Robert-Nicolae Turcescu
Robert-Nicolae Turcescu
Ședința Camerei Deputaților din 19 septembrie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/27-09-2017
Video in format Real MediaVideo - Real Media

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
Video in format Real Media06-12-2017
Arhiva video:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 19-09-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 19 septembrie 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.7 Robert-Nicolae Turcescu - declarație politică intitulată "Publicitatea mortală";

Domnul Petru Gabriel Vlase:

................................................

Domnul Robert Turcescu.

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Bună dimineața, stimați colegi.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Publicitatea mortală".

Stimați colegi,

Vă rog să vă luați astăzi, în drum spre casă, răgazul de a vă uita câteva minute în jur. Veți constata că peisajul este unul dezolant, din cauza panourilor și mesh-urilor publicitare montate alandala, care arată precum balconul unei familii din centrul orașului, care-și întinde pe sârmă, iertați-mi expresia, chiloții la uscat.

Mai mult, clădiri de patrimoniu sau peisaje frumoase din toate orașele țării sunt obturate de aceste mijloace de publicitate. Ca exemplu, vă pot da clădirea ASE-ului din București, o clădire importantă și frumoasă, care însă este foarte puțin vizibilă, din cauza acestei publicități stradale. Aceeași situație se întâlnește și în multe alte intersecții din țară. Dau iarăși două exemple din București: intersecția de la Răzoare sau cea de la Valea Cascadelor, unde instrumentele de publicitate stradală sufocă pur și simplu peisajul. Nu mai zic de stâlpii de electricitate, plini-ochi de afișe lipite prost, unele peste altele, care încarcă supărător de mult imaginea celor mai multe zone din orașele țării.

Dincolo însă de aspectul estetic, este important să vorbim despre pericolul pe care îl reprezintă panourile publicitare asupra cetățenilor. Tragedia de la sfârșitul săptămânii, când un tânăr de 24 de ani a murit după ce poarta de la intrarea în municipiul Timișoara a fost luată de vânt și a căzut peste mașina în care acesta se afla, m-a făcut să îmi pun mari semne de întrebare în acest sens. Cine răspunde pentru astfel de tragedii? Cum se poate ca astfel de porți sau panouri publicitare masive să fie montate fără ca sistemele de siguranță să fie impecabil puse la punct? Cum e posibil ca un fenomen meteorologic precum uraganul Irma să nu facă nicio victimă, iar în țara noastră să fie opt morți din cauza unor copaci, porți și panouri luate de vânt, de o furtună de 20 de minute?

Le solicit public, tuturor administrațiilor locale din România, să inventarieze de urgență toate panourile, mesh-urile și sistemele acestora de siguranță. De asemenea, le cer autorităților locale să desființeze urgent toate porțile, panourile, mesh-urile care nu prezintă condiții de siguranță pentru cetățeni.

Săptămâna viitoare voi depune în Parlament un proiect de lege prin care se vor înăspri condițiile de autorizare a oricăror construcții cu scop publicitar, și prin care primăriile vor fi obligate să desființeze toate instrumentele de publicitate stradală, care oricum nu mai au nicio legătură cu secolul XXI.

Publicitatea stradală trebuie permisă doar în locuri special amenajate și prin intermediul unor ecrane electronice atent securizate. Publicitatea stradală nu trebuie să fie nici un pericol pentru cetățeni și nici să creeze un deranj al imaginii pentru trecători.

Uitați-vă, spre exemplu, la Barcelona, un oraș minunat, eliberat de publicitatea deșănțată, în care niciunde nu se mai lipsesc afișe. Dacă acolo se poate, trebuie să se poată și aici.

Am încredere că mă veți sprijini în demersul meu de a legifera acest domeniu și de a înlătura din țara noastră orice instrument publicitar care, la orice furtună, poate deveni o armă mortală.

Deputat PMP, Robert-Nicolae Turcescu, Circumscripția nr. 14 Constanța.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 11 decembrie 2017, 15:19
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro