ceea ce a mai rămas din școala românească?

Trebuie să îmbunătățim calitatea manualelor școlare prin revizuirea instrumentelor utilizate pentru evaluarea calității proiectelor de manuale școlare alternative și adaptarea acestora la specificul nivelului de școlarizare, chiar la specificul disciplinelor de studiu, revizuirea întregii metodologii de evaluare a calității proiectelor de manuale școlare alternative, profesionalizarea evaluatorilor de manuale școlare, prevederea unor instrumente de metaevaluare, cu ajutorul cărora să fie evaluate procesul de evaluare a manualelor școlare, cât și formarea autorilor de manuale școlare.

Totodată, avem nevoie de un program național de formare a cadrelor didactice, vizionar, care să beneficieze de finanțare sustenabilă. În momentul de față, guvernarea PSD își bate joc de elevi și de părinți. Anul școlar 2017-2018 a început în aceleași condiții precare ca și în anii trecuți, în ciuda noianului de promisiuni pesediste, că anul acesta va fi complet altfel și că, în fine, școala se va desfășura într-un tipar mult mai apropiat de normalitate.

Avem cursuri care se vor desfășura tot în aceleași imobile vechi, dărăpănate, unele cu grad înalt de risc seismic, fără apă curentă și fără avize sanitare ori de la ISU, cu toaleta în curte, cu mobilier vechi care era, de altfel, demult învechit, încă de dinainte de Revoluție. La catedre se vor afla pe mai departe aceiași profesori, prost plătiți, amăgiți cu creșteri salariale veșnic amânate - proiectul de rectificare bugetară anunțat de ministrul finanțelor nu aduce un leu în plus educației - nemotivați, mulți dintre ei slab pregătiți sau necalificați de-a dreptul, ale căror norme didactice sunt alcătuite din tot felul de fărâme și discipline zise de completare.

Unul și același profesor va preda, în locuri uitate de lume, câteva ore de limba română, vreo două-trei ore de limba engleză, un pic de educație fizică și poate și muzică! Acei profesori care vor primi în completarea normei didactice ore de sport la clasa a V-a sunt, fără doar și poate, oameni fericiți. Au la dispoziție manualul de specialitate care, între altele, îi va învăța pe elevi cum să se târască. Pentru celelalte materii de la aceeași clasă nu vor fi deocamdată manuale de specialitate, ci un compendiu în care sunt concentrate cel puțin 11, dacă nu cumva chiar 15 materii.

Cornel-Mircea Sămărtinean - declarație politică cu tema Educația, «prioritate de septembrie» a Guvernului PSD-ALDE;

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

"Educația, «prioritate de septembrie» a Guvernului PSD-ALDE"

Partidul Mișcarea Populară consideră că dezvoltarea României este strâns legată de patru domenii-cheie și anume, educație, sănătate, infrastructură, mediu de afaceri. Considerăm că educația este pilonul de bază al bunăstării, iar elevul trebuie să fie în centrul învățământului. Din păcate, constatăm faptul că guvernarea actuală ignoră aceste axiome și nu a elaborat vreo strategie concretă în ceea ce privește o nouă lege a educației.

Rețeta succesului marca PSD-ALDE în educație continuă să fie una foarte simplă: ordonanțe care conduc la scăderea performanței și calității în educație. Pentru Guvernul Tudose prioritare sunt actele normative prin care se urmărește politizarea excesivă a întregului sistem educațional. Prioritățile educației trebuie să se centreze pe elevi, pe calitatea actului didactic, pe programe care să răspundă cerințelor societății, pieței muncii și exigențelor internaționale, pe manualele elevilor la început de an școlar și finanțarea corectă a școlii, pe respectarea dreptului constituțional la educație, prin asigurarea unei minime infrastructuri școlare și asigurarea echității și egalității tuturor elevilor și profesorilor în fața legii.

Consider că tema promovării și dezvoltării învățământului profesional ar trebui să fie una dintre prioritățile parlamentarilor pentru următoarea perioadă, luându-se în considerare modificarea corespunzătoare a Legii educației naționale. Este esențial să sprijinim această formă de învățământ, pentru a conecta mai puternic educația tinerilor cu piața muncii din România. Inflația de șomeri cu diplome cu care se confruntă țara noastră este o consecință a dezinteresului guvernamental față de învățământul profesional. Tinerii care își vor însuși o meserie vor avea parte atât de succes profesional, cât și financiar, așa cum se întâmplă în multe state europene dezvoltate.

Deși coaliția aflată la guvernare din 11 decembrie 2016 a declarat că va rezolva problemele din educație, situația învățământului este dezastruoasă. Mii de școli și grădinițe nu vor putea fi deschise din cauza condițiilor de desfășurare a procesului de învățământ la începerea acestui nou an școlar, din cauza lipsei de manuale. În ceea ce privește siguranța unităților de învățământ din România, în județul Timiș de exemplu, în perioada ianuarie-august 2017 au fost controlate un număr de 106 unități de învățământ, din cele 598, câte există în Timiș, în condițiile în care în luna august a acestui an, ministrul educației naționale, domnul Liviu Pop, afirma în mass-media, că: "nu este cunoscută cu exactitate situația școlilor care au avize și autorizații de securitate sau sanitare, iar părinții nu ar trebui să-și lase copiii în școli fără autorizații PSI". În urma controalelor efectuate la nivelul județului Timiș, a rezultat un număr de 98 de clădiri aparținând unităților de învățământ care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, s-au descoperit și 24 de clădiri ale școlilor sau grădinițelor care au autorizație de securitate la incendiu.

Calendaristic, toamna i-a surprins din nou pe guvernanți și i-a luat pe nepregătite. Realitatea ne demonstrează încă o dată faptul că nu le pasă de interesul public, de educație, de infrastructură, de economie. Practic, pentru Guvernul PSD-ALDE, educația rămâne și în acest început de an școlar o "prioritate de septembrie" și doar la nivel declarativ.

Costel Alexe - declarație politică Iașiul merită mai mult!;

Domnul Costel Alexe:

"Iașiul merită mai mult!"

În spațiul public au apărut informații, majoritatea furnizate de miniștri, sau de reprezentanți guvernamentali, referitoare la rectificarea bugetară preconizată pentru finalul lunii septembrie. Dincolo de faptul că în ansamblu sunt înjumătățite atât investițiile guvernamentale, cât și cele europene și sunt suplimentate cheltuielile de personal cu 5 miliarde lei, iar cele de pensii și asistență socială cu 3 miliarde lei, aș vrea să vă supun atenției situația extrem de gravă în ceea ce privește bugetele de la Ministerul Transporturilor și cel al Dezvoltării Regionale. Cei mai mulți bani sunt luați din bugetul Ministerului Transporturilor, peste 6 miliarde lei, echivalentul a peste 40% din alocările inițiale, în vistierie rămânând circa 7,8 miliarde de lei din cele 14 miliarde de la începutul anului, iar Ministerul Dezvoltării Regionale pierde aproape 2 miliarde din cele 4,7 miliarde lei, adică aproximativ 30%.

Stimați deputați ieșeni ai alianței PSD-ALDE, vă reamintesc că la începutul lunii mai i-am solicitat doamnei Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, introducerea în regim de urgență a centurii ocolitoare a municipiului Iași la prima rectificare bugetară! Mulți ați răspuns pozitiv și v-ați alăturat demersului meu, pentru că am considerat cu toții că este necesar să lăsăm declarațiile politice deoparte și să ne unim forțele, ca împreună să punem suficientă presiune pe autoritățile centrale pentru a finaliza cel mai important proiect local.

Din păcate, o spun cu toată mâhnirea, războiul intern din PSD Iași, între Primarul Mihai Chirică și Președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, a anulat o mare parte dintre eforturile privind realizarea centurii ocolitoare a Iașiului. În lipsa unui lobby puternic și al unor lideri din cercul puterii respectați la București, fondurile au fost tăiate sau redirecționate.

Astăzi fac un apel atât la Domniile Voastre, reprezentanți ai ieșenilor în parlamentul României, dar și la ceilalți parlamentari ai alianței PSD-ALDE, să vă prezint caracterul urgent al finalizării șoselei de centură a municipiului Iași:

  • Poluarea, conform analizei Ministerului Mediului, este cauzată de lipsa unei șosele de centură care să preia traficul din municipiul Iași, de aici prelungirea riscului de îmbolnăvire a populației - cancer pulmonar, astm, boli cardiovasculare și respiratorii - precum și riscul de a plăti amenzi uriașe Curții de Justiție Europene, pentru starea de infringement în care este România din 2009;
  • Infrastructura rutieră depășită, care nu mai face față necesităților unui oraș de talia Iașiului și a zonei metropolitane. În același timp, orașe mai mici au beneficiat de investiții în infrastructura rutieră, în anii 2013, 2014, 2015 orașe ca Suceava, Cluj, Constanța, Deva, Bacău, Slatina, Bechet, Timișoara au primit bani de la bugetul de stat pentru construcția de centuri ocolitoare;
  • Preluarea traficului greu si transfrontalier - municipiul Iași este cel mai mare oraș din regiunea Moldovei, cel mai mare oraș de la granița estică a U.E., este tranzitat zilnic de traficul greu, are cel mai mare Aeroport Regional, este un oraș important pentru legătura Ucrainei și a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și un mare volum al traficului transfrontalier tranzitează Iașiul.

Investiția în Șoseaua de centură a Iașiului înseamnă câteva lucruri vitale pentru o comunitate: atragerea investitorilor, crearea de locuri de muncă și dezvoltarea zonei metropolitane. Șoseaua de centură nu ajută doar municipiul Iași, ci determină dezvoltarea comunelor învecinate, creșterea nivelului de trai, migrația clasei mijlocii către zonele din jurul Iașiului.

Vă reamintesc că Iașiul este al doilea județ al țării și vreau să facem toate demersurile pentru ca obiectivele prioritare pentru județul Iași să fie trecute în agenda Guvernului!

Costel Lupașcu - despre Referendumul pentru definirea familiei;

Domnul Costel Lupașcu:

"Referendumul pentru definirea familiei"

Proiectul de lege a fost votat de Camera Deputaților și acum este în procedură de avizare în comisiile Senatului.

Dacă și Senatul votează favorabil cu mai mult de două treimi, ceea ce înseamnă 91 de voturi pentru, următorul pas este validarea populară prin referendum a modificării articolului corespunzător din Constituția României. Consider că este important de specificat, pentru a nu exista confuzii, că proiectul de lege privește doar modificarea art. 48 alin. (1) din Constituția României. Forma actuală prevede: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor." Forma propusă prevede: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor." Coaliția PSD-ALDE a luat decizia politică fermă de a organiza, până la finalul acestui an, referendumul pentru modificarea Constituției, pe tema definiției familiei. Este important de subliniat că nu PSD va decide. Decizia va aparține poporului român. PSD votează pentru a da posibilitatea poporului român de a-și exprima voința suverană. Apreciez că este un demers perfect legitim și constituțional. Este răspunsul politic firesc, obligatoriu, la o inițiativă cetățenească solicitată și susținută de peste 3.000.000 de semnături. Această modificare a Constituției, în sensul definirii familiei ca bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, nu este împotriva nimănui și nu va avea ca rezultat știrbirea vreunui drept fundamental al cuiva. Un referendum nu poate fi ceva rău pentru nimeni. Peste tot în lumea democratică, majoritatea decide. Așadar, societatea românească are dreptul să își definească propriile valori. Tema supusă referendumului nu încalcă drepturile fundamentale ale omului. Nimeni nu este discriminat, nimeni nu este "vânat", nimeni nu este "condamnat" pentru propriile opțiuni religioase sau sexuale.

Doru-Petrișor Coliu - declarație politică privind Situația învățământului în limba română, în Ucraina;

Domnul Doru-Petrișor Coliu:

"Situația învățământului în limba română, în Ucraina"

Mă văd nevoit să trag un serios semnal de alarmă asupra situației minorității românești din Ucraina.

După cum probabil ați luat la cunoștință, la data de 5 septembrie anul curent, Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o nouă Lege a educației, iar art. 7 al acesteia prejudiciază grav echilibrul interetnic din țara vecină.

Este vorba despre adoptarea acestui incriminat articol care, în esență, dă startul lichidării metodice și sistematice a învățământului în limbile autohtone, aducând implicit atingere etnicilor români.

În vădită contradicție cu documentele internaționale universale si europene în materie de drepturi ale omului, care prevăd drepturi lingvistice și culturale, Ucraina creează un grav conflict juridic cu prevederile enunțate. Nu mai vorbesc de faptul că art. 7 din lege încalcă însăși propria Constituție!

Prin documentele semnate la Constanța în mai 1997, Ucraina se angaja să respecte drepturile statelor vecine, în speță, România. Dar, fie ca vorbim de conducerea pro-rusă, fie ca discutăm de regimul Poroșenko, situația minorității etnice românești a devenit din ce în ce mai grea.

Pentru a vă putea face o idee completă asupra situației școlilor românești din Ucraina, vă pot spune că, în perioada 1924-2017, din 283 de școli în limba română au fost lichidate 205, adică o medie de 2,2 școli pe an într-un interval de 93 de ani. Situația prezentată creează prejudicii chiar Ucrainei, prin conflictul inerent născut între o majoritate etnică dispusă să suprime drepturi fundamentale și minoritățile etnice în căutarea propriei identități.

Cred ca sunt în asentimentul dumneavoastră când spun că lucrurile nu pot rămâne așa și, indiferent de orientarea politică a fiecăruia dintre noi, avem datoria de a întreprinde tot ceea ce ne stă legal la îndemână pentru a rezolva această situație de o gravitate excepțională! Cred că un rol important îl pot juca toți europarlamentarii noștri, prin adoptarea unor atitudini care să ajute la schimbarea conceptului naționalist promovat de vecinii ucraineni și, nu în ultimul rând, intensificarea demersurilor diplomatice ale MAE, restant în această speță.

Dealtfel, împreună cu colegul meu, deputatul Constantin Codreanu, am solicitat Birourilor permanente reunite o ședință de plen reunit pentru o dezbatere a comunității românești din Ucraina.

Vă invit, stimați colegi, la o evaluare urgentă a situației românilor din Ucraina și la luări de poziție tranșante!

Dumitru Oprea - declarație politică cu tema Autostrada Iași-Târgu Mureș, infrastructură strategică a României;

Domnul Dumitru Oprea:

"Autostrada Iași-Târgu Mureș, infrastructură strategică a României"

Sfârșitul de săptămână a adus în fața opiniei publice naționale o acțiune inedită de protest a societății civile, un marș pe traseul Iași-Târgu Mureș, inițiat în Capitala Moldovei. La el s-au raliat aproape toate categoriile de conducători de autovehicule, de la motocicliști până la șoferi de autocare, o acțiune susținută deopotrivă de persoane private, precum și de firme de transport sau comunitatea biker-ilor.

Protestul, prin scop și ingeniozitate, și-a făcut loc pe agenda publică națională, fiind un exemplu de hotărâre a cetățenilor din zona Moldovei care își doresc ca regiunea în care trăiesc să aibă șanse reale de dezvoltare.

"A venit momentul să facem mai mult și să vorbim mai puțin. Toate județele din Moldova au nevoie de autostradă, altfel nu ne putem dezvolta economic", a fost de părere un participant la protest. Îmi revine obligația să susțin acest mesaj și vă invit să dăm curs solicitării celor care au renunțat la comoditate și au exprimat, ceea ce uneori politicienii nu reușesc să facă - Moldova are nevoie urgentă de legătură directă spre vestul Europei, prin Transilvania. Generațiile actuale au nevoie ca de aer de autostradă, iar cele care vin după noi trebuie să beneficieze de ea, nu să manifeste pentru construcția ei.

Un stat centralizat, cu o economie care favorizează doar anumite zone ale țării, cu reprezentanți politici care nu văd dincolo de avantajele de moment ale funcțiilor ministeriale, nu vor mai putea să ne ignore la nesfârșit mesajele transmise sub diferite forme, fie că vin de la organizatorii coloanei de mașini, fie de la autorități locale sau de la parlamentari.

Coincidență sau nu, săptămâna trecută, președintele Consiliului Județean Iași a precizat că va veni la Iași ministrul transporturilor, pentru a anunța ceva în legătură cu Autostrada Moldova-Ardeal.

Să sperăm că domnul ministru nu bate drumul până aici pentru a ne spune iar că abia la anul va demara vreo licitație pentru un studiu de fezabilitate. Poate că vizita domnului Cuc va fi semnalul că protestul societății civile a fost auzit. Societatea civilă poate trage un semnal de alarmă, poate impune o temă pe agenda publică mai bine decât politicienii, dar nimeni dintre noi, din păcate, nu l-ar face pe domnul Cuc mai competent decât a dovedit deja că este.

Eugen Tomac - despre drepturile politice ale românilor din afara granițelor țării;

Domnul Eugen Tomac:

Am dedicat ani buni din viața și cariera mea apărării drepturilor politice ale românilor, dar niciodată nu mi-a fost dat să văd un proces de denaționalizare a comunității românești de o asemenea anvergură și gravitate precum cel care se petrece în prezent în Ucraina.

Îmi exprim indignarea și revolta cu privire la Legea educației adoptată de Parlamentul Ucrainei, lege care închide școlile românești, desființând dreptul a jumătate de milion de români din Bucovina de Nord, din Maramureșul istoric și din Basarabia de Sud, regiunea Odesa, la educație în limba maternă.

Mai precis, Parlamentul de la Kiev a adoptat săptămâna trecută o nouă Lege a educației care privează minoritățile etnice - români, maghiari, ruși, bulgari, polonezi etc. - de accesul la școlarizare în limba maternă. Legea în cauză prevede ca în licee și facultăți să se predea doar în ucraineană, iar educația în limbile minorităților să fie disponibilă doar în grădinițe și școli primare. Legea a fost trimisă spre promulgare la Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko.

Din păcate pentru noi toți, activitatea autorităților românești cu privire la susținerea drepturilor românilor care trăiesc în afara granițelor țării este sublimă, însă rezultatele lipsesc cu desăvârșire, și o să argumentez această afirmație.

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstârnac, declara la 23 august a.c., după întâlnirile pe care le-a avut la Kiev cu ministrul ucrainean al afacerilor externe, Pavlo Klimkin, cu ministrul educației, Lilia Hrinevici, și cu ministrul culturii, Evhen Nișciuk, că "România este mulțumită de nivelul de asigurare a drepturilor minorității române din Ucraina".

Ministerul Afacerilor Externe al României a recționat la 48 de ore după cel din Ungaria, și doar după ce Partidul Mișcarea Populară și mass-media au cerut acest lucru, față de noua Lege a educației din Ucraina. "Ne exprimăm așteptarea ca drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina să fie prezervate și subliniem preocuparea constantă a autorităților române față de această problematică", arată MAE. Ministerul Afacerilor Externe precizează că tema învățământului în limba maternă pentru etnicii români din Ucraina se va afla prioritar pe agenda secretarului de stat Victor Micula, care se va deplasa la Kiev în cursul acestei săptămâni.

Românii din Ucraina, ca și ceilalți români, oriunde s-ar afla, trebuie să beneficieze necondiționat de sprijin din partea statului român în ceea ce privește respectarea identității lor naționale, începând cu dreptul de a învăța în limba maternă - drept protejat dealtfel de norme internaționale.

O reacție anemică și întârziată a Ministerului Afacerilor Externe nu rezolvă problema închiderii școlilor românești din Ucraina. Pentru stoparea acestui proces stalinist de deznaționalizare a peste 500.000 de români din Bucovina de Nord, Maramureșul istoric și Basarabia de Sud - regiunea Odesa -, Guvernul României trebuie să dea dovadă, în al zecelea ceas, de inteligență, forță și determinare.

Bucureștiul trebuie să pună piciorul în prag la Kiev, până nu e prea târziu!

Florin-Claudiu Roman - declarație politică intitulată PNL solicită majorității PSD-ALDE să respingă prin vot toate concesiile neconstituționale făcute UDMR;

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"PNL solicită majorității PSD-ALDE să respingă prin vot toate concesiile neconstituționale făcute UDMR!"

Săptămâna trecută, în Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților, majoritatea parlamentară PSD-ALDE a repornit tăvălugul concesiilor neconstituționale pe care are de gând să le adopte pe repede înainte în favoarea UDMR, chiar în anul Centenarului Marii Uniri!

Cu alte cuvinte, ceea ce am reușit noi, liberalii, să stopăm în sesiunea parlamentară trecută, când PSD-iștii încercau să treacă tot seara, ca hoții, prin Comisia juridică, pentru disciplină și imunități, acest troc promis UDMR pentru a vota Guvernul Tudose, constatăm că se reia acum, chiar de la începutul acestei sesiuni. Pentru a-și consolida majoritatea parlamentară, Dragnea a acceptat și chiar a cerut urgentarea adoptării propunerilor aberante ale UDMR referitoare la modificarea Legii administrației publice locale, în sensul scăderii pragului de reprezentare a minorităților pentru folosirea limbii materne în administrație de la 15% la 10%, ceea ce înseamnă că Ardealul, în special, dar și Bucureștiul, practic sunt puse pe tavă intereselor UDMR.

Spre exemplificare că ceea ce susțin reprezintă un adevărat semnal de alarmă de vânzare la bucată a României, vă redau mai jos numai câteva dintre propunerile UDMR și acceptate de PSD-ALDE: se va permite ca limba maghiară să devină limbă oficială în mai toate instituțiile administrației publice locale ?i centrale; de asemenea, se va institui și obligativitatea inscripționării bilingve a denumirilor majorității străzilor, spațiilor publice, a indicatoarelor rutiere, a drumurilor naționale, județene și locale; se va crea o bază de date distinctă la nivelul ANFP, cu funcționari publici care cunosc limba maghiară; astfel, la art. 117 alin. (3) se prevede că "vor fi redistribuiți cu prioritate funcționarii publici care nu cunosc limba maternă".

În ce altă țară din lumea asta ați mai auzit dumneavoastră că există astfel de practici?! Minorități - și chiar foarte multe - au și Statele Unite ale Americii, dar acolo există o singură limbă oficială, engleza! Minorități mai au și englezii, francezii, germanii sau italienii, dar și ei au statuată, în mod clar, o singură limbă oficială! Statul român, spre deosebire de alte state unde democrația dăinuiește de secole, a făcut post-revoluție foarte multe concesii minorităților naționale, permițând chiar reprezentarea tuturor acestora în Parlamentul României.

Dar când liderii UDMR, în frunte cu Kelemen Hunor, au anunțat public că "Anul Centenarului" reprezintă un an de "doliu" pentru comunitatea maghiară din România, pentru voturile UDMR în Parlament, iar dumneavoastră, domnule Dragnea și stimați colegi din PSD și din ALDE, faceți în continuare astfel de concesii, refuzate de toate partidele de guvernământ de până acum, ce să mai înțelegem oare?! Că puneți interesul personal, pe cel de partid, mai presus decât integritatea României și decât interesul național, adică cel al tuturor românilor?!

PNL consideră că astfel de trocuri nepermise pentru un stat de drept nu mai pot avea loc și solicită PSD să voteze împotriva pretențiilor revizioniste ale UDMR și să se delimiteze de astfel de declarații extremiste, cum sunt cele ale liderului UDMR, Kelemen Hunor!

În plus, noi, liberalii, invităm la dialog politic toate forțele responsabile din România în vederea pregătirii, așa cum se cuvine, a Centenarului Unirii, adică și a aniversării celor 100 de ani de la înființarea statului modern român!

Găvrilă Ghilea - declarație politică intitulată De ce, când salariile cresc, investițiile pălesc?!;

Domnul Găvrilă Ghilea:

"De ce, când salariile cresc, investițiile pălesc?!"

Nu puțini analiști economici și-au scos pălăria, la începutul acestui an, când Guvernul PSD anunța cu surle și trâmbițe că își previzionează un buget de investiții de aproape 40 de miliarde de lei, cu peste 30% mai consistent decât cel alocat în precedentul exercițiu financiar.

Executivul, condus la vremea aceea de Sorin Grindeanu, lăsa astfel să se înțeleagă că zumzetul economiei naționale, administrată, chipurile, cu chiu și vai, de tehnocrați, va deveni, în scurtă vreme, duduit în toată regula, iar dezideratele de majorare a veniturilor populației se vor transforma în certitudini, prin acoperire integrală din creșterea spectaculoasă a Produsului intern brut.

Din păcate, nu s-au încheiat decât două trimestre din execuția bugetară a acestui an, că socoteala de la Palatul Victoria nu s-a mai potrivit cu cea din ringul economiei reale.

După ce a preluat, din mers, frâiele guvernării, dar și majoritatea membrilor Executivului neperformant precedent, noul premier, Mihai Tudose, a deschis Cutia Pandorei și sezonul majorărilor salariale, care s-a soldat, la o primă rectificare pozitivă, cu suplimentarea cheltuielilor de personal cu aproape 5 miliarde de lei, la care se mai adaugă și vreo alte 3 miliarde lei necesare susținerii creșterii pensiilor.

Și cum PSD ne-a mai demonstrat, nu doar o dată, că o mână spală pe alta și amândouă spoliază bugetul, finanțarea acestor cheltuieli nu a putut fi asigurată decât prin reducerea cu 10 miliarde de lei a capitolului investiții, adus dintr-un condei la numitorul comun al anului precedent.

Aceiași analiști economici care aplaudau, în plină iarnă, cu pălăria în mână, viziunea bugetară a PSD, și-au îndesat-o, la finalul verii, înapoi pe cap, când au calculat că, față de anul trecut, cheltuielile cu salariile bugetarilor au înregistrat un maxim istoric prin creșterea de 12 miliarde de lei, de la 57 miliarde de lei în 2016, la 69 miliarde de lei în 2017, nesusținut decât de un alt maxim istoric, cel al reducerii cu 10 miliarde a cheltuielilor cu investițiile, nemaiîntâlnit la nicio altă rectificare bugetară până în prezent.

Cu veniturile bugetare diminuate semnificativ la capitolele TVA și impozit pe profit, unde sunt previzionate încasări cu aproape 4 miliarde lei sub nivelul anului financiar precedent, modelul perpetuum mobile economic născocit de Cabinetul Tudose este ca și patentat: singurele creșteri sustenabile de venituri la buget rămân cele aferente contribuțiilor de asigurări sociale, generate, la rândul lor, de majorările salariale susținute doar prin relocarea cheltuielilor de investiții.

Din nefericire pentru coaliția de la guvernare, un perpetuum mobile, chiar și ca mecanism economic, nu e în fond decât aceeași amară utopie, care nu poate funcționa decât prin încălcarea legilor după principiul iuțelii de mână și al nebăgării de seamă.

Glad-Aurel Varga - declarație politică cu tema Septembrie 2017 - un început de an școlar fără manuale, fără auxiliare, fără resurse;

Domnul Glad-Aurel Varga:

"Septembrie 2017 - un început de an școlar fără manuale, fără auxiliare, fără resurse"

Am urmărit declarațiile câtorva reprezentanți ai PSD, guvernanți și parlamentari, cu ocazia începutului de an școlar. În timp ce ministrul educației a avut grijă să aibă ultimul cuvânt la observațiile pertinente ale președintelui României referitoare la situația dezastruoasă din sistemul de învățământ, un parlamentar al PSD a întrebat mai mult sau mai puțin retoric - "care copil merge cu drag la școală?" - pentru că în România anului 2017, "a merge cu drag la școală" este un ideal de neatins pentru partidul de guvernare și, mai presus de declarații, acest lucru este dovedit de lipsa de interes, viziune și acțiuni concrete, care să ducă la o îmbunătățire a educației naționale.

Se fac studii pentru asigurarea fericirii elevului, se fac ore pentru pregătirea tinerilor, astfel încât aceștia să facă față provocărilor unui secol ce evoluează rapid, ca tehnologie, ca mod de viață, ca aspirații, în alte țări, în acele țări care vor primi peste câțiva ani români, ca forță de muncă.

România ocupă locul 3 în Uniunea Europeană la abandonul școlar. România depășește cu 10% media europeană a indicelui NEET, adică proporția de tineri între 19 și 24 de ani care nu sunt angajați și nu sunt incluși într-un program de educație sau de instruire.

România și-a întâmpinat astăzi elevii din clasele pregătitoare cu școli cu pereți scorojiți și "fără manuale, fără auxiliare, fără resurse", cu improvizații, cum este compendiul introductiv pentru gimnaziu, cu vizite și discursuri ale reprezentanților PSD la anumite școli, acolo unde s-au vopsit fațadele, acolo unde au dat bine în fotografii.

O guvernare care încearcă soluții de moment în detrimentul elevilor și al profesorilor lor, experimentează în fapt propriile decizii strâmbe pe spatele unui sistem de educație obosit, subfinanțat.

Domnilor guvernanți ai PSD, știm că un popor fără educație v-ar aduce o masă mai mare de manevră. După aproape trei decenii în care educația a fost neglijată în mod consecvent, s-a atins anul acesta o limită inacceptabilă.

Ca tânăr politician, voi susține orice inițiativă, voi sprijini orice demers sau proiect care va contribui la restructurarea sistemului de educație național, în sensul asigurării oportunităților de dezvoltare, personală și profesională, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.

Ioan Balan - declarație politică cu titlul PSD ne întoarce, încet și sigur, la nefericita centralizare a administrației publice;

Domnul Ioan Balan:

"PSD ne întoarce, încet și sigur, la nefericita centralizare a administrației publice"

Vă aduc aminte faptul că, în anul 2013, tot o guvernare a PSD încerca să forțeze adoptarea unui proiect de lege în integralitatea sa neconstituțional, prin care, sub falsa deviză a descentralizării, baronii PSD încercau să feudalizeze România și să-și tragă partea leului din împărțirea frățească a patrimoniului public. Nu știu dacă vă amintiți destul de bine cine era ministrul și viceprim-ministrul care gira toată această înșelătorie. Dacă ați uitat, vă aduc eu aminte! Domnul Liviu Dragnea, da! Domnia Sa nu este la prima încercare de a lovi administrația cu proiecte construite în scop pur personal sau de grup.

Deși în alegerile parlamentare PSD a păcălit administrațiile publice, pe primari și consilieri, pe cetățenii simpli, că administrațiile locale vor căpăta pe calea descentralizării administrative competențe sporite și resurse financiare suplimentare, nu putem să nu constatăm astăzi că, după 9 luni de guvernare PSD-ALDE, care au fost așa de grei, au părut cât 9 ani, România este pe un drum cu totul invers, al recentralizării deciziilor administrative, al recentralizării finanțării proiectelor publice. Nici nu-i foarte greu să înțelegi de ce se întâmplă acest proces profund nociv, atâta vreme cât același domn Liviu Dragnea, care conduce și Camera Deputaților și Guvernul, își dorește cu ardoare să controleze și administrațiile locale tot de la București.

PSD și ALDE se laudă că există mai multă libertate pentru administrațiile locale în a defini prioritățile comunităților lor, în a decide asupra proiectelor de interes local sau chiar regional. Este o glumă, ca să nu o definim drept o minciună sfruntată. Descentralizarea și libertatea administrațiilor locale poate fi posibilă atunci când ea este însoțită și de o finanțare adecvată. Doar când ai bani decizi! Când altul are banii, acela condiționează totul. Or, vă rog, stimați colegi parlamentari, cei care vă întâlniți cu primarii în circumscripțiile în care ați fost aleși, să spuneți cu cât a crescut finanțarea administrațiilor locale de când guvernează PSD și ALDE? Dacă nu știți și nu aveți obiceiul de a vă întâlni cu primarii și cu cetățenii, vă spun eu că nivelul transferurilor către administrațiile locale nu a crescut în acest an.

A crescut, în schimb, povara financiară pe care o duc administrațiile locale. De la 1 iulie s-au majorat salarii în administrația locală, ceea ce nu poate fi decât un lucru bun! Dar din ce bani? Știți? Din banii colectați la bugetele locale, fără ca Guvernul domnului Dragnea să susțină cu vreun leu aceste majorări. Cu toate acestea, are nerușinarea de a se lăuda că Guvernul a mărit lefurile.

Luni a început școala. Majoritatea investițiilor de reabilitare a școlilor a fost susținută tot de bugetele sărace ale administrațiilor locale, pentru că Guvernul nu a dat niciun leu pentru astfel de investiții.

De asemenea, creșterea costurilor administrative ale localităților, asigurarea unor resurse pentru cofinanțări la proiecte din fonduri europene au venit tot din bugetele locale, pentru că Guvernul nu a mai avut bani sau nu a vrut să dea. Măcar dacă Guvernul Dragnea ar fi făcut ceva cu banii la nivel național, dar și acolo rezultatele sunt tot zero: zero autostrăzi, zero căi ferate, zero spitale regionale, zero pe linie. Or, stăm și ne întrebăm cât o să mai dureze până când bugetele austere ale administrațiilor locale vor crăpa, de-a dreptul, din lipsă de resurse financiare?! Anul acesta poate o vor scoate la capăt, dar anul viitor? Ce garanții vor avea că primăriile, împovărate din toate părțile, nu vor intra în incapacitate de plată? Niciuna!

Cine crede că domnul Dragnea, domnul Tudose sau doamna Shhaideh nu știu că au împovărat la maximum bugetele administrațiilor locale, se înșeală! Dumnealor știu foarte bine și, de fapt, chiar asta urmăresc! Deși descentralizarea financiară ar însemna ca resursele din bugetul central să fie transferate la nivel local pe criterii pur obiective, fără simpatii sau culori politice, liderii PSD urmăresc contrariul, adică așteaptă ca administrațiile locale care se vor confrunta cu lipsa de resurse financiare pentru echilibrarea bugetelor locale să vină la București, la Guvern, cu căciula în mână, pentru a cere și primi milă și bani de la guvernanți.

Da, aceasta este calea pe care ne-a dus sau, mai bine spus, ne-a întors, această guvernare păguboasă a PSD. Acum se vede mai clar ca niciodată faptul că obiectivele guvernării PSD sunt numai obiectivele politice ale partidului și ale liderilor săi, iar interesele administrației și ale comunităților locale nici măcar nu există pe agenda lor.

Mara-Daniela Calista - declarație politică intitulată Ministrul muncii umilește familiile din România;

Doamna Mara-Daniela Calista:

"Ministrul muncii umilește familiile din România"

Constat încă odată că doamna ministru Olguța Vasilescu trăiește într-o lume paralelă de unde își extrage ideile fără nicio legătură cu realitatea, altfel nu se explică ultimele declarații pe tema plafonării indemnizațiilor pentru creșterea copilului.

Cum nu era de ajuns plafonarea indemnizațiilor, mamele sunt din nou umilite de ministrul muncii și tratate ca niște asistate social de statul român care le face un favor cu aceste indemnizații pentru care "nu contribuie nimeni în România", după știința doamnei ministru Lia Olguța Vasilescu.

Îi recomand doamnei ministru ca înainte de a face astfel de afirmații publice la adresa părinților români să mai studieze actul normativ care stipulează clar condițiile de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, din care citez:

"Persoanele care, în ultimii doi ani, anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară".

Cu toate modificările aduse O.U.G. nr. 111/2010 în ultimii ani, condiția de a fi contribuit la bugetul de stat a rămas, ceea ce înseamnă că beneficiarii indemnizațiilor de creștere a copilului au fost, în mod obligatoriu, întâi contribuabili la bugetul de stat.

Țin să-i amintesc doamnei Lia Olguța Vasilescu, ocupant vremelnic al postului de ministru, că Domnia Sa nu este statul, ci doar un reprezentant al lui, iar PSD nu a venit la guvernare cu căruța sa de bani din care poate să împartă cum și cui dorește, ei doar gestionează, pentru o perioadă limitată de timp, banii României.

Ar fi cazul ca doamna ministru Lia Olguța Vasilescu să-și revizuiască atitudinea și să-și ceară scuze pentru afirmațiile făcute în ultimele zile, din neștiință sau cu rea-voință pe acest subiect, respectiv plata indemnizațiilor pentru creșterea copilului.

Marius Bodea - declarație politică cu tema Inițiativa legislativă a PNL pentru acordarea celui de-al 13-lea și al 14-lea salariu vine în sprijinul angajaților din mediul privat și, implicit, al angajatorilor acestora. Nu este vorba de o măsură obligatorie, ci facultativă!;

Domnul Marius Bodea:

"Inițiativa legislativă a PNL pentru acordarea celui de-al 13-lea și al 14-lea salariu vine în sprijinul angajaților din mediul privat și, implicit, al angajatorilor acestora. Nu este vorba de o măsură obligatorie, ci facultativă!"

În spațiul public s-au vehiculat mai multe neadevăruri cu privire la inițiativa legislativă a PNL pentru acordarea celui de-al 13-lea si 14-lea salariu.

Soluția propusă de PNL pleacă de la cadrul legal existent, conform căruia societățile cu capital privat, care au profit, pot acorda sponsorizări totale într-un an până la maximum 20% din impozitul pe profit datorat statului. Aceste cheltuieli sunt deductibile, adică sunt scăzute din impozitul pe profit datorat statului, și este dreptul societăților comerciale private de a folosi acest instrument în cuantumul stabilit de lege. Dacă această sumă de 20% din impozitul pe profit nu este folosită de societatea comercială în cauză, banii respectivi rămân în contul statului.

De exemplu, o societate comercială înregistrează într-un an profit de 1.000.000 de lei - impozitul pe profit, 16%, datorat statului, este de 160.000 de lei; profitul net rămas al societății este de 840.000 de lei; astfel, cota de 20% din impozitul pe profit, 160.000 de lei, pe care o pot folosi societățile comerciale, reprezintă 32.000 de lei.

Plecând de la acest calapod legislativ, soluția PNL pentru al 13-lea și al 14-lea salariu vine să încurajeze munca, să crească productivitatea și să crească veniturile în România.

Astfel, cerem să fie introdusă posibilitatea legală a angajatorului, societăți comerciale cu capital integral privat, de a direcționa 20% din impozitul pe profit către plata celui de-al 13-lea și al 14-lea salariu. Soluția PNL nu este o impunere, opțiunea fiind lăsată la latitudinea angajatorului/patronului, dar cu certitudine acesta va fi interesat să-și stimuleze suplimentar angajații. Măsura nu afectează interesele angajatorului/patronului, întrucât nu-i micșorează acestuia marja de profit, ea rămânând supusă aceleiași cote de impozitare.

Din contră, măsura va genera efecte pozitive, inclusiv în interesul angajatorului.

Măsura vine, implicit, în întâmpinarea problemelor din sectorul privat, fiind o compensare legitimă. Sectorul privat se confruntă cu presiuni legate de forța de muncă, ca urmare a majorărilor salariale operate în cazul bugetarilor.

Efectul măsurii va fi acela de a stimula societățile comerciale să-și declare profiturile în integralitatea lor, astfel încât angajații să poată beneficia de stimulentele menționate.

Beneficiarii, aproape 4 milioane de angajați din mediul privat, vor fi încurajați să-și păstreze locul de muncă în țară și să devină mai productivi. De asemenea, măsura va stimula diminuarea muncii la negru, deoarece de astfel de stimulent poate beneficia doar angajatul cu forme legale. O sumă importantă din acești bani se va întoarce la bugetul de stat atât prin contribuțiile sociale și impozitul pe venit plătit de angajat/angajator, dar și în mod indirect prin plata TVA la momentul cheltuirii banilor respectivi.

Potrivit estimărilor, potențialul de beneficiu pentru angajații din mediul privat este de 1,4 miliarde de lei, în vreme ce la bugetul de stat s-ar întoarce circa 2,5 miliarde de lei.

Propunerea PNL este ca al 13-lea salariu să fie acordat înainte de Crăciun, iar al 14-lea salariu înainte de perioada de vară (concediu).

Instrumente similare celui propus de PNL sunt folosite în Germania, Franța, Spania, Austria, Italia.

Marius-Constantin Budăi - declarație politică Eurostat confirmă datele prezentate de Guvernul Tudose - România a avut cea mai mare creștere din Uniunea Europeană în al doilea trimestru din 2017;

Domnul Marius-Constantin Budăi:

"Eurostat confirmă datele prezentate de Guvernul Tudose - România a avut cea mai mare creștere din Uniunea Europeană în al doilea trimestru din 2017"

Eurostat a confirmat săptămâna trecută că atât în primul trimestru, cât și în al doilea trimestru al acestui an România a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, cu un avans de 5,7%.

Astfel, datele Eurostat demontează toate speculațiile care încercau să acrediteze ideea că datele privind creșterea economică din România ar fi fost "ajustate" de Institutul Național de Statistică. De asemenea, acest anunț spulberă toate încercările de manipulare ale opoziției, care a încercat să inducă o stare de îngrijorare la nivelul populației, că nu ar mai fi bani de pensii și salarii. Când ai cea mai mare creștere economică din Europa și ai încasări semnificativ mai mari decât anul trecut, este ridicol să susții că s-ar putea să nu mai fie bani pentru plata pensiilor și salariilor.

Realitatea economică demască toată manipularea opoziției. Un alt argument al acestei realități ne arată că în luna iulie a acestui an, câștigul mediu net al românilor a ajuns la 2.391 lei, în creștere cu 15,1% față de aceeași perioadă de anul trecut, și cu 0,5% față de luna precedentă.

Aceste date statistice arată că măsurile de guvernare ale PSD aduc mai mulți bani în buzunarele românilor. Creșterea economică nu este doar o creștere pe hârtie, cum a fost în cazul Guvernului tehnocrat, ea se simte în mod real și în buzunarele românilor. În mod cert sunt încă multe lucruri de făcut, pentru că veniturile românilor sunt încă mult prea mici în comparație cu cele plătite în Europa pentru aceeași muncă și aceeași calificare.

Însă evoluțiile economice arată că România are cea mai ridicată creștere economică din Uniunea Europeană și are deci capacitatea de a reduce decalajul dintre salariile românilor și cele ale celorlalți europeni. În ultimii 4 ani, invariabil, atât FMI, cât și Comisia Europeană au prognozat o creștere economică consistent mai mică decât a fost în realitate. Diferențele sunt considerabile și ajung până la două puncte procentuale din PIB. Aceste evaluări pesimiste induc un cost suplimentar privind dobânzile la împrumuturile statului român, dar și un îndemn la reținere pentru investitori, atât în privința banilor investiți, cât și în crearea de noi locuri de muncă.

Cu atât mai mult se justifică invitația adresată de premierul Tudose pentru o discuție cu reprezentanții FMI, care să clarifice lucrurile și să ofere suportul necesar, pentru ca evaluarea acestei instituții să reflecte pe cât posibil, realitatea.

Márton Árpád-Francisc - despre situația Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș;

Domnul Márton Árpád-Francisc:

În data de 6 septembrie, la chemarea arhiepiscopului romano-catolic de Alba Iulia mii de cetățeni s-au strâns în fața Prefecturii din Târgu Mureș, cerând rezolvarea situației Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș. Cu această ocazie arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Jakubinyi György, a avut următorul discurs:

"Dragi Frați și Surori în Cristos!

Am mai explicat și în trecut că Sfânta noastră Biserică nu-și caută dreptatea de obicei pe străzi, ci în biserică, și dacă este nevoie și la tribunal. În situația actuală Statusul Romano-Catolic din Transilvania este nevoit să-și caute adevărul într-o acțiune de avertizare publică pe străzi.

Codul de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice - recunoscut de Stat ca Statutul al Cultului Romano-Catolic recunoscut -scrie în canonul 794, § 1: Datoria și dreptul de a educa îi revin dintr-un motiv special Bisericii, căreia Dumnezeu i-a încredințat misiunea de a-i ajuta pe oameni să poată ajunge la plinătatea vieții creștine.

În vederea împlinirii acestui drept și al acestei sarcini, școala are o importanță enormă. De aceea, ca eparhiot diecezan, în sensul legilor Bisericii mele, am obligația de a înființa școli confesionale.

În acest sens, am solicitat în ianuarie 2014 ca, pe baza prevederilor legale aflate în vigoare, să se reînființeze la Târgu Mureș gimnaziul romano-catolic, având în vedere trecutul considerabil al acestei instituții de învățământ.

Am semnat cu Ministerul Educației în 2015 un protocol, în care s-a declarat că România consideră mare valoare convingerea religioasă cu pornirea școlilor confesionale, știind că educarea religioasă îi ajută pe cetățeni în evoluția spirituală, morală și culturală.

Am avut o mare bucurie văzând că în septembrie 2015 s-a început reînființarea Liceului Teologic Romano-Catolic și am constatat, cu satisfacție, că foarte mulți părinți, fără deosebire de confesiune, au încredințat copiii, spre educare, acestei școli.

Totodată, am constatat cu durere că în toamna anului 2016 a fost contestată existența acestei școli. Iarăși citez Codul nostru de Drept Canonic, Canonul 797: "Părinții trebuie să se bucure de libertate adevărată în alegerea școlilor; de aceea, credincioșii trebuie să acționeze ca societatea civilă să le recunoască părinților această libertate și, respectând dreptatea distributivă, să o ocrotească chiar prin subvenții".

Tocmai din acest motiv ne aflăm astăzi, aici, în această piață, nedumeriți, abia cu câteva zile înaintea începerii noului an școlar, deoarece Constituția României garantează atât dreptul la alegerea liberă a școlii, precum și Codul de Drept Canonic al Bisericii. Guvernul României consideră o valoare reînființarea școlilor confesionale, totuși școala noastră, reînființată în urmă cu doi ani, este acum stânjenită în funcționare.

Noi cerem și acum ceea ce am cerut și am formulat deja la începutul anului 2014: școala noastră confesională să funcționeze cu respectarea prevederilor legale. Este vorba de o școală aleasă în mod liber de părinți, o școală în care ei văd asigurată educarea adecvată a copiilor lor.

Avem încrederea că Guvernul României, care a recunoscut Codul de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice ca Statut de organizare al Cultului Romano-Catolic, în care școala confesională este considerată ca o valoare, care recunoaște dreptul eparhiotului de a iniția înființarea școlilor confesionale, care recunoaște dreptul părinților la alegere liberă a școlilor - nu va trece cu vederea manifestarea voinței comune existente și manifestate și acum, că această școală trebuie să existe și funcționeze.

Timp de peste 40 de ani, dictatura comunistă a desființat și a respins școlile confesionale din Târgu Mureș. După schimbări, au trecut deja 28 ani. În acești 28 de ani s-a restabilit statul de drept, valorile denegate, cândva desființate, au reapărut. A făuri valori este datoria și responsabilitatea fiecărui stat de drept. Școala noastră este o valoare pentru noi toți. Trebuie să ocrotim această valoare.

Trebuie să ocrotim această școală și pe toți aceia care luptă pentru această școală. Trebuie să apărăm drepturile credincioșilor noștri de a-și alege liber această școală; pe copiii care frecventează această școală, deoarece părinții lor au încredințat educarea lor acestei școli confesionale; pe directorul școlii care, de zece luni, este împiedicat în împlinirea datoriilor sale; pe profesorii acestei școli care își îndeplinesc datoria în această școală cu aprobarea bisericească.

Cităm pe Episcopul nostru de vrednică pomenire, servitorul lui Dumnezeu, Márton Áron: "Aceasta nu este politică. Este vorba de viața noastră, iar noi am primit dreptul la viață de la Bunul Dumnezeu. Onoarea noastră și responsabilitatea pentru generația viitoare cere să protestăm pentru apărerea drepturilor noastre..."

Târgu Mureș, la 06 septembrie 2017, miercuri la ora 18,00, demonstrație în fața Prefecturii și a lui Jakubinyi György, arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia, reprezentantul părinților, a citit următorul apel:

APEL

Noi, comitetul de părinți ai Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș, ne-am săturat de atitudinea ostilă a diferitelor instituții ale statului față de copii și față de noi, părinții elevilor acestei școli. Ne-am săturat de iresponsabilitatea autorităților, minciunile și amânările intenționate succesive. Ne-am săturat de atâta digresiune și dezinformare.

  1. Acțiunile ministrului educației, ale prefectului și ale inspectorului școlar general, declarațiile contradictorii ale acestora, care îi induc în eroare pe elevi, părinți, profesori și reprezentanți ai bisericii au depășit limita suportabilului;
  2. Considerăm că am fost înșelați prin faptul că nu am fost informați de nimeni în legătură cu finalitatea proceselor din instanță, care au avut ca obiect decizia inspectoratului. Mai mult, referindu-se la această decizie, ministrul educației a declarat că Inspectoratul Județean Mureș ar trebui să desființeze școala noastră;
  3. Ne-am săturat de această stare de nesiguranță. Este inacceptabil ca, la doar câteva zile înaintea începerii anului școlar, situația instituției de învățământ este în continuare incertă, în timp ce părinții și-au înscris cu bună-credință copiii în clasele care au fost anunțate oficial că au aprobare din partea Ministerului Educației. Noi, părinții, am decis conștient înscrierea copiilor în această unitate de învățământ și în această comunitate, care să le formeze conform valorilor creștine morale, conferindu-se un caracter valoros.

Prin urmare:

  1. Facem apel tuturor instituțiilor statului care sunt responsabile de situația în care se află Liceul Teologic Romano-catolic și implicit copiii noștri, să remedieze cu efect imediat neajunsurile și erorile care au dus la această situație intolerabilă, care afectează viitorul copiilor noștri. Solicităm insistent asigurarea condițiilor necesare desfășurării procesului educațional, conform prevederilor constituționale și dreptului pe care elevii îl au: să frecventeze școala aleasă de ei și părinții lor, fără a dezbina familii, frați de frați!
  2. Cerem clarificarea statutului juridic al Liceului Teologic Romano-catolic și soluționarea imediată a situației create. Dorința noastră este ca Ministerul Educației să rezolve acest caz printr-o Hotărâre de Guvern sau Ordin ministerial;
  3. Solicităm ca ministrul educației să prelungească mandatul directorului școlii, să asigure în continuare angajarea profesorilor și buna funcționare a procesului educațional.

Ne alăturăm cu toate eforturile Liceului Teologic Romano-catolic din Târgu Mureș și tuturor școlilor maghiare din Transilvania! Nu vom permite să fie batjocorit și periclitat viitorul copiilor noștri!

Târgu Mureș, 06 septembrie 2017

Pavel Popescu - declarație politică privind situația creată în cadrul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații;

Domnul Pavel Popescu:

Astăzi, din poziția mea de secretar al Comisiei pentru comunicații și tehnologia informației, îi solicit public domnului președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Adrian Diță, să dea explicații cu privire la următoarele informații obținute din interiorul instituției pe care o conduce, se pare, într-un mod abuziv:

"De săptămâna trecută au început să blocheze accesul pe porturile USB și SD pe laptopurile angajaților. Inspectorii de la Control sunt puși în imposibilitatea de a-și efectua activitatea. La nivelul direcțiilor regionale, este blocată activitatea comună cu Vama și sunt afectate măsurătorile în teren, perturbațiile etc. Inspectorii și experții au constatat că la introducerea unui card SD sau stick de date au fost șterse automat toate informațiile. Experții de la monitorizare au constatat acest lucru introducând în laptop pentru prelucrare un stick cu măsurători făcute timp de două săptămâni, sute de kilometri parcurși. Ceea ce înseamnă pierderea unor date relevante obținute în urma monitorizării măsurătorilor. Nici aparatele foto ale instituției nu pot fi utilizate, deoarece nu se pot descărca imaginile. Nimeni nu a informat și mai ales nu își asumă nimeni oficial. S-a comunicat doar din partea compartimentului central IT că e o decizie a președintelui, pe care însă nimeni nu a văzut-o."

Din păcate, dacă aceste informații sunt reale, această situație confuză conduce la subminarea activității de bază a ANCOM. Dar nu putem afla aceste lucruri, deoarece domnul Adrian Diță, președintele ANCOM, refuză să se prezinte în fața comisiei de control parlamentar, în fața căreia trebuie să răspundă și să se prezinte periodic.

Încă o dată, îi solicit domnului Diță să vină de urgență la Comisia pentru comunicații și tehnologia informației din Camera Deputaților, pentru a lămuri situația gravă în care se află instituția pe care o conduce!

Claudiu-Vasile Răcuci - declarație politică cu titlul PSD lovește în șansa la educație a copiilor nevoiași;

Domnul Claudiu-Vasile Răcuci:

"PSD lovește în șansa la educație a copiilor nevoiași"

Guvernanții români se laudă, de câțiva ani, că România este campionul Europei la creșterea economică, că economia duduie și troznește pe toate părțile și că românii se vor îneca, foarte curând, în râurile de prosperitate care se vor revărsa. Este cu totul adevărat faptul că, statistic, România înregistrează o creștere economică destul de mare, care nu are și ecourile așteptate în zona veniturilor bugetare. Paradoxal sau nu, pentru că explicații se pot formula, economia crește, dar banii la buget scad.

Încet și sigur gogoșile electorale ale coaliției PSD-ALDE se dezumflă, una câte una, din lipsa resurselor financiare strânse la buget. Acum se vede cu ochiul liber faptul că bugetul pe anul 2017 a fost unul mincinos, care nu a putut acoperi nici măcar plata salariilor și a pensiilor până la finalul anului. Acum se vede, cât se poate de clar, că autostrăzile promise vor rămâne tot pe hârtie, că școlile noi și spitalele moderne vor mai aștepta iarăși niște ani, că satele românești vor rămâne în aceeași subdezvoltare în care se aflau și în perioada comunistă.

Nu este pentru prima dată când acuz guvernarea PSD-ALDE de aroganță și cinism. Am făcut-o și atunci când ministrul muncii și cel al finanțelor au promovat absurda Ordonanță 60, prin care s-au gândit că vor face economii la buget, luând dreptul persoanelor cu dizabilități de a avea șansa integrării pe piața muncii. Atunci, am crezut că furia publică îi va opri din astfel de gesturi absurde și nemiloase. Din păcate, disperarea liderilor PSD-ALDE de a ascunde situația financiară critică a bugetului de stat, a lovit din nou, însă, de data aceasta, în șansa copiilor nevoiași de a merge la școală.

După ce Guvernul s-a străduit din răsputeri să demonstreze că negrul este alb și că rectificarea bugetară negativă trebuie să fie pozitivă, astăzi culegem victimele minciunilor propagate de guvernanți. Banii pentru investiții în infrastructură au fost tăiați cu 45%, cei din fondurile europene și proiectele comunităților locale, cu peste 30%. Și, ca panoul incompetenței și al cinismului să fie complet, Guvernul s-a năpustit și asupra unor programe sociale, care aveau menirea să aducă la școală pe copiii provenind din familii nevoiașe. Pentru câteva milioane de lei, adică pentru o sumă care de cele mai multe ori se sifonează pe la nu știu ce licitații trucate, Guvernul a tăiat din banii Programului privind acordarea de tichete pentru grădiniță. Nu am pretenții ca actualul ministru al educației să înțeleagă consecințele acestei măsuri cinice! I-aș spune doar, că stimulentul financiar a adus mii de copii la grădiniță anul trecut și a deschis ușa către școală pentru mii de copii care nu visau că vor fi vreodată elevi.

Același Guvern PSD-ALDE a lovit fără milă și în Programul privind acordarea unei mese calde pentru elevii provenind din medii defavorizate. Așa consideră Liviu Dragnea și Mihai Tudose că vor salva România, luând de la gura celor mici o masă caldă, acordată pe criterii sociale. Unii spun că șefii actualei coaliții de guvernare și chiar actuali miniștri și-au construit imperii din total ineficientul Program "cornul și laptele" și că nu le-ar păsa în niciun fel de tăierea banilor de la programele sociale pentru elevi. Eu, personal, cred cu putere că cei care guvernează astăzi România, acești socialiști prosperi, ai căror copii studiază în străinătate, sunt incompetenți și extrem de cinici.

Pentru cei care au girat un asemenea demers crud, le-aș aminti faptul că, în România, unul din cinci copii merge seara la culcare cu stomacul gol. Tot în România, unul din cinci copii nu ajunge niciodată la școală, nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că nu poate, din cauza sărăciei crunte a familiei în care s-a născut. Mai mult decât atât, le-aș atrage atenția celor care dețin frâiele guvernării, Dragnea și Tudose, că, de când guvernează ei, numărul copiilor săraci și a celor care nu merg la școală a crescut. Dacă le-ar păsa câtuși de puțin de țara lor, nu s-ar apuca să taie bani din proiectele destinate copiilor, ci s-ar uita mai atent la sutele de milioane de euro care scapă printre degetele Guvernului, fie prin evaziune fiscală, fie prin licitații trucate, fie prin neatragerea de fonduri europene. Cu incompetența și minciuna nu se poate salva România!

Răzvan-Ilie Rotaru - declarație politică intitulată România trebuie să oblige firmele să informeze angajații dacă îi monitorizează pe rețelele interne;

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru:

"România trebuie să oblige firmele să informeze angajații dacă îi monitorizează pe rețelele interne"

Recent România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul salariatului român concediat de angajatorul său, după ce i-au fost monitorizate discuțiile private pe o platformă online, desfășurate prin rețeaua de IT a companiei. Este o chestiune care a ținut prima pagină a ziarelor, dar care nu poate rămâne doar o știre care a suscitat atenția publicului la un moment. Ca stat semnatar al Convenției pentru apărarea drepturilor omului, România are obligația de a transpune în legislația națională acele măsuri care să prevină apariția unor noi încălcări ale drepturilor omului, pe spețele în care țara noastră a fost deja sancționată de CEDO. Constituția României prevede la art. 11 alin. (1) că "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revine din tratatele la care este parte." Mai mult decât atât, la alin. (2) al aceluiași articol din Constituție se subliniază că "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern". Conform îndatoririlor asumate de România, avem obligația de a analiza în ce măsură încălcarea drepturilor omului, sancționată de CEDO, poate fi evitată pe viitor, iar în această privință avem două posibile căi de abordare: prima - analizăm dacă legislația existentă poate fi interpretată suficient de clar în sensul respectării deciziei CEDO; a doua - aducem modificări în legislația internă, pentru a evita o nouă încălcare similară a drepturilor omului. Analiza legislației în vigoare la acest moment impune obținerea consimțământului expres și neechivoc al persoanei vizate de o eventuală colectare și prelucrare de date cu caracter personal. Cu toate acestea, legislația prevede și mai multe excepții în care nu există obligația obținerii consimțământului persoanei vizate, situații care pot fi deseori invocate de angajatori pentru eludarea obținerii acordului din partea salariaților de a fi monitorizați în ceea ce privește activitatea privată în timpul programului de lucru, prin rețeaua IT a companiei. Mai mult decât atât, legislația actuală nu prevede obligații la adresa angajatorilor care să acopere aspectele sancționate în decizia CEDO. Nu se specifică obligația de a i se pune în vedere angajatului natura și durata monitorizării, dar nici gradul de intruziune în viața și corespondența privată.

De asemenea, nicio firmă care urmărește activitatea angajaților săi nu prezintă nicăieri o minimă explicație privind motivele care impun acea activitate de monitorizare și nici faptul că acele măsuri reprezintă nivelul cel mai scăzut de intruziune în viața privată a salariaților prin care poate fi asigurată buna funcționare a firmei. Nu susțin în niciun caz salariații care nu își respectă angajatorii și care își neglijează atribuțiile de serviciu din cauza discuțiilor private în timpul programului de lucru. Dar ne putem ridica întrebări firești de genul următor:

Este în regulă ca un angajator să monitorizeze conținutul unui mesaj electronic privat primit de salariat chiar și atunci când acesta nu deschide sau nu răspunde acelui mesaj? Este în regulă ca o firmă să obțină un consimțământ de principiu, de valoare generală, privind prelucrarea și stocarea datelor cu caracter personal, cum ar fi reținerea CNP-ului și a datelor din cartea de identitate, iar apoi în baza acestui acord al salariatului să îi poată scotoci în toate mailuri-le private ale acestuia? Sunt chestiuni care rămân neclare oricât de bine intenționați a interpreta legile existente. Din acest motiv, în opinia mea, este nevoie de o nouă reglementare care să introducă prevederi clare legate de raportul dintre firmă și angajat în ceea ce privește respectarea dreptului la viață privată și care să transpună astfel în cadrul legal național observațiile indicate recent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În opinia mea, o astfel de lege ar trebui să prevadă obligația expresă a angajatorilor de a lua măsuri ca orice grad de intruziune în viața privată a angajaților să fie la un nivel minim posibil, fără de care ar fi afectată buna funcționare a companiei. De asemenea, atunci când accesarea corespondenței private nu poate fi evitată, angajatorul trebuie să fie obligat să îl informeze pe salariat cu privire la natura și durata monitorizării, precum și gradul de intruziune în viața privată a angajatului. Totodată, cred că este necesar ca monitorizarea corespondenței private să fie în mod necesar limitată în timp, cum ar fi cazul perioadelor de mentenanță a sistemelor IT, iar în cazul încălcării acestor prevederi, niciuna dintre datele obținute din corespondența privată a angajatului să nu-i poată fi opozabile acestuia în fața instanțelor de judecată. Evident că o astfel de reglementare necesită o dezbatere largă la care îi invit pe toți cei interesați. Concluzia certă este însă că Parlamentul României are obligația de introduce aceste reglementări în acord cu decizia CEDO și, ca atare, vă solicit sprijinul și colaborarea în această speță, pentru promovarea unei astfel de propuneri legislative.

Aurel-Robert Boroianu - declarație politică Cum guvernează PSD-ALDE numai pe hârtie...;

Domnul Aurel-Robert Boroianu:

"Cum guvernează PSD-ALDE numai pe hârtie..."

Cu fiecare săptămână de guvernare care mai trece, aflăm că promisiunile electorale ale majorității aflate la putere, PSD-ALDE, nu au absolut nicio acoperire în realitate și că acestea au reprezentat în fapt doar basme de colectat voturi!

De ce îmi permit să afirm acest lucru? Simplu! Deoarece minciunile PSD-ALDE ies în fiecare zi la iveală. Astfel, zilele trecute, după cum bine știm, și-a dat demisia intempestiv din Guvernul Tudose, ministrul apărării, domnul Adrian Țuțuianu, motivând, culmea paradoxului declarațiilor din Parlament, ale premierului Tudose, făcute cu numai o zi înainte, că ministerul pe care l-a părăsit nu mai are bani de salarii pentru lunile rămase din acest an!

Cu alte cuvinte, ce negociau ?i promiteau solemn domnul Dragnea și doamna ministru Olguța Vasilescu militarilor în luna iulie a.c., și anume, o creștere a salariilor și soldelor aferente pentru aceștia cu 15%, se dovedește acum, în luna septembrie, o altă păcăleală flagrantă. Adică Guvernul PSD-ALDE nu numai că nu a luat o măsură pe care să o și poată susține financiar, dar lucrurile stau, în realitate, cu mult mai grav decât atât, dacă însuși ministrul apărării a afirmat că nu mai sunt bani pentru plata salariilor militarilor.

Mai mult decât atât, după izbucnirea acestui scandal, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, MApN, au fost nevoiți să anunțe public că salariile angajaților se vor plăti eșalonat în această lună, având în vedere că nu s-a efectuat rectificarea bugetară: soldele și salariile nete, fără contribuții și impozit, vor fi achitate în data de 15 septembrie, iar banii de chirii, normă de hrană și alte drepturi salariale vor fi acordați "în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară".

Dar ce ne facem dacă rectificarea bugetară va fi într-adevăr una mai mult decât austeră, așa cum se aude de fapt că va fi, având în vedere că aceasta ar fi trebuit aprobată demult, dar premierul Tudose încă se mai joacă de-a rectificarea: vine, nu vine, "mai aveți puțină răbdare...".

Aș vrea să-i întreb pe guvernanții domnului Dragnea, oare câte alte lucruri grave stau ascunse în spatele unei astfel de modalități de guvernare atât de nesănătoase, așa cum reiese din această întâmplare tristă de la Ministerul Apărării?!

A spune public una și a constata, ulterior, că ce s-a susținut n-are nicio legătură cu realitatea din teren, dovedește nu numai că minciuna are picioare scurte în grădina PSD, ci că acest partid s-a obișnuit, de fiecare dată când ajunge la guvernare, să utilizeze aceleași practici consacrate, luând pe bandă rulantă tot felul de măsuri nesustenabile sau chiar păguboase, care pot pune economia pe butuci în scurt timp și chiar riscă să arunce România înapoi în criză!

Tamara-Dorina Ciofu - declarație politică cu titlul Primul an școlar în care copiii și tinerii cu handicap din fiecare ciclu de învățământ au dreptul la utilizarea echipamentelor și softurilor asistive în susținerea examenelor de orice tip și nivel;

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

"Primul an școlar în care copiii și tinerii cu handicap din fiecare ciclu de învățământ au dreptul la utilizarea echipamentelor și softurilor asistive în susținerea examenelor de orice tip și nivel"

În anul 2010, România a ratificat Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, prin care se stabilește un cadru de elaborare a politicilor publice și de modernizare a practicilor, instrumentelor și modalităților de sprijin în comunitate, care să conducă la participarea deplină a persoanelor cu dizabilități în societate, la o viață demnă și împlinită în comunitate.

Cu toate acestea, până la adoptarea O.U.G. nr. 51/2017, o serie de probleme privind situația în domeniul educației copiilor și a tinerilor cu dizabilități nu au fost rezolvate.

Începând cu 30 iunie 2017, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 51/2017 pentru modificarea și completarea legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, România s-a angajat pe deplin și în mod real să mobilizeze resursele necesare pentru eliminarea barierelor, astfel încât nicio persoană cu dizabilități să nu fie discriminată, marginalizată, exclusă sau abuzată, iar alegerile și aspirațiile ei să fie respectate și sprijinite.

Astfel, de la începutul anului școlar 2017-2018 toți elevii cu cerințe educaționale speciale vor beneficia de sprijin din partea statului. În acest sens, copiii și tinerii cu handicap sau cu cerințe educative speciale, integrați în învățământul de masă, beneficiază de suport educațional, prin cadre didactice de sprijin și itinerante, de la caz la caz. Elevii cu handicap sau cerințe educative speciale beneficiază gratuit de masă și cazare în internatele școlare și alte drepturi materiale, iar studenții cu deficiențe beneficiază, la cerere, de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare și masă la cantinele și căminele studențești.

O altă măsură importantă se referă la finanțarea învățământului special și special integrat care, începând cu acest an școlar, se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale ale consiliilor județene și ale sectoarelor municipiului București, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial.

În ceea ce privește copiii cu handicap, a căror afecțiune necesită îngrijiri medicale paliative, certificate de medicul de specialitate, Comisia pentru protecția copilului stabilește un termen de valabilitate a certificatului până la vârsta de 18 ani, fără a mai fi nevoie de evaluări periodice ale acestora, așa cum prevedea legislația anterioară.

De asemenea, persoanele cu handicap grav psihic sau mintal asistate în centrele rezidențiale publice pentru persoane adulte cu handicap și susținătorii legali ai acestora sunt scutite de plata contribuției lunare de întreținere. 5.150 de persoane cu handicap grav psihic și mintal beneficiază de scutire de la plata contribuției datorate pentru adulții cu handicap din centrele rezidențiale. Această măsură a fost adoptată pentru a nu vulnerabiliza și mai mult această categorie socială, respectiv membrii familiilor persoanelor cu handicap psihic și mintal, care, în prezent, suportă plata contribuției în centrele rezidențiale.

Consider că cea mai importantă modificare pe care o aduce această ordonanță și care se aplică la examenul de admitere la liceu și bacalaureat de anul acesta este aceea prin care în cadrul procesului de învățământ, indiferent de nivelul acestuia, persoanele cu handicap au dreptul la utilizarea echipamentelor și a softurilor asistive în susținerea examenelor de orice tip și nivel.

În același timp, pe parcursul fiecărui ciclu de învățământ, copiii cu handicap beneficiază de servicii educaționale de sprijin, unitatea de învățământ este obligată să asigure dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului și gradului de handicap și utilizarea acestuia, adaptarea mobilierului din sălile de curs, punerea la dispoziție a manualelor școlare și cursurilor în format accesibil pentru elevii și studenții cu deficiențe de vedere.

În acest fel, limbajul mimico-gestual este recunoscut oficial ca mijloc de comunicare specific persoanelor cu handicap auditiv, iar persoanele cu deficiențe de auz vor beneficia de un interpret mimico-gestual la susținerea examenului de bacalaureat. Așadar există toate condițiile pentru a crește rata de promovare a tinerilor cu astfel de deficiențe, care până acum era de sub 1%.

Tudor Ciuhodaru - declarație politică Toți copiii cu boli rare se pot trata gratuit la Iași;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Toți copiii cu boli rare se pot trata gratuit la Iași"

De acum, toți copiii cu boli rare se pot trata gratuit la Iași. Centrul de expertiză pentru boli rare de la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii ,,Sfânta Maria" a fost finalizat și poate primi primii pacienți.

Centrul oferă asistență medicală înalt specializată, are o parte de diagnostic și una de tratament, medici de diferite specialități și permite o abordare multidisciplinară, fără a mai fi nevoie ca pacienții să meargă de la un spital la altul. Medicația pentru bolile rare, adesea greu de găsit și foarte scumpă, este oferită gratuit pentru toți copiii.

Demersurile pentru înființarea acestui centru au avut drept scop creșterea accesibilității pacienților la asistență medicală la nivel european, urgentarea diagnosticului și îmbunătățirea tratamentului, chiar și în domeniile medicale unde expertiza este insuficientă.

Un pic mai bine pentru copiii României!

Vasile Axinte - declarație politică intitulată Românii din Ucraina strigă după ajutor!;

Domnul Vasile Axinte:

"Românii din Ucraina strigă după ajutor!"

Nu putem fi nepăsători față de drama populației de naționalitate româna din Ucraina. De parcă nu era de ajuns faptul că se află, fără voia lor, sub conducerea unei administrații străine, deși pământul pe care îl locuiesc este românesc, minorității românești din Ucraina i se va refuza dreptul de a învăța în limba maternă, așa cum precizează noua Lege a învățământului din Ucraina, votată de Rada Supremă a Ucrainei.

Înțelegem drama statului ucrainean care are un diferend deosebit de violent cu Rusia, înțelegem faptul că democrația din statul vecin se află la primii pași timizi, de altfel, înțelegem preocuparea statului ucrainean pentru asigurarea indivizibilității teritoriale, însă nu înțelegem procesul de ucrainizare forțată a minorității românești, pentru care Kievul a dat aviz pozitiv.

Și așa Ucraina avea mari probleme cu respectarea drepturilor minorităților naționale, dar nu înțelegem totuși de unde atâta furie împotriva unei minorități care a apărat cu arma în mână indivizibilitatea teritorială a statului ucrainean pe frontul de la Debaltseve.

Ministerul Afacerilor Externe din România a luat notă, cu îngrijorare, de noua lege adoptată de Rada Supremă din Kiev, în special de dispozițiile art. 7 din actul normativ deja menționat, articol care, în viziunea autorităților din România, încalcă, cu o gravitate deosebită, Convenția-Cadru pentru protecția minorităților naționale.

Conform acestei convenții, statele se angajează să recunoască dreptul oricărei persoane aparținând minorităților naționale de a învăța în limba sa maternă.

Noua lege din Ucraina desființează practic învățământul în limba română în clasele superioare și cele medii, atât timp cât regula generală este că sistemul de educație din Ucraina se va desfășura doar în limba de stat. Astfel, materiile cu predare în limba română vor fi înlocuite, treptat, cu discipline care vor fi predate în limba ucraineană, limba română fiind studiată ca o limbă străină sau doar în anumite grupe sau "instituții aparte" cu predare în limba minorităților naționale.

Calendarul reformei va începe de la 1 septembrie 2018 pentru clasele primare și va continua de la 1 septembrie 2022 cu clasele medii și de la 1 septembrie 2027 cu clasele superioare.

Realitatea din Ucraina este absolut de neacceptat. Poate colegii din Grupul de prietenie cu Ucraina ar trebui să își unească eforturile alături de factorii guvernamentali, pentru obținerea unei situații cât de cât echilibrată pentru minoritatea română, care nu a atentat la indivizibilitatea statului ucrainean, ba dimpotrivă, a contribuit cu propriul sânge la menținerea independenței vecinului de la nord.

Vasile Gudu - declarație politică despre Marile lipsuri, la începutul anului școlar;

Domnul Vasile Gudu:

"Marile lipsuri, la începutul anului școlar"

11 septembrie 2017, începutul unui nou an școlar în România, un moment și un domeniu de activitate care pare că nu mai interesează pe nimeni. Este o zi deosebită care trece neobservată. Fals. Elevii, părinții, cadrele didactice și fiecare cetățean care crede și se încrede în evoluția acestei țări suntem îngrijorați de indiferența decidenților.

Domnul ministru al educației naționale vorbește despre speculații și inaugurări, dar gura păcătosului adevăr grăiește: "Marile lipsuri la început de an școlar sunt infrastructura școlară, resursa umană și programele școlare."

Domnule ministru, nu puteți veni în fața celor îngrijorați să spuneți că până la instalarea Guvernului Tudose "a fost un puzzle", chipurile parafrazându-l pe domnul președinte al României, când ultimele 25 de modificări ale Legii educației au fost făcute sub oblăduirea miniștrilor PSD care v-au precedat mandatul.

Nu puteți să vă folosiți de scuza preluării mandatului de prea puțin timp, când lipsurile de care vorbiți există și persistă de ani de zile.

Cine v-a împiedicat, domnule ministru, să puneți manualele școlare pe masa elevilor de clasa a V-a? Înclin să cred că aceeași lipsă de viziune manifestată de conducători în anul 2014. Ce-i drept, atunci erau vitregiți elevii claselor întâi și a doua. Nu putem da vina pe licitații și contestații doar pentru a fi vizibili public. Societatea are nevoie de soluții și de transparență.

Domnule ministru, au trecut 7 ani de la mult blamata Lege a educației. Fiecare dintre predecesorii dumneavoastră au vorbit despre inițiative de modificare menite să remedieze eventualele neajunsuri și așa-zisele deficiențe, iar astăzi sistemul de învățământ este bulversat și speriat de ce ar putea urma.

Avem promisiunea că Legea educației va fi gata în septembrie 2018. Încă un an de speranță și așteptare. De câți ani mai este nevoie pentru ca lipsurile din educație să dispară?

Eu cred că inacțiunile și lipsa de viziune privind domeniul educației vorbesc de la sine, iar concluzia este una singură - și în acest început de an școlar, pentru a nu știu câta oară, educația rămâne o prioritate doar la nivel declarativ.

Viorica Cherecheș - declarație politică privind Criza lemnului de foc, o problemă «ascunsă sub preș»;

Doamna Viorica Cherecheș:

"Criza lemnului de foc, o problemă «ascunsă sub preș»"

Vin cu o problemă de maximă importanță, care afectează peste 3,5 milioane de români. Așa cum bine știți, vin din Maramureș, județul unde "pădurea cade pe oameni". Paradoxal, aceștia nu vor avea cu ce să se încălzească la iarnă, pentru că nu au voie să taie copaci din pădure, dar nici nu-și permit să achiziționeze material lemnos, din cauza prețurilor exagerate pe care le practică intermediarii în domeniu.

Criza lemnului de foc este generată de H.G. nr. 617/2016 privind aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2016, limitează direcțiile silvice în a valorifica direct către populație doar 15% din întregul volum de masă lemnoasă. Diferența de 85% urmează să fie valorificată prin agenți economici. Din cantitatea de 15%, cam jumătate reprezintă lemn de lucru care este de asemenea valorificat, din nou, tot prin licitații, deci procentul care rămâne să fie valorificat direct către populație e de doar 7%.

Este aberant ca populația să nu poată să-și achiziționeze lemn de foc decât de la intermediarii care profită astfel pentru a impune niște prețuri mult peste posibilitățile multor români.

Mai mult, Ocoalele de unde se fac tăieri de lemn, care merge direct spre populație, așa cum se prevede în Regulamentul mai înainte amintit, sunt trase la sorți. Dacă locuitorii dintr-un sat, dintr-o parte a unui județ, nu au bani să cumpere lemnul de la ei din localitate, credeți că vor avea bani să-l aducă din cealaltă parte sau chiar dintr-un județ limitrof?

Conform Institutului Național de Statistică, la nivel național 3,5 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc. În medie, fiecare gospodărie utilizează 5 metri cubi pentru a se încălzi în sezonul rece. Un calcul simplu arată că la nivel național necesarul este de 15 milioane de metri cubi, în condițiile în care tăierile înregistrate anual sunt de 18 milioane de metri cubi. Din start înregistrăm un deficit la sursă, pentru că în această cantitate predomină lemnul de lucru care, în marea lui majoritate, pleacă spre export. În anul 2016, Regia Națională a Pădurilor a aprobat ca lemn de foc în jur de un milion de metri cubi de lemn, cantitate infimă față de necesitățile reale ale populației.

Guvernul a decis să ia măsuri. A anunțat în luna aprilie că a analizat și a identificat sursa de masă lemnoasă. Trebuia să fie elaborat un pachet de măsuri care să fie adoptat de Parlament, dar totul a rămas la stadiul de intenție.

Bate la ușă un nou sezon rece, iar românii sunt din ce în ce mai îngrijorați de situația în care s-a ajuns.

Vor ajunge proprietarii de păduri să fure copaci din propria pădure doar ca să nu moară de frig. Nu putem condamna milioane români care nu au altă vină decât aceea că locuiesc în sate, unde nu a ajuns magistrala de gaze sau nu-și permit alt sistem de încălzire decât cel clasic, pe lemne.

Iată așadar de ce vin cu aceste argumente reale pentru a semnala o problemă gravă, care afectează 3,5 milioane de români. Nu mai putem ascunde sub preș o problemă care se acutizează în fiecare zi.

Natalia-Elena Intotero - declarație politică intitulată PNDL - un program de 30 de miliarde de lei;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

"PNDL - un program de 30 de miliarde de lei"

La nivel național, Programul Național de Dezvoltare Locală II înseamnă un efort de 30 de miliarde de lei, angajat până în 2020, un program menit să ajute românii și România.

Au fost depuse peste 13.000 de proiecte, cu o valoare totală de peste 67 de miliarde lei, mai mult decât dublu față de suma de 30 miliarde lei, alocată prin lege, pentru perioada 2017-2020. Au fost selectate științific, pe baza unor criterii obiective, peste 6.851 de proiecte cu valoare totală de 29,9 miliarde de lei.

Proiectele au fost depuse de autoritățile locale în funcție de necesitățile reale ale comunităților, așadar, un program așteptat de toată lumea, pe care primarii l-au tratat cu seriozitate.

În județul Hunedoara, prin PNDL II, sute de mii de locuitori vor beneficia de condiții mai bune de viață și de educație, ca urmare a faptului că banii alocați vizează cu prioritate rezolvarea nevoilor comunităților. Au fost aprobate proiecte privind construcția - modernizarea de creșe, școli și grădinițe, alimentarea cu apă, rețeaua de canalizare, construcția, amenajarea ori modernizarea drumurilor.

Suma totală a finanțării pentru județul Hunedoara se ridică la peste 667 de milioane de lei, o cifră care demonstrează faptul că primarii au înțeles că este nevoie de implicare și efort. De altfel, municipiul Hunedoara este în topul investițiilor finanțate prin PNDL II, cu 35 de proiecte aprobate.

Așadar, există voință politică, sunt bani de investiții, mai trebuie doar ca fiecare dintre primarii care au depus proiecte să finalizeze demersurile prin semnarea contractelor. Sunt proiecte care vor aduce comunităților pe care le reprezintă o viață mai bună.

Laurențiu Nistor - intervenție intitulată Țebea 2017 - 145 de ani de la moartea lui Avram Iancu;

Domnul Laurențiu Nistor:

"Țebea 2017 - 145 de ani de la moartea lui Avram Iancu"

La 10 septembrie am comemorat, la Țebea, 145 de ani de la trecerea în neființă a eroului nostru Avram Iancu. El odihnește lângă Gorunul lui Horea, așa cum i-a fost ultima dorință.

Avram Iancu a fost conducătorul de fapt al Țării Moților, în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare. Un simbol pentru Transilvania, Crăișorul Munților este pentru noi, ardelenii, expresia jertfei pentru libertate, o libertate în care a crezut dincolo de sloganuri și cuvinte.

De altfel, la 30 aprilie 1848, la Blaj, cu ocazia organizării primei adunări a românilor, Avram Iancu ține un discurs moderat despre libertate. El i-a îndemnat pe români să își îndeplinească sarcinile iobăgești cu punctualitate, până când Dieta Transilvaniei urma să decidă ameliorarea situației țăranilor.

Dacă în privința transformărilor sociale a fost mai rezervat, Avram Iancu a avut o atitudine fermă față de drepturile politice ale românilor, drepturi în care a crezut cu tărie, afirmând că "Nu m-am luptat pentru cruci și favoruri, ci pentru eliberarea națiunii mele".

De altfel, în februarie 1850, Avram Iancu pleca spre Viena pentru o audiență la împăratul Francisc Josef. Acesta primește delegația românilor cu mare respect. Cu toate acestea, Avram Iancu va refuza decorațiile imperiale, pe motiv că el a luptat pentru drepturile poporului român, nu pentru medalii.

"Crăișorul Munților", așa cum îi spun cu drag moții, a deschis calea spre deșteptarea națională, faptele sale înscriindu-se în conștiința poporului român și pregătind calea spre Marea Unire din 1918.

Mihaela Huncă - declarație politică cu tema 2017-2018, primul an școlar cu investiții concrete în infrastructura sistemului de învățământ;

Doamna Mihaela Huncă:

"2017-2018 - primul an școlar cu investiții concrete în infrastructura sistemului de învățământ"

Cursurile anului școlar 2017-2018 încep sub auspiciile programelor de investiții în educație, pe care coaliția PSD-ALDE din Guvern și Parlament le-a elaborat și care se află în curs de implementare.

Cu toate că mai sunt multe de realizat în domeniul educației din țara noastră, consider că aprobarea și începerea derulării etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală, prin care se reabilitează complet 2.000 de unități școlare, se construiesc 2.500 de creșe și grădinițe și se ridică 30 de noi cămine studențești, reprezintă garanția că sistemul de învățământ este o prioritate pentru actualul Executiv și pentru parlamentarii social-democrați.

Principalul obiectiv al promovării PNDL II a fost ca toate proiectele de dezvoltare locală să fie coordonate în mod unitar și coerent de către o singură autoritate publică, respectiv prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, astfel încât să se elimine suprapunerile din programele existente anterior, care își propuneau să finanțeze obiective asemănătoare, fără a ține seama de investițiile derulate de alte ministere sau autorități publice.

Este pentru prima dată când un Guvern își asumă rezolvarea tuturor problemelor de infrastructură din domeniul educației, cu termene clare, cu o finanțare corectă și transparentă, care nu ține cont de culoarea politică a administrației publice, ci se raportează la nevoile fiecărei comunități locale.

Principala mea preocupare, ca membru al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, este aceea ca, până în 2020, la finalul mandatului de parlamentar, toate școlile și grădinițele din țară să ofere condiții civilizate și de siguranță atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Aici vorbim de reabilitarea școlilor care au probleme, amenajarea grupurilor sanitare în interiorul unităților de învățământ, asigurarea căldurii pentru toate sălile de clasă și dotarea cu mobilier și echipamente moderne.

Consider că un învățământ de calitate trebuie susținut în primul rând prin resurse financiare care să asigure un cadru civilizat pentru elevi și dascăli. Oriunde în lume unde există un nivel de trai mai ridicat există și un sistem de educație mai performant. Cele mai prospere state au cele mai avansate și respectate licee și universități. Sărăcia este doar acolo unde nu este școală sau acolo unde nu este acces la educație.

Urez tuturor preșcolarilor, elevilor, părinților și profesorilor mult succes în noul an școlar!

Ion Spânu - intervenție având ca subiect Ziua Internațională a conservării stratului de ozon;

Domnul Ion Spânu:

"Ziua Internațională a conservării stratului de ozon"

În 1994, cea de-a 49-a sesiune a Adunării Generale ONU, prin Rezoluția nr. 49/114, s-a proclamat ziua de 16 septembrie drept Ziua Internațională pentru protecția stratului de ozon, marcând astfel semnarea în 1987 a Protocolului de la Montreal privind interzicerea substanțelor care diminuează stratul de ozon, se arată pe site-ul oficial al ONU.

Fenomenul epuizării stratului de ozon duce la scăderea eficacității sistemului imunitar, cu apariția infecțiilor, cancerului de piele, cataractelor și orbirii, arsuri grave în zonele expuse la soare, reducerea culturilor și, implicit, a cantității de hrană, distrugerea vieții marine, a planctonului, plante și animale microscopice care trăiesc în suspensie aproape de suprafața apei, cu care se hrănesc animalele marine, reducându-se prin aceasta cantitatea de pește comestibil.

În 1974, doi oameni de știință americani au descoperit că substanțele chimice numite clorofluorocarburi, CFC, pot distruge molecula de ozon. În ultimele decenii, stratul de ozon a avut de suferit, mai ales din cauza creșterii cantității de clorofluorcarburi și bromofluorcarburi emise de om.

CFC scapă din sistemele de răcire ale frigiderelor și ale aparatelor de aer condiționat, din spray-uri, din procesele de fabricație a spumelor industriale și din procesele de spălare a metalelor și a componentelor electronice. Apoi, ele urcă în straturile superioare ale atmosferei. În stratosferă, acești compuși, sub acțiunea radiației ultraviolete, pierd atomii de clor și de brom.

Un astfel de atom eliberat se atașează unei molecule de ozon, legându-se de unul dintre atomii de oxigen al acesteia, pe care îl desface, lăsând în urma sa o moleculă obișnuită, cu doi atomi de oxigen. Pe de altă parte, compusul clor-oxigen, monoxid de clor, este instabil chimic și se desface rapid. Atomul de clor liber rămâne în atmosferă și se atașează altor molecule de ozon, continuând acțiunea de distrugere.

Ca urmare a acestui proces, nivelul de ozon din emisfera nordică a scăzut cu 4% pe deceniu. Deasupra a 5% din suprafața Pământului, în jurul Polului Sud și Polului Nord, au fost observate diminuări ale stratului de ozon.

De-a lungul anilor, Guvernele au întreprins o serie de acțiuni pentru a întări Protocolul prin amendamente. Implementarea Protocolului a dus la o "cădere semnificativă a consumului substanțelor chimice dăunătoare ozonului în ultima decadă". Oamenii de știință prezic că stratul de ozon va începe să se refacă în câțiva ani și că va fi complet refăcut până în anul 2050, dacă se continuă implementarea Protocolului.

România a ratificat Convenția privind protecția stratului de ozon, adoptată la Viena în 1985, Protocolul privind substanțele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal în 1987 și Amendamentele de la Protocol adoptate la Londra în 1983, Copenhaga în 2001 și Montreal în 2001.

Atmosfera este însă în pericol, ca urmare este în pericol întregul mediu de viață. Este nevoie de un control riguros și de măsuri radicale pentru ca viitorul atmosferei să fie sigur. Fiecare putem contribui la refacerea stratului de ozon, dacă protejăm mediul!

Mihăiță Găină - declarație politică Investind în educație, investim în viitorul nostru;

Domnul Mihăiță Găină:

"Investind în educație, investim în viitorul nostru"

Începutul anului școlar este un eveniment care ne umple sufletele de nostalgie, pentru că este aproape imposibil să uiți prima zi de școală, dar și de bucurie pentru că le oferă copiilor noștri șansa și accesul la educație, la perfecționare, la o multitudine de valori necesare transformării în bine a societății. Tocmai de aceea, accesul la un sistem de învățământ de calitate nu reprezintă vreo favoare, ci o obligație pe care noi, ca parlamentari, trebuie să ne-o asumăm colectiv și individual, astfel încât copiii noștri să beneficieze de cât mai multe oportunități încă din primele până la ultimele zile petrecute în băncile școlii.

Vreau să subliniez că orice leu alocat pentru îmbunătățirea sistemului de educație oferit copiilor din mediul rural sau urban reprezintă strict o investiție în prezent și, mai ales, în viitorul nostru ca națiune. Trebuie să depășim stadiul individual de a proiecta diverse vise sau ținte curajoase pentru anul școlar 2017-2018 și să depunem toate eforturile necesare, astfel încât să aducem îmbunătățiri, din punct de vedere legislativ, actului pedagogic. De asemenea, trebuie să susținem și să contribuim la parteneriatul viabil dintre școală, familie și comunitate. Mai mult decât atât, ne revine obligația să sprijinim toate deciziile guvernamentale oportune, precum și schimbările legislative avizate.

Finanțarea infrastructurii educaționale prin Programul Național de Dezvoltare Locală, acordarea de facilități și burse pentru elevi și studenți sunt doar etape ale unui demers care se cere continuat cu multă consecvență și rigoare. Indiferent de coloratura noastră politică, trebuie să facem în așa fel încât Parlamentul României să devină o instituție mai receptivă la vocea școlii, la opiniile deseori critice despre unele aspecte ale sistemului de învățământ, completând din punct de vedere legislativ actul educațional.

În încheierea apelului meu la responsabilizarea tuturor factorilor decizionali privind creșterea standardelor sistemului de educație, țin să îmi exprim aprecierea și admirația pe care le-o port tuturor dascălilor și să le urez mult succes și putere de muncă! Mult succes și pentru toți școlarii mai mici sau mai mari!

Anișoara Radu - declarație politică despre Priorități la începutul noii sesiuni parlamentare;

Doamna Anișoara Radu:

"Priorități la începutul noii sesiuni parlamentare"

Tema declarației mele politice se concentrează asupra priorităților legislative și politice de la începutul noii sesiuni parlamentare.

Prima sesiune a noului Parlament a fost plină de evenimente politice care au avut sau urmează să aibă un impact semnificativ asupra nivelului de trai al cetățenilor.

La alegerile din decembrie 2016, PSD a primit un mandat clar din partea cetățenilor, acela de a guverna în interesul oamenilor.

Alături de partenerii noștri din ALDE, am format un Guvern care a aplicat Programul de guvernare și, prin măsurile adoptate, România a reușit să aibă cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană.

Mai mult, printre legile cele mai importante adoptate de Parlament a fost și Legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, o lege ce a pus un accent deosebit pe creșterea salariilor medicilor și profesorilor.

A urmat o așa-zisă vacanță parlamentară pe perioada verii, spun așa-zisă deoarece vara a fost plină de evenimente politice și vizite de lucru în teritoriu.

Am considerat că cel mai bun lucru pe care pot să-1 fac este să îmbin pe perioada vacanței parlamentare o scurtă perioadă de odihnă cu vizite în teritoriu, pentru a afla care sunt problemele reale ale tulcenilor și ale administrațiilor locale din Tulcea.

Pot spune că a fost o perioadă fructuoasă, deoarece în cadrul evenimentelor politice s-au luat o serie de decizii ce urmează să fie aplicate în noua sesiune, iar prin vizitele de lucru am reușit să stabilesc câteva priorități legislative care să vină în ajutorul comunităților din Tulcea.

De exemplu, în cadrul Școlii Politice de Vară a Organizației Femeilor Social-Democrate, organizată la Constanța în perioada 24 - 27 august, s-a luat decizia de a fi certificate la nivelul Uniunii Europene produse tradiționale românești. În acest sens, voi face toate demersurile pentru ca anumite produse tradiționale românești din Delta Dunării să fie certificate la nivel european, cu scopul de a promova și din punct de vedere gastronomic zona Deltei.

Mai mult, alături de colegii mei am susținut promovarea unui Ordin al ministrului agriculturii prin care să fie simplificate cerințele pentru producerea și vinderea produselor tradiționale, ceea ce va duce la creșterea numărului de persoane care vor putea comercializa astfel de produse și, prin urmare, la creșterea nivelului de trai.

Din punct de vedere legislativ, voi susține includerea în Legea salarizării a sporului de izolare pentru funcționarii publici din Delta Dunării.

De asemenea, am promovat alături de colegii mei tulceni o inițiativă legislativă prin care să fie extins termenul de administrare al unui teren din Murighiol de către Consiliul Județean Tulcea. Pe terenul respectiv urmează să fie construit un miniport, care va avea drept consecință îmbunătățirea infrastructurii turistice și creșterea numărului de turiști în Delta Dunării.

În afară de aceste aspecte, se anunță o toamnă plină de evenimente, o toamnă în care vom fi chemați pentru a vota modificarea Constituției pentru susținerea familiei tradiționale, dar și în care vom dezbate și aproba o nouă Lege a pensiilor.

Nu în ultimul rând, vreau să vă asigur că voi fi în continuare deschisă la dialog și la sugestii, iar prin deschiderea noului cabinet parlamentar la Macin am încercat să mă apropii și mai mult de tulceni și de problemele lor.

Mihai Niță - declarație politică Ziua pompierilor trebuie celebrată ca un simbol al eroismului.

Domnul Mihai Niță:

"Ziua pompierilor trebuie celebrată ca un simbol al eroismului"

Sărbătorim anul acesta, la data de 13 septembrie, împlinirea a 169 ani de la bătălia istorică din Dealul Spirii, în care sângele pompierilor militari din București a înroșit câmpul de luptă, într-o confruntare cu trupele otomane, de douăzeci de ori mai numeroase, venite să înăbușe Revoluția Română de la 1848. Pompierii s-au remarcat și în armata revoluționară condusă de Avram Iancu, unde s-au înrolat voluntar. Cel mai mare număr de pompieri militari căzuți la datorie se înregistrase anterior, la Focul cel Mare din 1847, din Capitală. Riscul și înfruntarea fără preget a morții sunt calități asumate permanent în profesia de luptător cu flăcările.

Drept recunoaștere a eroismului lor, veteranilor de la 1848 li s-a acordat prima decorație militară românească - "Pro virtute militari", înființată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

În timpul Războiului de Independență din 1877, a fost creată bateria de coastă "Independența", care a participat la operațiunile militare. Pentru faptele lor de arme, pompierii artileriști au fost recompensați cu medalia "Virtutea Militară". În luptă au căzut mai mult de jumătate din efectivul companiei de pompieri. Ceilalți pompieri s-au retras, pentru a continua lupta, în tabăra generalului Magheru.

În epoca modernă, evenimentele care au încercat cel mai mult tenacitatea pompierilor au fost inundațiile devastatoare din 1975 și cutremurul din 1977. Nici iernile cu ninsori abundente nu i-au scutit de intervenții la limita posibilului pe pompieri, iar echipajele SMURD sunt solicitate zilnic la evenimente dramatice.

Apreciez că, de-a lungul vremii, statul român a fost preocupat în privința modernizării sistemului destinat salvării de vieți și de bunuri. Cu toate acestea, dezvoltarea sistemului de urgență n-a ținut ritmul cu evoluția societății românești. Odată cu trecerea timpului, au apărut noi provocări pentru activitatea tot mai complexă a pompierilor, ceea ce conduce la constatarea că, deși s-au făcut eforturi pentru înzestrarea acestei arme speciale, dotarea nu este suficientă, fiind necesare, în continuare, măsuri pentru modernizarea tehnicii, la nivelul existent în țările dezvoltate.

Unele sincope în activitatea salvatorilor, cauzate de insuficienta dotare cu personal și logistică, au provocat tragedii în ultimii ani. Abnegația personalului nu poate suplini gradul de înzestrare tehnică. De asemenea, starea infrastructurii rutiere lungește timpul de intervenție, zădărnicind uneori munca salvatorilor, mai ales în condiții meteo extreme. În unele cazuri, configurația urbană actuală obstrucționează intervenția mașinilor de pompieri. Lipsa unor utilaje de intervenție adecvate a cauzat uneori moartea salvatorilor, iar județul Olt, pe care-1 reprezint în Parlament, și-a dat tributul său de vieți.

În concluzie, doresc să atrag atenția asupra disfuncționalităților existente în cadrul sistemului național de intervenție în caz de urgențe civile și catastrofe și fac apel la factorii decizionali să ia măsurile care se impun acum și în viitorul imprevizibil.

Cu prilejul acestei frumoase aniversări, adresez felicitări întregului personal care muncește pentru salvarea de vieți, expunându-se necondiționat la diverse pericole pe care le implică profesia lor nobilă!

   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 11 decembrie 2017, 13:19
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro