Ștefan Mușoiu
Ștefan Mușoiu
Ședința Camerei Deputaților din 19 septembrie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/27-09-2017

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-10-2021
26-10-2021
25-10-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 19-09-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 19 septembrie 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.53 Ștefan Mușoiu - declarație politică cu tema "Criminalitatea infantilă este în creștere".  

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Ștefan Mușoiu:

"Criminalitatea infantilă este în creștere"

Vreau să prezint un fenomen foarte periculos, care ia amploare în societate și care tinde să ne afecteze nu doar prezentul, ci și viitorul - delincvența juvenilă. Infracționalitatea în rândul minorilor a devenit un fenomen complex care cuprinde ansamblul unor comportamente aflate în conflict cu valorile și relațiile sociale protejate de legea penală.

Este foarte adevărat că și la nivel de cercetare a acestui fenomen, atât din punct de vedere sociologic, cât și din punctul de vedere al criminologiei sau psihologiei intervin o grămadă de impedimente, încă de la conturarea unei definiții cât mai complete și până la identificarea și aplicarea metodologiei de stopare a delincventei juvenile. În ciuda acestui aspect, copiii noștri ajung să se confrunte cu astfel de situații sau, în cel mai rău caz, să devină victimele altor minori.

Ultima statistică realizată în România, în urmă cu aproximativ trei ani, ne arăta că delincvența juvenilă este în creștere. În 2014, aproape 2.300 de minori au fost vizați de anchete penale, cu o sută mai mulți decât în 2013. Din datele Procuraturii Generale rezultă că, deseori, minorii sunt implicați în furturi și jafuri. De-a dreptul cutremurător este faptul că nu sunt puține nici crimele deosebit de grave săvârșite de aceștia.

Minorii ajung la închisoare, în mare parte, pentru crime deosebit de grave sau pentru furturi săvârșite în mod repetat. Cei mai mulți dintre ei încalcă legea fiind sub influența alcoolului sau a celor maturi. Potrivit statisticilor, sub urmărire penală ajung, anual, câteva sute de minori sub 15 ani. De asemenea, și rata minorilor de până în 10 ani care au săvârșit infracțiuni, este destul de mare, tinzând spre 50 de cazuri. Pe parcursul anchetei aceștia nu sunt ținuți în arest, ci li se impune interdicția de a părăsi țara. Potrivit polițiștilor, unii minori continuă sa încalce legea chiar aflându-se sub anchetă.

Din aceste motive, consider că este nevoie să acordăm mai multă atenție criminalității infantile și să revizuim legislația care reglementează acest domeniu, astfel încât să reușim să diminuăm din numărul infracțiunilor comise de minori. Prin decizii legislative corecte, le vom asigura copiilor noștri un mediu mai sigur și un viitor mai bun!

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 27 octombrie 2021, 15:30
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro