Plen
Ședința Camerei Deputaților din 13 septembrie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.124/21-09-2017
Video in format Real MediaVideo - Real Media

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
Video in format Real Media17-10-2017
Video in format Real Media16-10-2017
Video in format Real Media11-10-2017 (comună)
Arhiva video:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 13-09-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 13 septembrie 2017

15. Supunerea la votul final:  

 

După pauză

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Stimați colegi,

Într-un minut vom face un vot de control.

Vă rog să vă pregătiți cartelele de vot.

Vot de control.

Vă rog, votați.

 
Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr.125/2016 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PH CD 71/2017). (adoptat)

Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaților.

1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 125/2016 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.

Vă rog, vot.

 

219 voturi pentru, doi colegi care nu votează.

Adoptat.

 
Legea pentru modificarea art.465 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, reexaminată la cererea Președintelui României (Pl-x 353/2016/2017). (adoptată legea, cu amendamente)

Capitolul II. Legi ordinare. Adoptări.

2. Legea pentru modificarea art. 465 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reexaminată la cererea Președintelui României; lege ordinară.

Comisia pentru buget propune adoptarea legii.

Vă rog, vot.

 

231 de voturi pentru, un coleg care nu votează.

Adoptată.

 
Proiectul de Lege privind completarea art.39 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006 (PL-x 211/2015). (respins)

Capitolul II. Legi ordinare. Respingeri.

3. Proiectul de Lege privind completarea art. 39 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006; lege ordinară.

Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu propun respingerea proiectului de lege.

Vă rog, vot.

 

246 de voturi pentru, două împotrivă, o abținere.

Adoptat.

 
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.77 din Legea nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 337/2016). (respinsă)

4. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 77 din Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Comisia pentru buget propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog, vot.

 

256 de voturi pentru, un vot împotrivă, o abținere, un coleg care nu votează.

Adoptată.

 
Propunerea legislativă pentru completarea art.62 din Legea nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 346/2016). (respinsă)

5. Propunerea legislativă pentru completarea art. 62 din Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare; lege ordinară.

Comisia pentru buget propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog, vot.

 

259 de voturi pentru, un vot împotrivă, doi colegi care nu votează.

Adoptată.

 
Propunerea legislativă privind modificarea și completarea art.291 din Legea nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 354/2016). (respinsă)

6. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea art. 291 din Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare; lege ordinară.

Comisia pentru buget propune respingerea.

Vă rog, vot.

 

263 de voturi pentru, un vot împotrivă, un coleg care nu votează.

Adoptată.

 
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Codului Fiscal (Pl-x 382/2016). (respinsă)

7. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Codului fiscal.

Comisia pentru buget propune respingerea.

Vă rog să votați.

 

268 de voturi pentru, un coleg care nu votează.

Adoptată.

 
Proiectul de Lege pentru completarea art.198 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 533/2016). (respins)

8. Proiectul de Lege pentru completarea art. 198 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Comisiile pentru sănătate și pentru administrație publică propun respingerea proiectului de lege.

Vă rog să votați.

 

233 de voturi pentru, 37 de voturi împotrivă, 3 abțineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

 
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.54/2017 privind modificarea art.VIII alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.96/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile educației, cercetării, formării profesionale și sănătății (PL-x 248/2017). (adoptat)

Capitolul III. Legi organice. Adoptări.

9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2017 privind modificarea art. VIII alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile educației, cercetării, formării profesionale și sănătății; în procedură de urgență; lege organică.

Comisia pentru învățământ propune adoptarea proiectului de lege.

Vă rog, vot.

 

271 de voturi pentru, un coleg care nu a votat.

Adoptat.

 
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.1/2011 a educației naționale (Pl-x 197/2017). (respinsă)

Capitolul III. Legi organice. Respingeri.

10. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 1/2011 a educației naționale.

Comisia pentru învățământ propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votați.

 

214 voturi pentru, 61 de abțineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

 
Legea privind scoaterea din fondul forestier național a unor terenuri aflate în proprietatea publică a statului și transmiterea acestora din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, Direcția Silvică Neamț, în administrarea Consiliului Județean Neamț, în vederea realizării obiectivului de investiții Protecție și consolidare infrastructură, calibrare albie și apărări de maluri pod b.a. pe DJ 207C peste Siret km 6+075, comuna Ion Creangă, județul Neamț, reexaminată la cererea Președintelui României (PL-x 455/2011/2012). (respinsă legea)

11. Legea privind scoaterea din fondul forestier național a unor terenuri aflate în proprietatea publică a statului și transmiterea acestora din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, Direcția Silvică Neamț, în administrarea Consiliului Județean Neamț, în vederea realizării obiectivului de investiții "Protecție și consolidare infrastructură, calibrare albie și apărări de maluri pod b.a. pe DJ 207C peste Siret km 6+075, comuna Ion Creangă, județul Neamț", reexaminată la cererea Președintelui României.

Comisiile - juridică și pentru agricultură - propun adoptarea cererii de reexaminare și respingerea legii.

Vă rog, vot.

 

276 de voturi pentru, o abținere.

Adoptată.

 
Moțiunea simplă inițiată de 92 de deputați (MS 2/2017). (respinsă)

12. Moțiunea simplă inițiată de 92 de deputați.

Vă rog, vot.

 

104 voturi pentru, 162 de voturi împotrivă, 7 abțineri, 8 colegi care nu votează.

Moțiunea a fost respinsă.

Mulțumesc.

Închidem ședința de vot final.

La ora 14,00, ședința comună.

(Domnul deputat Ioan Cupșa dorește să ia cuvântul.)

Explicarea votului, vă rog, nu v-am văzut.

Vă rog, v-am dat cuvântul.

Membrii Biroului permanent, la sala Biroului permanent acum, după explicarea votului.

 
 

Domnul Ioan Cupșa:

Stimate colege deputați,

Stimați colegi deputați,

Dacă aș fi avut posibilitatea, aș fi votat cu două mâini această moțiune simplă și aș fi făcut-o ca urmare și a prestației pe care a avut-o ministrul Tudorel Toader ieri, în fața noastră.

Ministrul Tudorel Toader s-a dovedit un abil avocat al propriei cauze și al cauzei dezonorante PSD-ALDE. Însă îl deplângem, ca ministru al justiției. Îl deplângem ca ministru al justiției, pentru că în 60 de minute, de aparent doctă susținere, n-a avut vreme mai mult de cinci minute să se raporteze la criticile serioase, consistente, pe care le-am făcut în moțiunea simplă pe justiție.

Nu s-a pronunțat consistent nici în ceea ce privește numirea procurorului de rang înalt, așa cum a evitat și a argumentat greșit în ceea ce privește inspecția judiciară.

Oameni buni,

Logica juridică în mod fundamental este o logică aristotelică. Logica juridică îi impunea domnului ministru al justiției, un doct jurist al acestei țări, să ne răspundă în ceea ce privește critica privitoare la încălcarea unui principiu general, principiul echilibrului și al separației puterilor în stat.

Nu ne-a răspuns domnul ministru. Un principiu care devine axiomă în adevărul care se găsește în normele juridice a fost nesocotit de domnul ministru al justiției și s-a comportat ca atare.

Ministrul justiției a dedus din interpretarea informațiilor pe care le avea, din Raportul MCV, că ar fi nevoie ca procurorii de rang înalt să fie numiți de ministrul justiției, pentru a-i pune la adăpost de factorul politic.

Păi ce o fi ministrul justiției în ceea ce privește factorul politic? Este repetent la logică domnul ministru al justiției. Un ministru al justiției, indiferent dacă se crede tehnocrat, este în mod esențial reprezentantul puterii executive, este susținut și controlat, răspunde ca atare, având în spate un partid politic.

Cum poate domnul ministru să deducă că este mai bine ca procurorii de rang înalt să fie numiți de către ministru, cum spuneam, punându-i la adăpost de ingerința factorului politic, astfel cum a făcut-o?

Atunci când a argumentat în ceea ce privește nevoia ca inspecția judiciară să fie transferată sub controlul său direct, de asemenea a făcut... a devenit corigent la logică.

S-a folosit de ipoteza că există în prezent un dezechilibru, un conflict în interiorul CSM-ului, mai precis între inspecția judiciară și secțiile de procurori și secțiile de judecători ale CSM-ului, o ipoteză care este construită, sigur, pe un fapt, dar care nu duce în mod necesar la concluzia că ministrul justiției este cel care va gestiona inspecția judiciară mult mai înțelept și în afara controlului politic.

S-a afirmat că inspecția judiciară nu funcționează cum ar trebui să funcționeze, pentru că cei care o controlează, recte judecătorii și procurorii din cadrul CSM-ului, ar fi la rândul lor controlați.

Păi dacă un organism colectiv poate fi controlat și poate impieta asupra activității secției judiciare...

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Concluzionați, domnule deputat.

 
 

Domnul Ioan Cupșa:

Vă mulțumesc și o să concluzionez.

Dacă un organism colectiv poate fi influențat și poate impieta asupra funcționării inspecției judiciare, cum se va întâmpla atunci când un singur om, fie chiar domnul Tudorel Toader, ministrul justiției, va decide întrutotul în legătură cu funcționarea inspecției judiciare?

A mai spus un neadevăr, că ar exista un motiv, o ipoteză-argument, ca inspecția judiciară să ajungă sub controlul ministrului justiției. A afirmat că ar exista - vezi Doamne - chiar un conflict de interese între procurori și judecători, parte din acest mecanism amplu care este CSM-ul și inspecția judiciară.

Domnule ministru Tudorel Toader, dacă ar fi adevărată susținerea dumneavoastră, cum ați mai argumenta atunci când CSM-ul - stabilit prin Constituție acest lucru - este și o instanță de judecată ad-hoc, mai precis o instanță de judecată stabilită printr-o normă constituțională?

Nu vor putea cei din inspecția judiciară să facă o cercetare disciplinară, pentru că vor fi influențați de către procurorii și judecătorii din CSM.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
 

Domnul Ioan Cupșa:

Cum vor putea judeca, însă, ca instanță de judecată...

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Cupșa:

...acțiunea disciplinară aceeași procurori? Este o lipsă de logică elementară.

Drept urmare, deplângem felul în care ministrul justiției a înțeles să ne răspundă la moțiunea simplă.

Domnule ministru Toader, nu uitați un lucru! Ați avut un alibi, v-ați folosit de acest alibi, nevoia de modificare a legilor justiției, care este o nevoie reală, ați fost folosit drept paravan, cartea dumneavoastră de vizită impresionantă este paravanul după care se petrec nefăcutele PSD-ului. Nu uitați, însă, un lucru: cartea de vizită impecabilă, cariera profesională pe care o aveți nu vă vor folosi la nimic atunci când...

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
 

Domnul Ioan Cupșa:

...nu veți fi în continuare util puterii. Veți fi aruncat ca o măsea stricată!

Vă mulțumesc.

 
 

Ședința s-a încheiat la ora 13,15.

 
   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 17 octombrie 2017, 19:48
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro